ORDIN nr. 2 din 12 februarie 2003 privind aprobarea Modelelor situaţiilor financiare periodice şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora pentru instituţiile de credit care aplica Reglementările contabile armonizate cu Directiva Comunităţilor Economice Europene nr. 86/635/CEE şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate aplicabile instituţiilor de credit, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1.982/5/2001 EMITENT BANCA NAŢIONALA A ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 228 din 4 aprilie 2003Având în vedere prevederile art. 58 alin. 2 din Legea bancară nr. 58/1998, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 36 din Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernatorul Băncii Naţionale a României emite următorul ordin: Articolul 1 (1) Se aprobă şi se dispune aplicarea Modelelor situaţiilor financiare periodice şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora pentru instituţiile de credit care aplica Reglementările contabile armonizate cu Directiva Comunităţilor Economice Europene nr. 86/635/CEE şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate aplicabile instituţiilor de credit, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1.982/5/2001, care constituie anexa la prezentul ordin. ... (2) Modelele situaţiilor financiare periodice şi normele metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, aprobate prin prezentul ordin, privesc întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare periodice ale băncilor, persoane juridice române, şi ale sucursalelor din România ale băncilor străine, denumite în continuare instituţii de credit, care aplica Reglementările contabile armonizate cu Directiva Comunităţilor Economice Europene nr. 86/635/CEE şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate aplicabile instituţiilor de credit, astfel: ... a) începând cu situaţiile financiare periodice ale anului 2003, prezentele reglementări se aplică de băncile, persoane juridice române, cotate la Bursa de Valori Bucureşti şi de esantionul reprezentativ de bănci, persoane juridice române, şi sucursale din România ale băncilor străine, cuprinse în lista prezentată în anexa nr. 2 la Ordinul ministrului finanţelor publice şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1.982/5/2001; ... b) începând cu situaţiile financiare periodice ale anului 2004, prezentele reglementări se aplică de toate băncile, persoane juridice române, şi sucursalele din România ale băncilor străine. ... Articolul 2 Administratorii, directorii financiari-contabili, contabilii-şefi şi orice alte persoane care au obligaţia sa gestioneze patrimoniul instituţiilor de credit răspund, potrivit legii, pentru însuşirea şi aplicarea corecta a acestor reglementări. De asemenea, aceste persoane răspund pentru adaptarea corespunzătoare a programelor informatice utilizate pentru prelucrarea datelor financiar-contabile, precum şi pentru exactitatea şi realitatea datelor care sunt prelucrate, respectiv înscrise în situaţiile financiare periodice. Articolul 3 Instituţiile de credit prevăzute la art. 1 alin. (2) au obligaţia să depună la Direcţia supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României situaţiile financiare periodice întocmite în conformitate cu modelele şi normele metodologice aprobate prin prezentul ordin. Articolul 4 Situaţiile financiare periodice ale instituţiilor de credit prevăzute la art. 1 alin. (2) se depun la termenele stabilite prin normele metodologice privind întocmirea şi utilizarea situaţiilor financiare periodice ce fac obiectul prezentului ordin. Articolul 5 Banca Naţionala a României, cu consultarea asociaţiilor profesionale de profil, constituite în baza prevederilor art. 88 din Legea bancară nr. 58/1998, cu modificările şi completările ulterioare, actualizează permanent Modelele situaţiilor financiare periodice şi normele metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora pentru instituţiile de credit care aplica Reglementările contabile armonizate cu Directiva Comunităţilor Economice Europene nr. 86/635/CEE şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate aplicabile instituţiilor de credit în funcţie de reglementările ce se adoptă pe parcurs. Articolul 6 Banca Naţionala a României va urmări în cadrul acţiunilor de supraveghere desfăşurate potrivit legii aplicarea de către instituţiile de credit prevăzute la art. 1 alin. (2) a prevederilor prezentului ordin. Articolul 7 Nerespectarea prevederilor prezentului ordin atrage aplicarea sancţiunilor şi/sau a măsurilor prevăzute la art. 69 şi, respectiv, la art. 70 din Legea bancară nr. 58/1998, cu modificările şi completările ulterioare. GUVERNATORUL BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI, MUGUR CONSTANTIN ISARESCU Bucureşti, 12 februarie 2003. Nr. 2. Anexa Prezentele Modele ale situaţiilor financiare periodice şi normele metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora pentru instituţiile de credit care aplica Reglementările contabile armonizate cu Directiva Comunităţilor Economice Europene nr. 86 /635/CEE şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate aplicabile instituţiilor de credit, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1982/5/2001, sunt emise de Banca Naţionala a României în baza prevederilor art. 58 alin. (2) din Legea nr. 58/1998 - legea bancară, cu modificările şi completările ulterioare, şi au fost elaborate cu consultarea asociaţiilor profesionale de profil constituite în baza prevederilor art. 88 din Legea nr. 58/1998 - legea bancară, cu modificările şi completările ulterioare. Capitolul I DISPOZIŢII GENERALEBăncile, persoane juridice române, care aplica Reglementările contabile armonizate cu Directiva Comunităţilor Economice Europene nr. 86/635/CEE şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate aplicabile instituţiilor de credit, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1982/5/2001 au obligaţia, potrivit prevederilor art. 57 şi 58 alin. (2) din Legea nr. 58/1998 - legea bancară, cu modificările şi completările ulterioare, sa întocmească situaţii financiare periodice, la termenele şi în forma stabilite prin prezentele norme metodologice. Situaţiile financiare periodice trebuie să reflecte operaţiunile şi situaţia financiară a instituţiei de credit, a filialelor, sucursalelor şi a celorlalte sedii secundare ale acesteia, pe baza individuală şi, după caz, pe baza consolidata. În baza prevederilor art. 58 alin. (2) şi 60 din Legea nr. 58/1998 - legea bancară, cu modificările şi completările ulterioare, prezentele norme metodologice se aplică în mod corespunzător şi sucursalelor din România ale băncilor străine care aplica Reglementările contabile armonizate cu Directiva Comunităţilor Economice Europene nr. 86/635/CEE şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate aplicabile instituţiilor de credit, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1982/5/2001. Capitolul II DISPOZIŢII REFERITOARE LA MODELELE ŞI REGULILE DE ÎNTOCMIRE ŞI DEPUNERE A SITUAŢIILOR FINANCIARE PERIODICE1. ÎNTOCMIREA SITUAŢIILOR FINANCIARE PERIODICE 1.1. Instituţiile de credit care aplica Reglementările contabile armonizate cu Directiva Comunităţilor Economice Europene nr. 86/635/CEE şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate aplicabile instituţiilor de credit, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1982/5/2001, au obligaţia, sa întocmească situaţii financiare periodice care trebuie să ofere o imagine fidela a poziţiei financiare şi a performantei instituţiilor de credit pentru respectiva perioada de timp. Situaţiile financiare periodice se disting în funcţie de zona activităţii teritoriale acoperite şi frecventa întocmirii acestora şi cuprind situaţiile de sinteza însoţite de situaţii anexe şi situaţii referitoare la indicatorii de activitate care se întocmesc în conformitate cu modelele şi normele metodologice prevăzute de prezentele reglementări. Aceste situaţii se întocmesc lunar, trimestrial şi anual, după caz şi au ca scop furnizarea de informaţii detaliate privind situaţia fiecărei instituţii de credit şi de a permite astfel Băncii Naţionale a României îndeplinirea misiunii de supraveghere şi de realizare a statisticilor monetare. 1.2. La întocmirea situaţiilor financiare periodice de către instituţiile de credit se au în vedere prevederile Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva Comunităţilor Economice Europene nr. 86/635/CEE şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate aplicabile instituţiilor de credit, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1982/5/2001, prezentele norme metodologice, precum şi oricare alte reglementări în materie în vigoare. 1.3. Instituţiile de credit întocmesc şi prezintă situaţiile financiare periodice atât în forma scrisă (pe suport de hârtie), cat şi pe suport magnetic sau pe Reţeaua de Comunicaţii Interbancara. În acest scop, instituţiile de credit primesc de la Direcţia Supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României, prin Reţeaua de Comunicaţii Interbancara sau pe diskete HD/1,44 Mb, fişierele cuprinzând modelele tuturor formularelor ce trebuie complet ate cu datele din situaţiile financiare periodice, care constituie baza pentru editarea în forma scrisă, prin listare, a formularelor respective. Modificarea, în orice fel, a structurii fisierelor este interzisă. O copie a acestor fisiere, conţinând modelele formularelor, completate cu datele situaţiilor financiare periodice, se păstrează de către instituţia de credit, potrivit prevederilor art. 22 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată. 1.4. Situaţiile de sinteza constituie situaţii financiare periodice de baza şi cuprind situaţii teritoriale şi globale (situaţiile model 4000 şi 4080). Situaţiile de sinteza teritoriale se întocmesc de către instituţiile de credit şi privesc: - ansamblul teritoriului naţional în care îşi desfăşoară activitatea banca, persoana juridică română (sediu social, sucursale şi alte sedii secundare aflate în România), conform modelelor 4000 şi 4080 - naţional; - ansamblul teritoriului naţional în care îşi desfăşoară activitatea sucursala din România a băncii străine (sucursala însăşi şi sediile secundare subordonate acesteia), conform modelelor 4000 şi 4080 - naţional; - fiecare subunitate din străinătate a băncii, persoana juridică română (sucursale şi alte sedii secundare fără personalitate juridică aflate în străinătate), conform modelelor 4000 şi 4080 - străinătate. Situaţiile de sinteza globale se întocmesc de către băncile, persoane juridice române şi privesc: - situaţia globală a băncii, persoana juridică română (ansamblul teritoriului naţional şi toate subunitatile din străinătate ale instituţiei de credit), conform modelelor 4000 şi 4080 - global. 1.5. Situaţiile anexe, ce însoţesc situaţiile de sinteza, au ca obiect detalierea anumitor poziţii (linii) din aceste situaţii şi furnizarea de informaţii referitoare la atribute, cum ar fi: rezidenţă, moneda, agentul economic, durata rămasă de scurs etc. În funcţie de situaţiile de sinteza la care se referă, se disting 2 categorii de situaţii anexe: - situaţiile anexe la situaţia de sinteza model 4000, în număr de 9, respectiv situaţiile model: 4014, 4020, 4021, 4023, 4025, 4026, 4027, 4028 şi 4032; - situaţiile anexe la situaţia de sinteza model 4080, în număr de 2, respectiv situaţiile model: 4081 şi 4084. 1.6. Pentru a furniza unele informaţii în legătură cu activitatea desfăşurată (efectivul de personal, reţeaua comercială, numărul de conturi etc.), instituţiile de credit întocmesc periodic, deosebit de situaţiile de sinteza şi de cele anexe la acestea, şi situaţiile privind unii indicatori de activitate, conform modelului 4090. SITUAŢII FINANCIARE PERIODICE SITUAŢII DE SINTEZĂ SITUAŢIA MODEL 4000:SITUAŢIA PATRIMONIULUI (TERITORIUL NAŢIONAL, STRĂINĂTATE ŞI GLOBAL) SITUAŢIA MODEL 4080:CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE (TERITORIUL NAŢIONAL, STRĂINĂTATE ŞI GLOBAL) SITUAŢII ANEXE LA SITUAŢIA - MOD 4000 MOD 4014:OPERAŢIUNI CU CLIENTELA MOD 4020:PORTOFOLIUL DE TITLURI MOD 4021:CAPITALURI PROPRII, ASIMILATE ŞI PROVIZIOANE MOD 4023:ANGAJAMENTE ÎN AFARA BILANŢULUI (INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE) MOD 4025:OPERAŢIUNI FERME LA TERMEN ÎN DEVIZE MOD 4026:CREANŢE RESTANTE, CREANŢE ÎNDOIELNICE ŞI RISCURI DE ŢARĂ MOD 4027:PROVIZIOANE MOD 4028:REPARTIZAREA PLASAMENTELOR, RESURSELOR ŞI ANGAJAMENTELOR DIN AFARA BILANŢULUI ÎN FUNCŢIE DE DURATA RĂMASĂ DE SCURS MOD 4032:SITUAŢIA ACTIVELOR IMOBILIZATE SITUAŢII ANEXE LA SITUAŢIA - MOD 4080 MOD 4081:REZULTATUL OPERAŢIUNILOR CU INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE MOD 4084:REPARTIZAREA PROFITULUI SITUAŢII REFERITOARE LA INDICATORII DE ACTIVITATE MOD 4090:INDICATORI DE ACTIVITATE 1.7. Prezentarea situaţiilor este standardizata, iar informaţiile pe care acestea le furnizează sunt sintetizate în antet, pe linii şi pe coloane. În antetul situaţiilor figurează următoarele informaţii: a) denumirea instituţiei de credit. În antetul situaţiilor de sinteza (modelele 4000 şi 4080) se înscriu şi următoarele informaţii: ... - datele de identificare (judeţul, adresa, numărul de înmatriculare la registrul comerţului); - datele referitoare la încadrarea în forma de organizare (forma de proprietate, activitatea preponderenta, cod grupa CAEN); - codul fiscal; b) data pentru care se întocmesc situaţiile; ... c) codul interbancar de identificare a instituţiei de credit; ... d) numărul filei (o situaţie poate avea una sau mai multe file); ... e) zona de activitate geografică, respectiv activitatea desfăşurată în teritoriul naţional ("N"), activitatea desfăşurată în străinătate ("S") şi activitatea globală ("G"); ... f) moneda în care sunt întocmite situaţiile. Situaţiile se întocmesc în mii lei, după conversia în lei a sumelor exprimate în toate celelalte unităţi monetare şi cuprind, în funcţie de periodicitatea lor, datele din inclusiv ultima zi a lunii, trimestrului, semestrului şi anului, după caz: ... - indicativul "Lei" din formular arata ca situaţia este întocmită în lei pentru operaţiunile în lei; - indicativul "Devize" din formular semnifica faptul ca situaţia se referă la operaţiunile în devize, în contravaloare lei; - indicativul "TM" din formular arata ca situaţia este întocmită prin regruparea tuturor monedelor. În unele cazuri (de exemplu situaţia - mod 4000), defalcarea lei/devize se realizează pe coloane. În cazul situaţiei - mod. 4025 - pentru care instituţiile de credit raportează câte o situaţie stabilită în contravaloare lei pentru operaţiunile efectuate în fiecare deviza, în antetul situaţiei se menţionează şi simbolul devizei respective (ex: USD, EUR etc). Liniile situaţiilor sunt codificate în corelatie cu Planul de conturi pentru instituţiile de credit. Coloanele situaţiilor prezintă informaţii grupate în funcţie de diferite atribute: rezident/nerezident, lei/devize, agentul de contrapartida etc. 2. SEMNAREA, VERIFICAREA ŞI DEPUNEREA SITUAŢIILOR FINANCIARE PERIODICE 2.1. Situaţiile financiare periodice, respectiv situaţiile de sinteza, situaţiile anexe la situaţiile de sinteza şi situaţiile referitoare la indicatorii de activitate se semnează de către administratorul instituţiei de credit (conducătorul instituţiei de credit) şi de către conducătorul compartimentului financiar-contabil, iar în lipsa acestora, de către înlocuitorii lor de drept. Administratorul instituţiei de credit (conducătorul instituţiei de credit) şi conducătorul compartimentului financiar-contabil poarta răspunderea, potrivit legii, asupra realităţii şi exactitatii datelor ce se raportează prin situaţiile financiare periodice. Conducătorul compartimentului financiar-contabil are obligaţia sa verifice respectarea reglementărilor în materie în vigoare, precum şi a prevederilor din prezentele norme metodologice, să asigure respectarea corelatiilor în cadrul fiecărui formular şi între indicatorii din formulare, urmărind realitatea datelor ce se raportează prin situaţiile financiare periodice. 2.2. Băncile, persoane juridice române, depun lunar, trimestrial (trim. I, II şi III) şi anual următoarele situaţii financiare teritoriale şi globale de sinteza: A) Situaţii teritoriale a) Situaţia mod 4000 - Situaţia patrimoniului (teritoriul naţional), lunar, trimestrial şi anual, însoţită de următoarele situaţii anexe şi situaţii referitoare la indicatorii de activitate: ... - Portofoliul de titluri - mod 4020 (trimestrial şi anual) - Operaţiuni ferme la termen în devize - mod 4025 (trimestrial şi anual) - Creanţe restante, creanţe indoielnice şi riscuri de ţara - mod 4026 (lunar, trimestrial şi anual) - Provizioane - mod 4027 (lunar, trimestrial şi anual) - Indicatori de activitate - mod 4090 (trimestrial şi anual) b) Situaţia mod 4080 - Contul de profit şi pierdere (teritoriul naţional), lunar, trimestrial şi anual ... c) Situaţia mod 4000 - Situaţia patrimoniului (pentru fiecare sucursala şi oricare alt sediu secundar fără personalitate juridică aflat în străinătate), lunar, trimestrial şi anual, însoţită de următoarele situaţii anexe şi situaţii referitoare la indicatorii de activitate: ... - Creanţe restante, creanţe indoielnice şi riscuri de ţara - mod 4026 (lunar, trimestrial şi anual) - Provizioane - mod 4027 (lunar, trimestrial şi anual) - Indicatori de activitate - mod 4090 (trimestrial şi anual) d) Situaţia mod 4080 - Contul de profit şi pierdere (pentru fiecare sucursala şi oricare alt sediu secundar fără personalitate juridică aflat în străinătate), lunar, trimestrial şi anual. ... B) Situaţii globale a) Situaţia mod 4000 - Situaţia patrimoniului (global), lunar, trimestrial şi anual, însoţită de următoarele situaţii anexe şi situaţii referitoare la indicatorii de activitate: ... - Operaţiuni cu clientela - mod 4014 (trimestrial şi anual) - Capitaluri proprii, asimilate şi provizioane - mod 4021 (trimestrial şi anual) - Angajamente în afară bilanţului (instrumente financiare derivate) - mod 4023 (trimestrial şi anual) - Creanţe restante, creanţe indoielnice şi riscuri de ţara - mod 4026 (lunar, trimestrial şi anual) - Provizioane - mod 4027 (lunar, trimestrial şi anual) - Repartizarea plasamentelor, resurselor şi angajamentelor din afară bilanţului în funcţie de durata rămasă de scurs - mod 4028 (trimestrial şi anual) - Situaţia activelor imobilizate - mod 4032 (anual) - Indicatori de activitate - mod 4090 (trimestrial şi anual) b) Situaţia mod 4080 - Contul de profit şi pierdere (global), lunar, trimestrial şi anual, însoţită de următoarele situaţii anexe: ... - Rezultatul operaţiunilor cu instrumente financiare derivate - mod 4081 (lunar, trimestrial şi anual) - Repartizarea profitului - mod 4084 (anual) 2.3. Sucursalele din România ale băncilor străine depun lunar, trimestrial (trim. I, II şi III) şi anual următoarele situaţii financiare teritoriale de sinteza: a) Situaţia mod 4000 - Situaţia patrimoniului (teritoriul naţional), lunar, trimestrial şi anual, însoţită de următoarele situaţii anexe şi situaţii referitoare la indicatorii de activitate: ... - Operaţiuni cu clientela - mod 4014 (trimestrial şi anual) - Portofoliul de titluri - mod 4020 (trimestrial şi anual) - Capitaluri proprii, asimilate şi provizioane - mod 4021 (trimestrial şi anual) - Angajamente în afară bilanţului (instrumente financiare derivate) - mod 4023 (trimestrial şi anual) - Operaţiuni ferme la termen în devize - mod 4025 (trimestrial şi anual) - Creanţe restante, creanţe indoielnice şi riscuri de ţara - mod 4026 (lunar, trimestrial şi anual) - Provizioane - mod 4027 (lunar, trimestrial şi anual) - Repartizarea plasamentelor, resurselor şi angajamentelor din afară bilanţului în funcţie de durata rămasă de scurs - mod 4028 (trimestrial şi anual) - Situaţia activelor imobilizate - mod 4032 (anual) - Indicatori de activitate - mod 4090 (trimestrial şi anual) b) Situaţia mod 4080 - Contul de profit şi pierdere (teritoriul naţional), lunar, trimestrial şi anual, însoţită de următoarele situaţii anexe: ... - Rezultatul operaţiunilor cu instrumente financiare derivate - mod 4081 (lunar, trimestrial şi anual) - Repartizarea profitului - mod 4084 (anual) 2.4. Situaţiile financiare periodice se depun, într-un exemplar, la Direcţia Supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României, la termenele prevăzute în prezentele norme metodologice. Situaţiile financiare periodice cu termen de depunere trimestrial şi anual vor fi însoţite de o copie de pe balanţa de verificare a conturilor sintetice semnată de către conducătorul instituţiei de credit şi de către conducătorul compartimentului financiar-contabil, iar în lipsa acestora, de către înlocuitorii lor de drept. În adresa de inaintare a situaţiilor financiare periodice către Direcţia Supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României, semnată de conducătorul instituţiei de credit şi de către cel al compartimentului financiar-contabil, se va preciza ca toate formularele au fost editate în condiţiile prevăzute de prezentele modele şi norme metodologice, precum şi următoarele: - fişierele cu modelele completate cu date, pe baza cărora au fost listate formularele, au fost transmise pe Reţeaua de Comunicaţii Interbancare sau, după caz, se afla pe disketele ce se depun odată cu situaţiile financiare periodice respective; - lista formularelor ce se depun, specificându-se pentru fiecare model în parte, variantele (N, G, S) şi monedele în care au fost întocmite (TM, LEI, DEVIZE), iar în ceea ce priveşte formularul mod 4025 - "Operaţiuni ferme la termen în devize", deosebit de aceste detalii, se vor preciza devizele pentru care a fost întocmit; - întocmirea şi listarea formularelor s-a făcut pe baza fisierelor primite de instituţia de credit, iar completarea datelor şi utilizarea suportului magnetic s-au efectuat cu respectarea instrucţiunilor tehnice primite de la Banca Naţionala a României. Pentru depunerea situaţiilor financiare periodice la Direcţia Supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României, instituţiile de credit vor lista numai acele formulare în care se completează cel puţin valoarea unui indicator, corespunzător datelor înregistrate în evidenţa contabilă urmare operaţiunilor efectuate în perioada raportată sau preluării soldurilor conturilor respective aferente operaţiunilor din exerciţiile financiare încheiate sau perioadele precedente. 2.5. Instituţiile de credit autorizate de Banca Naţionala a României, care nu au desfăşurat activitate de la data infiintarii şi până la sfârşitul perioadei de raportare, nu întocmesc situaţii financiare pentru perioadele în cauza, urmând să depună o declaraţie pe proprie răspundere, din care să rezulte acest lucru, la Direcţia Supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României, care să cuprindă toate datele de identificare a instituţiei de credit: - denumirea completa (conform certificatului de înmatriculare); - adresa sediului, precum şi numărul de telefon al conducătorului instituţiei de credit; - numărul de înmatriculare la registrul comerţului; - codul fiscal; - capitalul social. 3. TERMENELE PENTRU DEPUNEREA SITUAŢIILOR FINANCIARE PERIODICE 3.1. Situaţiile financiare periodice întocmite de către instituţiile de credit, precum şi declaraţiile instituţiilor de credit care nu au desfăşurat activitate de la data infiintarii până la sfârşitul perioadei de raportare se depun la Direcţia Supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României, la următoarele termene: - cel mult 17 zile calendaristice de la sfârşitul lunii pentru care se face raportarea, situaţiile financiare întocmite lunar; - până la data de 30 aprilie din anul curent, situaţiile financiare întocmite pentru trimestrul I al anului curent; - până la data de 31 iulie din anul curent, situaţiile financiare întocmite pentru trimestrul II al anului curent; - până la data de 31 octombrie din anul curent, situaţiile financiare întocmite pentru trimestrul III al anului curent; - în termen de 120 zile de la încheierea exerciţiului financiar pentru care se întocmesc, situaţiile financiare anuale. În cazul în care ultima zi a termenului de depunere a situaţiilor financiare este o zi nelucrătoare, situaţiile financiare se vor transmite cel târziu până în prima zi lucrătoare ulterioară acesteia. Capitolul III MODELELE SITUAŢIILOR FINANCIARE PERIODICE ŞI NORMELE METODOLOGICE PRIVIND ÎNTOCMIREA ŞI UTILIZAREA ACESTORA1. SITUAŢIA PATRIMONIULUI - mod. 4000 - PREZENTARE Situaţia - mod. 4000 - este o raportare de sinteza, comuna tuturor instituţiilor de credit, care prezintă activitatea bancară pe categorii de operaţiuni. Aceasta situaţie este, în mod obligatoriu, însoţită de situaţiile anexa care regrupeaza, în funcţie de atributele specifice, datele prezentate în acest bilanţ. CONŢINUT Linii Posturile de activ, de pasiv şi din afară bilanţului sunt grupate pe categorii de operaţiuni, astfel: - pentru activ: -operaţiuni de trezorerie şi operaţiuni interbancare care regrupează, în principal, operaţiunile efectuate cu instituţiile de credit; -operaţiuni cu clientela, care reflectă operaţiunile efectuate cu agenţii economici, alţii decât instituţiile de credit; -operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse; -valori imobilizate; -acţionari sau asociaţi. Creanţele restante şi indoielnice sunt evidentiate pe lângă fiecare clasa de activ la poziţia "Creanţe restante" şi respectiv, "Creanţe indoielnice", iar cele privind riscurile de ţara sunt menţinute în conturile lor de origine. Creanţele ataşate reprezentând dobânzi de primit, calculate şi neajunse la scadenta, mai puţin cele aferente creanţelor restante şi indoielnice, se înscriu pe lângă fiecare clasa, la poziţia "Creanţe ataşate". - pentru pasiv: -operaţiuni de trezorerie şi operaţiuni interbancare care regrupează, în principal, operaţiunile efectuate cu instituţiile de credit; -operaţiuni cu clientela, alta decât instituţiile de credit; -operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse; -capitaluri proprii, asimilate şi provizioane. Unele sume prezentate în această rubrică pot fi negative. Datoriile ataşate reprezentând dobânzi de plătit, calculate şi neajunse la scadenta, se înscriu pe lângă fiecare clasa, la poziţia "Datorii ataşate". - pentru extrabilantiere: -angajamente de finanţare; -angajamente de garanţie; -angajamente privind titlurile; -operaţiuni în devize; -angajamente privind instrumentele financiare derivate; -angajamente diverse; -angajamente îndoielnice; -conturi de evidenţă. Angajamentele indoielnice se referă la ansamblul angajamentelor din afară bilanţului. Coloane Situaţia - mod. 4000 - prezintă pe coloane, soldul operaţiunilor realizate în lei şi contravaloarea în lei a operaţiunilor efectuate în devize, separate după cum aceste operaţiuni au fost efectuate cu rezidenţi sau cu nerezidenti. Repartiţia între rezidenţi şi nerezidenti este stabilită în funcţie de calitatea agentului de contrapartida, chiar şi pentru operaţiunile dintre doi agenţi cu locuri de rezidenţă diferita, cu excepţia titlurilor din portofoliu pentru care separarea se face în funcţie de emitent. Exemplu: - o operaţiune de pensiune livrata pe titluri realizată cu un agent rezident va fi înscrisă în coloana "rezidenţi", chiar dacă titlurile care fac obiectul operaţiunii de pensiune livrata au fost emise de către nerezidenti. Cu toate acestea, în mod convenţional, suma din poziţia "Capital" va fi înregistrată în coloana "rezidenţi". Coloana "Amortizari şi provizioane" este rezervată înregistrării provizioanelor pentru depreciere sau pentru contrapartida şi înregistrării amortizărilor, care se deduc din valoarea bruta a elementelor la care se calculează; provizioanele de contrapartida constituite în lei sau în devize, care nu sunt de natura riscului de ţara, sunt înscrise în dreptul liniilor de creanţe din coloana "Amortizari şi provizioane". Pentru posturile din această categorie, coloana "Total" înregistrează sumele nete obţinute după deducerea provizioanelor şi amortizărilor. Instituţiile de credit trebuie să completeze coloanele "lei", "devize", "rezidenţi" şi "nerezidenti", indiferent de sistemul de colectare a datelor pe care îl aplica. REGULI DE RAPORTARE Instituţiile de credit care raportează: Toate instituţiile de credit, persoane juridice române, inclusiv sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul în străinătate. Instituţiile de credit, persoane juridice române, întocmesc: - o situaţie - mod 4000 - la nivelul global al instituţiei de credit "G" (ansamblul teritoriului naţional şi toate subunitatile din străinătate ale instituţiei de credit); - o situaţie - mod 4000 - la nivelul teritoriului naţional "N" (sediu social, sucursale şi alte sedii secundare aflate în România); - o situaţie - mod 4000 - pentru fiecare subunitate din străinătate a instituţiei de credit "S" (sucursale şi alte sedii secundare fără personalitate juridică aflate în străinătate). Sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul în străinătate întocmesc formularul la nivelul teritoriului naţional în care sucursala îşi desfăşoară activitatea "N" (sucursala însăşi şi sediile secundare subordonate acesteia). Moneda: Instituţiile de credit trebuie să distinga operaţiunile realizate în lei şi cele în devize, evaluate în contravaloare lei. Periodicitate: lunar, trimestrial (trim. I, II şi III) şi anual. SITUAŢIA PATRIMONIULUI - mod. 4000 - JUDEŢUL ______________________────FORMA DE PROPRIETATE ______________───── DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ACTIVITATEA (se va înscrie activitatea preponderentă) _________________________ ADRESA LOC: , sector____Cod grupă CAEN───────── STR.: nr.:CODUL FISCAL ─────────── TELEFONUL: ________ FAXUL: _________ NUMĂRUL DIN REGISTRUL COMERŢULUI _________________________ [N]Naţional*[ ] [S]Străinătate*[ ] Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][1][G]Global*[3]TM mod 4000- mii lei - ACTIVCod poziţieAmortizări şi provizioaneSume neteTotal LeiDevize RezidenţiNerezidenţiRezidenţiNerezidenţi AB123456 OPERAŢIUNI DE TREZORERIE ŞI OPERAŢIUNI INTERBANCAREA01 - Casa şi alte valoriA10 - CasaA11 - Alte valoriA19 - Cont curent la bănci centraleA20 - Conturi de corespondent la instituţii de credit (nostro)A25 - Depozite la instituţii de creditA101 - Credite acordate instituţiilor de creditA30 - Valori primite în pensiuneA40 - Valori de recuperatA50 - Creanţe restanteA102 - Creanţe îndoielniceA70 - Creanţe ataşateA90 OPERAŢIUNI CU CLIENTELAB01 - Creanţe comercialeB10 - Credite de trezorerieB3A - Credite pentru exportB20 - Credite pentru echipamentB4A - Credite pentru bunuri imobiliareB5A - Alte credite acordate clienteleiB7A - Credite acordate clientelei financiareB80 - Valori primite în pensiuneB85 - Conturi curente debitoareB99 - Valori de recuperatB9J - Creanţe restanteB102 - Creanţe îndoielniceB9K - Creanţe ataşateB9V OPERAŢIUNI CU TITLURI ŞI OPERAŢIUNI DIVERSEC0A - Titluri primite în pensiune livratăC1A - Titluri de tranzacţieC2A - Titluri de plasamentC3A - Titluri de investiţiiC4A - Conturi de decontare privind operaţiunile cu titluriE6A - Decontări intrabancareE7A - Personal şi conturi asimilateE101 - Asigurări sociale, protecţia socială şi conturi asimilateE102 - Bugetul statului, fonduri speciale şi conturi asimilateE103 - Impozitul pe profit amânatE105 - Debitori diverşiE7H - Conturi de stocuriE70 - Conturi de regularizareE8A - Creanţe restanteE104 - Creanţe îndoielniceE90 - Creanţe ataşateE97 VALORI IMOBILIZATEF01 - Credite subordonateF02 - Părţi în cadrul societăţilor comerciale legate, titluri de participare şi titluri ale activităţii de portofoliuF10 - Dotări pentru unităţile proprii din străinătateF50 - Imobilizări în curs, imobilizări ale activităţii de exploatare, imobilizări în afara activităţii de exploatareF6A - Leasing şi operaţiuni asimilateF7A - Locaţie simplăF80 - Creanţe restanteF102 - Creanţe îndoielniceF9A - Creanţe ataşateF97 ACŢIONARI SAU ASOCIAŢIL0C TOTALL98 *) "G", "N" şi "S" - se completează, după caz, de către instituţiile de credit persoane juridice române "N" - se completează de sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine ADMINISTRATOR, (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) Numele, prenumele, semnătura şi ştampila instituţiei de creditCONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele şi semnatura SITUAŢIA PATRIMONIULUI - mod. 4000 - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .................................[N]Naţional[ ] [S]Străinătate[ ] Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][2][G]Global[3]TM mod 4000- mii lei - PASIVCod poziţieLeiDevizeTotal RezidenţiNerezidenţiRezidenţiNerezidenţi AB12345 OPERAŢIUNI DE TREZORERIE ŞI OPERAŢIUNI INTERBANCAREG01 - Împrumuturi de refinanţare de la bănci centraleG20 - Conturi de corespondent ale instituţiilor de credit (loro)G25 - Depozite ale instituţiilor de creditG101 - Împrumuturi primite de la instituţii de creditG30 - Valori date în pensiuneG40 - Alte sume datorateG49 - Datorii ataşateG90 OPERAŢIUNI CU CLIENTELAH01 - Împrumuturi primite de la clientela financiarăH10 - Valori date în pensiuneH20 - Conturi curente creditoareH40 - Conturi de factoringH50 - Conturi de depoziteH7A - Certificate de depozitH80 - Carnete şi librete de economiiH6A - Alte sume datorateH90 - Datorii ataşateH98 OPERAŢIUNI CU TITLURI ŞI OPERAŢIUNI DIVERSEJ0A - Titluri date în pensiune livratăJ1A - Titluri de tranzacţieJ5A - Titluri de piaţă interbancarăJ8G - Titluri de creanţe negociabileJ8J - ObligaţiuniJ9A - Alte datorii constituite prin titluriJ9K - Conturi de decontare privind operaţiunile cu titluriK6A - Vărsăminte de efectuat privind titlurileK65 - Decontări intrabancareK7A - Personal şi conturi asimilateK101 - Asigurări sociale, protecţia socială şi conturi asimilateK102 - Bugetul statului, fonduri speciale şi conturi asimilateK103 - Impozitul pe profit amânatK105 - Dividende de platăK104 - Creditori diverşiK7H - Conturi de regularizareK8A - Datorii ataşateK97 CAPITALURI PROPRII, ASIMILATE ŞI PROVIZIOANEL01 - CapitalL9A - Prime de capitalL7A - Rezerve legaleL7H - Rezerve statutare sau contractualeL7L - Rezerva generală pentru riscul de creditL60 - Rezerve pentru acţiuni propriiL7M - Rezerve din reevaluareL7V - Rezerve din conversieL7W - Alte rezerveL7Z - Datorii subordonateL5A - Subvenţii şi fonduri publice alocateL05 - Provizioane pentru riscuri şi cheltuieliL10 - Datorii ataşateL9M - Rezultatul reportat ( /-) (1)L90 - Profit sau pierdere ( /-) (1)L91 - Repartizarea profituluiL103 TOTALL99 (1) Sumele negative trebuie să fie precedate de semnul - ADMINISTRATOR, (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) Numele, prenumele, semnătura şi ştampila instituţiei de creditCONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele şi semnatura SITUAŢIA PATRIMONIULUI - mod. 4000 - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .................................[N]Naţional[ ] [S]Străinătate[ ] Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][3][G]Global[3]TM mod 4000- mii lei - CONTURI ÎN AFARA BILANŢULUICod poziţieLeiDevizeTotal RezidenţiNerezidenţiRezidenţiNerezidenţi AB12345 ANGAJAMENTE DE FINANŢARE- -Angajamente în favoarea altor instituţii de creditN1B -Angajamente primite de la alte instituţii de creditN1M -Angajamente în favoarea clienteleiN1R -Angajamente primite de la clientela financiară şi instituţiile administraţiei publiceN2Y ANGAJAMENTE DE GARANŢIE- -Cauţiuni, avaluri şi alte garanţii date altor instituţii de creditN3B -Cauţiuni, avaluri şi alte garanţii primite de la alte instituţii de creditN4A -Garanţii date pentru clientelăN5A -Garanţii primite de la clientelăN7A ANGAJAMENTE PRIVIND TITLURILE- -Titluri de primitN8B -Titluri vândute cu posibilitate de răscumpărareN8Q -Alte titluri de primitN8Z -Titluri de livratN9B -Titluri cumpărate cu posibilitate de răscumpărareN9Q -Alte titluri de livratN9Z OPERAŢIUNI ÎN DEVIZE- -Operaţiuni de schimb la vedere- -Lei cumpăraţi şi încă neprimiţiP1C -Devize cumpărate şi încă neprimiteP1G -Lei vânduţi şi încă nelivraţiP1M -Devize vândute şi încă nelivrateP1R -Operaţiuni privind devizele date şi luate cu împrumut- -Devize date cu împrumut şi încă nelivrateP2C -Devize luate cu împrumut şi încă neprimiteP2G -Operaţiuni de schimb la termen- -Lei de primit contra devize de livratP3C -Devize de livrat contra lei de primitP101 -Devize de primit contra lei de livratP4A -Lei de livrat contra devize de primitP102 -Devize de primit contra devize de livratP5A -Devize de livrat contra devize de primitP6A -Report/deport calculat anticipat- -de primitP8B -de plătitP8E -Dobânzi neajunse la scadenţă în devize acoperite la termen- -de încasatP9B -de plătitP9E -Conturi de ajustare devize ( /-)(1)P9T ANGAJAMENTE PRIVIND INSTRUMENTELE FINANCIARE DERIVATE- -Operaţiuni cu instrumente financiare derivate de dobândă -Operaţiuni debitoareQ1A -Operaţiuni creditoareQ2A -Operaţiuni cu instrumente financiare derivate de curs de schimb -Lei de primit contra devize de livratQ3A -Devize de livrat contra lei de primitQ4A -Devize de primit contra lei de livratQ5A -Lei de livrat contra devize de primitQ6A -Devize de primit contra devize de livratQ7A -Devize de livrat contra devize de primitQ8A ANGAJAMENTE DIVERSE- -Redevenţe, locaţii de gestiune, chirii şi alte datorii asimilateP103 -Angajamente primiteP104 -Valori primite în garanţie privind operaţiunile cu instrumente financiare derivateP112 -Alte valori primite în garanţieP113 -Angajamente dateP105 -Valori date în garanţie privind operaţiunile cu instrumente financiare derivateP114 -Alte valori date în garanţieP115 -Alte angajamente diverse dateP106 -Alte angajamente diverse primiteP111 ANGAJAMENTE ÎNDOIELNICEQ80 CONTURI DE EVIDENŢĂ- -Mijloace fixe luate cu chirieQ101 -Valori primite în păstrare sau custodieQ102 -Creanţe scoase din activ, urmărite în continuare, din care:Q103 -Creanţe scoase din activ, urmărite în continuare potrivit dispoziţiilor legaleQ108 -Credite aferente contractelor de credit investite cu formulă executorie, urmărite în continuareQ109 -Valori primite în pensiune aferente contractelor de credit învestite cu formulă executorie, urmărite în continuareQ110 -Titluri primite în pensiune livrată aferente contractelor de credit învestite cu formulă executorie, urmărite în continuareQ111 -Dobânzi aferente contractelor de credit învestite cu formulă executorie, urmărite în continuareQ112 -Alte creanţe scoase din activ, urmărite în continuareQ113 -Creanţe ataşateQ114 -Debitori din penalităţi pretinseQ104 -Amortizarea aferentă gradului de neutilizare a mijloacelor fixeQ105 -Alte valori primiteQ106 -Alte valori dateQ107 -Capital social subscris şi vărsat în devizeQ115 -Capital de dotare în devizeQ116 -Prime de emisiune plătite în devizeQ117 -Stocuri de natura obiectelor de inventarQ118 (1) Sumele negative trebuie să fie precedate de semnul (-) ADMINISTRATOR, (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) Numele, prenumele, semnătura şi ştampila instituţiei de creditCONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele şi semnatura 2. OPERAŢIUNI CU CLIENTELA - mod. 4014 - PREZENTARE Situaţia - mod. 4014 - cuprinde operaţiunile cu clientela, care sunt înregistrate în conturile din clasele 2, 4 şi 5, în afară de creanţele şi datoriile ataşate. Clientela cuprinde clientela nefinanciara şi clientela financiară (organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, instituţii financiare, altele decât instituţiile de credit). Prin excepţie, poziţiile de creanţe restante şi creanţe indoielnice includ şi creanţele ataşate aferente. CONŢINUT - filele 1 - 3 şi 5 se referă la clientela nefinanciara; - fila 4 priveşte clientela financiară asa cum a fost definită mai sus. Fila 1 Linii Acestea detaliază finantarile (credite acordate clientelei; valorile primite în pensiune; conturi curente debitoare; credite subordonate; părţi şi titluri de participare la alte societăţi cu caracter nefinanciar, leasing şi operaţiuni asimilate) şi resursele colectate de la clientela nefinanciara. Coloane Acestea disting calitatea de rezident sau nerezident a agenţilor contrapartida. Fila 2 Linii Reprezintă finantarile, inclusiv leasingul, creanţele restante şi indoielnice aferente, precum şi resursele grupate pe categorii. Unele categorii de credite şi de resurse sunt grupate în funcţie de durata lor iniţială: pentru credite (mai mica sau egala cu un an, între unu şi cinci ani inclusiv şi mai mare de cinci ani), iar pentru resurse (mai mica sau egala cu o luna, între o luna şi trei luni inclusiv, între trei şi şase luni inclusiv, între şase şi noua luni inclusiv, între noua şi douasprezece luni inclusiv şi mai mare de douasprezece luni). Coloane Reprezintă detalierea clientelei nefinanciare rezidente în funcţie de şase categorii de agenţi (societăţi nefinanciare, întreprinzători individuali, persoane fizice, societăţi de asigurare şi de capitalizare, administraţii publice şi administraţii private). Fila 3 Cuprinde, în exclusivitate, creditele acordate clientelei nefinanciare nerezidente. Linii Cuprind diferitele categorii de credite. Coloane Reprezintă defalcarea creditelor în funcţie de durata iniţială (mai mica sau egala cu un an, între unu şi cinci ani inclusiv şi mai mare de cinci ani). Fila 4 Linii Reprezintă principalele operaţiuni realizate cu clientela financiară, inclusiv creanţele restante şi indoielnice aferente. Coloane Reprezintă structura clientelei financiare, astfel: - rezidenţi (organisme de plasament colectiv în valori mobiliare; instituţii financiare, altele decât instituţiile de credit); - nerezidenti. Fila 5 Linii Reprezintă finantarile, inclusiv leasingul, creanţele restante şi indoielnice aferente, precum şi resursele grupate pe categorii. Unele categorii de credite şi de resurse sunt grupate în funcţie de durata lor iniţială: pentru credite (mai mica sau egala cu un an, între unu şi cinci ani inclusiv şi mai mare de cinci ani), iar pentru resurse (mai mica sau egala cu o luna, între o luna şi trei luni inclusiv, între trei şi şase luni inclusiv, între şase şi noua luni inclusiv, între noua şi douasprezece luni inclusiv şi mai mare de douasprezece luni). Coloane Reprezintă detalierea clientelei nefinanciare nerezidente în funcţie de şase categorii de agenţi (societăţi nefinanciare, întreprinzători individuali, persoane fizice, societăţi de asigurare şi de capitalizare, administraţii publice şi administraţii private). REGULI DE RAPORTARE Instituţiile de credit care raportează: Toate instituţiile de credit, persoane juridice române, inclusiv sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul în străinătate. Instituţiile de credit persoane juridice române, întocmesc formularul la nivelul global al instituţiei de credit - "G" - (ansamblul teritoriului naţional şi toate subunitatile din străinătate ale instituţiei de credit), iar sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul în străinătate întocmesc formularul la nivelul teritoriului naţional în care sucursala îşi desfăşoară activitatea - "N" - (sucursala însăşi şi sediile secundare subordonate acesteia). Moneda: Instituţiile de credit raportează o situaţie - mod. 4014 - stabilită în lei pentru operaţiunile efectuate în lei şi o situaţie - mod. 4014 - stabilită în contravaloare lei pentru operaţiunile efectuate în devize, pentru toate devizele reunite. Periodicitate: trimestrial (trim. I, II şi III) şi anual. OPERAŢIUNI CU CLIENTELA - mod. 4014 - Clientela nefinanciara DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .................................[N]Naţional*[1]lei [ ] [2]devize Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][1][G]Global*[ ] mod 4014- mii lei - ACTIVCod poziţieSUME RezidenţiNerezidenţi AB12 CREANŢE COMERCIALE - Scont şi operaţiuni asimilateB11 - FactoringB12 - Alte creanţe comercialeB19 CREDITE DE TREZORERIE - Vânzări în rateB3F - Credite acordate persoanelor fiziceB3G - Diferenţe de rambursat legate de utilizarea cărţilor de platăB3H - Utilizări din deschideri de credite permanenteB3J - Credit global de exploatareB3L - Credite pentru finanţarea stocurilorB3M - Credite garantate cu valori financiare - Credite garantate cu depozite la termen şi certificate de depozitB3P - Credite garantate cu alte valori financiareB3Q - Credite acordate importatorilorB103 - Alte credite de trezorerieB3Z CREDITE PENTRU EXPORT - Credite garantate cu creanţe asupra străinătăţiiB25 - Credite furnizoriB26 - Credite comerciale acordate nerezidenţilorB27 - Alte credite pentru exportB29 CREDITE PENTRU ECHIPAMENTB4A CREDITE PENTRU BUNURI IMOBILIARE - Credite investitoriB5G - Credite promotoriB60 ALTE CREDITE ACORDATE CLIENTELEIB7A VALORI PRIMITE ÎN PENSIUNEB85 CONTURI CURENTE DEBITOAREB99 CREDITE SUBORDONATE LA TERMENF03 CREDITE SUBORDONATE PE DURATĂ NEDETERMINATĂF05 PĂRŢI ŞI TITLURI DE PARTICIPARE ÎN SOCIETĂŢI CU CARACTER NEFINANCIARF20 LEASING ŞI OPERAŢIUNI ASIMILATEF73 *)"G" - se completează de către instituţiile de credit persoane juridice române "N" - se completează de sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .................................[N]Naţional[1]lei [ ] [2]devize Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][1][G]Global[ ] mod 4014- mii lei - PASIVCod poziţieSUME RezidenţiNerezidenţi AB12 VALORI DATE ÎN PENSIUNEH20 CONTURI CURENTE CREDITOAREH40 CONTURI DE FACTORING - Conturi de factoring disponibileH51 - Conturi de factoring indisponibileH52 CONTURI DE DEPOZITEH7A - Depozite la vedereH101 - Depozite la termenH102 - Depozite colateraleH103 CERTIFICATE DE DEPOZIT, CARNETE ŞI LIBRETE DE ECONOMIE - Certificate de depozitH80 - Carnete şi librete de economiiH6A ALTE SUME DATORATEH90 ÎMPRUMUTURI SUBORDONATE LA TERMENL5D ÎMPRUMUTURI SUBORDONATE PE DURATĂ NEDETERMINATĂL5N ADMINISTRATOR, (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) Numele, prenumele, semnătura şi ştampila instituţiei de creditCONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele şi semnatu OPERAŢIUNI CU CLIENTELA - mod. 4014 - Clientela nefinanciara rezidenţă DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .................................[N]Naţional[1]lei [ ] [2]devize Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][2][G]Global[ ] mod 4014- mii lei - ACTIVCod poziţieREZIDENŢI Societăţi nefinanciareÎntreprinzători individualiPersoane fiziceSocietăţi de asigurare şi de capitalizareAdministraţii publiceAdministraţii private AB123456 CREANŢE COMERCIALEB10 CREDITE DE TREZORERIE - pe termene: - mai mici sau egale cu 1 anB3B - între 1-5 aniB3C - peste 5 aniB104 din care: (toate termenele) - vânzări în rateB3F - diferenţe de rambursat legate de utilizarea cărţilor de platăB3H - utilizări din deschideri de credite permanenteB3J - credit global de exploatareB3L CREDITE PENTRU EXPORT - pe termene: - mai mici sau egale cu 1 anB21 X - între 1-5 aniB22 X - peste 5 aniB105 X CREDITE PENTRU ECHIPAMENT - pe termene: - mai mici sau egale cu 1 anB4B - între 1-5 aniB4C - peste 5 aniB106 CREDITE PENTRU BUNURI IMOBILIARE - pe termene: - mai mici sau egale cu 1 anB5B - între 1-5 aniB5C - peste 5 aniB107 ALTE CREDITE ACORDATE CLIENTELEI - pe termene: - mai mici sau egale cu 1 anB7B - între 1-5 aniB7C - peste 5 aniB108 VALORI PRIMITE ÎN PENSIUNEB85 CONTURI CURENTE DEBITOAREB99 CREANŢE RESTANTEB102 CREANŢE ÎNDOIELNICEB9K CREDITE SUBORDONATE LA TERMENF03 CREDITE SUBORDONATE PE DURATĂ NEDETERMINATĂF05 CREANŢE RESTANTE PRIVIND CREDITELE SUBORDONATEF103 CREANŢE ÎNDOIELNICE PRIVIND CREDITELE SUBORDONATEF09 LEASING ŞI OPERAŢIUNI ASIMILATEF73 CREANŢE RESTANTE PRIVIND OPERAŢIUNI DE LEASING ŞI OPERAŢIUNI ASIMILATEF105 CREANŢE ÎNDOIELNICE PRIVIND OPERAŢIUNI DE LEASING ŞI OPERAŢIUNI ASIMILATEF76 DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .................................[N]Naţional[1]lei [ ] [2]devize Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][2][G]Global[ ] mod 4014- mii lei - PASIVCod poziţieREZIDENŢI Societăţi nefinanciareÎntreprinzători individualiPersoane fiziceSocietăţi de asigurare şi de capitalizareAdministraţii publiceAdministraţii private AB123456 VALORI DATE ÎN PENSIUNEH20 CONTURI CURENTE CREDITOAREH40 CONTURI DE FACTORING - Conturi de factoring disponibileH51 X - Conturi de factoring indisponibileH52 X CONTURI DE DEPOZITE - pe termene: - mai mici sau egale cu 1 lunăH104 - între 1-3 luni inclusivH105 - între 3-6 luni inclusivH106 - între 6-9 luni inclusivH107 - între 9-12 luni inclusivH108 - mai mari de 12 luniH109 CERTIFICATE DE DEPOZIT - pe termene: - mai mici sau egale cu 1 lunăH110 - între 1-3 luni inclusivH111 - între 3-6 luni inclusivH112 - între 6-9 luni inclusivH113 - între 9-12 luni inclusivH114 - mai mari de 12 luniH115 CARNETE ŞI LIBRETE DE ECONOMII - pe termene: - mai mici sau egale cu 1 lunăH116 - între 1-3 luni inclusivH117 - între 3-6 luni inclusivH118 - între 6-9 luni inclusivH119 - între 9-12 luni inclusivH120 - mai mari de 12 luniH121 ÎMPRUMUTURI SUBORDONATE LA TERMENL5D ÎMPRUMUTURI SUBORDONATE PE DURATĂ NEDETERMINATĂL5N ADMINISTRATOR, (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) Numele, prenumele, semnătura şi ştampila instituţiei de creditCONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele şi semnatura OPERAŢIUNI CU CLIENTELA - mod. 4014 - Clientela nefinanciara nerezidenta DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .................................[N]Naţional[1]lei [ ] [2]devize Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][3][G]Global[ ] mod 4014- mii lei- ACTIVCod poziţieNEREZIDENŢI - pe termene Mai mici sau egale cu 1 anÎntre 1-5 aniPeste 5 ani AB123 CREDITE DE TREZORERIEB3A CREDITE PENTRU EXPORTB20 CREDITE PENTRU ECHIPAMENTB4A CREDITE PENTRU BUNURI IMOBILIAREB5A ALTE CREDITE ACORDATE CLIENTELEIB7A ADMINISTRATOR, (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) Numele, prenumele, semnătura şi ştampila instituţiei de creditCONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele şi semnatura OPERAŢIUNI CU CLIENTELA - mod. 4014 - Clientela financiară DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .................................[N]Naţional[1]lei [ ] [2]devize Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][4][G]Global[ ] mod 4014- mii lei- Cod poziţieRezidenţiNerezidenţi Organisme de plasament colectiv în valori mobiliareInstituţii financiare, altele decât instituţiile de credit AB123 ACTIV Credite de pe o zi pe alta acordate clientelei financiareB81 Credite la termen acordate clientelei financiareB82 Valori primite în pensiune de pe o zi pe altaB86 Valori primite în pensiune la termenB87 Conturi curente debitoareB99 Creanţe restanteB102 Creanţe îndoielniceB9K Credite subordonate la termenF03 Credite subordonate pe durată nedeterminatăF05 Creanţe restante privind creditele subordonateF103 Creanţe îndoielnice privind creditele subordonateF09 PASIV Împrumuturi de pe o zi pe alta de la clientela financiarăH11 Împrumuturi la termen de la clientela financiarăH12 Valori date în pensiune de pe o zi pe altaH21 Valori date în pensiune la termenH22 Conturi curente creditoareH40 Împrumuturi subordonate la termenL5D Împrumuturi subordonate pe durată nedeterminatăL5N ADMINISTRATOR, (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) Numele, prenumele, semnătura şi ştampila instituţiei de creditCONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele şi semnatura OPERAŢIUNI CU CLIENTELA - mod. 4014 - Clientela nefinanciara DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .................................[N]Naţional[1]lei [ ] [2]devize Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][5][G]Global[ ] mod 4014- mii lei - ACTIVCod poziţieNEREZIDENŢI Societăţi nefinanciareÎntreprinzători individualiPersoane fiziceSocietăţi de asigurare şi de capitalizareAdministraţii publiceAdministraţii private AB123456 CREANŢE COMERCIALEB10 CREDITE DE TREZORERIE - pe termene: - mai mici sau egale cu 1 anB3B - între 1-5 aniB3C - peste 5 aniB104 din care: (toate termenele) - vânzări în rateB3F - diferenţe de rambursat legate de utilizarea cărţilor de platăB3H - utilizări din deschideri de credite permanenteB3J - credit global de exploatareB3L CREDITE PENTRU EXPORT - pe termene: - mai mici sau egale cu 1 anB21 X - între 1-5 aniB22 X - peste 5 aniB105 X CREDITE PENTRU ECHIPAMENT - pe termene: - mai mici sau egale cu 1 anB4B - între 1-5 aniB4C - peste 5 aniB106 CREDITE PENTRU BUNURI IMOBILIARE - pe termene: - mai mici sau egale cu 1 anB5B - între 1-5 aniB5C - peste 5 aniB107 ALTE CREDITE ACORDATE CLIENTELEI - pe termene: - mai mici sau egale cu 1 anB7B - între 1-5 aniB7C - peste 5 aniB108 VALORI PRIMITE ÎN PENSIUNEB85 CONTURI CURENTE DEBITOAREB99 CREANŢE RESTANTEB102 CREANŢE ÎNDOIELNICEB9K CREDITE SUBORDONATE LA TERMENF03 CREDITE SUBORDONATE PE DURATĂ NEDETERMINATĂF05 CREANŢE RESTANTE PRIVIND CREDITELE SUBORDONATEF103 CREANŢE ÎNDOIELNICE PRIVIND CREDITELE SUBORDONATEF09 LEASING ŞI OPERAŢIUNI ASIMILATEF73 CREANŢE RESTANTE PRIVIND OPERAŢIUNI DE LEASING ŞI OPERAŢIUNI ASIMILATEF105 CREANŢE ÎNDOIELNICE PRIVIND OPERAŢIUNI DE LEASING ŞI OPERAŢIUNI ASIMILATEF76 DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .................................[N]Naţional[1]lei [ ] [2]devize Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][5][G]Global[ ] mod 4014- mii lei- PASIVCod poziţieNEREZIDENŢI Societăţi nefinanciareÎntreprinzători individualiPersoane fiziceSocietăţi de asigurare şi de capitalizareAdministraţii publiceAdministraţii private AB123456 VALORI DATE ÎN PENSIUNEH20 CONTURI CURENTE CREDITOAREH40 CONTURI DE FACTORING - Conturi de factoring disponibileH51 X - Conturi de factoring indisponibileH52 X CONTURI DE DEPOZITE - pe termene: - mai mici sau egale cu 1 lunăH104 - între 1-3 luni inclusivH105 - între 3-6 luni inclusivH106 - între 6-9 luni inclusivH107 - între 9-12 luni inclusivH108 - mai mari de 12 luniH109 CERTIFICATE DE DEPOZIT - pe termene: - mai mici sau egale cu 1 lunăH110 - între 1-3 luni inclusivH111 - între 3-6 luni inclusivH112 - între 6-9 luni inclusivH113 - între 9-12 luni inclusivH114 - mai mari de 12 luniH115 CARNETE ŞI LIBRETE DE ECONOMII - pe termene: - mai mici sau egale cu 1 lunăH116 - între 1-3 luni inclusivH117 - între 3-6 luni inclusivH118 - între 6-9 luni inclusivH119 - între 9-12 luni inclusivH120 - mai mari de 12 luniH121 ÎMPRUMUTURI SUBORDONATE LA TERMENL5D ÎMPRUMUTURI SUBORDONATE PE DURATĂ NEDETERMINATĂL5N ADMINISTRATOR, (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) Numele, prenumele, semnătura şi ştampila instituţiei de creditCONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele şi semnatura 3. PORTOFOLIUL DE TITLURI - mod. 4020 - PREZENTARE Situaţia - mod. 4020 - cuprinde portofoliul de titluri diferenţiat în funcţie de metodele de evaluare a titlurilor, de natura titlurilor, de categoria emitentului şi de admiterea la cota unei burse de valori, în afară de creanţele şi datoriile ataşate. CONŢINUT Linii Titlurile din portofoliu sunt grupate după categoria contabila a acestora (titluri de tranzacţie, titluri de plasament, titluri de investiţii, părţi în societăţile comerciale legate, titluri de participare şi titluri ale activităţii de portofoliu), caracterul fix sau variabil al veniturilor pe care le generează (titluri cu venit fix sau variabil), natura titlurilor şi după cotatia bursiera. Fiecare poziţie reflecta o singura categorie de titluri; instituţiile de credit trebuie să evidenţieze atât titlurile româneşti, cat şi pe cele străine asimilate. Poziţiile "alte titluri cu venit fix" (fila 1) cuprind titlurile subordonate şi, dacă este cazul, alte titluri cu venit fix neincluse la alte poziţii. Poziţiile "titluri cu venit fix, altele decât obligaţiunile" (filele 2, 3, 4 şi 5) cuprind totalitatea titlurilor cu venit fix în afară de obligaţiuni. Coloane Coloanele filei 1 corespund metodelor de evaluare a titlurilor: Coloana 1 "Valoare bruta contabila" înregistrează: - valoarea justa - în cazul titlurilor evaluate la valoarea justa; - costul amortizat - în cazul titlurilor cu venit fix evaluate la costul amortizat, utilizând metoda ratei efective a dobânzii; - costul de achiziţie - în cazul titlurilor cu venit variabil evaluate la cost; - costul de achiziţie, valoarea determinata în urma aplicării metodei punerii în echivalenta sau cea determinata prin contabilizarea ca active financiare disponibile pentru vânzare, după caz - în cazul părţilor în societăţile comerciale legate, titlurilor de participare şi titlurilor activităţii de portofoliu. Coloana 2 "Valoare la preţul de piaţa" înregistrează: - preţul pieţei din ziua cea mai recenta pentru titlurile de tranzacţie; - preţul pieţei în funcţie de cotarea sau necotarea titlurilor de plasament şi de investiţii. Valoarea titlurilor cotate se stabileşte pe baza cursului cel mai recent, iar a titlurilor necotate în funcţie de valoarea probabila de negociere determinata, de regula, în funcţie de cursurile utilizate în tranzacţiile cele mai recente; - valoarea actuala sau de utilitate determinata în funcţie de situaţia financiară a emitentului, de cotatia titlurilor şi de alţi factori pentru părţile în societăţile comerciale legate, titlurile de participare şi titlurile activităţii de portofoliu. Coloana 3 "Valoare de rambursare", se completează numai pentru titlurile de plasament cu venit fix şi pentru portofoliul de titluri de investiţii. Filele 2, 3, 4 şi 5 reiau valorile filei 1 pentru fiecare categorie de emitenti rezidenţi - instituţii de credit, organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, instituţii financiare (altele decât instituţiile de credit), statul, administraţii publice (în afară de stat) şi alta clientela financiară - şi global, pentru emitentii nerezidenti. REGULI DE RAPORTARE Instituţiile de credit care raportează: Toate instituţiile de credit, persoane juridice române, inclusiv sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul în străinătate. Moneda: Instituţiile de credit raportează o situaţie - mod. 4020 - stabilită în lei pentru portofoliul de titluri exprimate în lei şi o situaţie - mod. 4020 - stabilită în contravaloare lei pentru portofoliul de titluri exprimate în devize, pentru toate devizele reunite. Periodicitate: trimestrial (trim. I, II şi III) şi anual. PORTOFOLIUL DE TITLURI - mod. 4020 - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .................................[N]Naţional[1]lei [ ] [2]devize Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][1][ ] [ ] mod 4020- mii lei - ACTIVCod poziţieValoare brută contabilăValoare la preţul de piaţăValoare de rambursare AB123 TITLURI DE TRANZACŢIE (exclusiv titlurile date cu împrumut) TITLURI CU VENIT FIX -titluri de piaţă interbancară012 -titluri de creanţe negociabile -certificate de trezorerie021 -certificate de depozit022 -bonuri ale instituţiilor şi societăţilor financiare023 -bilete de trezorerie024 -alte titluri de creanţe negociabile025 -obligaţiuni030 -titluri subordonate031 -alte titluri cu venit fix040 TITLURI CU VENIT VARIABIL -acţiuni061 -părţi în organisme de plasament colectiv în valori mobiliare- -părţi pe termen scurt în OPCVM063 -alte părţi în OPCVM064 -alte titluri cu venit variabil065 TITLURI DE PLASAMENT (exclusiv titlurile date cu împrumut) TITLURI CU VENIT FIX -titluri de piaţă interbancară072 -titluri de creanţe negociabile- -certificate de trezorerie081 -certificate de depozit082 -bonuri ale instituţiilor şi societăţilor financiare083 -bilete de trezorerie084 -alte titluri de creanţe negociabile085 -obligaţiuni090 -titluri subordonate095 -alte titluri cu venit fix100 TITLURI CU VENIT VARIABIL -acţiuni121 -părţi în organisme de plasament colectiv în valori mobiliare- -părţi pe termen scurt în OPCVM123 -alte părţi în OPCVM124 -alte titluri cu venit variabil125 TITLURI DE INVESTIŢII (exclusiv titlurile date cu împrumut) TITLURI CU VENIT FIX -titluri de piaţă interbancară141 -titluri de creanţe negociabile- -certificate de trezorerie143 -certificate de depozit144 -bonuri ale instituţiilor şi societăţilor financiare145 -bilete de trezorerie146 -alte titluri de creanţe negociabile147 -obligaţiuni150 -titluri subordonate155 -alte titluri cu venit fix160 PĂRŢI ÎN CADRUL SOCIETĂŢILOR COMERCIALE LEGATE (exclusiv titlurile date cu împrumut)200 TITLURI DE PARTICIPARE (exclusiv titlurile date cu împrumut)210 TITLURI ALE ACTIVITĂŢII DE PORTOFOLIU (exclusiv titlurile date cu împrumut)220 ADMINISTRATOR, (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) Numele, prenumele, semnătura şi ştampila instituţiei de creditCONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele şi semnatura PORTOFOLIUL DE TITLURI - mod. 4020 - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .................................[N]Naţional[1]lei [ ] [2]devize Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][2][ ] [ ] mod 4020- mii lei - Cod poziţieEMITENŢI REZIDENŢI Instituţii de creditOrganisme de plasament colectiv în valori mobiliare Valoare brută contabilăValoare la preţul de piaţăValoare de rambursareValoare brută contabilăValoare la preţul de piaţăValoare de rambursare AB123456 TITLURI DE TRANZACŢIE (exclusiv titluri date cu împrumut) TITLURI CU VENIT FIX- -obligaţiuni030 -titluri cu venit fix, altele decât obligaţiunile050 TITLURI CU VENIT VARIABIL060 TITLURI DE PLASAMENT (exclusiv titluri date cu împrumut) TITLURI CU VENIT FIX- -obligaţiuni- -cotate091 -necotate092 -titluri cu venit fix, altele decât obligaţiunile110 TITLURI CU VENIT VARIABIL- -cotate131 -necotate132 TITLURI DE INVESTIŢII (exclusiv titluri date cu împrumut) -obligaţiuni- -cotate151 -necotate152 -titluri cu venit fix, altele decât obligaţiunile170 PĂRŢI ÎN SOCIETĂŢI COMERCIALE LEGATE (exclusiv titluri date cu împrumut) -titluri cotate201 -titluri necotate202 TITLURI DE PARTICIPARE (exclusiv titluri date cu împrumut) -titluri cotate211 -titluri necotate212 TITLURI ALE ACTIVITĂŢII DE PORTOFOLIU (exclusiv titluri date cu împrumut) -titluri cotate221 -titluri necotate222 ADMINISTRATOR, (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) Numele, prenumele, semnătura şi ştampila instituţiei de creditCONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele şi semnătura PORTOFOLIUL DE TITLURI - mod. 4020 - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .................................[N]Naţional[1]lei [ ] [2]devize Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][3][ ] [ ] mod 4020- mii lei - Cod poziţieEMITENŢI REZIDENŢI Instituţii financiare, altele decât instituţiile de creditStatul Valoare brută contabilăValoare la preţul de piaţăValoare de rambursareValoare brută contabilăValoare la preţul de piaţăValoare de rambursare AB123456 TITLURI DE TRANZACŢIE (exclusiv titluri date cu împrumut) TITLURI CU VENIT FIX- -obligaţiuni030 -titluri cu venit fix, altele decât obligaţiunile050 TITLURI CU VENIT VARIABIL060 TITLURI DE PLASAMENT (exclusiv titluri date cu împrumut) TITLURI CU VENIT FIX- -obligaţiuni- -cotate091 -necotate092 -titluri cu venit fix, altele decât obligaţiunile110 TITLURI CU VENIT VARIABIL- -cotate131 -necotate132 TITLURI DE INVESTIŢII (exclusiv titluri date cu împrumut) -obligaţiuni- -cotate151 -necotate152 -titluri cu venit fix, altele decât obligaţiunile170 PĂRŢI ÎN SOCIETĂŢI COMERCIALE LEGATE (exclusiv titluri date cu împrumut) -titluri cotate201 -titluri necotate202 TITLURI DE PARTICIPARE (exclusiv titluri date cu împrumut) -titluri cotate211 -titluri necotate212 TITLURI ALE ACTIVITĂŢII DE PORTOFOLIU (exclusiv titluri date cu împrumut) -titluri cotate221 -titluri necotate222 ADMINISTRATOR, (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) Numele, prenumele, semnătura şi ştampila instituţiei de creditCONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele şi semnătura PORTOFOLIUL DE TITLURI - mod. 4020 - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .................................[N]Naţional[1]lei [ ] [2]devize Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][4][ ] [ ] mod 4020- mii lei - Cod poziţieEMITENŢI REZIDENŢI Administraţii publice, în afară de statAltă clientelă nefinanciară Valoare brută contabilăValoare la preţul de piaţăValoare de rambursareValoare brută contabilăValoare la preţul de piaţăValoare de rambursare AB123456 TITLURI DE TRANZACŢIE (exclusiv titluri date cu împrumut) TITLURI CU VENIT FIX- -obligaţiuni030 -titluri cu venit fix, altele decât obligaţiunile050 TITLURI CU VENIT VARIABIL060 TITLURI DE PLASAMENT (exclusiv titluri date cu împrumut) TITLURI CU VENIT FIX- -obligaţiuni- -cotate091 -necotate092 -titluri cu venit fix, altele decât obligaţiunile110 TITLURI CU VENIT VARIABIL- -cotate131 -necotate132 TITLURI DE INVESTIŢII (exclusiv titluri date cu împrumut) -obligaţiuni- -cotate151 -necotate152 -titluri cu venit fix, altele decât obligaţiunile170 PĂRŢI ÎN SOCIETĂŢI COMERCIALE LEGATE (exclusiv titluri date cu împrumut) -titluri cotate201 -titluri necotate202 TITLURI DE PARTICIPARE (exclusiv titluri date cu împrumut) -titluri cotate211 -titluri necotate212 TITLURI ALE ACTIVITĂŢII DE PORTOFOLIU (exclusiv titluri date cu împrumut) -titluri cotate221 -titluri necotate222 ADMINISTRATOR, (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) Numele, prenumele, semnătura şi ştampila instituţiei de creditCONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele şi semnatura PORTOFOLIUL DE TITLURI - mod. 4020 - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: .................................[N]Naţional[1]lei [ ] [2]devize Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0] [5][ ] [ ] mod 4020- mii lei - Cod poziţieEMITENŢI NEREZIDENŢI Total Valoare brută contabilăValoare la preţul de piaţăValoare de rambursare AB123 TITLURI DE TRANZACŢIE (exclusiv titluri date cu împrumut) TITLURI CU VENIT FIX- -obligaţiuni030 -titluri cu venit fix, altele decât obligaţiunile050 TITLURI CU VENIT VARIABIL060 TITLURI DE PLASAMENT (exclusiv titluri date cu împrumut) TITLURI CU VENIT FIX- -obligaţiuni- -cotate091 -necotate092 -titluri cu venit fix, altele decât obligaţiunile110 TITLURI CU VENIT VARIABIL- -cotate131 -necotate132 TITLURI DE INVESTIŢII (exclusiv titluri date cu împrumut) -obligaţiuni- -cotate151 -necotate152 -titluri cu venit fix, altele decât obligaţiunile170 PĂRŢI ÎN SOCIETĂŢI COMERCIALE LEGATE (exclusiv titluri date cu împrumut) -titluri cotate201 -titluri necotate202 TITLURI DE PARTICIPARE (exclusiv titluri date cu împrumut) -titluri cotate211 -titluri necotate212 TITLURI ALE ACTIVITĂŢII DE PORTOFOLIU (exclusiv titluri date cu împrumut) -titluri cotate221 -titluri necotate222 ADMINISTRATOR, (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) Numele, prenumele, semnătura şi ştampila instituţiei de creditCONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele şi semnatura 4. CAPITALURI PROPRII, ASIMILATE ŞI PROVIZIOANE - mod. 4021 - PREZENTARE Situaţia - mod. 4021 - evidenţiază totalitatea fondurilor aflate la dispoziţia instituţiei de credit cu caracter permanent sau durabil, precum şi provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli. CONŢINUT Linii Corespund rubricilor de la clasa 5 din planul de conturi şi unei rubrici de la clasa 3 (acţiuni proprii). Coloane O singura coloana care cuprinde toate operaţiunile, indiferent de atributul "rezident" sau "nerezident". REGULI DE RAPORTARE Instituţiile de credit care raportează; Toate instituţiile de credit, persoane juridice române, inclusiv sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul în străinătate. Instituţiile de credit persoane juridice române, întocmesc formularul la nivelul global al instituţiei de credit - "G" - (ansamblul teritoriului naţional şi toate subunitatile din străinătate ale instituţiei de credit), iar sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul în străinătate întocmesc formularul la nivelul teritoriului naţional în care sucursala îşi desfăşoară activitatea - "N" - (sucursala însăşi şi sediile secundare subordonate acesteia). Moneda: Instituţiile de credit întocmesc situaţia - mod. 4021 - în lei, care regrupeaza operaţiunile în lei şi în devize. Periodicitate: trimestrial (trim. I, II şi III) şi anual. CAPITALURI PROPRII, ASIMILATE ŞI PROVIZIOANE - mod. 4021 - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ...............................[N]Naţional*[ ] [ ] [ ] Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][1][G]Global*[3]TM mod 4021- mii lei - Cod poziţieSUME AB1 ACTIV -Acţiuni propriiE5W -Acţionari sau asociaţiL0C PASIV CAPITAL- -Capital subscris nevărsatL9B -Capital subscris vărsatL9C -Elemente asimilate capitaluluiL9E PRIME LEGATE DE CAPITAL ŞI REZERVE -Prime de capital- -prime de emisiuneL7C -prime de fuziuneL109 -prime de aportL115 -prime de sciziuneL116 -prime de conversie a obligaţiunilor în acţiuniL117 -alte primeL7D -Rezerve legale din profitul brutL110 -Rezerve legale din profitul netL111 -Rezerve statutare sau contractualeL7L -Rezerva generală pentru riscul de credit din profitul brutL112 -Rezerva generală pentru riscul de credit din profitul netL113 -Rezerve pentru acţiuni propriiL7M -Rezerve din reevaluareL7V -Rezerve din conversieL7W -Alte rezerveL7Z DATORII SUBORDONATE -Datorii subordonate la termen- -titluri subordonate la termenL5C -împrumuturi participativeL5F -alte împrumuturi subordonate la termenL5H -Datorii subordonate pe durată nedeterminată- -titluri subordonate pe durată nedeterminatăL5M -împrumuturi subordonate pe durată nedeterminatăL5N SUBVENŢII ŞI FONDURI PUBLICE ALOCATE -Subvenţii pentru investiţiiL06 -Fonduri publice alocateL07 PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ŞI CHELTUIELI -Provizioane pentru riscuri de executare a angajamentelor prin semnăturăL21 -Provizioane pentru facilităţi acordate personaluluiL16 -Provizioane pentru riscuri de ţarăL114 -Provizioane pentru restructurareL118 -Provizioane pentru dezafectarea imobilizărilor corporale şi alte acţiuni similare legate de acesteaL119 -Alte provizioane pentru riscuri şi cheltuieliL29 REZULTATUL REPORTAT -Rezultatul reportat reprezentând profitul nerepartizat, respectiv pierderea nerecuperată ( /-)(1)L120 -Rezultatul reportat provenit din adoptarea pentru prima dată a IAS, mai puţin IAS 29 ( /-)(1)L121 -Rezultatul reportat provenit din modificările politicilor contabile ( /-)(1)L122 -Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor fundamentale ( /-)(1)L123 -Rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare ( /-)(1)L124 REZULTATUL EXERCIŢIULUI -Profit sau pierdere ( /-)(1)L91 REPARTIZAREA PROFITULUIL103 )"G"-se completează de către instituţiile de credit persoane juridice române. "N"-se completează de sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine -Sumele negative trebuie să fie precedate de semnul - ADMINISTRATOR, (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) Numele, prenumele, semnătura şi ştampila instituţiei de creditCONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele şi semnatura 5. ANGAJAMENTE ÎN AFARĂ BILANŢULUI - mod. 4023 (INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE) PREZENTARE Situaţia - mod. 4023 - furnizează informaţii în legătură cu angajamentele privind instrumentele financiare derivate care nu sunt detaliate în formularul - mod. 4000 -. CONŢINUT Linii Corespund diferitelor categorii de angajamente privind instrumentele financiare derivate, care sunt detaliate în funcţie de: - tipul instrumentului financiar derivat ● instrumente financiare derivate de dobânda; ● instrumente financiare derivate de curs de schimb. - natura pieţei pe care sunt negociate instrumentele financiare derivate ● pieţe organizate şi asimilate; ● pieţe la buna înţelegere. - finalitatea operaţiunii ● operaţiuni de "microacoperire"; ● operaţiuni "poziţii deschise izolate". Coloane O singura coloana care cuprinde toate operaţiunile, indiferent de atributul "rezident" sau "nerezident". REGULI DE RAPORTARE Instituţiile de credit care raportează: Toate instituţiile de credit, persoane juridice române, inclusiv sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine. Moneda: Instituţiile de credit întocmesc situaţia - mod. 4023 - în lei, care regrupeaza operaţiunile în lei şi în devize. Periodicitatea: trimestrial (trim. I, II şi III) şi anual. ANGAJAMENTE ÎN AFARĂ BILANŢULUI - mod. 4023 - (Instrumente financiare derivate) DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ...............................[ ] [ ] [ ] [ ] Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][1][G]Global[3]TM mod 4023- mii lei - Cod poziţieSume AB1 ANGAJAMENTE PRIVIND INSTRUMENTELE FINANCIARE DERIVATE Operaţiuni efectuate pe pieţele organizate şi asimilate de instrumente financiare derivate de dobândă -operaţiuni de "micro-acoperire" -Operaţiuni debitoareQ1B -Operaţiuni creditoareQ2B -operaţiuni "poziţii deschise izolate" -Operaţiuni debitoareQ1C -Operaţiuni creditoareQ2C Operaţiuni efectuate pe pieţele la buna înţelegere de instrumente financiare derivate de dobândă -operaţiuni de "micro-acoperire" -Operaţiuni debitoareQ1D -Operaţiuni creditoareQ2D -operaţiuni "poziţii deschise izolate" -Operaţiuni debitoareQ1E -Operaţiuni creditoareQ2E Operaţiuni efectuate pe pieţele organizate şi asimilate de instrumente financiare derivate de curs de schimb -operaţiuni de "micro-acoperire" -Lei de primit contra devize de livratQ3B -Devize de livrat contra lei de primitQ4B -Devize de primit contra lei de livratQ5B -Lei de livrat contra devize de primitQ6B -Devize de primit contra devize de livratQ7B -Devize de livrat contra devize de primitQ8B -operaţiuni "poziţii deschise izolate" -Lei de primit contra devize de livratQ3C -Devize de livrat contra lei de primitQ4C -Devize de primit contra lei de livratQ5C -Lei de livrat contra devize de primitQ6C -Devize de primit contra devize de livratQ7C -Devize de livrat contra devize de primitQ8C Operaţiuni efectuate pe pieţele la buna înţelegere de instrumente financiare derivate de curs de schimb -operaţiuni de "micro-acoperire" -Lei de primit contra devize de livratQ3D -Devize de livrat contra lei de primitQ4D -Devize de primit contra lei de livratQ5D -Lei de livrat contra devize de primitQ6D -Devize de primit contra devize de livratQ7D -Devize de livrat contra devize de primitQ8D -operaţiuni "poziţii deschise izolate" -Lei de primit contra devize de livratQ3E -Devize de livrat contra lei de primitQ4E -Devize de primit contra lei de livratQ5E -Lei de livrat contra devize de primitQ6E -Devize de primit contra devize de livratQ7E -Devize de livrat contra devize de primitQ8E ADMINISTRATOR, (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) Numele, prenumele, semnătura şi ştampila instituţiei de creditCONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele şi semnatura 6. OPERAŢIUNI FERME LA TERMEN ÎN DEVIZE - mod. 4025 - PREZENTARE Situaţia - mod. 4025 - cuprinde operaţiunile ferme la termen în devize. Instituţiile de credit identifica operaţiunile încheiate pe baza liberei înţelegeri şi operaţiunile efectuate pe piaţa organizată. CONŢINUT Situaţia - mod. 4025 - prezintă contravaloarea în lei, la data închiderii contabile, a sumelor în devize, de livrat sau de primit, oricare ar fi devizele asociate în cadrul operaţiunii, lei şi devize, sau doua devize între ele. Cursul la termenul rămas de scurs al devizei respective este utilizat pentru evaluarea operaţiunilor de schimb la termen sec (speculative). Linii Operaţiunile de schimb la termen sunt detaliate: - în funcţie de următoarele operaţiuni: ● lei de primit contra devize de livrat; ● devize de livrat contra lei de primit; ● devize de primit contra lei de livrat; ● lei de livrat contra devize de primit; ● devize de primit contra devize de livrat; ● devize de livrat contra devize de primit. - în funcţie de natura schimburilor: ● existenta fluxului de plată a dobânzilor intermediare; ● absenta fluxului de plată a dobânzilor intermediare. Coloane Operaţiunile sunt separate după următoarele criterii: - locul de rezidenţă al agentului contrapartida; - modalităţile operaţiunii (operaţiuni pe piaţa la buna înţelegere, operaţiuni pe pieţe organizate); - pentru operaţiunile realizate pe piaţa la buna înţelegere, instituţia de credit trebuie să precizeze cu ce tip de contrapartida a fost realizată aceasta operaţiune. Agenţii contrapartida sunt: instituţiile de credit, organismele de plasament colectiv în valori mobiliare, instituţiile financiare altele decât instituţiile de credit şi clientela nefinanciara. REGULI DE RAPORTARE Instituţiile de credit care raportează: Toate instituţiile de credit, persoane juridice române, inclusiv sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul în străinătate. Moneda: Instituţiile de credit raportează câte o situaţie - mod. 4025 - stabilită în contravaloare lei pentru operaţiunile efectuate în fiecare deviza cu menţionarea simbolului devizei (ex: USD, EUR etc) în antetul situaţiei. Periodicitate: trimestrial (trim. I, II şi III) şi anual. OPERAŢIUNI FERME LA TERMEN ÎN DEVIZE - mod. 4025 - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ............................[N]Naţional[ ] [ ] [2]devize Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][1][ ] [ ] Simbol deviză: [,,] mod 4025- mii lei - Cod poziţieREZIDENŢI Operaţiuni pe pieţe la buna înţelegereOperaţiuni pe pieţe organizate Instituţii de creditOrganisme de plasament colectiv în valori mobiliareInstituţii financiare, altele decât instituţiile de creditClientela nefinanciară AB12345 LEI DE PRIMIT CONTRA DEVIZE DE LIVRAT -Schimb la termen şi operaţiuni de schimb de trezorerie(1)P3D -Operaţiuni de schimb financiare(2)P3E DEVIZE DE LIVRAT CONTRA LEI DE PRIMIT -Schimb la termen şi operaţiuni de schimb de trezorerie(1)P4D -Operaţiuni de schimb financiare(2)P4E DEVIZE DE PRIMIT CONTRA LEI DE LIVRAT -Schimb la termen şi operaţiuni de schimb de trezorerie(1)P5D -Operaţiuni de schimb financiare(2)P5E LEI DE LIVRAT CONTRA DEVIZE DE PRIMIT -Schimb la termen şi operaţiuni de schimb de trezorerie(1)P6D -Operaţiuni de schimb financiare(2)P6E DEVIZE DE PRIMIT CONTRA DEVIZE DE LIVRAT -Schimb la termen şi operaţiuni de schimb de trezorerie(1)P107 -Operaţiuni de schimb financiare(2)P108 DEVIZE DE LIVRAT CONTRA DEVIZE DE PRIMIT -Schimb la termen şi operaţiuni de schimb de trezorerie(1)P109 -Operaţiuni de schimb financiare(2)P110 INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE DE CURS DE SCHIMB(3) -Lei de primit contra devize de livratQ3F -Devize de livrat contra lei de primitQ4F -Devize de primit contra lei de livratQ5F -Lei de livrat contra devize de primitQ6F -Devize de primit contra devize de livratQ7F -Devize de livrat contra devize de primitQ8F (1) SWAP-uri cambiste (absenţa fluxului de plată a dobânzilor intermediare) (2) SWAP-uri lungi de devize (existenţa fluxului de plată a dobânzilor intermediare) (3) Futures pe curs de schimb ADMINISTRATOR, (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) Numele, prenumele, semnătura şi ştampila instituţiei de creditCONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele şi semnătura OPERAŢIUNI FERME LA TERMEN ÎN DEVIZE - mod. 4025 - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ......................................[N]Naţional[ ] [ ] [2]devize Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][2][ ] [ ] Simbol deviză: [,,_] mod 4025- mii lei- Cod poziţieNEREZIDENŢI Operaţiuni pe pieţe la buna înţelegereOperaţiuni pe pieţe organizate Instituţii de creditOrganisme de plasament colectiv în valori mobiliareInstituţii financiare, altele decât instituţiile de creditClientela nefinanciară AB12345 LEI DE PRIMIT CONTRA DEVIZE DE LIVRAT -Schimb la termen şi operaţiuni de schimb de trezorerie(1)P3D -Operaţiuni de schimb financiare(2)P3E DEVIZE DE LIVRAT CONTRA LEI DE PRIMIT -Schimb la termen şi operaţiuni de schimb de trezorerie(1)P4D -Operaţiuni de schimb financiare(2)P4E DEVIZE DE PRIMIT CONTRA LEI DE LIVRAT -Schimb la termen şi operaţiuni de schimb de trezorerie(1)P5D -Operaţiuni de schimb financiare(2)P5E LEI DE LIVRAT CONTRA DEVIZE DE PRIMIT -Schimb la termen şi operaţiuni de schimb de trezorerie(1)P6D -Operaţiuni de schimb financiare(2)P6E DEVIZE DE PRIMIT CONTRA DEVIZE DE LIVRAT -Schimb la termen şi operaţiuni de schimb de trezorerie(1)P107 -Operaţiuni de schimb financiare(2)P108 DEVIZE DE LIVRAT CONTRA DEVIZE DE PRIMIT -Schimb la termen şi operaţiuni de schimb de trezorerie(1)P109 -Operaţiuni de schimb financiare(2)P110 INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE DE CURS DE SCHIMB(3) -Lei de primit contra devize de livratQ3F -Devize de livrat contra lei de primitQ4F -Devize de primit contra lei de livratQ5F -Lei de livrat contra devize de primitQ6F -Devize de primit contra devize de livratQ7F -Devize de livrat contra devize de primitQ8F (1) SWAP-uri cambiste (absenţa fluxului de piaţă a dobânzilor intermediare) (2) SWAP-uri lungi de devize (existenţa fluxului de plată a dobânzilor intermediare) (3) Contracte futures pe curs de schimb ADMINISTRATOR, (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) Numele, prenumele, semnătura şi ştampila instituţiei de creditCONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele şi semnatura 7. CREANŢE RESTANTE, CREANŢE INDOIELNICE ŞI RISCURI DE ŢARA - mod. 4026 - PREZENTARE Situaţia - mod. 4026 - cuprinde creanţele restante şi creanţele indoielnice aferente claselor 1, 2, 3 şi 4, precum şi creanţele cu risc de ţara preluate din conturile lor de origine. CONŢINUT Fila 1 Linii Creanţele restante sunt definite ca fiind creanţe de orice natura, nerambursate sau neîncasate la scadenta. Creanţele indoielnice sunt definite ca fiind creanţe de orice natura, curente, nerambursate sau neîncasate la scadenta, care au fost trecute în litigiu. Riscurile de ţara sunt definite ca fiind creanţele şi angajamentele din afară bilanţului asimilate (ca de exemplu, în special, garanţiile de rambursare a creditelor acordate de alte instituţii de credit, acceptarile de plată sau confirmările de credite documentare în cazul în care instituţia de credit emitenta se afla situata într-o ţara ce prezintă risc) privind debitorii privati sau publici, rezidenţi în tari care au solicitat sau au obţinut o reesalonare a datoriei lor într-un cadru multilateral sau care au întrerupt plăţile aferente datoriilor acestora. Angajamentele care se referă la ţările a căror situaţie financiară justifica constituirea de provizioane sunt, de asemenea, considerate ca riscuri de ţara. Creanţele asupra debitorilor având naţionalitatea într-o ţara cu risc, dar sunt rezidenţi în alta ţara, sunt asimilate riscului de ţara, dacă situaţia o justifica. Creanţele restante, creanţele indoielnice şi riscurile de ţara sunt structurate pe categoriile de operaţiuni definite prin planul de conturi: operaţiuni de trezorerie şi operaţiuni interbancare (clasa 1), operaţiuni cu clientela (clasa 2), operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse (clasa 3), valori imobilizate (clasa 4) şi operaţiuni în afară bilanţului (clasa 9). Coloane Creanţele restante, creanţele indoielnice şi riscurile de ţara sunt prezentate în funcţie de moneda în care este exprimată creanta (lei/devize) şi după calitatea de rezident sau nerezident a contrapartidei. Fila 2 Linii Permit identificarea categoriilor de creanţe şi dobânzi restante, creanţe şi dobânzi indoielnice, precum şi a categoriilor de creanţe ataşate acestora. Coloane Creanţele şi dobânzile restante, creanţele şi dobânzile indoielnice, precum şi creanţele ataşate acestora sunt grupate în funcţie de moneda în care este exprimată creanta (lei/devize). REGULI DE RAPORTARE Instituţiile de credit care raportează: Toate instituţiile de credit, persoane juridice române, inclusiv sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul în străinătate. Instituţiile de credit, persoane juridice române, întocmesc: - o situaţie - mod 4026 - la nivelul global al instituţiei de credit "G" (ansamblul teritoriului naţional şi toate subunitatile din străinătate ale instituţiei de credit); - o situaţie - mod 4026 - la nivelul teritoriului naţional "N" (sediu social, sucursale şi alte sedii secundare aflate în România); - o situaţie - mod 4026 - pentru fiecare subunitate din străinătate a instituţiei de credit "S" (sucursale şi alte sedii secundare fără personalitate juridică aflate în străinătate). Sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul în străinătate întocmesc formularul la nivelul teritoriului naţional în care sucursala îşi desfăşoară activitatea "N" (sucursala însăşi şi sediile secundare subordonate acesteia). Moneda: Instituţiile de credit întocmesc situaţia - mod. 4026 - în lei, care regrupeaza operaţiunile în lei şi în devize. Periodicitate: lunar, trimestrial (trim. I, II şi III) şi anual. CREANŢE RESTANTE, CREANŢE INDOIELNICE ŞI RISCURI DE ŢARA - mod. 4026 - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ................................[N]Naţional[ ] [S]Străinătate*[ ] Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][1][G]Global*[3]TM mod 4026- mii lei - Cod poziţieLEIDEVIZE RezidenţiNerezidenţiRezidenţiNerezidenţi AB1234 CREANŢE DIN OPERAŢIUNI INTERBANCARE CREANŢE RESTANTE- - Creanţe restanteA106 - Dobânzi restanteA107 - Creanţe ataşateA108 CREANŢE ÎNDOIELNICE - Creanţe îndoielniceA109 - Dobânzi îndoielniceA110 - Creanţe ataşateA111 RISCURI DE ŢARĂA80 CREANŢE DIN OPERAŢIUNI CU CLIENTELA CREANŢE RESTANTE - Creanţe restanteB110 - Dobânzi restanteB111 - Creanţe ataşateB112 CREANŢE ÎNDOIELNICE - Creanţe îndoielniceB113 - Dobânzi îndoielniceB114 - Creanţe ataşateB115 RISCURI DE ŢARĂB9S OPERAŢIUNI CU TITLURI ŞI OPERAŢIUNI DIVERSE CREANŢE RESTANTE - Creanţe restanteE117 - Dobânzi restanteE118 - Creanţe ataşateE119 CREANŢE ÎNDOIELNICE - Creanţe îndoielniceE120 - Dobânzi îndoielniceE121 - Creanţe ataşateE122 RISCURI DE ŢARĂE95 VALORI IMOBILIZATE CREANŢE RESTANTE - Creanţe restanteF125 - Dobânzi restanteF126 - Creanţe ataşateF127 CREANŢE ÎNDOIELNICE - Creanţe îndoielniceF128 - Dobânzi îndoielniceF129 - Creanţe ataşateF130 RISCURI DE ŢARĂF9R ANGAJAMENTE ÎN AFARA BILANŢULUI RISCURI DE ŢARĂQ90 *)"G", "N" şi "S"-se completează, după caz, de către instituţiile de credit persoane juridice române. "N"-se completează de sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine. ADMINISTRATOR, (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) Numele, prenumele, semnătura şi ştampila instituţiei de creditCONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele şi semnatura CREANŢE RESTANTE, CREANŢE INDOIELNICE ŞI RISCURI DE ŢARA - mod. 4026 - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ................................[N]Naţional[ ] [S]Străinătate[ ] Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][2][G]Global[3]TM mod 4026- mii lei - Cod poziţieLEIDEVIZE AB12 CREANŢE DIN OPERAŢIUNI INTERBANCARE CREANŢE RESTANTE Creanţe restante, din care:110 -Depozite la instituţii de credit111 -Credite acordate instituţiilor de credit112 -Valori primite în pensiune113 Dobânzi restante privind:120 -Cont curent la bănci centrale121 -Conturi de corespondent la instituţii de credit (nostro)122 -Depozite la instituţii de credit123 -Credite acordate instituţiilor de credit124 -Valori primite în pensiune125 -Valori de recuperat126 Creanţe ataşate privind:130 -Creanţe restante, din care:131 -depozite la instituţii de credit132 -credite acordate instituţiilor de credit133 -valori primite în pensiune134 -Dobânzi restante, din care:135 -aferente contului curent la bănci centrale136 -aferente conturilor de corespondent la instituţii de credit (nostro)137 -aferente depozitelor la instituţii de credit138 -aferente creditelor acordate instituţiilor de credit139 -aferente valorilor primite în pensiune140 -aferente valorilor de recuperat141 CREANŢE ÎNDOIELNICE Creanţe îndoielnice, din care:150 -Depozite la instituţii de credit151 -Credite acordate instituţiilor de credit152 -Valori primite în pensiune153 -Valori de recuperat154 Dobânzi îndoielnice privind:160 -Cont curent la bănci centrale161 -Conturi de corespondent la instituţii de credit (nostro)162 -Depozite la instituţii de credit163 -Credite acordate instituţiilor de credit164 -Valori primite în pensiune165 -Valori de recuperat166 Creanţe ataşate privind:170 -Creanţe îndoielnice, din care:171 -depozite la instituţii de credit172 -credite acordate instituţiilor de credit173 -valori primite în pensiune174 -valori de recuperat175 -Dobânzi îndoielnice, din care:176 -aferente contului curent la bănci centrale177 -aferente conturilor de corespondent la instituţii de credit (nostro)178 -aferente depozitelor la instituţii de credit179 -aferente creditelor acordate instituţiilor de credit180 -aferente valorilor primite în pensiune181 -aferente valorilor de recuperat182 CREANŢE DIN OPERAŢIUNI CU CLIENTELA CREANŢE RESTANTE Creanţe restante, din care:210 -Creanţe comerciale211 -Credite de trezorerie212 -Credite pentru export213 -Credite pentru echipament214 -Credite pentru bunuri imobiliare215 -Alte credite acordate clientelei216 -Credite acordate clientelei financiare217 -Valori primite în pensiune218 -Conturi curente debitoare219 -Valori de recuperat220 Dobânzi restante privind:230 -Creanţe comerciale231 -Credite de trezorerie232 -Credite pentru export233 -Credite pentru echipament234 -Credite pentru bunuri imobiliare235 -Alte credite acordate clientelei236 -Credite acordate clientelei financiare237 -Valori primite în pensiune238 -Conturi curente debitoare239 -Valori de recuperat240 Creanţe ataşate privind:250 -Creanţe restante, din care:251 -creanţe comerciale252 -credite de trezorerie253 -credite pentru export254 -credite pentru echipament255 -credite pentru bunuri imobiliare256 -alte credite acordate clientelei257 -credite acordate clientelei financiare258 -valori primite în pensiune259 -conturi curente debitoare260 -valori de recuperat261 -Dobânzi restante, din care:262 -aferente creanţelor comerciale263 -aferente creditelor de trezorerie264 -aferente creditelor pentru export265 -aferente creditelor pentru echipament266 -aferente creditelor pentru bunuri imobiliare267 -aferente altor credite acordate clientelei268 -aferente creditelor acordate clientelei financiare269 -aferente valorilor primite în pensiune270 -aferente conturilor curente debitoare271 -aferente valorilor de recuperat272 CREANŢE ÎNDOIELNICE Creanţe îndoielnice, din care:310 -Creanţe comerciale311 -Credite de trezorerie312 -Credite pentru export313 -Credite pentru echipament314 -Credite pentru bunuri imobiliare315 -Alte credite acordate clientelei316 -Credite acordate clientelei financiare317 -Valori primite în pensiune318 -Conturi curente debitoare319 -Valori de recuperat320 Dobânzi îndoielnice privind:330 -Creanţe comerciale331 -Credite de trezorerie332 -Credite pentru export333 -Credite pentru echipament334 -Credite pentru bunuri imobiliare335 -Alte credite acordate clientelei336 -Credite acordate clientelei financiare337 -Valori primite în pensiune338 -Conturi curente debitoare339 -Valori de recuperat340 Creanţe ataşate privind:350 -Creanţe îndoielnice, din care:351 -creanţe comerciale352 -credite de trezorerie353 -credite pentru export354 -credite pentru echipament355 -credite pentru bunuri imobiliare356 -alte credite acordate clientelei357 -credite acordate clientelei financiare358 -valori primite în pensiune359 -conturi curente debitoare360 -valori de recuperat361 -Dobânzi îndoielnice, din care:362 -aferente creanţelor comerciale363 -aferente creditelor de trezorerie364 -aferente creditelor pentru export365 -aferente creditelor pentru echipament366 -aferente creditelor pentru bunuri imobiliare367 -aferente altor credite acordate clientelei368 -aferente creditelor acordate clientelei financiare369 -aferente valorilor primite în pensiune370 -aferente conturilor curente debitoare371 -aferente valorilor de recuperat372 OPERAŢIUNI CU TITLURI ŞI OPERAŢIUNI DIVERSE CREANŢE RESTANTE Creanţe restante, din care:410 -Titluri primite în pensiune livrată411 -Titluri de tranzacţie412 -Titluri de plasament413 -Titluri de investiţii414 -Debitori diverşi415 Dobânzi restante privind:420 -Titluri primite în pensiune livrată421 -Titluri de tranzacţie422 -Titluri de plasament423 -Titluri de investiţii424 -Conturi de decontare privind operaţiunile cu titluri425 -Debitori diverşi426 -Conturi de regularizare (Venituri de primit)427 Creanţe ataşate privind:430 -Creanţe restante, din care:431 -titluri primite în pensiune livrată432 -titluri de tranzacţie433 -titluri de plasament434 -titluri de investiţii435 -debitori diverşi436 -Dobânzi restante, din care:437 -aferente titlurilor primite în pensiune livrată438 -aferente titlurilor de tranzacţie439 -aferente titlurilor de plasament440 -aferente titlurilor de investiţii441 -aferente conturilor de decontare privind operaţiunile cu titluri442 -aferente debitorilor diverşi443 -aferente conturilor de regularizare (Venituri de primit)444 CREANŢE ÎNDOIELNICE Creanţe îndoielnice, din care:450 -Titluri primite în pensiune livrată451 -Titluri de tranzacţie452 -Titluri de plasament453 -Titluri de investiţii454 -Debitori diverşi455 Dobânzi îndoielnice privind:460 -Titluri primite în pensiune livrată461 -Titluri de tranzacţie462 -Titluri de plasament463 -Titluri de investiţii464 -Conturi de decontare privind operaţiunile cu titluri465 -Debitori diverşi466 -Conturi de regularizare (Venituri de primit)467 Creanţe ataşate privind:470 -Creanţe îndoielnice, din care:471 -titluri primite în pensiune livrată472 -titluri de tranzacţie473 -titluri de plasament474 -titluri de investiţii475 -debitori diverşi476 -Dobânzi îndoielnice, din care:477 -aferente titlurilor primite în pensiune livrată478 -aferente titlurilor de tranzacţie479 -aferente titlurilor de plasament480 -aferente titlurilor de investiţii481 -aferente conturilor de decontare privind operaţiunile cu titluri482 -aferente debitorilor diverşi483 -aferente conturilor de regularizare (Venituri de primit)484 VALORI IMOBILIZATE CREANŢE RESTANTE Creanţe restante reprezentând credite subordonate510 Dobânzi restante privind:520 -Credite subordonate521 -Părţi în cadrul societăţilor comerciale legate, titluri de participare şi titluri ale activităţii de portofoliu, date cu împrumut522 Creanţe ataşate privind:530 -Creanţe restante reprezentând credite subordonate531 -Dobânzi restante, din care:532 -aferente creditelor subordonate533 -aferente părţilor în cadrul societăţilor comerciale legate, titlurilor de participare şi titlurilor activităţii de portofoliu, date cu împrumut534 CREANŢE ÎNDOIELNICE Creanţe îndoielnice reprezentând credite subordonate550 Dobânzi îndoielnice privind:560 -Credite subordonate561 -Părţi în cadrul societăţilor comerciale legate, titluri de participare şi titluri ale activităţii de portofoliu, date cu împrumut562 Creanţe ataşate privind:570 -Creanţe îndoielnice reprezentând credite subordonate571 -Dobânzi îndoielnice, din care:572 -aferente creditelor subordonate573 -aferente părţilor în cadrul societăţilor comerciale legate, titlurilor de participare şi titlurilor activităţii de portofoliu, date cu împrumut574 ADMINISTRATOR, (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) Numele, prenumele, semnătura şi ştampila instituţiei de creditCONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele şi semnatura 8. PROVIZIOANE - mod. 4027 - PREZENTARE Situaţia - mod. 4027 - cuprinde provizioanele, în lei şi în devize, aferente claselor 1, 2, 3, 4 şi 5. CONŢINUT FILA 1 Linii Permit identificarea: - naturii creanţelor şi angajamentelor care determina constituirea de provizioane: ● creanţe privind operaţiunile interbancare, operaţiunile cu clientela, operaţiunile cu titluri şi operaţiunile diverse şi valorile imobilizate; ● angajamente din afară bilanţului; ● riscuri de ţara. - monedei (lei/devize) în care sunt exprimate creanţele şi angajamentele. Coloane Provizioanele sunt grupate în funcţie de moneda (lei/devize) în care sunt constituite. Coloanele rezident/nerezident se referă la contrapartida creanţelor şi angajamentelor. Provizioanele constituite pentru angajamente în afară bilanţului şi cele pentru riscuri de ţara sunt contabilizate în pasiv, în conturi din clasa 5. Fila 2 Linii Permit identificarea tuturor categoriilor de provizioane, corespunzător conturilor din clasele 1, 2, 3, 4 şi 5. Coloane Provizioanele sunt grupate în funcţie de moneda (lei/devize) în care sunt constituite. Fila 3 Linii Permit identificarea categoriilor de provizioane constituite aferente creanţelor şi dobânzilor restante, creanţelor şi dobânzilor indoielnice, precum şi creanţelor ataşate acestora. Coloane Provizioanele sunt grupate în funcţie de moneda (lei/devize) în care sunt constituite. REGULI DE RAPORTARE Instituţiile de credit care raportează: Toate instituţiile de credit, persoane juridice române, inclusiv sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul în străinătate. Instituţiile de credit, persoane juridice române, întocmesc: - o situaţie - mod 4027 - la nivelul global al instituţiei de credit "G" (ansamblul teritoriului naţional şi toate subunitatile din străinătate ale instituţiei de credit); - o situaţie - mod 4027 - la nivelul teritoriului naţional "N" (sediu social, sucursale şi alte sedii secundare aflate în România); - o situaţie - mod 4027 - pentru fiecare subunitate din străinătate a instituţiei de credit "S" (sucursale şi alte sedii secundare fără personalitate juridică aflate în străinătate). Sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul în străinătate întocmesc formularul la nivelul teritoriului naţional în care sucursala îşi desfăşoară activitatea "N" (sucursala însăşi şi sediile secundare subordonate acesteia). Moneda: Instituţiile de credit întocmesc situaţia - mod. 4027 - în lei, care regrupeaza provizioanele în lei şi în devize. Periodicitate; lunar, trimestrial (trim. I, II şi III) şi anual. PROVIZIOANE - mod. 4027 - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ..................................[N]Naţional*[ ] [S]Străinătate*[ ] Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][1][G]Global*[3]TM mod 4027- mii lei - Cod poziţieLEIDEVIZE RezidenţiNerezidenţiRezidenţiNerezidenţi AB1234 PROVIZIOANE PENTRU CREANŢE DIN OPERAŢIUNI INTERBANCARE - exprimate în lei011 - exprimate în devize012 PROVIZIOANE PENTRU CREANŢE DIN OPERAŢIUNI CU CLIENTELA - exprimate în lei021 - exprimate în devize022 PROVIZIOANE PENTRU CREANŢE DIN OPERAŢIUNI CU TITLURI ŞI OPERAŢIUNI DIVERSE - exprimate în lei031 - exprimate în devize032 PROVIZIOANE PENTRU CREANŢE PRIVIND VALORILE IMOBILIZATE - exprimate în lei041 - exprimate în devize042 PROVIZIOANE PENTRU ANGAJAMENTE DIN AFARA BILANŢULUI - exprimate în lei051 - exprimate în devize052 PROVIZIOANE PENTRU RISCURI DE ŢARĂ - exprimate în lei061 - exprimate în devize062 *)"G", "N" şi "S" - se completează, după caz, de către instituţiile de credit persoane juridice române "N" - se completează de sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine ADMINISTRATOR, (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) Numele, prenumele, semnătura şi ştampila instituţiei de creditCONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele şi semnatura PROVIZIOANE - mod. 4027 - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ..................................[N]Naţional[ ] [S]Străinătate[ ] Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][2][G]Global[3]TM mod 4027- mii lei - Cod poziţieLEIDEVIZE AB12 PROVIZIOANE PENTRU CREANŢE DIN OPERAŢIUNI INTERBANCARE -Provizioane specifice de risc de credit811 -Provizioane specifice de risc de dobândă812 PROVIZIOANE PENTRU CREANŢE DIN OPERAŢIUNI CU CLIENTELA -Provizioane specifice de risc de credit821 -Provizioane specifice de risc de dobândă822 PROVIZIOANE PRIVIND OPERAŢIUNI CU TITLURI ŞI OPERAŢIUNI DIVERSE PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA TITLURILOR Provizioane pentru deprecierea titlurilor de plasament- -pentru deprecierea efectelor publice şi a altor valori asimilate831 -pentru deprecierea obligaţiunilor şi a altor titluri cu venit fix832 -pentru deprecierea acţiunilor şi a altor titluri cu venit variabil833 -pentru deprecierea acţiunilor proprii834 Provizioane pentru deprecierea titlurilor de investiţii- -pentru deprecierea efectelor publice şi a altor valori asimilate836 -pentru deprecierea obligaţiunilor şi a altor titluri cu venit fix837 PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA STOCURILOR838 PROVIZIOANE PENTRU CREANŢE RESTANTE ŞI ÎNDOIELNICE839 PROVIZIOANE PENTRU VALORI IMOBILIZATE PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA PĂRŢILOR DEŢINUTE ÎN CADRUL SOCIETĂŢILOR COMERCIALE LEGATE, A TITLURILOR DE PARTICIPARE ŞI A TITLURILOR ACTIVITĂŢII DE PORTOFOLIU840 PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA IMOBILIZĂRILOR- Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor în curs- -pentru deprecierea imobilizărilor necorporale în curs841 -pentru deprecierea imobilizărilor corporale în curs842 Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor necorporale ale activităţii de exploatare- -pentru fondul comercial843 -pentru alte imobilizări necorporale844 Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor corporale ale activităţii de exploatare- -pentru deprecierea terenurilor şi a amenajărilor de terenuri845 -pentru deprecierea construcţiilor846 -pentru deprecierea instalaţiilor tehnice şi mijloacelor de transport847 -pentru deprecierea altor active corporale848 Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor necorporale în afara activităţii de exploatare849 Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor corporale în afara activităţii de exploatare850 PROVIZIOANE PENTRU OPERAŢIUNI DE LEASING851 PROVIZIOANE PENTRU OPERAŢIUNI DE LOCAŢIE SIMPLĂ852 PROVIZIOANE PENTRU CREANŢE RESTANTE ŞI ÎNDOIELNICE853 PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ŞI CHELTUIELI Provizioane pentru riscuri de executare a angajamentelor prin semnătură854 Provizioane pentru facilităţi acordate personalului855 Provizioane pentru riscuri de ţară856 Provizioane pentru restructurare857 Provizioane pentru dezafectarea imobilizărilor corporale şi alte acţiuni similare legate de acestea858 Alte provizioane859 ADMINISTRATOR, (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) Numele, prenumele, semnătura şi ştampila instituţiei de creditCONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele şi semnatura PROVIZIOANE - mod. 4027 - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ..................................