DECIZIE nr. 251 din 5 mai 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală

EMITENT

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

    Augustin Zegrean - preşedinte

    Valer Dorneanu - judecător

    Petre Lăzăroiu - judecător

    Mircea Ştefan Minea - judecător

    Daniel Marius Morar - judecător

    Puskas Valentin Zoltan - judecător

    Simona-Maya Teodoroiu - judecător

    Tudorel Toader - judecător

    Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniel Năstase în Dosarul nr. 29.522/4/2015 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.288D/2015, de Iulian Constantin Ciobanu în Dosarul nr. 5.347/314/2015/a1 al Tribunalului Suceava - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.289D/2015 şi de Daniel Alen Moisin în Dosarul nr. 257/197/2016/a1.11 al Judecătoriei Braşov - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 219D/2016.

2. Dezbaterile iniţiale au avut loc la data de 12 aprilie 2016, când Curtea a conexat dosarele nr. 1.289D/2015 şi nr. 216D/2016 la Dosarul nr. 1.288D/2015 care a fost primul înregistrat şi, constatând că nu este întrunită majoritatea prevăzută de art. 6 teza a doua şi art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru termenul din 5 mai 2016.

3. La apelul nominal, în Dosarul nr. 1.289D/2015 răspunde personal autorul Iulian Constantin Ciobanu şi în Dosarul nr. 219D/2016 răspunde personal autorul Daniel Alen Moisin şi asistat de doamna avocat Lorette Luca din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie la dosar. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul doamnei avocat Lorette Luca, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând în esenţă că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care termenul de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală nu este interpretat în lumina art. 268 alin. (1) din acelaşi cod.

5. Autorii prezenţi sunt de acord cu susţinerile doamnei avocat.

6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece trebuie avut în vedere şi alin. (2) al art. 207 din Codul de procedură penală potrivit căruia, în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive. Prin urmare, situaţia este diferită de cea avută în vedere de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 unde în discuţie era propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

7. Prin Încheierea din 6 august 2015 pronunţată în Dosarul nr. 29.522/4/2015, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală.

8. Prin Încheierea nr. 470 din 3 august 2015 pronunţată în Dosarul nr. 5.347/314/2015/a1, Tribunalul Suceava - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală.

9. Prin Încheierea din 15 februarie 2016 pronunţată în Dosarul nr. 257/197/2016/a1.11, Judecătoria Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală.

10. Excepţia a fost ridicată de Daniel Năstase, Iulian Constantin Ciobanu şi Daniel Alen Moisin în dosarele de mai sus având ca obiect menţinerea măsurii arestării preventive în procedura de cameră preliminară la fond sau în contestaţie.

11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii susţin că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, sens în care fac trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale potrivit căreia, prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, s-a statuat că "dispoziţiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului «cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive» atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală". Aşa fiind, argumentele deciziei mai sus menţionate sunt valabile mutatis mutandis şi în ce priveşte obligaţia procurorului de a trimite rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea măsurii arestării preventive.

12. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, sens în care apreciază că sunt valabile aceleaşi argumente avute în vedere de Curtea Constituţională cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015.

13. Tribunalul Suceava - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, sens în care pentru egalitate de tratament juridic urmează a se constata că termenul de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este un termen imperativ, şi nu de recomandare.

14. Judecătoria Braşov - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală nu poate atrage imposibilitatea menţinerii măsurii arestării preventive dacă se constată, în raport de complexitatea cauzei şi de atitudinea procesuală a inculpatului şi apărătorului acestuia, că actele dosarului sunt cunoscute şi se poate pregăti o apărare efectivă la momentul verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive la primirea dosarului în instanţă.

15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

16. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate invocată în dosarele nr. 1.288D/2015 şi nr. 1.289D/2015 este neîntemeiată, deoarece procedura reglementată de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, spre deosebire de cea prevăzută de art. 235 din acelaşi cod, prevede ca şi garanţie procesuală pentru inculpat faptul că judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului. Astfel, dreptul la apărare va fi valorificat în procedura de verificare din oficiu desfăşurată în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, cu citarea inculpatului, prin acordarea timpului necesar pentru pregătirea unei apărări efective.

17. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate invocată în Dosarul nr. 219D/2016, Guvernul consideră că este inadmisibilă, deoarece nu a fost invocată în cadrul procedurii de verificare din oficiu a legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive, ci în procedura de soluţionare a cererii de revocare a măsurii preventive formulate în temeiul art. 242 din Codul de procedură penală.

18. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală.

19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 207 alin. (1) cu denumirea marginală Verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: "(1) Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului faţă de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanţa competentă, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia."

22. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 24 referitor la Dreptul la apărare, art. 124 referitor la Înfăptuirea justiţiei, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, nepublicată la data pronunţării prezentei decizii, a fost respinsă, ca inadmisibilă, o excepţie identică. Cu acel prilej s-a reţinut că trimiterea la instanţa competentă, de către procuror, a rechizitoriului, împreună cu dosarul cauzei, declanşează procedura de cameră preliminară. În cazul în care inculpatul trimis în judecată se află, la momentul sesizării instanţei, sub puterea unei măsuri preventive dispuse în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, primind dosarul, are obligaţia ca, din oficiu, fără a exista vreo cerere din partea procurorului sau a inculpatului, să procedeze la verificarea - cu respectarea procedurii reglementate de art. 207 din Codul de procedură penală -, a legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive căreia îi este supus inculpatul, indiferent de felul acesteia (control judiciar, control judiciar pe cauţiune, arest la domiciliu sau arestare preventivă), şi să decidă dacă se impune sau nu ca măsura preventivă să fie menţinută. În acest scop, rechizitoriul cuprinde, în mod obligatoriu, date referitoare la măsurile preventive luate în cursul urmăririi penale, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 328 alin. (1) raportate la art. 286 alin. (2) lit. e) teza finală din Codul de procedură penală. Rechizitoriul poate să cuprindă, potrivit art. 330 din Codul de procedură penală, şi propunerea de luare, menţinere, revocare sau de înlocuire a unei măsuri preventive. Acest text se referă la dreptul procurorului de a formula cereri în legătură cu măsurile preventive, cereri pe care le poate face fie prin rechizitoriu, odată cu sesizarea instanţei, fie ulterior, în cursul procedurii de cameră preliminară. Dreptul procurorului de a formula astfel de cereri nu trebuie, însă, confundat cu sesizarea din oficiu în baza căreia judecătorul de cameră preliminară verifică, potrivit art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală, legalitatea şi temeinicia măsurii preventive.

24. Curtea a reţinut că, atunci când inculpatul trimis în judecată este supus unei măsuri preventive, sesizarea instanţei competente trebuie făcută de procuror, conform art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive, iar judecătorul de cameră preliminară trebuie să verifice, din oficiu, legalitatea şi temeinicia măsurii preventive în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului şi înainte de expirarea duratei acesteia, potrivit art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală. Aşadar, dispoziţiile de lege menţionate stabilesc termene atât pentru procuror - un termen în interiorul căruia să înainteze rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, către judecătorul de cameră preliminară, astfel încât acesta să aibă timpul necesar şi suficient pentru a face aceste verificări anterior expirării duratei măsurii preventive -, cât şi pentru judecătorul de cameră preliminară.

25. Cu privire la un termen regresiv similar celui prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Prin această decizie, Curtea a reţinut că, potrivit art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi şi libertăţi cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia, alin. (2) al aceluiaşi articol, în prima şi ultima teză, stabilind că judecătorul de drepturi şi libertăţi fixează termen pentru soluţionarea propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea duratei măsurii, avocatul inculpatului este încunoştinţat şi i se acordă, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei (paragraful 19). În ceea ce priveşte natura juridică a termenului regresiv reglementat de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală (art. 159 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968), Curtea a observat că "practica judiciară cvasiunanimă a calificat termenul de minim 5 zile de sesizare a instanţei pentru prelungirea arestării preventive ca fiind un termen de recomandare" (paragraful 21). Ţinând cont de faptul că raţiunea termenului de depunere a propunerii de prelungire a duratei arestării preventive este aceea de a asigura respectarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat şi de a elimina arbitrariul cât priveşte dispunerea prelungirii măsurii privative de libertate, Curtea a constatat că "acest termen are natura juridică a unui termen peremptoriu", aceasta fiind "singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor procesual penale criticate cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la apărare şi cu dispoziţiile constituţionale privind înfăptuirea justiţiei" (paragraful 48). Curtea a concluzionat că "nerespectarea termenului de depunere a propunerii de prelungire a arestării preventive la judecătorul de drepturi şi libertăţi «cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive» este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat, aşa încât sunt incidente normele procesual penale ale art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancţiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea procurorului din exerciţiul dreptului de a depune propunerea de prelungire a duratei arestului preventiv şi nulitatea absolută a actului făcut peste termen" (paragraful 49).

26. În motivarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, se susţine că aceleaşi considerente care au stat la baza deciziei mai sus menţionate sunt aplicabile şi cu privire la dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, pe motiv că scopul verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive în procedura de cameră preliminară constă în aprecierea oportunităţii menţinerii măsurii preventive dispuse în cursul urmăririi penale, menţinere care produce faţă de inculpat aceleaşi efecte ca şi prelungirea măsurii [art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală are, de fapt, în vedere doar arestarea preventivă]. Astfel, autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului de minimum 5 zile de dinainte de expirarea duratei măsurii preventive - prevăzut pentru sesizarea instanţei cu rechizitoriu - este sancţionată cu decăderea procurorului din dreptul de a mai solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive, de unde decurge consecinţa imposibilităţii menţinerii acesteia pe durata desfăşurării procedurii în cameră preliminară.

27. Referitor la natura juridică a termenului de depunere a propunerii de prelungire a arestării preventive şi la consecinţele nerespectării acestuia, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015, Curtea a observat că practica judiciară cvasiunanimă, în special cea a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a calificat termenul de minimum 5 zile de sesizare a instanţei, prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală (art. 159 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968), ca fiind un termen de recomandare (paragraful 21). Prin această decizie, Curtea a constatat că, în cauză, "este pusă în discuţie însăşi constituţionalitatea interpretării pe care acest text de lege a primit-o în practică, în concret, natura juridică a termenului reglementat de normele procesual penale precitate" (paragraful 29). De vreme ce "deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare şi aplicare eronată a acestora de către instanţele judecătoreşti sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispoziţiile de lege, poate determina neconstituţionalitatea acelei reglementări", Curtea are "competenţa de a elimina viciul de neconstituţionalitate astfel creat, esenţială în asemenea situaţii fiind asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor persoanelor, precum şi a supremaţiei Constituţiei" (paragraful 30). Prin decizia menţionată, Curtea a reţinut, în esenţă, că interpretarea dată dispoziţiilor art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, în sensul că termenul prevăzut pentru depunerea de către procuror a propunerii de prelungire a arestării preventive ar fi un termen de recomandare, aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 24 referitor la dreptul la apărare şi ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, precum şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului raportat la prevederile art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care consacră dreptul acuzatului de a dispune de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale, întrucât "intervalul de timp rămas până la soluţionarea propunerii este insuficient pentru pregătirea unei apărări efective" (paragraful 42) şi "pentru studierea de către judecător a cauzei, pentru derularea şedinţei şi pentru soluţionarea propunerii" (paragraful 46).

28. Curtea constată că termenul prevăzut de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală are aceeaşi natură juridică cu cel prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, fiind un termen peremptoriu, dar, spre deosebire de situaţia avută în vedere la pronunţarea Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015, când instanţa de contencios constituţional a intervenit pe fondul unei practici judiciare cvasiunanime şi de durată - aparţinând inclusiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -, care a dat textului valenţe neconstituţionale, în cauza de faţă nu se poate vorbi de o atare interpretare a dispoziţiilor de lege criticate. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, care pune în discuţie o problemă de interpretare şi aplicare a legii, ce trebuie să aparţină instanţelor judecătoreşti, este inadmisibilă.

29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniel Năstase în Dosarul nr. 29.522/4/2015 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală, de Iulian Constantin Ciobanu în Dosarul nr. 5.347/314/2015/a1 al Tribunalului Suceava - Secţia penală şi de Daniel Alen Moisin în Dosarul nr. 257/197/2016/a1.11 al Judecătoriei Braşov - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală, Tribunalului Suceava - Secţia penală şi Judecătoriei Braşov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 5 mai 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

------