DECIZIA nr. 415 din 19 iunie 2018

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (3), art. 3 teza întâi, art. 6, art. 7 alin. (4), art. 8 alin. (5) și art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite

EMITENT

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 781 din 12 septembrie 2018

Valer Dorneanu	- președinte
Marian Enache	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ștefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Cosmin-Marian Văduva	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8 și art. 11 (cu excepția prevederilor deja declarate neconstituționale) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din București în Dosarul nr. 13.677/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 450D/2018.

2. La primul termen de judecată, din data de 10 mai 2018, în prezența reprezentantului Ministerului Public, Curtea a luat în discuție cererea de amânare a dezbaterilor formulată de partea Vasilică Gheorghe-Gânduleț, moștenitor al lui Vasilică Cristian, în vederea angajării unui apărător. În temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 47/1992, coroborate cu cele ale art. 222 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea a dispus amânarea dezbaterilor pentru data de 31 mai 2018, dispunând citarea părților din dosar. La acest termen, doamna Luțu Mariana, în calitate de avocat al părții Vasilică Gheorghe-Gânduleț, moștenitor al lui Vasilică Cristian, a solicitat amânarea dezbaterii în vederea pregătirii apărării. În temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 47/1992, coroborate cu cele ale art. 222 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea a dispus amânarea dezbaterilor pentru data de 19 iunie 2018, dispunând citarea părților din dosar.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul părții Vasilică Gheorghe-Gânduleț, moștenitor al lui Vasilică Cristian, care solicită, în principal, amânarea dezbaterilor, având în vedere că apărătorul ales nu s-a putut prezenta din rațiuni medicale. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că nu se impune amânarea cauzei, având în vedere că, în cauză, au fost acordate două termene de judecată pentru același motiv. Curtea respinge cererea de amânare a dezbaterilor și acordă cuvântul părții prezente în vederea formulării de concluzii pe fondul excepției de neconstituționalitate. Partea prezentă solicită să se admită excepțiile invocate de avocat conform cererii de chemare în judecată și depune la dosar adeverința medicală cu privire la doamna avocat Luțu Mariana.

4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe fondul excepției, solicită respingerea acesteia, în considerarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Sentința civilă nr. 15.849 din 20 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 13.677/4/2016, Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8 și art. 11 din Legea nr. 77/2016 (cu excepția prevederilor deja declarate neconstituționale), excepție ridicată de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din București, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații referitoare la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de Legea nr. 77/2016. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 450D/2018.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că Legea nr. 77/2016 contravine dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Constituție, prin consacrarea dreptului discreționar al debitorilor de a da în plată imobilul ipotecat în favoarea creditorului, în acest mod fiind încurajată „intenția frauduloasă de a nu plăti o datorie angajată în condiții de libertate contractuală, pe o durată îndelungată de timp, și de a transforma o obligație cu întindere predeterminată în drept de reducere și refuz de executare.“ Se mai arată că actul normativ criticat contravine dispozițiilor art. 135 din Constituție prin consacrarea dreptului discreționar al debitorului de a modifica întinderea obligațiilor asumate prin contracte deja executate, încălcând în acest mod „dreptul de proprietate, dreptul la profit și la menținerea status quo-ului contractual“, precum și „dreptul creditorilor garantați la diferență“, prin crearea unei situații juridice inferioare pentru creditorul ipotecar diligent, care și-a constituit o garanție, față de creditorii chirografari.

7. Se mai arată că, în procesul legislativ de elaborare a actului normativ criticat, au fost încălcate flagrant „principiile de elaborare a actelor normative și compatibilitatea cu Constituția/coerența intraconstituțională“, între care sunt enumerate „principiul fundamentării științifice a activității de elaborare a actelor juridice“, „principiul respectării unității de sistem“ (indicând în acest sens antinomia cu Codul civil și cu Codul de procedură civilă, precum și cu alte acte normative speciale care reglementează măsuri de gestionare a situațiilor de supraîndatorare a persoanelor fizice) și „principiul asigurării echilibrului între statica și dinamica dreptului“. De asemenea, sunt încălcate principii fundamentale ale dreptului (asigurarea bazelor legale de funcționare a statului, principiul libertății și egalității, principiul proporționalității și al securității juridice), precum și normele de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr. 24/2000. Se mai arată că atât Banca Centrală Europeană, cât și Comisia Europeană au exprimat poziții contrare adoptării Legii nr. 77/2016.

8. În opinia autoarei excepției actul normativ criticat restrânge dreptul de proprietate și libertatea contractuală a creditorilor, fără să existe niciuna dintre justificările cuprinse în art. 53 din Constituție. Se arată în acest sens că statul are rolul de a garanta că legea părților va avea aceleași efecte pentru viitor ca și actele emise de legiuitor, iar acesta nu poate transforma norme contractuale în norme legislative, nu poate schimba natura juridică a unor contracte aflate deja în executare și nu poate crea un conflict de drepturi, respectiv între dreptul de proprietate și libertatea economică a creditorilor, pe de o parte, și dreptul de protecție specială a consumatorilor, pe de altă parte. Mai mult, legislația în vigoare prevede deja remedii pentru ipotezele reglementate de actul normativ criticat, respectiv darea în plată reglementată de Codul civil, instituția impreviziunii și dreptul special de protecție a consumatorilor.

9. Autoarea excepției de neconstituționalitate mai arată că nu înțelege să supună contenciosului constituțional analiza compatibilității normei de drept național (Legea nr. 77/2016) cu norma de drept a Uniunii Europene pe care aparent o implementează (Directiva nr. 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului), însă precizează, în esență, că scopul directivei în cauză este diferit de cel al Legii nr. 77/2016, că aplicarea în timp a directivei este stabilită în mod diferit de aplicarea în timp a legii, iar măsurile de implementare sunt inutile și contrare regulii proporționalității.

10. În ceea ce privește criticile punctuale de neconstituționalitate, se arată că art. 11 din Legea nr. 77/2016 încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii, prin modificarea raporturilor juridice anterioare intrării sale în vigoare. Astfel, legea criticată reglementează un mecanism de intervenție forțată, exterioară, care modifică raporturi contractuale preexistente, prin schimbarea obiectului obligației și a regimului juridic contractual. Se mai susține că prevederile art. 3, ale art. 6 și ale art. 8 din legea criticată contravin principiului constituțional al egalității în fața legii. În acest sens se arată că „în urma stingerii creanței ca urmare a dării în plată, prin această procedură, creditorul ipotecar diligent, care și-a constituit o garanție, dobândește o situație juridică inferioară altor creditori (creditorii chirografari), care, deși nu au o garanție, pot urmări bunuri mobile și imobile prezente și viitoare ale debitorilor, până la satisfacerea întregii creanțe“. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, pentru un tratament echitabil al creditorilor, este necesar ca urmărirea bunurilor debitorilor să fie realizată în mod coordonat, în cadrul procedurii concursuale a insolvenței, în reglementarea Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice.

11. Se mai susține că art. 3 și 4 din legea criticată încalcă dispozițiile art. 53 alin. (2) din Constituție, întrucât Legea nr. 77/2016 nu are un scop legitim și nu păstrează un raport legitim de proporționalitate între realitatea socială și măsura propusă, care nu este nici rezonabilă, nici echitabilă, deoarece restrânge dreptul de proprietate al instituțiilor bancare și nebancare creditoare. Se mai arată că restrângerea nu este justificată de un scop legitim de salvgardare a intereselor publice și nu este conformă standardului de protecție oferit de rolul de garant al statului. De asemenea, măsura legislativă instituită prin art. 4 din lege nu este proporțională, deoarece nu este corelată cu prevederile Legii nr. 151/2015 și nu este limitată la cazurile sociale, care să justifice ingerința excepțională a legiuitorului în contract. Mai exact, în opinia autorilor excepției, prevederile art. 3 și ale art. 4 din legea criticată ar fi trebuit să limiteze exercitarea dreptului debitorului de a da în plată la situații de imposibilitate fortuită de executare și criză a contractului, fără a permite „hazardul moral al liberării discreționare de datorie de către debitori, aflați în situații economico-financiare excepționale sau nu.“

12. Se mai arată că prevederile art. 3, 4, art. 6-8 din Legea nr. 77/2016 încalcă principiul constituțional al statului de drept, prin încălcarea securității juridice, deoarece modificarea/ reașezarea riscurilor asumate prin contract sau chiar modificarea prețului agreat de părți nu poate avea loc printr-o ingerință a legiuitorului în contract. Art. 3 și 4 din Legea nr. 77/2016 nu corespund exigențelor constituționale de securitate juridică, prin aceea că stabilesc un domeniu de reglementare amplu și neclar al procedurii speciale privind darea în plată. Se mai arată în acest sens că art. 7 din Legea nr. 77/2016 încalcă exigențele privind siguranța circuitului civil și previzibilitatea legii, prin aceea că stabilește o procedură antinomică cu Codul de procedură civilă, respectiv cu dispozițiile art. 200, referitoare la regularizarea cererii de chemare în judecată. Pe de altă parte, art. 4 și art. 7 din Legea nr. 77/2016 nu asigură garanțiile constituționale ale dreptului la un proces echitabil și ale dreptului la apărare, deoarece dă dreptul debitorilor instituțiilor bancare și financiar nebancare să schimbe obiectul, prețul și riscul contractului, în lipsa verificărilor prealabile privind îndeplinirea condițiilor obiective și subiective, necesare în vederea aplicării protecției actului normativ criticat. De asemenea, art. 8 din legea criticată și, în special, alin. (5) încalcă principiul securității raporturilor juridice, al legalității și al statului de drept, precum și dreptul de proprietate, deoarece consacră posibilitatea debitorilor de a obține concursul justiției, pentru refuzul de a-și executa obligațiile asumate contractual prin liber consimțământ, și de a-i fi iertată datoria, în detrimentul și prin prejudicierea creditorilor.

13. Se mai susține că Legea nr. 77/2016 încalcă libertatea economică a creditorilor, astfel cum aceasta este protejată prin dispozițiile art. 45 din Constituție, în al cărui conținut intră și obligația statului de a garanta și dreptul la profit. Or, prin instituirea unei obligații, în sarcina creditorilor, de a se conforma dreptului debitorilor, exercitat în baza legii, în mod unilateral, de a schimba prețul unui contract deja executat sau în curs de executare, statul aduce ingerințe nejustificate libertății creditorilor la activitate economică și liberă inițiativă. Libertatea contractuală a părților nu presupune doar libertatea de a-și asuma obligații și de a dobândi drepturi, într-un mecanism contractual agreat de acestea, ci și libertatea de a-și asuma riscuri ale contractului, care pot fi deopotrivă juridice, precum și economice. Odată cu asumarea riscului, prin contracte cu putere de lege, se naște și obligația părților contractante de a respecta riscurile asumate. Or, statul, în calitatea sa de garant al contractului și de garant al ordinii publice, nu poate adopta măsuri distructive/de infirmare față de ceea ce a fost asumat și executat sau urmează să fie executat. De asemenea se mai susține că Legea nr. 77/2016 nu permite judecătorului verificarea întrunirii condițiilor pentru garantarea protecției de tip excepțional a consumatorilor și dă dreptul debitorilor să schimbe în mod unilateral obiectul, prețul și riscul contractului.

14. Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

15. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

16. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, concluziile părții prezente, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

17. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

18. Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8 și art. 11 (cu excepția prevederilor deja declarate neconstituționale) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016. Prevederile deja declarate neconstituționale, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, sunt cele ale art. 11 teza întâi, raportate la cele ale art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 și art. 8 din Legea nr. 77/2016. Potrivit considerentelor din paragraful 28 al Deciziei nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, decizie interpretativă, Curtea nu a constatat neconstituționalitatea pură și simplă a prevederilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 și a art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, ci a stabilit, în calitatea sa de garant al supremației Constituției (art. 142 din Legea fundamentală), condițiile în care dispozițiile legale antereferite se subsumează exigențelor Constituției. Or, în cazul deciziilor interpretative, în măsura în care aspectele de neconstituționalitate deduse din motivarea autoarei excepției de neconstituționalitate nu vizează înțelesul normei juridice care a fost exclus din sfera cadrului constituțional, Curtea reține că, în analiza acestora, nu este incident art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea Decizia nr. 1.470 din 10 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 18 decembrie 2009, Decizia nr. 146 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010, sau Decizia nr. 843 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 16 februarie 2016, paragraful 25). Atunci când criticile de neconstituționalitate a unei norme juridice privesc un înțeles sau înțelesuri ale acesteia care se bucură, în continuare, de prezumția de constituționalitate și care nu au fost excluse din cadrul constituțional prin decizia interpretativă, este evident că instanța constituțională este competentă să analizeze fondul excepției de neconstituționalitate.

19. De asemenea, Curtea constată că, în considerentele actului de sesizare, instanța judecătorească a motivat respingerea, ca inadmisibilă, numai cu privire la excepția de neconstituționalitate a sintagmei „precum și din devalorizarea bunurilor imobile“, cuprinse în art. 11 din Legea nr. 77/2016. Faptul că instanța nu s-a referit, în considerente, și la excepția de neconstituționalitate care viza dispozițiile art. 11 teza întâi, raportate la cele ale art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 și art. 8 din Legea nr. 77/2016, a căror constituționalitate a fost constatată numai sub rezervă prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, rezumându-se la a preciza că sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8 și art. 11 (cu excepția prevederilor deja declarate neconstituționale) din Legea nr. 77/2016, nu poate conduce la concluzia că, în prezenta cauză, Curtea este legal învestită și cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a acestor dispoziții legale, în interpretarea constatată a fi neconstituțională prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016.

20. Prin urmare, având în vedere cele anterior precizate, în prezenta cauză Curtea este învestită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (3), art. 3 teza întâi, art. 6, art. 7 alin. (4), art. 8 alin. (5) și art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016, care au următorul conținut:– Art. 1 alin. (3): „Dispozițiile prezentei legi se aplică și în cazul în care creanța creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea și/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori.“; ... – Art. 3: „Prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părțile contractului de credit nu ajung la un alt acord.“; ... – Art. 6: ... – Art. 7 alin. (4): „Până la soluționarea definitivă a contestației formulate de creditor se menține suspendarea oricărei plăți către acesta, precum și a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.“; ... – Art. 8 alin. (5): „Dreptul de a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparține și consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanței, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.“; ... – Art. 11: „În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum și din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât și contractelor încheiate după această dată.“ ...

(1) De la data primirii notificării prevăzute la art. 5 se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum și împotriva garanților personali sau ipotecari.(2) În situația admiterii definitive a contestației prevăzute la art. 7, creditorul poate demara sau, după caz, relua orice procedură judiciară sau extrajudiciară atât împotriva debitorului, cât și împotriva altor garanți personali sau ipotecari.(3) Demersurile prevăzute la art. 5 și art. 7-9 pot fi întreprinse și de codebitori, precum și de garanții personali sau ipotecari ai consumatorului principal, cu acordul acestuia sau al succesorilor săi.(4) Acțiunea în regres împotriva debitorului principal va putea fi formulată numai după stingerea integrală a datoriei izvorând din contractul de credit, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi.“;

... – Art. 7 alin. (4): „Până la soluționarea definitivă a contestației formulate de creditor se menține suspendarea oricărei plăți către acesta, precum și a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.“; ... – Art. 8 alin. (5): „Dreptul de a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparține și consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanței, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.“; ... – Art. 11: „În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum și din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât și contractelor încheiate după această dată.“ ...

21. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității, art. 16 alin. (1) și (2) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 45 - Libertatea economică, art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 135 - Economia. De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 1 - Obligația de a respecta drepturile omului din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

22. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea va verifica, prioritar, îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a acesteia prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor [...] privind neconstituționalitatea […] unei dispoziții dintr-o lege […] care are legătură cu soluționarea cauzei[…]“, precum și de art. 29 alin. (3) din aceeași lege, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“, și, ulterior, va examina criticile de neconstituționalitate.

23. Curtea reține că litigiul cu a cărui soluționare a fost învestită vizează un contract de credit care a fost încheiat înaintea intrării în vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011. Autoarea excepției a invocat neconstituționalitatea art. 3 din Legea nr. 77/2016, fără să se raporteze, în mod distinct, așa cum a procedat Curtea în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, la cele două ipoteze ale acestuia, respectiv ipoteza care vizează aplicabilitatea noului Cod civil („Prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare“) și ipoteza care vizează aplicabilitatea vechiului Cod civil. În aceste condiții, Curtea reține că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă.

24. Faptul că data la care a fost încheiat contractul de credit ce face obiectul cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești care a sesizat Curtea în acest dosar este anterioară intrării în vigoare a noului Cod civil este relevant și în examinarea admisibilității, de asemenea din perspectiva art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a excepției de neconstituționalitate a tezei a doua a art. 11 din Legea nr. 77/2016. Astfel, potrivit primei teze a acestuia, dispozițiile Legii nr. 77/2016 se aplică și contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar, potrivit celei de-a doua teze a art. 11, Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Așa fiind, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă, întrucât acestea vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016, nu și contracte încheiate sub imperiul vechiul Cod civil.

25. În continuare Curtea observă un al treilea motiv de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate din prezentul dosar, generat de lipsa legăturii dispozițiilor legale criticate cu soluționarea litigiului aflat pe rolul instanței judecătorești. Acesta rezultă din faptul că părțile care au încheiat contractul de credit în calitate de consumatori nu au fost supuse executării silite a imobilului ipotecat. În aceste condiții, Curtea reține că dispozițiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 nu au legătură cu soluționarea cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate și, prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 va fi respinsă ca inadmisibilă (a se vedea, pentru soluții identice, paragraful 40 al Deciziei nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, și paragraful 30 al Deciziei nr. 93 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 22 mai 2017).

26. Cu referire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (3), art. 6 și art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, Curtea, menținând considerentele reținute, anterior, în jurisprudența sa în materie, o va respinge ca neîntemeiată.

27. Astfel, cu referire la criticile formulate din perspectiva principiilor accesibilității, previzibilității, securității legii, precum și a statului de drept, Curtea reamintește că, în paragrafele 109-111 ale Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, a reținut, în esență, că aspectele invocate în legătură cu art. 1 alin. (5) din Constituție vizează, mai degrabă, chestiuni care țin de interpretarea sau aplicarea legii de către instanța judecătorească sau se referă la corelarea dintre prevederi legale din acte normative diferite.

28. Cu privire la critica raportată la art. 16 din Constituție referitor la principiul egalității, pe lângă cele reținute de Curte în paragraful 112 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, prin care a constatat conformitatea cu acest standard constituțional a prevederilor criticate, este de observat și că, în Decizia nr. 35 din 19 ianuarie 2017 (paragraful 64), Curtea a reiterat jurisprudența sa constantă potrivit căreia noțiunea fundamentală de egalitate în fața legii nu presupune că stabilirea unui tratament juridic diferențiat unor situații distincte este discriminatorie. Dimpotrivă, în acest fel se asigură deplina respectare a acestui principiu constituțional. De asemenea, Curtea a mai reținut, în Decizia nr. 35 din 19 ianuarie 2017, că deosebirile obiective dintre categoria profesioniștilor și cea a consumatorilor sunt suficient de relevante și semnificative încât să justifice opțiunea legiuitorului de a le aplica un regim juridic distinct.

29. De asemenea, prin Decizia nr. 93 din 28 februarie 2017 (paragrafele 43-49), Curtea a constatat că măsurile prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. (3) și, respectiv cele ale art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, criticate și în prezenta cauză, respectă exigențele testului de proporționalitate și nu aduc atingere substanței dreptului de proprietate al creditorilor.

30. În plus, Curtea reține că, în analiza conformității dispozițiilor art. 5 alin. (3) și art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 cu prevederile constituționale care garantează dreptul de proprietate privată, Curtea a valorizat, de exemplu în paragrafele 35 și 37 ale Deciziei nr. 95 din 28 februarie 2017, ideea de ruină (iminentă) a debitorului, din perspectiva raportului contractual existent între cele două părți, în sensul că această apreciere nu vizează evoluția/fluctuația situației financiare/materiale a debitorului ulterioară încheierii contractului de credit, ci are în vedere, în mod exclusiv, disproporția și dezechilibrul survenite ca urmare a materializării riscului supraadăugat (cu privire la noțiunea de risc supraadăugat a se vedea paragrafele 96 și 97 ale Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016).

31. Cu referire la criteriile care trebuie avute în vedere în procesul de decelare a intervenirii riscului supraadăugat, Curtea reiterează cele precizate în paragraful 98 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, potrivit cărora evaluarea intervenirii acestui risc trebuie privită și realizată în ansamblu, prin analiza cel puțin a calității și pregătirii economice/juridice a cocontractanților (dihotomia profesionist/consumator), a valorii prestațiilor stabilite prin contract, a riscului deja materializat și suportat pe perioada derulării contractului de credit, precum și a noilor condiții economice care denaturează atât voința părților, cât și utilitatea socială a contractului de credit. Această evaluare de ansamblu permite stabilirea, pe de o parte, a limitei dintre cele două categorii de riscuri anterior menționate și, pe de altă parte, în funcție de rezultatul la care se ajunge, luarea unei decizii cu privire la soarta contractului. Însă, odată constatată depășirea riscului inerent contractului și survenirea celui supraadăugat, intervenția asupra acestuia devine obligatorie și trebuie să fie efectivă, fie în sensul încetării, fie în cel al adaptării sale noilor condiții, ea producând efecte juridice pentru viitor, prestațiile deja executate rămânând câștigate contractului. Prin urmare, Curtea reține că, după constatarea intervenirii unui risc supraadăugat în derularea contractului de credit, vor fi evaluate, în considerarea circumstanțelor specifice fiecărui contract de credit, remediile care urmează a fi dispuse, adaptarea sau, după caz, încetarea contractului. Dar, indiferent de care dintre cele două soluții va fi adoptată, aceasta va trebui să respecte exigența ca riscul supraadăugat să fie suportat împreună de debitor și creditor, în mod echitabil. O asemenea exigență este impusă, pe de o parte, de faptul, subliniat de Curte în paragraful 102 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, că niciuna dintre părți nu este culpabilă de apariția evenimentului, și, pe de altă parte, de faptul, de asemenea subliniat în decizia antereferită (paragraful 99), că echitatea, corolar al bunei-credințe, guvernează contractul civil de la nașterea sa până la epuizarea tuturor efectelor, independent de existența unei clauze exprese în cuprinsul contractului. Cu alte cuvinte, însăși natura conceptului de risc supraadăugat, premisa constatării impreviziunii contractuale, impune, cu necesitate, ca acesta să fie suportat, împreună, de părțile contractului de credit.

32. În continuare, Curtea reține că impreviziunea vizează numai o ruină contractuală, care afectează utilitatea socială a contractului de credit, și nicidecum o ruină personală a debitorului. Astfel, în evaluarea impreviziunii se vor analiza, exclusiv, prestațiile părților din contractul de credit de natură să determine ruina contractuală a debitorului, și nu se vor avea în vedere aspectele financiare/materiale care nu se află în legătură cu contractul de credit. În caz contrar ar fi alterată noțiunea de impreviziune contractuală, care ar glisa, în cazul dat, de la evaluarea dezechilibrului dintre prestațiile părților la analiza caracterului suficient sau insuficient al veniturilor debitorului.

33. În considerarea celor anterior expuse, Curtea constată că debitorul care solicită, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 77/2016, darea în plată a imobilului, sub condiția îndeplinirii condițiilor impreviziunii, se află într-o situație, principial, diferită de aceea a debitorului care, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 26 iunie 2015, inițiază procedura de insolvență. Numai în cazul acestei din urmă categorii de debitori, în soluționarea cererii de deschidere a procedurii de către comisia de insolvență, în temeiul art. 14 din Legea nr. 151/2015 [„comisia de insolvență (...) emite, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 4 alin. (1) și art. 3 pct. 12 (...): a) o decizie de admitere în principiu a cererii de deschidere a procedurii de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor (...) sau b) o decizie prin care constată că situația financiară a debitorului este iremediabil compromisă (...)] sau, după caz, de către instanța judecătorească, în temeiul art. 48 alin. (1) din Legea nr. 151/2015 [Instanța (...) dacă constată că sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 4 alin. (1) și art. 3 pct. 12 (...) pronunță o sentință de deschidere a procedurii de insolvență prin lichidare de active (...)], este analizată insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor, pe măsură ce acestea devin scadente. Pentru a deschide procedura insolvenței se ține seama de definiția noțiunii de insolvență care se regăsește în prevederile art. 3 pct. 12 din Legea nr. 151/2015, potrivit cărora „insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor, pe măsură ce acestea devin scadente.“

34. Astfel, Curtea reține că cele două categorii de debitori se află în situații diferite tocmai datorită naturii diferite a celor două instituții juridice antereferite, respectiv impreviziunea contractuală și insolvența persoanei fizice. Prin urmare, protecția dreptului de proprietate privată al debitorului se realizează în mod diferit, în funcție de instituțiile juridice incidente în cauză.

35. În aceste condiții, instanța judecătorească învestită, în temeiul art. 7 sau, după caz, art. 8 din Legea nr. 77/2016, cu soluționarea unor acțiuni având ca obiect contestații formulate de creditori și, respectiv, acțiuni ale debitorilor, ca expresie a obligației statului de a garanta dreptul de proprietate privată, nu va analiza dacă patrimoniul debitorului se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor, pe măsură ce acestea devin scadente, ci își va limita analiza la dinamica obligațiilor reciproce întemeiate pe contractul de credit și, în măsura în care va ajunge la concluzia că această dinamică este de natură să conducă la ruina contractuală a debitorului, prin materializarea riscului supraadăugat, va putea constata că, referitor la contractul de credit astfel analizat, a intervenit impreviziunea. Așadar, instanța judecătorească, în evaluarea impreviziunii, nu poate împrumuta elemente/criterii specifice procedurii insolvenței persoanei fizice.

36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce privește dispozițiile art. 7 alin. (4), și cu unanimitate de voturi, cu privire la celelalte dispoziții,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 teza întâi, art. 8 alin. (5) și art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din București în Dosarul nr. 13.677/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceeași parte în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 1 alin. (3), art. 6 și art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 19 iunie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cosmin-Marian Văduva

-----