CONVENŢIE*) din 20 mai 1987 privind simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri, adoptată la Interlaken la 20 mai 1987**),*1),*2) EMITENT ACT INTERNAŢIONAL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.032 bis din 21 noiembrie 2005 _________ *) Adoptata de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 151 din 10 noiembrie 2005, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.032 din 21 noiembrie 2005. **) Traducere. CONVENȚIE privind simplificarea formalităților în comerțul cu mărfuri, adoptată la Interlaken la 20 mai 19871,2*) 1) Convenția între Comunitatea Economică Europeană și Republica Austria, Republica Finlanda, Republica Islanda, Regatul Norvegiei, Regatul Suediei și Confederația Elvețiană privind simplificarea formalităților în comerțul cu mărfuri. JO nr. L 134 din 22.05.1987, p. 0002—0077. 2) Text consolidat, actualizat la 25.06.2003. *) Traducere. 2. În sensul prezentei convenţii, prin ăţară terţă" se înţelege orice ţară care nu este parte contractantă la prezenta convenţie. 3. Începând cu data la care aderarea unei ţări în calitate de nouă parte contractantă devine efectivă în conformitate cu articolul 11 bis, orice referire la ţările AELS făcută în convenţie se aplică mutatis mutandis la această ţară, şi aceasta numai în sensul prezentei convenţii. 3 Articolul 2 Atunci când mărfurile fac obiectul comerţului între părţile contractante, formalităţile aferente acestui tip de comerţ se efectuează prin completarea unui document unic având la bază un formular de declaraţie; modelele acestui formular se găsesc în anexa I la prezenta convenţie. Documentul unic poate fi folosit, după caz, ca declaraţie sau document de export, tranzit sau import. Articolul 3 Pe lângă documentul unic, una dintre părţile contractante poate solicita documente administrative suplimentare numai dacă: - sunt cerute în mod expres în vederea respectării legislaţiei în vigoare în una din părţile contractante pentru care folosirea unui document unic nu este suficientă; - sunt necesare în conformitate cu prevederile acordurilor internaţionale la care este parte; - sunt solicitate operatorilor pentru a le permite ca, la cerere, să poată beneficia de un avantaj sau o facilitate specială. Articolul 4 1. Nimic din conţinutul acestei convenţii nu împiedică părţile contractante să aplice proceduri simplificate, fie că acestea sunt bazate sau nu pe folosirea informaticii, pentru o cât mai mare simplificare a activităţii titularilor operaţiunilor comerciale. 2. Procedurile simplificate pot consta, în particular, în a permite operatorilor să nu prezinte biroului vamal nici mărfurile în cauză şi nici declara a aferentă acestora, sau în a permite întocmirea unei declaraţii incomplete. ln astfel de cazuri, declaraţia, care cu acordul autorităţilor competente poate fi globală periodică, trebuie prezentată ulterior în termenul stabilit de autorităţile respective. În cazurile menţionate la alin. (1), titularilor de operaţiuni comerciale li se poate permite ca în locul documentului unic să folosească documente comerciale. 3 Recomandarea m.1/93 a Comisiei mixte CEE-AELS privind simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri din 23 septembrie 1993 care amendează Convenţia din 20 mai 1987 privind simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri JO m. L 036 din 14.02.1996, p.0027 - 0028 Articolul 6 1. Declaraţia trebuie completată într-una din limbile oficiale ale părţilor contractante care este acceptată de autorităţile competente din ţara în care se efectuează formalităţile de export sau tranzit. Dacă este cazul, autoritatea vamală din ţara de destinaţie sau de tranzit poate solicita declarantului sau reprezentantului acestuia în ţara respectivă o traducere a declaraţiei respective în limba oficială sau într-una din limbile oficiale ale acelei ţări. 2. Prin derogare de la dispoziţiile alin. (1), declaraţia trebuie completată într-una din limbile oficiale ale ţării importatoare, în toate situaţiile când declaraţia în ţara respectivă se realizează pe exemplare ale formularului de declaraţie, altele decât cele prezentate autorităţilor vamale din ţara de export sau de plecare. Articolul 7 1. Declarantul sau reprezentantul acestuia poate folosi, pentru fiecare etapă a unei operaţiuni care presupune comerţul cu mărfuri între părţile contractante, exemplare ale declaraţiei necesare pentru îndeplinirea formalităţilor referitoare numai la etapa respectivă, la care pot fi anexate, după caz, exemplarele necesare pentru îndeplinirea formalităţilor referitoare la una sau alta dintre etapele ulterioare ale operaţiunii în cauză. 2. Avantajul rezultat din dispoziţiile alin. (1) nu face obiectul respectării vreunei condiţii speciale impuse de către autorităţile competente. Totuşi, fără să se aducă atingere dispoziţiilor specifice cu privire la grupajul de mărfuri, autorităţile competente pot prevedea ca formalităţile legate de regimul de export şi tranzit să fie îndeplinite pe acelaşi formular, prin intermediul exemplarelor corespunzătoare formalităţilor respective. Articolul 8 În cazurile menţionate la art. 7, autorităţile competente se asigură, în măsura în care acest lucru este posibil, de concordanţa datelor înscrise pe exemplarele de declaraţie completate în diferitele etape ale operaţiunii în cauză. Asistentă administrativă ' Articolul 9 1. Pentru a asigura buna funcţionare a comerţului între părţile contractante şi pentru a facilita depistarea oricărei abateri sau încălcări, autorităţile vamale ale ţărilor respective îşi furnizează, pe bază de reciprocitate, la cerere sau atunci când consideră că aceasta este în interesul unei alte părţi contractante, din proprie iniţiativă, toate informaţiile disponibile (inclusiv constatări şi rapoarte administrative) care pot servi la aplicarea corectă a prezentei convenţii. 2. Asistenţa poate fi retrasă sau refuzată, total sau parţial, atunci când ţara căreia i-a fost adresată cererea consideră că această asistenţă ar fi în detrimentul securităţii sale, al ordinii publice sau al altor interese fundamentale, sau că ar reprezenta violarea unui secret industrial, comercial sau profesional. 3. Dacă asistenţa este retrasă sau refuzată, decizia şi motivele pentru aceasta trebuie anunt,ate fără întârziere t,ării solicitante. 4. Dacă autoritatea vamală a unei ţări solicită asistenţă pe care nu o poate acorda la rândul său dacă i se solicită acest lucru, ea trebuie să menţioneze acest fapt în cerere. Răspunsul la o astfel de cerere este la latitudinea autorităţii vamale căreia i-a fost adresată solicitarea. 5. Informaţiile obţinute potrivit alin. (1) se folosesc numai pentru îndeplinirea obiectivelor prezentei convenţii şi trebuie să li se acorde aceeaşi protecţie de către ţara care le primeşte ca şi altor informaţii de aceeaşi natură, potrivit legislaţiei naţionale din acea ţară. Informaţiile astfel obţinute pot fi folosite în alte scopuri numai cu aprobare scrisă din partea autorităţii vamale care le-a furnizat şi sunt supuse oricăror restricţii impuse de autoritatea respectivă. Comisia mixtă Arlicolul 10 1. Prin prezenta convenţie se înfiinţează o comisie mixtă în care sunt reprezentate toate părţile contractante ale acestei convenţii. 2. Comisia mixtă se pronunţă de comun acord. 3. Comisia mixtă se reuneşte ori de câte ori este necesar, dar cel puţin o dată pe an. Oricare dintre părţile contractante poate solicita convocarea unei reuniuni. 4. Comisia mixtă adoptă propriul regulament de funcţionare, care cuprinde, inter alia, dispoziţii cu privire la convocarea de reuniuni, la desemnarea preşedintelui şi durata mandatului acestuia. 5. Comisia mixtă poate hotărî înfiinţarea oricărui sub-comitet sau grup de lucru care o poate ajuta în îndeplinirea sarcinilor ce îi revin. Articolul 11 1. Comisiei mixte îi revine obligatia să administreze prezenta conventie şi să se asigure de corecta ei aplicare.' În acest scop, comisia sus-menţi nată este informată în mod regulat de către părţile contractante cu privire la experienţa acumulată în aplicarea convenţiei, face recomandări şi, în situaţiile prevăzute la alin. (3), decide. 2. În mod special, comisia mixtă recomandă: (a) modificări la prezenta convenţie; (b) orice altă măsură ce se impune pentru aplicarea acesteia. 3. Comisia mixtă adoptă, prin decizie, modificările ce trebuie aduse anexelor prezentei convenţii, facilităţile vizate la articolul 4 paragraful 3 ultimul alineat şi invitaţiile ce vor fi adresate ţărilor terţe, în sensul articolului 1 paragraful 2, în vederea aderării acestora la prezenta convenţie în conformitate cu articolul 11 bis. Părţile contractante pun în aplicare aceste decizii, cu exceptia invitaţiilor ce vor fi adresate ţărilor terţe, în conformitate cu propria lor legislaţie. 4 4. Dacă reprezentantul unei părţi contractante în comisia mixtă acceptă o decizie sub rezerva aplicării dispoziţiilor constituţionale, în cazul în care nu este menţionată nici o dată, acea decizie intră în vigoare în prima zi a celei de-a doua luni de la primirea notificării că respectiva rezervă a fost ridicată. 5. Deciziile comisiei mixte vizate la paragraful 3 prin care ţările terţe sunt invitate să adere la prezenta convenţie sunt transmise Secretariatului General al Consiliului Comunităţilor Europene, care le comunică ţărilor terţe interesate împreună cu textul convenţiei în vigoare la acea dată. 6. Începând cu data vizată la paragraful 5, ţările terţe interesate pot fi reprezentate prin observatori în cadrul comisiei mixte, al sub-comitetelor şi al grupurilor de lucru. 5 Aderarea tărilor terte ' ' Articolul 11 bis 1. Orice ţară terţă căreia îi este adresată o invitaţie în acest sens de către depozitarul convenţiei, pe baza deciziei comisiei mixte, poate deveni parte contractantă la prezenta convenţie. 2. Ţara terţă invitată devine parte contractantă la prezenta convenţie prin depunerea unui instrument de aderare pe lângă Secretariatul General al Consiliului Comunităţilor Europene. Acestui instrument îi este anexată o traducere a convenţiei în limba sau în limbile oficiale ale ţării care aderă. 3. Aderarea devine efectivă în prima zi a celei de-a doua luni care urmează depunerii instrumentului de aderare. 4. Depozitarul notifică tuturor părţilor contractante data depunerii instrumentului de aderare precum şi data la care aderarea devine efectivă. 5. Recomandările şi deciziile vizate la articolul 11 paragrafele 2 şi 3 care sunt adoptate de comisia mixtă între data vizată la paragraful 1 al prezentului articol şi cea la care aderarea devine efectivă sunt, de asemenea, comunicate ţării terţe invitată prin intermediul Secretariatului General al Consiliului Comunităţilor Europene. O declaraţie privind acceptarea acestor acte este înscrisă fie în instrumentul de aderare, fie într-un instrument separat depus pe lângă Secretariatul General al Consiliului Comunităţilor Europene în primele şase luni de la comunicare. Dacă această declaraţie nu este depusă în acest termen, aderarea este considerată nulă. 6 4 Recomandarea m.1/93 a Comisiei mixte CEE-AELS privind simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri din 23 septembrie 1993 care amendează Convenţia din 20 mai 1987 privind simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri JO m. L 036 din 14.02.1996, p.0027 - 0028 5 Recomandarea m.1/93 a Comisiei mixte CEE-AELS privind simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri din 23 septembrie 1993 care amendează Convenţia din 20 mai 1987 privind simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri JO m. L 036 din 14.02.1996, p.0027 - 0028 6 Recomandarea m.1/93 a Comisiei mixte CEE-AELS privind simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri din 23 septembrie 1993 care amendează Convenţia din 20 mai 1987 privind simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri JO m. L 036 din 14.02.1996, p.0027 - 0028 Dispoziţii finale Articolul 12 Fiecare parte contractantă ia măsurile adecvate pentru a se asigura că dispoziţiile prezentei convenţii sunt aplicate în mod efectiv şi armonios, ţinând seama de necesitatea de a se reduce pe cât posibil formalităţile impuse comerţului şi de necesitatea soluţionării reciproc avantajoase a tuturor dificultăţilor apărute în urma aplicării respectivelor dispoziţii. Articolul 13 Părţile contractante se informează reciproc cu privire la dispoziţiile pe care le adoptă pentru aplicarea prezentei convenţii. Articolul 14 Anexele la această convenţie sunt parte integrantă a acesteia. Articolul 15 1. Prezenta convenţie se aplică, pe de o parte, teritoriilor în care este aplicabil Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene potrivit condiţiilor prevăzute în acest Tratat şi, pe de altă parte, teritoriilor ţărilor membre AELS. 2. Prezenta convenţie se aplică şi Principatului Lichtenstein pe toată perioada în care acesta rămâne legat de Confederaţia Elveţiană printr-un tratat de uniune vamală. Articolul 16 Oricare dintre părţile contractante se poate retrage din prezenta convenţie cu un preaviz de 12 luni adresat în scris depozitarului prevăzut la art.17, care va informa toate celelalte părţi contractante. Articolul 17 1. Prezenta convenţie intră în vigoare la 1 ianuarie 1988, cu condiţia ca înainte de 1 noiembrie 1987 părţile contractante să fi depus instrumentele de ratificare la Secretariatul General al Consiliului Comunităţilor Europene, care funcţionează în calitate de depozitar. 2. Dacă prezenta convenţie nu intră în vigoare la 1 ianuarie 1988, acest lucru va avea loc în prima zi a celei de-a doua luni după depunerea ultimului instrument de ratificare. 3. Depozitarul informează părţile contractante cu pnvIre la data depunerii instrumentului de ratificare de către fiecare dintre părţile contractante şi la data intrării în vigoare a convenţiei. Articolul 18 Prezenta convenţie, redactată într-un exemplar original unic în limbile daneză, olandeză, engleză, finlandeză, franceză, germană, greacă, islandeză, italiană, norvegiană, portugheză, spaniolă şi suedeză, toate textele fiind în egală măsură autentice, se depune la arhiva Secretariatului General al Consiliului Comunităţilor Europene, care va trimite câte o copie certificată fiecăreia dintre părţile contractante. Întocmită la lnterlaken, la 20 mai 1987. 7 7 Nu face parte din textul publicat oficial în J.O. - COMUNITATEA EUROPEANĂ □ ...A BIROU DE EXPEDIERE/OE EXPORT 1 DECLARAŢIE I 1 J1 Exped or!E11portator Ne 3 Formulare I 5 Articole 4 Liste de incărc 6 Total colete t:: o C. 13 Destlrntar Ne ., 'C ., '.5, )( Q. ., 9 Responsabil financiar Ne. 10Ţaraprimei 13 PAC !'C !:!. 2 ii .Q... 14Dedarant/ Reprezentant Ne ldest. 15Ţara de expediere/de export 16Ţara de origine 15 Cod ţ exped./export ,1 h1 17Ţara de destinaţie [Codţacădeit;:;ţ;, I =., 18 ldent1tatea şi naţiona tatea niJOculli de transport la plecare l21Ident1tateaş1naţiona tateaniJloculli detransportact111caretrecefrontiera [LO Condiţii de F\lrarB I I i-c2 Monedaşivaloareatotalfactur::ită I I 23 Curs de schinbr I Nî'"'ateîc,,cţ;,; l251v1oddetransport f'Glvloddetransport Ila frontieră I interior 27 Locu de incărcare 28 In1ormaţi1 financiare şi bancare l-•1-•, ,l"',rn•a•, , ;, ,, ,--"""'------- 3 D L o ca ;, a; , , rra=o ae fo e t■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■ j1Loleteş1 descrierea Mărci şi numere - Nr. contailer(e)-Numărul şi natura r2Mcol 33 CodU mărfurilor I I I mărfurilor INe I 34 Cod ţară origine 35 Greutate brutto(kg) al h1 j7 REGIM I I jB Greutate netto(kg) 39 Conlilgent 44 Menţiuni speciale/ Documente prezentate/ Certificate şi autorizaţii 40 Declaraţie sumarăi□ocumeni precedent 41 Un ăţi suplimentare Cod MS I ;-·········································t-!4"'5v ,!"',,, c.e.,t!-7,,;--.- ;""'c; 47 Calculul impozităriUr Tip Baza de calcula impozitului Procent Cuantum i i MP 48 Report de plată 49 Identificarea antrepozitului B INFORMA.ŢII CONTABILE 51 Birouri de tranzit prevăzute 50 Principal obligat reprezertatprin Locul si data: Totat Ne Semnătura· :cBIROU DE Ft_ECAAE I I I I I I I I I I I I I I I (şiţărO ._ ....._ ■ 52 Gara ie ne11alab ă pertru D CONTROLAT LA BIROOL DE PLECARE Ştampila: Rezutat Cod 3 Birou de destinaţie ( şi ţara) ocusidata: Sigiii a icate marcaJe: Termen (data limită): Sermătura Număr Semnătura şi numele dedarantului / reprezentantului E CONTROLAT LA BIROUL DE EXPEDIERE/OE EXPORT - COMUNITATEA EUROPEANĂ A BIROU DE EXPEDIERE/DE EXPORT "1-D""EC-LA""RA""Ţ""IE ...,. Ne 2 credcocfaportatoe t: o C. ... 3 Formulare I I 5 Articole 4 Liste de 1ncărc 6 Total colete r Ne.deeefee; ; "CI âl i;; 8 Destinatar Ne. 9 Responsabil financiar Ne ... C. )( ... "C I:!! I"-·' .li r.J 'fii 'li! 2 14Declarant/ Reprezentant Ne. 18IdentitateaşinaţionalitalBamijloculuidBtransportlapleccm, 119 Cte 10Ţara primei ldest 15Ţara de expediere/de export 16Ţara de origine O Condiţii de li11rare 15 Cod ţ. exped./export ,1 lbl 17Ţara de destinaţie 13 PAC C. ::a I I I i5. )( .E.. 21 Id entitatea şi naţionalitate a mijlo eului de transport activ care trece frortiera 22 lvloneda şi11aloareatotalfacturffiă I I 23 Curs de schimb w r6Modde.trcmsport 25 Mod de transport 27 Locul de indlrcare 2t1ln ormaţiifincinciare şi bancare ., .,.,._.,Il_a frontieră IInte rI0 r :c'9 Birou de ieşire _..,,,,.,......,.._..,.,....,... 30 Localizare a mărfurilor .. ........,......................................................................................................................... 2 ;::11 Colele ŞI descrierea mărfurilor r Mărci şi numere- Nr. container(e)-Numărul şi natura 2Mcol 33 Codul mărfurilor INe I I I 134Cod ţaăorigile 135 Greutate brutto(kg) ,1 h1 137 REGIM I 138 Greutate netto(kg) 39 Contingent 40 Declaraţie sumară/Docurnert precedent 41 Un ăţi suplimentare autorizaţii ..........................................i,,C.,o"d'"M•S•. _.I..,_ , 45 Valoare statistică ! ! 47 Laicului impozitărilor Tip Baza de calcula impozitului Procent Cuantum lv1P 48 Report de plată ' 49 ldenlificarea artrepozitului B INFORMA.ŢII CONTABILE 51 Birouri de tranzit 5Pr0incipal obligat reprezentat prin Locul si data Total Ne Semnătura :cBIROU DE PLECARE I I I I I I I I I I I I I I I · ■ 52 Garanţie nevalabilăpBntru Cod 3 Birou de de stilaţie ( şi ţara) D CONTROLAT LA BIROUL DE PLECARE Ştampila Rezultat oe sidata S igi li i aplicate marcaje Termen (data limită) Semnătura Număr Semnătura şi numele declarantului/reprezentantului - COMUNITATEA EUROPEANĂ A BIROU DE EXPEDIERE/OE EXPORT '",""oE""c"'LA""RA"'cr"", IE ,. l=ip,dlocfaport,toc Ne 3 I 3 Formulare I 5 Articole 4 Liste de încărc 6 Total colete ... '® t: o C. 1o:: 1=J Destinatar Ne 9 Responsabil financiar Ne I '.3, ., 10Ţaraprimei ldest. 1 11 Ţac, t"""ct 13 PAC 14Declarantl Reprezentant Ne c 2 C. ., :e C. E 18 Identitatea şi naţionalitatea mijlocului de transport la plecare 15Ţara de e)(pediere/de e)(port 16Ţara de origine 120 Condiţii de F\lrare 15Codţ expecUexport al lbl 17Ţara de destinaţie w I I I [.!1 Id entitatea şi naţionalitate a mijlo eului de transport activ care trece frontiera [.!2 Monedaşivaloareatotalfacturată I I 23 Curs de schinb f,!5 Mod de transport r6 Mod de transport 27 Locul de incărcare 28 Informaţii fi"ianciare şi bancare ....._.....,,. ll,a_fronlier11 [c:'9 Birou de ieşire ..l1_nter1or ....,,,_...,.._..,.,...,... jQ Localizare a mărfurilor .. ........,......................................................................................................................... r 3 31 Colele ŞI descrierea mărfurilor Mărci şi numere- Nr. container(e)-Numărul şi natura 2Mcol 33 CodU mărfurilor INe I I I j4 Cod ţară origine j5 Greutate brutto(kg) al h1 :::7 REGIM I :::8 Greutate netto(kg) 39 Corfogenl 40 Declaraţie sumară/Document pre ce denl 41 Unităţi suplimer1are Cod MSI autorizaţii .,,••,••,••,••,••,••,••,••,••,••,••,••,►•• .4.-6v"',""1oa_,ct.e..,,,ti-,- i--,că ! ! 47 l...alculul impozitărilor Tip Baza de calcula impozitului Procent Cuantum MP 48 Report de plată ' 49 Identificarea antrepozitului B INFORMA.ŢII CONTABILE 51 Birouri de tranzit pre11ăzute 50 Principal obligat reprezentat prin Locul si data Total Ne Semnătura· :C BIROU DE PLECARE I I I I I I I I I I I I I I I (şi ţăr '------------------------------------------=-· --· 52 Garanţie nevalabilă pentru Cod 3 Birou de destinaţie ( şi ţara) D CONTROLAT LA.BIROUL DE PLECARE Ştampila: ocusidata: Rezultat S igi li i aplicate marcaJe Termen (d3ta limită) SemnMura Număr Semnătura şi numele dedarantului I reprezentantului - □ COMUNITATEA EUROPEANĂ I.! E)(peditor/Exportator Ne 1 DECLARAŢIE I A BIROU DE EXPEDIERE/OE EXPORT 4 3 Formulare I 5 Articole 4 Liste de 1ncărc G Total colete I ., C: ., ".C, "C 'eS 2 :2i Q. i.:, :;; ., i5. E w )( 13 Destinatar Ne. 14Declarant/ Reprezentant Ne. 18 Identitatea şi naţionalitatea mijlocului de transport la plecare 119 c,, r I 121 ldentitateaşinaţionalitateamijlocului detransportactivcaretrecefrontiera NOTĂ IMPORTANTĂ Dacă acest document este utilizat exclusiv pentru justificarea STATUTULUI COMUNITAR AL MĂRFURILOR CARE NU CIRCULA SUB REGIMUL DE TRANZIT COMUNITAR, în acest scop sunt necesare numai informaţiile din rubricile 1,2,3,5,14 ,31,32,35 ,54,şi ,dacă este cazul, 4,33 ,38,40 şi 44 15Ţara de expediere/de export 17Ţara de destinaţie I 125 Mod de transport I Loc• de iocăcc,,, Ila frontieră I ! r 4 31 Colete şI descrierea mărfurilor Mărci şi numere- Nr. container(e)-Numărul şi natura 2Articol 33 Codul mărfurilor 1N, 35 Greutate brutto(kg) 38 Greutate netto(kg) 40 DeclaraţiB sumară/DocumBnt prBcBdBnt I 44, :, r ş, autorizaţii .---- LJ i i i 55Transbordare Locul şi ţara ldBntitatBaşinaţionalitateanouluimijlocdBtransport: Locu şi ţara: I ldBntitatea şi naţiona tatea noului mLJloc dB transport: I etc I 1(1)Identitateanouluicontainer c,, I 1(1) ldenUa!M nouUi container· I FVlZA AUTORITĂTILO (1) Comp letaţi 1 dacă DA sau O dacă NU Noile sigilii Numk marcaJe· (1) Completaţi 1 dacă DA sau O dacă NU I Noile sigilii· Nurffir marcaJe· R COMPETENTE SBmnatura: Ştampila Semnat1Ja Ş:ampila: 51 Birouri dB tranzit O Principal obligat Ne Semnătura ;cBIROU DE Ft.ECAAE I I I I I I I I I I I reprezentat prin I I I Locul si data I I - --· 52 Garanţie nBvalabilăpBntru Cod 3 Birou de destinaţie ( şi ţara) D CONTROLAT LA BIROUL DE PLECARE Ştampila Rezultat oe sidata: S igi li i aplicate marcaje Termen (data limită) Semnătura Număr SemnăturaşinumBle dBdarantului/reprBzentantuUi 56 AJte incidente în cursul transportului Relatarea faptelor şi măsurile luate G VlIA AJJTORIT AŢILOR COMPETENTE H CONTROL ULTERIOR (Dad documentul este utilizat pentru Justificare a statutului co mun ar al mărfurilor) CERERE DE CONTROL Controlulautenticităţiiacestuidocumentsialexactilă\iiinformaţiilorpecarele conţine este cerut Locul şi data Semnătura Ştampila· REZULTATUL CONTROLULUI □Acestdocument(1) a fost corect vizat de biroul vamal irw:licat şi informaţiile pe care le conţile sunt exacte □ nu corespunde condiţiilor de autentidate şi conformitate necesare (a se vedea obsef"llaţiile de maiJos) Locul şi data Semnătura Ş:ampila· Observaţii (1)CompletaţicuunX menţiunea aplicabil/I I CONTROLAT LA BIROUL DE DESTINAŢIE (TRANZIT COMUNITAR) Data sosirii Controlul sigiliilor: Observaţii Exemplarul nr.5 returnat ladatade dupaînregistrareasub Ne. Semnătura· Ş:ampila· - COMUNITATEA EUROPEANĂ 1 DECLARAŢIE 5 0 p,d0oc,faportatoc N; I !'2!! ::, - E o u ·;::; .!!:,! E 13 Destilatar Ne 3 Formulare I 5 Articole 4 Liste de incărc 6 Total colete I ::, ! 2 C...: C. 'ii .E.. Iii 18 ldent1tatea şi naţiona t::1tea niJloculli de transport l::1 plecare l21Ident1tateaş1naţiona tateaniJloculli detransportact111caretrecefrontiera 119 CI;. I I 15Ţara de e1::pediere/de e)(port RETURNAT LA: 17Ţara de destinaţie I 125 lvlod de transport Ila frontieră I 5 r7 Locu de iocă;ca;e J1Loleteş1 descriere::1 mărfurilor Mărci şi numere - Nr. contailer(e)-Nllllărul şi natura 2Articol r IN; 33 CodU mărfurilor I 35 Greutate brutto(kg) 38 Gr1rntate netto(kg) 40 Declaraţie sumară/Document precedent I 44 Menţiuni speciale/ Documente prezentate/ Certificate şi autorizaţii 55 Transbordare LocU şi ţara: Locul şi ţara r ::.J i i I Identitatea şi naţiona tatea noUui mijloc de transport Identitatea şi naţionalitatea nouUi m loc de transport· I Cir I I(1)1derHateanouU1contal"ler· Ctr I 1(1) ldentrtatea noului container· I (1) Completaţi 1 dacă DA sau O dac:11 NU (1) Completaţi 1 dad DA sau O dad NU I F \.1ZA AUTORITĂTILO Noile sigilii· Nurrăr marcaJe Noile sigilii Nurrăr· marcaJe· R COMPETENTE Semnat1Ja Ştampila Semnatura: Ş:ampila: 51 Birouri de tranzit prevăzute (şiţ11rO 52 Gara ie ne11alab ă pentru 50 Prioc1pal obligat N; Semnătura reprezertatprin Locu si data· I I I I Cod :cBIROU DE Ft_ECAAE I I I I I I I I I I I I I I I i I j3 Birou de destinaţie ( şi ţara) I D CONTROLAT LA BIROOL DE PLECARE Ştampila: Rezutat Sigilii a icate marcaw Termen (data limit;;i) Sermăturn Nunăr 56 Alte incidente în cursultransportulli Relatarea faptelor şi măsurile luate G VlZA AUTORIT AŢILOR COlvlPEîENTE I CONTROLAT LA BIROUL DE DESTINAŢIE (TRANZIT COMUNITAR) Data sosirii Controlul sigiliilor: Observaţii Exemplarul nr.5 returnai ladatade dupaînregistrareasub Ne. Semnătura· Ş:ampila· TRft.NZIT COMUNrfM -RECIPISA ( se completeaza de cel interesat inainte de a prezenta documentul biroului de destinaţie) Se certifică prin prezenta c§ documentul ..emis.de biroul11amal Ştampila biroului de destinaţie: şiţara)subnr afostprezentatşipănăînprezentnuafostconstatatăniciocontra11enţieprivindexpedierealacaresereferăacestdocument. Semnătura· COMUNITATEA EUROPEANĂ l"""""'""'!"""!"'""'" IA61ROU DE DESTINAŢIE I 1 DECLARAŢIE -6 l=ip,dlocfapo rt,toc Ne 3 Formulare I 5Articole 4 Liste de încărc 6 Total colete 1=J Destinatar Ne 9 Responsabil financiar Ne 10Tarcl ulimBi 11 Ţarii de tranz/ 112 Elemente pentru 11aloarB lprov 1 lprod.. 13 PAC 5i 2 C. :;; iS. E 14De clarantl Reprezentant Ne 15Ţara de expediere/de export 16Ţara de origine 15 Cod ţ exped./export al h1 17Ţara de destinaţie [Codţac,de;ti:;ţie 18Identitateasinaţionalitateamijloculuidetransportlasosi-e w 119 Cte 20Condiţii de li11rare r I I I [.!1 Id entitatea şi naţionalitate a mijlo eului de transport activ care trece frontiera 2 lvtoneda şi 11aloarea total facturată I I 23 Curs de schinb Nat"te,"ocţiei f,!5 Mod de transport r6 Mod de transport 27 Locul de descărcare 28 Informaţii financiare şi bancare ....._..,,.,,. ,I_la.f.ro,n.t.ie.ră [c:'9 Birou de intrare ..l1_nter1or ....,,,_...,.._..,.,...,... jQ Localizarea mărfurfor .. ........,......................................................................................................................... 6 31 Colele ŞI descrierea mărfurilor r Mărci şi numere- Nr. container(e)-Numărul şi natura 2Articol 33 Codul mărfurilor INe I I I j4 Cod ţară origine 5 Greutate brutto(kg) ,1 h1 36 Preferinţe j7 REGIM I 8 GreutalB netto(kg) 39 Corfr1genl 40 DeclaraţiB sumară/Document precedent r 41 Un ăţi suplimentare 42 Preţ articol Cod MS Aj,stace 43 Cod 1 IME autorizaţii .........................................►..46""v'"',1""oa_ce,.,t..,.,ti-,- i,...,.,------ ! ! 47 l...alculul impozitărilor Tip Baza de calcula impozitului Procent Cuantum MP 48 Report de plată ' 49 Identificarea antrepozitului B INFORMA.ŢII CONTABILE 51 Birouri de tranzit pre11ăzute 50 Principal obligat reprezentat prin Locul si data Total Ne Semnătura :C BIROU DE PLECARE I I I I I I I I I I I I I I I (şi ţăr '-------------------------------------------=-· --· 52 Garanţie nevalabilă pentru Cod 3 Birou de destinaţie ( şi ţara) J CONTROU..T LA BIROUL DE DESTINAŢIE oe sidata: Semnătura şi numele dedarantului / reprezentantului J CONTROLAT LA BIROUL DE DESTINA.ŢIE - COMUNITATEA EUROPEANĂ .-..---..... IA BIROU DE DESTINAŢIE I 1 DECLARAŢIE N; 7 credcocfaportato; 3 Formulare I 5 Articole 4 Liste de 1ncărc G Total colete Q) c: 'i· t: Q) "C ; Q) "C 13 Destinatar Ne. 9 Responsabil financiar Ne. I-• ti '"(.J ' 10Tara ultimei 11 Ţara de tranz/ 112 Elemente pentru 11aloare lprov 1 lprod .. 13 PAC ţ;j 2 Q) 1: .C..I. ta C. 14Declarant/ Reprezentant Ne. 18 Identitatea sinaţionalitatea mijlocului de transport la sosi-e 15Ţara de expediere/de export 16Ţara de origine 119 CI; O Condiţii de li11rare 15 Cod ţ exped./export al h1 17Ţara de destinaţie r [ Cod ţacăd7:;ţ;, Q) E I I I fii 121Identitateaşinaţionalitateamijlocului detransportactivcaretrecefrontiera 22 lvloneda şi 11aloarea total facturată I I 23 Curs de schimb Nî'"'at;îc,,q;,; [25 Mod de transport r6 Mod de.trcmsport Ila frontieră l1nter1or 27 Locul de descărcare mlnormaţiifinanciareşibancare ., ., .,_..,... ,. ....,,,,.,......,.._..,.,...,... .. ---1..,......................................................................................................................... 7 [,!9 l::Irou de intrare 30 Localizarea mărfurfor 31 Colete şI descrierea Mărci şi numere- Nr. container(e)-Numărul şi natura r2Mcol 33 Codul mărfurilor I I mărfurilor IN; I 34 Cod ţară origine G5 Greutate brutto(kg) ,1 h1 36 Preferinţe 37 REGIM I GB Greutate netto(kg) 39 Cortingent 40 Declaraţie sumară/Document precedent 41 Un ăţi suplimentare 42 Preţ articol 43 Cod 1 IME ......................................... Cod MS rAj,stace autorizaţii 47 Laicului impozitărilor Tip Baza de calcula impozitului Procent Cuantum i i i MP 48 Report de plată 46 Valoare statistică 49 Identificarea antrepozitului B INFORMA.ŢII CONTABILE 51 Birouri de tranzit Total O Principal obligat N; Semnătura reprezentat prin Locul si data ;cBIROU DE Ft_ECAAE · I I I I I I I I I I I I I I I - --· 52 Garanţie nevalabilă pentru Cod 3 Birou de destinaţie ( şi ţara) J CONTROLAT LA BIROUL DE DESTINAŢIE oe sidata: Semnătura şi numele dedarantului/reprezentantului COMUNITATEA EUROPEANĂ .........,""'!'""'" IA61ROU DE DESTINAŢIE I 1 DECLARAŢIE 8 JpedOocA=,portatoc N; - 3 Formulare I 5 Articole 4 Liste de încărc 6 Total colete .l.e, C: t.i, 'C ::, !=I Destinatar N; 9 Responsabil financiar N; 10Tara ultimei 11 Ţcira de tranz/ 112 Elemente pentru 11aloarB lpro11. 1 lprod.. 13 PAC ., 14Dedarantt Reprezentant N; C. le 1b Ţara de e)(pediere/de e)(p□rt 15 Cod ţ exped./export al h1 [Codţac,de;ti:;ţie ., iS. E >< w 18 Identitatea si naţiona tatea niJloculli de transport la sosire [21 Identitatea şi naţiona tatea tTijlocului de transport acti11 care trece frontiera 16Ţara de origine 119 CI;. r:20 Condiţii de F\lrare I I r,!2 Monedaşivaloareatotalfacturată I I 17Ţara de destinaţie 23 Curs de schinb r I ""i'"''t;,"ocţiei I [25lvloddelransport rGlvlodde-lran-sport Ila frontieră ntenor 27 Locul de descărcare 28Informaţii fi"ianciare şi bancare ...,._.,...,,....,_..,.... .. ..,,,,.,.....,.._..,.,. .. ---1,..,......................................................................................................................... 8 31 Colete şI descrierea mărfurilor [29 Birou de intrare Mărci şi numere - !'.. contailer(e)-NumărU şi nat1Ja 30 Localizarea mărfurfor r 2Articol IN; 33 CodU mărfurilor I I I [j4 Cod ţară origine j5 Greutate brutto(kg) al h1 36 Preferinţe [j7 REGIM I :::B Greutate netto(kg) 39 Corfogent 44 Menţiuni speciale/ Documente prezentate/ Certificate şi 40 Declaraţie sumară/Docume ni precedent r 41 Unităţi suplimertare 42 Preţ articol Cod MS Aj,stace 43 Cod 1 IME autorizaţii •········································.4.""'5 v'"',""1,,-c, ..,1...,.,ti...,.i""că ! ! 4 LalcUul impozitărilor Tip Baza de calcul a impozitului Procent Cuantum MP 48 Report de plată ' 49 Identificarea antrepozitului B INFORMA.ŢII CONT!"BILE 51 Birouri de tranzit prevăzute Totat 50 Principal obligat N; Semnătura· reprezertatprin LocU si data: :C BIROU DE PLECARE I I I I I I I I I I I I I I I (şiţărO '-------------------------------------------=-· --· 52 Garani;ie ne11alab ă pertru Cod 3 Birou de destinaţie ( şi ţara) J CONTRCT..A T LA. BIROUL DE DESTINAŢIE ocusidata: Semnătura şi numele dedarantulli / reprezentantului Apendicele 2 MODELUL DE FORMULAR AL DOCUMENTULUI UNIC PREVĂZUT LA ART.1 ALIN. (1) LIT. (b) DIN ANEXA 1110 10În spaţiul situat sub rubricile 15 şi 17 ale exemplarului 4/5, poate fi înscrisă o traducere a termenilor ăDe returnat la" în finlandeză, islandeză, norvegiană şi suedeză. COMUNITATEA EUROPEANĂ 1 Ne ......-- ......-. IABIROLL DE EXPEDIERE/OE EXPORT/OE DESTINAŢIE 1 DECLARAŢIE I t:: o .)(, ., Formulare I 5 Articole 4 Liste de incărc 6 Total colete C. e .!: '§· 13 Destinatar Ne. 9 Responsabil financiar Ne. ., ., "C '.6, .)(, "".C', e C. "C !l . 1O Ţara p.dest 111 Ţara tranzact/ 112 Elemente pentru 11aloare lu.prov. lprod.. 13 PAC e 2 "C !l. i.:, 2 C. 14Declarant/ Reprezentant Ne. 15Ţara de expediere/de export 15 Cod ţ exped./export al lbl 16Ţara de origine 17Ţara de destinaţie i.:, .C... i"i' .E, w )( ::a ii .E, w )( 18Identitateaşinaţionalitateamijloculuidetransportlapleccm:i!lasosire 121 ldentitateaşinaţionalitateamijlocului detransportactivcaretrecefrortiera 119 etc I I [20 Condiţii de F\lrarB I I 122 Monedaşivaloareatotalfactur::it11 3 Curs de schinb I [25 Mod de transport r6 Mod de.trcmsport llafrontier11 l1nter1or 27 Locul deîndrcare/descărcare ILtJ In ormaţi1 financiare şi bancare ., ..,._..,._.., .,..,......,.........._ .... .....,,,..,......,.._....,..,.....,... ---1..,......................................................................................................................... 1 6 l...O ele şI descrierea [,!9 Biroul de ie şire/ de intrare Mărci şi numere- Nr. container(e)-Numărul şi natura 30 Localizare a mărfurilor r2Mcol 33 CodU mărfurilor I I mărfurilor 1N, I 34 Cod ţară origine 35 Greutate brutto(kg) ,1 h1 36 Preferinţe 37 REGIM I 38 Greutate netto(kg) 39 Contingent 40 Declaraţie sumarăi□ocument pre ce denl autorizaţii 47 Laicului impozitărilor Tip Baza de calcula impozitului Procent Cuantum MP 48 Report de plată 41 Un ăţi suplimentare 42 Preţ articol r •........................................ Cod MS Aj,stace i 46 Valoare statistică i i 49 Identificarea antrepozitului B INFORMA.ŢII CONTABILE 51 Birouri de tranzit Total O Principal obligat Ne Semnătura· reprezentat prin Locul si data 1C BIROU DE Ft_ECAAE · I I I I I I I I I I I I I I I - --· 52 Garanţie nevcilabilăpentru Cod 3 Birou de destinaţie (şi ţara) D/J CONTROLUL LA BIROUL DE PLECARE/DE DESTINA ŢIE Rezultat Ştampila: ocusidata: S igi li i aplicate marcaje Termen (data limită) Semnătura Număru Semnătura şi numele dedarantului / reprezentantului E/J CONTROLAT LA BIROUL DE EXPEDIERE/OE EXPORT/OE DESTINAŢIE COMUNITATEA EUROPEANĂ 2 N; .........,""!'""'" IA61ROLL DE EXPEDIERE/OE EXPORT/OE DESTINAŢIE 1 DECLARAŢIE I t:: Q. o .).( . ... 3 Formulare I 5 Articole 4 Liste de încărc 6 Total colete ... ii· 'C C: !=I Destinatar N; 9 Responsabil financiar N; oa;l ... .. Q. 'C '.i.:.i '.C.. ... .)(.. e 'C I-• 1O Ţara p.dest 111 Ţcira trcinzact/ 112 Elemente pentru 11aloarB 13 PAC e u lu.prov. lprod.. .. '"' "' I-· 'iii u i 14Dedarantt Reprezentant N; 1b Ţara de e)(ped1ere/de e)(p□rt 15 Cod ţ exped./export [Codţac,de;ti:;ţie 'iii i 2 Q. :a C...: 2 .. C...: .Q... w .E.. C. 18 Identitatea şi naţiona tatea niJloculli de transport la plecare/la sosire al h1 16Ţara de origine 17Ţara de destinaţie I I 119 Ctc. r:20 Condiţii de F\lrare r""t'' C. )( .E.. w )( 1 Identitatea şi naţiona tatea tTijlocului de transport acti11 care trece frontiera r,!2 Monedaşivaloareatotalfacturată I I I 23 Curs de schinb '',"ocţiei [25lvloddelransport rGlvlodde-lran-sport Ila frontieră I ntenor 27 Locul de încărcare/descărcare 28Informaţii fi"ianciare şi bancare ...,._...,._..,,,,....,.,.._.,.,....,...... _ [29 Biroul de ieşire/ de intrare _..,,,,.,.....,.._..,.,, . 1,..,..,..,..,..,..,..,..,..,..,..,..,..,..,..,..,..,..,..,..,..,..,..,..,..,..,..,..,..,..,..,..,..,..,..,..,..,..,..,.., ..,. 30 Localizarea mărfurfor 2 7 .::11 Colele şI descrierea mărfurilor Mărci şi numere - t-.. contailer(e)-NumărU şi natu-a r 2Articol IN; 33 CodU mărfurilor I I I I [.::14 Cod ţară origine .::15 Greutate brutto(kg) al h1 36 Preferinţe [.::17 REGIM I .::18 Greutate netto(kg) 39 Corfogenl 40 Declaraţie sumară/Document pre ce denl r 44 Menţiuni speciale/ Documente prezentate/ Certificate şi 41 Unităţi suplimertare 42 Preţ articol Cod MS Aj,stace 43 Cod 1 IME autorizaţii 4 LalcUul impozităriliJr Tip Baza de calcul a impozitului Procent Cuantum MP 48 Report de plată ;-········································.4.""5 v'"',""1,,-ce..,t...,.,ti...,. i""că i i 49 ldBntificarBa antrBpozitului B INFORMA.ŢII CONT!"BILE 51 Birouri dB tranzit prevăzute Totat 50 Principal obligat N; rnprnBrtat prin LocU si data: Semnătura· 1C BIROU DE PLECARE I I I I I I I I I I I I I I I (şiţărO '-------------------------------------------=-· --· 52 Garani;ie nB11alab ă pertru Cod 3 Birou de destinaţie (şi ţara) 0/J CONTRa_UL LA BIROOL DE PLECARE/DE DESTINAŢIE Rezutat Numărul Termen (data limită): Serm:::itura Ştampila: ocusidata: Semnătura şi numele dedarantulli / rnprezBnlantului COMUNITATEA EUROPEANĂ 3 Ne .-..---.... IA BIROUL DE EXPEDIERE/DE EXPORT/DE DESTINAŢIE 1 DECLARAŢIE I 3 Formulare I 5 Articole 4 Liste de 1ncărc G Total colete ... 8 Destinatar Ne. 9 Responsabil financiar N, t:: o C. 1:: 2 '.6.. ... 2 i.:.. ::a 1;j C: t..l. "C ::, ".E.. C. ::a 14Declarant/ Reprezentant N,. 10 Ţara p.dest. 111 Ţara tranzact./ 112 Elemente pentru valoare Iu.pro11. lprod. 15Ţara de expediere/de export 15 Cod ţ. exped./export ,1 lbl 13 PAC C. ::a C. .E.. C. E w 18 ldBntitatea şi naţionalitatea mijlocului dBtransportla plecarB,fa sosire 119 CI, 16Ţara de origine f"0 Condiţii de li11rare 17Ţara de destinaţie w )( I I I 21 Identitatea şi naţionalitatea mijlocului de transport activ care trece frortiera 122 lvloneda şi11aloareatotalfacturffiă I I 23 Curs de schimb 25 Mod de transport r6 Mod de.trcmsport Ila frontieră l1nter1or 27 Locul de îndircare/d esdircare Ltiln ormaţiifinanciare şi bancare ., ., . .., .,.,.....,.... , L9 l:::Jiroul de ie şire/ de intrare _..,,_...,..._..,.,....,... .. ---1,..,......................................................................................................................... 30 Localizare a mărfurilor 3 8 .:i l...O ele şI descrierBa Mărci şi numere- Nr. container(e)-Numărul şi natura r2Mcol 33 Codul mărfurilor I I mărfurilor 1N, I 134Cod ţaăorigile 35 Greutate brutto(kg) ,1 h1 35 Preferinţe 137 REGIM I 38 Greutate netto(kg) 39 Contingent 40 Declaraţie sumară/Documert precedent 41 Un ăţi suplimentare 42 Preţ articol 43 Cod 1 IME autorizaţii ......................................... Cod MS r5 AJostace 45 Valoare statistică ! ! 47 Laicului impozitărilor Tip Baza de calcula impozitului Procent Cuantum lv1P 48 Report de plată ' 49 Identificarea ar1repozitului B INFORMA.ŢII CONTABILE 51 Birouri de tranzit Total O Principal obligat Ne Semnătura reprezentat prin Locul si data :c BIROU DE PLECARE · I I I I I I I I I I I I I I I - --· 52 Garanţie nevalabilă pentru Cod 3 Birou de de stilaţie (şi ţara) D/J CONTROLUL LA BIROUL DE PLECARE/DE DESTINA ŢIE Rezultat Ştampila oe sidata S igi li i aplicate marcaje Termen (data limită) Semnătura Număru Semnătura şi numele declarantului/reprezentantului COMUNITATEA EUROPEANĂ 4 Ne A BIROU DE EXPEDIERE/OE EXPORT '"1-DE""C-LA""RA"":r"",IE ,. Formulare 4 Liste de incărc 5 Articole ., :e 6 Total colete E ::, C: o - Destinatar Ne. NOTĂ IM PORTANTĂ Dacă acest document este utilizat exclusiv pentru justificarea STATUTULUI ., '.C, 'C 'eS ·";;; "' COMUNITAR AL MĂRFURILOR CARE NU CIRCULA SUB REGIMUL DE TRANZIT COMUNITAR în acest scop sunt necesare numai informaţiile din rubricile 1,2,3,5,14 ,31,32,35 ,54,şi ,dacă este cazul, 4,33 ,38,40 şi 44 2 :2i E::, i.:, 2 :;; Q. i.:, i5. Q. 14Declarant/ Reprezentant Ne. 15Ţara de expediere/de export RETURNAT LA: 17Ţara de destinaţie .E, w )( :;; ., i5. E w )( 18Identitateaşinaţionalitateamijloculuidetransportlapleccm, 1 ldentitateaşinaţionalitateamijlocului detransportactivcaretrecefrortiera 5 Mod de transport 4 5 oeteş1 dBscrierBa mărfurilor la frontieră Mărci şi numere- Nr. container(e)-Numărul şi natura 2Articol Ne 33 CodU mărfurilor 35 Greutate brutto(kg) 8 Greutate netto(kg) 40 Declaraţie sumară/Document precedent autorizaţii 55Transbordare Locul şi ţara Locul şi ţara --·--·--·--·--·--·--·--·--·--·--·--·--·--· i i i ldentitateaşinaţionalitateanouluimijlocdetransport: etc (1)Identitateanouluicontainer (1) Comp letaţi 1 dacă DA sau O dacă NU Id entitatea şi naţionalitatea noului m loc de transport: etc (1) Identitatea noului container· (1) Comp letaţi 1 dacă DA sau O dacă NU FVlZA AUTORITĂTILO Noile sigilii Numk marcaJe· Noile sigilii Numk marcaJe· R COMPETENTE Semnatura: Ştampila: Semnatura: Ş:ampila: 51 Birouri de tranzit O Principal obligat Ne reprezentat prin Locul si data Semnătura· 1C BIROU DE Ft.ECAAE · I I I I I I I I I I I I I I I - --· 52 Garanţie nevcilabilăpentru Cod 3 Birou de destinaţie ( şi ţara) D CONTROLAT LA BIROUL DE PLECARE Ştampila: Rezultat ocusidata: S igi li i aplicate marcaje Termen (data limită) Semnătura Număr Semnătura şi numele dedarantului / reprezentantului 56 Alte incidente în cursul transportului Relatarea faptelor şi măsurile luate G \.1ZAAI.JTORITAŢILOR COlvlPEîENTE H CONTROL ULTERIOR (Dacă documentul este utilizat pentru justificarea statutUui comun ar al mărfurilor) CERERE DE CONTROL ControlulautenticităţiiacestuidocumentsialexacUăţiiinformaţiilorpecarele conţine este cerut. Locul şi data Semnăturii Ştampila REZULTATUL CONTROLULUI □Acestdocument(1) a fost corect11izat de biroul11amcil indiccitşi informaţiile pe care le conţile sunt exacte □ nu corespunde condiţiilor de autenticitate şi conformitate necesare (a se vedea obseNaţiile de mflijJs) Locul şi data· Semnătu-a Ş:ampila Observaţii (1)CompletaţicuunX menţiunea aplicabilă I CONTROLI\T LA BIROUL DE DESTINAŢIE (TRANZIT COMUNITAR) Data sosirii Controlul sigiliilor: Observaţii ExemplcirU nr.5 returnat lcidatade dupaîr.-egistrarea sub N, Semnătura Ş:ampila TRANZIT COMUNrfAA -RECIPISA ( se completeaza de cel interesat inainte de a prezenta documentul biroului de destinaţie) Secertificăprinprezentacădocumentul ... emls.de biroulvamcil Ştcimpilcibiroului de destinaţie: şitarci)subnr cifostprezentatşipânăînprezentnucifostconstatatănicio contrci\le ie pri111"1d expedierea Ici care sereferăcicestdocument Data Semnă11Ja Apendicele 3 MODELUL DE FORMULAR COMPLEMENTAR PREVĂZUT LA ART. 1 ALIN. (2) LIT. (a) DIN ANEXA li □ COMUNITATEA EUROPEANĂ 2 Expeditor/Exportator Ne 1 DECL:TE 3 Formulare I BIS 1 A BIROU DE EXPEDIERE/DE EXPORT 31 Colete şi descrierea mărfurilor Mărci şi numere- Nr. container(e)-Numărul şi natura 2Art1co 1N, JJ L..,O u mărfurilor I I I I [.::14 Cod ţară origi"ie J.::15 Greutate brutto(kg) ,1 h1 137 REGIM 138 Greutate netto(kg) I 40 Declaraţie sumară/Documert precedent 39 Contingent I 41 Uniăţi suplimentare 44 """\'""' prezentate/ Certificate şi autorizaţii Cod MS I f ■-■-■-■-■-■-■-■-■-■-■-■-■- 45Valoare statistică ! 31 Colete şi descrierea mărfurilor Mărci şi numere- Nr. container(e)-Numărul şi natura 2Articol 1N, 33 Codul mărfurilor I I I I [.::14 Cod ţară origi"ie J.::15 Greutate brutto(kg) ,1 lbl [.::17REGIM J.::18 Greutate netto(kg) I 40 Declaraţie sumară/Document precedent 39 Contingent 44 Meoţ,cm 41 Uniăţi suplimentare I Cod MSI prezentate/ Certificate şi autorizaţii jl Colele ŞI descrierea mărfurilor Mărci şi numere- Nr. container(e)-Numărul şi natura 2Articol 1N, --■-■-■-■-■-■-■-■-■-■-■-■- 45Valoare statistică i ! I I 33 Codul mărfurilor I [.::14 Cod ţară origi"ie J.::15 Greutate brutto(kg) ,1 lbl [.::17 REGIM J.::18 Greutate netto(kg) I 40 Declaraţie sumară/Document precedent 39 Contingent :i, :l ooi 41 Uniăţi suplimentare I Cod MS I ş, autorizaţii ' 46 Valoare statistică 4 L..,aCUU impozitărilor Tip Baza de calcula impozitului Procent IL.;uantum MP Ip Baza de calcul a i ozitului Procent L.;uantum MP Tip Total primul articol Baza de calcula impozitului Procent Cuantum MP ,p Total al doilea articol Cuantum MP RECAPITULARE 1 Exemplar pentru ţara de expediere/ de export Total al treilea articol: .G. ,'!'l'!ffl!'I DE PLECAA E■ I I I I I I I I I I I A BIROU DE EXPEDIERE/DE EXPORT _c-o_M_u_N_I_T_A_T_E_A_E_U_R_o_P EAN_Ă ;,-"E_c_LA_RA_Ţ-,E .,. 2credcocfaportato; N; CI 3 Formulare BIS I 2 31 Colete şi descrierea mărfurilor Mărci şi numere- Nr. container(e)-Numărul şi natura 2Art1co1 ,:i,:i L_;OC1U mărfurilor 134Cod ţaăorigile I I I 135 Greutate brutto(kg) f.=17 REGIM I f.=18 Greutate netto(kg) 39 Contingent 40 Declaraţie sumară/Document precedent 41 Un ăţi suplimentare Cod MS I autorizaţii ........................................I'!!,---"'!----,-------- ! 46 Valca;e stali d 31Colete şi descrierea mărfurilor Mărci şi numere- Nr. container(e)-Numărul şi natura 2Articol IN; 33 Codul mărfurilor I I I 134 Cod ţară origine 135 Greutate brutto(kg) ,1 lbl 1.::17 REGIM I J.::18 Greutate netto(kg) 39 Contingent 4u Declaraţie sumară/Document precedent 41 UnHiţi suplimentare ,, Cod MS I autorizaţii •■-■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■i.,"G"'v"",1•ca•ce""s1,1,'"1is1.,.c"',-------- .:i l.-OeleşI descrierea mărfurilor Mărci şi numere- Nr. container(eJ-Numărul şi natura 2Articol IN; ! 33 L_;odulmărrurim I I I 134 Cod ţară origile 135 Greutate brutto(kg) ,1 h1 137 REGIM I 138 Greutate netto(kg) 39 Contingent 40 Declaraţie sumară/Document precedent 41 Un ăţi suplimentare Cod MS I autorizaţii f"""""""""""""""""""""",s""v"',,""oa_ce.,.1""',,;""' c..,.ă ! 5 4( L_;alCUIUI impozitărilor Tip Baza de calcula impozitului Procent Cuantum MP ip Baza de calcul a i ozitului Procent Cuantum MP Total primul articol Tip Baza de calcula impozitului Procent Cuantum Total al doilea articol Cuantum RECAPITULARE 2 Exemplar pentru statistica-Ţara de expediere/de export Total al treilea articol: .G. ,'!'l'fflffl' DEPLEC.ARE ■ I I I I I I I I I A BIROU DE EXPEDIERE/DE EXPORT _c-o_M_u_N_I_T_A_T_E_A_E_U_R_o_P EAN_Ă ;,-"E_c_LA_RA_Ţ-,E .,. 2credcocfaportato; N; CI 3 Formulare I BIS 3 31 Colete şi descrierea mărfurilor Mărci şi numere- Nr. container(e)-Numărul şi natura 2Art1co1 ,:i,:i L_;OC1U mărfurilor 134Cod ţaăorigile I I I 135 Greutate brutto(kg) f.=17 REGIM I f.=18 Greutate netto(kg) 39 Contingent 40 Declaraţie sumară/Document precedent 41 Un ăţi suplimentare Cod MS I autorizaţii ........................................I'!!,---"'!----,-------- ! 46 Valca;e stali d 31Colete şi descrierea mărfurilor Mărci şi numere- Nr. container(e)-Numărul şi natura 2Articol IN; 33 Codul mărfurilor I I I 134 Cod ţară origine 135 Greutate brutto(kg) ,1 lbl 1.::17 REGIM I J.::18 Greutate netto(kg) 39 Contingent 4u Declaraţie sumară/Document precedent 41 UnHiţi suplimentare ,, Cod MS I autorizaţii .:i l.-OeleşI descrierea mărfurilor Mărci şi numere- Nr. container(eJ-Numărul şi natura 2Articol IN; •■-■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■i.,"G"'v"",1•ca•ce""s1,1,'"1is1.,.c"',-------- ! I I 33 L_;odulmărrurim I 134 Cod ţară origile 135 Greutate brutto(kg) ,1 h1 137 REGIM I 138 Greutate netto(kg) 39 Contingent 40 Declaraţie sumară/Document precedent 41 Un ăţi suplimentare Cod MS I autorizaţii f"""""""""""""""""""""",s""v"',,""oa_ce.,.1""',,;""' c..,.ă ! 5 4( L_;alCUIUI impozitărilor Tip Baza de calcula impozitului Procent Cuantum MP ip Baza de calcul a i ozitului Procent Cuantum MP Total primul articol Tip Baza de calcula impozitului Procent Cuantum Total al doilea articol Cuantum RECAPITULARE 3 Exemplar pentru expeditor/exportator Total al treilea articol: .G. ,'!'l'fflffl' DEPLEC.ARE ■ I I I I I I I I I C-O_M_U_N_I_T_A_T_E_A_E_U_R_O_P_EA_N Ă ;,-DE-C-LA_RA_Ţ_IE ... 2[JpedOocA",portato; N; C I A BIROU DE EXPEDIERE/OE EXPORT Formulare BIS 31 Colete şi descrierea mărfurilor Mărci şi numere - Nr. contailer(e)-Numărul şi natu-a I 4 l.j.jt_;oau mărfurilor I 35 Greutate brutto(kg) 38 Greutate netto(kg) 40 Declaraţie sumarăi□ocument precedent I 44 lvlenţiuni speciale/ Documente prezentate/ Certificate şi autorizaţii 31 Colete şi descrierea m11rfurilor Mărci şi numere - Nr. contailer(e)-Numărul şI natu-a 33 Codul mărfurilor 35 Greutate brutto(kg) 38 Greutate netto(kg) 40 Declaraţie sumară/Document precedent I 44 Menţiuni speciale/ Documente prezentate/ Certificate şi autorizaţii J l.cO ete şI descrierea mărfurilor Mărci şi numere - Nr. contailer(e)-Numărul şi natu-a r ::.J ! l.j.jt_;odulmărrurilor I 35 Greutate brutto(kg) 38 Greutate netto(kg) 40 Declaraţie sumarăi□ocument precedent I 44 lvlenţiuni speciale/ Documente prezentate/ Certificate şi autorizaţii I ::.J i ! 4 Exemplar pentru biroul de destinaţie DE PLECARE , COMUNITATEA EUROPEANĂ □ A BIROU DE EXPEDIERE/OE EXPORT - i 2 Expedfor!Exportator N; 3 Formulare BIS 31 Colete şi descrierea m1lrfu-ilor Mărci şi numere - Nr. container(e)-Nunărul şi natu-a I 5 p.:i L,Oat mărfurilor I 35 Greutate brutto(kg) 38 Gr1rntate netto(kg) I 40 D BclaraţiB sumarăi□ocumBnt prB cB dent 44 Menţiuni speciale/ Documente prezentate/ Certificate şi autorizaţii 31Colete şi descrierea m11rfurilor Mărci şi numere - Nr. contailer(e)-Numărul şi natu-a r ::.J ! 33 Codul mărfurilor I j5 Greutate brutto(kg) j8 Greutate netto(kg) 40 Declaraţie sumară/Document precedent I 44 Menţiuni specicile/ Documente prezentate/ Certificate şi autorizaţii jl Colete ŞI descrierea mărfu-ilor Mărci şi numere - Nr. container(e)-Nun11rul şi natu-a r ::.J i ! 33 Codul m11rfurilor 35 Greutate brutto(kg) 38 Greutate netto(kg) 40 Declaraţie sumară/Document precedent I 44 lvlentUni speciale/ Documente prezentate/ Certificate şi autorizaţii I ::.J . 5 Exemplarul pentru returnare - tranzit comunitar DE PLECARE , I I I I I I I I I I I I I I I I □ COMUNITATEA EUROPEANĂ 8 Destinatar Ne . IA61ROU DE DESTINAŢIE BIS 6 3 Formulare I I I 31 Colete şi descrierea mărfurilor Mărci şi numere- Nr. container(e)-Numărul şi natura 2Art1co p.:i L,OOl mărfurilor j4 Cod ţară origine ,1 lbl 37 REGIM I I j,S Greutate brutto(kg) 38 Gr1rntate netto(kg) 36 Preferinţe 39 Corfr1gent 40 D BclaraţiB sumarăi□ocumBnt prB cB dent 44 11'11:111\IUIII 41 Un ăţi suplimertare 42 Preţ articol 143 Cod I IME r prezentate/ Certificate şi Cod MS 11,,starn autorizaţii :-■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■,....-------...-------- i I I 46 Valoare statistică 31 Colete şi dBscrierBa mărfurilor Mărci şi numere- Nr. container(e)-Numărul şi natura 2Articol 1N, 33 CodU mărfurilor I :::14 Cod ţară origine j5 Greutate brutto(kg) al h1 33 Preferinţe :::17 REGIM I ::JB Greutate netto(kg) 39 Contl"lgenl 40 Declaraţie sumară/Document pre ce denl 44 11'11:ill\lUIII 41 Un ăţi suplimertare 42 Preţ articol r prezentate/ Certificate şi Ccd MS 11,,starn autorizaţii • ■-■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■,t,4,,.6.,.V",,-,,-ce-,..,,.t.ist""i-că--------- ! I I ! jl Colele ŞI descrierea mărfurilor M1\rci şi numere- Nr. container(e)-Num1\rul şi natura Articol 1N, 33 CodU m1\rfurilor I j4 Cod ţară origine j,S Greutate brutto(kg) al h1 36 Preferinţe j7 REGIM I j8 Greutate netto(kg) 39 Corfogenl 40 Declaraţie sumară/Document pre ce denl 41 Un ăţi suplimertare 42 Preţ articol 143 Cod I IME Cod MS 11,,stace r autorizaţii r•••••••••••••••••••••••••••••••••••••••"'4""Gv"',""1,,-rn..,1..,,ti,.,. i""'c,------ 4 l...acuu impozitărilor Tip Baza de calcula impozitului Procent IL.;uantum MP 11ip Baza de calcula impozitului Procent Cuantum MP Tip Total primul articol Baza de calcula impozitului Procent Cuantum MP li ip Total al doilea articot Cuantum MP ,f-- RE CAPITULARE Total al treilea articol: 11.G., Exemplar pentru ţara de destinaţie . 6 DE PLECARE , I I I I I I I I I □ COMUNITATEA EUROPEANĂ 8 Destinatar Ne 1 DECLARAŢIE ci 3 Formulare I BIS 7 ABIROU DE DESTINAŢIE 31 Colete şi descrierea Mărci şi numere- Nr. container(e)-Numărul şi natura 2Art1co1 l,:i,:i L_;OClU mărfurilor I I I mărfurilor 1N, 34 Cod ţară origine ,1 h1 ,:i7 REGIM I G5 Greutate brutto(kg) f:18 Greutate netto(kg) 36 Preferinţe 39 Cortingenl I 40 Declaraţie sumară/Document precedent I 44 :1: : uni 41 Uniăţi suplimentare 42 Preţ articol 43 Cod 1 IME 1 I Cod MS rAj,stace ş, autorizaţii 31 Colete şi descrierea mărfurilor Mărci şi numere- Nr. container(e)-Numărul şi natura 2Articol 1N, r-·-·-·--·--·--·--·--·--·--·--·--·--·46 Valoare statistică 33 Codul mărfurilor I I I 34 Cod ţară origine ,1 h1 :::17Rl::::GIM G5 Greutate brutto(kg) 8 Greutate netto(kg) 36 Preferinţe 39 Corti"igenl I 40 Declaraţie sumară/Document precedent 44 :l: uni 1 Documente ,, 41 UnHiţi suplimertare 42 Preţ articol Cod MS rA,,slace 43 Cod 1 IME autorizaţii .:l l.-OeleŞI descrierea mărfurilor Mărci şi numere- Nr. container(eJ-Numărul şi natura 2Articol 1N, --■-■-■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■ 46 Valoare statistică I I ! 33 L_;odul mărrunlor I I 34 Cod ţară origine ,1 h1 37 REGIM I G5 Greutate brutto(kg) GB Greutate netto(kg) 36 Preferinţe 39 Corti"igenl 40 Declaraţie sumară/Document precedent I 44 :l: uni 1 41 Uniăţi suplimentare 42 Preţ articol Cod MS r A,,slarn 43 Cod 1 IME ş, autorizaţii ' 46 Valoare statistică i ! 4( L_;alCUIUI impozitărilor Tip Baza de calcula impozitului Procent Cuantum MP Ip Baza de calcul a irllJozitului Procent Cuantum MP Tip Total primul articol Baza de calcula impozitului Procent Cuantum "" ,p Total al doilea articol Cuantum MP ,f--- RE CAPITULARE . 7 Exemplar pentru statistica-Ţara de destinaţie Total al treilea articol: .G. DE PLECARE , I I I I I I I I I I I C O_M_U_N_I_T_A_T_E_A_E_U_R_O_P_EA_N Ă - ◄A BIROU DE DESTINAŢIE I , DECLARAŢIE Bct"" N; c Formulare I I I BIS 8 31 Colete şi descrierea mărfurilor Mărci şi numere - Nr. contailer(e)-Numărul şi natu-a 2Art1co1 l.j.j r_;oau mărfurilor 134 Cod ţară origine I 35 Greutate brutto(kg) 36 Preferinţe f:17 HEGIM I jB Greutate netto(kg) 39 Contingent 40 Declaraţie sumară/Document pre ce denl r 41 Unităţi suplimentare 42 Preţ articol 43 Cod 46 Valoa;e statistică 44 lvlenţiuni speciale/ Documente Cod MS Aj,stace 1 IME prezentate/ Certificate şi autorizaţii !........................................ ---...,.--....-------- I 31 Colete şi descrierea m11rfurilor Mărci şi numere - t-.. contailer(e)-Num1hul şi n::it1..-::1 2Articol IN; 33 Codul mărfurilor I 134 Cod ţară origine 35 Greutate brutto(kg) al h1 36 Preferinţe I CcGIM I ::JB Greutate netto(kg) 39 Cortingenl 4u Declaraţie sumară/Document pre ce denl r 41 UnITăţi suplimentae 42 Preţ articol 44 Menţiuni speciale/ Documente prezentate/ Certificate şi Cod MS A,,slace autorizaţii •■-■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■t,4"'6"'v",,•oa•c,•,a.,,.,.tist"'i"'că,-------- I I ! J l_cO ele ŞI descrierea mărfurilor Mărci şi numere - Nr. contailer(e)-Nllllărul şi natu-a Articol IN; l.j.j Lodulmărrurilor I 134 Cod ţar/I origine 35 Greutate brutto(kg) al h1 36 Preferinţe 137 REGIM I 38 Greutate netto(kg) 39 Cortilgenl 40 Declaraţie sumară/Document pre ce denl 44 lvlenţUni speciale/ Documente prezentate/ Certificate şi 41 UnITăţi suplimertare 42 Preţ articol r Cod MS A,,slarn 43 Cod I 1 IME autorizaţii r•••••••••••••••••••••••••••••••••••••••"'4""Gv"',""1oa"'c,s.. 1""',ti""' i""'c,------ ! 5 4/ LalCUUI impozitărilor Tip Baza de calcul a i ozitului Procent Cuantum MP 11ip Baza de calcula impozitului Procent Cuantum MP Tip Total primul articot Baza de calcul a impozitului Procent Cuantum MP [Tip Total al doilea articot Cuantum MP ,f-- RE CAPITULARE 8 Exemplar pentru destinatar Total al treilea articol DE PLECARE , 1 I I I I I I I I I Apendicele 4 MODELUL DE FORMULAR COMPLEMENTAR PREVĂZUT LA ART. 1 ALIN (2) LIT. (b) DIN ANEXA li □ COMUNITATEA EUROPEANĂ 2 E)(peditor/Exportator 8 Destinatar Ne 1 DE CLARATIE ci' 3 Formulare I BIS 1 6 A BIROUL DE EXPEDIERE/DE EXPORTIDE DESTINAŢIE 31 Colete şi descrierea mărfurilor Mărci şi numere- Nr. container(e)-Numărul şi natura 2Art1co1 1N, :i,:i L_;OC1U mărfurilor I I I I 134Cod ţaăorigile 135 Greutate brutto(kg) ,1 lbl 36 Preferinţe f.::17 REGIM I f.::18 Greutate netto(kg) 39 Contingent 40 Declaraţie sumară/Document precedent I i,, :l::, ş, autorizaţii 41 Un ăţi suplimentare 42 Preţ articol Cod MS r5 AJostace r-·-·-·-·-·-·-·-·-·-·-·-·- 46 ValoarB statistică 43 Cod 1 IME 31 Colete şi descrierea mărfurilor Mărci şi numere- Nr. container(e)-Numărul şi natura 2Articol 1N, 33 Codul mărfurilor I I I 134 Cod ţară origine 135 Greutate brutto(kg) 36 Preferinţe ,1 lbl 1.::17 REGIM I J.::18 Greutate netto(kg) 39 Contingent 4u Declaraţie sumară/Document precedent ::. :,:r Documente ,, autorizaţii .:l l.-OeteşI descrierea mărfurilor Mărci şi numere- Nr. container(eJ-Numărul şi natura 2Articol 1N, 41 UnHiţi suplimentare 42 Preţ articol Cod MS r5 AJostm --■-■-■-■-■-■-■-■-■-■-■-■- 46 ValoarB statistd ! I I 33 L_;odulmărrurim I I 43 Cod 1 IME 134 Cod ţară origile 135 Greutate brutto(kg) ,1 h1 137 REGIM 138 Greutate netto(kg) I 36 Preferinţe 39 Contingent 40 Declaraţie sumară/Document precedent I i,,;:t:' ş, autorizaţii 4( L_;alCUIUI impozitărilor Tip Baza de calcula impozitului Procent ICuantum MP Ip 41 Un ăţi suplimentare 42 Preţ articol Cod MS r5 AJostm ' 46 Valoare statistică i ! Baza de calcul a i ozitului Procent Cuantum 43 Cod 1 IME MP Tip Total primul articol Baza de calcula impozitului Procent Cuantum MP ,p Total al doilea articol Cuantum MP RECAPITULARE 1 Exemplar pentru ţara de expediere/ de export 6 Exemplar pentru ţara de destinaţie Total al treilea articol: .G. ,'!"l'fflffl' DEPLEC.ARE ■ I I I I I I I I I I I □ COMUNITATEA EUROPEANĂ 12 Expeditor/Exportator 8 Destinatar Ne 1 DE CLARATIE ci 3 Formulare I BIS 2 7 A 61ROLL DE EXPEDIERE/OE EXPORT/OE DESTINAŢIE 31 Colete şi descrierea mărfurilor Mărci şi numere- Nr. container(e)-Numărul şi natura 2Art1co 1N, JJ L..,O u mărfurilor I I I I 34 Cod ţară origine ,1 h1 37 REGIM I r:J5 Greutate brutto(kg) GB Greutate netto(kg) 36 Preferinţe 39 Corfr1genl 40 Declaraţie sumară/Document precedent I 44 11'11:111\IUIII prezentate/ Certificate şi 41 Uniăţi suplimentare r·-·-•-• 42 Preţ articol Cod MS rA,,slarn 43 Cod 1 IME autorizaţii 31 Colete şi descrierea mărfurilor Mărci şi numere- Nr. container(e)-Numărul şi natura 2Articol 1N, ■-•■-•■-•■-•■-•■-•■-•■-•■-•■-• 46 Valoare statistică ! I I 33 Codul mărfurilor I I 34 Cod ţară origine ,1 h1 37 REGIM r:J5 Greutate brutto(kg) r:JB Greutate netto(kg) 36 Preferinţe 39 Corfr,genl I 40 Declaraţie sumară/Document precedent I 44 11'11:ill\lUIII prezentate/ Certificate şi 41 Uniăţi suplimertare 42 Preţ articol r Cod MS 11,,starn 43 Cod 1 IME autorizaţii Jl Colele ŞI descrierea mărfurilor Mărci şi numere- Nr. container(e)-Numărul şi natura 2Articol 1N, --■-■-■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■ 46 Valoare statistică i I I ! 33 Codul mărfurilor I 34 Cod ţară origine ,1 h1 37 REGIM r:J5 Greutate brutto(kg) r:JB Greutate netto(kg) 36 Preferinţe 39 Cortilgent I 40 Declaraţie sumară/Document precedent I 44 1 :l: uni 41 Uniăţi suplimentare 42 Preţ articol Cod MS 11,,stace 1 43 Cod IME r ş, autorizaţii ' 46 Valoare statistică 4 L..,aCUU impozitărilor Tip Baza de calcula impozitului Procent Cuantum MP ;p Baza de calcul a impozitului Procent Cuantum MP Tip Total primul articol 6azade calcula impozitului Procent Cuantum MP ,p Total al doilea articol Cuantum MP ,f--- RE CAPITULARE 2 Exemplar pentru statistica-Ţara de expediere/de export .7 Exemplar pentru statistica-Ţara de destinaţie DE PLECARE , Total al treilea articol: I I I I I I I I I .G. I I □ COMUNITATEA EUROPEANĂ 2 E)(peditor/Exportator 8 Destinatar Ne 1 DECLARATIE ci' Formulare I BIS 3 8 A BIROLL DE EXPEDIERE/OE EXPORT/OE DESTINAŢIE 31 Colete şi descrierea mărfurilor Mărci şi numere- Nr. container(e)-Numărul şi natura 2Art1co1 1N, jjt_;om mărfurilor I I I 34 Cod ţară origine al h1 j7 REGIM I 35 Greutate brutto(kg) jB Greutate netto(kg) 36 Preferinţe 39 Conll"lgent 40 Declaraţie sumară/Document precedent 44 :1: : uni 41 Unităţi suplimentare 42 Preţ articol ,43 Cod 1 IME 1 I Cod MS rAj,stace ş, autorizaţii r 46 Valoare statistică 31 Colete şi descrierea mărfurilor Mărci şi numere- Nr. container(e)-Numărul şi natura 2Articol 1N, 33 Codul mărfurilor I I I 34 Cod ţară origine al h1 35 Greutate brutto(kg) 36 Preferinţe :::17 h'l::::GIM ::JB Greutate netto(kg) I 40 Declaraţie sumară/Document precedent 39 Corfogent 44 :l: uni 1 Documente ,, autorizaţii .:l l.-OeteşI descrierea mărfurilor Mărci şi numere- Nr. container(eJ-Numărul şi natura Articol 1N, 41 Unităţi suplimertare 42 Preţ articol Cod MS rA,,slace --■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■ 46 Valoare statistică I I ! 3j r_;odul mărrunlor I .43 Cod 1 IME 34 Cod ţară origine al h1 37 REGIM I 35 Greutate brutto(kg) 38 Greutate netto(kg) 36 Preferinţe 39 Cortl"lgent 40 Declaraţie sumară/Document precedent 44 :l: uni 1 41 Unităţi suplimentare 42 Preţ articol Cod MS A,,slarn 1 .43 Cod IME r ş, autorizaţii _......................................... ! ! 5 46 Valoare statistică 4( LalCUIUI impozitărilor Tip Baza de calcula impozitului Procent ICuantum MP llip Baza de calcula impozitului Procent Cuantum MP Total primul articol Total al doilea articot Tip Baza de calcula impozitului Procent Cuantum MP [Tip Cuantum MP ,f--- RE CAPITULARE 3 Exemplar pentru expeditor/exportator . 8 Exemplar pentru destinatar DE PLECARE , Total al treilea articol: I I I I I I I I I G, I I A BIROU DE EXPEDIERE/OE EXPORT □ _c o_M_u_N_IT_A_T_E_A_E_U_R_o_P EAN_Ă .,-o.E_c_LA_RA_Ţ_,E ... 2 Exped or!E11portator Nr C BIS Formulare 31 Colete şi descrierea mărfurilor Mărci şi numere - Nr. contailer(e)-Numărul şi natura 5 o mărfurilor Ne 35 Greutate brutto(kg) 8 Greutate netto(kg) 40 Declaraţie sumarăi□ocument precedent 44 lvlenţUni speciale/ Documente prezentate/ Certificate şi autorizaţii r ....................................... 31 Colete şi descrierea mărfurilor Mărci şi numere - Nr. contailer(e)-Numărul şi natu-a 2Arlicol Ne. 33 Codul mărfurilor 5 Greutate brutto(kg) 8 Greutate netto(kg) 40 Declaraţie sumară/Document precedent 44 MenţUni speciale/ Documente prezentate/ Certificate şi autorizaţii oeteşI descrierea mărfurilor 44 lvlentUni speciale/ Documente prezentate/ Certificate şi autorizaţii Mărci şi numere - Nr. contailer e)-Nllllărul şi natura •■-■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■ ! 35 Greutate brutto(kg) 38 Greutate netto(kg) 40 Declaraţie sumarăi□ocument precedent ' i ! 4 Exemplar pentru biroul de destinaţie 5 Exemplarul pentru returnare - tranzit comunitar . DE PLECARE , I I I I I I I I I I I I I I I I ANEXA li TIPĂRIREA, COMPLETAREA ŞI UTILIZAREA DOCUMENTULUI UNIC Tipărirea documentului unic Articolul 1 1. Fără să se aducă atingere posibilităţii de utilizare fracţionată menţionată în apendicele 3 la prezenta anexă, formularele pentru documentul unic au opt exemplare prezentate: (a) fie ca un set de opt exemplare consecutive, în conformitate cu modelul din apendicele 1 la anexa I; (b) fie ca două seturi de patru exemplare consecutive, în special în cazul editării cu ajutorul unui sistem informatic de prelucrare a declaraţiilor, în conformitate cu modelul din apendicele 2 la anexa I; 2. Dacă este cazul, documentul unic poate fi completat cu formulare complementare, prezentate: (a) fie sub forma unui set de opt exemplare consecutive, conform modelului din apendicele 3 la anexa I; (b) fie sub forma a două seturi de patru exemplare consecutive, conform modelului din apendicele 4 la anexa I; 3. Prin derogare de la alin. (2), părţile contractante pot să nu autorizeze folosirea formularelor complementare în cazul în care pentru editarea declaraţiilor se utilizează un sistem informatic de prelucrare a acestora. 4. Operatorii pot tipări numai acele formulare ale modelului din anexa I de care au nevoie pentru completarea declaraţiilor lor. 5. Părţile contractante pot tipări un număr de identificare propriu fiecăreia dintre ele în colţul din stânga-sus al formularului. Atunci când astfel de documente sunt prezentate pe teritoriul unei alte părţi contractante, acest indicativ nu împiedică acceptarea declaraţiei. Articolul 2 1. Formularele se tipăresc pe hârtie autocopiantă tratată pentru a se scrie pe ea şi care cântăreşte cel puţin 40 de grame pe metru pătrat. Hârtia trebuie să fie suficient de opacă pentru ca informaţiile de pe o parte să nu afecteze lizibilitatea informaţiilor de pe cealaltă parte, având avantajul că în cazul folosirii normale nu se rupe şi nu se şifonează cu uşurinţă. Hârtia este de culoare albă pentru toate exemplarele. Totuşi, în ceea ce priveşte exemplarele folosite pentru tranzit (1, 4, şi 5) , rubricile cu nr. 1 (cu excepţia casetei din mijloc), 2, 3, 4, 5, 6, 8, 15, 17, 18, 19, 21, 25, 27, 31, 32, 33 (prima casetă din stânga), 35, 38, 40, 44, 50, 51, 52, 53, 55 şi 56 au un fond verde. 11 Formularele se tipăresc cu cerneală verde. 1 bis. Se realizează un marcaj în culori a diferitelor exemplare din formulare, după cum urmează: a) pe formularele conforme modelelor care figurează în apendicele 1 şi 3 din anexa I: - exemplarele 1, 2, 3 şi 5 au pe marginea din dreapta o linie continuă de culoare roşie, verde, galbenă, respectiv albastră; - exemplarele 4, 6, 7 şi 8 au pe marginea din dreapta o linie discontinuă de culoare albastră, roşie, verde, respectiv galbenă; b) pe formularele conforme cu modelele ce figurează în apendicele 2 şi 4 din anexa I, exemplarele 1/6, 2/7, 3/8 şi 4/5 au pe marginea din dreapta o linie continuă şi, la dreapta acesteia, o linie discontinuă de culoare roşie, verde, galbenă şi respectiv albastră. Lăţimea acestor linii este de aproximativ trei milimetri. Linia discontinuă este formată dintr-o succesiune de pătrate cu latura de trei milimetri, plasate la o distanţă de trei milimetri unul faţă de celălalt. 12 2. Indicaţiile privind exemplarele pe care trebuie ca datele din formulare să apară printr-un procedeu de autocopiere se găsesc în apendicele 1. Indicaţiile privind exemplarele pe care datele înscrise pe formularele complementare trebuie să apară printr-un procedeu de autocopiere se găsesc în apendicele 2. 3. Formatul formularelor este de 21O x 297 milimetri, cu o tolerantă maximă de 5 milimetri mai puţin şi 8 milimetri mai mult în ceea ce priveşte lungim'ea acestora. 4. Părţile contractante pot solicita ca formularele să conţină şi numele şi adresa tipografiei sau un semn prin care aceasta să poată fi identificată. Completarea documentului unic Atticolul 3 1. Formularele se completează conform notei explicative din apendicele 3. 11 Decizia m. 1/2000 a Comisiei mixte CE-AELS privind simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri din 20 decembrie 2000 care amendează anexele II şi III din Convenţia privind simplificarea formalităţilor în corn erţul cu rn ărfuri JO m. L 009 din 12.01.2001, p.0108 - 0109 12 Decizia m.1/89 a Comisiei mixte CEE-AELS privind simplificarea formalităţilor din 3 mai 1989 care amendează Anexa II la Convenţia pentru simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri JO m. L 200 din 13.07.1989, p.0003 - 0003 2. Atunci când formalităţile se întocmesc prin mijloace informatice publice sau private, autorităţile competente autorizează persoanele interesate, la cererea acestora, să înlocuiască semnătura olografă cu un instrument tehnic comparabil, care, de la caz la caz, poate consta în folosirea de coduri şi care are aceleaşi consecinţe din punct de vedere juridic ca şi semnătura olografă. Această facilitate se acordă numai dacă sunt îndeplinite condiţiile tehnice şi administrative stabilite de autorităţile competente. 3. Atunci când formalităţile se întocmesc cu ajutorul mijloacelor informatice, publice sau private, care permit şi tipărirea declaraţiilor, autorităţile competente pot prevedea autentificarea directă cu ajutorul procedeelor prin intermediul cărora este produsă declaraţia, în locul aplicării manuale sau mecanice a ştampilei biroului vamal şi a semnăturii funcţionarului competent. Utilizarea documentului unic Articolul 4 Dispoziţiile privind folosirea documentului unic se găsesc în apendicele 3. Articolul 5 1. Atunci când se foloseşte un set de documente unic în mod succesiv pentru îndeplinirea formalităţilor de export, tranzit şi/sau import, fiecare persoană care intervine în operaţiune este răspunzătoare numai pentru detaliile legate de regimul pe care aceasta l-a solicitat ca declarant, principal obligat sau reprezentant al declarantului sau al principalului obligat. 2. În scopul aplicării dispoziţiilor alin. 1, atunci când persoana interesată foloseşte un document unic emis într-o etapă anterioară a operaţiunii comerciale respective, acesteia i se solicită, înainte de a depune declaraţia, să verifice corectitudinea datelor din rubricile care o interesează, dacă acestea se aplică mărfurilor în cauză şi regimului solicitat, şi să le completeze dacă este cazul. 3. În cazurile menţionate în alin. (2), persoana implicată trebuie să informeze imediat serviciul vamal în legătură cu orice neconcordanţă observată între mărfurile în cauză şi datele furnizate. Articolul 6 1. Pentru exportul de mărfuri de pe teritoriul unei părţi contractante sunt necesare exemplarele nr.1, 2 şi 3 conform modelului din apendicele 1 la anexa I sau exemplarele 1/6, 2/7 şi 3/8 conform modelului din apendicele 2 la anexa I. 2. Pentru tranzit trebuie utilizate, exemplarele 1, 4, şi 5 conform modelului din apendicele 1 la anexa I sau exemplarele1 /6, şi 4/5 (de două ori) conform modelului din apendicele 2 la anexa I. 13 3. Pentru importul de mărfuri pe teritoriul unei părţi contractante sunt necesare exemplarele 6, 7 şi 8 conform modelului din apendicele 1 la anexa I sau exemplarele 1/6, 2/7 şi 3/8 conform modelului din apendicele 2 la anexa I. Depunerea declaraţiei Arlicolul 7 1. Declarat,iile trebuie să fie însot,ite, în limitele stabilite la art. 3 din convent,ie, de documentele necesare pentru plasarea mărfurilor în cauză sub regimul solicitat. 2. Depunerea la un birou vamal a unei declaraţii semnate de declarant sau de reprezentantul acestuia indică faptul că persoana interesată declară mărfurile în cauză pentru a fi plasate sub regimul solicitat şi, fără a aduce atingere aplicării eventualelor dispoziţii penale, îşi asumă răspunderea, potrivit dispoziţiilor aplicabile pe teritoriul părţilor contractante, în ceea ce priveşte: - corectitudinea informaţiilor furnizate în declaraţie, - autenticitatea documentelor anexate şi - respectarea tuturor obligaţiilor ce ţin de plasarea mărfurilor în cauză sub regimul respectiv. Arlicolul 8 Atunci când sunt necesare exemplare suplimentare ale documentului unic sau ale declaraţiei, persoanele interesate pot folosi în acest scop, după caz, fie exemplare suplimentare, fie fotocopii ale documentului sau declaraţiei respective. Acestea vor fi acceptate de către autorităţile competente ca şi cum ar fi documente originale, cu condiţia ca autorităţile să considere că sunt satisfăcătoare din punct de vedere calitativ şi că sunt lizibile. 13 Decizia nr. 1/2000 a Comisiei mixte CE-AELS privind simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri din 20 decembrie 2000 care amendează anexele II şi III din Convenţia privind simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri JO nr. L 009 din 12.01.2001, p.0108 - 0109 Apendicele 3 NOTĂ EXPLICATIVĂ PRIVIND UTILIZAREA FORMULARELOR DOCUMENTULUI UNIC TITLUL I A. Descriere generală Există mai multe modalităţi de folosire a exemplarelor documentului unic, acestea putând fi grupate în două categorii: - o utilizare completă a sistemului, sau - o utilizare fracţionată. 1. Utilizarea completă Aceasta se referă la cazurile în care, atunci când se îndeplinesc formalităţile de export, persoana interesată foloseşte un formular care conţine exemplarele necesare pentru formalităţile de export şi de tranzit, precum şi pentru formalităţile care trebuie îndeplinite în ţara de destinaţie. Formularul folosit în acest scop conţine opt exemplare: - exemplarul 1,care se reţine de către autorităţile din ţara exportatoare (formalităţi de export şi tranzit); - exemplarul 2, care se foloseşte în scopuri statistice de către ţara exportatoare; - exemplarul 3, care se restituie exportatorului după ce a fost ştampilat de către autorităt,ile vamale; - exemplarul 4, care se reţine, în cazul unei operaţiuni de tranzit, de către biroul de destinaţie; - exemplarul 5, care reprezintă exemplarul care se returnează în caz de tranzitare; - exemplarul 6, care se reţine de autorităţile din ţara de destinaţie (pentru formalităţile de import); - exemplarul 7, care se utilizează pentru statistică, de către ţara de destinaţie (pentru formalităţile de import); 14 - exemplarul 8, care se restituie destinatarului după ce a fost ştampilat de autorităt,ile vamale. 14 Decizia m. 1/2000 a Comisiei mixtă CE-AELS privind simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri din 20 decembrie 2000 care amendează anexele II şi III din convenţia privind simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri JO m. L 009 din 12.01.2001, p.0108 - 0109 (Exemplarele 2 şi 7 pot fi folosite pentru alte scopuri administrative, potrivit cerinţelor părţilor contractante). Aşadar, formularul se compune dintr-un set de opt exemplare, dintre care primele trei se referă la formalităţile ce trebuie îndeplinite în ţara exportatoare, iar următoarele cinci se referă la formalităţile care trebuie îndeplinite în ţara de destinaţie. Fiecare set de opt exemplare este conceput astfel încât acolo unde rubricile trebuie să conţină date identice în ţările în cauză, aceste date pot fi înscrise direct de către exportator sau de principalul obligat pe exemplarul 1 şi apar apoi, prin tratarea chimică a hârtiei, pe toate exemplarele. Atunci când, din diverse motive (de exemplu protejarea secretului comercial, conţinutul informaţiilor diferă între ţara exportatoare şi ţara de destinaţie) informaţiile nu trebuie transmise dintr-o ţară în alta, prin desensibilizarea hârtiei autocopiante, se limitează autocopierea la exemplarele destinate ţării exportatoare. Dacă trebuie să se folosească aceeaşi rubrică dar cu conţinut diferit în ţara de destinaţie, trebuie să se utilizeze hârtie indigo pentru a se copia aceste date suplimentare pe exemplarele de la 6 la 8. Totuşi, în special în cazurile în care declaraţiile se prelucrează pe calculator, este posibil să nu se folosească setul de 8 exemplare menţionat mai sus, ci două seturi de patru exemplare, situaţie în care fiecare exemplar poate îndeplini o funcţie dublă: 1/6, 2/7, 3/8 şi 4/5; primul set ar corespunde în acest caz, dacă ne referim la informatiile ce trebuie înscrise, exemplarelor de la 1 la 4 de mai sus, iar al doilea ar corespu'nde exemplarelor de la 5 la 8. În acest caz, în fiecare set de patru exemplare, numerele exemplarelor folosite trebuie indicate prin bararea numerelor, de pe marginea formularului, care se referă la exemplarele care nu se utilizează. Fiecare set de patru exemplare astfel definit este conceput în aşa fel încât datele care trebuie copiate pe diferitele exemplare să fie reproduse prin tratarea chimică a hârtiei. 2. Utilizarea fractionată ' Aceasta se referă la situatiile în care persoana interesată nu doreşte să folosească un set complet aşa cum se arată în pct.1 de mai sus. În acest caz, pentru fiecare din etapele (export, tranzit sau import) unei operaţiuni care se referă la comerţul cu mărfuri între două părti contractante, se pot folosi exemplarele declaratiei necesare pentru îndeplinirea formalităţilor vamale referitoare numai la acea etapă. În plus, dacă se doreşte, la aceste exemplare se pot anexa exemplarele necesare pentru îndeplinirea formalităţilor vamale legate de una sau alta din etapele următoare ale operaţiunii respective. Ca atare, sunt posibile mai multe combinaţii diferite în cazul utilizării fracţionate, numerele exemplarelor necesare fiind cele menţionate la pct.1 de mai sus. De exemplu, sunt posibile următoarele combinaţii: numai pentru export: exemplarele 1, 2 şi 3, pentru export tranzit: exemplarele 1, 2, 3, 4, şi 515, pentru export import: exemplarele 1, 2, 3, 6, 7 şi 8, numai pentru tranzit: exemplarele 1, 4, şi 5 16, pentru tranzit import: exemplarele 1, 4, 5, 6, 7 şi 8, numai pentru import: exemplarele 6, 7 şi 8. În plus, există situaţii în care este esenţial să se prezinte o dovadă la destinaţie privind statutul comunitar al mărfurilor în cauză, deşi nu s-a recurs la regimul de tranzit. În astfel de cazuri este necesar să se folosească exemplarul prevăzut în acest scop (exemplarul nr. 4), fie separat, fie în combinaţie cu unul din celelalte seturi descrise mai sus. Atunci când, potrivit reglementările comunitare, documentul care atestă statutul comunitar al mărfurilor trebuie prezentat în trei exemplare, trebuie prezentate exemplare suplimentare sau fotocopii ale exemplarului nr. 4. B. Informalii solicitate ' 15 Decizia m. 1/2000 a Comisiei mixte CE-AELS privind simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri din 20 decembrie 2000 care amendează anexele II şi III din Convenţia privind simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri JO m. L 009 din 12.01.2001, p.0108 - 0109 16 Decizia m. 1/2000 a Comisiei mixte CE-AELS privind simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri din 20 decembrie 2000 care amendează anexele II şi III din Convenţia privind simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri JO m. L 009 din 12.01.2001, p.0108 - 0109 Formularele în cauză conţin toate datele ce pot fi solicitate de părţile contractante. Este obligatoriu ca anumite rubrici să fie completate, în timp ce altele trebuie completate numai dacă acest lucru este cerut de către tara în care se îndeplinesc formalităţile. În acest sens, trebuie respectate întocmai dispoziţiile din prezenta notă referitoare la utilizarea diferitelor rubrici. În orice situaţie, fără a se aduce atingere procedurilor simplificate, listele cuprinzând numărul maxim de rubrici ce pot fi completate în fiecare etapă a unei operaţiuni comerciale între părţile contractante, inclusiv cele solicitate numai în cazul aplicării unor reglementări specifice sunt următoarele: formalităţi de export: rubricile 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 1O, 11, 13, 14, 15, 15a, 15b, 16, 17, 17a, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34a,34b,35,37, 38, 39,40,41,44, 46, 47,48, 49, 54. formalităţi de tranzit: rubricile 1 (a treia casetă), 2, 3, 4, 5, 6, 8, 15, 17, 18, 19, 21, 25, 27, 31, 32, 33 (prima casetă), 35, 38, 40, 44, 50, 51, 52, 53, 55 şi 56 (rubricile cu fond verde), 17 formalităţi de import: rubricile 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 1O, 11, 12, 13, 14, 15, 15a, 16, 17, 17a, 17b, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34a,35, 36, 37,38, 39, 40,41, 42,43, 44, 45,46, 47, 48,49, 54, dovada statutului comunitar al mărfurilor: (T 2 L): rubricile 1 (cu excepţia celei de-a doua casetă), 2, 3, 4, 5, 14, 31, 32, 33, 35, 38, 40, 44, 54. C. Instrucţiuni privind utilizarea formularului În toate situaţiile în care tipul de set folosit conţine cel puţin un exemplar care poate fi utilizat într-o altă ţară decât cea în care a fost completat iniţial, formularele trebuie completate prin dactilografiere sau printr-un proces mecanografie sau similar acestuia. Pentru a uşura dactilografierea, formularul trebuie introdus în maşina de scris în aşa fel încât prima literă a datelor înscrise în rubrica 2 să fie amplasată în rubrica de poziţionare aflată în colţul din stânga sus. Atunci când se intenţionează ca toate exemplarele din set să fie folosite în aceeaşi ţară şi cu condiţia ca această opţiune să fie acceptată de ţara respectivă, exemplarele pot fi completate şi olograf, lizibil, cu cerneală şi cu majuscule. Acelaşi lucru este valabil şi pentru datele ce trebuie furnizate pe exemplarele folosite pentru a se solicita regimul de tranzit. Formularele nu trebuie să conţină ştersături sau suprascrieri. Orice modificare trebuie să se facă prin tăierea datelor eronate şi prin adăugarea, atunci când este cazul, a datelor corecte. Orice modificare realizată în acest mod trebuie semnată de persoana care o face şi vizată în mod expres de autorităţile competente. Acestea din urmă pot solicita, atunci când este necesar, depunerea unei noi declaraţii. În plus, formularele pot fi completate folosind un procedeu tehnic de reproducere automată în locul oricăreia dintre procedurile menţionate mai sus. Formularele pot fi întocmite şi completate în acest mod cu condiţia ca dispoziţiile privind modelele, hârtia, dimensiunile formularelor, limba în care sunt redactate, lizibilitatea, interdicţia ştersăturilor şi a suprascrierii, precum şi dispoziţiile privitoare la modificări să fie respectate cu stricteţe. 17 Decizia nr. 1/2000 a Comisiei mixte CE-AELS privind simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri din 20 decembrie 2000 care amendează anexele II şi III din Convenţia privind simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri JO nr. L 009 din 12.01.2001, p.0108 - 0109 Rubricile numerotate trebuie să fie completate numai atunci când este necesar. Celelalte rubrici, indicate printr-o literă majusculă, sunt rezervate exclusiv folosirii de către personalul administrativ. Exemplarele care trebuie să rămână la biroul de export şi/sau de plecare trebuie să poarte semnătura în original a persoanelor interesate. Semnătura principalului obligat sau, atunci când este cazul, a reprezentantului său autorizat, îl face răspunzător de toate elementele legate de operaţiunea de tranzit, aşa cum rezultă ele din aplicarea dispoziţiilor relevante, inclusiv a celor descrise în secţiunea B de mai sus. Exemplarele care trebuie să rămână la biroul de destinatie trebuie să poarte semnătura în original a persoanei interesate. În cadrul formalităţilor de export şi de import, semnătura persoanei interesate echivalează cu un angajament, în conformitate cu legislaţia aplicabilă pe teritoriul părţilor contractante, în ceea ce priveşte: exactitatea datelor furnizate în declaraţie cu privire la formalităţile pentru care este răspunzătoare persoana respectivă, autenticitatea documentelor anexate şi respectarea tuturor obligaţiilor aferente plasării mărfurilor respective sub regimul solicitat. În ceea ce priveşte formalităţile de tranzit şi de import, trebuie menţionat că este în interesul fiecărei persoane care intervine în operatiune să verifice continutul declaraţiei proprii. În special, orice neconcordanţă pe 'care o sesizează persoana interesată între mărfurile pe care trebuie să le declare şi datele deja furnizate, dacă este cazul, în formularele folosite, trebuie imediat comunicată autoritătilor vamale de către persoana respectivă. În astfel de cazuri declaraţia trebuie făcută pe formulare noi. Referitor la Titlul III, atunci când o rubrică nu trebuie completată, aceasta trebuie lăsată liberă. TITLUL li DATE CE TREBUIE ÎNSCRISE ÎN DIFERITE RUBRICI I. Formalităţi de îndeplinit în ţara exportatoare Rubrica 1: Declaraţie În prima casetă se înscrie codul corespunzător indicat în anexa III. În ceea ce priveşte tipul de declaraţie (a doua casetă), completarea rubricii este opţională pentru părţile contractante. În plus, atunci când se foloseşte regimul de tranzit, simbolul adecvat trebuie înscris în caseta din partea dreaptă (a treia) a acestei rubrici. Rubrica 2: Expottator Se înscrie numele, prenumele, sau după caz, denumirea şi adresa persoanei sau societăţii interesate. În ceea ce priveşte numărul de identificare, informaţia poate fi completată de părţile contractante (numărul de identificare alocat persoanei interesate de către autorităţile competente în scopuri fiscale, statistice sau de altă natură). În cazul grupajului de mărfuri, părţile contractante pot prevedea înscrierea menţiunii "diverşi" în această rubrică şi anexarea la declaraţie a listei exportatorilor. Pentru tranzit, completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante. Rubrica 3: Formulare Se înscrie numărul de serie al setului respectiv, urmat de numărul total de seturi de formulare ale documentului unic şi de formulare complementare utilizate (de exemplu, în cazul prezentării unui set format dintr-un formular al documentului unic şi două formulare complementare, se înscrie pe formularul documentului unic 1/3, pe primul formular complementar 2/3 şi pe al doilea formular complementar 3/3). Atunci când declaraţia se referă la un singur articol (de ex. atunci când trebuie completată o singură rubrică cu "descrierea mărfurilor") nu se completează nimic în rubrica 3, dar se înscrie cifra 1 în rubrica 5. Atunci când se folosesc două seturi de patru exemplare în loc de un set cu opt exemplare, cele două seturi sunt considerate unul singur. Rubrica 4: Număr liste de Încărcătură Se înscrie în cifre numărul listelor de încărcătură anexate sau al oricăror liste descriptive de natură comercială, atunci când acestea sunt autorizate de autorităţile competente. În cazul formalităţilor de export, completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante. Rubrica 5: Articole Se înscrie numărul total de articole declarate de persoana în cauză pe toate exemplarele formularului documentului unic şi pe cele ale formularelor complementare (sau pe listele de încărcare sau listele descriptive de natură comercială) folosite. Numărul articolelor trebuie să corespundă cu numărul de rubrici ce trebuie completate cu "descrierea mărfurilor". Rubrica 6: Total colete Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante. Se înscrie numărul total de colete care alcătuiesc transportul respectiv. Rubrica 7: Număr de referinţă Informaţie opţională pentru operatori, care poate conţine orice număr de referinţă alocat de persoana în cauză transportului respectiv. Rubrica 8: Destinatar Se înscrie numele, prenumele, sau după caz, denumirea şi adresa completă a persoanei (persoanelor) sau a societăţii (societăţilor) căreia (cărora) trebuie livrate mărfurile. Rubrică optională pentru părtile contractante în ceea ce priveşte formalitătile la export. În cazul tranzitului, această rubrică este obligatorie; cu toate acestea, părţile contractante pot permite ca această rubrică să nu fie completată în cazul în care destinatarul este stabilit în afara teritoriului părţilor contractante. Numărul de identificare nu este obligatoriu în această etapă 18. Rubrica 9: Responsabil ffnanciar Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante (persoana care răspunde fie de transferul, fie de repatrierea fondurilor legate de tranzacţia respectivă). 18Decizia nr.1/89 a Comisiei mixte CEE-AELS privind simplificarea Formalităţilor din 3 mai 1989 care amendează Anexa II la Convenţia pentru simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri JO nr. L 200 din 13.07.1989, p.0003 - 0003 Rubrica 10: Ţara primei destinaţii Această rubrică este opţională, putând fi folosită de părţile contractante potrivit cerinţelor proprii. Rubrica 11,: Tara de tranzac'tie Această rubrică este opţională, putând fi folosită de părţile contractante potrivit cerinţelor proprii. Rubrica 13: P.A.C. Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante (informaţii referitoare la aplicarea unei politici agricole). Rubrica 14: Declarant sau reprezentant al expottatorului Se înscrie numele, prenumele şi adresa completă a persoanei sau societăţii în cauză, în conformitate cu dispozitiile aplicabile. Dacă declarantul şi exportatorul sunt una şi aceeaşi persoană, e înscrie menţiunea "exportator". În ceea ce priveşte numărul de identificare, informaţia poate fi completată de părţile contractante (numărul de identificare alocat persoanei în cauză de către autorităţile competente, în scopuri fiscale, statistice sau de altă natură). Rubrica 15: Ţara de expott Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante în cazul formalităţilor de export, însă obligatorie atunci când este vorba despre regimul de tranzit. Se înscrie numele ţării din care se exportă mărfurile. În rubrica 15a se înscrie codul ţării respective. Completarea rubricii 15b este opţională pentru părţile contractante (regiunea din care se exportă mărfurile). Rubricile 15a şi 15b nu se utilizează pentru tranzit. Rubrica 16: Ţara de origine Această rubrică este opţională pentru părţile contractante. Dacă declaraţia se referă la mai multe articole care provin din diferite ţări, se înscrie menţiunea "diferit" în această rubrică. Rubrica 17: Tara de destinatie ' ' Se înscrie numele ţării respective. În rubrica 17a se completează codul ţării respective. Nu este nevoie în această etapă să se completeze rubrica 17b. Rubricile 17a şi 17b nu se utilizează pentru tranzit. Rubrica 18: Identitatea şi naţionalitatea mijlocului de transport la plecare Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante în cazul formalităţilor de export, însă este obligatorie în cazul tranzitului. Se înscrie identitatea, de exemplu numărul de înmatriculare sau numele mijlocului de transport (camion, vapor, vagon de cale ferată, avion) pe care sunt încărcate mărfurile direct la momentul prezentării la biroul vamal unde se îndeplinesc formalităţile de export sau de tranzit, apoi se înscrie naţionalitatea mijlocului de transport (sau cea a vehiculului care le propulsează pe celelalte dacă este vorba despre mai multe mijloace de transport), potrivit codurilor stabilite în acest sens. De exemplu, în cazul în care se foloseşte un vehicul de tracţiune şi o remorcă cu numere de înmatriculare diferite, se înscrie numărul de înmatriculare al vehiculului de tracţiune şi cel al remarcii, precum şi naţionalitatea vehiculului de tracţiune. În cazul trimiterilor poştale sau al transportului cu instalaţii fixe, în această rubrică nu se înscrie nici o informaţie cu privire la numărul de înmatriculare sau la naţionalitate. În cazul transportului pe calea ferată, rubrica cu privire la naţionalitate nu se completează. În celelalte cazuri, declaraţia privind naţionalitatea este opţională pentru părţile contractante. Rubrica 19: Container (Ctr.) Se înscriu, conform codurilor stabilite în anexa III, datele necesare referitoare la situaţia presupusă la trecerea frontierei ţării exportatoare, aşa cum sunt acestea cunoscute la momentul efectuării formalităţilor de export sau de tranzit. Pentru tranzit completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante. Rubrica 20: Conditii de livrare ' Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante (se indică anumite clauze din contractul comercial). Rubrica 21: Identitatea şi naţionalitatea mijlocului de transport activ care trece frontiera Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante în ceea ce priveşte identitatea. Completarea acestei rubrici este obligatorie în ceea ce priveşte naţionalitatea. Cu toate acestea, în cazul trimiterilor poştale sau al transporturilor pe calea ferată sau prin instalaţii fixe de transport nu se trece nimic legat de numărul de înmatriculare sau de naţionalitate. Se înscrie tipul mijlocului de transport (camion, vapor, vagon de cale ferată, avion), urmat de identitatea acestuia, de exemplu numărul de înmatriculare sau numele mijlocului de transport activ (adică mijlocul de transport propulsor) care se presupune că va fi folosit la trecerea frontierei la ieşirea din ţara exportatoare, urmat de naţionalitatea acestuia, aşa cum aceasta este cunoscută la momentul îndeplinirii formalităţilor de export sau de tranzit, folosind codul adecvat. În cazul transportului combinat sau dacă există mai multe mijloace de transport, mijlocul de transport activ este cel care propulsează întregul ansamblu. De exemplu, dacă este vorba despre un camion aflat pe un vas de transport maritim, mijlocul de transport activ este vaporul, iar dacă este vorba de un vehicul de tracţiune şi o remorcă, mijlocul de transport activ este vehiculul de tracţiune. Rubrica 22: Moneda şi valoarea totală facturată Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante (se înscrie codul valutei în care s-a întocmit factura, urmat de suma facturată pentru cantitatea totală de mărfuri declarate). Rubrica 23: Curs de schimb Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante (cursul de schimb aplicabil între moneda facturată şi moneda ţării respective). Rubrica 24: Natura tranzacţiei Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante (indică unele clauze din contractul comercial). Rubrica 25: Mod de transport la frontieră Se înscrie, potrivit codurilor indicate în anexa III, modul de transport care corespunde mijloacelor de transport active cu care se presupune că mărfurile vor ieşi de pe teritoriul ţării exportatoare. Pentru tranzit, completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante. Rubrica 26: Mod de transpott interior Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante (se înscrie, potrivit codurilor prevăzute în anexa III, natura modului de transport folosit pe teritoriul ţării respective). Rubrica 27: Locul de Încărcare Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante. Se înscrie, după caz sub formă de cod, atunci când acest lucru este prevăzut, locul de încărcare a mărfurilor în mijlocul activ de transport pe care acestea urmează să treacă frontiera ţării exportatoare, aşa cum este el cunoscut la momentul îndeplinirii formalităţilor de export sau de tranzit. Rubrica 28: Informaţii financiare şi bancare Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante (transfer de fonduri legat de operaţiunea în cauză - informaţii privind formalităţile financiare, precum şi procedurile şi referinţele bancare). Rubrica 29: Birou de ieşire Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante (se indică biroul vamal prin care se intenţionează ca mărfurile să părăsească teritoriul ţării în cauză). Rubrica 30: Localizarea mărfurilor Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante (se indică locul exact unde mărfurile pot fi verificate). Rubrica 31: Colete şi descrierea mărfurilor - Mărci şi numere - Număr container (e) - Numărul şi natura Se înscriu mărcile, numerele, numărul şi tipul coletelor, în cazul mărfurilor neambalate, numărul mărfurilor declarate, sau menţiunea ,,în vrac", după caz; se indică în toate cazurile denumirea comercială uzuală a mărfurilor. Pentru formalitătile de export, această denumire trebuie să cantină enunturile necesare identificării mărfurilor. În cazul în care trebuie completată rubrica 33 ăCodul mărfurilor", aceasta trebuie exprimată în termeni suficient de exacţi pentru a permite clasificarea lor. Această rubrică trebuie, de asemenea, să conţină datele cerute de eventualele reglementări specifice (accize, etc). Dacă se utilizează containere, în această rubrică trebuie, de asemenea, să fie înscrise mărcile de identificare ale acestora 19. Atunci când persoana în cauză a înscris menţiunea "diferit" în rubrica 16, părţile contractante pot solicita ca în această rubrică să fie înscris numele ţării de origine a mărfurilor în cauză, însă acest lucru nu este obligatoriu. Rubrica 32: Articol număr Se înscrie numărul de ordine al articolului respectiv raportat la numărul total de articole declarate în formularele folosite, aşa cum se prevede în nota referitoare la rubrica 5. Atunci când declaraţia se referă la un singur articol, nu este necesar ca părţile contractante să solicite completarea acestei rubrici, deoarece în rubrica 5 se va înscrise cifra 1. Rubrica 33: Codul mărfurilor Se înscrie numărul de cod care corespunde articolului în cauză. În ceea ce priveşte tranzitul şi justificarea statutului comunitar al mărfurilor, rubrica este opţională pentru părţile contractante, exceptând cazurile în care Convenţia referitoare la regimul de tranzit comun din 20 mai 1987 prevede utilizarea obligatorie a acesteia 20. Rubrica 34: Cod ţară de origine Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante: rubrica 34a (se înscrie codul corespunzător ţării indicate în rubrica 16. Atunci când în rubrica 16 s-a completat menţiunea "diferit", se va înscrie codul corespunzător ţării de origine a articolului respectiv), rubrica 34b (se înscrie regiunea unde au fost produse mărfurile respective). 19 Decizia m.1/89 a Comisiei mixte CEE-AELS privind simplificarea formalităţilor din 3 mai 1989 care amendează Anexa II la Convenţia pentru simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri JO m. L 200 din 13.07.1989, p.0003 - 0003 20 Decizia m. 1/2000 a Comisiei mixte CE-AELS privind simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri din 20 decembrie 2000 care amendează anexele II şi III din Convenţia privind simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri JO m. L 009 din 12.01.2001, p.0108 - 0109 Rubrica 35: Greutate brutto Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante în cazul formalităţilor de export, însă este obligatorie în cazul tranzitului. Se înscrie greutatea brută, exprimată în kilograme, a mărfurilor descrise în rubrica 31. Greutatea brută reprezintă greutatea cumulată a mărfurilor împreună cu ambalajele acestora, excluzând greutatea containerelor şi a altor echipamente de transport. Rubrica 37: Regim Se înscrie, în conformitate cu codurile stabilite în acest scop, regimul vamal pentru care sunt declarate mărfurile la export. Rubrica 38: Greutate netto Se înscrie greutatea netă, exprimată în kilograme, a mărfurilor descrise în rubrica 31. Greutatea netă este greutatea mărfurilor fără ambalaj. În cazul tranzitului, completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante. Rubrica 39: Contingent Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante (atunci când este necesar pentru aplicarea legislaţiei cu privire la contingentare). Rubrica 40: Declaraţie sumară/document precedent Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante (informaţii privind documentele necesare pentru aplicarea procedurii administrative premergătoare exportului într-o altă ţară). În ceea ce priveşte tranzitul şi justificarea statutului comunitar al mărfurilor, această rubrică se utilizează facultativ pentru părţile contractante, doar dacă Convenţia referitoare la un regim de tranzit comun, din 20 mai 1987, nu prevede utilizarea obligatorie a acesteia 21. 21Decizia m. 1/2000 a Comisiei mixte CE-AELS privind simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri din 20 decembrie 2000 care amendează anexele II şi III din Convenţia privind simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri JO m. L 009 din 12.01.2001, p.0108 - 0109 Rubrica 41: Unităţi suplimentare Se completează, dacă este cazul, în conformitate cu nomenclatura mărfurilor. Pentru articolul respectiv, se înscrie cantitatea exprimată în unitatea prevăzută în nomenclatura mărfurilor. Rubrica 44: Menţiuni speciale, documente prezentate, certificate şi autorizaţii Se înscriu pe de o parte informaţiile cerute de reglementările specifice aplicabile în ţara de export şi pe de altă parte datele privind documentele emise în sprijinul declaraţiei. (Acestea pot include numerele de serie ale exemplarelor de control T5, numărul licentei sau al permisului de export, date cu privire la reglementările veterinare şi fitosanitare, numărul conosamentului etc.). În caseta "Codul menţiuni speciale (M.S.)" se înscrie, de la caz la caz, numărul de cod stabilit în acest scop pentru menţiunile speciale care pot fi solicitate la tranzit. Această casetă nu trebuie completată până la introducerea unui sistem de încheiere a operaţiunilor de tranzit printr-un procedeu informatic. Rubrica 46: Valoare statistică Se înscrie suma reprezentând valoarea statistică, exprimată în moneda prevăzută de partea contractantă, în conformitate cu dispoziţiile aplicabile. Rubrica 47: Calculul impozitărilor Părţile contractante pot solicita să se înscrie pe fiecare rând, atunci când este cazul, folosind codurile stabilite în acest scop, următoarele date: - tipul taxei (drepturi de export), - baza de impozitare, - procentul care se aplică la impozitare, - cuantumul taxei calculate, - modalitatea de plată aleasă (MP). Rubrica 48: Report de plată Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante (date privind autorizaţia respectivă). Rubrica 49: Identificarea antrepozitului Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante Rubrica 50: Principal obligat şi reprezentant autorizat, locul, data şi semnătura Se înscrie numele şi prenumele persoanei sau numele societăţii şi adresa completă a principalului obligat, precum şi numărul de identificare, dacă există, alocat de autorităţile competente. Dacă este cazul, se înscrie numele şi prenumele persoanei sau numele societăţii la care este reprezentant abilitat să semneze în numele principalului obligat. Sub rezerva dispoziţiilor specifice care vor fi adoptate cu privire la utilizarea sistemelor informatice, semnătura olografă a persoanei în cauză trebuie aplicată pe exemplarul care rămâne la biroul de plecare. Atunci când persoana în cauză este persoană juridică, semnatarul trebuie să adauge după semnătură numele, prenumele şi funcţia sa în cadrul societăţii. Rubrica 51: Birouri de tranzit prevăzute şi ţări Se înscrie biroul de tranzit prevăzut pentru intrarea în fiecare ţară al cărei teritoriu se intenţionează a fi traversat în timpul transportului sau, atunci când transportul trebuie să traverseze un alt teritoriu decât al părţilor contractante, biroul de ieşire pe unde mijlocul de transport părăseşte teritoriul părţilor contractante. Birourile de tranzit figurează pe lista birourilor vamale competente pentru efectuarea operaţiunilor de tranzit. După numele biroului, se înscrie codul ţării respective. Rubrica 52: Garantie ' Se înscriu orice informaţii utile referitoare la tipul de garanţie folosită pentru operaţiunea respectivă. Rubrica 53: Biroul de destinaţie şi ţara Se înscrie numele biroului vamal la care urmează să fie prezentate mărfurile pentru încheierea operaţiunii de tranzit. Birourile de destinaţie figurează pe "lista birourilor vamale competente pentru operaţiunile de tranzit". După numele biroului, se înscrie codul ţării în cauză. Rubrica 54: Locul şi data, semnătura şi numele declarantului sau reprezentantului În cazul în care nu există dispoziţii specifice legate de folosirea mijloacelor informatice, semnătura manuală originală a persoanei în cauză trebuie aplicată pe exemplarul care rămâne la biroul de plecare, urmată de numele şi prenumele persoanei respective. Atunci când persoana în cauză este o persoană juridică, semnatarul trebuie să adauge, după semnătură şi nume, funcţia sa în cadrul societăţii, dacă acest lucru este solicitat de părţile contractante. li. Formalităţi în cursul transportului Între momentul când mărfurile părăsesc biroul de export şi/sau plecare şi momentul când ajung la biroul de destinaţie, este posibil să fie nevoie să se adauge anumite menţiuni pe exemplarele documentului unic care însoţesc mărfurile. Aceste menţiuni se referă la operaţiunea de transport şi trebuie adăugate pe document de către transportatorul care răspunde de mijloacele de transport pe care sunt încărcate direct mărfurile, în timpul desfăşurării operatiunii de transport. Aceste menţiuni pot fi adăugate de mână, lizibil. În acest 'caz, formularele trebuie completate cu cerneală şi cu litere mari de tipar. Aceste menţiuni se referă numai la rubricile următoare (exemplarele 4 şi 5): - Transbordare: se completează rubrica 55 Rubrica 55 (transbordări): Rubrica se utilizează conform disgoziţiilor din Convenţia referitoare la regimul de tranzit comun din 20 mai 1987 2. - Alte incidente: se completează rubrica 56 Rubrica 56 (alte incidente în cursul transportului): Rubrica trebuie completată în conformitate cu obligaţiile aplicabile privind tranzitul. În plus, atunci când mărfurile se încarcă pe o semi-remorcă şi se schimbă numai vehiculul de tracţiune pe durata călătoriei (fără ca mărfurile să fie manipulate sau transbordate), în această rubrică se înscrie numărul de înmatriculare şi naţionalitatea noului vehicul de tracţiune. În astfel de cazuri nu este necesară viza autorităţilor competente. III. Formalităti în tara de destinatie ' ' ' Rubrica 1: Declaraţie Se înscriu codurile prevăzute în anexa III, după caz. În ceea ce priveşte tipul de declaraţie (a doua casetă), această informaţie este opţională pentru părţile contractante. 22 Decizia m. 1/2000 a Comisiei mixte CE-AELS privind simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri din 20 decembrie 2000 care amendează anexele II şi III din Convenţia privind simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri JO m. L 009 din 12.01.2001, p.0108 - 0109 Caseta (a treia) din dreapta nu se completează pentru formalităţile de import. Rubrica 2: Exporlator Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante. Se înscriu numele, prenumele, sau după caz, denumirea şi adresa exportatorului sau vânzătorului mărfii. Rubrica 3: Formulare Se înscrie numărul de serie al setului respectiv, urmat de numărul total de seturi de formulare ale documentului unic şi de formulare complementare utilizate (de exemplu, în cazul prezentării unui set format dintr-un formular al documentului unic şi două formulare complementare, se înscrie pe formularul documentului unic 1/3, pe primul formular complementar 2/3 şi pe al doilea formular complementar 3/3). Atunci când declaraţia se referă la un singur articol (de ex. atunci când trebuie completată o singură rubrică cu "descrierea mărfurilor") nu se completează nimic în rubrica 3, dar se înscrie cifra 1 în rubrica 5. Rubrica 4: Număr liste de Încărcătură Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante. Se înscrie în cifre numărul listelor de încărcătură anexate sau al listelor descriptive de natură comercială, atunci când acestea sunt autorizate de autorităţile competente. Rubrica 5: Arlicole Se înscrie numărul total de articole declarate de persoana în cauză pe toate exemplarele formularului documentului unic şi pe cele ale formularelor complementare (sau pe listele de încărcătură sau listele descriptive de natură comercială) folosite. Numărul de articole trebuie să corespundă cu numărul de rubrici referitoare la "descrierea mărfurilor" care trebuie completate. Rubrica 6: Total colete Această rubrică este opţională pentru părţile contractante. Se înscrie numărul total de colete care alcătuiesc transportul respectiv. Rubrica 7: Număr de referinţă Informaţie opţională pentru operatori, care poate conţine orice număr de referinţă alocat de persoana în cauză transportului respectiv. Rubrica 8: Destinatar Se înscrie numele, prenumele şi adresa completă a persoanei sau societătii respective. În cazul grupajului de mărfuri, părţile contractante pot prevedea ca în această rubrică să se înscrie mentiunea "diverşi" şi ca lista destinatarilor să fie anexată declaraţiei. În ceea ce priv şte numărul de identificare, informaţia poate fi completată de părţile contractante (numărul de identificare alocat persoanei în cauză de către autorităţile competente în scopuri fiscale, statistice sau de altă natură). Rubrica 9: Responsabil financiar Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante (persoana care răspunde fie de transferul, fie de repatrierea fondurilor cu privire la tranzacţie). Rubrica 10: Ţara ultimei provenienţe Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante şi se foloseşte potrivit cerinţelor proprii. Rubrica 11: Ţara de tranzacţiei de producţie Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante şi se foloseşte potrivit cerinţelor proprii. Rubrica 12: Elemente pentru valoare Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante (detalii necesare pentru determinarea valorii în vamă, a valorii fiscale sau a celei statistice). Rubrica 13: P.A.C. Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante (informaţii privind aplicarea unei politici agricole). Rubrica 14: Declarant sau reprezentant al destinatarului Se înscrie numele, prenumele şi adresa completă ale persoanei interesate sau ale societăţii respective, potrivit dispoziţiilor aplicabile. Dacă declarantul şi destinatarul sunt una şi aceeaşi persoană, se înscrie menţiunea "destinatar". În ceea ce priveşte numărul de identificare, informaţia poate fi completată de părţile contractante (numărul de identificare alocat persoanei în cauză de către autorităţile competente în scopuri fiscale, statistice sau de altă natură). Rubrica 15: Ţara de export Completarea acestei rubrici este optională pentru părtile contractante. Se înscrie numele ţării din care au fost exportate mărfurile. În rubrica 15a se înscrie codul ţării respective. Rubrica 15b nu se completează. Rubrica 16: Ţara de origine Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante. Dacă declaraţia se referă la mai multe articole cu origine diferită, se înscrie menţiunea "diferit" în această rubrică. Rubrica 17: Ţara de destinaţie Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante. Se înscrie numele ţării respective. În rubrica 17a se înscrie codul ţării respective. În rubrica 17b se înscrie regiunea de destinaţie a mărfii. Rubrica 18: Identitatea şi naţionalitatea mijlocului de transport la sosire Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante. Se înscrie identitatea, de exemplu numărul (numerele) de înmatriculare sau numele mijloacelor de transport (camion, vapor, vagon de cale ferată, avion) pe care au fost încărcate mărfurile direct la prezentarea la biroul vamal unde au fost îndeplinite formalităţile de import, apoi naţionalitatea mijloacelor de transport (sau cea a vehiculului care le propulsează pe celelalte dacă este vorba despre mai multe mijloace de transport) în conformitate cu codurile prevăzute în acest scop. De exemplu, în cazul în care se foloseşte un vehicul de tracţiune şi o remorcă cu numere de înmatriculare diferite, se înscrie numărul de înmatriculare al vehiculului de tracţiune şi cel al remarcii, precum şi naţionalitatea vehiculului de tracţiune. În cazul trimiterilor poştale sau al transportului prin instalaţii fixe, în această rubrică nu se înscrie nimic cu privire la numărul de înmatriculare sau naţionalitate. În cazul transportului pe cale ferată, în această rubrică nu se scrie nimic cu privire la nationalitate. ' Rubrica 19: Container (Ctr.) Se înscriu toate datele necesare în conformitate cu codurile prevăzute în anexa III. Rubrica 20: ConditH de livrare ' Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante (indică anumite clauze din contractul comercial). Rubrica 21: Identitatea şi naţionalitatea mijlocului de transporl activ care trece frontiera Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante în ceea ce priveşte identitatea. Completarea acestei rubrici este obligatorie cu privire la nat,ionalitate. Totuşi, în cazul trimiterilor poştale sau al transportului pe calea ferată sau prin instalaţii fixe, nu se completează nimic în legătură cu numărul de înmatriculare sau naţionalitatea. Se înscrie tipul mijlocului de transport (de exemplu camion, vapor, vagon de cale ferată, avion), urmat de identitatea acestuia, de exemplu numărul de înmatriculare sau numele mijlocului de transport activ (adică mijlocul de transport propulsor) folosit la trecerea frontierei din ţara de destinaţie, urmat de naţionalitatea acestuia, folosind codul adecvat. În cazul transportului combinat sau dacă sunt mai multe mijloace de transport, mijlocul de transport activ este cel care propulsează întregul ansamblu. De exemplu, dacă este vorba despre un camion îmbarcat pe un vas maritim, mijlocul de transport activ este vaporul, dacă este vorba despre un vehicul de tracţiune şi o remorcă, mijlocul de transport activ este vehiculul de tracţiune. Rubrica 22: Moneda şi valoarea total facturată Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante (se înscrie codul valutei în care s-a întocmit factura, urmat de suma facturată pentru cantitatea totală de mărfuri declarate). Rubrica 23: Curs de schimb Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante (cursul de schimb aplicabil dintre moneda facturată şi moneda ţării respective). Rubrica 24: Natura tranzacţiei Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante (indică anumite clauze din contractul comercial). Rubrica 25: Mod de transport la frontieră Se înscrie, în conformitate cu codurile care figurează în anexa 111, modul de transport care corespunde mijloacelor de transport active cu care mărfurile au intrat pe teritoriul ţării de destinaţie. Rubrica 26: Mod de transport interior Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante ( se înscrie, în conformitate cu codurile din anexa III, natura modului de transport folosit pe teritoriul ţării respective). Rubrica 27: Locul de descărcare Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante. Se înscrie, dacă este cazul sub formă de cod, atunci când acest lucru este prevăzut, locul unde mărfurile vor fi descărcate din mijloacele de transport active cu care acestea au trecut graniţa ţării de destinaţie. Rubrica 28: Informaţii financiare şi bancare Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante (transfer de fonduri legat de operaţiunea în cauză - informaţii privind formalităţile financiare, precum şi procedurile şi referinţele bancare). Rubrica 29: Birou de intrare Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante (se indică biroul vamal prin care mărfurile au intrat pe teritoriul ţării respective). Rubrica 30: Localizarea mărfurilor Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante (se indică locul exact unde mărfurile pot fi examinate). Rubrica 31: Colete şi descrierea mărfurilor - Mărci şi numere - Număr container (e) - Numărul şi natura Se înscriu mărcile, numerele, numărul şi tipul coletelor, sau, în situaţia mărfurilor neambalate, numărul mărfurilor declarate, sau menţiunea "în vrac", după caz, precum şi datele necesare identificării acestora. Descrierea mărfurilor se referă la denumirea comercială uzuală a acestora exprimată în termeni suficient de exacţi pentru a permite identificarea şi clasificarea lor imediat şi fără ambiguităţi. Această rubrică trebuie să cuprindă şi datele cerute de eventuale reglementări specifice (precum cele referitoare la TVA şi accize). Dacă se folosesc containere, în această rubrică trebuie, de asemenea, să fie înscrise marcajele de identificare ale acestora. Atunci când persoana în cauză a înscris menţiunea "diferit" în rubrica 16, (ţara de origine), părţile contractante pot cere să se indice şi numele ţării de origine a mărfurilor respective. Rubrica 32: Articol număr Se înscrie numărul articolului respectiv raportat la numărul total de articole declarate în formularele folosite, aşa cum se indică în nota referitoare la rubrica 5. Atunci când declaraţia se referă la un singur articol, nu este nevoie ca părţile contractante să solicite completarea acestei rubrici, deoarece în rubrica 5 se va înscrie cifra 1. Rubrica 33: Codul mărfurilor Se înscrie numărul de cod care corespunde articolului în cauză. În caseta a doua şi în următoarele, părţile contractante pot prevedea folosirea unei nomenclaturi specifice. Rubrica 34: Cod ţară de origine Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante. În rubrica 34a se înscrie codul care corespunde ţării indicate în rubrica 16. Atunci când în rubrica 16 a fost completată menţiunea "diferit", se înscrie codul care corespunde ţării de origine a articolului respectiv (Rubrica 34b nu se completează). Rubrica 35: Greutate brutto Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante. Se înscrie greutatea brută, exprimată în kilograme, a mărfurilor descrise în rubrica 31 corespunzătoare. Greutatea brută reprezintă greutatea cumulată a mărfurilor şi ambalajului acestora, excluzând greutatea containerelor şi a altor echipamente de transport. Rubrica 36: Preferinte ' Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante (se înscriu informaţii privind aplicarea unor drepturi preferenţiale). Rubrica 37: Regim Se înscrie, în conformitate cu codurile stabilite în acest scop, regimul vamal pentru care sunt declarate mărfurile la destinat,ie. Rubrica 38: Greutate netto Se înscrie greutatea netă, exprimată în kilograme, a mărfurilor descrise în rubrica 31 corespunzătoare. Greutatea netă reprezintă greutatea proprie a mărfurilor, fără ambalaj. Rubrica 39: Contingent Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante (pentru cazurile în care se aplică o legislaţie referitoare la contingentare). Rubrica 40: Declaraţie sumară/document precedent Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante (informaţii cu privire la o declaraţie sumară folosită în ţara de destinaţie sau la documentele legate de orice procedură administrativă anterioară). Rubrica 41: Unităţi suplimentare Se completează, dacă este cazul, în conformitate cu nomenclatura mărfurilor. Pentru articolul respectiv, se înscrie cantitatea exprimată în unitatea prevăzută în nomenclatura mărfurilor. Rubrica 42: Pret articol ' Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante (se înscrie partea de preţ menţionată în rubrica 22 referitoare la preţul acestui articol). Rubrica 43: Metoda de evaluare Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante (elemente necesare pentru stabilirea valorii în vamă, a valorii fiscale sau a celei statistice). Rubrica 44: Menţiuni speciale, documente prezentate, certificate şi autorizaţii Se înscriu pe de o parte, menţiunile solicitate potrivit reglementărilor specifice aplicabile în ţara de destinaţie, precum şi datele referitoare la documentele prezentate în sprijinul declaraţiei. (Acestea pot include numărul exemplarelor de control T5; numărul licenţei/permisului de import; date privind reglementările veterinare şi fitosanitare; numărul conosamentului). Caseta "Codul menţiuni speciale (M.S.)" nu se completează. Rubrica 45: Ajustare Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante (detalii necesare pentru determinarea valorii în vamă, a valorii fiscale sau a celei statistice). Rubrica 46: Valoare statistică Se înscrie suma reprezentând valoarea statistică, exprimată în moneda prevăzută de ţara de destinaţie, în conformitate cu dispoziţiile în vigoare. Rubrica 47: Calculul impozitărilor Părţile contractante pot solicita, acolo unde este cazul, indicarea următoarelor date, pe fiecare rând, folosind codurile corespunzătoare stabilite în acest scop: - tipul de taxe (drepturi de import), - baza de calcul a impozitului, - procentul de impozitare, - cuantumul taxelor calculate, - metoda de plată aleasă (MP). Rubrica 48: Report de plată Completarea acestei rubrici pentru părţile contractante (date privind autorizaţia respectivă). Rubrica 49: Identificarea antrepozitului Completarea acestei rubrici este opţională pentru părţile contractante. Rubrica 54: Locul şi data, semnătura şi numele declarantului sau reprezentatului Sub rezerva dispoziţiilor specifice legate de folosirea mijloacelor informatice, pe exemplarul care rămâne la biroul de destinatie trebuie aplicată semnătura olografă a persoanei în cauză, urmată de nume'le şi prenumele acesteia. În cazul persoanelor juridice, semnatarul trebuie să adauge, după semnătură şi nume, funcţia sa în cadrul societăţii, dacă acest lucru este solicitat de părţile contractante. TITLUL III Observaţii privind formularele complementare A. Formularele complementare se utilizează numai dacă declaraţia se referă la mai mult de un articol (vezi rubrica 5). Acestea trebuie să însoţească un formular al documentului unic. B. Observat,iile din Titlurile complementare. şi li de mai sus se aplică şi formularelor Totuşi: - Completarea rubricii 2/8 este opţională pentru părţile contractante şi trebuie să conţină numai numele şi numărul de identificare, dacă acesta există, al persoanei interesate. - Partea "Recapitulare" din rubrica 47 se referă la recapitularea finală a tuturor articolelor cuprinse în formularele documentului unic şi în formularele complementare utilizate. De aceea acestă rubrică trebuie completată numai pe ultimul formular complementar, anexat unui formular al documentului unic, înscriind totalul pe tipuri de taxe şi totalul general (TG) al taxelor datorate. C. În cazul în care se folosesc formulare complementare, rubricile referitoare la "descrierea mărfurilor" care nu au fost completate trebuie barate pentru a împiedica completarea lor ulterioară. ANEXA III CODURILE UTILIZATE ÎN DOCUMENTUL UNIC Rubrica 1: Declaratie ' Prima casetă: Simbolul EU trebuie folosit pentru: - declaraţia de export către teritoriul altei părţi contractante, - declaraţia de import din teritoriul altei părţi contractante. Caseta a treia: Aceasta trebuie completată numai atunci când formularul se utilizează pentru tranzit. Rubrica 19: Container (Ctr.) Codurile care se aplică sunt următoarele: O: mărfuri netransportate în containere, 1: mărfuri transportate în containere. Rubrica 25: Mod de transport la frontieră Lista de coduri care se aplică este următoarea: Cod pentru moduri de transport, poştă şi alte trimiteri: A. Cod format dintr-o singură cifră (obligatoriu) B. Cod format din două cifre (a doua cifră este opţională pentru părţile contractante) A B Denumirea 1 10 Transport maritim 12 Vagon de cale ferată pe vas de transport maritim 16 Vehicul rutier autopropulsat pe vas de transport maritim 17 Remorcă sau semi-remorcă pe vas de transport maritim 18 Vas de transport fluvial intern pe vas de transport maritim 2 20 Transport feroviar 23 Vehicul rutier pe vagon de cale ferată