CODUL COMERCIAL

Cu modificările pînă la 3 mai 1900*)

EMITENT

PARLAMENTUL

-----------

*)Codul Comercial a fost promulgat prin decret la 10 mai 1887 şi a intrat în vigoare la 1 septembrie 1887.

Cartea I Despre Comerţ în general

Titlul I

Dispoziţii generale

Articolul 1

În comerţ se aplică legea de faţa. Unde ea nu dispune se aplică codicele civil.

Articolul 2

Bursele, balciurile (iarmarocurile), târgurile, docurile şi intrepositele, precum şi celelalte instituţii care servesc comerţului se regulează prin legile şi regulamentele lor speciale.

Titlul II

Despre faptele de comerţ

Articolul 3

Legea considera ca fapte de comerţ:

1) Cumpărăturile de produse sau de mărfuri spre a se revinde, fie în natura, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea şi cumpărarea, spre a se revinde, de obligaţiuni ale Statului sau de alte titluri de credit circulând în comerţ;

2) Vînzările de produse, vînzările şi închirierile de mărfuri, în natura sau lucrate, şi vînzările de obligaţiuni ale Statului sau de alte titluri de credit circulând în comerţ, cînd vor fi fost cumpărate cu scop de revinzare sau închiriere:

3) Contractele de report asupra obligaţiunilor de Stat sau a altor titluri de credit circulând în comerţ;

4) Cumpărările şi vînzările de părţi sau de acţiuni ale societăţilor comerciale;

5) Orice întreprinderi de furnituri;

6) Întreprinderile de spectacole publice;

7) Întreprinderile de comisioane, agenţii şi oficiuri de afaceri;

8) Întreprinderile de constructiuni;

9) Întreprinderile de fabrici, de manufactura şi imprimerie;

10) Întreprinderile de editura, librarie şi obiecte de arta cînd altul decât autorul sau artistul vinde;

11) Operaţiunile de banca şi schimb;

12) Operaţiunile de mijlocire (samsarie) în afaceri comerciale;

13) Întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apa sau pe uscat;

14) Cambiele şi ordinele în produse sau mărfuri;

15) Constructiunea, cumpărarea-vînzarea şi revinderea de tot felul de vase pentru navigatiunea interioară şi exterioară şi tot ce priveşte la echiparea, armarea şi aprovizionarea unui vas;

16) Expeditiunile maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime şi toate contractele privitoare la comerţul de mare şi la navigaţiune;

17) asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor şi asupra vieţii;

18) Asigurările, chiar mutuale, contra riscurilor navigatiunii;

19) Depozitele pentru cauza de comerţ;

20) Depozitele în docuri şi intrepozite precum şi toate operaţiunile asupra recepiselor de deposit (varante) şi asupra scrisurilor de gaj, liberate de ele.

Articolul 4

Se socotesc, afară de acestea, ca fapte de comerciu celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sînt de natura civilă sau dacă contratikul nu rezultă din însuşi actul.

Articolul 5

Nu se poate considera ca fapt de comerţ cumpărarea de produse sau de maarfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumatiunea cumpărătorului, ori a familiei sale; de asemenea revânzarea acestor lucruri şi nici vînzarea produselor pe care proprietarul sau cultivatorul le are după pământul sau, sau cel cultivat de dânsul.

Articolul 6

Asigurările de lucruri sau stabilimente care nu sînt obiectul comerţului şi asigurările asupra vieţii sînt fapte de comerţ numai în ce priveşte pe asigurator.

Contul curent şi cekul nu sînt considerate ca fapte de comerţ în ce priveşte pe necomercianţi, afară numai dacă ele n-au o cauza comercială.

Titlul III

Despre comercianţi

Articolul 7

Sînt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ, avînd comerţul ca o profesiune obişnuită, şi societăţile comerciale.

Articolul 8

Statul, judeţul şi comuna nu pot avea calitatea de comercianţi.

Articolul 9

Orice persoană care într-un chip accidental, face o operaţiune de comerţ, nu poate fi considerată ca comerciant; ea este însă supusă legilor şi jurisdictiunei comerciale pentru toate contestaţiunile ce se pot ridica din aceasta operaţiune.

Articolul 10

Minorul de orice sex, pentru a putea face comerţ şi prin urmare a fi considerat ca major, întrucât priveşte obligaţiunile contractate de dânsul ca comerciant, va trebui să aibă etatea de 18 ani împliniţi, să fie emancipat, să aibă autorizaţiunea înscrisă a tatălui sau, sau în caz de moarte, interdictiune ori absenta a tatălui, aceea a mamei sale; iar în lipsa de tata şi muma, autorizaţia tutorelui cu avizul consiliului de familie omologat de tribunalul civil.

Actele de emancipare şi de autorizare vor fi prezentate la tribunalul în jurisdicţia căruia minorul voieşte a-şi stabili domiciliul sau comercial, spre a fi transcrise în registrul destinat pentru aceasta şi afişate în sala tribunalului, în sala comunei, a localurilor bursei cele mai apropiate, dacă vor fi, şi publicate în foaia anunţurilor judiciare a locului; toate acestea prin îngrijirea grefei.

Grefierul tribunalului va păstra la dosar proba ca afişările şi publicaţiunea s-a făcut.

Înainte de transcriere, afişare şi publicaţiune, minorul nu va putea începe comerţul sau.

Articolul 11

Dispoziţiunea articolului precedent este aplicabilă minorului emancipat, chiar necomerciant, pentru actele pe care legea le considera ca fapte de comerţ.

Articolul 12

Minorul comerciant în condiţiunile art. 10, pentru tot ce priveşte comerţul sau, poate ipoteca şi instraina imobilele sale, fără a avea necesitate de vreo noua autorizaţiune.

Articolul 13

Tatăl sau muma care exercită puterea părintească sau, în lipsa-le, tutorul nu pot continua comerţul în interesul unui minor dacă nu vor fi autorizaţi, cel dintâi de tribunalul civil şi cel de-al doilea prin încheierea consiliului de familie omologata de tribunal.

Actul de autorizare va fi afişat şi publicat conform art. 10.

Articolul 14

Interzisul şi cel pus sub un consiliu judiciar nu pot fi comerciant şi nici a continua un comerţ.

Articolul 15

Femeia maritata nu poate face comerţ fără consimţămîntul expres sau tacit al bărbatului sau. Consimţămîntul bărbatului se prezuma cînd exerciţiul comerţului femeii este public şi notoriu, afară numai dacă bărbatul a prohibit aceasta în mod expres prin declaraţiune publicată în forma art. 10 paragraful 2.

Cînd femeia nu face decât vinde în detaliu mărfurile traficului bărbatului, ea nu poate numai prin aceasta să fie considerată ca comercianta.

Dacă bărbatul este minor, el nu va putea autoriza pe femeia sa a face comerţ decât numai dacă va fi fost şi dânsul autorizat a da acest consimţământ după regulile şi în formele prevăzute de art. 10.

Dacă bărbatul este interzis sau absent, autorizaţiunea va fi data de tribunalul civil.

Femeia, deşi comercianta, nu poate însă intra într-o societate comercială, în care şi-ar lua o răspundere nemărginită, fără autorizaţia specială a soţului, sau în caz de interdicţie ori absenta a acestuia, fără aceea a tribunalului civil.

În caz cînd soţul autorizeaza pe femeie în scris, autorizaţiunea va fi transcrisă, afişată şi publicată conform art. 10.

Articolul 16

Femeia comercianta poate, fără autorizaţiunea soţului sau, a sta în judecata şi a se obliga pentru tot ce priveşte comerţul sau.

Ea poate, pentru acest sfîrşit, a ipoteca şi instraina toată averea fără consimţămîntul soţului.

Cu toate acestea, bunurile dotale nu vor putea fi ipotecate sau înstrăinate decât în cazurile şi după formele prevăzute de codicele civil.

Articolul 17

Cînd prin contractul de căsătorie bărbatul va avea vreun drept asupra bunurilor câştigate de femeie, aceste bunuri şi veniturile lor rămîn exclusiv afectate la plata datoriilor comerciale.

Articolul 18

Autorizaţiunea de a face comerţ, data minorului de către părintele sau sau de către tutor în condiţiunile prevăzute mai sus, precum şi aceea data de către bărbat femeii, pot fi revocate în orice timp. Actul de revocate însă trebuie să fie făcut cu observarea formelor prevăzute la art. 10.

Cu toate acestea, dacă minorul sau femeia începuse a exercita comerţul, revocarea nu va putea produce nici un efect de nu va fi aprobată şi de tribunalul civil după ce acesta, în camera de consiliu, va fi ascultat pe minor sau pe femeie şi pe aceia care le-au retras autorizaţiunea.

În nici un caz revocarea nu poate vătăma drepturile celor de al treilea, nici chiar pentru afacerile în curs de executare.

Articolul 19

Contractul de căsătorie între persoane dintre care una este comercianta, va trebui să fie trimis în copie certificată, în termen de o luna de la data lui, de către ofiţerul stării civile care a celebrat căsătoria, la tribunalul în jurisdicţiunea căruia se găseşte stabilimentul comerciantului, pentru a fi publicat conform art. 10.

Ofiţerul stării civile care va omite a îndeplini îndatorirea impusa prin acest articol, va fi supus la o amenda de 25 pînă la 100 lei; iar dacă omisiunea a fost facuta cu rea credinţa, la destituire: în amândouă cazurile fără prejudiciul drepturilor părţilor interesate.

Articolul 20

Dacă soţul devine comerciant în urma căsătoriei sale, dânsul este dator să depună copie după contractul sau de căsătorie, în termen de o luna socotit din ziua cînd şi-a început comerţul, sub pedeapsa, în caz de faliment, de a fi considerat ca un bancrutar simplu.

Articolul 21

Cererea de separatiune de patrimonii între soţi dintre care unul este comerciant, trebuie să fie publicată în modul prevăzut la art. 10.

Hotărîrea asupra cererii de separatiune nu va putea fi pronunţată decât după o luna de zile de la sus zisa publicaţiune.

Dacă se admite separatiunea, hotărîrea definitivă va trebui să fie publicată tot în acelaşi mod, în termen de o luna de la data ei.

În lipsa acestei publicaţiuni, creditorii comerţului soţului pot opune, oricînd interesul lor o cere, nulitatea separaţiunii pronunţate şi sa atace restituirea dreptutilor dotale ale femeii, dacă a avut loc.

Deosebit de aceasta ei pot sa exercite acţiunea ce le acorda art. 975 din codicele civil, cînd separatiunea ar fi fost facuta în frauda drepturilor lor.

Titlul IV

Despre registrele comercianţilor

Articolul 22

Registrele obligatorii pentru comercianţi sînt: registrul jurnal, registrul inventar şi registrul copiar.

Articolul 23

Orice comerciant este dator ca în registrul jurnal sa înscrie pe fiecare zi ce are sa ia şi ce are sa dea, operaţiunile comerţului sau, convenţiunile, acceptatiunile sau girurile efectelor comerciale, şi în general tot ce primeşte şi plăteşte sub orice titlu, trecând la fiecare finit de luna şi sumele întrebuinţate pentru cheltuielile casei sale. Acest registru jurnal este deosebit de alte registre ce se obisnuiesc în compatibilitatea comercială, dar care nu sînt obligatorii.

Articolul 24

Comerciantul este dator a forma la începutul comerţului sau şi în fiecare an, sub a sa semnatura, un invetariu de averea sa mobila şi imobilă şi de datoriile sale active şi pasive, încheind bilanţul cuvenit. Acest inventar şi bilanţ le va copia în registrul special pentru aceasta şi le va semna.

Toate efectele şi datoriile active trebuiesc evaluate în inventariu şi bilanţ după preţul curent la epoca facerii inventariului.

Datoriile active greu de încasat sau indoioase se vor preţui după probabilitate; creanţele ce nu se pot incasa se vor înscrie numai pentru memorie.

Dacă sînt mai mult tovarasi solidari, trebuie să subsemneze fiecare.

Articolul 25

El este ţinut a copia în registrul special şi după ordinea zilei toate scrisorile ce trimite.

Articolul 26

Registrele obligatorii vor fi numerotate pe fiecare pagina şi, afară de registrul copiar, parafate de un judecător al tribunalului locului de reşedinţa al comerciantului, sau de către judecătorul ocolului respectiv în localităţile unde nu exista tribunal.

Pe ultima pagina a acestor registre judecătorul va constata numărul filelor ce compun fiecare registru şi va semna aceasta certificare punând sigiliul tribunalului sau al judecătoriei.

Articolul 27

Registrele pe care comerciantul este obligat a le avea, afară de copiar, vor fi prezentate tribunalului sau judecătorului de ocol la finele fiecărui asn comercial spre încheiere şi viza.

Tribunalul sau judecătorul de ocol va pune imediat, sub ultima operaţiune înscrisă, următoarea viza:

"Astăzi la ........ anul ....... s-a prezetat registrul" (jurnalul, inventar) al comerciantului .......... şi "s-a vizat cu a noastră semnatura", punându-se şi sigiliul tribunalului sau judecătoriei.

Nici un fel de taxa, timbre sau altele nu se vor percepe pentru îndeplinirea formalităţilor prevăzute în aceste doua articole.

Articolul 28

La fiecare tribunal comercial şi în localităţile unde acestea nu exista, la fiecare tribnunal de judeţ, se va tine un registru în care se va înscrie numele comercianţilor care şi-au prezentat registrele lor, ce anume registre, precum şi numărul filelor fiecăruia. Tot astfel se va urma şi cu registrele pe care comerciantul le prezintă anual pentru încheiere şi viza.

Dacă numerotarea sau viza unui registru a fost facuta de judecătorul de ocol, atunci acesta la finele fiecărui an, este dator sa trimită un tablou tribunalului judeţului sau tribunalului comercial respectiv.

Articolul 29

Registrele comercianţilor vor fi ţinute în limba română sau în vreuna din limbile moderne euronene, după ordinea datei fiecărei operaţiuni, fără a se lasă vreun loc în alb, fără ştergere sau adaogire; se pot face îndreptări şi ştersături dacă aceasta este necesar; se vor face însă numai astfel ca cuvintele îndreptate sau şterse să fie citibile.

Articolul 30

Comercianţii sînt datori a păstra, în timp de 10 ani de la cea din urma viza, registrele pe care legea le impune a tine, precum şi scrisorile şi telegramele primite.

Asemenea sînt datori a păstra, cel puţin pînă la doi ani, facturile mărfurilor cumpărate şi introduse în stabilimentele lor.

Articolul 31

Comunicatiunea registrelor nu poate fi ordonată de judecată după cererea unei părţi decât în afaceri de succesiuni, comunităţi de bunuri, societăţi şi în caz de faliment.

Articolul 32

În cursul unei contestatiuni şi oricare ar fi natura ei, judecata, după cererea unei părţi sau chiar din oficiu, va putea ordonă înfăţişarea registrelor spre a se extrage dintransele numai ceea ce este privitor la litigiu.

Articolul 33

Cînd registrele oferite, cerute sau ordonate a se infatisa, se afla în circumscripţia unui alt tribunal, judecătoria va adresa o comisiune rogatorie tribunalului sau judecătorului de ocol respectiv pentru a lua cunoştinţa de conţinutul acelor registre, a-l consemna într-un proces-verbal şi a-l trimite tribunalului unde cauza este pendinte.

Articolul 34

Dispoziţiunile cuprinse în prezentul titlu nu se aplică colportorilor, comercianţilor care fac micul trafic ambulant, cărăuşilor sau acelor al căror comerţ nu iese din cercul unei profesiuni manuale.

Titlul V

Despre obligaţiile comerciale în general

Articolul 35

Contractul sinalgamatic între persoane depărtate nu este perfect dacă acceptarea n-a ajuns la cunoştinţa propuitorului în termenul hotărât de dânsul sau în termenul necesar schimbului propunerii şi acceptării, după natura contractului.

Propuitorul însă poate primi ca buna şi o acceptare ajunsă peste termenul hotărât de dânsul, cu condiţiunea ca sa încunoştinţeze îndată pe acceptant despre aceasta.

Articolul 36

Cînd propuitorul cere executarea imediata a contractului, şi un răspuns prealabil de acceptare nu este cerut şi nici chiar necesar, după natura contractului, atunci contractul este perfect îndată ce partea cealaltă a întreprins executarea lui.

Articolul 37

Pînă ce contractul nu este perfect, propunerea şi acceptarea sînt revocabile. Cu toate acestea, deşi revocarea împiedica ca contractul sa devie perfect, dacă ea însă ajunge la cunoştinţa celeilalte părţi după ce acesta intreprinsese executarea lui, atunci cel ce revoca contractul răspunde de daune interese.

Articolul 38

În contractele unilaterale propunerea este obligatorie îndată ce ajunge la cunoştinţa părţii căreia este facuta.

Articolul 39

Acceptarea condiţionată sau limitată se considera ca un refuz al primei propuneri şi formează o noua propunere.

Articolul 40

Cînd urmează a se hotrari adevăratul preţ sau preţul curent al produselor, mărfurilor, transporturilor, navlului, al primelor de asigurare, cursul schimbului, al efectelor publice şi al titlurilor industriale, el se ia după listele bursei sau după mercurialele locului unde contractul a fost încheiat, sau, în lipsa, după acelea ale locului celui mai apropiat, sau după orice altfel de proba.

Articolul 41

Cînd moneta arătată într-un contract nu are curs legal sau comercial în ţara şi cînd cursul ei n-a fost determinat de insesi părţile, plata va putea fi facuta în moneta tarii după cursul ce va avea schimbul la vedere în ziua scadentei şi la locul plăţii; iar cînd în acea localitate n-ar fi un curs de schimb, după cursul pieţei celei mai apropiate, afară numai dacă contractul poarta clauza "efectiv" sau o alta asemenea.

Articolul 42

În obligaţiunile comerciale codebitorii sînt ţinuţi solidariceste, afară de stipulaţiune contrarie.

Aceeaşi prezumtiune exista şi contra fidejusorului, chiar necomerciant, care garantează o obligaţiune comercială.

Ea nu se aplică şi la comercianţi pentru operaţiuni care, încît îi priveşte, nu sînt fapte de comerţ.

Articolul 43

Datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobînda de drept din ziua cînd devin exigibile.

Articolul 44

În obligaţiunile comerciale judecătorul nu poate acorda termenul de graţie permis de art. 1021 din codicele civil.

Articolul 45

Retractul litigios prevăzut de art. 1402, 1403 şi 1404 din codicele civil nu poate avea loc în caz de cesiune a unui drept derivând într-un fapt comercial.

Articolul 46

Obligaţiunile comerciale şi liberatiunile se probează:

Cu acte autentice;

Cu acte sub semnatura privată;

Cu facturi acceptate;

Prin corespondenta;

Prin telegrame;

Cu registrele părţilor;

Cu martori, de câte ori autoritatea judecătorească ar crede ca trebuie să admită proba testimoniala şi acesta chiar în cazurile prevăzute de art. 1191 codicele civil;

În fine, prin orice alte mijloace de proba admise de legea civilă.

Articolul 47

Telegrama face proba, ca act sub-semnatura privată, cînd originalul este subscris de însăşi persoana arătată intransa ca trimitatorul ei. Ea face aceeaşi proba, chiar dacă aceasta persoana este subscrisă, de o alta mana, cînd ar fi probat ca originalul a fost predat oficiului telegrafic sau trimis spre a i se preda, de însăşi acea persoana.

Dacă subscrierea originalului este autentificată de autoritatea competentă, atunci se aplică principiile generale. În caz cînd identitatea persoanei care a subscris sau predat originalul telegramei s-a stabilit prin alte moduri prevăzute de regulamentele telegrafo-poştale, proba contrarie este admisă.

Data telegramelor stabileşte, pînă la proba contrarie ziua şi ora în care ele au fost în adevăr expediate de oficiurile telegrafice.

Articolul 48

În caz de eroare, schimbare sau întîrziere în transmiterea unei telegrame se aplică principiile generale ale culpei. Cu toate acestea, trimitatorul unei telegrame se presuma afară de orice culpa dacă a îngrijit a o colationă sau recomanda conform dispoziţiunilor regulamentelor telegrafo-poştale.

Articolul 49

În comerţ, mandatul şi orice declaraţiune de consimţământ chiar judiciar, transmise prin telegraf cu subscrierea declarata autentică de autoritatea competentă, sînt valabile şi fac proba în justiţie.

Articolul 50

Registrele comercianţilor, ţinute în regula, pot face porba în justiţie între comercianţi, pentru fapte şi cesiuni de comerţ.

Înscrierea în registre, facuta de prepusul care tine scriptele sau este însărcinat cu compatibilitatea, are acelaşi efect ca şi cînd ar fi facuta de însuşi stapanul.

Articolul 51

Registrele pe care comercianţii sînt obligaţi a le avea şi care nu vor fi ţinute în regula şi nici investite cu formele prevăzute de lege, nu sînt primite a face proba în justiţie, spre folosul celui ce le-a ţinut.

Neîndeplinirea prescripţiunilor legii în aceasta privinta, poate atrage încă după sine aplicaţiunea pedepselor prevăzute în caz de faliment.

Articolul 52

Registrele comercianţilor chiar netinute în regula fac proba contra lor. Partea însă care voieşte a se referi la dânsele nu poate scinda conţinutul lor.

Articolul 53

Dacă partea, la registrele căreia cealaltă parte oferă sa dea crezamant, refuza a le prezenta, judecata poate deferi acestei din urma jurământul asupra obiectului contestatiunii.

Articolul 54

Judecata este în drept a aprecia dacă se poate atribui conţinutului registrelor unui comerciant, un caracter de validitate mai mult sau mai puţin mare, dacă trebuie a se renunţa la această probă în caz cînd registrele comerciale ale părţilor nu concorda, sau a atribui o credinţa mai mare registrelor uneia dintre părţi.

Articolul 55

Cînd codicele comercial cere proba prin scris, proba testimoniala nu poate fi admisă decât în cazurile în care ea este permisă şi de codicele civil.

Articolul 56

Dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sînt supuşi, în cat priveşte acest act, legii comerciale, afară de dispoziţiile privitoare la persoana chiar a comercianţilor şi de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Articolul 57

Data actelor şi a contractelor comerciale trebuie să arate locul, ziua, luna şi anul.

Ea poate fi stabilită, faţă de cel de al treilea, prin toate mijloacele de proba arătate în art. 46.

Data arătată în cambia şi în orice alte titluri la ordin precum şi în girurile lor se considera drept adevata pînă la proba contrarie.

Articolul 58

Posesorul unui titlu la purtător, uzat, stricat sau distrus, are dreptul ca contradictoriu cu emitentul sa ceara un duplicat al acestui titlu sau un titlu echivalent.

Cheltuielile privesc pe reclamant.

În privinta titlurilor datoriei publice, a biletelor de banca şi altor titluri de asemenea natura, se observa legile speciale.

Revendicarea titlurilor la purtător pierdute sau furate nu se admite decât contra aceluia care le-a găsit sau furatr şi contra acelora care le-au primit cu orice titlu, cunoscînd vitiul cauzei posesiunii.

Articolul 59

Orice obligaţiune comercială trebuie să fie executată în locul arătat prin contract sau în locul care ar rezultă din natura operaţiunii, ori din intenţiunea părţilor contractante.

În lipsa de o clauza expresă contractul trebuie să fie executat în locul unde cel ce s-a obligat îşi avea stabilimentul sau comercial sau cel puţin domiciliul ori reşedinţa, la formarea contractului.

Dacă însă urmează a se preda un lucru determinant, care după cunoştinţa părţilor se găsea într-altă parte, în momentul formării contractului, atunci predarea se va face în acel loc.

Titlul VI

Despre vânzare

Articolul 60

Vânzarea facuta pe un preţ nedeterminat în contract este valabilă dacă părţile au convenit asupra unui mod de a-l determina în urma.

Articolul 61

Vânzarea facuta pe adevăratul preţ sau pe preţul curent este asemenea valabilă. În acest caz preţul se determina conform dispoziţiunilor art. 40.

Determinarea preţului poate fi încredinţată arbitrului unei a treia persoane desemnate în contract sau rămase a se alege în urma.

Cînd persoana desemnată sau aleasă nu voieşte sau nu poate primi, părţile trebuie să procedeze la o noua numire.

Dacă părţile nu se învoiesc, numirea se face de justiţie.

Articolul 62

Cînd mărfurile vândute sînt arătate în contract numai prin catatime, fel şi calitate, fără nici o alta indicatiune de natura a desemna un corp cert şi determinat, vânzătorul este obligat a preda, la locul şi în timpul stipulat, catatimea, felul şi calitatea convenite chiar dacă mărfurile care ar fi fost la dispoziţiunea sa în momentul formării contractului, sau pe care el şi le-ar fi procurat în urma în executarea lui, ar fi pierit, sau dacă sosirea acelor mărfuri ar fi fost împiedicată de vreo cauza oarecare.

Articolul 63

Vânzarea marafurilor care se afla în călătorie cu arătarea vasului care le transporta sau care urmează a le transporta, este supusă condiţiunii sosirii în buna stare a acelui vas.

Dacă vânzătorul îşi rezerva drepturile ca, în timpul fixat prin convenţiune, sa arate vasul care transporta sau urmează a transporta mărfurile vândute şi dacă acest termen a trecut, cumpărătorul are dreptul sa ceara sau executarea contractului sau daune interese.

Pentru aprecierea pagubei cauzată, judecata va ţine seama de timpul fixat pentru predarea mărfurilor vândute sau de acela determinat pentru desemnarea vasului.

Dacă prin convenţiune nu se fixează vreun termen pentru arătarea vasului, cumpărătorul e în drept a cere ca termenul să fie fixat de justiţie.

Articolul 64

Dacă prin contract, sau mai în urma, s-a fixat un termen pentru sosirea vasului în care se afla mărfurile ce călătoresc şi termenul expira fără ca vasul să fie sosit, cumpărătorul are dreptul a renunţa la contract sau a-l prelungi termenul o dată sau de mai multe ori.

Cînd însă nu s-a fixat nici un termen pentru sosirea vasului, se înţelege ca părţile au luat drept termen timpul necesar pentru împlinirea călătoriei.

În caz de întîrziere, justiţia, ţinînd seama de împrejurări, poate fixa un termen, şi dacă şi acest termen expira fără ca vasul sa sosească, contractul se considera ca reziliat.

În nici un caz justiţia nu poate fixa un termen mai lung decât de un an, socotit din ziua ziua plecării vasului de la locul unde mărfurile vândute au fost încărcate.

Articolul 65

Dacă în cursul călătoriei, din cauza de forta majoră sau caz fortuit, marfa vândute este transportată din vasul desemnat pe un alt vas, contractul nu se desfiinţează, şi vasul pe care s-a făcut transportul se considera, pentru toate efectele contractului, ca substituit primului vas.

Articolul 66

Avariile intamplate în timpul călătoriei, reziliază contractul, dacă mărfurile saun pînă intratat de deteriorate încît nu mai pot servi la întrebuinţarea pentru care fusese destinate.

În orice alt caz, cumpărătorul este dator sa primească mărfurile în starea în care se vor afla la sosire, însă cu o potrivita scădere de preţ.

Articolul 67

Cînd, mai înainte de expirarea termenului fixat pentru executarea conventiunii, una din părţi a oferit celeilalte predarea lucrului vândut sau plata preţului, şi aceasta nu-şi îndeplineşte la termenul fixat obligaţiunea sa, atunci condiţiunea rezolutorie se împlineşte de drept în favoarea părţii care îşi executase obligaţiunea sa.

În lipsa de asemenea oferte sau de stipulaţiuni exprese, rezilierea contractului se regulează după dispoziţiunile codicelui civil la condiţiunea resolutorie tacită.

În amândouă cazurile cel în culpa răspunde de daunele interese cauzate.

Articolul 68

Cînd cumpărătorul unui lucru mişcător nu îşi îndeplineşte obligaţiunea sa, vânzătorul are facultatea sau a depune lucrul vândut la o casa acreditata de comerţ pe socoteala şi cheltuiala cumpărătorului, sau de a-l vinde.

Vânzarea se va face prin licitaţiune publică, sau chiar pe preţul curent dacă lucrul are un preţ la bursa sau în târg, de către un ofiţer public însărcinat cu asemenea acte şi cu dreptul pentru vînzător la plata diferenţei dintre preţul obţinut şi acela convenit la prima vânzare, precum şi la daune interese.

Dacă neexecutarea contractului provine din partea vânzătorului, cumpărătorul are dreptul de a face să se cumpere lucrul de către un ofiţer public însărcinat cu asemenea acte.

Cumpărătorul are dreptul a pretinde diferenţa în mai mult dintre preţul plătit a doua oara şi acela convenit cu primul vînzător, precum şi a cere daune interese dacă ele se cuvin.

Partea care va uza de dreptul ce i se acordă prin acest articol este datoare sa încunoştiinţeze prealabil despre acesta pe cealaltă parte contractantă.

Articolul 69

Dacă termenul stipulat într-un contract de vînzarea unui lucru mobil este esenţial naturii operaţiunii, partea care voieşte executarea conventiunei fără sa ţină seama de expirarea termenului stipulat în favoarea sa, trebuie să încunoştinţeze pe cealaltă parte, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului.

Chiar în acest caz vînzarea lucrului nu se poate face decât a doua zi după încunoştiinţare.

Articolul 70

Cumpărătorul unor mărfuri sau produse provenind din o alta piaţa, este dator sa denunţe vânzătorului vitiile aparente în timp de doua zile de la primire, ori de câte ori un timp mai lung n-ar fi necesar din cauza condiţiunilor excepţionale în care se afla lucrul vândut sau persoana cumpărătorului.

El este dator sa denunţe vitiile ascunse ale lucrului în cele dintâi doua zile de la descoperirea lor.

Odată acest termen expirat, cumpărătorul nu mai poate fi primit a reclama ceva pentru vitiile lucrului vândut.

Articolul 71

Presidentul tribunalului, şi acolo unde nu exista tribunal, judecătorul de ocol, poate ordonă, după cererea cumpărătorului sau a vânzătorului, ca atît calitatea cat şi starea în care se afla lucrul vândut să fie constatate de unul sau mai mult experţi, pe care îl va numi din oficiu. Prin aceeaşi ordonanţa de numire a experţilor, sau prin o alta, presidentul tribunalului sau judecătorul de ocol poate ordonă sau sechestrarea lucrului vândut, sau depunerea lui într-un depozit public sau într-alt loc pe care-l va desemna; şi dacă păstrarea lucrului poate aduce mari pagube sau ocaziona cheltuieli însemnate, chiar vînzarea acelui lucru, pe socoteala celui ce se cuvine şi în condiţiunile ce se vor determina prin însăşi ordonanţa.

Articolul 72

Ordonanţa prezidentului tribunalului sau judecătorului de ocol va trebui să fie comunicată, înainte de punerea ei în lucrare, celelalte părţi sau reprezentantului sau, dacă vreunul din ei se afla în localitate.

În caz contrariu, ordonanţa va fi comunicată în termenul prevăzut de art. 137 din procedura civilă, de la executarea ei.

Cumpărătorul care nu va voi a beneficia de dispoziţiunile cuprinse în articolul precedent, va trebui, în caz de contestatiune, sa probeze atît identitatea cat şi vitiile mărfii cumpărate de dânsul.

Articolul 73

Dispoziţiunile cuprinse în articolele 67, 68 şi 69 se aplică şi la contractele de bursa încheiate după formele prevăzute de legea ei specială.

Titlul VII

Despre report

Articolul 74

Contractul de report consta în cumpărarea pe bani gata a unor titluri de credit circulând în comerţ, şi în revânzarea simultană cu termen şi pe un preţ determinat către aceeaşi persoana a unor titluri de aceeaşi specie.

Pentru validitatea contractului este necesară predarea reală a titlurilor date în report.

Proprietatea lor se transfera la cumpărător.

Părţile pot stipula ca primele, rambursarile şi dobânzile ce se vor cuveni titlurilor în termenul reportului, sa rămînă în profitul vaznatorului.

Articolul 75

Revinzarea titlurilor date în report poate fi prelungită prin voinţa părţilor, pentru unul sau mai multe termene succesive.

Articolul 76

Dacă la expirarea termenului reportului, părţile lichidează diferenţele spre a face separat plăţile lor şi reînoiesc reportul asupra unor titluri ce diferă prin cuantitatea sau specia lor, sau pe un alt preţ, atunci se considera ca părţile au încheiat un nou contract de report.

Titlul VIII

Despre societăţi şi despre asociaţiuni comerciale

Capitolul 1

Despre societăţi Secţiunea I Dispoziţiuni generale

Articolul 77

Societăţile comerciale au drept obiect unul sau mai multe fapte de comerţ şi se deosebesc în următoarele feluri:

1) Societatea în nume colectiv (coprinzator) ale carei obligaţii sociale sînt garantate prin responsabilitatea nemărginită şi solidară a tuturor asociaţilor;

2) Societatea în comandită ale carei obligaţiuni sociale sînt garantate prin responsabilitatea nemărginită şi solidară a unui sau mai multor asociaţi comanditati, şi prin responsabilitatea unui sau mai multor asociaţi comanditari marginita la o sumă determinata, care poate fi reprezentată şi prin acţiuni;

3) Societatea anonima în care obligaţiunile sociale sînt mărginit garantate numai pînă la concurenta unui capital determinat de care fiecare asociat nu răspunde, decât numai cu sumele ce s-a obligat a pune în societate sau cu valoarea acţiunilor sale.

Articolul 78

Societatea în nume colectiv, societatea în comandită simpla şi societatea în comandită prin acţiuni exista sub o firma socială.

Societatea anonima nu are firma socială şi nu poate fi determinata prin numele nici unuia din asociaţi; ea este însă calificată printr-o denumire particulară sau prin arătarea obiectului întreprinderii sale. Aceasta denumire sau arătare trebuie să se deosebeasca lămurit de aceea a oricărei alte societăţi.

Societăţile sus arătate constutiesc, în raport cu cel de al treilea, o persoană juridică distinctă de aceea a asociaţilor.

Articolul 79

Noul asociat al unei societăţi constituită răspunde, cai ceilalţi, de toate obligaţiunile contractate de societate înaintea admiterii lui, chiar dacaa s-ar fi schimbat firma socială.

Orice convenţiune contrară n-are efect faţă de cel de al treilea.

Articolul 80

Cesionarul şi asociatul asociatului n-au nici un raport juridic cu societatea; el participa numai la beneficiile şi pierderile cuvenite asociatului, în proportiune cu partea de interes ce li s-a atribuit.

Articolul 81

Asociatul care a vărsat în societate una sau mai multe creanţe nu este liberat, decât după ce societatea a obţinut plata sumei drept care s-a făcut vărsămîntul.

Dacă plata nu s-a putut obţine prin urmărirea debitorului, asociatul răspunde de suma datorită cu dobînda legală din ziua scadentei creanţelor vărsate, deosebit de daunele interese ce s-ar cuveni.

Articolul 82

Cînd valoarea lucrurilor vărsate de un asociat nu s-a fixat de către contractanţi, se presupune ca convenită valoarea curenta din ziua fixată pentru vărsare, după cota bursei sau mercurialele locului unde îşi are sediul societatea, şi în lipsa după o estimaţiune facuta de experţi.

Articolul 83

În lipsa de stipulaţiune contrarie, lucrurile vărsate devin proprietatea societăţii.

Articolul 84

Asociatul care întârzie sa verse partea sa este răspunzător de daunele interese cauzate, şi dacă miza s-a stipulat în numerar, este ţinut de drept şi fără nici o cerere, la plata cu dobînda legală a acestei sume, din ziua în care trebuia să facă vărsămîntul, fără a fi scutit de daune interese, dacă ele s-ar cuveni, şi deosebit de dispoziţiunile articolelor 170 şi 188.

Articolul 85

Asociatul nu poate opune societăţii, în compensatiunea daunelor ce i-a cauzat prin dol, abuz de putere sau greseala, foloasele ce i-ar fi adus în orice chip ar fi.

Articolul 86

Creditorii particulari ai asociatului nu pot, în timpul duratei societăţii, să-şi exercite drepturile lor decât numai asupra părţii din beneficiile cuvenite asociatului după bilanţul social; iar dacă societatea este dizolvată, asupra părţii ce i-ar venit din lichidaţiune.

Cu toate acestea, ei pot sechestra orice parte, şi, în societăţile în comandită prin acţiuni şi anonime, pot sechestra şi chiar vinde părţile sau acţiunile debitorului lor.

Articolul 87

Participarea la beneficii concedata impiegatilor sau altor agenţi ai societăţii, ca plata totală sau parţială a muncii lor, nu le atribuie numai dintr-aceasta calitatea de asociaţi.

Secţiunea II Despre forma contractului de societate

Articolul 88

Contractul de societate trebuie făcut prin act scris.

Societăţile în comandită prin acţiuni şi societăţile anonime trebuiesc constituite prin act autentic.

Articolul 89

Actul constitutiv al societăţilor în nume colectiv şi al societăţilor în comandită simpla, afară de data, trebuie să cuprindă:

1) Numele, prenumele sau firma comercială şi domiciliul asociaţilor;

2) Firma socială şi sediul societăţii;

3) Asociaţii care au semnatura socială;

4) Obiectul societăţii, partea pusă în societate de fiecare asociat dacă este în numerar, în creanţe sau în alte bunuri, valoarea ce li s-a dat şi modul evaluării;

5) Partea fiecărui asociat în beneficii şi pierderi;

6) Epoca cînd trebuie să înceapă societatea şi aceea cînd ea trebuie să înceteze.

Articolul 90

Actul constitutiv sau statutele societăţilor anonime şi acelea ale societăţilor în comandită prin acţiuni, trebuie să arate:

1) Denumirea şi sediul societăţii, ale stabilimentelor şi reprezentantelor sale;

2) Felul şi natura afacerilor care constituesc obiectul societăţii;

3) Suma capitalului subscris şi a celui vărsat;

4) Persoanele asociaţilor şi domiciliul lor sau numărul şi valoarea nominală a acţiunilor, cu arătare dacă sînt nominative sau la purtător, dacă acţiunile nominative pot fi convertite în acţiuni la purtător şi vice-versa; scadenta şi sumele vărsămintelor ce au să facă asociaţii sau actionarii;

5) Valoarea creanţelor sau a altor bunuri puse în societate;

6) În ce mod trebuiesc făcute bilanţurile, calculate şi împărţite beneficiile;

7) Avantajele sau deosebitele drepturi concedate fundatorilor;

8) