CODUL CIVIL din 26 noiembrie 1864

EMITENT

PARLAMENTUL

Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 271 din 4 decembrie 1864*)

_________

*) În Monitorul Oficial nr. 271 au fost publicate a rt. 1-347, iar art. 348-1914 au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 7, 8, 9, 11 şi 13 din 1865.

ALECSANDRU JOAN I.

Cu mila lui Dumnedeu şi vointia natiunale.

Domnulu Pricipateloru'Unite'Române.

LA TOŢI DE FATIA ŞI VIITORI SANETATE.

Vedend raportul Ministrului Nostru Secretaru de Statu la Departamentului Justiţiei, Culteloru şi Instrucţiunii publice cu No. 56,394, prin cari Ne supune la confirmare proiectul de lege civile;

Vedendu incheiarea Consiliului Ministriloru;

Ascultandu opiniunea Consiliului Nostru de Statu;

În puterea Statutului de la 2/14 Iuliu;

Am sancţionat şi sanctionamu, promulgatu şi promulgamu:

CODICE CIVILE

Titlul PRELIMINARIU

Despre efectele şi aplicarea legiloru în genere

Articolul 1

Legea dispune numai pentru viitoru; ea n'ar putere retroactivă.

Articolul 2

Numai immobilile aflatore în cuprinsulu teritoriului României sînt supuse legiloru române, chiaru candu ele se posedu de străini.

Legile relative la starea civile şi la capacitatea personeloru, urmarescu pe Români chiaru candu ei 'şi au residenta în strainetate.

Forma esteriore a acteloru e supusă legiloru terei unde se face actulu.

Articolul 3

Judecătorului cari va refusa de a judeca, sub cuvent ca legea nu prevede sau ca este întunecată, sau ne indestulatore, va pute fi urmaritu ca culpabile de denegare de dreptate.

Articolul 4

Este opritu judecătorului de a se pronuntia, în otaririle ce da, prin cale de dispositiuni generali şi reglementare, asupra causeloru ce îi sînt supuse.

Articolul 5

Nu se poate deroga, prin convenţiuni sau disposit legile cari intereseza ordinea publică şi bunele moravuri.

Cartea I DESPRE PERSOANE

Titlul U I

Despre drepturile civili şi despre naturalisatiune

Capitolul 1

Despre bucurarea de drepturile civili şi despre naturalisatiune

Articolul 6

Esercitarea drepturiloru civili nu depinde de calitatea de cetatenu, cari nu se poate dobândi şi păstra de catu conformu art. 16 din acestu codice.

Articolul 7

Totu Romanulu se va bucura de drepturile civili.

Articolul 8

Veri'ce individu nascutu şi crescutu în România pînă la majoritate, şi cari nu se va fi bucurat nici odată de vr'o protectiune streina, va putea reclama calitatea de Romanu în cursulu unui anu după majoritate.

Acel ce, aflându'se în condiţiunile de mai susu, voru fi devenit majori înainte de promulgarea acestui codice, voru ave terminul de unu anu de la promulgare pentru a reclama calitatea ce cetatenu romanu.

Copiii gasiti pe teritoriulu romanu fără tata şi mama conoscuti sînt Români.

Articolul 9

Cei cari nu sînt de ritulu crestinescu nu potu dobândi calitatea şi drepturile de cetatenu romanu, de catu cu condiţiunile prescrise la art. 16 din acestu codice.

Articolul 10

Totu copilulu nascutu din Romanu în tera streina este Romanu.

Totu copilulu nascutu în tera străină din unul Romanu, cari aru fi perdutu calitatea de Romanu, va redobândi totu d'auna calitate indeplinindu formalităţile prescrise de art. 18.

Articolul 11

Străinii se voru bucura în de obşte în România de aceleaşi drepturi civili de cari se bucura şi Românii, afară de casurile unde lege aru ar fi otarit altfelu.

Articolul 12

Străină ce se va căsători cu unul Romanu se va considera Romanca.

Articolul 13

Strainulu chiaru candu n'ar ave reşedinţa sa în România, va pute fi trasu înaintea tribunaliloru române pentru îndeplinirea olbligatiuniloru contractate de dinsulu în România, sau în tera străină cu unu Romanu.

Articolul 14

Romanulu va pute fi trasu înaintea unui tribunal romanu pentru obiligatiuni contractate de elu în tera străină, chiar cu unu strainu.

Articolul 15

În ori ce materia, afară de cel comercial, strainulu reclamante, cari nu va ave immobili în România de o valorue suficiente pentru a asicura plata cheltueleloru de judecată şi de a dauneloru interese ce aru pute resulta din procesul, va fi tinutu de a da cauţiune pentru plata acestora.

Articolul 16

Strainulu cari va voi a se naturalisa în România va fi datoru a cere naturalisatiunea prin suplica către Domnu, arătându capitalurile, starea, profesiunea, sau meseria ce esercita, şi voinţa de a'şi statornici domiciliul pe teritoriul României. Dacă strainulu, după o aseminea cerere, va locui dece ani în tera, şi dacă prin purtarea şi faptele sale va dovedi ca este folositoru terei, adunarea legiuitore, după iniţiativa Domnului, ascultandu şi opiniunea consiliului de Statu, îi va putea acorda decretul de naturalisatiune, cari va fi sanctionatu şi promulgatu de Domnu.

Cu tote aceste va pute fi dispensatu de stagiulu de dece ani strainulu cari aru fi facutu terei servitie importanti, sau cari aru fi adusu în tera o industria, inventiuni utili sau talente distinse, sau cari aru fi formatu în tera stabilimente mari de comerciu sau de industria.

Capitolul 2

Despre perderea drepturiloru civili prin perderea calităţii de român

Articolul 17

Calitatea de Romanu se perde:

a) Prin naturalisatiune dobandita în tera străină. ... b) Prin priimirea, fără autorisatiunea gubernului romanu, a vre unii funcţiuni publice de la unu gubernu strainu. ... c) Prin supunerea ori catu de putinu timpul la vre'o protectiune străină. ...

Articolul 18

Romanululu, cari va fi perdutu calitatea sa de Romanu, o va pute redobândi intorcendu'se în România cu autorisatiunea gubernului Romaniu şi delarand ca voesce a se aseda în tera, şi ca renunţa la tote distincţiunile contrarie legiloru române.

Articolul 19

Romanca cari se va căsători cu unu strainu va urma condiţiunii soţului seu.

Devenindu veduva ea va redobândi calitatea sa de Romanca.

Articolul 20

Romanulu cari, fără autorisatiunea gubernului, va intră în servitiu militaru la străini sau se va alătură pe lîngă vreo corporatiune militară străină, va perde calitatea de Romanu.

Elu nu va pute intră în România de catu cu permisiunea gubernului. Elu nu va pute redobândi calitatea de Romanu de catu conformu art. 18; tote aceste fără a fi scutitu de osindele pronunţate de legea criminale contra Romaniloru, cari au purtatu sau voru purta arme contra patriei loru.

Titlul U II

Despre actele stării civili

Capitolul 1

Dispositiuni generali

Articolul 21

Actele stării civili voru cuprinde anul , luna, diua şi ora cînd ele s'au facutu, prenumele (numele de batezu), familia, vîrsta, profesiunea sau meseria şi domiciliulu toturoru persoanelor înscrise în ele.

Articolul 22

Oficiarii stării civile nu voru pute trece în aceste acte, nici prin adnotatiuni, nici prin alte adause ore'cari, de catu numai ceea ce trebuie a fi declaratu de persoanele ce se infatiseza înaintea loru.

Articolul 23

În casurile candu partilinteresate nu voru fi obligate a se infatisin persona, ele vor pute fi representate de unu procuratore, cu procuraţiune speciale şi autentică.

Articolul 24

Mărturii produşi la actele stării civili nu voru pute fi de catu în vîrsta de doue'deci şi unu de ani celu putinu rude sau străini şi, voru fi aleşi de persoanele interesate.

Articolul 25

Oficiarulu stării civili va ceti partiloru înfăţişate sau procuratoriloru loru actele, şi se va face menţiune despre îndeplinirea acestei formalităţi.

Articolul 26

Aceste acte se voru sub'scrie de oficiarulu stării civile, de persoanele înfăţişate înaintea lui şi de marturi, sau se va menţiona causa ce a propritu pe aceştia de a sub'scrie.

Articolul 27

Actele stării civili se voru fi înscrise în fie'cari comuna într'unulu sau mai multe registre, ţinute în câte doue esemplare.

Articolul 28

Registrele voru fi numerotate, şnuruite şi parafate, pe fie'cari pagina, de preşedintele tribunalului de anteia instanţa, sau de judecătorului ce'lu va înlocui.

Articolul 29

Actele se voru înscrie pe registre în siru, fără locu golu; rasaturele şi indicatiunele, notitele, voru fi aprobate şi sub'scrise în acelasu modu ca şi testulu actului.

Nu se va pute scrie nimicu în prescurtare şi data nu se va scrie în cifre, ci în litere.

Articolul 30

Registrele se voru încheia de oficiarulu stării civili la finitulu fie'cărui şi pînă într'o luna; unulu din cele doue esemplare se va depune la archivele comunei; iar celu altu se va tramite la grefa tribunalului de anteia instanţa, spre păstrare.

Articolul 31

Procurele şi cele alte înscrisuri, cari trebuie să remana anecsate la actele stării civili, se voru depune, după ce se voru parafa de persoanele cari le'au depusu şi de oficiarulu stării civili la grefa tribunalului d'împreună cu registrele cari trebuie să rămînă în disa grefa.

Articolul 32

Ori'cine are dreptu de a cere de la pastratorii registreloru stării cuvili estracte din acele registre. Estractele date comformu registreloru şi legalisate de preşedintele tribunalului de anteia instanţa, sau de judecătorului ce 'lu va înlocui, voru fi credute, pe catu timpul ele nu voru fi atacate prin inscriptiune de falsu.

Articolul 33

Candu nu vor fi esistutu registre, sau se voru fi perdutu, lipsa sau perderea loru se va pute dovedi atatu prin dovedi inscrisu catu şi prin marturi, şi în asemeni casuri, căsătoriele şi incetarile din vieta se vor pute dovedi atatu prin registre şi înscrisuri de ale tatălui şi ale mamei incetati din vieta, catu şi prin marturi.

Articolul 34

Ori ce actu alu stării civili, privitoru la Români sau la străini, facutu fiindu ellu în tera străină, va fi vrednicu de credinţa, dacă ellu se va fi facutu după formele padite în acea tera.

Articolul 35

În tote casurile, candu urmeza a se face menţiune despre unu actu privitoru la starea civile pe marginea unui altul actu deja inscrisu în registre, acea menţiune se va face, după cererea părţii interesate de către oficiarulu stării civili pe registrele dilnice, sau pe celea cari vor fi fostu depuse la archivele comunei, şi de către grefiarulu tribunalului de anteia instanţa pe registrele depuse la grefa. Spre acestu sfîrşitul oficiarulu stării civili va vesti, în terminul de trei dile, despre menţiunea de elu facuta, pe procurorulu tribunalului respectivu, carele va privileghia ca menţiunea să se facă într'unu modu uniformu la ambe registrele.

Articolul 36

Ori'cari abatere din articulele precedenti din partea functionariloru în elle aretate, va fi urmărită înaintea tribunalului de anteia instanţa şi pedepsita cu o amemnda, cari nu va pute trece peste una suta lei.

Articolul 37

Veri'cari depositariu alu registreloru menţionate va fi supusu acţiunii civili a părţii vetemate pentru altercatiunile ce s'aru seversi în ele, remanend însă acestuia de va găsi de cuvinta, dreptulu de a se intorce cu urmărire asupra adeveratiloru făptuitori a susu diseloru alteratiuni.

Articolul 38

Ori'ce alteratiune, ori'ce falsificare în actele stării civili, ori'ce înscriere a acestoru acte, facuta de vre'o foia libera, şi nu în registrele destinate pentru ţinerea loru, va da dreptu partiloru interesate a'şi cere despăgubiri şi acesta fără prejuditiulu pedepseloru prescrise în codicele penale.

Articolul 39

Procurolulu tribunalului de anteia instanţa va fi datoru a verifica starea registreloru, candu elle se voru depune la grefa; elu va încheia procesu verbale sumariu despre a sa verificare, va areta abterile sau vinele comise de oficiarulu stării civili, şi va cari osindirea sa la amendele prevedute le lege.

Articolul 40

Părţile interesate au dreptulu de aplelatiune în contra otaririloru date de tribunalulu de anteia instanţa asupra acteloru stării civili.

Capitolul 2

Despre actele de nascere

Articolul 41

Declaraţiunea despre nascerea unui copilu se va face la oficiarulu stării civili alu locului, în terminu de trei dile după uşurarea femeei. Copilulu i se va infatisa.

La casu de impecicare de a se transporta copilulu înaintea oficiarului stării civili acesta va fi datoru a merge însuşi, fără vre'o plata, la locuinta spre a constata nascerea.

Articolul 42

Nascerea copilului se va declara de catra tata sau, în lipsa acestuia, de către medici sau chirurgi, mose, sau de către ori'ce alte persoane cari vor fi fostu fatia la nascere.

Iar dacă mama nu va fi născută la domiciliulu ei, acesta declaraţiune se va face şi de persona aceia la locuinta carii ea a nascutu.

Actulu de nascere se va redege îndată fatia cu doui marturi.

Articolul 43

Actulu de nascere va areta cu deslusire diua, ora, luculu nascerii, secsulu copilului, prenumele ce i se va da la batezul, precum şi numele de familia, profesiunea sau meseria şi domiciliulu tatălui, mamei şi alu marturiloru.

Articolul 44

Veri'cine va găsi unu copilu nou'nascutu va fi datoru a'lu incredinta oficiarului stării civili împreună cu tote hainele şi obiectele găsite la copilu şi a declara tote împrejurările timpului şi locului unde'lu va fi gasitu.

Oficiarulu stării civili va întocmi îndată procesu verbale aratatorul de tote împrejurările, în cari se va cuprinde vîrsta copilului după aparinta, secsul şi numele ce i se va da şi autoritatea civile la cari se va fi încredinţată.

Acestu procesu verbale se va trece în registru.

Articolul 45

Dacă se nasce unu copilu pe unu vasu romanu caletorindu pe mare, actulu de nascere se va face pînă în doue'deci şi patru de ore în presenta tatălui, deca se va fi aflatu fatia şi a doui marturi luati dintre oficiarii vasului, sau în lipsa, dintre omenii equipagiului.

Acestu actu se va redege de capitanulu, stepanulu sau patronulu vasului şi se va trece în rolulu (lista oficiale) personeloru ce se afla pe vasu.

Articolul 46

La cele anteiu portu unde se va opri vasulu, de va fi unu portu romanu, capitanulu, stapanulu sau patronulu vasului, sau ori'cine aru fi redactatu actulu de nascere, este datoru a depune doue copie autentice de pe actu la autoritatea portului. Acesta va opri o copia în cancelaria sa, iar cea'l'alta o va tramite ne intardiatu Ministerului de Interne, cari o va transmite autorităţii comunali a domiciliului tatălui copilului nascutu, sau, de nu s'aru cunosce tatalu, ala mamei.

Autoritatea comunale va trece actulu îndată inregistrul stării sale civili.

Articolul 47

Se ve aborda vasulu într'unu portu strainu, capitanulu, stapinulu sau patronulu vasului va tramite, prin posta locului, la Ministerulu de interne alu României o copia legelisata de pe actulu de nascere.

Ministerulu şi autoritatea comunale voru urma în acestu casu după cumu s'a prescrisu la articolulu precedente.

Articolul 48

Actulu de recunoaşterea unui copilu se va înscrie inregistrele stării civili cu data sa, şi se va menţiona recunoscerea în marginea actuluide nascere, dacă esiste asemine actu.

Capitolul 3

Despre actele de căsătoria

Articolul 49

Înaintea celebrarii căsătoriei oficiarului stării civili va face doue publicaţiuni, în intervalu de optu dile, în di de Duminica, înaintea usei bisericei enoriei şi la usa sasei comunali.

Aceste publicaţiuni şi actulu ce se vor încheia întru aceasta voru coprinde prenumele, numele, profesiunea şi domiciliulu amboru fiitoriloru soţi, calitatea loru de majori sau minori şi prenumele, numele, profesiunea şi domiciliulu tatiloru şi mameloru. Acestu actu va mai cuprinde şi dilele, locul şi ora în cari s'au făcut publicaţiunile; elu se va înscrie pe unu singuru registru, cari va fi numerotatu şi parafatu, precumu es prescrisu la articolulu 28, şi cari la finele anului urmeza a se depune la grefa tribunalului de anteia instanţa.

Articolul 50

Unu estractu după actulu de publicaţiune se va afige pe usa casei comunali, unde îşi au domiciliulu fiitori soţi şi va rămîne afiptu în totu intervalulu publicatiuniloru.

Căsătoria nu se va putea celebra, de catu după trei dile libere de la cea de a doua publicaţiune.

Articolul 51

Dacă căsătoria nu s'a celebratu în cursulu unui anu de la cea din urma publicaţiune, atunci se voru face noue publicaţiuni, dupe formele prescrise ami susu la art. 49.

Articolul 52

Opositiunile la căsătoria se voru face în doue esemplare sub semnate amendoue de însuşi oponentii, sau de împuterniciţii loru prin procuraţiune speciale şi autentică. Unulu din esemplare, d'împreună cu copia de pe procuraţiune se va comunică partiloru în persona, şi în lipsa'le, se va lasă la domiciliulu loru. Ear celu altu esemplaru, asemine cu copia de pe procuraţiune se va comunică oficiarului stării civili carele va pune visa sa.

Articolul 53

Oficiarulu stării civili va trece, pe scurtu, în registrulu de publicaţiune, tote opesitiunile. Dacă acele opositiuni se voru anula prin vre'o otarire judecatoresca sau prin vre'unu actu de retragere din partea celoru ce le dedese, acea otarire sau actu se va trece, pe scurtu, pe marginea aceluiasu registru.

Articolul 54

În casu de opositiune, oficiarulu stării civili nu va pute celebra căsătoria pînă ce nu i se va face formare cunoscută anularea opositiunii, prin retragerea celui ce a dat'o, sau prin otarire de judecată.

Oficiarulu stării civili, cari va urma improtiva va fi osadditu la o amenda de trei sute lei şi la despăgubirea de tote cheltuelele şi pagubele urmate partiloru.

Articolul 55

Dacă nu s'a ivitu vre o opositiune, se va menţiona acesta în actulu de căsătoria, şi dacă publicaţiunile au fostu făcute în mai multe comune, părţile voru infatisa certificatele fie'carii comune la fonctionarulu stării civili spre a constata neivirea de opositiune.

Articolul 56

Oficiarulu stării civilil va cere şi va lua actele de nascere la amboru fiitoriloru soţi.

Dacă însă va fi cu neputinţă a le ave, atunci se va îndeplini lipsa acestoru acte prin alte dovedi şi de la loculu nascerii sau alu domiciliului loru.

Articolul 57

Dovedile ce voru îndeplini lipsa acteloru de nascere sînt: declaraţiunea a cinci marturi bărbaţi sau femei, rude sau nu ai fiitoriloru soţi, cari va cuprinde prenumele, numele, profesiunea şi domiciliulu viitoriloru soţi, loculu şi, pe catu se va pute mai nemeritu, epoca nascerii şi causa pentru cari nu s'a pututu infatisa actulu de nascere.

Mărturii voru subscrie acea declaraţiune, cari se va legalisa de primarulu comunei, şi, dacă vre'unulu din marturi nu va fi sci, sau nu va pute subscrie, se va face menţiune despre acesta în acelu actu.

Articolul 58

Actulu de dovedire se va infatisa tribunalului de anteia instanţa a judeţului, unde trebuie să se seversesca căsătoria. Tribunalulu, ascultandu conclusiunile procurorului va face refusa legalisatiunea lui, după apretiarea ce vada declaratiuniloru marturiloru şi imprejurariloru ce au impiedicatu înfăţişarea actului de nascere.

Articolul 59

Actulu autenticu despre consimtimentulu tatălui, mamei, mosului (bunului) şi mosei (mosei) sau, în lipsa'le, despre consimtimentulu familiei, va cuprinde prenumele, numele, profesiunile şi domiciliulu fiitoriloru soţi şi a tutuloru aceloru ce voru fi luatu parte la acestu actu; precum şi gradulu inrudirii loru.

Articolul 60

Căsătoria se va celebra în comuna, în cari unulu sin soţi va ave domiciliulu seu.

Acestu domiciliu, întru catu privesce căsătoria, se va stabili prin o residenta de sese luni continue într'o comuna.

Articolul 61

În diua otarata de părţile ce voescu a se însoţi, după espirarea terminului de publicaţiuni, oficiarulu stării civili, în casa comunale, în presenta de patru marturi, rude sau străini va da cetire partiloru de actele susu menţionate, relative la statului civile alu partilorusi la formalităţile căsătoriei, şi le ca ceti capitolulu VI, alu titlulu "Despre căsătoria, Despre drepturile şi datoriele respective ale sotiloru"; elu va interpela pe fiitorii soţi precum şi persoanele cari autoriseza căsătoria, de voru fi de faţa, sa declare dacă s'a facutu vre'unu contractu de căsătoria şi, la casu de afirmativa, data acestui contractu, precum şi numele şi residinta autorităţii, cari l'a legalisatu. Oficiarulu stării civili va primi, după acesta, declaraţiunea fia'carii părţi una după alta, ca voiescu a se căsători. Elu va pronunţa în numele legii ca părţile sînt unite prin căsătoria şi va redege îndată actu despre acesta.

Articolul 62

În actulu de căsătoria se va cuprinde:

I. Prenumele, numele, profesiunea, etatea, loculu de nascere şi domiciliulu fie'cărui dintre soţi.

II. De sînt majori sau minori.

III. Prenumele, numele, profesiunea şi domiciliulu tatiloru şi ale mameloru loru.

IV. Consimtamantulu tatiloru şi alu mameloru, buniloru sau ale buneloru sau alu familiei, în casurile cerute de lege.

V. Catele respectuose, dacă aceste s'ar fi facutu.

VI. Publicaţiunile în diferite domiciliuri.

VII. Opositiunile, de ar urma nisce asemini, revocarea acestora, sau menţiunea că nu'a aretatu opositiune.

VIII. Declaraţiunea partiloru contractanţi ca se iau de soţi, şi pronunţarea uniunii loru de către oficiarulu publicu.

IX. Prenumele, numele, etatea, profesiunea şi domiciliulu fie'cărui din marturi precum şi declaraţiunea de sînt rude sau afini ai sotiloru, de ce anume parte şi gradu.

X. Declaraţiunea, ce s'a facutu asupra interpelatiunii prescrise de articolulu precedente, ca a urmatu sau nu contractu de căsătoria şi, pre catu se va pute data contractului sa esiste, precum şi numele şi loculu residentei autorităţii cari l'a legalisatu; tote aceste, sub pedepsa contra oficiarului stării civili de amenda prescrisă la articolulu 54

În casa candu declaraţiunea s'ar fi omisu, sau gresitu, rectificatiunea actului, în ceea ce privesce omisiunea sau greşeală, se va pute cere de procurorulu tribunalului, fără prejuditiulu dreptului partiloru interesate, în conformitate cu articolulu 84 alu acestui codice.

Capitolul 4

Despre actele de încetare din vieta

Articolul 63

Nici o immormentare nu se va face fără autorisatiune.'Autorisatiunea se da de officiarulu stării civili, carele nu o va pute elibera pînă ce mai anteiu nu va merge însuşi la locuinta celui incetatu din vieta ca să se încredinţeze despre mortea sa şi pînă nu va trece trei'deci şi sesse ore de la încetarea din vieta, afară de caurile prevedute de regulamentele politianesci.

În localităţile unde se voru fi afandu revisori de morţi, oficiarulu stării civili ilu va lua cu dinsulu pentru a face constatarea.

Autorisatiune de immormentare se va da fără plata de vre o tacsa.

Articolul 64

Actul de încetare din viaţa va fi redactatu de către oficiarulu stării civili, după declaraţiunea a duoi marturi; aceşti marturi vor fi, de se va pute, din cele mai de aproape rude sau vecini. Era candu cineva va muri afară din domiciliul seu, persona, în locuinta carii a muritu, d'împreună cu ruda sau alte persoane, voru servi ca marturi.

Articolul 65

Actul de încetare din vieta va coprinde: prenumele, numele, vîrsta, profesiunea şi domiciliulu mortului; prenumele celui altu sotiu, dacă mortu era căsătoritu sau veduvu; prenumele, numele, vîrsta, profesiunea şi domiciliulu celoru ce au declaratu mortea, şi, de sînt rude, gradul inrudirii. Acelasu actu va mai coprinde, pe catu se va pute sci, prenumele, numele, profesiunea şi domiciliul parintiloru mortului şi locul nascerii sale.

Articolul 66

Dacă încetarea din vieta a vre unei persoane s'a intamplatu în spitalele militare, civili, sau în ori ce alte stabilimente publice sau particulare, superiorii, directorii, administratorii şi stapanii aceloru case voru fi datori a da de scire în doue'deci şi patru ore oficiarului stării civili, cari, va merge îndată ca se se încredinţeze se mortea acelei persoane, după declaraţiunile cei se voru fi facutu şi după sciintele ce va fi luatu; se voru tine în disele spitale şi stabilimente registre destinate spre a se înscrie acele declaraţiuni şi sciinte.

Oficiarul stării civili va întocmi actulu de încetare din vieta, şi lu va tramite la locul unde incetatulu din vieta va fi avutu cel din urma domiciliu, pentru a se înscrie în registre.

Articolul 67

Candu voru fi ore cari semne sau indicie de morte violenţe sau alte impregiurari banuitore, mortul nu se va pute ingropa de catu după încheierea unui procesu verbale de către unu funcţionar politianescu fatia de unu medicu sau chirurgu spre a se constata starea cadavrului, şi a veri carii alte impregiurari relative la acesta, precumum şi ori ce informaţiuni ce se voru pute lua despre pronumele, numele, vîrsta, profesiunea, locul nascerii şi domiciliul acelui mortu.

Articolul 68

Funcţionarul politianescu va fi datoru a tramite îndată oficialului stării civili al locului unde va fi muritu acea persona, tote sciintele aretate în procesul seu verbale, în conformitatea cărui se va redacta actul de încetare din vieta.

Funcţionarul stării civili va espedi o copia de pe acea comunicatiune despre încetarea din vieta a acelei persoane la domiciliul seu,de va fi cunoscutu, şi asta espedire se va înscrie în registre.

Articolul 69

În casu de morte în inchisori se va incunosciinta îndată oficiarul stării civili de către ingrijitorulu închisorii spre a merge acolo după coprinderea art. 66 spre a redege actul de încetare din vieta.

Articolul 70

În tote casurile de morte în inchisori, nu se va face în registre nici o menţiune despre asemani impregiurari şi actele încetării din vieta se voru redacta numai după formele prescrise la art. 65.

Articolul 71

În casul de morte pe un vasu romanu caletorindu pe mare, mortea se va constata pînă în douedeci şi patru ore prin un actu în presint'a a douil marturi luati dintre oficiarii vasului, sau, în lipsa, dintre omenii equipagiului. Acestu actu se va redege de către capitanul, stapanul, sau patronul vasului şi se va înscrie pe rolul equipagiului.

Articolul 72

La cel anteiu portu unde va intra vasul, de va fi portul romanu, capitanul, stapanul vasului, cari au redactatu actulu va depune doue copie încredinţate de ellu ale actului de încetare din vieta la autoritatea portului cari va urma comformu art. 46, era de va intra vasul într'un portu strainu se va urma conformu art. 47.

Capitolul 5

Despre actele stării civili privitorie la miliatrii ce se gacescu afară din teritoriulu romanu, seu pe teritoriul romanu, în timpul de resbel sau de tulburări

Articolul 73

Actele stării civili, tacute afară de teritoriul romanu, sau din teritoriulu romanu în timpul de resbelu sau tulburări, şi cari privescu la militari sau alte persoane în servitiu pe lîngă armata vor fi redactate după formele prescrise după dispositiunile de mai susu, afară de esceptiunile coprinse în articolele urmatorie.

Articolul 74

Quartir'maestru în fie cari corpu de unul seu mai multe batalione sau escadrone, officiarul comptabile în cele alte corpu, voru îndeplini funcţiuni de officiar ai stării civili. Aceste funcţiuni voru fi indelinite, pentru officiarii fără trupe şi pentru funcţionarii armatei, de către intendentul atasatu pe lîngă armata seu pe lîngă corpul de armata.

Articolul 75

Se va păstra în fie cari corpu al trupeloru un registru al acteloru stării civili pentru omenii din acel corpu şi altul la statul'major al ostirii pentru actele civili relative la officiarii fără trupe şi la funcţionarii atasati.

Aceste registre se voru păstra ca şi cele alte registre ale corpuriloru şi ale stateloru majore şi se vor depune în arhivele Ministeriului de Resbelu la intorcerea corpuriloru sau armateloru în tera, seu la încetarea resbelului sau a tulburariloru în tera.

Articolul 76

Registrele voru fi numerotate şi parafate, în fie cari corpu, de către officiarul cari lu comanda, şi, la statul major, de către capul statului maioru generale.

Articolul 77

Declaraţiunile de nascere în ostire se voru face în dece dile după nascere.

Articolul 78

Oficiarul insarcinatu cu ţinerea registreloru stării civili va fi detoru, în dece dile după trecerea unui actu de nascere în registrul seu, sa adresează un estractu funcţionarului stării civili la loculu unde 'şi a avutu în urma domiciliul tatăl copilului seu mama candu tatăl nu e cunoscutu.

Articolul 79

Publicarile căsătoriei militariloru seu functionariloru pe lîngă armata se voru face la locul unde au avutu celu din urma domiciliu. Pe lîngă acesta, doue'deci şi cinci dile mai nainte de săvîrşirea căsătoriei, publicaţiunile se voru pune la ordinea dilei a corpului, pentru cei ce tinu de unu corpu, şi la ordinea dilei a armatei pentru oficiarii fără trupe şi pentru funcţionarii atasati pe lîngă dinsele.

Articolul 80

Îndată după înscrierea în registru a actului de serbarea căsătoriei oficiarul insarcinatu cu ţinerea registrului va tramite o copia funcţionarului stării civili al locului unde căsătoritii îşi voru fi avutu cel din urma domiciliu.

Articolul 81

Actele de încetare din vieta se voru face în fie cari copru de către Quartiru'maestru, şi, pentru oficiarii fără trupe şi funcţionarii atasati pe lîngă armata, de către intendentul corpului, după încredinţarea a trei marturi, şi estractu după aceste registre se va tramite în dece dile funcţionarului stării civili la locul unde şi a avutu cel din urma domiciliu incetatul din vieta.

Articolul 82

În casu de morte în spitalile militarie ambulanti seu statornice, actulu se va redacta de directorul aceloru spitali şi se va tramite la Quartirul'maestru seu la intendentul corpului din cari făcea parte incetatulu din vieta; aceşti oficiari voru tramite o copia funcţionarului stării civili al locului unde incetatul din vieta şi a avutu domiciliul în urma.

Articolul 83

Funcţionarul stării civili de la domiciliul partiloru, îndată ce va priimi de la armata copia unui actu al stării civili va fi datoru a lu trece în registru.

Capitolul 6

Despre rectificarea acteloru stării civili

Articolul 84

Candu se va cere rectificarea unui actu alu stării civili, tribunalul competente va judeca, cu dreptu de apel, ascultând conclusiunile procurorului. Părţile interesate se voru chiama la judecata, de va fi trebuinta.

Articolul 85

Otararea asupra rectificarii nu va pute nici odată fi opusă partiloru interesate, cari n'au facuta cerere seu cari n'au fostu chiamate la judecata.

Articolul 86

Otararile asupra rectificarii se voru trece în registre de către funcţionarul stării civili, îndată ce i se voru fi comunicatu, şi totu de odată se va face menţiune despre acesta pe marginea actului reformatu.

Titlul U III

Despre Domiciliu

Articolul 87

Domiciliul fie cărui Romanu, în catu privesce esercitarea drepturiloru sale civili, este acolo unde îşi are principalea sea asedare.

Articolul 88

Scambarea de domiciliu se opereze prin llocuinta în faptu într'unu altu locu, unita cu intenţiunea de a'şi statornici acolo principalea asedare.

Articolul 89

Dovada intentiunii resulta din adinsu declaratiunei facuta atatu la autoritatea comunale a locului ce se parasesce, catu şi la aceea a locului unde'şi a stramutatu domiciliul.

Articolul 90

În lipsa de declaraţiune espresa, dovada intentiunii va depinde de impregiurari.

Articolul 91

Cetatenulu chiamatu într'o funcţiune publică timporaria seu revocabile, îşi va păstra domiciliulu de mai nainte de n'a manifestatu o alta intentiune.

Articolul 92

Priimirea unei funcţiuni pe vieta va trage după sine strămutarea nemidlocita a domiciliului funcţionarului în locul unde este chiamatu a esercita acea funcţiune.

Articolul 93

Femeia maritata n'are altu domiciliu de catu acela alu bărbatului seu. Minorele neemancipatu va ave domiciliulu la părinţii seu tutorele seu; majorele interdisu va ave pe al seu la curatorele seu.

Articolul 94

Majorii cari servescu sau lucreza obicinuitul la altul voru ave acelu'asu domiciliu ca persona de cari o servescu sau la cari lucreza, candu vorulocui în acelaşi locu.

Articolul 95

Domiciliul inei succesiuni este domiciliul cel din urma al defunctului.

Articolul 96

Domiciliul unei persoane juridice este acolo unde acea persona juridică îşi are centrul administraţiunii selle.

Articolul 97

Candu părţile sau una din ele îşi va alege, pentru esecutarea unui actu, domiciliulu în altă parte de catu unde este domiciliulu reale, citatiunule, cererile şi urmăririle relative la acel actu se voru pute face la domiciliul prevedutu prin disul actu şi înaintea judecătorului acestui domiciliu.

Titlul U IV

Despre absenţi, adică cei carei lipsescu de la loculu loru

Capitolul 1

Despre absenta presumpta

Articolul 98

De va fi trebiunta a îngrijirii de administraţiunea totale, sau a unei părţi a averii lăsate de către o persona cari se presupune a fi absente, şi cari n'are un imputernicitu, tribunalulu de prima instanţa va lua dispositiunile cuvenite, după cererea partiloru interesate.

Articolul 99

Tribunalulu, după cererea părţii celei mai staruitore, va insarcina un curatore spre a representa, pre cei presupusi absenţi, la inventarie, socoteli, imparteli şi desfaceri la cari s'ar afla interesaţi.

Articolul 100

Ministeriulu publicu este speciale insarcinatu de a priveghia asupra intereseloru personeloru presupuse absenţi, şi va lua cuventul în tote cererile privitorie la dinsele.

Capitolul 2

Despre declaraţiunea absentei

Articolul 101

Candu o persona nu se mai areta la locul domiciliului seu, sau alu residentei sele, şi nici a lasatu procura pentru administraţiunea averii selle, şi deca în cusu de patru ani nu va ave nimeni sciinta despre dinsa, părţile interesate se voru pute adresa cu cerere la tribunalul de prima instanţa spre a o declara absente.

Era dacă va fi esistendu o procura pentru administraţiunea averii sale, părţile interessate nu voru pute cere a se declara absenta de catu după dece ani deplini de candu a disoparutu persona sau dela primirea celor din urma sciinte de la ea.

Articolul 102

Spre a se constata absinta, tribunalul, după înscrisuri şi dovedi produse, va ordonă a se face o cercetare în fiinta procurorului în ocolul domiciliului şi acelu al residentii, de voru fi osebite.

Articolul 103

Tribunalulu statuindu asupra cererii va ave în privire motivele absentii şi causele cari au pututu sa împiedice de a ave sciinta despre persona presupusa absente.

Articolul 104

Îndată ce se va da o otarire, fia pregatitore, fia definitivă, procurorulu va tramit copia după dinsa Ministeriului Justiţiei spre a s publică prin Monitorul Oficiale.

Articolul 105

Otararea declaratiunii de absenta nu se va da de catu un anu după otarirea cari a ordonatu cercetarea.

Capitolul 3

Despre efectele absentei Secţiunea I Despre efectele absentei în privinta averii ce absentele posedea în diua disparerii sele (lipsirii sele)

Articolul 106

Deca absentele nu va fi lasatu procura pentru administrarea averii sele, atunci acei cari aru fi fostu moştenitorii sei, în diua candu elu a disparutu (s'a facutu nevedutu) seu candu s'a priimitu cele din urma sciinte de la densul (moştenitorii presumtivi), voru pute cere, în virtutea otaririi judecatoresci definiţi, prin cari se va fi declaratu absen, punerea loru în posesiune profisoria pe averea ce absentele ave în diua pornirii selle, seu a priimirii celoru din urma sciinte de la densulu, cu îndatorire anse pentru aceştia, de a da cauţiune despre buna lor administrare.

Articolul 107

Dacă absentele va fi lasatu procura, moştenitorii sei presumtivi nu voru pute cere de la tribunaluri punerea loru în posesiune provizoria de catu după dece ani deplini de candu el a disparutu, sau de la priimirea celoru din urma sciinte de la el.

Articolul 108

Totu ast'felu se va urma şi candu terminul procurei ar espira, în asemene acsuri, se va procede la administrarea averii absentelui potrivit regulamenteloru prin capitolul I din acestu Titlu.

Articolul 109

După ce moştenitorii presumtivi voru fi fostu puşi în stapinire provisoria, testamentulu, deca va esiste, se va deschide după cererea partiloru interesate, seu a procurorului tribunalului, şi legatarii, donatarii, precum şi toţi acei, cari ave asupra averii absentelui, drepturi subordinate morţii absentului, la voru pute esercita profisorie cu îndatorire din parte'le de a da cauţiune.

Articolul 110

Posesiunea provisoria nu va fi considerată de cadu ca cu depositu, cari va da, caloru ce au dobîndit'o, dreptul de a administra averea absentelui cu îndatorire din parte'le de a da sema abssentelui, candu s'ar areta, seu se va proba esistenta sea.

Articolul 111

Cei ce voru fi dobanditu punerea în posesiune prosoria voru fi datori a stărui pentru facerea inventariului averii miscatore şi a inscrisuriloru absentelui în fiinta procurorului tribunalului de prima instanţa.

Tribunalul va ordonă, în casu de trebuinta, vendarea averii întregi miscatorie seu a unei părţi dintr'însă. În casu de vendare, atatu pretiul ei catu şi veniturile se voru capitalisa în bani seu în pamentu.

Cei ce voru fi dobanditu punerea în posesiune provisoria voru pute, pentru propria loru siguranţa, a cere de la tribunal orînduirea unui espertu cari sa reviseze averea nemiscatore şi sa descrie starea ei prin un procesu verbale, cari se va aproba de tribunal în presinta procurorului; cheltuelele acestei lucrări voru fi în sarcina averii absentelui.

Articolul 112

Cei cari, în puterea punerii loru în posesiune provisoria seu a administraţiunii legal, se voru fi folositu de averea absentelui, nu voru fi datori a intorce absentelui de catu a cincea parte din venitu deca esistenta lui va fi dovedită înainte de cinci'supra'dece ani deplini din diua candu lui se va dovedi după cinci'supra'dece ani deplini.

Veniturile voru fi în întregime ale mostenitoriloru presumtivi, candu au trecutu trei'deci ani deplini de la diua declaratiunii absentei, seu una suta ani de la diua nascerii absentelui.

Articolul 113

Cei cari se folosescu de averea absentelui numai în virtutea punerii în posessiune provisoria nu voru pute instraina nici ipoteca averea lui cea nemiscatore.

Articolul 114

Deca absenta se va prolunga trei'deci ani, din diua punerii în posesiune provisoria, seu dacă se voru fi implinitu una suta ani deplini de la nascerea absentelui, cautiunile date se voru ridica, toţi cei indrituiti voru pute cere, de la tribunalulu de l'a instanţa, impartele averii absentelui, şi punerea în posesiune definitivă.

Articolul 115

Moscenirea absentelui va fi deschisă din diua morţii lui dovedite, în folosulu moscenitoriloru celoru mai apropiati în diua morţii şi cei cari se voru fi folositu de averea absentelui vor fi datori a o restitui acestora cu reserva venituriloru ce li se cuvine în virtutea art. 112.

Articolul 116

Dacă absentele revine, seu dacă se dovedesce esistenta în timpulu punerii în posessiune provisoria efectele otarirei prin cari s'a declaratu absenta voru inceta, însă fără prejuditiulu, dacă va fi trebuinta, alu mesureloru conservatorie prescrise la Capitolulu I din acestu titlu pentru administrarea averii.

Articolul 117

Dacă absentele se ivesce, seu dacă esistenta lui este dovedită, chiaru şi după punerea în stăpânirea definitivă, elu îşi va priimi averea în starea în cari s'ar găsi precum şi pretulu lucruriloru înstrăinate din ea, seu cele cumpărate cu preţul averii celei vîndute, fără a pute urmări acea avere, dacă a fi trecutu la o atreia persona.

Articolul 118

Copiii şi descendenţii în linia dreapta ai absentelui potu asemene, în terminu de treideci ani de la punerea în definitivă stapinire, a cere restituirea averii absentelui, după cum s'a disu în art. precedente.

Articolul 119

După darea otaririi, prin cari s'a declaratu absenta, veri cine aru ave drepturi contra absentelui nu le va pute esercita de catu în contra celoru ce vor fi fostu puşi în posesiunea averii lui, sau în contra celoru ce vor fi avend administraţiunea legale.

Secţiunea II Despre efectele absentei în privirea drepturiloru

eventuali cari se potu cuveni absentelui

Articolul 120

Veri'cine ar reclama unu dreptu deschi unei persoane, a carii esistenta nu va fi recunoscută este datoru a dovedi, ca acea persona esista în timpulu candu dreptulu s'a deschis pentru dinsa.

Articolul 121

Dacă se va deschide o moştenire, cari s'ar cuveni unui individu, a cărui esistenta nu este cunoscută, ea se va da numai aceloru cu cari individulu s'ar fi găsit în drept d'a concure, sau aceloru ce avea dreptu d'a o dobîndi în lipsa'i.

Articolul 122

Dispositiunile coprinse în precedentile doue article îşi voru avea prterea loru, fără prejuciulu actiuniloru, prin cari se cere o moştenire sau alte drepturi ce se voru cuveni absentelui ori represintatiloru sei şi nu se voru perde de catu după trecerea terminului statornicitu pentru prescripţiune.

Articolul 123

Precatu timpul absentele nu se va areta, sau acţiunile nu se vor esercita în munele seu, cei ce vor fi priimitu moştenirea, voru dobîndi în deplina proprietate veniturile luate de dinsii cu buna credinţa.

Capitolul 4

Despre preveghiarea copiiloru minori ai tatălui cari a disparutu

Articolul 124

Dacă tatalu disparutu a lasatu copii minori făcuţi cu sotia sa înaintea plecării salle, mama va ave priveghiarea asupra loru şi va esercita tote drepturile bărbatului, în privinta educatiunii şi a administraţiunii averii loru.

Articolul 125

Dacă mama va fi incetata din vieta în timpul de sese luni din diua candu tatalu a disparutu, seu dacă ea aru muri mai înainte d'a se declara absenta la tribunalulu, preveghiarea copiiloru se va incredinta de către consiliulu de familia la ascendenţii cei mai apropiati, şi în lipsa loru unu tutore provisoriu.

Articolul 126

Totu ast'felu se va urma şi în casu candu unulu din soţi, disparendu aru fi lasatu copii minori din alta căsătoria.

Titlul U V

Despre căsătoria

Capitolul 1

Despre însuşirile şi condiţiunile necesarie spre a se pute sevarsi căsătoria

Articolul 127

Nu este iertatu bărbatului înainte de optu'spra'dece ani şi femeei înainte de cinci'spra'dece ani să se casatoresca.

Articolul 128

Numai Domnulu poate da dispense de vîrsta pentru motive grave.

Articolul 129

Nu este căsătoria candu nu este consimtimintu.

Articolul 130

Nu este iertatu a trece în a a două căsătoria fără ca cea d'inteiu sa fia desfăcută.

Articolul 131

Baiatulu cari n'are vîrsta de doue'deci şi cinci ani deplini, precum şi faţa cari n'are vîrsta încă de doue'deci şi unu ani deplini, nu se poate căsători fără consimtimentulu tataslui sau alu mamei.

La casu de desbinare între tata şi mama consimtimentulu tatălui este de ajunsu.

Articolul 132

Dacă tatalu seu mama a muritu, seu dacă unulu din ei se găseşte în neputinţă d'a manifesta voinţa sa, consimtimintulu celui'laltu este de ajunsu pentru sevarsirea căsătoriei.

Articolul 133

Dacă tatalu şi mama sînt morţi, seu dacă se gasescu în neputinţă d'a manifesta voinţa loru, atunci bunulu şi buna despre tata şi, în lipsa acestora, bunulu şi buna despre mama ţin loculu acestora.

Dacă este desbinare, acesta va fi considerată ca consimtimentu.

Articolul 134

Copiii legiuiti cari vor fi ajunsu în vîrsta prescrisă la art. 131 sînt datori înainte de a se căsători, a cere prin un actu respectuosu şi formal consiliulu tatălui şi alu mamei ori alu buniloru, cînd tatalu şi mama sînt morţi sau în neputinţă de a manifesta voinţa loru.

Articolul 135

Nepriimindu'se nici un respunsu sau unu respunsu negativu, după o luna de la cea anteia cerere respectuosa, se va repeti acesta cerere de doue ori în intervalul de ua luna între fie cari cerere; la espirarea lunei a treia căsătoria se poate face, ori cari aru fi resultatulu cererii respectuose, fie şi tacerea.

Articolul 136

După împlinirea virstei de treideci ani căsătoria se va pute face la o luna după tramiterea actului respectuosu.

Articolul 137

Actulu respectuosu se va comunică prin organulu primarului comunei personeloru cuvenite sau în lipsa loru la domiciliu, şi primarului va da quitanta formale celoru ce au facutu actulu respectuosu spre a le servi de dovada ca s'au conformatu legii.

Articolul 138

Candu acela, cărui s'aru cuvenitu a se face actulu respectusu, va fi absente, căsătoria se va face şi fără un asemenea actu dacă fiitorii soţi vor infatisa otararea tribunalului de prima instanţa prin cari s'a declaratu absenta sau celu putinu copia după ordinea tribunalului pentru a se face cercetare despre absenta.

Articolul 139

Oficiarulu stării civili cari va fi celebrată căsătoria baetiloru sau a feteloru neajunsi încă la vîrsta prescrisă la art. 131 fără consimtimentulu personeloru îndrituite a'l da după art. 131, 132 şi 133, va fi pedepsitu după cererea personeloru interesate sau a ministeriului publicu, conformu art. 162 din codicele penale.

Articolul 140

Oficiarulu stării civili cari va fi celebratu cununia fără sa esiste dovada ca s'a facutu actulu respectuosu, candu acesta este cerutu de lege, va fi pedepsitu cu inchisore de la o luna pînă la trei, şi cu amendă de la una suta pînă la trei sute lei.

Articolul 141

Copilulu naturale cari va fi perdutu pe mama sa, sau a cărui mama se va afla în neputinţă de a manifesta dorinţa sa, nu se va pute căsători înaintea de vîrsta de doue'deci şi cinci ani, fără consimtimintulu tutorelui seu.

Articolul 142

Candu tatalu, mama, bunii şi bunele sînt morţi, sau în neputinţă de a manifesta voinţa loru, atunci baetii, dacă n'au ajunsu încă la vîrsta de doue'deci şi cinci ani, şi fetele la acea de doue'deci şi unu, nu se potu căsători fără a cere consimtimentulu consiliului de familia.

Articolul 143

În linia directa este oprită căsătoria cu desaversire între ascendenţi şi discendenti şi între afinii (cuscrii) în aceeaşi linia, fără deosebirea inrudirii de legiuita sau nelegiuita însoţire.

Articolul 144

În linia colaterale, căsătoria este oprită pînă la a patra spita inclusive, fără osebirea inrudirii de legiuita sau nelegiuita însoţire şi între afinii (cuscrii) de aceeaşi spita.

Articolul 145

La rudenia din St. Botezu se opresce căsătoria între nasiu şi fina precum şi între nasa şi finu.

Articolul 146

tatalu adoptivu nu poate să se căsătorească cu adoptată sa nici cu fiia acestei, nici cu femeia fiiului seu adoptivu.

Articolul 147

Adoptatulu fiiu nu se poate căsători cu aceea ce a fostu femeia infiitorului tata, nici cu fiia lui, nici cu mama lui, nici cu surorea mamei lui sau a tatălui seu.

Articolul 148

Nu este slobodu a se căsători cineva cu adoptată sorore a tatălui seu, a mamei, a bunului sau a bunei sale.

Articolul 149

Tutorele sau curatorele nu se poate căsători cu nevirsnica ce se afla sub tutela sa.

Asemenea nici tatalu tutorelui, nici fratele acestuia cari încă se afla sub parintesca putere, nici fiiulu tutorelui nu poate lua în căsătoria pe pupila, fără de priimirea şi înscrisă adeverinta a tribunalului coprindetore ca acestu tutore a datu pentru tote socotela lămurită, şi şi ca insotirea minorii cu elu sau cu altulu din numnitele persoane, va fi spre folosulu ei.

Articolul 150

Cu tote aceste Domnulu, pentru motive grave va pute acorda dispensa din proibitiunile coprinse în art. 144 din acestu codice, adeca pentru căsătoriele dintre cumnati şi cumnate şi pentru acele dintre veri şi vere.

Capitolul 2

Despre formalităţile relative la celebrarea căsătoriei

Articolul 151

Căsătoria se va celebra în publicu înaintea oficiarului stării civili alu domiciliului unie din părţile cari se insotescu.

Articolul 152

Căsătoria săvîrşită în tera străină, între Români sau între Români şi străini va fi puternica şi în tera, dacă se va celebratu după formele usitate în acea tera, şi dacă Romanulu nu va fi contravenitu dispositiuniloru coprinse în Capit. precedente.

Capitolul 3

Despre opositiuni la căsătoria

Articolul 153

Dreptulu de a forma opositiune la celebrarea căsătoriei ilu are persona legată prin căsătoria cu una din părţile contractanţi.

Articolul 154

Tatalu şi, în lipsa tatălui şi mama, iar în lipsa şi a tatălui şi a mamei, bunului şi buna potu forma opositiune la căsătoria copiiloru şi descendentiloru loru, chiaru de voru ave versta de doue deci şi cinci ani împliniţi sau de doue deci şi unu ani împliniţi pentru fete.

Articolul 155

În lipsa de ascendenţi fratele sau sororea, unghiulu sau matusa, verulu sau vera primara, fiindu în legiuita vîrsta, potu forma opositiune însă numai în casurile urmatore:

1) Candu consimtimentulu consiliului de familia cerut de art. 142, nu s'a dobanditu.

2) Candu opositiunea este basata pe starea de smintire a fiitorului sotu, acesta opositiune a cărui anulare o poate pronunţa tribunalulu fără nici o instrucţiune sau formalitate, nu se va priimi de catu numai cu îndatorire pentru oponente de a cere interdictiunea şi de a dobîndi, în privirea ei, otarire formale în terminulu ce i se va da de tribunalu.

Articolul 156

În cele doue casuri, prevedute în articolulu precedente, tutorulu sau curatorul nu va pute în totu cursulu tutelei sau curatelei de a forma opositiune fără a fi fostu autorisatu de către unu consiliu de familia, pe cari'lu va pute convoca.

Articolul 157

Veri ce au de opositiune va areta însuşirea, cari da oponentelui dreptu de a forma, alegere de domiciliu loculu unde căsătoria urmeda a se celebra, precum şi motivele opositiunii, afară numai dacă va fi fostu cerută de către unu ascendinte. Tote acestea sub pedepsa de nulitate a acteloru şi sub interdictiune pentru oficerulu de stare civile, cari aru fi visatu actulu ce coprinde opositiunea conformu art. 52.

Articolul 158

Tribunalulu de prima instanţa va otari pînă în dece dile asupra cererii de anularea opositiunii.

Articolul 159

Dacă urmeda apelu, citatiunile se voru face pînă în trei dile, de la priimirea apelului, iaru otarirea se va da celu mai tardiu pînă în dece dile de la data citaţiunii.

Articolul 160

Dacă urmeda recursu de casatiune pricina se va trata de urgenta şi se va da otarire celu multu pînă în terminu de o luna de la data primirii recursului.

Articolul 161

Respingendu'se opositiunea, oponentii dacă nu vor fi ascendenţi, nu potu osindi la despăgubire.

Capitolul 3

Despre cereri de nuliltate a căsătoriei

Articolul 162

Căsătoria cari se va fi facuta fără consimtimintulu amboru sotiloru, sau a unui din ei, se poate ataca numai de către soţi, sau de către acele din ei, alu cărui consimtimintu nu au fostu liberu.

Dacă a urmatu erore asupra persoanei fisice căsătoria se poate ataca numai de către acela dintre soţi cari a fostu amagitu.

Articolul 163

În casulu prevedutu la articolul precedente cererea de anulare nu se mai poate priimi, dacă a urmatu împreună vieţuire în cursul de sese luni cari se voru socoti de candu sotulu a dobinditu deplina sa libertate sau de candu a recunoscutu erorea.

Articolul 164

Căsătoria contractată fără consimtimentulu tatălui sau alu mamei, alu ascendintiloru sau alu consiliului de fammilia, în casurile în cari acestu consimtimintu este necesariu se poate ataca numai de către acei alu caroru consimtimintu este cerutu.

Articolul 165

Cererea de nulitate nu mai poate fi pornită de către ascendenţii alu caroru consimtimentu era cerutu dacă căsătoria va fi aprobată a nume sau prin tăcere de către acei alu caroru consimtimentu era necesariu, sau dacă a trecutu unu anu de candu a cunoscutu căsătoria fără reclamatiune din parte'le.

Articolul 166

Ori ce căsătoria contractată în contra disposituniloru coprinse la art. 127, 130, 143 şi 144, poate fi atacată atatu de către însuşi sotii, catu şi e către toţi acei cari au vre un interesu la acesta, precumu şi de către ministeriul publicu.

Articolul 167

Cu tote acestea căsătoria contractată de consotii cari n'avea încă vîrsta cerută pentru a pute contracta căsătoria, sau din cari unul numai ajunsere încă în acesta vîrsta nu se mai poate ataca:

1) Dacă au trecut sese luni de către aceşti consorti sau unul din ei au ajuns la vîrsta competente.

2) Dacă femeia cari nu avea încă aceasta vîrsta a devenit grea înaintea espirarii aceloru sese luni.

Articolul 168

Tatăl, mama, ascendenţii şi familia cari au consimţit la căsătoria conrtractata, în casul prevedut prin articolul precedente, n'au dreptu de a cere nulitatea ei.

Articolul 169

Persoanele cari intenteza acţiune de nulitate contra unei căsătorii numai într'un interesu pecuniaru, nu o pot intenta de catu cînd acel interesu este un interesu actuale.

Articolul 170

Soţul, în prejuditiul cărui s'a contractatu o a doua căsătorie, poate cere nulitatea acestei din nuou căsătorit.

Articolul 171

Dacă acei din urma căsătoriti opunu nulitatea căsătoriei celei d'enteiu, se va judeca prealabile validitatea sau nulitatea acelei căsători.

Articolul 172

Procurorul în tote casurile caroru s'a aplicat art. 166, însă cu modificatiunile prescrise la art. 167, poate şi e datoru sa cera nulitatea căsătoriei în timpul vietei ambor sotiloru şi condemnarea loru la despartire.

Articolul 173

Ori'ce căsătoria, cari s'ar fi făcut în taina şi nu s'a celebrat înaintea oficiarului competinte al stării vivili, se poate ataca de către însuşi soţul, de către tata şi mama, de către ascendinti şi de către toţi acei cari au la acesta un interesu actuale, precum şi de către ministeriul publicu.

Articolul 174

Dacă căsătoria n'a fostu preceduta de cele doua publicaţiuni prescrise de lege sau dacă intrervalului timpului prescris pentru publicaţiuni şi celebrarea nu s'a observatu procuratorulu va provoca în contra oficiarului stării civili o amenda banesca, cari nu va pute trece peste trei sute lei, şi în contra partiloru contractanţi sau în contra acelorua, sub puterea caroru ele au facutu acesta contraventiune, o globire proportionata cu averea loru.

Articolul 175

La pedepsele pronuntiate prin articolulu precedinte, se vor supune persoanele însemnate în elu, pentru ori ce contraventiune la regulele prescrise în art. 151 chiaru de nu s'aru considera acele contraventiuni indestulatore pentru a se pronuntia nulitatea căsătoriei.

Articolul 176

Nimenea nu poate reclama titlul de sotu şi efectele civili ale căsătoriei, dacă nu presinta unu actu de celebratiune a căsătoriei, inscrisu în registru stării civili, afară de casurile prevedute de art. 33 sub titlul: "Actele stării civili".

Articolul 177

Posesiunea de statu nu va pute dispensa pe acei ce se pretindu căsătoriti şi o invoca, de a infatisa actulu de celebrarea căsătoriei înaintea oficiarului stării civili.

Articolul 178

Candu este posesiunea de statu, şi cînd se infatiseza actul de celebrarea căsătoriei înaintea oficiarului stării civili, sotii nu potu fi primiţi a contesta validitatea acestui actu.

Articolul 179

Cu tote acestea, dacă în casurile prevedute la art. 176 şi 177, esistu copii făcuţi de doue persoane, cari au vietuit împreună în publicu ca barbatu şi femeia şi cari amenduoi au incetatu din vieta, legitimitatea copiiloru nu se poate contesta, sub singurul cuvent că nu se represinta actulu de căsătoria, ori cînd acesta legitimitate se dovedesce prin o posesiune de atatu necontradisa prin actul de nascere.

Articolul 180

Cînd dovada celebrarii legali a căsătoriei se afla dobandita prin resultatul vre'unei procedure criminali, înscrierea sentinţei în registrele stării civili, asigura căsătoriei, din dioa clebrarii sale, tote efectele civili, atît în privirea consotilr cat şi în privirea copiiloru născuţi din acea căsătoria.

Articolul 181

Dacă sotii sau unul din ei a încetat din vieta, fără a fi intentat vre o acţiune, acţiunea civile poate fi intentată de către representantii loru, sau singuri pentru sine, sau totu de o dată cu acţiunea publică intentată de către procurator.

Articolul 182

Dacă funcţionarul stării civili, sau ori'cari alt autor alu fraudii a încetat din viaţa cînd s'a intentat acţiunea în contra sa, moştenitorii lui vor fi urmăriţi înaintea tribunalului civile pentru despăgubire de către procurator în fiinta partiloru interesate, şi după denuntiatiunea facuta din parte'le.

Articolul 183

Căsătoria cari s'a declarat nulă totuşi produce efectele sale civili, atît în privirea sotiloru cat şi în privirea copiiloru dacă s'a contractat cu buna credinţa.

Articolul 184

Dacă buna credinţa esiste numai din partea unui din ambi sotii, căsătoria produce efectele sale civili numai în favoarea soţului cu buna cu buna credinţa şi a copiiloru născuţi din acea căsătoria.

Capitolul 5

Despre obligaţiunile ce isvorascu din căsătoria

Articolul 185

Căsătoritii contracteza împreună, prin singurul faptu alu căsătoriei, îndatorirea de a alimenta a întreţine şi a'şi educa copii.

Articolul 186

Copilul nu poate cere de la tata, sau mama vre o parte din averea loru spre a se căsători, sau a'şi crea vre unu stabiliment.

Articolul 187

Copii sînt datori a da alimente tatălui şi mamei loru, şi celoru'alţi ascendenţi cari se vor afla în lipsa.

Articolul 188

Ginerii şi nuorile sînt datori asemenea şi în aceleaşi împrejurări a da alimente socrului şi socrei. Acesta îndatorire inceteza însă:

1) Cînd socra se casatoresce de a doua ora.

2) Cînd acela din soţi cari producea afinitatea (cuscria) şi copii născuţi din căsătoria sa cu cel'alt sotu, au murit.

Articolul 189

Obligaţiunile ce resulta din aceste dispositiuni sînt reciproce.

Articolul 190

Alimentele se dau în proportiune cu trebuinta aceloru cari le reclama, şi cu starea acelui cari e datoru să le intampine.

Articolul 191

Cînd acele cari da, sau acela cari primesce alimentele ajunge într'o stare ast'fel ca unul nu le mai poate da sau acel'alt nu mai are nevoia de ele în total sau în parte, se poate cere a fi aparatu, sau a se face reducţiune din ceea ce da.

Articolul 192

Dacă persona cari e datore a înlesni trebuinţele vietuirii, va justifica că nu mai poate plati pensiune de întreţinere, tribunalul poate, după ce va cerceta şi se va incredinta de adeveru, sa ordone ca sa primească în locuinta sa, sa alimenteze şi sa întreţină pe acela cărui era dator a da acea pensiune.

Articolul 193

Tribunalul va otari asemenea dacă tatăl sau mama, cari va oferi a primi sa alimenteze şi sa întreţină în casa sa pe copilul cărui este dator a da mijloace de vieţuire va pute fi scutitu de plată pensiunii în bani.

Capitolul 6

Despre drepturile şi datoriele respective ale sotiloru

Articolul 194

Sotii îşi datorescu unul altuia credinţa, sprijinu şi ajutor.

Articolul 195

Bărbatul e dator protectiune femeii , femeia ascultare bărbatului.

Articolul 196

Femeia este datore sa locuesca împreună cu bărbatul seu şi sa'l urmeze ori în ce locu va găsi el de cuviinţă sa'şi stabilesca locuinta sa; bărbatul este datoru a o primi şi a'i inlescni tot pentru vieţuirea ei, după starea şi puterea sa.

Articolul 197

Femeia nu poate porni judecata, fără autorisatiunea bărbatului ei, chiar şi casulu cînd e comerciante publică.

Articolul 198

Autorisatiunea bărbatului nu se cere cînd femeia va fi urmărită înaintea judecaţii, în pricine criminali sau politianesti.

Articolul 199

Femeia avend chiar paraferna, nu o poate da, instreina, ipoteca, nu poate dobândi avere cu titlu onerosu sau gratuitu, fără concursulu bărbatului la facerea actului, sau prin deosebitu consimtiment inscrisu.

Articolul 200

Dacă barbatulu se opune a da femeii autorisatiune de a porni judecata, tribunalul îi poate da acesta autorisatiune.

Articolul 201

Dacă bărbatul se opune de a autorisa pe femeia ca să facă vre un act, femeia poate se chiame d'a dreptul pe barbatu înaintea tribunalelui de anteia instanţa din districtul (judeţul) domiciliului comunei, cari poate să dea sau nu autorisatiunea sa, după ce va asculta aretarile bărbatului în camera de consiliu sau va fi dovada despre chiamarea sa.

Articolul 202

Cînd femeia căsătorită cari va ave paraferna, va face comerciu conform art. 5 din codicele de comerciu ea se va pute obliga, fără autorisatiunea bărbatului, pentru totu ce privesce negotulu seu.

Iar cînd femeia maritata, ne avend paraferna, va face comerciu, se va urma după art. 6 din codicele de comerciu.

Articolul 203

Cînd bărbatul este cadut sub o condemnatiune criminale, chiar la casu cînd decisiunea este data în lipsa (contumace), femeia chiar în vîrsta legiuita, nu poate în timpul cat tine osenda sa pornesca judecata, nici sa contracteze de cat după autorisatiunea tribunalului, cari poate în acest casu sa dea autorisatiunea, sa fără ca sa mai fi chiamat sau ascultat pe bărbat.

Articolul 204

Dacă bărbatul se afla sub interdictiune sau absente tribunalul poate, după apretiarea imprejurariloru, a autorisa pe femeia sau ca sa stea la judecata, sau ca sa contracteze.

Articolul 205

Dacă bărbatul este minore, femeia trebuie să aibă autorisatiunea tribunalului sau ca sa stea la judicata, sau ca sa pota contracta.

Articolul 206

Ori'ce autorisatiuine generale, chiar cînd este stipulată prin contractul de căsătoria, nu este valabile de catu pentru administraţiunea bunuriloru cari sînt parafernali.

Articolul 207

Numai femeia, bărbatul, sau moştenitorii loru potu cere anularea tocmeleloru sau a porniriloru de judecată făcute fără autorisatiune.

Articolul 208

Femeia poate face testamentul fără autorisatiunea soţului seu.

Capitolul 7

Despre desfacerea căsătoriei

Articolul 209

Căsătoria se desface:

1) Prin mortea unui din soţi.

2) Prin despărţenia legale pronunţată.

Capitolul 8

Despre a doua căsătoria

Articolul 210

Femeia nu poate trece în a doua căsătoria de cat după dece luni depline de la desfacerea celei d'antei căsătorie.

Titlul VI

Despre despărţenia

Capitolul 1

Despre causele despărţeniei

Articolul 211

Bărbatul sau femeia poate cere despărţenia pentru causa de adulteriu.

Articolul 212

căsătoritii potu, fie'cari în parte, cere desfacerea căsătoriei pentru escese, crudimi sau insulte grave ce'şi va fi facutu unul altuia.

Articolul 213

Desfiinţarea căsătoriei se poate cere şi dobândi cînd unulu din soţi va fi osandit la munca silnica sau la reclusiune.

Articolul 214

Consimtimentul mutuale şi staruitoru al sotiloru, espresu în chipulu prescrisu de lege, în condiţiunile şi după cercarile determinate de lege, va servi de dovada indestula ca vieta în comunu le este nesuferita şi ca, în privinta loru, este o causa peremtoria de despărţenia.

Articolul 215

Despărţenia se poate pronunţa:

În contra sotiului cari a vrajmasit vieta celui altu sotiu, sau scriind ca alţii o vrajmasescu nu i'a facutu aretare îndată.

Capitolul 2

Despre despărţenia pentru causa determminata Secţiunea I Despre formalităţile despartirii pentru causa determinata

Articolul 216

Ori'cari ar fi natura fapteloru sau a delicteloru, cari ar provoca cerere de despărţenia pentru causa determinata, o asemenea cerere nu se poate face de cat numai la tribunalul civile al districtului, în cari sotii îşi au domiciliulu.

Articolul 217

Dacă vre una din faptele imputate de sotiul cari cere desfacerea căsătoriei va fi de natura a da locu urmăririi criminali din partea ministerului publicu, acţiunea despărţeniei se va suspende pînă ce se va da otarirea curţii de juraţi; atunci se va pute reîncepe judicata fără a fi permisu a deduce din acea hotărîre vre o respingere sau esceptiune prejudiciabile în contra sociului cari a facutu cererea.

Articolul 218

Ori'ce cerere de despărţenia va areta cu amanuntulu faptele; cererea se va da împreună cu dovedile, preşedintelui tribunalului, sau judicatorului ce'i va tine loculu, de către sotiulu ce cere desfacerea căsătoriei în persona, afară numai dacă va fi impiedicatu de bola, în cari casu după cererea sa şi eliberarea unui certificatu de bola a vre'unui medicu, magistratulu se va duce la domiciliul reclamantelui ca sa priimesca acolo cererea sa.

Articolul 219

Judicatorul după ce va fi ascultatu pe reclamante, şi'i va face observaţiunile ce va socoti de trebuinta, va parafa cererea şi dovedile alăturate, şi va încheia procesu verbale pentru priimirea loru.

Acest proces verbale se va sub'scrie de judicatorul şi de reclamante, afară numai dacă nu va sci a scrie, pentru cari se va face menţiune în procesului verbale.

Articolul 220

Judicatorulu va ordonă prin procesu verbale ca părţile să se infastiseze înaintea sa la diua şi ora ce va determina. Spre acestu sfarsitu se va tramite copia după ordonanţa sa persoanei în contra carii se cere desfacerea căsătoriei.

Articolul 221

În diua otarita judecătorul va da amboru sotiloru, de se voru infatisa, sau reclamantelui, dacă numai singuru se va infatisa, consiliurile ce va găsi cu cale spre a savirsi impaciuirea. De nu va pute isbuti va încheia procesu verbale şi va ordonă a se comunică cererea şi dovedile ministeriului publicu şi va referi despre tote tribunalului.

Articolul 222

După trei dile tribunalul, după referitul preşedintelui sau alu judedcatorului ce'i tine loculu şi după conclusiunile ministeriului publicu, va acorda sau va suspende permisiunea de a se face citatiuni partiloru; suspendarea nu poate trece peste doue deci de dile.

Articolul 223

Reclamantele va cere de la tribunal a se cita după formele obişnuite pîrîtul ca să se înfăţişeze în persona în şedinţa secreta şi în terminul prescrisu de lege; se va tramite împreună cu citaţiunii părţii pirite copia după cererea de despărţenia şi după actele doveditore.

Articolul 224

La espirarea terminului, dacă partea pirita se va infatiosa sau nu, reclamantele în persona asistat de un sfatuitoru, de va găsi de trebuinta, va espune sau va face a se espune motivele cererii sale, va infatiosa dovedile şi va spune numele martoriloru ce va fi avendu.

Articolul 225

În materie de despartire de căsătoria părţile nu voru pute să se infatioseze prin procuratori cari sa pladeze.

Articolul 226

Deca pîrîtul se va infatiosa în persona va pute propune observarile atatu asupra motiveloru cererii catu şi asupra acteloru ce voru fi produse de reclamante şi asupra marturiloru numiţi de reclamante. Pîrîtul va numi pe mărturii ce'şi propune a infatiosa şi asupra căror reclamantele va face şi el observaţiunile sale.

Articolul 227

La a loru infatiosare se va întocmi proces verbale despre spusele şi observaţiunile partiloru, precum asemenea şi maturiile ce unul sau altul poate face.

Se va da citire procesului verbale personeloru infatiosate, cari se voru indatora a'lu subscrie, şi se va face într'adinsu menţiune despre semnatura loru sau de declaraţiunea ca n'au pututu, sau n'au voitu sa subscrie.

Articolul 228

Tribunalul va soroci părţile pentru audienta publică a carii di şi ora o va defige; va ordonă a se comunică lucrările ministeriului publicu şi va numi un reportatoriu.

Articolul 229

La diua şi ora otarita, asupra reportului judecătorului reportatorul, după ce se va asculta ministerulu publicu, tribunalul va otari mai anteu asupra neadmiterii cererii de despărţenia, de va fi fostu propusă.

Candu motivele neadmiterii se voru găsi temeinice cererea de despărţenia se va respinge; în casulu contrariu, sau de nu se va fi facutu propunere de neadmitere, cererea de despărţenia se va admite.

Articolul 230

Îndată după admiterea cererii de despărţenia, asupra raportului judecătorului, reportatorul ascultandu'se ministeriul publicu, tribunalul va otari asupra fondului, dacă va găsi causa în stare de a fi judecata; la din contra, va admite pe reclamante a dovedi faptele pe cari'şi fondeza aretarile şi pe pîrîtul a dovedi contrariulu.

Articolul 231

Asupra fie'cărui actu al pricinei, părţile, după reportulu judecătorului şi mai nainte de a vorbi ministerul publicu, potu propune contestaţiunile loru, mai anteiu asupra motiveloru de admitere şi apoi asupra fondului, dar în nici unu casu asistentele reclamantelui nu va fi admisu, dacă reclamantele însuşi nu se va infatisa în persona.

Articolul 232

Îndată ce se va pronuntia otarirea cari va ordonă a se face cercetări, grefiarul tribunalului va ceti partea procesului verbale cari conţine numele marturiloru propuşi, şi pe cari părţile au cerutu a fi ascultaţi.

Părţile voru fi vestite de către preşedinte ca mai potu propune şi alţi marturi; însă ca după acesta nu voru mai pute fi priimite a mai face şi alte propuneri.

Articolul 233

Părţile voru face propunerile loru îndată în contra aceloru marturi ce vor voi a se departa. Tribunalul va otari asupra acestoru propuneri după ce va asculta pe ministeriul publicu.

Articolul 234

Rudele partiloru, afară de copii şi descendinti, nu potu fi resspinsi ca marturi sub cuventul de rudenia, precum asemenea nici slugile căsătoritiloru, sub cunentu ca sînt slugi; dara tribunalul va judeca şi va apretia după împrejurări depunerile rudeloru şi ale slugiloru.

Articolul 235

Ori ce otarire cari ar admite vre o dovadă testimoniala va denumi pe marturi ce urmeza a fi ascultaţi, şi va otari diua şi ora în cari părţile sînt datore a'l adunce la tribunal.

Articolul 236

Depunerile marturiloru se vor priimi la tribunal în şedinţa secreta de faţa cu ministeriul publicu, cu părţile sfatuitorii sau amicii loru pînă la numerul de trei din fie'cari parte.

Articolul 237

Părţile, prin sine sau prin organul sfatuitoriloru, potu face marturiloru observaţiunile şi interpelatiunile ce vor găsi de cuviinţă, fără însă ca sa'i intrerupa în cursul depuneriloru ce au a face.

Articolul 238

Fie'cari depunere se va face în scrisu, precum asemenea şi tote disele şi observaţiunile ce se vor face asupra aceloru depuneri.

Procesul verbale al cercetării se va ceti atatu martoriloru catu şi partiloru; şi unii şi alţii vor fi datori a'lu subscrie. Se va face menţiune despre subscrierea loru, sau despre a loru declarare că nu potu sau nu voiescu a subscrie.

Articolul 239

După săvîrşirea celoru celoru doue cercetări sau a celei cerute de reclamante, dacă pîrîtul nu a adus marturi, tribunalul va soroci părţile pentru şedinţa publică a carii di şi ora o va determina. Va ordonă a se comunică lucrările ministeriului publicu şi va numi un reportatoru.

Ordonanţa de sorocire se va notifica paritului în terminulu ce se va otari prin acea ordonanţa.

Articolul 240

La diua otarita pentru judecata definitivă se va da citire raportului de către judecătorul însărcinat cu el. Părţile voru pute mai la urma face prin însele tote operaţiunile ce vor socoti folositore pricinei loru. Dupe acesta ministerul publicu va lua conclusiunile sale.

Otatirea definitivă se va pronuntia din şedinţa publică.

Articolul 241

Cînd cererea de despărţenia se va fi făcut pentru motivul de violinta, asprime, sau injurie grave, chiar după ce tote vor fi bine constatate, judecătorii au facultatea de a nu admite îndată despărţenia. În acest casu mai nainte de a otari, vor autorisa pe femeia a părăsi locuinta bărbatului seu, fără a fi datore ca sa'lu priimesca la densa, dacă ea nu va voi; şi voru condemna pe barbatu a'i plati o pensiune de întreţinere în proporţie cu midilocele sale, dacă femeia însăşi nu va ave venituri indestulatore pentru susţinerea trebuinteloru sale.

Articolul 242

Dupe unu anu de cercetare, dacă părţile nu vor reveni la împreună vieţuire, sotulu reclamante poate face a se cita cel'laltu sotu înaintea tribunalului în terminulu prescrisu de lege pentru a asculta definitivă otarire, cari atunci va admite despărţenia.

Articolul 243

Cînd despărţenia se va cere pentru cuventul ca unul din soţi se alfa condemnatu la osinda muncei silnice sau a reclusiunii, singurele formalităţi de observat consta: a infatisa tribunalului de prima instanţa o copia legalisata după otarirea prin cari s'a condemnat cu un certificat de la curtea de juraţi, cari să constate ca acea otarire nu poate fi atacată prin nici o cale legală.

Articolul 244

În casu de a se face apel în contra sentinţei de admisiune, sau a judecaţii definitive date de tribunalul de prima instanţa în materia de despărţenia, causa va cerceta şi se va judeca de urgenta de către curtea apelativa.

Articolul 245

Apelul nu se va priimi de catu dacă va fi fostu dat în cele doue luni socotite din diua din cari s'a comunicatu apelantelui otarirea data în fiinta ambor partiloru, sau în lipsa; terminulu spre a face recurs de casatiune în contra unei otarire definitive, va fi de trei luni din diua comunicatiunii otaririi.

Recursul de casatiune va suspende esecutarea otaririi.

Articolul 246

În virtutea ori'carii otariri date în ultima instanţa, sau cari a dobendit putere de lucru judecat, şi cari va fi autorisatu despărţenia, soţul ce a dobendit'o va fi datoru a infatisa oficiarului stării civili, în terminu de doue luni copia legalisata dupe acea otarire spre a se înscrie în registrulu stării civili, în cari s'a înscris şi actul de căsătoria.

Articolul 247

Aceste doua luni se vor socoti în privinta judecaţii de la prima instanţa spre espirarea terminului de apel; în privinta otaririloru date de curtea de apel în lipsa pîrîtului, după espirarea terminului de opositiune; şi în privinta judecaţii contradictorie în cea din urma instanţa după espirarea terminului pentru resulsul de casatiune.

Articolul 248

Sotulu reclamante, cari va fi lăsat sa treca cele doua luni determinate de mai sus fără a împlini formalitatea prescrisă la art. 264, va perde beneficiul judecaţii ce questigase, şi nu va mai pute reîncepe acţiunea sea pentru despartrenia, de catu numai pentru o alta causa noua, în cari casu poate să se întemeieze înaintea judecaţii şi pe causele cele vechi.

Secţiunea II Despre mersurile provisorie, ce se potu lua în urma cererii de despărţenia pentru causa determinata

Articolul 249

Ţinerea provisoria a copiiloru va remane bărbatului în procesul de despărţenia, afară numai dacă se va otari în alt'felu de către tribunal, după cererea mamei, sau a familiei, sau a ministerului public, spre folosul copiiloru.

Articolul 250

Femeia în procesului de despărţenia va pute părăsi domiciliulu bărbatului, în timpulu catu va tine procesul, şi cere o pensiune de întreţinere, în proportiune de mijlocele bărbatului.

Tribunalul, dacă va incuviinta acesta cerere, va otari totu o dată şi suma de bani ce bărbatul va fi dator a da femeii sale pentru întreţinere.

Secţiunea III Despre causele de respingere a cererii de despărţenia pentru causa determinata

Articolul 251

Cererea de despărţenia se va stinge prin împăcarea sotiloru urmată de intemplarea fapteloru cari aru fi putut sprijinit acea cerere, sau dupe pornirea cererii de despărţenia.

Articolul 252

În ambe aceste casuri, celu ce cere despărţenia va fi respinsu; el va pute însă porni o noua cerere de despărţenia pentru cause provenite după împăcare, şi în asemenea casu elu se va pute servi întru sprijinirea cererii sale şi de causele cele vechi.

Articolul 253

Dacă cel ce cere despărţenia tagaduiesce ca aru fi urmatu împăcare, celu'altu sotu poate dovedi ca a urmat, atatu prin inscrisu, catu şi prin marturi, după forma prescrisă şi prin predentele capitolu.

Capitolul 3

Despre despărţenia prin consimtimentu mutuale

Articolul 254

Consimtimentul mutuale al sotiloru, nu va fi primit dacă barbatulu are mai puţin de doue'deci şi cinci ani, sau femeia mai puţin de doue'deci şi unu ani.

Articolul 255

Consimtimentul mutuale nu va fi primit de catu dupe trecerea de doui ani de la saversirea căsătoriei.

Articolul 256

Consimtimentul mutuale nu se va mai priimi dupe doue'deci ani de căsătoria, nici dupe ce femeia va fi implinitu vîrsta de patru'deci şi cinci ani.

Articolul 257

În nici un cas consimtimentu mutuale al sotiloru nu va fi îndestulător dacă acel consimtimentu nu va fi autorisat de către mama sau tata, sau de către cei'alţi ascendinti, în viaţa fiindu, potrivit reguliloru prescrise la articolii 131, 132 şi 133 din titlul al Vlea pentru căsătoria.

Articolul 258

Sotii otariti a se despărţi, prin consimtimentu mutuale, voru fi datori a face mai anteiu inventariu şi preţuirea a întregii loru averi miscatore şi nemiscatore şi a regula drepturile loru respective, în privirea căror sînt liberi de a face invoela.

Articolul 259

Ei voru fi asemenea datori a face între densii înscrisă tocmela asupra urmatoreloru puncte:

1) Cui urmeza a fi încredinţaţi copiii ce vor fi avut în căsătoria loru, atît pentru timpul cercarii, cat şi dupe pronunţarea despărţeniei.

2) Ce suma va fi datoru bărbatul a da femeii sale în intervalul acela de timpul, dacă ea nu va ave venituri indestule spre a intempina trebuinţele ei.

Articolul 260

Sotii se vor presenta împreună şi în persona înaintea preşedintelui tribunalului civile al districtului unde'şi au domiciliul, sau la judecătorul cari tine locul preşedintelui şi'şi vor declara voinţa loru de a se despărţi în presenta a doui martori adusi de ei.

Articolul 261

Judecătorul va face atatu ambor sotiloru intruniti cat şi fie cărui din ei în parte, în presenta celoru doui marturi, sfaturile şi indemnarile ce el va găsi de cuviinţă, le va ceti Capitolul IV din acest titlu cari reguleza efectele despărţeniei, şi le va areta tote consequentele faptului loru.

Articolul 262

Dacă sotii şi după acesta vor stărui în otarirea de ei luată, li se va da actu de către judecatoru după cererea loru de despartania prin consimtimentu mutale, şi vor fi datori a se presenta şi a depune îndată în tribunalu, pe lîngă actele prescrise de art. 258 şi 259, şi urmatorele:

1) Actul de nascere şi acel de căsătoria.

2) Actele de nascere şi de încetare din vieta, precum şi actele despre căsătoria loru.

3) Declaraţiunea autentică din partea parintiloru loru sau a altoru ascendinti în vieta fiind, cari sa rostesca ca, pentru causele loru cunoscute, autoriseza pe fiulu sau pe fiia loru, pe nepotul de fiiu sau pe nepoata de fiia căsătorit sau căsătorită cu cutare, de a cere despărţenia prin consimtimentu mutuale şi de a consimţi la el.

Tatii, mamele, bunele sotiloru vor fi presumti ca în vieta pînă se vor infatisa acte constatatoare incatarii loru din vieta.

Articolul 263

Tribunalul va încheia procesu verbale de tot ce se va fi rostit şi făcut în virtutea articoleloru precedenti; actele aduse de soţi vor rămîne în tribunal.

În procesul verbale se va face menţiune despre autorisatiunea ce va trebui a se da de judecătorul femeii , pentru a se retrage din casa conjugale.

Articolul 264

Declaraţiunea de despărţenia a sotiloru va trebui a fi repetita la a patra, la a septea şi la a decea luna, observându'se aceleaşi formalităţi; la fie cari repetire sotii vor fi datori a constata formalu ca tata şi mama sau alţi ascendenţi din vieta fiind, persista în cea d'anteiu a loru otarire.

Articolul 265

În cinci'spre'dece, după espirarea unui anu deanteia declaraţiune, sotii asistaţi fie cari de doue persoane notabile din comuna, şi în versta de patru'deci ani cel putinu, se vor presenta împreună şi în persona, înaintea preşedintelui sau a judecătorului cari'i tine locul, îi vor da copii adeverinte după cele patru procese verbale cari coprind confimtimentul mutual d'împreună cu tote actele anecsate la ele, şi vor cere de la judecatoru fie cari în parte, inse în presenta unul altuia şi a notabililoru de mai susu, admiterea despărţeniei.

Articolul 266

Dupe ce judecătorului şi asistanii vor fi făcut observaţiunile loru sotiloru, dacă aceştia vor stărui în otarirea loru, grefierul va încheia procesu verbale cari se va subscrie atît de către aprti cat şi de persoanele asistanti, sau se va face menţiune dacă nu au voit sau nu au putut a subscrie.

Articolul 267

Judecătorul ve referi tribunalului despre tote împrejurările, pe lîngă cari referat se vor comunică şi conclusiunile ministerului publicu în sccrisu.

Articolul 268

Dacă ministerul publicu găseşte în acesta dovada ca ambii soţi era în etate bărbatul de doue'deci şi cinci ani şi femeia de doue'deci şi unu ani, cînd au facutu anteia loru declarare, ca la acesta epoca erau căsătoriti de doi ani şi ca căsătoria nu e facuta de mai multu de doue'deci ani, ca femeia avea mai puţin de patru'deci şi cinci ani, ca consimtimentul mutual a fostu esprimat de patru ori în curgerea anului, dupe tote formalităţile cerute de Capitolul de faţa, şi mai alesu cu autorisatiunea tatălui şi a mamei sotiloru, sau cu autorisatiunea celoru'l'alţi ascendenţi, va face conclusiunile sale în termenii următori: "legea permite" eara la casu contrariu conclusiunile sale vor fi "legea opresce".

Articolul 269

Tribunalul asupra referitului nu va pute face alte verificări de cat cele aretate la articlul precedente. Dacă tribunalul va crede ca părţile au satisfăcut condiţiunile, şi au îndeplinit formalităţile prescrise de lege, va admite divortiul. La casu contrariu tribunalul va declara ca despărţenia nu se poate admmite, aretand motivele sale.

Articolul 270

Apelatiunea în contra otarirei tribunalului, prin cari se va fi refuzat despărţenia, nu va mai fi primită dacă ea nu va fi fostu data de către ambe părţile prin actu separat, şi în termenu de doue'deci dile de la data la cari li s'a comunicat otarirea tribunalului.

Articolul 271

Apelul se va comunică şi ministeriului publicu de lîngă anteia instanţa.

Articolul 272

În cele dece dile de la comunicarea aplelatiunei ministerului publicu de lîngă tribunalu va supune conclusiunile sale procurorului generale de la curtea de Apelu.

Articolul 273

Procurorul curţii de apelu va fi dator a'şi da şi el conclusiunile sale inscrisu în urma cărora Presidentul curţii de apelu, sau judecătorul ce 'i va tine locul, va face raportul seu curţii pînă în 5 dile, şi curtea va otari definitivu asupra apelatiunii, cel ami tardiu pînă în dece dile de la priimirea referitului.

Articolul 274

Dacă curtea de apel prin otarirea sa nu va admite despărţenia, recursul de casatiune nu va fi priimit dacă nu va fi fostu dat de cari ambe părţile şi în terminu de o luna de la modificarea otaririle partiloru.

Articolul 275

În casu candu curtea nu va fi priimitu divortulu fie'cari dintre soţi poate face separatu secursu.

Articolul 276

Îndată ce se va pronuntia otarirea definitivă cari admite despărţenia, şi dupe espirarea teminului de recursu de casatiune, părţile voru fi datore a presenta împreună şi în persona pînă în terminu de doue luni, copia legelisata după acea otarire oficiarului stării civili, spre a o înscrie în registrulu stării civili în cari s'a inscrisu şi actulu de căsătoria. Neindelpinirea acestei formalităţi va atrage după sine nulitatea otarirei.

Capitolul 4

Despre efectele despartenii

Articolul 277

Sotii cari se voru despartii nu voru mai pute să se casatoresca împreună.

Articolul 278

Femeia despartita nu va pute trece în alta căsătoria de catu dupe dece luni de la despărţenia ei.

Articolul 279

În casu de despărţenia pentru causa de adulteriu, sotiulu vinovatu de adulteriu nu se va pute nici o dată căsători cu complicele seu.

Articolul 280

Pentru ori'ce motivu se va fi pronuntiatu despărţenia, afară de casulu consimtimentului mutuale, sotiulu în contra cărui s'a pronuntiatu despărţenia va perde tote avantagiurile stipulate în favorea sa de către celu'l'altu sotiu, fie prin contractu de căsătoria fie dupe seversirea căsătoriei.

Partea în favorea carei s'a pronuntiatu despărţenia, va conserva tote acelea avantagiuri chiaru şi dacă ele se voru fi stipulatu cu clausa espresa de reciprocitate fără ca acea reciprocitate să aibă locu.

Articolul 281

Dacă sotii nu'şi dedesera nici unu avantagiu unulu altuia, sau dacă acele avantagiuri nu voru fi indestulatore spre a asigura subzistenţă soţului cari a dobanditu despărţenia, tribunalului va pute ordonă şi lua mesuri pentru a se da acestuia o pensiune de întreţinere din averea celui'l'altu sotiu cari nu va pute trece peste o a treia parte din suma venituriloru; acesta pensiune se va pute revoca candu ea nu va mai fi necesaria.

Articolul 282

Copiii se voru incredinta sotiului cari a dobanditu despărţenia, afară numai candu tribunalulu, după cererea familii sau a ministerului publicu, va regula spre binele copiiloru ca cu totii, sau în parte să fie încredinţaţi sotiului, în contra cărui s'a pronuntiatu despărţirea sau unei a treia persoane.

Articolul 283

Ori carii persoane se va incredinta copiii, tatalu şi mama loru voru avea fie'cari dreptulu de a preveghia asupra loru şi îndatorirea de a'i întreţine şi de a le da crescere, în proportiune cu midlocele loru.

Articolul 284

Desfacerea căsătoriei prin despărţenie, nu va lipsi pe copiii născuţi din acea căsătoria, de nici unulu din fosele cari au avutu asigurate de legi sau de tocmele căsătoriei încheiate între tata şi mama, daru drepturile copiiloru nu se voru deschide de catu în modulu şi cu condiţiunile la cari ele s'aru fi deschisu dacă nu urma despărţenia.

Articolul 285

În casu de despărţenia prin consimtimentu mutualu, jumetate din averea bărbatului şi jumetate parte din averea femei va fi considerată ca deplina proprietate a copiiloru născuţi din căsătorie chiar din diua celei d'anteiu declaraţiuni de despărţenia. Tatalu şi mama însă voru ave dreptu la venitulu aceloru părţi din avere, pînă la ajungerea copiiloru în vîrsta legiuita, cu îndatorire însă pentru ei de a întreţine şi a cresce pe copii, dupe midlocele şi dupe positiunea loru sociale; tote aceste voru urma fără prejudiciulu celoru'l'alte folose, ce aru fi fostu asigurate disiloru copii prin tocmelile căsătoriei urmate între tatalu şi mama loru.

Titlul U VII

Despre paternitate şi despre filiatiune

Capitolul 1

Despre filiaţiunea copiiloru legitimi născuţi sau conceputi în căsătoria

Articolul 286

Barbatulu este tatalu copilului conceputu (zamislitu) în timpulu căsătoriei.

Barbatulu însă va pute sa nu recunoască de alu seu pe copilu, dacă dovedesce ca în cursulu timpului cuprinsu între a trei sutelea di şi între aceia a una suta optu deci mai înaintea nascerii copilului a fostu în imposibilitate fisica de a coabita cu sotia sa, fie din causa de depărtare, ori din ori ce altu accindentu.

Articolul 287

Bărbatului nu'i va fi iertatu şi nu recunoască de alu seu pe copilu, subtu cuventu de neputinţă trupesca; nu va pute a nu'l recunosce nici chiaru pentru causa de adulteriu (preacurvie) afară numai cînd nascerea i se va fi tainitu la cari casu va fi admisu a propune tote faptele proprie a justifica ca elu nu este tatalu copilului. Nerecunoscerea nu va pute fi priimita candu a esistutu în fapta întrunirea între soţi.

Articolul 288

Barbatulu nu va pute tagadui paternitatea copilului nascutu mai înainte de una suta optu deci dile de la data căsătoriei în urmatorele casuri:

1) Dacă a sciutu mai înainte de căsătoria ca femeia e însărcinată.

2) Dacă a asistutu candu s'a facutu actulu de nascere, şi dacă acelu actu este subscrisu de elu, sau conţine declaraţiunea sa că nu scie subscrie.

Articolul 289

Legitimitatea copilului nascutu dupe trei'sute dile de la desfacerea căsătoriei va pute fi contestată.

Articolul 290

În deosebitele casuri, în cari barbartulu este autorisatu a reclama, elu trebuie să'facă reclamatiunea în terminu de o luna, de se afla acolo unde s'a nascutu copilulu; în terminu de doue luni de la intorcerea sa, dacă la epoca nascerii era absente; în terminu de doue luni, dupe ce a descoperitu frauda, dacă i se va fi ascunsu nascerea copilului.

Articolul 291

Dacă barbatulu a muritu mai înainte de a reclama, dara în timpulu pe candu era încă priimitu a o face, moştenitorii voru ave doue luni spre a se contesta legitimitatea copilului, socotite din diua candu acelu copilu aru fi intratu în posesiunea averii bărbatului, sau din epoca cînd ar fi atacat posesiune mostenitoriloru asupra acelei averi.

Capitolul 2

Despre dovedirea filiaţiunii copiiloru legitimi

Articolul 292

Filiatiunea copiiloru legitimi se dovedesce prin actele de nascere trecute în registrele stării civili.

Articolul 293

În lipsa de un asemenea titlu este indestulatore posesiunea constante a statului de copilu legitimu.

Articolul 294

Posesiunea de statu se statornicesce prin întrunirea de fapte indestulatore, ce arata legemantul de fiatiuni şi de rudenia între un individ şi familia din cari pretinde a face parte.

Cele mai de capetenia din aceste fapte sînt: Ca acel individ a purtat în tot d'auna numele părintelui, al cărui fiu se pretinde a fi; ca tatăl 'l a tratat ca pe fiul seu şi a îngrijit în acesta cualitate, de creşterea, de întreţinerea şi stabilirea sa.

Ca a fostu recunoscutu în aceasta calitate în tot d'auna în societate.

Ca a fostu recunoscutu în aceasta calitate de către familia.

Articolul 295

Nimeni nu poate reclama o stare civile contraria acelei ce'i da titlul seu de nascere, şi posesiunea de statu, conformu acestui titlu.

Şi vice'versa, nimeni nu poate cotesta starea civile acelui ce are o posesiune de statu, conform titlului seu de nascere.

Articolul 296

În lipsa de titlu şi de posesiune de statu statornică ori dacă copilul a fostu inscrisu, sau sub nume mincinose, sau ca născut din tata şi mama necunoscuţi, dovada filiaţiunii se poate face prin marturi.

Cu tote acestea dovada acesta nu poate fi priimita de cat atunci cînd esiste un început de dovada inscrisu, oru cînd presumtiunile sau indiciele cele resulta din fapte constanti sînt de o ast'fel de gravitate, în cat să se pota priimi admiterea dovedii prin marturi.

Articolul 297

Începutul de dovada inscrisu resulta din titlul de familia, registre şi hârtii casnice ale tatălui sau ale mamei, din acte publice sau chiar private emanate de la una din partilece figureza în contestatiune sau cari ar ave vre un interesu în cestiune dacă ar fi fostu în vieta.

Articolul 298

Dovada contraria se va pute face prin tote mijlocele proprie de a statornici, ca reclamantul nu e copilul mamei ce pretinde ca are, sau, chiar fiind maternitatea dovedită, că nu e copilulu bărbatului mamei.

Articolul 299

Tribunalile civili vor singure competente a hotărî asupra reclamatiiloru privitore la starea civile.

Articolul 300

Acţiunea criminale în contra unui delict pentru suprimarea starei civili, nu va pute începe de cat dupe ce s'a dat otarirea definitivă asupra cestiunii starei civili.

Articolul 301

Acţiunea pentru reclamarea stării civile, este neprescriptibila în privirea copilului.

Articolul 302

Acţiunea pentru reclamarea starei civili nu se va pute porni de către moştenitorii copilului, cari n'au reclamat, de cat cînd acesta ar fi murit minor sau în terminu de cinci ani dupe împlinirea etatii majori.

Articolul 303

Moştenitorii vor urmări acţiunea deschisă de către copil afară numai dacă acesta se va fi lepadat formal sau ar fi lăsat sa treca trei ani fără a o mai urmări însuşi, socotindu'se de la cel din urma act de procedura.

Capitolul 3

Despre copiii naturali Secţiunea I Despre legitimarea copiiloru naturali

Articolul 304

Copiii născuţi sau conceputi afară din căsătoria se vor pute legitima prin căsătoria, facuta dupe nascere între tatăl şi mama loru, cînd aceştia 'i vor fi recunoscut chiar prin actulu loru de căsătorie.

Articolul 305

Legitimarea se poate face chiar în folosul copiiloru incetati din viaţa cari au lăsat dupe dinsii descendinti şi atunci aceştia se bucura de efectele ei.

Articolul 306

Copiii legitimati prin căsătoria urmată după nascerea loru vor ave eleasi drepturi ca şi cum ar fi fostu născuţi din acesta căsătorie.

Articolul 307

Cercetarea paternităţii este oprită. La casu de răpire, cînd epoca rapirei va corespunde cu acea a zamislirii copilului, rapitorului va pute fi declarat după cererea partiloru interesate de părinte al copilului.

Articolul 308

Cercetarea maternitatii este priimita.

Copilulu ce 'şi va reclama pe mama sa va fi dator a dovedi el este acelasu copilu pe cari ea l'a nascutu.

Nu va fi priimit a dovedi acesta prin marturi, de cat numai atunci cînd va fi inceputu de dovada inscrisu.

Titlul U VIII

Despre adoptiune

Capitolul 1

Despre adoptiune Secţiunea I Adoptiunea şi efectele sale

Articolul 309

Nu se pot adopta de cat persoanele de ambe secsele, şi cari la epoca adoptiunii nu vor ave nici copii nici descendinti legitimi; pe lîngă acesta trebuie să fie cel putinu opt'spre'dece ani mai mare de cat acela pe cari 'şi propunu a adopta.

Articolul 310

Nimeni nu poate fi adoptatu de mai multe persoane afară de numai doi consorti.

Unu sotu nu poate adopta fără consimtimentulu celui altu sotu.

Articolul 311

Candu părintele şi mama adoptatului sau numai unulu din ei este în vieta şi dacă adoptatulu n'au implinitu douedeci şi cinci ani, elu este datoru a aduce consimtimentulu datu la adoptiune la părinţii sei, sau la acela din ei cari traesce.

În casu candu adoptatulu n'are părinţi se va cere consimtimentulu tutorelui.

Articolul 312

Adoptiunea va da celui adoptatu numele (de familia) adoptatorului pe cari'lu va adaugi la adveratulu seu nume, putendu inse pune numele de familia alu adoptatorului şi înainte de adeveratulu seu nume de familia, dacă astu'felu va urma tocmela.

Articolul 313

Celu adoptatu va remane în familia sa firesca, în cari 'şi păstra şi tote drepturile sale; cu tote acestea căsătoria este proprita:

Între adoptatorul cu celu adoptatu şi descendintii acestuia.

Între copiii adoptivi ai aceluiaşi individu.

Între celu adoptatu şi copiii ce aru pute ave mai în urma adoptatoriului.

Între celu adoptatu şi sotiulu adoptatoriului precum şi între adoptatoru şi sotulu celui adoptatu.

Articolul 314

Îndatorirea naturala ce va continui a esiste între celu adoptatu şi tatalu şi mama sa de a'şi da unulu acestuia alimente, în casurile otarite de lege, va ave aceiaşi urmare între adoptatoru şi celu adoptatu, unulu către altulu.

Articolul 315

Celu adoptatu nu va dobîndi nici unu drept de mostenier asupra bunuriloru rudeloru adoptatoriului dar va ave asupra mostenirei adoptatorului aceleaşi drepturi ca şi copiii născuţi din căsătorie, chiar dacă în urma adoptiunei s'aru nasce asemenea copii din căsătoria.

Articolul 316

Murindu adoptatulu, fără descendinti legitimi, lucrurile date lui de către adoptatoriu prin daru asu prin moştenire, ce se voru găsi în natura în vremea morţii adoptatului, se voru intorce la adoptatoru, sau la descendintii sei, cu îndatorirea de a contribui la datorii, şi fără prejuditiului drepturiloru unoru a treia persoane.

Prisosulu bunuriloru adoptatului va fi alu parintiloru sei firesci, şi aceştia se voru esclude totu'dea'una, pentru obiectele specificatu în acestu articolu, pe toţi moştenitorii adoptatorului afară de descendintii sei.

Articolul 317

Dacă traindu adoptatoriulu, şi dupe mortea adoptatului, copiii sau descendintii lasati de aceşti din urma, voru muri şi ei fără posteritate, adoptatorulu va moşteni lucrurile date de dansulu, dupe cum s'a disu în art. precedente, dara acestu dreptu se va margini numai la persona adoptatoriului şi nu se va transmite şi la moştenitorii sei, chiar de aru fi descendintii direcţi.

Secţiunea II Despre formele adoptiunii

Articolul 318

Persona ce'şi va propune de a adopta şi aceia ce va voi a fi adoptată se voru infacisa la tribunalulu domiciliului adoptatoriului spre a face inscrisu declaraţiune ca acesta este cu consimtimentul amendorora.

Articolul 319

Tribunalulu, dupe ce va lua sciinte trebuinciose, se va trage în camera de consiliu şi va verifica:

1) De sînt îndeplinite tote condiţiunile cerute de legi;

2) Dacă persona cari voiesce a adopta se bucura de o buna reputatiune.

Articolul 320

Dupe ce procurorulu 'şi va da conclusiunile, tribunalulu printr'unu procesu verbale motivatu va otari în aceşti termini: "se incuviinteza, sau nuse incuviinteza adoptiunea".

Articolul 321

În terminu de o luna de la data otarirei tribunalului, acesta otarire va fi supusă, dupe cererea partei celei mai staruitore, curţi de apelu, cari va urma în acelaşi timpul ca şi tribunalulu de prima instanţa, şi va pronunţa printr'unu procesu verbale nemotivatu:

"Otarirea e confirmată, sau otarirera e reformata. Prin urmare se incuviinteza sau nu se incuviinteza adoptiunea."

Articolul 322

Ori'ce otarire a curtei apelative, cari va incuviinta o adoptiune se va ceti în şedinţa publică şi se va afiga la locurile unde curtea va găsi de cuviinţă.

Articolul 323

În cele trei luni după darea otarirei, adoptiunea se va înscrie, dupe cererea uneia sau a alteia din părţi, în registrulu acteloru civili alu locului unde 'şi va ave domiciliulu adoptatorulu.

Acesta înscriere se va face după o copia legalisata a otarirei curţii apelative; şi adoptiunea va rămîne fără efectu, de n'a fostu înregistrată în aretatulu terminu.

Articolul 324

Dacă adoptatoriulu aru muri, dupe ce s'a depusu la tribunal actulu cari constata voinţa sa de a adopta şi mai înainte de a se da otarirea de către tribunal se va urma cu procedura înainte şi adoptiunea se va priimi, de se va găsi cu cale.

Moştenitorii adoptatoriului, voru pute, de voru crede ca adoptiunea nu poate fi priimita, a da procurorelui ori ce memoriu şi observatiuni atingatore de acesta adoptiune.

Titlul U IX

Despre puterea parintesca

Articolul 325

La ori ce versta copilulu este datoru sa onoreze şi sa respecteze pe tatalu şi pe mama sa.

Articolul 326

Copilulu rămîne sub a loru autoritate pînă la majoritate sau emancipare.

Articolul 327

În timpulu căsătoriei tatalu singuru esercita acesta autoritate.

Articolul 328

Copilulu nu poate părăsi casa părintească fără voia tatălui seu.

Articolul 329

Tatalu cari va ave motive de nemulţumire forte grave asupra purtării copilului seu va ave urmatorele mijloace de îndreptare.

Articolul 330

DAcă copilulu are mai putinu sese'supra'dece ani tatalu ilu va pute pune în o casa de arestu pentru o luna celu multu dreptu cari preşedintele tribunalului de districtu dupe cererea tatălui, va trebui a elibera ordinulu de arestare.

Articolul 331

De la vîrsta de sese'supra'dece ani pînă la majoritate, sau emancipatiune, tatăl va pute numai sa cera arestarea copilului seu pe timp cel mult de sese luni, adresandu'se pentru acesta la preşedintele tribunalului cari, după ce se va înţelege cu procurorul, va libera sau va refusa ordinea de arestare, şi liberand ordinea de arestare va pute scurta terminul arestarei cerut de tata.

Articolul 332

În ambe aceste csuri nu se va face nici o procedură înscris şi nici o formalitate judecatoresca, afară numai întru cat privesce ordinea de arestare cari nu va coprinde motivele pentru cari el s'au dat; tatăl va fi numai dator de a subscrie îndatorirea de a plati tote cheltuelile şi de a da arestatului alimentile cuviinciose.

Articolul 333

Tatalu poate scurta ori cînd va voi trminul arestarei de ei reclamat în casurile prevedute de precedentile trei articole. Dacă dupe esirea copilului din arest el va face din nou alte necuviinte, arestarea lui se va pute ordonă din nou, cu modul prevedutu în articolele precedenti.

Articolul 334

Dacă tatalu se va căsători din nou nu va pute aresta pe copilul seu din precedente căsătoria, chiar de ar ave mai puţin de sese'supra'dece ani, de catu conformându'se celoru prescrise de art. 331.

Articolul 335

Mama veduva, cari nu se va fi maritat din nou nu va pute aresta pe fiiul ei, de catu cu concursul a doue din cele mai aproape rude despre tata, şi numai prin cerere adresată tribunalului conform art. 331.

Articolul 336

Candu copilul va ave avere propria a lui, sau cînd el va esercita vre o profesiune sau meseria, nu va pute fi arestat chiar de va ave mai puţin de sese'supra'dece ani, de catu prin cerere adresată tribunalului conform ART. 331

Copilul arestat va putea adresa un memoriu procurorului generale pe lîngă curtea de apel. Acesta va ordonă procurorului pe lîngă tribunalul de prima instanţa ca sa cerceteze impregiurarile şi va face apoi el însuşi raport preşedintelui curţii aplelative cari dupe ce va insciinta pe părinte şi dupe ce va fi adunat tote sciintele putinciose, va pute revoca sau modifica ordinele de arestare liberată de Preşedintele tribunalului de prima instanţa.

Articolul 337

Mama are drepturi de corectiune asupra copiiloru sei naturali, legalminte recunoscuţi.

Articolul 338

Tatăl în timpul căsătoriei, şi, dupe desfacerea căsătoriei, acel din doi soţi remas în viaţa conserva dreptul de folosinţă asupra averei copiiloru loru pînă la vîrsta de douedeci ani deplini, sau pînă la emanciparea loru, dacă se va face înainte de acesta etate.

Articolul 339

Dreptul acesta de folosinţă impune urmatorele sarcini:

1) Sarcinele cari privescu pe usufructuari.

2) Alimentele, întreţinerea şi crescerea copiiloru, în proportiune cu averea loru.

3) Plata renteloru sau a dobindeloru capitaluriloru ce datorescu copiii.

4) Cheltuielele ingroparii şi acele ale bolei din urma.

Articolul 340

Acest drept de folosinţă nu va ave loc pentru tatăl sau mama, în contra căreia se va fi pronunţat despărţenia. Mama cari va trece în alta căsătoria nu va mai ave acest drept de folosinţă.

Articolul 341

Dreptul de folosinţă nu se va întinde asupra averei ce copiii aru pute câştiga prin deosebită loru munca şi industria precum nici asupra averei, ce s'ar fi dat prin donatiune sau legatu copiiloru, cu condiţiune espresa ca tatăl şi mama sa nu se folosească de ea.

Titlul U X

Despre minoritate, despre tutela şi despre emancipatiune

Capitolul 1

Despre minoritate

Articolul 342

Minor este acela cari nu are încă etatea de douedeci şi unu ani împliniţi, fie parte barbatesca fie parte femeesca.

Capitolul 2

Despre tutela Secţiunea I Tutela tatălui şi a mamei

Articolul 343

Tatăl, în timpul căsătoriei, administrează averea personale a copiiloru sei minori da seama despre fondul şi veniturile averei, asupra căreia n'are dreptulu de folosinţă. Da seama numai despre fondul averei asupra căreia legea 'i da dreptul de folosinţă.

Articolul 344

După mortea unuia dintre soţi tutela asupra minoriloru copii revine de drept sotiului remas în viaţa.

Articolul 345

Tatăl poate să orinduiasca un consiliu îngrijitor pe lîngă remasa în vieta mama a copiiloru, în cari casu ea nu va pute face nici un act atingator de tutela, fără scirea şi învoirea consiliarului.

Articolul 346

Mama nu este indatorata a fi neapărat tutrice. La întîmplare candu nu va priimi tutela este datore a face declaraţiune la tribunal în ei, dile dupe mortea soţului, şi a îndeplini datoriile tutel patru'deci pînă cînd se va orandui unu tutore dupe formele prescrise de lege.

Articolul 347

Dacă mama tutrice va voi a trece în a doua căsătoria este datore mai 'nainte de a se căsători, a cere de la judecătoria competent adunarea consiliului de familia ca acesta sa otareasca de se cuvine a se lasă totu asupra ei tutela sau nu; în lipsa acestei formalităţi ea va perde de drept tutela, şi noul ei sotu d'împreună cu dinsa voru fi respudetori solitari pentru tote urmările tutelei ce ea a ţinut în contra legei.

Articolul 348

Cînd consiliul de familia, adunat dupe lege, va lasă tutela asupra mamei, ce voesce a trece în a doua căsătorie, elu atunci va trebui sa numesca ca tutore pe celu de al doilea bărbat cari, împreună cu sotia sa, vor fi respundetori solidari despre administrarea acelei tutelei;iar cînd bărbatul de al doilea nu va dori să fie cotutore, atunci nici femeia nu va pute fi tutrice şi consiliul familiei va alege alt tutore.

Secţiunea II Despre tutela numita de tatăl sau muma

Articolul 349

Dreptul personal d'a alege, prin testament sau prin un act autentic, un tutore rudenie sau strein nu'l are de catu celu din urma dintre părinţi, cari inceteda din viaţa.

Articolul 350

Mama căsătorită din nou căreia nu i s'a lăsat tutela fiiloru din insotirea d'anteiu nu poate să rinduiasca tutore asupra loru.

Articolul 351

Cînd mama cea din nou căsătorită, căreia i s'a lăsat tutela aru orindui, prin testament, unu tutore pentru copii din căsătoria de mai 'nainte, acea orinduire nu se va tine în sema de catu numai cînd va fi intarita de către consiliulu de familie.

Secţiunea III Despre tutela ascendentiloru

Articolul 352

Cînd celu din urma dintre părinţi cari va inceta din vieta n'a ales tutore asupra minoriloru sei copii, tutela revine, da dreptul, bunului dupe tata, iar în lipsa acestuia bunului seu după muma şi asia suindu'se după spite, ast'felu ca ascendenţii dupe tata să fie totul dăuna preferaţi înaintea ascendentiloru, în aceeaşi linie dupe muma.

Articolul 353

Dacă, în lipsa bunului dupe tata şi a bunului după muma a minoriloru, s'ar aflat doi ascendenţi de un grad mai sus cărora se cuvine tutela, şi cari amândoi ar fi din linia despre tata a minorului, atunci tutela revine de dreptul aceluia cari s'a găsi a fi bunul dupe tata al tatălui minorului.

Articolul 354

Dacă o asemenea concurinta s'ar găsi între doi buni al doilea din linia dupe muma, numirea se va face de către consiliul de familia, cari va fi inse datoru a alege pe unul din acei ascendenţi.

Secţiunea IV Despre tutela aleasă de către consiliul de familia

Articolul 355

Cînd unu copil minor şi neemancipat ar remane fără tata şi fără muma, far tutore ales de catra tatalu sau muma sea, şi fără ascendenţi de secsu barbatescu, precumu şi la întâmplare candu tutorele, fiind unul din cei pomeniti mai sus, s'ar găsi sau în starea eclusiunei de cari se va vorbi mai jos, sau după lege aperat de tutela, atunci consiliul de familia va îngriji pentru numirea unui altu tutore.

Articolul 356

Consiliul familiei se va aduna sau prin cererea şi staruinta ori carii din rudeniile minorului, sau a creditoriloru lui, sau a altor părţi interesate, sau din officiu, prin îngrijirea judecătoriei competinte.

E liberu ori'cari a da de scire tribunalului despre causele ce reclama numirea unui tutore.

Articolul 357

Consiliul de familia se va compune celu putinu de cinci rude, din cari trei vor fi despre partea tatălui, şi doue despre partea mamei, iaru candu despre partea unui din părinţi nu aru fi rudenii, ca să se poate îndeplini acest numeru, lipsa să se îndeplinească cu rude de partea celuialtu părinte, padindu'se rinduiala d'a se preferi totu de'unu cele mai de aproape rudenii despre fie'cari linia. Rudenia se va preferi înaintea afinelui (cuscru) de acelaşi gradu şi, între rudeniile de asemenea gradu celu mai în vîrsta se va preferi.

Articolul 358

Fraţii buni (aceda fraţi de un tata şi mama) ai minorului şi bărbaţii suroriloru bune sînt de dreptu membri ai consiliului de familia, fără a fi mărginit numerul loru, de vor fi inse mai putini la numer de catu cinci alte rudenii vor fi chiamate spre completarea consiliului.

Articolul 359

Cînd din districtul unde s'a deschisu tutela nu se vor găsi rudenii de aproape, în numeru indestulatoru, spre completarea consiliului, atunci tribunalul districtului va chiama pe rudele cele mai aproape al mortului din cuprinsul terei; iar la casu de necompletarea consiliului cu rudele cele mai de aproape ale mortului, atunci se vor chiama alte persoane dintre cetatianii din aceeaşi comuna, cunoscuţi ca au avut legătură de amicia ne'întreruptă cu tatăl sau mama minoriloru.

Articolul 360

Tribunalul va pute, chiar în casul cînd se găseşte în coprinsul districtului un numer indestulatoru de rudenii sau afini (cuscri) pentru a forma consiliului de familia,sa chime pe alte rudenii, mai apropiate în gradu sau totu de acelaşi gradu ca şi rudeniile şi afinii presinti, domiciliate în alte districte, pentru a forma sau a completa consiliul familiei.

Articolul 361

Terminul pentru întrunire sa va regula de către tribunal în di anume otarita, potrivit cu apropierea sau depărtarea locuinţei personeloru ce au a fi chiamate.

Articolul 362

Rudeniile, afinii sau amicii adunaţi ast'felu vor fi datori a merge în persona, sau a fi infatisati fie'cari de procuraturi anume şi inadins randuiti pentru acesta. Un procuratore nu poate infatisa mai multu de cat o singura persona.

Articolul 363

De va urma legiuita aperare din partea chiamatiloru, şi de se va găsi de cuviinţă ori a se aştepta membrii ce lipsescu, ori a se îndeplini cu alte persoane, la un asemenea casu, precum şi la ori cari altul cînd interesul minorelui ar cere, tribunalul va pute otari adunarea pentru o alta di.

Articolul 364

Ori ce ruda, cuscru sau amicu, convocatu, şi cari, fără scusa legitima, nu va veni la adunare, se va supune la o amenda cari nu va trece peste doue sute lei şi se va pronunţa de către tribunal fără apel.

Articolul 365

Consiliul de familia, format după lege, se va aduna la tribunalul judeţului, sau aiurea unde va decide preşedintele tribunalului; aflarea de fatia a cinci membri celu puţin este obligatoria spre a pute pasi în lucrare.

Articolul 366

Consiliul se va preside de către celu mai în vîrsta din membrii presenti. Chibsuirile se vor încheia după majoritatea voturiloru, adică celu puţin cu un glas mai mult peste jumetatea glasurilorupersineloru aflate de faţa, înţelegendu'se ca numerul personeloru de faţa să fie tot de'una fără sotu.

Articolul 367

Spre a nu se compromite interesele minoriloru prin intardiere, cînd consiliul de familia, convocatu după lege, nu se va aduna în terminul prescris, afară de casul arătat de art. 373, tribunalul districtului va pasi cu lucrarea din officiu, şi va îndeplini datoria ce are consiliul de familie după lege, arătând acesta anume în jurnalul ce se va încheia. După o asemenea lucrare, ori ce propunere s'ar face din partea consiliului de familia nu va fi primită.

Articolul 368

La tote intamplarile de mai sus arătate, tribunalile de judeţe sînt datore, sub a loru răspundere, a se îngriji spre îndeplinirea la vreme a legiuiteloru formalităţi, spre a nu se vatema interesele orfaniloru, remaindu ele respundetore pentru ori ce încuviinţare a ne'legaliloru mesuri propuse de consiliul familiei, şi membri consiliului vor fi respundetori pentru frandulosele lucrări din partele, prin cari s'ar cansa paguba pupilului.

Articolul 369

Tutela este o însărcinare personale cari nu poate trece la moştenitorii tutorelui. Aceştia vor fi numai respundetori despre administrarea acei tutele, şi dacă voru fi majori, vor fi datori a continui cu tutela pînă se va numi alta.

Secţiunea V Despre causele cari apera de tutela

Articolul 370

Potu să se apere de tutela persoanele cari făcut parte din cleru; cei ce se afla în serviciul publicu, şi cei cari au o ocarmuire superioare în ramurele ce le sînt încredinţate precum:

a) Miniştrii. ... b) Membrii curţii de casatiune. ... c) Membrii consiliului de Stat. ... d) Preşedinţii tribunaleloru şi curtiloru. ... e) Prefectii. ... f) Sub'Prefectii. ... g) Drectorii ministereloru. ... h) Directorii prefecturiloru. ... i) Grefierii. ... l) Militarii în serviciu. ... m) Directorii de diferite service publice. ... n) Cei trimişi în misiune în teara streina, şi toţi cei cari au o funcţiune publică în altu districtu de catu acela unde se deschide tutela. ...

Articolul 371

Cu tote acestea cei ce au primitu tutela, aflându'se în serviciile mai sus atatate, nu vor fi în urma ingaduiti a se lapeda de dinsa din causa aceloru servicie.

Articolul 372

Iar la din contra avei cari ar fi intratu în unulu din serviciele mai susu arătate, în urma primirei unei tutele vor pute, dacă nu voescu a tine acea tutela, se cera în terminu de o luna adunarea consiliului de familia, spre a alege unu altu tutore în locule.

Articolul 373

Totu acelu ce nu este nici ruda nici afinu (cuscru) cu pupilul, nu poate fi silitu a primi tutela fără voinţa sa, afară de casulu candu în totu cuprinsulu districtului unde este domiciliat minorele, nu se afla nici o ruda sau afinu în stare de a'l administra tutela.

Articolul 374

Persoanele în vîrsta de sese'deci şi cinci ani, potu a se apera de primirea tutelei; iar acela ce ar fi fostu numitu tutore, mai 'naite de acesta vîrsta, va pute la septe'deci ani se cera lapedarea sa din tutela.

Articolul 375

Persoanele unei infirmităţi grave, legalmente dovedite, sînt aperate de tutela; dacă acea infirmitate li s'a intimplatu în urma primirei vre unei tutele, potu cere desarcinarea loru.

Articolul 376

O tutela primită este pentru aceeaşi persona o legiuita aperare de a nu primi şi o a doua tutela.

Articolul 377

Cei ce au cinci copii legiuiti sînt aperati de ori cari tutela streina; copiii morţi nu vor fi numerati, de actu numai candu şi aceştia voru fi lesatu copii vii.

Articolul 378

Copiii nascuri în cursulu duratei tutelei nu potu fi causa spre a se cere desarcinarea din tutela.

Articolul 379

Dacă tutorele alesu este faţa la deliberarea consiliului de familia, cari pune asupra lui sarcina tutelei, elu este datoru îndată ce propue, spre aperarea sa, ori cari din împrejurările mai susu arătate, iar ne'fiindu faţa va fi datoru în 15 dile celu multu, după ce i se va face cunoscută numirea sa, se impartasesca tribunalului cuvintele aparerai sale; iar nepadin daceste formalităţi nu va fi în urma primitu a mai face propuneri de aperare.

Articolul 380

Candu tribunalulu districtului va cunosce ca împrejurările de aperare propuse de alesu tutore, nu au fiinta loru, 'lu va indatora a primi tutela.

În totu casulu însă, pînă la decisiunea tribunalului, ori cari ar fi acea decisiune, va fi datoru a administra provisoriu tutela.

Articolul 381

Dacă va isbuti a remane aperatu de tutela, aceia cari se vor fi impotrivitu aperarei, pot fi condamnaţi la despăgubiri.

Dacă nu va fi aperat, va fi însuşi condamnat la cheltuieli.

Articolul 382

Acel carii, fără a infatisa legiuite cuvinte de aperare şi după formele prescrise de lege, nu voru voi a primi carmuirea unei tuteli ce li s'a oferitu după legi, vor fi respundetori de tote pagubele cansate prin refusulu loru în averea minorului.

Secţiunea VI Despre necapacitatea, esclusiunea şi destituirea din tutela

Articolul 383

Nu potu fi tutoru nici membri unui consiliu de familia:

1) Minorii, afară de tatalu şi mama.

2) Interdisii.

3) Femeile, afară de mama şi de femeile ascendenţi.

4) Toţi aceia cari înşii, sau al caroru tata şi mama au cu minorulu unu procesu în cari este conpromisa starea civile a acestui, sau averea lui, sau o parte însemnată din ea.

Articolul 384

Osinda la o pedepsa criminale aduce cu sine de dreptu esclusiunea de la tutela, precum şi destituirea din o tutela primită mai dinainte.

Articolul 385

Sînt asemine opriti de a fi tutori şi destitutori:

1) Persoanele cu purtare rea în deobsce cunoscută.

2) Persoanele cari dau dovedi de rea credinţa sau necapacitate în îndeplinirea sarcinei de tutore.

Articolul 386

Veri cari va fi esclusu s'au destituitu din o tutela, nu mai poate fi nici o dată membru la vre unu consiliu familia.

Articolul 387

Destituirea tutorelui se va face de către consiliulu de familia, convocatu fiindu elu de tribunalu.

Tribunalulu nu va pute refusa convocarea consiliulu de familia, cînd cererea de convocare se va face formalu de către unulu sau mai multe rude sau afini ai minorului, pînă la gradulu de veru primaru, sau mai de aproape spita.

Articolul 388

Încheierea consiliului de familia, prin cari se va pronunţa escluderea sau destituirea tutorelui, va trebui a fi motivată, şi data după ce se va fi chiamatu şi ascultatu înaintea lui tutorele. Dacă tutorele nu va fi conformatu chiamarii, escluderea sau depărtarea se va încheia de consiliu şi în lipsa.

Articolul 389

Dacă tutorele se va multumi cu escluderea sau depărtarea lui, atunci se va numi altu tutore cari va intra îndată în funcţia sa.

Dacă va urma plângere din partea tutorelui, asupra escluderei sau destituirei sale, pînă în cinci dile celu multu de cînd i se va fi incunosciintatu escluderea sau destituirea, candu ea s'ar fi incheiatu în nefiinta lui, tribunalul va otari de urgenta asupra plangerei remaindu dreptulu de apelatiune, în casu de nemulţumire, atatu rudeloru sau afiniloru cari au provocatu escluderea sau destituirea, catu şi tutorelui.

Din momentulu cînd tribunalulu va incuviinta escluderea sau destituirea tutorelui, acesta va fi suspendu şi se va numi o alta persona ca tutore provisoriu.

Secţiunea VII Despre administraţiunea teritoriloru

Articolul 390

Tutorele va purta grija de persona minorului şi'lu va representa în tote actele civili, elu va administra bunurile minorului ca unu bunu părinte de familia, şi va fi respundetoriu pentru daune interese ce s'ar pute intampla din reua loru administrare; elu nu poate nici a cumpara bunurile minorului, nici a le lua în arenda, nici a primi cesiunea a vre unul dreptu sau a vre unei creanţe în contra pupilului seu.

Articolul 391

Consiliulu familiei, sau în lipsa acestui tribunalulu tinutulu va regula facerea catagrafiei averii minorelui, spre a o incredinta tutorelui numitu, fără de cari tutorele nu va pute intră în funcţiune.

Articolul 392

La ori ce întîmplare cari motiveza după legi numirea unui tutore, tribunalulu districtului unde se institue tutela, va numi îndată unu delegatu, cari în unire cu procurorulu voru pune îndată sigiliulu pe tote lucrurile minorelui, şi voru încheia jurnalu; un esemplaru se va depune la tribunalu sub'scrisu de cei ce au fostu faţa la punerea sigilieloru; în casu de a fi şi rudenii de fatia, să se chiame şi dinsele sa pună sigiliele loru şi în lipsa de rude, să se chiame din cetăţenii cei mai bine notati ca să fie presenti la acesta operaţiune.

Articolul 393

Redicarea sigilieloru se va face dupe aceleaşi forme ca şi punerea loru, prin încheiere de jurnal.

Articolul 394

Tribunalulu districtului, îndată după săvîrşirea lucrării cuprinse în articolile de mai susu, este dator se convoce consiliulu de familia spre a numi tutore.

Articolul 395

În urma lucrariloru prescrise la art. 402, 403 şi 404, delegatulu tribunalului, insotitu de procuroru şi de tutore, vor catagrafisi averea minorelui, şi o voru incredinta tutorelui prin unu jurnalu cari se va sub'scrie de acesta.

Dacă minorele datoreşte ceva tutorelui, acesta va trebui sa declare aceasta în inventariu, sub pedeapsa de a perde creanta sa, şi acesta se va face după recuisitiunea procurorului sau a delegatului tribunalului menţionându'se şi în jurnalu.

Articolul 396

În curgere de o luna de la facerea inventariului, tutorele va vinde prin licitaţiune, cari se va face prin îndeplinirea tuturoru formalitatiloru la tribunalu, tote averile miscatore afară de acele pe cari consiliulu familiei l'ar fi autorisatu a le păstra în natură.

Articolul 397

Tatalu şi mama, în catu timpul au folosinţă legale a bunuriloru minorelui, sînt scutiţi de a vinde averea miscatore, dacă ei preferescu a o păstra şi a o restitui în natură.

În acestu casu ei voru face, cu cheltuielile loru, o estimaţiune dreapta prin unu espertu, cari se va numi de tribunalu, după ce va depune juramentu.

Articolul 398

La începerea ori carii tutele, afară de aceea a tatălui şi a mamei, consiliulu de familia va regula, după starea averei, suma catu s'ar socoti de cuviinţă pentru cheltuielile minorului cele de peste anu, precum şi cheltuielile administraţiunei averii; acelasu actu va cuprinde anume dacă tutorele este imputernicitu ca, în lucrarea sa, să fie ajutatu de unulu sau de mai mulţi administratori şi procuratori cu lefaacestia voru gersub respunderea tutorelui.

Articolul 399

Consliulul familiei va otari suma, din escedentele venituriloru asupra cheltuieliloru, de la cari va începe pentru tutore obligaţiunea de a o da cu dobinda; o asmine întrebuinţare urmeza a se face prin asigurare cu garanţia potrivitu legiloru şi în sorocu de sese luni, după espirarea cărui terminu tutorele va fi obligatu a plati dobinda pentru sumele neintrebuintate, de nu va dovedi ca'ia fostu cu neputinţă a întrebuinţa acele sume.

Articolul 400

Dacă tutorele n'a facutu a se determina de consiliulu de familia suma la cari începe pentru dinsulu obligarea de a o întrebuinţa, elu va fi dator după trecerea terminului espresu prin art. precedenta părţi dobindile pentru ori ce suma neintrebuintata, ori catu de mica ar fi acesta.

Articolul 401

Tutorele fie chiar tatăl sau mama nu poate lua imprumutu pentru minore, nici a ipoteca, nici a instreina averile lui cele miscatore, mai înainte d'a fi imputernicitu de către consiliulu de familia; o asa împuternicire nu se va pute da de catu pentru causa de mare nevoie, sau de unu folosu inveredatu; la intimplarea dinteiu consiliul de familia nu va da împuternicirea sa, de catu numai după ce se va constata prin o socotela în scurtu înfăţişată de tutore cumca banii, lucrurile miscatore şi veniturile minorelui sînt ne'indestulatore;consiliulu familiei va insemna în tote casurile anume averile nemiscatore, cari aru trebui să se venda mai anteiu, precum şi condiţiunile ce ar socoti mai avantagiose pentru vendarea loru.

Articolul 402

Otaririle consiliului de familia atingatore de acestu obiectul, nu se voru pune în lucrare de catu după ce tutorele va fi cerutu şi dobanditu aprobarea tribunalului cari va decide în camera secreta, ascultandu şi conclusiunile procurorului.

Articolul 403

Vendarea se va face publică prin licitaţiune în tribunalu în fiinta tutorelui şi după ce se vor face legiuitele publicaţiuni.

La casu candu vendarea nu s'ar pute face înaintea tribunalului, atunci elu va orindui pe unu judecatoru suplente sau pe sub'prefectu respectuvu spre a o seversi la fatia locului.

Articolul 404

Formele cerute prin art. 401 şi 402, pentru instreinarea bunuriloru minorelui, nu se vor aplica nici de cum la casulu cînd o asemine vendare prin licitaţiune va fi fostu ordinata prin o sentinta judecătorească, după cererea coproprietaru.

Însă în acestu casu licitaţiunea nu se va pute face de cat după formele stabilite prin art. precedente; streinii vor fi ne aperatu admişi la licitaţiune.

Articolul 405

Tutorele nu se va pute primi, nici refusa o moscenire caduta minorelui, fără a ave mai anteiu autorisarea consiliului de familia; primirea nu se va face de cat cu beneficiu de inventariu.

Articolul 406

La casu candu succesiunea refusata în numele minorelui nu s'a primitu de o alta persona, ea se va pute relua sau de tutore autorisatu prin o noua deliberatiune a consiliului de familia, sau de minore ajunsu la majoritate, însă în starea în cari succesiunea s'ar găsi la reluare, şi fără a se pute ataca vendarile sau alte acte, cari s'ar fi facutu legiuitu în timpul vacante.

Articolul 407

Donatiunea facuta unui minoru nu se poate primi de cat cu autorisatiunea consiliuluim de familia.

Ea va ave în privinta minorelui acelaşi efectu ca şi în privinta majorelui.

Articolul 408

Nici un tutore nu va pute intenta acţiune în numele minorului, avendu de obiectul unu dreptu asupra vre unui imobile, nici a incuviinta la o asemenea cerere facuta în contra minorelui fără autorisatiunea consiliului de familia.

Articolul 409

Asemine autorisare va fi trebuitore tutorelui pentru facere de o impartela pornită în contra minorelui.

Articolul 410

În ambe casurile art. precedenti tutorele va fi dator a consulta consiliul de familia în privinta mijloceloru de aperare.

Articolul 411

O impartele atingatore de averea minorelui, ca sa poate ave averea legiuta, trebuie să se facă prin judecătoria, în urma unei pretuiri facuta prin esperti numiţi de către tribunal şi după îndeplinirea tuturor formeloru legiuite.

Articolul 412

Espertii, după ce se vor depune juramentu înaintea preşedintelui tribunalului sau a judecătorului cari'i tine loculu, ca 'şi vor îndeplini cu credinţa misiunea, vor procede la divisiunea lucrului de impartela şi formarea loturiloru, cari se vor trage la sorţi în presenta unui membru alu tribunalului. Ori ce alta impartela se va considera ca nelegale.

Articolul 413

Tutorele nu va pute precurma prin transigere pricini atingatore de interesul minorelui, de catu numai cu autorisatiunea consiliului de familia, şi după avisulu a trei juris'consulti arătaţi de procurorulu tribunalului aprobatu de către tribunal după ce va fi ascultat şi conclusiunile procurorelui.

Articolul 414

Tutorele, ce ar ave cuvinte de nemulţumire insemnatore pentru purtarile minorelui, va pute sa arate plângerile sale consiliuluin de familia, şi dacă el va pute fi autorisatu de consiliu va pute cere punerea la poprela a minorelui coformu cu regulile stabilite la titlul IX. Despre puterea parintesca.

Secţiunea VIII Despre socotelile tutelei

Articolul 415

Fie cari tutore este dator a da seama despre administraţiunea sa.

Articolul 416

Fie cari tutore, afară de tata şi mama, şi aceştia numai pe timpulu catu au usufructu legalu asupra bunuriloru minorelui, este datoru în cursulu tutelei sale a arata în scris la tribunalul tinutal la finele fiecărui anu starea administraţiunei sale, iar tribunalulu la întîmplare candu tutorele este alesu de catra consiliul de familie, va fi dator a impartasi mai anteiu copia intarita de starea acestei administratiuni consiliului de familia, carea avendu a face luari aminte asupra imprejurariloru tutelei, le va adresa tribunalului în termin de cinci supra dece dile, după primirea copiei; trecandu însă acestu terminu, atunci tribunalulu fără a mai aştepta sus disele luari aminte va regula cele de cuviinţă în privirea darei de sema din partea tutorelui.

Articolul 417

Tutorele cari nu va depune în tribunal socotelile pînă în cinci supra dece dile după finitulu anului, va pute fi esecutatu pentru predarea loru de catra tribunalu.

Articolul 418

La esirea sa din tutela tutorele este datoru a da socoteli obscesci pentru tota durata tutelei sale; spre acestu sfarsitu elu este datoru a întocmi doue de o potriva esemplare cari trecend prin consiliulu de familia se voru supune tribunalului cu observaţiunile ce va fi facutu, ramaindu tribunalului ale incuviinta sau nu, după împrejurări. Numai după predarea socoteleloru obscesci şi încuviinţarea loru de catra tribunal, se va considera tutorele desfacutu de tutela sa, fără jignirea dreptului reservatu pupilului devenitu majore de a cere seama tutorelui de administrarea tutelei.

Articolul 419

Ori ce convenţiune săvîrşită între tutore şi între pupilulu ajunsu în majoritate, va fi fără tăria, dacă ea va fi fostu facuta înaintea espirarii unei luni de la desfacerea definitivă a tutorelui.

Articolul 420

Dacă, după socoteli, tutorele va remane datoru cu vre o sumă minorelui, acea suma va purta dobinda din dioa chiar a inchierii socoteliloru tutelei.

Dobindile pentru sumele cu cari ar remane dator minorele către tutore nu voru curge de cat din dioa după inchierea socotelliloru definitive în cari se va fi făcut somaţiune de plată.

Capitolul 3

Despre emancipatiune

Articolul 421

Minorele se emancipeda de dreptu prin căsătoria.

Articolul 422

Minorele chiar necasatoritu, va pute fi emancipat de catra tatalu seu, sau în lipsa tatălui, de catra mama sa cînd va fi indeplinitu optu'spra'dece ani ai virstei sale.

Acesta emancipare se va face prin singura declaraţiune a tatălui sau a mamei cari se va publică.

Articolul 423

Minorele al cărui tata şi mama au încetat din vieta va pute asemine fi emancipatu, inse numai după ce va fi implinitu vîrsta de doue'deci ani, şi dacă consiliulu de familia va găsi de cuviinţă.

În acestu casu emancipatiunea va resulta din deliberatiunea consiliului de familia, şi din declaraţiunea ce tribunalul d'împreună cu consiliul de familia va fi făcut în acelasu actu, ca minorele este emancipatu.

Încuviinţarea emancipatiunii se va publică.

Articolul 424

Dacă tutorele nu va fi facutu nici o cerere de emancipatiune a minorelui, de cari s'a vorbitu, în art. precedente şi dacă una sau mai multe rude sau cuscri ai acestui minore în gradulu de veru primar, sau în grade mai de aproape, ilu vor găsi destoinicu de a fi emancipatu, vor pute cere de la tribunal de a convoca consiliul de familia ca se deliberede despre acesta emancipare.

Articolul 425

Minorele emancipat va ave una curatore pînă la etate majore, cari se va numide consiliulu de familia.

Articolul 426

Socotela tutelei se va da emancipatului minore, în fiinta curatorelui seu.

Articolul 427

Minorele emancipat nu va pute arenda sau închiria nemiscatorea sa avere mai multu de catu pe cinci ani.

Elu 'şi va stringe veniturile, va da chitanţa de a loru primire, şi va face ori ce actu privitor numai la o pura administrare a averei sale, întocmai ca unu majore, fără sa pota ataca aseminea acte în tote casurile în cari, nici majore fiindu, nu le ar putea ataca.

Articolul 428

Nu va pute porni nici unu procesu privitor la vre o avere nemiscatore nici chiar d'a se apera, nici a primi, nici a redica capitaluri, nici a da chitanţa pentru ele fără asistenţa curatorului seu.

Articolul 429

Minorele emancipat nu se va pute imprumuta sub'nici unu cuventu fără deliberatiune consiliului de familia adeverita de tribunal după ce va da ascultare pe procuroru.

Articolul 430

Nu va pute vinde, nici instraina vre unu lucru ne mişcător, nici a face vre unu alt actu, de cat numai de acele privitore la o simpla administraţiune fără îndeplinirea formeloru prescrise pentru minorii neemancipaţi.

Obligaţiunile de dansulu contractate prin cumpărare sau prin alt mod, se voru reduce la preţurile cuvenite candu vor fi peste mesura încărcate. Tribunalele la asemenea împrejurări vor lua în consideratiune averea minorelui, buna sau reua credinţa a personeloru ce vor fi contractatu pe dinsulu, precum şi folosulu sau nefolosulu aceloru cheltuieli.

Articolul 431

Ori cari minore emancipat, ale cărui tocmeli se vor fi scadutu în virtutea art. precedente va perde beneficiulu emancipatiunei cari i se va redica cu padirea aceloruasi forme, cu cari i s'au şi datu.

Articolul 432

Din dioa în cari se va publică revocarea emancipatiunei minorului, minorele va intra din nou sub tutela, şi nu va mai pute esi, pînă la ajungerea sa la majoritate.

Articolul 433

Minorele emancipat cari va face comerciu se socotesce ca major pentru faptele câte privescu la comerciulu seu.

Titlul XI

Despre majoritate, despre interdictiune şi despre consiliulu judeciaru

Capitolul 1

Despre majoritate

Articolul 434

Majori se socotescu atatu barbatulu, catu şi femeia cari au îndeplinit doue'deci şi unu ani; la acesta vîrsta fie'cari este capabile a face tite actele privitore la vieta civile, afară de restrictiunile prevedute la titlul căsătoriei.

Capitolul 2

Despre interdictiune

Articolul 435

Majorele cari este în o stare obicinuita de imbecilitate, de smintela, sau de nebunia cu furia, trebuie a fi interdisu, chiar şi candu are intervale lucide.

Articolul 436

Ori'ce ruda este primitu a provoca interdictiunea rudei sale. Asemine şi unulu din soţi în privinta celui altu.

Articolul 437

În casu de nebunia cu furia, dacă interdictiunea nu este provocată, nici de sotu, nici de rude, ea trebuie să fie provocată de procuroru, cari în casuri de imbecilitate sau de smintire, poate semine a o cere în contra unei persoane, inse numai candu n'are nici sotu, nici sotia, nici rude cunoscute.

Articolul 438

Ori ce interdictiune se va face către tribunalul de prima instanţa.

Articolul 439

Faptele de imbecilitate, de smintire, sau de nebunia cu furia voru fi arătate prin scrisu; cei ce vor cere interdictiunea voru infatisa marturi şi niscrisuri sprijinitore cererii loru.

Articolul 440

Tribunalulu va ordonă ca consiliulu de familia, fomatu după modulu determinat la Secţiunea IV a capitolului alu II de la titlu X. "despre minoritate, despre tutela şi despre emancipatiune", sa 'şi dea părerea asupra starei în cari se afla persona, a cariiinterdictiune se cere.

Articolul 441

Aceia cari voru provocat interdictiunea nu vor pute face parte din consiliulu de familia; cu tote acestea, sotulu şi sotiea, şi copiii persoanei, chiar cerendinterdictiunea, voru pute fi admişi în consiliulu familiei, fără a lua parte la votu.

Articolul 442

După ce va primi părerea consiliului de familia, şi opiniunea mediciloru competinti,tribunalulu va face interogatoriu pîrîtului de nu va fi în stare a se infatisa în camera de chibduire, se va face la locuinta, de unulu din judecători, insarcinatu cu acesta, insotitu de grefieru. În tote casurile procurorulu va fi faţă de interogatoriu.

Articolul 443

După celu dinteiu interogatoriu, tribunalul va orendui, de va găsi de cuviinţă, unu administratoru provisoriu spre a îngriji de persona şi averea pîrîtului.

Articolul 444

Otarirea supra unei cereri de interdictiune, după ce s'au ascultatu părţile, sau se voru fi chematu legalu, nu va pute fi data, de catu în şedinţa publică.

Articolul 445

De va respinge cererea de interdictiune, tribunalul va pute, după împrejurări, ordonă, ca pîrîtul sa nu mai fie liberu a plada, a se invoi, a se imprumuta, a primi unu capital, nici a da cuitanta de primirea lui, a instreina nici a ipoteca averea sa, fără asistenţa unui consoliu, ce 'i va fi orinduitu prin acea otarire, la cari casu se va face publicaţiune prin Monitorul.

Articolul 446

În casu de apelatiune în contra otarirei de prima în stanta, curtea de apelu va pute, de va găsi de cuviinţă, a supune la unu nuou interogatoriu persona în privinta carii s'a cerutu interdictiunea, sau a orindui unu judecatoru spre a face acelu interogatoriu.

Articolul 447

Otarirea curţii de apelu sau a tribunalului de prima instanţa cari va pronunţa interdictiune sau numire aunui consiliu, va fi, după staruinta reclamantiloru, scosa afară, comunicată partiloru şi înscrisă în registre. În terminu de dece dile vfi afipta în sala audientei, precum şi publicată prin Monitorul.

Articolul 448

Pronunţarea interdictiunei sau a numirei consiliului, îşi voru ave efectele loru din dioa de candu s'a publicatu otarirea.

Tote actele făcute în urma publicaţiunii de interdictiune, sau fără asistenţa consiliului judiciar voru fi de dreptu socotite ca fără fiinta.

Articolul 449

După mortea unei persoane, actele sevirsite de ea nu voru mai pute fi atacate pentru motivu de smintire de minte, de catu în casulu candu interdictiunea acelei persoane va fi fostu pronuntiata sau cerută înaintea morţii sale, afară de casulu candu dovada smintirei morţii resulta chiar din coprinderea actului ce se ataca.

Articolul 450

De nu va fi apelu în contra otarirei de interdictiune data de tribunalul de prima instanţa, sau dacă curtea de apelu va confirma acea otarire, se va orindui unu tutore interdisului, potrivitu reguleloru prescrise la titlulu de minoritate, tutela şi emancipatiune; administratorul provisoriu va inceta din functunile sale, şi va da socotela tutorelui, de nu va fi chiaru elu însuşi tutore orinduitu.

Articolul 451

Barbatulu este de dreptu tutore alu femeii sale, candu va fi pusă sub interdictiune.

Articolul 452

Femeia va fi tutrice bărbatului seu interdisu, şi în asemenea casu consiliul de familia va regula forma şi condiţiunele administraţiunei, remaind femeii dreptul a reclama înaintea tribunaleloru, de se va socoti nedreptatita prin regularea consiliului.

Articolul 453

Nimeni, afară de soţi, de ascendenţi şi de descendenţi, nu va fi datoru a tine tutela interdisu mai multu de cinci ani. După acestu terminu, tutorele va pute cere a fi inlocuitu, şi cererea sa trebuie a fi priimita.

Articolul 454

Interdisul se asemana cu minorele întru ceea ce privesce persona şi averea sa; legile relative la tutela minoriloru se voru aplica şi la tutela interdisiloru.

Articolul 455

Veniturile unui interdisu trebuiescu a fi mai cu osebire întrebuinţate spre a'i îmbunătăţi sorta, şi a'i grăbi vindecarea potrivitu cu caracterulu bolei şi după averea ce va fi avendu. Consiliulu de familia va pute otari ce trebuie să fie ingrijitu în casa sa, sau de trebuie să fie asedat în vr'un stabiliment privat sau în vre unu spital.

Articolul 456

Cînd va sosi timpul de a se căsători copilul unui interdisu, destrea şi tote cele'alte convenţiuni privitore la stabilirea sau căsătoria lui, se vor regula de către consiliul de familia, după încuviinţarea tribunalului cari va asculta conclusiunele procurorului.

Articolul 457

Interdictiunea inceteda de odată cu causele ce au determinat'o; cu tote acestea nu se va pute pronunţa desfiinţarea ei de catu observându'se formalităţile prescrise pentru a ei pronunţare, şi interdisulu, nu va pute reintra în esercitarea drepturiloru sale de catu după ce se va pronunţa şi publică otarirea pentru a ei desfiinţare.

Capitolul 3

Despre Consiliele judiciare

Articolul 458

Se potu opri resipitorii de a plada, a face transactiuni, a se imprumuta, a priimi unulu capitalu şi de a da cuitanta de priimire, de a instreina şi ipoteca averea loru, fără asistenţa unui consiliu oriduitu de tribunal. O asemenea oprire se va publică.

Articolul 459

Oprirea de a lucra fără asistenţa unui consiliu va pute fi provocată de către acei ce au dreptulu de a provoca interdictiunea; cererea loru trebuie a fi cercetata şi judecata tot în acelaşi chipu; acesta oprire nu se va pute desfiinta de cat observându'se acelesi formalităţi.

Articolul 460

Nici o otarire în materia de interdictiune sau de numire de consiliu nu va pute fi data, sau de tribunalulu de prima instanţa sau de curtea de apelu de cat după ce ministeriulu publicu îşi va pronunţa conclusiunile sale.

Cartea II DESPRE BUNURI ŞI DESPRE OSEBITELE MODIFICATIUNI ALE PROPRIETĂŢII

Titlul I

Despre distinctiunea bunuriloru

Articolul 461

Tote bunurile sînt mobili sau immobili.

Capitolul 1

Despre immobili

Articolul 462

Bunurile sînt immobili sau prin natura loru, sau prin destinaţiunea loru, sau prin obiectul la cari se aplică.

Articolul 463

Fondurile de pamentu şi clădirile sînt immobili prin natura loru.

Articolul 464

Morile de vendu sau de apa, asedate pe stâlpi sînt immobili prin natura loru.

Articolul 465

Recoltele cari încă se tinu de rădăcini, şi fructele de pe arbori, neculese încă, sînt asemenea immobili.

Îndată ce recoltele se vor tăia şi fructele se vor culege, sînt mobili.

Articolul 466

Arborii ce se tăia devinu mobili.

Articolul 467

Animalele ce proprietarul fondului da arendaşului pentru cultura, sînt immobili pe cat timpul li se pastreda destinatiuna loru.

Articolul 468

Obiectele ce proprietarul unui fond a pusu pe ele pentru serviciul şi esploatarea acestui fondu sînt immobili prin destinatiune.

Ast'fel sînt immobili prin destinatiune cînd ele s'au pusu de proprietarul pentru serviciul şi espolatarea fondului:

Animalile afectate la cultura;

Instrumentele aratorie;

Seminţele date arendasiloru sau coloniloru partiari;

Porumbii din porumbaria;

Lapinii ţinuţi pe lîngă casa;

Stupii cu roii;

Pescele din iazu (helestaie);

Tescurile, caldarile, alambicurile, ladile şi vasele;

Instrumentele necesarie pentru esploatarea ferarieloru, fabriceloru de hârtia şi altor usine;

Paele şi gunoiele;

Mai sînt immobili prin destinatiune tote efectele mobiliare ce proprietarul a asedat către fond în perpetu.

Articolul 469

Proprietarul se presupune ca a asedat către fond în perpetu efecte mobiliare, cînd aceste sînt întărite cu gipsu, varu sau cimentu, sau cînd ele nu se potu scote fără a se strica sau deteriora sau fără a strica sau deteriora partea fondului către cari sînt asedate.

Oglindile unui apartament se presupunu asedate în perpetu, cînd parchetul pe cari ele stau, este una din broaseria camerei.

Acesta se aplică şi la tablouri şi la ornamente.

Statuele sînt immobili candu ele sînt asedate inadinsu, chiar cînd ele s'ar pute scote fără factura sau deterioratiune.

Articolul 470

Urloele sau ţevile ce servescu pentru conducerea la un fond de pamentu, sau la vre o casa sînt immobili, şi făcut parte din propietatile la cari servescu.

Articolul 471

Sînt immobili prin obiectul la cari se aplică: usufructul lucruriloru immobili, servitudinile, catiunile cari tindu a rivindica un immobile.

Capitolul 2

Despre mobili

Articolul 472

Bunurile sînt mobili prin natura loru, sau prin determinatiunea legii.

Articolul 473

Sînt mobili prin natura loru corpurile cari se potu transporta de la un locu la altul, atît acele cari se misca de sine precum sînt animalele, precum şi cele cari nu se pot stramuta din locu de cat prin o putere streina pecum sînt lucrurile neinsufletite.

Articolul 474

Sînt mobili prin determinatiunea legii obligaţiunile şi acţiunile cari au de obiectul sume esigibili sau efecte mobiliare acţiunile sau interesele în companii de finance, de comerciu sau de industria, chiar şi cînd capitalul acestor companii consta în immobili.

Aceste acţiuni sau interese se socotu ca mobili numai în privinta fie'cărui din asociaţi, şi pe cat timpul tine asociaţiune.

Sînt asemenea mobili prin determinatiunea legei veniturile perpetue sau pe viaţa asupra Statului sau asupra particolariloru.

Capitolul 3

Despre bunuri în raportul loru cu cei ce le poseda

Articolul 475

Veri'cine poate dispune liberu de bunurile ce sînt ale lui, cu modificatiunile stabilite. Bunurile cari nu sînt ale particolariloru sînt administrate, şi nu pot fi înstrăinate de cat după regulele şi formele prescrise anume pentru ele.

Articolul 476

Drumurile mari, drumurile mici şi uliţele cari sînt în sarcina Statului, fluviele navigabili şi plutitore, termurile, adăugirile către malu şi locurile de unde s'a retrasu apa marii, porturile naturali sau artificiali, malurile unde tragu vasele şi în deobste tote părţile din pamentul României cari nu sînt proprietate particulară sau sînt considerate ca dependintie a domeniului publicu.

Articolul 477

Tote averile vacanti şi fără stapeni, precum şi ale personeloru cari moru fără moşteniri sînt lapedate, sînt ale domeniului publicu.

Articolul 478

Porţile, zidurile, şanţurile, întăriturile pieteloru de resbel şi ale fortereteloru, făcut şi ele parte din domeniul publicu.

Aceste lucruri reint în comerciul cînd nu mai servescu la usulu publicu.

Articolul 479

Poate ave cineva asupra bunuruloru, sau în dreptul de proprietate, sau în dreptu de folosinţă, sau numai servitute.

Titlul II

Despre proprietate

Articolul 480

Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi a dispune de un lucru în modu esclusivu şi absolut, inse în limitele determinate de lege.

Articolul 481

Nimeni nu poate fi silit a cede proprietatea sa, afară numai pentru causa de utilitate publică şi primind o dreapta şi prealabile despăgubire.

Articolul 482

Proprietatea unui lucru mobile sau immobile da dreptu asupra tot ce produce lucruri şi aspr a tot ce se unesce, ca accesoriu, ca lucrul într'un modu naturale sau artificiale. Acestu dreptu se numesce: dreptu de accesiune.

Capitolul 1

Despre dreptulu de accesiune asupra celoru produse de lucru

Articolul 483

Fructele naturali sau industriali ale pamentului,

Fructele civili,

Sporulu animaleloru (prasila),

Se cuvinu proprietarului în puterea dreptului de accesiune.

Articolul 484

Fructele produse din vre un lucru nu se cuvn proprietarului de cat cu îndatorire din parte'i de a plati semănăturile, araturile şi munca pusă de alţii.

Articolul 485

Posesorele nu questiga proprietatea fructeloru de catu candu posede cu buna credinţa; la casulu contrariu elu este datoru de a înapoia productele, împreună cu lucrulu, proprietarului cari 'lu revindica.

Articolul 486

Posesorele este de buna credinţa candu posede ca proprietaru în puterea unui titlu translativu de proprietate, a cărui viciuri nu'i cunoscute.

Articolul 487

Elu inceteza d'a fi cu buna credinţa din momentulu candu aceste viciuri îi sînt cunoscute.

Capitolul 2

Despre dreptulu de accesiune asupra celoru unite şi încorporate de lucrulu

Articolul 488

Totu ce se unesce şi se incorporeza cu lucrulu se cuvine proprietarului lucrului potrivitu reguleloru statornice de mai josu.

Secţiunea I Despre dreptul de accesiune relativu la lucrurile immobili

Articolul 489

Proprietatea pamentului cuprinde în sine proprietatea suprafeţei şi a subfetei lui.

Articolul 490

Proprietarulu poate face asupra pamentului tote plantatiunile şi clădirile ce găseşte de cuviinţă, afară de esceptiunile statornicite de capulu cari trateza despre servitudini.

Articolul 491

Proprietarulu poate face sub faţa pamentului tote constructiunile şi sapaturele ce găseşte de cuviinţă şi trage din ele tote folosele ce acestea aru produce, afară de modificatiunile prescrise de lege şi regulamentele privitore la mine precum şi de legile şi regulamentele politianesci.

Articolul 492

Ori'ce constructiune, plantatiune sau lucru facutu în pamentu sau asupra pamentului, sînt presumpte a fi făcute de către proprietarulu acelui pamentu cu cheltuiala sa şi ca sînt ale lui, pînă ce se dovedesce din contra.

Articolul 493

Proprietarulu pamentului cari a facutu constructiuni, plantatiuni şi lucrări cu materialuri străine, este datoru sa platesca valoarea materialeloru. El mai poate fi osinditu după împrejurări pentru o asemenea urmare şi la plata de daune'interese. Dara proprietarulu materialeloru n'are dreptu ale radica.

Articolul 494

Dacă plantatiunile, constructiunile şi lucrările au fostu făcute da către o a trei persona cu materialurile ei, proprietarulu pamentului are dreptulu de a le tine pentru dinsulu, seu de a indatora pe acea persona să le redice.

Dacă proprietarulu pamentului cere redicarea plantatiuniloru şi a constructiuniloru, redicare va urma cu cheltuiala celui ce le a facutu, ele poate chiaru după împrejurări fi condemnatu la daune'interesse pentru prejudiciele sau vatemarile ce a pututu suferii proprietarulu locului. Dacă proprietarulu voiesce a păstra pentru densulu acele plantatiuni şi clădiri elu este datoru a plati valoruea materialuriloru şi pretulu muncei, fără ca să se iea în consideratiune sporirea valoruei fondului, ocasionata prin facere unor asemeni plantatiuni şi constructiuni. Cu tote acestea, dacă plantatiunile, clădirile şi operele au fostu făcute de o a treia persona de buna credinţa, proprietarulu pamentului nu va pute cere redicarea susu diseloru plantatiuni, clădiri şi lucrări, dara va ave dreptulu sau de a înapoia valoruea materialuriloru şi pretulu muncei, sau de a plati o sumă de bani egale cu aceea a crescerii valoruei fondului.

Articolul 495

Crescerile de pamentu ce se făcut succesivu şi pe nesimtite la malurile fluviului şi a riuriloru, se numesce aluviune. Aluviunea este în folosulu proprietarului riveranu candu e vorba de unu fluviu sau riu navigabile, plutitoru sau neplutitoru, cu îndatorire inse pentru proprietaru de a lasă, pe pamentulu seu, drumului trebuitoru pentru conducerea vaseloru.

Articolul 496

Totu ale proprietarului riveranu sînt şi pamenturile lăsate de apele curgătoare, candu ele se retragu pe nesimtite de la unulu din termuri şi se indrepta către celu'altu termu; proprietarulu termului de unde apa s'a retrasu, profita de aluviune, fără ca proprietarulu termului opusu, sa pota reclama pamentulu celu perdutu.

Acestu dreotu nu are locu în privirea pamenturiloru părăsite de apa marii.

Articolul 497

Aluviunea nu are locu în privirea lacuriloru, elesteuriloru şi a iazuriloru; proprietarulu conserva totu d'auna pamentulu acoperitu de apa, candu ea este la înălţimea scugerei elesteului, iazului, chiaru dacă câtimea apei aru scade în urma: şi vice'versa, proprietarulu iazului nu questiga nici unu dreptu asupra pamentului riveranu, ce se acopere de apa iazului candu urmeda versaturi estraordinarie.

Articolul 498

Dacă unu fluviu sau unu riu navigabile seu nu, rupe d'o dată o parte mare, şi cari se poate recunosce, de pamentu, şi o lipesce la pamantulu unui altu proprietaru, acea parte remane a cui a fostu pamentulu de la cari s'a ruptu; însă dacă se va reclama în terminu unu anu.

Articolul 499

Insulele şi prunturile cari se formează în albia fluvieloru şi a riuriloru navigabili sau plutitore sînt ale Statului dacă nu i se opune titlul de prescripţiune.

Articolul 500

Insulele şi prunturile cari se formează în riurile, nenavigabili şi neplutitore, sînt ale proprietarului termului pe cari ele s'au formatu; dacă insula formată trece peste jumetatea riului, atunci fie cari proprietaru riveranu are dreptulu de proprietate asupra părţii de insula ce se întinde spre elu, pornindu de la jumetatea riului.

Articolul 501

Dacă unu riu sau fluviu formandu'şi unu bratu nou, taie şi 'nconjura pamentulu unui proprietaru riveranu, şi face prin acestu chipu o insula proprietarulu nu perde pamentulu ce s'a trnsformatu în insula, chiar dacă elu s'a facutu de unu fluviu sau de unu riu navigabile sau plutitoriu.

Articolul 502

Dacă unu fluviu s'au unu riu îşi face unu nou cursu parasindu vechea sa albia, acesta albia se împarte între proprietarii marginari.

Articolul 503

Ori ce animali sau sburatore sălbatice trecu în coprinsulu nostru se făcut ale nostre, pe catu timpul remanu la noi, afară numai dacă asemenea trecere s'a ocasionatu prin fraude sau prin artificie.

Secţiunea II Despre dreptulu de accesiune relativă la lucrurile miscatore

Articolul 504

Dacă doue lucruri a doui deosebiţi stăpâni s'au unitu împreună incatu amendoue forma unu singuru totu, dara se potu despărţi şi conserva fie'cari în parte după despartire, atunci totulu formatu este alu proprietarului lucrului cari constitue partea principale, remaindu elu datoru a plati celui altu proprietaru, pretulu lucrului ce a fostu unitu cu principalulu.

Articolul 505

Este principale acela din doue lucruri, pentru usulu sau pentru ornamentulu, pentru completarea cărui, a servit unirea celui altu lucru.

Articolul 506

Cînd inse lucrulu unitu este multu mai de pretu de catu lucrulu principale şi candu elu s'a unitu fără scirea proprietarului, acesta poate cere despartire asi restituirea lucrului unitu, chiaru dacă aru resulta din despartire ore'cari vatemare lucrului către cari elu a fostu unitu.

Articolul 507

Dacă, din cele doue lucruri unite pentru a forma unu singuru totu, nici unulu nu poate fi privitu ca accesoriu al celui altu, atunci acela este consideratu ca principale cari nu va mai mare în valorue. Dacă valoruea amboru lucruriloru aru fi mai totu aceeaşi, atunci lucrulu celu mai mare în volume va fi consideratu ca principale.

Articolul 508

Dacă unu mesteru sau altu cineva a intrebuintatu materia cari nu era a sa şi a facutu unu lucru nou, atunci proprietarulu materiei întrebuinţate are dreptulu d'a reclama lucrulu formatu din ea, platindu pretulu muncei, atatu candu acelu obiectul aru pute catu şi candu elu n'aru pute reveni în starea primitiva.

Articolul 509

Dacă însă manopera aru fi atatu de importante, în catu aru întrece cu multu valoruea materiei întrebuinţate, atunci munca lucrătorului va fi considerată ca parte principale, şi lucratorulu va ave dreptulu de a retine lucrulu formatu platindu proprietarului pretulu materiei.

Articolul 510 Candu cineva a intrebuintatu în parte materia cari era a sa şi în parte materia streina, pentru a forma unu lucru nou, fără ca nici o parte din materia sa 'şi fi perdutu cu totulu fiinta şi dacă acele materii nu se mai potu despărţi fără vatemare sau paguba, atunci lucrulu formatu se cuvine amboru proprietariloru, celui anteiu în proportiune cu materia ce era a sa, şi celui altu în proportiune cu materia sa şi cu pretulu muncei sale.

Articolul 511

Candu unu lucru s'a formatu din amestecarea mai multoru materia cu diferiţi stăpâni din cari nici unu nu poate fi considerată ca materia principale, atunci proprietarulu, în nesciinta cărui a urmatu amestecarea, poate cere desfacerea loru, dacă ea este cu putinta a se desface.

Dacă materiele amestecate nu se mai potu despărţi fără vatemare sau paguba, atunci lucrulu formatu se cuvine tutuloru stapaniloru, fie cărui însă în proportiune cu câtimea, calitatea şi valoruea materielolru lui, întrebuinţate la facerea acelui lucru.

Articolul 512

Dacă materia unui din proprietari aru covirsi pe cea alta materia prin valorue şi cantitate, atunci proprietarul materiei mai cu pretu va pute cere lucrul formatu prin amestecare, platindu însă celui altu proprietaru pretulu materiei sale.

Articolul 513

Cînd lucrulu formatu remane comunu între proprietarii materieloru din cari s'a formatu, atunci lucrulu se va vinde prin licitaţiune şi pretulu se va împărţi.

Articolul 514

În tote casurilein cari proprietarulu materiei, întrebuinţate fără scirea lui la formarea unui lucru nou, este în dreptu d'a cere în locu de lucrulu formatu, elu are şi voia d'a cere în locu de lucrulu formatu o materia de aceiaşi natura, catime, greutate, mărime şi calitate sau valoruea aceleiaşi materie.

Articolul 515

Veri'cari va fi intrebuintatu materii streine fără scirea proprietarului loru, voru pute după împrejurări fi osinditi şi la plata de dăuna'interese, şi acesta fără prejuditiulu urmaririloru prin canalu estraordinaru.

Articolul 516

Principiele reguleloru de mai susu voru servi judecatoriloru şi în decisiunea casurilou analoge cu cele precedenti.

Titlul III

Despre usufructu, despre usu şi despre abitatiune

Capitolul 1

Despre Usufructu

Articolul 517

Usufructulu este dreptulu d'a se bucura cineva de lucrurile ce sînt proprietatea altui, întocmai ca însuşi proprietarulu loru, însă cu îndatorire de a le conserva substanţa.

Articolul 518

Usufructulu se stabilesce prin lege sau prin voinţa omului.

Articolul 519

Usufructulu se poate stabili sau pure, sau cu termin, sau cu condiţiune.

Articolul 520

Usufructulu se poate stabili pe totu felulu de bunuri mobili şi immobili.

Secţiunea I Despre drepturile usufructuarului

Articolul 521

Usufructuarulu are dreptu d'a se bucura de totu lelulu de fructe ce poate produce obiectulu asupra cărui are usufructu, fie naturali, fie industriali, fie civili.

Articolul 522

Fructele naturali sînt acelea ce pamentulu produce de la sine; productiunea şi prasila (sporul animaliloru) sînt asemenea fructe naturali. Fructele industriali ale unui fondu sînt acelea ce se dobindescu prin cultura.

Articolul 523

Fructele civili sînt chiriele caseloru, dobindile sumeloru esigibili, venitulu renditeloru; arendele intră în clasea fructeloru civili.

Articolul 524

Fructele naturali şi industriali neculese în momentulu candu se deschide dreptulu de usufructu, sînt ale usufructuarului. Acelea ce se gasescu în aceeaşi stare candu se sfirsesce dreptulu de usufructu sînt ale proprietarului fără d'a pute pretinde unulu arature şi semenature. Drepturile colonului partiar ce vor fi esistutu la inceputulu, sau finele usufructului nu potu fi vatemate la dispositiunea precedente.

Articolul 525

Fructele civili se socotescu dobîndite di cu di, şi se cuvinu usufructuarului în proportiune cu durata usufructului seu. Acesta regula se aplică la arendi şi la chiriele caseloru şi la alte fructe civili.

Articolul 526

Dacă usufructulu coprinde lucruri cu cari nu se poate cineva servi fără ale consume, precumu bani, grane, beuturi, usufructuarulu are dreptulu de a dispune de ele, însă cu îndatorire de ale înapoia în aceeaşi cantitate, cualitate şi valorue, sau pretulu la sfarsitulu usufructului.

Articolul 527

Usufructulu unei rendte pe vieta da usufructuarului pe durata usufructului seu, dreptulu d'a percepe veniturile fără d'a fi obligatu la nici unu felu de restitutiune.

Articolul 528

Dacă usufructulu coprinde lucruri cari fără a se consume îndată se strica după vreme prin întrebuinţarea loru, precum rufele, mobilile casei, usufructuarulu are dreptulu d'a se sluji cu dinsele pentru întrebuinţarea la cari ele sînt destinate, şi nu este obligatu d'a le înapoia la sfarsitulu usufructului, de catu în starea ce se voru afla însă nestricate din dolu sau culpa.

Articolul 529

Dacă usufructulu coprinde păduri destinate de proprietarulu loru la tăieri periodice, usufructuarulu este datoru a păstra ordinea şi catatimea tăierii în conformitate cu regulele stabilite de proprietaru sau cu usulu locului, fără a pute pretinde o despăgubire usufructuarulu, nici moştenitorii sei, pentru părţile lăsate netăiate în timpulu usufructului seu.

Arborii cari se potu scotu dintr'unu seminariu de pomi fără degradatiunea acestui, nu voru face parte din usufructu, de catu cu îndatorire, pentru usufructuaru, d'a se conformă obiceiului locale în privirea inlocuirei loru.

Articolul 530

Usufructuarulu se mai bucura, conformându'se cu epocele şi usulu vechiu alu proprietarulu, de părţile de păduri înalte cari au fostu puse în taiare regulată, sau ca aceste taiari se făcut periodice pe o întindere de pamentu determinata, sau ca se făcut numai d'o catime ore'cari de arbori aleşi pe tota supra'fatia domenului.

Articolul 531

În tote cele'l'alte casuri usufructuarulu nu se poate atinge de arborii înalţi; va pute însă întrebuinţa, spre a face reparaţiunile la cari este obligatu, arborii desradecinati sau sfaramati din accidente; poate chiar a teia pentru acestu sfarsitu arborii trebuinciosi cu îndatorire însă a constata în fiinta priprietarului aceasta trebuinta.

Articolul 532

Usufructuarulu poate lua din păduri araci pentru vii, poate asemenea lua de pe pomi producte anuali seu periodice, însă tote acestea după obiceiulu locului şi alu proprietarului.

Articolul 533

Pomii roditori cari se usucă şi chiaru acei ce sînt desradacinati seu darimati din accidente, se cuvinu usufructdeului cu îndatorire de a'i înlocui prin alţii.

Articolul 534

Usufructuarulu se poate bucura elu însuşi, sau închiria altuia sau cede esercitiulu dreptului seu. De va închiria urmeda a se conformă, pentru epocile candu se preinoiescu contractele şi pentru durata loru, reguleloru întocmite pentru barbatu, în privinta averii femeii sale la titlulu "despre Contractului de căsătoria".

Articolul 535

Usufructuarulu se folosesce de adăugirile făcute prin aluvuine la obiectulu asupra cărui are usufructu.

Articolul 536

Elu se folosesce de drepturile de servitudine şi în genere de tote drepturile de cari se poate folosi proprietarulu, şi se folosesce întocmai ca însuşi proprietarulu.

Articolul 537

Usufructuarulu se folosesce asemenea întocmai ca proprietarulu de minele, petrariele şi nisipurile ce sînt în esplotatiune la deschiderea dreptului de usufructu.

Dacă se însă se atinge de o esplotatiune, cari nu s'ar pute face fără o concesiune, usufructuarulu nu se va pute bucura de ea fără a dobîndi mai anteiu învoirea gubernului.

Articolul 538

Usufructuarulu n'are nici unu dreptu asupra mineloru şi petrarieloru nedeschise, încă nici asupra nisipuriloru a caroru esplotatiune nu e încă începută, nici asupra comorei cari s'ar pute găsi în cursulu usufructului seu.

Articolul 539

Proprietariulu nu poate prin faptulu seu nici cu ori ce chipu vatema drepturile usufructuarului.

Usufructuarulu nu poate la încetarea usufructului, cere vre'o despăgubire pentru îmbunătăţirea ce aru pretinde ca a facutu, chiar candu printr'însele aru fi sporitu valoruea lucrului. Elu seu moştenitorii sei potu însă redica oglindi, tablouri, şi alte ornamente, pe cari le aru fi asedatu, cu îndatorire de a arestabili localulu în starea ce a fostu mai 'nainte.

Secţiunea II Despre obligaţiunile usufructuarului

Articolul 540

Usufructuarulu ia lucrurile în starea în cari se afla; elu inse nu poate intră în folosinţă loru, de catu după ce se face în presenta proprietarului, sau după ce îl va chiama formalu, inventariu lucruriloru miscatore şi constatara stării în cari se voru afla cele nemiscatore supuse usufructului.

Articolul 541

Este datoru a da cauţiune, ca se va folosi ca unu bonu părinte de familia, de nu va fi scutitu prin actulu constitutivu alu usufructului; cu tote acestea tatii, mamele ce voru ave usufructu legale alu averii copiiloru loru, vendatorulu sau donatorulu cari 'şi au reservatu usufructulu, nu sînt obligaţi a da cauţiune.

Articolul 542

Dacă usufructuarulu nu găseşte cauţiune, nemiscatorele se dau cu arenda, sumele de bani coprinse în usufructu se ponu la dobinda, productele se vândă, şi ptrtulu loru se pune asemenea la dobinda; dodindile acestor sume şi pretulu arendaloru se cuvinu usufructuarului.

Articolul 543

în lipsa de cauţiune din partea usufructuarului proprietarulu poate cere ca mobilile supuse periciunei prin întrebuinţare să se venda spre a se pune pretulu la dobinda, şi usufructuarulu se folosesce de dobîndi în cursulu usufructului: cu tote cesate usufructuarulu va pute cere, şi judecătorii voru pute ordina după împrejurări, ca o parte din lucrurile miscatore necesarie pentru propriele sale trebuinţe sa i se lase sub simpla sa depunere de juramentu, şi cu îndatorire de a le preda la curmarea usufructului.

Articolul 544

Intardiarea de a da cauţiune nu redica usufructuarului dreptul de a se folosi de fructele la cari elu ave dreptu; ele i se cuvinu din momentulu de candu s'a deschisu usufructulu.

Articolul 545

Usufructuarulu nu este obligatu de catu la reparaţiunile de întreţinere. Reparaţiunile cele mari remanu în sarcina proprietarului; afară numai dacă aceste s'aru fi causatu din lipsa reparatiuniloru de întreţinere de la deschiderea usufructului, în cari casu usufructuarulu este obligatu a le face şi pe aceste.

Articolul 546

Reparaţiunile cele mari sînt acelea ale ziduriloru, celoru mari şi ale bolteloru, restabilirea grinzilor şi acoperişului întreg, acelea ale zagazelor şi ale zidurilor de sprijinire şi de împrejmuire în total; toate cele'l'alte reparaţiuni sînt de întreţinere.

Articolul 547

Nici proprietarulu, nici usufructuarulu nu sînt obligaţi a recladi ceea ce a cadutu de vachime seu s'a distruitu din casu fortuitu.

Articolul 548

Usufrfuctuarulu nu este obligatu în cursulu folosinţei sale, la tote sarcinele anuali ale fondului, precum contribuţiunile şi altele ce după obiceiu sînt considerate ca sarcine ale fructelor.

Articolul 549

În privinta sarcineloru ce potu fi impuse pe proprietate în cursulu usufructului, proprietarulu şi usufructuarulu contribuescu după modulu urmatoru: propreitarulu este obligatu ale plati şi usufructuarulu a respunde dobindile, iar dacă usufructuarulu le a platitu, elu are dreptulu a cere capetele plătite de la proprietaru la espirarea usufructului.

Articolul 550

Acelu ce questiga cu titlu gratuitu un usufructu universale sau cu titlu universale este datoru a aquita în proportiune cu folosinţă sa, şi fără nici un dreptu de repetitiune, legăturile, pensiunile alimentarie şi veniturile renditeloru perpetue sau pe vieta cari privescu asupra patrimoniului.

Articolul 551

Usufructuarulu cu titlu particularu nu se obliga la plata datorieloru pentru cari fondulu este ipotecatu, şi de vba fi silitu să le plasca, cari acţiune în contra proprietarului.

Articolul 552

Usufructuarulu fie universale, fie cu titlu universale, trebusa contribueasca împreună cu proprietarulu la plata datorieloru, după cumu urmeza: se pretuiesce valoruea fondului supusu usufructului, se defige în urma câtimea cucare urmeza a a contribui la plata datorieloru în proportiune cu valoruea disului fondu. Dacă usufructuarulu voiesce sa avanseza suma pentru cari trebuie să contribuie, capitalulu i se înapoiază la sfarsitulu usufructulu fără nici o dobinda. Iar de nu va voi usufructuarulu a face acestu avansu, proprietarulu poate,după a sa voinţa sau sa platesca dinsul acea suma şi atunci usufructuarulu îi platesce dobindile în totu cursu usufructului, sau sa pună în vendare o parte din averea supusă usufructului pînă se va dobîndi unu pretiu analogu sumei datorite.

Articolul 553

Usufructuarulu e datorua plati numai cheltuelele proceseloru ce privescu folosinţă şi ale aceloru alte condemnatiuni la cari procesele arătate potu da nascere.

Articolul 554

Dacă în cursulu usufructului, o a treia persona face vre o usurpatiune asupra fondului, sau vre o alta încercare spre a calca drepturile proprietarului, usufructuarulu este ţinut a 'lu denunta proprietarului, căci la din contra usufructuarulu remane respundetoru pentru tote daunele ce ar pute resulta pentru proprietaru, precum aru fi respundetoru pentru ori ce stricăciune s'aru face de elu însuşi.

Articolul 555

Dacă usufructulu are de obiectul unu animale şi dacă acesta va peri fără culpa usufructuarului elu nu este obligatu a da proprietarului alte animale în locu, nici de a'i plati pretiulu.

Articolul 556

Dacă turma pe cari unu usufructu a fostu constituitu, din întîmplare sau din bola, va peri cu totulu şi fără culpa usufructuarului, acesta nu este obligatu de catu a 'i da seama de pei sau de valoruea loru.

Dacă turma nu va peri cu totulu, usufructuarulu este datoru de a înlocui numerul viteloru perdute, prin vitele ceda sporulu.

Secţiunea III Despre stingerea usufructului

Articolul 557

Usufructulu se stinge prin mortea usufructurului, prin espiratiunea terminului pentru cari usufructulu a fostu acordatulu prin consolidarea sau întrunirea asupra aceleiaşi persoane a ambeloru calitatiloru de proprietaru şi de usufructuaru;

Prin neusulu dreptului de usufructuaru în cursu de trei'deci ani;

Prin totală desfiinţare a lucrului asupra cărui usufructulu era constituitu.

Articolul 558

Usufrfuctulu poate inceta asemenea prin abusulu ce face usufructuarulu de folosinţă sa, sau aducendu tricaciuni fondului, sau lasandu'lu să se degrade din lipsa de întreţinere. ' Creditorii usufructuarului potu interveni în contestaţiunile pornite în contra'i pentru conservarea drepturiloru loru, ei potu propune repararea degradatiuniloru făcute şi a da garanţii pentru viitoru.

Judicatorii potu, după gravitatea imprejurariloru, sau a otari stingerea usufructului, au a lasă pe poriprietar să se bucure de fructele obiectului supus la usufructu, cu îndatorire de a plati pe fie cari anu usufructuarului sau celoru ce presinta drepturile sale, o sumă otarita pînă în diua cînd usufructulu urma sa înceteze.

Articolul 559

Usufructulu cari nu e acordat particulariloru, nu poate trece peste trei'deci ani.

Articolul 560

Usufructulu constituitu pînă ce o alta persona va ajunge la o vîrsta otarita, tine pînă la acea epoca, chiar d'ar muri disa persona înaintea verstei otarite.

Articolul 561

Vendare alucrului supusu lausufructu nu aduce nici o scambare dreptului usufructuarulu; elu continue a se folosi de usufructulu seu, de nu arenuntatu la densulu în modu formale.

Articolul 562

Creditorii usufructuarulu potu sa cera a se anula denunţarea facuta în paguba loru.

Articolul 563

Dacă o parte numai a lucrului supusu de usufructu s'a distruitu, susfructulu se păstrează asupra părţii rămase.

Articolul 564

De va fi usufructulu constituitu numai asupra uinei caldiri, şi aceasta clădire va arde sau se va distrui din alta intemplare, sau se va darama de vechime, usufructuaru nu va ave dreptu a se folosi de pementulu pe cari a fostui clădirea, nici de materialurile remase. ' Dacă usufructulu s'ar afla constituitu asupra unui domenu din cari face parte şi clădirea, usufructuarulu se va folosi de pamentulu.

Capitolul 2

Despre usu şi abitatiune

Articolul 565

Drepturile de usu şi de abitatiune se stabilescu şi se perdu în acelasiu chipu ca şi usufructulu.

Articolul 566

Ca şi în casulu de usufructu nu se poate folosi cine'va de aceste drepturi, fără a da mai anteiu cauţiune şi fără a face inventariu.

Articolul 567

Usuariului şi celu ce are dreptulu de abitatiune trebuie să se folosească de ele ca unu bunu părinte de familia.

Articolul 568

Drepturile de usu şi de abitatiune se reguleza prin titlulu cari le a infiintatu şi primescu după coprinderea lui mai multă sau mai putina întindere.

Articolul 569

Dacă titlulu nu se esplica asupra întinderii acestoru drepturi, ele se reguleza precum urmeza.

Articolul 570

Celu ce are usulu unui locu, nu poate pretinde mai multe fructe din acestu locu de catu se cuvine pentru trebuinţele sale şi ale familiei sale.

Poate pretinde şi pentru trebuinţele copiiloru ce va ave în urma constituirii dreptulu de usu.

Articolul 571

Usuariulu nu poate cede şi nici închiria dreptul seu acestuia.

Articolul 572

Celu ce are unu dreptu de abitatiune pe o casa, poate sedea într'însă cu familia sa chiaru de n'aru fi fostu insuratu la epoca candu i s'a datu acestu dreptu.

Celu ce are dreptulu de abitatiune poate închiria partea casei ce nu locuesce.

Articolul 573

Dreptulu de abitatiune nu poate fi nici cesionatu nici inchiriatu, afară de esceptiunea adusă la art. 572.

Articolul 574

Dacă usuariulu absoarbe tote fructele fondului, sau dacă ocupa tota casa, e datoru să facă cheltuelele de cultura, reparaţiunile de întreţinere şi sa platesca contribuţiunile ca şi usufructuarulu. Dacă nu ia de catu o parte din fructe, sau dacă nu ocupa de catu o parte din casa, elu contribuesce în proportiune cu lucrulu de cari se folosesce.

Articolul 575

Usulu paduriloru se va regula prin legi particularie.

Titlul IV

Despre servitudini

Articolul 576

Servitudinea este o sarcina impusa asupra unui imobile pentru usulu şi utilitatea unui imobile avrendu unu altu stapinu.

Articolul 577

Servitudinile isvorescu sau din situaţiunea naturale a locuriloru, sau din obligaţiunea impusa de lege, sau din convieţuirea dintre proprietari.

Capitolul 1

Despre servitudini ce se nascu din situaţiunea locuriloru

Articolul 578

Locurile inferiorii sînt supuse a primi apele ce curgu firesce din locurile superiorii fără ca mana omului sa fi contribuitu la acesta.

Proprietarulu inferiore nu poate redica stavili ca sa opresca acesta scurgere.

Proprietarulu superioare nu poate face nici o lucrare spre agravarea servitudinii fondului inferiore.

Articolul 579

Celu ce are unu isvoru pe proprietatea sa poate face ori ce întrebuinţare cu dinsulu fără inse a vatema dreptulu ce proprietarulu fondului inferiore are dobinditu sau prin vre unu titlu sau prin prescripţiunile asupra acelui isvoru.

Articolul 580

În acestu casu prescripţiunea nu se poate dobîndi de catu prin o folosinţă neîntreruptă în timpul de trei'deci ani, socotiţi din diua candu proprietarulu fondului inferiore a facutu şi a savarsitu lucrări aparenti destinate a înlesni trecerea şi scurgerea apei în proprietatea sa.

Articolul 581

Proprietarulu isvorului nu'i poate scamba cursulu candu isvorulu da apa trebuinciosa locuitoriloru unei comune, unui satu sau unui catunu.

Articolul 582

Acela, a cărui proprietate este pe marginea unei ape curgatore afară de apele cari sînt declarate dependinti de domeniulu publicu prin art. 476 la titlu "despre distinctiunea bunuriloru", poate lua apa pentru irigaiunea proprietăţiloru sale, fără însă a o abate de totu.

Acela prin alu cărui fondu trece apa o poate chiar întrebuinţa în tota întinderea prin cari aru ave curgere, cu îndatorire numai a 'i lasă cursulu firescu la esirea din proprietatea sa.

Articolul 583

De se redica vre o contestatiune între proprietarii caroru aceste ape potu fi trebuinciose, tribunalele, la darea otaririi sînt datore sa caute a împacă interesula agriculturei cu respectulu cuvenitu proprietăţii, observându în tote d'auna reglementele particularie şi locali asupra curgerei şi usului apeloru.

Articolul 584

Ori ce proprietaru poate indatora pe vecinu seu la granitiurea proprietăţii lipite cu a sa; chieltuelile granituirei se voru face pe jumătate.

Articolul 585

Totu proprietarulu îşi poate îngrădi proprietatea afară de esceptiunea ce de face la art. 615.

Capitolul 2

Despre servitudini stabilite de lege

Articolul 586

Servitudinile stabilite de lege au de obiectul utilitatea publică, sau a comuneloru, ori acea a particulariloru.

Articolul 587

Acele stabilite pentru utilitatea publică sau comunale, au de obiectul cararea sau poteca pe lîngă marginea riuriloru navigabili sau flotabili, constructiunea sau reparaţiunea drumuriloru sau alte lucrări publice sau comunali.

Totu ce privesce acestu felu de servitudini, se determina de către legile sau regulamentele particularie.

Articolul 588

Legea supune pe proprietari la osebite obligaţiuni unulu către altulu fără chiar sa esiste vre o convenţiune între dinsii.

Articolul 589

Parte din acete obligaţiuni e regulată de către legile asupra poliţiei rurali.

Cele'lalte sînt relative la zidulu sau la sentulu comun între vecini, la casulu candu se poate înaltă unu contra'zidu, la privirea asupra proprietăţii vecinului, la scurgerea stresineloru, la drumului de trecere.

Secţiunea I Despre zidulu şi sentulu comune

Articolul 590

În oraşe şi la tera ori ce zidu cari servesce de despartire între clădiri, sau între curte şi gradina, şi între ograde la tera, se socotesce comune, dacă nu esiste titlu sau semnu cari aru proba contrariulu.

Articolul 591

Este semnu de necomunitate candu culmea zidului este dreapta şi perpendiculara despre peretele de o parte, iar despre cea altă parte infatiseza unu planu inclinatu: în acestu casu zidulu se presupune ca aparţine esclusivu proprietarului despre cari esiste planulu inclinatu.

Articolul 592

Reparaţiunea şi reclădirea zidului comunu sînt în sarcina tutuloru de valmasariloru şi în proportiune cu dreptulu fie'cărui.

Articolul 593

Cu tote acestea fie'cari coproprietaru alu unui zidu comun poate fi aperatu de a contribui la reparaţiuni şi reclădiri, renuntiandu la dreptulu seu, dacă însă zidulu comunu nu a sprijini o clădire a sa.

Articolul 594

Fie'cari coproprietaru poate se zidescu în contra unui zidu comunu şi sa bage grindi sau legături în tota grosimea zidului lasandu cinci'deci şi patru milimentre despre vecinu, fără prejuditiulu dreptului ce are vecinulu casa scurtede acele grindi pînă în jumătatea zidului, în casu candu şi elu ar voi a pune grindi totu în acele locuri, sau a lipi unu cosu.

Articolul 595

Ori ce coproprietaru poate să înalte zidulu comunu, dar e datoru a face singuru cheltueala înălţării, reparaţiunile de întreţinere pentru partea inaltata şi totu odată pagubirile pentru sarcina causata zidului comunu în proportiune cu înălţimea.

Articolul 596

Dacă sidulu comune nu e în stare a purta greutatea înaltă cel ce vrea sa 'lu înalte e datoru a'lu face din intregu din temelia cu cheltuieala sa, şi ori ce adaosu în grosime sa'lu facă pe loculu seu.

Articolul 597

Vecinulu cari n'a contribuitu la înălţare, poate questiga dreptulu de comunitate platindu cheltuiala jumetate, precum şi pretulu de jumetate alu locului, ce s'aru inrebuintatu pentru ingrosirea zidului.

Articolul 598

Ori ce vecinu alu unui zidu poate să 'lu facă comun în parte sau totu platindu stapanului zidului jumetate din valoruea sa, sau jumetate din valoarea partei ce vrea să facă comune, precumu şi jumetate din valoruea locului pe cari este claditu zidulu.

Articolul 599

Unulu din vecini nu poate găuri zidulu comunu nici sa alăture sau sa sprijine pe dinsulu vre o lucrare fără consimtimentulu celui altu.

În casu de împotrivire elu nu poate face acesta fără a regula mai anteiu prin esperti mijlocele necesarie pentru ca acea lucrare sa nu vateme drepturile celui'l'altu.

Articolul 600

Fie'cari poate în oraşe şi suburbie a indatora pe vecinulu sau a contribui la clădirea şi repararea ingradirei ce desparte casele curţile şi gradinele loru; înălţimea îngrădirii se va otari după reglementele particularie, sau după obiceiulubstescu şi în lipsa de reglemente şi de obiceiu înălţimea zidului va fi celu multu ddoua metre socotindu'se şi coma.

Articolul 602

Tote şanţurile între doue proprietăţi se socotescu comune de nu va titlu sau semnu contrariu.

Articolul 603

Este semnu de necomunitate candu pamentulu e inaltatu sau aruncatu numai de o parte a şanţului.

Articolul 604

Santulu se socotesce a fi esclusivu alu celui în partea cărui pamentulu e aruncatu.

Articolul 605

Santulu comunu trebuie intretinutu cu cheltuela comuna.

Articolul 606

Ori ce gardu cari desparte doue proprietăţi se socotesce comunu, afară dacă numai una singura din doue proprietăţi va fi îngrădit, sau de nu va fi unu titlu sau posesiune indestulatore cari să constate din contra.

Articolul 607

Nu e iertatu a sadi arbori cari crescu înalţi de catu în depărtarea otarita de reglementele particularie, sau de obiceiurile constanti şi recunoscute, şi în lipsa de reglemente şi de obiceiuri, în depărtare de doue metre de la linia despartitore a celoru doue proprietăţi pentru arborii înalţi şi de o jumetate metru pentru cele'l'alte plantatiuni şi garduri vii.

Articolul 608

Vecinulu poate cere ca arborii şi gardurile vii puşi la o distanta mai mica să se scota.

Acela a cărui proprietate se intindu cracile arboriloru vecinului poate să'lu indatorede a le tăia.

Dacă radecinile se intindu pe pamentulu seare dreptu a le tăia singuru.

Articolul 609

Arborii ce se afla în gardulu comunu sînt comuni ca şi gardulu, şi fie'cari din ambi proprietarii e în dreptu a cere sa'i tăia.

Secţiunea II Despre distantia şi lucrările intermediarie cerute pentru ore cari constructiuni

Articolul 610

Celu ce face unu putu sau o privată lîngă unu zidu fie comunu sau nu;

Celu ce vrea sa cladesca unu caminu sau vatra, o feraria, unu coptoru sau soba, sa'i alăture unu ocolu de vite, sau celu ce vre asa puie lîngă zidu unu magazin de sare sau gramedi de materii corosive;

E indatoratu sa lase depărtarea prescrisă de reglemente şi obiceiurile particularie asupra unoru asemenea obiecte, sau să facă lucrările prescrise de aceleasu legi şi reglemente spre a nu aduce vatemare vecinului.

Secţiunea III Despre vederea în proprietatea vecinului

Articolul 611

Unulu din vecini nu poate face fără consimtimentulu celui'l'altu nici într'unu chipu ferestra sau deschidere într'unul zidu comunu.

Articolul 612

Nimeni nu poate ave vedere sau ferestre spre vedere, nici balcone sau alte asemenea asupra proprietăţii îngrădite sau ne îngrădite a vecinului seu, de nu va fi o distanta de noue'spre'dece decimetre între zidulu pe cari se deschidu aceste vederi şi proprietatea vecina.

Articolul 613

Nimeni nu poate ave vederi piedise pe proprietatea vecinului de nu va fi la o distanta de sese decimetre.

Articolul 614

Distanta de cari este vorba în cele doue articole precedenti se socotesce de la fatada zidului pe cari s'a deschisu vederea şi. de va fi balcone sau alte asemenea de la linia loru cea din afară pînă la linia de despartire a celoru doue proprietăţi.

Secţiunea IV Despre picatura stresiniloru

Articolul 615

Totu proprietarului este dator a 'şi face strasina casei sale astu felu în catu apele din ploi să se scurgă pe teremulu seu, sau pe ulite era nu pe loculu vecinului seu.

Secţiunea V Despre dreptulu de trecere

Articolul 616

Proprietarulu al cărui locu este infundatu, cari nu are nici o esire la calea publică, poate reclama o trecere pe loculu vecinului sau pentru esploatarea fondului cu îndatorire de a 'lu despăgubi în proporune cu pagubele ce s'aru pute ocasiona.

Articolul 617

Trecerea trebuie regulatu facuta pe partea ce aru scurta calea proprietarului fondului inchisu, ca sa iesa la drumu.

Articolul 618

Cu tote acestea trebuie a se alege trecerea prin loculu ce aru pricinui o mai putina paguba acelui pe alu cărui locu trecerea urmeza a fi deschisă.

Articolul 619

Acţiunea de despăgubire în casulu prevedutu prin art. 616 este prescriptibile: iara trecerea trebuie să meze după prescripţiune, de şi acţiunea de indemnitate nu s'aru mai pute admite.

Capitolul 3

Despre servitudinile stabilite prin faptul omului Secţiunea I Despre osebite feluri de servituţi ce se potu stabili asupra bunuriloru

Articolul 620

Este iertatu proprietariloru a stabili pe proprietăţile lloru, sau în folosulu proprietăţiloru loru, verice servitute voru găsi de cuviinţă pe catu timpul aceste servituţi nu voru impune persoane proprietarului fondului serviente obligaţiunea unui faptu personale şi pe catu timpul aceste servituţi nu voru fi contrarie ordinei publice.

Usulu şi întinderea servitudiniloru stabilite astufeliu se reguleza prin titlulu ce le constitue şi în lipsa de titlu, după regulele urmatore.

Articolul 621

Servituţile sînt stabilite sau în folosul cladiriloru, sau în folosul pamentului. 'Cele de felulu d'anteiu se numescu urbane, chiaru candu clădirile pentru cari servituţile sînt instituite se vor afla nu numai în orasu dara şi la tera; cele d'alu douilea felu se numescu rurali.

Articolul 622

Servituţile sînt sau continue sau necontinue. Servituţile sînt acelea alu caroru esercitiu este sau poate fi continu, fără să aibă trebuinta de faptulu actuale alu omului; astu felu sînt apaducere, scursurele apeloru, ferestrele şi altele asemenea. Servituţile necontinue sînt acelea cari au trebuinta de faptulu actuale ale omului spre a fi esecitate, astu felu este dreptulu de trecere, de a lua apa din fontana, de a pasce vite şi alte asemenea.

Servituţile sînt aparinti sau neaparinti. Servituţile aparinti sînt acelea cari se cunoscu prin lucrări esteriori precum: o usia, o ferestra, o apaducere; servituţile neaparinti sînt acelea ce n'au semnu esteriore de esistenta loru precum spre esemplu proibitiunea zidi pe unu fondu de a nu zidi de catu pînă la o înălţime determinata.

Secţiunea II Despre modulu cu cari se stabilescu servituţile

Articolul 623

Servituţile continue şi aparinti se dobindescu prin titlu sau prin posesiune de trei'deci ani.

Articolul 624

Servituţile continue neaparinti şi servituţile necontinue şi neaparinte nu se potu stabili de catu prin titluri.

Articolul 625

Destinaţiunea proprietarului tine locu de titlu în privinta servitutiloru continue şi aparinti.

Articolul 626

Nu poate fi destinatiune a proprietarului de catu numai candu se va dovedi ca cele doue fonduri acumu despărţite au fostu averea aceluiasu proprietariu şi ca prin tr'insulu s'au pusu lucrurile în starea din cari a resultatu servitutea.

Articolul 627

Dacă proprietarulu a doue proprietăţi, între cari esiste unu semnu vedutu de servitute, instreineza una din proprietăţi, fără ca contractului sa conţină nici o coventiune atingatore de servitute, ea urmează de a esiste într'unu modu activu sau pasivu în favorea fondului instreinatu, sau asupra fondului neinstrainatu.

Articolul 628

Titlulu constitutivu alu servituţii: în privinta servitutiloru ce nu se potu dobîndi prin prescripţiune nu poate fi inlocuitu de cat prin unu titlu de recunoscerea servituţii şi datu din partea proprietarului locului servitu.

Articolul 629

Candu se stabilesce o servitute se înţelege ca se acordă totu de'o'data şi tote mijlocele spre întrebuinţarea ei. Astu'feliu servitutea de a lua apa din fontana altui trege cu sine şi dreptulu de trecere.

Secţiunea III Despre drepturile proprietarului fondului cărui se cuvine servitutea

Articolul 630

Acelui cărui se cuvine o servitute are dreptulu a face tote lucrările tebuinciose spre a se sluji cu dinsa şi spre a o păstra.

Articolul 631

Aceste lucrări se făcut cu cheltuiala sa iara nu cu cheltuiala proprietarului fondului supusu, afară numai candu se va stabilia altu'felu în titlu de stabilirea servituţii.

Articolul 632

În casulu chiaru unde proprietariulu, fondului supusu este insarcinatu prin titlu a face cu cheltuiala sa lucrările trebuinciose pentru a se servi de servitute sau a o păstra, elu poate totu deuna a se scuti de aceasta sarcina, lasandu fondulu supusu în dispositiunea proprietarului fondului cărui se cuvine servitutea.

Articolul 633

Dacă proprietatea pentru cari s'a stabilitu s'ar împărţi, servitutea rămîne totu aceeasu pentru fie cari parte, fără ca fondulu supusu să se ingreuneze. Astu'felu de va fi unu dreptu de trecere toţi devălmăşii vor fi îndatoraţi a'lu esercita prin acelasu locu.

Articolul 634

Proprietarulu fondului supusu servituţii nu poate face nimicu spre a'i scădea inrebuintarea sau a'io ingreuna. Astu'felu nu poate scamba starea locuriloru, nici stramuta esercitarea servituţii dintr'unu locu într'altulu, de catu acela unde servitutea a fostu din inceputu stabilită; cu tote acea stabilire primitiva a devenitu mai impovaratore proprietarului fondului supusu, sau dacă ilu opresce a 'şi face pe dinsulu reparaţiuni folositore, va pute oferi proprietarului celui'l'altu fondu unu locu ce ar ave aceeasu înlesnire pentru esercitarea drepturiloru sale şi acesta nu va pute refuza.

Articolul 635

Însă şi acela ce are unu dreptu de servitute nu 'lu poate întrebuinţa de cat după coprinderea titlului seu, fără a pute face nici în fondulu supusu servituţii, nici în fondulu pentru cari servitutea este înfiinţată, vre o scambare impovaratore celui d'anteiu fondu.

Secţiunea IV Despre modulu stingerei servitutiloru

Articolul 636

Servituţile inceteza candu lucrurile se gasescu în astu'felu de stare, în catu servitutea nu se mai poate esercita.

Articolul 637

Ele renascu dacă lucrurile sînt restabilite tr'unu chipu în catu servituţile să se pota esercita, afară numai de nu aru fi trecutu unu spaţiu de timpul indestulatoriu spre a se pute presupune ca s'a desfiintatu servitutea, după cumu se dice la art. 640.

Articolul 638

Ori'ce servitute este stinsă, candu fondulu către cari este datorită şi acela ce o datoresce cadu în aceeasu mana.

Articolul 639

Servitutea este stinsă prin ne'usu în cursu de trei'deci ani.

Articolul 640

Aceşti trei'deci de ani se numera după osebite feluri de servituţi sau din diua de candu a incetatu de a se folosi de dinsa, candu este vorba de servituţi ne continue, sau din diua de candu s'a facutu unu actu contrariu servituţii continue.

Articolul 641

Modulu servituţii se poate prescrie ca şi servitutea şi cu acelasu chipu.

Articolul 642

Dacă proprietate în folosulu cari s'a stabilitu servitutea este a mai multoru coproprietari, întrebuinţarea din partea unui popresce prescripţiunea în privinta celoru'l'alţi.

Articolul 643

Dacă dintre coproprietari se găseşte unulu în contra cărui prescripţiunea nu s'a pututu aplica, precumu un minore, acela păstrează dreptulu tuturoru celoru'l'alţi coproprietari.

Cartea III DESPRE DIFERITELE MODURI PRIN CARI SE DOBINDESCE PROPRIETATEA

Articolul 644

Proprietatea bunuriloru ce dobindesce şi se transmite prin succesiune, prin legate, prin convenţiune şi prin tradiţiune.

Articolul 645

Proprietatea sse mai dobindesce prin accesiune sau incorporatiune, prin prescripţiune, prin lege şi prin ocupaţiune.

Articolul 646

Bunurile fără stapanu sînt ale Statului.

Articolul 647

Sînt bunuri cari nu apartinu nimunui şi alu caroru usu e comunu tuturoru. Legi de poliţia reguleza felulu întrebuinţării loru.

Articolul 648

Facultatea de a vena sau pescui este regulată prin legi particulare.

Articolul 649

Proprietatea unui tesauru este a acelui ce l'a gasitu în propriulu seu fondu; deca tesaurulu este gasitu în fondu streinu se împarte pe din doue între celu ce ilu a descopetu şi între proprietarulu fondului.

Tesaurulu este ori'ce lucru ascunsu sau ingropatu pe cari nimeni nu poate justifica ca este proprietaru şi cari este descoperitu printr'unu puru efectu alu asardului.

Titlul I

Despre succesiuni

Articolul 650

Succesiunea se deferesce sau prin lege, sau după voinţa omului prin testamentu.

Capitolul 1

Despre deschiderea succesiuniloru

Articolul 651

Succesiunile se deschidu prin morte.

Articolul 652

Legea reguleza ordinea succesiuniloru între moştenitorii legitimi.

Copiii naturalu în privintia succesiunii mamei loru şi a colateraliloru sei, sînt asimilaţi copiiloru legitimi şi vice'versa. În lipsa de moştenitori legitimi sau naturali, bunurile se mostenescu de sotiulu supra'vietuitoru. În lipsa de sotiu, Statului devine mostenitoru.

Articolul 653

Descendintii şi ascendintii au de dreptu posesiunea succesiunii din momentulu morţii defunctului.

Cei'l'alţi moştenitori intră în posesiunea succesiunii cu permisiunea justiţiei.

Capitolul 2

Despre cualitatile cerute pentru a succede

Articolul 654

Pentru a succede trebuie neapărat ca persona ce succede sa esiste în momentulu deschiderii succesiunei.

Copilulu conceputu este consideratu ca esiste.

Copilulu nascutu mortu este consideratu că nu esiste.

Articolul 655

Sînt nedemni de a succede şi prin urmare escusi de la succesiune:

1) Condemnatulu pentru ca a omaritu sau a incercatu sa omore pe defunctu.

2) Acela cari a facutu în contra defunctului o acusatiune capitale, declarata de judecată calomniosa.

3) Mostenitorulu majore cari, avendu cunoscinta de omorulu defunctului, n'a denuntiatu acesta justiţiei.

Articolul 656

Lipsa de denuntiare nu poate vatema în drepturile loru pe ascendenţii şi descendenţii omoritorului, pe afinii sei de acelasu gradu pe sotiul sau sotia, pe fraţii sau surorile sale, pe unchii sau matusile sale, pe nepoţii sau nepotele sale.

Articolul 657

Mostenitorulu departatu de la succesiune ca nedemnu, este obligatu a intorce tote fructele şi veniturile a caroru folosinţă a avut'o de la deschiderea succesiunii.

Articolul 658

Copiii nedemnului viindu la succesiune, în virtutea dreptului loru propriu, fără ajutorulu representatiunii nu sînt departati pentru greşeală tatălui loru; acestainsa nu poate nici într'unu casu, reclama usufructulu bunuriloru succesiunei, pe cari legea 'lu acorda tatiloru şi mameloru asupra bunuriloru copiiloru loru.

Capitolul 3

Despre deosebite ordini de succesiune Secţiunea I Dispositiuni generali

Articolul 659

Succesiunile sînt deferite copiiloru şi descendentiloru defunctului, ascendentiloru şi rudeloru sale colaterali, în ordinea şi după regulele mai josu determinate.

Articolul 660

Procsimitatea rudeniei se stabilesce prin numerulu generatiunilorul; fie'cari generatiune numera unu grad.

Articolul 661

Sirulu gradeloru formează linia: se numesce linia dprepta sirulu gradeloru între persoanele ce se coboru una dintr'alta; linia colaterale sirulu gradeloru între persoanele ce nu se coboru unele din altele dera cari se coboru dintr'un autore comunu.

Linia dreapta se împarte în linia dreapta descendente şi în linia dreapta ascendente.

Anteia este acea ce leagă pe capulu nemului cu acei ce se coboru de la elu; a doua este aceea ce lega o persona cu acei din cari ea se cobora.

Articolul 662

În linia dreapta se numera atâtea graduri câte sînt şi generatiuni între persoane; astu'felu fiului este către tatalu seu în celu d'inteiu gradu; nepotulu de fiu în celu d'alu doilea, şi vice'versa, tatalu şi bunulu către fiii loru şi nepoţii loru de fiu.

Articolul 663

În linia colaterale gradurile se numera după generatiuni, incependu de la una din rude pînă la autorele comunu şi de la acesta pînă la cea'l'alta ruda.

Fraţii dara sînt în gradulu alu douilea; unchiulu şi nepotulu în alu treilea, verii primari în alu patrle s.c.l.

Secţiunea II Despre representatiune

Articolul 664

Representatiunea este o ficţiune a legii, cari are de efectu de a pune pe representanti în loculu, în gradulu şi în drepturile representantelui.

Articolul 665

Representatiunea se întinde nemarginitu în linia directa descendente.

Ea este admisă în tote casurile, concure copiii defunctului cu descendenţii unui copilu mortu mai d'înainte, intimple se ca toţi copiii defunctului fiindu morţi înaintea lui, descendenţii disiloru copii să se gasesca între ei în graduri egali sau neegali.

Articolul 666

În linia colaterale representatiunea este admisă, în privinta copiiloru şi descendentiloru fratiloru seu suroriloru defunctului, vie ei la succesiunea sa în concursu cu unchi sau matuse, intamplese ca toţi fraţii şi surorele defunctului, fiindu morţi mai d'înainte, succesiunea să se gasesca trecută la descendenţii loru, în graduri egali sau neegali.

Articolul 667

În tote casurile în cari representatiunea este admisă, partagiulu se face pe tulpina (souche) deca aceeaşi tulpina a produsu mai multe ramuri, sub divisia se face erasi pe tuplina în fie'cari ramura şi membrii aceiasu ramuri se impartu egalu între dinsii.

Articolul 668

Nu se represinta de catu persoanele morte.

Poate cine'va representa pe acela la a cărui succesiune a renuntiatu.

Secţiunea III Succesiunile deferite descendentiloru

Articolul 669

Copiii sau descendenţii loru succedu tatălui, mamei, mosiloru, moseloru şi veri'cărui altu ascendente, fără deosebier de secsu şi chiaru de aru fi născuţi din deosebite căsătorii. Ei succedu în părţi egali candu se gasescu toţi în gradulu d'inteiu şi sînt chiamati după propriulu loru dreptu; ei succedu pe tulpina candu sînt chiamati toţi sau unul din ei prin representatiune.

Secţiunea IV Despre succesiunile deferite ascendentiloru

Articolul 670

Dacă defunctulu n'a lăsat posteritate, nici frate, nici susore, nici descendinti dintr'aceştia, succesiunea se cuvine ascendentiloru din gradulu de rudenia celu mai aproape.

Ascendenţii de acelaşi gradu mostenescu părţi egali.

Articolul 671

Dacă tatalu şi mama unei persoane morte fără descendenţi, 'i'au supravetuitu, lasandu acea persona fraţi, surori, sau descendenţi ai acestora, succesiunea se divide în doue porţiuni egali, din cari jumetate numai se cuvine tatălui şi mamei şi se împarte de o potriva între dinsii.

Secţiunea V Despre succesiunile colaterali

Articolul 672

În casu de a muri mai d'înainte tatalu şi mama unei persoane morte fără posteritate, fraţii, surorile sau descendenţii loru sînt chiamati la succesiune departandu pa ascendenţi şi pe cei'lalti colaterali. Ei succedu sau după propriulu loru dreptu, sau prin representatiune în modulu regulatu în Secţiunea II a acestui capu.

Articolul 673

Dacă tatalu şi mama persoanei morte fără posteritate 'i'au supravietuitu, fraţii, surorile sau representantii loru iea jumetate succesiunea. Dacă numai tatalu sau numai mama 'i'a supravietuitu, fraţii, surorile sau representantii loru iea trei pătrimi ale succesiunei.

Articolul 674

Partagiulu jumetatii sau celoru trei pătrimi cuvenite fratiloru sau suroriloru, după continerea art. precedinte, se face între ei în porţiuni egali, dacă sînt toţi dintr'aceiasu căsătoria; de sînt din căsătorii diferite, divisiunea se face pe jumetate între cele doue linii paterna şi maternă a defunctului; fraţii primari ieau parte în amendoue liniile, uterini sau consangenii fie cari în linia sa numai. Dacă sînt fraţi sau surori dintr'o linia, ei succedu în totalu escludendu pe tote rudele din cea'alta linia.

Articolul 675

În lipsa de fraţi sau sorori sau descendenţi dintr'înşii şi în lipsa de ascendenţi, succesiunea se da rudeloru colaterali din gradulu de rudenia celu mai apro'piatu.

Candu sînt mai multe rude colaterali în acelasu gradu, succesiunea se împarte egale între dinsele.

Articolul 676

Rudele succedu pînă la alu doui'supra'decelea gradu inclusivu.

Capitolul 4

Despre succesiunile neregulate Secţiunea I Despre drepturile copiiloru naturali asupra bunuriloru mamei

loru şi despre succesiunea copiiloru naturali morţi fără posteritate

Articolul 677

Copiii naturali chiaru candu căsătoria ar fi proibita între mama şi tatalu loru, succedu mamei loru, ascendentiloru şi colateraliloru mamei, ca şi copiii legitimi.

Articolul 678

Succesiunea copiilui naturale, mortu fără posteritate, se cuvine mamei sale, şi, în lipsa mamei, rudeloru ei celoru mai de aproape.

Secţiunea II Despre succsiunea soţului supravietuitoriu şi despre a Statului

Articolul 679

Candu defunctulu nu are nici rude în gradulu succesibile, nici copii naturali, bunurile succeiunei trecu la sotulu în vieta nedespartitu.

Articolul 680

În lipsa de sotu supra'vietuitoru, succesiunea trece la Statu.

Articolul 681

Sotiulu în vieta şi Statului cari ceru succesiunea sînt obligaţi a face să se pună peceţi, a pretinde să se facă inventariu, după formele prescrise pentru acceptarea succesiuniloru sub beneficiu de inventariu.

Articolul 682

Sotiulu în vieta este încă datoru a transforma în numerariu lucrurile miscatore sau a da cauţiune solvabile pentru restituirea succesiunei în casu candu s'ar presenta moştenitori ai defunctului în terminu de trei ani. După acestu terminu cauţiunea este liberată.

Articolul 683

Sotulu în vieta sau Statului, cari n'au indeplinitu formalităţile la cari sînt respective îndatoraţi, potu se fie supuşi la daune'interese către moştenitorii ce s'aru arata.

Secţiunea III Despre dreptulu de moştenire alu femeei candu se afla în

concurenta cu descendenţi sau alte rude chiamate

după legi la succesiunea sotiului ei mortu

Articolul 684

Candu barbatulu more şi veduva sa n'are avere, densa ie o porţiune virila, în usufructu, din succesiunea bărbatului, dacă acesta are descendenţi.

Cînd barbatulu lasă un singuru descendinte, porţiunea femeii în succesiune va fi numai de a treia parte. Acestu dreptu începe de la epoca încetării usufructului legale.

Candu barbatulu lasă rude de susu sau de alături, atunci femeia succede la o pătrime în plină proprietate din averea mortului.

Capitolul 5

Despre acceptatiunea şi recudiarea mostenitoriloru Secţiunea I Despre acceptatiune

Articolul 685

Succesiunea poate fi acceptată curatu şi simplu, sau sub beneficiu de inventariu.

Articolul 686

Nimeni nu este obligatu de a face acceptatiunea unei moşteniri ce i se cuvine.

Articolul 687

Femeile maritate nu potu face valabile acceptatiunea unei succesiuni de catu cu autorisatiunea bărbatului sau a justiţiei.

Minorii şi interdisii nu potu face valabile acceptatiunea unei moşteniri de catu conformu dispositiuniloru titlului de la minoritate, tutela şi emancipatiune.

Articolul 688

Efectulu acceptatiunei se suie pînă la diua deschiderii succesiunei.

Articolul 689

Acceptatiunea poate fi sau espresa sau tacită. Este espresa candu se insusesce titlul sau cualitatea de erede într'unu actu autenticu sau privatu; este tacită candu eredele face unu actu, pe cari n'ar pute sa'lu facă de catu în cualitatea sa erede şi cari lasă a se presupune neaparatu intenţiunea sa de acceptare.

Articolul 690

Actele curatu conservatorie de îngrijire şi de administraţiune profisoria nu sînt acte de primirea moştenirii, dacă celu ce le a facutu n'a luatu titlu sau cualitate de erede.

Articolul 691

Donatiunea, vinderea sau transportul drepturiloru succesive, făcute de unu erede, trage după sine acceptatiunea succesiunei.

Tot asemenea se intempla:

1) Candu unulu din eredi renunţa chiaru gratuitu în folosulu unui sau mai mulţi din coeredi.

2) Candu renuntiarea se face în folosulu totuloru coerediloru fără deosebire şi se primesce de renuntiatore pretiulu renuntarei.

Articolul 692

Candu acela cărui se cuvine o succesiune a muritu fără să se fi lepadatu de dinsa, sau fără sa o fi acceptatu esprese sau tacite, eredii sei potu d'a dreptulu sa accepteze sau să se lapede de dinsa.

Articolul 693

Dacă eredu sei nu se invoiescu pentru acceptarea sau pentru lepadarea succesiunei, succesiunea se va accepta sub beneficiu de inventariu.

Articolul 694

Majorele nu poate să'şi atace acceptatiunea espresa sau tacită a unei succesiuni de catu în casulu cînd acesta acceptatiune a fostu urmarea unei vicleni ce s'a intrebuintatu în privinta'i. elu nu poate reclama în contra acceptiunei pentru cuvinte de vatemare, decatu în casulu în cari succesiune aru fi absorbită sau micşorată cu mai multu de jumătate, prin descoperirea unui testamentu necunoscutu în momentulu acceptatiunei.

Secţiunea II Despre renunţarea la succesiuni

Articolul 695

Renunţarea la succesiune nu se presupune: ea nu poate face de catu la grefa tribunalului de prima instanţa a districtului în cari succesiunea s'a deschisu, şi pe unu registru tinutu anume pentru acesta.

Articolul 696

Eredele ce renuntia este consideratu ca n'a fostu nici o dată erede.

Articolul 697

Partea renuntiatorului profita coerediloru sei; dacă este singuru, succesiunea trece la gradulu urmatoriu.

Articolul 698

Eredele renuntiatoriu nu poate fi representatu nici odată: dacă renuntiatorele este singuru în gradulu seu, sau dacă toţi coeredii sei renuntia, copiii loru, vinu la succesiune, în virtutea propriului loru dreptu pentru părţi egali.

Articolul 699

Creditorii acelui ce renunţa la paguba loru potu se iea autorisatiune justiţiei ca se accepte succesiunea pentru debitorele loru, în loculu şi rindulu seu.

Într'acestu casu renuntiarea este anulată numai în favorulu creditoriloru şi numai pînă în concurenta creanteloru loru. Acceptarea nu se face în folosulu eredelui cari a renuntiat.

Articolul 700

Facultatea de a accepta, sau de a se lapeda de o succesiune se prescrie prin acelasu timpul ce se cere pentru prescripţiunea cea mai lungă a drepturiloru immobiliare.

Articolul 701

În totu timpului în cari prescripţiunea dreptului de a accepta nu este dobendita în contra erediloru ce au renuntatu, ei au încă facultatea de a accepta succesiunea, dacă succesiunea nu este deja acceptată de alţi eredi. ' Nu se potu vatema însă drepturile cari aru fi dobendite de alte persoane asupra bunuriloru succesiunei, sau prin prescritiune, sau prin acte valabili, făcute de curatorele succesiunei vacanti.

Articolul 702

Nici chiar prin contractului căsătoriei nu se poate renunţa la succesiunea unui omu în vieta, nici se potu instreina drepturile eventuali ce s'ar pute dobendi asupra succesiunei.

Articolul 703

Eredii cari a datu la o parte, sau au ascunsu lucruri ale unei succesiuni, nu mai au facultatea de a se lepada de densa; cu tota renunciara loru, ei remanu eredi şi nu potu lua nici o parte din lucrurile date la o parte sau ascunse.

Secţiunea III Despre beneficiulu de inventariu, despre efectele sale şi despre obligaţiunile eredelui beneficiaru

Articolul 704

Declaraţiunea unui erede ca iea acesta cualitate sub beneficiu de inventariu, trebuie să fie facuta la grefa tribunalului de prima instanţa a districtului i cari succesiunea este deschisă: ea trebuie să fie înscrisă pe registru destinatu pentru trecerea acteloru de renuntiare.

Articolul 705

Acesta declaraţiune n'are efectu de cat fiind preceduta sau urmată de un inventariu fidelu şi esactu a bunuriloru succesiunei, facutu după formele cerute după legile de procedura şi în terminele mai josu otarite.

Articolul 706

Se da eredului din diua deschiderei succesiunei trei luni pentru facerea inventariului:

I se mai acorda pentru a delibera asupra acceptării sau repudiarii succesiunii, unu terminu de patru'deci dile cari va începe a curge di espirarii aceloru trei luni date pentru inventariu, sau din diua inchierei inventarlui, dacă s'a terminat mai 'nainte de espirarea celoru trei luni.

Articolul 707

Dacă cu tote acestea sînt în succesiune obiecte supuse stricaciunei, sau obiecte a caroru conservare ar costa mult, eredele poate în cualitatea sa de persona în dreptu a succede, şi fără să se pota dice ca s'a făcut acceptatiune din partea'i, sa iea autorisarea justiţiei ca să se venda acele obiecte.

Acesta vendare trebuie să se facă cu forma vedariloru publice.

Articolul 708

În timpul termineloru pentru facerea inventariului şi pentru deliberare, eredele nu ote fi silitu a se pronuntia, şi nu se poate obţine o condemnatiune în contra'i. Dacă el renunţa după espirarea termineloru, sau înaintea espirarei loru, cheltuelele ce legiuitu s'a făcut de densul pînă la acea epoca privescu succesiunea.

Articolul 709

După espirarea temineloru aretate, eredele urmaritu poate cere unu nou terminu, pe cari tribunalulu ce se afla în cercetarea urmăririi îl acorda sau în refusa după circumstanţă.

Articolul 710

Cheltuelile urmăririi în casurile articoliloru precedenti, privescu succesiunea dacă eredele justifica, sau n'a cunoscutu evenimentulu morţii sau ca terminile 'i au fostu neindestulatorie, din causa situaţiunii bunuriloru, sa din causa contestatiuniloru ivite. Dacă el nu poate justifica, cheltuelile îl privescu.

Articolul 711

Eredele conserva cu poate acestea, după espirarea termineloru acordate de art. 706 chiar după espirarea termineloru date de judecător, conformu art. 709, facultatea de a face încă inventariu şi de a se declara erede beneficiariu; acesta însă în casu cînd dinsul n'a făcut acte de erede sau în casu cînd nu este datu în contra'i o otarire judecatoresca deseversita cari sa'l condamne ca erede curatu şi simplu.

Articolul 712

Eredele cari a ascunsu obiecte sau ale succesiunei, sau cari cu sciinta şi rea credinţa n'a trecutu în inventariu efectele dintr'ensa, nu sepote folosi de beneficiu de inventariu.

Articolul 713

Beneficiulu de inventariu da eredelui avantagiul:

1) De a plati datoriele succesiunei numai pînă în concurenta valoruei bunuriloru ce el a primit; de a se scuti chiar de plată datorieloru predand tote bunurile succesiunei creditoriloru şi legatariloru.

2) De a nu se amesteca bunurile sale proprie cu acelea ale succesiunei şi de a conserva în contra succesiunei dreptului de a cere plata creanteloru sale.

Articolul 714

Eredele beneficiaru administra bunurile succesiunei şi este datoru sa dea socotela de administraţiunea sa creditoriloru şi legatariloru. ' Elu nu devine respundetoru cu bunurile sale proprie, de cat după ce i se va fi cerut darea socoteliloru şi el nu va fi indestulatu aceasta îndatorire.

După lămurirea socoteleloru, el nu poate fi respundetoriu cu bunurile sale proprie, de catu pînă la concurenta sumeloru ce remane datoru.

Articolul 715

Elu nu respunde pentru administraţiunea sa, decatu de gresale grave.

Articolul 716

Elu nu poate vinde obiectel mobili ale succesiunei de catu prin formele legiuite pentru venderile publice.

Dacă el represinta în natura obiectele miscatore nu respunde de catu de depretiarea sau deteriorarea loru causata din negligenta sa.

Articolul 717

El nu poate vinde imobilile de cat după formele prescrise de procedura. El da mandatu creditoriloru ipotecari, cari au făcut cerere de a primi pretiulu.

Articolul 718

Elu este dator, dacă creditorii sau alte persoane interesate o ceru, sa dea cauţiune solvabile pentru pretiul miscatoreloru cuprinse în inventariu şi pentru porţiunea pretiului immobileloru nedelegate creditoriloru ipotecari.

De nu se va da acesta cauţiune, se vor vinde miscatorele, şi pretiulu loru se va depune ca şi porţiunea nedelegata din pretiul immobileloru spre a se întrebuinţa la desfacerea sarcineloru succesiunei.

Articolul 719

Dacă unii din creditori se opunu eredele beneficiariu nu poate plati de cat după ordinea şi chipulu regulat de hudecatoru.

Dacă creditorii nu se opunu, eredele platesce creditoriloru şi legatariloru, după rândul cererii.

Articolul 720

Creditorii ce nu se opunu şi cari se presinta. după lămurirea socoteleloru şi plata reliquateloru, nu au recursu de catu în contra legatariloru; aceia carii se presinta înaintea lămuririi socoteleloru şi plăţii reliquateloru vor ave recursu şi în contra creditoriloru plătiţi înaintea loru.

Articolul 721

Creditorii ce se opunu vor ave recursu şi în contra eredelui.

Articolul 722

În tote casurile prevedute la art. 719 şi 720 recursulu se presccrie după espirarea terminului de trei ani, cari începe din diua lămuririi socoteleloru şi a plăţii reliquatului.

Articolul 723

Cheltuelele pentru peceţi, pentru facerea inventariului şi pentru darea socoteleloru privescu succesiunea.

Secţiunea IV Despre succesiunile vacanti

Articolul 724

Dacă după espirarea termineloru pentru facerea inventariului şi pentru deliberatiune, nu se presinta nimeni ca sa reclame succesiunea, şi dacă nu este nici unu erede counoscutu, sau dacă eredii conuscuti sau lepadat de succesiune, succesiunea este privită ca vacante.

Articolul 725

Tribunalulu de anteia instanţa din districtulu în cari succesiunea este descisa, numesce unu curatore după cererea personeloru interesate, sau după aceia a procurorului.

Articolul 726

Curatorele unei succesiuni vacanti, trebuie înainte de tote să constate printr'un inventariu, succesiunea; elu esercita şi urmaresce drepturile ei; răspunde la cererile făcute în contra'i; administrează sub îndatorire de a versa numerarul succesiunei, ca şi sumele adunate din vendarea mobileloru, şi imobileloru, în casa de consemnaţiuni şi deposite, şi în fine sub aceea de a da socoteli.

Articolul 727

Dispositiunile secţiunii III. din acestu capu asupra formeloru cerute pentru facerea inventariului, asupra modului de administraţiune şi asupra socoteliloru ce eredele beneficiariu este dator sa dea sînt indatoritore şi pentru curatorii succesiuniloru vacanti.

Capitolul 6

Despre împărţire şi despre raporturi Secţiunea I Despre împărţirea succesiunii

Articolul 728

Nimeni nu poate fi obligatu a remane în indivisiune. Unu coerede poate ori candu cere impartela succesiunei, chiaru candu aru esiste convenţiuni sau proibitiuni contrarii.

Se poate face învoire pentru suspendarea divisiunei pe terminu de cinci ani. După trecerea acestui timpul, învoirea se poate renoi.

Articolul 729

Divisiunea poate fi cerută chiaru candu unulu sau mai mulţi din eredi au posedutu părţi separate din succesiune, dacă nu a fostu unu actu de impartela sau dacă nu se poate opune prescripţiunea.

Articolul 730

Dacă toţi eredii sînt presenti şi majori, se potu împărţi între dinsii, ori'cumu aru voi, fără îndeplinirea vre unai formalităţi.

Dacă toţi eredii nu sînt presenti, sau dacă între densii sînt minori sau interdisi, atunci se voru pune peceţi pe efectele succesiunii în celu mai scurtu terminu, sau după cererea crediloru sau după aceea a procurorului tribunalului de prima instantia.

Articolul 731

Creditorii potu şi ei se cera punerea de peceţi în virtutea unui titlu esecutoriu, sau a unei permisiuni judecatoresci.

Articolul 732

După punerea pecetiloru, creditorii potu face opositiune şi fără a ave titluri esecutorii sau permisiunea justiţiei.

Articolul 733

Dacă vre unul din coeredi nu consimte la facerea împărţelii, sau dacă se ivescu contestatiuni, ori în privinta modului de procedere, sau asupra chipului de a o termina, tribunalulu se pronuntia în modu somariu, sau numesce, de cere trebuinta, pentru operaţiunile impartelei, pe unul din judecători, după reportul cărui judeca contestaţiunile.

Articolul 734

Estimatiunea imobileloru se face de esperti aleşi de părţile interesate; de esperti numiţi din oficiu candu părţile refusa a'i alege.

Procesul verbale al espertiloru trebuie se arate basele estimatiunei; sa indice dacă obiectulu estimatu poate să fie comodu impartitu şi în ce chipu; se ficseze în fine, în casu de împărţire, fie'cari din părţile ce se potu forma precumu şi valoruea loru.

Articolul 735

Estimatiunea mobileloru trebuie să se facă de omeni cunoscetori şi după adevaratulu loru pretiu.

Articolul 736

Fie'cari din coeredi poate cere partea sa în natura din mobilele sau imobilele succesiunei. Cu tote acestea, de sînt creditori secuestranti sau oponenţi, sau dacă majoritatea coerediloru socotesce necesaria vindereamobilelloru pentru plata datoriiloru succesiunei, ele se vendu publice după formele obişnuite .

Dacă imobilele nu se potu împărţi se voru vinde la tribunalu prin licitaţiune.

Dacă tote părţile sînt majori, ele potu conveni să facă vendarea în fatia unui arbitru, numitu de dinsele.

Articolul 737

După ce mobilele şi imobilile s'au estimatu, şi s'au vendutu, judecătorului de cere trebuinta, tramite pe părţi la unu arbitru, numitu cu consimtimentulu loru sau numitu dedreptulu de densulu, candu părţile nu se unescu pentru unuirea lui.

Se prevede înaintarea acestui arbitru la facerea socoteliloru ce copartitorii potu fi datori a'şi da unii altora, la formarea activului şi pasivului ereditatii, la compunerea partiloru şi la restitutiunile ce eredii aru trebui a'şi face între dinsii.

Articolul 738

Fie'cari erede reporta la masa succesiunei, conformu cu regulele mai josu prescrise, donatiunile cea primitu şi sumele ce este datoriu către succesiune.

Articolul 739

Dacă reportulu nu se face în natura, coeredii caroru li se datoresce ieu mai anteiu o parte ogale din masa succesiunei.

Aceste preluări se făcut pe catu este posibile în obiecte de aceeaşi natura şi cualitate cu acelea ce era să fie date în natură.

Articolul 740

După preluări se formează din restulu mesei succesiunei, atâtea părţi egali câţi sînt şi eredi sau stirpi impartitore.

Articolul 741

La formarea şi compunerea partiloru, trebuie să se dea în fie parte, pe catu se poate, aceeaşi cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanţe de aceeaşi natura şi valorue.

Se va evita catu va sta prin putinta imbucatatirea peste măsura a eritageloru şi divisiunea esploatatiuniloru.

Articolul 742

Inegalitatea partiloru date în natura se compensa prin bani.

Articolul 743

Părţile se formează de unulu dintre coeredi sau de alta persona, dacă toţi eredii sînt de acordu în alegere şi dacă celu ce a fostu alesu accepta însărcinarea; în casu contrariu părţile se formează de un espertu numitu de judecatoru.

Părţile apoi se tragu la sorţi. Dacă inse eredii vinu la moscenire cu părţi inegali, autoritatea judecatoresca decide de trebuie să se proceda prin tragee la sorţi în parte, sau prin darea partiloru în totalu.

Articolul 744

Mai 'nainte de a procede la tragerea partiloru la sorţi, fie'cari compartitoriu este admisu a propune reclamările sale în contra formării partiloru.

Articolul 745

Regulele stabilite pentru împărţirea mesei de moscenire se voru observa în subdivisiunile ce se voru face între stirpile compartitore.

Articolul 746

Dacă asupra operaţiuniloru tramise înaintea arbitrului, se făcut contestatiuni, arbitrul încheie procesu'verbale pentru dificultăţile şi disele partiloru, şi le tramite înaintea judecătorului pentru impartela.

Articolul 747

Dacă toţi coeredii nu sînt presenti sau de sînt între ei interdisi sau minori, fie şi emancipati, împărţirea trebuie să se facă înaintea tribunalului, observându regulele prescrise în art. precedenti de acesta secţiune.

Dacă sînt mai mulţi minori cu interese contrarie la impartela, se va da fie'cărui d'intrinsii unu tutore speciale.

Articolul 748

În casulu articoleloru precedenti licitaţiunea de este trebuinta, nu se va pute face decatu înaintea tribunalului cu formele prescrise pentru înstrăinarea bunuriloru minoriloru. Streinii vor fi tot de'una admişi.

Articolul 749

Impartirile tacute conformu cu regulele mai susu prescrise, sau de toturi cu autorisatiunea de familia, sau de minorii emancipati, asistaţi de curatorii loru sau în numele absentiloru sînt definitive.

Articolul 750

După impartela se va remite fie'cărui din compartitori titlurile particulare obiecteloru ce'i s'au datu.

Titlurile unei proprietăţi împărţite se tinu de acela ce a luatu partea cea mai mare, cu îndatorire de a le representa la ori'ce cerere.

Dacă nu este unire pentru acesta alegere, atunci titlurile se depun în arhiva Statului, şi judecatoriulu liberează de pe densele fie'cărui din eredi câte o copia legalisata.

Secţiunea II Despre reporturi

Articolul 751

Fiulu sau descendentele cari vine la succesiune, chiar sub beneficiu de inventariu, împreună cu fraţii ori surorile sale, sau cu descendenţii acstoru trebuie a raporta coerediloru sei, tot ce a primitu de la defunctu prin daru atatu directu catu şi indirectu, afară de casul cînd donatorele e dispusu alt'feliu.

Articolul 752

Eredele ce renunţa la succesiune poate popri darulu, sau legatulu ce i s'a făcut, în limitele părţii disponibile.

Articolul 753

Donatariulu cari nu va ave cualitatea de a moşteni în momentulu donatiunei, dar cari avea acesta cualitate la epoca deschiderei succesiunei este, obligatu de a aface reportu dacă donatorele nu l'a dispensatu de aceasta.

Articolul 754

Donatiunile şi legăturile făcute fiiului unei persoane cari are cualitatea de erede în momentulu deschiderei succesiuni, sînt presumpte ca s'au facutu cu scutirea de reportu.

Articolul 755

Fiiului cari vine cu dreptulu seu propriu la succesiunea donatorului, nu este obligatu a reporta darulu facutu părintelui seu, chiaru candu aru primi succesiunea acestui; daru candu fiulu vine la succesiune cu dreptulu de representatiune, atunci este datoriu sa reporte aceea ce s'a daruitu părintelui seu, chiaru în casulu aru fi renuntiatu la succesiunea părintelui.

Articolul 756

Donatiunile şi legăturile făcute sotiului unui descendinta succesibile, sînt socotite ca făcute cu scutirea de reportu.

Dacă darurile sau legăturile s'au facutu la doui soţi împreună dicari numai unulu este descendinte de dreptu de succesiune, partea daruita acestui din urma este supusă reportului.

Articolul 757

Reptulu nu se poate face de catu numai la succesiunea donatorului.

Articolul 758

Coerede este datoru a reporta aceia ce părintele a cheltuitu cu dinsulu dotîndu'lu, procurandu'i vre'o cariera sau platindu'i datoriile.

Articolul 759

Cheltuelile de nutrimentu,întreţinere, educatiune, d unui mestesugu, cheltuelile ordinarii pentru îmbrăcăminte, şi alte obiecte trebuinciose la intrarea în armata, cheltuelile de nunta şi presenturile obişnuite nu sînt supuse reportului.

Articolul 760

Imobilul cari s'a perdutu în casu fortuitu şi fără greşeală donatorului nu este supus reportului.

Articolul 761

Dacă inzestretorele ascendinte platesce bărbatului zestrea fără asigurări suficienti, fiica înzestrată va fi datore a reporta numai acţiunea în contra bărbatului.

Articolul 762

Fructele şi interesele lucruriloru supuse reportului nu sînt debite de catu în diua deschiderii succesiunei.

Articolul 763

Legatarii şi creditorii nu potu pretinde ca eredii se facă reportu.

Articolul 764

Reportulu se face sau în natura, sau scadendu'se valoruea sa din partea celui obligatu a face reportu.

Articolul 765

Reportulu se poate pretinde în natura pentru immobili; candu celu ce a primitu imobilul l'a instreinatu sau ipotecatu înaintea deschiderii succesiunei, reportulu în natura nu este obligatoru.

Reportulu în acestu casu se pretuiesce după valoruea ce imobilul a avutu în momentulu deschiderii succesiunei.

Articolul 766

În ori ce casu trebuie să se ţină socotela donatarului de cheltuelile necesarie şi utili.

Articolul 767

Donatarulu este respundetoriu de tote degradările şi deterioatiunile cari au miscoratu valoruea imobilului prin faptul, culpa sau negligenta sa.

Articolul 768

Candu imobilul s'a instreinatu de datoru, amelioratiunile şi degradările făcute de celu ce l'au dobinditu se voru tine în sema, conformu cu dispositiunile celoru doui articoli precedenti.

Articolul 769

Candu reportulu se face în antura, bunurile intră în masa succesiunei libere de tote sarcinele create de donatariu; creditorii ipotecari însă, potu sa intervină la impartela spre a nu se face reportulu cu fradea drepturiloru loru.

Articolul 770

Candu unu succesibile primesce, cu dispensa de reportu, unu daru cari escede porţiunea disponibile, reportulu escendentului se face în natura dacă intorcerea escedentului este posibile.

În casu contrariu, dacă escedentele, trece peste jumătate valoruii imobilului, donatoriul reporta imobilul în întregimea lui şi preleva asupra masei valoruea portiunei disponibili; dacă acesta porţiune trece jumetate valoruea imobilului, donatorulu poate tine imobilul în întregimea lui, iea însă mai putinu din cele'alte bunuri ale succeiunei şi recompensa pe coeredii sei, sau în bani, sau ori în altu'felu.

Articolul 771

Coeredele cari raporteza imobilul în natura, poate să retina posesiune pînă la plata efectivă a sumeloru ce'i sînt datorite pentru cheltuieli sau amelioraţiuni.

Articolul 772

Reportulu mobileloru se face, luându'se mai putinu din cele alte bunuri ale succesiunei. Elu se calcula pe valoruea ce mobilele avea în momentulu facerii darului, după statului estimatiunii anecsatu actului de daru, în lipsa acestui statu după estimatiunea espertiloru, facuta pe pretulu celu mai josu.

Articolul 773

Succesibilele cari a primitu bani face reportulu luându mai putinu din numerariulu succesiunei.

La neajungere, donatoriulu poate să nu reporteze numerariulu dându ecuivalentulu în mobile şi în lipsa acestoru în imobilele succesiunei.

Secţiunea III Despre plata datorieloru

Articolul 774

Coeredii contribuescu la plata datoriieloru şi sarcineloru succesiunii fie'cari în proportiune cu ce iea.

Articolul 775

Legatariulu cu titlu universale contribuiesce de o potriva cu eredii, în proportiune cu emolumentul seu. Celu particularu nu contribuiesce.

Articolul 776

Candu imobilele unei succesiuni sînt ipotecate specialu, pentru plata de rendite, fie'cari din coeredi poate pretinde ca renditele să fie plătite şi imobilele liberate înaintea formării partiloru.

Dacă coeredii impartu succesiunea în starea în cari se găseşte, imobilele ipotecate se estima după aceeaşi norma ca şi cele'alte immobili; capitalulu renditei însă se scade din pretulu imobilului. Eredele, în partea cărui s'a datu imobilele, remane singuru datoru a plati remdita şi garanteza pe coeredii sei pentru acesta plata.

Articolul 777

Coeredii platescu datoriile şi sarcinile succesiunei, fie'cari în proportiune cu partea sa ereditara.

Articolul 778

Coeredele sau succesorele cu titlu universale cari, din causa ipotecei, a platitu din datoria comune mai multu de catu partea sa, are recursu, în contra celoru'alţi coeredi sau succesori cu titlu universale numai pentru partea ce fie'cari din ei era obligatu a plati chiaru candu coeredele ce a desfacutu datoria aru fi fostu subrogatu de drepturile creditoriloru. Coeredele însă ce a acceptatu succesiunea sub beneficiu de inventariu, conserva facultatea de a cere plata creanteloru sale personali, ca ori ce altu creditore alu succesiunei.

Articolul 779

Candu unulu din coeredi sau succesori cu titlu universale este insolvabile, partea lui din datoria ipotecară se împarte între toţi cei'alţi în proportiune cu ce iea fie cari din succesiune.

Articolul 780

Titlurile esecutorie, obţinute în contra defunctului, sînt personalu esecutorie şi în contra eredului. Cu tote acestea creditorii nu potu urmări esecutiunea de catu după optu dile de la notificarea acestoru titluri facuta persoanei, sau la domiciliulu eredelui.

Articolul 781

Ei potu cere, în ori ce casu şi în contra ori cărui creditore, separatiunea patrimoniului defunctului de acela alu eredelui.

Articolul 782

Acestu dreptu nu poate fi esercitatu candu, acceptanduse eredele de debitore s'a facutu astu'feliu novatiune în privinta creanţei contra defunctului.

Articolul 783

În privinta mobileloru, după trecerea de trei ani, dreptulu este prescrisu. În privinta imobileloru, acţiunea se poate esercita în totu timpulu în cari imobilele se gasescu în mana eredelui.

Articolul 784

Creditorii eredelui nu potu cere separatiunea patrimonieloru, în contra creditoriloru succesiunei.

Articolul 785

Creditorii unui din compartitori, că nu cumva impartela să se facă cu viclenie în vatemarea drepturiloru loru, potu pretinde să fie presenti la impartela, potu dara sa intervină, cu spesele loru; nu potu însă sa atace o impartela seversita, afară numai de s'a făcut în lipsale, şi fără să se ţină sema de opositiunea loru.

Secţiunea IV Despre efectele impartelei şi despre garanţia partiloru

Articolul 786

Fie'cari coerede este presumptu ca a mostenitu singuru şi imediatu tote bunurile cari compunu partea sa, sau cari i'a cadutu prin licitaţiune, şi că nu'a fostu nici odată proprietaru pe cele'alte bunuri ale succesiunei.

Articolul 787

Coeredii sînt datori garanţi unul către altulu numai despre turburarile şi evicţiunile ce procedu dintr'o causa anteriore impartelei.

Garanţia inceteza candu o eviciune a fostu esceptatu anume, printr'o clausa espresa a actului de impartela, sau candu evicţiunea a fostu causata din gresela eredului.

Articolul 788

Fie'cari din eredi este obligatu, în proportiune cu partea sa ereditara, a despăgubi pe coeredele seu de paguba ce a suferitu din causa evictiunei.

Candu unul din coeredi va fi insolvabile, partea ce elu este datoru a contribui, se va împărţi între eredele garantatu şi între cei'lalti coeredi.

Articolul 789

garanţia prin solvabilitatea debitorelui unui rendite dureza numai cinci ani de la impartela. Acesta creantia inceteza candu nesolvabilitatea a luatu nascere în urma impartelei.

Secţiunea V Despre desfiinţarea sau rescisiunea impartelei

Articolul 790

Impartelele potu fi desfiinţate pentru violinta sau dolu.

Pentru o simpla omisiune a unui din obiectele succesiunei, nu se strica impartela; se face numai unu suplimentu de impartela pentru obiectul omisu.

Articolul 791

Ori ce actu, sub ori ce titlu, în urmarea cărui a încetat indivisiunea între eredi, este supusu la acţiunea de rescisiune din articolulu precedinte.

După impartela, sau după actul cari 'i tine loculu, acţiunea de rescisiune nu mai este admisă în contra transactiunii făcute asupra dificultatiloru reali după ce presinta primulu actu chiaru candu nu aru fi fostu procesu inceputu asupra obiectului transactiunii.

Articolul 792

Acela în contra s'a facutu cererea de rescisiune. poate popri desfintarea impartelei, dându reclamantelui suplimentulu din partea sa ereditara în numerariu sau în natură.

Articolul 793

Coeredele cari a instreinatu porţiunea sa ereditara în totu sau în parte, nu poate intenta acţiunea de rescisiune pentru dolu sau violenta, dacă instreinarea s'a facutu în urma descoperirii dolului sau încetării violenţei.

Secţiunea VI Despre impartela facuta de tata, de mama sau de alţi ascendenţi între descendenţii loru

Articolul 794

Tatalu, mama şi cei'lalti ascendenţi potu face impartela bunuriloru loru între fii şi cei'lalti descendinti.

Articolul 795

Acesta impartela se poate face în acte între vii sau prin testamentu, cu formele, condiţiunile şi regulele prescrise pentru donatiuni între vii şi pentru testamente.

Impartela facuta prin actulu între vii nupote ave de obiectul de catu bunurile presinti.

Articolul 796

Dacă tote bunurile, ce ascendentele a lasatu la mortea sa, nu au fostu cuprinse în impartela, bunurile necuprinse se voru împărţi confornu cu legea.

Articolul 797

Este nulă impartela în cari nu s'a cuprinsu toţi copiii, în vieta la deschiderea moştenirii, şi descendintii fiiloru premuriţi.

Acţiunea de nulitate se poate esercita de toţi eredii fără distinctiune.

Articolul 798

Impartela facuta de ascendinte se poate ataca, candy aru resulta dintr'însă sau dintr'alte acte ca prin dispositiunea facuta de ascendinte, vre'unulu din acei între cari s'au impartitu bunurile s'aru găsi vatematu în partea legitima.

Articolul 799

Copilulu cari, pentru causa arătată la articolele precedinti, ataca impartela facuta de ascendinte, este datoru a plati înainte cheltuelile estimatiunii. Dacă reclamatiunea sa nu este fundata, cheltuelele estimatiunii şi ale judecaţii voru fi în sarcina sa.

Titlul II

Despre donatiuni între vii şi despre testamente

Articolul 800

Nimeni nu va pute dispune, de avutulu seu, cu titlu gratuitu, de catu cu formele prescrise de lege pentru donatiunile între vii sau prin testamentu.

Articolul 801

Donatiunea este unulu actu de liberalitate, prin cari donatorele da irevocabile unu lucru donatoriului cari 'lu primesce.

Articolul 802

Testamentulu este unu actu revocabile prin cari testatorele dispune, pentru timpulu încetării sale din vieta, de totu sau parte din avutulu seu.

Articolul 803

Substitutiunile sau fidei'comisele sînt proibite; ori ce dispositiune prin cari donatoariulu, eredele instituitu sau legatariulu, va fi insarcinatu de a conserva şi a remite la o a treia persona, va fi nulă, chiar în privirea donatariului, a eredelui numitu sau a legatarului.

Articolul 804

Este permisă dispositiunea prin cari o a treia persona aru fi chiamata alua darulu, ereditatea sau legatulu, în casulu candu donatariulu, eredele numitu, sau legatariulu, nu aru primi, sau nu aru pute primi.

Articolul 805

Este permisă asemenea dispositiunea între vii sau testamentaria prin cari usufructulu se da la o persona şi proprietatea la alta.

Capitolul 2

Despre capacitatea de a dispune, sau de a priimi prin donatiune între vii sau prin testamentu

Articolul 806

Minorele mai micu de sese'spre'dece ani nupote dispune nici într'unu feliu, afară de esceptiunile regulate la capitolulu IX alu acestu titlu.

Articolul 807

Minorele de sese'spre'dece ani poate dispune prin testamentu şi numai pentru jumetate din bunurile pe cari după lege poate dispune majorele.

Articolul 808

Este capabile de a primi prin donatiune între vii ori cine este conceputu în momentulu donatiunii.

Este capabile de a priimi prin testamentu ori cine este conceputu la epoca morţii testatorelui.

Articolul 809

Minorele de sese'spre'dece ani nu poate prin testamentu dispune în favorea tutorelui seu.

Minorele, ajunsu la majoritate, nu poate dispune nici prin donatiune între vii, nici prin testamentu în favorea fostului seu tutore, dacă socotelele definitive ale tutelei n'au fostu prealabile date şi primite.

Sînt esceptati în amendoue casurile de mai susu ascendenţii minoriloru cari sînt sau au fostu tutori ai loru.

Articolul 810

Doctorii de medicina sau în chirurgia, oficiarii de sanetate şi spiterii cari au tractatu pe o persona în bola din cari more, nu potu profita de dispositiunile între vii sau testamentarie, ce dinsa a facutu în favore'le în cursulu acestei bole;

Sînt esceptate:

1) dispositiunile renomeratorie făcute cu titlu particularu; se va tine inse sema de starea dispunatorului şi de serviciele făcute;

2) dispositiunele univerasali în casu de rudenia pînă la alu patru gradu inclusivu, afară numai dacă mortulu va ave eredi în linia dreapta şi dacă, acela în profitului cari s'a facutu dispositiunea nu este elu chiar erede în linia dreapta.

Acelesi regule sînt aplicabili în privintia preotiloru.

Articolul 811

Dispositiunile între vii sau prin testament făcute în favorea ospicieloru saraciloru dintr'o comuna, sau stabilimenteloru de utilitate publică, nu potu ave efect de catu de sînt autorisate prin ordonanţe domnesci în urma avisului Consiliului de Statu.

Articolul 812

Dispositiunile în favorea unui incapabile sînt nule, fie ele deghizate sub forma unui contractu onerosu fie făcute în numele unoru persoane interpuse.

Sînt reputate ca persoane interpuse tatalu şi mama, copiii şi descendintii şi sotulu persoanei incapabili.

Capitolul 3

Despre donatiunile între vii Secţiunea I Despre forma şi efectele donatiuniloru între vii

Articolul 813

Tote donatiunile se făcut prin actu autenticu.

Articolul 814

Donatiunea nu obliga pe donatore şi nu se va produce nici unu efectu de cat din diua din cari va fi fostu acceptată.

Acceptatiunea poate fi facuta sau în actu, sau printr'unu actu autenticu posteriore mai'nainte însă de mortea celui ce daruiesce; în acestu din urma din casu donatiunea n'are efectu de cat din diua în cari se va fi comunicatu donatorelui actu de acceptatiune.

Articolul 815

Donatiunile făcute unoru minori neemancipaţi sau unui interdisu, se accepta de tutore sau de părinte.

Minorele emancipatu poate accepta cu asistenţa curatorelui.

Mama, cu tote ca tatalu ar fi în vieta, şi cei alţi ascendenţi cu tote ca genitorii ar fi în vieta, vor putea asemenea sa accepteze donatiunea facuta minorului emancipatu sau neemancipatu şi interdisului, de şi ei n'ar ave cuallitatea de tutori.

Articolul 816

Surdu'mutulu ce nu scie sascrie, nu poate accepta o donatiune de catu cu asistarea unui curatore speciale numitu de autoritatea judiciară după ergulele stabilite pentru minori.

Articolul 817

Donatiunile făcute personeloru morali nu potu fi acceptate de catu prin ordonanţa domnesca, data în urma avisului consiliului de Statu.

Articolul 818

Cînd se deruescu bunuri ce potu a fi ipotecate, transcriptiunea actului ce conţine donatiunea şi acceptatiunea şi notificatiunea acceptatiunii făcute prin actu separatu, se va face la tribunalulu districtului unde sînt situate bunurile.

Articolul 819

Lipsa transcripţiunii poate să fie invocată de ori ce persoane au interesu la acesta; se escepta însă persoanele obligate a stărui să se facă transcriptiunea sau representantii loru, asemenea şi donatorele.

Articolul 820

Minorii interdisi, femeile maritate, în lipsa de acceptatiunea sau de transcriptiunea donatiunii nu potu cere obiectele dăruite; au însă, de se cuvine, recursu în contra tutoriloru sau barbatiloru.

Articolul 821

Donantiunea între vii pentru bunurile viitore este revocabile.

Articolul 822

Este nulă ori ce donatiune facuta cu condiţiuni a caroru îndeplinire atarna de voinţa donatorului.

Articolul 823

Este asemenea nulă dacă s'a facutu sub condiţiunea de a se satisface datorie sau sarcine cari nu esistea la epoca donatiunei, sau cari nu era arătate în actulu de donatiune.

Articolul 824

Cînd donatorele s'a reservatu dreptulu de a dispune de unu obiectul cuprinsu în donatiune, sau de o sume determinata din bunurile dăruite, dacă more fără sa fi dispusu de dinsele unu asemenea obiectul sau asemenea suma remane erediloru donatorelui.

Articolul 825

Donatorele poate stipula intorcerea bunuriloru dăruite atatu în casulu cînd donatariulu ar muri înaintea lui catu şi în casulu cînd donatariulu şi descendintii sei ar muri înaintea sa.

Aceste stipulaţiuni însă nu se potu face, de catu în favorea donatorelui.

Articolul 826

Dispositiunile art. 821, 822, 823, 824 şi 825, nu se plica la donatiunea din Capitolulu VIII şi IX dintr'acestu titlu.

Articolul 827

Ori'ce actu de donatiune de mobili este valabile numai pentru obiectele trecute într'unu actu estimativu sub semnătu de donatarea şi donatariu.

Articolul 828

Donatorele nu este responsabile de evicţiunea către donatariu pentru lucrurile dăruite.

Donatarele este responsalibe de evicţiune cînd elu promisu espresu garanţia.

Este asemenea responsabile cînd evicţiunea provine din faptulu seu, cînd este în chestiune o donatiune cari impune sarcine donatariului; într'acestu casu însă garanţia este obligatoria numai pînă la suma sarcineloru.

Secţiunea II Despre casurile în cari donatiunile se potu revoca

Articolul 829

Donatiunea între vii se revoca pentru neîndeplinirea condiţiuniloru cu cari s'a facutu, pentru ingratitudine şi pentru nascere de copii în urma donatiunii.

Articolul 830

Cînd donatiunea este revocată pentru neîndeplinirea condiţiuniloru bunurile reintra în mana donatorelui libere de ori ce sarcina şi ipoteca.

Articolul 831

Donatiunea între vii se revoca pentru ingratitudine în casurile urmatore:

1) Dacă donatoriulu a atentatu la viaţa donatorelui;

2) Dacă este culpabile în privinta'i de delicte, crudimi sau injurie grava;

3) Dacă fără cuventu îi refusa alimente.

Articolul 832

Revocarea pentru neîndeplinirea condiţiuniloru şi pentru ingratitudine, nu se face de dreptu nici o dată.

Articolul 833

Cererea de revocare pentru ingratitudine trebuie facuta în terminu de unu anu din diua faptului, sau din diua candu donatorele a cunoscutu faptulu.

Acţiunea de revocare nu se poate intenta în contra erediloru donatariului, nici de eredii donatorelui în contra donatoriului, afară numai dacă în acestu casu acţiunea s'a intentatu de donatore, sau donatorele a muritu în anul în cari se putea intenta actunea.

Articolul 834

Revocarea pentru ingratitudine, nu poate infirma nici instreinarile făcute de donatoriu, nici ipotecile ssau alte sarcine reali sau cari elu ar fi pututu greva obiectulu daruitu: este neaperatu însă ca acestea să se fi facutu înaintea inscriptiunei estractului cererii de revocatiune pe marginea transcripţiunei prescise prin art. 818.

În casu de revocatiune, donatariulu se condamna a intorce valoruea obiecteloru instreinate după estimatiunea ce li s'aru face în timpul cererii se condamna asemenea a intorce veniturile din diua cererii.

Articolul 835

Donatiunile făcute în favorea maritagiului, nu sînt revocabili pentru ingratitudine.

Articolul 836

Ori ce donatiuni prin acte între vii făcute de persoane ce n'au copii sau descendinti esistinti în timpulu facerii loru, ori cari aru fi valoruea acestoru donatiuni şi sub ori ce titlu s'aru fi facutu, fie chiaru donatiunea mutuale sau remuneratoria, fie în fine donatiune în favorea maritagiului facuta sotiloru de ori cari alta persona afară de ascendenţii loru, sînt revocate de dreptu dacă donatorele, în urma donatiunei, dobendesce unu copilu legitimu, unu postumu, sau chiaru cînd a legitimatu pe unu copilu naturale, prin maritagiu subsequente.

Articolul 837

Revocatiunea se face şi cînd copilulu donatorelui sau alu donatricei ar fi fostu conceputu în timpulu donatiunei.

Articolul 838

Donatiunea remane revocată chiar cînd donatariulu ar fi intratu în posesiunea lucruriloru dăruite şi ar fi fostu lasatu în posesiunea aceloru lucruri după nascerea fiului donatorului; donatariulu posesore nu va fi obligatu a restitui fructele de ori ce natura luate de elu de catu în diua în cari i se va fi notificatu nascerea fiiului sau legitimatiunea sa prin căsătoria subsequente.

Articolul 839

Ori ce clause sau convenţiuni prin cari donatorele ar renunţa la revocarea donatiunei pentru nascere de fiu este nulă şi fără nici unu efectu.

Articolul 840

Prescripţiunea acţiunii de revocatiune se implinesce după trei'deci ani de la nascerea fiului.

Capitolul 4

Despre partea disponibile a bunuriloru şi despre reducţiune Secţiunea I Despre partea disponibile a bunuriloru

Articolul 841

Liberalităţile, fie făcute prin acte între vii, fie făcute prin testamentu, nu potu trece peste jumetatea bunuriloru dispunatorului dacă la morte'i lasă unu copilu legitimu; peste o a treia parte dacă lasă duoi copii; peste a treia parte dacă lasă trei sau mai mulţi.

Articolul 842

Sînt coprinsi în articolele precedenti sub nume de copii descendintii de ori ce gradu.

Articolul 843

Liberalităţile prin acte între vii sau prin testamentu, nu potu trece peste jumetatea bunuriloru dacă, în lipsa de copii, defunctulu lasă tata şi mama, sau numai pe unulu d'într'înşii.

Articolul 844

Dacă dispositiunea prin acte între vii sau prin testamentu constitue unu usufructu sau o rendită viageră, a carii valorue trece peste cantitatea disponibile, eredii reservatari au facultatea de a esecuta aceste dispositiuni sau de a abandona proprietatea cantitatei disponibile.

Articolul 845

Valoruea bunuriloru instreinate unu succesibile în linia dreapta, cu sarcina unei rendite viagere sau cu reserva de usufructu va fi socotită în porţiunea disponibile, şi escenentele, de este, se vatrece în masa succesiunii: Imputatiunea şi reportulu nu potu fi cerute de succesibilele în linia dreapta cari a consimtitu la aceste instreinari.

Articolul 846

Cualitatea indisponibilă poate fi data în tot sau în parte, sau prin acte între vii sau prin testamentu copiiloru sau altoru succesibili ai donatorelui, fără ca donatarulu sau legatariulu, ce vine la succesiune, să fie supusu la reportu dacă în dispositiune se dice esprese, ca ceea ce s'a datu este peste partea sa.

Declaraţiunea ca darulu sau legatulu este peste partea succesibilelui, se poate face sau în actulu ce conţine dispositiunea sau în urma cu formele dispositiuniloru între vii sau testamentarie.

Secţiunea II Despre reducţiunea donatiuniloru şi a legateloru

Articolul 847

Liberalităţile prin actu sau între vii sau prin testamentu, candu voru trece peste partea disponibile, voru fi reduse la acesta parte.

Articolul 848

Reducţiunea liberalitatiloru între vii nu se va pute fi cerută de catu numai de eredii reservatari, de eredii acestora, sau de cei cari infatiseza drepturile loru.

Articolul 849

Partea disponibile se calcula cu chipul urmatoriu: pe lîngă bunurile ce a lasatu donatorele sau testatorele în momentulu morţii sale, se adauge prin calculu şi bunurile de cari a dispusu prin donatiuni între vii, după starea loru din momentul donatiunei şi după valoruea ce au avutu în momentulu morţii donatorelui. Din acesta masa de bunuri scadendu'se datoriele, pe ceea ce va remane se calcula partea disponibile, după numerulu şi calitatea ereditoriloru.

Articolul 850

Inteiul se voru reduce disposituinile testamentarie; candu bunuri cuprinse în aceste dispositiuni nu voru mai fi, atunci numai se va face reducţiunea donatiuniloru.

Reducţiunea va începe de la cea din urma donatiune, după sevarsirea aceştia se va trece îndată la cea a doua după dinsa, şi asa pe rindu pînă la cea mai vechia donatiune.

Articolul 851

Candu donatiunea între vii supusă la reducţiune s'a facutu la unul din cei cu dreptu de moştenire, acesta va pute scădea partea cu cari ar trebui să se reducă donatiunea, din partea ce i s'ar cuveni ca erede în bunurile nedisponibili, dacă aceste bunuri sînt de aceeaşi natura cu cele dăruite.

Articolul 852

Se voru reduce cu analogia atatu legatele universali catu şi cele particularie fără distinctiune.

Articolul 853

Candu testatorele va declara ca un delegatu să fie platitu preferîndu'se celoru'l'alte, acestu legatu nu va fi supusu la reducţiune, de catu după ce valoruea celoru'l'alte legate nu va împlini reserva legale.

Articolul 854

Domatoriulu va restitui fructele portiunei ce trece peste partea disponibile, din momentului morţii donatorelui.

Articolul 855

Donatoriulu este obligatu, dacă a alienatu bunurile dăruite, să facă în urma reportulu escedentelui peste porţiunea disponibile, după valoruea lucruriloru din timpul morţii disponentelui.

Capitolul 5

Despre dispositiunile testamentarie Secţiunea I Regule generali pentru forma testamenteloru

Articolul 856

Ori'ce persona este capabile de a face testamentu, dacă nu este poprită de lege.

Articolul 857

Doue sau mai multe persoane nu potu testa prin acelaşi actu, una în favorea celei alte, sau în favorea unei a treia persoane.

Articolul 858

Un testamentu poate fi sau olografu, sau facutu prin actu autenticu, sau în forma mistica.

Articolul 859

Testamentulu olografu nu este valabile de catu cînd este scrisu în totu, datatu şi sub'semnătu de mana testatorelui.

Articolul 860

Testamentulu autenticu este acela cari s'a adeveritu de judecătoria competinte.

Articolul 861

Judecătoria, înainte de a face adeverirea, va citi din cuventu testamentulu în audulu şi în faţa testatorelui; cînd testatorele nu va pute veni înaintea judecătoriei din causa de bola, atunci cetirea testamentului, după cum s'a disu mai susu, se va face de judecătorului numitu de tribunal, spre a se duce la domiciliulu testatorului.

Articolul 862

Îndeplinirea formalitatei citirei din articolul precedente catu şi declaraţiunea testatorelui ca testamentulu este al seu, iscalitu de elu şi facutu din libera sa voinţa, se va menţiona sub pedepsa de nulitate a testamentului atatu în reportulu ce va face judecătorului, cînd este numitu, catu şi în adeverirea tribunalului.

Articolul 863

Testamentulu trebuie să fie iscalitu de testatore: dacă elu declara că nu scie, sau că nu poate iscăli, se va mentune despre declaraţiunea testatorelului şi causa ce'lu împiedica de a iscăli, atatu în reportulu judecătorului numitu, catu şi în adeverirea tribunalului.

Articolul 864

Cînd testatorele va voi să facă unu testamentu misticu sau secretu, trebuie neaparatu sa'lu iscalesca, sau ca l'a scrisu elu însuşi, sau ca a pusu pe altulu alu scrie.

Chartia în cari s'a scrisu dispositiunile testatorelui, sau chartia cari servesce de plicu, de va fi, se va stringe şi se va sigila.

Testatorele va presenta tribunalului competinte testamentulu strinsu şi pecetluitu, precum s'a disu, seu îl va stringe şi'lu va pecetlui înaintea tribunalului.

Testatorele va declara ca disopositiunile din acea chartia este testamentulu seu, scrisu şi iscalitu de elu însuşi, sau scrisu de altulu şi iscalitu de testatore.

Cînd testatorele din causa de bola, va fi în neposibilitate fisica de a se presenta înaintea tribunalului atunci presentarea testamentului, pecetluirea lui şi declaraţiunea sus'menţionată, se voru face înaintea judecatoriului, numitu de tribunalu pentru acestu sfirsitu.

Tribunalulu, sau judecătorului numitu va face actulu de subscriptiune pe chartia în cari s'a scrisu testamentulu sau pe chartia cari servesce de plicu.

Acestu actu se va sub'scrieatatu de testatore catu şi de tribunal sau de judecatoru.

Tota lucrarea de mai susu nu va pute fi întreruptă de nici o alta operaţiune; candu testatorele, din o causa posteriora subsemnarei testamentului, va declara că nu poate sub'semna sub'scriptiunea, acesta declaraţiune se va trece în sub'scriptiune.

Articolul 865

Acei cari nu sciu, sau cari nu potu citi şi scrie, nu potu face testamentu în forma mistica.

Articolul 866

Candu testatorele nu poate vorbi, dara scrie a scrie, atunci declaraţiunea ca declaraţiunea ca testamentulu este al seu o va face în scrisu în capulu actului de sub'scriptiune înaintea judecătorului numit, sau înaintea tribunalului.

Tribunalulu sau judecătorului numitu va constata în actulu de subscriptiune declaraţiunea testatorelui.

Articolul 867

În casurile cînd se numesce unu judecatoru el va comunică procesului seu verbale tribunalului, cari va legalisa actulu de sub'scriptiune sau testamentulu.

Secţiunea II Despre regulele speciali asupra formeloru catoru'va testamente

Articolul 868

Testamentele militariloru so ale individiloru intrebintati în armata saut în ori ce tera valabile făcute în presinta unui capu de batalion sau de escadron sau inpresenta ori cărui altu oficiaru superioare, asistatu de doui marturi, sau în presenta a doui camisari de resbelu, sau în presenta unui din comisari asistatu de doui marturi.

Articolul 869

Sînt asemene, dacă testatorele este bolnavu sau ranitu, valabile făcute în presenta capului iciarului de sanetate asistatu de comendantele militatu, insarcinatu cu poliţia ospitiului.

Articolul 870

Dispositiunile articoleloru precedinti nu sînt admisibili de catu în privinta aceloru ce sînt în espeditiune militaru, sau în cuartieru, sau în garnisone afară de teritoriulu romanu, sau prisonieri la inimici, fără ca cei ce sînt în cuartieru sau în garnisona în intrul terei sa poate profita de acesta latitudine, de nu se gasescu în o cetate asediata, sau în alte locuri ale carroru părţi să fie înscrise şi comunicatiunele întrerupte din causa resbelului.

Articolul 871

Testamentulu facutu în forma mai susu aretata este nulu după sese luni de la intorcerea testatorelui într'unu locu unde are libertatea de a testa cu formele ordinarie.

Articolul 872

Testamentulu facutu într'unu locu cari este scosu din comunicatiune din causa ciumei sau altei bole contagioase, se poate face înaintea unui membru alu consiliului municipale asistatu de doui marturi.

Articolul 873

Testamentele menţionate în cele doue articole precedenti, sînt nule după trecere de sese luni de la deschiderea comunicatiuniloru cu loculu unde se găseşte testatorele, seu dupe sese luni de la trecerea sa într'unu locu unde comunicatiunile nu sînt întrerupte.

Articolul 874

testamentele făcute pe mare în timpul de voiagiu sînt valabili:

Pe corăbii şi alte bastimente ale terei, candu sînt făcute în presenta oficiarului comandante ale bastimentului, sau în lipsa'i, în persenta acelui ce 'lu inlocuesce dupe ordinea serviciului, însă şi unulu şi altulu asistaţi de oficiarulu de administraţiune, sau de oficiaru ce indeplinesce funcţiunile acestuia.

Pe bastimentele de comerciu, candu sînt făcute în presenta scribului bastimentului sau în presenta acelui ce 'lu inlocuesce, însă şi unulu şi altulu asistaţi de capitanulu sau de patronulu, sau în lipsa'i, de acei ce 'i inlocuescu.

În tote casurile, funcţionarii în presenta caroru se făcut aceste testamente vor fi asistaţi de către doui marturi.

Articolul 875

Pe bastimentele Statului, testamentul căpitanului, sau acele al oficiarului insarcinatu cu administraţiunea, pe bastimentele de comerciu testamentul căpitanului, al patronului, sau al scribului se potu face în presenta acelorua ce, în ordinea serviciului, vinu după dinsii, comformandu'se pentru cele'l'alte fromalitati cu dispositiunile art. precedente.

Articolul 876

În tote casurile testamentele menţionate în cele doue articole precedenti se vor face fie'cari în doue esemplare originali.

Articolul 877

Dacă bastimentul intra într'unul portu strein, unde se gasesceunu agente d'ai terei, funcţionarii în presenta cărora s'a facutu testamentulu, sînt datori sa depue unulu din esemplariele originali, inchisu şi pecetluitu în mâinile acestui agente, cari 'lu va trimite MInisteriului de interne, spre a fi inaintatu la grefa tribunalului domiciliului testatorelui.

Articolul 878

După intorcerea bastimentului în tera, fie în portulu armamentului, fie în ori ce altu portu, cele doue esemplare originali ale testamentului închise şi pecetluite sau esemplarul originale remasu, dacă după articolulu precedinte celu'l'altu a fostu depusu în cursulu voiagiului, vor fi date la biroului comandamentului de portu, cari le va tramite fără intardiare MInisteriului de Interne, ca va face depositulu conform art. precedente.

Articolul 879

Se va înscrie pe marginea rolului bastimentului numele testatorelui, menţionându'se despre remiterea originaliloru testamentului în mâinile agentelui, sau la biuroulu comandamentului de portu.

Articolul 880

Testamentul nu va fi reputatu ca facutu pe mare de şi s'ar fi facutu în cursulu voiagiului, dacă în timpulu în cari s'a fostu facutu, bastimentul s'ar fi apropiat de unu terminu streinu, unde s'aru afla unu agente al României. În acestu casu testamentulu nu este valabile de catu dacă s'a facutu după formele prescrise de legea României, sau după acelea intrebuitate în tera unde a fostu facutu.

Articolul 881

Dispositiunile de mai susu se aplică şi la testamentele pasageriloru, cari nu făcut parte din echipagiu.

Articolul 882

Testamentul facutu pe mare cu formele art. 874 nu este valabile, de catu dacă testatorele more pe mare sau după trei luni de la intorcerea lui pe uscatu, într'unu locu unde ar fi putut sa 'lu refacă cu formele ordinarie.

Articolul 883

Testamentul facutu pe mare nu va pute cuprinde nici o dispositiune în favorea oficiariloru bastimentului dacă dinsii nu sînt rude cu testatorele.

Articolul 884

Testamentele cuprinse în art. precedenti ai presintii secţiuni, vor fi sub'scrise de testatori şi de oficiarii publici, în presenta caroru s'au facutu.

Dacă testatorele declara că nu scrie sau nu poate subscrie, se face menţiune de declaraţiunea sa, şi de causa ce l'a impiedicatu de a sub'scrie.

În casurile în cari se cari asistenţa de doui marturi, testamentul va fi sub'scrisu celu putinu de unulu dintr'înşii, şi se va face menţiune de causa ce a impiedicatu pe cel'alt de a sub'scrie.

Articolul 885

Romanulu ce s'ar afla în tera streina va pute face testamentul seu, sau în forma olografă, sau în forma autentică întrebuinţată în loculu unde se face testamentulu.

Articolul 886

Formalităţile la cari sînt supuse deosebitele testamente prin dispositiunile presintei secţiuni şi acelea ale secţiunei precedinti se vor observa sub pedepsa de nulitate.

Secţiunea III Despre institutiunea de moştenitori şi despre legături în genere

Articolul 887

Se poate dispune prin testamentu cu potu sau de o fracţiune din starea cui'va sau de unulu sau mai multe obiecte determinate.

Secţiunea IV Despre legatulu universale

Articolul 888

Legatulu universale este dispositiunea prin cari testatotele lasă după morte'i, la una sau mai multe persoane universalitatea bunuriloru sale.

Articolul 889

Candu testatorele are eredi reservatari, legatariulu universale va cere de la aceştia punerea în posesiune a bunuriloru cuprinse în testamentu.

Articolul 890

Legatariulu universale are dreptu a pretinde fructele bunuriloru cuprinse în testamentu, din dioa cererii în judecata sau din dioa în cari redele a consimţit a'i da legatulu.

Articolul 891

Cînd testatorele nu a lasatu eredi reservatari, legatariulu universale va cere de la justiţia posesiunea bunuriloru coprinse în testamentu.

Articolul 892

Testamentulu olografu sau misticu, înainte de a fi esecutatu, sa va presenta tribunalului de judeţu în ocolulu cărui s'a deschisu succesiunea.

Preşedintele va constata prin procesu'verbale deschiderea testamentului şi starea în cari l'a gasitu şi va ordina depunerea lui la grefa tribunalului.

Articolul 893

Legatariulu universale cari va veni la moştenire în concursu cu un erede reservatariu, este obligatu la datoriele şi sarcinile succesiunei personale pînă în concurenta părţii sale, şi ipotecarie pentru totu.

Secţiunea V Despre legăturile unei fracţiuni de moştenire

Articolul 894

Acestu legatu poate ave de obiectul o fracţiune a mostenirei, precum jumetate a treia parte, sau tote imobilile sau tote mobilile sau o fracţiune din imobile sau mobile.

Ori ce altu legatu este singulariu.

Articolul 895

Legatariulu unei fracţiuni de ereditate va cere posesiunea de la eredii reservatari, în lipsa acestora de la legatarii universali, iar în lipsa şi acestora din urma de la cei'lalti eredi legitimi.

Articolul 896

Legatariulu unei fracţiuni din ereditate este obligatu la sarcinele şi datoriele succesiunei testatorelui, personale în proportiune cu partea sa, şi ipotecarie pentru totu.

Articolul 897

Legatariulu universale sau acela alu une fracţiuni a succesiunei nu se poate pune în posesiunea legatului, fără a se face, după cererea lui, un inventariu alu bunuriloru ce compunu legatulu, de judecătoria în ocolulu carii s'a deschisu succesiunea.

Legatariulu cari va primi a intră în posesiunea bunuriloru fără inventariu, va fi obligatu a plati tote debitele succesiunei, chiar de ar fi mai mare de catu averea lăsată de testatore.

Articolul 898

Legatariulu unei fracţiuni din moştenire poate pretinde fructele din dioa cererii în judecata sau din dioa în cari i s'a oferitu de buna voia darea legatarului.

Secţiunea VI Despre legatele singulare

Articolul 899

Ori ce lagatu puru şi simplu da legatariului, din dioa morţii testatorelui, un dreptu asupra lucrului legatu, dreptu transmisibile ereditoriloru şi representantiloru sei.

Cu tote acestea legatarulu singualre nu va pute intră în posesiunea lucrului legatu, nici a pretinde fructele sau interesele de catu din dioa în cari predarea legatului i s'a incuviintatu de buna voia.

Articolul 900

Interesele şi fructele lucrului legatu devinu ale legatariului din momentulu morţii testatorelui, şi dacă densulu n'a facutu cerere înaintea justiţiei:

I. Cînd testatorele a declaratu esprese în testamentu ca voesce a se urma ast'felu;

II. Cînd s'a legatu dreptu alimente o retinda viageră sau o pensiune.

Articolul 901

Cheltuelile cererii pentru predare sînt în sarcina succesiunei fără ca cu acesta să se pota reduce reserva legale.

În casu cînd testatorele ar ordina alt'felu prin testamentu, se va urma după voinţa lui.

Articolul 902

Eredii testatorelui sau ori ce alta persona obligată a plati un legatu, sînt personale datori a'l achită, fie cari în proportiune cu partea ce ia din succesiune.

Sînt datorii ipotecarie pentru totu, pînă în concurinta valoruei imobileloru ce detinu.

Articolul 903

Lucrulu legatu se va preda cu accesoriele necesarie în starea în cari se găsea la mortea donatorelui.

Articolul 904

Cînd cel ce a dat legatu un imobile a maritu în urma acestu imobile prin alte acquisitiuni, aceste acquisitiuni, şi de ar fi alture cu imobilele nu potu fi socotite ca parte a legatulu de nu se face o noua dispositiune pentru acesta.

Infrumusetarile şi constructiunile noue, făcute asupra fondului legatu, făcut parte dintrinsulu.

Asemenea face parte din legatu adaosulu ce testatorele a facutu unui locu inchisu intindend îngrădirile sale.

Articolul 905

Dacă înaintea testamentului sau în urma lucrulu legatu, a fostu ipotecatu pentru datoria succesiunei, sau chiar pentru alta datoria, sau supusu dreptului de usufructu, acela ce este datoru a da legatulu,nu este tinutu a libera lucrulu de acesta sarcina, afară numai dacă testatorele l'a obligatu esprese la acesta.

Articolul 906

Cînd testatorele sciind, a datu legatu lucrulu acestuia, insarcinatu cu acelu legatu este dator a da sau lucrulu în natura, sau valoruea lui din epoca morţii testatorelui.

Articolul 907

Cînd testatorele, nesciind, a legatu unu lucru streinu, legatulu este nulu.

Articolul 908

Cînd legatulu datu este unu lucrulu de nedeterminat, insarcinatulu cu legatulu nu este obligatu a da un lucru de cualitatea cea mai buna, nu poate oferi inssa nici lucrulu celu mai reu.

Articolul 909

Legatariulu singulariu nu este obligatu a plati datoriele succesiunei.

Secţiunea VII Despre esecutorii testamentari

Articolul 910

Testatorele poate numi unulu sau mai mulţi esecutori testamentari.

Articolul 911

Elu poate să le dea de dreptu, în posesiune, tota sau parte numai din averea sa mobile, pentru unu timpul cari nu va trece peste unu anu dela mortea sa.

Articolul 912

Eredele poate să'l scote din posesiune, oferindule sume indestulatore pentru plata legateloru de lucruri mobili, sau justificandu ca a platitu aceste legături.

Articolul 913

Acela ce nu se poate obliga nu poate fi nici esecutoriu testamentariu.

Articolul 914

Femeia maritata nu poate fi esecutoria testamentaria de catu cu consimtimentulu bărbatului.

Dacă ea este separată de bunuri, sau prin contractului de maritagiu, sau prin sentinta judecatoresca, va pute deveni esecutoria testamentaria, cu consimtimintul bărbatului sau cu autorizaţiunea justiţiunei în caz de refuz din parte'i.

Articolul 915

Minorele nu poate fi esecutoru testamentariu, chiar cu autorisatiunea tutorelui sau curatorelui seu.

Articolul 916

Esecutorii testamentari vor cere punerea pecetiloru dacă sînt şi eredi minori, interdisi sau absinti.

Ei voru stărui a se face inventariulu bunuriloru succesiunei în presenta eredelui presumptivu, sau în lipsa'i după ce i s'a facutu chiamarile legiuite.

Ei vor cere vindecarea miscatoreloru în lipsa de suma undestulatore pentru plata legaturiloru.

Ei vor îngriji ca testamentele să se esecute, şi casu de contestatiune asupre esecutiunei, ei potu sa intervină ca sa susţină validitatea loru.

Ei sînt datori după trecere de unu anu de la mortea testatorelui, a da socotela despre gestiunea loru.

Articolul 917

Dreptulu esecutorelui testamentariu nu trece la eredii sei.

Articolul 918

Dacă sînt mai mulţi esecutori testamentari cari au primitu acesta sarcina, unulu singuru va pute lucra în lipsa'le.

Ei voru fi responsabili solidari de a da socotela de misctorele ce li s'au incredintatu, afară numai dacă testatorele a despartitu funcţiunile loru şi dacă fie'cari din ei s'a marginitu în ceea ce i s'a incredintatu.

Articolul 919

Cheltuelele făcute de esecutorele testamentariu pentru punerea pecetiloru, pentru inventariu, pentru socoteli, şi alte cheltuieli relative la funcţiunile sale sînt în sarcina succesiunei.

Secţiunea VIII Despre revocatiunea testamenteloru şi despre caducitatea loru

Articolul 920

Unu testamentu nu poate fi revocatu, în totu sau în parte, de catu sau prin unu actu legalisatu de tribunalulu competinte, cari actu va cuprinde mutarea voinţei testatorelui, sau prin unu testamentu posteriore.

Articolul 921

Testamentulu posteriore nu revoca anume pe celu anteriore, nu desfiinteda din acesta de catu numai acele dispositiuni cari sînt necompatibili, sau contrarie cu acelea ale testamentului posteriore.

Articolul 922

Revocatiunea facuta prin testamentulu posteriore va ave tota validitatea ei, cu tote ca acestu actu a remasu fără efectu din causa necapacităţii eredelui sau a legatariului, sau din causa ca aceştia nu au voitu a primi ereditarea.

Articolul 923

Ori ce instreinare a obiectului legatului facuta, cu ori ce modu sau condiţiune, revoca legatulu pentru totu ce s'a instreinatu, chiaru candu instreinarea va fi nulă, sau cînd obiectulu legatu va fi reintratu în starea testatorelui.

Articolul 924

Ori ce dispositiune testamentaria devine caducă, candu acela, în favorea cărui a fostu facuta, a muritu înaintea testatorelui.

Articolul 925

Ori ce dispositiune testamentaria facuta sub condiţiune suspensivă, cade, candu eredele sau legatariulu a muritu înaintea indeplinirei condiţiunei.

Articolul 926

Dispositiunea testamentaria facuta de la unu timpul înainte, nu opresce pe eredele numitu saupe legatariu de a ave unu dreptu dobinditu din momentulu morţii testatorelui.

Articolul 927

Legatulu va fi caducu, dacă lucrulu legatu a peritu de totu în vieta testatorelui.

Articolul 928

Ori ce dispositiune testamentăria cade, cînd eredele numitu sau legatariulu nu va primi'o sau va fi necapabile a o primi.

Articolul 929

Candu din dispositiunile testamentarie, va resulta, ca cugetulu testatorelui a fostu de a da legatariloru dreptu în totalitatea obiectului legatu, ia totalitatea; iaru de primescu mai mulţi legatari, legatulu se împarte între ei, fără a se scădea părţile legatariloru necapabili, sau ale acelorua cari n'au primitu legatulu, sau cari au muritu înaintea testatorelui.

Articolul 930

Acelesi cause cari, după art. 830, şi după cele dinteiu doue dispositiuni ale art. 831 autorisa cererea de revocatiune a detinatoriloru între vii voru fi primite şi la cererea revocatiunei dispositiuniloru testamentarie.

Articolul 931

Dacă cererea de revocatiune este intemeiata pe o injuria grava facuta memoriei testatorelui, acţiunea va trebui să fie intentată în cursu de unu anu din diua delictului.

Capitolul 8

Despre donatiunile făcute sotiloru prin contractului de maritagiu

Articolul 932

Donatiunile făcute sotiloru, sau unui dintr'înşii prin contractului de maritagiu, nu sînt supuse la nici o farmalitate.

Articolul 933

Donatorele poate, în casulu art. precedente, se dea donatiunea şi bunurile sale viitore.

Donatorele în aseminea casu numai poate dispune gratuitu de bunurile sale.

Candu donatorele supra'vietuiesce sotiloru, sau soţului donatariu, donatiunea este revocabile.

Articolul 934

Prin contractului de maritagiu, se poate face cumulativu donatiunea bunuriloru presenti şi viitore, sau a unei părţi numai dintr'aceste bunuri, cu îndatorirea însă de a se anecsa actului unu statu de indatoriele şi sarcinele esistenti, la cari este supusu donatorele în momentulu donatiunei. În acestu casu donatariulu este liberu să se lapede la mortea donatorelui de bunurile viitore, să se opresca numai pe cele presenti.

Articolul 935

Dacă statului de cari se face menţiune în articolele precedenti, nu s'a anecsatu actului ce conţinea donatiunea bunuriloru presenti şi viitore, donatariulu nu poate de catu, sau a accepta sau a se lepada de donatiunile în intregulu ei. Candu accepta nu poate cere de catu bunurile esistenti la mortea donatorului, şi este supusu la tote datoriele şi sarcinele succesiunei.

Capitolul 9

Despre dispositiunile dintre soţi, făcute sau în contractului

de maritagiu, sau în timpulu maritagiului

Articolul 936

Sotii potu prin contractului de maritagiu sa'şi facă reciprocu, sau numai unulu altui, ori ce donatiune voru voi.

Articolul 937

Ori ce donatiune facuta între soţi, în timpulu maritagiului este revocabile.

Revocarea se poate cere de femeia, fără nici o autorisatiune.

O asemine donatiune nu este revocabile pentru ca în urma s'au nascutu copii.

Articolul 938

Sotii nu potu, în timpulu maritagiului, sa'şi facă, nici prin acte între vii, nici prin testamentu, vre o donatiune mutuale şi reciprocă printr'unulu şi acelaşi actu.

Articolul 939

Barbatulu sau femeia cari, avendu copii dintr'altu maritagiu, va trece în alu doilea sau sub'sequente maritagiu, nu va pute darui sotiului în urma de catu o parte egale cu partea legitima a copilului ce a luatu mai putinu, şi fără ca, nici într'unu casu, donatiunea sa treca peste cuartulu bunuriloru.

Articolul 940

Sotii nu potu sa'şi daruesca indirectu mai multu de catu s'a aretatu mai susu.

Ori ce donatiune, deghisata sau facuta unei persoane interpuse, este nulă.

Articolul 941

Sînt reputate persoane interpuse copiii ce sotiulu donatariu are din altu mariagiu, aseminea sînt preputate şi rudele sotiului donatariu, la a caroru ereditate, acesta este chiamatu în momentulu donatiunei.

Titlul III

Despre contracte sau convenţiuni

Capitolul 1

Dispositiuni preliminarie

Articolul 942

Contractului este acordulu între doue sau mai multe persoane spre a constitui sau a stingi între dinsii unu reportu juridicu.

Articolul 943

Contractului este bilaterale sau sinalagmaticu, candu părţile se obliga reciprocu una către alta.

Articolul 944

Contractului este unuilaterale, candu una sau mai multe persoane, se obliga catra una sau mai multe persoane, fără ca acestea din urma să se oblige.

Articolul 945

Contractului onerosu este acela în cari fie cari parte voesce a'şi procura unu avantagiu.

Articolul 946

Contractului gratuitu sau de bine facere este acela în cari una dinparti voiesce a procura fără equivalente, unu avantagiu celei'alte.

Articolul 947

Contractului cu titlu onerosu este comutativu, atunci candu obligaţiunea unei părţi este equivalente obligaţiunii celei'alte.

Contractului este aleatoriu, candu equivalentele depinde, pentru una sau tote părţile, de unu evenimentu incertu.

Capitolul 2

Despre condiţiunile esentiali, pentru validitatea conventiuniloru

Articolul 948

Condiţiunile esentiali pentru validitatea unei convenţiuni sînt:

1) Capacitatea de a contracta;

2) Consimtimentulu valabile alu partei ce se obliga;

3) Unu obiectul determinatu;

4) O causa licita.

Secţiunea I Despre capacitatea partiloru contractanţi

Articolul 949

Poate contracta veri'ce persoane ce nu este declarata necapabilă de lege.

Articolul 950

Necapabili de a contracta sînt:

1) Minorii;

2) Interdisii;

3) Femeile maritate, în casurile determinate de lege;

4) În genere toţi acei caroru legea le a proibitu ore'cari contracte.

Articolul 951

Minorele nu poate ataca ingajamentulu seu pentru causa de necapacitate, de catu în casu de lesiune.

Articolul 952

Persoanele capabili de a se obliga nu potu opune minorului, interdisului, femeii maritate, necapacitatea loru.

Secţiunea II Despre consimtimintu

Articolul 953

Consimtimentulu nu este valabile, candu este datu prin erore, smulsu prin violinta, sau surprinsu prin dolu.

Articolul 954

Erorea nu produce nulitate de catu candu cade asupra substanţei obiectului conventiunei.

Erorea nu produce nulitate, candu cade asupra persoanei cari s'a contractatu, afară numai candu consideratiunea persoanei este causa principale, pentru cari s'a facutu convenţiunea.

Articolul 956

Este violinta totu d'auna candu, spre a face pe o persona a contracta i s'a insuflatu temerea, rationabile după dinsa, ca va fi espusa persona sau averea sa unui reu considerabile şi presinte.

Se tine comptu în acesta materia de etate, de secsu şi de condiţiunea personeloru.

Articolul 957

Violinta este causa de nulitate a conventiunei şi candu s'a esercitatu asupra soţului sau a sotiei, asupra descendintiloru şi ascendintiloru.

Articolul 958

Simpla temere reverentiaru, fără violinta, nu poate anula convenţiunea.

Articolul 959

Convenţiunea nu poate fi atacată pentru causa de violinta, dac, după încetarea violintei, convenţiunea s'a apobatu, espresu sau tacitu, sau dacă a trecutu timpulu de fiptu de lege pentru restricţiune.

Articolul 960

Dolulu este o causa de nulitate a conventiunei candu mijlocele viclene, intrebintate de una din părţi sînt ast'felu, în catu este evidente ca, fără aceste machinatiuni, cea'lalta parte n'aru fi contractatu.

Dolulu nu se presume.

Articolul 961

Convenţiunea facuta prin erore, violinta sau dolu, nu este nulă de dreptu, ci de locu numai acţiunii de nulitate.

Secţiunea III Despre obiectulu conventiuniloru

Articolul 962

Obiectulu conventiuniloru este acela la cari părţile sau numai una din părţi se obliga.

Articolul 963

Numai lucrurile ce sînt în comerciu potu fi obiectulu unui contractu.

Articolul 964

Obligaţiunea trebuie să aibă de obiectul unu lucru determinatu, celu putinu în spetia sa.

Cuantitatea obiectului poate fi necerta, de este posibile determinarea sa.

Articolul 965

Lucrurile fiitore potu fi obiectulu obligatiunei.

Nu se poate face renuntiare la o succesiune ce nu este deschisă, nici se potu face învoiri asupra unei ast'felu de succesiuni, chiaru de s'aru da consimtimentulu acelui, a cărui succesiune este în cestiune.

Secţiunea IV Despre causa conventiuniloru

Articolul 966

Obligaţiunea fără causa sau fondată pe o causa falsa, sau nelicita, nu poate ave nici unu efectu.

Articolul 967

Convenţiunea este valabiel, cu tote ca causa nu este espresa.

Causa este presumpta pînă la dovada contraria.

Articolul 968

Causa este nelicita, candu este proibita de legi, candu este contraria bunuriloru moravuri şi ordinei publice.

Capitolul 3

Despre efectulu conventiuniloru Secţiunea I Dispositiuni generali

Articolul 969

Conventiunele legale făcute au putere de lege între părţile contractanţi.

Ele se potu revoca prin consimtimentulu mutuale sau din cause autorisate de lege.

Articolul 970

Convenţiunile trebuescu executate cu buna credinţa. Ele obliga nu numai la ceea ce este espresu într'însele, dar la tote urmările ce equita, obiceiulu sau legea da obligatiunei, după natura sa.

Articolul 971

În contractele ce au de obiectul translatiunea proprietăţii, sau unui altu dreptu reale, proprietatea sau dreptulu se transmite prin efectulu consimtimentului partiloru, şi lucrulu remane în risico'pericolulu dobînditorului, chiaru candu nu i s'a facutu traditiunea locului.

Articolul 972

Dacă lucrulu, ce cineva s'a obligatu succesiuvu a da la doue persoane, este mobile, persona pusă în posesiune este fericita sa remane proprietare chiaru candu titlulu seu este cu data posteriore, numai posesiunea sa fia de buna credinţa.

Secţiunea II Despre efectulu conventiuniloru în privinta personeloru a treia

Articolul 973

Convenţiunile n'au efectu de catu între părţile contractanţi.

Articolul 974

Creditorii potu esercita tote drepturile şi acţiunile debitorelui loru, afară de acelea cari 'i sînt esclusivu personali.

Articolul 975

Ei potu asemenea, în numele loru personalu, sa atace actele viclene, făcute de debitore în prejudetiulu drepturiloru loru.

Articolul 976

Cu tote acestea sînt datori pentru drepturile enunciate la titlulu succesiunei, acela alu contracteloru de maritagiu şi drepturiloru respective el sotiloru, să se conforme cu regulele cuprinse într'însele.

Secţiunea III Despre interpretatiunea conventiuniloru

Articolul 977

Interpretatiunea contracteloru se face după intenţiunea comuna a partiloru contractanţi, iara nu după sensulu literale alu terminiloru.

Articolul 978

Candu o clausa e priimitore de doue înţelesuri, ea se interpreta în sensulu ce poate ave unu efectu, tiara nu în acela ce n'aru pute produce nici unulu.

Articolul 979

Terminii susceptibili de doue înţelesuri se interpreta în intelesulu ce se potrivesce mai multu cu natura contractului.

Articolul 980

Dispositiunile indoiose se interpreta după obiceiulu locului unde s'a incheiatu contractului.

Articolul 981

Clausele obişnuite într'unu contractu se sub înţelegu, de şi nu sînt esprese într'insulu.

Articolul 982

Tote clausele conventiuniloru se interpreta unele prin altele, dându'se fie'carii intelesulu ce resulta din actulu intregu.

Articolul 983

Candu este indouiala, convenţiunea se interpreta în favorea celui ce se obliga.

Articolul 984

Convenţiunea nu cuprinde de catu lucrurile, asupra caroru se pare ca părţile 'şi'au propusu a contracta ori catu de generali aru fi terminii cu cari s'a incheiatu.

Articolul 895

Candu într'unu contractu, s'a pusu anume unu casu pentru a se esplica obligaţiunea, nu se poate susţine ca printr' acesta s'a restrinsu întinderea ce ingajamentulu aru ave de dreptu în casurile neesprese.

Capitolul 4

Despre quasi contracte

Articolul 986

Quasi'contractului este unu faptu licitu şi voluntariu, din cari se nasce o obligaţiune către o alta persona sau obligaţiuni reciproce între părţi.

Articolul 987

Acela cari, cu voinţa, gere interesile altui, fără conoscinta proprietarului, se obliga tacitu a continui gestiunea ce a inceputu, şi a o sevirsi, pînă ce proprietarului va pute îngriji elu însuşi.

Articolul 988

Gerantele este obligatu, cu tote ca stapinulu a muritu înaintea sevarsirei afacerii, a continui gestiunea pînă ce eredele va pute lua direcţiunea afacerii.

Articolul 989

Gerantele este obligatu a da gestiunei îngrijirea unui bunu proprietaru.

Articolul 990

Gerantele nu respunde de catu numai de dolu, dacă, fără interventiunea lui, afacerea s'aru fi pututu compromite.

Articolul 991

Stapinulu ale cărui afaceri au fostu bine administrate, este datoru a îndeplini obligaţiunile contractate în numele seu de gerante, a'lu indemnisa de tote acelea ce elu a contractatu personalminte, şi a'i plati tote cheltuelile utili şi necesarie ce a facutu.

Articolul 992

Celu ce, din erore sau cu sciinta, priimesce aceea ce nu'i este debitu, este obligatu a'lu restitui acelui de la cari 'lu priimitu.

Articolul 993

Acela cari, din erore, credendu'se debitore a platitu o datoria, are dreptu de repetitiune în contra creditorelui.

Acestu dreptu inceteza candu creditorele, cu buna credinţa a desfiintatu titlulu seu de creanta: daru atunci celu ce a platitu are recursu în contra adeveratului debitore.

Articolul 994

Candu celu ce a priimitu plata a fostu de rea credinţa, este datoru a restitui atatu capitalulu, catu şi interesele sau fructele din dioa plăţii.

Articolul 995

Candu lucrulu platitu nedebitu era unu imobile sau unu mobile corporale, celu cari 'lu a priimitu cu rea credinţa este obligatu a'lu restitui în natura dacă esiste, sau valoruea lucrului dacă a peritu sau s'a deterioratu, chiaru din casuri fortuite, afară numai de va proba, ca la aceste casuri ar fi fostu espusu lucrulu fiindu şi în posesiunea proprietarului.

Celu cari a priimitu lucrulu, cu buna credinţa, este obligatu a'lu restitui, dacă esiste, daru este liberaatu prin perderea lui, şi nu respunde la deteriorări.

Articolul 996

Candu celu ce a priimitu lucrulu cu rea credinţa, l'a incredinattu. este datoru a intorce valoruea lucrului din dioa cererii de restitutiune.

Candu celu cari 'lu a priimitu era de buna credinţa nu este obligatu a restitui de catu numai pretiulu cu cari a vendutu lucrulu.

Articolul 997

Acela cărui se face restituirea trebuie să despagubesca pe posesorulu chiaru de rea credinţa de tote cheltuelile făcute, pentru conservatiunea lucrului, sau cari au crescutu pretulu lui.

Capitolul 5

Despre delicte şi quasi'delicte

Articolul 998

Ori ce fapta a omului, cari causeza altul prejuditiiu, obliga pe acela din a cărui gresiala s'au ocasionatu, a'lu repara.

Articolul 999

Omului este respunsabile nu numai de prejuditiulu ce a causatu prin fapta sa dar şi de acela ce a causatu prin negligenta sau prin imprudenta sa.

Articolul 1000

Suntemu asemine respunsabili de prejuditiulu causatu prin fapta personeloru pentru cari suntemu obligaţi a respunde sau de lucrurile ce sînt sub paza nostra.

Tatalu şi mama, după mortea bărbatului sînt responsabili de prejuditiulu causatu de copiii loru minori ce locuescu cu dânşii.

Stapinii şi comitentii, de prejuditiulu causatu de servitorii şi prepuşii loru, în totu timpulu ce se gasescu sub a loru preveghiare.

Tatalu şi mama, institutorii, şi artisanii sînt aperati de responsabilitatea aretata mai susu, dacă probeza ca n'au pututu împiedica faptulu prejuditiabile.

Articolul 1001

Proprietarulu unui animale sau acela cari se servesce de densulu, în cursulu serviciului, este responsabile de prejuditiulu causatu de animale, sau ca animale se afla sub paza sa, sau ca a scapatu.

Articolul 1002

Proprietarulu unui edificiu este responsabile de prejuditiulu causatu prin ruina edificiului, candu ruina este urmarea lipsei de întreţinere, sau a unui vitiu de constructiune.

Articolul 1003

Candu delictulu sau quasi'delictulu este imputabile mai multoru persoane, aceste persoane sînt ţinute solidare pentru despăgubire.

Capitolul 6

Despre deosebitele specii de obligaţiuni Secţiunea I Despre obligaţiunile condiţionali PARAGRAFUL I - Despre condiţiune în genere şi despre deosebitele sale specii

Articolul 1004

Obligaţiunea este condiţionale candu perfectiunea ei depinde de unu evenimentu viitoru şi necertu.

Articolul 1005

Condiţiunea casuale este aceea ce depinde de asardu, şi cari nu este nici în puterea creditorului nici într'aceea a debitorului.

Articolul 1006

Condiţiunea potestativa este aceea cari face sa depindă perfectarea condiţiunei de unu evenimentu, pe cari şi una şi alta din părţile contractasnti poate să'lu facă a se intempla, sau poate să 'lu împiedice.

Articolul 1007

Condiţiunea mista este aceea cari depinde totu de o dată de voinţa unei din părţile contractanţi şi de aceea a unei alte persoane.

Articolul 1008

Condiţiunea în posibile sau contraria buneloru moravuri, sau proibita de lege, este nulă, şi desfiinteza convenţiunea, ce depinde de densa.

Articolul 1009

Condiţiunea de a nu face unu lucrulu imposibile nu face ca obligaţiunea contractată sub acesta condiţiune să fie nulă.

Articolul 1010

Obligaţiunea este nulă candu s'a contractatu sub o condiţiune potestativa, din partea acelui ce se obliga.

Articolul 1011

Împlinirea condiţiunei trebuie să se facă astu'felu cumu au intelesu părţile sa fia facuta.

Articolul 1012

CAndu obligaţiunea este contractată, sub condiţiunea de unu evenimentu ore'cari se va intempla într'unu timpul ficsatu, condiţiunea este considerată ca neîndeplinită dacă timpulu a espiratu fără ca evenimentulu să se intemple.

Candu timpulu nu este ficsatu, condiţiunea nu este considerată ca caduta, de cadu candu este siguru ca evenimentulu nu se va mai intempla.

Articolul 1013

Candu obligaţiunea este contractată sub condiţiunea ca unu evenimentu n'are să se intemple, într'unu timpul defiptu, acesta condiţiune este îndeplinită dacă timpulu a espiratu, fără ca evenimentulu nu se va mai intempla; dacă nu este timpul determinatu, condiţiunea este îndeplinită numai candu va fi sicuru ca evenimentulu n'are să se mai intemple.

Articolul 1014

Condiţiunea este reputata ca îndeplinită, candu debitorele obligatu sub acesta condiţiune a impedicatu împlinire ei.

Articolul 1015

Condiţiunea îndeplinită are efectu din diua în cari ingajamentulu s'a contractatu. Dacă creditorele a muritu înaintea îndeplinirii condiţiunei, drepturile sale trecu erediloru sei.

Articolul 1016

Creditorele poate înaintea îndeplinirii condiţiunii, sa esercite tote actele conservatorie dreptului seu.

PARAGRAFUL II - Despre condiţiunea suspensivă

Articolul 1017

Obligaţiunea sub condiţiune suspensivă este aceea cari depinde de unu evenimentu viitoru necerte. Obligaţiunea condiţionale nu se perfecta de catu după îndeplinirea evenimentului.

Articolul 1018

Candu obligaţiunea este contractată sub o condiţiune suspensivă, obiectulu conventiunei remane în risico'pericolulu debitorelui, cari s'a obligatu a ilu da, în casu de îndeplinire a condiţiunei.

Dacă obiectulu a peritu în intregulu seu, fără greşeală debitorelui, obligaţiunea este stinsă.

Dacă obiectulu s'a deterioratu, fără greşeală debitorelui, creditorele este obligatu a 'lu lua în starea în cari se găseşte, fără scdere în pretiu.

Dacă obiectulu s'a deterioratu prin greşeală debitorelui, creditorele are dreptulu sau sa cera desfiinţarea obligatiunei, sau sa ia lucrulu în starea în cari se găseşte cu daune interese.

PARAGRAFUL 3 - Despre condiţiunea resolutoria

Articolul 1019

Condiţiunea resolutoria este aceea cari supune desfiinţarea obligatiunei la unu eveminentu viitoru şi necertu.

Ea nu suspende esecutiunea obligatiunei, şi numai obliga pe creditore a restitui aceea ce a priimitu în casu de îndeplinirea evenimentului prevedutu de condiţiune.

Articolul 1020

Condiţiunea resolutoria este sub'intelesa, totu d'auna în contractele sinalagmatice, în casu candu una din părţi nu indeplinesce ingajamentulu seu.

Articolul 1021

Într'acestu casu, contractului nu este desfiintatu de dreptu. Partea în privinta carii ingajamentulu nu s'a esecutatu, are alegerea sau sa silesca pe cea lalta a esecuta convenţiunea, candu este posibile, sau sa 'i cera desfiinţarea cu daune interese. Desfiinţarea trebuie să se cera înaintea justiţiei, cari, după circonstante, poate acorda unu terminu părţii acţionate.

Secţiunea II Despre obligaţiune cu terminu

Articolul 1022

Terminulu se deosibesce de condiţiune, pentru ca elu nu suspende ingajamentulu, ci numai amana esecutiunea.

Articolul 1023

Aceea ce se datoresce cu terminu, nu se poate cere înaintea terminului, dar ceea ce se platesce înainte, nu se mai poate repeti.

Articolul 1024

Terminulu este presupusu, totu'd'auna, ce s'a stipulatu în favorea debitorelui, dacă nu resulta din stipulaţiune sau din circonstante, ca este primitu şi în favorulu creditorelui.

Articolul 1025

Debitorele nu mai poate reclama beneficiulu terminului, candu este dacutu în deconfitura, sau candu cu fapta sa, a micsoratu sicurantele, ce prin contractu dedese creditorelui seu.

Secţiunea III Despre obligaţiunile alternative

Articolul 1026

Debitorele unei obligaţiuni alternative este liberatu prin predarea unui din doue lucruri, ce era coprinse în obligaţiune.

Articolul 1027

Alegerea o are debitorele, dacă nu s'a acordatu espresu creditorelui.

Articolul 1028

Debitorele se poate libera predandu sau pe unulu sau pe altulu din lucrurile promise; nu se poate însă sili pe ereditore a priimi parte dintr'unulu şi parte dintr'altulu.

Articolul 1029

Obligaţiunea este simpla de şi contractată cu modu alternativu, dacă unulu din doue lucruri promise nu poate fi obiectulu obligatiunei.

Articolul 1030

Obligaţiunea alternativa devine simpla, dacă unulu din lucrurile promise, pere sau nu mai poate fi predatu din ori'ce alta causa şi chiaru candu aceste sau intamplatu din greşeală debitorelui. Pretulu acestui lucru nu poate fi oferitu în locu'i.

Dacă amendoue lucrurile au peritu, însă unulu dintr'însele prin greşeală debitorelui, elu va plati pretiulu celui cari a peritu în urma.

Articolul 1031

Candu, în casulu prevedutu de articolele precedenti, alegerea este, prin convenţiune, lăsată creditorelui, şi numai unulu din lucruri a peritu; dacă lucrulu a peritu din greşeală debitorelui, creditorele poate cere sau lucrulu remasu, sau pretulu acelui ce a remasu; dacă amendoue lucrurile au peritu din greşeală debitorelui, creditorele, după legerea sa, poate să cera pretiulu unui din ele; dacă însă numai unulu din ele a peritu prin greşeală debitorelui, creditorele nu poate cere de catu pretiulu acestui lucru.

Articolul 1032

Dacă amendoue lucrurile au peritu fără greşeală debitorelui, obligaţiunea este stinsă.

Articolul 1033

Acelesi principie se aplică, candu obligaţiunea alternativa cuprinde mai multu de doue lucruri.

Secţiunea IV Despre obligaţiunile solidarie PARAGRAFUL I - Despre solidaritatea între creditori

Articolul 1034

Obligaţiunea este solidaria între mai mulţi creditori candu titlulu creanţei da anume dreptulu fie'cărui din ei de a cere plata în totu a creanţei, şi candu plata facuta unui din creditori libera pe debitore.

Articolul 1035

Poate debitorele plati la ori cari din creditorii solidari pe catu timpul nu s'a facutu împotriva'i cerere de judecată din aprtea unui din creditori.

Cu tote acestea remisiunea facuta de unulu din creditorii solidari, nu libera pe debitore de catu pentru partea acelui creditore.

Articolul 1036

Actulu cari intrerumpe prescripţiunea în privinta unui din creditorii solidari, profita la toţi creditorii.

Articolul 1037

Creditorele solidaru cari a priimitu tota datoria, este tinutu a împărţi cu cei'lalti co'creditori, afară numai de va proba ca obligaţiunea este contractată numai în interesulu seu.

Articolul 1038

Creditorele solidariu represinta pe cei'alţi cocreditori, în ote actele cari potu ave de efectu conservarea obligatiunei.

PARAGRAFUL II - Despre obligaţiunea solidariloru între debitori

Articolul 1039

Obligaţiunea este solidariu din partea debitoriulu, candu toţi s'au obligatu la acelasu lucru, ast'feliu da fie'cari poate fi constrinsu pentru totalitate, şi ca plata facuta de unulu din edbitori libera şi pe cei'alţi către creditore.

Articolul 1040

Debitorii solidari se potu obliga sub diferite modalităţi, adeca: unii pure, alţii sub o condiţiune şi alţii cu terminu.

Articolul 1041

Obligaţiunea solidarie nu se presume, trebuie să fie stipulată esprese; acesta regula nu inceteza decît numai cînd obligaţiunea solidară are locu de dreptu în virtutea legii.

Articolul 1042

Creditorele unei obligaţiuni solidarie, se poate adresa la acela cere va voi dintre debitori, fără ca debitorele sa pota opune beneficiulu de divisiune.

Articolul 1043

Acţiunea intentată în contra unui din debitori nu propresce pe creditore de a esercita asemene acţiune şi în contra celoru alţi debitori.

Articolul 1044

Dacă lucrulu debitu a peritu din culpa unui seu mai multoru debitori solidari, cei'l'alţi debitori nu remanu liberaţi de obligaţiunea de a plati preţului lucrului, dar nu sînt respundetori de daune.

Debitorii carii au intardiatu de a plati, sînt în culpa.

Creditorele nu poate cere daune de catu numai în contra debitoriloru în culpa.

Articolul 1045

Acţiunea intentată în contra unui din debitori intrerumpe prescripţiunea în contra tutuloru debitoriloru.

Articolul 1046

Cererea de dobinda facuta în contra unui din debitorii solidari, face a curge dobenda în contra tutuloru debitoriloru.

Articolul 1047

Co'debitorele solidariu, în contra cărui creditorele a intentatu acţiune, poate opune tote esceptiunile cari'i sînt personali, precum şi acelea cari sînt comune tutuloru debitoriloru.

Debitorele actionatnu poate opune acele esceptiuni cari sînt curatu personali ale vre'unui din ceilalţi co'debitori.

Articolul 1048

Cînd unulu din debitori devine erede unicu alu creditorelui, sau cînd creditorele devine unicu crede alu unui din debitori, confusiunea nu stinge creanta de cat pentru partea debitorelui sau a creditorelui.

Articolul 1049

Creditorele cari consimte a se împărţi datoria în privinta unuia din co'debitori, conserva acţiunea solidaria în contra celoru'l'alţi debitori, dar cu scadementulu părţii debitorelui, pe cari l'a liberatu de solidaritate.

Articolul 1050

Creditorele cari priimesce separat partea unui din debitori, fără ce în quitanta sa'şi reserve solidaritatea sau drepturile sale în genere, nu renunţa la solidaritate de cat în privinta acestui debitore.

Nu se înţelege ca creditorele a renuntiatu la solidaritate în favorea unui debitore, candu priimesce de la elu o sumă egale cu partea ce e datoru, dacă quitanta nu dice ca acea suma este priimmita pentru partea debitorelui.

Asemene din simpla cerere în judecata formată în contra unui din debitori pentru partea sa, dacă acesta n'a aderitu la cerere, sau dacă nu s'a datu la o sentinta de condemnatiune, nu se presume renuntiatiunea la solidaritate în favorea acelui debitore.

Articolul 1051

Creditorele, cari priimesce separatu şi fără reserva solidarităţii porţiunea unui din co'debitori din venitulu renditei sau în dobindile unei datorii solidarie, nu perde solidaritatea de catu prin venitulu şi dobinta trecută; iar nu şi pentru cele fiitore nici pentru capitalu, afară dacă plata separată nu s'a urmatu în cursu de dece ani consecutivi.

Articolul 1052

Obligaţiunea solidaria, în privinta creditorelui se împarte de dreptu între debitori; fie'cari din ei nu este datoru unulu către altulu de cat numai partea sa.

Articolul 1053

Co'debitorele solidariu cari a platitu debitulu în totalitate, nu poate repeti de la cei'lalti de catu numai de la fie'cari partea sa.

Dacă unulu dintre codebitori este nesolvabile, atunci perderea causata de nesolvabilitatea acestuia, se împarte cu analogia între cei'alţi co'debitori solvabili, şi între acela cari a facutu plata.

Articolul 1054

Candu creditorele a renuntiatu la solidaritate în favorea unui sau mai mulţi debitori, dacă unulu sau mai mulţi din cei'alţi co'debitori devinu nesolvabili, partea acestora se va împărţi cu analogia între toţi cei'lalti co'debitori, coprindendu'se şi acei cari au fostu descărcaţi de solidaritate.

Articolul 1055

Dacă datoria solidaria este facuta în interesulu unui din debitorii solidari, acesta în fat cu cei'lalti co'debitori, respunde pentru tota datoria căci în reportu cu elu ei nu sînt priviti de catu ca fidejusori.

Articolul 1056

Co'debitorele solidariu represinta pe cei alţi co'debitori în tote actele, cari potu ave de efectu stingerea sau imputinarea obligaţiunii.

Secţiunea V Despre obligaţiunile divisibili şi nedivisibili

Articolul 1057

Obligaţiunea este nedivisibile candu obiectulu ei fără a fi denaturatu, nu se poate face în părţi nici materiali nici intelectuali.

Articolul 1058

Obligaţiunea este ince nedivisibila candu obiectulu este divisibile dar părţile contractanţi l'au privitu sub unu reportu de nedivisibilitate.

Articolul 1059

Solidaritatea contractată, nu da unei obligaţiuni caracteriulu de divisibilitate.

PARAGRAFUL I - Despre efectele obligatiunei divisibile

Articolul 1060

Obligaţiunile priimitore de divisiune trebuie să se esecute între creditore şi debitore ca cum ar fi nedivisibile.' Divisibilitatea nu se aplică de catu în privinta erediloru loru, cari nu potu cere creanta, sau cari nu sînt ţinuţi de a o plati de catu în proportiune cu părţile loru ereditarie.

Articolul 1061

Principiulu din art. precedinte nu se aplică în privinta erediloru debitorelui:

1) Candu debitulu are de obiectul unu corpore certu;

2) Candu unulu din eredi este insarcinatu singuru, prin titlu cu esecutarea obligaţiunii;

3) Candu resulta sau din natura obligaţiunii, sau din aceea a lucrului ce ea are de obiectul sau din scopulu ce părţile 'şi au propusu prin contractu ca intenţiunea loru a fostu ca debitulu sa nu se pota acqita în părţi.

În celu inteiu casu, eredele, cari posede lucrulu debitu, poate fi actionatu pentru totalitate, remaindu'i recursu în contra celoru'l'alţi eredi.

În celu d'al douilea casu, numai eredele insarcinatu cu plata debitului şi în celu d'alu treilea casu, fia cari erede poate fi actionatu pentru totalitate, remiindu'i recursu în contra erediloru sei.

PARAGRAFUL II - Despre efectele obligaţiunii nedivisibili

Articolul 1062

Fie'cari din cei cari au contractatu împreună unu debitu nedivisibile este obligatu pentru totalitate, cu tote ca obligaţiunea nu este contractată solidarie.

Articolul 1063

Sînt obligaţi asemene în totu şi eredii aceluia cari a contractatu obligaţiune nedivisibile.

Articolul 1064

Fie cari din eredii creditorelui poate pretinde în totalitate esecutarea obligaţiunii nedivisibilie.

Unu singuru erede nu poate face remisiunea totalităţii debitului, nu poate priimi pretulu în loculu lucrului.

Dacă unulu din eredi a remisu singuru debitulu dau a priimitu pretulu lucrului, coeredele seu nu poate pretinde lucrulu nedivisibile de catu cu scarerea părţii eredelui cari a facutu remisiunea sau cari a priimitu pretulu.

Articolul 1065

Eredele debitorelui, fiind chiamatu în judecata pentru totalitatea obligaţiunii, poate cere unu terminu ca sa pună în causa şi pe coeredii sei, afară numai dacă debitulu va fi de natura a nu pute fi acqitatu de catu de eredele trasu în judicata, cari atunci poate să fia osanditu singuru, remaindu'i recursu în contra coerediloru sei.

Secţiunea VI Despre obligaţiunile cu clausa penală

Articolul 1066

Clausa penale este aceea, prin cari o persona, spre a da asicurare pentru esecutiunea unei obligaţiuni, se lega a da unu lucru în casu de neesecutare din parte'i.

Articolul 1067

Nulitatea obligaţiunii principali atrage pe aceea a clausei penali. Nulitatea clausei penali nu atrage după aceea a obligaţiunii principali.

Articolul 1068

Creditorele are facultatea de a cere de la debitorele, cari n'a esecutatu la timpul, sau îndeplinirea clausei penali sau aceea a obligaţiunii penali.

Articolul 1069

Clausa penale este o compensatiune a dauneloru interese, ce creditorele sufere din neesecutarea obligaţiunii principali.

Nu poate dar creditorele cere de odată şi penalitatea şi obiectulu obligaţiunii principali, afară dacă penalitatea nu s'a stipulatu pentru simpla intardiere a esecutarii.

Articolul 1070

Penalitatea poate fi imputinata de judecatoru, candu obligaţiunea principale a fostu esecutata în parte.

Articolul 1071

Cînd obligaţiunea principale contractată cu o clausa penală este nedivisibile, penalitatea este debita prin contraventiunea unui singuru din eredi, şi se va pute cere sau în totalitate în contra acelui cari a comisu contraventiunea, sau de la fie cari erede în proportiune cu partea sa ereditaria, iaru ipotecarie pentru tote.

Acela din eredi cari a platitu, are recursu în contra eredelui din faptulu cărui s'a indeplinitu condiţiunea penalităţii.

Articolul 1072

Candu obligaţiunea principale, contractată cu o clause penale, este divisibile, nu remane supusu la penalitate de catu eredele acelui debitore, cari a calcatu legamentulu, şi acesta numai pentru partea la cari este tinutu în obligaţiunea principale, fără a ave creditorele vre o acţiune în contra acelorua cari au esecutatu obligaţiunea principale.

Aceasta regula priimesce esceptiune în casulu cînd cugetulu partiloru a fostu ca plata obligaţiunii principali sa nu pota fi facuta în părţi, şi unulu din coeredi a împiedicat esecutiunea obligaţiunii pentru totalitate. În acestu casu creditorele poate cere dela acesta penalitatea intrega, iaru de la cei'lalti coeredi numai pentru partea loru ereditaria, remaindu recursulu ce au în contra eredelui cari a impedicatu esecutarea obligaţiunii.

Capitolul 7

Despre efectele obligatiuniloru

Articolul 1073

Creditorele are dreptulu de a dobîndi îndeplinirea esacta a obligaţiunii, şi în casu contrariu are dreptulu la desdaunare.

Articolul 1074

Obligaţiunea de a da coprinde pe aceea de a preda lucrulu, şi de a'lu conserva pînă la predare.

Lucrulu este în risico'periclulu creditorului, afară numai candu debitorele este în intardiare; în acestu casu risico'periclulu este alu debitorelui.

Articolul 1075

Ori ce obligaţiune de a face sau de nu a face se scamba în desdaunari, în casu de neesecutiune din partea debitorelui.

Articolul 1076

Creditorele poate cere a se distrui ceea ce s'a facutu, calcandu'se obligaţiunea de a nu se face, şi poate cere a fi autorisatu a distrui elu însuşi, cu cheltuiala debitorelui, afară de desdaunari.

Articolul 1077

Ne fiindu îndeplinită obligaţiunea de a face creditorele poate asemenea sa fia autorisatu a o aduce elu la îndeplinire cu cheltuiala debitorelui.

Articolul 1078

Dacă obligaţiunea consiste în a nu face, debitorele, cari a călcat'o este datorru a da despăgubire pentru simplulu faptu alu contraventiunii.

Articolul 1079

Dacă obligaţiunea consiste în a da sau în a face, debitorele se va pune în intardiare prin o notificatiune ce i se va face prin tribunalulu domiciliului seu.

Debitorele este de dreptu în intardiare:

1) În casurile anume determinate de lege;

2) Candu s'a contractatu esprese, ca debitorele va fi în intardiare la împlinirea terminului, fără a fi necesitate de notificatiune;

3) Candu obligaţiunea nu putea fi îndeplinită de cat în unu timpul determinatu, ce debitorele a lasatu sa treca.

Articolul 1080

Diligenta ce trebuie să se pună în îndeplinirea unei obligaţiuni este totu d'auna aceea a unui bunu proprietaru.

Acesta regula se aplică cu mai mare sau mai mica rigore în casurile anume determinate de acesta lege.

Articolul 1081

Daunele nu sînt debite de cat atunci, cînd debitorele este în intardiare de a îndeplini obligaţiunea sa, afară numai de casulu cînd lucrulu, ce debitorele era obligatu de a da sau a face nu putea fi datu nici facutu de catu într'unu timpul ore'cari ce a trecutu.

Articolul 1082

Debitorele este osanditu, de se cuvine, la plata de daune interese, seu pentru ne'esecutiunea obligaţiunii, seu pentru intardiarea esecutiunii, cu tote că nu este rea credinţa din parte'i, afară numai dacă nu va justifica ca ne'esecutarea provine din o causa streina cari nu'i poate fi imputată.

Articolul 1083

Nu poate fi locu la daune interese, cînd, din o fortia majore sau din unu casu fortuitu, debitorele a fostu popritu de a da sau a face aceea la cari se obligase, sau a facutu aceea ce'i era popritu.

Articolul 1084

Daunele interese ce sînt debite creditorelui coprindu în genere perderea ce a suferitu şi beneficiulu de cari a fostu lipsitu, afară de esceptiunile şi modificatiunile mai josu menţionate.

Articolul 1085

Debitorele nu respune de catu de daunele interese cari au fostu prevedute, sau cari au pututu fi prevedute la facerea contractului, candu neîndeplinirea obligaţiunii nu provine din dolulu seu.

Articolul 1086

Chiar în casulu candu neesecutarea obligaţiunii resulta din dolulu debitorelui, daunele interese nu trebuie să coprinda, de catu aceea ce este o consecinţa directa şi necesaria a neesecutarii obligaţiunii.

Articolul 1087

Cînd Convenţiunea coprinde, ca partea cari nu va esecuta va plati o sumă ore'cari dreptu daune interese, nu se poate acorda celei'lalte părţi o sume nici mai mare nici mai mica.

Articolul 1088

La obligaţiunile cari au de obiectul o sumă ore cari, daunele interese pentru neesecutare nu potu coprinde de cat dobinda legale, afară de regulele speciali în materia de comerciu, de fidejusiune şi societate.

Aceste daune interese se cuvinu fără ca creditorele să fie tinutu a justifica despre vre o paguba; nu sînt debite de catu din dioa cererii în judecata, afară de casurile în cari, după lege, dobinda curge de dreptu.

Articolul 1089

Dobinda pe timpul trecutu poate produce dobenda sau prin cerere în judecata, sau prin convenţiune speciale, numai ca, sau în cerere sau în convenţiune, sa fia cestiune de dobenda debita celu putinu pentru unu anu intregu.

Articolul 1090

Cu tote acestea veniturile, pe timpulu trecutu, precumu arendi, chirii, venituri de rendite perpetue sau pe vieta, producu dobinda din dioa cererii, sau a conventiunii.

Aceeaşi regula se aplică la restituţiuni de fructe, şi la dobindile plătite de o a treia persona creditorelui, în comptulu debitorelui.

Capitolul 8

Despre stingerea obligatiuniloru

Articolul 1091

Obligaţiunile se stingu prin plata, prin novatiune, prin remiterea voluntaria, prin compensatiune, prin confusiune, prin predarea lucrului, prin anulare sau rescisiune, prin efectulu condiţiunii resulutorie, şi prin prescripţiune.

Secţiunea I Despre plata PARAGRAFUL I - Despre plata în genere

Articolul 1092

Ori'ce plata presupune o datoria; ceea ce s'a platitu fără sa fia debitu este supusu repetitiunii.

Repetiţiunea nu este admisă în privinta obligatiunilolru naturali, cari au fostu aquitate de buna voia.

Articolul 1093

Obligaţiunea poate fi aquitata de ori'ce persona interesată, precumu de unu coobligatu sau de unu fidejusore.

Obligaţiunea poate fi aquitata chiaru de o persona neinteresata: acesta persona trebuie însă sa lucreze în numele şi pentru aquitarea debitorelui, sau, de lucreza în numele ei propriu, sa nu se subroge în drepturile creditorelui.

Articolul 1094

Obligaţiunea de a face nu se poate aquita de alta persona în contra voinţei creditorelui, candu acesta are interesu ca debitorele chiar s'o îndeplinească.

Articolul 1095

Plata, ca sa fia valabile, trebuie facuta de proprietarulu capabile de a instraina lucrulu datu în plata.

Cu tote aceste plata unei sume inbani, sau altoru luri ce se consumu prin intrebuitare nu poate fi repetita contra creditorelui, cari la a consumptu de buna credinţa, de şi plata s'a facutu de o persoană, ce nu erea proprietaru, sau cari nu era capabile de a instraina.

Articolul 1096

Plata trebuie să se facă ereditorelui sau împuternicitului seu sau aceluia ce este autorisatu de justiţia sau de lege a priimi pentru dinsulu.

Plata data acelui ce n'are împuternicire de a priimi pentru creditore, este valabile dacă acestu din urma o ratifica sau profita de dinsa.

Articolul 1097

Plata facuta cu buna credinţa acelui ce are creanta în posesiunea sa, este valabile chiar dacă i urma posesorele aru fi evinsu.

Articolul 1098

Dacă creditorele este necapabile de a priimi, plata ce i se face nu este valabile, afară numai dacă debitorele proba ca lucrulu platitu a profitatu creditorele.

Articolul 1099

Plata facuta de debitore creditorelui seu, în urma unui sequestru sau opositiuni, nu este valabile în privinta creditoriloru sequestrati şi oponenţi; aceştia potu, în virtutea dreptului loru, sa'lu silesca a plati din nuou; debitorele însă în acestu casu, are recursu în contra creditorelui.

Articolul 1100

Creditorele nu poate fi silitu a priimi altu lucru de catu ce i se datoresce, chiar candu valoruea lucrului oferitu aru fi egale sau mai mare.

Articolul 1101

Debitorele nu poate sili pe creditore a priimi parte din datoria, fie datoria divisibile chiaru.

Cu tote aceste, judecătorii potu, în consideratiunea positiunii debitorelui sa acorde mici termine pentru plata şi sa opresca esecutiunea urmaririloru lasandu lucrurile în starea în cari se gasescu.

Judecătorii însă nu voru usa de acesta facultate de catu cu mare reserva.

Articolul 1102

Debitorele unui corpore certu şi determinatu este liberatu prin trădarea lucrului în starea în cari se găsea la predare, dacă deteriorările ulteriori nu sînt ocasionate prin faptulu sau gresela sa, nici prin aceea a personeloru pentru cari este responsabile sau dacă înaintea acestoru deteriorări n'a fostu în intardiare.

Articolul 1103

Dacă datoria este unu lucru determinatu numai prin spetia sa, debitorele, ca să se libereze, nu este datoru a'lu da de cea mai buna spetia, nici însă de cea mai rea.

Articolul 1104

Plata trebuie a se face în loculu aretatu în convenţiune.

Dacă loculu nu este aretatu, plata, în privinta lucruriloru certe şi determinate, se va face în loculu în cari se găsea obiectulu obligaţiunii, în timpulu contractării.

În ori'ce altu casu, plata se face la domiciliulu debitorelui.

Articolul 1105

Cheltuelele pentru efectuarea plăţii sînt în sarcina debitorelui.

PARAGRAFUL II - Despre plata prin subrogatiune

Articolul 1106

Subrogratiunea în drepturile creditorelui, facuta în folosulu unei a treia persoane ce'i platesce, este sau convenţionale sau legale.

Articolul 1107

Acesta subrogratiune este convenţionale:

1'iu. Candu creditorele, priimindu plata sa de la o alta persona, da acestei persoane drepturile, acţiunile, privilegiele sau ipotecile sale, în contra debitorelui; acesta subrogatiune trebuie să fie espresa şi facutu totu într'unu timpul cu plata;

2'lea. Cînd debitorele se imprumuta cu o sumă spre a 'şi plati datoria şi subroga pe imprumutatoru în drepturile creditorelui. Ca sa fia valabile aceste subrogatiuni, trebuie să se facă actul de imprumutare şi quitanta înaintea tribunalului, să se declare în actulu de imprumutare ca suma s'a luatu pentru a face plata, şi în quitanta să fie declaratu ca plata s'a facutu cu banii dati pentru acesta de noulu creditore. Acesta subrogatiuni se opera fără concursulu voinţei creditorelui.

Articolul 1108

Subrogatiunea se face de dreptu:

1'iu. În folosulu aceluia cari, fiindu elu însuşi creditore platesce altui creditore ce are preferinta;

2'lea. În folosulu aceluia cari, dobîndindu unu imobile, platesce creditoriloru caroru acestu immobile era ipotecatu;

3'lea. În folosulu acelui cari, fiindu obligatu cu alţii sau pentru alţii la plata datoriei, are interesu de a o desface.

4'lea. În folosulu eredelui beneficiariu, cari a platitu din starea sa datoriele succesiunii.

Articolul 1109

Subrogatiunea stabilită, prin articolii precedenti, se opera atatu în contra fidejusorelui, catu şi în contra debitorelui. Ea nu poate desfiinta dreptulu creditorelui, candu plata i s'a facutu numai pentru parte din datoria; în acestu casu elu poate esercita, pentru ce are a mai lua, acesesi drepturi, ce esercita şi subrogatului, pentru plata plătită celui cui a facutu o plata parţiale.

PARAGRAFUL III - Despre imputatiunea platei

Articolul 1110

Debitorele, avendu mai multe datorii, alu cărora obiectul este de aceeaşi spetia, are dreptulu a declara, candu platesce cari este datoria ce voesce a desface.

Articolul 1111

Debitorele unei datorii pentru cari se platesce dobenda, sau o rendită, nu poate, fără consimtimentului creditorewlui, sa impute plata ce face pe capitalul cu preferinta asupra renditei sau a dobindei. Plata parţiale, facuta pe capitalu şi dobenda, se imputa mai inteiu asupra dobindei.

Articolul 1112

Candu debitorele unoru deosebite datorii a priimitu o quitanta prin cari creditorele imputa aceea ce a luatu spatiale asupra unei din aceste datorii, debitorele nu mai poate cere ca imputatiunea să se facă asupra altei datorii, afară numai dacă creditorele l'a amagitu, sau l'a surprinsu.

Articolul 1113

Candu în quitanta nu se dice nimicu despre imputatiune, plata trebuie să se impute asupra acelei din datorii ajunse la terminu pe cari debitorele în acelu timpul, avea mai mare interesu de a o desface. În casu de o datoria ajunsă la terminu şi alta neajunsă de şi acesta din urma ar mai puţin onerosa, imputatiunea se face asupra celei ajunse la terminu.

Da ca datoriile sînt de egale natura, imputatiunea se face asupra celei vechi; dacă datoriile sînt în tote egali, imputatiunea se face proporţionale asupra totura.

PARAGRAFUL IV - Despre ofertele de plată şi despre consemnatiunea

Articolul 1114

andu creditorele unei sume de bani refusa de a priimi plata, debitorele poate să'i facă oferte reali, şi refusandu creditorele de a priimi, sa consemne suma.

Ofertele reali urmate de consemnatiune, liberează pe debitore; ele în privinta'i tinu locu plata, de sînt valabile făcute, şi suma consemnată, cu acestu modu, este o risico'pericolulu creditorelui.

Articolul 1115

Pentru ca ofertele sa fia valabili trebuie:

1) Sa fia făcute creditorelui, ce are capacitate de a priimi, cau acelui ce are dreptu de a priimi pentru densulu;

2) Sa fia făcute de o persona capabile de a plati;

3) Sa fia făcute pentru tota suma esigibile, pentru rendite şi dobendi datorite, pentru cheltuieli liquidate şi pentru o sumă ore cari în privinta cheltueliloru neliquidate, suma asupra căreia se poate reveni, după liquidarea acestor cheltuieli;

4) Terminulu sa fia implinitu, dacă a fostu stipulatu în favorea creditorelui;

5) Condiţiunea sub cari datoria s'a contractatu să se fi indeplinitu;

6) Ofertele sa fia făcute în loculu ce s'a otaritu pentru plata, şi dacă loculu pentru plata nu s'a determinatu prin o convenţiune speciale, să fie făcute sau creditorelui în persona, sau la domiciliulu seu, sau la domiciliulu alesu pentru esecutiunea convenţiuni;

7) Ofertele sa fia făcute prin unu oficiaru publicu, ce era competinte pentru astu'felu de acte;

8) Procesulu verbale incheiatu de oficiarulu publicu sa indice numerulu şi cualitatea moneteloru oferite, să facă menţiune de respunsulu creditorelui, şi sa arete dacă creditorele a subscrisu, a refusatu, sau a declaratu că nu poate subsccrie.

Articolul 1116

Nu este necesariu pentru validitatea consemnaţiuni ca ea sa fia fostu autorisata de judecatoriu; e destulu:

1) Sa fia fostu preceduta de o somaţiune significata creditorelui, în cari să se arete diua, ora şi loculu unde suma oferită are sa fia depusa;

2) Ca debitorele să depună suma oferită în casa de deposite şi consemnaţiuni, cu dobenda ei pînă în diua depunerii;

3) să se facă procesu'verbale de oficiarulu publicu despre natura moneteloru oferite, despre refusulu creditorelui e a le priimi, sau despre nevenirea sa, şi în fine despre depunere;

4) În casu de nevenirea creditorelui sa i se semnifice procesului verbale alu depunerii cu somaţiune de a veni sa'şi ia suma depusa.

Articolul 1117

Cheltuelile oferteloru reali şi ale consemnatiunii sînt în sarcina creditorelui, de sînt făcute valabile.

Articolul 1118

Pe catu timpul consemnatiunea nu s'a priimitu de creditore, debitorele poate să ia înapoi suma depusa, şi într'acestu casu codebitorii, sau fidejusorii sei nu sînt liberaţi.

Articolul 1119

Candu debitorele a dobenditu o oterire ce are puterea lucrului judecatu, prin cari ofertele sau consemnatiunea s'au declaratu bune şi valabili, elu nu mai poate, chiaru cu consimtimentulu creditorelui, sa'şi retragă suma depusa în prejudiciulu codebitoriloru sau fidejusoriloru sei.

Articolul 1120

Creditorele, cari a consimtitu ca debitorele sa'şi retragă consemnatiunea, după ce acesta s'a declaratu valabile printr'o otarire ce dobendise puterea lucrului judecatu, perde dreptulu de privilegie sau ipotece ce avea pentru plata creantii sale.

Articolul 1121

Dacă lucrulu debitu este unu corpu certu cari trebuie a se trada în loculu unde se găseşte, debitorele este obligatu a soma pe creditore sa'lu ia, printr'unu actu ce i se va notifica sau în persona sau la domiciliulu seu, sau la domiciliulu alesu pentru esecutarea conventiunii. După acesta somaţiune, dacă creditorele nu'şi ia lucrulu şi debitorele are trebuinta de loculu unde este pusu acestu din urma poate lua permisiunea justiţiei ca sa'lu depună în altă parte.

PARAGRAFUL V - Despre cesiunea bunuriloru

Articolul 1122

Cesiunea bunuriloru este abandonarea stării sale întregi, facuta de debitore, ce nu poate plati creditorelui sau creditoriloru sei.

Articolul 1123

Cesiunea bunuriloru e voluntaria sau judiciaria.

Articolul 1124

Cesiunea bunuriloru voluntaria este aceea ce se accepta de creditori de buna voie, şi cari n'are altu efectu de catu acela ce resulta chiar din stipulatiunile conventiunii inchiaiate între ei şi debitore.

Articolul 1125

Cesiunea bunuriloru este unu beneficiu pe cari legea 'lu acorda debitorelui nefericitu şi de buna credinţa, cărui, ca sa'şi pota redobindi libertatea i se permite sa dea creditoriloru sei înaintea justiţiei tote bunuriloru sale, şi chiaru în casu de stipulaţiune contraria.

Articolul 1126

Cesiunea judiciară nu transmite creditoriloru proprietate; ea le da numai dreptulu de a face să se venda lucrurile în folosulu loru, şi de a le lua venitulu pînă la vendare.

Articolul 1127

Creditorii nu potu refusa cesiunea judiciară, de catu în casurile esceptate de lege. Ea descarca pe debitore de constringerea corporale; nu'lu liberează însă de catu pînă în concurinta bunuriloru lăsate în dispositiunea creditoriloru. Candu bunurile nu sînt indestulatore, elu este obligatu, de va dobîndi altele sale lase pe acestea în dispositiunea creditoriloru pînă la plata datoriei întregi.

Secţiunea II Despre novatiune

Articolul 1128

Novatiunea se opera în trei feluri:

1) Candu debitorele contracta în privinta creditorelui seu o datoria noua ce se substitue celei vechi carea este stinsă;

2) Candu, unu nou debitore este substituitu celui vechiu carele este descarcatu de creditore.

3) Candu, prin efectulu unui nou ingajamentu, unu nou creditore este substituitu celui vechiu către cari debitorele este descărcat.

Articolul 1129

Novatiunea nu se opera de catu între persoane capabili de a contracta.

Articolul 1130

Novatiunea nu se presume. Voinţa de a o face trebuie să resulte evidente din actu.

Articolul 1131

Novatiunea, prin substituirea unui nou debitore, poate să se opere fără concursulu primului debitore.

Articolul 1132

Delegaţiunea, prin cari unu debitore da creditorelui unu altu debitore ce se obliga către densulu, nu oferă novatiune, dacă creditorele n'a declaratu esprese, ca descarca pe debitorele ce a facutu delegaţiunea.

Articolul 1133

Creditorele, ce a descarcatu pe debitorele de cari s'a facutu delegaţiunea, n'are recursu în contra acestui debitore, dacă debitorele delegatului devine nesolvabile, fără de casulu candu prin actu de reserva esprese acestu dreptu, sau candu delegatulu este declaratu falitu sau cadutu în deconfitura, în momentulu delegatiunii.

Articolul 1134

Privilegele şi ipotecele creanţei celei vechi nu le are şi creanta ce'i este substituită, afară de casulu candu creditorele le are reservatu esprese.

Articolul 1135

Candu novatiunea se opera prin substituirea unui nou debitore privilegiele şi ipotecele, primitive ale creanţei nu potu trece asupra bunuriloru noului debitore.

Articolul 1136

Candu novatiunea se opera între creditore şi unulu din debitorii solidari, privilegiele şi ipotecele vechei cresnte nu se potu reserva de catu asupra bunuriloru acelui cari contracta noua datoria.

Articolul 1137

Codebitorii sînt liberaţi prin novatiunea facuta între creditore şi unulu din debitorii solidari.

Nocvatiunea facuta în privinta debitorelui principale liberează cautiunile.

Secţiunea III Despre remiterea datoriei

Articolul 1138

Remiterea voluntara a titlului originale facuta de creditore debitorelui, da proba liberaţiunii.

Remiterea voluntaria a copiei legalisate a titlului fără a se presupune remiterea datoriei sau plata pînă la proba contrarie.

Articolul 1139

Remiterea lucrului datu ca sicoranta nu este de ajunsu ca să facă a se presupune remiterea datoriei.

Articolul 1140

Remiterea titlului originale sau a copiei legalisate a titlului facuta unui din debitori, are acelaşi efectu în folosulu codebitoriloru.

Articolul 1141

Remiterea sau descărcarea esprese facuta în folosulu unui din codebitori solidari, liberează pe toţi cei'alţi, afară numai dacă creditorele şi a reservatu anume drepturile sale în contra acestoru din urma.

În casulu din urma creditorele nu poate cere plata datoriei de catu scadendu partea acelui cărui a facutu remitere.

Articolul 1142

Remiterea sau descărcarea esprese facuta debitorelui principale libera cauţiune.

Aceea acordată cauţiunii nu libera pe debitorele principale.

Aceea acordată unei din cauţiuni, nu libera în totulu, pe cele'alte.

Aceea acordată unei cauţiuni date în urma prin actu separatu nu libera în nimicu pe cele'alte.

Aceea ce creditorele a priimitu de la o cauţiune pentru a o descarca din chezasia sa, trebuie să se impute asupra datoriei, şi sa descarce pe debitorele principale şi pe cele'alte cauţiuni.

Secţiunea IV Despre compensatiune

Articolul 1143

Candu doue persoane sînt datore una altei, se opereze între dinsele o compensatiune cari stinge amendoue în felulu şi în casurile esprese mai josu.

Articolul 1144

Compensatiunea se opera de dreptu, în puterea legii şi chiar candu debitorii n'aru sci nimicu despre acesta: cele doue datorii se stingu reciproce în momentulu candu ele se gasescu esistendu de odată şi pînă la concurenta catitatiloru loru respective.

Articolul 1145

Compensatiunea n'are locu de catu între doue datorii cari d'o potriva au de obiectul o sumă de bani, o cuantitate ore'cari de lucruri fungibili de aceeaşi sprecia şi cari sînt d'o potriva liciide şi esigibili.

Prestaţiunile în fructe alu caroru pretiu este regulatu prin mercuriali, se compensa cu sumele licite şi esigibili.

Articolul 1146

Terminulu de gratia nu împiedica compensatiunea.

Articolul 1147

Compensatiunea se opera, ori cari ar fi causele unei sau celei alte datorii, afară de casurile:

1) Unei cereri restitutiunea unui lucru ce pe nedreptu s'a luatu de la proprietaru.

2) Unei cereri pentru restitutiune unui depositu neregulatu;

3) Unei datorii declarate nesesisabile.

Articolul 1148

Compensatiunea se opera în privinta cauţiunii, pentru ceea ce creditorele datoresce debitorelui principale.

Compensatiunea n'are locu, în privinta debitorelui principale, pentru ceea ce creditorele datoresce cauţiunii.

Articolul 1149

Debitorele cari a acceptatu puru şi simplu ca unu creditore să facă cesiunea drepturiloru sale unei alte persoane, nu mai poate invoca în contra cesionarului compensatiunea cari ar fi avutu locu în privinta cedentelui înaintea acceptatiunii.

Candu cesiunea s'a notificatu debitorelui, dar nu s'a acceptatu de dinsulu, nu se împiedica de catu compensatiunea posteriore acestei notificatiuni.

Articolul 1150

Candu cele doue datorii nu sînt platnice într'acelasu locu, nu se poate opera compensatiunea, de catu platindu cheltuelile remiterii.

Articolul 1151

Candu sînt mai multe datorii compensabili, datorite de aceeaşi persona, se urmeza, pentru compensatiune, regulele stabilite pentru imputatiune la art. 1113.

Articolul 1152

Compensatiunea n'are locu în prejuditiulu drepturiloru dobendite de alte persoane. ' Astu'felu celu ce, fiindu debitore, a devenitu creditore în urma sequestrului ce i s'a facutu de o alta persona, nu poate invoca compensatiunea, în prejuditiulu sequestratelui.

Articolul 1153

Acelu ce a platitu o datoria stinsă, de dreptu, prin compensatiune, nu mai poate repetindu plata creanţei pentru cari n'a invocatu compensatiunea sa pretindă, în prejuditiulu altoru persoane, privelegiele sau ipotecile acestei creanţe, afară numai dacă este o causa evidente, ce l'a facutu sa nu cunosca creanta cari terbuia sa compense datoria sa.

Secţiunea V Despre confusiune

Articolul 1154

Camndu calităţi necompatibili se intilnescu pe capulu aceleiaşi persoane se face o confusiune, cari stinge amendoue drepturile, activu şi pasivu.

Articolul 1155

Confusiunea, ce se opera prun concursulu calitatiloru de creditore şi debitore principale, libera cautiunile;

Aceea, ce se opera prin concursulu calitatiloru de creditore sau debitore şi cauţiune nu aduce stingerea obligaţiunii principali; aceea ce se opera prin concursulu calitatiloru de creditore şi debitore, nu profita codebitoriloru sei solidari de actu pentru porţiunea datorită de dinsulu.

Secţiunea VI Despre perderea lucrului datoritu şi despre diferitele casuri în cari îndeplinirea obligatiunei este imposibile

Articolul 1156

Candu obiectulu obligatiunei este unu corpu certu şi determinatu, de pere, de se scote din comerciu, sau se perde astu'felu în catu absolutu sa nu se scia de esistenta lui, obligaţiunea este strinsa; dacă lucrulu a peritu sau s'a perdutu, fără greşeală debitorelui şi înainte de a fi pusu în intardiare.

Chiaru candu debitorele este pusu în intardiare, dacă nu a luatu asupra'şi casurile fortuite, obligaţiunea se stinge în casulu candu lucrulu ar fi peritu şi la creditore dacă i s'aru fi datu.

Debitorele este tinutu de a proba casurile fortuite ce alega. ' Ori în ce chipu ar peri sau s'ar perde lucrulu furatu, perderea sa nu libera pe celu ce l'a sustrasu de a face restitutiunea preţului.

Obligaţiunea se stinge tot'd'auna candu printr'unu evenimentu ore'cari ce nu se poate imputa debitorelui, se face imposibile îndeplinirea acestei obligaţiuni.

Secţiunea VII Despre acţiunea de anulatiune sau rescisiune

Articolul 1157

Minorele ne emancipatu poate esercita acţiunea în rescisiune pentru simpla lesiune în contra ori'carei convenţiuni; minorele emancipatu, în contra ori'carii convenţiuni ar trece peste capacitatea sa ce este determinata de titlulu minorităţii, tutelei şi emancipatiunii.

Articolul 1158

Candu lesiunea resulta dintr'unu evenimentu casuale şi neasceptatu, minorele n'are acţiunea de rescisiune.

Articolul 1159

Minorele ce face o simpla declaraţiune ca este majore, are acţiunea în rescisiune.

Articolul 1160

Minorele comertiante, banchiaru sau artisanu n'are acţiunea în rescisiune contra ingajamenteloru ce a luatu pentru comertiulu sau artea sa.

Articolul 1161

Minorele n'are acţiunea în rescisiune contra conventiuniloru făcute în contractului de căsătoria, dacă acesta s'a facutu cu consimtimentulu şi asistenţa acelorua, alu caroru consimtimentu este cerutu pentru validitatea căsătoriei sale.

Articolul 1162

Minorele n'are acţiunea în rescisiune contra obligatiuniloru ce resulta din delictele sau quasidelictele sale.

Articolul 1163

Minorele nu mai poate esercita acţiunea în rescisiune în contra ingajamentului facutu în minoritate, dacă l'a ratificatu, după ce a devenitu majore, şi acesta şi în casulu candu ingajamentulu este nulu în forma sa şi în acela candu produce numai lesiune.

Articolul 1164

Candu minorii interdisii, sau femeile maritate sînt admişi în acesta cualitate, a esercita, acţiune de rescisiune în contra ingajamenteloru loru, ei nu intorcu aceea ce au priimitu, în urmarea acestoru ingajamente, în timpulu minorităţii, interdictiunii, sau maritagiului, de catu se proba ca au profitatu de aceea ce li s'a datu.

Articolul 1165

Majorele nu poate, pentru lesiune sa esercite acţiunea în rescisiune.

Articolul 1166

Candu formalităţile cerute în privinta minorilloru sau interdisiloru, atatu pentru instreinarea immobileloru, catu şi pentru impartela unei succesiuni, s'au indeplinitu, ei sînt relativu la aceste acte consideraţi sa cumu le are fi facutu în majoritate sau înaintea interdictiunei.

Articolul 1167

În lipsa unui actu de confirmatiune sau de ratificatiune, este destulu ca obligaţiunea să se esecute voluntariu, după epoca în cari obligaţiunea putea fi valabile, confirmată sau ratificată.

Confirmatiunea, ratificatiunea sau esecutiunea voluntaria în forma şi în epoca determinata de lege, tine locu de renuntiare în privinta mijloceloru şi esceptiuiniloru ce pute fi opuse acestui actu, fără a se vetema drepturile personeloru a treia.

Confirmatiunea sau ratificatiunea sau esecutiunea voluntaria a unei donatiuni, făcute de către eredi sau representantii donatorelui, după mortea sa, tine locu de renuntiare atatu în privinta vitiuriloru de forma, catu şi în privinta ori'carii alte esceptiuni.

Articolul 1168

Donatorele nu poate repara, prin nici unu actu confirmativu, vitiurile unei donatiuni între vii; nulă în privinta formei, ea trebuie să se refacă cu formele legiuite.

Capitolul 9

Despre probaţiunea obligatiuniloru şi a plăţii

Articolul 1169

Celu ce face o propunere înaintea judecaţii trebuie să o dovedesca.

Articolul 1170

Dovada se poate face prin înscrisuri, prin marturi, prin presumtiuni, prin mărturisirea unei din părţi şi prin juramentu.

Secţiunea I Despre înscrisuri PARAGRAFUL I - Despre titlu autenticu

Articolul 1171

Actulu autenticu este acela ce s'a facutu cu solemnităţile cerute de lege, de unu functionaru publicu, cari are dreptu de a funcţiona în loculu unde actu s'a facutu.

Articolul 1172

Actulu cari nu poate fi autenticu din causa de necompetintii sau a necapacităţii funcţionarului sau din lipsa de forme, este valabile ca scriptura sub semnatura privată, dacă s'a iscalitu din părţile contractanţi.

Articolul 1173

Actulu autenticu are deplina credinţa în privirea ori carii persoane despre dispositiunile şi convenţiunile ce constata.

Esecutarea actului autenticu cari este investitu cu formula esecutoria, va fi suspensa prin punerea în acusatiune, candu se intenta o acţiune criminale în contra pretinsului autoru alu actului. Iar candu în cursulu unei instanţe civili actulu se ataca de falsu, tribunalele potu după împrejurări a suspende provisoriu esecutarea actului.

Articolul 1174

Actulu celu autenticu, sau celu sub semnatura privată are totu efectulu între părţi despre drepturile şi obligaţiunile ce constata, precumu şi despre aceea ca este mentionatu în actu, peste obiectulu principale alu conventiunii, cînd menţionarea are unu reportu ore'cari cu acestu obiectul.

Dacă mentionarile cari au obiectul unu faptu cu totulu streinu de acela alu conventiunii, nu potu servi de catu numai la unu inceputu de dovada.

Articolul 1175

Actulu secretu, cari modifica unu actu publicu, nu poate ave putere de catu între părţile contractanţi şi succesorii loru universali; unu asemenea actu nupote ave nici unu efectu în contra altoru persoane.

PARAGRAFUL II - Despre actele sub semnatura privată

Articolul 1176

Actulu sub'semnatura privată, recunoscutu de acela cărui se opune, sau privitu după lege, ca recunoscutu, are acelasu efectu ca actulu autenticu între acei cari l'au subscrisu şi între cei cari represinta drepturile loru.

Articolul 1177

Acela, cărui se opune unu actu, sub'ssemnatura privată, este datoru a 'lu recunosce sau a tagadui curatu scriptura sau sub'semmnatura sa.

Moscenitorii sei, ce represinta drepturile aceluia alu căruia se pretinde ca aru fi actulu, potu declara că nu cunoscu scripura sau sub'semnatura autorului loru.

Articolul 1178

Candu cine'va nu recunosce sciptura şi sub'semnatura sa, sau candu succesorii sei declara că nu le cunoscu, atunci justiţia ordonă verificarea actului.

Articolul 1179

Actele sub semnatura privată, cari cuprindu convenţiuni sinalagmatice, nu sînt valabili dacă nu s'au facutu în atâtea esemnlare originali câte sînt părţi cu interesu contrariu. Este de ajunsu unu singuru esemplaru originale pentru tote persoanele cari au acelasu interesu.

Fie'cari esemplaru trebuie să facă menţiune de numerulu originaleloru ce s'au facutu.

Cu tote acestea lipsa de menţiune ca originalele s'au facutu în numeru indouitu, intreitu s.c.l., nu poate fi opusă de acela cari a esecutatu din parte'i convenţiunea constatată prin actu.

Articolul 1180

Actulu sub semnatura privată, prin cari se obliga către alta a 'i plati o sumă de bani sau o catime ore'cari, trebuie să fia scrisă în intregulu lui de acela cari l'a subscrisu, sau celu putinu acesta înainte de a subsemna sa adauge la finele actului cuvintele "bunu şi aprobatu", aretandu totu d'auna în litere suma sau câtimea lucruriloru şi apoi sa iscalesca.

Nu sînt supuşi la acesta regula comertiantii, industrialii, plugarii, viarii, slugile şi omenii cari muncescu cu diua.

Articolul 1181

Candu suma aretata în actu este deosebită de aceea ce este aretata în bonu, obligaţiunea se presume ca este pentru suma cea mai mica, chiaru candu actulu precumu şi bunulu sînt scrise în intregu de mana acelui cari s'a obligatu, afară numai de nu se va proba în cari parte este greşeală.

Articolul 1182

Data scripturei privată nu face credinţa în contra personeloru a treia interesate, de catu din dioa în cari s'a infatisatu la o dregatoria publică, din dioa în cari s'a inscrisu într'unu registru publicu, din dioa morţii acelui sau unui din acei cari l'au subscrisu sau din dioa în cari va fi fostu trecutu fia şi în prescurtare în acte făcute de oficiarii publici, precumu procese verbali pentru punerea peceţii sau pentru facere de inventarie.

Articolul 1183

Registrele comerciantiloru nu făcut credinţa despre venderile ce cuprindu în contra personeloru necomercianţi. ' Dar judecătorului poate da juramentu la una sau la alta din părţi.

Articolul 1184

Registrele comerciantiloru se credu în contra loru, dar celu cari voesce a profita de ele nu poate despărţi cuprinderea loru, lasandu aceea ce poate a'i fi contrariu.

Articolul 1185

Registrele, cărţile sau chartiele domestice, nu făcut credinţa în favorea acelui, cari le a scrisu, dar au putere în contra lui:

1) Candu cuprindu curatu priimirea unei plati;

2) Candu cuprindu menţiunea espresa ca nota sau scrierea din ele s'a facutu ca sa ţină locu de titlu în favorea creditorelui.

Articolul 1186

Ori'ce anotatiune facuta pe creditore în josulu, pe marginea, sau pe dosulu unui titlu de creanta este creduta, cu tote că nu este subsemnata nici datată de elu, candu tinde a proba liberatiunea debitorelui.

Aceeaşi putere doveditore are şi scriptura facuta de creditore pe dosulu, marginea sau în josulu duplicatului unui actu sau quitante, dar numai candu duplicatulu va fi în manele debitorelui.

PARAGRAFUL III - Despre reboge

Articolul 1187

Rebogele, candu crestaturele după amendoue bocatile sînt egali şi corelative, sînt unu mijlocu de probare între persoanele cari au obiceiu a se servi cu unu asemenea mijlocu de probaţiune.

PARAGRAFUL IV - Despre copiele titluriloru autentice

Articolul 1188

Candu originalulu esiste, copia legalisata nu poate face credinţa de catu despre ceea ce se coprinde în originale, înfăţişarea cărui se poate cere totu'd'auna.

Candu originalulu nu esiste, copiele legalisate de oficiarii publici competinti se credu, după distincţiunile urmatore:

1) Copiele scose din ordinea magistratului, părţile fiindu faţa sau chiamate, cu formele legali, precumu şi copiele scose, fără interventiunea magistratului, dar de faţa cu părţile cari au asistatu de buna voia loru, au aceeaşi credinţa ca şi titlurile originali.

2) Copiele cari se voru fi datu de oficiarii publici competinti, fără interventiunea magistratului sau consimtimentului partiloru, făcut aseminea credinţa după trei'deci ani, socotiţi din dioa în cari sa'u datu aceste copii. Candu asemenea copii voru fi date de mai putinu de trei'deci ani nu făcut de catu unu inceputu de dovada.

3) Copiele legalisate de unu oficiaru publicu ne'competinte, nu potu face de catu unu simplu inceputu de dovada.

4) Copiele copieloru nu au nici o putere probatoria.

PARAGRAFUL V - Despre acte recognitive

Articolul 1189

Actulu de recunoscerea unei datorii constatate prin unu titlu precedente, nu face proba despre datoria şi nu dispensa pe creditore de a presenta titlulu originale de catu în urmatorele casuri:

1) Candu actulu de recunoscere cuprinde causa şi obiectulu datoriei precum şi data titlului primordiale, sau.

2) Candu actulu recognitivu avendu o dată de trei'deci ani este adjutatu de posesiune, şi de unulu sau mai multe acte de recunoscere conforme cu dinsulu.

Actulu recognitivu, în cele doue casuri menţionate, nu poate ave nici unu efectu despre ceea ce cuprinde mai multu de catu titlulu primordiale,sau despre ceea ce nu este în asemenare cu acestu titlu.

PARAGRAFUL VI - Despre actele confirmative

Articolul 1190

Actulu de confirmatiunea sau ratificatiunea unei obligaţiuni, în contra carii legea admite acţiunea în nulitate, nu este valabile de catu atunci candu face menţiune de motivulu acţiunii în nulitate, precum şi despre intenţiunea de a repara vitiulu pe cari se întemeia acea acţiune.

Secţiunea II Despre mărturii PARAGRAFUL I - Despre casulu candu dovada prin mărturii nu este priimita

Articolul 1191

Dovada despre unu lucru ore cari de o sumă sau de o valorue mai mare una suta cinci'deci lei, chiaru pentru depositu voluntariu, nu se poate face de catu sau prin unu actu autenticu, sau prin unu actu sub semnatura privată.

Nu se va primi nici o dată o dovadă prin mărturii, în contra, sau peste ceea ce cuprinde actulu, nici despre ceea ce s'aru pretinde ca s'ar fi disu înaintea, la timpulu, sau în urma confectiunii actului, cu tote ca ar fi cestiune de o sumă sau valorue mai mica de una suta cinci'deci lei.

Articolul 1192

Articilulu precedinte se aplică şi în casulu candu capitalulu unita cu dobinda cuvenită trece peste suma de una suta cinci'deci lei.

Articolul 1193

Celu cari a formatu cerere în judicata pentru o sumă mai mare de una suta cinci'deci lei, chiaru de va voi a'şi restringe cererea la una suta cinci'deci lei, nu va fi primitu a infatisa dovada prin mărturii.

Articolul 1194

Dovada prin mărturii nu se poate admite nici în casulu cererea în judecata este pentru o sumă mai mica de una suta cinci'deci lei, dar cari este unu restu din o creanta ami mare, neconstatata prin inscrisu.

Articolul 1195

Candu în aceeaşi instanţa o parte face mai multe cereri, pentru cari nu are unscrisuri, dacă tote aceste cereri, unindu'se, trecu pestesuma de una suta cinci'deci lei, dovada prin marturi nu poate fi admisă, chiaru candu creditorele aru pretinde ca caest creanţe provinu din anumite cause şi nu s'au nascutu în diferite epoce, afară numai dacă creditorele a dobenditu aceste drepturi de la alte persoane, prin succesiune, donatiune sau cu unu modu ore'cari.

Articolul 1196

Tote cererile sub ori'ce titlu cari nu sînt justificate prin inscrisu, se voru face prin aceeaşi petitiune. Ori'ce alte pretenţiuni posteriore neprobate prin inscrisu şi cari se putea face la darea petitiunei nu voru mai fi priimite.

Articolul 1197

Regulele mai susu prescrise nu se aplică în casulu candu esiste unu inceputu de dovada scrisă.

Se numesce inceputu de dovada ori' ce scriptura a acelui în contra cărui s'a formatu petitiunea,sau acelui ce elu represinta, şi cari scritpura face a fi de credutu faptulu pretinsu.

Articolul 1198

Acele regule nu se aplică însă totu d'auna candu creditorului nu'i a fostu cu putinta a'şi procura o dovadă scrisă despre obligaţiunea ce pretinde sau a conserva dovada luată, precum:

1) La obligaţiunile cari se nascu din quasi'contracte şi din delicte sau quasi'delicte;

2) La depositulu necesariu, în casu de incendiu, ruina, tumultu sau naufragiu, şi la depositele ce făcut călătorii în ospătăria unde tragu; despre tote acestea judecătorului va ave în vedere calitatea personeloru şi circumstantiele faptului;

3) La obligaţiunile contractante în casu de accidente neprevedute, candu nu este cu putinta partiloru de a face inscrisu;

4) Candu creditorulu a perdutu titlulu ce'i servea de dovada scrisă, din o causa de forta majore neprevedute.

Secţiunea III Despre presumtiuni

Articolul 1199

Presumtiunile sînt consecinţele, ce legea sau magistratulu trage din unu faptulu cunoscutu la unu faptu necunoscutu.

PARAGRAFUL I - Despre presumtiunile stabilite de lege

Articolul 1200

Sînt presumtiuni legali acelea cari sînt determinate speciale prin lege, precumu:

1) Actele ce legea le declara nule pentru ca le privesce făcute în fraudea dispositiuniloru sale;

2) În casurile candu legea declara ca dobindirea, sau liberatiunea unui debitoru resulta din ore'cari împrejurări determinate;

3) Puterea doveditore ce legea da marturisirii, sau juramentului ce face o parte;

4) Puterea ce legea acorda autorităţii lucrului judecatu.

Articolul 1201

Este lucru judecatu atunci candu a doua cerere de judecată are acelaşi obiectul, este intemeiata pe aceeasu causa şi este între aceleaşi părţi, facuta de ele şi în contra loru în aceeaşi cualitate.

Articolul 1202

Presumtia legale dispensa de ori'ce dovada pe acela în favoarea cărui este facuta.

Nici o dovadă nu este primită împotriva presuntiunii legali, candu legea, în puterea unei asemenea presumtiuni, anula unu actu ore'cari, sau nu da dreptu de a se reclama în judecata, afară numai de casurile, cînd legea a permisu dovada contraria şi afară de aceea ce se va dice în privinta juramentului şi marturisirii ce aru face o parte în judecata.

PARAGRAFUL II - Despre presumtiunile cari nu sînt stabilite de lege

Articolul 1203

Presumtiunile cari nu sînt stabilite de lege, sînt lăsate la luminile şi intelepciunea magistratului; magistratulu nu trebuie să se pronunţe de catu întemeindu'se pe presumtiuni, cari se aibă o greutate şi puterea de a nasce probabilitate;presumtiunile nu sînt permise magistratului de catu numai în casurile candu este permisă şi dovada prin marturi, afară numai dacă unu actu nu este atacatu ca s'a facutu prin fraude, dolu sau violentia.

Secţiunea IV Despre mărturisirea unei părţi

Articolul 1204

Se poate opune unei părţi mărturisirea ce a facutu sau înaintea începerii judecatei sau în cursulu judecatei.

Articolul 1205

Mărturisirea estra'judiciară cerbale nu poate servi de dovada candu obiectulu contestatiunei nu poate fi doveditu prin marturi.

Articolul 1206

Mărturisirea judiciară se poate face înaintea judecătorului de însuşi partea prigonitoria, sau de unu imputernicitu speciale alu ei spre a face mărturisire.

O asemenea mărturisire face deplina dovada în contra acelui, cari a marturisitu, nu sa poate despărţi în contra'i şi nu poate fi revocată de elu, afară numai de va proba ca a făcut'o din erore de faptu.

Secţiunea V Despre juramentu

Articolul 1207

Juramentulu judiciaru este de doue spetii:

1) Acela ce o parte prigonitore da celei'l'alte; acestu juramentu se numesce decisoriu.

2) Acela cari judecătorului, de la sine, da la una sau cea'alta din părţile prigonitore.

PARAGRAFUL I - Despre juramentulu decisoriu

Articolul 1208

Juramentulu decisoriu poate fi datu în ori'ce felu de contestatiune.

Articolul 1209

Juramentulu nu poate fi datu de catu asupra unei fapte personali a celui, cărui se propune a jura.

Articolul 1210

Acestu juramentu poate fi datu în totu cursulu procesului cu tote că nu esiste nici unu inceputu de dovada despre cererea sau esceptiunea asupra carii se propune jurarea.

Articolul 1211

Acela, cărui se da juramentulu, dacă nu'lu primesce sau nu'lu referesce adversarului seu, ori adversarulu, cari refusa juramentulu ce'i s'a referitu, voru cade în pretentiunea, sau în propunerile loru, de aperare.

Articolul 1212

Acela, cărui se da juramentulu, nu poate a'lu referi candu obiectulu juramentului este unu faptu personale alu lui, nu şi alu celei'alte părţi.

Articolul 1213

Candu o parte a juratu, cea'alta nu mai este primită a proba falsitatea juramentului.

Articolul 1214

Partea cari a datu sau cari a referitu juramentulu nu mai poate a'lu retrage, dacă adversarulu a declaratu ca este gata a jura.

Articolul 1215

Juramentulu facutu sau refusatu nu da o dovadă de catu în favoarea sau în contra acelui cari l'a datu, sau în favorea ori în contra ereditoru sei so aceloru cari 'lu infatiseda.

Articolul 1216

Juramentulu datu debitorelui de unulu din creditorii solidari şi facutu, nu libera pe debitore de catu pentru partea acelui creditore.

Articolul 1217

Juramentulu datu de debitore unui din creditorii solidari şi refusatu de acesta, libera pe debitore numai pentru partea creditorelui cari a refusatu a jura.

Articolul 1218

Juramentulu datu de unulu din creditorii solidari şi refufatu de debitore, sau juramentulu facutu de creditore, după propunerea debitorelui, profita la toţi debitorii solidari. Juramentulu datu debitorelui principale şi facutu de elu, libera şi pe fidejusore (chezasu). Juramentulu datu fide'jusorelui şi facutu profita debitorelui principale.

În aceste din urma doue casuri, juramentulu co'debitorelui solidaru sau alu fide'jusorelui, nu profita celoru alţi debitori sau debitorelui principale, de catu atunci, cînd juramentulu a fostu datu asupra fiinţei datoriei, iar nu asupra esistentei solidarităţii sau a cauţiunei.

PARAGRAFUL II - Despre juramentulu datu din oficiu

Articolul 1219

Judecătorului poate da juramentu la una sau la alta din părţile prigonitore. Acestu juramentu se da, sau spre a se completa consciinta magistratului, în decisiunea causei, sau spre a se pute determina suma condemnatiunei.

Articolul 1220

Judecătorului nu poate da din oficiu juramentu, sau asupra cererii sau asupra esceptiunei opuse, de catu sub urmatorele doue condiţiuni:

1) Ca cererea sau esceptiunea sa nu fia pe deplinu justificată;

2) Ca cererea sau esceptiunea sa nu fia cu totulu lipsită de probe.

Afară de aceste doue casuri, judecătorului nu poate de catu sau a adjudeca a sau a respinge curatu cererea sau esceptiunea.

Articolul 1221

Juramentulu datu din oficiu unei din părţi, nu poate fi referitu de acesta parte celei'alte.

Articolul 1222

Juramentulu asupra valoruei obiectului reclamantu nu poate fi datu de judecătorului reclamantelui de catu atunci, candu constatarea acelei valorui va fi imposibile de a se face cu altu mijlocu; chiaru în acestu casu, judecătorului este datoru a determina suma pînă la cari reclamantele va fi credutu pe juramentulu seu.

Titlul IV

Despre contractului de căsătoria şi despre drepturile respective ale sotiloru

Capitolul 1

Articolul 1223

Legea guberneza asociatiunea conjugale, în privinta averiloru, conformu reguleloru prescrise în capulu urmatoru, dacă părţile n'au facutu convenţiuni speciali.

Articolul 1224

Veri'ce convenţiuni matrimoniali sînt libere între soţi, întru catu acelea nu vetema drepturile bărbatului de capu alu familiei, sau de capu alu asociaţiunii conjugali, şi întru catu nu deroga la dispositiunile proibitive ale acestui codice.

Articolul 1225

Nu potu sotii, în contractului loru de căsătoria, se modifice drepturile ce da legea la titlulu IX şi X din Cartea I, acelui dintre soţi cari supra'vietuesce celui'altu.

Articolul 1226

Nu voru pute asemenea să facă nici o convenţiune sau renuntiare cari aru ave de obiectul sa scambe ordinea legale a succesiuniloru între dinsii şi descendintii loru.

Articolul 1227

Candu părţile declara în contractului loru de căsătoria ca adopta regimele dotale, asociatiunea conjugale, în privinta averiloru se va regula întru tote după cele prescrise la capulu urmatoru.

Articolul 1228

Convenţiunile matrimoniali voru fi făcute prin tribunalu, mai înainte de celebrarea căsătoriei, după formele stabilite în Codicele de procedura, sub pedepse nulitate.

Articolul 1229

Scambarile ce s'aru face la acele convenţiuni, mai înainte de celebrarea căsătoriei, sînt supuse la acelesi formalităţi, ca şi convenţiunile matrimoniali.

Deosebitu de acesta, ele nu voru fi valabili, dacă nu se voru face în presinta şi cu consimtimentulu simultaneu alu tutuloru personeloru cari au figuratu ca părţi la contractului de căsătoria.

Articolul 1230

Scambarile, făcute conformu reguleloru cuprinse în precedintele articolu, nu voru fi valabili în presinta unui alu treilea persoane dacă nu voru fi trecute în josulu contractului de căsătoria.

La casu de contraventiune, tribunalulu şi grefiarulu voru fi supuşi la acţiune recursoria civile pentru daune interese, deosebitu de alte pedepse dacă va fi unu asemene casu.

Articolul 1231

Minorele, cari este capabile de a se căsători, este capabile a face şi ori'ce relative la contractului seu de căsătoria. Acele convenţiuni de dinsulu făcute sînt valabili, dacă a fostu asistatu, afacerea loru, de persoanele alu caroru consimtimentu este necesariu pentru validitatea căsătoriei.

Articolul 1232

Regimele căsătoriei, fia legale, fia convenţionale, începe din dioa celebrarii căsătoriei înaintea oficiarului stării civili: nu se poate stipula ca elu va începe după unu terminu ore'cari, asu la împlinirea vre unei condiţiuni.

Capitolul 2

Despre regimele dotale

Articolul 1233

Dotea este averea ce se aduce bărbatului, din partea sau în numele femeii, spre a'lu ajuta sa susţină sarcinele căsătoriei.

Articolul 1234

Este dotale totu ceea ce femeia îşi constitue dreptu dote.

Este asemenea dotale, în lipsa de declarare contraria, totu ceea ce se da femeii, în contractului seu de căsătoria, sau de unu alu treilea sau de viitorulu ei barbatu.

Secţiunea I Despre constitutiunea dotii

Articolul 1235

Constitutiunea de dota coprinde tota averea presinte şi viitoria a femeii, seu numai tota averea presinte ori viitoria, sau numai o parte din averea presinte ori viitoria, sau chiaru numai unu obiectul individuale.

Constitutiunea, facuta în tremini generali, de tota averea femeii, nu coprinde averea sa viitoria.

Articolul 1236

Dotea nu poate fi constituită nici adaugita în timpulu căsătoriei.

Articolul 1237

Dacă tatalu şi mama constituescu împreună o dote, fără a distinge fia'cărui, dotea se considera constituită în porţiuni egali.

Dacă dotea este constituită numai de tata pentru partea sa şi a mamei, acesta, chiaru presinte de ar fi fostu în afacerea contractului şi chiaru de l'ar fi subscrisu, nu va fi de locu indatorata, şi dotea va remane intrega în sarcina tatălui.

Articolul 1238

De şi fiia dotată de tatalu sau de mama sa aru ave averea sa propria de cari se bucura, dotea se va lua în averea constituitoriloru, dacă nu este stipulaţiune contraria.

Articolul 1239

Candu celu remasu în vieta dintre soţi constitue o dote din bunuri paterne şi materne fără a specifică porţiunea fia'căruia, dotea se va lua mai anteiu din partea ce are viitorulu sotiu în averea defunctului şi, la neajungere, din averea sotiului constituitoru.

Articolul 1240

Cei ce constituescu o dote sînt datori sa respunda de evicţiunea şi de vitiele obiecteloru constituite după regulele stabilite la titlulu pentru vendare.

Articolul 1241

Dotea cari consiste în capitalu produce de dreptu dobînda, din dioa căsătoriei, în contra celoru ce au promis'o, chiaru de ar fi unu terminu pentru plata, dacă nu este stipulaţiune contraria.

Secţiunea II Despre condiţiunea averii dotali în timpulu căsătoriei

Articolul 1242

Numai barbatulu are administraţiunea averii dotali în timpulu căsătoriei.

Elu singuru are dreptu de a urmări pe debitorii şi pe deţinătorii averii dotali, de a lua fructele şi dobandile şi de a primi capitalurile.

Cu tote acestea, se poate stipula în contractului de căsătoria, ca femeia va primi ea însă'şi pe fie'cari anu şi sub quitantele ei singure, o parte din veniturile sale pentru întreţinerea şi trebuinţele sale personali.

Articolul 1243

Barbatulu este supusu, în privinta averii dotali la tote obligaţiunile unui usufructuariu.

Elu este respundetoru de tote prescripţiunile questigate asupra averii dotali, precumu şi de stricăciunile intemplate în aceeaşi avere din a sa negligenta.

Articolul 1244

Barbatulu nu este datoru sa dea cauţiune pentru primirea dotii miscatore a femeii, dacă mu s'a supusu la acesta îndatorire prin contractului de căsătoria.

Articolul 1245

Dacă dotea sau o parte din dote consiste în obiecte miscatore, preţuite prin contractului de căsătorie, barbatulu se face propietarulu aceloru obiecte, remaindu debitoru de pretulu loru afară dacă s'a cuprinsu în contractului căsătoriei declaraţiunea ca preţuirea nu face vendare.

Articolul 1246

Preţuirea nemiscatoreloru, facuta prin contractului de căsătoria, nu stramuta proprietatea loru la barbatu, dacă nu este declaraţiune espresa de acesta.

Articolul 1247

Nemiscatorulu, questigatu în timpulu căsătoriei prin bani dotali, nu devine dotale dacă nu s'a stipulatu în contractului de căsătoria asemenea întrebuinţare a baniloru dotali.

De asemenea, nu devine dotale immobilulu ce s'aru da spre plata dotii cari a fostu constituită în bani.

Articolul 1248

Nici barbatulu, nici femeia, nici amendoui împreună nu potu, în timpulu căsătoriei, a instreina, nici a ipoteca immobilulu dotale, afară de casurile prevedute la art. 1249, 1250, 1252, 1253, 1254.

Articolul 1249

Dotea mobiliară cari, după distinctiunea art. 1245 şi 1246, este propritatea a femeii, nu poate fi alienata de acesta de catu cu autorisatiunea bărbatului, sau, în casu de refusu din partea acestui, cu permisiunea judecaţii.

Articolul 1250

Femeia poate, observându formalităţile prescrise prin art. precedinte, sa dea immobilulu seu dotale:

1) Pentru capatuirea copiiloru sei dintr'o căsătoria anterioare;

2) Pentru capatuirea copiiloru comuni amboru sotiloru.

Articolul 1251

Candu femeia instraineza o avere dotale cu permisiunea justiţiei, în casu de refusu de autorisare din partea bărbatului, acesta conserva de dreptu folosinţă lucrului instrainatu.

Articolul 1252

Immobilulu dotale poate fi instrainatu, candu înstrăinarea sa este permisă prin contractului de căsătoria.

Articolul 1253

Immobilulu dotale poate asemene, consimtindu femeia, a se instraina cu permisiunea justiţiei şi după formele vendariloru publice:

1) Spre a scote de la inchisore pe barbatu sau pe femeia;

2) Spre a procura alimente familiei în casurile prevedute prin art. 185, 187 şi 188 de la titlulu despre căsătoria;

3) Spre a plati datoriele femeii sau ale celoru ce nu constituitu dotea, candu acele datorii au data anteriore căsătoriei;

4) Spre a face reparaţiuni mari neaperate pentru conservarea immobililoru dotali;

5) În finr, candu acelu immobile se stapinesce în indivisiune cu alţii şi este recunoscutu că nu se poate împărţi.

În casu candu licitaţiunea pentru causa aici espresa aru fi provocată de o a treia persona, în puterea art. 728 şi 1388, consimtimentulu femeii pentru înstrăinarea immobilelui dotale nu este neaparatu.

În tote casurile ceea ce prisosesce din pretulu venderii peste trerbuintele recunoscute va remane dotale şi se va întrebuinţa spre cumpărare de altu immobile, de se poate.

Articolul 1254

Immobilulu dotale poate fi scambatu, cu consimtimentulu femeii , pe altu immobile de valorue celu putinu de patru cincimi din valoruea sa, justificandu'se de utilitatea scambului, dodindindu'se autorisatiunea justiţiei, şi după o preţuire prin esperti numiţi din oficiu de tribunalu.

În acestu casu, immobilulu primitu în scambu va fi dotale; adausulu în bani ce s'aru pute lua pe lîngă immobilulu primitu, va fi asemenea dotale; şi se va întrebuinţa spre cumpărare de immobili, de se poate.

Articolul 1255

Dacă, afară de casurile esceptionali mai sus aretate, femeia sau amendoui sotii împreună instraineza immobilulu dotale, femeia sau moştenitorii sei poate face a se revoca instreinarea, în cursu de dece ani după desfacerea căsătoriei.

Femeia va ave acelaşi dreptu în cursu de dece ani după separatiunea patrimonieloru. Barbatulu va pute şi elu însuşi să facă a se revoca alienatiunea în timpulu căsătoriei, remaindu cu tote acestea supusu la daune'interese către cumparatoru, dacă nu va fi declaratu în contractu ca immobilulu vendutu este dotale.

Articolul 1256

Dacă dotea este în pericolu de a se perde şi desordinea dare'averiloru bărbatului este ajunsă la asa gradu în catu este indoiosu ca averea sa aru pute fi indestula pentru veri'ce acţiune ce femeia aru pute să aibă la timpulu cuvenitu, în contra averii bărbatului, ea va pute urmări separarea patrimonieloru.

Articolul 1257

Numai femeia poate se cera separatiunea patrimonieloru. Creditorii personali ai femeii nu o potu cere de catu cu consimtimentulu seu.

Cu tote acesstea, în casu de falimentu sau de nesolvabilitate a bărbatului, creditorii femeii potu esercita drepturile acesteia pînă la suma la cari se ridica creanţele loru.

Articolul 1258

Separatiunea patrimonieloru nu se poate face de catu prin judecata; veri'ce separatiune de patrimonie între barbatu se femeia, facuta de buna voia în timpulu căsătoriei este nulă.

Articolul 1259

Cererea pentru separatiunea patrimonieloru nu se va socoti formată de catu după ce o va fi autorisatu preşedintele tribunalului.

Atatu acea cerere, candu ar fi autorisata catu şi otarirea ce ar interveni voru trebui sa fia publicate, după formele şi la epocele prescrise în codicele de procedura, sub pedepsa de nulitate, ce va pute fi opusă atît de creditorii bărbatului, catu şi de însuşi barbatulu.

Articolul 1260

Confesiunea bărbatului nu va pute face proba, chiar dacă nu s'ar afla creditori.

Articolul 1261

Creditorii bărbatului potu interveni în instamnta spre a contesta cererea pentru separarea patrimonieloru.

Articolul 1262

Separatiunea patrimonieloru de şi pronuntiata de judecată, va fi nulă, dacă, în cursu de o luna de la pronunţarea otarirei şi în urma publicariloru de cari se face menţiune la art. 1259, nu se va fi inceputu esecutarea otarirei.

Acea esecutare se va face prin plata reale, a drepturiloru femeii, pe mesura averii bărbatului, constatată prin actu autenticu, sau prin urmăriri începute şi neîntrerupte.

Articolul 1263

Otarirea cari a pronuntatu separarea patrimonieloru are efectu din dioa candu s'a formatu cererea, fără inse ca acela să se intinda la actele de administraţiune ale bărbatului, făcute în urma cererii şi mai înainte de otarire.

Articolul 1264

Creditorii bărbatului potu ataca separatiunea de patrimoniu, pronunţată şi chiar esecutata cu fraude în contra drepturiloru loru.

Articolul 1265

Femeia cari a questigatu separatiunea de patrimonie, dobandesce libera administraţiune a avutului seu. Ea poate dispune de averea sa mobile şi chiar a o instreina; dar nu poate instreina immobilulu fără consimtimentulu bărbatului seu, sau, la casu de refusu, fără autorisatiunea judecaţii.

Articolul 1266

După separatiunea patrimonieloru, femeia este datore să contribuie, după puterea mijloceloru sale şi ale bărbatului, la sarcinele casei şi la crescerea copiiloru comuni. Ea este datore se intempine aceste sarcine în totu numai cu al seu, dacă bărbatului nu 'i a mai remasu nimicu.

Articolul 1267

În casu de separatiune de patrimonie barbatulu nu este respundetoru pentru intrebunitarea ce ar pute face femeia cu pretulu immobillului seu instreinatu prin autorisatiunea judecatei, afară numai dacă a luatu parte la contractu, sau dacă este probatu ca pretulu a fostu primitu de dinsulu, sau s'a intrebuintatu în folosulu seu.

Articolul 1268

Inchiriarea sau arendarea ce face barbatulu de averile dotali ale femeii pe mai multu de cinci ani, nu sînt obligatorie, în casu de separatiune de patrimonie sau de desfacerea căsătoriei, pentru femeia sau pentru moştenitorii sei, de catu pînă la împlinirea de cinci ani de la inceputulu loru, sau pînă la împlinirea veri cărui periodu cincinale urmatoru în cari se afla părţile, la epoca separaţiunii de patrimonie sau a desfacerii căsătoriei.

Articolul 1269

Reînnoirea de arendare sau de inchiriare a averiloru dotali, facuta de barbatu înaintea espirarii contractului cu mai multu de doui ani pentru bunurile rurali şi cu mai multu de unu anu pentru case, remane fără efectu pentru femeia sau moştenitorii sei, dacă, în momentulu separaţiunii de patrimonie sau al desfacerii căsătoriei, încă n'a inceputu a se pune în lucrare.

Articolul 1270

Separatiunea de patrimonie între barbatu şi femeia poate inceta şi regimele creatu prin contractului de căsătoria poate fi restabilitu cu consimtimentulu amboru partiloru.

Acesta restabilire nu se poate face de catu prin tribunalu, după formele prescrise în codicele de procedura.

În acestu casu tote sînt puse în starea de mai înainte, ca şi cum n'ar fi fostu separatiune, fără însă a se atinge întru nimicu efectulu aceloru făcute de femeia, în urmarea art. 1265, 1266 şi 1267.

Veri ce convenţiune, prin cari sotii aru modifica regimele creatu prin contractului loru de căsătoria este nulă.

Secţiunea III Despre restitutiunea dotii

Articolul 1271

Obligaţiunea de a restitui dotea ia nascere sau prin desfacerea căsătoriei, sau prin separatiunea de patrimonie, sau prin absinta unui dintre soţi.

Articolul 1272

Dacă dotea consiste în immobili, sau în mobili, cari după cele legiuite în art. 1245 şi 1246, au fostu remase în proprietatea femeii, barbatulu sau moştenitorii sei potu fi constrinsi a o restitui îndată ce obligaţiunea de restituire a luatu nascere.

Articolul 1273

Dacă dotea consiste în bani sau în alte immobili cari au fostu trecutu în proprietatea bărbatului, conformu art. 1245 şi 1246, obligaţiunea de restituire are terminu de unu anu din momentulu de candu a luatu nascere.

Acea obligaţiune, în casu de separatiune din patrimonie, va trebui sa fia plătită sau asicurata îndată fără nici o distinctiune.

Articolul 1274

Dacă mobilile, a cărora proprietate a remasu a femeii, au peritu prin usu şi fără culpa bărbatului, acesta nu va fi datoru sa intorca de catu pa cele remase şi în starea în cari se voru afla.

Cu tote acestea femeea va ave facultate, în ceea ce privesce rufele, vestimentele şi alte obiecte de întrebuinţarea sa personale, sa ia pe cele ce servescu la uzul seu actual fără a distinge dacă chiar acelea au fost constituite ca dote sau dacă a u fostu făcute în timpulu căsătoriei.

Asemenea şi în casulu candu acelea au fostu constituite estimate, femeea va ave facultatea a lua în natura lucrurile cari servescu la usulu seu actuale, sau a cere estimatiunea celoru constituite ca dote, remaindu să se prinda acea suma în restulu dotii de restituitu.

Articolul 1275

Dacă dotea cuprinde obligaţiuni sau constitutiuni de rendită cari au peritu, în totu sau în parte, fără negligenta bărbatului, acesta nu va fi respundetoru, ci se va libera reconstituindu contractele.

Articolul 1276

Dacă dotea coprinde unu usufructu, barbatulu sau moştenitorii sei voru fi obligaţi sa restitue numaidreptulu de usufructu, nu şi fructele din timpulu căsătoriei.

Articolul 1277

Dacă căsătoria a tinutu dece ani de la împlinirea terminiloru puse pentru plata dotii, femeia sau moştenitorii sei o voru pute repeti de la barbatu, la epoca restituţiunii, fără sa fia datori a proba ca elu a primit'o. Barbatulu nu se va pute apera de îndatorirea de a o restitui, de catu dacă va proba ca a facutu cuvenitele diliginte spre a'şi o provoca şi ca acelea ce au remasu fără efectu.

Articolul 1278

Dobindele şi fructele dotii sînt de dreptu datorite de barbatu sau de moştenitorii sei, din dioa evenimentului cari a datu nascere la obligaţiunea restituţiunii.

Articolul 1279

Dacă căsătoria seesface prin mortea bărbatului, femeia are alegerea de a cere, pentru cursulu anului de doliu, sau dobinde sau fructele dotii sale, sau alimente din succesiunea bărbatului seu.

În tote casurile, abitatiunea în cursulu acelui anu şi veşmintele de doliu trebuescu a se procura femeii din succesiunea bărbatului sau.

Articolul 1280

Candu sarcinele căsătoriei inceteza pentru barbatu, fructele immobililoru dotali se impartu între barbatu şi femeia sau între moştenitorii loru, în proporţiunea timpului catu a duratu bucurarea bărbatului de dote în cursulu celui după urma anu.

Anul începe din dioa candu s'a celebratu căsătoria.

Articolul 1281

Femeia are ipoteca legale, supusă cu tote acestea la inscriptiune, asupra immobilelorubarbatului seu, pentru dotea cea alienabile. În nici unu casu femeia nu va pute renunţa la acesta ipoteca, sub pedepsa de nulitate.

Articolul 1282

Dacă, în momentulu candu tatalu sau mama a constituitu fiicei sale o dote, barbatulu era deja nesolvabile şi nu avea nici arte, nici profesiune, fiica dotată nu va fi datore sa reporteze la succesiunea tata'seu sau mamei sale de catu acţiunea ce are sau ar putea ave în contra bărbatului pentru restitutiunea dotii.

Dacă barbatulu a devenitu nesolvabile în timpulu căsătoriei, sau dacă avea o arte sau o profesiune cari 'i tinea locu de avere, perderea dotii cade numai asupra femeii.

Secţiunea IV Despre averea parafernale

Articolul 1283

Tota averea femeii cari nu este dotale este paraferna sau averea estradotale.

Articolul 1284

Dacă tota averea femeii este parafernale şi dacă, în contractului de căsătoria, nu este convenţiune cari sa determine porţiunea contributiva a femeii la sarcinele căsătoriei, femeia va contribui cu a treia parte din veniturile sale.

Articolul 1285

Femeia are administrarea şi folosinţă averei sale parafernali. Ea nu poate aliena acea avere, nici a sta în judecata pentru dinsa, de catu cu autorisatiunea bărbatului, sau la casu de refusu din partea acestui, cu permisiunea judecatei.

Articolul 1286

Dacă femeia da bărbatului seu procuraţiune ca sa admistre averea parafernale, barbatulu va ave către femeia sa tote obligaţiunile unui mandatartiu.

Dispositiuni particolare

Articolul 1287

Supuindu'se regimului dotale, sotii potu cu tote acestea sa stipuleze o societate de aquisitiuni, ale carii efecte sînt cele urmatore.

Articolul 1288

Sotii cari stipulează, în contractului loru, de căsătoria, o societate de aquisitiuni, pestreza fie'cari pe sema sa, datoriele sale actuali şi viitore şi mobilile respective presinti şi viitore.

Articolul 1289

Dacă mobilile, esistenti la epoca căsătoriei, sau cari au cadutu unui dintre soţi mai în urma, n'au fostu constatate prin inventariu regulatu, ele voru fi socotite ca aquisitiuni.

Articolul 1290

Tote câte sotii voru questiga prin industria loru, sau amendoui împreună sau fie'cari în parte; tote fructele şi veniturile averii dotali şi ale celei parafernali cari se voru economisi, voru forma fondulu comune alu acestei societăţi.

Articolul 1291

La încetarea sarciniloru căsătoriei, fondulu comune de cari se face menţiune în articlulu precedinte, se va împărţi pe jumetate între soţi sau între moştenitorii loru, după regulele şi urmările stabilite pentru împărţirea succesiuniloru.

Articolul 1292

Impartiala nu se va face de catu după restitutiunea dotii şi după ce amendoui sotii voru lua din fondulu comune sumele ce'şi datorescu reciprocu.

Articolul 1293

În cassu candu amendoui sotii voru ave, pentru drepturi ale loru personali, a prelua valorui din fondulu comune, femeia sau moştenitorii sei voru trece înaintea bărbatului.

Titlul V

Despre vindere

Capitolul 1

Despre natura şi vorma vinderii

Articolul 1294

Vinderea este o convenţiune prin cari doue părţi se obliga între sine, una a transmite celei alte proprietatea unui lucru şi acesta a plati celei d'inteiu pretulu lui.

Articolul 1295

Vinderea este perfecta între părţi şi proprietatea este de dreptu strmutata la cumperatoru, în privinta vendetorului, îndată ce părţile sau invoitu asupra lucrului şi asupra preţului, de şi lucrulu încă nu se va fi predatu şi pretulu încă nu se va fi numeratu.

În materia de vindere de immobile, drepturile cari resulta din vinderea perfecta între părţi, nu potu a se opune, mai nainte de transcriptiunea actului, unei alu treilea persoane cari aru ave şi aru fi conservatu, după lege, ore'cari drepturi asupra immobilului vendutu.

Articolul 1296

Vinderea se poate face sau pure seu sub condiţiune.

Ea poate ave de obiectul doue sau mai multe lucruri alternative.

În tote casurile efectele sale sînt regulate după principiele generali ale conventiuniloru.

Articolul 1297

În casu de vindere facuta prin dare de arvuna, convenţiunea accesorie a arvunei nu va pute ave nici unu efectu:

1) Dacă convenţiunea principale a vinderii este nulă;

2) Dacă vinderea se esecuteza;

3) Dacă vinderea se resilieza prin comunu consimtimentu;

4) Dacă esecutarea vinderii a devenitu neposibile fără culpa nici unei din părţi.

Arvuna în aceste casuri se va înapoia sau se va prinde în prestaţiunile reciproce, după împrejurări.

Articolul 1298

Dacă vinderea nu s'a esecutatu prin culpa unei din părţile contractanţi, acesta va perde arvuna data sau o va intorce indoita avend'o primită, dacă partea cari nu este în culpa nu aru alege mai bine sa cera esecutarea vinderii.

Articolul 1299

Dacă s'a vendutu marfe cu gramada vinderea ese perfecta de şi marfele n'au fostu încă cantarite, numerate sau mesurate.

Articolul 1300

Dacă însă marfele nu s'au vendutu cu gramada ci după greutate, după numeru, sau după mesura, lucrurile vendute ramanu în risiculu'periclu alu vendetorului, pînă ce voru fi cantarite, numerate sau mesurate; dar acesta nu împiedica pe cumperatoru de a cere şi a dobendi la casu de neesecutare, sau predarea lucruriloru vendute sau daune'interese, dacă se cuvine.

Articolul 1301

În privinta vinului, a oliului şi a altoru asemeni lucruri cari, după obiceiul se gusta mai'nainte de a se cumpara, vinderea nu esiste pînă ce cumparatorulu nu le a gustatu şi n'a declaratu ca'i convinu.

Articolul 1302

Vinderea facuta pe încercate este totu d'auna presupusa condiţionale pînă la încercare.

Articolul 1303

Pretulu vinderei trebuie să fia seriosu şi determinatu de părţi.

Articolul 1304

Cu tote aceste determinarea preţului poate fi lăsată la arbitratulu unei alu treilea persoane.

Articolul 1305

Spesele venderei sînt în sarcina cumpărătorului, în lipsa de stipulaţiune contraria.

Capitolul 2

Cine poate cumpara sau vinde

Articolul 1306

Potu cumpara şi vinde toţi cărora nu le este opritu prin lege.

Articolul 1307

Venderea nu se poate face între soţi de catu pentru causa de liquidatiune şi anume:

1) Cînd, în casu de separatiune de patrimonie, unulu dintre soţi da celui'l'altu, dreptu plata unei datorii, o avere a sa;

2) Candu barbatulu cede femeii, chiar neseparată, din averea sa, pentru o causa legitima precumu pentru unu immobile ce era datoru sa cumpere cu bani dotali, sau pentru o sumă ce'i datorea;

3) Cînd femeia cede bărbatului seu, din avutulu seu propriu, dreptu plata unei sume promise bărbatului ca dote.

În tote casurile moscenitorii reservatari ai partiloru contractanţi au dreptu de a ataca asemeni operaţiuni dacă ele ascundu beneficie indirecte.

Articolul 1308

Sub pedepsa de nulitate, nu se potu face adjudecatari nici directe, nici prin persoane intrepuse:

1) Tutorii, ai averii celoru de sub a loru tutela;

2) Mandatarii, ai averii ce sînt însărcinaţi sa venda;

3) Administratorii, ai averii comuneloru sau stabilimenteloru încredinţate îngrijirii loru;

4) Oficiantii publici ai averiloru Statului ale caroru venderi se făcut printr'înşii.

Articolul 1309

Judecătorii şi suplentii, membrii ministeriului publicu şi advocatii nu se potu face cesionari de drepturi litigiose, cari sînt de competinţa curţii de apelu, în a carii circonscriptiune îşi esercita funcţiunile loru, sub pedepsa de nulitate, spese sau daune'interese.

Capitolul 3

Despre lucrurile cari se potu vinde

Articolul 1310

Tote lucrurile cari sînt în comerciu potu să fie vendute, afară numai dacă vre o lege a opitu acesta.

Articolul 1311

Dacă în momentulu venderei, lucrulu vendutu era peritu în totu, vinderea este nulă. ' Dacă era peritu numai în parte cumparatorulu are alegerea între a se lasă de contractu sau a pretinde reducerea preţului.

Capitolul 4

Despre obligaţiunile vendetorului Secţiunea I Dispositiuni generali

Articolul 1312

Vendetorulu este datoru sa esplice curatu îndatoririle ce înţelege a lua asupra'şi.

Veri'ce clausa obscura sau indouiosa se interpreta în contra vendetorului.

Articolul 1313

Vendatorulu are doue obligaţiuni principali, a preda lucrulu şi a respunde de dinsulu.

Secţiunea II Despre predarea lucrului

Articolul 1314

Predarea este strămutarea lucrului vendutu în puterea şi posesiunea cumpărătorului.

Articolul 1315

Obligaţiunea de a preda imobilele se indeplinesce, din partea vendetorilui, prin remiterea chiaieloru, dacă e vorbe de o clădire, sau prin remiterea titlului de proprietate.

Articolul 1316

Predarea lucruriloru mobili se face;

Sau prin tradiţiune reale, sau prin remiterea chiailoru clădirii, în cari se afla puse, sau prin simplulu consimtimentu alu partiloru, dacă strămutarea nu se potu face în momentulu venderii, sau dacă cumparatorulu le avea în puterea sa, la facerea venderei, cu vre unu altu titlu.

Articolul 1317

Spesele predării sînt în sarcina vendetorului, şi ale redicarii în sarcina cumpărătorului, dacă nu este stipulaţiune contraria.

Articolul 1318

Traditiunea lucruriloru necorporali se face, sau prin remiterea titluriloru, sau prin usulu ce face cumparatorulu de dinsele, cu consimtimentulu vendetorului.

Articolul 1319

Predarea trebuie să se facă la loculu, unde se afla lucrulu vendutu în timpulu venderii, dacă părţile nu s'au invoitu altu'felu.

Articolul 1320

Dacă vendetorulu nu face predarea în timpul determinatu de ambe părţile, cumparatorulu va ave facultatea de a alege între a cere resolutiunea venderii sua punerea sa în posesiune, dacă intardiarea nu provine de catu din faptulu vendetorului.

Articolul 1321

În tote casurile, vendetorulu trebuie să fia condemnatu la daune'interese, dacă urmeza vre'o vetemare pentru cumparatoru din nepredarea lucrului la timpul.

Articolul 1322

Vendetorulu nu este datoru se predea lucrulu, dacă cumparatorulu nu platesce pretiulu şi nu are datu de vendetoru unu terminu pentru plata.

Articolul 1323

Elu nu va fi datoru să facă predarea, chiar de ar fi şi datu unu terminu pentru plata, dacă de la vendere în coa cumparatorulu a cadutu în falimentu, sau în nesolvabilitate, în câte vendetorulu se afla în pericolu de a perde pretiulu, afară numai dacă cumparatorulu va da cauţiune ca va plati la terminu.

Articolul 1324

Lucrulu trebuie să fie predatu în starea în cari se afla în momentulu venderii. Din acea di tote fructele sînt ale cumpărătorului.

Articolul 1325

Obligaţiunea de a preda lucrulu coprinde accesoriele sale şi totu ce a fostu destinatu

Articolul 1326

Vendetorulu este datoru sa predea coprinsulu lucrului vendutu în mesura determinata prin contractu, însă cu modificările mai josu aretate.

Articolul 1327

Dacă venderea unui immobile s'a facutu ca aretare de coprinsulu seu, şi pe atatu mesura, vendetorulu este datoru sa predea cumpărătorului, dacă acesta cere, coprinsulu aretatu în contractu. Neputendu, sau cumparatorulu necerendu, vendetorulu este datoru sa sufere o scădere proporţionale la pretiu.

Articolul 1328

Dacă, din contra, în casulu art. precedente, s'aru găsi ca coprinsulu lucrului e mai mare de catu celu aretatu în contractu, cumparatorulu poate sau a complini pretulu după numerulu mesurilloru aflate, sau, dacă escedentele coprinsului aflatu se redica la o a doue'decea parte a coprinsului declaratu în contractu, a strica venderea.

Articolul 1329

În tote casurile de vendere facuta alt'felu de catu pe atatu mesura, fie vendarea de unu corpu certu şi limitatu, fie de mai multe fonduri distincte şi separate, fie concepută cu espresiunea mesurei înaintea desemnarei obiectului sau din contra, nici vendetorulu n'are dreptu la adausu de pretu pentru escedente, nici cumparatorulla scădere, pentru lipsa, de catu în casulu candu escedentele sau lipsa pretuesce o a doue'decea parte din pretulu totale alu venderii.

Articolul 1330

Dispositiunile celoru trei articole precedenti nu se voru aplica de catu în lipsa de stipulaţiune contraria între părţi.

Articolul 1331

Candu, după art. 1328 şi 1329, este casu de a se adaugi pretulu pentru excedent de măsuri, cumparatorulu are facultatea de a alege, între a strica venderea şi a impllini pretulu. Suplimentulu preţului se respunde cu dobenda, dacă cumparatorulu a pastratu immobilele.

Articolul 1332

În tote casurile candu cumparatorulu are dreptu de a strica venderea vendetorulu este datoru sa 'i restituiesca, deosebitu de pretu, dacă l'a priimitu, spesele contractului.

Articolul 1333

Dacă s'au vendutu doue feluri printr'unu singuru contractu, dreptu unu singuru pretu, cu aretare de mesura fia'cărui, şi coprinsulu unui este mai micu de catu celu declaratu, era alu celui'laltu mai mare, se va face compensatiune inrte pretulu escedentelui şi pretulu lipsei, şi acţiunea vendetorului pentru adăugire sau a cumpărătorului pentru scădere de pretu va fi supusă reguleloru mai susu stabilite.

Articolul 1334

Acţiunea vendetorului pentru complinirea preţului, şi a cumpărătorului pentru scăderea preţului sau pentru stricarea contractului, se prescriu printr'unu anu din diua contractului.

Articolul 1335

Periclulu totale sau parţiale alu lucrului vendutu mai 'nainte de predare, se judeca după regulele generali ale obligatiuniloru conventionali.

Secţiunea III Despre respunderea vendetorului

Articolul 1336

Vendetorulu respunde către cumparatoru:

1) De linistita posesiune a lucrului şi

2) De vitiele aceluiaşi lucru.

PARAGRAFUL I - Respunderea de evicţiune

Articolul 1337

Vendetorulu este de dreptu obligatu, după natura contractului de vendere, a respunde către cumparatoru de evicţiunea totale sau parţiale a lucrului vendutu, sau de sarcinele la cari s'aru pretinde supusu acelu abiectu şi cari n'aru fi fostu declarate la facerea contractului.

Articolul 1338

Părţile potu, prin convenţiune, sa adauge, sa micşoreze sau sa sterga obligaţiunea de a respunde de evicitiune.

Articolul 1339

În nici unu modu vendetoriulu nu se poate sustrege de la respunderea pentru evicţiunea cari aru resulta dintr'unu faptu personale alu seu: veri ce convenţiune contraria este nulă.

Articolul 1340

Stipulatiunea prin cari vendetoriulu se descarca de respunderea pentru evicţiunea nu'lu scutesce de a restitui pretiulu, în cadu de evicţiune, afară numai dacă cumparatoriulu a cunoscutu, la facerea venderii, periclulu evictiunii, sau dacă a cumparatu pe respunderea sa propria.

Articolul 1341

Candu vendetorulu este respundetoru de evicţiune, cumparatorulu, dacă este evinsu, are dreptulu a cere de la vendetoru;

1) Restitutiunea pretiului;

2) Fructele, dacă este datoru ale intorce proprietarului cari l'a evinsu;

3) Spesele instanţei deschise de dinsulu în contra vendetoriului şi a celei deschise de evingetoru în contra sa;

4) Daune interese şi spesele contractului de vindere.

Articolul 1342

Dacă, la epoca evictiunii, lucrulu vendutu se afla de o valorue inferiore sau a suferitu deterioratiuni ori prin negligenta cumparatoriului, ori prin evenimente independinti de cumparatoru, vendetorulu nu poate apera de a restitui pretiulu intregu.

Articolul 1343

Dar dacă cumparatorulu a trasu folose din stricăciunile ce a facutu lucrului, vendetorulu are dreptulu a oprii din pretu o sumă egale cu acele folose.

Articolul 1344

Dacă lucrulu vendutu se afla, la epoca evictiunii, de o valorue mai mare, din ori ce causa, vendetorulu este datoru sa platesca cumpărătorului, pe lîngă pretulu venderii, escedentele valoruii în timpulu evictiunii.

Articolul 1345

Vendetoriulu este datoriu sa intorca cumparatoriului, elu însuşi, sau prin evingetoru, tote spesele necesarie, utili şi de întreţinere ale aceluia.

Articolul 1346

Dacă vendetorulu a vendutu cu rea credintia fondulu altu, elu va fi datoru se intorca cumparatoriulu tote spesele ce va fi facutu, chiaru din cele de simpla placere.

Articolul 1347

Dacă cumparatorulu este evinsu numai de o parte a lucrului şi acesta are, în privinta totului, o asa insemnetate în catu cumparatoriulu n'aru fi cumparatu lucrulu fără acea parte, elu poate strica venderea.

Articolul 1348

Dacă, în cadu de evicţiunea unei părţi a fondului vendutu, nu se strica venderea cumparatorulu are dreptu a cere valoruea, în momentulu evictiunii, a părţii de cari a fostu evinsu, iaru nu o parte proporţionale din pretu, ori de a crescutu sau de a scadutu imobilele în vlaore de la vindere în coa.

Articolul 1349

Dacă immobilele vendutu se afla insarcinatu de servituţi neaparenti, nedeclarate de vendetoru şi de o asa importanţa, în catu se poate presupune ca cumparatorulu n'aru fi cumparatu de le aru fi cunoscutu, elu poate cere sau stricarea contractului sau o indemnitate.

Articolul 1350

Cestiunile de daune'interese ce aru resulta din neesecutarea vinderii, şi cari nu sînt prevedute aici, se voru decide după regulele generali ale conventiuniloru.

Articolul 1351

Dacă cumparatorulu s'a judecatu pînă la ultima instantia cu evingetorulu seu, fără sa chiame în causa pe vendetoru, şi a fostu condemnatu, vendetoriulu nu mai respunde de evicţiune, de va proba ca era mijloace să se questige judecata.

PARAGRAFUL II - Respunderea de vietele lucrului vendutu

Articolul 1352

Vendetoriulu este supusu la răspundere pentru vitiele ascunse ale lucrului vendutu, dacă, din causa aceloru, lucrulu nu este bunu de intrebuintatu, după destinarea sa, sau intrebuinatarea sa e atatu de micşorată, în catu se poate presume de cumparatorulu nu l'aru fi cumparatu, sau n'aru fi datu de densulu ceea ce a datu, de i'aru fi cunoscutu vietele.

Articolul 1353

Vendetoriulu nu e respundetoru de vitiele aparenti şi despre cari cumparatoriulu a pututu singuru să se convingă.

Articolul 1354

Elu este respundetoru de vitiele ascunse, chiar şi candu nu le'a cunoscutu, afară numai dacă, în cadulu acesta, nu se va fi invoitu cu cumparatorulu ca sa nu respunda de vitie.

Articolul 1355

În cadurile art. 1352 şi 1354 cumparatorulu poate sau a intorce lucrulu şi a'şi repriimi pretulu, sau a opri lucrulu şi a cere inapoiarea unei părţi din pretu arbitrata prin esperti.

Articolul 1356

Dacă vendetorulu cunoscea vitiele lucrului, elu este datoru, pe lîngă restitutiunea preţului, de tote daunele interese către cumparatoru.

Articolul 1357

Dacă vendetoru nu cunoscea vitiele lucrului elu nu poate fi apucatu de catu pentru restitutiunea preţului şi pentru spesele făcute de cumparatoru cu ocasiunea venderei.

Articolul 1358

Dacă lucrulu a peritu din causa vitieloru sale, vendetorulu e datoru a intorce cumpărătorului pretulu şi a'lu desdama, conformu celoru doue articole precedenti.

Dar predarea lucrului prin cadu fortuitu va fi pe sema cumparatoriului.

Articolul 1359

Acţiunea pentru vitie redibitorie trebuie să fia intentată de cumparatoru în scurtu terminu, după natura vitiului, obiceiulu din partea locului şi distanta.

Articolul 1360

Acesta acţiune nu esiste în venderile publice.

Capitolul 5

Despre obligaţiunile cumpărătorului

Articolul 1361

Principalea obligaţiune a cumpărătorului este de aplati pretiulu la diua şi la loculu determinate prin contractu.

Articolul 1362

Dacă nu s'a determinatu nimicu în privinta acesta prin contractu, cumparatorulu este datoru a plati la loculu şi la timpulu în cari se face predarea lucrului.

Articolul 1363

Cumparatoriului datoresce dobenda pretiului venderii pînă la platirea capitalului, în cele trei urmatore casuri:

Dacă acesta s'a coprinsu a nume în contractu;

Dacă lucrulu vendutu şi predatu produce fructe sau alte venituri;

Dacă cumparatoriulu a fostu interpelatu a plati.

În acestu după urma casu dobinda nu curge de catu din momentulu interpelării.

Articolul 1364

Dacă cumparatoriulu este turburatu, sau are cuventu de a se teme ca ar fi turburatu prin vre'o acţiune, sau ipotecaria, sau de revindicatiune, elu poate suspinde plata preţului pînă ce vendetoriulu va face sa înceteze turburarea sau va da cauţiune, afară numai dacă se va fi stipulatu ca plata să se facă chiaru de aru urma turburare.

Articolul 1365

Dacă cumparatorulu nu platesce pretulu, vendetorulu poate cere resolutiunea venderii.

Articolul 1366

Resolutiunea venderii de immobile se pronuntia îndată, dacă vendetorulu este în periclu de a perde lucrulu şi pretiulu.

Dacă asemine periclu nu esiste, judicatorulu poate da cumpărătorului unu terminu mai multu sau mai putinu lungu, după împrejurări, fără sa pota da în nici unu casu unu alu doilea terminu.

Trecendu acelu terminu, fără ca cumparatorulu sa platesca, se va pronuntia resolutiunea venderii.

Articolul 1367

Candu la o vendere de immobili, s'a stipulatu ca, în lipsa de plată preţului în terminulu defiptu, vinderea să fie de dreptu resolvita, cumparatorulu poate plati după espirarea terminului, pre catu timpul nu este pusu de vendetoru în intardiareprintr'o interpelatiune în forma; dar după asemine interpelatiune judecătorului nu'i poate da terminu.

Articolul 1368

Acţiunea vendetorului pentru resolutiunea venderii este reale. Cu tote acestea vendetorulu nu se va pute prevalida de dreptulu seu, în contra autorităţii publice, nici în contra adjudecatariloru în venderi silite, de catu conformansu'se, pentru acestu după urma casu, reguleloru prescrise în procedura.

Articolul 1369

Acţiunea resolutoria creata prin art. 1365 este supusă la acelasu modu de conservare ca şi privilegulu vendetorului. Ea nu poate fi esercitata, după stingerea acestui privilegiu, cu vetemarea unei a treia persoane, cari a questigatu de la cumparatoriu drepturi asupra imobilelui vendutu, şi cari s'a conformatu legiloru ca sa pestrede acele drepturi.

Articolul 1370

La venderi de denariate şi de lucruri mobili, venderea se va resolvi de dreptu şi fără interpelatiune, în folosulu vendetorului, după espirarea terminului pentru redicarea loru.

Capitolul 6

Despre resolutiunea venderei prin rescumparare

Articolul 1371

Deosebitu de causele de anulare sau de resolutiune coprinse în acest titlu, şi de cele comune la tote convenţiunile, contractului de vendere se poate resolvi şi prin facultatea de rescumparare ce 'şi poate reserva vendetorulu.

Articolul 1372

Facultatea de rescumparare este unu pactu prin cari vendetorulu îşi reserva dreptulu a lua înapoi lucrulu vendutu, restituindu pretulu principale şi platindu cele aici mai josu legiuite prin articolul 1377.

Articolul 1373

Facultatea de rescumparare nu poate şi stipulată cu terminu mai lungu de cinci ani, sub pedepsa de a fi redusu la cinci ani.

Articolul 1374

Terminulu odată defiptu de părţi nu se mai poate prolungi nici de ele insesi nici de judecatoru.

Articolul 1375

Dacă vendetorulu, în terminulu prescrisu, nu începe a esercita dreptulu seu de rescumparare, cumparatorulu remane proprietarulu nerevocabile.

Articolul 1376

Terminulu curge în contra tuturoru personeloru, chiaru în contra minorului, cari va pute ave acţiune recursoria în contra cui se va cuveni.

Articolul 1377

Vendetorulu cari voesce a esercita pactulu seu de rescumparare, trebuie să intorca pretulu în capete, spesele contractului venderii, spesele reparatiuniloru necesarie, spesele reparatiuniloru utili pînă la suma adausului de valorue produsă printr'însele.

Elu nu poate intră în posesiune de catu după ce a indeplinitu tote aceste obligaţiuni.

Articolul 1378

Cumparatorulu cu pactu de rescumparare, esercita tote drepturile vendetorului seu. Elu poate prescrie atatu în contra adeveratului proprietaru, catu şi în contra celoru ce aru pretinde ca au drepturi sau ipotece asupra lucrului vendutu.

Articolul 1397

Elu poate opune creditoriloru vendetorului seu beneficiulu de ordine sau discusiune.

Articolul 1380

Candu vendetorulu reintra, în urmarea pactului de rescumparare, în drepturile sale de mai'nainte asupra imobilelui, acesta îi revine liberu de tote sarcinele şi ipotecele de cari cumparatorulu l'aru fi incarcatu.

Elu este datoru însă se esecuteze contractului de inchiriare sau arenda ce aru fi facutu cumparatorulu fără fraude.

Articolul 1381

Vendetorulu cu pactu de rescumparare poate esercita acţiunea sa în contra unui alu douilea cumparatoriu, chiaru şi candu facultatea de rescumparare n'aru fi fostu declarata în celu d'alu'douilea contractu.

Articolul 1382

Dacă celu ce a cumparatu, cu pactu de rescumparare, o parte nedivisa a unui immobile, la licitaţiunea provocată în contra sa, va pute obliga pe vendetoriu, candu acesta va voi a esercita dreptulu seu de rescumparare, sa ia immobilele intregu.

Articolul 1383

Dacă mai mulţi au vendutu în unire, printr'unu singuru contractu, unu immobile comune, acţiunea de rescumparare nu se va pute esercita de fie cari de catu pentru partea sa.

Articolul 1384

Se va urma totu asemenea candu celu ce a vendutu singuru unu immobile, a lasatu ai mulţi moscenitori: nu va pute fie cari moscenitoriu a esercita acţiune de rescumparare de catu pentru partea ce ia în succesiune.

Articolul 1385

În casulu celoru doue articole precedinti, cumparatoriulu poate cere ca toţi covendetorii sau toţi comoscenitorii să se înţelega spre a lua immobilele intregu; dacă aceştia nu se înţelegu, cumparatorulu va fi scutitu de a da numai parte din immobile.

Articolul 1386

Dacă venderea unui immobile alu mai multoru nu s'a facutu în uni e şi pentru totu immobilele de o dată, ci numai fie cari a vendutu partea sa, fie'cari va pute esercita separatu acţiunea de răscumpărare, pentru partea ce avea.

Şi cumparatoriulu nu va pute constringe pe celu ce o esercita ca sa ia immobilele intregu.

Articolul 1387

Dacă cuparatoriulu a lasatu mai mulţi moscenitori, acţiunea de rescumparare nu se va pute esercita în contra fie cărui de catu pentru partea sa, în cadu candu lucrulu cumparatu este încă neimpartita, sau impartitu între toţi.

Dar dacă la impartela moscenirii, lucrulu cumparatu a cadutu numai în partea unui dintre moscenitori acţiunea de rescumparare poate fi intentată în contra acelui pentru totu.

Capitolul 7

Despre licitaţiune

Articolul 1388

Dacă unu lucrulu comunu alu mai multoru nu se poate împărţi usoru şi fără pierdere;

Sau dacă într'o imparteala de buna voia, s'aru afla lucruri pe cari nici unulu din impartitori n'aru pute, sau n'aru voi a lua.

Venderea unoru asemini lucruri se va face cu licitaţiune şi pretulu se va împărţi între coproprietari.

Articolul 1389

Fie cari din proprietari poate cere a se chiama la licitaţiune streini: voru trebui de neaperatu să se chiame, dacă unulu din coproprietari este minoru.

Articolul 1390

Modulu şi formalităţile pentru licitaţiune sînt aretate la titlulu "despre succesiuni" şi în Codicele de procedura.

Capitolul 8

Despre strămutarea creanteloru şi alteloru lucruri necorporali

Articolul 1391

La strămutarea unei creanţe, a unui dreptu sau a unei acţiuni, predarea între cedente şi cesionariu se face prin remiterea titlului.

Articolul 1392

Celu ce vinde o creantia, sau veri'ce altu lucru necorporale este datoru sa respunda de esistenta se valabile în folosulu seu, în momentulu venderii, de şi vinderea n'aru coprinde acesta îndatorire de răspundere.

Articolul 1393

Cesionariulu nu poate opune dreptulu seu la o a treia persona de catu după ce a notificatu debitoriului cesiunea.

Acelasiu efectu va ave acceptatiunea cesiunii facuta de debitoriu într'unu actu autenticu.

Articolul 1394

Cu tote acestea veri'ce actu sau otarire carea constata o cesiune sau o quitanta de chiria sau arenda pe doui ani viitori, va trebui sa fia transcrisu pe registrele oficiului ipotecariu.

Articolul 1395

Dacă, mai 'nainte de notificarea cesiunii facuta de cedinte sau de cesionariu debitorelui, acesta platise cedentelui, liberarea sa va fi valabile.

Articolul 1396

Vinderea sau cesiunea unei creanţe cuprinde accesoriele creanţei precumu cauţiunea, privelegiulu şi ipoteca.

Articolul 1397

Vendetoriulu, sau cedentele unei creantie nu respunde de solvabilitatea debitorelui, de catu dacă s'a datoritu a nume la acesta şi numai pînă la suma preţului de dinsulu primitu.

Articolul 1398

Candu a priimitu asupra'şi respunderea pentru solvabilitatea debitorului, acesta îndatorire se înţelege contractată numai în ceea ce privesce solvabilitatea actuale a debitorului, nu şi cea viitoria, afară de casulu candu se stipulează anume contrariu.

Articolul 1399

Celu ce vinde o moscenire, fără a specifică cu amenuntulu obiectele într'însă coprinse, nu respunde de catu de cualitatea sa de moscenitori.

Articolul 1400

Dacă s'a folositu de fructele vre'unui fondu, sau a priimitu plata vre unei creantie ereditarie, sau a vendutu lucruri de ale succesiunii, este datoru sa intoraca tote acestea cumpărătorului dacă nu şi le a reservatu anume la vendere.

Articolul 1401

Cumparatorulu este datoru şi elu sa intorca vendetorulu sumele plătite de acesta pentru datoriele şi sarcinele succesiunii, şi sa 'i ţină sema de sumele de cari era elu însuşi creditoru alu succesiunii, dacă nu e stipulaţiune contraria.

Articolul 1402

Celu în contra cărui esiste unu dreptu litigiosu vendutu, se va pute libera de cesionariu numerandu'i pretulu reale alu cesiunii, spesele contractului şi dobinda din diua candu chestionarulu a platitu pretulu cesiunii.

Articolul 1403

Lucrulu se socotesce religiosu candu esiste procesu sau contestatiune asupra fondului dreptului.

Articolul 1404

Dispositiunile art. 1402 încetează:

1) Candu cesiunea s'a facutu la unu comoscenitoru sau coproprietaru alu dreptului cedutu;

2) Candu s'a facutu la unu creditoru spre plata creanţei sale;

3) Candu s'a facutu către posesorulu fondului asupra cărui esiste dreptulu litigiosu.

Titlul VI

Despre scambu

Articolul 1405

Scambulu este unu contractu prin cari părţile îşi dau respectivu unu lucru pentru altulu.

Articolul 1406

Scambulu se face prin singurulu consimtimintu întocmai ca şi venderea.

Articolul 1407

Dacă unulu din copermutanti a priimitu lucrulu datu lui în scambu, şi în urma probeza ca cel'l'altu contractante nu este proprietariu alu acelui lucru, nu poate fi constrinsu a preda pe celu de dinsulu promisu, ci numai a intorce pe celu primitu.

Articolul 1408

Copermutantele evinsu de lucrulu priimitu în scambu poate cere daune interese sau intorcerea lucrului seu.

Articolul 1409

Tote cele alte regule prescrise pentru vendere se aplică şi la contractului de scambu.

Titlul VII

Despre contractului de locaţiune

Capitolul 1

Dispositiuni generali

Articolul 1410

Obiectul contractului de locaţiune este unu lucru sau o lucrare.

Articolul 1411

Locaţiunea lucrariloru este unu contractu prin cari una din aprtile contractanţi se datoresce a asigura celei'lalte folosinţă unui lucru pentru unu timpul detrminatu, dreptu unu pretu determinatu.

Articolul 1412

Locaţiunea lucrariloru este unu contractu prin cari unu din părţi se indatoresce dreptu unu pretu determinatu, a face ceva pentru cea'lalta parte.

Articolul 1413

Locatiunile sînt de mai multe feluri şi au regulele loru proprie.

Se chiama inchiriare, locaţiunea edificieloru şi aceea a miscatoreloru;

Arendarea, locaţiunea fonduriloru rurali;

Prestatiunea lucrariloru, locaţiunea muncei şi a serviciului;

Antrepriza, luarea reversirii unei lucrări dreptu unu pretiu determinatu, candu materialulu se da de acela pentru cari se esecuteza o lucrare.

Articolul 1414

Se considera ca o locaţiune ori ce concesiune timpurara a unui immobile dreptu o prestaţiune anuale, ori sub ce titlu aru fi facuta.

O asemenea concesiune nu trece către cesionariu nici o proprietate, chiaru candu s'aru fi stipulatu contrariulu, ceea ce va fi fără nici unu efectu.

Articolul 1415

Locatiunile ereditare asta'di în fiinta cunoscute sub nume de emfitense, ori embaticu (besmanu) se pastreda. Ele se voru regula după legile sub cari s'au nascutu.

Pe viitoriu ele nu se mai potu înfiinţa.

Capitolul 2

Regule comune la locaţiunea edificieloru şi a fonduriloru rurali

Articolul 1416

Dacă contractului facutu verbale n'a priimitu nici o punere în lucrare, şi una din părţi ilu nega, nu se poate priimi proba prin marturi, ori catu de micu fia pretiulu şi chiaru candu s'aru dice ca s'a fostu datu arvuna.

Numai celui ce nega contractului se poate deferi juramentulu.

Articolul 1417

Urmandu contestatiunii asupra pretiului contractului verbale, a cărui punere în lucrare a inceputu, şi nefiindu nici o quitantia, proprietarulu jurandu va fi credutu, dacă locatariulu nu preferesce a cere o estimaţiune între esperti. În casulu din urma, spesele espertisei cadu în sarcina lui, dacă estimatiunea întrece pretiulu ce 'lu reclama.

Articolul 1418

Locatariulu are dreptulu de a sub'închiria ori a sub'arenda şi de a cede contractului seu către altulu, dacă o aseminea facultate nu 'i'a fostu interdisa.

Ea poate fi interdisa în totu ori în parte; acesta interdicere nu se presume, ci trebuie să resulte din o stipulaţiune speciale.

Articolul 1419

Dispositiunile articoleloru relative la contractele de arendare a averiloru dotali ale femeiloru maritate, se voru aplica şi la contractele de arenda ale averiloru minoriloru.

Articolul 1420

Locatorulu este datoru, prin însuşi natura contractului fără sa fia trebuinta de nici o stipulaţiune speciali:

1) De a trada locatarulu lucrului inchiriatu sau arendatu;

2) De a 'lu menţine în stare de a pute servi la întrebuinţarea pentru cari a fostu inchiriatu sau arendatu;

3) De a face ca locatariulu să se pota folosi neimpedicatu în totu timpului locatiunii.

Articolul 1421

Locatariulu trebuie să predea lucrulu în asa stare în catu sa pota fi intrebuintatu.

În cursulu locatiunii trebuie să facă tote acele reparaţiuni ce potu fi necesarie, afară de micele reparaţiuni (reparaţiuni locative) cari prin usu sînt în sarcina locatarului.

Articolul 1422

Locatariulu trebuie să fia garantatu pentru tote stricăciunile şi vitiele lucrului inchiriatu ori arendatu ce 'i împiedica întrebuinţarea, chiaru de nu şi a fostu cunoscute locatarului la timpulu locatiunii.

Dacă din aceste vitie şi defecte deriva pentru locataru o dăuna ore'cari, locatarulu este datoru a 'lu desdauna.

Articolul 1423

Dacă în timpulu locatiunii lucrulu inchiriatu ori arendatu se strica în totalitate prin casu fortuitu, contractului este de dreptu desfacutu. Dacă însă se distruesce în parte, locatariulu poate după împrejurări, sa cera o scădere din pretiu, ori desfiinţarea contractului.

În amendoue casurile nu i de da nici o desdaunare.

Articolul 1424

Locatarulu nu poate, în cursulu locatiunii, sa scambe forma lucrului inchiriatu sau arendatu.

Articolul 1425

Dacă în cursulu locatiunii, lucrulu inchiriatu sau arendatu are nevoia de reparaţiuni urgenti, ce nu se potu amana pînă la finele contractului, locatarulu trebuie să sufere strintorirea ce i se casuneza ori ce felu fia ea, şi fiindu lipsitu chiaru, pe timpul facerii loru, de întrebuinţarea a o parte din lucrulu inchiriatu sau arendatu.

Dacă însă aceste reparaţiuni continuescu mai multu de catu patru deci dile, pretiulu locatiunii se va scădea în proporţiunea timpului în cari, şi a părţii lucrului inchiriatu de a carii întrebuinţarea remasu llipsitu.

Dacă reparaţiunile sînt de asa felu în catu locatariulu şi familia să se afla în neputintia de a locui, elu va pute cere anularea contractului.

Articolul 1426

Locatariulu nu este respundatoru către locatariu de tulburarea casiunata lui prin faptulu unei a treia persoane, cari persona nu'şi sprijină acelu faptu pe unu dreptu sau lucrului inchiriatu sau arendatu; locatarulu are însă facultatea de a reclama în contra'le în numele seu personale.

Articolul 1427

Dacă din contra locatarulu a fostu turburatu în folosinţă sa în urmarea unei acţiuni relative la proprietatea lucrului, are dreptu la o scădere în proporiune cu pretiulu inchiriarii sau arendării, întru catu însă au insciintatu pe locatoru de acesta molestare şi împiedicare.

Articolul 1428

Dacă acei ce au casunatu turburarea cu de la sine putere, pretindu a ave vre unu dreptu asupra lucrului, ori dacă locatarulu este chiamatu în judecata pentru a fi condemnatu a perde lucrulu în totalitate sau în parte, sau pentru a suferi esercitiulu unei servituţi, elu trebuie să insciinteze pe locatariu spre a fi garantatu contra unei asemenea turburari şi, dacă vrea, poate să fia scutitu de ori ce chiamare în judecata, aretandu inse pe locatorulu în a cărui nume posede.

Articolul 1429

Locatarulu are doue îndatoriri principali;

1) Trebue sa întrebuinţeze lucrulu incgiriatu sau arendatu ca unu proprietaru şi numai la destinaţiunea determinata prin contractu; era în lipsa de stipulaţiune speciale, la destinaţiunea presumpta după circonstante;

2) Trebue sa platesca pretulu locatiunii la terminele statornicite.

Articolul 1430

Dacă locatarulu usa de lucrulu inchiriatu ori arendatu în altu felu de cumu se areta în contractu, sau în unu modu din cari aru pute sa resulte o vetemare pentru locatoriu, acesta, după împrejurări, poate cere desfiinţarea contractului.

Articolul 1431

Locatarulu trebuie să restitue lucrulu în starea în cari l'a primitu, conformu inventariului, dacă s'a fostu facutu unu asemenea între dinsulu şi locatariu; nu este respundetoru inse de perderea sau de deteriorarea provenite din causa vechimii sau a unei forte majore.

Articolul 1432

În lipsa de inventariu se presume ca locatarulu a priimitu lucrulu inchiriatu ori arendatu în starea în cari locatorulu era datoru a 'lu trada şi trebuie se 'lu restitue în aceeaşi condiţiune, afară numai candu aru pute proba contrariulu.

Articolul 1433

Locatariulu e datoru a apera lucrulu inchiriatu contra usurpatiuniloru.

Urmarandu usurpatiune, este datoru a insciinta pe locatariu în terminulu ce s'aru fi pusu spre cercetare. ' Calcandu acesta datoria, remane respundetoru de daune şi spese.

Articolul 1434

Locatarulu este respundetoru de stricăciunile şi pierderile intamplate în cursulu folosinţei sale, întru catu nu proba ca a urmatu fără culpa sa.

Asemenea este respundetoru şi de stricăciunile şi pierderile casunate de persoanele familiei sale sau de sublocatariu.

Articolul 1435

Este respundetoru de incendiu dacă nu probeza ca incendiulu s'a intemplatu prin casu fortuitu, sau forta majoră, sau prin defectu de constructiune, sau ca foculu a venitu de la o casa vecina.

Articolul 1436

Locaţiunea facuta pentru unu timpul determinatu inceteza de la sine cu trecerea terminului, fără sa fia trebinta de o prealabile insciintare.

Dacă contractului a fostu fără terminu, congediulu trebuie să se d parte la alta, observându'se terminele defipte de obiceiulu locului.

Articolul 1437

După espirarea dacă locatarulu remane şi e lasatu în posesiune, atunci se considera locaţiunea ca reînnoită, efectele ei inse se reguleza după dispositiunile articolului relativu la locaţiune fără terminu.

Articolul 1438

Candu s'a notificatu congediulu, locatarulu chiaru dacă ar fi continuitu a se servi de obiectulu inchiriatu sau arendatu, nu poate opune relocatiunea facuta.

Articolul 1439

Contractului de locaţiune se desfiinteza candu lucrulu a peritu în totalu sau s'a facutu netrebnicu spre obicinuita întrebuinţare.

În casu candu una din părţi nu implinesce îndatoririle sale principali, cea altă parte poate cere desfiinţarea contractului.

Articolul 1440

Contractului de locaţiune nu se desfiinteza prin mortea locatarului, nici prin aceea a locatorului.

Articolul 1441

Dacă locatorulu vinde lucrulu inchiriatu ori arendatu, cumparatorulu este datoru să respecte locaţiunea facuta înainte de vendere întru catu a fostu facuta prin unu actu autenticu sau prin actu privatu, dara cu data recenta, afară numai candu desfiinţarea ei din causa venderei s'aru fi prevedutu în însuşi contractului de locaţiune.

Articolul 1442

Dacă în contractului de locaţiune s'arevedutu desfiinţarea lui din causa venderei, atuncea locatarulu are dreptu a cere desdaunarea de la locatoru, afară numai candu s'aru fi stipulatu contrariu.

Articolul 1443

Cumparatorulu ce voesce să facă întrebuinţare de facultatea reservata prin contractului de locaţiune de a da congediu, trebuie să vestesca mai anteiu pe locatariu. ' Chiriasulu va fi vestitu mai 'nainte cu timpulu cerutu de obiceiulu locului; arendasulu celu putinu cu unu anu.

Articolul 1444

Arendaşii ori locatarii nu potu fi dati afară mai 'nainte de a fi desdaunati de către locatoru, iar candu acesta nu o face de către cumparatoru.

Articolul 1445

Cumparatorulu cu poactu de rescumparare nu pore sa dea afară pe locatariu mai 'nainte de a fi doveditu proprietaru nerevocabile prin trecerea terminului rescumpararii.

Capitolul 3

Despre regulele particularie la inchiriare

Articolul 1446

Cuntractulu de închiriere se poate desfiinta candu locatarulu nu mobileza în deajunsu casa, afară numai dacă da garanţia suficiente pentru plata chiriei.

Articolul 1447

Reparaţiunile mici, numite locative, ce remanu în sarcina locatarului, dacă nu s'a stipulatu din contra, sînt acele pe cari obiceiulu locului le considera de astu felu, şi între altele sutnurmatorele:

Reparaţiunea vetrei sobeloru, a gurei loru, a capaceloru sei, a stricării tencuelei din partea de josu a partiloru camereloru şi a altoru locuri de locuinta pînă la înălţimea de unu metru;

La parchetu şi duşumele, întru catu numai unele bucăţi sînt stricate;

A geamuriloru întru catu sfaramarea loru nu aru fi urmatu din causa unei întâmplări estra'ordinarie ori forte majori, de cari nu poate fi responsabile locatarulu;

A useloru, ferestreloru, brosceloru, verigeloru şi altu felu de incuiatori.

Articolul 1448

Nici una din reparaţiunile reputate locative nu cadu în sarcina locatarulu, candu stricăciunile au fostu causate prin vechime sau fortia majore.

Articolul 1449

Curăţirea puturiloru şi a plimbatoriloru este în sarcina locatorului.

Articolul 1450

Închirierea mobililoru destinate pentru mobiliarea unei case întregi, a unui apartamentu ori magasinu, se considera facuta pentru durata ordinaria a inchiriarii caseloru, apartamenteloru, magazineloru, după obiceiulu locului.

Articolul 1451

Inchiriarea unui apartamentu mobilatu se va considera facuta pe unu anu candu s'a stipulatu atîta chiria pe anu; de o luna, candu s'a stipulatu atîta chiria pe luna;

De o di candu s'a stipulatu atîta chiria pe di.

Dacă nu esiste nici o împrejurare din cari să se probe ca inhiriarea s'a facutu pe un anu, pe o luna, sau pe o di, se va considera facuta conformu obiceiului locului.

Articolul 1452

Dacă locatarulu, şi după espirarea terminului locatiunii, continue sa remane în casa sau apartamentulu închiriate, fără nici o împiedicare din partea locatorului, elu se considera ca voesce a le ocupa sub acelea'şi condituni şi pentru unu timpul determinatu de obiceiulu locului, şi nu poate nici sa esa nici sa fia congediatu înainte de a se fi facutu vestirea terminulu obicinuitu în localitate.

Articolul 1453

Dacă contractului de inchiriare se desfiintiaza pentru culpa chiriaşului, acesta e datoru de a plati chiria pe totu timpulu necesariu pentru o noua inchiriare, şi daunele ce aru fi provenitu din rena întrebuinţare a lucrului inchiriatu.

Capitolul 4

Despre regulele particularie la arendare Secţiunea I Arendarea pe bani

Articolul 1454

Dacă, prin contractului de arendare se arata o întindere mai mica su mai mare de cat are fondulu în realitate, arenda nu se va scade şi nu se va spori de catu în casurile şi după regulele cuprinse la titlulu vinderii, art. 1327.

Articolul 1455

Dacă arendasulu nu inzestreza moşia cu vitele şi instrumentele necesarie pentru esploatatiune; dacă nu o cultiva de feliu, dacă nu o cultiva ca unu bunu proprietariu, dacă face din moşia arendată o intrebuintiare diferita de aceea ce a fostu destinată, sau în genere dacă nu indeplinesce clausele arendării asia în catu din acesta sa derive o dăuna pentru locatoru, acesta poate, după împrejurări sa cera desfiinţarea contractului.

În tote casurile susu dise, arendasulu este respundetoru de daunele provenite din neîndeplinirea contractului.

Articolul 1456

Fie ce arendasu ste datoru sa'şi stringa recolta numai în locurile obişnuite spre acestu finitu întru catu nu a urmatu o stipulaţiune diferita.

Articolul 1457

Dacă arendarea s'a facutu pe mai mulţi ani şi dacă în cursulu ei s'a perdutu prin casu fortuitu tota recolta unui anu, sau celu putinu jumetate din ea arensasulu poate să cera unu scadementu din arenda, afară numai candu s'a compensatu prin precedentile recolte.

Acestu scadementu nu se va pute determina de catu la finele contractului de arendare. Atuncea însă se va face compesatiunea din recoltele tuturoru aniloru de arendare.

Pînă atuncea însă judecătorului poate după arbitrulu seu să facă unu scadementu provisoriu, în proporţiunea daunei suferite.

Articolul 1458

Dacă arendarea nu s'a facutu de catu pe unu anu şi tota recolta sau celu putinu jumetate din ea s'a perdutu, arendasulu va capeta unu scadementu proporţionale cu arenda.

Articolul 1459

Nu se va face scadementu candu perderea fructeloru se va fi intimplatu după culegerea loru.

Articolul 1460

Arendasulu poate prin o clausa espresa, sa ia asupra'şi casurile fortuite.

Articolul 1461

Sub stipulatiunea articolului precedente nu se cuprindu de catu casurile fortuite ordinarie cum: grindina, bruma şi s.c.l..

Nu se cuprindu sub dinsa casurile fortuite, estra'ordinare cum: devastatiunile din resbelu, inundatiune neobicinuita în tera, afară numai candu s'aru fi lapedatu de dreptul;u de scadementu din motivulu casuriloru fortuite prevedute şi neprevedute.

Articolul 1462

Arendarea fără terminu a unei moşii se considera facuta pentru totu timpulu necesaru ca arendasulu sa culega tote fructele ei.

Articolul 1463

Contractului de arendare fără terminu inceteza de la sine cu espirarea timpului pentru cari se considera facutu, după despositiunea art. precedente.

Articolul 1464

Dacă după espirarea arendării făcute cu terminu, arendasulu continue şi se lasă în posesiune, atunci se formează o noua arendare cu efectulu aretatu în art. 1462.

Articolul 1465

Arendasulu ce ese trebuie să dea, celui ce vine după dinsulu, încăperile cuviinciose şi ale inlesnirii pentru muncele anului urmatoriu, şi vice'versa arendasulu ce vine trebuie să lase celu ce ese încăperile cuviinciose şi alte înlesniri pentru consumarea furajeloru şi pentru stringerea recolteloru ce aru fi mai remasu a se face.

Secţiunea II Adunarea de fructe

Articolul 1466

Dispositiunile în genere pentru locaţiunea locuriloru şi în particularu pentru arendarea pe bani se aplică şi la arendarea pe fructe, cu modificatiunile urmatore.

Articolul 1467

Dacă arendandu'se moşia s'a stipulatu ca arenda să se platesca în o parte din fructe, ori'ce sub arenduire este oprită, dacă nu s'a permisu anume.

Articolul 1468

Urmandu sub'arendare nepermisă, proprietarulu are dreptu de a'şi lua inderetu folosinţă mosiei sale, şi de a fi satisfacutu de daune'interese ce aru proveni de la îndeplinirea contractului.

Articolul 1469

Perderea recoltei, prin casuri fortuite, în totu ori în parte, cade în sarcina amboru partiloru, fără a da dreptu nici uneia din ele a trage la răspundere pe cea'l'alta.

Nu va privi însă pe proprietaru perderea recoltei după strigerea ei, dacă arendasulu s'a fostu pusu în intardiare cu trădarea părţii cuvenite acelui.

Capitolul 4

Despre locaţiunea lucrariloru

Articolul 1470

Esistu trei feluri de locatiuni a lucrariloru:

1) Aceea prin cari persoanele se obliga a pune lucrările loru în serviciului altoru.

2) Aceea a carausiloru şi a capitaniloru de corăbii, cari se insarcineza cu transportulu personeloru sau a lucrariloru;

3) Aceea a interprindetoriloru de lucrări.

Articolul 1471

Nimeni nu poate pune în serviciului altui lucrările sale de catu pentru o interprindere determinata sau pe unu timpul marginitu.

Articolul 1472

Patronulu se crede pe cuventulu seu:

Pentru câtimea salariului;

Pentru plata salariului anului espiratu, şi pentru aconturile date pe anul curgetoru.

Articolul 1473

Dispositiunile din capulu despre depositu şi secuestru relative la stapanii de oteluri se voru aplica şi la cărăuşii şi capitanii de corăbii, întru catu privesce paza şi conservatiunea lucruriloru încredinţate loru.

Articolul 1474

Cărăuşii şi capitanii de corăbii sînt respundetori nu numai pentru lucrurile ce au incarcatu în bastimentulu sau carulu loru, dar şi pentru acelea ce li s'au remisu în portu sau în magasinele de depositu, spre a fi încărcate în bastimentulu sau carulu loru.

Articolul 1475

Ei sînt respundetori de perderea şi stricăciunea lucruriloru încredinţate loru, candu ei nu proba ca s'au perdutu ori s'au stricatu din causa de forta majore sau casuri fortuite.

Articolul 1476

Intreprindetorii de tranporturi publice pe uscatu şi pe apa trebuie să ţină unu registru de bani, de efectele şi pachetele cu cari se insarcineza.

Articolul 1477

Intreprindetorii de transporturi şi de trasuri publice, cum şi patronii bastimenteloru mai sînt supuşi şi la regulamentele particularie cari au putere de lege între densii şi cei'l'alţi cetatiani.

Articolul 1478

Candu se comite cuiva facerea unui lucru se poate stipula ca elu sa pună numai lucrulu seu, sau meseria sa, sau sa procure şi materia.

Articolul 1479

Candu lucratorulu da materia, dacă lucrulu pere fia în ori ce chipu, înainte însă de a se fi tradatu, dăuna remane în sarcina sa, afară numai dacă comitentele a intardiatu de a 'lu priimi.

Articolul 1480

Candu meseriasulu pune numai lucrulu seu, sau industria sa dacă lucrulu pere, dăuna nu cade în sarcina lui de catu numai dacă va fi urmatu din culpa sa.

Articolul 1481

În casulu art. precedente, dacă lucrulu pere, de şi fără culpa lucrătorului înainte însă de a fi fostu tradatu şi fără ca comitentele sa fi intardiatu de a'lu verifica meseriasulu nu are nici unu dreptu de a pretinde salariulu seu, afară candu nuami lucrulu a peritu din causa unui vitiu alu materiei.

Articolul 1482

Candu e vorba de unu lucru ce se mesora, sau cari are mai multe bucăţi, verificaţiunea se poate face în părţi, şi se presume facuta pentru tote părţile făcute, dacă comitentele platesce lucrătorului în proporţiunea lucrului facutu.

Articolul 1483

Dacă, în cursu de dece ani, numerati din diua în cari s'a ispravitu clădirea unui edificiu sau facerea unui altu lucru insemnatoru, unulu ori altulu se darema în totu ori în parte, sau ameninta invederatu daremare, din causa unui vitiu de constructiune sau a pamentului, intreprindetorulu şi architectulu remane respundetoru de daune.

Articolul 1484

Intreprindetorulu sau architectulu cari s'a insarcinatu a da gata unu edificiu după unu planu statornicitu şi desbatutu cu comitentele, nu poate cere nici o sporire de plată, nici sub pretestu de scumpire a muncei manuali ori a materialeloru, nici sub pretestu ca aceste adăugiri şi scambari n'au fostu în scrisu aprobate şi pretulu loru defiptu cu comitentele.

Articolul 1485

Contractului de locaţiune al lucratoriloru se desfiinteza cu mortea meseriaşului, architectului, sau intreprindetorului.

Articolul 1486

Comitentele încă este datoru sa platesca erediloru loru, în proporţiunea preţului defiptu prin convenţiune, valoruea lucrariloru făcute şi aceea a materialeloru pregătite, întru catu însă acele lucrări şi materiale potu fi folositore pentru dinsulu.

Articolul 1487

Intreprindetorulu respunde de lucrările personeloru ce a intrebuintatu.

Articolul 1488

Zidării, lemnarii, şi cei alţi lucrători intrebuintati la clădirea unui edificiu sau la facerea unei alte lucrări date în apaltu, potu reclama plata loru de la comitente, pe atatu pe catu acesta ar datori intreprindetorului în momentulu reclamatiunii.

Articolul 1489

Zidării, lemnarii şi cu cei'alţi lucrători cari contracteza directu cu unu pretu otaritu, sînt priviti ca intreprindetori pentru partea de lucru ce ia asupra'le.

Articolul 1490

Dispositiunile articoleloru precedenti din acestu capu se aplică şi la dinsii.

Titlul VIII

Despre contractu de societate

Capitolul 1

Dispositiuni generali

Articolul 1491

Societatea este unu contractu prin cari doue sau mai multe persoane se invoescu sa pună ceva în comunu, cu scopu de a împărţi folosele ce aru pute deriva.

Articolul 1492

Ori ce societate trebuie să aibă de obiectul unu ce licitu, şi sa fia contractată spre folosulu comunu alu partiloru.

Fia cari membru alu unei societăţi trebuie să pună în comunu sau bani sau alte lucruri, sau industria sa.

Capitolul 2

Despre diversele feluri de societăţi

Articolul 1493

Societăţile sînt universali sau particulari.

Secţiunea I Despre societăţile universali

Articolul 1494

Societăţile universali potu fi de doue feluri:

Societatea tuturoru bunuriloru a membriloru ei; şi societatea universale a questiguriloru.

Articolul 1495

Societatea bunuriloru presenti este aceia prin cari membrii ei punu la mijlocu tote averile mobili şi immobili ce posedu, şi tote questigurile ce ar pute resulta din ele.

În contractului societăţii, ei potu cuprinde ori ce altu felu de questiguri, bunurile însă ve voru pute dobândi prin succesiune sau donatiune nu voru intra.

Articolul 1496

Societatea universale a questiguriloru este aceea pein cari membrii ei punu la mijlocu questigurile din industria loru, ce cu ori ce titlu ar dobendi în cursulu societăţii.

Averea mobile, ce posede fie'cari din asociaţi în momentulu contractului, intră în societate; immobilile loru însă personali nu intra de catu pentru folosinţă numai.

Articolul 1497

Făcându'se unu simplu contractu de societate universale, fără nici o alta declaraţiune, atunci se înţelege ca s'a formatu numai o societate universale de questiguri.

Articolul 1498

Contractului de societate universale se poate face numai între persoanele capabile de a da sau a priimi una de la alta, şi cari au facultatea de a se avantaja reciprocu în prejuditiulu altoru persoane.

Secţiunea II Despre societate particulară

Articolul 1499

Societatea particularia este aceea ce are de obiectul ore'cari lucruri determinate sau usulu loru, ori fructele loru.

Articolul 1500

Asemenea, societate particularia este şi aceea formată prin unu contractu, prin cari mai multe persoane se alcatuescu, sau pentru o întreprindere determinata, sau pentru esercitulu unei meserii sau a unoru profesiuni.

Capitolul 3

Despre obligaţiunile asociatiloru între ei înşii şi în privinta altoru Secţiunea I Despre îndatoririle asociatiloru între ei înşii

Articolul 1501

Societatea începe în momentulu facerii contractului dacă nu se stipulează unu altu timpul.

Articolul 1502

Dacă nu s'a stipulatu nimicu în privinta duratei societăţii atunci ea se presume contractată pentru tota vieta asociatiloru cu singura marginire coprinsa în art. 1527.

Dacă însă ea are de obiectul o afacere ce nu dura de catu unu timpul determinatu, atunci se presume contractată pentru totu timpulu cat va tine acea facere.

Articolul 1503

Fia'cari asociatu, în privinta societăţii, se considera ca unu debitore de totu ceea ce a promisu de a pune în comunu.

Dacă s'a promisu unu obiectul determinatu de cari societatea s'a evinsu, asociatulu, ce l'a pusu în comunu, e respundetoru către sociatate în felulu precum vendetorulu de către cumparatoru.

Articolul 1504

Asociatulu cari era datoru a pune în comunu o sumă de bani, şi cari n'a făcut 'o, de dreptu şi fără nici o cerere remane debitore de dobenda acestei sume, din diua în cari trebuia sa o platesca, fără a fi scutitu şi de plată de daune'interese, dacă s'ar cuveni.

Asemenea se va urma şi în privinta aceloru sume ce aru fi luatu din casa societăţii, a cărora dobinda va începe a se socoti din diua luării loru pentru unu folosu alu seu particularu.

Articolul 1505

Asociaţii cari s'au indatoratu a pune în comunu industria loru, voru trebui sa dea sema de tote questigurile făcute prin acelu felu de industria ce este obiectulu societăţii.

Articolul 1506

Candu unu asociatu este pe sema sa creditore de o sumă esigibile alu unei persoane, debitore asemenea de către societate cu o sumă esigibile, atunci aceea ce primesce de la unu asia debitore va trebui să se socotesca atatu în creditulu societăţii catu şi în alu seu propriu, în proporţiunea amboru crediteloru, chiaru candu prin quitanta data s'aru specifică ca primirea s'a facutu numai pe sema creditului seu particularu.

Dacă însă prin quitanta data s'aru specifică ca primirea s'a facutu numai în contului creditului societăţii, atunci se va urma după acesta declaraţiune.

Articolul 1507

Candu unulu din asociaţi s'a primmitu partea sa intrega din creditulu comunu şi debitorele a devenitu apoi nesolvabile, acestu asociatu va trebui sa pună în comunu ceea ce a primitu, chiaru candu aru fi datu o quitanta, anume pentru partea sa.

Articolul 1508

Fia'cari asociatu remane respundetoru către societate de daunele casunate prin culpa sa. Aceste daune nu potu să se compense cu folosele aduse societăţii prin industria sa în alte afaceri.

Articolul 1509

Lucrările, a caroru folosinţă numai au fostu pusă în comunu, dacă sînt corpuri certe determinate ce nu se consumu prin întrebuinţare remanu în pericolulu asociatului proprietaru.

Dacă aceste lucruri se consumu, sau conservindu'le se deterioreza, dacă au fostu destinate spre vendere, sau s'au pusu în comunu în urma unei estimatiuni înscrise în unu inventariu, atunci ele remanu în pericolulu societăţii.

Dacă lucrulu a fostu pretuitu, asociatulu nu poate pretinde altu de catu pretulu lui.

Articolul 1510

Unu asociatu are acţiune contra societăţii nu numai pentru restitutiunea capitaleloru cheltuite în contului ei, dar încă pentru obligaţiunile contractate de buna credinţa pentru afacerile sociali şi pentru pericolele nedespărţite de administraţiunea loru.

Articolul 1511

Candu prin contractului de societate nu este determinata partea de questigu sau pierdere a fia'cărui asociatu, atunci acea parte va fi proportionata cu suma pusă în comun de fia'cari.

În privinta acelui ce n'a pusu în comunu de catu industria sa, partea de questigu sau pierdere se va regula ca partea acelui ce aru fi pusu în comunu valoruea cea mai mica.

Articolul 1512

Dacă asociaţii, pentru determinarea partiloru, s'au invoitu a se reporta la judecata unui din ei sau a unui alu treilea, atunci nu se va admite nici o reclamatiune contra unei asemenea determinări, afară numai candu va fi invederatu contraria equitatii.

În acesta privinta nu se va admite nici o reclamatiune, după trecerea de noue'deci dile pline numerate din diua în cari asociatulu ce se pretinde daunatu a aflatu despre o asemenea determinare, ori, candu din partea sa a inceputu a o esecuta.

Articolul 1513

Este nulu contractului prin cari unu asociatu îşi stipulează totalitatea questiguriloru.

Asemenea nulă este convenţiunea prin cari s'a stipulatu ca unulu sau mulţi asociaţi sa fia scutiţi de a participa la pierdere.

Articolul 1514

Asistatulu insarcinatu cu administratinea în puterea unei clausule speciali a contractului de societate poate să facă, şi fără învoirea celoru alţi asociaţi, tote actele ce depindu de la administraţiunea sa, întru catu le face fără dolu.

Acesta facultate nu i se poate revoca în cursulu societăţii fără o causa legitima; dacă însă i s'a acordatu acesta prin unu actu posterioru contractului de societate, atuncea se poate revoca ca unu simplu mandatu.

Articolul 1515

Candu mai mulţi asociaţi sînt însărcinaţi cu administraţiunea fără ca sa fia determinate funcţiunile loru, ori fără ca sa fia stipulatu ca unulu nu poate să facă nici unu actu fără celu altu, atunci fia'cari din ei potu face în deosebi tote actele dependinti de acesta administraţiune.

Articolul 1516

Dacă s'a stipulatu ca unulu din administratori sa nu pota face nimicu fără celu altu, atunci unulu singuru nu va pute, fără o noua convenţiune, facă nimicu în absenta celui'altu chiaru candu acesta aru fi în neposibilitate de a lua parte la administraţiune.

Articolul 1517

În lipsa de stipulaţiuni speciali în privinta modului de aministratiune, se voru observa urmatorele regule:

1) Se presume ca asiciatii s'au datu reciprocu facultatea de a administra unulu pentru altulu. Fapta unui obliga şi pe cei'alţi asociaţi, fără ca ei sa fi fostu întrebaţi; aceştia însă sau unulu din ei potu în totu d'auna a se opune la o asa operaţiune înainte de a fi fostu facuta.

2) Fia'cari asociatu poate să se serve de lucrurile societăţii, întru catu le intrebuinteza la destinaţiunea loru statornicită prin usu întru catu nu face dăuna societăţii şi întru catu nu împiedica şi pe cei'alţi asociaţi în esercitiulu dreptului loru.

3) Fia'cari asociatu are dreptulu de a obliga pe co'asociaţi să contribuie la cheltuelele necesarie pentru pestrarea lucruriloru societăţii.

4) Unulu din asociaţi nu poate face nici o inovatiune asupra immobililoru societăţii, chiaru candu o aru crede avantagiosa ei, dacă cei'alţi asociaţi nu se invoescu la acesta.

Articolul 1518

Asociatulu ce nu este şi administratoru nu poate nici vinde nici obliga lucrurile, chiaru mobili, a le societăţii.

Articolul 1519

Fia cari asociatu poate fără învoirea asociatiloru sa 'şi asocieze o a treia persona în privinta părţii ce are în societate; nu poate însă, fără învoirea acesta, a'lu asocia şi la societate, chiaru candu aru ave administraţiunea ei.

Secţiunea II Despre obligaţiunile asociatiloru către a treia persona

Articolul 1520

În ori'ce societăţi, afară de cele comerciali, asociaţii nu sînt solidari respundetori pentru debitele sociali, şi nici poate unulu sa oblige pe cei alţi, dacă aceştia nu 'i aru datu împuternicire.

Articolul 1521

Candu mai mulţi asociaţi s'au indatoritu către unu creditore, fia'cari remane respundetoru către acesta cu o sumă şi o parte egale, ori cari aru fi capitalulu, afară numai candu anume s'a stipulatu ca fia cari remane respundetoru în proporţiunea capitalului pusu în societate.

Articolul 1522

Stipulatiunea anume rostita ca s'a contractatu o obligaţiune pe sema societăţii indatoresce numai pe asociatulu contractante şi nu pe cei'alţi, afară numai candu aceştia l' aru fi imputernicitu la acesta, sau candu aru fi resultatau unu profitu pentru societate.

Capitolul 4

Despre diversele moduri după cari inceteza societatea

Articolul 1523

Societatea inceteza:

1) Prin trecerea timpului pentru cari a fostu contractată;

2) Prin desfiinţarea obiectului sau deseversirea afacerii;

3) Prin moartea unui din asociaţi;

4) Prin interdictiunea, sau nesolvabilitatea unui din ei;

5) Prin voinţa espresa de unulu sau mai mulţi asociaţi de a nu voi a continui societatea.

Articolul 1524

Prorogatiunea unei societăţi contractate pentru unu timpul determinatu, nu poate fi probată de catu prin acelesi medie, prin cari poate fi probatu însuşi contractu societăţii.

Articolul 1525

Candu unulu din asociaţi a promisu de a pune în comunu proprietatea unui lucru, dacă acesta a peritu înainte de a fi fostu în fapta conferitu, societatea inceteza în privinta tuturoru asociatiloru.

Asemenea inceteza societatea în ori ce casu prin perderea lucrului, candu numai folosinţă a fostu pusă în comunu.

Nu se desface însă societatea prin perderea lucrului a cărui proprietate s'a fostu pusu deja în comunu.

Articolul 1526

Dacă s'a stipulatu ca, în casu de morte a unui din asociaţi, societatea trebuie să continuesca cu eredele seu, sau ca trebuie să continesca numai între asociaţii remasi în vieta, se va urma în tocmai. În casulu alu douilea, eredele defuncttului nu are dreptu de catu la împărţirea societăţii după starea în cari a fostu în momentulu morţii asociatului, participandu şi al tote drepturile ulteriori, inse numai întru catu sînt o consecinţa necesaria a operaţiuniloru făcute înaintea morţii asociatului cari succede.

Articolul 1527

Desfacerea societăţii prin voinţa unei părţi urmeza numai atuncea camdu durata ei este nemărginită; ea se efectueza prin renuntiarea notificată a tuturoru partiloru, întru catu se face cu buna credinţa şi la timpul.

Articolul 1528

Renuntiarea nu este de buna credinţa cînd asociatulu o face în scopu de a'şi însuşi singuru profitului ce asociaţii spera a'lu dobendi în comunu.

Este facuta fără timpul, candu lucrurile nbu se mai afla în tota întregimea loru, şi interesulu societăţii cere amânarea desfacerii.

Articolul 1529

Desfacerea societăţii facuta pentru unu timpul determinatu nu se poate cere de unulu din asociaţi înainte de espirarea terminului pusu, afară numai candu esistu juste motive cum: în casulu candu unulu dinasociati nu'şi indepllinesce îndatoririle sale, sau candu o infirmitate de tote dilele ilu împiedica de la îngrijirea afaceriloru sociali sau în alte casuri analoge.

Apreciatiunea unoru asa motive e lăsată la prudinta judicatoriloru.

Articolul 1530

La împărţirea averii societăţii între asociaţi, se apllica regulele relative la împărţirea ereditatii, la forma acestei împărţiri şi la obligaţiunile ce resulta între eredi.

Articolul 1531

Dispositiunile titlului presente se aplică la societăţile comerciali întru catu nu sînt contrarie legiloru şi usuriloru comerciali.

Titlul IX

Despre mandatu

Capitolul 1

Despre natura mandatului

Articolul 1532

Mandatulu este unu contractu în puterea cărui o persona se obliga fără plata de a face ceva pe sema unei alte persoane de la cari a priimitu însărcinarea.

Articolul 1533

Mandatulu poate fi espresu sau tacitu.

Şi priimirea mandatului poate fi tacită şi sa resulte din esecutarea lui din partea mandatarului.

Articolul 1534

Mandatulu este fără plata candu nu s'a stipulatu contrariulu.

Articolul 1535

Mandatulu este speciale pentru o afacere, sau pentru ore'cari anume afaceri, ori este generale pentru tote afacerile mandatelui.

Articolul 1536

Mandatulu conceputu în termini generali coprinde numai actele de administraţiune.

Candu e vorba de înstrăinare ipotecaria, sau de facerea unoru acte ce trecu peste administraţiunea ordinară, mandatulu trebnue sa fia speciale.

Articolul 1537

Mandatarulu nu poate face nimicu afară din limitele mandatului seu: facultatea de a face transactiune coprinde pe ac

Articolul 1538

Femeile şi minorii emancipati potu fi aleşi mandatari; mandantele însă nu are o relative la obligaţiunile minoriloru; iar în contra femeii maritate cari a priimit mandatulu fără autorisatiunea bărbatului, de catu după regulele stabilite la titlulu despre contractului de căsătoria şi drepturile respective a le sotiloru.

Capitolul 2

Despre îndatoririle mandatarului

Articolul 1539

Mandatarului este indatoritu a esecuta mandatulu atatu timpul catu este insarcinatu şi este respundetoru de daune'interese ce aru pute deriva din causa neîndeplinirii lui.

Este asemenea indatoritu a termina afacerea începută la mortea mandantelui, dacă din intardiare aru pute urma pericolu.

Articolul 1540

Mandatarulu este respundetoru nu numai de dolu, dar încă şi de la culpa comisă în esecutarea mandatului.

Pentru culpa, candu mandatulu este fără plata, respunderea se aplică cu mai putina rigurositate de catu în casu contrariu.

Articolul 1541

Mandatarulu este datoru, ori'candu i se va cere, a da sema mandantelui seu de lucrările sale şi de a'i remite totu acea ce aru fi priimitu în puterea mandatului, chiaru candu ceea ce aru fi priimu nu s'aru fi cuvenitu mandantelui.

Articolul 1542

Mandatarulu este respundetoru pentru acela pe cari a substituitu în gestiunea sa:

1) Candu nu i s'a concesu facultatea de a'şi substitui peine'va.

2) Candu i s'a concesu o atare facultate fără aretarea persoanei şi cea alesa de densulu era cunoscută de necapabile şi nesolvabile;

În tote casurile manbdantele poate să intenteze directu acţiunea contra persoanei ce mandatariulu 'şi a substituitu.

Articolul 1543

Candu prin unu actu s'au constituitu mai mulţi mandatari sau procuratori, nu esiste solidaritate între densii, afară numai candu a nume s'a stipulatu.

Articolul 1544

Mandatarulu e datoru a plati dobendi pentru sumele întrebuinţate în folosulu seu, din diua întrebuinţării loru; iaru dobendile sumeloru remase, din diua candu i s'au cerutu acele sume.

Articolul 1545

Mandatarulu cari a datu părţii cu cari a contactatu în asemenea calitate o indestula notitia de puterile primite, nu e tinutu a garanta acea ce s'a facutu afară din marginile mandatului, afară numai candu s'a obligatu pe sine însuşi în numele seu.

Capitolul 3

Despre obligaţiunile mandantelui

Articolul 1546

Mandantele este indatoratu a îndeplini obligaţiunile contractate de către mandatar în limitele puteriloru date.

Nu este indatoratu pentru totu aceea ce mandatarulu aru fi facutu afară din limitele puteriloru sale, afară numai candu a ratificatu esprese sau tacite.

Articolul 1547

Mandantele trebuie să desdauneze pe mandataru de anticipatinile şi spesele făcute pentru îndeplinirea mandatului şi sa'i platesca onorariulu dacă i s'a promisu.

Articolul 1548

Candu nu se poate implica mandatarului nici o culpa, mandantele nu poate să se scutesca de asemene desdaune şi plata chiaru candu afacerea n'a reusitu nici sa reducă suma chieltueliloru sau anticipatiuniloru pe cuventu ca aru fi pututu fi mai mica.

Articolul 1549

Mandantele trbue asemenea sa desdauneze pe mandataru de pierderile suferite cu ocasiunea îndeplinirii insarcinariloru sale, dacă nu i se poate imputa nici o culta.

Articolul 1550

Mandantele trebuie să platesca mandatarului dobenda sumeloru anticipate socotită din diua platiloru probate.

Articolul 1551

Candu mai multe persoane, pentru o afacere comuna, au numitu unu mandataru, fie'cari din ele este respundetoria solidarie pentru tote efectele mandatului.

Capitolul 4

Despre diferitele moduri după cari mandatulu inceteza

Articolul 1552

Mandatulu se stinge:

1) Prin revocatiunea mandatarului;

2) Prin renuntiarea mandatarului la mandatu;

3) Prin mortea, interdictiunea, nesolvabilitatea şi falimentulu ori a mandantelui, ori a mandatarului.

Articolul 1553

Mandantele poate, candu voesce, revoca mandatulu, şi constringe la casu pe mandataru de a'i remite inscrisulu de împuternicire.

Articolul 1554

Revocatiunea mandatului notificată numai mandatarului nu se poate opune unei alte persoane cari în nesciintia de acesta, a contractatu cu densulu cu buna credinţa; în acestu casu mandantele are recursu contra mandatariului seu.

Articolul 1555

Numirea unui nou mandatariu pentru aceeaşi afacere, cuprinde în sine revocatiunea mandatului datu celui anteiu, din diua în cari i s'a notificatu.

Articolul 1556

Mandatariulu poate renuntia la mandatu notificandu mandantelui renuntiarea sa.

În asia casu mandatariulu remane către mandante respundetoru de daune, dacă renuntiarea să le casiuneza afară numai candu elu se afla în neputinde de a'şi continui mandatulu fără o dăuna insemnatorie.

Articolul 1557

E valildu aceea ce face mandatariulu în numele mandantelui, atatu timpul catu nu cunosce mortea lui, sau esistenta din causele ce desfiinteza mandatulu.

Articolul 1558

În casurile aretate în articlulu precedinte, sun valide contractările mandatariului cu alu treilea persoane cari sînt de buna credinţa.

Articolul 1559

În casu de morte a mandatariului, eredii lui trebuie să insciinteze pe mandante şi pînă atunci sa ingrijesca de ceea ce împrejurările reclama pentru interesele acestui.

Titlul X

Despre comodatu

Capitolul 1

Despre natura comodatului

Articolul 1560

Comodatulu este unu contractu prin cari cine'va imprunuta altui unu lucru spre a se servi de dinsulu cu îndatorire de a'lu înapoia.

Articolul 1561

Comodatulu este esenţiale gratuitu.

Articolul 1562

Imprumutorulu remane proprietaru lucrului datu imprumutu.

Articolul 1563

Obligaţiunile ce se formează în puterea comodatului trecu la eredii comodantelui şi ai comodatarului.

Dacă însă împrumutarea s'a facutu în privinta numai a comodatarului şi numai persoanei lui, eredii lui nu potu sa continuesca a se folosi de lucrulu imprumutatu.

Capitolul 2

Despre obligaţiunile comodatarului

Articolul 1564

Comodatariulu este datoru sa ingrijesca ca unu bunu proprietaru, de conservarea lucrului imprumutatu şi nu poate să se servesca de catu la trebuintia determinata prin natura lui, sau prin convenţiune, sub pedepsa de a plati daune'interese de se cuvine.

Articolul 1565

Dacă comodatariulu se servesce de lucru la o alta trebuinta, ori pentru unu timpul mai indelungatu de catu se cuvine, atunci remane respundetoru de perderea casiunata chiaru din casu fortuitu.

Articolul 1566

Dacă lucrulu imprumutatu pere prin unu casu fortuitu de la cari comodatarulu l'aru fi pututu sustrage, subrogandu'i unu lucru alu seu, dacă elu, neputendu scapa unulu din doue lucruri, a primitu pe alu seu atunci este respundetoru de perderea celui altu.

Articolul 1567

Dacă lucrulu s'a pretuitu candu s'a imprumutatu atunci, pentru perderea lui casiunata chiaru prin casu fortuitu, remane respundetoru comodatarulu, întru catu nu s'a stipulatu contrariulu.

Articolul 1568

Dacă lucrulu se deterioreza cu ocasiunea întrebuinţării pentru cari s'a datu cu imprumutare şi fără culpa din partea comodatarului, acesta nu este respundetoru.

Articolul 1569

Comodatarulu, facendu spese necesarie la usulu lucrului imprumutatu nu poate să le repete.

Articolul 1570

Comodatarulu nu poate să retina lucrulu sub cuventu de compensatiune pentru creanta ce are asupra comodantelui.

Articolul 1571

Dacă mai multe persoane au luatu împreună cu imprumutu totu acelasiu lucru, ele sînt solidarie obligate către comodante.

Capitolul 3

Despre obligaţiunile comodantelui

Articolul 1572

Comodantele nu poate să ia inderetu lucrulu imprumutatu, înaintea de trecerea terminului cuvenitu sau, în lipsa de convenţiune, înainte de a fi servitu la trebuinta, pentru cari s'a datu cu imprumutu.

Articolul 1573

Dacă însă în curgerea terminului sau mai 'nainte de a sa fi indestulatu trebuinta comodatarului, comodantele însuşi aru cade în o trebuinta mare şi nepreveduta de acelu lucru, judecătorului poate după împrejurări sa oblige pe comodatariulu la restitutiune.

Articolul 1574

Dacă în curgerea terminului, imprumutatulu a fostu silitu, pentru pestrarea lucrului, să facă ore'cari spese estraordinarie, necesarie şi asa de urgenti în catu sa nu fi pututu preveni pe comodante, acesta va fi datoru a i le înapoia.

Articolul 1575

Dacă lucrulu imprumutatu are asa defectu în catu sa pota dăuna pe acelu ce se servesce de dinsulu, comodantele remane respundetoru de daune, dacă cunoscendu acele defecte nu a prevestitu pe comodatariu.

Titlul XI

Despre imprumutu

Capitolul 1

Despre natura împrumutului

Articolul 1576

Imprumutulu este unu contractu prin cari una din părţi da celei alte ore'cari catime de lucruri cu îndatorire pentru densa de a restitui totu atâtea lucruri de aceeaşi specia şi cualitate.

Articolul 1577

În puterea împrumutului imprumutatulu devine proprietarulu lucrului primitu cari, perindu, fia în ori'ce modu, pere în contului seu.

Articolul 1578

Obligaţiunea ce resulta din unu imprumutu în bani este totu d'auna pentru aceeaşi suma numerică aretata în contractu.

Intamplendu'se o sporire sau o scădere a pretiului moneteloru, înainte de a sosi epoca plăţii, debitorele trebuie să restituesca suma numerică împrumutată şi nu este obligatu a restitui acesta suma de catu în speciele aflatore în cursu în momentulu plăţii.

Articolul 1579

Regula coprinsa în art. precedente nu se va aplica la imprumutari de vergi metalice sau producte.

În acestu casu debitorele nu trebuie să restituesca, de catu aceeaşi cualitate şi cuantitate ori'cari aru fi suirea sau scăderea pretiului loru.

Asemene candu s'a facutu imprumutulu în momente de auru ori argintu şi s'a stipulatu o restitutiune în aceeaşi specia şi cualitate, sau se va altera valoruea intrinseca a moneteloru, sau nu se voru pute găsi, sau voru fi scose din cursu, se va restitui equivalentele pretiului intrinsecu ce acele monete avuseseră în timpulu în cari au fostu împrumutate.

Capitolul 2

Despre obligaţiunea împrumutătorului

Articolul 1580

Imprumutatorulu este supusu la respunderea preveduta la art. 1575 pentru comodatu.

Articolul 1581

Imprumutatorulu nu poate, mai 'nainte de terminu sa cera lucrulu imprumutatu.

Articolul 1582

Nefiindu defiptu terminulu restituţiunii, judecătorului poate să dea împrumutatului unu terminu potrivitu cu împrejurările.

Articolul 1583

Dacă însă s'a stipulatu numai ca imprumutatulu sa platesca candu va pute sau candu va ave medie, judecătorului va prescrie unu terminu de plată după împrejurări.

Capitolul 3

Despre obligaţiunea împrumutatului

Articolul 1584

Imprumutatulu este datoru sa restituesca lucrurile împrumutate în aceeaşi cuantitate şi cualitate şi al timpulu stipulatu.

Articolul 1585

Candu este în neposibilitate de a îndeplini datoria prescrisă prin art. precedente, va plati valoruea loru, calculată după timpulu şi locu în cari urma a se face restitutiunea.

Dacă nu s'a determinatu nici timpulu nici loculu plăţii împrumutului, plata urmeza a se face de către imprumutatu după valoruea curente din timpulu în cari şi în loculu unde s'a contractatu.

Articolul 1586

Dacă imprumutatulu se intorce la timpulu stipulatu lucrurile împrumutate sau valoruea loru, trebuie să platesca şi dobendi, de la diua cererii prin judecata a împrumutului.

Capitolul 4

Despre imprumutulu cu dobenda

Articolul 1587

Se poate stipula dobendi pentru unu imprumutu de bani, de denariate (zaharele) sau de alte lucruri mobili.

Articolul 1588

Imprumutatulu cari a apucatu de a plati dobendi ce nu s'au stipulatu, sau mai mari de catu s'au stipulatu, nu mai poate a le repeti, nici ale imputa asupra capitalului.

Articolul 1589

Se defige o dobenda de dece la suta în tote casurile unde nu s'a otaritu de părţi quantulu ei.

Articolul 1590

Adeverinta data pentru capitalu fără reserva a dobendiloru este o presumtiune de plată loru şi scutesce de dinsa.

Titlul XII

Despre depositul şi despre secuestru

Capitolul 1

Despre depositul în genere

Articolul 1591

Depositulu în genere este unu actu prin cari se primesce lucrulu altui spre a'lu pestra şi a'lu restitui în natură.

Articolul 1592

Depositulu este de doue feluri: depositu propriu disu şi sequestru.

Capitolul 2

Despre depositulu propriu disu Secţiunea I Despre natura depositului

Articolul 1593

Depositulu este unu contractu esenţiale gratuitu, cari nu poate ave de obiectul de catu lucruri mobili.

Elu nu este perfectu de catu candu s'a facutu traditiunea lucrului.

Traditiunea se inlocuesce prin singurulu consimtimentu, dacă lucrulu ce este a se lasă în depositu se afla deja în mana depositarului sub ori ce altu titlu.

Articolul 1594

Depositulu este voluntariu sau necesariu.

Secţiunea II Despre depositulu voluntariu

Articolul 1595

Depositulu voluntariu se formează prin consimtimentulu celui ce da şi celui ce primesce lucrulu în depositu.

Articolul 1596

Depositulu voluntariu se face în totu d'auna numai de către proprietarulu lucrului depositu, sau prin consimtimentulu seu espresu ori tacitu.

Articolul 1597

Depositulu voluntariu nu se poate face de catu prin inscrisu.

Articolul 1598

Dacă depositulu s'a facutu de către o persona capabile către una necapabile, aceea ce a facutu depositulu are numai acţiune de revindicatiunea lucrului depositu, pe catu timpul se afla în mana depositarului sau acţiune de restitutiune pe catu acesta s'a folositu.

Secţiunea III Despre îndatoririle depositarului

Articolul 1599

Depositarulu trebuie să ingrijesca de paza lucrului depositu, întocmai precumu ingrijesce de paza lucrului seu.

Articolul 1600

Dispositiunea art. precedente trebuie să se aplice cu mai mare rigore:

1) Candu depositarulu s'aru oferitu a primi unu depositu;

2) Candu s'aru fi stipulatu vre o plata pentru paza depositului;

3) Candu depositulu s'a facutu numai în folosulu depositarului;

4) Candu s'aru fi alcatuitu esprese ca depositariulu sa fia respundetoru de ori'ce culpa.

Articolul 1601

Depositariulu nu respunde nici o dată de stricasiunile provenite din forta majore; afară de casulu candu a fostu pusu în intardiare pentru restitutiunea lucrului depositu.

Articolul 1602

Elu nu poate să se servesca de lucrulu depusu fără permisiune espresa sau tacită a deponentului.

Articolul 1603

Nu poate de felu sa caute a vede lucrurile ce i s'au depositatu dacă i s'au incredintatu în o lada închisă sau sub o coperta sigilată.

Articolul 1604

Depositarulu trebuie să inapoeze totu acelu lucru ce a priimitu.

Unu depositu de bani, candu depositarulu, conformu art. 1602, făcuse întrebuinţare de densulu, trebuie să se restituesca în acele monete în cari s'a facutu, atatu în casulu de sporire catu şi în acela de scădere a valoruii loru.

Articolul 1605

Depositarulu nu e datoru de a restitui lucrulu depositatu de catu în starea în cari se afla la timpulu inapoiarii. Stricăciunile survenite fără faptulu seu, remanu în sarcina deponentelui.

Articolul 1606

Depositarulu cărui s'a luatu prin forta majore lucrulu depositatu, şi cari a priimitu în locui o sumu de bani, sau ori'ce altu lucru, trebuie să restituesca aceea ce a priimitu.

Articolul 1607

Eredele depositarului, cari a vendutu în buna credinţa lucrulu ce n'a sciutu ca este depositatu, este datoru numai sa restituesca pretulu priimitu, sau sa cedeze acţiunea sa contra cumpărătorului, dacă pretulu nu aru fi fostu platitu.

Articolul 1608

Depositarulu trebuie să restituesca fructele produse de lucrulu depositatu şi culese de densulu.

Elu nu e datoru de a plati nici o dobenda pentru banii ce i s'au depositulu afară numai din diua de candu a fostu pusu în intardiare de a 'i restitui.

Articolul 1609

Depositarulu nu trebuie să restituesca lucrulu depositatu de catu acelui ce i l'a incredintatu, sau acelui în alu cărui nume s'ai facutu depositulu, sau persoanei aretate spre a 'lu primi.

Articolul 1610

Depositarulu nu poate pretinde ca deponentele sa probe ca lucrulu depositatu este proprietatea sa.

Cu tote acestea, dacă descopere ca lucrulu este de furatu şi cine este adeveratulu proprietaru, trebuie să vestesca acestuia depositulu ce i s'a interpelandu'lu a 'lu reclama în unu terminu determinatu şi indestulatoru fără prejuditiulu dispositiuniloru codicelui penale.

Dacă acela cari a fostu vestitu de acesta, neglege reclamarea depositului, depositarulu este bine liberatu prin trădarea depositului în mana acelui de la cari s'a priimitu.

Articolul 1611

În casu de morte deponentelui, lucrulu depusu nu se poate restitui de catu eredelui.

Dacă sînt mai mulţi eredi, lucrulu depositatu trebuie să se restituesca, fia'cărui din ei o parte pe catu i se cuvine.

Dacă lucrulu nu se poate împărţi, eredii trebuie să se unesca între dinsii asupra modului primirii lui.

Articolul 1612

Dacă deponentele prin scambarea statului seu a perdutu administraţiunea bunuriloru sale după facerea depositului, acesta nu se poate restitui de catu persoanei însărcinate cu administraţiunea averii deponentelui.

Articolul 1613

Dacă depositulu a fostu facutu de către unu tutore sau administratore în asemenea însuşire, şi administraţiunea sa a fostu incetata în momentulu restituţiunii acesta nu se poate face de catu către persona ce a fostu represintata, sau către noulu ei representatore.

Articolul 1614

Dacă prin contractului de depositu s'a stipulatu loculu unde trebuie să se facă restitutiunea, depositarulu trebuie să transporteze lucrulu depositatu: spesele însă ce s'aru face sînt în greutatea deponentelui.

Articolul 1615

Restitutiunea trebuie să se facă dacă prin contractu nu s'areta loculu acolo unde se afla lucrulu depositatu.

Articolul 1616

Depositulu trebuie să se restituesca deponentelui îndată ce s'a reclamatu, chiaru candu s'aru fi stipulatu prin contractu unu anume terminu unde restitutiunea lui; se escepta însă casulu candu, în formele legali s'a notifiacatu depositarului unu actu de sequestru sau de opositiune la restitutiunea sau la strămutarea lucrului depositatu.

Articolul 1617

Se stinge ori'ce îndatorire a depositarului, dacă se descopere şi se probeza ca elu este insu'şi proprietarulu lucrului depositatu.

Secţiunea IV Despre îndatoririle deponentelui

Articolul 1618

Deponentele este indatoritu a intorce depositarului tote spesele făcute pentru păstrarea lucrului depositatu; şi a'lu desdauna de tote pierderile casiunate lui din causa depositului.

Articolul 1619

Depositarulu poate să opresca depositulu pînă la plata integrale cuvenită lui din causa depositului.

Secţiunea V Despre depositulu necesariu

Articolul 1620

Depositulu necesaru este acela ce se face sub sila unei intemplari, cumu unu focu, o ruina, o predare, unu naufragiu sau altu evenimentu neprevedutu de forta majore.

Articolul 1621

Proba prin marturi este admisă pentru depositulu necesaru şi chiaru în casulu candu valoruea depositului aru trece peste o suta cinci'deci lei.

Articolul 1622

Depositulu necesaru este supusu la tote regulele depositului volontariu, şi fără prejuditiulu dispositiuniloru art. 1198.

Articolul 1623

Ospetatorii şi hangiii respundu, ca depositarii, pentru tote lucrurile aduse în localulu loru de unu calatoru; depositulu unoru asia lucruri trebuie să se considere ca unu depositu necesariu.

Articolul 1624

Ei respundu de furtulu sau stricăciunea lucruriloru călătorului, în casu candu furtulu sau stricăciunea s'a comisu de servitori, ori de cei însărcinaţi cu direcţiunea ospetarieloru, ori de streinii ce le frecuenteza.

Articolul 1625

Ei nu sînt respundetori de furturile comise cu mana înarmată sau în alt'felu cu forta majore.

Capitolul 3

Despre sequestru Secţiunea I Despre diversele feluri de sequestruri

Articolul 1626

Sequestrulu este convenţionale sau judeciaru.

Secţiunea II Despre sequestru convenţionale

Articolul 1627

Sequestrulu convenţionale este depositulu unui lucru în litigiu facutu de una sau mai multe persoane unui alu treilea cari ia asupra'şi îndatorirea de a'lu restitui după terminarea procesului, celui cărui va declara judecătorului ca se cuvine.

Articolul 1628

Sequestrulu poate să nu fia gratuitu.

Articolul 1629

Candu este gratuitu se aplică asupra'i regulele depositului propriu disu, cu deosebirile ce se voru areta mai josu.

Articolul 1630

Obiectulu sequestrului potu fi bunuri mobili sau immobili.

Articolul 1631

Depositarulu insarcinatu cu unu sequestru nu poate fi liberatu de dinsulu înainte de terminarea procesului, de catu atunci candu tote părţile interesate voru consimţi, sau candu va urma o causa ce se va judica de legitima.

Secţiunea III Despre sequestru judiciaru

Articolul 1632

Afară de casurile statornicite de codicele de procedura civile, judecătorului poate ordonă sequestrulu:

1) A unui immobile sau a unui lucru mobile pentru a cărui proprietate ori posesiune se judeca doue sau mai multe persoane;

2) A lucruriloru oferite de unu debitore spre liberarea sa.

Articolul 1633

Depositulu judeciaru da nascere la obligaţiuni reciproce între sequestrati şi depositari.

Depositarulu trebuie să se ingrijesca de pestrarea lucrului sequestratu ca unu bunu proprietaru.

Trebue sa 'lu dea de faţa pentru vendere spre indestularea sequestrantelui, ori spre a'lu restitui părţii de la cari s'a sequestratu, în casu de revocatiune a sequestrului.

Sequestrantele este datoru sa platesca depositarului salariulu statornicitu de lege, sau, în lipsa, pe catu ilu va otari judecătorului.

Articolul 1634

Sequestrulu judeciaru se da sau persoanei asupra carii s'au invoitu ambe părţile interesate, sau unei persoane numite din oficiu de autoritatea judeciara.

Şi într'unu casu şi într'altulu, acelu ce a luatu în pestrare lucrulu, este supusu tuturoru indatoririloru ce nascu din sequestra convenţionale.

Titlul XIII

Despre contractele aleatorie

Capitolul 1

Despre contractele aleatorie în genere

Articolul 1635

Contractului aleatoriu este convenţiunea reciprocă ale carii efecte în privinta beneficieloru şi a perderiloru pentru tote părţile, sau pentru una sau mai multe din ele, depindu de unu evenimentu necertu.

Astu'felu sînt:

1) Contractului de asicurare;

2) Imprumutulu nauticu;

3) Joculu şi prinsorea;

4) Şi contractului de rendită pe vieta.

Cele doue d'anteiu se reguleza după legile comerciului maritimu.

Capitolul 2

Despre jocu şi prinsore

Articolul 1636

Lege nu da nici o acţiune spre plata unui debitu din jocu sau din prinsore.

Articolul 1637

Sînt esceptate jocurile ce contribuescu la esercitiulu corporale, cumu: armele, cursele cu piciorulu, călare sau cu carulu, şi alte asemenea.

Cu tote acestea judecătorului poate să respingă cererea candu suma pusă la jocu sau la prinsore aru fi escesiva.

Articolul 1638

Perdetorulu nu poate în nici un casu repeti ceea ce a platitu de buna voia, afară numai în casulu candu questigatorului a intrebuintatu dolu, incelaciune sau amagire.

Capitolul 3

Despre contractului de rendită pe vieta Secţiunea I Despre natura contractului de rendită pe vieta

Articolul 1639

Rendită pe vieta se poate înfiinţa cu titlu onerosu.

Articolul 1640

Ea se poate constitui şi cu titlu gratuitu prin donatiune între vii sau prin testamentu;

Trebue însă atunci sa fia revestita de formele cerute de legi pentru asemenea acte.

Articolul 1641

Rendită pe vieta înfiinţată prin donatiune sau testamentu este supusă la reducţiune, dacă întrece porţiunea disponibile; este nulă dacă se face în favoarea unei persoane necapabili de a priimi.

Articolul 1642

Rendită pe vieta se poate înfiinţa în favorea persoanei ce a platitu pretulu, sau a altei a treia ce n'are nici unu dreptu la rendită.

În casulu din urma, de şi intrunesce însuşirile unei liberalităţi, totuşi nu este supusă formeloru stabilite pentru donatiune; însă este în totulu supusă dispositiuniloru articolului precedente.

Articolul 1643

Ea se poate înfiinţa în favorea unei sau mai multoru persoane.

Articolul 1644

Este far lucrare ori ce contractu de rendită pe vieta, infiintatu în favorea unei persoane cari era deja morta în momentulu facerii contractului.

Articolul 1645

Contractului de rendită pe vieta, în favorea unei persoane afectate de o bola de cari a muritu în intervalu de doue'deci dile de la data contractului, este nulă.

Secţiunea II Despre efectele contractului de rendită pe vieta între părţile contractanţi

Articolul 1646

Acela în a carii favore s'a infiintatu cu titlu onerosu, o rendită pe vieta, poate să cera sfarimarea contractului, dacă infiintatorulu ei nu da asicurarile stipulate pentru esecutare.

Articolul 1647

Singura neplata a terminiloru espirate a renditei nu da dreptu celui în a cărui favore este înfiinţată, sa cera inrorcerea capitalului, sau reintrarea în posesiunea fondului instreinatu. Elu are numai dreptulu de a face să se sequestrez şi să se venda averea debitorelui seu, şi a cere ca, neconsimtindu debitorului, să se reguleze, prin produsulu vinderii, o sumă suficiente spre plata terminiloru.

Articolul 1648

Infiintatorulu renditei nu poate să se libereze de plată ei, oferindu inapoiarea capitalului şi renuntandu la repetiţiunea annuitatiloru plătite ori catu de lungă ar fi vieta aceloru în a caroru favore s'a infiintatu rendită, şi ori catu de onerosa fie prestaţiune renditei.

Articolul 1649

Rendită pe vieta se dobandesce de proprietaru ei în proporţiunea dileloru ce a traitu.

Dacă inse s'a stipulatu ca terminii ei să se platesca anticipatu, atunci se considera de questigatu fie cari terminu din diua în cari a venitu plata lui.

Articolul 1650

Numai în casulu în cari rendită pe vietia s'a infiintatu cu titlu gratuitu, se poate şi stipula ca densa sa nu fia iar supusă sequestrarii.

Articolul 1651

Proprietarulu renditei pe vietia nu poate să cere terminile espirate de catu justificandu esistenta sa, ori esistenta persoanei în favorea carii s'a fostu infiintatu.

Titlul XIV

Despre fidejusiune (cauţiune)

Capitolul 1

Despre natura şi întinderea fidejusiunii

Articolul 1652

Celu ce garanteza o obligaţiune, se lega către creditoru de a îndeplini însuşi obligaţiunea pe cari debitorului nu o indeplinesce.

Articolul 1653

Fidejusiunea nu poate esiste pentru o obligaţiune valida.

Cu tote caestea se poate face cineva fidejusorele unei obligaţiuni ce poate fi anulată în virtutea unei esceptiuni personali debitorelui, cum de pilda în casulu de minoritate.

Articolul 1654

Fidejusiunea nu poate întrece datoria debitorelui nici poate fi facuta sub condiţiuni mai onerose.

Poate fi însă numai pentru o parte a datoriei şi sub condiţiuni mai putinu grele.

Cauţiunea ce întrece datoria sau cari este contractată sub condiţiuni mai onerose e valida numai pînă în mesura obligaţiunii principali.

Articolul 1655

Ori cine poate să se facă fidejusore fără ordinea şi chiaru fără sciinta acelui pentru cari se obliga.

Asemenea se poate face nu numai pentru debitorele principale, dar şi pentru fidejusorele acestui.

Articolul 1656

Fidejusiunea trebuie să fia espresa şi nu se poate întinde peste marginile în cari s'a contractatu.

Articolul 1657

Fidejusiunea nedeterminată a unei obligaţiuni principali, se întinde la tote accesoriele unei datorii şi încă şi la spesele primei reclamatiuni, şi tote cele posteriori notificări făcute fidejusorelui.

Articolul 1658

Îndatoririle fidejusorelui trecu la ele, afară de constringerea corporale, chiar dacă îndatorirea era asigurata prin constringere corporale.

Articolul 1659

Debitorele obligatu de a da sicuranta trebuie să presinte o persona capabile de a contracta, cari sa poseda o avere indestulu spre a garanta o obligaţiune, şi cari să aibă domiciululu în teritorilu juridictionale alu curţii apelative la cari trebuie să se dea.

Articolul 1660

Solvabilitatea unui garante se mesora numai după nemiscatorele ce potu fi ipotecate, afară de casulu candu datoria este mica sau afacerea este comerciale. Spre acestu finitu nu se potu lua în consideratiune nemiscatorele în litigiu, nici acele situate la o asa depărtare, în catu sa devină forte dificili lucrările esecutiva asupra'le.

Articolul 1661

Dacă fidejusorele, capetatu de creditoru de buna voia sau judecatoresce, a devenitu apoi nesolvabile, trebuie să se dea unu altulu.

Acesta regula nu se aplică în singurulu casu în cari fidejusorele s'a datu numai în puterea unei convenţiuni prin cari creditorele a cerutu de fidejusore o anume persona.

Capitolul 2

Despre efectele fidejusiunii Secţiunea I Despre efectele fidejusiunii între creditore şi cautionaru (fidejusore)

Articolul 1662

Fidejusorele nu este tinutu a plati creditorului de cat cînd nu se poate indestula de la debitorului principale asupra averii căruia trebuie mai anteiu să se facă discusiune, afară numai cînd însuşi a renuntatu la acestu beneficiu, sau s'a obligatu sollidarie cu datorniculu. În casulu din urma efectulu obligaţiunii sale se reguleza după principiele statornicite în privinta datorieloru solidarie.

Articolul 1663

Creditorulu nu este indatoratu sa discute averea debitorelui principale, dacă garantulu nu o cere de la d'anteiu lucrări îndreptate contra sa.

Articolul 1664

Fidejusorele cari cere discusiunea trebuie să indice creditorelui averea debitorului principale şi sa anticipeze spesele cuviinciose pentru punerea în lucrare a esecutarii.

Nu se va tine în sema aretarea bunuriloru debitorului principale situate afară din teritoriulu juridictionale ale curţii apelative în cari trebuie să se efectueze plata, sau a bunuriloru în litigiu ori a bunuriloru deja ipotecate pentru sicuranta datoriei, cari nu mai sînt în posesiunea debitorelui.

Articolul 1665

De câte ori cautionarulu va areta bunuri în cuprinderea articolului precedente şi va anticipa şi spesele cuviinciose pentru discusiune, erediloru remane către garante respundetoru pînă la valoruea bunuriloru aretate, în casu de nesolvabilitate a debitorului principale survenitu pin amânarea urmăririi.

Articolul 1666

Cînd mai multe persoane au garantatu unu şi acelaşi creditore pentru una şi aceeaşi datoria, fie'cari din ele remane obligată pentru datoria intrega.

Articolul 1667

Cu tote acestea fie'cari din persoanele aretate în art. precedente întru catu n'a renuntatu la beneficiul divisiunii, poate cere ca creditorulu sa devida mai ateiu acţiunea sa şi sa o reducă la proporţiunea fie'cărui.

Dacă unii din garanţi era nesolvabili, în timpulu în cari unulu din ei obtinuse divisiunea, acesta remane obligatu în proporţiunea unei aseminea nesolvabilităţi; dacă însă nesolvabilitatea a supravenitu după divisiune, atunci nu mai poate fi resoundetotu pentru acesta.

Articolul 1668

Dacă creditorele însuşi şi de buna voia a impartitua acţiunea sa, nu mai poate să se lepede de acesta divisiune, de şi, mai 'nainte de timpulu în cari a priimit'o, unii din cauţionatori au fostu nesolvabili.

Secţiunea II Despre efectele fidejusiunii între debitoru şi cautionatoru (fidejusore)

Articolul 1669

Cautionatorulu ce a platitu are regresu contra debitorelui principale atatu candu a garantatu cu sciinta debitorelui catu şi pe nesciinta lui.

Regresulu se întinde atatu asupra capitalului catu şi asupra debitoriloru şi a speseloru; cu tote acestea garantulu nu are regresu de catu pentru spesele făcute de dinsulu după ce a notificatu debitorelui principale reclamatiunea pornită asupra'i.

Fidejusorele are regresu şi pentru dobenda sumei ce a platitu, chiaru candu datoria nu producea dobînda, şi încă şi pentru daune'interese deca se cuvine.

Cu tote acestea dobindile ce aru fi fostu datorite creditorelui nu voru merge în favorea garantelui de catu din diua în cari s'a notificatu plata.

Articolul 1670

Cautionatorulu ce a plattu datoria intră în dreptulu ce ave creditorulu contra datornicului.

Articolul 1671

Candu sînt mai mulţi debitori principali pentru una şi aceeaşi datoria, fidejusorele ce a garantatu pentru ei toţi, are regresu în contra fie cărui din ei pentru repetiţiunea sumei totali ce a platitu.

Articolul 1672

Fidejusorele ce a platitu prima data, nu are regresu contra debitorelui principale ce a platitu de a doua ora; are însă acţiunea de repetitiune contra creditorelui.

Candu fidejusorele a platitu, fără sa fi fostu urmaritu şi fără sa fi insciintatu pe datorniculu principale, nu va ave nici unu regresu contra acestui în casulu candu în timpulu plăţii datorniculu aru fi avutu mediu de a declara stinsă datoria sa; îi remane însă dreptulu de a cere înapoi de la creditore banii dati.

Articolul 1673

Fidejusorele şi fără a fi platitu poate se reclame desdaunare de la debitore:

1) Candu este urmaritu în judecata pentru a plati;

2) Candu debitorului se afla falitu sau în stare de nesolvabilitate;

3) Candu debirorulu s'a indatoritu de a'lu libera de garanţia într'unu terminu determinatu şi acesta a espiratu;

4) Candu datoria a devenitu esigibile prin sosirea scadintei stipulate;

5) După trecere de dece ani, candu obligaţiunea principale nu are unu terminu determinatu de scadinta, întru catu însă obligaiunea principale nu aru fi fostu de asia felu în catu sa nu pota a se stinge înaintea unui terminu determinatu, cum de esemplu tutela, ori întru catu nu se s'a stipulatu contrariulu.

Secţiunea III Despre efectele fidejusiunii între mai mulţi garanţi

Articolul 1674

Candu mai multe persoane a garantatu pentru unulu şi acelaşi debitoru şi pentru una şi aceeaşi datoria, garantele ce a platitu datoria are regresu contra celoru alţi garanţi pentru porţiunea ce privesce pe fia'cari.

Cu tote acestea nu are locu regresulu de catu candu garantele a platitu în unnulu din casurile aretate în art. precedente.

Capitolul 2

Despre fidejusiunea legale şi cea judecatoresca

Articolul 1675

De câte ori o persona este obligată de lege sau de judecatoru a da o garanta, garantele ce se opresce trebuie să aibă condiţiunile prescrise de art. 1659 şi 1660

Fidejusiunea judecatoresca trebuie încă sa pota fi supusă la constringere corporale.

Articolul 1676

Celu ce e datoru sa dea o garanta, e liberu sa dea unu amanetu sau alta asigurare cari să se gasesca suficiente pentru asigurarea creanţei.

Articolul 1677

Garantele judecatorescu nu poate cere discusiunea averii debitorului principale.

Articolul 1678

Celu ce s'a facutu garante numai pentru fidejusorulu judecatoresca, nu poate să cera discusiunea averii debitorelui principale şi a fidejusorelui.

Capitolul 4

Despre stingerea fidejusiunii

Articolul 1679

Obligaţiunea ce nasce din fidejusiune se stinge prin acele cause prin cari se stingu şi cele'l'alte obligaţiuni.

Articolul 1680

Confusiunea urmată între datorniculu principale şi fide jusorulu seu, prin eredirea unuia către altulu, se stinge acţiunea creditorului contra acelui ce a garantatu pentru fidejusore.

Articolul 1681

Garantulu se poate servi în contra creditorului de tote esceptiunile datornicului principale inerente datoriei; însă nu'i poate opune acele ce sînt curatu peronali datornicului.

Articolul 1682

Cautionatorulu se liberează de garanţia sa, cînd nu poate să între în drepturile, privilegiele şi ipotecele creditorului din causa acestuia.

Articolul 1683

Dacă creditorulu primesce de buna voia unu immobile sau altu lucru în plata datoriei principali, cautionatorulu remane liberatu chiaru candu creditorulu a fostu evinsu din acelu lucru.

Articolul 1684

Prolungirea terminului acordatu de creditoru în favorea datornicului principale nu eliberează pe fidejusore de garanta sa, cari poate în acestu casu sa urmaresca pe debitore pentru plata.

Titlul XV

Despre amanetu

Articolul 1685

Amanetulu este unu contractu prin cari datorniculu remite creditorului seu unu lucru mobile spre sicuranta datoriei.

Articolul 1686

Amanetulu da creditorelui dreptu de a fi platitu din lucrulu amanetului cu preferinta înaintea altoru creditori.

Ca sa resulte preferinta se cere unu actu inregistratu în regula ce sa enuntie suma datorită, specia şi natura lucruriloru amanetate sau o discriptiune de qualitatea greutatea şi mesura loru.

Facerea unui actu inscrisu şi inregistratu nu estene aperatu de catu candu datoria trece peste una suta cinci deci lei.

Articolul 1687

Preferinta aretata în art. precedente nu se poate infinta în privinta mobililoru necorporali cum creanţele mobiliarie, de catu prin unu actu inregula inregistratu şi notificatu debitorelui creanţei date în amanetu.

Articolul 1688

În tote casurile însă acestu privilegiu nu subsiste asupra amanetului de catu candu s'a datu şi a remasu în posesiunea creditorului sau a unui al treilea alesu de părţi.

Articolul 1689

Creditorulu, la casu de ne plata, nu poate să dispună de amanetu; are dreptulu însă sa cera de la judecatoru ca amanetulu sa 'i remane lui, dreptu plata, şi pînă la suma datoriei, cu ale ei dobîndi, ce se cuvine, cu o estimaţiune facuta de esperti, ori să se venza la licitaţiune.

E nulă ori'ce stipulaţiune prin cari creditorulu s'ar autorisa sau a'şi apropia amanetulu sau a dispune de dinsulu fără formalităţile susu aretate.

Articolul 1690

Pînă la espropriatiunea debitorelui de este să se facă, elu remane proprietarulu amanetului.

Articolul 1691

Creditorulu respunde după regulele stabilite la titlulu "Despre contracte şi obligaţiuni în genere", de perderea sau stricăciunea amanetului provenită din culpa sa.

Asemenea şi debitorele trebuie să intorca creditorelui tote spesele utili şi cele necesarie făcute pentru conservarea amanetului.

Articolul 1692

Dacă s'a datu dreptu amanetu o creanta ce produce dobîndi, creditorele trebuie să ţină în sema aceste dobîndi asupra dobindiloru ce aru fi datorite.

Dacă datoria, pentru a carii sicuranta s'a datu amanetu o creanta, nu produce ea însă'şi dobîndi, atuncea dobindile creanţei amanetate se tinu în sema asupra capitalului datoriei.

Articolul 1693

Dacă creditorele abusa de amanetu, debitorele poate să cera ca acelu amanetu să se pună sub sequestru.

Articolul 1694

Debitorului nu poate pretinde restitutiunea amanetului de catu după ce a platitu innintregu capitalulu, dobindile şi spesele datoriei pentru a carii sicuranta s'a fostu datu amanetulu.

Dacă acelasiu debitore ar fi facutu şi o alta datoria către acelasiu creditoru după traditiunea amnetului, şi o asemenea datoria ar fi devenitu esigibile înainte de plată primei datorii, creditorul nu va pute fi constrinsu sa libereze amanetulu mai'nainte de a se fi platitu ambe creanţele, chiaru candu nu s'ar fi stipulatu de a sub ordina amanetulu la plata datoriei a doua.

Articolul 1695

Amanetulu este nedivisibile deşi datoria este divisibile între eredii debitorelui, ori între aceia ai creditorelui.

Eredele debitorelui ce nu şi'a platitu partea sa de datoria, nu poate cere restitutiunea părţii sale de amanetu atatu timpul catu datoria nu este plătită în intregulu ei.

Şi vice'versa, eredele creditorelui cari şi'a primitu partea sa obligatoria, nu poate se restituesca amanetulu cu daunarea coereditoriloru sei încă neplatiti.

Articolul 1696

Dispositiunile precedenti nu se aplică în materii de comerciu, nici la casele de imprumutu pe amanetu, în privinta caroru se va urma după legile şi regulamentele relative la dinsele.

Titlul XVI

Despre antichrese

Articolul 1697

Antichresea este unu contractu, prin cari creditorele dobandesce dreptulu de a'şi apropia fructele unui immobile remisu lui de datornicu, cu îndatorire de a le imputa să fie cari anu asupra dobindiloru, de sînt datorite, şi apoi asupra capitalului creanţei sale.

Articolul 1698

Acestu contractu trebuie să fia facutu inscrisu şi transcrisu, într catu este o datoria mai mare de una suta cinci'deci lei.

Articolul 1699

Creditorulu, dacă nu s'a stipulatu contrariulu, este datoru sa platesca dările şi sarcinile anuali ale imobilelui ce poseda în artichrese. Asemenea trebuie să ingrijesca de întreţinere şi să facă reparaţiunile necesarie şi utili ale immobilelui; la din contra remane respundetoru de daune interese.

Tote spesele relative la obiectele susu'aretate se voru preleva asupra fructeloru.

Articolul 1700

Debitorele nu poate reclama folosinţă immobilelui datu în antichrese, mai 'nainte de a fi platitu tota datoria. Creditorele însă ce voesce a se libera de la îndatoririle enumerate în art. precedinte, poate totu d'auna, întru catu n'a renuntatu esprese la acestu dreptu, sili pe debitore şi priimesca inderetu folosintia immobilelui.

Articolul 1701

Creditorulu devine proprietaru alu immobilelui prin sigura neplata a datoriei la terminu stipulatu; ori ce clausula contraria este nulă.

La neplata, poate se cara espropriatiunea debitorului după formele legali.

Articolul 1702

Dispositiunile art. 1695 se apllica la antichresele întocmai ca la amanetu.

Articolul 1703

Creditorulu antichresistu conserva supra fondului şi cele alte privilege şi ipotece, legale formate şi conservate.

Titlul XVII

Despre transactiune

Articolul 1704

Transactiunea este unu contractu prin cari părţile termina unu procesu inceputu sau preintimpina unu procesu ce poate să nasca.

Articolul 1705

Transactiunea trebuie se fia constatată prin actu scrisu.

Articolul 1706

Transactiune potu face numai acei ce potu dispune de obiectulu coprinsu în ea.

Acei însă ce nu potu dispune de obiectulu coprinsu în transactiune, nu potu transige de catu în formele stabilite de legi speciali.

Articolul 1707

Se poate transige asupra unei acţiuni civili ce deriva din o infracţiune.

Articolul 1708

În transactiune se poate stipula o penalitate contra acelui ce nu va tine de dinsa.

Articolul 1709

Transactiunile se marginescu numai la obiectulu loru; renunciarea, facuta în tote pretentiele şi acţiunile, coprinde numai aceea ce se reporta la pricinele asupra caroru a urmatu transactiune.

Articolul 1710

Transactiunea nu se întinde de catu asupra pricineloru de cari trateza, fie intenţiunea partiloru manifestată prin espresiuni speciali sau generali, ori resulte ea ca o consecinţa necesaria din ceea ce s'a espresu.

Articolul 1711

Transactiunile au între părţile contractanţi puterea unei sentinţe neapelabili.

Articolul 1712

Este admisibile acţiunea de nulitate cona unei transactiuni pentru erore asupra persoanei sau a obietului în procesu.

Articolul 1713

Asemine se poate ataca transactiunea facuta spre esecutarea cu titlu nulu, afară numai candu părţile ar fi tratatu esprese despre nulitate.

Articolul 1714

Transactiunea facuta pe documente dovedite în urma de false, este nulă.

Articolul 1715

De aseminea nulă transactiunea asupra unui procesu finitu prin sentinta neapelabile despre cari părţile sau una din ele n'avea cunoscinta.

Candu sentinta necunoscută partiloru ar fi încă apelabile transactiunea ar fi valida.

Articolul 1716

Candu părţile au transigitu în genere asupra tutoru afaceriloru ce ar pute sa esiste între dinsele, documentele ce le ar fi fostu necunoscute loru în timpulu transactiunii şi cari s'ar fi descoperitu în urma, nu constituescu unu titlu de anulare a transactiunii, afară numai atunci candu ar fi fostu ascunse prin fapta unei din părţile contractanţi.

Însă transactiunea va fi nulă candu ea nu ar coprinde de catu unu singuru obiectul şi s'ar dovedi, din documentele în urma descoperite ca una din părţi nu avea nici unu dreptu asupra acelui obiectul.

Articolul 1717

Invederata gresela în socoteli, urmată la facerea transactiunii, nu pagubesce pe nici una din părţi şi trebuie să se repareze.

Titlul XVIII

Despre privilege şi ipotege

Capitolul 1

Dispositiuni generali

Articolul 1718

Ori'cine este obligatu personale este tinutu de a împlini îndatoririle sale cu tote bunurile sale mobili şi immobili, presenti şi fiitore.

Articolul 1719

Bunurile unui debitore servescu spre asicurarea comuna a creditoriloru sei, şi pretulu loru se împarte între ei prin analogia, afară de casulu candu esistu între cresitori cause legitime de preferinta.

Articolul 1720

Causele legitime de preferinta sînt privilegiele şi ipotecele.

Articolul 1721

Candu unu immobile, recolte, sau alte bunuri mobili voru fi fostu asecurate în contra incendiului sau în contra ori'cărui altu casu fortuitu, suma, ce se va datoride către asicuratoru, va trebui, dacă nu va fi fostu cheltuită în reparaţiunea obiectului asicutatu, sa fia afectată la plata creanteloru privilegiate şi ipotecarie, după rangulu fie'carii din ele.

Asemenea se va urma şi cu ori'ce despăgubire va fi datorită de către o a treia persona, pentru perderea totale sau deterioratiunea obiectului insarcinatu de unu privilegiu sau ipoteca.

Capitolul 2

Despre privilegie

Articolul 1722

Privilegiulu este unu dreptu, ce da unui creditoru calitatea creanţei sale de a fi preferitu celoru alţi creditori, fia chiaru ipotecari.

Articolul 1723

Între creditorii privilegiaţi preferinta se reguleza după diferitele calităţi ale privilegieloru.

Articolul 1724

Creditorii privilegiaţi cari au acelaşi rangu au de o potriva dreptu la plata.

Articolul 1725

Privilegele tesaurului publicu şi ordinea în cari se esercita ele sînt regulate prin legi speciali.

Tesaurulu publicu nu poate obţine unu privilegiu în contra drepturiloru personeloru a treilea dobendite mai 'nainte.

Articolul 1726

Privielegele potu fi atatu asupra mobililoru catu şi asupra immobililoru.

Secţiunea I Despre privilegele cari se intindu asupra mobililoru şi immobililoru

Articolul 1727

Cheltuelele de judecată sînt privilegiate atatu asupra mobililoru catu şi asupra immobililoru în privinta tutoru creditoriloru în interesulu caroru au fostu făcute.

Secţiunea II Despre privilegie asupra mobililoru

Articolul 1728

Privilegele sînt sau generali sau specialli asupra unoru mobili.

PARAGRAFUL I - Despre privilegie generali asupra mobililoru

Articolul 1729

Creanţele privilegiate asupra tutoru mobililoru sînt cele mai josu aretate, şi se esercita în ordinea urmatore:

1) Cheltuelele de judecată făcute în interesulu comunu alu creditoriloru;

2) Cheltuelele ingroparii în reportu cu condiţiunea şi starea defunctului;

3) Cheltuelele bolei celei după urma făcute în cursu de unu anu;

4) Salariele omeniloru de serviciu pentru unu anu trecutu şi restulu datoriei din anul curente.

Salariulu de sese luni alu calfeloru de pravalia, şi salariulu pe o luna alu lucratoriloru cu diua.

5) Pretulu obiecteloru subsistentia date debitorelui şi familiei sale în cursu de sese luni.

Candu valoruea immobililoru n'a fostu absorbită de creanţele privilegiate şi ipotecarie, partea din pretulu loru ca mai remane se va afecta cu preferinta la plata creanteloru aretate prin presentele articolu.

PARAGRAFUL 2 - Despre privilegie asupra ore'caroru mobili

Articolul 1730

Creanţele privilegiate asupra ore'caroru mobili sînt:

1) Chiriele şi arendele. Candu contractului este autenticu, sau are o dată certa, proprietarulu are privilegiu pentru tota chiria sau arenda pe anul corente precumu şi pe totu timpulu ce remane a curge pînă la espirarea contractului.

Candu contractului nu e autenticu sau nu are data certa, proprietaru are privilegiu numai pentru chiria sau arenda pe anul curinte şi pe anul viitoru.

În casulu d'inteiu, dacă prin contractului de arendare sau inchiriare nu va fi fostu espresu proibita sub arendarea sau sub inchiriarea, cei'l'alţi creditori ai debirorelui putu reinchiria sau rearenda moşia pentru timpulu ce mai remane a curge după contractului; dar sînt obligaţi de a plati proprietarului totu ce 'i este datoriu.

Obiectele asupra caroru se esercita privilegiulu sînt:

Pentru casa, tote mobilile din ea.

Pentru moşia, tota recolta anului curente precumu, şi totu ce servesce la esploatarea mosiei.

Acelaşi privilegiu are locu pentru reparaţiunile locative şi pentru totu ce privesce esecutiunea contractului.

Proprietarulu poate sequestra mobilile cari se afla în casa sa sau pe moşia sa. candu ele au fostu duse în altu locu, fără consimtimentulu seu, şi proprietarulu conserva privilegiulu seu p aceste mobili, întru catu timpul le au revendicatu; adică, candu sînt în cestiune mobilile unei moşii, dacă a facutu cererea sa în terminu, de patru'deci dile şi candu sînt în cestiune mobilile unei case, în terminu de cinci'spre'dece dile.

2) Sumele datorite pentru semente, sau pentru cheltuiala recoltei anului corente, asupra preţului acestei recolte, şi sumele datorite pentru instrumente de esploatatiune, pe pretulu acestoru instrumente; în ambe aceste casuri, cu preferinta chiaru înaintea proprietarului mosiei pentru privilegiulu arendei.

3) Creanta pe amanetulu ce este în posesiunea creditorelui.

4) Cheltuelele făcute pentru conservarea lucrului.

5) Pretulu pentru lucruri mobili neplătite, dacă se afla încă în posesiunea debitorelui, chiaru şi în casulu candu a cumparatu cu terminu de plată.

Dacă venderea s'a facutu fără terminu de plată, vendetorulu poate chiaru sa revendice obiectele vendute, pe catu timpul se afla în posesiunea cumpărătorului, şi poate să împiedice revinderea aceloru lucruri, dacă însă s'a facutu cerereasa în terminu de optu dile după trădarea lucruriloru, şi dacă lucrurile se afla încă totu în starea în cari se găsea la timpulu trădării loru.

Perderea acţiunii de revindicare aduce cu sine şi pierderea acţiunii resolutorie a contractului venderii, în privinta celoru'l'alţi creditori.

6) Creanţele ce are unu hangiu, în aceasta cualitate, asupra efecteloru voiajoriloru, ce se afla în ospetaria sa.

7) Creanta cheltueleloru de transportu şi a cheltueleloru accerorie asupra lucrului transportatu, întru catu timpul acela ce l'a transportatu, ilu are în posesiunea sa, şi în cele doue'deci şi patru ore ce voru urma trădării lucrului la destinatariulu seu, dacă acesta din urma a conservatu posesiunea lucrului.

8) Creanţele resultandu din abusuri şi prevaricatiuni ale functionariloru publici, în esercitiulu funcţiunii loru, asupra cauţionamentului loru precum şi asupra dobindiriloru, ce ar fi produsu acelu cauţionament

PARAGRAFUL III - Despre rangul privilegiiloru asupra mobileloru, la cas de concurs între ele

Articolul 1731

Cheltuelele de judecată vinu înaintea tuturour creanteloru în interesulu catora au fostu făcute.

Articolul 1732

Cheltuelele făcute pentru conservarea lucrului trecu înaintea privilegieloru anteriori.

Ele trecu, în toate casurile, chiaru înaintea privilegieloru coprinse la numerii 3, 4 şi 5 ale articolului 1729.

Articolul 1733

Creditorele amanetaru, hangiulu şi carausulu sînt preferiti vendetorului unui obectu mobiliaru, cari le servesce de sicuranta, afară de casulu cînd ei, priimindu lucrulu, au sciutu ca pretulu era încă datoritu.

Privilegiulu vendetorului nu se esercita de catu după acelu alu proprietarului casei sau mosiei, afară de casulu candu vendetorulu, la transportarea lucruriloru în locurile închiriate, a facutu cunoscutu proprietarului ca pretulu încă nu i s'a platitu.

Articolul 1734

Sumele datorite pentru seminţe, sau pentru cheltuelele recoltei de peste anu se platescu din pretulu acestei recolt; şi sumele datorite pentru utensile, cari servescu la esploatatiunea mosiei, din pretulu acestoru utensile, cu preferinta în ambele aceste casuri înaintea privilegiului proprietarului mosiei.

Articolul 1735

Privilegiulu cheltueleloru de îngropare trece înaintea tuturoru celoru'l'alte privilegie.

Articolul 1736

Cele'l'alte privilegie generali sînt primate de către privilegiele speciali.

Secţiunea III Despre privilegii asupra immobililoru

Articolul 1737

Creditorii privilegiaţi asupra immobileloru sînt:

1) Vendetorului pe immobilulu vendutu, pentru plata preţului; dacă s'au facutu mai multe venderi succesive, pentru cari a remasu datoritu pretulu în total sau în parte, anteiulu vendeatorulu se preferesce celui de alu douilea, cel de alu douilea celui de alu treilea şi asia înainte.

2) Acei ce au datu banii cari au servitu la aquisitiunea unui immobile. Trebue să se fia constatatu într'unu modu autenticu, prin actulu de imprumutare, ca suma era destinată a fi întrebuinţată la aceasta; asemenea trebuie să fia constatatu prin quitanta vendetorului ca plata preţului s'a facutu cu banii împrumutaţi.

3) Coeredii, asupra immobililoru succesiunii, pentru garanţia impartelei făcute între ei şi a sumeloru cu cari a remasu datori unulu către altulu.

4) Architectii, antreprenorii, petrarii şi alţi lucrători intrebuintati pentru a zidi, a reconstrui, sau a repara edificie, canaluri sau alte opere, cu condiţiune însă ca prealabilmente să se fi inchiaiatu unu procesu verbale, de către unu espertu numitu de către tribunalulu de prima instanţa în circonscriptiunea cărui sînt situate edificele, constatatoru stării şi felului lucrariloru ce proprietarulu va declara ca are de gandu a face şi numai în casulu candu acele lucrări aru fi fostu primite celu multu în cursu de sese luni, după terminarea loru, de către espertu asemenea numitu de tribunalu. Dar privilegiulu acesta nu poate trece nici odată peste valoruile constatate prin al douilea proceu verbale, ci se va reduce la adausulu de valorue ce va fi esistendu la epoca alinarii immobilelui, ca resultat alu lucrariloru executate.

5) Acei ce au imprumutatu bani pentru a indemnisa pe lucrători, se bucura de acelaşi privilegiu, însă numai în casulu candu întrebuinţarea aceloru bani va fi constatată într'un modu autenticu prin actulu de imprumutare, şi prin quitanta lucratoriloru, în modulu în care s'a vorbitu mai susu despre acei cari au imprumutatu bani pentru aquisitiunea unui immobile.

Secţiunea IV Cumu se conserva privilegiele

Articolul 1738

Între creditori, privilegiele nu producu nici unu efectu, în privinta immobililoru, decatu atunci candu ele s'au adusu la cunoscinta publică, prin inscriptiune, şi numai de la data acelei inscriptiuni în registrele tribunaleloru de prima instanţa, destinate pentru acesta, după modelulu determinatu de lege, afară de singurele esceptiuni ce urmeza.

Articolul 1739

Sînt scutite de formalitatea inscriptiunii, creanţele aretate la articolulu 1729.

Articolul 1740

Vendetorulu privilegiatu conserva privilegiulu seu prin transcriptiunea titlului care a transferitu proprietatea cumperatorului, şi care titlu constata ca i-se datoresce intregulu pretiu sau parte din elu; asemenea şi acela care a datu bani pentru cumpărarea unui immobile, conformu alineatului 2 de la artic. 1737 conserva privilegiulu seu prin transcriptiunea titlului care constata destinaţiunea imprumutarii şi trecerea asupra sa a tutuloru drepturiloru vendetorulu.

Articolul 1741

Coeredele sau copartasulu la o impartela conserva privilegiulu seu asupra bunuriloru coprinse în fiacare lotu, sau asupra lucrului pusu în licitaţiune, pentru totu ce are dreptu a reclama în aceasta calitate, prin inscriptiunea acestui privilegiu în terminu desese-deci dile socotite de la data actului de impatela, sau de la data adjudecatiunii prin licitaţiune; în cursul acestui timpul nici o ipoteca nu poate fi constituită în prejuditiul coeredelui sau copartasului creditoru, asupra nici unui bunu care se găseşte cuprinsu în masa comuna.

Articolul 1742

Architectii, antreprenorii, petrarii şi alţi lucrători intrebuintati pentru a zidi, a reconstrui sau a repara edificie, canaluri sau alte opere, şi acei cari au imprumutatu, pentru a indemnisa pe persoanele de mai susu, cu bani a caroru întrebuinţare se constata conform alineatului 5 de la articolulu 1737, conserva privilegiulu loru prin inscriptiunea proceseloru verbali ale espertiloru, menţionate la alineatul 4 al articolulu 1737.

Articolul 1743

Creditorii şi legatarii, cari ceru separatiunea patrimoniului defunctului, conserva privilegiulu loru asupra immobililoru succesiunii în faţa creditoriloru erediloru sau representantiloru defunctului, prin inscriptiunea acestui privilegiu, în terminu de sese luni de la data deschiderii succesiunii.

Înaintea espirarii acestui terminu, nici o ipoteca stabilită de către eredii sau representantii defunctului asupra aceloru bunuri spre prejudiciul creditoriloru sau legatariloru succesiunii nu poate avea efectu.

Articolul 1744

Cesionarii acestoru diverse creanţe privilegiate, esercita întru tote acelesi drepturi, cari le avea şi acei ce le au cedutu aceste creanţe.

Articolul 1745

Tote creanţele privilegiate supuse la formalitatea inscriptiunii, în privinta caroru nu s'aru fi indeplinitu condiţiunile prescrise pentru conservarea privilegiului, nu inceteza cu tote acestea de a fi creanţe ipotecarie; însă ipoteca, în privinta tuturori personeloru alu treilea, nu datează de catu de la epoca inscriptiuniloru cari voru trebui făcute, după cumu mai josu se va areta.

Capitolul 3

Despre ipotece

Articolul 1746

Ipoteca este unu dreptu reale asupra immobileloru afectate la plata unei obligaţiuni.

Ipoteca este din natura ei nedivisibile şi subsiste în întregimea ei asupra tuturoru immobileloru afectate, asupra fie-cărui, şi asupra fie-carii porţiuni din acele immobili.

Dreptulu de ipoteca se conserva asupra immobileloru în ori-ce mana va trece.

Articolul 1747

Dreptulu de ipoteca nu se poate constitui de catu în casurile şi cu formele prescrise de lege.

Articolul 1748

Ipoteca este sau legale sau convenţionale.

Articolul 1749

Ipoteca legale este aceea care ia nascere în virtutea unei dispositiuni speciale a legii.

Ipoteca convenţionale este aceea care ia nascere din convenţiunea partiloru, cu formele prescrise de lege.

Articolul 1750

Se potu ipoteca:

1) Immobilile cari sînt în comerciu, cu accesorile loru, ce după lege se privescu ca immobili;

2) Usufructulu asupra acestoru immobili şi accesorii.

Articolul 1751

Mobilile nu potu fi ipotecate.

Articolul 1752

Nu se aduce nici o modificatiune prin acestu codice dispositiuniloru legiloru maritime, în privinta naveloru şi bastimenteloru de mare.

Secţiunea I Despre ipotecele legali

Articolul 1753

Drepturile şi creanţele cari se asicura de lege prin o ipoteca sînt:

1) Ale femeiloru maritate asupra bunuriloru bărbatului;

2) Ale minoriloru şi interdisiloru asupra bunuriloru tutorelui;

3) Ale Statului, ale comuneloru şi stabilimenteloru publice asupra bunuriloru perceptoriloru şi administratoriloru centrali.

PARAGRAFUL I - Despre sicurantele femeiloru maritate

Articolul 1754

Femeia va ave o ipoteca speciale asupra bunuriloru ce sînt afectate prin contractului de căsătoria şi pentru asicurarea dotei alilenabili.

Ipoteca sa va înscrie de barbatu înaintea celebrarii căsătoriei, şi nu va ave efectu de catu de la data acelei inscriptiuni.

Inscriptiunea va pute fi cerută şi de femeia.

Articolul 1755

Prin contractului de căsătoria se voru specialisa immobilile ipotecate, obiectele dotali garantate şi suma pînă în concurinta căreia se va pute lua inscriptiune ipotecaria.

Articolul 1756

În lipsa de stipulaţiuni esprese de ipoteca în contractului de căsătoria sau candu garantele determinate prin acestu contractu nu voru fi indestulatorie, femeia va pute în timpulu căsătoriei în virtutea autorisatiunii date de către preşedintele tribunalului domiciliului seu, şi pînă la concurinta sumei dotei alienabili se cera inscriptiunea ipotecaria asupra unuia sau mai multe immobili amune determinate ale bărbatului seu.

Articolul 1757

Femeia va pute încă, chiar în casu de convenţiune contraria, dara cu autorisatiunea preşedintelui tribunalului domiciliului seu sa cera în timpulu căsătoriei inscriptiuni ipotecarie asupra immobililoru bărbatului seu, pentru ori-ce pretenţiuni ar pute ave în contra lui în virtutea foiei sale dotali.

Articolul 1758

Inscripţiunile luate în virtutea articleloru 1756-1757 voru areta speciale fie-care immobile, şi voru determina sumele pentru cari sînt cerute acele inscriptiuni.

Articolul 1759

În tote casurile determinate mai susu în cari femeia maritata are dreptu de a cere inscriptiunea de ipoteca asupra bunuriloru immobili ale bărbatului, deca ea nu va esercita acestu dreptu, ilu va pute esercita în numele ei acelu ce a constituitu dotea, şi în lipsa acestuia, chiaru procurorele tribunalului de prima instanţa a domiciliului femeii.

Articolul 1760

Femeia nu va pute renunţa nici într-unu casu în favorea bărbatului seu la inscripţiunile luate în virtutea articoleloru precedinti.

Articolul 1761

Barbatulu va pute contesta valoarea dotii alilenabili, pentru care s'a luatu inscriptiune de femeia după sevarsirea căsătoriei. În casulu acesta tribunalulu va decide într'unu modu sumariu asupra contestatiunii numindu esperti pentru estimatiunea dotii alienabili, şi ascultandu reportulu loru precumu şi conclusiunile procurorelui.

PARAGRAFUL II - Despre garantiele ce sînt obligaţi a da tutorii în interesile minoriloru şi interdisiloru

Articolul 1762

Înaintea intrării tutoriloru pentru administraţiunea tutelei, consiliulu de familia va defige suma pentru care se va lua inscriptiunea ipotecarii, va areta anume immobilele tutorelui asupra caroru acestea inscriptiune se va cere.

La determinarea sumei inscriptinuii, consiliulu de familia va ave în vedere starea minorelui sau a interdisiloru, natura valoriloru unde cari se compune acesta stare şi eventualitatile de responsabilitate la cari poate fi supusu tutorele.

Consiliulu de familia după imrejurari poate decide ca suma inscriptiunii se nu fia mai mare de catu venitulu pe unu anu alu stării minorelui sau alu interdisului.

Articolul 1763

Delliberatiunea consiliului de familia va fi motivată şi dacă după ce tutorele va fi ascultatu sau chiamatu.

Articolul 1764

Tutorele va pute contesta valoarea venilui pentru care s'a cerutu insccriptiune la tribunalulu de prima instanţa, la care casu tribunalulu va urma întocmai ca la articolulu. 1761.

Articolul 1765

Inscriptiunea va fi uata de tutore în virtutea deliberatiunii consiliului de familia.

Articolul 1766

Consiliulu de familia va pute numi speciale pe unulu din membrii sei sau ori ce alta persona pentru luarea inscriptiunii.

Articolul 1767

Candu tutorele este tatalu sau mama remasa în vieta, ipoteca legale nu va ave locu.

PARAGRAFUL III - Despre garantiele ce sînt obligaţi a da Statului, comuneloru şi

stabilimenteloru publice, perceptorii şi administratorii contabili.

Articolul 1768

Ipoteca legale a Statului, a comuneloru şi a stabilimenteloru publice asupra bunuriloru perceptoruiloru şi administratoriloru publici, nu se poate stabili de catu asupra bunuriloru presenti, iara nu şi a celoru fiitoare.

Secţiunea II Despre ipotecele conventionali

Articolul 1769

Cine are capacitatea de a instraina unu immobile, poate a 'lu şi ipoteca.

Articolul 1770

Acei, cari au asupra unui immobili unu dreptu suspensu prin o condiţiune, sau resolubile în oare cari casuri, sau supusu la o acţiune de recisiune, nu potu consimţi de catu o ipoteca supusă aceloraşi condiţiuni sau aceloraşi recisiuni.

Articolul 1771

Bunurile minoriloru şi ale interdisiloru nu potu fi ipotecate de catu pentru causele şi cu formele prescrise de legi.

Articolul 1772

Ipoteca convenţionale nu va pute fi constituită de catu prin actu autenticu.

Articolul 1773

Ipotecile consimţite în tera străină nu potu ave efectu în România de catu după ce actele, prin cari s'a consimtitu ipoteca, se voru fi vidatu de preşedintele tribunalului civile alu situaţiunii bunuriloru şi se va fi luatu inscriptiune.

Acestu magistratu va verifica dacă actele de constitutiunea ipotecei unescu tote condiţiunile cerute de legile locului unde s'au facutu spre a fi autentice.

Articolul 1774

Ipoteca convenţionale nu este valabile dacă, prin actulu de constitutiune alu ipotecei, nu se specifică anume natura şi situaţiunea fie cărui immobile alu debitorelui, asupra cărui se consimte ipoteca creanţei.

Articolul 1775

Bunurile viitoare ale debitorului nu potu fi obiectulu unei ipotece.

Articolul 1776

Ipoteca convenţionale nu poate fi valabile de catu atunci candu suma, pentru care ipoteca este constituită, va fi determinata prin actu.

Dacă creanta este condiţionale se va menţiona condiţiunea în inscriptiune.

Articolul 1777

Ipoteca se întinde asupra tuturoru amelioratiuniloru survenite în urma construirii immobilelui ipotecatu.

Secţiunea III Despre rangulu ipoteceloru între ele

Articolul 1778

Între creditori, ipoteca, fia legale, fia convenţionale, nu are rangu de catu din diua inscriptiunii sale în registre.

Articolul 1779

Ipotecele înscrise în registre în aceeaşi di au acelaşi rangu.

Capitolul 4

Despre modulu inscriptiunii privilegieloru şi ipoteceloru

Articolul 1780

Inscripţiunile se făcut la grefa tribunalului districtului în care sînt situate bunurile ipotecate.

Drepturile de privilegie şi ipotece cari nu s'aru fi inscrisu înaintea morţii debitorului, nu voru mai pute fi înscrise de catu după trei luni de la deschiderea succesiunii.

Inscripţiunile nu voru produce nici unu efectu candu voru fi fostu luate în intervalulu de timpul în cursulu cărui actele făcute înaintea deschiderii falimenteloru sînt declarate, de lege, nule.

Articolul 1781

Spre a opera inscriptiunea, creditorele şi debitorele, în persona sau prin mandatari cu procure autentice, voru presenta preşedintelui tribunalului, actulu autenticu alu conventiunii prin care se constitue ipoteca. Totu odată, creditorele va face şi alegere de domiciliu la vre unu locu din circonscriptiunea tribunalului.

Articolul 1782

Preşedintele gasindu actulu investitu cu tote formele cerute de lege pentru inscriptiune, va ordina inscriptiunea sa, după care se va certifica, prin actulu originalu, data şi numerulu de ordine, sub care s'a scrisu în registru.

Articolul 1783

În tote casurile de inscriptiune a unei ipotece legali sau a unui privilegiu, este destulu ca creditorele sau mandatariulu seu singuru să se presinte înaintea preşedintelui tribunalului şi sa cera inscriptiunea ipotecei sau a privilegiului seu, în virtutea titlului din care decurge acea ipoteca sau acelu privilegiu.

Articolul 1784

Inscripţiunile asupra bunuriloru unei persoane morte potu fi cerute numai de creditore.

Articolul 1785

Creditorulu privilegiatu sau ipotecaru, inscrisu pentru unu capitalu sau pentru o rendită care produce interese, are dreptu ca interesele datorite pe trei ani să aibă acelaşi rangu ca şi capitalulu, fără prejuditiulu inscriptiuniloru ce poate lua pentru interese după trei ani, şi cari voru ave rangu din diua inscriptiunii loru.

Articolul 1786

Inscripţiunile conserva dreptulu de privilegiu şi de ipoteca în cursu de cinci-spra-dece ani din diua în care s'au facutu inscripţiunile. Efectulu loru încetează dacă inscripţiunile nu au fostu reînnoite înaintea espirarii acestui terminu.

Cu tote acestea, inscripţiunile luate în favorea minoriloru, interdisiloru, a femeiloru maritate, a Statului, comuneloru şi celoru alte stabilimente publice, sînt dispensate de a fi reînnoite pînă după unu anu de la încetarea tutelei, disoluţiunea căsătoriei sau încetarea din funcţiune a funcţionarului.

Articolul 1787

Inscriptiunea reînnoită trebuie să indice inscriptiunea primitiva ce se reinoiesce. În lipsa de o asemenea indicatiune, creanta ipotecaria va ave rangu de la inscriptiunea din urma.

Capitolul 5

Despre ştergerea şi reducţiunea inscriptiuniloru

Articolul 1788

Inscripţiunile voru fi şterse sau reduse prin consimtimentulu partiloru interesate, capabili de a consimţi la aceasta, sau în virtutea unei sentinţe date în ultima instanţa, sau care a dobenditu puterea lucrului judecatu. Mandatulu datu spre a face o ştergere sau reducţiune trebuie să fia espresu şi autenticu.

Articolul 1789

Actele făcute în tera streina, care constata consimtimentulu pentru ştergerea sau reducţiunea unei inscriptiuni, nu sînt esecutorie în România, de catu după ce s'au vidatu de preşedintele tribunalului situaţiunii bunuriloru, care va verifica autenticitatea aceloru acte.

Capitolul 6

Despre efectulu privilegieloru şi ipotecieloru în contra persoaneloru alu treilea cari detinu immobilulu.

Articolul 1790

Creditorii cari au privilegiu sau ipoteca înscrisă asupra unui immobile, ilu urmarescu în ori ce mani aru trece.

Articolul 1791

Dacă persona a treia cari deţine immobilulu, nu indeplinesce formalităţile mai josu stabilite pentru a purga proprietatea sa, ea rămîne indatorita prin singurulu efectu alu inscriptiuniloru, în calitatea sa de detentore a immobilelui, la tote datoriele ipotecare, şi se bucura de toţi terminii de plată ce-i avea şi debitorele primitivu.

Articolul 1792

Detentorele este tinutu în acelaşi casu sau de a plati tote capitalurile şi interesele esigibili, la ori ce suma s'aru urca, sau de a lasă immobilulu ipotecatu fără nici o reserva.

Articolul 1793

Candu detentorele nu indeplinesce una din aceste obligaţiuni pe deplinu, fie care creditoru ipotecaru are dreptulu de a cere venderea immobilului ipotecatu, pentru creanta sa.

Articolul 1794

Cu tote acestea, detentorele, care nu este personale obligatu pentru creanta ipotecară a creditorelui, poate să se opună la venderea immobilelui ipotecatu ce 'i a fostu transmisu, dacă au mai remasu alte immobili ipotecate pentru acesta datoria în posesiunea principalelui sau principaliloru debitori, şi poate să cera discutiunea prealabilă după forma regulată la titlulu "Despre cautionamentu". În timpulu acestei discutiuni se va opri venderea immobilelui ipotecatu.

Articolul 1795

Catu pentru lăsarea immobilelui ipotecatu, ea poate să fie facuta de către ori ce detentoru care nu este personale obligatu la datoria şi care are capacitatea de a instreina.

Articolul 1796

Detentorele poate să lase immobilulu, chiaru după ce a recunoscutu obligaţiunea sau după ce a fostu condamnatu în acesta cualitate; lăsarea immobileloru nu împiedica nici pe detentoru, pînă la adjudicatiune, de a lua immobilulu înapoi, platindu tota datoria şi cheltuelele.

Articolul 1797

Lăsarea immobilului ipotecatu se face prin declaraţiune la grefa tribunalului situaţiunii immobilelui.

Tribunalulu va inchiaia actu despre acesta.

După cererea celui mai diligente dintre cei interesaţi, se va numi unu curatoru immobilelui parasitu, şi se va urmări venderea sa după formele prescrise pentru espropriatiuni.

Articolul 1798

Servituţile şi drepturile reali ce avea asupra immobilelui detentorele înaintea posesiunii sale renascu după părăsirea sau adjudicatiunea immobilelui.

Articolul 1799

Detentorele care a platitu datoria ipotecară, sau care a lasatu immobilele ipotecatu, sau care a suferitu espropriatiunea acestui immobile, are recursu în garanta de dreptu, în contra debitorelui principale.

Capitolul 7

Despre stingerea privilegieloru şi a ipoteceloru

Articolul 1800

Privilegiele şi ipotecele se stingu:

1) Prin stingerea obligaţiei principale;

2) Prin renuntiarea creditorului la ipoteca;

3) Prin îndeplinirea formalitatiloru şi condiţiiloru prescrise detentoriloru pentru purgarea bunuriloru dobendite de ei;

4) Prin prescripţiune.

Prescripţiunea este questigata debitorelui, pentru bunurile cari se afla în posesiunea sa, prin espirarea timpului de fiptu pentru prescripţiunea actiuniloru ce resulta din ipoteca sau din privilegiu.

Catu pentru bunurile cari se gasescu în manile unui alu treilea detentore, prescripţiunea 'i este questigata prin espirarea timpului regulatu pentru prescripţiunea proprietăţii în favorea sa; în casulu candu prescripţiunea presupune unu titlu, ea nu începe a curge de catu din diua candu detentorele s'a inscrisu în registrele tribunalului ca nuou proprietaru.

Inscripţiunile luate de creditori nu intrerupu cursulu prescripţiunii stabilite prin lege în favorea debitorelui, sau în favorea unei alu treilea persoane detentore a immobilelui.

Capitolul 8

Despre modulu de a purga proprietăţile de privilegie şi ipotece

Articolul 1801

Tote actele translative de bunuri şi drepturi cari se potu ipoteca se voru transcrie pe registre ce se voru tine spre acestu sfirsitu la grefa tribunalului în ocolulu căruia sînt bunurile situate.

Articolul 1802

Orice actu de instreinare a drepturiloru menţionate în articolulu precedente nu se va pute opune persoaneloru alu treilea, de nu se va fi facutu transcriptiunea cerută prin acelu articolu.

Articolul 1803

Transcriptiunea prescrisă prin articolulu 1801 transmite dobenditorului drepturile ce instrainatorulu avea asupra proprietăţii immobilelui, dar cu privilegiele şi ipotecele cu cari immobilulu era insarcinatu.

Articolul 1804

Dacă noulu proprietaru voesce a fi aperatu de urmăririle autoruisate prin Capulu VI alu presentului titlu, este tinutu, în cursulu lunei de la transcriptiunea actului de transmisiunea proprietăţii, de a notifica creditoriloru la domiciliele ce 'şi au alesu candu au luatu inscripţiunile ipotecarie:

1) Contractului de dobendirea immobilelui;

2) Unu certificatu de transcriptiunea lui;

3) Unu tabelu în trei colone, din care cea d'inteiu va coprinde data ipoteceloru şi aceea a inscriptiuniloru, cea de alu douile, numele creditoriloru, şi cea de alu treilea sumele creanteloru înscrise.

Articolul 1805

Noulu proprietaru va declara prin acea notificatiune ca este gata a plati îndată datoriele şi sarcinele ipotecarie, numai pînă la concurinta pretiului stipulatu prin actul de înstrăinare sau pînă la valoarea la care va preţui immobilulu, dacă este daruitu, fără distinctiune între datoriele esigibili sau neesigibili.

Articolul 1806

După ce nuoulu proprietaru a facutu notificatiunea prescrisă în terminulu defiptu prin articolulu 1804 şi dacă pretiulu stipulatu nu poate acoperi tote datoriele privilegiate şi ipotecarie, ori-ce creditoru al cărui titlu este inscrisu poate cere punerea immobilelui în vendere prin licitaţiune publică, cu îndatorire:

1) De a comunică asta cerere noului proprietaru în cursu de patru-deci dile de la notificatiunea ce acesta 'i a facutu;

2) De a se supune a sui pretulu immobilelui cu a decea parte mai multu peste pretulu stipulatu în actulu de înstrăinare.

Tote acestea se voru comunică, după cererea în scrisu a creditorului, atatu noului proprietaru, catu şi înstrăinătorului immobilelui, prin tribunalulu, unde s'a facutu transcriptiunea actului de înstrăinarea immobilelui.

Tote acestea sub pedepsa de nulitate.

Articolul 1807

Dacă creditoruii nu vor cere punerea în licitaţie în termenul şi cu formele prescrise în articolele precedente, valoarea imobilului va rămîne definitiv defipta la preţul stipulat prin contract, sau la suma estimatiei în cas de donatiune, şi noul proprietar va rămîne liberat de orice privilegiu şi ipoteca, plătind preţul creditoruiloru după ordinea inscripţiei loru, sau depunendu'lu la casa de deposite şi consemnaţiuni.

Articolul 1808

În casu de revendere, ea se va face cu formele prescrise pentru espropriatiunile forţate, după staruinta sau a creditorului care a cerutu revenderea sau a noului proprietaru.

Acela din aceştia care va stărui pentru vendere, va îngriji a se pune în afiptele de publicaţiune pretiulu stipulatu prin contractu sau declaratu după estimaţiune, şi suma cu care creditorele s'a obligatu a sui acestu pretu.

Articolul 1809

Adjudecatarulu este datoru, peste pretulu adjudecatiunii, a restitui dobânditorului immobilelui sau donatorelui deposedutu tote cheltuelele ce acesta a facutu cu formarea contractului seu, pentru transcriptiunea lui, acelea ale notificatiunii, şi cele făcute de elu la venderea prin licitaţiune.

Articolul 1810

Dacă immobilele în urmarea licitaţiunii s'a adjudicatu asupra dobînditorului immobilelui sau a donatorului, acesta nu este obligatu de a transcrie jurnalulu de adjudicatiune.

Articolul 1811

Retragerea creditorelui care va fi cerutu punerea în licitaţiune, nu va pute stavili sub nici unu cuventu adjudicatiunea publică, dacă nu voru consimţi toţi cei-l-alţi creditori privilegiaţi sau ipotecari.

Articolul 1812

Dacă adjudicatiunea se va face asupra acelui care cumparase immobilele, atunci, va avea recursu în contra vendetorului, spre a fi desdaunat de suma cari escede pretulu stipulatu prin actulu de vendere şi pentru dobinda acestui escedente.

Articolul 1813

În casu candu titlulu noului proprietaru aru coprinde immobili şi mobili, sau mai multe şi immobili, din cari unele ipotecate şi altele neipotecate, situate în aceeaşi sau în diferite circonscriptiuni de tribunale tote înstrăinate cu unu singuru pretu sau pentru preţuri deosebite şi separate, sau ca aceste immobili sînt coprinse sau că nu sînt coprinse în aceeaşi esploatatiune, în acestu casu pretiulu immobilelui asupra căruia sînt luate inscriptiuni se va determina cu analogia după pretulu totale, şi va fi declaratu în notificarea ce nuoulu proprietaru este obligatu a face conformu cu articolulu 1804.

Creditorele care a cerutu punerea în licitaţiune nu este datoru, în nici unu casu, a face suirea preţului cerutu prin articolulu 1806 pentru mobili sau pentru alte immobili de catu celu ipotecate creanţei sale.

Noului proprietaru îi remane tot dăuna recursu în contra autorelui seu spre a fi desdaunatu de vetemarea ce ar suferi, sau din causa divisiunii aquisitiunii sale, sau din causa divisiunii esploatatiuniloru.

Articolul 1814

Nici unu immobile nu poate fi liberatu de ipotecele legali, de catu supunendu-se ipotecei unu altu immobile de aceeaşi valoare, sau depunendu-se, la casa de deposite şi consemnaţiuni, o sumă egale cu valoarea creanţei asicurate prin ipoteca.

Formele ce urmeza a se observa la mutarea ipotecei, de pe unu immobile pe altu, se voru determina prin legea de procedura.

Dispositiuni transitorie

Articolul 1815

Femeile căsătorite pînă la promulgarea acestei legi voru fi datore în cursu de unu anu de la acesta epoca a cere inscriptiune asupra immobililoru barbatiloru pentru asicurarea dotei loru, conformu reguleloru prescrise în acestu Codice.

Capitolul 9

Despre publicitatea registreloru şi despre responsabilitatea grefieriloru de tribunale însărcinaţi cu ţinerea registreloru

Articolul 1816

Grefierii tribunaleloru sînt ţinuţi de a elibera tuturoru aceloru ce ceru copia de pe actele transcrise în registrele loru şi de pe inscripţiunile esistenti sau certificatu că nu esiste nici o inscriptiune.

Articolul 1817

Ei sînt responsabili pentru ori-ce prejuditiu aru resulta:

1) Din omisiunea pe registrele loru a transcriptiuniloru acteloru de mutaţie ale proprietăţii, şi a inscriptiuniloru luate în biurourile tribunalului;

2) Din lipsa de menţiune în certificatele loru a unei sau mai multoru inscriptiuni esistenti, afară de casulu candu erorea provine din aretari nesuficienti cari nu potu să le fia imputate.

Articolul 1818

Immobilulu în privinta cărui grefierulu aru fi omisu în certificatele sale una sau mai multe sarcine înscrise remane cu tote acestea incarcatu cu tote sarcinele înscrise, remanendu însă noulu cumparatoru, care a fostu indusu în erore recursu în contra grefierului pentru daunele ce i s'au causatu prin omisiune precum şi recursulu contra vendetorului pentru intorcerea preţului şi dauneloru interese.

Articolul 1819

În nici unu casu, grefierii tribunaleloru nu potu refusa, nici intardia transcriptiunea acteloru de mutatiune ale proprietăţiloru, inscriptiunea privilegieloru şi drepturiloru ipotecarie, nici eliberarea de certificate ce se ceru de părţi, nici presentarea registreloru originali candu se ceru de părţi, sub pedeapsa de răspundere de daune interese către părţi; dreptu care, la casu de refusu sau intardiare nemotivată, se va încheia îndată asupra cererii partiloru procesu verbale despre aceasta de către procurorele tribunalului respectivu.

Articolul 1820

Grefierii tribunaleloru vour fi ţinuţi de a ave unu registru pe care voru înscrie di cu di şi în ordine numerică depunerile ce li se voru fi facutu de actele de mutatiune ale proprietăţiloru destinate de a fi transcrise; ei voru elibera deponentelui unu biletu de recunoscere care va purta numerulu de ordine sub care s'a inscrisu depunerea în registre şi ei nu voru pute transcrie, în registrele destinate pentru aceasta, actele de mutatiune ale proprietăţiloru de catu cu data şi după ordinea în care s'a facutu depunerea aceloru acte la grefa.

Articolul 1821

Tote registrele de transcriptiune şi inscriptiune voru fi şnuruite, numerotate şi parafate pe fie-care pagina de către preşedintele tribunalului.

Articolul 1822

Grefierii sînt ţinuţi de a se conformă, în esercitiulu funcţiunii loru, tuturoru dispositiuniloru capitolului presente, sub pedeapsa de amenda de la 500 pînă la 3000 lei pentru anteia contravenţie, şi de destituire pentru a doua contraventiune, fără prejuditiulu dauneloru interese către părţi cari voru fi plătite inainteia amendei.

Articolul 1823

Menţiunile de depositu, inscripţiunile şi transcriptiunile se voru face în registre, în siru, fără nici unu locu albu, nici interlinii, sub pedepsa în contra grefierului de o amenda de la 1500 lei pînă la 5000 lei şi de daune interese către părţi, cari voru fi plătite înaintea amendei.

Titlul XIX

Despre expropriatiunea silită

Articolul 1824

Creditorele poate urmări espropriatiunea:

1) A bunuriloru immobili şi a accesorieloru reputate immobile cari sînt proprietatea debitorului seu;

2) A usufructului ce are debitorele asupra bunuriloru de aceeaşi natură.

Articolul 1825

Cu tote acestea, partea nedivisa a unui coerede în immobilile unei succesiuni nu poate fi pusă în vendere de către creditorii săi personali înaintea împărţelii sau a licitaţiunii ce potu provoca creditorii, dacă voru găsi de cuviinţă, sau în care au dreptulu de a interveni.

Articolul 1826

Immobilile unui minore chiaru emancipatu sau unui interdisu nu poate fi pusu în vendare înaintea venderii mobililoru sale.

Articolul 1827

Discutiunea prealabile a mobililoru nu este cerută la espropriatiunea immobililoru posedute în nedivisu de către unu majore şi unu minore sau interdisu, dacă datoria le este comuna; asemenea discutiunea nu se cere nici în casulu candu urmăririle au fostu începute în contra unui majore sau înaintea pronuntiarii interdictiunii.

Articolul 1828

Creditorele nu poate urmări venderea immobililoru cari nu 'i sînt ipotecate de catu la casul candu bunurile ce-i sînt ipotecate nu ajung spre plata creantii sale.

Articolul 1829

Venderea silită a bunuriloru situate în diferite districte nu poate fi provocată de catu succesivu, afară de casulu candu acele bunuri făcut parte din una şi aceeaşi esploatatiune.

Venderea se urmaresce înaintea, tribunalului în circonscriptiunea cărui se găseşte centrul esploatatiunii sau în lipsa unui asemenea centru, partea bunuriloru ce presinta cel mai mare venitu.

Articolul 1830

Dacă bunurile ipotecate creditorelui şi bunurile ce nu'i sînt ipotecate sau bunurile situate în diferite districte făcut parte din una şi aceeaşi esploatatiune, venderea unuia şi altora, se va urmări la unu locu, dacă o cere debitorele.

Articolul 1831

Dacă debitorele justifica, prin contracte de arenda autentice, ca venitulu curatu alu immobililoru sale pe timpul de unu anu este de ajunsu pentru plata capitalului datoriei dobendiloru şi cheltueleloru şi dacă el da delegaţiune creditorelui de a percepe acelu venitu, tribunalulu poate suspende urmăririle, cari urmăriri potu fi însă continuate dacă se presinta vre unu obstacolu sau vre o opositiune la plata datoriei.

Articolul 1832

Venderea silită a immobileloru nu poate fi provocată şi urmărită de catu în virtutea unui titlu autenticu şi esecutoriu pentru o datoria certe şi liquida.

Dacă datoria consiste în sume nelquidate, urmăririle sînt valabili, dar adjudicatiunea nu se va pute face de catuupa liquidatiune.

Articolul 1833

Cesionarulu unui titlu esecutoriu nu poate urmări espropriatiunea de catu după significatiunea facuta debitorelui despre cesiunea titlului.

Articolul 1834

Adjudecatiunea nu se poate face de catu după o sentinta definitivă în ultima instanţa sau trecută în putere de lucru judicatu.

Articolul 1835

Urmăririle nu potu fi anulate sub pretestu ca creditorele aru fi inceputu a cere urmărire pentru o sumă mai mare de catu ceea ce este datorită.

Articolul 1836

Ori ce urmărire de espropriatiune trebuie să fia proceduta de o somaţiune de plată, facuta din partea creditorelui, debitorelui în persona sau mandatarului seu.

Titlul XX

Despre prescripţiune

Capitolul 1

Dispositiuni preliminarie

Articolul 1837

Prescripţiunea este unu mijlocu de a dobândi proprietatea sau de a se libera de o obligaţie sub condiţiunile determinate prin acesta lege.

Articolul 1838

Nu se poate renunţa la prescripţiune de catu după împlinirea ei.

Articolul 1839

Renuntiarea la prescripţiune este sau espresa sau tacită.

Renuntiarea tacită resulta dintr'unu faptu care presupune delasarea dreptului questigatu.

Articolul 1840

Cel ce nu poate instraina nu poate renunţa la prescripţiune.

Articolul 1841

În materia civile, judecătorii nu potu aplica prescripţiunea dacă celu interesatu nu va fi invocatu acestu mijlocu.

Articolul 1842

Prescripţiunea poate fi opusă în cursulu unei, instanţe pînă în momentulu candu Curtea de apelu va pronunţa definitivă sa decisiune, asupra caria nu mai poate reveni după lege, afară numai de casulu canduu celu în dreptu a o opune ar trebui să se presume, după împrejurări, ca a renuntatu la dinsa.

Articolul 1843

Creditorii şi veri-ce alta persona interesată potu se opune prescripţiunea questigata debitorelui sau codebitorelui loru ori proprietarului, chiar şi dacă acelu debitoru, codebitoru sau proprietaru renunţa la dinsa.

Articolul 1844

Nu se poate prescrie domenulu lucruriloru cari, din natura loru propria, sau printr'o declaraţiune a legii, nu potu fi obiecte de proprietate privată, ci sînt scose afară din comerciu.

Articolul 1845

Statului, stabilimentele publice şi comunele, în ceea ce priveşte domeniulu loru privatu, sînt supuse la acelesi prescriptiuni ca particularii şi, ca şi aceştia, le potu opune.

Capitolul 2

Despre posesiunea cerută pentru a prescrie

Articolul 1846

Veri ce prescripţiune este fundata pe faptulu posesiunii.

Posesiunea este deţinerea unui lucru sau folosirea de unu dreptu, esercitata, una sau alta, de noi înşine sau de altulu în numele nostru.

Articolul 1847

Ca să se pota prescrie, se cere o posesiune continua, neîntreruptă, neturburata, publică şi sub nume de proprietaru, după cum se esplica în urmatorele articole.

Articolul 1848

Posesiunea este discontinua candu posesorulu o eserciteza în modu neregulatu, adică cu intermitentie anormali.

Articolul 1849

Posesiunea este întreruptă prin modurile şi după regulele prescrise în articlele 1863-1873.

Articolul 1850

Continuitatea şi neintreruperea posesiunii sînt dispensate de proba din partea celui ce invoca prescripţiunea, în acestu sensu ca posesorulu actuale care probeza ca a posesu într'unu momentu datu mai înainte, este presupusu ca a posesu în totu timpulu intermediariu, fără însă ca aceasta sa împiedice proba contraria.

Articolul 1851

Posesiunea este turburata candu este fundata sau conservată prin acte de violenta în contra sau din partea adversarului.

Articolul 1852

Posesiunea este clandestina candu posesorulu o eserciteza în ascunsu de adversarulu sau în catu acesta nu este în stare de a pute sa o cunosca.

Articolul 1853

Actele ce esercitamu sau asupra unui lucru al altuia, sub nume precariu, adică în cualitate de locatari, depositari, usufructuari etc., sau asupra unui lucru comunu, în puterea destinatiunii legali a aceluia, nu constituescu o posesiune sub nume de proprietaru.

Totu asemene este posesiunea ce amu esercita asupra unui lucru alu altuia, prin simpla ingaduinta a proprietarului seu.

Articolul 1854

Posesorulu este presupusu ca posede pentru sine, sub nume proprietaru, dacă nu este probatu ca a inceputu a posede pentru altulu.

Articolul 1855

Candu posesorulu a inceputu a posede pentru altulu, se presupune ca a conservatu aceeaşi cualitate, dacă nu este proba contraria.

Articolul 1856

Posesiunea vitiata prin vre-una din causele aretate în art. 1847 devine posesiune utile, îndată ce acelu vitiu inceteza în vreun modu ore-care.

Articolul 1857

Posesorul care posede nu sub nume de proprietaru nu poate să schambe el însuşi, fia prin sine singuru fia prin alte persoane intrepuse, cualitatea unei asemenea posesiuni.

Articolul 1858

Posesiunea care se esercita nu sub nume de proprietaru, nu se poate schiaba în posesiune utile, de catu prin vre unulu din urmatorele patru moduri:

1) Candu detinatorulu lucrului primesce cu buna credinţa de la o alu treilea persona, alta de catu adeveratul proprietaru, unu titlu translativu de proprietate în privinta lucrului ce deţine.

2) Candu detinatorulu lucrului nega dreptulu celui de la care tine posesiunea prin acte de resistenta la esercitiulu dreptului seu;

3) Candu detinatorulu stramuta posesiunea lucrului, printr'unu actu cu titlu particularu translativu de proprietate, la altulu care este de buna credinţa;

4) Candu transmisiunea posesiunii din partea deţinătorului la altulu se face printr'unu actu cu titlu universale, dacă acestu succesoru universale este de buna credinţa.

Articolul 1859

În tote casurile candu posesiunea aceluiaşi lucru trece pe randu în mai multe mani, fiecare posesoru începe, în persoana sa, o noua posesiune, fără a distringe dacă strămutarea posesiunii s'a facutu în modu singularu sau universale, lucrative sau onerosu.

Articolul 1860

Veri-ce posesoru posterioru are facultatea, spre a pute opune prescripţiunea, sa unească posesiunea sa cu posesiunea autorelui seu.

Articolul 1861

Dispositiunile celoru doue article precedenti nu deroga la cele prescrise prin articlulu 1858, în ultimulu seu alineatu.

Articolul 1862

Dacă vitiulu posesiunii consiste în discontinuitatea, în interuptiunea sau în precaritatea sa, veri cine are interesu ca sa nu fie prescripţiunea împlinită ilu poate opune.

Dacă clandestinitatea şi turburarea posesiunii sînt vitie numai relative şi nu potu fi, prin urmare, opuse de catu numai de cei în privinta cărora posesiunea a avutu asemine caracteru.

Capitolul 3

Despre causele cari intrerupu sau cari suspindu cursulu prescripţiunii Secţiunea I Despre causele cari intrerupu prescripţiunea

Articolul 1863

Prescripţiunea poate fi întreruptă sau în modu naturale sau în modu civile.

Articolul 1864

Este întrerupere naturale:

1) Candu posesorulu este şi remane lipsitu, în cursu mai multu de unu anu, de folosinţă lucrului, sau de către vechiulu proprietaru sau de către o alu treilea persona;

2) Candu lucrulu este declaratu neprescriptibile în urmarea unei transformări legali a naturii sau destinatiunii sale.

Articolul 1865

Întreruperea civile se opera:

1) Printr'o cerere facuta în judecata, fia introductivă de instanţa sau numai incidente într'o instanţa deja începută;

2) Printr'unu actu incepetoru de esecutare, precumu sechestrulu (saisie) sau cererea esecutiunii unui titlu cărui lege o recunosce putere esecutoria;

3) Prin recunoascerea de către debitoru sau posesoru a dreptului celui în contra cărui prescrie.

Articolul 1866

Efectele întreruperii prescripţiunii prin vre-unulu din modurile naturali sînt absolute: întreruperea civile, afară de esceptiunile coprinse în articlele 1872 şi 1873 şi altele asemini, nu folosesce de catu celui a ce o face şi nu vetema de catu celui contra cărui se face.

Articolul 1867

Întreruperea, fia civile, fia naturale, şterge cu totulu veri-ce prescripţiune începută înaintea sa; în nici unu casu acea prescripţiune nu mai poate, fi continuita. Posesorulu sau debitorului poate începe o noua prescripţiune după ce actele constitutive de întrerupere inceteza, conformu naturei loru şi reguleloru aici mai josu stabilite.

Articolul 1868

Cererea facuta în judecata nu va pute întrerupe prescripţiunea de catu dacă va fi încuviinţată de judecătoria prin otarire de nerevocabila autoritate.

În casulu acesta nici o prescripţiune nu poate curge de la formarea cererii în judecata şi pînă la pronunţarea unei asemene otariri.

Articolul 1869

Dacă celu ce a formatu cererea în judecata lasă să se perimeze acea acţiune a sa prin nelucrare; dacă se desiste de acea cerere pentru veri-care altu motivu, afară de nulităţi de forma sau de necompetenta instanţei către care a fostu facutu, nici o întrerupere de prescripţiune nu poate fi.

Articolul 1870

Cererea în judecata întrerupe prescripţiunea, după regulele coprinse în articlulu 1868 şi 1869, chiaru în casulu candu este adresată la o instanţa judecatoresca necompetinte şi chiaru dacă este nulă pentru lipsa de forme.

Articolul 1871

În casurile prevedute în articlulu precedente prescripţiunea nu va fi întreruptă de catu dacă cel interesatu va fi facutu, mai 'nainte de otarirea de peremtiune, ce aru pute fi pronunţată în contra sa, o noua cerere în buna şi cuvenită forma, şi dacă acesta după urma cerere i se va fi incuviintatu după cumu se areta la articlulu 1868.

Articolul 1872

Întreruperea civile a prescripţiunii, facuta în contra unuia din debitorii solidari, are efectu în contra tuturoru celoru-l-alţi codebitori ai sei.

Întreruperea civile facuta în contra unuia din moştenitorii unui debitoru solidariu nu are efectu în contra celoru-l-alţi comoscenitori, chiaru dacă creanta aru fi ipotecaria, dacă obligaţia nu este nedivisibile. Asemine întrerupere nu are efecti în contra codebitoriloru debitorelui defunctu, de catu în mesura părţii de obligaţiune a moscenitorului contra căruia s'a facutu întreruperea.

Spre a întrerupe prescripţiunea în contra aceloru codebitori, trebuie o intreruptiune facuta în contra tutoru moscenitoriloru debitorului defunctu.

Articolul 1873

Intreruptiunea civile a prescripţiunii, facuta în contra debitorelui principale, are efectu şi în contra cauţiunii.

Întreruperea facuta în contra cauţiunii nu poate opri cursulu prescripţiunii datoriei principali.

Secţiunea II Despre causele cari suspindu cursulu prescripţiunii

Articolul 1874

Suspensiunea opresce cursulu prescripţiunii pe timpulu catu dureza, fără însă a o şterge pentru timpulu trecutu.

Articolul 1875

Prescripţiunea curge în contra veri carii persoane care n'aru pute invoca o esceptiune anume stabilită prin lege.

Articolul 1876

Prescripţiunea nu curge în contra minoriloru şi interdictiloru, afară de casurile determinate prin lege.

Articolul 1877

Prescripţiunea curge în contra femeii maritate în privinta averii sale parafernali, chiaru şi dacă aceea se afla sub administraţiunea bărbatului, cu reserva însă, pentru casulu acesta, de acţiune recursoria a femeii în contra bărbatului.

Articolul 1878

Prescripţiunea nu curge pe catu timpul tine căsătoria, în contra femeii maritate, în privinta immobililoru dotale cari n'au fostu declarate alienabile prin contractul de căsătoria de catu, dacă va fi inceputu a curge mai 'nainte de căsătoria, sau din momentulu separaţiei patrimoniloru, conform articolului 1256-1270, veri cari aru fi epoca în care a inceputu posesiunea.

Articolul 1879

Nu est esupusa prescripţiunii, pe catu timpul tine căsătoria, acţiunea de nulitate a femeii în contra acteloru făcute de dinsa fără autorisatiunea bărbatului sau a judecatei în casurile în cari legea declara obligatoria acea autorisare.

Articolul 1880

Nu este asemenea supusă prescripţiunii, pe catu timpul tine căsătoria, nici o acţiune a femeii care ar pute să se rasfranga cum-va în contra bărbatului, de ar fi esercitata de femeia contra unei alu treilea persoane.

Articolul 1881

Prescripţiunea nu curge între soţi pe catu timpul tine căsătoria.

Articolul 1882

Prescripţiunea nu curge în contra moscenitorului beneficiaru în respectulu creanteloru sale asupra succesiunii.

Ea nu curge în contra succesiunii, nici în privinta creanteloru, nici în privinta drepturiloru reali.

Articolul 1883

Regulele prescrise prin articlulu precedente se aplică şi la prescripţiunea dintre administratorulu legale alu averii unei persoane şi acea persona, precum dintre o succesiune vacante şi persona numita curatoru alu ei.

Articolul 1884

Prescripţiunea curge atatu în folosulu cat şi în contra unei succesiuni vacanti, chiaru şi dacă n'are curatoru, şi chiar în timpulu terminiloru de trei luni pentru facerea inventariului şi de 40 dile pentru deliberare.

Articolul 1885

Prescripţiunea unei creanţe condiţionali sau cu terminu nu poate începe de catu din momentulu candu s'a implinitu condiţiunea sau a espiratu terminulu.

Acţiunile reali ale creditorului sau proprietarului sînt, prin esceptiune, supuse prescripţiunii în folosulu celui ce deţine lucrulu, chiaru şi mai 'nainte de realisarea condiţiuniloru, sau de espirarea terminiloru la cari acele acţiuni potu fi subordinate.

Capitolul 4

Despre timpulu cerutu pentru a prescrie Secţiunea I Dispositiuni generali

Articolul 1886

Nici o prescripţiune nu poate începe a curge mai 'nainte de a se nasce acţiunea supusă acestui modu de stingere.

Articolul 1887

Terminulu prescripţiunii se calcula pe dile, şi nu pe ore. Prin urmare diua în cursulu carii prescripţiunea începe nu intră în acelu calculu.

Articolul 1888

Diua se împarte în 24 de ore. Ea începe la mediului nopţii şi se finesce la mediului nopţii urmatore.

Articolul 1889

Prescripţiunea nu se socotesce questigata, de catu după împlinirea celei după urma dile a terminului defiptu prin lege.

Secţiunea II Despre prescripţiunea de trei-deci ani

Articolul 1890

Tote acţiunile atatu reali catu şi personali, pe cari legea nu le a declaratu neprescriptibili şi pentru cari n'a defiptu unu terminu de prescripţiune, se voru prescrie prin trei-deci de ani, fără ca celu ce invoca acesta prescripţiune sa fia obligatu a produce vre unu titlu, şi fără sa i-se pota opune reua credinţa.

Articolul 1891

Instantiele începute şi delasate se voru prescrie, în lipsa de cerere de peremtiune, prin 30 ani socotiţi de la ceul după urma actu de procedura, ori care aru fi terminulu de prescripţiune alu actiuniloru în urma caroru se voru fi inceputu acele instanţe.

Articolul 1892

Renditele sau creanţele ale caroru capete nu sînt nici odată esigibili şi cari producu în folosulu creditorelui interese periodice sau în perpetuu sau pe vieta, se prescriu prin trei-deci de ani incependu de la data titlului loru constitutivu.

Articolul 1893

După doue-deci şi optu de ani de la data titlului constitutivu sau a celui de pe urma titlu, debitorului poate fi constrinsu sa procure unu nou titlu creditorului sau representantiloru sei.

Articolul 1894

Regulele prescripţiunii relative la alte obiecte de catu cele coprinse în acestu titlu şi cari sînt espuse la locurile respective din acestu Codice escludu aplicarea dispositiuniloru acestui titlu în tote casurile candu sînt contrarie loru.

Secţiunea III Despre prescripţiunile de dece pînă la doue-deci de ani

Articolul 1895

Celu ce questiga cu buna credinţa şi printr'o justa causa unu nemiscatoru determinatu va prescrie proprietatea aceluia prin dece ani, dacă adeveratulu proprietaru locuesce în circomscriptiunea curţii de apelu unde se afla nemiscatorulu, şi prin doue-deci de ani dacă locuesce afară din acea circonscriptiune.

Articolul 1896

Dacă adevaratulu proprietaru a locuitu, în diferite timpuri, în circonscriptiunea curţii de apelu unde se afla nemiscatorulu, şi afară dintr'însă, prescripţiunea se va completa adaugindu'se, la anii de presenta unu numeru de ani de absenta indoitu de catu celu ce lipsesce la anii de presenta pentru ca sa fia dece.

Articolul 1897

Justa causa este veri ce titlu translativu de proprietate, precumu vinderea, schambulu etc.

Unu titlu nulu nu poate servi de base prescripţiunii de dece pînă la doue-deci de ani.

Unu titlu annulabile nu poate fi opusu posesorului cari a invocatu prescripţiunea de dece pînă la doue-deci de ani, de catu de celu ce aru fi avutu dreptulu de a cere anularea sa, sau de representantii dreptului seu, dacă posesorulu n'a cunoscutu causa annulabilitatii.

Articolul 1898

Buna credinţa este credinţa posesorului ca, celu de la care a dobanditu immobilulu avea tote însuşirile cerute de lege spre a-i pute transmite proprietatea.

Este destulu ca buna credinţa sa fi esistutu, în momentulu questigarii immobilelui.

Articolul 1899

Justa causa trebuie să fia totu d'auna probată de celu ce invoca prescripţiunea de dece pînă la doue-deci ani.

Buna credinţa se presupune totu d'auna şi sarcina probei cade asupra celui ce alega rea credinţa.

Articolul 1900

Acţiunea pentru nulitatea sau pentru stricarea unei convenţiuni, se prescrie prin dece ani, în tote casurile candu legea nu dispune altu-felu.

Acesta prescripţiune nu începe a curge, în casu de violenta, de catu din diua candu violenta a incetatu; în casu de eroare sau de dolu, din diua candu erorea sau dolulu s'a descoperitu; pentru actele făcute de femei maritate neautoruisate, din diua desfacerii căsătoriei; în contra minoriloru din diua majorităţii, iar în respectul interdictiloru din diua candu s'a ridicatu interdictiunea.

Articolul 1901

Ver-ce acţiune a minorelui contra tutorelui, relativă la faptele tutelei, se prescrie prin dece ani, incependu de la majoritatea sa.

Articolul 1902

După dece ani, architectii şi intreprindetorii de lucrări sînt desarcinati de răspunderea la care sînt supuşi pentru stricăciunea în totu sau în parte a construcţiei, prin vitiele de construire sau prin vitiele pamentului.

Secţiunea IV Despre câte-va prescriptiuni particularie

Articolul 1903

Acţiunea maestriloru şi institutoriloru de sciinte sau de arti, pentru lectiunile ce da cu luna;

A ospetariloru şi gazduitoriloru, pentru nutrirea şi locuirea ce procura, şi a omeniloru cu diua, pentru plata dileloru, a materieloru de dânşii procurate şi a simbrieloru.

Se prescriu prin sese luni.

Articolul 1904

Acţiunea mediciloru, a chirurgiloru şi a apotecariloru, pentru visite, operaţiuni şi medicamente;

A negutitoriloru, pentru marfele ce vendu la particularii cari nu sînt negutatori;

A directoriloru de pensionate, pentru pretiulu pensiunii scolariloru loru, şi a altoru maestri, pentru pretiulu uceniciei;

A servitoriloru cari se tocmescu cu anul , pentru plata simbriei loru;

Se prescriu printr'unu anu.

Articolul 1905

Prescripţiunea în casurile mai susu aretate se va împlini, chiaru de aru urma serviciele, lucrările şi predarile acolo menţionate.

Ea nu inceteza de a curge de catu candu s'a inchiaiatu socoteala, s'a datu unu biletu sau adeverinta, ori s'a formatu cerere în judecata.

Articolul 1906

Cu tote acestea, cei caroru voru fi opuse aceste prescriptiuni potu deferi, celoru ce li le opunu, juramentu asupra cestiunii de a se sci dacă lucrulu s'a platitu cu adeveru. Juramentulu va pute fi deferitu veduveloru şi moscenitoriloru sau tutoriloru acestoru după urma, candu sînt minori, pentru ca să aibă a declara dacă nu sciu ca lucrulu este încă datoritu.

Articolul 1907

Veniturile renditeloru perpetue sau pe vietia;

Prestaţiunile periodice ale pensiuniloru alimentarie; chiriele caseloru şi arendele bunuriloru rurali;

Dobandile sumeloru împrumutate şi în genere totu ce se platesce cu anul sau la termine periodice mai scurte;

Se prescriu prin 5 ani.

Articolul 1908

Prescripţiunile presentii secţiuni curgu în contra minoriloru şi interdictiloru, remanendu acestora recursu în contra tutoriloru loru.

Articolul 1909

Lucrurile miscatorie se prescriu prin faptulu posesiunii loru, fără sa fia trebuintia de vre'o curgere de timpul.

Cu tote acestea, celu ce a perdutu sau celui cărui s'a furatu unu lucru, poate să'lu revendice, în cursu de trei ani, din diua candu l'a perduut sau candu i s'a furatu, de la celu la care ilu găseşte, ramanendu acestuia recursu în contra celui de la care 'lu are.

Articolul 1910

Dacă posesorulu actuale alu lucrului furatu sau perdutu l'a cumparatu la unu bilciu sau la un tirgu, sau la o vindere publică, sau de la unu negutiatoru care vinde asemenea lucruri, proprietarulu originalu nu poate să ia lucrulu înapoi de catu intorcendu posesorului pretiul ce l'a costatu.

Articolul 1911

Prescripţiunile începute la epoca publicării acestui Codice se voru regula după legile cele vechi.

DISPOSITIUNI GENERALI

Articolul 1912

Codicii Domniloru Callimachu şi Caragea, şi ori ce alte legi civili anteriori, ordonanţele domnesci şi instrucţiunile ministeriali din ambe Principatele-Unite, sînt abrogate în totu ce nu este conformu reguleloru prescrise în presintele Codice.

Articolul 1913

Acestu Codice civile se va pune în lucrare la anteiu Iuliu anul 1865.

Articolul 1914

Fia dotată înaintea promulgării acestei legi, de voeşte a veni la o ereditate deschisă în urma promulgării acestei legi, va fi obligată a raporta dota.

Facemu cunoscutu şi ordonamu ca cele de fatia, investite cu sigiliulu Statului şi trecute în Buletinulu legiloru (Monitorulu Oficiale), să fie adresate curtiloru, tribunaleloru şi autorităţiloru administrative, ca să le înscrie în registrele loru, să le observe, şi să facă a se observa, şi Ministrulu nostru secretaru de Statu la Departamentului Justiţiei, Culteloru şi Instrucţiunii Publice, este insarcinatu a preveghia publicarea loru.

Datu în Bucuresci la 26 Noembre anul 1864.

ALECSANDRU IOAN

L.S.

Ministru secretaru de Stat la

Depart. Justiţiei, Culteloru şi

Instrucţiunii Publice.

N. Cretulescu.

----------