ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 170 din 27 noiembrie 2002pentru modificarea art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 893 din 10 decembrie 2002
În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţie,Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă. + Articolul UNICLitera j) a alineatului (3) al articolului 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 29 august 1997, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2000, cu modificările ulterioare, se modifica şi va avea următorul cuprins:"j) autorizeaza activităţile de transport rutier internaţional, direct sau în tranzit, în conformitate cu prevederile legale şi ale acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte; activităţile de autorizare a transportului rutier internaţional, direct sau în tranzit, se pot realiza direct de către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei sau prin Autoritatea Rutiera Română - A.R.R.;"PRIM-MINISTRUADRIAN NASTASEContrasemnează:---------------p. Ministrul lucrărilor publice,transporturilor şi locuinţei,Traian Panait,secretar de statMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae TanasescuBucureşti, 27 noiembrie 2002.Nr. 170.---------
| EMITENT |

Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari