DECIZIE nr. 142 din 15 martie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe

EMITENT

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 308 din 13 aprilie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Antonio Malinschi în Dosarul nr. 4.289/2004 al Tribunalului Sibiu - Secţia civilă.

La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, personal, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepţiei solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată în faţa instanţei de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

În acest sens, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Deciziile nr. 97/2000 şi 143/2001, arată că dispoziţiile legale criticate nu instituie nici un fel de privilegii sau discriminări între proprietari şi chiriaşi. De asemenea, apreciază că nu sunt încălcate nici prevederile art. 21 şi 53 din Constituţie, întrucât textul criticat permite, în egală măsură, atât proprietarului să intervină în justiţie pentru apărarea dreptului său, cât şi locatarului să îşi facă apărările corespunzătoare faţă de cererile proprietarului. În ceea ce priveşte celelalte prevederi constituţionale sau dispoziţii cuprinse în instrumentele juridice internaţionale, Ministerul Public consideră că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 octombrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 4.289/2004, Tribunalul Sibiu - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001. Excepţia a fost ridicată de Antonio Malinschi într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 2.681 din 19 aprilie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 3.602/2004 al Judecătoriei Sibiu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi ale art. 53 din Constituţie, precum şi reglementărilor cuprinse în art. 6 pct. 1, art. 8 pct. 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În acest sens, arată că "exerciţiul dreptului de locaţiune, recunoscut de lege, trebuie să aibă tratament egal cu exerciţiul dreptului de proprietate, protejat, la rândul său, de lege". Arată astfel că nu este posibilă limitarea, prin ordonanţa preşedinţială, a dreptului locativ, drept recunoscut atât de Codul civil, cât şi de Legea nr. 114/1996.

Tribunalul Sibiu - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 vizează o situaţie socială concretă, impusă de raţiuni practice, ce dă posibilitatea părţilor de a se adresa instanţelor judecătoreşti pe calea procedurii speciale, fiind aplicabile tuturor persoanelor aflate într-o situaţie juridică identică, asigurându-se astfel egalitatea de tratament şi supremaţia legii.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 263/2003, apreciază că textul de lege criticat nu aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), întrucât nu instituie nici un fel de privilegii sau discriminări între proprietari sau între chiriaşi. Apreciază totodată că dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 nu contravin nici prevederilor art. 21 alin. (3), care consacră dreptul la un proces echitabil, şi nici celor ale art. 53 din Constituţie, referitoare la condiţiile în care poate fi dispusă restrângerea unor drepturi, considerând că textul de lege criticat constituie, dimpotrivă, expresia aplicării acestor prevederi constituţionale.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 sunt constituţionale. În acest sens, arată că nu poate fi reţinută contrarietatea dispoziţiilor criticate faţă de art. 1 din Constituţie, întrucât acestea nu încalcă în nici un mod trăsăturile şi valorile supreme ale statului român şi nici principiul supremaţiei Constituţiei şi al obligativităţii legii.

De asemenea, apreciază că nu poate fi reţinută nici critica privind înfrângerea art. 21 din Constituţie, deoarece textul legal criticat stabileşte că măsura evacuării din spaţiul deţinut abuziv de chiriaşul care refuză să încheie contractul de închiriere în termen de 60 de zile de la notificarea făcută de proprietar poate fi luată pe calea ordonanţei preşedinţiale. Potrivit art. 582 din Codul de procedură civilă, ordonanţa preşedinţială este supusă recursului, iar împotriva executării acesteia se poate face contestaţie, astfel încât chiriaşul are posibilitatea de a apela la instanţele de judecată competente, poate formula pretenţii şi apărări şi poate beneficia de toate garanţiile procesuale oferite de un proces echitabil.

În final, Avocatul Poporului arată că nu sunt înfrânte nici prevederile constituţionale ale art. 53, întrucât măsura evacuării necondiţionate a chiriaşilor culpabili este stabilită prin lege, fiind justificată de respectarea drepturilor şi libertăţilor proprietarilor, reprezentând totodată o măsură necesară într-o societate democratică, aplicată în mod nediscriminatoriu şi proporţională cu situaţia care a determinat-o.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 mai 2001.

Dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut:

- Art. 11 alin. (2): "Lipsa unui răspuns scris sau refuzul nejustificat al chiriaşului sau al fostului chiriaş de a încheia un nou contract de închiriere în termen de 60 de zile de la primirea notificării îl îndreptăţeşte pe proprietar să ceară în justiţie evacuarea necondiţionată a locatarilor, cu plata daunelor-interese, pe calea ordonanţei preşedinţiale."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi ale art. 53 din Constituţie, care au următorul conţinut:

- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.";

- Art. 11 alin. (1): "Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.";

- Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

- Art. 21 alin. (3): "Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";

- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii." ...

Autorul excepţiei invocă, de asemenea, încălcarea dispoziţiilor cuprinse în art. 6 pct. 1, art. 8 pct. 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora:

- Art. 6 pct. 1: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.";

- Art. 8. pct. 1: "Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.";

- Art. 13: "Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 au fost supuse în mai multe rânduri controlului de constituţionalitate, prin raportare la principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor.

Astfel, prin Decizia nr. 143 din 8 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 16 iulie 2001, şi Decizia nr. 212 din 11 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 4 octombrie 2002, Curtea a constatat că aceste dispoziţii de lege sunt constituţionale. În acest context, referindu-se la conformitatea textului de lege criticat cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a reţinut că acesta nu instituie nici un fel de privilegii sau discriminări între proprietari sau între chiriaşi, ci sancţionează doar conduita contrară legii a unor chiriaşi.

De asemenea, prin Decizia nr. 97 din 18 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 19 octombrie 2000, Curtea a reţinut că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 nu contravin principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, deoarece egalitatea între cetăţeni nu împiedică stabilirea unor restricţii sau limitări ale dreptului de proprietate.

Cât priveşte susţinerea potrivit căreia dispoziţiile criticate ar aduce atingere art. 21 alin. (3) din Constituţie, raportat la prevederile art. 6 pct. 1 şi ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că prevederile art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, care îl îndreptăţesc pe proprietar să ceară în justiţie evacuarea necondiţionată a locatarului, cu plata daunelor-interese, pe calea ordonanţei preşedinţiale, nu numai că nu îngrădesc accesul liber la justiţie, dar permit, în egală măsură, atât proprietarului să intervină în justiţie pentru apărarea dreptului său, cât şi locatarului să îşi facă apărările corespunzătoare faţă de cererile proprietarului. Cererea proprietarului nu poate să surprindă pe locatar, din moment ce este precedată de o notificare şi de un termen de 60 de zile în care chiriaşul sau fostul chiriaş poate acţiona. Astfel, aceştia (chiriaşii), printr-o acţiune de drept comun, pot să solicite instanţei de judecată recunoaşterea unui eventual drept locativ, pe care să îl opună dreptului aparent al proprietarului. În acest sens, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 136 din 11 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 21 august 2000.

Referitor la susţinerea autorului excepţiei privind înfrângerea art. 53 din Constituţie, prin Decizia nr. 88 din 4 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, şi Decizia nr. 97 din 18 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 19 octombrie 2000, Curtea a constatat că nici o dispoziţie a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 nu pune în discuţie restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale şi nici exercitarea cu bună-credinţă a unor asemenea drepturi sau libertăţi.

În sfârşit, cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), precum şi celor ale art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea apreciază că acestea nu sunt relevante pentru soluţionarea excepţiei de faţă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Antonio Malinschi în Dosarul nr. 4.289/2004 al Tribunalului Sibiu - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 martie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

______________