Jurnalul Ofícial al Uniunii EuropeneRO Seria L 2026/1971 DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2026/1971 A COMISIEI din 3 septembrie 2026 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2026/1279 a Comisiei în ceea ce privește standardele armonizate pentru mănușile de protecție pentru personalul din saloanele de coafură, pentru îmbrăcămintea de protecție împotriva ploii și pentru uz profesional, elaborate în sprijinul Regulamentului (UE) 2016/425 al Parlamentului European și al Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE) COMISIA EUROPEANĂ, având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind standardizarea europeană, de modificare a Directivelor 89/686/CEE și 93/15/CEE ale Consiliului și a Directivelor 94/9/CE, 94/25/CE, 95/16/CE, 97/23/CE, 98/34/CE, 2004/22/CE, 2007/23/CE, 2009/23/CE și 2009/105/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Deciziei 87/95/CEE a Consiliului și a Deciziei nr. 1673/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului (1), în special articolul 10 alineatul (6), întrucât: (1) În conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) 2016/425 al Parlamentului European și al Consiliului (2), echipamentele individuale de protecție care sunt conforme cu standarde armonizate sau cu părți ale acestora, ale căror referințe sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sunt considerate a fi conforme cu cerințele esențiale de sănătate și securitate prevăzute în anexa II la regulamentul respectiv care fac obiectul acestor standarde sau unor părți ale acestor standarde. (2) Prin Decizia de punere în aplicare C(2020) 7924 (3), Comisia a înaintat Comitetului European de Standardizare (CEN) și Comitetului European de Standardizare în Electrotehnică (Cenelec) o cerere de revizuire și de finalizare a lucrărilor privind standardele armonizate în sprijinul Regulamentului (UE) 2016/425, pentru a se asigura că acestea continuă să reflecte stadiul actual al tehnologiei general recunoscut pentru a îndeplini cerințele esențiale de sănătate și securitate prevăzute în anexa II la regulamentul respectiv. (3) Decizia de punere în aplicare C(2020) 7924 a fost modificată prin Deciziile de punere în aplicare C(2024) 2750 (4) și C(2026) 2132 (5) ale Comisiei pentru a adapta domeniul de aplicare al cererii prin adăugarea și eliminarea anumitor standarde pentru a ține seama de cele mai recente progrese tehnice și științifice, precum și de cele mai recente evoluții ale activităților de standardizare la nivel internațional și european și pentru a prelungi termenul pentru activitățile de standardizare în ceea ce privește anumite standarde și proiecte de standarde, deoarece lucrările cu privire la unele dintre acestea nu au putut fi finalizate în termenele stabilite în Decizia de punere în aplicare C(2020) 7924. (4) Pe baza cererii prevăzute în Decizia de punere în aplicare C(2020) 7924, CEN a elaborat standardul armonizat EN ISO 374-6:2025 privind mănușile de protecție pentru personalul din saloanele de coafură. (5) Pe baza cererii prevăzute în Decizia de punere în aplicare C(2020) 7924, CEN a revizuit standardul armonizat EN 343:2019 privind îmbrăcămintea de protecție împotriva ploii, ale cărui referințe sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/1279 a Comisiei (6). În consecință, CEN a adoptat standardul armonizat EN ISO 24232:2025. (6) Mai mult, pe baza cererii prevăzute în Decizia de punere în aplicare C(2020) 7924, CEN a modificat următoarele standarde armonizate, ale căror referințe sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/1279: EN ISO 16321-1:2022 privind echipamentele de protecție a ochilor și a feței pentru uz profesional și EN ISO 16321-3:2022 privind protectorii de tip sită. Prin urmare, CEN a adoptat următoarele modificări: EN ISO 16321-1:2022/A1:2025 și EN ISO 16321-3:2022/A1:2026. (7) Comisia, împreună cu CEN, a evaluat dacă standardele EN ISO 374-6:2025, EN ISO 16321-1:2022/A1:2025, EN ISO 16321-3:2022/A1:2026 și EN ISO 24232:2025 respectă cerința prevăzută în Decizia de punere în aplicare C(2020) 7924. (8) Următoarele standarde armonizate și modificările acestora îndeplinesc cerințele esențiale de sănătate și securitate pe care urmăresc să le acopere și care sunt stabilite în anexa II la Regulamentul (UE) 2016/425: EN ISO 