HOTĂRÂRE nr. 287 din 8 martie 2001 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 22/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei EMITENT GUVERNUL Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 126 din 14 martie 2001În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României, Guvernul României adopta prezenta hotărâre.     Articolul 1 Hotărârea Guvernului nr. 22/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 10 ianuarie 2001, se modifica şi se completează după cum urmează: 1. Punctele 31 şi 36 ale articolului 3 vor avea următorul cuprins: "31. aproba, prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei, metodologia privind angajarea, transferarea şi detasarea medicilor, farmacistilor, biochimistilor, biologilor şi chimistilor, precum şi a altui personal cu studii superioare din unităţile sanitare publice; ............................................................... 36. stabileşte strategiile şi asigura desfăşurarea programelor pentru formarea şi pregătirea profesională a personalului medico-sanitar, în colaborare cu instituţii sau organizaţii profesionale, guvernamentale sau neguvernamentale, ale medicilor, farmacistilor şi asistentilor medicali, prin finanţare din venituri extrabugetare. Din veniturile încasate pentru examene şi concursuri se acoperă cheltuielile materiale ocazionate de realizarea programelor pentru formarea şi pregătirea profesională a personalului medico-sanitar, inclusiv plata drepturilor personalului încadrat cu convenţie civilă, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare. Veniturile şi cheltuielile aferente acestor activităţi vor fi evidentiate şi contabilizate în mod distinct, potrivit prevederilor legale. Disponibilităţile aflate în cont la finele anului, după scăderea obligaţiilor de plată şi a încasărilor anticipate, se fac venit la bugetul de stat." 2. După punctul 44 al articolului 3 se introduce punctul 44^1 cu următorul cuprins: "44^1. îndeplineşte activităţi de audit intern în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 119/1999 privind auditul intern şi controlul financiar preventiv." 3. Punctele 34 şi 45 ale articolului 3 se abroga. 4. Articolul 3 se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins: "(2) Îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin acte normative în domeniul sau de activitate." 5. După articolul 3 se introduce articolul 3^1 cu următorul cuprins: "Art. 3^1. - Personalul didactic din învăţământul superior medical şi farmaceutic de stat şi privat poate desfăşura activitate integrată, pe perioada determinata, de acordare de servicii medicale şi prescriere de medicamente, de cercetare ştiinţifică medicală şi farmaceutica şi de învăţământ, în spitalele clinice, institutele şi centrele medicale. Condiţiile de desfăşurare a activităţii integrate, precum şi plata acestei activităţi se stabilesc prin contractul-cadru încheiat între Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în condiţiile art. 79 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată." 6. Articolul 4 se completează cu alineatul (6) cu următorul cuprins: "(6) În exercitarea atribuţiilor sale ministrul sănătăţii şi familiei emite ordine, norme şi instrucţiuni." 7. Alineatul (1) al articolului 5 va avea următorul cuprins: "Art. 5. - (1) În cadrul structurii organizatorice prevăzute în anexa nr. 1, prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei se pot organiza servicii, birouri sau colective temporare, stabilindu-se numărul posturilor de conducere." 8. Alineatul (2) al articolului 11 va avea următorul cuprins: "(2) În vederea îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap colaborează cu autorităţile publice române şi străine, cu organizaţiile neguvernamentale române şi internaţionale, precum şi cu alte persoane juridice care desfăşoară activităţi autorizate în domeniul protecţiei speciale a persoanelor cu handicap, în orice problema de interes reciproc." 