HOTĂRÂRE nr. 2.375 din 21 decembrie 2004 pentru completarea art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 533/2002 privind organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" şi pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile EMITENT GUVERNUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.269 din 29 decembrie 2004În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare, şi al art. 11 lit. m) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul I La articolul 3 din Hotărârea Guvernului nr. 533/2002 privind organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 7 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins: "(4) Imobilele prevăzute la poziţia nr. 56 din anexa nr. 3 şi poziţiile 127, 347, 362, 365, 383, 400, 439, 460, 463, 465, 603, 684, 705, 708, 713, 716 şi 777 din anexa nr. 4 îşi schimbă destinaţia din locuinţe în imobile cu altă destinaţie decât cea de locuinţe." Articolul II Se aprobă trecerea unor imobile, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", din domeniul public al statului în domeniul privat al statului. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: --------------- Ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Eugen Bejinariu Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu Bucureşti, 21 decembrie 2004. Nr. 2.375. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a imobilelor aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", din domeniul public al statului în domeniul privat al statului Nr. crt.Locul unde sunt situate imobilele care se transmitNumărul de identificare din inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al statuluiCaracteristicile tehnice ale imobilelor 1.Miceşti, comuna Mărăcineni, judeţul ArgeşNr. MFP: 20.339 Cod de clasificare: 8.26Complex Miceşti, compus din: castel de vânătoare, casă de oaspeţi, popicărie, casă ţărănească, bazin de înot şi terenul aferent, în suprafaţă de 131.099,00 m2. Clădiri P 1E, structură zidărie portantă. Suprafaţa construită = 1.974,90 m2 2.Bucureşti, str. Turgheniev nr. 24, sectorul 1Parţial nr. MFP: 147.164 Cod de clasificare: 8.29.02Corp C4 (clădire poartă, platformă scară) - suprafaţa construită la sol = 67 m2 Corp C5 (garaj, scară, ziduri) - suprafaţa construită la sol = 107 m2 Corp C6 (clădire anexă, ziduri) - suprafaţa construită la sol = 72 m2 Corp C7 (casetă gaze sistem mecanic poartă) suprafaţa construită la sol = 16 m2 Corp C8 (ghenă) - suprafaţa construită la sol = 3 m2 ----