[N]Naţional[ ] [S]Străinătate[ ] Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][2][G]Global[3]TM mod 4027- mii lei - Cod poziţieLEIDEVIZE AB12 PROVIZIOANE PENTRU CREANŢE RESTANTE ŞI ÎNDOIELNICE DIN OPERAŢIUNI INTERBANCARE PROVIZIOANE PENTRU CREANŢE RESTANTE -Provizioane pentru creanţe restante, din care:110 -aferente depozitelor la instituţii de credit111 -aferente creditelor acordate instituţiilor de credit112 -aferente valorilor primite în pensiune113 -Provizioane aferente dobânzilor restante privind:120 -Cont curent la bănci centrale121 -Conturi de corespondent la instituţii de credit (nostro)122 -Depozite la instituţii de credit123 -Credite acordate instituţiilor de credit124 -Valori primite în pensiune125 -Valori de recuperat126 -Provizioane aferente creanţelor ataşate privind:130 -Creanţe restante, din care:131 -depozite la instituţii de credit132 -credite acordate instituţiilor de credit133 -valori primite în pensiune134 -Dobânzi restante, din care:135 -aferente contului curent la bănci centrale136 -aferente conturilor de corespondent la instituţii de credit (nostro)137 -aferente depozitelor la instituţii de credit138 -aferente creditelor acordate instituţiilor de credit139 -aferente valorilor primite în pensiune140 -aferente valorilor de recuperat141 PROVIZIOANE PENTRU CREANŢE ÎNDOIELNICE -Provizioane pentru creanţe îndoielnice, din care:150 -aferente depozitelor la instituţii de credit151 -aferente creditelor acordate instituţiilor de credit152 -aferente valorilor primite în pensiune153 -aferente valorilor de recuperat154 -Provizioane aferente dobânzilor îndoielnice privind:160 -Cont curent la bănci centrale161 -Conturi de corespondent la instituţii de credit (nostro)162 -Depozite la instituţii de credit163 -Credite acordate instituţiilor de credit164 -Valori primite în pensiune165 -Valori de recuperat166 -Provizioane aferente creanţelor ataşate privind:170 -Creanţe îndoielnice, din care:171 -depozite la instituţii de credit172 -credite acordate instituţiilor de credit173 -valori primite în pensiune174 -valori de recuperat175 -Dobânzi îndoielnice, din care:176 -aferente contului curent la bănci centrale177 -aferente conturilor de corespondent la instituţii de credit (nostro)178 -aferente depozitelor la instituţii de credit179 -aferente creditelor acordate instituţiilor de credit180 -aferente valorilor primite în pensiune181 -aferente valorilor de recuperat182 PROVIZIOANE PENTRU CREANŢE RESTANTE ŞI ÎNDOIELNICE DIN OPERAŢIUNI CU CLIENTELA PROVIZIOANE PENTRU CREANŢE RESTANTE -Provizioane pentru creanţe restante, din care:210 -aferente creanţelor comerciale211 -aferente creditelor de trezorerie212 -aferente creditelor pentru export213 -aferente creditelor pentru echipament214 -aferente creditelor pentru bunuri imobiliare215 -aferente altor credite acordate clientelei216 -aferente creditelor acordate clientelei financiare217 -aferente valorilor primite în pensiune218 -aferente conturilor curente debitoare219 -aferente valorilor de recuperat220 -Provizioane aferente dobânzilor restante privind:230 -Creanţe comerciale231 -Credite de trezorerie232 -Credite pentru export233 -Credite pentru echipament234 -Credite pentru bunuri imobiliare235 -Alte credite acordate clientelei236 -Credite acordate clientelei financiare237 -Valori primite în pensiune238 -Conturi curente debitoare239 -Valori de recuperat240 -Provizioane aferente creanţelor ataşate privind:250 -Creanţe restante, din care:251 -creanţe comerciale252 -credite de trezorerie253 -credite pentru export254 -credite pentru echipament255 -credite pentru bunuri imobiliare256 -alte credite acordate clientelei257 -credite acordate clientelei financiare258 -valori primite în pensiune259 -conturi curente debitoare260 -valori de recuperat261 -Dobânzi restante, din care:262 -aferente creanţelor comerciale263 -aferente creditelor de trezorerie264 -aferente creditelor pentru export265 -aferente creditelor pentru echipament266 -aferente creditelor pentru bunuri imobiliare267 -aferente altor credite acordate clientelei268 -aferente creditelor acordate clientelei financiare269 -aferente valorilor primite în pensiune270 -aferente conturilor curente debitoare271 -aferente valorilor de recuperat272 PROVIZIOANE PENTRU CREANŢE ÎNDOIELNICE -Provizioane pentru creanţe îndoielnice, din care:310 -aferente creanţelor comerciale311 -aferente creditelor de trezorerie312 -aferente creditelor pentru export313 -aferente creditelor pentru echipament314 -aferente creditelor pentru bunuri imobiliare315 -aferente altor credite acordate clientelei316 -aferente creditelor acordate clientelei financiare317 -aferente valorilor primite în pensiune318 -aferente conturilor curente debitoare319 -aferente valorilor de recuperat320 -Provizioane aferente dobânzilor îndoielnice privind:330 -Creanţe comerciale331 -Credite de trezorerie332 -Credite pentru export333 -Credite pentru echipament334 -Credite pentru bunuri imobiliare335 -Alte credite acordate clientelei336 -Credite acordate clientelei financiare337 -Valori primite în pensiune338 -Conturi curente debitoare339 -Valori de recuperat340 -Provizioane aferente creanţelor ataşate privind:350 -Creanţe îndoielnice, din care:351 -creanţe comerciale352 -credite de trezorerie353 -credite pentru export354 -credite pentru echipament355 -credite pentru bunuri imobiliare356 -alte credite acordate clientelei357 -credite acordate clientelei financiare358 -valori primite în pensiune359 -conturi curente debitoare360 -valori de recuperat361 -Dobânzi îndoielnice, din care:362 -aferente creanţelor comerciale363 -aferente creditelor de trezorerie364 -aferente creditelor pentru export365 -aferente creditelor pentru echipament366 -aferente creditelor pentru bunuri imobiliare367 -aferente altor credite acordate clientelei368 -aferente creditelor acordate clientelei financiare369 -aferente valorilor primite în pensiune370 -aferente conturilor curente debitoare371 -aferente valorilor de recuperat372 PROVIZIOANE PENTRU CREANŢE RESTANTE ŞI ÎNDOIELNICE DIN OPERAŢIUNI CU TITLURI ŞI OPERAŢIUNI DIVERSE PROVIZIOANE PENTRU CREANŢE RESTANTE -Provizioane pentru creanţe restante, din care:410 -aferente titlurilor primite în pensiune livrată411 -aferente titlurilor de tranzacţie412 -aferente titlurilor de plasament413 -aferente titlurilor de investiţii414 -aferente debitorilor diverşi415 -Provizioane aferente dobânzilor restante privind:420 -Titluri primite în pensiune livrată421 -Titluri de tranzacţie422 -Titluri de plasament423 -Titluri de investiţii424 -Conturi de decontare privind operaţiunile cu titluri425 -Debitori diverşi426 -Conturi de regularizare (Venituri de primit)427 -Provizioane aferente creanţelor ataşate privind:430 -Creanţe restante, din care:431 -titluri primite în pensiune livrată432 -titluri de tranzacţie433 -titluri de plasament434 -titluri de investiţii435 -debitori diverşi436 -Dobânzi restante, din care:437 -aferente titlurilor primite în pensiune livrată438 -aferente titlurilor de tranzacţie439 -aferente titlurilor de plasament440 -aferente titlurilor de investiţii441 -aferente conturilor de decontare privind operaţiunile cu titluri442 -aferente debitorilor diverşi443 -aferente conturilor de regularizare (Venituri de primit)444 PROVIZIOANE PENTRU CREANŢE ÎNDOIELNICE -Provizioane pentru creanţe îndoielnice, din care:450 -aferente titlurilor primite în pensiune livrată451 -aferente titlurilor de tranzacţie452 -aferente titlurilor de plasament453 -aferente titlurilor de investiţii454 -aferente debitorilor diverşi455 -Provizioane aferente dobânzilor îndoielnice privind:460 -Titluri primite în pensiune livrată461 -Titluri de tranzacţie462 -Titluri de plasament463 -Titluri de investiţii464 -Conturi de decontare privind operaţiunile cu titluri465 -Debitori diverşi466 -Conturi de regularizare (Venituri de primit)467 -Provizioane aferente creanţelor ataşate privind:470 -Creanţe îndoielnice, din care:471 -titluri primite în pensiune livrată472 -titluri de tranzacţie473 -titluri de plasament474 -titluri de investiţii475 -debitori diverşi476 -Dobânzi îndoielnice, din care:477 -aferente titlurilor primite în pensiune livrată478 -aferente titlurilor de tranzacţie479 -aferente titlurilor de plasament480 -aferente titlurilor de investiţii481 -aferente conturilor de decontare privind operaţiunile cu titluri482 -aferente debitorilor diverşi483 -aferente conturilor de regularizare (Venituri de primit)484 PROVIZIOANE PENTRU CREANŢE RESTANTE ŞI ÎNDOIELNICE AFERENTE VALORILOR IMOBILIZATE PROVIZIOANE PENTRU CREANŢE RESTANTE -Provizioane pentru creanţe restante reprezentând credite subordonate510 -Provizioane aferente dobânzilor restante privind:520 -Credite subordonate521 -Părţi în cadrul societăţilor comerciale legate, titluri de participare şi titluri ale activităţii de portofoliu, date cu împrumut522 -Provizioane aferente creanţelor ataşate privind:530 -Creanţe restante reprezentând credite subordonate531 -Dobânzi restante, din care:532 -aferente creditelor subordonate533 -aferente părţilor în cadrul societăţilor comerciale legate, titlurilor de participare şi titlurilor activităţii de portofoliu, date cu împrumut534 PROVIZIOANE PENTRU CREANŢE ÎNDOIELNICE -Provizioane pentru creanţe îndoielnice reprezentând credite subordonate550 -Provizioane aferente dobânzilor îndoielnice privind:560 -Credite subordonate561 -Părţi în cadrul societăţilor comerciale legate, titluri de participare şi titluri ale activităţii de portofoliu, date cu împrumut562 -Provizioane aferente creanţelor ataşate privind:570 -Creanţe îndoielnice reprezentând credite subordonate571 -Dobânzi îndoielnice, din care:572 -aferente creditelor subordonate573 -aferente părţilor în cadrul societăţilor comerciale legate, titlurilor de participare şi titlurilor activităţii de portofoliu, date cu împrumut574 ADMINISTRATOR,CONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT)FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele, semnăturaNumele, prenumele şi şi ştampila instituţiei de creditsemnatura 9. REPARTIZAREA PLASAMENTELOR, RESURSELOR ŞI ANGAJAMENTELOR DIN AFARĂ BILANŢULUI ÎN FUNCŢIE DE DURATA RĂMASĂ DE SCURS - mod. 4028 - PREZENTARE Situaţia - mod. 4028 - pune în evidenta diferitele transe de durata reziduala a plasamentelor, resurselor şi angajamentelor din afară bilanţului, care au scadente contractuale. CONŢINUT Linii Prezintă operaţiunile care au scadente contractuale. Coloane - valorile primite în pensiune la termen sunt înscrise în funcţie de durata reziduala corespunzătoare scadentei operaţiunii de finanţare, independent de durata de viaţa reziduala a titlurilor sau creditelor mobilizate; - titlurile de investiţii sunt înscrise, fără a se tine seama de cupoanele nescurse, în coloana corespunzătoare scadentei finale de rambursare; - titlurile date cu împrumut sunt înscrise în coloanele corespunzătoare scadentei operaţiunii de luare/dare cu împrumut de titluri, independent de durata de viaţa reziduala a titlurilor respective. MODALITĂŢI DE ÎNREGISTRARE PLASAMENTE 1. Finantarile sunt repartizate în coloanele situaţiei în funcţie de scadentele contractuale de rambursare. În cazul deschiderilor de credite confirmate sau acordurilor de refinantare, partea utilizata este grupata în funcţie de modalităţile de rambursare: - plecand de la coloana corespunzătoare duratei reziduale a deschiderii de credit confirmat sau a acordului de refinantare până la epuizarea completa a celor mai apropiate scadente, în ipoteza în care contractul prevede o rambursare totală, până cel mai târziu la data scadentei finale a deschiderii de credit confirmat sau a acordului de refinantare; - plecand de la coloana corespunzătoare sumei dintre durata de amortizare a părţii utilizate pe de o parte şi durata reziduala de validitate a deschiderii de credit eşalonat, pe de altă parte, până la epuizarea completa a celor mai apropiate scadente, în ipoteza în care amortizarea tragerilor poate fi realizată peste data scadentei finale a deschiderii de credit sau a acordului de refinantare; - plecand de la prima coloana a situaţiei - mod. 4028 - atunci când probabilitatea de reînnoire a finantarilor ajunse la scadenta este nesemnificativa; aceasta probabilitate este determinata pe baza unei analize, eventual statistice, care trebuie să facă obiectul unei reexaminari periodice prin care să se asigure buna fundamentare a separarilor efectuate. 2. Orice credit acordat clientelei sau unei instituţii financiare, pentru care exista clauze privind revizuirea periodică a dobânzii sau schimbarea monedei, este înregistrat în funcţie de durata totală prevăzută în contract. 3. În cazul în care o operaţiune de refinantare "în alb" sau pe efecte de comerţ este însoţită de un preaviz, durata sa este egala cu durata preavizului. 4. Durata unei pensiuni se apreciază în funcţie de scadenta avalului de refinantare, independent de durata creditelor mobilizate. Când se cumpara ferm efectele primare, se ia în considerare scadenta acestor efecte. Dacă tranzacţia este efectuată cu biletele de mobilizare, se retine scadenta acestor bilete. 5. Creditele al căror plan de rambursare nu este încă cunoscut de la prima utilizare sunt clasate în funcţie de scadenta finala. 6. Creditele cu plati progresive din categoria "credite cumpărător" înregistrate în contul "Credite comerciale acordate nerezidentilor" şi creditele de prefinantare cu dobânda stabilizata, reflectate în contul "Alte credite pentru export" sunt înregistrate în funcţie de data scadentei finale a acestor credite. 7. Creditele pentru export acordate prin convenţie de reciprocitate de către instituţiile de credit semnatare, pe termen mediu şi lung, se înscriu în coloana 3 (de la 3 la 6 luni) a situaţiei - mod. 4028 -. În cazul în care instituţia de credit denunta acordul de participare, se ia în considerare durata reziduala a finanţării efectuate de aceasta instituţie de credit. RESURSE 8. Resursele sunt repartizate pe coloanele formularului în funcţie de scadentele contractuale de rambursare. 9. Orice împrumut primit însoţit de o clauza de revizuire periodică a dobânzii sau de schimbare a monedei este înregistrat conform precizărilor pct. 2 de la plasamente. 10. Orice operaţiune de refinantare însoţită de un preaviz este înregistrată conform precizărilor pct. 3 de la plasamente. 11. Durata unei operaţiuni de refinantare efectuată cu o instituţie financiară se înregistrează conform precizărilor pct. 4 de la plasamente. Operaţiunile de refinantare efectuate cu Banca Naţionala a României sau cu organismele specializate în mobilizarea de credite pe termen mediu sunt înregistrate în funcţie de scadenta biletelor de mobilizare. 12. Împrumuturile obţinute pe baza convenţiei de reciprocitate a mai multor instituţii de credit, privind creditele pe termen mediu şi lung pentru export, se înregistrează în col. 3 (de la 3 la 6 luni) a situaţiei - mod. 4028 -. În cazul în care instituţia de credit îşi denunta acordul de participare, se ia în considerare durata reziduala a acestor resurse. ANGAJAMENTE ÎN AFARĂ BILANŢULUI 13. Valoarea acordurilor de refinantare sau a celor privind deschiderile de credite confirmate, trebuie înregistrată, pentru partea neutilizata, în coloanele corespunzătoare duratelor reziduale de validitate a acestor acorduri. Astfel, un acord de refinantare utilizabil pe perioada de încă 6 luni, va figura, pentru partea neutilizata, în col. 3 (de la 3 la 6 luni) a situaţiei - mod. 4028 -. REGULI DE RAPORTARE Instituţiile de credit care raportează: Toate instituţiile de credit, persoane juridice române, inclusiv sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul în străinătate. Instituţiile de credit, persoane juridice române, întocmesc formularul la nivelul global al instituţiei de credit - "G" - (ansamblul teritoriului naţional şi toate subunitatile din străinătate ale instituţiei de credit), iar sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul în străinătate întocmesc formularul la nivelul teritoriului naţional în care sucursala îşi desfăşoară activitatea - "N" - (sucursala însăşi şi sediile secundare subordonate acesteia). Moneda: Instituţiile de credit raportează o situaţie - mod. 4028 - stabilită în lei pentru operaţiunile efectuate în lei şi o situaţie - mod. 4028 - stabilită în contravaloare lei pentru operaţiunile efectuate în devize, pentru toate devizele reunite. Periodicitate: trimestrial (trim. I, II, şi III) şi anual. REPARTIZAREA PLASAMENTELOR, RESURSELOR ŞI ANGAJAMENTELOR DIN AFARĂ BILANŢULUI ÎN FUNCŢIE DE DURATA RĂMASĂ DE SCURS - mod. 4028 - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ................................[N]Naţional*[1]lei [ ] [2]devize Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][1][G]Global*[ ] mod 4028- mii lei - PLASAMENTECod poziţieDURATA RĂMASĂ DE SCURS D <= 1 lună1 lună < D <= 3 luni3 luni < D <= 6 luni6 luni < D <= 1 an1 an < D <= 5 aniD > 5 ani AB123456 OPERAŢIUNI DE TREZORERIE ŞI OPERAŢIUNI INTERBANCARE Depozite la termen la bănci centrale001 Depozite colaterale la bănci centrale002 Depozite la termen la instituţii de credit011 Depozite colaterale la instituţii de credit012 Credite la termen acordate instituţiilor de credit021 Credite financiare acordate instituţiilor de credit022 Valori primite în pensiune la termen -bănci centrale031 -instituţii de credit032 OPERAŢIUNI CU CLIENTELA- CREDITE ACORDATE CLIENTELEI- Creanţe comerciale101 Credite de trezorerie102 Credite pentru export103 Credite pentru echipament104 Credite pentru bunuri imobiliare105 Alte credite acordate clientelei106 CREDITE ACORDATE CLIENTELEI FINANCIARE- Credite la termen acordate clientelei financiare -OPCVM111 -instituţii financiare altele decât instituţiile de credit112 VALORI PRIMITE ÎN PENSIUNE Valori primite în pensiune la termen -OPCVM121 -instituţii financiare, altele decât instituţiile de credit122 -clientela nefinanciară123 OPERAŢIUNI CU TITLURI Titluri primite în pensiune livrată -instituţii de credit201 -OPCVM202 -instituţii financiare, altele decât instituţiile de credit203 -clientela nefinanciară204 Titluri de tranzacţie211 Titluri de plasament212 Titluri de investiţii213 Titluri date cu împrumut -titluri de tranzacţie221 -titluri de plasament222 -titluri de investiţii223 VALORI IMOBILIZATE Credite subordonate la termen231 )"G" - se completează de către instituţiile de credit persoane juridice române "N" - se completează de sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ................................[N]Naţional[1]lei [ ] [2]devize Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][1][G]Global*[ ] mod 4028- mii lei - RESURSECod poziţieDURATA RĂMASĂ DE SCURS D <= 1 lună1 lună < D <= 3 luni3 luni < D <= 6 luni6 luni < D <= 1 an1 an < D <= 5 aniD > 5 ani AB123456 OPERAŢIUNI DE TREZORERIE ŞI OPERAŢIUNI INTERBANCARE Împrumuturi de refinanţare de la bănci centrale -împrumuturi colateralizate cu active eligibile pentru garantare301 -împrumuturi lombard302 -alte împrumuturi303 Depozite la termen ale instituţiilor de credit311 Depozite colaterale ale instituţiilor de credit312 Împrumuturi la termen primite de la instituţii de credit321 Împrumuturi financiare primite de la instituţii de credit322 Valori date în pensiune la termen -bănci centrale331 -instituţii de credit332 OPERAŢIUNI CU CLIENTELA ÎMPRUMUTURI PRIMITE DE LA CLIENTELA FINANCIARĂ Împrumuturi la termen de la clientela financiară -OPCVM401 -instituţii financiare, altele decât instituţiile de credit402 VALORI DATE ÎN PENSIUNE Valori date în pensiune la termen -OPCVM411 -instituţii financiare, altele decât instituţiile de credit412 -clientela nefinanciară413 CONTURI DE DEPOZITE ALE CLIENTELEI Depozite la termen421 Depozite colaterale422 Certificate de depozit423 Carnete şi librete de economii424 OPERAŢIUNI CU TITLURI Titluri date în pensiune livrată -instituţii de credit501 -OPCVM502 -instituţii financiare, altele decât instituţiile de credit503 -clientela nefinanciară504 Datorii constituite prin titluri -titluri de piaţă interbancară521 -titluri de creanţe negociabile522 -obligaţiuni523 -alte datorii constituite prin titluri524 DATORII SUBORDONATE LA TERMEN530 FONDURI PUBLICE ALOCATE540 DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ................................[N]Naţional*[1]lei [ ] [2]devize Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][1][G]Global*[ ] mod 4028- mii lei - ANGAJAMENTE ÎN AFARA BILANŢULUICod poziţieDURATA RĂMASĂ DE SCURS D <= 1 lună1 lună < D <= 3 luni3 luni < D <= 6 luni6 luni < D <= 1 an1 an < D <= 5 aniD > 5 ani AB123456 ANGAJAMENTE DE FINANŢARE Angajamente în favoarea altor instituţii de credit611 Angajamente primite de la alte instituţii de credit621 Angajamente în favoarea clientelei630 Angajamente primite de la clientela financiară şi instituţiile administraţiei publice631 ANGAJAMENTE PRIVIND TITLURILE Titluri de primit (exclusiv titlurile vândute cu posibilitate de răscumpărare)710 Titluri de livrat (exclusiv titlurile cumpărate cu posibilitate de răscumpărare)720 Titluri vândute cu posibilitate de răscumpărare731 Titluri cumpărate cu posibilitate de răscumpărare741 ADMINISTRATOR, (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) Numele, prenumele, semnătura şi ştampila instituţiei de creditCONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele şi semnatura 10. SITUAŢIA ACTIVELOR IMOBILIZATE - mod. 4032 - PREZENTARE Situaţia - mod. 4032 - reflecta existentul şi miscarile de imobilizari, precum şi elementele corectoare aferente acestora (amortizari şi provizioane pentru depreciere). CONŢINUT Fila 1 Prezintă situaţia activelor imobilizate la valoarea bruta. Linii Liniile reprezintă valoarea bruta a elementelor de imobilizari necorporale, corporale, imobilizari în curs şi imobilizari financiare. Coloane Coloanele reprezintă: - valoarea imobilizarilor existente la începutul anului, reflectată de soldurile debitoare la începutul anului ale conturilor de imobilizari; - valoarea totală a cresterilor de imobilizari în cursul anului, reflectată de rulajele debitoare ale conturilor de imobilizari; - valoarea totală a descresterilor de imobilizari în cursul anului, reflectată de rulajele creditoare ale conturilor de imobilizari; - existentul imobilizarilor la sfârşitul anului. Fila 2 Prezintă valoarea amortizărilor aferentă activelor imobilizate. Linii Liniile reprezintă valoarea amortizarii aferentă imobilizarilor necorporale şi corporale. Coloane Coloanele reprezintă: - valoarea amortizarii la începutul anului, reflectată de soldurile creditoare ale conturilor 461 "Amortizari privind imobilizarile activităţii de exploatare" şi 462 "Amortizari privind imobilizarile în afară activităţii de exploatare"; - valoarea amortizarii înregistrată în cursul anului, reflectată de rulajele creditoare ale conturilor 461 "Amortizari privind imobilizarile activităţii de exploatare" şi 462 "Amortizari privind imobilizarile în afară activităţii de exploatare"; - valoarea amortizarii aferentă imobilizarilor scoase din evidenta în cursul anului, reflectată de rulajele debitoare ale conturilor 461 "Amortizari privind imobilizarile activităţii de exploatare" şi 462 "Amortizari privind imobilizarile în afară activităţii de exploatare"; - valoarea amortizarii cumulată până la sfârşitul anului, reflectată de soldurile creditoare ale conturilor 461 "Amortizari privind imobilizarile activităţii de exploatare" şi 462 "Amortizari privind imobilizarile în afară activităţii de exploatare". Fila 3 Prezintă situaţia provizioanelor aferente activelor imobilizate. Linii Liniile reprezintă provizioanele aferente imobilizarilor necorporale, corporale şi financiare. Coloane Coloanele reprezintă: - valoarea provizioanelor pentru depreciere la începutul anului, reflectată de soldurile creditoare ale conturilor 39111 "Provizioane pentru deprecierea efectelor publice şi a altor valori asimilate", 39112 "Provizioane pentru deprecierea obligaţiunilor şi a altor titluri cu venit fix", 3912 "Provizioane pentru deprecierea titlurilor de investiţii", 491 "Provizioane pentru deprecierea părţilor deţinute în cadrul societăţilor comerciale legate, a titlurilor de participare şi a titlurilor activităţii de portofoliu", 4921 "Provizioane pentru deprecierea imobilizarilor în curs", 4922 "Provizioane pentru deprecierea imobilizarilor necorporale ale activităţii de exploatare" şi 4923 "Provizioane pentru deprecierea imobilizarilor corporale ale activităţii de exploatare", 4924 "Provizioane pentru deprecierea imobilizarilor necorporale în afară activităţii de exploatare", 4925 "Provizioane pentru deprecierea imobilizarilor corporale în afară activităţii de exploatare"; - valoarea provizioanelor constituite în cursul anului, reflectată de rulajele creditoare ale conturilor de provizioane pentru deprecierea imobilizarilor; - valoarea provizioanelor reluate la venituri, reflectată de rulajele debitoare ale conturilor de provizioane pentru deprecierea imobilizarilor; - valoarea provizioanelor pentru deprecierea imobilizarilor, înregistrată până la sfârşitul anului şi reflectată de soldurile creditoare ale conturilor de provizioane pentru deprecierea imobilizarilor. REGULI DE RAPORTARE Instituţiile de credit care raportează: Toate instituţiile de credit, persoane juridice române, inclusiv sucursalele din România ale instituţiilor de credit care au sediul în străinătate. Instituţiile de credit, persoane juridice române, întocmesc formularul la nivelul global al instituţiei de credit - "G" - (ansamblul teritoriului naţional şi toate subunitatile din străinătate ale instituţiei de credit), iar sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul în străinătate întocmesc formularul la nivelul teritoriului naţional în care sucursala îşi desfăşoară activitatea - "N" - (sucursala însăşi şi sediile secundare subordonate acesteia). Moneda: Instituţiile de credit întocmesc situaţia - mod. 4032 - în lei, care regrupeaza operaţiunile în lei şi în devize (evaluate în contravaloare lei). Periodicitate: anual. SITUAŢIA ACTIVELOR IMOBILIZATE - mod. 4032 - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ................................[N]Naţional*[ ] [ ] [ ] Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][1][G]Global*[3]TM mod 4032- mii lei - VALOAREA BRUTĂ A ELEMENTELOR DE IMOBILIZĂRICod poziţieSold iniţialCreşteriReduceriSold final (col. 5 = 1 2 - 3) Totaldin care: dezmembrări şi casări AB1(1)2(2)3(3)4(4)5(5) IMOBILIZĂRI NECORPORALE Fond comercial101 X Cheltuieli de constituire102 X Alte imobilizări necorporale103 X Imobilizări necorporale în curs104 X TOTAL (poz. 101 la 104)105 X IMOBILIZĂRI CORPORALE Terenuri106 X Amenajări de terenuri107 X Construcţii108 Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru)109 Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare110 Mijloace de transport111 Animale şi plantaţii112 Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale113 Imobilizări corporale în curs114 X TOTAL (poz. 106 la 114)115 IMOBILIZĂRI FINANCIARE Efecte publice şi valori asimilate116 X Obligaţiuni şi alte titluri cu venit fix117 X Părţi în societăţile comerciale legale118 X Participaţii şi activităţi de portofoliu119 X TOTAL (rd. 116 la 119)120 X ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL (rd. 105 115 120)121 *)"G" - se completează de către instituţiile de credit persoane juridice române "N" - se completează de sucursalele din România ale instituţiilor de credit straine SITUAŢIA ACTIVELOR IMOBILIZATE - mod. 4032 - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ................................[N]Naţional[ ] [ ] [ ] Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][2][G]Global[3]TM mod 4032- mii lei - AMORTIZĂRI AFERENTE ELEMENTELOR DE IMOBILIZĂRICod poziţieSold iniţialAmortizare în cursul anuluiAmortizare aferentă imobilizărilor scoase din evidenţăAmortizare la sfârşitul anului (col. 9 = 6 7 - 8) AB6(1)7(2)8(3)9(4) IMOBILIZĂRI NECORPORALE Fond comercial131 Cheltuieli de constituire132 Alte imobilizări necorporale133 TOTAL (poz. 131 la 133)134 IMOBILIZĂRI CORPORALE Terenuri135 Amenajări de terenuri136 Construcţii137 Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru)138 Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare139 Mijloace de transport140 Animale şi plantaţii141 Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale142 TOTAL (poz. 135 la 142)143 AMORTIZĂRI - TOTAL (poz. 134 143)144 SITUAŢIA ACTIVELOR IMOBILIZATE - mod. 4032 - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ................................[N]Naţional[ ] [ ] [ ] Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][3][G]Global[3]TM mod 4032- mii lei - PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA ELEMENTELOR DE IMOBILIZĂRICod. poziţieSold iniţialProvizioane constituite în cursul anuluiProvizioane reluate la venituriSold final (col. 13 = 10 11 - 12) AB10(1)11(2)12(3)13(4) IMOBILIZĂRI NECORPORALE Fond comercial151 Cheltuieli de constituire152 Alte imobilizări necorporale153 Imobilizări necorporale în curs154 TOTAL (poz. 151 la 154)155 IMOBILIZĂRI CORPORALE Terenuri156 Amenajări de terenuri157 Construcţii158 Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru)159 Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare160 Mijloace de transport161 Animale şi plantaţii162 Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale163 Imobilizări corporale în curs164 TOTAL (poz. 156 la 164)165 IMOBILIZĂRI FINANCIARE Efecte publice şi valori asimilate166 Obligaţiuni şi alte titluri cu venit fix167 Părţi în societăţile comerciale legate168 Participaţii şi activităţi de portofoliu169 TOTAL (poz. 166 la 169)170 PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIERE - TOTAL (poz. 155 165 170)171 ADMINISTRATOR, (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) Numele, prenumele, semnătura şi ştampila instituţiei de creditCONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele şi semnatura 11. CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE - mod. 4080 - PREZENTARE Situaţia - mod. 4080 - este o situaţie de sinteza, care evidenţiază cheltuielile şi veniturile legate de activitatea instituţiilor de credit. CONŢINUT Contul de profit şi pierdere - mod. 4080 - cuprinde sumele sau valorile încasate sau de încasat şi sumele sau valorile plătite sau de plătit, aferente operaţiunilor efectuate de instituţii de credit. Veniturile sunt clasificate în: - venituri din activitatea de exploatare bancară; - venituri diverse din exploatare; - venituri din provizioane şi recuperari de creanţe amortizate şi ajustarea la inflaţie; - venituri din reluarea rezervei generale pentru riscul de credit; - venituri extraordinare; - venituri din impozitul pe profit amânat. Cheltuielile sunt clasificate în: - cheltuieli de exploatare bancară; - cheltuieli cu personalul; - cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate; - cheltuieli cu materialele, lucrările şi serviciile executate de terţi; - cheltuieli diverse de exploatare; - cheltuieli cu amortizarile privind imobilizarile necorporale şi corporale; - cheltuieli cu provizioane, pierderi din creanţe nerecuperabile şi ajustarea la inflaţie; - cheltuieli extraordinare; - cheltuieli cu impozitul pe profit şi alte impozite. Fiecare din categoriile enunţate mai sus se defalca pe poziţii în cadrul situaţiei, în conformitate cu structura claselor 6 şi 7 din planul de conturi. În contabilitate, profitul sau pierderea se stabileşte lunar, cumulat de la începutul anului. În acest sens, conturile de cheltuieli şi conturile de venituri se inchid, provizoriu, prin rezultatul exerciţiului. Rezultatul definitiv al exerciţiului financiar se stabileşte la închiderea acestuia. REGULI DE RAPORTARE Instituţiile de credit care raportează: Toate instituţiile de credit, persoane juridice române, inclusiv sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul în străinătate. Instituţiile de credit, persoane juridice române, întocmesc: - o situaţie - mod 4080 - la nivelul global al instituţiei de credit "G" (ansamblul teritoriului naţional şi toate subunitatile din străinătate ale instituţiei de credit); - o situaţie - mod 4080 - la nivelul teritoriului naţional "N" (sediu social, sucursale şi alte sedii secundare aflate în România); - o situaţie - mod 4080 - pentru fiecare subunitate din străinătate a instituţiei de credit "S" (sucursale şi alte sedii secundare fără personalitate juridică aflate în străinătate). Sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul în străinătate întocmesc formularul la nivelul teritoriului naţional în care sucursala îşi desfăşoară activitatea "N" (sucursala însăşi şi sediile secundare subordonate acesteia). Moneda; Instituţiile de credit întocmesc situaţia - mod. 4080 - în lei, care regrupeaza operaţiunile în lei şi în devize. Periodicitate; lunar, trimestrial (trim. I, II şi III) şi anual. CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE - mod. 4080 - JUDEŢUL ________________________ | _ | _ |FORMA DE PROPRIETATE _____________ | _ | _ | DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: _____________________________ACTIVITATEA (se va înscrie activitatea preponderentă) ________________________ ADRESA LOC: , sector Cod grupă id_link=852865;CAEN _________________ | _ | _ | _ | STR.: _________________ nr.: ________CODUL FISCAL _____ | _ | _ | _ | _ | _ | _ | _ | _ | _ | TELEFONUL: __________ FAXUL: ________ NUMĂRUL DIN REGISTRUL COMERŢULUI __________________________ [N]Naţional*[ ] [S]Străinătate*[ ] Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][1][G]Global*[3]TM mod 4080- mii lei - Cod poziţieSuma AB1 VENITURI DIN ACTIVITATEA DE EXPLOATARE BANCARĂW01 Venituri din operaţiunile de trezorerie şi operaţiunile interbancareW05 DobânziW2A -Bănci centraleW2B -Conturi de corespondentW2E -Depozite la instituţii de creditW101 -la vedereW102 -la termenW103 -colateraleW104 -Credite acordate instituţiilor de creditW2H -de pe o zi pe altaW2J -la termenW2K -financiareW2L -Valori primite în pensiuneW2M -de pe o zi pe altaW2N -la termenW2P -Alte dobânziW2Z -Titluri cu posibilitate de răscumpărareW20 -Report/deportW21 -Diverse dobânziW25 -Creanţe restante şi îndoielniceW27 ComisioaneW30 Venituri din operaţiunile cu clientelaW40 DobânziW6A -Creanţe comerciale şi credite acordate clienteleiW6B -Scont, asimilate şi alte creanţe comercialeW6C -Operaţiuni de factoringW105 -Credite de trezorerieW6E -Credite pentru exportW6D -Credite pentru echipamentW6F -Credite pentru bunuri imobiliareW6G -Alte credite acordate clienteleiW6H -Credite acordate clientelei financiareW7A -de pe o zi pe altaW7B -la termenW7L -Valori primite în pensiuneW7N -de pe o zi pe altaW7P -la termenW7S -Conturi curente debitoareW7V -Alte dobânziW7Z -Titluri cu posibilitate de răscumpărareW70 -Report/deportW73 -Diverse dobânziW75 -Creanţe restante şi îndoielniceW78 ComisioaneW80 Venituri din─operaţiunile cu titluriX0A -Dobânzi de la titlurile primite în pensiune livratăX0B -Venituri din titlurile de tranzacţieX0E -Venituri din titlurile de plasamentX0K -DobânziX0L -Dividende şi venituri asimilateX0Q -Venituri din cesiuneX0R -Venituri din titlurile de investiţiiX1A -DobânziX1B -Venituri din primeX1G -Venituri din datorii constituite prin titluriX2A -Venituri diverse din operaţiunile cu titluriX2P -Dobânzi din creanţe restante şi îndoielniceX23 -ComisioaneX27 Venituri din operaţiunile de leasing, locaţie simplă şi asimilateX3A -Venituri din operaţiuni de leasing şi asimilateX3B -Venituri din chiriiX3C -Venituri din cesiunea imobilizărilor date în leasing şi asimilateX3V -Venituri din provizioane pentru operaţiunile de leasing şi asimilateX3L -Alte venituri din operaţiunile de leasing şi asimilateX3Z -Venituri din operaţiunile de locaţie simplăX4A -Venituri din chiriiX4C -Venituri din cesiunea imobilizărilor date în locaţie simplăX4P -Venituri din provizioane pentru operaţiuni de locaţie simplăX4E -Alte venituri din operaţiunile de locaţie simplăX4V -Venituri din creanţe restante şi îndoielniceX4W Venituri din credite subordonate, părţi în cadrul societăţilor comerciale legate, titluri de participare şi titluri ale activităţii de portofoliuX5A -Dobânzi de la creditele subordonate la termenX5C -Dobânzi de la creditele subordonate pe durată nedeterminatăX5D -Dividende şi venituri asimilateX5K -Dobânzi din creanţe restante şi îndoielniceX5W Venituri din operaţiunile de schimbX6A -Venituri din operaţiunile de schimb şi arbitrajX6B -ComisioaneX6D Venituri din operaţiunile în afara bilanţuluiX7A -Venituri din angajamentele de finanţareX7B -Angajamente de finanţare în favoarea altor instituţii de creditX7G -Angajamente de finanţare în favoarea clienteleiX7J -Venituri din angajamentele de garanţieX8A -Angajamente de garanţie în favoarea altor instituţii de creditX8B -Angajamente de garanţie în favoarea clienteleiX8G -Venituri din angajamentele aferente operaţiunilor cu instrumente financiare derivateZ0A -Venituri din instrumente financiare derivate de dobândăZ0C -Venituri din instrumente financiare derivate de curs de schimbZ0F -ComisioaneZ0M -Venituri din alte angajamente dateZ0P Venituri din prestaţiile de servicii financiareZ1A -Comisioane privind titlurile gestionate sau în depozitZ1B -Comisioane privind operaţiunile cu titluri efectuate în contul clienteleiZ1K -Comisioane din activităţile de asistenţă şi consultanţăZ1T -Comisioane din activităţile de asistenţă şi consultanţă pentru persoane fiziceZ1V -Comisioane din activităţile de asistenţă şi consultanţă pentru persoane juridiceZ1W -Alte comisioaneZ1X -Venituri privind mijloacele de platăZ10 -Alte venituri din prestaţiile de servicii financiareZ15 Alte venituri din activitatea de exploatare bancarăZ2A -Cota-parte privind operaţiunile de exploatare bancară efectuate în comunZ2F -Cheltuieli refacturate privind operaţiunile de exploatare bancară efectuate în comunZ2K -Transferuri de cheltuieli de exploatare bancarăZ2P -Venituri diverse de exploatare bancarăZ2R VENITURI DIVERSE DIN EXPLOATAREZ3A Cheltuieli refacturateZ3B -Cheltuieli refacturate societăţilor grupuluiZ3C -Cheltuieli refacturate altor societăţiZ3D Cota-parte privind operaţiunile de exploatare nebancare efectuate în comunZ4A Cota-parte din cheltuielile sediului socialZ4D Venituri din cesiunea imobilizărilorZ4F -Venituri din cesiunea imobilizărilor necorporale şi corporaleZ4L -Venituri din cesiunea imobilizărilor financiareZ4R Venituri accesoriiZ5A -Venituri privind imobilele legate de exploatareZ5B -Venituri din activităţi nebancareZ5E -Alte venituri accesoriiZ5L Alte venituri diverse din exploatareZ6A -Transferuri de cheltuieli de exploatare nebancarăZ6B -Cota-parte din subvenţiile de investiţii trecută la venituriZ6E -Venituri din subvenţii de exploatareZ101 -Venituri din producţia de imobilizăriZ102 -Venituri privind bunurile mobile şi imobile din executarea creanţelorZ103 -Alte venituriZ6Z -Venituri din despăgubiri, amenzi şi penalităţiZ124 -Venituri din donaţii şi subvenţiiZ125 -Alte venituri diverse de exploatareZ126 VENITURI DIN PROVIZIOANE, RECUPERĂRI DE CREANŢE AMORTIZATE ŞI AJUSTAREA LA INFLAŢIEZ8A Venituri din provizioane pentru creanţe din operaţiuni interbancareZ8C -Venituri din provizioane specifice de risc de creditZ104 -Venituri din provizioane specifice de risc de dobândăZ105 Venituri din provizioane pentru creanţe din operaţiuni cu clientelaZ8D -Venituri din provizioane specifice de risc de creditZ106 -Venituri din provizioane specifice de risc de dobândăZ107 Venituri din provizioane privind operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverseZ8E -Venituri din provizioane pentru deprecierea titlurilorZ108 -Venituri din provizioane pentru deprecierea titlurilor de plasamentZ109 -Venituri din provizioane pentru deprecierea titlurilor de investiţiiZ110 -Venituri din provizioane pentru deprecierea stocurilorZ111 -Venituri din provizioane pentru creanţe restante şi îndoielniceZ8F Venituri din provizioane pentru valori imobilizateZ112 -Venituri din provizioane pentru deprecierea părţilor deţinute în cadrul societăţilor comerciale legate, a titlurilor de participare şi a titlurilor activităţii de portofoliuZ113 -Venituri din provizioane pentru deprecierea imobilizărilorZ114 -Venituri din provizioane pentru deprecierea imobilizărilor în cursZ115 -Venituri din provizioane pentru deprecierea imobilizărilor activităţii de exploatareZ116 -Venituri din provizioane pentru deprecierea imobilizărilor în afara activităţii de exploatareZ117 -Venituri din provizioane pentru creanţe restante şi îndoielniceZ118 Venituri din provizioane pentru riscuri şi cheltuieliZ8V -Venituri din provizioane pentru riscuri de executare a angajamentelor prin semnăturăZ119 -Venituri din provizioane pentru facilităţi acordate personaluluiZ120 -Venituri din provizioane pentru risc de ţarăZ121 -Venituri din provizioane pentru restructurareZ127 -Venituri din provizioane pentru dezafectarea imobilizărilor corporale şi alte acţiuni similare legate de acesteaZ128 -Venituri din provizioane pentru alte riscuri şi cheltuieliZ122 Venituri din fondul comercial negativZ8W Venituri din recuperări de creanţe amortizateZ8X Venituri din ajustarea la inflaţieZ8Y VENITURI DIN RELUAREA REZERVEI GENERALE PENTRU RISCUL DE CREDITZ7A TOTAL VENITURI CURENTEZ134 VENITURI EXTRAORDINAREZ90 Venituri din subvenţii pentru evenimente extraordinare şi altele similareZ123 TOTAL VENITURIZ99 *)"G", "N" şi "S" - se completează, după caz, de către instituţiile de credit persoane juridice române "N" - se completează de sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine ADMINISTRATOR, (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) Numele, prenumele, semnătura şi ştampila instituţiei de creditCONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele şi semnatura CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE - mod. 4080 - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ...............................[N]Naţional[ ] [S]Străinătate[ ] Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][2][G]Global[3]TM mod 4080- mii lei - Cod poziţieSuma AB1 CHELTUIELI DE EXPLOATARE BANCARĂS01 Cheltuieli cu operaţiunile de trezorerie şi operaţiunile interbancareS05 DobânziS2A -Bănci centraleS2B -Conturi de corespondentS2E -Depozite ale instituţiilor de creditS101 -la vedereS102 -la termenS103 -colateraleS104 -Împrumuturi de la instituţii de creditS2H -de pe o zi pe altaS2J -la termenS2K -financiareS105 -Valori date în pensiuneS2M -de pe o zi pe altaS2N -la termenS2P -Alte dobânziS2Z -Titluri cu posibilitate de răscumpărareS20 -Report/deportS21 -Diverse dobânziS25 ComisioaneS30 Cheltuieli cu operaţiunile cu clientelaS40 DobânziS6A -Conturi de factoringS6X -Împrumuturi primite de la clientela financiarăS6B -de pe o zi pe altaS6C -la termenS6F -Valori date în pensiuneS6H -de pe o zi pe altaS6N -la termenS6P -Conturi curente creditoareS6S -Conturi de depoziteS106 -la vedereS107 -la termenS108 -colateraleS109 -Certificate de depozit, carnete şi librete de economiiS73 -Alte dobânziS75 -Titluri cu posibilitate de răscumpărareS76 -Report/deportS77 -Diverse dobânziS78 ComisioaneS80 Cheltuieli pentru operaţiunile cu titluriT0A -Dobânzi la titlurile date în pensiune livratăT0B -Pierderi la titlurile de tranzacţieT0E -Cheltuieli cu titlurile de plasamentT0K -Cheltuieli de achiziţieT0M -Pierderi din cesiuneT0R -Cheltuieli cu titlurile de investiţiiT1A -Cheltuieli de achiziţieT1B -Cheltuieli cu amortizarea primelorT1G -Cheltuieli privind datoriile constituite prin titluriT2A -Dobânzi privind titlurile pe piaţă interbancarăT2F -Dobânzi privind titlurile de creanţe negociabileT2K -Dobânzi privind obligaţiunileT2N -Alte cheltuieli privind datoriile constituite prin titluriT2Z -Cheltuieli diverse privind operaţiunile cu titluriT23 -ComisioaneT27 Cheltuieli cu operaţiunile de leasing, locaţie simplă şi asimilateT3A -Cheltuieli cu operaţiunile de leasing şi asimilateT3B -Cheltuieli cu amortizareaT3C -Pierderi din deprecierea imobilizărilor date în leasing şi asimilateT3Q -Pierderi din cesiunea imobilizărilor date în leasing şi asimilateT3V -Cheltuieli cu provizioane pentru operaţiunile de leasing şi asimilateT3L -Alte cheltuieli cu operaţiunile de leasing şi asimilateT3Z -Cheltuieli cu operaţiunile de locaţie simplăT4A -Cheltuieli cu amortizareaT4B -Pierderi din deprecierea imobilizărilor date în locaţie simplăT4H -Pierderi din cesiunea imobilizărilor date în locaţie simplăT4P -Cheltuieli cu provizioane pentru operaţiunile de locaţie simplăT4E -Alte cheltuieli cu operaţiunile de locaţie simplăT4Z Cheltuieli privind datoriile subordonate şi fondurile publice alocateT5A -Datorii subordonate la termenT5C -Datorii subordonate pe durată nedeterminatăT5D -Fonduri publice alocateT5H Cheltuieli privind operaţiunile de schimbT6A -Pierderi din operaţiunile de schimb şi arbitrajT6B -ComisioaneT6D Cheltuieli privind operaţiunile în afara bilanţuluiT7A -Cheltuieli cu angajamentele de finanţareT7B -Angajamente de finanţare primite de la alte instituţii de creditT7G -Angajamente de finanţare primite de la clientelăT7J -Cheltuieli cu angajamentele de garanţieT8A -Angajamente de garanţie primite de la alte instituţii de creditT8B -Angajamente de garanţie primite de la clientelăT8G -Cheltuieli cu angajamentele aferente operaţiunilor cu instrumente financiare derivateV0A -Cheltuieli privind instrumentele financiare derivate de dobândăV0C -Cheltuieli privind instrumentele financiare derivate de curs de schimbV0F -ComisioaneV0M -Cheltuieli cu alte angajamente primiteV0Z Cheltuieli cu prestaţiile de servicii financiareV1A -Cheltuieli cu mijloacele de platăV1B -Alte cheltuieli cu prestaţiile de servicii financiareV1Z Alte cheltuieli de exploatare bancarăV2A -Cota-parte privind operaţiunile de exploatare bancară efectuate în comunV2F -Venituri retrocedate privind operaţiunile de exploatare bancară efectuate în comunV2K -Cheltuieli diverse de exploatare bancarăV2P CHELTUIELI CU PERSONALULV3A Cheltuieli cu salariile personaluluiV3B Cheltuieli privind asigurările şi protecţia socialăV3E -Contribuţia unităţii la asigurările socialeV101 -Contribuţia unităţii pentru ajutorul de şomajV102 -Contribuţia angajatorului pentru asigurările sociale de sănătateV170 -Alte cheltuieli privind asigurările şi protecţia socialăV3H Alte cheltuieli privind personalulV103 CHELTUIELI CU ALTE IMPOZITE, TAXE ŞI VĂRSĂMINTE ASIMILATEV4A Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilateV105 CHELTUIELI CU MATERIALELE, LUCRĂRILE ŞI SERVICIILE EXECUTATE DE TERŢIV106 Cheltuieli cu materialeleV107 -Cheltuieli cu materialele consumabileV108 -Cheltuieli privind combustibiliiV109 -Cheltuieli privind piesele de schimbV110 -Cheltuieli privind alte materialeV111 Cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventarV112 Cheltuieli privind alte stocuriV113 Cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţiV114 -Cheltuieli de întreţinere şi reparaţiiV115 -Cheltuieli privind energia şi apaV116 -Cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţiiV117 -Cheltuieli cu colaboratorii şi de intermediereV118 -Cheltuieli cu deplasări, detaşări, transferări şi transportul personalului şi bunurilorV119 -Cheltuieli cu serviciile furnizate de societăţile grupuluiV120 -Alte cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţiV121 -Cheltuieli cu primele de asigurareV122 -Cheltuieli cu redevenţele privind operaţiunile de leasing şi asimilateV123 -Cheltuieli cu redevenţele privind concesiunile, locaţiile de gestiune şi chiriileV124 -Alte cheltuieliV125 Cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitateV126 CHELTUIELI DIVERSE DE EXPLOATAREV6A Venituri retrocedate privind operaţiunile de exploatare nebancară efectuate în comunV6B Cota-parte privind operaţiuni de exploatare nebancară efectuate în comunV6E Cota-parte din cheltuielile sediului socialV6H Pierderi din cesiunea imobilizărilorV6L -Pierderi din cesiunea imobilizărilor necorporale şi corporaleV6M -Pierderi din cesiunea imobilizărilor financiareV6N Alte cheltuieli diverse de exploatareV6Z -Despăgubiri, amenzi şi penalităţiV153 -Donaţii şi subvenţii acordateV154 -Cheltuieli privind sponsorizărileV155 -Pierderi din debitori diverşiV156 -Alte cheltuieli diverse de exploatareV157 CHELTUIELI CU AMORTIZĂRILE PRIVIND IMOBILIZĂRILE NECORPORALE ŞI CORPORALEV7G Cheltuieli cu amortizările imobilizărilor necorporaleV127 Cheltuieli cu amortizările imobilizărilor corporaleV128 CHELTUIELI CU PROVIZIOANE, PIERDERI DIN CREANŢE NERECUPERABILE ŞI AJUSTAREA LA INFLAŢIEV8A Cheltuieli cu provizioane pentru creanţe din operaţiuni interbancareV129 -Cheltuieli cu provizioane specifice de risc de creditV130 -Cheltuieli cu provizioane specifice de risc de dobândăV131 Cheltuieli cu provizioane pentru creanţe din operaţiuni cu clientelaV132 -Cheltuieli cu provizioane specifice de risc de creditV133 -Cheltuieli cu provizioane specifice de risc de dobândăV134 Cheltuieli cu provizioane privind operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverseV135 -Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea titlurilorV136 -Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea titlurilor de plasamentV137 -Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea titlurilor de investiţiiV138 -Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea stocurilorV139 -Cheltuieli cu provizioane pentru creanţe restante şi îndoielniceV140 Cheltuieli cu provizioane pentru valori imobilizateV141 -Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea părţilor deţinute în cadrul societăţilor comerciale legate, a titlurilor de participare şi a titlurilor activităţii de portofoliuV142 -Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea imobilizărilorV143 -Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea imobilizărilor în cursV144 -Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea imobilizărilor activităţii de exploatareV145 -Cheltuieli cu provizioane pentru deprecierea imobilizărilor în afara activităţii de exploatareV146 -Cheltuieli cu provizioane pentru creanţe restante şi îndoielniceV147 Cheltuieli cu provizioane pentru riscuri şi cheltuieliV8V -Cheltuieli cu provizioane pentru riscuri de executare a angajamentelor prin semnăturăV148 -Cheltuieli cu provizioane pentru facilităţi acordate personaluluiV149 -Cheltuieli cu provizioane pentru risc de ţarăV150 -Cheltuieli cu provizioane pentru restructurareV171 -Cheltuieli cu provizioane pentru dezafectarea imobilizărilor corporale şi alte acţiuni similare legate de acesteaV172 -Cheltuieli cu provizioane pentru alte riscuri şi cheltuieliV151 Pierderi din creanţe nerecuperabile acoperite cu provizioaneV8X Pierderi din creanţe nerecuperabile neacoperite cu provizioaneV8Z Cheltuieli cu ajustarea la inflaţieV8Y TOTAL CHELTUIELI CURENTEV167 CHELTUIELI EXTRAORDINAREV90 Cheltuieli privind calamităţile şi alte evenimente similareV152 TOTAL CHELTUIELI*)V99 *) mai puţin cheltuielile cu impozitul pe profit şi alte cheltuieli cu impozite ADMINISTRATOR, (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) Numele, prenumele, semnătura şi ştampila instituţiei de creditCONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele şi semnatura CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE - mod. 4080 - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ...............................[N]Naţional[ ] [S]Străinătate[ ] Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][3][G]Global[3]TM mod 4080- mii lei - Cod poziţieSuma AB1 REZULTATUL CURENT PROFITZ131 PIERDEREV164 REZULTATUL EXTRAORDINAR PROFITZ132 PIERDEREV165 REZULTATUL BRUT AL EXERCIŢIULUI PROFITZ133 PIERDEREV166 Impozitul pe profit şi alte impoziteV92 -Cheltuieli cu impozitul pe profit curentV160 -Cheltuieli cu impozitul pe profit amânatV161 -Alte cheltuieli cu impozite şi taxe ce nu apar în elementele de mai susV162 -Venituri din impozitul pe profit amânatZ129 REZULTATUL NET AL EXERCIŢIULUI PROFITZ95 PIERDEREV95 Repartizarea profitului*)V97 REZULTATUL NET AL EXERCIŢIULUI (PIERDERE) DUPĂ REPARTIZAREA PROFITULUI BRUT PE DESTINAŢIILE PREVĂZUTE DE LEGE*)V98 ) Se completează de către instituţiile de credit care înregistrează pierderi ca urmare a repartizării profitului brut pe destinaţiile prevăzute de lege şi a înregistrării cheltuielilor cu impozitul pe profit curent ADMINISTRATOR, (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) Numele, prenumele, semnătura şi ştampila instituţiei de creditCONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele şi semnatura 12. REZULTATUL DIN OPERAŢIUNI CU INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE - mod. 4081 - PREZENTARE Situaţia - mod. 4081 - furnizează informaţii în legătură cu rezultatele realizate sau înregistrate în conturile de regularizare (clasa 3), aferente operaţiunilor cu instrumentele financiare derivate. CONŢINUT Linii Detaliază rezultatele în funcţie de tipul instrumentului financiar derivat (instrumente financiare derivate de dobânda, instrumente financiare derivate de curs de schimb) şi în funcţie de finalitatea operaţiunii (operaţiuni de "microacoperire", operaţiuni "poziţii deschise izolate"). Coloane Detaliază natura pieţelor pe care sunt negociate instrumentele financiare derivate (pieţe organizate, pieţe asimilate pieţelor organizate, pieţe la buna înţelegere). REGULI DE RAPORTARE Instituţiile de credit care raportează: Toate instituţiile de credit, persoane juridice române, inclusiv sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine. Moneda: Instituţiile de credit întocmesc situaţia - mod. 4081 - în lei, care regrupeaza operaţiunile în lei şi în devize. Periodicitatea: lunar, trimestrial (trim. I, II şi III) şi anual. REZULTATUL DIN OPERAŢIUNI CU INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE - mod. 4081 - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ...............................[ ] [ ] [ ] [ ] Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,_] [0][1][G]Global[3]TM mod 4081- mii lei - Cod poziţieOperaţiuni pe pieţele organizateOperaţiuni pe pieţele asimilate pieţelor organizateOperaţiuni pe pieţele la buna înţelegere AB123 Operaţiuni cu instrumente financiare derivate de dobândă Operaţiuni de "micro-acoperire" -pierderi potenţiale aferente operaţiunilor neînchise de micro-acoperire030 -câştiguri potenţiale aferente operaţiunilor neînchise de micro-acoperire040 -pierderi de eşalonat aferente operaţiunilor închise de micro-acoperire050 -câştiguri de eşalonat aferente operaţiunilor închise de micro-acoperire060 -pierderi070 -câştiguri080 Operaţiuni "poziţii deschise izolate" -pierderi100 -câştiguri110 Operaţiuni cu instrumente financiare derivate de curs de schimb Operaţiuni de "micro-acoperire" -pierderi potenţiale aferente operaţiunilor neînchise de micro-acoperire230 -câştiguri potenţiale aferente operaţiunilor neînchise de micro-acoperire240 -pierderi de eşalonat aferente operaţiunilor închise de micro-acoperire250 -câştiguri de eşalonat aferente operaţiunilor închise de micro-acoperire260 -pierderi270 -câştiguri280 Operaţiuni "poziţii deschise izolate" -pierderi300 -câştiguri310 ADMINISTRATOR, (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) Numele, prenumele, semnătura şi ştampila instituţiei de creditCONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele şi semnatura 13. REPARTIZAREA PROFITULUI - mod. 4084 - PREZENTARE Situaţia - mod. 4084 - cuprinde datele referitoare la repartizarea profitului, aprobate de Adunarea generală a acţionarilor instituţiei de credit, după închiderea contabila anuală. CONŢINUT Linii Prezintă repartizarea profitului pe destinaţii, precum şi profitul nerepartizat. Coloane Identifica suma totală a profitului şi repartizarea acestuia pe destinaţii. REGULI DE RAPORTARE Instituţiile de credit care raportează: Toate instituţiile de credit, persoane juridice române, inclusiv sucursalele din România ale instituţiilor de credit care au sediul în străinătate. Instituţiile de credit, persoane juridice române, întocmesc formularul la nivelul global al instituţiei de credit - "G" - (ansamblul teritoriului naţional şi toate subunitatile din străinătate ale instituţiei de credit), iar sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul în străinătate întocmesc formularul la nivelul teritoriului naţional în care sucursala îşi desfăşoară activitatea - "N" - (sucursala Însăşi şi sediile secundare subordonate acesteia). Moneda: Instituţiile de credit întocmesc situaţia - mod. 4084 - în lei, care regrupeaza operaţiunile în lei şi în devize. Periodicitate: anual. REPARTIZAREA PROFITULUI - mod. 4084 - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ...............................[N]Naţional[ ] [ ] [ ] Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][1][G]Global*[3]TM mod 4084- mii lei - Denumirea indicatorilorCod poziţieSume AB1 REPARTIZĂRI DIN PROFIT Rezerve legale110 Rezerva generală pentru riscul de credit111 Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi112 Alte rezerve constituite ca surse proprii de finanţare113 Alte repartizări prevăzute de lege114 PROFIT NEREPARTIZAT115 )"G"-se completează de către instituţiile de credit persoane juridice române "N"-se completează de sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine ADMINISTRATOR, (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) Numele, prenumele, semnătura şi ştampila instituţiei de creditCONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele şi semnatura 14. INDICATORI DE ACTIVITATE - mod 4090 - PREZENTARE Situaţia - mod. 4090 - cuprinde datele referitoare la personal, reţeaua comercială, numărul de conturi, situaţia unor credite şi împrumuturi, capitalul social şi capitalul de dotare, plati restante, precum şi alte date informative. CONŢINUT Personalul Număr salariaţi: Reprezintă numărul salariaţilor existenţi la finele perioadei pentru care se întocmeşte situaţia - mod. 4090 -. Număr mediu de salariaţi: Numărul mediu de salariaţi reprezintă o medie aritmetica simpla calculată prin împărţirea sumei reprezentând efectivele zilnice de persoane ocupate din anul respectiv la numărul total de zile calendaristice (365 de zile). În cazul în care unitatea a fost înfiinţată sau şi-a început activitatea în cursul anului, se iau în calcul sumele reprezentând efectivele zilnice, numai pe perioada în care aceasta a funcţionat, iar suma rezultată se împarte la numărul total al zilelor calendaristice din anul respectiv. Persoanele ocupate care sunt angajate cu norma întreaga vor fi incluse în numărul mediu de personal, proporţional cu timpul de lucru prevăzut în contractul de muncă, iar pentru cei ce lucrează o jumătate de norma se ia în calcul efectivul zilnic inmultit cu 0,5. Număr colaboratori: Reprezintă numărul colaboratorilor (cu contract civil) existenţi la finele perioadei pentru care se întocmeşte situaţia - mod. 4090 -. Salarii brute: Cuprinde salarii brute, sporuri, indemnizaţii, sume plătite sub forma de indexare sau compensare, premii, avantaje în natura acordate salariaţilor, care sunt reflectate în creditul conturilor 3511 "Personal - salarii datorate", 3512 "Personal - ajutoare materiale datorate", 3519 "Alte datorii şi creanţe în legătură cu personalul" în corespondenta cu conturile 611 "Cheltuieli cu salariile personalului" şi 617 "Alte cheltuieli privind personalul". Drepturi băneşti cuvenite colaboratorilor: Cuprinde drepturile băneşti cuvenite colaboratorilor în baza contractelor încheiate, care sunt reflectate în creditul contului 3566 "Alţi creditori diversi" în corespondenta cu sumele de aceasta natura înregistrate în contul 6344 "Cheltuieli cu colaboratorii şi de intermediere". Reţeaua comercială Cuprinde numărul de subunitati teritoriale în funcţiune precum şi numărul de Ghisee Automate de Banca, în ţara şi în străinătate, după caz. Numărul de conturi ale clientelei Cuprinde numărul de conturi ale clientelei, în funcţie de diferite categorii de conturi. Noţiunea de conturi nu se confunda cu cea de client. Un client poate avea mai multe conturi de natura diferita. Date privind situaţia creditelor şi împrumuturilor Credite: Cuprinde soldul creditelor, la finele perioadei de raportare, acordate persoanelor aflate în relaţii speciale cu instituţia de credit sau personalului acesteia, inclusiv familiilor acestora, asa cum este reglementat prin Normele Băncii Naţionale a României. Împrumuturi: Cuprinde expunerile mari, la finele perioadei de raportare, stabilite conform normelor Băncii Naţionale a României, soldul împrumuturilor în contul datoriei publice, precum şi alte categorii de împrumuturi. Date privind capitalul social şi capitalul de dotare Capital social: Cuprinde pe linii structura actionariatului instituţiei de credit, persoana juridică română, grupata pe anumite categorii de persoane juridice şi fizice, iar pe coloane, soldul capitalului social subscris şi vărsat la începutul anului şi la sfârşitul perioadei. Capital de dotare: Cuprinde pe linii sursele de constituire sau de majorare ale capitalului de dotare al sucursalelor instituţiilor de credit străine, iar pe coloane, soldul capitalului de dotare la începutul anului şi la sfârşitul perioadei. Datele privind investiţiile străine în România Capital social: Cuprinde informaţii cu privire la investiţiile străine în România, respectiv participările de capital străin deţinute în capitalul social al instituţiilor de credit, persoane juridice române. Capital de dotare: Cuprinde informaţii cu privire la investiţiile străine în România, respectiv fondurile instituţiilor de credit străine, aflate la dispoziţia sucursalelor acestora din România şi care îndeplinesc condiţiile pentru a fi evidentiate în capitalul de dotare. Plati restante Furnizori restanti: Cuprinde obligaţiile de plată restante faţă de furnizori, preluate din soldul creditor al contului 3566 "Alţi creditori diversi", stabilite pe baza termenelor din contracte. Dacă în contracte nu se specifică termenul, se considera obligaţii de plată restante cele care depăşesc 30 de zile. Obligaţii restante faţă de bugetul asigurărilor sociale: Contribuţii pentru asigurările sociale de stat datorate de angajatori, salariaţi şi alte persoane asimilate Cuprinde contribuţia restanta a instituţiei de credit la asigurările sociale de stat, care se va prelua din soldul creditor al contului 35211 "Contribuţia unităţii la asigurările sociale". Contribuţii pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate Cuprinde contribuţia restanta la fondul asigurărilor sociale de sănătate, care se va prelua din soldurile creditoare ale conturilor 35213 "Contribuţia angajaţilor pentru asigurările sociale de sănătate" şi, respectiv, 35214 "Contribuţia angajatorului pentru asigurările sociale de sănătate". Contribuţia pentru pensia suplimentară: Cuprinde contribuţia restanta a personalului pentru pensia suplimentară, care se va prelua din soldul creditor al contului 35212 "Contribuţia personalului pentru pensia suplimentară". Contribuţii pentru ajutorul de şomaj: Cuprinde contribuţia restanta a instituţiei de credit şi a personalului la fondul de şomaj, care se va prelua din soldurile creditoare ale conturilor 35221 "Contribuţia unităţii la fondul de şomaj" şi, respectiv, 35222 "Contribuţia personalului la fondul de şomaj". Alte datorii sociale: Cuprinde alte datorii sociale restante (din soldul creditor al contului 35261 "Alte datorii sociale"). Obligaţii restante faţă de bugetele fondurilor speciale: Cuprinde obligaţiile restante faţă de bugetele fondurilor speciale (din soldul creditor al contului 3538 "Fonduri speciale - taxe şi vărsăminte asimilate"). Obligaţii restante faţă de alţi creditori: Cuprinde obligaţiile restante faţă de alţi creditori, care se vor prelua din soldurile creditoare ale conturilor 162, 262 reprezentând "Alte sume datorate", ale conturilor din grupa 32 "Datorii constituite prin titluri", ale conturilor 3027 "Datorii privind titlurile", 331 "Conturile instituţiilor de credit", 332 "Conturile organismelor de plasament colectiv de valori mobiliare (OPCVM)", 333 "Conturile societăţilor de bursa", 334 "Conturile altor instituţii financiare", 335 "Conturile clientelei", 3361 "Alte sume de plătit privind operaţiunile cu titluri", 3372 "Datorii ataşate", 356 "Creditori diversi", 3511 "Personal - salarii datorate", 3512 "Personal - ajutoare materiale datorate", 3513 "Participarea personalului la profit", 3515 "Drepturi de personal neridicate", 3516 "Reţineri din salarii datorate terţilor", 35191 "Alte datorii în legătură cu personalul", 35261 "Alte datorii sociale", 3538 "Fonduri speciale - taxe şi vărsăminte asimilate", 341 "Decontări intrabancare", 354 Dividende de plată", 3036 "Vărsăminte de efectuat privind titlurile de plasament", 418 "Vărsăminte de efectuat pentru părţi în societăţi comerciale legate, pentru titluri de participare şi pentru titluri ale activităţii de portofoliu". Impozite şi taxe neplătite la termenul stabilit la bugetul de stat: Cuprinde obligaţiile de plată restante faţă de bugetul de stat (de exemplu: impozit pe profit curent, impozit pe salarii, impozit pe venit din orice sursa, taxa pe valoarea adăugată de plată, accize, taxe vamale, impozit pe dividende etc.). Impozite şi taxe neplătite la termenul stabilit la bugetele locale: Cuprinde obligaţiile de plată restante faţă de bugetele locale (de exemplu: impozit pe profit curent, taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat, impozit pe clădiri şi terenuri, taxa asupra mijloacelor de transport etc.). Impozitele şi taxele neplătite la termen, înscrise la poziţiile 614 şi 615, sunt structurate conform prevederilor Legii bugetului, datele preluandu-se din soldurile creditoare ale conturilor 35311 "Impozitul pe profit curent", 35323 "TVA de plată", 3533 "Impozitul pe salarii", 3536 "Alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate" şi 3539 "Alte datorii şi creanţe cu bugetul statului". Împrumuturi primite nerambursate la scadenta: Cuprinde împrumuturile primite, nerambursate la scadenta, care se preiau din soldurile creditoare ale conturilor 112 "Împrumuturi de refinantare de la Banca Naţionala a României", 1421 "Împrumuturi de pe o zi pe alta primite de la instituţii de credit", 1422 "Împrumuturi la termen primite de la instituţii de credit", 1423 "Împrumuturi financiare primite de la instituţii de credit", 1521 "Valori date în pensiune de pe o zi pe alta", 1522 "Valori date în pensiune la termen", 2321 "Împrumuturi de pe o zi pe alta de la clientela financiară", 2322 "Împrumuturi la termen de la clientela financiară", 2431 "Valori date în pensiune de pe o zi pe alta", 2432 "Valori date în pensiune la termen" şi 30121 "Titluri date în pensiune livrata". Dobânzi neplătite aferente împrumuturilor primite: Cuprinde dobânzile restante aferente împrumuturilor primite, care se preiau din soldul conturilor: 1172, 1427, 1527, 2327, 2437, 30127 reprezentând "Datorii ataşate". Depozite băneşti primite nerambursate la scadenta: Cuprinde depozitele băneşti primite şi nerambursate la scadenta care se preiau din soldul conturilor 1321 "Depozite la vedere ale instituţiilor de credit", 1322 "Depozite la termen ale instituţiilor de credit", 1323 "Depozite colaterale ale instituţiilor de credit", 2531 "Depozite la vedere", 2532 "Depozite la termen", 2533 "Depozite colaterale", 2551 "Disponibil aferent Memorandumului de Finanţare privind Programul Naţional PHARE 1998, la dispoziţia Fondului Naţional (RO98FN1)", 2552 "Disponibil aferent Memorandumului de Finanţare privind Facilitatea pentru infrastructuri de mari dimensiuni pe anul 1998, la dispoziţia Fondului Naţional (RO98FN2)", 2553 "Disponibil aferent Memorandumului de Finanţare privind Facilitatea de recuperare (Pre - Ins Facility) pentru anul 1998, la dispoziţia Fondului Naţional (RO98FN3)", 2554 "Disponibil aferent Memorandumului de Finanţare privind Programul Restructurarea Întreprinderilor şi Reconversie Profesională (RICOP), la dispoziţia Fondului Naţional (RO99FN2)", 2555 "Disponibil aferent Memorandumului de Finanţare privind Programul Naţional PHARE România 1999, la dispoziţia Fondului Naţional (RO99FN3)", 2556 "Disponibil aferent Memorandumului de Finanţare privind Programul Facilitatea pentru infrastructuri de mari dimensiuni - Partea a 5-a, la dispoziţia Fondului Naţional (RO99FN4)", 2558 "Disponibil aferent Memorandumului de Finanţare privind Programul Facilitatea de recuperare (Pre-Ins Facility) pentru anul 1999, la dispoziţia Fondului Naţional (RO99FN5)", 2561 "Disponibil aferent Memorandumului de Finanţare privind Programul Facilitatea pentru infrastructuri de mari dimensiuni pe anul 1999, la dispoziţia Fondului Naţional (RO99FN1)", 2562 "Disponibil aferent Memorandumului de Finanţare privind Programul Cooperarea trans - frontaliera între România şi Bulgaria 1999, la dispoziţia Fondului Naţional (RO99FN6)", 2563 "Disponibil aferent Memorandumului de Finanţare privind Programul Cooperarea trans - frontaliera între România şi Ungaria 1999, la dispoziţia Fondului Naţional (RO99FN7)", 2564 "Disponibil aferent Memorandumului de Finanţare privind Programul Reforma de protecţie socială şi implementarea acquis - ului în domeniul social - Consensus III, la dispoziţia Fondului Naţional (RO99FN8)", 2565 "Disponibil aferent Memorandumului de Finanţare privind Programul PHARE 2000/2001: Facilitatea de pregătire a proiectului, la dispoziţia Fondului Naţional (RO99FN9)", 2566 "Disponibil aferent Memorandumului de Finanţare privind Programul Naţional PHARE România 1999 (Participarea la cel de-al cincilea program cadru în domeniul cercetării şi dezvoltării tehnologice), la dispoziţia Fondului Naţional (RO99FN10)", 2568 "Disponibil aferent Memorandumului de Finanţare privind Programul Participarea României la Programele comunitare: Leonardo da Vinci II, Socrates II, Tineret pentru Europa, şi al cincilea Program Cadru în domeniul cercetării, la dispoziţia Fondului Naţional (RO00FN11)", 2581 "Disponibil aferent Memorandumului de Finanţare privind Programul Cooperare Transfrontaliera între România şi Bulgaria 2000 (CEC România Bulgaria), la dispoziţia Fondului Naţional (RO00FN12)", 2582 "Disponibil aferent Memorandumului de Finanţare privind Programul Cooperare Transfrontaliera între România şi Ungaria 2000 (CBC România Ungaria), la dispoziţia Fondului Naţional (RO00FN13)", 2583 "Disponibil aferent Memorandumului de Finanţare privind Programul Naţional Phare România 2000, la dispoziţia Fondului Naţional (RO00FN14)", 2584 "Disponibil aferent Memorandumului de finanţare privind Programul Participarea României la programele comunitare: Life III, Fiscalis, Leonardo da Vinci II, Socrates II, Tineret, Cultura 2000 şi al cincilea Program-cadru în domeniul cercetării 2001, la dispoziţia Fondului Naţional (RO0011)", 2585 "Disponibil aferent Memorandumului de finanţare privind Programul Participarea României la programele comunitare: Întreprinderi mici şi mijlocii, Egalitate de sanse pentru bărbaţi şi femei, SAVE II şi Prevenirea SIDA şi a altor boli contagioase, la dispoziţia Fondului Naţional (RO0009)". Dobânzi neplătite aferente depozitelor băneşti primite: Cuprinde dobânzile restante aferente depozitelor băneşti primite, care se preiau din soldul conturilor 1327, 2537, 2557, 2567 şi 2587 reprezentând "Datorii ataşate". Date privind rezultatele înregistrate La poziţiile 701 şi 702, col. 1, instituţiile de credit care au în subordine subunitati vor înscrie cifra unu, indiferent de numărul acestora. Alte date informative Cuprinde diferenţa de amortizare aferentă gradului de neutilizare a mijloacelor fixe, care se preia din soldul creditor al contului de evidenta 995 "Amortizarea aferentă gradului de neutilizare a mijloacelor fixe", precum şi valoarea mijloacelor fixe amortizate integral şi folosite în continuare. REGULI DE RAPORTARE Instituţiile de credit care raportează: Toate instituţiile de credit, persoane juridice române, inclusiv sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul în străinătate. Instituţiile de credit, persoane juridice române, întocmesc: - o situaţie - mod 4090 - la nivelul global al instituţiei de credit "G" (ansamblul teritoriului naţional şi toate subunitatile din străinătate ale instituţiei de credit); - o situaţie - mod 4090 - la nivelul teritoriului naţional "N" (sediu social, sucursale şi alte sedii secundare aflate în România); - o situaţie - mod 4090 - pentru fiecare subunitate din străinătate a instituţiei de credit "S" (sucursale şi alte sedii secundare fără personalitate juridică aflate în străinătate). Sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul în străinătate întocmesc formularul la nivelul teritoriului naţional în care sucursala îşi desfăşoară activitatea "N" (sucursala însăşi şi sediile secundare subordonate acesteia). Moneda: Instituţiile de credit întocmesc situaţia - mod. 4090 - potrivit informaţiilor cerute de formular, în lei prin regruparea operaţiunilor în lei şi în devize, în echivalent lei pentru operaţiunile în devize sau, după caz, numai în devize. Periodicitate: trimestrial (trim. I, II şi III) şi anual. INDICATORI DE ACTIVITATE - mod. 4090 - DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ...............................[N]Naţional)[ ] [S]Străinătate*)[ ] Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][1][G]Global*)[3]TM mod 4090- mii lei - PERSONALULCod poziţieRealizări aferente perioadei de raportare AB1 Număr salariaţi010 Număr mediu de salariaţi (cu contract de muncă)020 Număr colaboratori (cu contract civil)030 Salarii brute - mii lei -040 Drepturi băneşti cuvenite colaboratorilor - mii lei -050 REŢEAUA COMERCIALĂCod poziţieRealizări aferente perioadei de raportare AB1 Număr subunităţi teritoriale în funcţiune, în ţară, din care:101 -sucursale102 -agenţii103 -puncte de lucru104 -reprezentante105 Număr subunităţi teritoriale în funcţiune, în străinătate, din care:111 -sucursale112 -agenţii113 -reprezentante114 Număr Ghişee Automate de Bancă121 NUMĂRUL DE CONTURI ALE CLIENTELEICod poziţieNumăr AB1 CONTURI CURENTE, din care:201 - Clientela nefinanciară202 - Organisme colective de plasament în valori mobiliare203 - Instituţii financiare, altele decât instituţiile de credit204 CONTURI DE FACTORING210 CONTURI DE DEPOZITE211 - Clientela nefinanciară212 - Organisme colective de plasament în valori mobiliare213 - Instituţii financiare altele decât instituţiile de credit214 CONTURI DE CARNETE ŞI LIBRETE DE ECONOMII215 *)"G","N" şi "S" - se completează, după caz, de către instituţiile de credit persoane juridice române "N" - se completează de sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ...............................[N]Naţional[ ] [S]Străinătate[ ] Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][1][G]Global[3]TM mod 4090- mii lei - DATE PRIVIND SITUAŢIA CREDITELOR ŞI ÎMPRUMUTURILORCod poziţieRealizări aferente perioadei de raportare - mii lei - AB1 Credite acordate, nerambursate la scadenţă - TOTAL (poz. 302 la 307), din care:301 -până la 30 zile302 -30-90 zile303 -90-180 zile304 -180-270 zile305 -270-360 zile306 -peste 1 an307 Dobânzi restante neîncasate aferente creditelor acordate308 Credite acordate debitorilor aflaţi în relaţii speciale cu instituţii de credit - TOTAL (poz. 310 la 321), din care:309 -credite acordate reprezentanţilor Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului în adunarea generală a acţionarilor instituţiei de credit310 -credite acordate administratorilor instituţiei de credit (inclusiv conducătorilor instituţiei de credit), cenzorilor şi auditorilor independenţi ai instituţiei de credit, persoane fizice311 -credite acordate cenzorilor şi auditorilor independenţi ai instituţiei de credit, persoane juridice312 -credite acordate membrilor unor comisii special constituite potrivit dispoziţiilor legale în vigoare (comisia de supraveghere specială a instituţiei de credit, comisia de privatizare a instituţiei de credit etc.)313 -credite acordate acţionarilor, persoane juridice, ce exercită controlul efectiv asupra instituţiei de credit, acţionarilor unei astfel de persoane juridice, care deţin cel puţin 10% din capital, şi administratorilor acesteia314 -credite acordate acţionarilor semnificativi ai instituţiei de credit315 -credite acordate acţionarilor care şi-au desemnat un reprezentant având una din calităţile prevăzute la poz. 310 - 312316 -credite acordate societăţilor comerciale la al căror capital social instituţia de credit are o participaţie de cel puţin 10%317 -credite acordate societăţilor comerciale la care una din persoanele prevăzute la poz. 310 - 317 deţin controlul efectiv318 -credite acordate personalului Băncii Naţionale a României care exercită atribuţii de control sau de supraveghere bancară319 -credite acordate membrilor Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României320 -credite acordate familiilor persoanelor fizice prevăzute la poz. 310, 311, 313 - 316, 319 şi 320321 Credite acordate personalului propriu şi familiilor acestuia322 Expuneri mari - TOTAL, din care:323 -expuneri mari, ce depăşesc 20% din fondurile proprii ale instituţiei de credit324 Împrumuturi pentru datoria publică - TOTAL (poz. 326 329 330), din care:325 Împrumuturi în contul datoriei publice interne, conform Legii nr. 7/1992 - total (poz. 327 328), din care:326 -aferente creditelor pentru investiţii devenite neperformante şi pierderi preluate la datoria publică internă, conform Legii nr. 7/1992327 -aferente creditelor pentru exporturi şi lucrări de construcţii-montaj, pe bază de acorduri guvernamentale, comerciale şi de cooperare cu alte ţări, devenite neperformante, preluate la datoria publică internă, conform Legii nr. 7/1992328 Împrumuturi în contul datoriei publice interne, conform O.G. nr. 1/1994329 Alte împrumuturi acordate în contul datoriei publice interne, conform prevederilor legale330 Împrumut pentru finanţarea investiţiei Krivoi-Rog, conform Legii nr. 95/1993331 DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ...............................[N]Naţional[ ] [S]Străinătate[ ] Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][1][G]Global[3]TM mod 4090- mii lei - DATE PRIVIND CAPITALUL SOCIALCod poziţieCapital social subscris Începutul anuluiSfârşitul perioadei TOTAL -mii lei-din care:TOTAL -mii lei-din care: în devize (echivalent mii lei)în devize (echivalent USD)în devize (echivalent mii lei)în devize (echivalent USD) AB123456 Capital social, din care:401 -A.P.A.P.S.402 -S.I.F.403 -regii autonome404 -societăţi şi companii comerciale rezidente405 -societăţi şi companii comerciale nerezidente406 -persoane fizice rezidente407 -persoane fizice nerezidente408 DATE PRIVIND CAPITALUL SOCIALCod poziţieCapital social vărsat Începutul anuluiSfârşitul perioadei TOTAL -mii lei-din care:TOTAL -mii lei-din care: în devize (echivalent mii lei)în devize (echivalent USD)în devize (echivalent mii lei)în devize (echivalent USD) AB123456 Capital social, din care:420 -A.P.A.P.S.421 -S.I.F.422 -regii autonome423 -societăţi şi companii comerciale rezidente424 -societăţi şi companii comerciale nerezidente425 -persoane fizice rezidente426 -persoane fizice nerezidente427 DATE PRIVIND CAPITALUL SOCIALCod poziţieCapital de dotare Începutul anuluiSfârşitul perioadei TOTAL -mii lei-din care:TOTAL -mii lei-din care: în devize (echivalent mii lei)în devize (echivalent USD)în devize (echivalent mii lei)în devize (echivalent USD) AB123456 Capital de dotare, din care:430 -sumele în devize, puse la dispoziţia sucursalei, cu caracter permanent, de către instituţia de credit străină de care aparţine431 -rezerve constituite din profitul net, existente în sold potrivit ultimului bilanţ contabil, pe baza aprobării instituţiei de credit străine de care aparţine432 DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ...............................[N]Naţional[ ] [S]Străinătate[ ] Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][1][G]Global[3]TM mod 4090- mii lei - DATE PRIVIND INVESTIŢIILE STRĂINE ÎN ROMÂNIA (instituţii de credit persoane juridice române)Cod poziţieSuma în devize (echivalent dolari SUA) AB1 Total capital social vărsat de investitorul străin, până la începutul anului501 Creşterea capitalului vărsat de investitorul străin în cursul perioadei (poz. 503 la 506)502 -cumpărări de acţiuni503 -dividende reinvestite504 -conversii de împrumuturi în acţiuni505 -alte modalităţi506 Descreşterea capitalului social vărsat de investitorul străin în cursul perioadei (poz. 508 la 510)507 -vânzări de acţiuni508 -restituiri de capital509 -alte modalităţi510 Total capital social vărsat de investitorul străin, la sfârşitul perioadei (poz. 501 502 - 507)511 Cota de participare a investitorului străin (%)512 Împrumuturi acordate de investitorul străin513 DATE PRIVIND INVESTIŢIILE STRĂINE ÎN ROMÂNIA (sucursale ale instituţiilor de credit străine)Cod poziţieSuma în devize (echivalent dolari SUA) AB1 Total capital de dotare vărsat de investitorul străin, până la începutul anului520 Creşterea capitalului de dotare vărsat de investitorul străin în cursul perioadei (poz. 522 la 524)521 -sumele în devize puse la dispoziţia sucursalei, cu caracter permanent, de către instituţia de credit străină de care aparţine522 -rezerve constituite din profitul net, existente în sold potrivit ultimului bilanţ contabil, pe baza aprobării instituţiei de credit străine de care aparţine523 -alte modalităţi524 Descreşterea capitalului de dotare vărsat de investitorul străin în cursul perioadei (poz. 526 527)525 -restituiri de sume în devize puse la dispoziţia sucursalei, cu caracter permanent, de către instituţia de credit străină de care aparţine526 -alte modalităţi527 Total capital de dotare vărsat de investitorul străin, la sfârşitul perioadei (poz. 520 521 - 525)528 DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ...............................[N]Naţional[ ] [S]Străinătate[ ] Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,] [0][1][G]Global[3]TM mod 4090- mii lei - PLĂŢI RESTANTECod poziţieTotal col. 2 3din care: Pentru activitatea curentăPentru investiţii AB123 PLĂŢI RESTANTE - TOTAL (poz. 602 606 612 la 616 621 622 627), din care:601 Furnizori restanţi - TOTAL (poz. 603 la 605), din care:602 -peste 30 zile603 -peste 90 zile604 -peste 1 an605 Obligaţii restante faţă de bugetul asigurărilor sociale - TOTAL (poz. 607 la 611), din care:606 -contribuţii pentru asigurări sociale de stat datorate de angajatori, salariaţi şi alte persoane asimilate607 -contribuţii pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate608 -contribuţia pentru pensia suplimentară609 -contribuţii pentru ajutorul de şomaj610 -alte datorii sociale611 Obligaţii restante faţă de bugetele fondurilor speciale612 Obligaţii restante faţă de alţi creditori613 Impozite şi taxe neplătite la termenul stabilit la bugetul de stat614 Impozite şi taxe neplătite la termenul stabilit la bugetele locale615 Împrumuturi primite nerambursate la scadenţă TOTAL (poz. 617 la 620), din care:616 -restante până la 30 zile617 -restante după 30 zile618 -restante după 90 zile619 -restante după 1 an620 Dobânzi neplătite aferente împrumuturilor primite621 Depozite băneşti primite nerambursate la scadenţă - TOTAL (poz. 623 la 626), din care:622 -restante până la 30 zile623 -restante după 30 zile624 -restante după 90 zile625 -restante după 1 an626 Dobânzi neplătite aferente depozitelor băneşti primite627 DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: ...............................[N]Naţional[ ] [S]Străinătate[ ] Data: [,],[,] Cod instituţie de credit: [,,,,_] [0][1][G]Global[3]TM mod 4090- mii lei - DATE PRIVIND REZULTATELE ÎNREGISTRATECod poziţieNumăr unităţiRealizări aferente perioadei de raportare - mii lei - AB12 Unităţi care au înregistrat profit701 Unităţi care au înregistrat pierderi702 ALTE DATE INFORMATIVECod poziţieRealizări aferente perioadei de raportare - mii lei - AB1 Amortizarea aferentă gradului de neutilizare a mijloacelor fixe801 Mijloace fixe amortizate integral şi folosite în continuare802 ADMINISTRATOR, (CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI DE CREDIT) Numele, prenumele, semnătura şi ştampila instituţiei de creditCONDUCĂTORUL COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL, Numele, prenumele şi semnatura Capitolul IV CONCORDANTELE ÎNTRE PLANUL DE CONTURI PENTRU INSTITUŢIILE DE CREDIT ŞI SITUAŢIILE FINANCIARE PERIODICE1. PRINCIPII GENERALE DE CODIFICARE A POZIŢIILOR DIN SITUAŢIILE FINANCIARE PERIODICE În situaţiile financiare periodice, poziţiile (liniile) sunt identificate prin coduri speciale, atribuite secvenţial în fiecare fila, care servesc la prelucrarea automată a datelor. Codificarea poziţiilor este independenta de situaţia financiară periodică, aceasta având o semnificaţie legată de natura operaţiunii. Aceeaşi poziţie, existenta în mai multe situaţii, este identificata cu acelaşi cod de poziţie. Fiecare poziţie a nomenclatorului de poziţii se compune din trei sau patru caractere: - primul caracter, alfabetic, permite identificarea clasei din planul de conturi la care se referă poziţia; - al doilea, al treilea caracter şi, respectiv, al patrulea pot fi numerice sau alfabetice: ACTIVPASIV Clasa 1AG Clasa 2BH Clasa 3C, D, EJ, K Clasa 4F- Clasa 5_L Clasa 9N, P, Q Clasa 6S, T, V Clasa 7W, X, Z Codurile poziţiilor din situaţii sunt corelate cu planul de conturi pentru instituţiile de credit printr-un tabel de concordante. Corelatiile pot sa existe cu un cont, cu mai multe conturi sau cu extrase din conturi. Fiecare cod de poziţie indica situaţiile la care se referă. Unele situaţii, cum sunt cele referitoare la indicatorii de activitate, conţin poziţii pentru care nu este necesară corelarea cu planul de conturi pentru instituţiile de credit. 2. SITUAŢII CARE AU CORESPONDENTA CU NOMENCLATORUL DE POZIŢII CLASA 1 OPERAŢIUNI DE TREZORERIE ŞI OPERAŢIUNI INTERBANCARE COD POZIŢIECORELAŢIA CU PLANUL DE CONTURISITUAŢIILE LA CARE SE REFERĂ ACTIV A01OPERAŢIUNI DE TREZORERIE ŞI OPERAŢIUNI INTERBANCARE (activ)4000 10 111 1171 121 1271 131 141 151 161 181 182-191 A10CASA ŞI ALTE VALORI4000 10 A11 CASA4000 101 A19 ALTE VALORI4000 109 A20CONT CURENT LA BĂNCI CENTRALE4000 111 - ex. 1911 A25CONTURI DE CORESPONDENT LA INSTITUŢII DE CREDIT (nostro)4000 121 - ex. 1911 A101DEPOZITE LA INSTITUŢII DE CREDIT4000 1311 1312 1313 - ex. 1911 A30CREDITE ACORDATE INSTITUŢIILOR DE CREDIT (inclusiv credite financiare)4000 1411 1412 1413 - ex. 1911 A40VALORI PRIMITE ÎN PENSIUNE4000 1511 1512 - ex. 1911 A50VALORI DE RECUPERAT4000 1611 - ex. 1911 A102CREANŢE RESTANTE (INTERBANCARE)4000 1811 1812 1817 - ex. 1911 - ex. 1912 A106 CREANŢE RESTANTE4026 1811 - ex. 1911 A107 DOBÂNZI RESTANTE4026 1812 - ex. 1912 A108 CREANŢE ATAŞATE4026 1817 - ex. 1912 A70CREANŢE ÎNDOIELNICE (INTERBANCARE)4000 1821 1822 1827 - ex. 1911 - ex. 1912 A109 CREANŢE ÎNDOIELNICE4026 1821 - ex. 1911 A110 DOBÂNZI ÎNDOIELNICE4026 1822 - ex. 1912 A111 CREANŢE ATAŞATE4026 1827 - ex. 1912 A80CREANŢE CU RISCURI DE ŢARĂ4026 ex. 111 ex. 1171 ex. 121 ex. 1271 ex. 131 ex. 141 ex. 151 ex. 161 ex. 181 ex. 182 A90CREANŢE ATAŞATE (INTERBANCARE)4000 1171 1271 1317 1417 1517 1617 - ex. 1912 CLASA 1 OPERAŢIUNI DE TREZORERIE ŞI OPERAŢIUNI INTERBANCARE COD POZIŢIECORELAŢIA CU PLANUL DE CONTURISITUAŢIILE LA CARE SE REFERĂ PASIV G01OPERAŢIUNI DE TREZORERIE ŞI OPERAŢIUNI INTERBANCARE (pasiv)4000 112 1172 122 1272 132 142 152 162 G20ÎMPRUMUTURI DE REFINANŢARE DE LA BĂNCI CENTRALE4000 112 G25CONTURI DE CORESPONDENT ALE INSTITUŢIILOR DE CREDIT (loro)4000 122 G101DEPOZITE ALE INSTITUŢIILOR DE CREDIT4000 1321 1322 1323 G30ÎMPRUMUTURI PRIMITE DE LA INSTITUŢII DE CREDIT4000 1421 1422 1423 G40VALORI DATE ÎN PENSIUNE4000 1521 1522 G49ALTE SUME DATORATE4000 1621 G90DATORII ATAŞATE4000 1172 1272 1327 1427 1527 1627 CLASA 2 OPERAŢIUNI CU CLIENTELA COD POZIŢIECORELAŢIA CU PLANUL DE CONTURISITUAŢIILE LA CARE SE REFERĂ ACTIV B01OPERAŢIUNI CU CLIENTELA (ACTIV)4000 201 202 203 204 205 206 231 241 2511 25171 261 281 282-291 B10CREANŢE COMERCIALE4000 2011 - ex. 29114014 B11 SCONT ŞI OPERAŢIUNI ASIMILATE4014 20111 - ex. 2911 B12 FACTORING4014 20112 - ex. 2911 B19 ALTE CREANŢE COMERCIALE4014 20119 - ex. 2911 B3ACREDITE DE TREZORERIE4000 2021 - ex. 2911 CLASIFICARE DUPĂ DURATA INIŢIALĂ B3B CREDITE DE TREZORERIE = 1 an4014 ex. 2021 - ex. 2911 B3C CREDITE DE TREZORERIE 1 - 5 ani4014 ex. 2021 - ex. 2911 B104 CREDITE DE TREZORERIE > 5 ani4014 ex. 2021 - ex. 2911 CLASIFICARE DUPĂ CATEGORIILE DE CREDITE B3F VÂNZĂRI ÎN RATE4014 20211 - ex. 2911 B3G CREDITE ACORDATE PERSOANELOR FIZICE4014 20212 - ex. 2911 B3H DIFERENŢE DE RAMBURSAT LEGATE DE UTILIZAREA CĂRŢILOR DE PLATĂ4014 20213 - ex. 2911 B3J UTILIZĂRI DIN DESCHIDERI DE CREDITE PERMANENTE4014 20214 - ex. 2911 B3L CREDIT GLOBAL DE EXPLOATARE4014 20215 - ex. 2911 B3M CREDITE PENTRU FINANŢAREA STOCURILOR4014 20216 - ex. 2911 CREDITE GARANTATE CU VALORI FINANCIARE B3P CREDITE GARANTATE CU DEPOZITE LA TERMEN ŞI CERTIFICATE4014 DE DEPOZIT ex. 20217 - ex. 2911 B3Q CREDITE GARANTATE CU ALTE VALORI FINANCIARE4014 ex. 20217 - ex. 2911 B103 CREDITE ACORDATE IMPORTATORILOR4014 20218 - ex. 2911 B3Z ALTE CREDITE DE TREZORERIE4014 20219 - ex. 2911 B20CREDITE PENTRU EXPORT4000 2031 - ex. 29114014 CLASIFICARE DUPĂ DURATA INIŢIALĂ B21 CREDITE PENTRU EXPORT = 1 an4014 ex. 2031 - ex. 2911 B22 CREDITE PENTRU EXPORT 1 - 5 ani4014 ex. 2031 - ex. 2911 B105 CREDITE PENTRU EXPORT > 5 ani4014 ex. 2031 - ex. 2911 CLASIFICARE DUPĂ CATEGORIILE DE CREDITE B25 CREDITE GARANTATE CU CREANŢE ASUPRA STRĂINĂTĂŢII4014 20311 - ex. 2911 B26 CREDITE FURNIZORI4014 20312 - ex. 2911 B27 CREDITE COMERCIALE ACORDATE NEREZIDENŢILOR4014 20313 - ex. 2911 B29 ALTE CREDITE PENTRU EXPORT4014 20319 - ex. 2911 B4ACREDITE PENTRU ECHIPAMENT4000 2041 - ex. 29114014 CLASIFICARE DUPĂ DURATĂ B4B CREDITE PENTRU ECHIPAMENT = 1 an4014 ex. 2041 - ex. 2911 B4C CREDITE PENTRU ECHIPAMENT 1-5 ani4014 ex. 2041 - ex. 2911 B106 CREDITE PENTRU ECHIPAMENT > 5 ani4014 ex. 2041 - ex. 2911 B5ACREDITE PENTRU BUNURI IMOBILIARE4000 2051 2052 - ex. 29114014 CLASIFICARE DUPĂ DURATA INIŢIALĂ B5B CREDITE PENTRU BUNURI IMOBILIARE = 1 an4014 ex. 2051 ex. 2052 - ex. 2911 B5C CREDITE PENTRU BUNURI IMOBILIARE 1 - 5 ani4014 ex. 2051 ex. 2052 - ex. 2911 B107 CREDITE PENTRU BUNURI IMOBILIARE > 5 ani4014 ex. 2051 ex. 2052 - ex. 2911 CLASIFICARE DUPĂ CATEGORIILE DE CREDIT B5G CREDITE INVESTITORI4014 2051 - ex. 2911 B60 CREDITE PROMOTORI4014 2052 - ex. 2911 B7AALTE CREDITE ACORDATE CLIENTELEI4000 2061 - ex. 29114014 B7B ALTE CREDITE ACORDATE CLIENTELEI = 1 an4014 ex. 2061 - ex. 2911 B7C ALTE CREDITE ACORDATE CLIENTELEI 1 - 5 ani4014 ex. 2061- ex. 29 11 B108 ALTE CREDITE ACORDATE CLIENTELEI > 5 ani4014 ex. 2061- ex. 2911 B80CREDITE ACORDATE CLIENTELEI FINANCIARE4000 2311 2312 - ex. 2911 B81 CREDITE DE PE O ZI PE ALTA ACORDATE CLIENTELEI4014 FINANCIARE 2311 - ex. 2911 B82 CREDITE LA TERMEN ACORDATE CLIENTELEI FINANCIARE4014 2312 - ex. 2911 B85VALORI PRIMITE ÎN PENSIUNE4000 2411 2412 - ex. 29114014 B86 VALORI PRIMITE ÎN PENSIUNE DE PE O ZI PE ALTA4014 2411 - ex. 2911 B87 VALORI PRIMITE ÎN PENSIUNE LA TERMEN4014 2412 - ex. 2911 B99CONTURI CURENTE DEBITOARE4000 2511 - ex. 29114014 B9JVALORI DE RECUPERAT4000 2611 - ex. 2911 B102CREANŢE RESTANTE4000 2811 2812 2817 - ex. 2911 - ex. 29124014 B110 CREANŢE RESTANTE4026 2811 - ex. 2911 B111 DOBÂNZI RESTANTE4026 2812 - ex. 2912 B112 CREANŢE ATAŞATE4026 2817 - ex. 2912 B9KCREANŢE ÎNDOIELNICE4000 2821 2822 2827 - ex. 2911 - ex. 29124014 B113 CREANŢE ÎNDOIELNICE4026 2821 - ex. 2911 B114 DOBÂNZI ÎNDOIELNICE4026 2822 - ex. 2912 B115 CREANŢE ATAŞATE4026 2827 - ex. 2912 B9SCREANŢE CU RISCURI DE ŢARĂ4026 ex. 201 ex. 202 ex. 203 ex. 204 ex. 205 ex. 206 ex. 231 ex. 241 ex. 2511 ex. 261 ex. 281 ex. 282 B9VCREANŢE ATAŞATE4000 2017 2027 2037 2047 2057 2067 2317 2417 25171 2617 - ex. 29 CLASA 2 OPERAŢIUNI CU CLIENTELA COD POZIŢIECORELAŢIA CU PLANUL DE CONTURISITUAŢIILE LA CARE SE REFERĂ PASIV H01OPERAŢIUNI CU CLIENTELA (pasiv)4000 232 243 2511 25172 252 253 254 255 256 258 262 H10ÎMPRUMUTURI PRIMITE DE LA CLIENTELA FINANCIARĂ4000 2321 2322 H11 ÎMPRUMUTURI DE PE O ZI PE ALTA4014 2321 H12 ÎMPRUMUTURI LA TERMEN4014 2322 H20VALORI DATE ÎN PENSIUNE4000 2431 24324014 H21 VALORI DATE ÎN PENSIUNE DE PE O ZI PE ALTA4014 2431 H22 VALORI DATE ÎN PENSIUNE LA TERMEN4014 2432 H40CONTURI CURENTE CREDITOARE4000 2511 ex. 2551 ex. 2552 ex. 2553 ex. 2554 ex. 2555 ex. 2556 ex. 2558 ex. 2561 ex. 2562 ex. 2563 ex. 2564 ex. 2565 ex. 2566 ex. 2568 ex. 2581 ex. 2582 ex. 2583 ex. 2584 ex. 25854014 H50CONTURI DE FACTORING4000 2521 H51 CONTURI DE FACTORING DISPONIBILE4014 25211 H52 CONTURI DE FACTORING INDISPONIBILE4014 25212 H7ACONTURI DE DEPOZITE4000 2531 2532 2533 ex. 2551 ex. 2552 ex. 2553 ex. 2554 ex. 2555 ex. 2556 ex. 2558 ex. 2561 ex. 2562 ex. 2563 ex. 2564 ex. 2565 ex. 2566 ex. 2568 ex. 2581 ex. 2582 ex. 2583 ex. 2584 ex. 25854014 H101 DEPOZITE LA VEDERE4014 2531 H102 DEPOZITE LA TERMEN4014 2532 ex. 2551 ex. 2552 ex. 2553 ex. 2554 ex. 2555 ex. 2556 ex. 2558 ex. 2561 ex. 2562 ex. 2563 ex. 2564 ex. 2565 ex. 2566 ex. 2568 ex. 2581 ex. 2582 ex. 2583 ex. 2584 ex. 2585 H103 DEPOZITE COLATERALE4014 2533 CONTURI DE DEPOZITE LA TERMEN H104 DEPOZITE = 1 lună4014 ex. 2531 ex. 2532 ex. 2533 ex. 2551 ex. 2552 ex. 2553 ex. 2554 ex. 2555 ex. 2556 ex. 2558 ex. 2561 ex. 2562 ex. 2563 ex. 2564 ex. 2565 ex. 2566 ex. 2568 ex. 2581 ex. 2582 ex. 2583 ex. 2584 ex. 2585 H105 DEPOZITE 1 - 3 luni, inclusiv4014 ex. 2532 ex. 2533 ex. 2551 ex. 2552 ex. 2553 ex. 2554 ex. 2555 ex. 2556 ex. 2558 ex. 2561 ex. 2562 ex. 2563 ex. 2564 ex. 2565 ex. 2566 ex. 2568 ex. 2581 ex. 2582 ex. 2583 ex. 2584 ex. 2585 H106 DEPOZITE 3 - 6 luni, inclusiv4014 ex. 2532 ex. 2533 ex. 2551 ex. 2552 ex. 2553 ex. 2554 ex. 2555 ex. 2556 ex. 2558 ex. 2561 ex. 2562 ex. 2563 ex. 2564 ex. 2565 ex. 2566 ex. 2568 ex. 2581 ex. 2582 ex. 2583 ex. 2584 ex. 2585 H107 DEPOZITE 6 - 9 luni, inclusiv4014 ex. 2532 ex. 2533 ex. 2551 ex. 2552 ex. 2553 ex. 2554 ex. 2555 ex. 2556 ex. 2558 ex. 2561 ex. 2562 ex. 2563 ex. 2564 ex. 2565 ex. 2566 ex. 2568 ex. 2581 ex. 2582 ex. 2583 ex. 2584 ex. 2585 H108 DEPOZITE 9 - 12 luni, inclusiv4014 ex. 2532 ex. 2533 ex. 2551 ex. 2552 ex. 2553 ex. 2554 ex. 2555 ex. 2556 ex. 2558 ex. 2561 ex. 2562 ex. 2563 ex. 2564 ex. 2565 ex. 2566 ex. 2568 ex. 2581 ex. 2582 ex. 2583 ex. 2584 ex. 2585 H109 DEPOZITE > 12 luni4014 ex. 2532 ex. 2533 ex. 2551 ex. 2552 ex. 2553 ex. 2554 ex. 2555 ex. 2556 ex. 2558 ex. 2561 ex. 2562 ex. 2563 ex. 2564 ex. 2565 ex. 2566 ex. 2568 ex. 2581 ex. 2582 ex. 2583 ex. 2584 ex. 2585 H80CERTIFICATE DE DEPOZIT4000 25414014 H110 CERTIFICATE DE DEPOZIT = 1 lună4014 ex. 2541 H111 CERTIFICATE DE DEPOZIT 1 - 3 luni, inclusiv4014 ex. 2541 H112 CERTIFICATE DE DEPOZIT 3 - 6 luni, inclusiv4014 ex. 2541 H113 CERTIFICATE DE DEPOZIT 6 - 9 luni, inclusiv4014 ex. 2541 H114 CERTIFICATE DE DEPOZIT 9 - 12 luni, inclusiv4014 ex. 2541 H115 CERTIFICATE DE DEPOZIT > 12 luni4014 ex. 2541 H6ACARNETE ŞI LIBRETE DE ECONOMII4000 25424014 H116 CARNETE ŞI LIBRETE DE ECONOMII = 1 lună4014 ex. 2542 H117 CARNETE ŞI LIBRETE DE ECONOMII 1 - 3 luni, inclusiv4014 ex. 2542 H118 CARNETE ŞI LIBRETE DE ECONOMII 3 - 6 luni, inclusiv4014 ex. 2542 H119 CARNETE ŞI LIBRETE DE ECONOMII 6 - 9 luni, inclusiv4014 ex. 2542 H120 CARNETE ŞI LIBRETE DE ECONOMII 9 - 12 luni, inclusiv4014 ex. 2542 H121 CARNETE ŞI LIBRETE DE ECONOMII > 12 luni4014 ex. 2542 H90ALTE SUME DATORATE4000 26214014 H98DATORII ATAŞATE4000 2327 2437 25172 2527 2537 2547 2557 2567 2587 26 CLASA 3 OPERAŢIUNI CU TITLURI ŞI OPERAŢIUNI DIVERSE COD POZIŢIECORELAŢIA CU PLANUL DE CONTURISITUAŢIILE LA CARE SE REFERĂ ACTIV C0AOPERAŢIUNI CU TITLURI ŞI OPERAŢIUNI DIVERSE4000 3011 3021 3025 3026 3031 3035 3037 3041 3045 3047 333 3362 3371 341 3514 35192 35262 35324 35326 35328 3534 35392 355 361 362 363 365 367 368 3712 372 373 374 375 378 37911 37921 3799 381 382-391-393-399 (3521 3522 3531 3533 3536 3538) sold debitor C1ATITLURI PRIMITE ÎN PENSIUNE LIVRATĂ (toate categoriile de portofoliu)4000 30111 PORTOFOLIUL DE TITLURI (cuprinde titlurile date cu împrumut) C2ATITLURI DE TRANZACŢIE4000 3021 30251 30252 30253 30254 3026 C3ATITLURI DE PLASAMENT4000 3031 3035-3911 C4ATITLURI DE INVESTIŢII4000 3041 3045-3912 E5WACŢIUNI PROPRII4021 30214 30254 30264 30314 30354-39114 E6ACONTURI DE DECONTARE PRIVIND OPERAŢIUNILE CU TITLURI4000 333 3362 E7ADECONTĂRI INTRABANCARE 4000 341 E101PERSONAL ŞI CONTURI ASIMILATE 4000 3514 35192 E102ASIGURĂRI SOCIALE, PROTECŢIA SOCIALĂ ŞI CONTURI ASIMILATE4000 35262 3521 (sold debitor) 3522 (sold debitor) E103BUGETUL STATULUI, FONDURI SPECIALE ŞI CONTURI ASIMILATE4000 35324 35326 35328 3534 35392 35311 (sold debitor) 3533 (sold debitor) 3536 (sold debitor) 3538 (sold debitor) E105IMPOZITUL PE PROFIT AMÂNAT4000 35312 (sold debitor) E7HDEBITORI DIVERŞI4000 3551 3552 3556 E70CONTURI DE STOCURI4000 361 362 363 365 367 368-393 E8ACONTURI DE REGULARIZARE4000 3712 372 373 374 375 378 37911 37921 3799 E104CREANŢE RESTANTE PRIVIND OPERAŢIUNILE CU TITLURI ŞI OPERAŢIUNILE DIVERSE4000 3811 3812 3817 - ex. 399 E117 CREANŢE RESTANTE4026 3811 - ex. 399 E118 DOBÂNZI RESTANTE4026 3812 - ex. 399 E119 CREANŢE ATAŞATE4026 3817 - ex. 399 E90CREANŢE ÎNDOIELNICE PRIVIND OPERAŢIUNILE CU TITLURI ŞI OPERAŢIUNILE DIVERSE4000 3821 3822 3827 - ex. 399 E120 CREANŢE ÎNDOIELNICE4026 3821 - ex. 399 E121 DOBÂNZI ÎNDOIELNICE4026 3822 - ex. 399 E122 CREANŢE ATAŞATE4026 3827 - ex. 399 E95OPERAŢIUNI PRIVIND TITLURILE ŞI OPERAŢIUNI DIVERSE - RISCURI DE ŢARĂ4026 ex. 3011 ex. 302 ex. 303 ex. 304 ex. 333 ex. 3362 ex. 355 ex. 381 ex. 382 E97CREANŢE ATAŞATE PRIVIND OPERAŢIUNILE CU TITLURI ŞI OPERAŢIUNILE DIVERSE4000 30117 30257 3037 3047 3371 3557 CLASA 3 OPERAŢIUNI CU TITLURI ŞI OPERAŢIUNI DIVERSE COD POZIŢIECORELAŢIA CU PLANUL DE CONTURISITUAŢIILE LA CARE SE REFERĂ PASIV J0AOPERAŢIUNI CU TITLURI ŞI OPERAŢIUNI DIVERSE4000 3012 3027 3036 418 32 331 332 333 334 335 3361 3372 341 3511 3512 3513 3515 3516 35191 3521 3522 35261 3531 35323 35327 35328 3533 3536 3538 35391 354 356 3716 372 373 376 377 37912 37922 3799 J1ATITLURI DATE ÎN PENSIUNE LIVRATĂ4000 30121 J5ATITLURI DE TRANZACŢIE4000 30271 30272 DATORII PRIVIND TITLURILE J8G TITLURI DE PIAŢĂ INTERBANCARĂ4000 3211 J8J TITLURI DE CREANŢE NEGOCIABILE4000 3221 J9A OBLIGAŢIUNI4000 3251 J9K ALTE DATORII CONSTITUITE PRIN TITLURI4000 3261 K6ACONTURI DE DECONTARE PRIVIND OPERAŢIUNILE CU TITLURI4000 331 332 333 334 335 3361 K65VĂRSĂMINTE DE EFECTUAT PRIVIND TITLURILE4000 3036 418 K7ADECONTĂRI INTRABANCARE4000 341 K101PERSONAL ŞI CONTURI ASIMILATE4000 3511 3512 3513 3515 3516 35191 K102ASIGURĂRI SOCIALE, PROTECŢIA SOCIALĂ ŞI CONTURI ASIMILATE4000 3521 3522 35261 K103BUGETUL STATULUI, FONDURI SPECIALE ŞI CONTURI ASIMILATE4000 35311 35323 35327 35328 3533 3536 3538 35391 K105IMPOZITUL PE PROFIT AMÂNAT4000 35312 (sold creditor) K104DIVIDENDE DE PLATĂ4000 354 K7HCREDITORI DIVERŞI4000 3561 3562 3566 K8ACONTURI DE REGULARIZARE4000 3716 372 373 376 377 37912 37922 3799 K97DATORII ATAŞATE4000 30127 30277 3217 3227 3257 3267 3372 3567 CLASA 4 VALORI IMOBILIZATE COD POZIŢIECORELAŢIA CU PLANUL DE CONTURISITUAŢIILE LA CARE SE REFERĂ ACTIV F01VALORI IMOBILIZATE4000 401 402 407 411 412 413 415 417 421 431 432 433 434 441 442 451 452-461-462 471 472 473 474-476 481 482-491-492-493-494-499 F02CREDITE SUBORDONATE4000 401 402 F03 CREDITE SUBORDONATE LA TERMEN4014 401 F05 CREDITE SUBORDONATE PE DURATĂ NEDETERMINATĂ4014 402 F103 CREANŢE RESTANTE PRIVIND CREDITELE SUBORDONATE4014 ex. 4811 ex. 4812 ex. 4817 - ex. 499 F09 CREANŢE ÎNDOIELNICE PRIVIND CREDITELE SUBORDONATE4014 ex. 4821 ex. 4822 ex. 4827 - ex. 499 F10PĂRŢI ÎN CADRUL SOCIETĂŢILOR COMERCIALE LEGATE, TITLURI DE PARTICIPARE ŞI TITLURI ALE ACTIVITĂŢII DE PORTOFOLIU (inclusiv titlurile date cu împrumut)4000 411 412 413 415-491 F20PĂRŢI ŞI TITLURI DE PARTICIPARE ÎN SOCIETĂŢI CU CARACTER NEFINANCIAR4014 4113 4123 - ex. 491 F50DOTĂRI PENTRU UNITĂŢILE PROPRII DIN STRĂINĂTATE4000 421 F6AIMOBILIZĂRI ÎN CURS, IMOBILIZĂRI ALE ACTIVITĂŢII DE EXPLOATARE, IMOBILIZĂRI ÎN AFARA ACTIVITĂŢII DE EXPLOATARE4000 431 432 433 434 441 442 451 452-461-462-4921-4922-4923- -4924-4925 F7ALEASING ŞI OPERAŢIUNI ASIMILATE4000 4711 4712 4713 472 473-4761-493 F73 LEASING ŞI OPERAŢIUNI ASIMILATE4014 (nu există corelaţie) F105CREANŢE RESTANTE DIN LEASING ŞI OPERAŢIUNI ASIMILATE4014 ex. 4811 ex. 4812 ex. 4817 - ex. 499 F76CREANŢE ÎNDOIELNICE PRIVIND OPERAŢIUNI DE LEASING ŞI ASIMILATE4014 ex. 4821 ex. 4822 ex. 4827 - ex. 499 F80LOCAŢIE SIMPLĂ4000 4741-4762-494 F102CREANŢE RESTANTE4000 4811 4812 4817 - ex. 499 F125 CREANŢE RESTANTE4026 4811 - ex. 499 F126 DOBÂNZI RESTANTE4026 4812 - ex. 499 F127 CREANŢE ATAŞATE4026 4817 - ex. 499 F9ACREANŢE ÎNDOIELNICE DIN VALORI IMOBILIZATE4000 4821 4822 4827 - ex. 499 F128 CREANŢE ÎNDOIELNICE4026 4821 - ex. 499 F129 DOBÂNZI ÎNDOIELNICE4026 4822 - ex. 499 F130 CREANŢE ATAŞATE4026 4827 - ex. 499 F9RCREANŢE CU RISCURI DE ŢARĂ (valori imobilizate)4026 ex. 401 ex. 402 ex. 411 ex. 412 ex. 413 ex. 415 ex. 471 ex. 472 ex. 473 ex. 474 ex. 481 ex. 482 F97CREANŢE ATAŞATE VALORILOR IMOBILIZATE4000 407 417 4717 4747 CLASA 5 CAPITALURI PROPRII, ASIMILATE ŞI PROVIZIOANE COD POZIŢIECORELAŢIA CU PLANUL DE CONTURISITUAŢIILE LA CARE SE REFERĂ ACTIV L0CACŢIONARI SAU ASOCIAŢI4000 5084021 PASIV L01CAPITALURI PROPRII, ASIMILATE ŞI PROVIZIOANE4000 501 502 511 512 513 514 515 516 518 519 531 532 537 5411-5412 542 55±581±591-592 L9ACAPITAL4000 501 502 L9B CAPITAL SUBSCRIS NEVĂRSAT4021 5011 L9C CAPITAL SUBSCRIS VĂRSAT4021 5012 L9E ELEMENTE ASIMILATE CAPITALULUI4021 502 L7APRIME DE CAPITAL4000 511 L7C PRIME DE EMISIUNE4021 5111 L109 PRIME DE FUZIUNE4021 5112 L115 PRIME DE APORT4021 5113 L116 PRIME DE SCIZIUNE4021 5114 L117 PRIME DE CONVERSIE A OBLIGAŢIUNILOR ÎN ACŢIUNI4021 5115 L7D ALTE PRIME4021 5119 L7HREZERVE LEGALE4000 5121 5122 L110 REZERVE LEGALE DIN PROFITUL BRUT4021 5121 L111 REZERVE LEGALE DIN PROFITUL NET4021 5122 L7LREZERVE STATUTARE SAU CONTRACTUALE4000 5134021 L60REZERVA GENERALĂ PENTRU RISCUL DE CREDIT4000 514 L112 REZERVA GENERALĂ PENTRU RISCUL DE CREDIT DIN PROFITUL BRUT4021 5141 L113 REZERVA GENERALĂ PENTRU RISCUL DE CREDIT DIN PROFITUL NET4021 5142 L7MREZERVE PENTRU ACŢIUNI PROPRII4000 5154021 L7VREZERVE DIN REEVALUARE4000 5164021 L7WREZERVE DIN CONVERSIE4000 5184021 L7ZALTE REZERVE4000 5194021 L5ADATORII SUBORDONATE4000 531 532 L5C TITLURI SUBORDONATE LA TERMEN4021 5311 L5D ÎMPRUMUTURI SUBORDONATE LA TERMEN4014 5312 5319 L5F ÎMPRUMUTURI PARTICIPATIVE4021 5312 L5H ALTE ÎMPRUMUTURI SUBORDONATE LA TERMEN4021 5319 L5M TITLURI SUBORDONATE PE DURATĂ NEDETERMINATĂ4021 5321 L5N ÎMPRUMUTURI SUBORDONATE PE DURATĂ NEDETERMINATĂ4014 5322 L05SUBVENŢII ŞI FONDURI PUBLICE ALOCATE4000 5411-5412 542 L06 SUBVENŢII PENTRU INVESTIŢII4021 5411-5412 L07 FONDURI PUBLICE ALOCATE4021 542 L10PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ŞI CHELTUIELI4000 55 L21 PROVIZIOANE PENTRU RISCURI DE EXECUTARE A ANGAJAMENTELOR PRIN SEMNĂTURĂ4021 551 L16 PROVIZIOANE PENTRU FACILITĂŢI ACORDATE PERSONALULUI4021 552 L114 PROVIZIOANE PENTRU RISCURI DE ŢARĂ4021 553 L118 PROVIZIOANE PENTRU RESTRUCTURARE4021 554 L119 PROVIZIOANE PENTRU DEZAFECTAREA IMOBILIZĂRILOR CORPORALE ŞI ALTE ACŢIUNI SIMILARE LEGATE DE ACESTEA4021 555 L29 ALTE PROVIZIOANE4021 559 L9MDATORII ATAŞATE4000 537 L90REZULTATUL REPORTAT4000 581 L120 REZULTATUL REPORTAT REPREZENTÂND PROFITUL NEREPARTIZAT, RESPECTIV PIERDEREA NERECUPERATĂ4021 5811 L121 REZULTATUL REPORTAT PROVENIT DIN ADOPTAREA PENTRU PRIMA DATĂ A IAS, MAI PUŢIN IAS 294021 5812 L122 REZULTATUL REPORTAT PROVENIT DIN MODIFICĂRILE4021 POLITICILOR CONTABILE 5813 L123 REZULTATUL REPORTAT PROVENIT DIN CORECTAREA ERORILOR4021 FUNDAMENTALE 5814 L124 REZULTATUL REPORTAT REPREZENTÂND SURPLUSUL REALIZAT DIN REZERVE DIN REEVALUARE4021 5815 L91PROFIT SAU PIERDERE1)4000 5914021 L103REPARTIZAREA PROFITULUI4000 5924021 V97REPARTIZAREA PROFITULUI2)4080 592 (sumele repartizate din profitul brut potrivit prevederilor legal ──────────── *1) În cazul în care se înregistrează pierderi ca urmare a repartizării profitului brut pe destinatiile prevăzute de lege şi a înregistrării cheltuielilor cu impozitul pe profit curent, se completează cu sumele reprezentând rezultatul net al exerciţiului financiar, influentat cu sumele repartizate din profitul brut potrivit prevederilor legale. *2) Se completează de către instituţiile de credit care înregistrează pierderi ca urmare a repartizării profitului brut pe destinatiile prevăzute de lege şi a înregistrării cheltuielilor cu impozitul pe profit curent. CLASELE DIN BILANŢ (1, 2, 3, 4, 5) COD POZIŢIECORELAŢIA CU PLANUL DE CONTURISITUAŢIILE LA CARE SE REFERĂ L98TOTAL ACTIV4000 L99TOTAL PASIV4000 CLASA 6 CHELTUIELI COD POZIŢIECORELAŢIA CU PLANUL DE CONTURISITUAŢIILE LA CARE SE REFERĂ S01CHELTUIELI DE EXPLOATARE BANCARĂ4080 60 S05 CHELTUIELI CU OPERAŢIUNILE DE TREZORERIE ŞI OPERAŢIUNILE INTERBANCARE4080 601 S2A DOBÂNZI4080 6011 6012 6013 6014 6015 6017 S2B BĂNCI CENTRALE4080 6011 S2E CONTURI DE CORESPONDENT4080 6012 S101 DEPOZITE ALE INSTITUŢIILOR DE CREDIT4080 6013 S102 LA VEDERE4080 60131 S103 LA TERMEN4080 60132 S104 COLATERALE4080 60133 S2H ÎMPRUMUTURI DE LA INSTITUŢII DE CREDIT4080 6014 S2J DE PE O ZI PE ALTA4080 60141 S2K LA TERMEN4080 60142 S105 FINANCIARE4080 60143 S2M VALORI DATE ÎN PENSIUNE4080 6015 S2N DE PE O ZI PE ALTA4080 60151 S2P LA TERMEN4080 60152 S2Z ALTE DOBÂNZI4080 6017 S20 TITLURI CU POSIBILITATE DE RĂSCUMPĂRARE4080 60171 S21 REPORT/DEPORT4080 60172 S25 DIVERSE DOBÂNZI4080 60179 S30 COMISIOANE4080 6019 S40 CHELTUIELI CU OPERAŢIUNILE CU CLIENTELA4080 602 S6A DOBÂNZI4080 6021 6022 6023 6024 6025 6026 6027 6028 S6X CONTURILE DE FACTORING4080 6021 S6B ÎMPRUMUTURI PRIMITE DE LA CLIENTELA FINANCIARĂ4080 6022 S6C DE PE O ZI PE ALTA4080 60221 S6F LA TERMEN4080 60222 S6H VALORI DATE ÎN PENSIUNE4080 6023 S6N DE PE O ZI PE ALTA4080 60231 S6P LA TERMEN4080 60232 S6S CONTURI CURENTE CREDITOARE4080 6024 ex. 6028 S106 CONTURI DE DEPOZITE4080 6025 ex. 6028 S107 DEPOZITE LA VEDERE4080 60251 S108 DEPOZITE LA TERMEN4080 60252 ex. 6028 S109 DEPOZITE COLATERALE4080 60253 S73 CERTIFICATE DE DEPOZIT, CARNETE ŞI LIBRETE DE ECONOMII4080 6026 S75 ALTE DOBÂNZI4080 6027 S76 TITLURI CU POSIBILITATE DE RĂSCUMPĂRARE4080 60271 S77 REPORT/DEPORT4080 60272 S78 DIVERSE DOBÂNZI4080 60279 S80 COMISIOANE4080 6029 T0A CHELTUIELI PENTRU OPERAŢIUNILE CU TITLURI4080 603 T0B DOBÂNZI LA TITLURILE DATE ÎN PENSIUNE LIVRATĂ4080 6031 T0E PIERDERI LA TITLURILE DE TRANZACŢIE4080 6032 T0K CHELTUIELI CU TITLURILE DE PLASAMENT4080 6033 T0M CHELTUIELI DE ACHIZIŢIE4080 60331 T0R PIERDERI DIN CESIUNE4080 60336 T1A CHELTUIELI CU TITLURILE DE INVESTIŢII4080 6034 T1B CHELTUIELI DE ACHIZIŢIE4080 60341 T1G CHELTUIELI CU AMORTIZAREA PRIMELOR4080 60342 T2A CHELTUIELI PRIVIND DATORIILE CONSTITUITE PRIN TITLURI4080 6036 T2F DOBÂNZI PRIVIND TITLURILE DE PIAŢĂ INTERBANCARĂ4080 60361 T2K DOBÂNZI PRIVIND TITLURILE DE CREANŢE NEGOCIABILE4080 60362 T2N DOBÂNZI PRIVIND OBLIGAŢIUNILE4080 60363 T2Z ALTE CHELTUIELI PRIVIND DATORIILE CONSTITUITE PRIN TITLURI4080 60369 T23 CHELTUIELI DIVERSE PRIVIND OPERAŢIUNILE CU TITLURI4080 6037 T27 COMISIOANE4080 6039 T3A CHELTUIELI CU OPERAŢIUNILE DE LEASING, LOCAŢIE SIMPLĂ ŞI ASIMILATE4080 604 T3B CHELTUIELI CU OPERAŢIUNILE DE LEASING ŞI ASIMILATE4080 6041 T3C CHELTUIELI CU AMORTIZAREA4080 60411 T3Q PIERDERI DIN DEPRECIEREA IMOBILIZĂRILOR DATE ÎN LEASING ŞI ASIMILATE4080 60412 T3V PIERDERI DIN CESIUNEA IMOBILIZĂRILOR DATE ÎN LEASING ŞI ASIMILATE4080 60413 T3L CHELTUIELI CU PROVIZIOANE PENTRU OPERAŢIUNI DE LEASING ŞI ASIMILATE4080 60414 T3Z ALTE CHELTUIELI CU OPERAŢIUNILE DE LEASING ŞI ASIMILATE4080 60419 T4A CHELTUIELI CU OPERAŢIUNILE DE LOCAŢIE SIMPLĂ4080 6042 T4B CHELTUIELI CU AMORTIZAREA4080 60421 T4H PIERDERI DIN DEPRECIEREA IMOBILIZĂRILOR DATE ÎN LOCAŢIE SIMPLĂ4080 60422 T4P PIERDERI DIN CESIUNEA IMOBILIZĂRILOR DATE ÎN LOCAŢIE SIMPLĂ4080 60423 T4E CHELTUIELI CU PROVIZIOANE PENTRU OPERAŢIUNILE DE4080 LOCAŢIE SIMPLĂ 60424 T4Z ALTE CHELTUIELI CU OPERAŢIUNILE DE LOCAŢIE SIMPLĂ4080 60429 T5A CHELTUIELI PRIVIND DATORIILE SUBORDONATE ŞI FONDURILE PUBLICE ALOCATE4080 605 T5C CHELTUIELI PRIVIND DATORIILE SUBORDONATE LA TERMEN4080 6051 T5D CHELTUIELI PRIVIND DATORIILE SUBORDONATE PE DURATĂ NEDETERMINATĂ4080 6052 T5H CHELTUIELI PRIVIND FONDURILE PUBLICE ALOCATE4080 6053 T6A CHELTUIELI PRIVIND OPERAŢIUNILE DE SCHIMB4080 606 T6B PIERDERI DIN OPERAŢIUNILE DE SCHIMB ŞI ARBITRAJ4080 6061 T6D COMISIOANE4080 6069 T7A CHELTUIELI PRIVIND OPERAŢIUNILE ÎN AFARA BILANŢULUI4080 607 T7B CHELTUIELI CU ANGAJAMENTELE DE FINANŢARE4080 6071 T7G ANGAJAMENTE DE FINANŢARE PRIMITE DE LA ALTE INSTITUŢII DE CREDIT4080 60711 T7J ANGAJAMENTE DE FINANŢARE PRIMITE DE LA CLIENTELĂ4080 60712 T8A CHELTUIELI CU ANGAJAMENTELE DE GARANŢIE4080 6072 T8B ANGAJAMENTE DE GARANŢIE PRIMITE DE LA ALTE INSTITUŢII DE CREDIT4080 60721 T8G ANGAJAMENTE DE GARANŢIE PRIMITE DE LA CLIENTELĂ4080 60722 V0A CHELTUIELI CU ANGAJAMENTELE AFERENTE OPERAŢIUNILOR CU INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE4080 6074 V0C CHELTUIELI PRIVIND INSTRUMENTELE FINANCIARE DERIVATE DE DOBÂNDĂ4080 60741 V0F CHELTUIELI PRIVIND INSTRUMENTELE FINANCIARE DERIVATE DE CURS DE SCHIMB4080 60742 V0M COMISIOANE4080 60749 V0Z CHELTUIELI CU ALTE ANGAJAMENTE PRIMITE4080 6077 V1A CHELTUIELI CU PRESTAŢIILE DE SERVICII FINANCIARE4080 608 V1B CHELTUIELI CU MIJLOACELE DE PLATĂ4080 6081 V1Z ALTE CHELTUIELI CU PRESTAŢIILE DE SERVICII FINANCIARE4080 6087 V2A ALTE CHELTUIELI DE EXPLOATARE BANCARĂ4080 609 V2F COTA-PARTE PRIVIND OPERAŢIUNILE DE EXPLOATARE BANCARĂ EFECTUATE ÎN COMUN4080 6092 V2K VENITURI RETROCEDATE PRIVIND OPERAŢIUNILE DE EXPLOATARE BANCARĂ EFECTUATE ÎN COMUN4080 6093 V2P CHELTUIELI DIVERSE DE EXPLOATARE BANCARĂ4080 6099 V3ACHELTUIELI CU PERSONALUL4080 61 V3B CHELTUIELI CU SALARIILE PERSONALULUI4080 611 V3E CHELTUIELI PRIVIND ASIGURĂRILE ŞI PROTECŢIA SOCIALĂ4080 612 V101 CONTRIBUŢIA UNITĂŢII LA ASIGURĂRILE SOCIALE4080 6121 V102 CONTRIBUŢIA UNITĂŢII PENTRU AJUTORUL DE ŞOMAJ4080 6122 V170 CONTRIBUŢIA ANGAJATORULUI PENTRU ASIGURĂRILE SOCIALE DE4080 SĂNĂTATE 6123 V3H ALTE CHELTUIELI PRIVIND ASIGURĂRILE ŞI PROTECŢIA SOCIALĂ4080 6127 V103 ALTE CHELTUIELI PRIVIND PERSONALUL4080 617 V4ACHELTUIELI CU ALTE IMPOZITE, TAXE ŞI VĂRSĂMINTE ASIMILATE4080 62 V105 CHELTUIELI CU ALTE IMPOZITE, TAXE ŞI VĂRSĂMINTE ASIMILATE4080 627 V106CHELTUIELI CU MATERIALELE, LUCRĂRILE ŞI SERVICIILE EXECUTATE DE TERŢI4080 63 V107 CHELTUIELI CU MATERIALELE4080 631 V108 CHELTUIELI CU MATERIALELE CONSUMABILE4080 6311 V109 CHELTUIELI PRIVIND COMBUSTIBILII4080 6312 V110 CHELTUIELI PRIVIND PIESELE DE SCHIMB4080 6313 V111 CHELTUIELI PRIVIND ALTE MATERIALE4080 6317 V112 CHELTUIELI PRIVIND MATERIALELE DE NATURA OBIECTELOR DE INVENTAR4080 632 V113 CHELTUIELI PRIVIND ALTE STOCURI4080 633 V114 CHELTUIELI CU LUCRĂRILE ŞI SERVICIILE EXECUTATE DE TERŢI4080 634 V115 CHELTUIELI DE ÎNTREŢINERE ŞI REPARAŢII4080 6341 V116 CHELTUIELI PRIVIND ENERGIA ŞI APA4080 6342 V117 CHELTUIELI POŞTALE ŞI TAXE DE TELECOMUNICAŢII4080 6343 V118 CHELTUIELI CU COLABORATORII ŞI DE INTERMEDIERE4080 6344 V119 CHELTUIELI CU DEPLASĂRI, DETAŞĂRI, TRANSFERĂRI ŞI TRANSPORTUL PERSONALULUI ŞI BUNURILOR4080 6345 V120 CHELTUIELI CU SERVICIILE FURNIZATE DE SOCIETĂŢILE GRUPULUI4080 6346 V121 ALTE CHELTUIELI CU LUCRĂRILE ŞI SERVICIILE EXECUTATE DE TERŢI4080 6347 V122 CHELTUIELI CU PRIMELE DE ASIGURARE4080 63471 V123 CHELTUIELI CU REDEVENŢELE PRIVIND OPERAŢIUNILE DE LEASING ŞI ASIMILATE4080 63472 V124 CHELTUIELI CU REDEVENŢELE PRIVIND CONCESIUNILE, LOCAŢIILE DE GESTIUNE ŞI CHIRIILE4080 63473 V125 ALTE CHELTUIELI4080 63479 V126 CHELTUIELI DE PROTOCOL, RECLAMĂ ŞI PUBLICITATE4080 635 V6ACHELTUIELI DIVERSE DE EXPLOATARE4080 64 V6B VENITURI RETROCEDATE PRIVIND OPERAŢIUNILE DE EXPLOATARE NEBANCARĂ EFECTUATE ÎN COMUN4080 641 V6E COTA-PARTE PRIVIND OPERAŢIUNILE DE EXPLOATARE NEBANCARĂ EFECTUATE ÎN COMUN4080 642 V6H COTA-PARTE DIN CHELTUIELILE SEDIULUI SOCIAL4080 643 V6L PIERDERI DIN CESIUNEA IMOBILIZĂRILOR4080 646 V6M PIERDERI DIN CESIUNEA IMOBILIZĂRILOR NECORPORALE ŞI CORPORALE4080 6461 V6N PIERDERI DIN CESIUNEA IMOBILIZĂRILOR FINANCIARE4080 6462 V6Z ALTE CHELTUIELI DIVERSE DE EXPLOATARE4080 649 V153 DESPĂGUBIRI, AMENZI ŞI PENALITĂŢI4080 6491 V154 DONAŢII ŞI SUBVENŢII ACORDATE4080 6492 V155 CHELTUIELI PRIVIND SPONSORIZĂRILE4080 6493 V156 PIERDERI DIN DEBITORI DIVERŞI4080 6494 V157 ALTE CHELTUIELI DIVERSE DE EXPLOATARE4080 6497 V7GCHELTUIELI CU AMORTIZĂRILE PRIVIND IMOBILIZĂRILE NECORPORALE ŞI CORPORALE4080 65 V127 CHELTUIELI CU AMORTIZĂRILE IMOBILIZĂRILOR NECORPORALE4080 651 V128 CHELTUIELI CU AMORTIZĂRILE IMOBILIZĂRILOR CORPORALE4080 652 V8ACHELTUIELI CU PROVIZIOANE, PIERDERI DIN CREANŢE NERECUPERABILE ŞI AJUSTAREA LA INFLAŢIE4080 66 V129 CHELTUIELI CU PROVIZIOANE PENTRU CREANŢE DIN OPERAŢIUNI INTERBANCARE4080 661 V130 CHELTUIELI CU PROVIZIOANE SPECIFICE DE RISC DE CREDIT4080 6611 V131 CHELTUIELI CU PROVIZIOANE SPECIFICE DE RISC DE DOBÂNDĂ4080 6612 V132 CHELTUIELI CU PROVIZIOANE PENTRU CREANŢE DIN OPERAŢIUNI CU CLIENTELA4080 662 V133 CHELTUIELI CU PROVIZIOANE SPECIFICE DE RISC DE CREDIT4080 6621 V134 CHELTUIELI CU PROVIZIOANE SPECIFICE DE RISC DE DOBÂNDĂ4080 6622 V135 CHELTUIELI CU PROVIZIOANE PRIVIND OPERAŢIUNI CU TITLURI ŞI OPERAŢIUNI DIVERSE4080 663 V136 CHELTUIELI CU PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA TITLURILOR4080 6631 V137 CHELTUIELI CU PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA TITLURILOR DE PLASAMENT4080 66311 V138 CHELTUIELI CU PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA TITLURILOR DE INVESTIŢII4080 66312 V139 CHELTUIELI CU PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA STOCURILOR4080 6633 V140 CHELTUIELI CU PROVIZIOANE PENTRU CREANŢE RESTANTE ŞI ÎNDOIELNICE4080 6637 V141 CHELTUIELI CU PROVIZIOANE PENTRU VALORI IMOBILIZATE4080 664 V142 CHELTUIELI CU PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA PĂRŢILOR DEŢINUTE ÎN CADRUL SOCIETĂŢILOR COMERCIALE LEGATE, A TITLURILOR DE PARTICIPARE ŞI A TITLURILOR ACTIVITĂŢII DE PORTOFOLIU4080 6641 V143 CHELTUIELI CU PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA IMOBILIZĂRILOR4080 6642 V144 CHELTUIELI CU PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA IMOBILIZĂRILOR ÎN CURS4080 66421 V145 CHELTUIELI CU PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA IMOBILIZĂRILOR ACTIVITĂŢII DE EXPLOATARE4080 66422 V146 CHELTUIELI CU PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA IMOBILIZĂRILOR ÎN AFARA ACTIVITĂŢII DE EXPLOATARE4080 66423 V147 CHELTUIELI CU PROVIZIOANE PENTRU CREANŢE RESTANTE ŞI ÎNDOIELNICE4080 6647 V8V CHELTUIELI CU PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ŞI CHELTUIELI4080 665 V148 CHELTUIELI CU PROVIZIOANE PENTRU RISCURI DE EXECUTARE A ANGAJAMENTELOR PRIN SEMNĂTURĂ4080 6651 V149 CHELTUIELI CU PROVIZIOANE PENTRU FACILITĂŢI ACORDATE PERSONALULUI4080 6652 V150 CHELTUIELI CU PROVIZIOANE PENTRU RISC DE ŢARĂ4080 6653 V171 CHELTUIELI CU PROVIZIOANE PENTRU RESTRUCTURARE4080 6654 V172 CHELTUIELI CU PROVIZIOANE PENTRU DEZAFECTAREA IMOBILIZĂRILOR CORPORALE ŞI ALTE ACŢIUNI SIMILARE LEGATE DE ACESTEA4080 6655 V151 CHELTUIELI CU PROVIZIOANE PENTRU ALTE RISCURI ŞI CHELTUIELI4080 6657 V8X PIERDERI DIN CREANŢE NERECUPERABILE ACOPERITE CU PROVIZIOANE4080 667 V8Z PIERDERI DIN CREANŢE NERECUPERABILE NEACOPERITE CU4080 PROVIZIOANE 668 V8Y CHELTUIELI CU AJUSTAREA LA INFLAŢIE4080 669 V167TOTAL CHELTUIELI CURENTE4080 V90CHELTUIELI EXTRAORDINARE4080 67 V152 CHELTUIELI PRIVIND CALAMITĂŢILE ŞI ALTE EVENIMENTE SIMILARE4080 671 V99TOTAL CHELTUIELI3)4080 V164REZULTATUL CURENT - PIERDERE4080 V165REZULTATUL EXTRAORDINAR - PIERDERE4080 V166REZULTATUL BRUT - PIERDERE4080 V92 IMPOZITUL PE PROFIT ŞI ALTE IMPOZITE4080 691 699 V160 CHELTUIELI CU IMPOZITUL PE PROFIT CURENT4080 6911 V161 CHELTUIELI CU IMPOZITUL PE PROFIT AMÂNAT4080 6912 V162 ALTE CHELTUIELI CU IMPOZITE ŞI TAXE CE NU APAR ÎN ELEMENTELE DE MAI SUS4080 699 V95REZULTATUL NET AL EXERCIŢIULUI - PIERDERE4080 V98REZULTATUL NET AL EXERCIŢIULUI (PIERDERE) DUPĂ REPARTIZAREA PROFITULUI BRUT PE DESTINAŢIILE PREVĂZUTE DE LEGE44080 ─────────── *3) mai puţin cheltuielile cu impozitul pe profit şi alte cheltuieli cu impozite *4) Se completează de către instituţiile de credit care înregistrează pierderi ca urmare a repartizării profitului brut pe destinatiile prevăzute de lege şi a înregistrării cheltuielilor cu impozitul pe profit curent. CLASA 7 VENITURI COD POZIŢIECORELAŢIA CU PLANUL DE CONTURISITUAŢIILE LA CARE SE REFERĂ W01VENITURI DIN ACTIVITATEA DE EXPLOATARE BANCARĂ4080 70 W05 VENITURI DIN OPERAŢIUNILE DE TREZORERIE ŞI OPERAŢIUNILE INTERBANCARE4080 701 W2A DOBÂNZI4080 7011 7012 7013 7014 7015 7017 7018 W2B BĂNCI CENTRALE4080 7011 W2E CONTURI DE CORESPONDENT4080 7012 W101 DEPOZITE LA INSTITUŢII DE CREDIT4080 7013 W102 LA VEDERE4080 70131 W103 LA TERMEN4080 70132 W104 COLATERALE4080 70133 W2H CREDITE ACORDATE INSTITUŢIILOR DE CREDIT4080 7014 W2J DE PE O ZI PE ALTA4080 70141 W2K LA TERMEN4080 70142 W2L FINANCIARE4080 70143 W2M VALORI PRIMITE ÎN PENSIUNE4080 7015 W2N DE PE O ZI PE ALTA4080 70151 W2P LA TERMEN4080 70152 W2Z ALTE DOBÂNZI4080 7017 W20 TITLURI CU POSIBILITATE DE RĂSCUMPĂRARE4080 70171 W21 REPORT/DEPORT4080 70172 W25 DIVERSE DOBÂNZI4080 70179 W27 DOBÂNZI DIN CREANŢE RESTANTE ŞI ÎNDOIELNICE4080 7018 W30 COMISIOANE4080 7019 W40 VENITURI DIN OPERAŢIUNILE CU CLIENTELA4080 702 W6A DOBÂNZI4080 7021 7022 7023 7024 7027 7028 W6B CREANŢE COMERCIALE ŞI CREDITE ACORDATE CLIENTELEI4080 7021 W6C SCONT, ASIMILATE ŞI ALTE CREANŢE COMERCIALE4080 70211 W105 OPERAŢIUNI DE FACTORING4080 70212 W6E CREDITE DE TREZORERIE4080 70213 W6D CREDITE PENTRU EXPORT4080 70214 W6F CREDITE PENTRU ECHIPAMENT4080 70215 W6G CREDITE PENTRU BUNURI IMOBILIARE4080 70216 W6H ALTE CREDITE ACORDATE CLIENTELEI4080 70217 W7A CREDITE ACORDATE CLIENTELEI FINANCIARE4080 7022 W7B DE PE O ZI PE ALTA4080 70221 W7L LA TERMEN4080 70222 W7N VALORI PRIMITE ÎN PENSIUNE4080 7023 W7P DE PE O ZI PE ALTA4080 70231 W7S LA TERMEN4080 70232 W7V CONTURI CURENTE DEBITOARE4080 7024 W7Z ALTE DOBÂNZI4080 7027 W70 TITLURI CU POSIBILITATE DE RĂSCUMPĂRARE4080 70271 W73 REPORT/DEPORT4080 70272 W75 DIVERSE DOBÂNZI4080 70279 W78 DOBÂNZI DIN CREANŢE RESTANTE ŞI ÎNDOIELNICE4080 7028 W80 COMISIOANE4080 7029 X0A VENITURI DIN OPERAŢIUNILE CU TITLURI4080 703 X0B DOBÂNZI DE LA TITLURILE PRIMITE ÎN PENSIUNE LIVRATĂ4080 7031 X0E VENITURI DIN TITLURILE DE TRANZACŢIE4080 7032 X0K VENITURI DIN TITLURILE DE PLASAMENT4080 7033 X0L DOBÂNZI4080 70331 X0Q DIVIDENDE ŞI VENITURI ASIMILATE4080 70333 X0R VENITURI DIN CESIUNE4080 70336 X1A VENITURI DIN TITLURILE DE INVESTIŢII4080 7034 X1B DOBÂNZI4080 70341 X1G VENITURI DIN PRIME4080 70342 X2A VENITURI DIN DATORII CONSTITUITE PRIN TITLURI4080 7036 X2P VENITURI DIVERSE DIN OPERAŢIUNILE CU TITLURI4080 7037 X23 DOBÂNZI DIN CREANŢE RESTANTE ŞI ÎNDOIELNICE4080 7038 X27 COMISIOANE4080 7039 X3A VENITURI DIN OPERAŢIUNILE DE LEASING, LOCAŢIE SIMPLĂ ŞI ASIMILATE4080 704 X3B VENITURI DIN OPERAŢIUNILE DE LEASING ŞI ASIMILATE4080 7041 X3C VENITURI DIN CHIRII4080 70411 X3V VENITURI DIN CESIUNEA IMOBILIZĂRILOR DATE ÎN LEASING ŞI ASIMILATE4080 70413 X3L VENITURI DIN PROVIZIOANE PENTRU OPERAŢIUNILE DE LEASING ŞI ASIMILATE4080 70414 X3Z ALTE VENITURI DIN OPERAŢIUNILE DE LEASING ŞI ASIMILATE4080 70419 X4A VENITURI DIN OPERAŢIUNILE DE LOCAŢIE SIMPLĂ4080 7042 X4C VENITURI DIN CHIRII4080 70421 X4P VENITURI DIN CESIUNEA IMOBILIZĂRILOR DATE ÎN LOCAŢIE SIMPLĂ4080 70423 X4E VENITURI DIN PROVIZIOANE PENTRU OPERAŢIUNILE DE LOCAŢIE SIMPLĂ4080 70424 X4V ALTE VENITURI DIN OPERAŢIUNILE DE LOCAŢIE SIMPLĂ4080 70429 X4W VENITURI DIN CREANŢE RESTANTE ŞI ÎNDOIELNICE4080 7048 X5A VENITURI DIN CREDITE SUBORDONATE, PĂRŢI ÎN CADRUL SOCIETĂŢILOR COMERCIALE LEGATE, TITLURI DE PARTICIPARE ŞI TITLURI ALE ACTIVITĂŢII DE PORTOFOLIU4080 705 X5C DOBÂNZI DE LA CREDITELE SUBORDONATE LA TERMEN4080 7051 X5D DOBÂNZI DE LA CREDITELE SUBORDONATE PE DURATĂ4080 NEDETERMINATĂ 7052 X5K DIVIDENDE ŞI VENITURI ASIMILATE4080 7053 X5W DOBÂNZI DIN CREANŢE RESTANTE ŞI ÎNDOIELNICE4080 7058 X6A VENITURI DIN OPERAŢIUNILE DE SCHIMB4080 706 X6B VENITURI DIN OPERAŢIUNILE DE SCHIMB ŞI ARBITRAJ4080 7061 X6D COMISIOANE4080 7069 X7A VENITURI DIN OPERAŢIUNILE ÎN AFARA BILANŢULUI4080 707 X7B VENITURI DIN ANGAJAMENTELE DE FINANŢARE4080 7071 X7G ANGAJAMENTE DE FINANŢARE ÎN FAVOAREA ALTOR INSTITUŢII DE CREDIT4080 70711 X7J ANGAJAMENTE DE FINANŢARE ÎN FAVOAREA CLIENTELEI4080 70712 X8A VENITURI DIN ANGAJAMENTELE DE GARANŢIE4080 7072 X8B ANGAJAMENTE DE GARANŢIE ÎN FAVOAREA ALTOR INSTITUŢII DE CREDIT4080 70721 X8G ANGAJAMENTE DE GARANŢIE ÎN FAVOAREA CLIENTELEI4080 70722 Z0A VENITURI DIN ANGAJAMENTELE AFERENTE OPERAŢIUNILOR CU INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE4080 7074 Z0C VENITURI DIN INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE DE DOBÂNDĂ4080 70741 Z0F VENITURI DIN INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE DE4080 CURS DE SCHIMB 70742 Z0M COMISIOANE4080 70749 Z0P VENITURI DIN ALTE ANGAJAMENTE DATE4080 7077 Z1A VENITURI DIN PRESTAŢIILE DE SERVICII FINANCIARE4080 708 Z1B COMISIOANE PRIVIND TITLURILE GESTIONATE SAU ÎN DEPOZIT4080 7081 Z1K COMISIOANE PRIVIND OPERAŢIUNILE CU TITLURI EFECTUATE ÎN CONTUL CLIENTELEI4080 7082 Z1T COMISIOANE DIN ACTIVITĂŢILE DE ASISTENŢĂ ŞI CONSULTANŢĂ4080 7083 Z1V COMISIOANE DIN ACTIVITĂŢILE DE ASISTENŢĂ ŞI CONSULTANŢĂ PENTRU PERSOANE FIZICE4080 70831 Z1W COMISIOANE DIN ACTIVITĂŢILE DE ASISTENŢĂ ŞI CONSULTANŢĂ PENTRU PERSOANE JURIDICE4080 70832 Z1X ALTE COMISIOANE4080 70839 Z10 VENITURI PRIVIND MIJLOACELE DE PLATĂ4080 7085 Z15 ALTE VENITURI DIN PRESTAŢIILE DE SERVICII FINANCIARE4080 7087 Z2A ALTE VENITURI DIN ACTIVITATEA DE EXPLOATARE BANCARĂ4080 709 Z2F COTA-PARTE PRIVIND OPERAŢIUNILE DE EXPLOATARE BANCARĂ EFECTUATE ÎN COMUN4080 7092 Z2K CHELTUIELI REFACTURATE PRIVIND OPERAŢIUNILE DE EXPLOATARE BANCARĂ EFECTUATE ÎN COMUN4080 7093 Z2P TRANSFERURI DE CHELTUIELI DE EXPLOATARE BANCARĂ4080 7094 Z2R VENITURI DIVERSE DE EXPLOATARE BANCARĂ4080 7099 Z3AVENITURI DIVERSE DIN EXPLOATARE4080 74 Z3B CHELTUIELI REFACTURATE4080 741 Z3C CHELTUIELI REFACTURATE SOCIETĂŢILOR GRUPULUI4080 7411 Z3D CHELTUIELI REFACTURATE ALTOR SOCIETĂŢI4080 7412 Z4A COTA-PARTE PRIVIND OPERAŢIUNILE DE EXPLOATARE NEBANCARE EFECTUATE ÎN COMUN4080 742 Z4D COTA-PARTE DIN CHELTUIELILE SEDIULUI SOCIAL4080 743 Z4F VENITURI DIN CESIUNEA IMOBILIZĂRILOR4080 746 Z4L VENITURI DIN CESIUNEA IMOBILIZĂRILOR NECORPORALE ŞI CORPORALE4080 7461 Z4R VENITURI DIN CESIUNEA IMOBILIZĂRILOR FINANCIARE4080 7462 Z5A VENITURI ACCESORII4080 747 Z5B VENITURI PRIVIND IMOBILELE LEGATE DE EXPLOATARE4080 7471 Z5E VENITURI DIN ACTIVITĂŢI NEBANCARE4080 7472 Z5L ALTE VENITURI ACCESORII4080 7479 Z6A ALTE VENITURI DIVERSE DIN EXPLOATARE4080 749 Z6B TRANSFERURI DE CHELTUIELI DE EXPLOATARE NEBANCARĂ4080 7491 Z6E COTA-PARTE DIN SUBVENŢIILE DE INVESTIŢII TRECUTĂ LA VENITURI4080 7492 Z101 VENITURI DIN SUBVENŢII DE EXPLOATARE4080 7493 Z102 VENITURI DIN PRODUCŢIA DE IMOBILIZĂRI4080 7494 Z103 VENITURI PRIVIND BUNURILE MOBILE ŞI IMOBILE DIN EXECUTAREA CREANŢELOR4080 7495 Z6Z ALTE VENITURI4080 7499 Z124 VENITURI DIN DESPĂGUBIRI, AMENZI ŞI PENALITĂŢI4080 74991 Z125 VENITURI DIN DONAŢII ŞI SUBVENŢII4080 74992 Z126 ALTE VENITURI DIVERSE DE EXPLOATARE4080 74997 Z8AVENITURI DIN PROVIZIOANE, RECUPERĂRI DE CREANŢE AMORTIZATE ŞI AJUSTAREA LA INFLAŢIE4080 76 Z8C VENITURI DIN PROVIZIOANE PENTRU CREANŢE DIN OPERAŢIUNI INTERBANCARE4080 761 Z104 VENITURI DIN PROVIZIOANE SPECIFICE DE RISC DE CREDIT4080 7611 Z105 VENITURI DIN PROVIZIOANE SPECIFICE DE RISC DE DOBÂNDĂ4080 7612 Z8D VENITURI DIN PROVIZIOANE PENTRU CREANŢE DIN OPERAŢIUNI CU CLIENTELA4080 762 Z106 VENITURI DIN PROVIZIOANE SPECIFICE DE RISC DE CREDIT4080 7621 Z107 VENITURI DIN PROVIZIOANE SPECIFICE DE RISC DE DOBÂNDĂ4080 7622 Z8E VENITURI DIN PROVIZIOANE PRIVIND OPERAŢIUNI CU TITLURI ŞI OPERAŢIUNI DIVERSE4080 763 Z108 VENITURI DIN PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA TITLURILOR4080 7631 Z109 VENITURI DIN PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA TITLURILOR DE PLASAMENT4080 76311 Z110 VENITURI DIN PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA TITLURILOR DE INVESTIŢII4080 76312 Z111 VENITURI DIN PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA STOCURILOR4080 7633 Z8F VENITURI DIN PROVIZIOANE PENTRU CREANŢE RESTANTE ŞI ÎNDOIELNICE4080 7637 Z112 VENITURI DIN PROVIZIOANE PENTRU VALORI IMOBILIZATE4080 764 Z113 VENITURI DIN PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA PĂRŢILOR DEŢINUTE ÎN CADRUL SOCIETĂŢILOR COMERCIALE LEGATE, A TITLURILOR DE PARTICIPARE ŞI A TITLURILOR ACTIVITĂŢII DE PORTOFOLIU4080 7641 Z114 VENITURI DIN PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA IMOBILIZĂRILOR4080 7642 Z115 VENITURI DIN PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA IMOBILIZĂRILOR ÎN CURS4080 76421 Z116 VENITURI DIN PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA IMOBILIZĂRILOR ACTIVITĂŢII DE EXPLOATARE4080 76422 Z117 VENITURI DIN PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA IMOBILIZĂRILOR ÎN AFARA ACTIVITĂŢII DE EXPLOATARE4080 76423 Z118 VENITURI DIN PROVIZIOANE PENTRU CREANŢE RESTANTE ŞI ÎNDOIELNICE4080 7647 Z8V VENITURI DIN PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ŞI CHELTUIELI4080 765 Z119 VENITURI DIN PROVIZIOANE PENTRU RISCURI DE EXECUTARE A ANGAJAMENTELOR PRIN SEMNĂTURĂ4080 7651 Z120 VENITURI DIN PROVIZIOANE PENTRU FACILITĂŢI ACORDATE PERSONALULUI4080 7652 Z121 VENITURI DIN PROVIZIOANE PENTRU RISC DE ŢARĂ4080 7653 Z127 VENITURI DIN PROVIZIOANE PENTRU RESTRUCTURARE4080 7654 Z128 VENITURI DIN PROVIZIOANE PENTRU DEZAFECTAREA IMOBILIZĂRILOR CORPORALE ŞI ALTE ACŢIUNI SIMILARE LEGATE DE ACESTEA4080 7655 Z122 VENITURI DIN PROVIZIOANE PENTRU ALTE RISCURI ŞI CHELTUIELI4080 7657 Z8W VENITURI DIN FONDUL COMERCIAL NEGATIV4080 766 Z8X VENITURI DIN RECUPERĂRI DE CREANŢE AMORTIZATE4080 767 Z8Y VENITURI DIN AJUSTAREA LA INFLAŢIE4080 769 Z7A VENITURI DIN RELUAREA REZERVEI GENERALE PENTRU RISCUL DE4080 CREDIT 781 Z134TOTAL VENITURI CURENTE4080 Z90VENITURI EXTRAORDINARE4080 77 Z123 VENITURI DIN SUBVENŢII PENTRU EVENIMENTE EXTRAORDINARE ŞI ALTELE SIMILARE4080 771 Z129VENITURI DIN IMPOZITUL PE PROFIT AMÂNAT4080 791 Z99TOTAL VENITURI4080 Z131REZULTATUL CURENT - PROFIT4080 Z132REZULTATUL EXTRAORDINAR - PROFIT4080 Z133REZULTATUL BRUT AL EXERCIŢIULUI - PROFIT4080 Z95REZULTATUL NET AL EXERCIŢIULUI40 CLASA 9 OPERAŢIUNI ÎN AFARĂ BILANŢULUI COD POZIŢIECORELAŢIA CU PLANUL DE CONTURISITUAŢIILE LA CARE SE REFERĂ ANGAJAMENTE DE FINANŢARE N1BANGAJAMENTE ÎN FAVOAREA ALTOR INSTITUŢII DE CREDIT4000 901 N1MANGAJAMENTE PRIMITE DE LA ALTE INSTITUŢII DE CREDIT4000 902 N1RANGAJAMENTE ÎN FAVOAREA CLIENTELEI4000 903 N2YANGAJAMENTE PRIMITE DE LA CLIENTELA FINANCIARĂ ŞI INSTITUŢIILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE4000 904 ANGAJAMENTE DE GARANŢIE N3BCAUŢIUNI, AVALURI ŞI ALTE GARANŢII DATE ALTOR INSTITUŢII DE CREDIT4000 911 N4ACAUŢIUNI, AVALURI ŞI ALTE GARANŢII PRIMITE DE LA ALTE INSTITUŢII DE CREDIT4000 912 N5AGARANŢII DATE PENTRU CLIENTELĂ4000 913 N7AGARANŢII PRIMITE DE LA CLIENTELĂ4000 914 ANGAJAMENTE PRIVIND TITLURILE N8BTITLURI DE PRIMIT4000 921 N8Q TITLURI VÂNDUTE CU POSIBILITATE DE RĂSCUMPĂRARE4000 9211 N8Z ALTE TITLURI DE PRIMIT4000 9219 N9BTITLURI DE LIVRAT4000 922 N9Q TITLURI CUMPĂRATE CU POSIBILITATE DE RĂSCUMPĂRARE4000 9221 N9Z ALTE TITLURI DE LIVRAT4000 9229 OPERAŢIUNI ÎN DEVIZE OPERAŢIUNI DE SCHIMB LA VEDERE P1C LEI CUMPĂRAŢI ŞI ÎNCĂ NEPRIMIŢI4000 9311 P1G DEVIZE CUMPĂRATE ŞI ÎNCĂ NEPRIMITE4000 9312 P1M LEI VÂNDUŢI ŞI ÎNCĂ NELIVRAŢI4000 9313 P1R DEVIZE VÂNDUTE ŞI ÎNCĂ NELIVRATE4000 9314 OPERAŢIUNI PRIVIND DEVIZELE DATE ŞI LUATE CU ÎMPRUMUT P2C DEVIZE DATE CU ÎMPRUMUT ŞI ÎNCĂ NELIVRATE4000 9321 P2G DEVIZE LUATE CU ÎMPRUMUT ŞI ÎNCĂ NEPRIMITE4000 9322 OPERAŢIUNI DE SCHIMB LA TERMEN P3C LEI DE PRIMIT CONTRA DEVIZE DE LIVRAT4000 9331 P3D SCHIMB LA TERMEN ŞI OPERAŢIUNI DE SCHIMB DE TREZORERIE4025 ex. 9331 P3E operaţiuni de schimb financiare4025 ex. 9331 P101 DEVIZE DE LIVRAT CONTRA LEI DE PRIMIT4000 9332 P4D SCHIMB LA TERMEN ŞI OPERAŢIUNI DE SCHIMB DE TREZORERIE4025 ex. 9332 P4E OPERAŢIUNI DE SCHIMB FINANCIARE4025 ex. 9332 P4A DEVIZE DE PRIMIT CONTRA LEI DE LIVRAT4000 9333 P5D SCHIMB LA TERMEN ŞI OPERAŢIUNI DE SCHIMB DE TREZORERIE4025 ex. 9333 P5E OPERAŢIUNI DE SCHIMB FINANCIARE4025 ex. 9333 P102 LEI DE LIVRAT CONTRA DEVIZE DE PRIMIT4000 9334 P6D SCHIMB LA TERMEN ŞI OPERAŢIUNI DE SCHIMB DE TREZORERIE4025 ex. 9334 P6E OPERAŢIUNI DE SCHIMB FINANCIARE4025 ex. 9334 P5A DEVIZE DE PRIMIT CONTRA DEVIZE DE LIVRAT4000 9335 P107 SCHIMB LA TERMEN ŞI OPERAŢIUNI DE SCHIMB DE TREZORERIE4025 ex. 9335 P108 OPERAŢIUNI DE SCHIMB FINANCIARE4025 ex. 9335 P6A DEVIZE DE LIVRAT CONTRA DEVIZE DE PRIMIT4000 9336 P109 SCHIMB LA TERMEN ŞI OPERAŢIUNI DE SCHIMB DE TREZORERIE4025 ex. 9336 P110 OPERAŢIUNI DE SCHIMB FINANCIARE4025 ex. 9336 P8B REPORT/DEPORT DE PRIMIT4000 9341 P8E REPORT/DEPORT DE PLĂTIT4000 9342 P9B DOBÂNZI ÎN DEVIZE ACOPERITE LA TERMEN, DE ÎNCASAT4000 9351 - 9352 P9E DOBÂNZI ÎN DEVIZE ACOPERITE LA TERMEN, DE PLĂTIT4000 9353 - 9354 P9T CONTURI DE AJUSTARE DEVIZE4000 9363 ANGAJAMENTE PRIVIND INSTRUMENTELE FINANCIARE DERIVATE OPERAŢIUNI CU INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE DE DOBÂNDĂ Q1A OPERAŢIUNI DEBITOARE4000 94111 94151 94311 94351 Q2A OPERAŢIUNI CREDITOARE4000 94112 94152 94312 94352 OPERAŢIUNI EFECTUATE PE PIEŢELE ORGANIZATE ŞI ASIMILATE DE INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE DE DOBÂNDĂ - OPERAŢIUNI DE "MICRO-ACOPERIRE" Q1B OPERAŢIUNI DEBITOARE4023 94111 Q2B OPERAŢIUNI CREDITOARE4023 94112 OPERAŢIUNI EFECTUATE PE PIEŢELE ORGANIZATE ŞI ASIMILATE DE INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE DE DOBÂNDĂ - OPERAŢIUNI "POZIŢII DESCHISE IZOLATE" Q1C OPERAŢIUNI DEBITOARE4023 94151 Q2C OPERAŢIUNI CREDITOARE4023 94152 OPERAŢIUNI EFECTUATE PE PIEŢELE LA BUNA ÎNŢELEGERE DE INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE DE DOBÂNDĂ - OPERAŢIUNI DE "MICRO-ACOPERIRE" Q1D OPERAŢIUNI DEBITOARE4023 94311 Q2D OPERAŢIUNI CREDITOARE4023 94312 OPERAŢIUNI EFECTUATE PE PIEŢELE LA BUNA ÎNŢELEGERE DE INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE DE DOBÂNDĂ - OPERAŢIUNI "POZIŢII DESCHISE IZOLATE" Q1E OPERAŢIUNI DEBITOARE4023 94351 Q2E OPERAŢIUNI CREDITOARE4023 94352 OPERAŢIUNI CU INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE DE CURS DE SCHIMB Q3A LEI DE PRIMIT CONTRA DEVIZE DE LIVRAT4000 94411 94451 94511 94551 Q4A DEVIZE DE LIVRAT CONTRA LEI DE PRIMIT4000 94412 94452 94512 94552 Q5A DEVIZE DE PRIMIT CONTRA LEI DE LIVRAT4000 94413 94453 94513 94553 Q6A LEI DE LIVRAT CONTRA DEVIZE DE PRIMIT4000 94414 94454 94514 94554 Q7A DEVIZE DE PRIMIT CONTRA DEVIZE DE LIVRAT4000 94415 94455 94515 94555 Q8A DEVIZE DE LIVRAT CONTRA DEVIZE DE PRIMIT4000 94416 94456 94516 94556 OPERAŢIUNI EFECTUATE PE PIEŢELE ORGANIZATE DE INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE DE CURS DE SCHIMB (FUTURES DE CURS DE SCHIMB) Q3F LEI DE PRIMIT CONTRA DEVIZE DE LIVRAT4025 ex. 94411 ex. 94451 Q4F DEVIZE DE LIVRAT CONTRA LEI DE PRIMIT4025 ex. 94412 ex. 94452 Q5F DEVIZE DE PRIMIT CONTRA LEI DE LIVRAT4025 ex. 94413 ex. 94453 Q6F LEI DE LIVRAT CONTRA DEVIZE DE PRIMIT4025 ex. 94414 ex. 94454 Q7F DEVIZE DE PRIMIT CONTRA DEVIZE DE LIVRAT4025 ex. 94415 ex. 94455 Q8F DEVIZE DE LIVRAT CONTRA DEVIZE DE PRIMIT4025 ex. 94416 ex. 94456 OPERAŢIUNI EFECTUATE PE PIEŢELE ORGANIZATE ŞI ASIMILATE DE INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE DE CURS DE SCHIMB - OPERAŢIUNI DE "MICRO-ACOPERIRE" Q3B LEI DE PRIMIT CONTRA DEVIZE DE LIVRAT4023 94411 Q4B DEVIZE DE LIVRAT CONTRA LEI DE PRIMIT4023 94412 Q5B DEVIZE DE PRIMIT CONTRA LEI DE LIVRAT4023 94413 Q6B LEI DE LIVRAT CONTRA DEVIZE DE PRIMIT4023 94414 Q7B DEVIZE DE PRIMIT CONTRA DEVIZE DE LIVRAT4023 94415 Q8B DEVIZE DE LIVRAT CONTRA DEVIZE DE PRIMIT4023 94416 OPERAŢIUNI EFECTUATE PE PIEŢELE ORGANIZATE ŞI ASIMILATE DE INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE DE CURS DE SCHIMB - OPERAŢIUNI "POZIŢII DESCHISE IZOLATE" Q3C LEI DE PRIMIT CONTRA DEVIZE DE LIVRAT4023 94451 Q4C DEVIZE DE LIVRAT CONTRA LEI DE PRIMIT4023 94452 Q5C DEVIZE DE PRIMIT CONTRA LEI DE LIVRAT4023 94453 Q6C LEI DE LIVRAT CONTRA DEVIZE DE PRIMIT4023 94454 Q7C DEVIZE DE PRIMIT CONTRA DEVIZE DE LIVRAT4023 94455 Q8C DEVIZE DE LIVRAT CONTRA DEVIZE DE PRIMIT4023 94456 OPERAŢIUNI EFECTUATE PE PIEŢELE LA BUNA ÎNŢELEGERE DE INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE DE CURS DE SCHIMB - OPERAŢIUNI DE "MICRO-ACOPERIRE" Q3D LEI DE PRIMIT CONTRA DEVIZE DE LIVRAT4023 94511 Q4D DEVIZE DE LIVRAT CONTRA LEI DE PRIMIT4023 94512 Q5D DEVIZE DE PRIMIT CONTRA LEI DE LIVRAT4023 94513 Q6D LEI DE LIVRAT CONTRA DEVIZE DE PRIMIT4023 94514 Q7D DEVIZE DE PRIMIT CONTRA DEVIZE DE LIVRAT4023 94515 Q8D DEVIZE DE LIVRAT CONTRA DEVIZE DE PRIMIT4023 94516 OPERAŢIUNI EFECTUATE PE PIEŢELE LA BUNA ÎNŢELEGERE DE INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE DE CURS DE SCHIMB - OPERAŢIUNI "POZIŢII DESCHISE IZOLATE" Q3E LEI DE PRIMIT CONTRA DEVIZE DE LIVRAT4023 94551 Q4E DEVIZE DE LIVRAT CONTRA LEI DE PRIMIT4023 94552 Q5E DEVIZE DE PRIMIT CONTRA LEI DE LIVRAT4023 94553 Q6E LEI DE LIVRAT CONTRA DEVIZE DE PRIMIT4023 94554 Q7E DEVIZE DE PRIMIT CONTRA DEVIZE DE LIVRAT4023 94555 Q8E DEVIZE DE LIVRAT CONTRA DEVIZE DE PRIMIT4023 94556 ANGAJAMENTE DIVERSE P103REDEVENŢE, LOCAŢII DE GESTIUNE, CHIRII ŞI ALTE DATORII ASIMILATE4000 951 P104ANGAJAMENTE PRIMITE4000 952 P112 VALORI PRIMITE ÎN GARANŢIE PRIVIND OPERAŢIUNILE CU INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE4000 9521 P113 ALTE VALORI PRIMITE ÎN GARANŢIE4000 9522 P105ANGAJAMENTE DATE4000 953 P114 VALORI DATE ÎN GARANŢIE PRIVIND OPERAŢIUNILE CU INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE4000 9531 P115 ALTE VALORI DATE ÎN GARANŢIE4000 9532 P106ALTE ANGAJAMENTE DIVERSE DATE4000 9591 P111ALTE ANGAJAMENTE DIVERSE PRIMITE4000 9592 Q80ANGAJAMENTE ÎNDOIELNICE4000 981 Q90ANGAJAMENTE ÎN AFARA BILANŢULUI4026 RISCURI DE ŢARĂ ex. 901 ex. 903 ex. 911 ex. 913 ex. 921 ex. 953 ex. 9591 ex. 981 Q101MIJLOACE FIXE LUATE CU CHIRIE4000 991 Q102VALORI PRIMITE ÎN PĂSTRARE SAU CUSTODIE4000 992 Q103CREANŢE SCOASE DIN ACTIV, URMĂRITE ÎN CONTINUARE4000 993 Q108 CREANŢE SCOASE DIN ACTIV, URMĂRITE ÎN CONTINUARE POTRIVIT DISPOZIŢIILOR LEGALE4000 9931 Q109 CREDITE AFERENTE CONTRACTELOR DE CREDIT ÎNVESTITE CU FORMULĂ EXECUTORIE, URMĂRITE ÎN CONTINUARE4000 99311 Q110 VALORI PRIMITE ÎN PENSIUNE AFERENTE CONTRACTELOR DE CREDIT ÎNVESTITE CU FORMULĂ EXECUTORIE, URMĂRITE ÎN CONTINUARE4000 99312 Q111 TITLURI PRIMITE ÎN PENSIUNE LIVRATĂ AFERENTE CONTRACTELOR DE CREDIT ÎNVESTITE CU FORMULĂ EXECUTORIE, URMĂRITE ÎN CONTINUARE4000 99313 Q112 DOBÂNZI AFERENTE CONTRACTELOR DE CREDIT ÎNVESTITE CU FORMULĂ EXECUTORIE, URMĂRITE ÎN CONTINUARE4000 99317 Q113 ALTE CREANŢE SCOASE DIN ACTIV, URMĂRITE ÎN CONTINUARE4000 99319 Q114 CREANŢE ATAŞATE4000 9937 Q104DEBITORI DIN PENALITĂŢI PRETINSE4000 994 Q105AMORTIZAREA AFERENTĂ GRADULUI DE NEUTILIZARE A MIJLOACELOR FIXE4000 995 Q106ALTE VALORI PRIMITE4000 9981 Q107ALTE VALORI DATE4000 9982 Q115CAPITAL SOCIAL SUBSCRIS ŞI VĂRSAT ÎN DEVIZE4000 99832 Q116CAPITAL DE DOTARE ÎN DEVIZE4000 99833 Q117PRIME DE EMISIUNE PLĂTITE ÎN DEVIZE4000 9984 Q118STOCURI DE NATURA OBIECTELOR DE INVENTAR4000 99 3. SITUAŢII CARE NU AU CORESPONDENTA CU NOMENCLATORUL DE POZIŢII PORTOFOLIU - TITLURI - mod. 4020 - *5)*6) (Filele 01 la 05) ─────────── *5) Concordanta contabila indicată corespunde valorii brute a titlurilor (col. 1 sau 4 din mod. 4020). *6) Pentru portofoliul titlurilor de tranzacţie pentru care se poate stabili preţul de piaţa, poziţiile înscrise în coloana "Valoare bruta contabila" sunt identice cu poziţiile înscrise în coloana "Valoare la preţul de piaţa". COD POZIŢIECONŢINUTPLAN DE CONTURI 012 TITLURI DE TRANZACŢIE (exclusiv titlurile date cu împrumut) 012Titluri de piaţă interbancarăEx. 30212 ex. 30262 021Certificate de trezorerieEx. 30211 ex. 30212 ex. 30261 ex. 30262 022Certificate de depozitEx. 30212 ex. 30262 023Bonuri ale instituţiilor şi societăţilor financiareEx. 30212 ex. 30262 024Bilete de trezorerieEx. 30212 ex. 30262 025Alte titluri de creanţe negociabileEx. 30212 ex. 30262 030ObligaţiuniEx. 30211 ex. 30212 ex. 30261 ex. 30262 031Titluri subordonateEx. 30212 ex. 30262 040Alte titluri cu venit fixEx. 30212 ex. 30262 050Titluri cu venit fix, altele decât obligaţiunile (Fila 2 şi următoarele)Ex. 30211 ex. 30212 ex. 30261 ex. 30262 060Titluri cu venit variabil (Fila 2 şi următoarele)30213 30214 30263 30264 061AcţiuniEx. 30213 30214 ex. 30263 30264 063Părţi pe termen scurt în OPCVMEx. 30213 ex. 30263 064Alte părţi în OPCVMEx. 30213 ex. 30263 065Alte titluri cu venit variabilEx. 30213 ex. 30263 TITLURI DE PLASAMENT (exclusiv titlurile date cu împrumut) 072Titluri de piaţă interbancarăEx. 30312 081Certificate de trezorerieEx. 30311 ex. 30312 082Certificate de depozitEx. 30312 083Bonuri ale instituţiilor şi societăţilor financiareEx. 30312 084Bilete de trezorerieEx. 30312 085Alte titluri de creanţe negociabileEx. 30312 090ObligaţiuniEx. 30311 ex. 30312 091Obligaţiuni cotateEx. 30311 ex. 30312 092Obligaţiuni necotateEx. 30311 ex. 30312 095Titluri subordonateEx. 30312 100Alte titluri cu venit fixEx. 30312 110Titluri cu venit fix, altele decât obligaţiunileEx. 30311 ex. 30312 121AcţiuniEx. 30313 30314 123Părţi pe termen scurt în OPCVMEx. 30313 124Alte părţi în OPCVMEx. 30313 125Alte titluri cu venit variabilEx. 30313 131Titluri cu venit variabil cotateEx. 30313 ex. 30314 132Titluri cu venit variabil necotateEx. 30313 ex. 30314 TITLURI DE INVESTIŢII (exclusiv titlurile date cu împrumut) 141Titluri de piaţă interbancarăEx. 30412 143Certificate de trezorerieEx. 30411 ex. 30412 144Certificate de depozitEx. 30412 145Bonuri ale instituţiilor şi societăţilor financiareEx. 30412 146Bilete de trezorerieEx. 30412 147Alte titluri de creanţe negociabileEx. 30412 150ObligaţiuniEx. 30411 ex. 30412 151Obligaţiuni cotateEx. 30411 ex. 30412 152Obligaţiuni necotateEx. 30411 ex. 30412 155Titluri subordonateEx. 30412 160Alte titluri cu venit fixEx. 30412 170Titluri cu venit fix, altele decât obligaţiunileEx. 30411 ex. 30412 PĂRŢI ÎN SOCIETĂŢILE COMERCIALE LEGATE, TITLURI DE PARTICIPARE ŞI TITLURI ALE ACTIVITĂŢII DE PORTOFOLIU (exclusiv titlurile date cu împrumut) 200Părţi în societăţile comerciale legate (exclusiv titlurile date cu împrumut)411 201Titluri cotateEx. 411 202Titluri necotateEx. 411 210Titluri de participare (exclusiv titlurile date cu împrumut)412 211Titluri cotateEx. 412 212Titluri necotateEx. 412 220Titluri ale activităţii de portofoliu (exclusiv titlurile date cu împrumut)413 221Titluri cotateEx. 413 222Titluri necotateEx. 413 CREANŢE RESTANTE, CREANŢE INDOIELNICE ŞI RISCURI DE ŢARA (Fila 02) - mod. 4026 - COD POZIŢIEPLAN DE CONTURI 01 CREANŢE DIN OPERAŢIUNI INTERBANCARE 1101811 - ex. 1911 111ex. 1811 - ex. 1911 112ex. 1811 - ex. 1911 113ex. 1811 - ex. 1911 1201812 - ex. 1912 121ex. 1812 - ex. 1912 122ex. 1812 - ex. 1912 123ex. 1812 - ex. 1912 124ex. 1812 - ex. 1912 125ex. 1812 - ex. 1912 126ex. 1812 - ex. 1912 1301817 - ex. 1912 131ex. 1817 - ex. 1912 132ex. 1817 - ex. 1912 133ex. 1817 - ex. 1912 134ex. 1817 - ex. 1912 135ex. 1817 - ex. 1912 136ex. 1817 - ex. 1912 137ex. 1817 - ex. 1912 138ex. 1817 - ex. 1912 139ex. 1817 - ex. 1912 140ex. 1817 - ex. 1912 141ex. 1817 - ex. 1912 1501821 - ex. 1911 151ex. 1821 - ex. 1911 152ex. 1821 - ex. 1911 153ex. 1821 - ex. 1911 154ex. 1821 - ex. 1911 1601822 - ex. 1912 161ex. 1822 - ex. 1912 162ex. 1822 - ex. 1912 163ex. 1822 - ex. 1912 164ex. 1822 - ex. 1912 165ex. 1822 - ex. 1912 166ex. 1822 - ex. 1912 1701827 - ex. 1912 171ex. 1827 - ex. 1912 172ex. 1827 - ex. 1912 173ex. 1827 - ex. 1912 174ex. 1827 - ex. 1912 175ex. 1827 - ex. 1912 176ex. 1827 - ex. 1912 177ex. 1827 - ex. 1912 178ex. 1827 - ex. 1912 179ex. 1827 - ex. 1912 180ex. 1827 - ex. 1912 181ex. 1827 - ex. 1912 182ex. 1827 - ex. 1912 CREANŢE DIN OPERAŢIUNI CU CLIENTELA 2102811 - ex. 2911 211ex. 2811 - ex. 2911 212ex. 2811 - ex. 2911 213ex. 2811 - ex. 2911 214ex. 2811 - ex. 2911 215ex. 2811 - ex. 2911 216ex. 2811 - ex. 2911 217ex. 2811 - ex. 2911 218ex. 2811 - ex. 2911 219ex. 2811 - ex. 2911 220ex. 2811 - ex. 2911 2302812 - ex. 2912 231ex. 2812 - ex. 2912 232ex. 2812 - ex. 2912 233ex. 2812 - ex. 2912 234ex. 2812 - ex. 2912 235ex. 2812 - ex. 2912 236ex. 2812 - ex. 2912 237ex. 2812 - ex. 2912 238ex. 2812 - ex. 2912 239ex. 2812 - ex. 2912 240ex. 2812 - ex. 2912 2502817 - ex. 2912 251ex. 2817 - ex. 2912 252ex. 2817 - ex. 2912 253ex. 2817 - ex. 2912 254ex. 2817 - ex. 2912 255ex. 2817 - ex. 2912 256ex. 2817 - ex. 2912 257ex. 2817 - ex. 2912 258ex. 2817 - ex. 2912 259ex. 2817 - ex. 2912 260ex. 2817 - ex. 2912 261ex. 2817 - ex. 2912 262ex. 2817 - ex. 2912 263ex. 2817 - ex. 2912 264ex. 2817 - ex. 2912 265ex. 2817 - ex. 2912 266ex. 2817 - ex. 2912 267ex. 2817 - ex. 2912 268ex. 2817 - ex. 2912 269ex. 2817 - ex. 2912 270ex. 2817 - ex. 2912 271ex. 2817 - ex. 2912 272ex. 2817 - ex. 2912 3102821 - ex. 2911 311ex. 2821 - ex. 2911 312ex. 2821 - ex. 2911 313ex. 2821 - ex. 2911 314ex. 2821 - ex. 2911 315ex. 2821 - ex. 2911 316ex. 2821 - ex. 2911 317ex. 2821 - ex. 2911 318ex. 2821 - ex. 2911 319ex. 2821 - ex. 2911 320ex. 2821 - ex. 2911 3302822 - ex. 2912 331ex. 2822 - ex. 2912 332ex. 2822 - ex. 2912 333ex. 2822 - ex. 2912 334ex. 2822 - ex. 2912 335ex. 2822 - ex. 2912 336ex. 2822 - ex. 2912 337ex. 2822 - ex. 2912 338ex. 2822 - ex. 2912 339ex. 2822 - ex. 2912 340ex. 2822 - ex. 2912 3502827 - ex. 2912 351ex. 2827 - ex. 2912 352ex. 2827 - ex. 2912 353ex. 2827 - ex. 2912 354ex. 2827 - ex. 2912 355ex. 2827 - ex. 2912 356ex. 2827 - ex. 2912 357ex. 2827 - ex. 2912 358ex. 2827 - ex. 2912 359ex. 2827 - ex. 2912 360ex. 2827 - ex. 2912 361ex. 2827 - ex. 2912 362ex. 2827 - ex. 2912 363ex. 2827 - ex. 2912 364ex. 2827 - ex. 2912 365ex. 2827 - ex. 2912 366ex. 2827 - ex. 2912 367ex. 2827 - ex. 2912 368ex. 2827 - ex. 2912 369ex. 2827 - ex. 2912 370ex. 2827 - ex. 2912 371ex. 2827 - ex. 2912 372ex. 2827 - ex. 2912 OPERAŢIUNI CU TITLURI ŞI OPERAŢIUNI DIVERSE 4103811 - ex. 399 411ex. 3811 - ex. 399 412ex. 3811 - ex. 399 413ex. 3811 - ex. 399 414ex. 3811 - ex. 399 415ex. 3811 - ex. 399 4203812 - ex. 399 421ex. 3812 - ex. 399 422ex. 3812 - ex. 399 423ex. 3812 - ex. 399 424ex. 3812 - ex. 399 425ex. 3812 - ex. 399 426ex. 3812 - ex. 399 427ex. 3812 - ex. 399 4303817 - ex. 399 431ex. 3817 - ex. 399 432ex. 3817 - ex. 399 433ex. 3817 - ex. 399 434ex. 3817 - ex. 399 435ex. 3817 - ex. 399 436ex. 3817 - ex. 399 437ex. 3817 - ex. 399 438ex. 3817 - ex. 399 439ex. 3817 - ex. 399 440ex. 3817 - ex. 399 441ex. 3817 - ex. 399 442ex. 3817 - ex. 399 443ex. 3817 - ex. 399 444ex. 3817 - ex. 399 4503821 - ex. 399 451ex. 3821 - ex. 399 452ex. 3821 - ex. 399 453ex. 3821 - ex. 399 454ex. 3821 - ex. 399 455ex. 3821 - ex. 399 4603822 - ex. 399 461ex. 3822 - ex. 399 462ex. 3822 - ex. 399 463ex. 3822 - ex. 399 464ex. 3822 - ex. 399 465ex. 3822 - ex. 399 466ex. 3822 - ex. 399 467ex. 3822 - ex. 399 4703827 - ex. 399 471ex. 3827 - ex. 399 472ex. 3827 - ex. 399 473ex. 3827 - ex. 399 474ex. 3827 - ex. 399 475ex. 3827 - ex. 399 476ex. 3827 - ex. 399 477ex. 3827 - ex. 399 478ex. 3827 - ex. 399 479ex. 3827 - ex. 399 480ex. 3827 - ex. 399 481ex. 3827 - ex. 399 482ex. 3827 - ex. 399 483ex. 3827 - ex. 399 484ex. 3827 - ex. 399 VALORI IMOBILIZATE 5104811 - ex. 499 5204812 - ex. 499 521ex. 4812 - ex. 499 522ex. 4812 - ex. 499 5304817 - ex. 499 531ex. 4817 - ex. 499 532ex. 4817 - ex. 499 533ex. 4817 - ex. 499 534ex. 4817 - ex. 499 5504821 - ex. 499 5604822 - ex. 499 561ex. 4822 - ex. 499 562ex. 4822 - ex. 499 5704827 - ex. 499 571ex. 4827 - ex. 499 572ex. 4827 - ex. 499 573ex. 4827 - ex. 499 574ex. 4827 - ex. 499 PROVIZIOANE Filele 01 şi 02 - mod. 4027 - COD POZIŢIEPLAN DE CONTURI 01 011Ex. 191 012Ex. 191 021Ex. 291 022Ex. 291 031Ex. 391 ex. 393 ex. 399 032Ex. 391 ex. 393 ex. 399 041Ex. 491 ex. 492 ex. 493 ex. 494 ex. 499 042Ex. 491 ex. 492 ex. 493 ex. 494 ex. 499 051Ex. 551 052Ex. 551 061Ex. 553 062Ex. 553 8111911 8121912 8212911 8222912 83139111 83239112 83339113 83439114 83639121 83739122 838393 839399 840491 84149211 84249212 84349221 84449222 84549231 84649232 84749233 84849234 8494924 8504925 851493 852494 853499 854551 855552 856553 857554 858555 859559 PROVIZIOANE Fila 03 - mod. 4027 - COD POZIŢIEPLAN DE CONTURI 01 PROVIZIOANE PENTRU CREANŢE RESTANTE ŞI ÎNDOIELNICE DIN OPERAŢIUNI INTERBANCARE 110ex. 1911 111ex. 1911 112ex. 1911 113ex. 1911 120ex. 1912 121ex. 1912 122ex. 1912 123ex. 1912 124ex. 1912 125ex. 1912 126ex. 1912 130ex. 1912 131ex. 1912 132ex. 1912 133ex. 1912 134ex. 1912 135ex. 1912 136ex. 1912 137ex. 1912 138ex. 1912 139ex. 1912 140ex. 1912 141ex. 1912 150ex. 1911 151ex. 1911 152ex. 1911 153ex. 1911 154ex. 1911 160ex. 1912 161ex. 1912 162ex. 1912 163ex. 1912 164ex. 1912 165ex. 1912 166ex. 1912 170ex. 1912 171ex. 1912 172ex. 1912 173ex. 1912 174ex. 1912 175ex. 1912 176ex. 1912 177ex. 1912 178ex. 1912 179ex. 1912 180ex. 1912 181ex. 1912 182ex. 1912 PROVIZIOANE PENTRU CREANŢE RESTANTE ŞI ÎNDOIELNICE DIN OPERAŢIUNI CU CLIENTELA 210ex. 2911 211ex. 2911 212ex. 2911 213ex. 2911 214ex. 2911 215ex. 2911 216ex. 2911 217ex. 2911 218ex. 2911 219ex. 2911 220ex. 2911 230ex. 2912 231ex. 2912 232ex. 2912 233ex. 2912 234ex. 2912 235ex. 2912 236ex. 2912 237ex. 2912 238ex. 2912 239ex. 2912 240ex. 2912 250ex. 2912 251ex. 2912 252ex. 2912 253ex. 2912 254ex. 2912 255ex. 2912 256ex. 2912 257ex. 2912 258ex. 2912 259ex. 2912 260ex. 2912 261ex. 2912 262ex. 2912 263ex. 2912 264ex. 2912 265ex. 2912 266ex. 2912 267ex. 2912 268ex. 2912 269ex. 2912 270ex. 2912 271ex. 2912 272ex. 2912 310ex. 2911 311ex. 2911 312ex. 2911 313ex. 2911 314ex. 2911 315ex. 2911 316ex. 2911 317ex. 2911 318ex. 2911 319ex. 2911 320ex. 2911 330ex. 2912 331ex. 2912 332ex. 2912 333ex. 2912 334ex. 2912 335ex. 2912 336ex. 2912 337ex. 2912 338ex. 2912 339ex. 2912 340ex. 2912 350ex. 2912 351ex. 2912 352ex. 2912 353ex. 2912 354ex. 2912 355ex. 2912 356ex. 2912 357ex. 2912 358ex. 2912 359ex. 2912 360ex. 2912 361ex. 2912 362ex. 2912 363ex. 2912 364ex. 2912 365ex. 2912 366ex. 2912 367ex. 2912 368ex. 2912 369ex. 2912 370ex. 2912 371ex. 2912 372ex. 2912 PROVIZIOANE PENTRU CREANŢE RESTANTE ŞI ÎNDOIELNICE DIN OPERAŢIUNI CU TITLURI ŞI OPERAŢIUNI DIVERSE 410ex. 399 411ex. 399 412ex. 399 413ex. 399 414ex. 399 415ex. 399 420ex. 399 421ex. 399 422ex. 399 423ex. 399 424ex. 399 425ex. 399 426ex. 399 427ex. 399 430ex. 399 431ex. 399 432ex. 399 433ex. 399 434ex. 399 435ex. 399 436ex. 399 437ex. 399 438ex. 399 439ex. 399 440ex. 399 441ex. 399 442ex. 399 443ex. 399 444ex. 399 450ex. 399 451ex. 399 452ex. 399 453ex. 399 454ex. 399 455ex. 399 460ex. 399 461ex. 399 462ex. 399 463ex. 399 464ex. 399 465ex. 399 466ex. 399 467ex. 399 470ex. 399 471ex. 399 472ex. 399 473ex. 399 474ex. 399 475ex. 399 476ex. 399 477ex. 399 478ex. 399 479ex. 399 480ex. 399 481ex. 399 482ex. 399 483ex. 399 484ex. 399 PROVIZIOANE PENTRU CREANŢE RESTANTE ŞI ÎNDOIELNICE AFERENTE VALORILOR IMOBILIZATE 510ex. 499 520ex. 499 521ex. 499 522ex. 499 530ex. 499 531ex. 499 532ex. 499 533ex. 499 534ex. 499 550ex. 499 560ex. 499 561ex. 499 562ex. 499 570ex. 499 571ex. 499 572ex. 499 573ex. 499 574ex. 499 REPARTIZAREA PLASAMENTELOR, RESURSELOR ŞI A ANGAJAMENTELOR DIN AFARĂ BILANŢULUI ÎN FUNCŢIE DE DURATA RĂMASĂ DE SCURS - mod. 4028 - COD POZIŢIEPLAN DE CONTURI 01 PLASAMENTE 0011113 - ex. 1911 0021114 - ex. 1911 0111312 - ex. 1911 0121313 - ex. 1911 0211412 - ex. 1911 0221413 - ex. 1911 031Ex. 1512 - ex. 1911 032Ex. 1512 - ex. 1911 1012011 - ex. 2911 1022021 - ex. 2911 1032031 - ex. 2911 1042041 - ex. 2911 1052051 2052 - ex. 2911 1062061 - ex. 2911 111Ex. 2312 - ex. 2911 112Ex. 2312 - ex. 2911 121Ex. 2412 - ex. 2911 122Ex. 2412 - ex. 2911 123Ex. 2412 - ex. 2911 201Ex. 30111 202Ex. 30111 203Ex. 30111 204Ex. 30111 21130211 30212 21230311 30312 - ex. 39111 - ex. 39112 2133041 - ex. 3912 22130251 30252 30253 30254 2223035 - ex. 3911 2233045 - ex. 3912 231401 RESURSE 3011121 3021122 3031123 3111322 3121323 3211422 3221423 331Ex. 1522 332Ex. 1522 401Ex. 2322 402Ex. 2322 411Ex. 2432 412Ex. 2432 413Ex. 2432 4212532 ex. 2551 ex. 2552 ex. 2553 ex. 2554 ex. 2555 ex. 2556 ex. 2558 ex. 2561 ex. 2562 ex. 2563 ex. 2564 ex. 2565 ex. 2566 ex. 2568 ex. 2581 ex. 2582 ex. 2583 ex. 2584 ex. 2585 4222533 4232541 424Ex. 2542 501Ex. 30121 502Ex. 30121 503Ex. 30121 504Ex. 30121 5213211 5223221 5233251 5243261 530531 540542 ANGAJAMENTE ÎN AFARA BILANŢULUI 611901 621902 630903 631904 7109219 7209229 7319211 7419221 REZULTATUL DIN OPERAŢIUNI CU INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE - mod. 4081 - COD POZIŢIEPLAN DE CONTURI 030Ex. 37911 040Ex. 37912 050Ex. 37921 060Ex. 37922 070Ex. 60179 ex. 60279 ex. 6037 ex. 60741 080Ex. 70179 ex. 70279 ex. 7037 ex. 70741 100Ex. 60741 110Ex. 70741 230Ex. 37911 240Ex. 37912 250Ex. 37921 260Ex. 37922 270Ex. 60742 280Ex. 70742 300Ex. 60742 310Ex. 70742 REPARTIZAREA PROFITULUI - mod. 4084 - COD POZIŢIEPLAN DE CONTURI 01 110Ex. 592 111Ex. 592 112Ex. 592 113Ex. 592 114Ex. 592 Capitolul V CONTROLUL SITUAŢIILOR FINANCIARE PERIODICE1. CONTROLUL SITUAŢIEI - mod. 4000 1.1. Controlul orizontal. Pentru fiecare linie din situaţia - mod. 4000 - se face controlul orizontal: adică se controlează ca totalul coloanei 6 să fie egal cu suma coloanelor de la 2 la 5 pentru Fila 01 (activ) şi ca totalul coloanei 5 să fie egal cu suma coloanelor de la 1 la 4 pentru Filele 02 şi 03 (pasiv şi conturile în afară bilanţului). 1.2. Controlul vertical. Fila 01 A01 = A10 A20 A25 A101 A30 A40 A50 A102 A70 A90 A10 = A11 A19 B01 = B10 B3A B20 B4A B5A B7A B80 B85 B99 B9J B102 B9K B9V C0A = C1A C2A C3A C4A E6A E7A E101 E102 E103 E105 E7H E70 E8A E104 E90 E97 F01 = F02 F10 F50 F6A F7A F80 F102 F9A F97 L98 = A01 B01 C0A F01 L0C Fila 02 G01 = G20 G25 G101 G30 G40 G49 G90 H01 = H10 H20 H40 H50 H7A H80 H6A H90 H98 J0A = J1A J5A J8G J8J J9A J9K K6A K65 K7A K101 K102 K103 K105 K104 K7H K8A K97 L01 = L9A L7A L7H L7L L60 L7M L7V L7W L7Z L5A L05 L10 L9M ± L90 ± L91 - L103 L99 = G01 H01 J0A L01 Fila 03 N8B = N8Q N8Z N9B = N9Q N9Z P104 = P112 P113 P105 = P114 P115 Q103 = Q108 Q114 Q108 = Q109 Q110 Q111 Q112 Q113 1.3. Control între totalul sumelor în interiorul situaţiei. Se va verifica ca totalul activului (poz. L98, col. 6, Fila 01) să fie egal cu totalul pasivului (poz. L99, col. 5, Fila 02). Nu este permisă nici o abatere. 2. CONTROLUL SITUAŢIEI - mod. 4014 2.1. CORELAŢII ÎNTRE SITUAŢIA - mod. 4014 ŞI SITUAŢIA - mod. 4000 2.2. Fila 01 din situaţia - mod. 4014 - (activ) a) Situaţia în lei/rezidenţi - mod. 4014 -relaţia- mod. 4000 - Fila 01 - coloana 1 Fila 01 - coloana 2 B11 B12 B19<=B10 B3F B3G B3H B3J B3L B3M B3P B3Q B103 B3Z=B3A B25 B26 B27 B29=B20 B4A=B4A B5G B60=B5A B7A=B7A B85<=B85 B99<=B99 F03 F05<=F02 F20<=F10 b) Situaţia în lei/nerezidenţi - mod. 4014 -relaţia- mod. 4000 - Fila 01 - coloana 2 Fila 01 - coloana 3 B11 B12 B19<=B10 B3F B3G B3H B3J B3L B3M B3P B3Q B103 B3Z=B3A B25 B26 B27 B29=B20 B4A=B4A B5G B60=B5A B7A=B7A B85<=B85 B99<=B99 F03 F05<=F02 F20<=F10 c) Situaţia în devize/rezidenţi Aceleaşi corelaţii ca pentru situaţia în lei/rezidenţi folosind ca bază: Situaţia - mod. 4014 -Situaţia - mod. 4000 - Fila 01Fila 01 Coloana 1Coloana 4 d) Situaţia în devize/nerezidenţi Aceleaşi corelaţii ca pentru situaţia în lei/nerezidenţi folosind ca bază: Situaţia - mod. 4014 -Situaţia - mod. 4000 - Fila 01Fila 01 Coloana 2Coloana 5 2.2.1. Fila 01 din situaţia - mod. 4014 - (pasiv) a) Situaţia în lei/rezidenţi - mod. 4014 -relaţia- mod. 4000 - Fila 01 - coloana 1 Fila 02 - coloana 1 H20<=H20 H40<=H40 H51 H52<=H50 H101 H102 H103<=H7A H80<=H80 H6A<=H6A H90<=H90 L5D L5N<=L5A b) Situaţia în lei/nerezidenţi Aceleaşi corelaţii ca pentru situaţia în lei/rezidenţi folosind ca bază: Situaţia - mod. 4014 -Situaţia - mod. 4000 - Fila 01Fila 02 Coloana 2Coloana 2 c) Situaţia în devize/rezidenţi Aceleaşi corelaţii ca pentru situaţia în lei/rezidenţi folosind ca bază: Situaţia - mod. 4014 -Situaţia - mod. 4000 - Fila 01Fila 02 Coloana 1Coloana 3 d) Situaţia în de vize/nerezidenţi Aceleaşi corelaţii ca pentru situaţia în lei/rezidenţi folosind ca bază: Situaţia - mod. 4014 -Situaţia - mod. 4000 - Fila 01Fila 02 Coloana 2Coloana 4 2.2.2. Fila 02 din situaţia - mod. 4014 - (activ) a) Situaţia în lei/rezidenţi - mod. 4014 -relaţia- mod. 4000 - Fila 02 - suma coloanelor 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 Fila 01 - coloana 2 B10<=B10 B3B B3C B104=B3A B3F B3H B3J B3L<=B3A B21 B22 B105=B20 B4B B4C B106=B4A B5B B5C B107=B5A B7B B7C B108=B7A B85<=B85 B99<=B99 B102<=B102 B9K<=B9K F03 F05<=F02 F103 F105<=F102 F09 F76<=F9A b) Situaţia în devize/rezidenţi Aceleaşi corelaţii ca pentru situaţia în lei/rezidenţi folosind ca bază: Situaţia - mod. 4014 -Situaţia - mod. 4000 - Fila 02Fila 01 Suma din coloanele 1, 2, 3, 4, 5 şi 6Coloana 4 2.2.3. Fila 02 din situaţia - mod. 4014 - (pasiv) a) Situaţia în lei/rezidenţi - mod. 4014 -relaţia- mod. 4000 - Fila 02 - suma coloanelor 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 Fila 02 - coloana 1 H20<=H20 H40<=H40 H51 H52<=H50 H104 H105 H106 H107 H108 H109<=H7A H110 H111 H112 H113 H114 H115<=H80 H116 H117 H118 H119 H120 H121<=H6A L5D L5N<=L5A b) Situaţia în devize/rezidenţi Aceleaşi corelaţii ca pentru situaţia în lei/rezidenţi folosind ca bază: Situaţia - mod. 4014 -Situaţia - mod. 4000 - Fila 02Fila 02 Suma din coloanele 1, 2, 3, 4, 5 şi 6Coloana 3 2.2.4. Fila 03 din situaţia - mod. 4014 - a) Situaţia în lei/nerezidenţi - mod. 4014 -relaţia- mod. 4000 - Fila 03 - suma coloanelor 1, 2 şi 3 Fila 01 - coloana 3 B3A=B3A B20=B20 B4A=B4A B5A=B5A B7A=B7A b) Situaţia în devize/nerezidenţi Aceleaşi corelaţii ca pentru situaţia în lei/nerezidenţi folosind ca bază: Situaţia - mod. 4014 -Situaţia - mod. 4000 - Fila 03Fila 01 Suma din coloanele 1, 2 şi 3Coloana 5 2.2.5. Fila 04 din situaţia - mod. 4014 - (activ) a) Situaţia în lei/rezidenţi - mod. 4014 -relaţia- mod. 4000 - Fila 04 - suma coloanelor 1 şi 2 Fila 01 - coloana 2 B81 B82=B80 B86 B87<=B85 B99<=B99 B102<=B102 B9K<=B9K F03 F05<=F02 F103<=F102 F09<=F9A b) Situaţia în devize/rezidenţi Aceleaşi corelaţii ca pentru situaţia în lei/rezidenţi folosind ca bază: Situaţia - mod. 4014 -Situaţia - mod. 4000 - Fila 04Fila 01 Suma din coloanele 1 şi 2Coloana 4 c) Situaţia în lei/nerezidenţi Aceleaşi corelaţii ca pentru situaţia în lei/rezidenţi folosind ca bază: Situaţia - mod. 4014 -Situaţia - mod. 4000 - Fila 04Fila 01 Coloana 3Coloana 3 d) Situaţia în devize/nerezidenţi Aceleaşi corelaţii ca pentru situaţia în lei/rezidenţi folosind ca bază: Situaţia - mod. 4014 -Situaţia - mod. 4000 - Fila 04Fila 01 Coloana 3Coloana 5 2.2.6. Fila 04 din situaţia - mod. 4014 - (pasiv) a) Situaţia în lei/rezidenţi - mod. 4014 -relaţia- mod. 4000 - Fila 04 - suma coloanelor 1 şi 2 Fila 02 - coloana 1 H11 H12=H10 H21 H22<=H20 H40<=H40 L5D L5N<=L5A b) Situaţia în devize/rezidenţi Aceleaşi corelaţii ca pentru situaţia în lei/rezidenţi folosind ca bază: Situaţia - mod. 4014 -Situaţia - mod. 4000 - Fila 04Fila 02 Suma din coloanele 1 şi 2Coloana 3 c) Situaţia în lei/nerezidenţi Aceleaşi corelaţii ca pentru situaţia în lei/rezidenţi folosind ca bază: Situaţia - mod. 4014 -Situaţia - mod. 4000 - Fila 04Fila 02 Coloana 3Coloana 2 d) Situaţia în devize/nerezidenţi Aceleaşi corelaţii ca pentru situaţia în lei/rezidenţi folosind ca bază: Situaţia - mod. 4014 -Situaţia - mod. 4000 - Fila 04Fila 02 Coloana 3Coloana 4 2.2.7. Fila 05 din situaţia - mod. 4014 - (activ) a) Situaţia în lei/nerezidenţi - mod. 4014 -relaţia- mod. 4000 - Fila 05 - suma coloanelor 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 Fila 01 - coloana 3 B10<=B10 B3B B3C B104=B3A B3F B3H B3J B3L<=B3A B21 B22 B105=B20 B4B B4C B106=B4A B5B B5C B107=B5A B7B B7C B108=B7A B85<=B85 B99<=B99 B102<=B102 B9K<=B9K F03 F05<=F02 F103 F105<=F102 F09 F76<=F9A b) Situaţia în de vize/nerezidenţi Aceleaşi corelaţii ca pentru situaţia în lei/nerezidenţi folosind ca bază: Situaţia - mod. 4014 -Situaţia - mod. 4000 - Fila 05Fila 01 Suma din coloanele 1, 2, 3, 4, 5 şi 6Coloana 5 2.2.8. Fila 05 din situaţia - mod. 4014 - (pasiv) a) Situaţia în lei/nerezidenţi - mod. 4014 -relaţia- mod. 4000 - Fila 05 - suma coloanelor 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 Fila 02 - coloana 2 H20<=H20 H40<=H40 H51 H52<=H50 H104 H105 H106 H107 H108 H109<=H7A H110 H111 H112 H113 H114 H115<=H80 H116 H117 H118 H119 H120 H121<=H6A L5D L5N<=L5A b) Situaţia în de vize/nerezidenţi Aceleaşi corelaţii ca pentru situaţia în lei/nerezidenţi folosind ca bază: Situaţia - mod. 4014 -Situaţia - mod. 4000 - Fila 05Fila 02 Suma din coloanele 1, 2, 3, 4, 5 şi 6Coloana 4 2.3. CORELAŢII ÎN INTERIORUL SITUAŢIEI - mod. 4014 - 2.3.1. Activ a) Situaţia în lei/rezidenţi - mod. 4014 -relaţia- mod. 4014 - Fila 01 - coloana 1 Fila 02 - suma coloanelor 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 B85=B85 B99=B99 F03=F03 F05=F05 F73=F73 b) Situaţia în devize/rezidenţi Aceleaşi corelaţii ca pentru Situaţia în lei/rezidenţi folosind ca bază: Situaţia - mod. 4014 -Situaţia - mod. 4014 - Fila 01Fila 02 Coloana 1Suma din coloanele 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 c) Situaţia în lei/nerezidenţi - mod. 4014 -relaţia- mod. 4014 - Fila 01 - coloana 2 Fila 05 - suma coloanelor 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 B85=B85 B99=B99 F03=F03 F05=F05 F73=F73 d) Situaţia în devize/nerezidenţi Aceleaşi corelaţii ca pentru Situaţia în lei/nerezidenţi folosind ca bază: Situaţia - mod. 4014 -Situaţia - mod. 4014 - Fila 01Fila 05 Coloana 2Suma din coloanele 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 2.3.2. Pasiv a) Situaţia în lei/rezidenţi - mod. 4014 -relaţia- mod. 4014 - Fila 01 - coloana 1 Fila 02 - suma coloanelor 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 H20=H20 H40=H40 H51=H51 H52-H52 H7A=H104 H105 H106 H107 H108 H109 H80=H110 H111 H112 H113 H114 H115 H6A=H116 H117 H118 H119 H120 H121 L5D=L5D L5N=L5N b) Situaţia în devize/rezidenţi Aceleaşi corelaţii ca pentru Situaţia în lei/rezidenţi folosind ca bază: Situaţia - mod. 4014 -Situaţia - mod. 4014 - Fila 01Fila 02 Coloana 1Suma din coloanele 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 c) Situaţia în lei/nerezidenţi - mod. 4014 -relaţia- mod. 4014 - Fila 01 - coloana 2 Fila 05 - suma coloanelor 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 H20=H20 H40=H40 H51=H51 H52=H52 H7A=H104 H105 H106 H107 H108 H109 H80=H110 H111 H112 H113 H114 H115 H6A=H116 H117 H118 H119 H120 H121 L5D=L5D L5N=L5N d) Situaţia în de vize/nerezidenţi Aceleaşi corelaţii ca pentru Situaţia în lei/nerezidenţi folosind ca bază: Situaţia - mod. 4014 -Situaţia - mod. 4014 - Fila 01Fila 05 Coloana 2Suma din coloanele 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 3. CONTROLUL SITUAŢIEI - mod. 4021 3.1. CORELATII ÎNTRE SITUAŢIA - mod. 4021 ŞI SITUAŢIA - mod. 4000 - mod. 4021 -relaţia- mod. 4000 - Fila 01 - coloana 1 Fila 01 - coloana 6 E5W<=C2A C3A L0C=L0C Fila 01 - coloana 1 L9B L9C L9E=Fila 02 - coloana 5 L9A L7C L109 L115 L116 L117 L7D=L7A L110 L111=L7H L7L=L7L L112 L113=L60 L7M=L7M L7V=L7V L7W=L7W L7Z=L7Z L5C L5F L5H L5M L5N =L5A L06 L07=L05 L21 L16 L114 L118 L119 L29=L10 L120 L121 L122 L123 L124=L90 L91=L91 L103=L103 4. CONTROLUL SITUAŢIEI - mod. 4023 CORELATII ÎNTRE SITUAŢIA - mod. 4023 ŞI SITUAŢIA - mod. 4000 - mod. 4023 -relaţia- mod. 4000 - Fila 01 - coloana 1 Fila 03 - coloana 5 Q1B Q1C Q1D Q1E=Q1A Q2B Q2C Q2D Q2E=Q2A Q3B Q3C Q3D Q3E=Q3A Q4B Q4C Q4D Q4E=Q4A Q5B Q5C Q5D Q5E=Q5A Q6B Q6C Q6D Q6E=Q6A Q7B Q7C Q7D Q7E=Q7A Q8B Q8C Q8D Q8E=Q8A 5. CONTROLUL SITUAŢIEI - mod. 4025 CORELAŢII ÎNTRE SITUAŢIA - mod. 4025 ŞI SITUAŢIA - mod. 4000 a) Operaţiuni în devize/rezidenţi - mod. 4025 -relaţia- mod. 4000 - Fila 01 - suma coloanelor 1, 2, 3, 4 şi 5 Fila 03 - coloana 1 P3D P3E=P3C P6D P6E=P102 Q3F<=Q3A Q6F<=Q6A Fila 01 - suma coloanelor 1, 2, 3, 4 şi 5 Fila 03 - coloana 3 P4D P4E=P101 P5D P5E=P4A P107 P108=P5A P109 P110=P6A Q4F<=Q4A Q5F<=Q5A Q7F<=Q7A Q8F<=Q8A b) Operaţiuni în devize/nerezidenţi - mod. 4025 -relaţia- mod. 4000 - Fila 02 - suma coloanelor 1, 2, 3, 4 şi 5 Fila 03 - coloana 2 P3D P3E=P3C P6D P6E=P102 Q3F<=Q3A Q6F<=Q6A Fila 02 - suma coloanelor 1, 2, 3, 4 şi 5 Fila 03 - coloana 4 P4D P4E=P101 P5D P5E=P4A P107 P108=P5A P109 P110=P6A Q4F<=Q4A Q5F<=Q5A Q7F<=Q7A Q8F<=Q8A 6. CONTROLUL SITUAŢIEI - mod. 4026 6.1. CORELAŢII ÎN CADRUL SITUAŢIEI - mod. 4026 6.1.1. Controlul vertical, Fila 02, coloanele 1 şi 2 110 = 111 112 113 120 = 121 122 123 124 125 126 130 = 131 135 131 = 132 133 134 135 = 136 137 138 139 140 141 150 = 151 152 153 154 160 = 161 162 163 164 165 166 170 = 171 176 171 = 172 173 174 175 176 = 177 178 179 180 181 182 210 = 211 212 213 214 215 216 217 218 219 220 230 = 231 232 233 234 235 236 237 238 239 240 250 = 251 262 251 = 252 253 254 255 256 257 258 259 260 261 262 = 263 264 265 266 267 268 269 270 271 272 310 = 311 312 313 314 315 316 317 318 319 320 330 = 331 332 333 334 335 336 337 338 339 340 350 = 351 362 351 = 352 353 354 355 356 357 358 359 360 361 362 = 363 364 365 366 367 368 369 370 371 372 410 = 411 412 413 414 415 420 = 421 422 423 424 425 426 427 430 = 431 437 431 = 432 433 434 435 436 437 = 438 439 440 441 442 443 444 450 = 451 452 453 454 455 460 = 461 462 463 464 465 466 467 470 = 471 477 471 = 472 473 474 475 476 477 = 478 479 480 481 482 483 484 520 = 521 522 530 = 531 532 532 = 533 534 560 = 561 562 570 = 571 572 572 = 573 574 6.1.2. Corelaţii între Fila 01 şi Fila 02 a) Situaţia în lei - mod. 4026 -relaţia- mod. 4026 - Fila 02 - coloana 1 Fila 01 - suma coloanelor 1 şi 2 110=A106 120=A107 130=A108 150=A109 160=A110 170=A111 210=B110 230=B111 250=B112 310=B113 330=B114 350=B115 410=E117 420=E118 430=E119 450=E120 460=E121 470=E122 510=F125 520=F126 530=F127 550=F128 560=F129 570=F130 b) Situaţia în devize Aceleaşi corelaţii ca pentru situaţia în lei folosind ca bază: Situaţia - mod. 4026 -Situaţia - mod. 4026 - Fila 02 - coloana 2Fila 01 - suma coloanelor 3 şi 4 6.2. CORELAŢII ÎNTRE SITUAŢIA - mod. 4026 ŞI SITUAŢIA - mod. 4000 a) Situaţia în lei/rezidenţi - mod. 4026 -relaţia- mod. 4000 - Fila 01 - coloana 1 Fila 01 - coloana 2 A106 A107 A108=A102 A109 A110 A111=A70 A80<=A20 A25 A101 A30 A40 A50 A102 A70 A90 B110 B111 B112=B102 B113 B114 B115=B9K B9S<=B10 B20 B3A B4A B5A B7A B80 B85 B99 B9J B102 B9K B9V E117 E118 E119=E104 E120 E121 E122=E90 E95<=C1A C2A C3A C4A E6A E7H E104 E90 E97 F125 F126 F127=F102 F128 F129 F130=F9A F9R<=F02 F10 F7A F80 F102 F9A F97 Fila 01 - coloana 1 Fila 03 - coloana 1 Q90<=N1B N1R N3B N5A N8B P1C P1G P3C P4A P5A Q1A Q3A Q5A Q7A P105 P106 b) Situaţia în lei/nerezidenţi Aceleaşi corelaţii ca pentru situaţia în lei/rezidenţi folosind ca bază: Situaţia - mod. 4026 -Situaţia - mod. 4000 - Fila 01Fila 01 - coloana 3 Coloana 2şi Fila 03 - coloana 2 c) Situaţia în devize/rezidenţi Aceleaşi corelaţii ca pentru situaţia în lei/rezidenţi folosind ca bază: Situaţia - mod. 4026 -Situaţia - mod. 4000 - Fila 01Fila 01 - coloana 4 Coloana 3şi Fila 03 - coloana 3 d) Situaţia în de vize/nerezidenţi Aceleaşi corelaţii ca pentru situaţia în lei/rezidenţi folosind ca bază: Situaţia - mod. 4026 -Situaţia - mod. 4000 - Fila 01Fila 01 - coloana 5 Coloana 4şi Fila 03 - coloana 4 7. CONTROLUL SITUAŢIEI - mod. 4027 7.1. CORELAŢII ÎN CADRUL SITUAŢIEI - mod. 4027 7.1.1. Controlul vertical, Fila 03, coloanele 1 şi 2 110 = 111 112 113 120 = 121 122 123 124 125 126 130 = 131 135 131 = 132 133 134 135 = 136 137 138 139 140 141 150 = 151 152 153 154 160 = 161 162 163 164 165 166 170 = 171 176 171 = 172 173 174 175 176 = 177 178 179 180 181 182 210 = 211 212 213 214 215 216 217 218 219 220 230 = 231 232 233 234 235 236 237 238 239 240 250 = 251 262 251 = 252 253 254 255 256 257 258 259 260 261 262 = 263 264 265 266 267 268 269 270 271 272 310 = 311 312 313 314 315 316 317 318 319 320 330 = 331 332 333 334 335 336 337 338 339 340 350 = 351 362 351 = 352 353 354 355 356 357 358 359 360 361 362 = 363 364 365 366 367 368 369 370 371 372 410 = 411 412 413 414 415 420 = 421 422 423 424 425 426 427 430 = 431 437 431 = 432 433 434 435 436 437 = 438 439 440 441 442 443 444 450 = 451 452 453 454 455 460 = 461 462 463 464 465 466 467 470 = 471 477 471 = 472 473 474 475 476 477 = 478 479 480 481 482 483 484 520 = 521 522 530 = 531 532 532 = 533 534 560 = 561 562 570 = 571 572 572 = 573 574 7.1.2. Corelaţii între Fila 02 şi Fila 03 a) Situaţia în lei - mod. 4027 -relaţia- mod. 4027 - Fila 03 - coloana 1 Fila 02 - coloana 1 110 150<=811 120 130 160 170<=812 210 310<=821 230 250 330 350<=822 410 420 430 450 460 470=839 510 520 530 550 560 570=849 b) Situaţia în devize Aceleaşi corelaţii ca pentru situaţia în lei folosind ca bază: Situaţia - mod. 4027 -Situaţia - mod. 4027 - Fila 03 - coloana 2Fila 02 - coloana 2 7.2. CORELAŢII ÎNTRE SITUAŢIA - mod. 4027 ŞI SITUAŢIA - mod. 4000 - mod. 4027 -relaţia- mod. 4000 - Fila 01 - suma coloanelor 1, 2, 3 şi 4 Fila 01 - coloana 1 011 012=A20 A25 A101 A30 A40 A50 A102 A70 A90 021 022=B10 B3A B20 B4A B5A B7A B80 B85 B99 B9J B102 B9K B9V 031 032<=C3A C4A E70 E104 E90 041 042<=F10 F6A F7A F80 F102 F9A Fila 01 - suma coloanelor 1, 2, 3 şi 4 Fila 02 - coloana 5 051 052<=L10 061 062<=L10 Fila 02 - suma coloanelor 1 şi 2 Fila 01 - coloana 1 811 812=A20 A25 A101 A30 A40 A50 A102 A70 A90 821 822=B10 B3A B20 B4A B5A B7A B80 B85 B99 B9J B102 B9K B9V 831 832 833 834=C3A 836 837=C4A 838=E70 839=E104 E90 840=F10 841 842 843 844 845 846 847 848 849 850<=F6A 851<=F7A 852<=F80 853=F102 F9A Fila 02 - suma coloanelor 1 şi 2 Fila 02 - coloana 5 854 855 856 857 858 859=L10 8. CONTROLUL SITUAŢIEI - mod. 4028 8.1. CORELATII ÎNTRE SITUAŢIA - mod. 4028 ŞI SITUAŢIA - mod. 4000 a) Situaţia în lei PLASAMENTE - mod. 4028 -relaţia- mod. 4000 - Fila 01 - suma coloanelor 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 Fila 01 - suma coloanelor 2 şi 3 001<=A20 002<=A20 011<=A101 012<=A101 021<=A30 022<=A30 031 032<=A40 101<=B10 102<=B3A 103<=B20 104<=B4A 105<=B5A 106<=B7A 111 112<=B80 121 122 123<=B85 201 202 203 204<=C1A 211<=C2A 212<=C3A 213<=C4A 221 222 223<=C2A C3 A C4A 231<=F02 RESURSE - mod. 4028 -relaţia- mod. 4000 - Fila 01 - suma coloanelor 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 Fila 02 - suma coloanelor 1 şi 2 301 302 303<=G20 311<=G101 312<=G101 321<=G30 322<=G30 331 332<=G40 401 402<=H10 411 412 413<=H20 421 422 423 424<=H7A H80 H6A 501 502 503 504<=J1A 521=J8G 522=J8J 523=J9A 524=J9K 530<=L5A 540<=L05 ÎN AFARA BILANŢULUI - mod. 4028 -relaţia- mod. 4000 - Fila 01 - suma coloanelor 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 Fila 03 - suma coloanelor 1 şi 2 611=N1B 621=N1M 630=N1R 631=N2Y 710=N8Z 720=N9Z 731=N8Q 741=N9Q b) Situaţia în devize ... Aceleaşi corelaţii ca pentru situaţia în lei, înlocuind: Activ: - în situaţia - mod. 4000 - Fila 01, coloanele 2 3 cu Fila 01, coloanele 4 5; Pasiv: - în situaţia - mod. 4000 - Fila 02, coloanele 1 2 cu Fila 02, coloanele 3 4; În afara bilanţului: - în situaţia - mod. 4000 - Fila 03, coloanele 1 2 cu Fila 03, coloanele 3 4. 9. CONTROLUL SITUAŢIEI - mod. 4080 CORELATII ÎN CADRUL SITUAŢIEI - mod. 4080 Fila 01 1) W01 = W05 W40 X0A X3A X5A X6A X7A Z1A Z2A W05 = W2A W30 W2A = W2B W2E W101 W2H W2M W2Z W27 W101 = W102 W103 W104 W2H = W2J W2K W2L W2M = W2N W2P W2Z = W20 W21 W25 W40 = W6A W80 W6A = W6B W7A W7N W7V W7Z W78 W6B = W6C W105 W6E W6D W6F W6G W6H W7A = W7B W7L W7N = W7P W7S W7Z = W70 W73 W75 X0A = X0B X0E X0K X1A X2A X2P X23 X27 X0K = X0L X0Q X0R X1A = X1B X1G X3A = X3B X4A X4W X3B = X3C X3V X3L X3Z X4A = X4C X4P X4E X4V X5A = X5C X5D X5K X5W X6A = X6B X6D X7A = X7B X8A Z0A Z0P X7B = X7G X7J X8A = X8B X8G Z0A = Z0C Z0F Z0M Z1A = Z1B Z1K Z1T Z10 Z15 Z1T = Z1V Z1W Z1X Z2A = Z2F Z2K Z2P Z2R 2) Z3A = Z3B Z4A Z4D Z4F Z5A Z6A Z3B = Z3C Z3D Z4F = Z4L Z4R Z5A = Z5B Z5E Z5L Z6A = Z6B Z6E Z101 Z102 Z103 Z6Z Z6Z = Z124 Z125 Z126 3) Z8A = Z8C Z8D Z8E Z112 Z8V Z8W Z8X Z8Y Z8C = Z104 Z105 Z8D = Z106 Z107 Z8E = Z108 Z111 Z8F Z108 = Z109 Z110 Z112 = Z113 Z114 Z118 Z114 = Z115 Z116 Z117 Z8V = Z119 Z120 Z121 Z127 Z128 Z122 4) Z134 = W01 Z3A Z8A Z7A Z90 = Z123 5) Z99 = Z134 Z90 Fila 02 1) S01 = S0S S40 T0A T3A T5A T6A T7A V1A V2A S05 = S2A S30 S2A = S2B S2E S101 S2H S2M S2Z S101 = S102 S103 S104 S2H = S2J S2K S105 S2M = S2N S2P S2Z = S20 S21 S25 S40 = S6A S80 S6A = S6X S6B S6H S6S S106 S73 S75 S6B = S6C S6F S6H = S6N S6P S106 = S107 S108 S109 S75 = S76 S77 S78 T0A = T0B T0E T0K T1A T2A T23 T27 T0K = T0M T0R T1A = T1B T1G T2A = T2F T2K T2N T2Z T3A = T3B T4A T3B = T3C T3L T3Q T3V T3Z T4A = T4B T4E T4H T4P T4Z T5A = T5C T5D T5H T6A = T6B T6D T7A = T7B T8A V0A V0Z T7B = T7G T7J T8A = T8B T8G V0A = V0C V0F V0M V1A = V1B V1Z V2A = V2F V2K V2P 2) V3A = V3B V3E V103 V3E = V101 V102 V170 V3H 3) V4A = V105 4) V106 = V107 V112 V113 V114 V126 V107 = V108 V109 V110 V111 V114 = V115 V116 V117 V118 V119 V120 V121 V121 = V122 V123 V124 V125 5) V6A = V6B V6E V6H V6L V6Z V6L = V6M V6N V6Z = V153 V154 V155 V156 V157 6) V7G = V127 V128 7) V8A = V129 V132 V135 V141 V8V V8X V8Z V8Y V129 = V130 V131 V132 = V133 V134 V135 = V136 V139 V140 V136 = V137 V138 V141 = V142 V143 V147 V143 = V144 V145 V146 V8V = V148 V149 V150 V171 V172 V151 8) V167 = S01 V3A V4A V106 V6A V7G V8A 9) V90 = V152 V99 = V167 V90 Fila 03 Z131 = Z134 - V167 dacă Z134 > V167 Z131 = 0 dacă Z134 = V167 V164 = V167 - Z134 dacă V167 > Z134 V164 = 0 dacă Z134 = V167 Z131 - V164 = Z134 - V167 Z132 = Z90 - V90 dacă Z90 > V90 Z132 = 0 dacă Z90 = V90 V165 = V90 - Z90 dacă V90 > Z90 V165 = 0 dacă Z90 = V90 Z132 - V165 = Z90 - V90 Z133 = Z99 - V99 dacă Z99 > V99 Z133 = 0 dacă Z99 = V99 Z133 = Z131 - V164 Z132 - V165 dacă (Z131 Z132) > (V164 V165) V166 = V99 - Z99 dacă V99 > Z99 V166 = 0 dacă Z99 = V99 V166 = V164 - Z131 V165 - Z132 dacă (V164 V165) > (Z131 Z132) Z133 - V166 = Z99 - V99 V92 = V160 V161 V162 - Z129 Z95 = Z133 - V166 - V92 dacă Z133 - V166 V92 >= 0 V95 = V166 V92 - Z133 dacă Z133 - V166 V92 < 0 Z95 - V95 = Z133 - V166 - V92 Capitolul VI CRITERII MINIMALE PRIVIND PROGRAMELE INFORMATICE UTILIZATE ÎN DOMENIUL FINANCIAR - CONTABIL1. Sistemul de prelucrare automată a datelor la nivelul fiecărei unităţi patrimoniale trebuie să asigure condiţiile necesare efectuării controlului legal. La elaborarea şi adaptarea programelor informatice vor fi avute în vedere următoarele: a) În privinta controlului intern: ... - asigurarea cuprinderii în procedurile de prelucrare a respectării prevederilor reglementărilor în vigoare, precum şi posibilitatea actualizării acestora în funcţie de modificările intervenite în legislaţie; - cunoaşterea adecvată a funcţiilor sistemului de prelucrare a datelor de către personalul implicat şi respectarea acestora; - gestionarea pachetelor de produse program, asigurarea protecţiei lor împotriva unor accesari neautorizate, realizarea confidenţialităţii datelor în sistemul informatic; - stabilirea tipului de suport pentru păstrarea datelor de intrare, intermediare sau de ieşire; - soluţionarea eventualelor erori care pot să apară în funcţionarea sistemului. b) În privinta controlului extern: ... - verificarea completa sau prin sondaj a modului de funcţionare a procedurilor de prelucrare prevăzute de sistemul informatic; - verificarea totală sau prin sondaj a operaţiunilor economico-financiare înregistrate în contabilitate, astfel încât acestea să fie efectuate în concordanta stricta cu prevederile actelor normative care le reglementează; - verificarea prin teste de control a programului informatic utilizat. 2. Sistemele de prelucrare automată a datelor în domeniul financiar-contabil trebuie să răspundă la următoarele criterii considerate minimale: a) să asigure concordanta stricta a rezultatului prelucrarilor informatice cu prevederile actelor normative care le reglementează; ... b) sa precizeze tipul de suport care asigura prelucrarea datelor în condiţii de siguranţă; ... c) sa precizeze cu claritate sursa, conţinutul şi apartenenţa fiecărei date. Fiecare data înregistrată în contabilitate trebuie să se regaseasca în conţinutul unui document scris, la care să poată avea acces atât beneficiarii cat şi organele de control; ... d) să asigure listele operaţiunilor efectuate în evidenţa contabilă pe bază de documente justificative care să fie numerotate în ordine cronologică, interzicandu-se inserari, intercalari, precum şi orice eliminari sau adăugiri ulterioare; ... e) să asigure reluarea automată în calcul a soldurilor conturilor obţinute anterior; ... f) să asigure conservarea datelor pe o perioadă de timp care să respecte prevederile art. 24 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată; ... g) să se precizeze procedurile şi suportul magnetic extern de arhivare a produselor-program, a datelor introduse, a situaţiilor financiare sau a altor documente, cu posibilitatea de reintegrare în sistem a datelor arhivate; ... h) sa nu permită inserari, modificări sau eliminari de date pentru o perioadă închisă; ... i) să asigure următoarele elemente constitutive ale înregistrărilor contabile: ... - data efectuării înregistrării contabile a operaţiunii; - jurnalul de origine în care se regăsesc înregistrările contabile; - numărul paginii sau numărul curent al înregistrării în jurnalul de origine; - numărul documentului justificativ sau contabil (atribuit de emitent); j) să asigure confidenţialitatea şi protecţia informaţiilor şi a programelor prin parole, cod de identificare pentru accesul la informaţii, copii de siguranţă pentru programe şi informaţii; ... k) să asigure listari clare, inteligibile şi complete care să conţină următoarele elemente de identificare în antet sau pe fiecare pagina, după caz: ... - tipul documentului sau a situaţiei; - denumirea unităţii patrimoniale; - perioada la care se referă informaţia; - datarea listarilor; - paginarea cronologică; - precizarea programului informatic şi a versiunii utilizate; l) să asigure listarea ansamblului de situaţii financiare şi documentele de sinteza necesare conducerii operative a unităţii; ... m) să asigure respectarea conţinutului de informaţii prevăzut în machetele formularelor elaborate de Banca Naţionala a României şi avizate de Ministerul Finanţelor Publice, în cazul editării acestora cu ajutorul tehnicii de calcul; ... n) să permită, în orice moment, reconstituirea conţinutului conturilor, listelor şi informaţiilor supuse verificării. Toate soldurile conturilor trebuie să fie rezultatul unei liste de înregistrări şi al unui sold anterior al acelui cont. Fiecare înregistrare trebuie să aibă la baza elemente de identificare a datelor supuse prelucrării; ... o) sa nu permită: ... - deschiderea a doua conturi cu acelaşi număr; - modificarea numărului de cont în cazul în care au fost înregistrate date în acel cont; - suprimarea unui cont în cursul exerciţiului curent sau aferent exerciţiului precedent, dacă acesta conţine înregistrări sau sold; - editarea a doua sau mai multor documente de acelaşi tip cu acelaşi număr şi conţinut diferit de informaţie; p) să permită suprimarea unui cont care nu are înregistrări pe parcursul a cel puţin doi ani (exercitii financiare), în mod automat sau manual; ... q) să se prevadă în documentaţia produsului informatic, modul de organizare şi tipul sistemului de prelucrare: ... - monopost sau multipost; - monosocietate sau multisocietate; - reţea de calculatoare; - portabilitatea fisierelor de date; r) sa precizeze tipul de organizare pentru culegerea datelor: ... - preluări pe loturi cu control ulterior; - preluări în timp real cu efectuarea controlului imediat; - combinarea celor două tipuri; s) să permită culegerea unui număr nelimitat de înregistrări pentru operaţiunile contabile; ... t) sa posede documentaţia tehnica de utilizare a programelor informatice necesare exploatării optime a acestora; ... u) să respecte reglementările în vigoare cu privire la securitatea datelor şi fiabilitatea sistemului de prelucrare. ... 3. Elaboratorii de programe informatice au obligaţia de a prevedea, prin contractele de livrare a programelor informatice, clauze privind întreţinerea şi adaptarea produselor livrate, precum şi clauze privind eliminarea posibilităţilor de modificare a procedurilor de prelucrare a datelor de către utilizatori. 4. Unităţile de informatica sau persoanele care efectuează lucrări cu ajutorul tehnicii de calcul poarta răspunderea prelucrării cu exactitate a informaţiilor din documente, iar beneficiarii răspund pentru exactitatea şi realitatea datelor pe care le transmit pentru prelucrare. 5. Responsabilităţile ce revin personalului unităţii cu privire la utilizarea tehnicii de calcul se stabilesc prin regulamente interne. -------------