9. Articolul 12 se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins: "(4) Unităţile din subordinea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap, finanţate de la bugetul de stat, sunt prevăzute în anexa nr. 4." 10. Alineatul (2) al articolului 13 va avea următorul cuprins: "(2) Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap este condus de un secretar de stat care funcţionează în structura Ministerului Sănătăţii şi Familiei. Ministrul sănătăţii şi familiei poate delega secretarului de stat competente privind emiterea de ordine, norme şi instrucţiuni specifice activităţii privind protecţia specială a persoanelor cu handicap." 11. Articolul 16 va avea următorul cuprins: "Art. 16. - Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre." 12. Articolul 17 se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins: "(2) Bunurile mobile şi imobile aflate în dotarea unităţilor desfiinţate prin reorganizarea Ministerului Sănătăţii, precum şi drepturile şi obligaţiile acestor unităţi se preiau de Ministerul Sănătăţii şi Familiei pe bază de protocol şi pe baza dării de seama contabile, încheiate la data de 31 decembrie 2000." 13. Articolul 18 va avea următorul cuprins: "Art. 18. - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga: Hotărârea Guvernului nr. 740/1997 cu privire la organizarea învăţământului postuniversitar medical şi farmaceutic uman, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 20 noiembrie 1997; Hotărârea Guvernului nr. 939/1997 privind reorganizarea şi funcţionarea Secretariatului de Stat pentru Handicapati, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 9 ianuarie 1998; Hotărârea Guvernului nr. 1.147/2000 privind înfiinţarea Institutului Clinic de Urologie "Prof. dr. Th. Burghele" Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 21 noiembrie 2000; Hotărârea Guvernului nr. 1.296/2000 privind înfiinţarea Institutului Clinic "Octavian Fodor" Cluj-Napoca, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 19 decembrie 2000; Hotărârea Guvernului nr. 1.332/2000 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 698 din 27 decembrie 2000; Hotărârea Guvernului nr. 1.376/2000 privind înfiinţarea Institutului Clinic Medical Targu Mures, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 27 decembrie 2000; Hotărârea Guvernului nr. 1.377/2000 privind înfiinţarea Institutului Clinic de Psihiatrie şi Sănătate Mintală Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 27 decembrie 2000, precum şi orice alte dispoziţii contrare. 14. Anexa nr. 1 "Structura organizatorică a Ministerului Sănătăţii şi Familiei" şi anexa nr. 2 "Lista cuprinzând unităţile aflate în subordinea, sub autoritatea şi în coordonarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei" se modifica şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1 şi 2 la prezenta hotărâre. 15. După anexa nr. 3 se introduce anexa nr. 4 "Unităţi în subordinea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap, finanţate de la bugetul de stat", al carei cuprins este redat în anexa nr. 3 la prezenta hotărâre.     Articolul 2 Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.     Articolul 3 Hotărârea Guvernului nr. 22/2001, cu modificările şi completările aduse prin prezenta hotărâre, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o noua numerotare. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: --------------- Ministrul sănătăţii şi familiei, Daniela Bartos Ministrul administraţiei publice, Octav Cozmanca p. Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Oana, secretar de stat     Anexa 1                                             Numărul maxim de posturi = 175                                            (exclusiv demnitarii şi posturile                                            aferente cabinetului ministrului)                     ORGANIGRAMA            Ministerului Sănătăţii şi Familiei     ┌──────────┐ ┌──────────┐ ┌----------┐  ┌─>│ SECRETAR ├────┬───────────────┤ MINISTRU ├─────┬─────────| CABINET |  │ │ GENERAL │ │ └────┬───┬─┘ │ | MINISTRU |  │ └──────────┘ │ │ │ │ └----------┘  │ │ │ │ │  │ ┌─────────────┐ │ ┌──────────────┐ │ │ │ ┌────────────┐  │ │ DIRECŢIA RE-│ │ │DIRECŢIA GENE-│ │ │ │ │ COLEGIUL │  │ │LATII PUBLICE│ │ │RALA DE PER- │ │ │ └────────┤MINISTERULUI│  ├──┤ADMINISTRATIV│ │ │FECŢIONARE │ │ │ └────────────┘  │ │ ŞI │ │ │POSTUNIVERSI- │ │ │ ┌────────────┐  │ │INFORMATICA │ ├─┤ŢARA A MEDICI-│ │ │ │ CONSILIER │  │ └─────────────┘ │ │LOR, FARMACIS-│ │ ├────────────────┤ DIPLOMATIC │  │ │ │TILOR ŞI ASIS-│ │ │ └────────────┘  │ │ │TENTILOR │ │ │ ┌────────────┐  │ │ │MEDICALI │ │ │ │ CORPUL DE │  │ │ └──────────────┘ │ │ │ CONTROL ŞI │  │ ┌─────────────┐ │ ┌───────────┐ │ ├────────────────┤AUDIT INTERN│  │ │ DIRECŢIA │ │ │DIRECŢIA │ │ │ │AL MINISTRU-│  │ │ LEGISLAŢIE │ │ │GENERALĂ │ │ │ │ LUI*) │  └──┤ ŞI │ │ │MANAGEMENT,│ │ │ └────────────┘     │ CONTENCIOS │ └─┤RESURSE │ │ │ ┌────────────┐     └─────────────┘ │UMANE ŞI │ │ │ │ PURTATORUL │                       │CONCURSURI │ │ │ │ DE CUVÂNT │                       └───────────┘ │ └────────────────┤ ŞI RELAŢII │                                          │ │ MASS-MEDIA │                                          │ └────────────┘                                          │                                          │                                          │          ┌────────────────┬──────────────┴─────────┬───────────────┐          │ │ │ │          │ │ │ │          v v v v ┌────────────────┐┌────────────────┐┌─────────────────┐ ┌─────────────────┐ │SECRETAR DE STAT││SECRETAR DE STAT││SECRETAR DE STAT │ │SECRETAR DE STAT │ │ PENTRU RELAŢIA ││ INTEGRARE ││ ASISTENŢA │ │ PENTRU │ │ CU PARLAMENTUL ││ EUROPEANĂ ŞI ││ MEDICALĂ │ │ PERSOANELE CU │ │ ││RELAŢII EXTERNE ││ │ │ HANDICAP │ └────────────────┘└────────────────┘└─────────────────┘ └────────────┬────┘        ^ ^ ^ │        │ │ │ │        │ │ │ │        │ │ │ │        │ │ │ │    ┌───┴───┐ ┌─────┼─────┐ ┌────┬──┴─┬────┬────┬────┐ ┌───┴─────────┐    │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │SECRETARIATUL│  ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐┌─┴─┐┌─┴─┐┌─┴─┐┌─┴─┐┌─┴─┐ │ DE STAT │  │ A │ │ B │ │ C │ │ D │ │ E │ │ F ││ G ││ H ││ I ││ J ││ K │ │ PENTRU │  └───┘ └───┘ └───┘ └───┘ └───┘ └───┘└───┘└───┘└───┘└───┘└───┘ │PERSOANELE CU│                                                                  │ HANDICAP │                                                                  └─────────────┘ ------------ ) Se organizează ca direcţie. A = RELAŢII CU PARLAMENTUL B = SERVICIUL RELAŢII CU SINDICATE ŞI PATRONAT C = DIRECŢIA INTEGRARE EUROPEANĂ ŞI ARMONIZARE LEGISLATIVĂ D = DIRECŢIA PENTRU PRIVATIZARE ŞI RELAŢII CU INVESTITORI STRĂINI ŞI AUTOHTONI E = DIRECŢIA RELAŢII EXTERNE F = DIRECŢIA ASISTENŢA FAMILIALĂ ŞI SOCIALĂ G = DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢA MEDICALĂ ŞI FARMACEUTICA H = DIRECŢIA GENERALĂ A BUGETULUI I = DIRECŢIA GENERALĂ DE SĂNĂTATE PUBLICA J = INSPECŢIA SANITARĂ DE STAT K = DIRECŢIA PENTRU PROBLEME SPECIALE ŞI NATO     Anexa 2 LISTA cuprinzând unităţile aflate în subordinea, sub autoritatea şi în coordonarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei A. Unităţi aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii şi Familiei         Nr. crt.Denumirea unităţii   I.Unităţi finanţate de la bugetul de stat şi din Fondul special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap:   -Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap, în subordinea căruia funcţionează inspectoratele de stat teritoriale pentru persoanele cu handicap   ▪Numărul maxim de posturi finanţate de la bugetul de stat = 184   ▪Numărul maxim de posturi finanţate de la bugetul Fondului special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap = 194   II.Unităţi finanţate integral de la bugetul de stat sau, după caz, din Fondul special pentru sănătate publică:   1.Direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti   2.Institutul de Sănătate Publică Bucureşti   3.Institutul de Sănătate Publică "Prof. dr. Iuliu Moldovan" Cluj-Napoca   4.Institutul de Sănătate Publică Iaşi   5.Institutul de Sănătate Publică "Prof. dr. Leonida Georgescu" Timişoara   6.Centrul de Sănătate Publică Târgu Mureş   7.Centrul de Sănătate Publică Sibiu   8.Institutul de Management al Serviciilor de Sănătate Bucureşti   9.Institutul de Medicină Legală "Prof. dr. Mina Minovici" Bucureşti   10.Institutul de Medicină Legală Iaşi   11.Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca   12.Institutul de Medicină Legală Timişoara   13.Institutul de Medicină Legală Craiova   14.Institutul de Medicină Legală Târgu Mureş   15.Institutul Naţional de Medicină Sportivă Bucureşti   16.Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională "Prof. dr. C.T. Nicolau" Bucureşti   17.Centrul de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare Medicală Bucureşti   18.Academia de Ştiinţe Medicale Bucureşti   19.Oficiul Central de Stocare Bucureşti   20.Centrul de Informare şi Consultanţă pentru Familie   21.Centrul-pilot de Asistenţă şi Protecţie a Victimelor Violenţei în Familie   ▪Numărul maxim de posturi la unităţile prevăzute la nr. crt. 1-18 = 8.782   ▪Numărul maxim de posturi la unitatea prevăzută la nr. crt. 19 = 136   ▪Numărul maxim de posturi la unităţile prevăzute la nr. crt. 20 şi 21 = 15   ▪Încadrarea în numărul maxim de posturi se realizează în termen de 45 de zile de la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I.   III.Unităţi finanţate din venituri extrabugetare prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat:   1.Institutul Oncologic "Prof. dr. Alexandru Trestioreanu" Bucureşti   2.Institutul Oncologic "Prof. dr. I. Chiricuţă" Cluj-Napoca   3.Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie "Ana Aslan" Bucureşti   4.Institutul de Pneumoftiziologie "Prof. dr. Marius Nasta" Bucureşti   5.Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. dr. Alfred Rusescu" Bucureşti   6.Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie Bucureşti   7.Institutul de Fiziologie Normală şi Patologică "D. Danielopolu" Bucureşti   8.Institutul de Endocrinologie "C. I. Parhon" Bucureşti   9.Institutul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice "Prof. dr. N. Paulescu" Bucureşti   10.Institutul de Boli Cerebrovasculare Bucureşti   11.Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. dr. C. C. Iliescu" Bucureşti   12.Institutul Inimii "Prof. dr. Nicolae Stancioiu" Cluj-Napoca   13.Institutul de Boli Infecţioase "Prof. dr. Matei Balş" Bucureşti   14.Institutul de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională O.R.L. "Prof. dr. Dorin Hociotă" Bucureşti   15.Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara   16.Institutul Clinic Fundeni Bucureşti   17.Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca   18.Centrul de Cardiologie Iaşi   19.Centrul de Boli Cardiovasculare Târgu Mureş   20.Centrul de Cardiologie Craiova   21.Centrul Naţional de Acupunctură şi Homeopatie Bucureşti   22.Staţia Centrală de Salvare Bucureşti   IV.Unităţi finanţate din venituri extrabugetare şi din alocaţii de la bugetul de stat:   -Agenţia Naţională a Medicamentului Bucureşti   V.Unităţi finanţate din venituri extrabugetare):   1.Staţia de Verificare şi Întreţinere a Aparaturii Medicale Bucureşti   2.Institutul "Cantacuzino" Bucureşti     B. Unităţi aflate sub autoritatea Ministerului Sănătăţii şi Familiei:   -Compania Naţională "Unifarm" - S.A. Bucureşti     C. Unităţi aflate în coordonarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei:   -Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei şi Ştiinţelor Biomedicale "Victor Babeş" Bucureşti ------------------- *) Pot primi sume de la bugetul de stat, pe bază de programe de sănătate.     Anexa 3 -------------------- (ANEXA 4 din H.G. 22/2001) UNITĂŢILE aflate în subordinea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap, finanţate de la bugetul de stat - Institutul Naţional de Studii şi Strategii privind Problemele Persoanelor cu Handicap, cu un număr maxim de posturi de 40. -------