REGLEMENTARE TEHNICĂ din 12 octombrie 2015

"Normativ pentru proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor de încălzire centrală (revizuire şi comasare normativele I 13-2002 şi I 13/1-2002)", indicativ I 13-2015

EMITENT

MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 897 bis din 2 decembrie 2015 Aprobată prin ORDINUL nr. 845 din 12 octombrie 2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 2 decembrie 2015.

Anexă

NORMATIV pentru proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor de încălzire centrală

Indicativ I 13-2015

Capitol

1. OBIECT. DOMENIU DE APLICARE

CUPRINS
2. CONDIŢII GENERALE DE PROIECTARE ŞI EXECUTARE
3. PROIECTAREA INSTALAŢIILOR DE ÎNCĂLZIRE
4. NECESARUL DE CĂLDURĂ PENTRU ÎNCĂLZIRE
5. SISTEME DE ÎNCĂLZIRE

Tipuri de sisteme de încălzire şi alcătuirea principială a acestora. Alegerea agentului termic în instalaţiile interioare

Încălzirea de gardă

Sisteme de incălzire centrală cu apă caldă

Sisteme de încălzire centrală cu abur de joasă presiune. Sisteme de încălzire centrală cu aer cald

Sisteme de încălzire prin radiaţie
6. ECHIPAMENTE DE ÎNCĂLZIRE A ÎNCĂPERILOR
7. SURSE DE ENERGIE UTILIZATE PENTRU ÎNCĂLZIREA CLĂDIRILOR

Centrale termice cu apă caldă şi abur de joasă presiune Puncte termice şi module termice

Surse regenerabile de energie

Aparate de măsură, automatizare şi contorizare
8. REŢELE DE DISTRIBUŢIE A AGENTULUI TERMIC

Reţele de distribuţie exterioare Reţele de distribuţie interioare

Dimensionarea şi echilibrarea hidraulică a reţelelor termice
9. EXECUTAREA INSTALAŢIILOR DE ÎNCĂLZIRE
10. CONDIŢII TEHNICE PENTRU EFECTUAREA PROBELOR ŞI PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE A INSTALAŢIILOR DE ÎNCĂLZRE
11. RECEPŢIA ŞI INTRAREA ÎN EXPLOATARE
12. EXPLOATAREA INSTALAŢIILOR DE ÎNCĂLZIRE
13. ÎNTREŢINEREA INSTALAŢIILOR DE ÎNCĂLZIRE
14. PROTECŢIA, SIGURANŢA ŞI IGIENA MUNCII

ANEXE

Anexa 1 – Lista standardelor aplicabile la proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire centrală

1. OBIECT. DOMENIU DE APLICARE
1. 1.1 Prevederile din prezenta reglementare tehnică se aplică la proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire centrală din clădiri, în centralele termice şi punctele termice aferente acestora, precum şi reţelelor termice, instalaţiilor de preparare a apei calde de consum, folosind în continuare, denumirea convenţională “instalaţii de încălzire centrală”.
2. 1.2 Domeniul de aplicare al normativului este cel privind:
  1. a) instalaţiile de încălzire din clădiri noi;
  2. b) instalaţiile de încălzire din clădiri existente, care se introduc, se modernizează sau se transformă după criterii funcţionale, de siguranţă, ecologice, economic-energetice şi, după caz, altele specifice.
3. 1.3 Prevederile normativului care se referă la probleme de siguranţă, ecologice, la cele care pot pune în pericol viaţa oamenilor sau pot afecta construcţii sau alte valori materiale, precum şi cele referitoare la asigurarea cerinţelor de calitate specificate la art. 2.2, care au caracter de obligativitate.
4. 1.4 În conţinutul normativului se găsesc şi prevederi care nu se referă strict la instalaţiile de încălzire centrală, cum ar fi cele privind elementele constructive ale clădirilor, securitatea la incendiu, intercondiţionări cu alte categorii de instalaţii, etc.
  
  (1) Respectivele prevederi fac trimiteri la alte reglementări tehnice; ele nu se substituie acestora şi nu au prioritate faţă de acestea. Prevederile menţionate sunt incluse în fiecare capitol, în corelare cu problemele de încălzire centrală, specifice capitolului respectiv.
5. 1.5 În sensul menţionat anterior, la proiectarea şi excutarea instalaţiilor de încălzire centrală se respectă – de asemenea – şi prevederile corespunzătoare referitoare la:
  1. a) protecţia muncii;
  2. b) apărarea împotriva incendiilor;
  3. c) protecţia termică a clădirilor;
  4. d) protecţia antiseismică a construcţiilor de locuinţe, social - culturale, agrozoo-tehnice şi industriale
  5. e) securitatea la incendiu a construcţiilor, etc.
6. 1.6 Nu fac obiectul prezentului normativ:
  1. a) centralele termice echipate cu cazane de apă fierbinte având puterea unitară peste 6 MW şi cele echipate cu cazane de abur la presiunea peste 8 bar sau având capacitatea termică peste 6 t/h;
  2. b) depozitele exterioare şi instalaţiile de transport pentru combustibil solid, aferente centralelor termice;
  3. c) reţelele de termoficare cu apă fierbinte sau abur şi punctele termice urbane;
  4. d) sisteme de încălzire electrice sau de cogenerare.
  5. e) instalaţiile de încălzire din sere, adăposturi pentru animale sau spaţii deschise;
  6. f) instalaţiile de încălzire din clădiri cu întreruperi de utilizare repetate cu o durată mai mare de 48 ore şi din construcţii cu caracter special (de ex.: adăposturi);
  7. g) instalaţii de încălzire cu aer cald (partea de prescripţii caracteristică instalaţiilor de ventilare/climatizare);
  8. h) instalaţiile cu caracter special, pentru procese tehnologice;
  9. i) sisteme sau elemente de instalaţii care fac obiectul unei cercetări sau expertimentări.
7. 1.7 În Anexa 1 se prezintă standardele utile pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire centrală.
2. CONDIŢII GENERALE DE PROIECTARE ŞI EXECUTARE
1. 2.1 Proiectarea şi echiparea clădirilor cu instalaţii de încălzire se face în scopul asigurării confortului termic interior, a cerinţelor tehnologice sau a condiţiilor de muncă, în funcţie de destinaţia clădirilor, având în vedere criteriile de performanţă energetică, reducerea emisiilor de CO2 şi extinderea utilizării surselor regenerabile.
2. 2.2 Proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire centrală se face astfel încât acestea să corespundă calitativ cel puţin nivelurilor minime de performanţă prevăzute prin Legea nr.10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările şi completările ulterioare:
  1. a) rezistenţă mecanică şi stabilitate ;
  2. b) securitate la incendiu ;
  3. c) igienă , sănătate şi mediu înconjurător;
  4. d) siguranţă şi accesibilitate exploatare ;
  5. e) protecţie împotriva zgomotului ;
  6. f) economie de energie şi izolare termică.
  7. g) utilizarea sustenabilă a resurselor naturale
    
    (1) Nivelurile minime de performanţă referitoare la aceste cerinţe sunt prevederi obligatorii şi se aplică la proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire centrală potrivit reglementărilor tehnice aplicabile.
3. 2.3 Alegerea soluţiilor de încălzire a clădirilor se face după criterii tehnice şi economice, ţinând seama de necesităţile specifice, de tipul şi destinaţia clădirilor şi de posibilităţile de realizare.
  1. (1) În analizele privind economicitatea unei soluţii, inclusiv oportunitatea unei modernizări sau transformări, se iau în considerare toate aspectele legate de costul investiţiei, al exploatării şi economia de energie.
  2. (2) Pentru încălzirea clădirilor se recomandă soluţia de încălzire centrală, ţinând seama de cerinţele pe care aceasta le poate satisface (art. 2.1, 2.2), de avantajele soluţiei şi de criteriile economice menţionate anterior.
  3. (3) Utilizarea încălzirii centrale este obligatorie atunci când este impusă de condiţiile tehnologice ale producţiei industriale, de cele de depozitare sau de condiţii de securitate la incendiu.
4. 2.4 Proiectarea lucrărilor de instalaţii de încălzire centrală se realizează de specialişti, potrivit nivelelor de competenţă ale acestora, cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data efectuării acestora.
5. 2.5 Instalaţiile de încălzire centrală se realizează pe bază de proiect.
  
  (1) Proiectul se verifică de către verificatori de proiecte. Referatul de verificare al proiectului face parte integrantă din proiect.

3. PROIECTAREA INSTALAŢIILOR DE ÎNCĂLZIRE CENTRALĂ

Cerinţe pentru încălzirea clădirilor şi a încăperilor

3.1 Indiferent de tip, complexitate şi putere termică, sistemele de încălzire trebuie să realizeze în interiorul clădirilor un microclimat care să asigure sănătatea, productivitatea şi confortul ocupanţilor, cu consum cât mai redus de energie.
3.2 Condiţiile de confort termic se stabilesc în funcţie de categoria clădirii, destinaţia clădirii, destinaţiile spaţiilor interioare, regimul de ocupare şi tipul de activitate, specificate în proiect.
3.3 Parametrii confortului termic caracteristici spaţiului încălzit, astfel cum sunt definiţi în SR EN ISO 7730, sunt: temperatura aerului interior, temperatura medie de radiaţie, viteza curenţilor de aer şi umiditatea relativă a aerului interior. Valorile acestor parametrii se stabilesc în funcţie de destinaţia încăperilor şi tipul de activitate desfăşurată ţinând cont de îmbrăcăminte şi de tipul de activitate.
3.4 Pe perioada de încălzire, în interiorul spaţiilor încălzite, trebuie îndeplinite cerinţele privind calitatea aerului interior şi nivelul de zgomot conform destinaţiei încăperii.
3.5 Indicatorii confortului termic, PMV (vot mediu previzibil) şi PPD (procentul de persoane nemulţumite de condiţiile de confort termic), sunt definiţi şi se calculează potrivit SR EN ISO 7730.

3.6 Din punct de vedere al calităţii aerului şi al confortului interior clădirile se clasifică, în patru categorii, aşa cum se specifică în tabelul 3.1.

Categorii de ambianţă interioară (din SR EN 15251)

Tabel 3.1

Categoria ambianţei	Caracteristici şi domeniu de aplicare recomandat
I	Nivel ridicat recomandat pentru spaţiile ocupate de persoane foarte sensibile şi fragile, care au exigenţe specifice, ca de exemplu bolnavi, persoane cu handicap, copii mici, persoane în vârstă
II	Nivel normal recomandat clădirilor noi sau renovate
III	Nivel moderat acceptabil, recomandat în clădiri existente
IV	Nivel în afara celor de mai sus; recomandat a fi acceptat pentru perioade limitate de timp

3.7 În funcţie de categoria ambianţei valorile indicatorilor PMV-PPD, sunt prezentate în tabelul 3.2:

Indicatorii confortului termic

Tabel 3.2

Categoria ambianţei

Starea de confort termic

PPD (%)

PMV

I

<6

-0,2 ... 0,2

II

<10

-0,5 ... 0,5

III

<15

-0,7 ... 0,7

IV

>15

-0,7>PMV> 0,7
3.8 Temperatura de calcul a aerului interior se consideră, în funcţie de destinaţia încăperilor, potrivit SR 1907-2. Instalaţia de încălzire trebuie să permită reglajul fluxului termic cedat astfel încât, pe parcursul exploatării încăperilor, temperatura aerului interior să poată fi modificată potrivit necesităţilor ocupanţilor.
3.9 Viteza medie de deplasare a aerului interior în incintele încălzite cu sisteme de încălzire cu aer cald, trebuie să se situeze sub valorile maxime prevăzute în SR CR 1752. De asemenea, se respectă, prevederile reglementării tehnice referitoare la proiectarea, exploatarea şi întreţinerea instalaţiilor de ventilare şi climatizare în clădiri. Valorile maxime ale vitezei medii a aerului interior, cuprinse între 0,15 şi 0,25 m/s, depind de destinaţia clădirii şi a spaţiului încălzit, de nivelul de activitate, de categoria de confort termic, de sezon şi de îmbrăcăminte.
3.10 Sistemele de încălzire trebuie să limiteze senzaţia de disconfort termic local produsă de:
1. a) asimetria temperaturii de radiaţie
2. b) gradientul de temperatură pe verticală
3. c) temperatura pardoselii.

3.11 Valorile maxime admisibile ale procentului de persoane care resimt senzaţia de disconfort termic local nu trebuie să depăşească valorile indicate în tabelul 3.3:

Pentru încăperile din categoria de ambianţă IV valorile admisibile sunt mai mari decât cele specificate pentru categoria III.

Tabel 3.3 Procentul maxim admisibil al persoanelor nemulţumite de senzaţia de disconfort termic local

Disconfort local
Procent	Procent	Procent	Procent
Categoria	persoane nemulţumite	persoane nemulţumite din	persoane nemulţumite	persoane nemulţumite
ambianţei	din cauza curenţilor	cauza gradientului	din cauza temperaturii	din cauza asimetriei
de aer (%)	vertical de	pardoselii	temperaturii de
de aer (%)	temperatură (%)	(%)	radiaţie(%)
I	temperatură (%)	(%)	radiaţie(%)	<15	<3	<10	<5
II	<20	<5	<10	<5
III	<25	<10	<15	<10

3.12 Valorile maxime ale variaţiei temperaturii aerului pe verticală sunt indicate în tabelul 3.4.

Tabel 3.4

Variaţia maximă a temperaturii pe verticala spaţiului încălzit

Categoria ambianţei

Gradientul vertical de temperatură [oC/m]

I

<2

II

<3

III

<4
3.13 Temperatura medie a pardoselii se inscrie în intervalul indicat în tabelul 3.5, în funcţie de categoria de confort a încăperilor.

Temperatura medie a pardoselii

Tabel 3.5

Categoria ambianţei

Temperatura medie a pardoselii [oC]

I

19-29

II

19-29

III

17-31

(1) Pentru clădirile de locuit se recomandă ca temperatura pardoselii să nu depăşească 26 oC.
3.14 Pentru a evita senzaţia de disconfort termic local se limitează diferenţa de temperatură între suprafeţele delimitatoare ale încăperii şi temperatura aerului interior, aşa cum se indică în tabelul 3.6.

Categoria ambianţei

Plafon radiant [oC]

Perete rece [oC]

Plafon rece [oC]

Perete radiant [oC]

I

<5

<10

<14

<23

II

<5

<10

<14

<23

III

<7

<13

<18

<35

Tabel 3.6 Diferenţa de temperatură între suprafeţele delimitatoare şi temperaura aerului interior

Diferenţa de temperatură

4. NECESARUL DE CĂLDURĂ PENTRU ÎNCĂLZIRE

Determinarea necesarului de căldură
1. 4.1 Necesarul de căldură de calcul pentru încălzirea încăperilor (sarcina termică de proiectare) se calculează conform SR 1907-1 şi se corectează în funcţie de rezultatul bilanţului termic al încăperilor. În bilanţ se ţine seama de degajările de căldură rezultate din procesul tehnologic, de aporturile permanente de căldură ale încăperilor învecinate, de necesarul de căldură pentru încălzirea aerului proaspăt pentru ventilare. Pe baza necesarului de căldură se dimensionează instalaţia de încălzire.
  1. (1) La proiectarea clădirilor noi cu consum de energie aproape egal cu zero (definite potrivit Legii nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor, republicată), necesarul de căldură de calcul se calculează potrivit SR 1907-1:2014.
  2. (2) Pentru determinarea necesarului de căldură al clădirilor existente, calculul se efectuează potrivit SR 1907-1:1997.
2. 4.2 Necesarul de căldură se calculează în funcţie de temperatura aerului interior considerată constantă, stabilită potrivit SR 1907-2, în funcţie de destinaţia încăperilor.
3. 4.3 Pentru încăperile încălzite cu sisteme de încălzire înglobate în elementele de construcţie, necesarul de căldură se calculează conform indicaţiilor reglementărilor tehnice de proiectare privind sistemele de încălzire prin radiaţie.
4. 4.4 Necesarul de căldură al încăperilor poate fi repartizat unui singur sistem de încălzire sau unor sisteme de încălzire diferite care funcţionează simultan sau separat (ex. corpuri statice şi radiaţie de joasă temperatură sau corpuri statice şi aer cald).
5. 4.5 Pentru încăperi cu suprafaţa peste 100 m2 sau înălţimi peste 5 m, necesarul de căldură se calculează separat pentru zonele cu degajări de căldură şi pentru cele fără degajări, în vederea repartizării judicioase a aparatelor de încălzire.
6. 4.6 Se recomandă recuperarea căldurii evacuate şi utilizarea ei ca sursă secundară de căldură, pe baza unor analize de bilanţ şi tehnico economice. În acest sens, se poate considera utilizarea căldurii evacuate de la surse tehnologice, de la procese de combustie, din aerul viciat eliminat prin sisteme de ventilare, din apa de răcire industrială etc.
7. 4.7 Căldura recuperată şi utilizată ca sursă secundară pentru prepararea unui agent termic nu se ia în considerare la întocmirea bilanţului termic al încăperii respective, ci la întocmirea bilanţului sursei de căldură a instalaţiei de încălzire.
8. 4.8 Se recomandă îmbunătăţirea protecţiei termice a clădirilor încălzite central, respectiv a caracteristicilor lor termotehnice, cu precădere prin mărirea rezistenţei termice a elementelor opace şi vitrate ale elementelor de anvelopă, precum şi prin reducerea infiltraţiilor de aer exterior. Astfel, se obţine:
  1. a) reducerea puterii termice a surselor şi a instalaţiilor de încălzire din clădiri;
  2. b) creşterea confortului termic;
  3. c) protecţia sporită a mediului ambiant prin reducerea poluării;
  4. d) economie de energie;
  5. e) reducerea cheltuielilor de investiţii şi de exploatare pentru instalaţia de încălzire.
    
    (1) Pentru clădirile existente, oportunitatea reabilitării, din punct de vedere energetic, a acestora se stabileşte în funcţie de consumul de energie, calculat pe baza metodologiei de calcul al performanţei energetice a clădirilor, iar soluţiile propuse se stabilesc potrivit reglementărilor tehnice aplicabile domeniului.
    
    Prevederi referitoare la elementele constructive ale clădirilor încălzite central
9. 4.9 Pentru realizarea unor soluţii constructive ale clădirilor cu încălzire centrală (noi sau care se reabilitează) care să determine un necesar redus de căldură pentru încălzire, se recomandă luarea următoarelor măsuri:
  1. a) prevederea, prin proiect, a unor suprafeţe exterioare minime ale clădirilor, în raport cu volumul lor (factorul de formă al clădirii cu valori minime);
  2. b) adoptarea, pentru elementele perimetrale opace şi vitrate, a unor rezistenţe termice minime, cu respectarea, în acelaşi timp, a cerinţelor impuse de procesul tehnologic sau funcţional specific clădirii;
  3. c) adoptarea unor măsuri constructive conjugate de volumetrie şi izolare termică a clădirii care să conducă la încadrarea în valorile normate minime ale coeficienţilor globali de izolare termică, prevăzute de reglementarea tehnică privind calculul termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirilor;
  4. d) alcătuirea elementelor de construcţie, astfel încât temperaturile pe faţa interioară să fie ridicate, riscul de condensare a vaporilor de apă în straturile care alcătuiesc elementele opace ale anvelopei clădirilor să fie scăzut şi stabilitatea termică să respecte normele tehnioce în vigoare;
  5. e) utilizarea favorabilă a orientării, astfel încât încăperile interioare să beneficieze de aporturile solare iarna;
  6. f) utilizarea sistemelor de ecranare şi protecţie termică pentru reducerea aporturilor solare vara şi reducerea corespunzătoare a sarcinii termice de răcire;
  7. g) evitarea, prin proiect, a amplasării adiacente a încăperilor cu diferenţe mari de temperatură şi, în special, a încăperilor încălzite lângă cele reci sau frigorifice;
  8. h) stabilirea gradului de vitrare (raportul între suprafaţa vitrată şi suprafaţa totală) al pereţilor şi acoperişurilor clădirilor pentru asigurarea nivelului de iluminare naturală normată, precum şi pentru reducerea consumului de energie pentru încălzire şi iluminat artificial pe ansamblul clădirii; este indicat să fie determinat printr-un calcul de optimizare a chetuielilor de investiţii şi exploatare, pentru construcţii, instalaţii termice şi electrice;
  9. i) utilizarea tâmplăriei exterioare eficiente energetic cu sisteme de etanşare, având o valoare ridicată a rezistenţei termice globale; în lipsa acestora se pot lua măsuri echivalente precum: montarea de garnituri de etanşare, ferestre fixe, multiplicarea numărului de rânduri de geamuri, etc;
  10. j) în cazul folosirii pereţilor complet vitraţi (de ex. la clădiri social-culturale, comerciale) se recomandă realizarea lor numai cu elemente etanşe la aer şi având o valoare ridicată a rezistenţei termice;
  11. k) stabilirea, prin proiect, a unui număr cât mai redus de porţi, uşi exterioare şi goluri tehnologice în elementele exterioare ale clădirilor;
  12. l) prevederea de sasuri sau perdele elastice la uşile şi porţile exterioare şi la golurile tehnologice din elementele exterioare ale clădirilor;
  13. m) prevederea perdelelor de aer la uşile exterioare ale clădirilor, cu o frecvenţă mare de deschidere;
  14. n) prevederea dispozitivelor de închidere automată la uşile exterioare de la intrările clădirilor de locuit şi social-culturale;
10. 4.10 Pentru clădirile noi sau pentru clădirile existente care se reabilitează, elementele de construcţie respectă cerinţele privind valorile minime ale rezisteţelor termice corectate ale elementelor de anvelopă ale acestora, astfel încât consumul de energie pentru încălzire să corespundă cerinţelor de performanţă energetică în vigoare.

5. SISTEME DE ÎNCĂLZIRE

Tipuri de sisteme de încălzire şi alcătuirea principială a acestora.

5.1 Încălzirea spaţiilor interioare se realizează cu sisteme descentralizate (aparate independente în fiecare dintre încăperile clădirii) sau cu sisteme centralizate de încălzire.
5.2 Aparatele independente sunt alimentate individual cu combustibil şi furnizează local energia termică.
5.3 Sistemele de încălzire centrală pot fi: sisteme de apartament, sisteme de clădire, sisteme pentru complexe de clădiri şi sisteme urbane.
5.4 Sursele de energie pentru sistemele de încălzire sunt:
1. a) combustibili convenţionali;
2. b) surse regenerabile;
3. c) energia electrică;
4. d) sisteme de cogenerare şi/sau trigenerare.
5.5 Agenţii termici utilizaţi în sistemele centralizate de alimentare cu căldură pot fi: apa caldă, apa fierbinte şi aburul de joasă presiune.

5.6 Principalele sisteme de încălzire centrală recomandate, sunt cele care utilizează apa caldă sau fierbinte ca agent termic, iar pentru cedarea căldurii în încăperi: încălzirea cu corpuri statice, încălzirea cu aer cald şi încălzirea prin radiaţie, aşa cum se specifică în tabelul 5.1.

Tabel 5.1.

Sisteme de încălzire centrală recomandate în clădiri

Nr.	Grupa	Siste	mul
crt.	Agent termic	Aparate de încălzire	Observaţii
0	1	2	3	4
1.	Clădiri de locuit Hoteluri, sanatorii cu regim hotelier Amenajări turistice: vile mo- teluri, hanuri Cămine: studenţeşti, munci- toreşti, de bătâni, pentru persoa ne cu handicap, aşezăminte de ocrotire Internate şcolare, cazărmi Policlinici, dispensare, cabinete medicale Farmacii, laboratoare medicale	Apă caldă	Corpuri de încălzire tip radiator
2.	Spitale, sanatorii cu regim de spitalizare Cămine:, de bătâni, pentru persoane cu handicap, aşezăminte de ocrotire Maternităţi, preventorii Creşe, grădiniţe, cămine de copii	Apă caldă	Corpuri de încălzire tip radiator Suprafeţe radiante de joasă temperatură
3.	Clădiri administrative Unităţi de cercetare şi proiectare Clădiri comerciale - bancare Instituţii judiciare Şcoli, licee, facultăţi Săli de gimnastică	Apă caldă	Corpuri de încălzire tip radiator sau convectoradiator
3.		Apă caldă sau apă fierbinte	Agregate pentru aer cald

0	1	2	3		4
4.	Teatre, case de cultură, cămine culturale Cluburi, săli de festivităţi, săli de şedinţe Săli expoziţionale şi muzeistice Biblioteci, arhive Cinematografe Săli de sport Clădiri de cult	Apă caldă	Corpuri de încălzire tip radiator convectoradiator sau convector
		Apă caldă sau apă fierbinte	Agregate pentru aer cald Agregate de climatizare
5.	Magazine înglobate în clădiri cu specific diferit Complexe sau hale comerci- ale independente Restaurante, cantine, bufete	Apă caldă	Corpuri de încălzire tip radiator convectoradiator sau convector
		Apă caldă sau fierbinte	Agregate pentru aer cald Agregate de climatizare
6.	Băi publice, săli duşuri comune Bazine de înot, piscine Spălătorii mecanice	Apă caldă	Corpuri de încălzire tip radiator, convectoradiator, serpentine Suprafeţe radiante de joasă temperatură
		Apă caldă sau fierbinte	Agregate pentru aer cald
7.	Încăperi de producţie în care nu se degajă praf, gaze sau vapori	Apă fierbinte	Agregate pentru aer cald Corpuri de încălzire tip convectoradiator (2) Panouri radiante		I.3.2.15, şi art. I.3.6.27 (4) – În confor- mitate cu preve- derile art. I.3.2.7.
Apă caldă (1)	Corpuri de încălzire tip radiator, convectoradiator, serpentine Agregate pentru aer cald
8.	Încăperi de producţie în care procesele tehnologice degajă praf, gaze sau vapori neexplo- zibili, incombustibili	Apă fierbinte Panouri radiante	Agregate pentru aer cald Panouri radiante Corpuri de încălzire tip convectoradiator (2)
9.	Încăperi de producţie în care procesele tehnologice degajă praf, gaze sau vapori inflamabili, combustibili sau toxici (3)	Apă caldă sau apă fierbinte	Agregate pentru aer cald
10.	Locuri de muncă sau zone de muncă izolate în clădiri neîncălzite (4)	Apă fierbinte	Agregate pentru aer cald Panouri radiante
11.	Grupuri de încăperi social- administrative înglobate în clădiri de producţie	Apă fierbinte	Corpuri de încălzire tip convectoradiator Agregate pentru aer cald
		sanitare)	Apă caldă (1)	Corpuri de încălzire tip radiator, convectoradiator serpentine

(1) – În ateliere din zona de clădiri civile,industria mică şi mijlocie unde nu există reţea de apă fierbinte
(2) – Pentru în- călzirea perime- trală, art. I.3.4.2, dar nu în cazul degajărilor de praf
(3) – În confor- mitate cu preve- derile art.

a) grupuri de încăperi în peri- metrul spaţiilor de producţie (birouri de secţii pentru maiştrii, vestiare, grupuri sanitare)
b) grupuri de încăperi înglobate în corpuri anexe, adiacente clă- dirilor de producţie (laboratoare, birouri de proiectare, birouri ad- ministrative, vestiare, grupuri

NOTĂ: Se poate folosi ca agent termic şi aburul, în condiţiile prevăzute la art. 5.15, utilizând agregate de aer cald şi corpuri de încălzire.

5.7 Alegerea sistemelor de încălzire se face în funcţie de:
1. a) energia primară disponibilă;
2. b) numărul de zone care necesită încălzire şi programul prevăzut de încălzire pentru fiecare zonă;
3. c) destinaţia şi sarcinile termice ale încăperilor;
4. d) condiţiile de confort sau tehnologice impuse;
5. e) dimensiunile încăperilor şi posibilităţile de amplasare a echipamentelor de încălzire;
6. f) posibilităţile de cuplarea cu sistemele de răcire şi de ventilare, acolo unde este cazul;
7. g) costurile implicate de implementarea şi exploatarea sistemului;
8. h) caracteristicile arhitecturale ale clădirilor şi încăperilor încălzite, etc.
5.8 La alegerea sistemului de încălzire trebuie avută în vedere, după caz, soluţia de climatizare a spaţiilor interioare, astfel încât, pe cât posibil, să fie utilizate aceleaşi echipamente terminale şi acelaşi sistem de transport a agentului termic atât iarna cât şi vara.
5.9 La alegerea sistemelor de încălzire se are în vedere inerţia termică a clădirii şi perioada de ocupare.
5.10 Pentru încăperile industriale cu procese tehnologice care impun încălzirea centrală generală şi în care numărul muncitorilor conduce la o densitate de un muncitor la mai puţin de 50 m2, dar cu o repartiţie neomogenă, se poate adopta un sistem de încălzire zonală.

Alegerea agentului termic în instalaţiile interioare
5.11 Principalii agenţi termici recomandaţi pentru încălzirea clădirilor sunt apa caldă şi apa fierbinte. Aburul se utilizează limitat, în situaţiile prevăzute la art. 5.15.
5.12 Apa caldă se foloseşte la o temperatură maximă de 950C (în condiţii de temperatură exterioară de calcul).
1. (1) Temperatura apei se alege în funcţie de destinaţia spaţiului încălzit şi de sistemul de încălzire folosit. Se are în vedere că reducerea valorii limită a temperaturii apei conduce la sporirea confortului, dar şi la creşterea suprafeţei de încălzire şi a costului instalaţiei.
2. (2) Pentru clădiri (spaţii) cu cerinţe specifice de confort termic şi de utilizare (clădiri cu caracter medical, creşe, grădiniţe, locuinţe, hoteluri, etc), temperatura maximă a agentului termic este de 85 0C.
3. (3) Pentru sistemul de încălzire prin radiaţie de joasă temperatură utilizat în sectorul rezidenţial şi cel asimilat acestuia, temperatura maximă a agentului termic este de 55-600C.
4. (4) Pentru situaţiile în care instalaţia de încălzire se află într-o zonă care utilizează apa caldă la temperatura de 950C, în cazul modernizării sau a unor extinderi în clădirile existente, se poate adopta o valoare mai redusă a temperaturii nominale a apei, dacă prin aceasta nu sunt afectate instalaţiile existente care folosesc apa caldă la 950C.
5.13 Apa fierbinte se foloseşte la o temperatură maximă de 1500C (în condiţii nominale de temperatură exterioară). Temperatura apei fierbinţi se alege în funcţie de destinaţia spaţiului încălzit, de sistemul de încălzire şi de caracteristicile echipamentului de încălzire.

(1) În funcţie de destinaţia clădirii sau în situaţiile în care coborârea temperaturii agentului termic conduce la avantaje tehnice sau economice, în instalaţia interioară de încălzire se utilizează apa cu temperaturi nominale mai reduse decât cea din reţeaua de transport şi distribuţie a căldurii.
5.14 Ecartul nominal de temperatură în instalaţiile de încălzire se alege pe baza criteriilor funcţionale şi economice ale întregului ansamblu de producere, transport - distribuţie şi utilizare a căldurii.
1. (1) Pentru instalaţiile de încălzire cu apă caldă, având temperatura nominală pe conducta de ducere 80 - 95 0C se recomandă un ecart nominal de temperatură de 20 0C.
2. (2) În instalaţiile interioare de încălzire cu apă fierbinte, ecartul de temperatură are valori mai reduse faţă de ecartul de temperatură din reţeaua exterioară în funcţie de caracteristicile echipamentului folosit pentru încălzire şi de sistemul de reglaj.
3. (3) În cazul sistemelor de încălzire prin radiaţie de joasă temperatură şi in special la pardoseala radiantă, ecartul de temperatura recomandat este de 5 – 10 oC.
5.15 Folosirea ca agent termic a aburului (cu presiune maximă 8 bar) pentru încălzirea unor spaţii de producţie, se poate face în cazul existenţei unei reţele de abur necesar în procesul tehnologic şi a lipsei unei surse şi reţele de apă caldă sau fierbinte a cărei realizare ar fi neeconomică.
1. (1) Aprecierea asupra economicităţii realizării sursei şi reţelei de distributie se face ţinând seama şi de dezavantajele economice în exploatare ale utilizării aburului (pierderi de căldură în gospodăria condensatului, uzura rapidă a conductelor).
2. (2) Se recomandă a se limita utilizarea aburului la:
  1. a) încălzirea clădirilor cu volum până la 500 m3, fără degajări de praf, amplasate izolat în incinte industriale;
  2. b) instalaţiile de încălzire cu aer cald, cu condiţia asigurării unei posibilităţi de reglare a debitului de căldură furnizat de aparat;
  3. c) încălzirea unor locuri de muncă izolate în hale mari de producţie (de ex: încălzire zonală, puncte calde pentru încălzirea muncitorilor, etc).
  4. d) încălzirea unor încăperi în clădiri cu caracter medical, social, comercial etc., în care aburul se utilizează pentru nevoi tehnologice (ex.: bucătării, spălătorii etc.).
5.16 Temperatura agentului termic se corelează cu temperaturile maxime admise de normele sanitare pentru suprafeţele corpurilor de încălzire, în raport cu destinaţia clădirilor şi încăperilor.

(1) Parametrii apei calde folosite în instalaţia de încălzire prin radiaţie se aleg în condiţiile arătate la art. 6.35.
5.17 Agenţii termici şi parametrii nominali ai acestora din instalaţiile de încălzire ale încăperilor cu risc de explozie volumetrică, precum şi ale celor cu risc foarte mare sau mare de incendiu, cu praf combustibil, se aleg astfel încât temperaturile maxime ale suprafeţei componentelor instalaţiilor de încălzire să fie cu cel puţin 100C mai mici decât temperaturile de aprindere, explozie, detonare sau mocnire, prevăzute prin reglementările tehnice specifice.
5.18 Temperatura maximă a agentului termic trebuie să fie cel mult egală cu temperaturile admisibile indicate de producător pentru componentele instalaţiei de încălzire.

Încălzirea de gardă
5.19 În clădiri şi în încăperi folosite cu intermitenţă, în care, în perioadele de nefolosire, este necesară menţinerea unei temperaturi pozitive, se prevăd instalaţii de încălzire de gardă.
5.20 Încălzirea de gardă se prevede în cazurile în care temperatura minimă este cerută de necesităţi tehnologice (utilaje, materiale etc.), dar nu poate fi asigurată prin căldura

acumulată sau degajată de utilaje şi de elementele construcţiei (corelată eventual cu mărirea rezistenţei termice a elementelor de închidere a spaţiului respectiv).
1. (1) Pentru protecţia împotriva îngheţului a instalaţiilor de orice fel, se poate folosi încălzirea de gardă, dacă beneficiarul va aprecia că este mai economică decât luarea altor măsuri, precum:
  1. a) golirea instalaţiilor;
  2. b) prevederea unor conducte însoţitoare;
  3. c) încălzirea cu aparate autonome;
  4. d) utilizarea altor sisteme, etc.
5.21 Prevederea încălzirii de gardă este obligatorie în spaţiile dotate cu instalaţii speciale de stingere a incendiilor pline cu apă.
5.22 Încălzirea de gardă poate fi realizată şi prin folosirea uneia din soluţiile următoare:
1. a) utilizarea instalaţiei de încălzire normală, cu reducerea temperaturii agentului termic;
2. b) utilizarea unei părţi din instalaţia de încălzire normală;
3. c) utilizarea unei instalaţii speciale de încălzire, folosind aceeaşi sursă şi eventual, o parte din reţeaua de distribuţie a instalaţiei normale.
(1) Alegerea variantei optime se face după criterii economice şi funcţionale, de asigurare a unei exploatări uşoare şi sigure.

Sisteme de încălzire centrală cu apă caldă
5.23 Sistemele de încălzire cu apă, în funcţie de numărul de conducte ale sistemului, sunt: monotubulare şi bitubulare. Distribuţia agentului termic se poate face la partea inferioară a clădirii, la partea superioară sau mixt.
5.24 Sistemele de încălzire cu apă caldă, se prevăd, în general, în clădiri cu încăperi care nu necesită instalaţii de ventilare mecanică sau instalaţii de încălzire cu aer cald.
5.25 În încăperi de tipul halelor de producţie, spaţii comerciale, etc., încălzirea cu corpuri de încălzire se foloseşte în paralel cu încălzirea cu aer cald în cazurile în care este necesară compensarea efectului de radiaţie negativă al suprafeţelor de închidere reci atunci când locurile de muncă sau activitate sunt în apropierea acestora.

(1) Încălzirea cu corpuri de încălzire, în paralel cu încălzirea cu aer cald, se poate face şi în alte situaţii în care soluţia este justificată tehnic şi economic.
5.26 Circulţia agentului termic în sistemele de încălzire se poate realiza: natural, forţat sau mixt (natural şi forţat).
5.27 Se recomandă ca sistemul de încălzire cu circulaţie naturală să se aplice la clădiri cu dezvoltare verticală importantă şi dezvolare orizontală limitată. În acest caz, cazanul trebuie amplasat la o cotă inferioară consumatorilor.
5.28 La proiectarea sistemului de încălzire se prevăd echipamente de măsurare a parametrilor sistemului, fie prin aparate fixe, fie prin locuri sau dispozitive de cuplare a aparatelor de măsurare.
5.29 În interiorul clădirilor consumatorii se grupează, ori de câte ori este posibil, pe zone de consum unitar, definite ca zone de proprietate, program de utilizare, orientare cardinală, tipuri de corpuri de încălzire, etc.
5.30 Zonele de consum unitar se alimentează cu agent termic, ori de câte ori este posibil, printr-un racord individual echipat cu contor de energie termică, armături de reglare şi echilibrare hidraulică, armături de separare şi golire, echipamente de măsură şi control.
5.31 În clădirile noi sau în cele în care reţelele de distribuţie interioare sunt reabilitate, sau ori de câte ori este posibil, se utilizează scheme de alimentare de tip centralizat - individuale, care asigură furnizarea şi transportul agentului termic, iar distribuţia este individuală, la nivel de apartament sau la nivel de zone de consum unitare.

(1) Pentru clădiri de locuit, soluţii pentru instalaţiile interioare de încălzire, utilizând sisteme de producere a agentului termic – centrală termică de apartament, de scară, de bloc, sunt detaliate în reglementările tehnice specifice.
5.32 Distribuţia individuală se poate racorda la instalaţia centralizată prin intermediul modulelor termohidraulice (MTH).
5.33 Modulele de racordare termohidraulice (MTH) au în componenţă armături de separare (izolarea reţelei interioare faţă de reţeaua generală centralizată) pe fiecare racord (ducere, întoarcere) precum şi armătură/armături de echilibrare hidraulică (montată/montate în general pe conducta de întoarcere).

(1) Suplimentar, după necesităţi, aceste module pot avea în componenţă contor de energie termică, echipamente şi armături pentru menţinerea stabilităţii hidraulice, respectiv echipamente pentru reglarea căldurii livrate în zona de consum. În anumite cazuri, modulul poate include şi echipamente pentru prepararea apei calde de consum.
5.34 Modulele de racordare termohidraulice se amplasează în zonele comune, în nişe, casete sau aparent, astfel încât armăturile de separare, echilibrare hidraulică şi de contorizare să poată fi oricând accesate.
5.35 În cazul sistemelor de încălzire cu zone de consum diferite echipate cu module termohidraulice, reglarea fiecărei zone se poate realiza, după caz, prin:
1. a) reglare calitativă centralizată, la nivelul centralei termice/sursei de producere a agentului termic, pentru fiecare zonă;
2. b) reglare calitativă zonală, la nivelul modulului de racordare termohidraulic;
3. c) reglare cantitativă locală, la nivelul aparatelor terminale (robinete cu termostat, vane cu două sau trei căi, etc);
4. d) reglare combinată.
5.36 Se va evita alegerea soluţiilor cu agent termic apa în spaţiile încălzite intermitent, cu perioade mari de întrerupere. În aceste cazuri se utilizează soluţii cu aparate autonome sau cu sisteme centralizate cu agent termic de tip antigel.

Armături de închidere, reglare, golire şi dezaerisire
5.37 Instalaţiile interioare de încălzire se prevăd cu armături de închidere:
1. a) pe conductele principale şi pe ramurile de distribuţie;
2. b) pentru sectorizarea instalaţiei;
3. c) pentru izolarea unor circuite restrânse, la care sunt posibile frecvente avarii. Armăturile de închidere se montează în locuri accesibile.
5.38 La toate elementele instalaţiei de încălzire unde pot apare variaţii ale debitelor în exploatare se prevăd armături de reglare. Acestea se montează la nivel de corp de încălzire, la baza coloanelor, pe ramuri de distribuţie sau la branşamentul reţelei interioare. Se

recomandă, ori de câte ori este posibil, introducerea echipamentelor automate de reglare.
1. (1) Pentru instalaţii de încălzire cu corpuri de încălzire se recomandă:
  1. a) în clădirile de locuit şi alte clădiri civile, după gradul de utilizare al reglării: robinete cu dublu reglaj, cu reglaj prestabilit sau termostate, la fiecare corp de încălzire;
  2. b) în clădirile industriale: robinete de reglare la un grup de corpuri de încălzire situate în aceeaşi încăpere, pe o ramură comună.
2. (2) Pentru accesul de control şi intervenţie se prevăd spaţiile necesare în zonele de amplasare a armăturilor de reglare.
5.39 Pe circuitele de conducte a căror echilibrare hidraulică nu poate fi realizată numai prin alegerea traseelor şi prin dimensionarea conductelor, se folosesc măsurile indicate la art. 5.38, referitoare la echilibrarea hidraulică a instalaţiei.

(1) Pentru verificarea echilibrării hidraulice a circuitelor instalaţiei interioare se prevăd, fie armături specializate pentru determinarea presiunilor din instalaţie, fie perechi de prize de presiune (de ex. racorduri din ţeavă Dn 15, prevăzute cu armături de închidere), în punctele în care această măsură este considerată strict necesară (de ex. la baza coloanelor principale de la capătul ramurilor de distribuţie, pe circuite cu regim hidraulic variabil etc.).
5.40 Pentru golirea apei din instalaţiile de încălzire se prevăd armături de golire în punctele cele mai joase ale părţilor de instalaţii separate prin armături de închidere.

(1) Deasemenea, se prevăd armături de golire la aparatele schimbătoare de căldură pentru prepararea aerului cald sau a apei calde de consum.
5.41 În instalaţiile funcţionând cu agent termic apă, se prevăd posibilităţi de evacuare a aerului, locale sau centrale.
1. (1) Evacuarea locală a aerului se face cu armături de dezaerisire, de preferinţă automate, amplasate în punctele în care aerul se poate colecta.
2. (2) Evacuarea centrală a aerului necesită conducte speciale de dezaerisire şi, eventual, vase de colectare a aerului. Pentru un grup separat prin armături de închidere şi golire se prevede un sistem propriu de dezaerisire.
3. (3) La instalaţiile de încălzire cu radiatoare din tablă de oţel nu se utilizează armături de dezaerisire automată.
Sisteme de încălzire centrală cu abur de joasă presiune. Prevederi specifice instalaţiilor cu abur
5.42 La corpurile de încălzire şi agregatele de aer cald funcţionând cu abur se prevăd separatoare de condensat individuale. Se pot folosi separatoare de condensat comune pentru un grup de consumatori, utilizând abur cu aceeaşi presiune şi având acelaşi program de funcţionare.
5.43 Pe conductele instalaţiei interioare de distribuţie a aburului, se face separarea condensatului la punctele de evacuare (purjare) prevăzute la ruperi de pantă şi la capătul ramurilor.

(1) Aerisirea pe conductele de condensat se face prin separatoare de condensat sau prin dispozitive speciale de dezaerisire.
5.44 Pentru separarea condensatului de abur, se folosesc după caz, oale, aparate sau sifoane de condensat.
1. (1) Oalele de condensat se prevăd la consumatori de căldură ce folosesc debite mari de abur (în special schimbătoare de căldură) sau în cazul aburului de medie presiune.
2. (2) Aparatele de condensat se folosesc în special la corpuri de încălzire.
3. (3) Sifoanele de condensat se folosesc mai ales la separarea condensatului pe conductele de abur de joasă presiune, având presiuni sub 0,3 bar.
Sisteme de încălzire centrală cu aer cald
5.45 Sistemele de încălzire cu aer cald pentru încălzirea încăperilor din clădiri civile, de producţie şi/sau depozitare, se adoptă atunci când:
1. a) se prevede ventilarea mecanică a încăperilor pentru satisfacerea condiţiilor de confort sau funcţionale ale acestora;
2. b) condiţiile funcţionale şi dimensiunile încăperilor nu permit folosirea eficientă a altor sisteme de încălzire, mai ales în zona centrală (de ex: săli de spectacole, săli de sport, încăperi de producţie fără nocivităţi); ( a se vedea şi tabelul 5.1) ;
3. c) încăperile sunt folosite intermitent pe o durată scurtă (de ex: săli de întrunire, clădiri de cultură);
4. d) sistemul cu corpuri de încălzire nu poate asigura singur necesarul de căldură.
5.46 Încălzirea cu aer cald se foloseşte în paralel cu încălzirea cu corpuri de încălzire sau cu panouri (benzi) radiante atunci când soluţia este necesară pentru satisfacerea condiţiilor de confort termic în zonele perimetrale, cu pereţi exteriori (de ex: în încăperi cu locuri fixe de muncă sau activitate în apropierea suprafeţelor vitrate exterioare - a se vedea art. 5.25.).

Alegerea sistemului de încălzire cu aer cald
5.47 În cazul în care adoptarea încălzirii cu aer cald rezultă din necesitatea ventilării, soluţia de realizare a încălzirii este cea determinată de cerinţele ventilării şi se stabileşte potrivit reglementătii tehnice pentru proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor de ventilare şi climatizare.
5.48 Sistemul de încălzire cu aer cald trebuie să asigure încadrarea valorilor vitezei şi temperaturii aerului în limitele de confort termic, în cazul clădirilor civile sau cele prescrise de reglementările privind protecţia muncii, în cazul clădirilor industriale. Limitele se referă atât la refularea aerului cât şi la zona de lucru a încăperii. Temperatura şi viteza aerului refulat se corelează cu debitele de căldură şi de aer necesare.
5.49 Debitul de căldură furnizat de instalaţia de încălzire cu aer cald se determină pe baza bilanţului termic al spaţiului de încălzit, ţinând seama - dacă este cazul - şi de debitul de căldură furnizat de corpurile de încălzire montate în spaţiul respectiv.

(1) În cazul spaţiilor prevăzute cu ventilare mecanică, la stabilirea necesarului total de căldură pentru încălzire şi ventilare se ţine seama şi de căldura necesară pentru încălzirea aerului proaspăt până la temperatura încăperii respective.
5.50 La determinarea debitului de aer cald al instalaţiei de încălzire şi ventilare se ţine seama de:
1. a) debitul de căldură necesar încăperii - furnizat astfel încât să nu se depăşească limitele de temperatură admise ale aerului (a se vedea art. 5.48 şi 5.57);
2. b) debitul de aer necesar pentru ventilarea încăperii.
5.51 În cazul în care debitul de aer necesar ventilării generale nu poate acoperi necesarul de căldură al încăperii în limitele admise pentru temperatura de refulare sau nu se asigură o repartiţie corespunzătoare a temperaturii aerului în zona de lucru, se adoptă una dintre următoarele măsuri:
1. a) utilizarea aerului recirculat;
2. b) mărirea debitului de aer proaspăt (în cazuri în care nu este admisă recircularea aerului).
(1) Recircularea aerului se adoptă cu respectarea prevederilor din reglementările privind protecţia muncii şi cele privind proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor de ventilare şi climatizare, referitoare la calitatea aerului din încăperi.
5.52 La determinarea debitului de aer al instalaţiei de încălzire - când nu este necesară şi ventilarea - se urmăreşte reducerea debitului de aer vehiculat, fără a se coborî sub limita minimă necesară asigurării unei distribuţii satisfăcătoare a aerului în încăpere.
5.53 Amplasarea în plan a gurilor de refulare a aerului se face astfel încât jeturile de aer să acopere cât mai omogen spaţiul încălzit.

(1) Înălţimea de amplasare a gurilor de refulare şi viteza de refulare a jeturilor de aer se aleg astfel încât în zona de lucru să se asigure parametrii specifici proceselor tehnologice (a se vedea art. 5.48).
5.54 Repartizarea debitelor de aer cald în zona de lucru, în planul încăperii, trebuie să fie cât mai uniformă.

(1) Se exceptează de la această prevedere cazurile în care instalaţia de aer cald este combinată cu ventilarea şi are funcţia de diluare a nocivităţilor distribuite neuniform, când distribuţia debitelor de aer se face în funcţie de cantitatea şi natura nocivităţilor degajate în diferite zone ale spaţiului respectiv.
5.55 În instalaţiile de încălzire cu aer cald combinate cu ventilarea, în care este necesară repartizarea neuniformă a debitelor de aer cald sau a căldurii, se pot utiliza, în acest scop, agregate pentru aer cald suplimentare şi independente de instalaţia de ventilare sau baterii de încălzire secundare, montate pe reţeaua de distribuţie a aerului.

5.56. La alegerea vitezei de refulare a aerului cald în hală, se ţine sema de vitezele admise în zona de lucru (a se vedea art. 5.48)

Bătaia jeturilor de aer cald ale gurilor de refulare se corelează cu caracteristicile constructive ale halei astfel încât să se satisfacă prescripţiile art. 5.54.

6. ECHIPAMENTE DE ÎNCĂLZIRE A ÎNCĂPERILOR

Moduri de încălzire a încăperilor.
1. 6.1 Încălzirea încăperilor (spaţiilor) se realizată cu aparate de încălzire prin emisie convectivă şi cu circulaţia aerului naturală sau forţată, prin emisie radiativă de intensitate mică, medie sau mare şi prin emisie combinată.
2. 6.2 Incălzirea încăperilor prin emisie convectivă cu circulaţie naturală sau forţată a aerului se realizează prin recircularea aerului din încăpere în contact cu suprafaţa caldă a aparatului de încălzire şi prin stratificare termică. Viteza curenţilor de aer este medie, încălzirea pereţilor este redusă
3. 6.3 Încălzirea încăperilor prin emisie radiativă se realizează direct între suprafeţele calde şi suprafeţele reci delimitatoare. Aerul din încăpere se încălzeşte prin contact cu suprafeţele calde.
  
  Criterii generale de alegere a aparatelor de încălzire
4. 6.4 Caracteristicile principale ale aparatelor de încălzire (terminale sau autonome), sunt prezentate în documentele tehnice ale aparatelor, puse la dispoziţie de producător.
5. 6.5 Alegerea tipului de aparate de încălzire (sau de unitate autonomă) se face în funcţie de:
  1. a) sarcina termică maximă necesară în spaţiul încălzit;
  2. b) regimul termic impus spaţiului încălzit;
  3. c) aporturile de căldură;
  4. d) regimul de funcţionare;
  5. e) destinaţia şi condiţiile de confort termic impuse spaţiului respectiv;
  6. f) tipul combustibilului sau agentului termic;
  7. g) caracteristicile geometrice şi caracteristicile termice ale încăperii (spaţiului încălzit).
6. 6.6 Nu se recomandă sistemele de încălzire convective (radiatoare, convectoradiatoare, convectoare, ventiloconvectoare) pentru încăperi cu înălţime peste 4,5 m şi cu izolare termică redusă.
7. 6.7 Pentru încăperile cu înăţime mare (peste 4 m) şi zona de lucru inferioară, sunt indicate, după caz, sistemele de încălzire cu panouri radiante cu apă sau abur, tuburi radiante cu gaze, radianţi cu gaze sau electrici sau pardoseală radiantă.
  
  Pentru acest tip de încăperi nu se recomandă sistemul de încălzire cu aer cald.
8. 6.8 Sistemele de încălzire cu aparate independente se racordează la reţelele de alimentare cu combustibil şi electricitate, precum şi la dispozitive de evacuare a gazelor de ardere şi a cenuşii, conform normelor în vigoare şi a instrucţiunilor furnizorului.
9. 6.9 Orice aparat de încălzire se alege şi se montează astfel încât să nu provoace accidente legate de temperatura suprafeţelor aparatului sau de temperatura de refulare a aerului.
10. 6.10 Sistemele de încălzire cu generatoare de aer cald montate în spaţii cu degajări mari de praf vor fi de tip ”cu cameră de ardere etanşă”.
11. 6.11 Sistemele de încălzire cu generatoare de aer cald montate în spaţii în care sunt persoane, au puteri termice instalate mai mici sau egale cu 35 kW/aparat, iar puterea totală utilă instalată nu va depaşi 180 kW/încăpere.
12. 6.12 Corpurile de încălzire statice nu se montează pe pereţi care au un coeficient de transmisie termică U, superior valorii de 1 W/m²K.
13. 6.13 Încălzirea cu pardoseală radiantă aşezată direct pe pământ sau peste o încăpere neîncălzită poate fi adoptată numai dacă rezistenţa termică globală a pardoselii este mai mare de 2,8 m²K/W.
14. 6.14 În cazul în care sursa primară este un cazan cu condensaţie, reglarea locală la aparatele de tip baterie cu aripioare se face numai cu vane cu două căi sau vane cu trei căi în amestec.
15. 6.15 În aceeaşi instalaţie de încălzire centrală se recomandă utilizarea unor corpuri de încălzire cu curbe caracteristice de variaţie a cedării de căldură cât mai apropiate.
  
  Sunt preferate corpurile de încălzire cu un indice ridicat de încărcare termică al metalului, pentru durata de viaţă, (W/kg) x ani durată de viaţă.
16. 6.16 În încăperi în care există pericolul de lovire (ateliere, depozite, căi de circulaţie etc.) se prevăd corpuri de încălzire cu rezistenţă mecanică corespunzătoare.
  
  De asemenea, la alegerea corpului de încălzire se are în vedere ca acesta să fie rezistent la acţiunea corozivă a mediului în care se montează; radiatoarele din tablă de oţel nu se montează în medii corozive.
17. 6.17 La folosirea apei fierbinţi ca agent termic, corpurile de încălzire trebuie să reziste la presiunea corespunzătoare temperaturii de vaporizare a apei fierbinţi.
  1. (1) În încăperi cu medii încărcate cu pulberi, praf, scame, vapori sau suspensii organice, se prevăd corpuri de încălzire uşor de curăţat şi cu forme care nu favorizează depunerea prafului sau suspensiilor; în acest caz se evită folosirea corpurilor de încălzire convective.
  2. (2) În încăperi cu degajări de pulberi, praf combustibil nu se admite folosirea corpurilor de încălzire cu aripioare, cu convecţie liberă.
  6.18. În încăperile cu pericol de explozie, corpurile de încălzire trebuie să aibă temperatura superficială sub limita de siguranţă prescrisă la art. 5.17 sau de alte reglementări în vigoare.
7. SURSE DE ENERGIE UTILIZATE PENTRU ÎNCĂLZIREA CLĂDIRILOR

Surse primare pentru sistemele de încălzire şi alcătuirea principală a acestora
1. 7.1 Sursele primare se pot clasifica în funcţie de energia primară utilizată pentru producerea energiei termice, astfel :
  1. a) sursă care utilizează energii primare epuizabile
  2. b) sursă care utilizează energii primare regenerabile
  3. c) sursă care utilizează mixt energie convenţională şi energie regenerabilă.
2. 7.2 Sursele primare furnizează agent termic primar de tipul:
  1. a) apă caldă;
  2. b) apă fierbinte;
  3. c) abur de medie şi joasă presiune.
3. 7.3 Sursele de energie primare se clasifică în funcţie de gradul de centralizare al consumatorilor alimentaţi cu căldură, astfel :
  1. a. Grad redus de centralizare
    - - centrale individuale (imobil unifamilial, apartament) .
  2. b. Grad mediu de centralizare
    - - centrale termice de imobil sau de obiectiv;
    - - centrale termice urbane (cartier, cvartal, grup de imobile);
    - - centrale termice industriale;
    - - centrale cu cogenerare de mică şi medie capacitate.
  3. c. Grad ridicat de centralizare
    - - centrale termice orăşeneşti cu apă fierbinte;
    - - centrale termice orăşeneşti cu abur de joasă şi medie presiune.
4. 7.4 Centralele termice urbane se amplasează în localităţi, de regulă, în centrul de greutate al consumatorilor alimentaţi, furnizând apă fierbinte, apă caldă sau abur de joasă presiune.
  1. (1) Centralele de apă fierbinte alimentează cu agent termic, prin reţelele primare, punctele termice de imobil, urbane sau industriale .
  2. (2) Centralele termice pot fi amplasate în interiorul clădirilor, în clădiri independente sau alipite unor imobile.
5. 7.5 Centralele termice de imobil sau de obiectiv, produc apă caldă şi/sau abur de joasă presiune şi au incinte proprii.
6. 7.6 Centralele cu cogenerare de mică capacitate pot fi utilizate pentru producerea combinată a energiei electrice şi a căldurii pentru grupuri restrânse de consumatori, utilizându-se un singur tip de combustibil, de regulă gazul natural sau combustibilul lichid. Centralele sunt echipate cu agregate de cogenerare cu motor termic sau turbină cu gaze. Energia termică este folosită iarna ca sarcină de bază pentru încălzire şi, tot timpul anului, pentru prepararea apei calde de consum.
7. 7.7 Pe perioada de vară se va urmări cuplarea centralelor termice cu cogenerare de mică capacitate cu centrale termice cu apă caldă. În acest mod, pe perioada de vară, agregatele de cogenerare funcţionează la regim normal de producere a energiei electrice şi de alimentare cu apă caldă de consum şi a consumatorilor cuplaţi la centralele cu apă caldă.
  
  (1) Surplusul de energie termică rezultat după prepararea apei calde de consum poate fi furnizat unor instalaţii de răcire în sistem cu absorbţie, realizându-se regimul de trigenerare Criterii generale de alegere a surselor primare de încălzire
8. 7.8 La investiţiile noi stabilirea tipului de sursă termică primară pentru încălzire implică o analiză complexă având la bază caietele de sarcini ale lucrării, atât în privinţa sursei cât şi al celorlalte instalaţii alimentate de aceasta .
  
  (1) De asemenea, analiza ţine cont de condiţiile tehnice, ecologice, edilitare şi juridice ale tuturor elementelor care concură la luarea unei decizii, toate cu respectarea reglementărilor specifice şi a legislaţiei în vigoare.
9. 7.9 Condiţiile tehnice de care analiza trebuie să ţină cont se referă în principal la:
  1. a) stabilirea capacităţii sursei termice funcţie de necesarul de consum, corelat cu regimul şi programul de funcţionare al instalaţiilor alimentate;
  2. b) tipul agentului termic funcţie de instalaţiile şi caracteristicile consumului, precum şi de distanţa între sursă şi consumator;
  3. c) tipul de combustibil utilizat, funcţie de dotarea zonei cu utilităţi sau a resurselor primare de energie specifice ariei geografice analizată, corelat cu posibilităţile de aprovizionare şi acces;
  4. d) amplasament, cu referire la suprafeţe necesare şi disponibile, zone de protecţie, spaţii şi cote de montaj după caz, amenajări necesare, vecinătăţi, funcţiuni conexe , etc.;
  5. e) gradul de siguranţă în exploatare, privind dotările cu unităţi de rezervă la nivelul sursei sau tip de combustibil, pentru perioade de vârf a consumului, cât şi în regim de avarie ( întreruperea funcţionării unei unităţi de producere a energiei, întreruperea alimentării cu combustibilul de bază, etc.);
  6. f) măsuri specifice de apărare împotriva incendiilor.
    
    Centrale termice cu apă caldă şi abur de joasă presiune
    
    Tipuri de centrale termice
10. 7.10 Prin centrală termică se înţelege ansamblul echipamentelor, instalaţiilor şi aparatelor utilizate pentru producerea şi furnizarea agentului termic împreună cu incinta şi amenajările constructive care le adăpostesc. Centrala termică furnizează, după caz, agent termic pentru încălzire, preparare apă caldă de consum, ventilare şi consum tehnologic.
11. 7.11 Pentru producerea agentului termic, centralele termice utilizează combustibili din următoarele categorii:
  1. a) fosili de tipul: gaze naturale şi GPL, lichid (hidrocarburi – CLU şi combustibil tip M), solid (cărbune);
  2. b) organici de origină vegetală: lemn, deşeuri sau produse din deşeuri de lemn, biomasă, peleţi, etc.
  (1) Centralele termice pot utiliza ca sursă primară de energie, integral sau parţial, sursele regenerabile de energie.
12. 7.12 Centralele termice se clasifică în funcţie de puterea instalată (Pi), astfel :
  1. a) centrale termice mici, având Pi s 300 kW ,
  2. b) centrale termice medii, având 300 kW < Pi s 2000 kW ,
  3. c) centrale termice mari, având Pi > 2000 kW.
    
    (1) Funcţionarea cazanelor aferentele centralelor termice trebuie să respecte prevederile specifice ale prescripţiilor tehnice ISCIR.
13. 7.13 Centralele termice pot fi clasificate după tipul şi numărul agenţilor termici furnizaţi, precum şi după modul de producere al acestora: clasic, cogenerare, mixt.
14. 7.14 Centralele termice existente care se modernizează sau se refac integral trebuie să respecte cel puţin nivelul minim al exigenţelor de performanţă energetică şi protecţie a mediului în vigoare la data realizării centralei sau a lucrărilor de modernizare.
15. 7.15 Capacitatea centralei termice se determină pe baza cronogramei consumurilor de căldură, alcătuită astfel încât să satisfacă toate necesităţile de căldură, în condiţii nominale.
  
  (1) Se recomandă aplatizarea vârfurilor de consum, folosind - eventual - acumularea apei calde de consum, funcţionarea centralei temice în regim de prioritate pentru prepararea apei calde de consum sau prin cuplarea cu instalaţii care utilizează energii regenerabile
16. 7.16 Pentru centralelor termice cu apă caldă care alimentează grupuri neomogene de consumatori, diferite prin sistemele de încălzire folosite şi programul de funcţionare, se recomandă soluţia cu butelie de egalizare a presiunilor şi separarea circuitelor hidraulice.
  
  (1) Această schemă permite utilizarea reglajului cantitativ prin pornirea/oprirea în cascadă a cazanelor.
17. 7.17 La transformarea punctelor termice industriale în centrale termice pentru ansambluri urbane, se poate utiliza şi reglementarea tehnică referitoare la transformarea punctelor termice alimentate de la industrie, în centrale termice pentru ansambluri urbane.
18. 7.18 Pentru soluţiile de alcătuire aferente centralelor termice mici care asigură apă caldă pentru încălzire şi preparare apă caldă de consum, poate utiliza şi reglementarea tehnică referitoare la proiectarea, execuţia şi exploatarea centralelor termice mici.
19. 7.19 Soluţiile recomandate pentru centralele de abur de joasă presiune care alimentează mai multe categorii de consumatori, diferiţi prin presiunea nominală necesară, sunt următoarele:
  1. a) cu un singur tip de cazan de abur cu un singur nivel de presiune, cea mai mare solicitată de consumator, iar la consumatorii sunt prevăzute echipamente de reducere a presiunii ;
  2. b) cu cazane diferite care asigură nivelurile de presiune cerute, pe grupe de consumatori.
20. 7.20 Recuperarea condensatului se poate realiza :
  1. a) prin cădere liberă, dacă consumatorii au aceeaşi presiune nominală, sunt amplasaţi în apropierea centralei termice şi racordarea lor se poate face direct cu pantă continuă a conductei de colectare ;
  2. b) prin soluţii corespunzătoare pentru colectarea, depozitarea şi întoarcerea prin pompare a condensatului la cazane funcţie de amplasarea consumatorilor şi regimul de funcţionare.
21. 7.21 Soluţiile centralelor termice cuprind şi staţiile de tratare pentru apa de umplere şi apa de completare cu contorizarea aferentă.
  
  Agenţi termici produşi în centralele termice
22. 7.22 Energia termică furnizată de o centrală termică depinde de tipul şi parametrii agenţilor termici produşi de sursă.
23. 7.23 Alegerea agenţilor termici produşi în centralele temice şi a parametrilor acestora se face ţinându-se seama de economicitatea şi efectele asupra mediului ale întregului sistem alcătuit din: sursa de căldură, reţelele termice şi instalaţiile interioare.
24. 7.24 Agenţii termici produşi şi utilizaţi cel mai des pentru încălzirea clădirilor şi preparare apei calde de consum sunt:
  1. a) apa caldă la o temperatură maximă de 95 ºC în condiţii nominale de funcţionare a instalaţiilor interioare de încălzire şi preparare apă caldă de consum;
  2. b) apa caldă la o temperatură maximă de 80 ºC, specifică cazanelor care funcţionează cu condensaţie şi a celor de joasă temperatură;
  3. c) apa fierbinte cu o temperatură maximă mai mare de 110 ºC şi mai mică de 150
    
    oC în condiţii nominale;
  4. d) abur de joasă presiune având presiunea maximă a aburului de 0,5 bar ;
  5. e) abur de medie presiune având presiunea maximă a aburului mai mare de 0,5 bar şi mai mică de 8 bar.
25. 7.25 Se recomandă producerea într-o centrală termică a cel mult doi agenţi termici şi prevederea posibilităţii de a fi folosiţi la diverşi parametrii nominali de temperatură, adaptaţi la necesităţile instalaţiilor consumatoare de căldură.
26. 7.26 Circulaţia agenţilor termici apă caldă şi apă fierbinte se face prin pompare.
  
  Adoptarea unui sistem de circulaţie naturală (gravitaţională), se va aplica numai consumatorilor izolaţi şi de mică capacitate.
27. 7.27 Stabilirea debitelor nominale pentru agenţii termici utilizaţi se face în funcţie de necesarul de căldură al consumatorilor de încălzire, apă caldă de consum, ventilare şi tehnologic.
  
  Amplasarea centralelor termice
28. 7.28 În ansamblurile clădirilor de locuit alimentate centralizat cu căldură, amplasarea centralelor termice se face respectând diverse criterii, printre care situaţia juridică a zonei vizate, sau analizând posibilitatea de cooperare cu surse de căldură existente în zonă, etc.
29. 7.29 În cazul folosirii combustibilului lichid sau gazos se urmăreşte amplasarea centralelor termice cât mai aproape de centrul de greutate al consumatorilor, ţinând seama de condiţiile locale: ecologice (direcţia vânturilor dominante, poziţia coşurilor de fum faţă de clădirile din zonă), configuraţia terenului, posibilitatea extinderilor viitoare, etc.
30. 7.30 Centralele termice funcţionând cu cărbune şi combustibili organici de origine vegetală se amplasează, de regulă în afara zonelor de locuit, ţinând seama de dificultăţile create de transportul combustibilului, zgurii şi cenuşii, precum şi de pericolul de poluare. Fac excepţie centralele termice folosind combustibili din categoria celor menţionaţi, echipate cu cazane având capacitatea sub 70 kW, pentru care condiţiile de amplasare sunt aceleaşi ca şi pentru cele folosind combustibil lichid sau gazos.
31. 7.31 La amplasarea centralelor termice care au în componenţă şi agregate pentru producerea combinată a energiei electrice şi termice (de exemplu, agregate de cogenerare cu motor termic) se ţine seama şi de condiţiile şi soluţiile tehnice pe care sistemul energetic le impune pentru preluarea energiei electrice, în conformitate cu reglementările legale. Se vor respecta, după caz, şi normele tehnice pentru proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale.
32. 7.32 În ansamblurile de clădiri de locuit, centralele termice cu apă caldă se amplasează, de regulă, în clădiri independente sau alipite unora din clădirile alimentate cu căldură.
33. 7.33 Centralele termice individuale se pot amplasa în interiorul clădirii sau pe terasa acesteia, respectând, în principal, prevederile cuprinse în reglementările tehnice referitoare la proiectarea, execuţia şi exploatarea centralelor termice mici, de securitate la incendiu în clădiri, a prescripţiilor tehnice specifice ISCIR, etc.
  
  (1) Alipirea, înglobarea într-o clădire sau montarea centralei termice pe terasă se face fără a afecta siguranţa şi buna funcţionalitate a clădirii precum şi structura de rezistenţă a acesteia.
34. 7.34 Incintele centralelor termice destinate alimentării cu căldură a unei singure clădiri pot fi amplasate la subsolul, demisolul, parterul, etajele şi terasa clădirii, cu luarea în considerare a prevederilor specifice de realizare, cu excepţia celor care utilizează gaze peroliere lichefiate a căror amplasare la subsolul şi demisolul clădirii este interzisă.
35. 7.35 Pentru centralele termice medii se recomandă ca amplasarea la nivelele superioare parterului să se facă numai la ultimul etaj al clădirii sau pe terasa acesteia, în incinte individuale sau alăturate altor spaţii tehnice.
36. 7.36 În centralele termice amplasate pe terasa clădirii se pot utiliza cazane funcţionând cu combustibil gazos şi lichid cu condiţia limitării stocului de combustibil la valoarea echivalentă rezervorului de zi conform art. 7.116.
37. 7.37 Centralele termice din dotarea clădirilor de producţie cu risc mare, mijlociu şi mic de incendiu, precum şi ale clădirilor de depozitare a materialelor incombustibile, se pot amplasa în interiorul clădirilor.
38. 7.38 Centralele termice echipate cu cazane de apă fierbinte şi abur cu presiunea mai mare de 0,5 bar respectă condiţiile tehnice prevăzute în prescripţiile tehnice specifice ISCIR şi a reglementării tehnice privind securitatea la incendiu a construcţiilor.
39. 7.39 Amplasarea centralelor termice care utilizează drept combustibil gaze naturale se face cu respectarea prevederilor normelor tehnice specifice privind proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale şi a reglementărilor tehnice privind securitatea la incendiu a construcţiilor.
40. 7.40 Amplasarea centralelor termice cu combustibil gaze petroliere lichefiate se face cu respectarea prevederilor normelor tehnice specifice privind proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze petroliere lichefiate şi a reglementărilor tehnice privind securitatea la incendiu a construcţiilor.
41. 7.41 Centralele termice se grupează, ori de câte ori este posibil, cu alte gospodării, ca: staţii de hidrofor, staţii de pompare, posturi trafo, centrale de aer comprimat. Încăperile centralelor termice se separă prin elemente rezistente la foc faţă de spaţiile tehnice mai sus menţionate potrivit reglementărilor privind securitatea la incendiu.
42. 7.42 Centralele termice înglobate în clădiri, în mod obligatoriu, nu se amplasează:
  1. a) în şi sub încăperi cu risc foarte mare de incendiu sau cu risc de explozie volumetrică şi nici alipite acestora;
  2. b) în şi sub săli aglomerate şi căi de evacuare ale sălilor aglomerate, sub scene şi sub încăperi cu aglomerări de persoane;
  3. c) în şi sub încăperile de zi şi dormitoarele colectivităţilor pentru copii de vârstă preşcolară, precum şi alipite lor;
  4. d) alipit, în şi sub săli de clasă, laboratoare sau săli de gimnastică din clădiri pentru învăţământ;
  5. e) în clădiri de spitale sau cu caracter spitalicesc, sub saloane de bolnavi sau sub săli de operaţii şi nici alipite acestora;
  6. f) la subsolul clădirilor, în cazul în care se foloseşte drept combustibil gazul petrolier lichefiat (GPL);
  7. g) în interiorul clădirilor înalte şi foarte înalte, exceptând porţiunile de clădire care nu ating această înălţime; se exceptează de la această prevedere centralele termice de apartament;
  8. h) în spaţii cu risc foarte mare şi mare de incendiu din clădiri civile, definite conform reglementărilor privind securitatea la incendiu”
43. 7.43 În clădiri civile se recomandă să nu se amplaseze centrale termice, direct, sub sau alături de încăperi de locuit sau încăperi în care se desfăşoară o activitate sensibilă la zgomot, trepidaţii sau exces de temperatură. În cazul în care nu este posibilă evitarea vecinătăţii cu astfel de încăperi se iau măsuri de izolare termică şi fonică potrivit destinaţiei încăperilor respective precum şi măsuri de evitare a transmiterii trepidaţiilor la elementele de construcţie ale clădirii.
44. 7.44 Montarea cazanelor instalaţiilor de încălzire de apartament se face în încăperi aerisite, care nu sunt folosite drept camere de dormit sau cămări şi care nu prezintă pericol de incendiu. Amplasarea cazanului se face astfel încât să se asigure acces uşor la cazan, să nu se stânjenească alte activităţi şi să se respecte cerinţele reglementărilor tehnice în vigoare specifice tipului de combustibil utilizat, precum şi din cartea tehnică a cazanului.
45. 7.45 La centralele termice care utilizează gazele naturale şi gaze petroliere lichefiate, poziţionarea suprafeţelor vitrate necesare, determinate potrivit normelor tehnice specifice, se poziţionează astfel încât să nu blocheze în caz de explozie, căile de evacuare şi cele de acces pentru intervenţie.
  
  Planuri şi secţiuni generale pentru instalaţii
46. 7.46 Planurile şi secţiunile generale a centralelor termice cuprind reprezentarea – cu ajutorul simbolurilor grafice–a ansamblului format din totalitatea utilajelor, echipamentelor, elementelor de conductă şi a sistemelor de reglare automată care alcătuiesc centrala termică.
47. 7.47 Traseele conductelor de legătură între echipamentele din centrala termică trebuie să fie cât mai scurte şi simple asigurându-se concomitent condiţiile pentru exploatarea şi întreţinerea instalaţiilor .
48. 7.48 Poziţionarea conductelor în centrala termică poate fi aerian sau în pardoseala cu o pantă minimă de 1% pentru asigurarea aerisirii şi golirea instalaţiei. Conductele amplasate aerian nu trebuie supuse pericolului de lovire sau smulgere şi nu trebuie să blocheze căile de acces şi evacuare. La amplasarea în pardoseală, în canale termice, se realizează acoperirea cu elemente uşor demontabile.
49. 7.49 Conductele din centrala termică se izolează termic. Pe traseul conductelor se montează armături de aerisire şi golire.
  
  Reglarea sarcinii termice
50. 7.50 Reglarea sarcinii termice are ca scop controlul şi modificarea în timp a cantităţii de căldură produsă şi furnizată consumatorilor în conformitate cu nevoile reale al acestora.
51. 7.51 În centrala termică, reglarea debitului de căldură produs şi furnizat se realizează prin variaţia :
  1. a) temperaturii agentului termic (reglare calitativă);
  2. b) debitului agentului termic (reglare cantitativă);
  3. c) simultană a temperaturii şi debitului de agent termic (reglare mixtă).
52. 7.52 În funcţie de durata reglajului acesta poate fi :
  1. a) continuu constant ;
  2. b) continuu variabil;
  3. c) reglare cu întreruperi.
53. 7.53 Reglarea furnizării căldurii poate fi efectuată :
  1. a) manual - la centrale existente care nu au fost modernizate;
  2. b) automat.
54. 7.54 Reglarea automată a sarcinii termice a cazanului sau a bateriei de cazane se face prin următoarele mijloace:
  1. a) modificarea debitului de căldură al cazanului prin acţionarea intermitentă asupra arzătorului în funcţie de tempertura exterioară ;
  2. b) modificarea temperaturii agentului termic funcţie de temperatura exterioară după un grafic de reglaj ( reglaj calitativ ) ;
  3. c) pornirea, respectiv oprirea în cascadă, a bateriei de cazane ( reglaj cantitativ ).
55. 7.55 Reglarea sarcinii termice a cazanului sau bateriei de cazane din centrala termică se poate asigura şi prin următoarele mijloace :
  1. a) reglarea temperaturii agentului termic livrat cu vane de reglaj prin amestecul dintre agenţii termici ducere cu cei de întoarcere de la consumatori ( reglaj calitativ );
  2. b) reglarea debitului de agent termic prin utilizarea pompelor cu turaţie variabilă (reglaj cantitativ);
  3. c) reglarea debitului de abur pentru cazane de abur prin intermediul vanelor de reglaj (reglaj cantitativ);
  4. d) reglarea sarcinii termice prin porniri sau opriri ale pompelor sau închideri şi deschideri ale vanelor de reglaj.
  5. e) reglarea debitului de agent termic pentru producerea cu prioritate a apei calde de consum.
    
    Echiparea centralelor termice cu cazane şi arzătoare - condiţii de performanţă energetică
56. 7.56 Cazanele cu care se echipează centralele termice trebuie să respecte prevederile specifice pentru utilizarea preconizată, menţionată în cartea tehnică care însoţeşte fiecare cazan în parte.
57. 7.57 Documentaţia tehnică de proiectare pentru centrala termică trebuie să specifice obligaţia ca la achiziţia cazanelor, sunt consemnate randamentele la sarcină nominală şi la sarcină parţială precum şi condiţiile în care acestea sunt stabilite.
  
  După stabilirea tipului de cazane, proiectul se completează cu calculul randamentului anual al fiecărui tip de cazan şi cu randamentul anual al centralei termice.
58. 7.58 Cazanele de apă caldă funcţionează la presiuni nominale de max. Pn 6 bar. Cazanele care alimentează clădiri înalte şi foarte înalte şi pentru situaţii speciale ...”, în contextul în care acest aspect s-a dorit să se reglementeze, întrucât din formularea actuală rezultă că este vorba numai de clădiri cu regim de înălţime cuprins între 28 m şi 45 m, rămânând neacoperită situaţia clădirilor foarte înalte (peste 45 m).
59. 7.59 Cazanele de abur de joasă presiune cu elemente din fontă sau ţevi din oţel sunt :
  1. a) cazane cu volum mare de apă, de regulă ignitubulare,
  2. b) cazane cu volum mic, de apă de tip acvatubular.
60. 7.60 Cazanele din centralele termice sunt dotate cu echipamente de măsură şi control care asigură supravegherea, protecţia şi reglajul funcţionării acestora.
61. 7.61 Se recomandă echiparea centralelor termice cu cazane având randament ridicat şi emisii de noxe reduse. Pe cât este posibil, se utilizează sisteme de recuperare a căldurii din gazele de ardere.
62. 7.62 Pentru a răspunde solicitărilor variabile ale consumatorilor şi a spori eficienţa energetică a centralelor termice, se recomandă racordarea cazanelor în baterii şi exploatarea acestora în cascadă corespunzător comenzilor unui sistem de automatizare proiectat.
63. 7.63 Când nu sunt impuse criterii obligatorii de alegere a cazanelor privitoare la randamente, acestea se recomandă a avea la puterea nominală, următoarele valori globale minime:
  1. a) 90 % pentru combustibil gazos ( gaze naturale, gaze pertoliere lichefiate)
  2. b) 89 % pentru combustibil lichid (combustibil lichid uşor, combustibil tip M, etc.) - 88 % pentru peleţi
  3. c) 83 % pentru combustibil solid (cărbune)
  4. d) 75 % pentru lemn şi deşeuri din lemn
  Scăderea randamentului la funcţionarea în sarcină redusă nu poate fi mai mare de 3 %.
64. 7.64 Pentru noxele rezultate în urma arderii combustibilului la cazane, se recomandă utilizarea, în calculele specifice pentru protecţia mediului, în funcţie de tipul combustibilului, a următoarelor valori maxime de emisie a poluanţilor:
  -  pentru combustibil gazos (gaze naturale, gaze pertoliere lichefiate)
    - - monoxid de carbon (CO): 100 mg/m3
      
      N
    - - oxizi de sulf (SO ): 35 mg/m3
      
      x N 3
    - - oxizi de azot (NOx): 350 mg/m N
  -  pentru combustibil lichid (combustibil lichid uşor, motorină etc.)
    - - pulberi: 50 mg/m3
      
      N 3
    - - monoxid de carbon (CO): 170 mg/m N
      
      N
    - - oxizi de sulf (SOx): 1700 mg/m3
    - - oxizi de azot (NO ): 450 mg/m3
      
      x N
  -  pentru combustibil solid (cărbune, lemn)
    - - pulberi: 100 mg/m3
      
      N 3
    - - monoxid de carbon (CO): 250 mg/m N
      
      - oxizi de azot (Nox): 500 mg/m N
    - - oxizi de sulf (SOx): 2000 mg/m3
  3
  
  N
65. 7.65 La alegerea numărului de cazane se ţine seama de cronograma consumului de căldură, de raportul consumurilor în funcţie de perioada de consum (iarnă-vară) sau de natura lor (încălzire, preparare apă caldă de consum,etc.), de posibilităţile de amplasare a echipamentelor în centrala termică, precum şi de implicaţiile provocate de avarierea unui
  
  cazan. Se urmăreşte obţinerea unor indici optimi ai consumului de combustibil prin exploatare şi evitarea funcţionării la sarcini reduse.
  1. (1) Ca orientare, numărul de cazane funcţie de sarcina termică nominală poate fi:
    1. a) un cazan la centrale cu capacitate sub 0,3 MW;
    2. b) două cazane la centrale cu capacităţi între 0,3 MW şi 2 MW;
    3. c) - minim trei cazane la centrale cu capacităţi peste 2 MW.
66. 7.66 Cazanele instalate în centrala termică, care prepară un singur fel de agent termic sunt, de regulă, de acelaşi tip şi mărime. În funcţie de perioada şi natura consumurilor de căldură se pot folosi cazane de mărimi diferite, de exemplu, pentru prepararea apei calde de consum în perioada de vară.
67. 7.67 În funcţie de fiabilitate, gradul de siguranţă în exploatare şi durata de viaţă a echipamentului, se pot prevedea în centrala termică cazane de rezervă.
68. 7.68 În cazul construirii în etape a obiectivelor din zonă, se analizează echiparea centralei termice, la început, numai pentru obiectivele din primele etape, prevăzându-se posibilităţi de extindere.
69. 7.69 În cazul în care se prevede alimentarea din centrala termică a consumatorilor pe zone de presiune, pentru fiecare zonă se folosesc cazane sau schimbătoare de căldură proprii.
70. 7.70 Pentru alimentarea consumatorilor care utilizează agenţi termici de temperatură joasă (de ex. pentru sisteme de încălzire prin radiaţie) se recomandă cazane cu condensaţie care funcţionează cu gaze naturale sau combustibil lichid. În cazul evacuării naturale a gazelor de ardere se face dimensionarea coşului şi canalului de fum în funcţie de tirajul corespunzător iarna şi vara.
71. 7.71 Cazanele pot fi instalate şi în container, conform documentaţiei tehnice a acestora. Amplasarea containerului trebuie să respecte condiţiile prevăzute în prezenta reglementare tehnică, precum şi prescripţiile tehnice specifice ISCIR funcţie de tipul şi categoria de clasificare a cazanului/cazanelor şi a combustibilului utilizat. Limitele exterioare ale containerului se asimilează limitelor exterioare sălii cazanelor.
72. 7.72 În centralele termice care folosesc combustibil gazos în perioadele cu sarcini termice medii şi combustibil lichid la vârful de consum, se recomandă folosirea arzătoarelor mixte de tip gaze-păcură (combustibil lichid uşor sau tip M ), în vederea creerii posibilităţii de a trece uşor de la un combustibil la celălalt.
73. 7.73 Pentru centralele termice cu cărbune se recomandă ca la alegerea tipului de cazan să se aibă în vedere următoarele:
  1. a) combustibilul aprovizionat trebuie să poată fi ars direct fără să mai fie necesară o preparare locală;
  2. b) alimentarea cazanelor cu combustibil şi îndepărtarea cenuşii să se facă, pe cât posibil, mecanizat.
  (1) În cazul utilizării drept combustibili a unor resurse locale (lemne, rumeguş, deşeuri agricole etc.) este necesar ca instalaţia de ardere a cazanelor să fie adaptată corespunzător iar alimentarea cu combustibil şi evacuarea cenuşii să se facă, pe cât posibil mecanizat.
74. 7.74 Combustibilii solizi organici, lemnul sau deşeuri din lemn, utilizaţi în centralele termice nu se marchează cu vopsele, lacuri, etc.. Peleţii utilizaţi se oţin cu lianţi naturali sau prin simpla presare.
  
  7.75. Pentru încălzirea apartamentelor şi prepararea apei calde de consum se utilizează, de regulă cazane cu cameră de ardere închisă şi control automat al arderii.
  1. (1) Pentru amplasamente în care există pericolul ca nivelul apelor freatice să depăşească cota de îngropare a rezervoarelor de combustibil se iau măsuri constructive de lestare a rezervoarelor.
  2. (2) Pentru un grup de rezervoare îngropate şi semi-îngropate se prevede o cameră de comandă, în care se montează armăturile de închidere pe conductele instalaţiei de combustibil şi instalaţiile corespunzătoare de semnalizare, iar camera va avea o gură de acces.
  3. (3) Cuvele rezervoarelor îngropate şi semi-îngropate pentru combustibilii de ardere nu se prevăd cu panouri de deburare şi dispozitive de evacuare a fumului, accesul asigurându-se printr-o trapă.
  4. (4) Rezervoarele exterioare supraterane se prevăd cu o cuvă pentru colectarea scurgerilor accidentale de combustibil şi cu un sistem de semnalizare a scurgerilor de combustibil.
  7.120. Rezervoarele de combustibil lichid, indiferent de capacitatea lor, se prevăd cu conducte de alimentare (dacă alimentarea se face pe sus, aceasta se prelungeşte până la 50 cm de la fundul rezervorului), conducte de plecare, conducte de recirculare (dacă plecarea se face prin pompare), conducte de preaplin cu indicatoare de nivel care nu sunt din sticlă şi cu conducte de aerisire comunicând direct cu exteriorul şi având la capătul exterior opritoare de flăcări.
  1. (1) Buncărele cu o capacitate mai mare de 2 m3, pentru alimentarea cazanelor, se amplasază într-un spaţiu separat de sala cazanelor, conform prevederilor art. 7.186 din prezenta reglementare tehnică şi au o capacitate corespunzătoare consumului pentru un schimb, pentru fiecare unitate de cazan.
  2. (2) Pentru ambele categorii de buncăre menţionate anterior, construcţia lor se face cu îndeplinirea, obligatoriu, a prevederilor art 7.186 luând măsuri de apărare împotriva incendiilor.
  7.127. Pentru centralele termice cu cărbune funcţionând în condiţiile prevăzute la art. 7.73 se recomandă ca alimentarea cazanelor cu combustibil, ca şi îndepărtarea cenuşii să se facă mecanic.
  (1) Se ţine seama de posibilitatea de extindere în viitor a centralei termice, precum şi de eventuala înlocuire a echipamentelor.
  
  7.161. Organizarea spaţiilor şi amplasarea utilajelor se face astfel încât distanţele străbătute de personalul de exploatare să fie minime, iar supravegherea utilajelor şi operaţiunile de exploatare şi întreţinere să se facă uşor.
  
  (1) Se asigură, după caz, spaţiul necesar pentru revizii, reparaţii, control etc.
  
  Spaţiile libere indicate la art. 7.162 – 7.168 au înălţimea utilajelor respective, dar nu mai puţin de 1,80 m.
  (1) Spaţiul în care se amplasează buncărele, care au o capacitate mai mare de 2 m3, se separă de sala cazanelor prin pereţi şi planşee incombustibile, având o rezistenţă la foc potrivit reglementărilor tehnice de securitate la incendiu a construcţiilor.
  
  7.187. Uşile de acces ale centralelor termice se amplasează astfel încât să conducă direct în spaţiul principal de supraveghere a utilajelor şi au deschiderea în afară, direct spre exterior sau într-un spaţiu în legătură cu exteriorul, care nu poate fi blocat. Se exceptează de la această prevedere centralele termice de apartament.
  
  (1) Dimensiunile uşilor şi ale spaţiilor intermediare de legătură cu exteriorul se aleg astfel încât să asigure introducerea şi scoaterea principalelor utilaje care nu se pot dezasambla.
  7.220. Diferenţa de temperatură nominală între ducere şi întoarcere este de:
  1. a) 40 0C...60 0C, pentru reţelele de apă fierbinte
  2. b) - 20 oC pentru reţelele de apă caldă
  (1) Pentru reţelele de abur, temperatura se stabileşte în funcţie de procesele tehnologice şi termice la care este utilizat.
  
  Modulele termice
  7.228. La dimensionarea punctului termic modular de imobil se ţine seama de:
  1. a) graficul de temperatură al agentului termic primar livrat;
  2. b) presiunea maximă şi medie a agentului termic;
  3. c) diferenţa minimă şi maximă de presiune pe reţeaua de agent termic primar.
  (1) Se prevăd prize de presiune pe canalele de fum ale cazanelor.
  
  7.262. Se prevăd manometre cu contacte electrice sau presostate la vasele de expansiune închise pentru pornirea şi oprirea pompelor de adaos.
  
  (1) La cazanele de abur se prevăd manometre cu contacte electrice în legătură cu un releu electric şi o hupă pentru semnalizare acustică (completată, eventual, cu semnalizare optică), pentru semnalizarea atingerii presiunii maxime.
  
  7.263. Se prevăd indicatoare de nivel cu tub de sticlă la:
  1. a) cazanele de abur - în condiţiile prescripţiilor tehnice specifice ISCIR;
  2. b) rezervoarele de condensat;
  3. c) vasele de expansiune închise;
  4. d) rezervoarele de acumulare de pe lângă vasele de expansiune închise.
  (1) La rezervoarele de condensat greu accesibile (în cuve adânci) se prevede un indicator de nivel cu plutitor care să poată fi citit dintr-un loc accesibil.
  7.280. La punctele termice de imobil (clădire, bloc de locuinţe) se contorizează - obligatoriu – căldura primită de la sursa de căldură. Contorizarea căldurii furnizate se face la consumatori.

8. REŢELE DE DISTRIBUŢIE A AGENTULUI TERMIC

Prevederi generale

8.1 Reţelele termice servesc la transportul agenţilor termici (apă caldă, apă fierbinte sau abur) de la centralele şi punctele termice la instalaţiile interioare de încălzire.
8.2 Prevederile din prezenta reglementare tehnică se aplică la:
1. a) reţelele termice exterioare, de la centralele termice şi punctele termice la clădirile alimentate cu căldură;
2. b) reţelele termice interioare, de la centralele termice de imobil şi punctele termice de imobil(module termice) sau de la branşament la instalaţiile interioare de încălzire.
8.3 Proiectarea şi executarea reţelelor de distribuţie a agentului termic apă caldă şi apă fierbinte se face aplicând prevederile din reglementările tehnice de proiectare şi executare a sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică - reţele şi puncte termice.
8.4 Reţelele termice se compun din:
1. a) conductele propriu-zise şi piesele de legătură aferente (coturi, curbe, ramificaţii, reducţii, etc.)
2. b) izolaţia termică a conductelor şi protecţia acesteia;
3. c) elemente pentru preluarea eforturilor provenite din dilatare (compensatoare de dilatare);
4. d) armături de închidere, reglare, golire, dezaerisire;
5. e) elemente de susţinere (suporturi fixe şi mobile);
6. f) sistemul de măsură, control şi localizare a avariilor, după caz;
7. g) elemente auxiliare de construcţie (canale termice, cămine, estacade).

8.5 Conductele reţelelor termice exterioare se pot executa din oţel-carbon şi/sau alte materiale rezistente la temperatură ridicată. Conductele pot fi neizolate sau preizolate.

8.6. Conductele reţelelor termice interioare se pot executa din oţel, cupru, oţel crom-nichel (INOX), polietilenă reticulară (PE-X), polibutilenă (PB) şi/sau alte materiale care se încadreză în cerinţele pentru utilizarea preconizată. Conductele pot fi neizolate sau preizolate.
8.7. Sistemele constructive ale conductelor preizolate sunt:
1. a) sisteme de conducte rigide alcătuind un sistem legat;
2. b) sisteme de conducte flexibile alcătuind un sistem flexibil.
8.8. Termoizolaţia conductelor preizolate poate fi din poliuretan expandat, polietilenă expandată, izolaţie poliolefine pentru conductele din polibutilenă şi/sau din alte materiale termoizolante care se încadreză în cerinţele pentru utilizare.

8.9 Îmbinarea conductelor se face conform indicaţiilor din reglementările tehnice aplicabile. Pentru menţinerea calităţii instalaţiei şi exploatare eficientă, se recomandă utilizarea fitingurilor şi accesoriilor indicate de producătorul de conducte.

Reţele de distribuţie exterioare

Configuraţia şi traseul reţelelor
8.10 Stabilirea configuraţiei şi traseului reţelei de distribuţie se face pentru a se asigura transportul şi repartiţia energiei termice în condiţii de eficienţă, siguranţă şi economicitate, cuprinse în reglementările tehnice de proiectare şi executare a sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică - reţele şi puncte termice. Conductele de abur şi de apă fierbinte trebuie să respecte cerinţele prescripţiei tehnice specifice ISCIR, unde este cazul.
8.11 Se pot adopta următoarele tipuri de scheme de distribuţie:
1. a) schema ramificată
2. b) schema inelară
3. c) schema inelar-ramificată
8.12 Alegerea tipului de schemă de distribuţie se face în funcţie de amplasarea, mărimea şi importanţa consumatorilor, de constrângerile impuse de teren şi de celelalte reţele, urmărindu-se asigurarea unei bune echilibrări hidraulice a reţelei şi a unor costuri de investiţie şi consumuri de materiale reduse.
8.13 Se recomandă folosirea schemei de distribuţie ramificate. Schema de distribuţie inelară se adoptă atunci când, cu o distribuţie ramificată, nu se pot obţine echilibrarea şi stabilitatea hidraulică necesare sau când configuraţia inelară este mai economică.
8.14 La stabilirea traseului reţelei termice se urmăreşte obţinerea unor lungimi minime de conducte, avându-se grijă să rezulte un număr cât mai redus de intersecţii cu celelalte reţele şi cu căile de circulaţie.
8.15 Amplasarea reţelei termice exterioare se face de preferinţă în spaţii verzi, urmărindu-se ca prin traseul ales să se realizeze compensarea naturală a dilatărilor conductelor.
8.16 Amplasarea reţelei termice în zona carosabilă a drumurilor publice se face numai dacă nu există alte posibilităţi de amplasare (în spaţii verzi, etc.) şi dacă se au în vedere necesităţile pozării pe acelaşi traseu şi a altor reţele subterane.
8.17 În cazul pozării de-a lungul unui drum public, traserul reţelei se fixează, de regulă, pe partea cu cele mai multe puncte de utilizare (racorduri).
8.18 Ramificaţiile din reţelele termice se fac, de regulă, prependicular pe conducta principală.
8.19 Reţelele termice de distribuţie se pot amplasa în subsolurile clădirilor în următoarele condiţii:
1. a) să fie pozate în spaţii de folosinţă comună şi uşor accesibile;
2. b) să fie destinate pentru alimentarea cu căldură a instalaţiilor de încălzire aferente clădirii respective, nefiind permisă tranzitarea subsolurilor cu reţele termice care alimentează alte clădiri.
  
  Condiţii de pozare şi montaj
8.20 Amplasarea reţelelor termice se poate face:
1. a) subteran, în canale termice nevizitabile, semivizitabile sau vizitabile, după caz;
2. b) subteran, direct în sol (în cazul conductelor preizolate termic);
3. c) aerian în exteriorul clădirilor, pe estacade sau în interior, susţinute pe/de elementele de construcţie ale clădirii.
8.21 Reţelele termice exterioare se montează, de regulă, subteran.

Montarea supraterană (aeriană) a reţelelor termice exterioare este admisă în următoarele situaţii:
1. a) în incintele şi pe platformele industriale
2. b) în afara ansamblurilor de clădiri civile
3. c) în situaţia unui nivel pemanent ridicat al apelor freatice
4. d) în cazul unor condiţii locale speciale
8.22 Amplasarea reţelelor termice exterioare se realizează în corelare cu celelalte reţele şi construcţii din zonă, existente sau proiectate, ţinând seama de prevederile cuprinse în SR 8591.

(1) Reţelele termice amplasate în terenuri sensibile la umezire vor avea faţă de fundaţiile clădirilor distanţele specificate în reglementările tehnice specifice de realizare a construcţiilor.
8.23 Reţelele termice subterane se montează, de regulă, la adâncimi cuprinse între 0,6 m şi 2,5 m, urmărindu-se realizarea unor soluţii constructive rezistente, durabile, funcţionale şi economice.
8.24 Adâncimile minime de pozare, pentru reţelele termice subterane respectă indicaţiile reglementărilor privind proiectarea şi executarea construcţiilor.
8.25 În cazul unor adâncimi de pozare mai mici decât adâncimea de îngheţ se adoptă măsuri pentru evitarea îngheţării apei în conducte (termoizolări suplimentare, asigurarea circulaţiei permanente a apei, golirea conductei în caz de oprire accidentală a circulaţiei, etc.)
8.26 La amplasarea în teren a reţelelor termice subterane montate în canale se respectă distanţele minime din reglementările privind proiectarea şi executarea construcţiilor.
8.27 La intrarea reţelelor termice în clădiri, canalul termic se prevede cu un canal vertical de ventilare naturală, alipit clădirii. Trecerea conductelor prin peretele clădirii se face, pe cât posibil la o cotă superioară celei din canal, luându-se, în mod obligatoriu, măsuri de etanşare la intrarea conductelor din canal în clădire, în vederea evitării pătrunderii în subsol a gazelor naturale infiltrate şi a evitării inundării subsolului.
8.28 Reţelele termice pot fi amplasate în canale circulabile sau semicirculabile, în care se includ şi alte reţele, când pozarea în comun a mai multor reţele este mai avantajoasă din punct de vedere economic decât pozarea separată, cu condiţia respectării prevederilor din reglementările de specialitate specifice reţelelor montate în canal comun. Canalele circulabile sau semicirculabile sunt adoptate în general la subtraversări ale unor artere de circulaţie mai importante sau de importanţă deosebită.

8.29. Dimensiunile minime ale spaţiului de circulaţie în canale sunt cele precizate în reglementările privind proiectarea şi executarea construcţiilor.

8.30 Pozarea conductelor în canalele termice şi stabilirea dimensiunilor canalelor se fac cu respectarea distanţelor minime din reglementările privind proiectarea şi executarea construcţiilor.
8.31 Se recomandă montarea conductelor preizolate termic şi hidrofug direct în sol. La pozarea în sol a conductelor preizolate şi la realizarea reţelelor termice cu astfel de conducte se respectă reglementările tehnice aplicabile.
8.32 Conductele preizolate care înlocuiesc reţele termice existente montate în canale termice se montează în canalul existent dacă pereţii acestuia nu sunt în stare degradată.

(1) În cazul în care gabaritul conductelor preizolate depăşeşte spaţiul disponibil în canalul termic, o parte din conducte se montează îngropate în sol, lângă canal, după demolarea unui perete al canalului termic, de regulă cel opus clădirii.
8.33 Distanţele minime de la conductele preizolate ale reţelelor termice montate direct în sol la construcţii sau alte reţele sunt indicate în reglementările tehnice aplicabile.
8.34 La amplasarea aeriană sau subterană a reţelelor termice se respectă indicaţiile din normativele de proiectare aplicabile şi a furnizorilor conductelor utilizate.
8.35 Pentru susţinerea conductelor reţelelor termice se utilizează sisteme constructive specifice.

Armături de închidere, reglare, golire, dezaerisire
8.36 Armăturile de închidere şi reglare se prevăd:
1. a) pe conductele de plecare şi sosire ale distribuitoarelor şi colectoarelor din centralele termice, punctele termice şi punctele de distribuţie;
2. b) pe conductele racordurilor termice ale clădirilor sau ale părţilor de clădiri cu distribuţii independente;
3. c) pe ramificaţiile de orice diametru şi lungime în cazul în care în reţeaua respectivă există consumatori care impun condiţii speciale de continuitate în alimentarea cu căldură.
8.37 Pe conductele principale ale reţelelor termice se prevăd armături de secţionare. Distanţele dintre armăturile de secţionare se stabilesc în funcţie de:
1. a) configuraţia reţelei;
2. b) gruparea consumatorilor şi caracterul lor;
3. c) necesitatea subtraversării unor obstacole;
4. d) natura terenului (terenuri alunecătoare, sensibile la umezire, etc.);
5. e) gradul de seismicitate al zonei respective;
  
  (1) La amplasarea armăturilor de secţionare se ţine seama în mod deosebit de condiţiile de alimentarea în caz de avarie a consumatorilor care nu admit întreruperi în alimentarea cu căldură.
8.38 Armăturile de secţionare cu diametrul peste 400 mm sunt cu acţionare mecanică (electrică).
8.39 Armăturile grele de pe conducte, de regulă peste DN 200, se montează pe suporturi proprii pentru a se evita încărcarea suplimentară a conductelor şi deformarea îmbinărilor.

8.40 În punctele cele mai joase ale reţelelor cu apă se prevăd robinete pentru golirea apei din tronsonul respectiv. În punctele înalte ale reţelelor se prevăd dispozitive de evacuare a aerului (dezaerisire).

(1) Diametrele armăturilor de golire se aleg potrivit indicaţiilor din tabelul 8.1 în care, pentru diferite valori ale diferenţei de nivel între nivelul mediu al apei în tronsonul de conductă şi robinetul de golire, sunt date debitele de golire în litri/oră; timpul de golire al apei din tronsonul considerat este de 15...30 minute.
(2) În cazul în care evacuarea apei se face la o reţea de canalizare, debitul evacuat nu depăşeşte debitul nominal al canalizării
(3) Diametrele armăturilor de evacuare a aerului se aleg în funcţie de diametrele conductelor, potrivit indicaţiilor din tabelul .8.2.

Tabelul 8.1 Date privind dimensionarea robinetelor de golire

Nivelul mediu al apei în raport cu robinetul de golire, [m]	Debitul de golire [l/h] pentru un robinet cu Dn [mm]
	15	20	25	32	40	50	60
0,10	400	700	1100	2000	3000	4000	7500
0,15	450	850	1400	2500	3500	4900	9300
0.20	500	1000	1600	3000	4000	5700	10700
0,25	600	1150	1800	3500	4500	6500	12000
0,30	700	1300	2000	4000	5000	7000	13000

Tabelul. 8.2 Alegerea armăturilor de evacuare a aerului

Diametrul, [mm]

Armătura de evacuare aer Conducta

Dn 10 Dn < 125

Dn 15 125 < Dn < 250

Dn 20 Dn >250

Prevederi specifice instalaţiilor de abur

8.41 În instalaţiile de încălzire cu abur se face, de regulă, recuperarea condensatului. Se pot excepta:
1. a) consumatorii de la care condensatul iese impurificat;
2. b) consumatorii cu puteri nominale mici (sub 15 KW) aflaţi la distanţe relativ mari (peste 50 m), care ar necesita întoarcerea pompată a condensatului.
  
  (1) Se urmăreşte recuperarea, la consumatori, a căldurii din condensat.
8.42 Întoarcerea condensatului la sursa de abur se face, pe cât posibil, prin cădere liberă sau prin presiunea remanentă a condensatului. În cazul în care aceste soluţii nu sunt posibile datorită configuraţiei terenului şi a regimului de presiuni din conducta de condensat, întoarcerea se face prin pompare.
8.43 Colectarea condensatului din instalaţiile de abur de joasă presiune şi întoarcerea lui la sursa de abur se face, de preferinţă, prin conducte înecate şi rezervoare închise pentru evitarea pierderilor de căldură prin evaporarea secundară.
8.44 Pe conductele de abur se prevăd separatoare de condensat (oale, aparate, sifoane) în punctele de evacuare (purjare) a condensatului, amplasate în funcţie de modul de pozare al conductei de abur:
1. a) în cazul alternanţei de pantă şi contrapantă sau ruperi de pantă, în punctele cele mai joase ale conductei;
2. b) la anumite distanţe atunci când panta este continuă:
3. c) la distanţe de maxim 300-500 m, în cazul curgerii condensatului în acelaşi sens cu aburul;
4. d) la distanţe de maxim 200-300 m, în cazul curgerii condensatului în contracurent cu aburul.
  
  (1) Limitele superioare corespund cu diametrul de 400 mm; pentru diametre mai mici, distanţele maxime se reduc corespunzător.
8.45 Separatoarele de abur montate direct pe conducta de abur cu pantă continuă se racordează la scurte tronsoane cu diametrul mărit, montate pe conducta de abur astfel încât generatoarea superioară a conductei de abur să rămână continuă.
8.46 Atunci când conducta de abur alimentează consumatori care nu permit întreruperi în funcţionare, separatoarele de condensat se prevăd cu armături de închidere în amonte şi în aval şi cu o conductă de ocolire pe care se montează, deasemenea, o armătură de închidere.
8.47 În cazul amplasării mai multor conducte de abur pe acelaşi tronson se prevăd separatoare de condensat proprii pe fiecare din conductele de abur.
8.48 În punctele cele mai joase ale conductelor de condensat se prevăd robinete de golire, diametrul acestora alegându-se potrivit indicaţiilor din tabelul. 8.1.
8.49 În punctele cele mai înalte ale conductelor de condensat înecate, se prevăd armături de evacuare a aerului, diametrele acestora alegându-se conform tabelului. 8.2.

Măsuri pentru preluarea dilatării conductelor
8.50 Compensarea dilatării conductelor reţelelor termice se poate realizată prin:
1. a) adoptarea unor trasee nerectilinii (plane sau spaţiale) pentru compensarea naturală a deplasărilor;
2. b) amplasarea pe conductă a unor compensatoare de dilatare tip U (liră), Z, L şi lenticulare;
3. c) alegerea corectă a tipului constructiv şi a poziţiei de amplasare a suporturilor fixe şi mobile;
4. d) pretensionare.
8.51 Dilatările conductelor instalaţiilor de încălzire centrală se preiau, pe cât posibil, natural, prin curbe rezultate din traseu (compensatoare tip L sau Z).
8.52 Pe trasee drepte se prevăd compensatoare din ţevi în forma de U sau compensatoare axiale, de regulă lenticulare.
1. (1) Pentru conducte cu diametrul până la 600 mm inclusiv, montate în canale subterane şi pentru conductele de orice diametru, montate aerian, se prevăd, de regulă, compensatoare tip U; se pot utiliza compenstoare axiale în cazul lipsei de spaţiu pentru amplasarea compensatoarelor de tip U.
2. (2) Pentru reţelele termice montate direct în sol, utilizând conducte preizolate, se folosesc compensatoare axiale, montate conform instrucţiunilor tehnice ale producătorului, sau compensatoare tip U, Z, L realizate potrivit reglementărilor tehnice specifice.
8.53 Compensatoarele axiale se amplasează în vecinătatea suporturilor fixe, de preferinţă două, de o parte şi de alta a acestora; ele se montează în locuri accesibile pentru intervenţii.
8.54 Compensatoarele de tip U se amplasează în axul câmpului (la jumătatea tronsonului de reţea) compensat. În cazuri excepţionale, amplasarea poate fi dezaxată, însă numai în treimea mijlocie a câmpului.
8.55 Calculul hidraulic şi calculul mecanic al reţelelor termice exterioare se face conform indicaţiilor din reglementările tehnice specifice.

Reţele de distribuţie interioare

Traseele reţelelor de conducte în interiorul clădirilor
8.56 Traseele conductelor instalaţiilor de încălzire interioare se aleg astfel încât să asigure:
1. a) alimentarea tuturor consumatorilor;
2. b) accesul la conducte, aparate şi armături în timpul exploatării;
3. c) lungimi minime de reţea;
4. d) autocompensarea dilatărilor;
5. e) reducerea numărului de goluri la trecerea prin elementele structurale;
6. f) respectarea prevederilor din tabelul 8.8 referitor la distanţele minime normate dintre conductele instalaţiei de încălzire şi elementele de construcţii, executate din materiale combustibile.
8.57 La alegerea traseelor conductelor se evită trecerea acestora prin:
1. a) pereţii şi planşeele încăperilor cu pericol de explozie;
2. b) încăperi cu medii agresive;
3. c) încăperi în care se depozitează mărfuri sau obiecte de valoare, degradabile în contact
  
  cu apa;
4. d) încăperi care, datorită trecerii conductelor, îşi diminuează valoarea estetică;
5. e) încăperi neîncălzite.
  1. (1) În cazul când trecerea prin aceste categorii de încăperi nu poate fi evitată, se iau măsuri de protecţie corespunzătoare (piese speciale de trecere, canale sau tuburi de protecţie, izolări termice, etc.)
  2. (2) În mediile agresive sau cu pericol de explozie se interzice montarea mascată a conductelor.
8.58 În clădirile civile conductele se pot monta aparent sau mascat.

În încăperile în care conductele se montează aparent neizolate, se iau măsuri pentru evitarea pericolului de arsuri prin atingere directă.
1. (1) Pentru porţiunile în care conductele se montează mascat se recomandă prevederea unor măsuri prin care să se poată semnala eventuala lipsă de etanşeitate a conductelor şi poziţionarea unei avarii (de ex. uşi de control pe ghene şi puncte de scurgere a apei).
2. (2) În încăperile care reclamă condiţii igienice sau de confort deosebite (de ex. teatre, cinematografe mari, săli de operaţie etc.) pozarea mascată se poate face cu elemente uşoare, demontabile.
3. (3) Conductele se pot monta în ghene, alcătuite conform reglementărilor privind securitatea la incendiu a construcţiilor, iar mascarea se poate face cu elemente uşoare, demontabile, fără a afecta elementele structurale ale clădirilor.
8.59 Conductele instalaţiilor interioare de încălzire cu apă se montează cu pantă, asigurând golirea şi dezaerisirea centralizată sau locală a instalaţiei, printr-un număr minim de dispozitive şi armături.

(1) Panta normală a conductelor instalaţiilor de încălzire cu apă este de 3 ‰. În cazuri obligate, se poate reduce panta la 2 ‰.
8.60 Conductele de abur se montează astfel încât sensul de circulaţie al aburului şi condensatului în conducte să fie acelaşi. Pe porţiuni de traseu în care nu este posibilă evitarea contrapantei, valoarea acesteia va fi cel puţin egală cu pierderea unitară de sarcină la debitul maxim (cel puţin 5 ‰) sau se măreşte diametrul conductei, luându-se măsurile corespunzătoare pentru evacuarea condensatului.
8.61 Proiectarea, conformarea şi configurarea reţelelor de conducte interioare respectă prevederile articolelor 5.28 – 5.36.
8.62 În cazul utilizării unor scheme sau sisteme la care se amplasează conductele sub pardoseală (încălzire cu distribuţie orizontală de apartament, încălzire prin radiaţie de joasă temperatură) se recomandă prevederea unor măsuri prin care să se poată controla etanşeitatea instalaţiei. Utilizarea acestor soluţii este condiţionată de folosirea unor materia-le (conducte, fitinguri) cu fiabilitate ridicată şi cu posibilităţi de înlocuire (de ex. conducte de material plastic de tip “ţeavă în ţeavă”). În aceste cazuri, se adoptă schemele de distribuţie care necesită cele mai puţine fitinguri (ramificaţii, coturi, mufe). Sunt indicate schemele radiale care permit alimentarea consumatorilor direct dintrun distribuitor şi întoarcerea direct în colector.

(1) Măsurile similare se recomandă şi pentru instalaţiile montate la plafon (de ex. încălzire prin radiaţie).
8.63 Conductele distribuţiei orizontale din clădirile civile se amplasează în subsolul general şi în subsolul sau nivelul tehnic.
1. (1) Pentru conductele principale sau de distribuţie ale clădirilor civile fără subsol şi fără pod
  
  se pot prevedea canale vizitabile.
2. (2) În cazul folosirii schemei de distribuţie superioară, conductele se pot monta în podul clădirilor, cu luarea măsurilor de termoizolarea lor.
8.64 În clădiri industriale conductele se montează-de regulă-aparent, la înălţimi convenabile. Porţiunile de reţea pentru care condiţiile locale impun amplasarea lor sub nivelul pardoselii se pozează în canale vizitabile.
8.65 În cazul conductelor îngropate se asigură accesul la armăturile de închidere şi reglaj prin capace de vizitare.
8.66 Se evită pozarea conductelor instalaţiilor de încălzire cu apă, cu funcţionare intermitentă (inclusiv a celor de dezaerisire), în spaţii a căror temperatură poate scădea sub 00C. Dacă evitarea nu este posibilă, se iau măsuri speciale de protecţie împotriva îngheţului.
8.67 Se recomandă evitarea amplasării conductelor sau a altor componente ale instalaţiei în zone de circulaţie sau locuri în care ar putea fi expuse unor eventuale acţiuni mecanice exterioare.

Măsuri pentru preluarea dilatărilor reţelelor interioare

8.68 Coloanele verticale ale instalaţiilor de încălzire realizate din ţeavă de oţel se prevăd cu suporturi fixe la mijlocul înălţimii lor sau cu compensatoare de dilatare plasate la mijlocul coloanei şi suporturi fixe la mijlocul porţiunilor de coloană separate prin compensator, conform indicaţiilor din tabelul 8.3. De la aceste prevederi, pentru poziţia suporturilor fixe şi a compensatoarelor de dilatare, se pot face abateri de cca.1,5 m. Compensatoarele de dilatare se montează pe aceiaşi pereţi cu corpul de încălzire, fiind, în măsura posibilului, mascate de acesta.

Tabelul 8.3 Compensarea dilatărilor la coloanele instalaţiilor de încălzire din ţevi de oţel

Temperatura nomi- nală a agentului termic din conductă [0C]	Înălţimea coloanei [m]
	cu suport fix şi fără compensator de dilatare	cu un compensator de dilatare şi două suporturi fixe
65	16,0-32,0	32,0-64,0
75	13,5-27,5	27,5-55,0
85	12,0-24,0	24,0-48,0
95	10,5-21,5	21,5-43,0
115	9,0-18,0	17,5-35,5
130	7,5-15,5	15,5-31,0
150	6,5-13,5	13,5-27,0

Notă: înălţimile coloanei corespund amplasării suporturilor fixe şi a compensatoarelor de dilatare conform prevederilor art..8.68.

8.69 Racordarea coloanelor verticale din ţevi de oţel la conductele de distribuţie se face prin porţiuni orizontale, având panta corespunzătoare preluării dilatării porţiunii verticale de coloană situată sub punctul fix (în cazul distribuţiei inferioare) sau deasupra acestuia (la distribuţia superioară).
1. (1) Lungimea minimă a acestor porţiuni orizontale se alege din tabelul. 8.4.
2. (2) Pe porţiunile orizontale ale coloanelor nu se montează dispozitive de susţinere-fixare la distanţe mai mici decât cele indicate în tabelul 8.4 măsurate de la verticala coloanelor câtre punctul de racordare a acestora la distribuţie.
Tabelul 8.4

Lungimea minimă a porţiunilor orizontale ale coloanelor instalaţiilor de încălzire din ţevi de oţel

Diametrul conductei [inch]

Lungimea minimă a porţiunilor orizontale [m]

3/8”

0,85

1/2”

1,00

3/4”

1,10

1”

1,25

1 1/4”

1,40

1 1/2”

1,50

Notă: lungimile corespund unei dilatări maxime de 1,2 cm a porţiunii verticale a coloanelor, măsurate până la suportul fix.

8.70 Lungimea conductelor de legătură curbate din ţevi de oţel la corpurile de încălzire se determină în funcţie de diametrul legăturii şi de dilatarea porţiunii de coloană cuprinsă între punctul de racordare a legăturii la coloană şi suportul fix. Distanţa minimă de la coloană până la corpul încălzitor se alege din tabelul 8.5.

(1) În cazul racordării corpurilor de încălzire prin legături drepte, fără curbe, distanţa minimă între coloană şi corpul încălzitor se alege cu 0,20 m mai mare decât valoarea corespunzătoare din tabelul 8.5.
(2) Pe legăturile corpurilor de încălzire nu se prevăd brăţări situate, faţă de coloană, la distanţe mai mici decât cele indicate în tabelul 8.5.

Tabelul 8.5 Distanţa minimă între coloană si corpul de încălzire pentru ţevi de oţel

Diametrul legăturii [inch]	Dilatarea porţiunii de coloană cuprinsă între punctul de racordare a legăturii la coloană şi suportul fix [cm]
	sub 0,4	0,4-0,8	0,8-1,2
	Distanţa minimă între coloană şi corpul de încălzire [m]
3/8”	0,40	0,64	0,80
1/2”	0,45	0,70	0,90
3/4”	0,55	0,80	1,00
1”	0,70	0,95	1,15
1 1/4”	0,75	1,05	1,30
1 1/2”	0,85	1,15	1,40

8.71 În cazul utilizării pentru reţelele de distribuţie interioare a conductelor din material plastic, se respectă reglementările tehnice aplicabile şi indicaţiile furnizate de producător privind preluarea dilatării conductelor.

8.72. Ori de câte ori este posibil se adoptă trasee nerectilinii, cu coturi sau curbe la 900 sau trasee şerpuite.

(1) În cazul traseelor rectilinii impuse, preluarea dilatării conductei între două puncte fixe succesive se face cu compensatori de dilatare U, , tip spiră sau compensatori axiali specializaţi.

8.73 Îmbinarea între compensatoarele elastice de tip U sau similare şi conducte se face prin sudură. Nu este admisă îmbinarea prin flanşe sau mufe.
8.74 Compensatoarele elastice se montează în starea pretensionată prescrisă prin proiect (de regulă, 50 % din alungirea maximă corespunzătoare condiţiilor nominale de funcţionare).
8.75 În apropierea compensatoarelor tip U, se prevăd suporturi mobile cu ghidaje laterale, amplasate de ambele părţi ale compensatorului. Pe compensatoarele în formă de U nu se prevăd suporturi fixe.
8.76 Pentru fixarea conductelor, suporturile fixe se amplasează pe conducta principală de distribuţie de ducere în amonte, iar pe conducta de întoarcere în aval faţă de ramificaţii, armături de secţionare sau închidere. Suporturile fixe se amplasează astfel încât, între două fixări consecutive, să existe un singur dispozitiv sau posibilitate de compensare a dilatării conductei.
8.77 În afara cazului menţionat la art.. 8.68 se mai prevăd suporturi fixe în următoarele situaţii:
1. a) în punctele de ramificaţie a reţelelor, când nu poate fi admisă deplasarea nodului;
2. b) în vecinătatea armăturilor de secţionare sau închidere şi a compensatoarelor axiale.
  
  Armături pentru închidere, secţionare, reglare, golire şi dezaerisire
8.78 Robintele cu ventil, armăturile cu clapetă sau ventil de reţinere, supapele de siguranţă etc., se montează în poziţii corespunzătoare funcţionării normale.

Armăturile grele de pe conducte se montează pe suporturi proprii, evitându-se încărcarea suplimentară a conductelor.
8.79 Poziţionarea armăturilor se face astfel încât să permită manevrarea, deplasarea părţilor mobile şi demontarea parţială sau totală, în vederea întreţinerii şi reparaţiilor.

8.80 Diametrele racordurilor de golire ale diferitelor elemente sau părţi de instalaţii se stabilesc în funcţie de volumul de lichid ce trebuie evacuat, de înălţimea medie a acestui volum şi de numărul de organe de golire deschise concomitent, astfel încât timpul de golire să fie de maximum 1 oră.

(1) Dimensionarea dispozitivelor de golire se corelează cu debitul nominal al conductei de canalizare care colectează apele de golire.
(2) Debitele de golire pentru instalaţiile interioare de încălzire cu apă caldă sunt indicate, informativ, în tabelul.8.6.
(3) Pentru clădirile de locuit şi social-culturale volumul de apă din instalaţia de golit se determină pe baza indicelui volumului de apă conţinut în instalaţie V [l/kW], specific tipului corpului de încălzire folosit.
(4) Orientativ se pot folosi valorile:

V = 10,8...11,2 l/kW la radiatoare din fontă, STAS 7363 V = 8,6...8,9 l/kW la radiatoare din fontă, STAS 7364.

Tabelul 8.6 Date pentru dimensionarea robinetelor de golire

Înălţimea între nivelul mediu al apei în instalaţie şi nivelul de racordare a conductei de golire [m]	Regimul de înălţime cores punzător al clădirii de locuit	Debitul de golire, [l/h], al unui robinet cu Dn [mm]:
	Regimul de înălţime cores punzător al clădirii de locuit	15	20	25	32	40
0,65	P	650	1500	2400	4000	5500
3,00	P 2E	1800	3300	5000	9000	12000
5,50	P 4E	2500	4500	7000	12500	17000
10,50	P 8E	3000	5500	9000	16000	22000
13,00	P 10E	3500	7000	10500	19000	26000

Contorizarea consumului de căldură în instalaţiile interioare

8.81 În scopul realizării economiei de energie şi stabilirii unor relaţii corecte între distribuitorul şi consumatorul de căldură se prevede contorizarea consumului de căldură în instalaţiile de încălzire centrală.
8.82 Soluţia de contorizare a căldurii în instalaţiile interioare de încălzire centrală se stabileşte corelat cu destinaţia spaţiului încălzit, modul de gestionare al cheltuielilor şi schema de distribuţie folosită. Se poate contoriza consumul de căldură global pe clădire sau parţial pentru un tronson din aceasta.
8.83 Este obligatorie contorizarea separată a consumurilor de căldură aferente spaţiilor cu altă destinaţie decât locuirea din clădirile de locuit colective (magazine, birouri etc.).
1. (1) La consumatorii din alte categorii de clădiri civile se ţine seama de necesitatea de contorizare parţială în funcţie de destinaţia spaţiului.
2. (2) În clădirile de locuit etajate, în care, pentru instalaţia de încălzire centrală se foloseşte o schemă de distribuţie cu coloane verticale, contorizarea energiei termice se poate face pe clădire, pe scară, pe apartament sau pe corpurile de încălzire
3. (3) Pentru clădirile de locuit parter şi etajate cu instalaţia de încălzire având distribuţie individuală pe apartament se poate face şi contorizarea energiei termice pe apartament. În acest caz, dacă prepararea apei calde de consum se face local consumul de energie termică înregistrat trebuie să includă şi căldura necesară preparării sale.
8.84 La clădirile nou proiectate este obligatorie prevederea contorizării consumului de căldură la fiecare consumator.
8.85 Se prevede spaţiul necesar pentru amplasarea, montarea şi exploatarea corespunzătoare a echipamentului de contorizare. Deasemenea, se prevede un acces uşor la contoare. Pentru clădirile de locuit se recomandă ca, la contorizarea pe apartamente, citirea să se poată face din afara apartamentelor (de ex: în casa scării, pe un coridor etc.).
8.86 Montarea şi exploatarea contoarelor, condiţiile de amplasare şi schemele adoptate sunt prevăzute în reglementările tehnice specifice.
8.87 În cazul în care la execuţie nu se poate monta echipamentul de contorizare odată cu restul instalaţiei, se prevede spaţiul necesar şi se montează tronsoane demontabile, în locul cărora se montează ulterior echipamentul de contorizare.

Izolarea termică a conductelor
8.88 Pierderile de căldură din reţelele de transport şi distribuţie au ca efect reducerea temperaturii cu un ecart 8p [K], determinată cu relaţia:

8p = q x L [K]

în care L = distanţa între sursele de căldură şi punctul de consum, [km];

q = indicele reducerii de temperatură a agentului termic datorită pierderilor de căldură, [0C/km];
1. (1) Reţelele de distribuţie a căldurii se izolează termic conform prevederilor art.I.6.4.4 8.92 pentru ca pirderile de căldură să nu depăşească o valoare maximă q = 0,5 0C/km.
2. (2) Pentru a avea la punctul de consum temperatura nominală 8n [0C], pentru care se proiectează instalaţia de încălzire centrală, este necesar ca la plecarea de la sursa de căldură, la cazane, agentul termic să aibă temperatura reală 8r [0C] stabilită cu relaţia:
8r = 8n (q x L) [0C]
8.89 Izolarea termică a conductelor trebuie să reducă pierderile de căldură ale agentului termic şi să asigure o eficienţă a izolaţiei de minimum 80%.
8.90 Eficienţa termoizolaţiei se calculează cu relaţia următoare:

riz =

q0 qiz x 100 [%] q0

în care q0 = pierderea de căldură unitară a conductei neizolate qiz = pierderea de căldură unitară a conductei izolate.
8.91 Grosimea izolaţiei termice se stabileşte pe baza calculelor tehnico-economice de optimizare, în care se iau în considerare următoarele:
1. a) pentru reţelele termice de apă cu reglaj calitativ - temperatura medie anuală a agentului termic şi debitul nominal de agent termic.
2. b) pentru reţelele de apă cu reglaj cantitativ – temperatura agentului termic şi debitul mediu anual de agent termic.
  
  Temperatura mediului ambiant se consideră:
  1. a) la pozarea aeriană (în exterior) sau în canale - temperatura medie a aerului ambiant pentru perioada de funcţionare a reţelei;
  2. b) la pozarea direct în sol fără canal - temperatura medie a solului la adâncimea de pozare a conductelor pentru perioada de funcţionare a reţelei.
8.92 La proiectarea şi executarea izolaţiilor termice şi învelitorilor de protecţie ale acestora, se respectă prevederile cuprinse în reglementările tehnice specifice
8.93 Eficienţa termoizolaţiei conductelor preizolate se stabileşte potrivit reglementărilor de proiectare, execuţie şi exploatare pentru reţelele termice executate cu astfel de conducte.
8.94 Conductele montate aparent, în alte niveluri ale clădirii decât cele exclusiv tehnice, inclusiv subsoluri care au şi altă destinaţie decât cea de subsol tehnic (de ex: cu boxe), se prevăd cu înveliş protector, stabilit în concordanţă cu rolul funcţional al nivelului respectiv.
8.95 Izolaţia conductelor termice montate în exterior pe suporţi, stâlpi sau pe faţa exterioară a pereţilor clădirilor se prevede cu înveliş de protecţie contra intemperiilor.
8.96 Conductele pentru reţelele termice montate direct în sol au materialele componente, inclusiv termoizolaţia, conform SR EN 253 A1; ele se livrează gata termoizolate. Zonele de îmbinare dintre conducte sau dintre acestea şi fitinguri se termoizolează local.
8.97 Conductele preizolate montate direct în sol sau în canale nevizitabile se dotează cu sisteme de control, depistare şi localizare a avariilor compuse din conductoare electrice înglobate în termoizolaţia conductelor şi aparate de măsură şi avertizare.
8.98 La pozarea fără canal a reţelelor termice se analizează oportunitatea prevederii unei protecţii electrice a conductelor împotriva coroziunii, provocată de agresivitatea solului şi a apelor freatice, precum şi de curenţii vagabonzi.

(1) Stabilirea necesităţii prevederii protecţiei, se face potrivit indicaţiilor din reglementări privind protecţia contra coroziunii a construcţiilor metalice îngropate, STAS 10128, STAS 10166/1, STAS E10702/2, SR 7335/3, 5, 6, 8, 9, referitoare la protecţia împotriva coroziunii a construcţiilor metalice şi a conductelor subterane şi supraterane.

Amenajări constructive privind conductele instalaţiilor de încălzire
8.99 Trecerea conductelor prin elementele de construcţii (fundaţii, pereţi, planşee) se face prin goluri anume prevăzute, comune grupului de conducte, cu respectarea prevederilor art. 8.111, 8.112 şi 9.31.

Dimensiunile minime ale golurilor şi şanţurilor pentru trecerea, respectiv pozarea conductelor, sunt conforme indicaţiilor din tabelul.8.7.

Tabelul 8.7 Dimensiuni minime ale străpungerilor şi şanţurilor în pereţi

Elementul de instalaţie	Străpungeri la montare aparentă [cm]	Şanţuri la montare îngropată [cm]
Coloană bitubulară cu diametrul până la 50 mm	15 x 10	20 x 13
Coloană monotubulară cu diametrul până la 50 mm	10 x 10	12 x 10
Legături la corpul de încălzire	5 x 10	6 x 6

8.100. Se pot executa goluri şi şanţuri de alte dimensiuni decât cele indicate în tabelul I.6.5.1

8.7 dacă ele se justifică, în funcţie de poziţia de montare, necesitatea şi modul izolării termice a conductelor îngropate, tehnologia de prefabricare în atelier şi de montare pe şantier etc.

8.101. Distanţa minimă între conductele paralele neizolate termic sau între acestea şi feţele finite ale elementelor de construcţie adiacente din materiale necombustibile (pereţi, planşee, grinzi, stâlpi) este de 3 cm. Pentru conductele izolate termic, distanţa între feţele exterioare ale izolaţiei finite sau între acestea şi suprafaţa finită a elementelor de construcţie vecine este de cel puţin 4 cm.

8.102 Distanţele minime între conductele neizolate termic ale instalaţiei de încălzire şi elementele de construcţie combustibile – în funcţie de temperatura maximă a agentului termic sunt prezentate în tabelul 8.8.

Tabelul 8.8

Distanţe minime [cm] între conductele instalaţiilor de încălzire şi elementele de construcţie din materiale combustibile

Elementul de construcţie din materiale combustibile

Temperatura nominală a agentului termic din conducte [oC]

<75

76 - 95

96 - 115

116 - 150

Pereţi şi planşee

3

5

10

20

Pardoseli

3

5

5

10
8.103 La montarea conductelor de încălzire se asigură distanţele minime faţă de conductele de gaze, respectiv barele, cablurile şi conductoarele electrice, conform prevederilor

„normelor/reglementărilor tehnice pentru proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale şi instalaţiilor electrice din clădiri.
8.104 La trecerea prin pereţi şi planşee, conductele aparente sau mascate (în canale, ghene, etc.) se montează în tuburi de protecţie sau piese speciale, care să permită mişcarea liberă a conductelor datorită dilatării şi să asigure protecţie mecanică a conductelor izolate. În funcţie de rolul de protecţie la foc al elementelor de construcţii se alege ansamblul trecerii (construcţii şi instalaţii) ţinând seama, obligatoriu, de reglementările de securitate la incendiu.
8.105 Racordarea canalelor termice exterioare la subsolul tehnic, respectiv la canalele din interiorul clădirii, se realizează astfel încât să permită preluarea tasărilor fără a se periclita buna funcţionare a instalaţiilor, ţinând seama şi de prevederile art. 8.112.

(1) În cazul existenţei în zonă a unei reţele de distribuţie a gazelor naturale, la pătrunderea reţelei exterioare în subsol şi la trecerea instalaţiei interioare de încălzire centrală prin planşeele aflate sub nivelul terenului, se iau măsurile prevăzute la art. 8.118.
8.106 Pentru întreţinerea şi manevrarea diferitelor armături şi aparate ale conductelor pozate în canale necirculabile se amenajează cămine de vizitare, cu guri şi scări de acces.
1. (1) Dimensiunile gurilor de acces se stabilesc în raport cu mărimea armăturilor, dar nu mai mici de 0,70 m diametru.
2. (2) Canalele circulabile se prevăd cu posibilităţi de acces în canal pentru intervenţii în caz de avarie, marcate cu indicatoare. Se recomandă dotarea cu mijloace de semnalizare şi comunicare a avariilor.
8.107 Accesul la subsolurile şi etajele tehnice destinate montării elementelor instalaţiilor de încălzire din interiorul clădirilor se asigură prin scări şi uşi cu gabarit cores-punzător necesităţilor controlului şi întreţinerii instalaţiilor.
8.108 Se asigură la subsol spaţiul necesar accesului şi manevrelor - în timpul exploatării - la organele de închidere şi reglare, precum şi cel necesar accesului la contoarele care măsoară consumul de căldură.
8.109 Pentru ventilarea subsolurilor şi a etajelor tehnice se prevăd ferestre, canale de ventilare sau orificii de ventilare, cu posibilitatea de reglare şi închidere.

(1) Pardoseala subsolului şi etajului tehnic se execută cu pantă spre punctele de colectare a scurgerilor accidentale de apă.

Măsuri de protecţie globală - construcţii şi instalaţii
8.110 Trecerea conductelor prin elemente de construcţii (pereţi şi planşee) care au rol de protecţie la foc, antifoc sau rezistente la explozie, precum şi utilizarea canalelor şi ghenelor în care se montează conductele se face conform reglementărilor de securitate la incendiu.
8.111 Trecerea conductelor prin elemente de construcţii (pereţi şi planşee) care au rol de protecţie la foc, rezistente la foc sau rezistente la explozie, precum şi utilizarea canalelor şi ghenelor în care se montează conductele se realizează conform reglementărilor tehnice privind securitatea la incendiu.
8.112 Prin încăperile de categorie A şi B de pericol de incendiu, precum şi prin cele de categoria C cu praf combustibil, nu este permisă trecerea cu conducte de încălzire care alimentează încălzirea altor încăperi, decât cele ale încăperii respective.

(1) Agenţii termici şi parametrii acestora se aleg conform prevederilor art. 5.17, iar traseele conductelor se stabilesc în raport cu temperatura de aprindere a substanţelor din încăperi, astfel încât să nu provoace explozia, aprinderea, detonarea, mocnirea sau apariţia produselor toxice.
8.113 Este interzisă pozarea conductelor pentru lichide combustibile sau de abur cu presiunea mai mare de 1 bar în casa scărilor, pe căile de evacuare în caz de incendiu şi în staţiile pompelor de incendiu.

(1) Conductele de abur cu presiunea mai mare de 1 bar pozate în exteriorul clădirilor, pe pereţii acestora, se montează la o distanţă de cel puţin 5 m, măsurată în planul peretelui, de limitele uşilor de evacuare sau de axul scărilor de evacuare în caz de incendiu. Prin încăperile în care există pericol de explozie volumetrică ori risc foarte mare sau mare de incendiu, cu praf combustibil, nu este permisă trecerea cu conducte de încălzire care alimentează încălzirea altor încăperi, decât cele ale încăperii respective.
8.114 Se interzice trecerea conductelor de încălzire (inclusiv a celor de dezaerisire) prin:
1. a) canale care vehiculează praf, vapori sau gaze de ardere;
2. b) canale şi ghene în care se pot acumula substanţe care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
3. c) încăperi de depozitare a substanţelor generatoare de reacţii periculoase în contact cu apa;
4. d) încăperi speciale pentru echipament electric (tablouri de distribuţie, baterii de condensatoare sau acumulatoare, transformatoare, redresoare, motoare de ascensoare); fac excepţie conductele instalaţiilor de încălzire ale încăperilor respective;
5. e) casa ascensoarelor;
6. f) coşuri şi canale de fum (cu excepţia instalaţiilor pentru recuperarea căldurii gazelor de ardere);
7. g) prin elemente rezistente la foc de minimum EW 15.
8.115 Ansamblului instalaţiei de încălzire trebuie să i se asigure stabilitatea şi rezistenţa mecanică necesară preluării eforturilor portante şi celor date de dilatarea instalaţiei, precum şi de acţiuni seismice.
1. (1) Elementele de rezistenţă ale construcţiei trebuie să aibă capacitatea preluării acestor eforturi. În situaţia în care elementele de rezistenţă sunt existente se are în vedere, la alegerea traseului instalaţiei, ca eforturile transmise prin instalaţia de încălzire să nu afecteze capacitatea de rezistenţă a elementelor de construcţii.
2. (2) Pentru susţinerea elementelor de instalaţie (în special a conductelor) se recomandă folosirea detaliilor tip de instalaţii.
8.116 Şliţurile orizontale şi verticale, precum şi golurile pentru montarea sau trecerea conductelor se prevăd în proiectul structurii de rezistenţă.

(1) Se interzice executarea în elementele structurii de rezistenţă a şliţurilor orizontale şi verticale, precum şi a golurilor, dacă acestea nu au fost prevăzute în proiectul structurii de rezistenţă.
8.117 În localităţile cu distribuţie de gaze naturale, pentru conductele de încălzire montate direct în sol sau în canale de protecţie, se iau măsuri de etanşare a acestora la intrarea sau ieşirea din subsolul clădirilor, pentru a se împiedica pătrunderea în clădiri a gazelor naturale infiltrate în solul înconjurător.
1. (1) Deasemenea, în aceste situaţii se etanşează toate trecerile instalaţiei de încălzire prin planşeul de sub parter, precum şi eventualele planşee intermediare, aflate sub cota solului, pentru evitarea pătrunderii gazelor în interiorul clădirilor.
2. (2) Pentru soluţiile de etanşare se recomandă utilizarea detaliilor specifice de instalaţii.
3. (3) La intrarea sau ieşirea din clădire a conductelor de încălzire montate direct în sol sau în canale de protecţie, dacă între acestea şi conducta de gaze este o distanţă mai mică de 5 m, se prevăd răsuflători, pe traseul conductelor de încălzire, astfel cum se prevede în normele tehnice de proiecare, execuţie şi exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale.
Dimensionarea şi echilibrarea hidraulică a reţelelor termice

Conducte de apă caldă şi fierbinte
8.118 Dimensionarea şi echilibrarea hidraulică a reţelelor termice exterioare se face potrivit reglementării tehnice de exploatare a sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică -–reţele şi puncte termice.
8.119 Dimensionarea şi echilibrarea hidraulică a reţelelor termice preizolate se face potrivit reglementării tehnice de proiectare,execuţie şi exploatare pentru reţele termice cu conducte preizolate.
8.120 Circuitele consumatorilor instalaţiilor de încălzire se echilibrează hidraulic, urmărindu- se realizarea unor rezistenţe hidraulice diferite cu cel mult 10 % în instalaţiile interioare şi cel mult 5 % în reţelele exterioare.

(1) Echilibrarea hidraulică a circuitelor instalaţiilor de încălzire se realizează prin măsurile indicate la art. 5.38 şi 5.39.
8.121 Dimensionarea conductelor instalaţiilor interioare se face, după caz:
1. a) pe baza unei presiuni disponibile date, caz în care se urmăreşte consumarea presiunii disponibile prin pierderi de sarcină hidraulice, cu condiţia echilibrării hidraulice, prin trasee economice şi cu utilizarea unui număr minim de organe de reglare;
2. b) pe baza unor viteze de circulaţie a apei, economice, diferenţiate în funcţie de diametre, indicate în tabelul 8.9, în cazul în care nu se cunoaşte presiunea disponibilă.
3. c) pe baza unei căderi de presiune rezultată dintr-un calcul de optimizare.

8.122 Pentru reţelele de conducte la care reglajul furnizării căldurii este de tip cantitativ sau mixt se pot adopta, la condiţii nominale, viteze de circulaţie a apei mai mari decât cele indicate în tabel.

Tabel 8.9 Viteze indicate pentru circulaţia apei în conducte de oţel [m/s]

Diametrul nominal al conductei [inch], [mm]	Reţele
Diametrul nominal al conductei [inch], [mm]	Interioare	Exterioare
3/8	0,20...0,35	-
1/2	0,20...0,40	-

3/4	0,30...0,45	-
1	0,30...0,60	0,40…0,70
1 1/4	0,50...0,65	0,50…0,75
1 1/2	0,50...0,70	0,50…0,80
2	0,50...0,80	0,55…1,00
63...76	0,50...0,90	0,60…1,10
83...95	0,65...1,10	0,70…1,15
102...127	0,70...1,15	0,90…1,35
133...152	0,90...1,35	1,20…1,70
168...219	1,20...1,70	1,40…2,00
247...324	1,50...2,00	1,70…2,40
377...521	-	2,10…2,80
peste 521	-	2,40…3,00

8.123 Viteza maximă a apei, în limitele presiunii disponibile din reţeaua termică, nu va depăşi:
1. a) 1,5 m/s - în instalaţii interioare din clădiri cu cerinţe speciale de protecţie la zgomot (spitale, sanatorii, săli de lectură etc.).
2. b) 2,0 m/s - pentru clădiri de locuit şi social-culturale;
3. c) 3,0 m/s - pentru hale industriale;
4. d) 4,0 m/s - pentru reţele termice de apă caldă şi apă fierbinte (racorduri şi reţele de distribuţie).
8.124 În instalaţiile cu regim hidraulic variabil în timp, dimensionarea conductelor se face astfel încât să se asigure stabilitatea hidraulică a instalaţiei. În acest caz, la baza coloanelor şi la branşamentul instalaţiei de încălzire se montează robinete cu presiune diferenţială.
8.125 Pentru instalaţiile de încălzire cu apă caldă cu circulaţie forţată, cu distribuţie inferioară, în calculul de dimensionare al coloanelor verticale se urmăreşte ca ecartul de presiune disponibil(ducere – întoarcere) la baza coloanelor să fie de cel puţin trei ori mai mare decât presiunea datorată gravitaţiei, considerată cu valoarea corespunzătoare temperaturii exterioare medii a perioadei de încălzire şi cu înalţimea corespunzătoare consumatorului cel mai sus plasat.
8.126 În cazul instalaţiilor de încălzire cu apă caldă, cu circulaţie forţată, cu distribuţie superioară, dimensionarea coloanelor se face pe baza presiunii disponibile rezultate din diferenţa dintre presiunea pompei şi presiunea gravitaţională.
8.127 În cazul branşării unei instalaţii de încălzire cu apă la o instalaţie existentă, dimensionarea se face în funcţie de presiunea disponibilă în punctele de racord pe ducere şi întoarcere.

Conducte de abur şi condensat

8.128 Dimensionarea conductelor de abur se face pe baza vitezelor maxime indicate în tabelul 8.10.

a) Dimensionarea conductelor de condensat cu circulaţie naturală (cădere liberă) se face conform tabelului 8.11, pentru condensat de joasă presiune sau tabelului 8.12, pentru condensat de medie presiune.

b) Conductele de condensat cu circulaţie forţată se dimensionează în mod similar cu conductele de apă caldă sau fierbinte cu circulaţie forţată.

Tabelul 8.10

Viteze maxime pentru calculul conductelor instalaţiilor de încălzire cu abur [m/s]

Diametrul nominal al conductei [inch], [mm]	Abur de joasă presiune				Abur de medie presiune
	Aburul în echicurent cu condensatul		Abur în contracurent cu condensatul
	Conducte orizontale	Coloane verticale	Conducte orizontale	Coloane verticale
3/8	11	18	2	3,5	35
1/2	14	20	2,5	4	35
3/4	18	22	3	5	35
1	22	25	4	6	40
1 1/4	25	30	5	7,5	40
1 1/2	30	35	6	9	40
50-75	35	40	8	11	40
75-150	40	50	10	14	50
peste 150	50	60	14	20	70

Tabelul 8.11 Dimensionarea conductelor de condensat de joasă presiune cu

circulaţie naturală (cădere liberă)

Diametrul nominal al conductei, [mm]	Conducte uscate		Conducte înecate, orizontale sau verticale, având lungimea:
	Orizontale	Verticale	sub 50 m	50-100 m	peste 100 m
	Cantitatea de căldură cedată de abur pentru formarea condensatului, [kW]
15	5	7	33	21	9
20	17	26	81	52	29
25	33	49	145	93	46
32	79	116	315	205	100
40	120	180	435	290	134
50	250	370	755	510	250
57	365	545	1100	720	365
64	495	735	1450	990	495
70	580	870	1750	1220	580
76	700	1050	2150	1450	700
82	870	1300	2620	1750	870
88	1050	1470	3100	2100	1050
94	1280	1920	3600	2330	1280
100	1450	2150	4100	2800	1450

Tabelul 8.12 Dimensionarea conductelor de condesat de medie presiune cu

circulaţie naturală (cădere liberă)

Panta ** hidraulică	Diametrul nominal al conductei [mm]
	15	20	25	32	40	50	65	80	100	125	150	200
	Debit de condensat [kg/h*]
1/100	100	200	400	900	1500	2800	6300	9300	17000	31000	53000	121000
1/200	80	150	300	600	1000	2000	4400	6600	12000	22000	37000	86000
1/300	50	130	250	500	800	1500	3500	5500	10000	18000	30000	70000
1/400	45	100	200	450	700	1400	3200	4700	8800	16000	26000	61000

1/500	40	90	190	430	650	1200	2900	4200	7700	14000	24000	54000
1/1000	30	60	120	290	450	850	2100	2900	5400	10000	17000	38000

* Valorile din tabel sunt valabile pentru condensat provenit din abur cu presiunea de 0,7-1,1 bar. Conductele de condensat provenit din abur cu presiunea de 1,1 – 8 bar au diametrul imediat superior celui rezultat din tabel.

** Lungimea echivalentă a rezistenţei locale, considerată la stabilirea pantei hidraulice a conductelor de condensat, va fi egală cu 1 m pentru fiecare piesă specială (cot, ramificaţie etc.) şi 5 m pentru fiecare armătură (ventil, clapetă etc.).

Calculul mecanic al conductelor

8.129 Calculul mecanic al conductelor este obligatoriu pentru reţelele termice de transport şi distribuţie de apă fierbinte, abur şi apă caldă.
8.130 Prin calculul mecanic al conductelor se determină:
1. a) grosimea peretelui ţevii;
2. b) dimensionarea suporturilor mobile şi fixe, precum şi stabilirea distanţei dintre suporturi:
3. c) dimensionarea compensatoarelor de dilatare.
8.131 La calculul mecanic al conductelor se iau în considerare eforturile generate de: presiunea agentului termic, greutatea proprie a conductelor pline cu apă şi izolate termic, frecarea pe suporţii mobili şi în compensatoarele cu presgarnitură şi forţele elastice ale compensatoarelor în formă de U, L şi Z; în cazul conductelor montate aerian se are în vedere şi acţiunea vântului, iar în zonele cu acţiuni seismice şi efectul acestor acţiuni.
8.132 În calculul mecanic al reţelelor termice sa iau în considerare următoarele:
1. a) coeficientul de frecare al suportului cu alunecare 0,3;
2. b) coeficientul de frecare al suportului cu rostogolire 0,05;
3. c) coeficientul de suprasarcină datorată tasării 1,0;
4. d) forţele verticale în suporturile fixe şi mobile se determină în ipoteza efectuării decalate în timp a probelor hidraulice;
5. e) presiunea interioară din conducte este presiunea nominală, definită potrivit prescripţiilor tehnice specifice ISCIR;
6. f) temperatura de calcul a conductei este temperatura maximă a agentului termic.
8.133 Dilatarea liniară (alungirea conductelor) se determină folosind relaţia:

L = x L x (tmax - tmont)

în care:

L = alungirea conductei, [cm];

= coeficientul de dilatare liniară; pentru oţel: = 0,0012 cm/m·grd

L = lungimea conductei compensate (distanţa între două reazeme fixe), [m]; tmax= temperatura maximă a agentului ter-mic, [0C];

tmont= temperatura de montaj a conductei, [0C].
8.134 Alegerea tipului de suport mobil şi a distanţei dintre suporturi se fac în conformitate cu recomandările din reglementările tehnice aplicabile şi a furnizorilor conductelor utilizate.
8.135 Alegerea tipului de suport fix şi a distanţei dintre suporturi se face potrivit reglementărilor de proiectare a sistemelor sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică şi a reţelelor preizolate şi a furnizorilor de echipamente.
8.136 Alegerea tipului de compensator de dilatare şi a condiţiilor de montare se face potrivit reglementărilor de proiectare a sistemelor sistemelor centralizate de alimentare cu energie

termică şi a reţelelor preizolate şi a furnizorilor de echipamente.
8.137 Conductele instalaţiilor interioare de încălzire vor respecta prevederile, referitoare la configuraţia traseului, preluarea dilatărilor şi susţineri, de la art.. 8.68. 8.71.
8.138 Prescripţiile privind calculul mecanic pentru condutele preizolate termic montate direct în sol se face potrivit reglementărilor de proiectare a reţelelor preizolate.

9. EXECUTAREA INSTALAŢIILOR DE ÎNCĂLZIRE

Condiţii generale de execuţie
1. 9.1 Executarea lucrărilor de instalaţii de încălzire se face în conformitate cu prevederile din proiectul de execuţie.
  1. (1) Proiectul de execuţie cuprinde toate datele tehnice şi economice necesare realizării instalaţiei.
  2. (2) Este obligatoriu ca proiectul de execuţie să fie verificat de către un verificator tehnic, conform prevederilor legale în vigoare la data realizării proiectului.
2. 9.2 Executarea instalaţiilor de încălzire centrală se face în coordonare cu celelalte lucrări de instalaţii şi construcţii.
  
  9.3. Pentru părţile de instalaţii de încălzire care intră sub incidenţa reglementărilor ISCIR, se respectă, la executarea, montajul şi punerea în funcţiune a acestora din prescripţiile tehnice specifice ISCIR.
  
  Verificarea materialelor şi echipamentelor
  (1) La depozitarea materialelor, agregatelor şi aparatelor de instalaţii se respectă instrucţiunile furnizorilor, precum si prevederile legale privind securitatea la incendiu şi protecţia muncii.
  
  9.6. Manipularea materialelor se face cu respectarea prevederilor privind securitatea muncii şi în aşa fel încât acestea să nu se deterioreze. Se dă o atenţie deosebită materialelor casante sau uşor deformabile (de ex: aparate de încălzire, conducte preizolate, ansambluri prefabricate cu aparatura de măsură şi control montată etc.).
  
  Îmbinarea şi etanşarea
  9.18. Legăturile la aparate se montează astfel încât să permită demontarea aparatelor sau a unora din părţile lor componente.
10. CONDIŢII TEHNICE PENTRU EFECTUAREA PROBELOR ŞI PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE A INSTALAŢIILOR DE ÎNCĂLZRE
1. 10.1 După executarea lucrărilor de instalaţii de încălzire, se efectuează probele.
2. 10.2 Probele pentru instalaţiile de încălzire sunt următoarele:
  1. a) proba la rece;
  2. b) proba la cald;
  3. c) proba de eficacitate.
    1. (1) Probele se fac atât la instalaţiile de încălzire noi cât şi la instalaţiile de încălzire existente la care s-au efectuat reparaţii capitale cu ocazia reabilitării şi modernizării acestora.
    2. (2) Probele se fac de către executant şi rezultatele se înscriu în procese verbale.
3. 10.3 Pentru efectuarea probelor la cald şi de eficacitate sunt necesare următoarele operaţii:
  1. a) pornirea instalaţiei;
  2. b) reglarea.
4. 10.4 În completarea probelor menţionate la articolul anterior, se prevăd probe de funcţionare ale echipamentelor.
  1. (1) Probele de funcţionare ale echipamentelor sunt verificări funcţionale specifice făcute asupra utilajelor şi aparatelor componente ale instalaţiilor de încălzire (pompe, cazane, schimbătoare de căldură, staţii de tratare a apei de adaos, sisteme de reglare automată, etc.)
  2. (2) Probele de funcţionare ale echipamentelor pot fi făcute separat sau pot fi simultane cu proba la cald sau proba de eficacitate.
  Proba la rece (de presiune)
5. 10.5 Proba la rece se face în scopul verificării rezistenţei mecanice şi a etanşeităţii elementelor instalaţiei de încălzire şi constă în umplerea cu apă a instalaţiei şi încercarea la presiune.
  1. (1) Caracteristicile de calitate ale apei de umplere, utilizată ca agent termic, trebuie să se înscrie în limitele indicate de producătorii de echipamente (cazane, schimbătoare de căldură, corpuri de încălzire).
  2. (2) Proba la rece - obligatorie pentru întreaga instalaţie - se face având racordate toate
    
    echipamentele din centrala termică, reţelele de conducte şi aparatele consumatoare de căldură (corpuri de încălzire, suprafeţe radiante, agregate de încălzire cu aer cald, etc.)
  3. (3) În cazul în care se folosesc corpuri de încălzire a căror rezistenţă nominală corespunde unei presiuni maxime mai reduse decât a restului instalaţiei, proba de presiune la rece a instalaţiei se face fără corpurile de încălzire respective, acestea fiind înlocuite fie cu corpuri de încălzire de inventar (rezistente la presiunea la care se face proba), fie cu conducte de scurtcircuitare a legăturilor de ducere-întoarcere.
6. 10.6 Proba la rece se execută înainte de finisarea elementelor instalaţiei (vopsiri, izolări termice, etc.), de închiderea acestora în canale nevizitabile sau în şanţuri, în pereţi şi planşee, de mascarea şi înglobarea lor în elementele de construcţii, precum şi de executarea finisajelor de construcţii.
  
  (1) Proba se execută în perioada de timp în care temperatura exterioară este mai mare de 5oC.
7. 10.7 În vederea executării probei la rece, se asigură deschiderea completă a tuturor armăturilor de închidere şi reglaj, închiderea conductelor de legătură la vasul de expansiune deschis, reglarea armăturilor de siguranţă de la cazane şi de la vasul de expansiune închis în concordanţă cu presiunea de probă, verificarea punctelor de racordare a instalaţiei la conducta de apă potabilă şi la pompa de presiune.
8. 10.8 Înainte de proba de presiune la rece instalaţia se spală cu apă.
  
  Spălarea instalaţiei cuprinde racordarea conductei de ducere a instalaţiei la conducta de apă, umplerea instalaţiei, racordarea conductei de întoarcere a instalaţiei la jgheabul de golire la canalizare şi menţinerea instalaţiei sub jet continuu până când în apa golită din instalaţie nu se mai observă impurităţi (nămol, nisip, etc.) Operaţia se repetă cu schimbarea sensului de circulaţie al apei.
9. 10.9 Presiunea de probă se determină în funcţie de presiunea maximă de regim şi de modul de execuţie al instalaţiei, astfel:
  1. a) o dată şi jumătate presiunea maximă de regim, dar nu mai mică de 5 bar, la instalaţii montate aparent şi la cele mascate sub finisaje uzuale;
  2. b) dublul presiunii de regim, dar nu mai mică de 5 bar, la instalaţiile ce au părţi care se maschează sub finisaje deosebite;
  3. c) presiunea prevăzută în caietul de sarcini, pentru părţile din instalaţii care se înglobează în elemente de construcţie (serpentine sau conducte în pereţi, plafoane sau pardoseli);
  4. d) la presiunile prescrise de instrucţiunile tehnice ISCIR, pentru părţile de instalaţii care sunt supuse prevederilor acestor prescripţii.
10. 10.10 Verificarea comportării instalaţiei la proba la rece poate fi începută imediat după punerea instalaţiei sub presiune, prin controlul tuturor îmbinărilor.
  
  (1) La îmbinările sudate controlul se face prin ciocănire, iar la restul îmbinărilor prin examinarea cu ochiul liber.
11. 10.11 Măsurarea presiunii de probă se începe după cel puţin 3 ore de la punerea instalaţiei sub presiune şi se face cu manometru înregistrator sau cu manometru indicator cu clasa de precizie 1,6, prin citiri la intervale de 10 minute. Durata probei este de 3 ore.
12. 10.12 Rezultatele probei la rece se consideră corespunzătoare dacă, pe toată durata probei, manometrul nu a indicat variaţii de presiune şi dacă la instalaţie nu se constată fisuri, crăpături sau scurgeri de apă la îmbinări şi presgarnituri.
  1. (1) În cazul constatării unor scăderi de presiune sau a defecţiunilor enumerate mai sus, se procedează la remedierea acestora şi se repetă proba.
  2. (2) Rezultatele probei se înscriu în procesul verbal al instalaţiei.
  3. (3) După executarea probei, golirea instalaţiei de apă este obligatorie, în cazul în care nu este prevăzută executarea succesivă a probei la cald.
  Pornirea instalaţiei
13. 10.13 Pornirea instalaţiei de încălzire, se efectuează după umplerea instalaţiei.
14. 10.14 La instalaţiile de încălzire cu apă, umplerea instalaţiei se face pe conducta de retur, cu apă tratată.
  1. (1) La umplere, organele de închidere sunt deschise; pe măsura umplerii şi dezaerisirii instalaţiei se închid armăturile de dezaerisire.
  2. (2) După terminarea umplerii se închide vana pe conducta de alimentare cu apă. La instalaţiile de încălzire cu abur se umple cu apă numai cazanul (nivel controlat la sticla de nivel a cazanului).
15. 10.15 După umplerea instalaţiei, se verifică atingerea presiunii minime impusă prin proiect şi se verifică menţinerea presiunii în instalaţie.
16. 10.16 În vederea pornirii instalaţiilor din centrala termică şi a cazanelor se efectuează următoarele operaţii pregătitoare:
  1. a) controlul poziţiei deschis a şibărelor pe canalele de fum ale cazanelor (în situaţia în care acestea există);
  2. b) controlul poziţiei închis a clapetei de explozie şi a uşii de curăţare de pe canalul de fum;
  3. c) controlul poziţiei deschis a dispozitivelor de admisie a aerului de ardere;
  4. d) deschiderea robinetelor pentru realizarea circulaţiei agentului termic prin cazane şi în instalaţie;
  5. e) pregătirea pompelor de circulaţie agent termic pentru intrarea în funcţiune ( poziţia deschis a armăturilor, existenţa tensiunii electrice de alimentare, etc.).
17. 10.17 Se verifică funcţionarea elementelor de siguranţă ale cazanelor şi corecta reglare a acestora (presiune de declanşare a supapelor, setările termostatelor etc.), conform prescripţiilor tehnice ISCIR.
18. 10.18 Se verifică funcţionarea sistemului de protecţie termică al cazanelor care limitează inferior temperatura de intrare a apei în cazane (pompa de recirculare, senzorul de temperatură, instalaţia de automatizare) .
19. 10.19 Se urmăreşte ordinea operaţiunilor de funcţionare a arzătorului cazanului:
  1. a) preventilarea focarului;
  2. b) admisia combustibilului;
  3. c) aprinderea flăcării.
    1. (1) Timpul de preventilare este indicat în cartea tehnică a arzătorului. La arzătoarele cu combustibil lichid preventilarea are loc după încălzirea electrică a capului duzei.
    2. (2) În lipsa combustibilului are loc oprirea de avarie şi este necesară repornirea manuală a arzătorului.
    3. (3) Dacă flacăra nu se aprinde, operaţie sesizată de supravegherea de flacără, arzătorul se opreşte şi necesită deblocarea manuală.
20. 10.20 La instalaţiile cu combustibil gazos, neautomatizate, se execută următoarele operaţii:
  1. a) introducerea în focar în zona arzătorului de gaz a aprinzătorului cu flacără, pe principiul gaz pe flacără;
  2. b) deschiderea progresivă a robinetului instalaţiei de gaz;
  3. c) scoaterea din focar a aprinzătorului după ce gazele au luat foc;
  4. d) reglarea debitului de gaz.
21. 10.21 În timpul reglării arzătorului se măsoară presiunea combustibilului.
22. 10.22 Se stabileşte conţinutul de CO în limitele prescrise prin reglarea poziţie clapetei de aer, efectuându-se măsurări la priza de la canalul de gaze de ardere.
23. 10.23 După aprinderea focului la cazan se execută următoarele operaţii:
  1. a) reglarea accesului aerului secundar, astfel ca flacăra să aibă lungimea normală şi arderea să fie completă;
  2. b) pornirea pompelor de circulaţie;
  3. c) urmărirea creşterii lente a temperaturii apei din cazan şi limitarea acesteia la valoarea prevăzută;
  4. d) urmărirea realizării tirajului pentru a asigura arderea completă a combustibilului; se va urmări ca flacăra să ardă fără fum.
24. 10.24 În vederea evitării şocurilor termice şi hidraulice, la punerea în funcţiune a instalaţiilor de încălzire cu abur de joasă presiune se deschid toate ventilele de închidere pe conductele de legătură, coloane, corpuri de încălzire, separatoare de condensat şi robinete pe conductele de condensat şi se asigură eliminarea aerului din instalaţie şi drenarea condensatului.
  
  (1) Când instalaţia s-a încălzit se închid conductele ocolitoare ale separatoarelor de condensat, astfel încât condensatul să circule numai prin acestea.
  
  Reglarea
25. 10.25 Reglarea instalaţiei la punerea în funcţiune se face în scopul realizării parametrilor proiectaţi.
26. 10.26 Reglarea instalaţiei poate fi efectuată pe încăperi, pe grupuri de încăperi, pe clădiri sau grupuri de clădiri cu acelaşi regim de funcţionare.
27. 10.27 Reglarea parametrilor agenţilor termici se face de regulă central, la sursa de producere a căldurii (centrală termică sau punct termic), completată cu reglajul local, la consumatorii de căldură.
28. 10.28 Reglarea se realizează, pe baza graficului de reglaj al furnizării căldurii, prin următoarele operaţii:
  1. a) în funcţie de temperatura exterioară se ridică temperatura agentului termic la valoarea prevăzută în graficul de reglaj, pentru debitul de agent termic proiectat;
  2. b) se măsoară pe ramuri, temperatura agentului termic;
29. 10.29 Pentru repartizarea corectă a debitelor de agent termic pe ramurile instalaţiei de încălzire, se parcurg următoarele etape:
  1. a) se verifică debitul şi presiunea pompei sau pompelor;
  2. b) se reglează debitul şi presiunea la valorile prevăzute în proiect;
  3. c) se porneşte întreaga instalaţie cu toate vanele complet deschise;
  4. d) robinetele cu dublu reglaj de la corpurile de încălzire sunt poziţionate la treptele de reglaj primar (prereglare) prevăzute în proiect, reglajul secundar fiind deschis la maximum;
  5. e) robinetele termostatice se deschid complet;
  6. f) se închid treptat vanele ramurilor de pe conductele de ducere pentru a se obţine aceeaşi temperatura pe conductele de întoarcere; (se admite o diferenţă dintre temperaturile de pe conductele de întoarcere de maximum 2 oC) ;se notează numărul de ture de închidere al fiecărei vane;
  7. g) se urmăreşte timp de minimum 12 ore dacă se menţin temperaturile reglate;
  8. h) se sigilează pe poziţia respectivă vanele de reglaj;
    
    Proba la cald
30. 10.30 Proba la cald are drept scop verificarea etanşeităţii, a modului de comportare a elementelor instalaţiei la dilatare şi contractare, a circulaţiei agentului termic. La centralele termice, proba la cald cuprinde, în mod obligatoriu, verificarea randamentului de funcţionare al cazanelor, care trebuie să corespundă datelor indicate în cartea tehnică a fiecărui cazan.
  
  (1) Proba la cald se execută la toate instalaţiile de încălzire indiferent de agentul termic utilizat, pe întreaga instalaţie sau pe părţi de instalaţie care pot funcţiona separat.
31. 10.31 Proba la cald se efectuează înaintea finisării (vopsirii, izolării), mascării sau închiderii elementelor instalaţiilor în canale nevizitabile sau în şanţuri, în pereţi sau planşee, cu excepţia elementelor înglobate în elementele de construcţii (serpentine sau conducte în pereţi, plafoane sau pardoseli), dar numai după închiderea completă a clădirii şi după efectuarea probei la rece.
32. 10.32 Pentru efectuarea probei la cald, instalaţiile interioare se alimentează, de preferinţă, cu agent termic de la sursa definitivă. În cazul în care aceasta nu a fost pusă în funcţiune, alimentarea se poate face de la o sursă provizorie.
  
  (1) Sursa de căldură asigură debitul, presiunea şi temperatura agentului termic potrivit prevederilor proiectului instalaţiei. Calitatea apei corespunde prevederilor proiectului sau prescripţiilor tehnice.
33. 10.33 Proba la cald se face în două faze:
  1. (1) În faza I, după ce în instalaţie s-a realizat presiunea minimă, agentul termic se încălzeşte până la 50oC şi se menţine această temperatură în limitele unei variaţii de 5oC.
  2. (2) Dacă instalaţia este cu circulaţie prin pompare, pompele se pun în funcţiune. După 2 ore de funcţionare se face controlul la toate corpurile de încălzire, constatând cu mâna sau cu un termometrul de contact temperatura la partea superioară şi la partea inferioară a corpurilor de încălzire. Nu se admit diferenţe mai mari de 3oC între corpurile de încălzire.
  3. (3) Se controlează temperatura conductelor de distribuţie şi a coloanelor şi se corectează temperatura prin robinetele de reglaj.
  4. (4) La instalaţiile cu pompe de circulaţie se controlează, cu ajutorul a două manometre montate, unul pe racordul de intrare, celălalt pe racordul de ieşire al pompei, dacă aceasta asigură presiunea necesară.
  5. (5) La instalaţiile cu vase de expansiune închise se verifică presiunea din instalaţie pentru a nu depăşi presiunea maximă admisibilă.
  6. (6) În faza a II-a, se ridică temperatura agentului termic la valoarea nominală (în limitele a 5oC) şi, după 2 ore de funcţionare, se verifică dacă nu apar pierderi de apă la îmbinări, la corpurile de încălzire şi la armături.
  7. (7) Se controlează dacă dilatările conductelor se produc în sensul prevăzut în proiect, şi dacă
    
    sunt preluate în bune condiţii încât să nu apară neetanşeităţi, iar punctele fixe să nu se deplaseze.
  8. (8) Se verifică dezaerisirea instalaţiei.
  9. (9) În timpul probei se urmăreşte funcţionarea pompelor, şi a motoarelor electrice, cuplajele şi armăturile.
  10. (10) La răcirea instalaţiei se examinează din nou toată instalaţia spre a se controla etanşeitatea.
34. 10.34 După răcirea instalaţiei la temperatura ambiantă, se reia proba la cald şi se controlează etanşeitatea.
  1. (1) Dacă, după efectuarea celei de a doua probe la cald, instalaţia nu prezintă neetanşeităţi sau încălziri neuniforme, proba se consideră corespunzătoare.
  2. (2) După efectuarea probei, instalaţia se goleşte dacă, până la intrarea în funcţionare, există pericolul de îngheţ.
  3. (3) După proba la cald efectuată de executant, rezultatele probei se consemnează într-un proces verbal.
35. 10.35 La centralele şi punctele termice, anterior probei la cald pentru întreaga instalaţie se face o probă parţială, în care se porneşte instalaţia şi se ţine sub observaţie cel puţin o oră, verificând în principal:
  1. a) montarea echipamentului şi conductelor astfel încât să se asigure spaţiile necesare prevăzute pentru exploatare;
  2. b) modul de manevrare al armăturilor;
  3. c) dacă aparatele şi agregatele care au piese în mişcare (pompe, injectoare, exhaustoare, etc.) nu produc zgomote sau vibraţii, dacă s-au respectat prevederile de atenuare şi împiedicare a transmiterii zgomotelor sau vibraţiilor la elementele construcţiei, dacă s-au executat atenuatoarele de zgomot, izolările fonice, straturile antivibraţie la postamente, etc;
  4. d) executarea corectă şi etanşeitatea canalelor de fum, a coşului, a uşilor de vizitare, etc.;
  5. e) asigurarea aerului necesar arderii, prin examinarea flăcării la cazane, care trebuie să fie vie şi să nu producă fum.
    
    (1) Cu ocazia probei parţiale, prealabile probei la cald pentru întreaga instalaţie, se recomandă să se facă şi probele de funcţionare a echipamentelor în centrala termică sau punctul termic.
    
    Proba de eficacitate
36. 10.36 Se efectuează proba de eficacitate a instalaţiei pentru a verifica dacă instalaţia realizează în încăperi gradul de încălzire prevăzut în proiect.
  1. (1) Ea se execută cu întreaga instalaţie în funcţiune şi numai după ce toată clădirea a fost terminată.
  2. (2) Pentru ca verificarea să fie concludentă, se alege o perioadă rece, în care temperaturile exterioare să fie sub 0oC şi valoarea lor medie zilnică să nu varieze cu mai mult de 3oC faţă de temperatura exterioară medie a două zile precedente.
37. 10.37 Pentru proba de eficacitate a instalaţiei de încălzire centrală cu corpuri de încălzire se încălzeşte clădirea cu cel puţin trei zile înaintea probei, iar în ultimele 48 ore înaintea probei, agentul termic se reglează conform graficului de reglaj, în limita unor abateri de 2oC.
  
  (1) Pe timpul probei instalaţia trebuie să funcţioneze continuu şi toate uşile şi ferestrele clădirii să fie închise.
38. 10.38 Proba de eficacitate durează 12 ore, cu măsurări din oră în oră.
39. 10.39 Se măsoară temperaturile aerului exterior şi ale agentului termic pe conductele de ducere şi întoarcere, verificându-se corelarea acestor parametri cu graficului de reglaj.
40. 10.40 În funcţie de destinaţia încăperilor, se măsoară şi se citesc temperaturile interioare din încăperi cu ajutorul unor termometre cu glob, în condiţiile precizate de SR 1907/2.
  1. (1) În cadrul probei se urmăreşte stabilitatea şi uniformitatea temperaturii aerului din încăperi.
  2. (2) Dacă clădirea este expusă însoririi nu se iau în consideraţie citirile de temperaturi efectuate între orele 11 şi 16.
41. 10.41 Pentru a asigura precizia măsurărilor se recomandă alegerea de termometre cu gradaţii corespunzătoare, şi anume:
  1. a) pentru temperaturi exterioare 1/5oC
  2. b) pentru temperaturi interioare 1/5oC
  3. c) pentru temperaturile agentului termic 1/2oC
    
    (1) Verificarea termometrelor se face înainte de folosire, iar în timpul măsurărilor sunt ferite de influenţe perturbatorii (curenţi de aer, radiaţii termice, căldură umană etc.).
42. 10.42 Încăperile în care se măsoară temperatura interioară, sunt:
  1. a) la parter: încăperile de colţ şi cele alăturate intrărilor neîncălzite, în mod obligatoriu şi alte camere după apreciere;
  2. b) la ultimul nivel: încăperile de colţ, în mod obligatoriu şi, alte încăperi, după apreciere;
  3. c) la nivelurile curente se aleg cel puţin 10 % din numărul camerelor.
    
    (1) La clădirile cu multe niveluri se asigură efectuarea a cel puţin câte o măsurare la fiecare nivel.
43. 10.43 La încălzirea cu aer cald, chiar şi în cazul combinării acesteia cu încălzirea cu corpuri de încălzire, se fac - pe lângă măsurările de temperatură menţionate anterior - măsurări ale vitezei aerului, în conformitate cu prevederile “Normativului pentru proiectarea şi executarea şi exploatarea instalaţiilor de ventilare şi climatizare”- I 5.
44. 10.44 Rezultatele probei de eficacitate se consideră satisfăcătoare, dacă temperaturile aerului interior corespund cu cele din proiect, cu o abatere de la -0,5oC până la 1oC în clădirile civile şi de la -1oC la 2oC în încăperile de producţie.
  1. (1) În cazul în care, mai mult de 10% din rezultatele măsurărilor de temperatură nu se încadrează în aceste limite, proba se consideră necorespunzătoare şi trebuie să fie reluată, după efectuarea remedierilor.
  2. (2) Rezultatele probei de eficacitate a instalaţiei de încălzire centrală se consemnează într-un proces verbal.
45. 10.45 Probele instalaţiilor de încălzire centrală (proba de eficacitate, proba la cald şi proba la rece) sunt faze determinante ale execuţiei lucrărilor şi se fac de executant în prezenţa beneficiarului (dirigintele de şantier) şi proiectantului.
11. RECEPŢIA ŞI INTRAREA ÎN EXPLOATARE
1. 11.1 (1) Recepţia este activitatea prin care beneficiarul/investitorul declară că acceptă lucrarea şi că o preia, cu sau fără obiecţii, pentru a fi dată în folosinţă. Recepţia se efectuează atât la lucrări noi cât şi la intervenţiile în timp asupra construcţiilor existente (modernizări, extinderi, reparaţii capitale) şi se realizează în două etape:
  1. a) recepţia la terminarea lucrărilor
  2. b) recepţia finală, la expirarea perioadei de garanţie.
    
    (2) Recepţia lucrărilor instalaţiilor de încălzire este o parte componentă a recepţiei construcţiei şi se desfăşoară în conformitate cu “Regulamentul de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora“, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 273/1994, cu modificările şi completările ulterioare.
2. 11.2 Recepţia la terminarea lucrărilor de instalaţii de încălzire trebuie să constate dacă lucrările au fost terminate şi dacă instalaţiile funcţionează la parametrii proiectaţi.
3. 11.3 Examinarea instalaţiilor realizate se face prin efectuarea următoarelor operaţii de control:
  1. a) controlul de bună execuţie a instalaţiei
  2. b) verificări ale elementelor componente ale instalaţiilor
12. EXPLOATAREA INSTALAŢIILOR DE ÎNCĂLZIRE
1. 12.1 Exploatarea instalaţiilor de încălzire se face, de regulă, de către operatori de instalaţii
  
  /specialişti atestaţi/autorizaţi, după caz, conform prevederilor legale în vigoare.
2. 12.2 Exploatarea instalaţiilor de încălzire se poate face de către personalul propriu al beneficiarului sau de către o firmă specializată. Preluarea exploatării instalaţiilor de încălzire se face pe baza unui Proces verbal de predare – primire în exploatare a instalaţiilor de încălzire.
  
  Condiţii generale de livrare şi utilizare a energiei termice
3. 12.3 Livrarea şi utilizarea energiei termice se face pe baza unui contract între furnizorul şi utilizatorul energiei termice.
4. 12.4 Contractul trebuie să corespundă legislaţiei în vigoare şi trebuie să cuprindă, în principal, următoarele prevederi minime specifice:
  1. a) obiectul contractului;
  2. b) definirea agentului termic livrat;
  3. c) puterea termică şi energia, contractate;
  4. d) calitatea agentului termic livrat şi returnat la sursă;
  5. e) regimul de presiune şi temperatură a agentului termic livrat şi returnat;
  6. f) modul de furnizare a cantităţilor de energie termica şi condiţiile de consum;
  7. g) prevederi precise privind durata reviziilor şi reparaţiilor - precum şi penalităţile prevăzute în cazul depăşirii duratei de întrerupere a alimentării cu căldură a consumatorilor;
  8. h) drepturile şi obligaţiile consumatorilor;
  9. i) drepturile şi obligaţiile furnizorilor de energie termică;
  10. j) modul de contorizare al energiei termice;
  11. k) delimitarea instalaţiilor proprietate a consumatorului faţă de instalaţiile proprietate a furnizorului;
  12. l) tariful pentru energia termică livrată şi modalităţile de plată;
  13. m) convenţii privind serviciile de exploatare, etc.
5. 12.5 Delimitarea instalaţiilor între furnizorul şi consumatorul de energie termică sau între distribuitorul şi consumatorul de energie termică şi racordarea consumatorilor la reţeaua termică se face în conformitate cu legislaţia specifică aplicabilă la data încheierii contractului.
6. 12.6 Măsurarea energiei termice consumate se face cu aparate de măsură, montate în puncte de delimitare a instalaţiilor. Când aceste aparate sunt montate în alte puncte, se aplică corecţii corespunzătoare pierderilor de căldură şi de agent termic între punctul de măsurare şi consumator, cu respectarea metodologiei şi legislaţiei în vigoare.
  
  Condiţii generale de exploatare a instalaţiilor
7. 12.7 Exploatarea instalaţiilor de încălzire trebuie să asigure menţinerea funcţionării normale a instalaţiilor şi încadrarea acestora în parametrii de performanţă proiectaţi.
  
  Asigurarea nivelurilor minime de performanţă este obligatorie pe toată durata de exploatare a instalaţiilor de încălzire centrală.
8. 12.8 Pe parcursul exploatării instalaţiilor de încălzire se verifică periodic compoziţia chimică a apei din instalaţie, luându-se măsuri pentru încadrarea acesteia în parametrii normaţi.
  
  Supravegherea instalaţiilor şi verificări periodice
9. 12.9 Supravegherea instalaţiilor de încălzire se face permanent, conform instrucţiunilor de exploatare, prin urmărire directă sau prin sistemul dispecer.
10. 12.10 Urmărirea directă a funcţionării instalaţiilor de încălzire se face prin controlul şi verificarea instalaţiilor de către personalul de exploatare. Această activitate constă în:
  1. a) observarea şi înregistrarea indicaţiilor aparatelor de măsură şi înregistrare montate în instalaţie şi în încăperi;
  2. b) observarea funcţionării normale a echipamentelor şi a elementelor componente ale instalaţiei şi încadrarea în regimurile de funcţionare prescrise;
  3. c) menţinerea în poziţia stabilită a dispozitivelor de reglare.
11. 12.11 Verificarea periodică a instalaţiilor de încălzire cuprinde:
  1. a) verificarea periodică propriu-zisă;
  2. b) raportul tehnic şi planul de măsuri.
    
    Verificări în centrala termică
12. 12.12 În centrala termică, se urmăreşte funcţionarea elementelor care realizează siguranţa instalaţiei, astfel:
  1. a) la cazane: - funcţionarea armăturilor de siguranţă;
  2. b) la schimbătoarele de căldură: - întreruperea alimentării cu agent termic primar şi funcţionarea armăturilor de siguranţă ;
  3. c) la vasele de expansiune: - funcţionarea dispozitivelor şi a armăturilor de siguranţă;
  4. d) la aparatele de măsură: - pe circuitele care realizează siguranţa funcţionării, se marchează cu roşu valorile limită permise.
13. 12.13 Se urmăreşte menţinerea agentului termic la temperatura prevăzută în graficul de reglare, în condiţiile în care debitul de agent termic este conform proiectului.
14. 12.14 Se verifică presiunea în centrala termică la:
  1. a) vasul de expansiune închis;
  2. b) pompele de circulaţie;
  3. c) în instalaţie.
    
    Verificări în punctul termic
15. 12.15 Verificările în punctul termic urmează procedura din centralele termice cu excepţia prevederilor referitoare la funcţionarea cazanelor.
  
  Verificări în instalaţia interioară de încălzire
16. 12.16 La instalaţia interioară de încălzire se verifică:
  1. a) realizarea temperaturilor interioare prescrise în încăperi;
  2. b) buna funcţionare a corpurilor de încălzire;
  3. c) manevrarea uşoară a organelor de închidere, reglare, dezaerisire, golire;
  4. d) etanşarea la îmbinările între conducte şi între acestea şi alte elemente
  5. e) ale instalaţiei;
  6. f) preluarea dilatărilor şi asigurarea mişcării libere a conductelor ;
  7. g) asigurarea mişcării de dilatare la trecerea conductelor prin elementele
  8. h) de construcţii şi a etanşeităţii faţă de acestea;
  9. i) stabilitatea susţinerii conductelor şi echipamentelor ;
  10. j) posibilitatea de control a elementelor de instalaţii înglobate sau mascate prin
  11. k) elemente de construcţie; semnalarea lipsei de etanşare, accesul uşor la elementele mascate.
    
    Exploatarea curentă a instalaţiilor de încălzire. Corectarea regimului de funcţionare
17. 12.17 Exploatarea instalaţiilor de încălzire se realizează prin următoarele activităţi:
  1. a) supravegherea continuă şi verificarea periodică a instalaţiilor;
  2. b) reglarea regimului de funcţionare a instalaţiilor pentru satisfacerea cerinţelor consumatorilor.
18. 12.18 Reglarea furnizării căldurii se face centralizat, la sursă (centrală termică, punct termic) conform instrucţiunilor de exploatare în funcţie de tipul de reglaj: reglaj calitativ, reglaj cantitativ, reglaj mixt.
  
  În funcţie de mijloacele prin care se efectuează, reglarea poate fi manuală sau automată.
19. 12.19 La nivelul aparatelor de încălzire se face reglarea locală, conform cerinţelor beneficiarului, cu robinete cu cap termostat sau robinete cu trei căi.
  
  Prevenirea şi stingerea incendiilor pe durata exploatării instalaţiilor
20. 12.20 Respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor precum şi echiparea şi dotarea cu mijloace şi echipamente de prevenire şi stingere a incendiilor la construcţii este obligatorie pe întreaga durată de exploatare a instalaţiilor de încălzire aferente construcţiilor.
13. ÎNTREŢINEREA INSTALAŢIILOR DE ÎNCĂLZIRE
1. 13.1 Întreţinerea instalaţiilor de încălzire este o activitate de exploatare, desfăşurată permanent, prin efectuarea de intervenţii ori de câte ori este nevoie, pentru menţinerea funcţionării instalaţiilor la parametrii stabiliţi prin proiect.
  
  Întreţinerea instalaţiilor din centrala termică
2. 13.2 Principalele operaţii de întreţinere sunt:
  1. a) la cazane:
  2. b) la arzătoare:
  3. c) la vasele de expansiune închise, cu membrană se verifică:
  4. d) la pompe şi/sau ventilatoare:
  5. e) la schimbătoare de căldură:
  6. f) la aparatele de măsură şi control şi contoare:
  7. g) la armături:
  8. h) la organele de reţinere şi supapele de siguranţă:
  9. i) la separatoarele de nămol:
  10. j) la conducte şi izolaţii:
  11. k) la canale şi coşul de fum:
3. 13.3 Pentru identificarea circuitelor din ansamblul instalaţiei din centrala termică se prevăd etichete pe circuitele funcţionale:
  1. a) la distribuitoare şi colectoare, pe robinete, la ramificaţii;
  2. b) etichete cu caracteristicile cazanelor, pompelor şi schimbătoarelor de căldură;
  3. c) indicatoare de avertizare a accesului oprit, a sensului de circulaţie;
  4. d) marcarea locurilor de control;
  5. e) etichete cu inscripţia închis–deschis, pentru identificarea poziţiei de funcţionarea instalaţiei.
    
    Întreţinerea instalaţiilor din punctul termic
4. 13.4 Operaţiile de întreţinere ale aparaturii şi elementelor componente ale punctelor termice se efectuează conform aceloraşi proceduri ca şi la întreţinerea instalaţiilor din centrala termică cu excepţia cazanelor.
  
  Întreţinerea instalaţiilor interioare
5. 13.5 Întreţinerea instalaţiei interioare de încălzire se face cu scopul de a asigura funcţionarea instalaţiei, realizând parametrii prevăzuţi în proiect.
  
  Se efectuează următoarele operaţiuni de întreţinere:
  1. a) verificarea etanşeităţii la îmbinări;
  2. b) verificarea funcţionării robinetelor;
  3. c) curăţarea elementelor exterioare ale corpurilor de încălzire;
  4. d) ungerea mecanismelor ce au piese în mişcare, conform instrucţiunilor de folosire;
  5. e) fixarea suporţilor slăbiţi;
  6. f) verificarea funcţionării dispozitivelor de dezaerisire şi golire;
  7. g) verificarea protecţiei anticorozive a conductelor şi suporţilor şi remedierea
  8. h) defectelor;
  9. i) verificarea stării izolaţiilor termice a conductelor şi a aparatelor.
    
    Reparaţiile
6. 13.6 Reparaţiile care se efectuează la instalaţiile de încălzire sunt de două tipuri, şi anume :
  1. a) reparaţii planificate;
  2. b) reparaţii accidentale.
7. 13.7 Reparaţiile planificate sunt următoarele :
  1. a) reparaţii curente - se realizează, de regulă, fără scoaterea din funcţiune a instalaţiei.
  2. b) reparaţii capitale-se execută la termene fixate de reglementări în funcţie de durata normată de serviciu a instalaţiei.
    1. (1) Reparaţiile capitale se planifică a fi efectuate în perioada de întrerupere a funcţionării instalaţiei (de regulă vara), împreună cu alte lucrări care ar conduce la întreruperea în funcţionare (reţele exterioare, instalaţii interioare, partea de construcţii).
    2. (2) La alegerea perioadei de timp dintre două reparaţii capitale se ţine seama şi de recomandările producătorului de echipamente.
8. 13.8 Planificarea reparaţiilor se face în baza reviziilor periodice ale instalaţiei.
  1. (1) Revizia instalaţiei urmăreşte să stabilească starea tehnică a elementelor componente ale instalaţiei şi să descopere defecţiunile care trebuie înlăturate pentru aducerea instalaţiei în starea iniţială; revizia are ca obiect, în principal, etanşeitatea reţelei de conducte, funcţionalitatea echipamentelor, reglarea manuală şi automată.
  2. (2) Revizia se realizează în perioada în care instalaţia nu funcţionează, de regulă în sezonul cald. Concluziile se înscriu într-un Registru de evidenţă a activităţii de control, verificare şi revizie a instalaţiilor de încălzire.
9. 13.9 Reparaţiile accidentale se realizează în caz de incidente, defecţiuni sau avarii ; ele se execută de către firme specializate în baza unor contracte de prestări de servicii.
10. 13.10 Reparaţiile efectuate se înscriu în Jurnalul evenimentelor instalaţiei de încălzire.
  
  În urma lucrărilor de reparaţii se modifică, dacă este necesar, Fişa tehnică a instalaţiei şi Instrucţiunile de exploatare.
11. 13.11 Reparaţiile la echipamentele care intră sub incidenţa reglementărilor ISCIR (cazane, schimbătoare de căldură, recipiente sub presiune, etc.) se fac in conformitate cu prevederile Prescripţiilor Tehnice ISCIR, specifice .
  
  Defecţiuni, incidente, avarii
12. 13.12 În vederea asigurării unui cadru normal de intervenţie în funcţionarea instalaţiilor de încălzire se iau următoarele măsuri:
  1. a) executarea instructajelor şi exerciţiilor de prevenire a incidentelor;
  2. b) reglarea şi întreţinerea în stare de funcţionare a dispozitivelor de siguranţă şi a aparatelor de măsură şi control;
  3. c) cunoaşterea de către personalul de exploatare a instrucţiunilor de exploatare şi a documentaţiilor tehnice ale utilajelor;
  4. d) elaborarea şi afişarea schemelor operative de intervenţie pentru incidente şi avarii;
  5. e) menţinerea intactă a plăcii de identificare pe echipamentele respective;
13. 13.13 La apariţia defecţiunilor se execută reparaţiile necesare, menţinând în permanenţă în siguranţă funcţionarea instalaţiilor. Se iau măsuri imediate pentru prevenirea distrugerii echipamentelor, conductelor şi armăturilor.
14. 13.14 În cazul avariei parţiale sau totale a unor echipamente, se separă echipamentul avariat de restul instalaţiilor, astfel:
  1. a) la cazane, se închide alimentarea cu combustibil şi după răcirea cazanului, se
  2. b) închid şi vanele agentului termic;
  3. c) la schimbătoare de căldură, se închid vanele agentului termic primar şi apoi ale celui secundar;
  4. d) la pompe, după răcirea cazanului, se opreşte electromotorul şi apoi se închid vanele la aspiraţia şi refularea pompei;
  5. e) la corpuri de încălzire, se închid armăturile de separare pe ducere şi întoarcerea agentului termic.
15. 13.15 În cazul în care incidentul din centrala termică necesită întreruperea alimentării cu căldură, timpul de întrerupere se limitează la strictul necesar, efectuîndu-se următoarele operaţii : depistarea şi localizarea incidentului, golirea, repararea, umplerea instalaţiei şi repunerea în funcţiune.
  1. (1) Dacă temperatura exterioară este sub 5oC se recomandă limitarea timpului de întrerupere la 4 ore. Pentru avarii care necesită un timp mai îndelungat se iau următoarele măsuri speciale:
    1. a) închiderea şi golirea instalaţiilor;
    2. b) asigurarea alimentării provizorii cu agent termic sau apă caldă de consum din alte surse.
16. 13.16 În vederea efectuării operative a reparaţiilor după un incident, se recomandă ca unitatea de exploatare, să dispună de rezerve de echipament de tipul celor aflate în exploatare care au avut o fiabilitate redusă.
17. 13.17 Toate defecţiunile, incidentele şi avariile precum şi remedierea acestora se consemnează în procese-verbale.
14. PROTECŢIA, SIGURANŢA ŞI IGIENA MUNCII
1. 14.1 Pe toată durata de exploatare a instalaţiilor de încălzire (inclusiv revizii, reparaţii, înlocuiri,etc.) se respectă cerinţele referitoare la protecţia, securitatea şi igiena muncii.
2. 14.2 Verificările, probele şi încercările echipamentelor componente ale instalaţiilor de încălzire se efectuează respectându-se instrucţiunile specifice de protecţie a muncii în vigoare pentru fiecare categorie de echipamente.
3. 14.3 Instalaţiile se echipează cu dispozitivele de protecţie necesare menţionate în norme.
4. 14.4 Zonele periculoase sau cele cu instalaţii în probe se îngrădesc şi se avertizează, interzicându-se accesul persoanelor neautorizate.
5. 14.5 Măsurile de protecţia muncii menţionate la articolele anterioare nu sunt limitative şi se completează cu măsurile de protecţie a muncii specificate cuprinse în instrucţiunile de exploatare ale instalaţiilor respective, care se afişează la locul de muncă.

Anexa 1 LISTA STANDARDELOR APLICABILE LA PROIECTAREA ŞI EXECUTAREA INSTALAŢIILOR DE ÎNCĂLZIRE CENTRALĂ

Pentru standardele nedatate, se aplică ultima ediţie în vigoare a documentului de referinţă (inclusiv, eventualele amendamente)

Nr.crt.	Indicativ	Denumire
1.	SR 4369:2012	Instalaţii de încălzire şi ventilare. Terminologie.
2.	SR 1907-1-97	Instalaţii de încălzire. Necesarul de căldură de calcul. Prescripţii de calcul.
3.	SR 1907-2-97	Instalaţii de încălzire. Necesarul de căldură de calcul. Temperaturi interioare convenţionale de calcul.
4.	SR 1907-1-2014	Instalaţii de încălzire. Necesarul de căldură de calcul. Prescripţii de calcul.
5.	SR 1907-2-2014	Instalaţii de încălzire. Necesarul de căldură de calcul. Temperaturi interioare convenţionale de calcul.
6.	SR 4839-97	Instalaţii de încălzire. Numărul anual de grade-zile.
7.	STAS 1797/1-79	Instalaţii de încălzire centrală. Dimensionarea corpurilor de încălzire. Prescripţii generale
8.	STAS 1797/2-88	Instalaţii de încălzire centrală. Dimensionarea radiatoarelor de fontă
12.	STAS 11984-83	Instalaţii de încălzire centrală. Suprafaţa echivalentă termic a corpurilor de încălzire
14.	SR EN 305:2000	Schimbătoare de căldură. Definiţii ale performanţelor schimbătoarelor de căldură şi procedura generală de încercare pentru determinarea performanţelor tuturor schimbătoarelor de căldură
16.	STAS 3417-85	Coşuri şi canale de fum pentru instalaţii de încălzire centrală. Prescripţii de calcul termotehnic
18.	STAS 177-89	Produse petroliere. Combustibil lichid pentru uz neindustrial, tip P şi tip M
19.	STAS 54-80	Combustibil lichid uşor.
21.	STAS 1308/1-90	Combustibili solizi. Cărbuni şi brichete de cărbuni destinaţi scopurilor energetice. Reguli pentru verificarea calităţii
23.	STAS 4377-76	Compensatoare de dilataţie. Compensatoare plane în formă de U, L, Z. Prescripţii de calcul.
24.	SR 8591-97	Reţele edilitare subterane. Condiţii de amplasare.

1. PRESCRIPŢII GENERALE

SR 4369 Instalaţii de încălzire şi ventilare. Terminologie.
2. CALCULUL INSTALAŢIILOR INTERIOARE

SR 1907-1:1997 Instalaţii de încălzire. Necesarul de căldură de calcul. Prescripţii de calcul.

SR 1907-1:1997/A91:2014 Instalaţii de încălzire. Necesarul de căldură de calcul. Prescripţii de

calcul.

SR 1907-2:1997 Instalaţii de încălzire. Necesarul de căldură de calcul. Temperaturi interioare convenţionale de calcul.

SR 1907-2:1997/A91:2014 Instalaţii de încălzire. Necesarul de căldură de calcul. Temperaturi

interioare convenţionale de calcul.

SR 1907-1:2014 Instalaţii de încălzire. Necesarul de căldură de calcul. Metodă de calcul.

SR 1907-2-2014 Instalaţii de încălzire. Necesarul de căldură de calcul. Temperaturi interioare convenţionale de calcul.

SR 4839 Instalaţii de încălzire. Numărul anual de grade-zile.
3. CORPURI DE ÎNCĂLZIRE

STAS 1797-1 Instalaţii de încălzire centrală. Dimensionarea corpurilor de încălzire. Prescripţii generale.

STAS 1797-2 Instalaţii de încălzire centrală. Dimensionarea radiatoarelor de fontă. SR EN 442-1 Radiatoare şi convectoare. Partea 1: Specificaţii şi condiţii tehnice. SR EN 442-2 Radiatoare şi convectoare. Partea 2: Metode de încercare şi evaluare.

STAS 11984 Instalaţii de încălzire centrală. Suprafaţa echivalentă termic a corpurilor de încălzire.
4. CENTRALE TERMICE

SR EN 12952 (standard pe părţi) Cazane cu ţevi de apă. Instalaţii auxiliare. SR EN 12953 (standard pe părţi) Cazane cu ţevi de fum. Instalaţii auxiliare

SR EN 305 Schimbătoare de căldură. Definiţii ale performanţelor schimbătoarelor de căldură şi procedură generală de încercare pentru determinarea performanţelor tuturor schimbătoarelor de căldură

SR EN 15502-2-2 Cazane de încălzire centrală care utilizează combustibili gazoşi.

Partea 2-2: Standard specific pentru aparatele de tip.

STAS 3417 Coşuri şi canale de fum pentru instalaţii de încălzire centrală. Prescripţii de calcul termotehnic.

SR EN 15287-1 Coşuri de fum. Proiectare, instalare şi punere în funcţiune a coşurilor de fum.

Partea 1: Coşuri de fum pentru aparate de încălzire neetanşe.
5. COMBUSTIBILI

STAS 177 Produse petroliere. Combustibil lichid pentru uz neindustrial tip P şi tip M. STAS 54 Combustibil lichid uşor.

STAS 1308-1 Combustibili solizi. Cărbuni şi brichete de cărbuni destinaţi scopurilor energetice.

SR 3317 Gaz natural. Condiţii tehnice de calitate. SR 66 Gaz petrolier lichefiat.
6. REŢELE DE CONDUCTE

STAS 4377 Compensatoare de dilataţie. Compensatoare plane în formă de U, L, Z. Prescripţii de calcul.

SR 8591 Reţele edilitare subterane. Condiţii de amplasare.

SR EN 253 A1 Conducte pentru încălzire districtuală. Sisteme de comducte preizolate

pentru reţele subterane de apă caldă. Ansamblu de conducte de oţel, izolaţie termică de poliuretan şi manta exterioară de polietilenă.