LEGE nr. 282 din 12 decembrie 2011 pentru modificarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 56/2010 privind accesibilizarea fondului forestier naţional EMITENT PARLAMENTUL Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 882 din 13 decembrie 2011Parlamentul României adoptă prezenta lege.     Articolul UNIC La articolul 5 alineatul (1) din Legea nr. 56/2010 privind accesibilizarea fondului forestier naţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 23 martie 2010, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: "a) până la 10% din valoarea masei lemnoase vândute şi încasate în condiţiile legii provenite din produse principale şi accidentale I, aprobat prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;". Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR ROBERTA ALMA ANASTASE PREŞEDINTELE SENATULUI MIRCEA-DAN GEOANĂ Bucureşti, 12 decembrie 2011. Nr. 282. -------