LEGE nr. 110 din 4 iulie 2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2011 pentru aprobarea organizării unor acţiuni de informare privind politicile aplicate în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale, în plan intern şi internaţional EMITENT PARLAMENTUL Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 6 iulie 2012Parlamentul României adoptă prezenta lege.     Articolul UNIC Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92 din 2 noiembrie 2011 pentru aprobarea organizării unor acţiuni de informare privind politicile aplicate în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale, în plan intern şi internaţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 10 noiembrie 2011, cu următoarele modificări şi completări: 1. Titlul ordonanţei de urgenţă se modifică şi va avea următorul cuprins: "ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru aprobarea organizării unor acţiuni de informare şi promovare privind politicile aplicate în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale, în plan intern şi internaţional" 2. La articolul unic, după alineatul (3) se introduc cinci noi alineate, alineatele (4) - (8), cu următorul cuprins: "(4) Participarea operatorilor economici din agricultură la târguri şi expoziţii internaţionale se realizează pe pieţe de interes, prin organizarea de pavilioane naţionale, standuri specializate pe produse agricole sau miniexpoziţii, pe bază de programe elaborate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. (5) Selectarea târgurilor şi expoziţiilor se face în baza următoarelor criterii: ...  a) asigurarea expansiunii şi diversificării geografice a exportului românesc pe pieţe cu potenţial de export ridicat; ...  b) promovarea produselor şi serviciilor cu valoare adăugată mare şi însuşiri deosebite; ...  c) importanţa târgurilor respective la nivel internaţional; ...  d) performanţele obţinute de participanţii români la ediţiile anterioare. ...  (6) Condiţiile de eligibilitate şi asigurarea finanţării pentru operatorii economici participanţi sunt definite şi stabilite la art. 3-6 din Hotărârea Guvernului nr. 296/2007 privind aprobarea Mecanismelor de derulare a acţiunilor din Programul de promovare a exportului, administrat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. ...  (7) Sumele financiare aferente activităţii de promovare, extensie comercială a produselor agroalimentare, a activităţii de artizanat şi a activităţii rurale se cuprind în structura bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. ...  (8) Anual, participarea sectorului agroalimentar la manifestări de promovare internaţională se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale." ... Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, EUGEN NICOLICEA PREŞEDINTELE SENATULUI VASILE BLAGA Bucureşti, 4 iulie 2012. Nr. 110. -----