DECIZIE nr. 259 din 15 martie 2017 privind unele măsuri pentru exercitarea conducerii Administraţiei Fondului pentru Mediu EMITENT GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 186 din 15 martie 2017Având în vedere Cererea domnului Ionuţ Sorin Apostu, înregistrată la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 20/4.874/M.B. din 15 martie 2017, în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie.     Articolul 1 La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Ionuţ Sorin Apostu se revocă, la cerere, din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Administraţiei Fondului pentru Mediu.     Articolul 2 Începând cu data prevăzută la art. 1, doamna Georgeta Elisabeta Ionescu, vicepreşedinte, exercită atribuţiile preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu până la numirea conducătorului instituţiei, în condiţiile legii. PRIM-MINISTRU SORIN MIHAI GRINDEANU Contrasemnează: --------------- Secretarul general al Guvernului, Mihai BusuiocBucureşti, 15 martie 2017. Nr. 259. --------