ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 65 din 28 noiembrie 2025 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025 EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1108 din 28 noiembrie 2025Având în vedere:a) gradul de utilizare a creditelor aprobate în bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj pe primele nouă luni ale anului 2025, precum și evoluția unor indicatori care au stat la baza fundamentării celor două bugete; ... b) necesitatea corelării planificării bugetare cu gradul de colectare a veniturilor și de execuție a cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetului asigurărilor pentru șomaj pe primele nouă luni ale anului;  ... c) necesitatea asigurării sumelor pentru achitarea drepturilor de pensie până la finele anului; ... d) asigurarea cadrului legal pentru efectuarea de redistribuiri de credite în vederea bunei desfășurări a activității ordonatorului principal de credite; ... e) prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exercițiului bugetar prin legi de rectificare, ...  și ținând seama de faptul că nepromovarea în regim de urgență a prezentului act normativ ar avea drept consecințe negative următoarele:a) riscul necorelării planificării bugetare cu evoluția prognozată a indicatorilor macroeconomici și execuția bugetară pe primele nouă luni ale anului; ... b) neasigurarea sumelor pentru achitarea drepturilor de pensie pentru beneficiari; ... c) riscul neasigurării fondurilor necesare ca urmare a imposibilității efectuării de redistribuiri de credite în cadrul anumitor naturi de cheltuieli în vederea bunei desfășurări a activității ordonatorului principal de credite, ...  în considerarea faptului că elementele sus-menționate vizează interesul public general și definesc un context excepțional care nu putea fi previzionat, a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.     Articolul 1 Bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj pe anul 2025, aprobate prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025 nr. 10/2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 10 februarie 2025, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.     Articolul 2 Influențele asupra veniturilor și cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025, detaliate la venituri pe capitole și subcapitole, iar la cheltuieli pe capitole și titluri, pe credite de angajament și credite bugetare, sunt prevăzute în anexa nr. 1 .     Articolul 3 Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii pe anul 2025 se majorează la venituri cu suma de 222.855 mii lei ca urmare a majorării subvențiilor de la bugetul de stat, iar la cheltuieli se majorează cu suma de 222.855 mii lei la credite de angajament și credite bugetare.     Articolul 4 Influențele asupra veniturilor și cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru șomaj pe anul 2025, detaliate la venituri pe capitole și subcapitole, iar la cheltuieli pe capitole și titluri, pe credite de angajament și credite bugetare, sunt prevăzute în anexa nr. 2 .     Articolul 5 Bugetul asigurărilor pentru șomaj pe anul 2025 aferent sistemului asigurărilor pentru șomaj se diminuează la venituri cu suma de 187.116 mii lei și la cheltuieli se diminuează cu suma de 1.350 mii lei la credite de angajament și cu suma de 221.350 mii lei la credite bugetare, excedentul majorându-se cu suma de 34.234 mii lei.     Articolul 6 Se autorizează ordonatorul principal de credite să modifice în anexele la bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj, după caz, până la finele exercițiului bugetar 2025, creditele de angajament și creditele bugetare aferente anilor anteriori pentru proiectele finanțate/propuse la finanțare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a Uniunii Europene, Politicii Agricole Comune și de Pescuit și altor facilități și instrumente postaderare, cu încadrarea în valoarea totală a contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare.     Articolul 7 Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în anul 2025, prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (8), (9) și (13) și ale art. 47^1 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, se autorizează ordonatorul principal de credite al bugetului asigurărilor sociale de stat și al bugetului asigurărilor pentru șomaj să efectueze virări de credite bugetare și credite de angajament neutilizate, cu încadrarea în prevederile bugetare anuale aprobate.     Articolul 8 (1) Se autorizează ordonatorul principal de credite al bugetului asigurărilor sociale de stat și al bugetului asigurărilor pentru șomaj să efectueze și să aprobe virări de credite bugetare și/sau de credite de angajament neutilizate de la „Obiective/proiecte de investiții în continuare“ și „Obiective/proiecte de investiții noi“ la poziția „Alte cheltuieli de investiții“, cuprinse în programul de investiții publice, anexă la bugetele acestuia, în limita prevederilor bugetare aprobate, cu respectarea prevederilor art. 43^2 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și să le comunice Ministerului Finanțelor în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.(2) Se autorizează ordonatorul principal de credite să introducă modificările prevăzute la alin. (1) corespunzător și în celelalte anexe la bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj.     Articolul 9 Se autorizează ordonatorul principal de credite să introducă modificări în volumul și structura bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2025 ale instituțiilor publice subordonate finanțate integral sau parțial din venituri proprii, inclusiv prin introducerea de subdiviziuni noi ale clasificației bugetare pe partea de venituri și titluri noi pe partea de cheltuieli, să efectueze virări de credite de angajament și credite bugetare, inclusiv la cheltuieli de personal, respectiv de la cheltuielile de investiții, și între bugetele acestora, cu încadrarea în prevederile aprobate în bugetul asigurărilor pentru șomaj la titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, și să le comunice Ministerului Finanțelor în termen de 10 zile de la data aprobării modificărilor.     Articolul 10 Se autorizează ordonatorul principal de credite să detalieze influențele aprobate în bugetul asigurărilor sociale de stat și în bugetul asigurărilor pentru șomaj și în anexele la acestea pe anul 2025, să efectueze virări de credite de angajament și credite bugetare între articolele și alineatele titlurilor de cheltuieli pentru care sunt aprobate influențe în anexele nr. 1 și 2 și să comunice Ministerului Finanțelor, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, detalierea modificărilor aprobate conform acesteia.     Articolul 11 Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (1) lit. b) și c), art. 24 și ale art. 26 alin. (5) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 3 alin. (5) din Legea nr. 8/2025 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2025, plafonul nominal al cheltuielilor exclusiv asistența financiară din partea Uniunii Europene și a altor donatori pentru bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2025 este de 158.195 milioane lei.     Articolul 12 Anexele nr. 1 și 2*) fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.*) Anexele nr. 1 și 2 sunt reproduse în facsimil. PRIM-MINISTRU ILIE-GAVRIL BOLOJAN Contrasemnează: Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare Ministrul muncii, familiei, tineretului și solidarității sociale, Petre-Florin ManoleBucurești, 28 noiembrie 2025. Nr. 65.     Anexa nr. 1 BUGETUL ASIGURARILOR SOCIALE DE STAT Influente asupra veniturilor și cheltuielilor Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pe anul 2025 -mii lei- Capitol Subcapitol Paragraf Grupa/ Titlu Articol Alineat Denumire indicator Influente A B 1 0001 03 VENITURI - TOTAL 222.855 2003 CONTRIBUȚIILE ANGAJATORILOR -136.271 01 Contributii de asigurari sociale de stat datorate de angajatori -136.271 2103 CONTRIBUTIILE ASIGURATILOR 136.271 01 Contributii de asigurari sociale de stat datorate de asigurati 282.905 10 Contributii ale persoanelor care realizeaza venituri de natura profesionala, 807 altele decat cele de natura salariala, platite de angajatori 12 Contributii de asigurari sociale de stat datorate de persoane care realizeaza -25.441 venituri din activitati independente, activitati agricole si asocieri fara personalitatejuridica 48 Contributii de asigurari aferente declaratiei unice -122.000 3303 VENITURI DIN PRESTARI DE SERVICII SI ALTE ACTIVITATI 14.573 08 Venituri din prestari de servicii 38 11 Contributia pentru bilete de tratament si odihna 14.535 3603 DIVERSE VENITURI -14.573 03 Sume din recuperarea debitelor provenite din drepturile necuvenite -6.311 50 Alte venituri -8.262 4100 03 IV.SUBVENTII 222.855 4200 03 SUBVENTII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 222.855 4203 SUBVENTII DE LA BUGETUL DE STAT 222.855 24 Subventii primite de bugetul asigurarilor sociale de stat 222.855 4903 81 Venituri sistem public de pensii 222.855 5000 TOTAL GENERAL I.Credite de angajament 222.855 II.Credite bugetare 222.855 01 CHELTUIELI CURENTE I.Credite de angajament 223.855 II.Credite bugetare 223.855 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL I.Credite de angajament -1.145 II.Credite bugetare -1.145 30 TITLUL III DOBANZI I.Credite de angajament -25.000 II.Credite bugetare -25.000 57 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA I.Credite de angajament 250.000 II.Credite bugetare 250.000 70 CHELTUIELI DE CAPITAL I.Credite de angajament -1.000 II.Credite bugetare -1.000 71 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I.Credite de angajament -1.000 II.Credite bugetare -1.000 5003 BUGETUL ASIGURARILOR SOCIALE DE STAT I.Credite de angajament 222.855 II.Credite bugetare 222.855 01 CHELTUIELI CURENTE I.Credite de angajament 223.855 II.Credite bugetare 223.855 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL I.Credite de angajament -1.145 II.Credite bugetare -1.145 30 TITLUL III DOBANZI I.Credite de angajament -25.000 Il.Credite bugetare -25.000 57 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA I.Credite de angajament 250.000 II.Credite bugetare 250.000 70 CHELTUIELI DE CAPITAL I.Credite de angajament -1.000 II.Credite bugetare -1.000 71 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I.Credite de angajament -1.000 II.Credite bugetare -1.000 6800 03 Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE I.Credite de angajament 222.855 II.Credite bugetare 222.855 01 CHELTUIELI CURENTE I.Credite de angajament 223.855 II.Credite bugetare 223.855 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL I.Credite de angajament -1.145 II.Credite bugetare -1.145 30 TITLUL III DOBANZI I.Credite de angajament -25.000 II.Credite bugetare -25.000 57 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA I.Credite de angajament 250.000 II.Credite bugetare 250.000 70 CHELTUIELI DE CAPITAL I.Credite de angajament -1.000 II.Credite bugetare -1.000 71 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I.Credite de angajament -1.000 II.Credite bugetare -1.000 6803 ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA I.Credite de angajament 222.855 II.Credite bugetare 222.855 01 CHELTUIELI CURENTE I.Credite de angajament 223.855 II.Credite bugetare 223.855 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL I.Credite de angajament -1.145 II.Credite bugetare -1.145 30 TITLUL III DOBANZI I.Credite de angajament -25.000 II.Credite bugetare -25.000 57 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA I.Credite de angajament 250.000 II.Credite bugetare 250.000 70 CHELTUIELI DE CAPITAL I.Credite de angajament -1.000 II.Credite bugetare -1.000 71 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I.Credite de angajament -1.000 II.Credite bugetare -1.000 9903 EXCEDENT/DEFICIT 9903 10 Excedent/Deficit sistem public de pensii     Anexa nr. 2 MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, TINERETULUI ȘI SOLIDARITĂȚII SOCIALE Influențe asupra veniturilor și cheltuielilor Bugetului Asigurărilor pentru Șomaj pe anul 2025      -mii lei- Capitol Subcapitol Paragraf Grupa/Titlu Articol Alineat Denumire indicator Influente A B 1 0001 04     VENITURI - TOTAL -187.116 4504      SUME PRIMITE DE LA UE / ALTI DONATORI IN CONTUL PLAȚILOR -187.116       EFECTUATE SI PREFINANTARI    02     Fondul Social European -485.100  49     Fondul Social European Plus (FSE ), aferent cadrului financiar 2021-2027 297.984 4904 81     Venituri sistem asigurari pentru somaj -187.116 5000      TOTAL GENERAL         I.Credite de angajament -1.350       II.Credite bugetare -221.350    01   CHELTUIELI CURENTE         I.Credite de angajament -1.350       II.Credite bugetare -221.350    10    TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL         I.Credite de angajament -1.150       II.Credite bugetare -1.150    20    TITLUL II BUNURI SI SERVICII         I.Credite de angajament -200       II.Credite bugetare -200    56    TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE         NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE         II.Credite bugetare -220.000 5004      BUGETUL ASIGURARILOR PENTRU SOMAJ         I.Credite de angajament -1.350       II.Credite bugetare -221.350    01   CHELTUIELI CURENTE         I.Credite de angajament -1.350       II.Credite bugetare -221.350    10    TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL         I.Credite de angajament -1.150       II.Credite bugetare -1.150    20    TITLUL II BUNURI SI SERVICII         I.Credite de angajament -200       II.Credite bugetare -200    56    TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE         NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE         II.Credite bugetare -220.000 6400 04     Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE         I.Credite de angajament -1.350       II.Credite bugetare -1.350    01   CHELTUIELI CURENTE         I.Credite de angajament -1.350       II.Credite bugetare -1.350    10    TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL         I.Credite de angajament -1.150       II.Credite bugetare -1.150    20    TITLUL II BUNURI SI SERVICII         I.Credite de angajament -200       II.Credite bugetare -200 6804      ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA         I.Credite de angajament -1.350       II.Credite bugetare -1.350    01   CHELTUIELI CURENTE         I.Credite de angajament -1.350       Il.Credite bugetare -1.350    10    TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL         I.Credite de angajament -1.150       II.Credite bugetare -1.150    20    TITLUL II BUNURI SI SERVICII         I.Credite de angajament -200       II.Credite bugetare -200 8000 04     Partea a V-a ACTIUNI ECONOMICE         II.Credite bugetare -220.000 8004      ACTIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE SI DE MUNCA         II.Credite bugetare -220.000    01   CHELTUIELI CURENTE         II.Credite bugetare -220.000    56    TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE         NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE         II.Credite bugetare -220.000 8904 01     Cheltuieli sistem asigurari pentru șomaj         I.Credite de angajament -1.350       II.Credite bugetare -221.350 9904      EXCEDENT/DEFICIT 34.234 9904 10     Excedent/Deficit sistem asigurari pentru șomaj 34.234 ----