374-6:2025, EN ISO 16321-1:2022/A1:2025, EN ISO 16321-3:2022/A1:2026 și EN ISO 24232:2025. Prin urmare, este necesar să se publice referințele respectivelor standarde armonizate și ale modificărilor acestora în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. (9) Anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/1279 conține referințele standardelor armonizate care conferă o prezumție de conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/425. Pentru a se asigura faptul că referințele standardelor armonizate elaborate în sprijinul Regulamentului (UE) 2016/425 sunt enumerate într-un singur act, referințele standardelor respective și ale modificărilor aduse acestora trebuie incluse în anexa respectivă. (10) Este necesar să se retragă referințele standardelor armonizate EN 343:2019, EN ISO 16321-1:2022 și EN ISO 16321-3:2022 din Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, având în vedere că standardele respective au fost modificate. Prin urmare, este adecvat să se elimine referințele respective din anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/1279. (11) De asemenea, este necesar să se retragă din Jurnalul Oficial al Uniunii Europene referințele standardelor armonizate EN 144-1:2000, astfel cum a fost modificat prin EN 144-1:2000/A1:2003 și EN 144-1:2000/A2:2005, EN 144-2:1998, EN 144-3:2003, astfel cum a fost modificat prin EN 144-3:2003/AC:2003 privind prize și racorduri pentru robinete pentru butelii de gaz, și EN 148-1:1999 privind filete pentru piese faciale, având în vedere că standardele armonizate sunt depășite și că nu se preconizează citarea noilor versiuni, deoarece acestea nu fac parte din Decizia de punere în aplicare C(2020) 7924. Prin urmare, este adecvat să se elimine aceste referințe din anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/1279. (12) Pentru a acorda producătorilor suficient timp să se pregătească pentru aplicarea standardelor revizuite, este necesar să se amâne retragerea referințelor standardelor armonizate EN 343:2019, EN ISO 16321-1:2022 și EN ISO 16321-3:2022. (13) Standardele armonizate EN 12941:1998, astfel cum a fost modificat prin EN 12941:1998/A1:2003 și EN 12941:1998/A2:2008 privind dispozitivele de filtrare acționate electric care încorporează o cască sau o glugă și EN 12942:1998, astfel cum a fost modificat prin EN 12942:1998/A1:2002 și EN 12942:1998/A2:2008 privind dispozitivele de filtrare acționate electric care încorporează măști integrale, semi-măști sau sferturi de măști, au fost revizuite de CEN, iar referințele lor au fost incluse în anexa II la Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/1279. În conformitate cu anexa respectivă, acestea sunt retrase la 8 octombrie 2026. Noile versiuni ale standardelor, EN 12941:2023 și EN 12942:2023, impun utilizarea gazului SF6 pentru testul privind scurgerile interne și numai un număr foarte limitat de organisme notificate sunt în măsură să îl efectueze, ceea ce duce la perioade mai lungi de prelucrare a cererilor producătorilor de revizuire a certificatelor de examinare UE de tip. Prin urmare, pentru a acorda mai mult timp pieței pentru a se adapta la noua procedură de testare, ar fi oportun să se amâne cu încă un an data retragerii standardelor armonizate EN 12941:1998, astfel cum a fost modificat prin EN 12941:1998/A1:2003 și EN 12941:1998/A2:2008, și EN 12942:1998, astfel cum a fost modificat prin EN 12942:1998/A1:2002 și EN 12942:1998/A2:2008. Deși EN 12941:2023 și EN 12942:2023 aduc modificări semnificative unora dintre cerințele esențiale aplicabile, nu se preconizează că această amânare va avea un efect negativ asupra nivelurilor de siguranță ale produselor în cauză. Prin urmare, rândurile din anexa II la Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/1279 privind standardele armonizate EN 12941:1998, astfel cum a fost modificat prin EN 12941:1998/A1:2003 și EN 12941:1998/A2:2008, și EN 12942:1998, astfel cum a fost modificat prin EN 12942:1998/A1:2002 și EN 12942:1998/A2:2008, trebuie înlocuite. (14) Prin urmare, este necesar ca Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/1279 să fie modificată în consecință. (15) Conformitatea cu un standard armonizat conferă o prezumție de conformitate cu cerințele esențiale corespunzătoare stabilite în legislația de armonizare a Uniunii, începând de la data publicării referinței standardului respectiv în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Prezenta decizie trebuie să intre în vigoare la data publicării, ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE: Articolul 1 Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/1279 se modifică după cum urmează: 1. Anexa I se modifică în conformitate cu anexa I la prezenta decizie. 2. Anexa II se modifică în conformitate cu anexa II la prezenta decizie. Articolul 2 Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Adoptată la Bruxelles, 3 septembrie 2026. Pentru Comisie Președinta Ursula VON DER LEYEN (1) JO L 316, 14.11.2012, p. 12, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2012/1025/oj). (2) Regulamentul (UE) 2016/425 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 privind echipamentele individuale de protecție și de abrogare a Directivei 89/686/CEE a Consiliului (JO L 81, 31.3.2016, p. 51, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2016/425/oj). (3) Decizia de punere în aplicare C(2020) 7924 a Comisiei din 19 noiembrie 2020 privind o cerere de standardizare adresată Comitetului European de Standardizare și Comitetului European de Standardizare în Electrotehnică în ceea ce privește echipamentele individuale de protecție în sprijinul Regulamentului (UE) 2016/425 al Parlamentului European și al Consiliului. (4) Decizia de punere în aplicare C(2024) 2750 a Comisiei din 29 aprilie 2024 de modificare a Deciziei de punere în aplicare C(2020) 7924 privind o cerere de standardizare adresată Comitetului European de Standardizare și Comitetului European de Standardizare în Electrotehnică în ceea ce privește echipamentele individuale de protecție în sprijinul Regulamentului (UE) 2016/425 al Parlamentului European și al Consiliului. (5) Decizia de punere în aplicare C(2026) 2132 a Comisiei din 8 aprilie 2026 de modificare a Deciziei de punere în aplicare C(2020) 7924 privind o cerere de standardizare adresată Comitetului European de Standardizare și Comitetului European de Standardizare în Electrotehnică în ceea ce privește echipamentele individuale de protecție în sprijinul Regulamentului (UE) 2016/425 al Parlamentului European și al Consiliului. (6) Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/1279 a Comisiei din 12 iunie 2026 privind standardele armonizate pentru echipamentele individuale de protecție elaborate în sprijinul Regulamentului (UE) 2016/425 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2023/941 a Comisiei (JO L, 2026/1279, 16.6.2026, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2026/1279/oj). ANEXA I Anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/1279 se modifică după cum urmează: 1. Rândurile 6, 7, 8, 10, 18, 173 și 175 se elimină. 2. Se introduc următoarele rânduri în ordine secvențială: Nr. Referința standardului „39a. EN ISO 374-6:2025 Mănuși de protecție împotriva produselor chimice periculoase și a microorganismelor. Partea 6: Mănuși de protecție pentru personalul din saloanele de coafură (ISO 374-6:2025)” „173a. EN ISO 16321-1:2022 Protecția ochilor și a feței pentru uz profesional. Partea 1: Cerințe generale (ISO 16321-1:2021) EN ISO 16321-1:2022/A1:2025” „175a. EN ISO 16321-3:2022 Protecția ochilor și a feței pentru uz profesional. Partea 3: Cerințe suplimentare pentru protectori de tip sită (ISO 16321-3:2021) EN ISO 16321-3:2022/A1:2026 Notă: Acest standard face trimitere la referința normativă EN ISO 16321-1:2020, a cărei dată este incorectă. În locul acestei referințe trebuie citit EN ISO 16321-1:2022.” „200a. EN ISO 24232:2025 Îmbrăcăminte de protecție. Protecție împotriva ploii (ISO 24232:2024)” ANEXA II În anexa II la Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/1279, rândurile 13 și 14 se înlocuiesc cu următorul text: „13. EN 12941:1998 Aparate de protecție respiratorie – Aparate filtrante cu ventilație asistată, cu cască sau cagulă. Cerințe, încercări, marcare EN 12941:1998/A1:2003 EN 12941:1998/A2:2008 08.10.2027” „14. EN 12942:1998 Aparate filtrante cu ventilație asistată, cu măști complete, semi-măști sau sferturi de mască. Cerințe, încercări, marcare EN 12942:1998/A1:2002 EN 12942:1998/A2:2008 08.10.2027” ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2026/1971/oj ISSN 1977-0782 (electronic edition)