DECIZIE nr. 259 din 15 martie 2017privind unele măsuri pentru exercitarea conducerii Administraţiei Fondului pentru Mediu
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 186 din 15 martie 2017
Având în vedere Cererea domnului Ionuţ Sorin Apostu, înregistrată la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 20/4.874/M.B. din 15 martie 2017,în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie. + Articolul 1La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Ionuţ Sorin Apostu se revocă, la cerere, din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Administraţiei Fondului pentru Mediu. + Articolul 2Începând cu data prevăzută la art. 1, doamna Georgeta Elisabeta Ionescu, vicepreşedinte, exercită atribuţiile preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu până la numirea conducătorului instituţiei, în condiţiile legii.
PRIM-MINISTRU
SORIN MIHAI GRINDEANU
Contrasemnează:
---------------
Secretarul general al Guvernului,
Mihai BusuiocBucureşti, 15 martie 2017.Nr. 259.--------
| EMITENT |

Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari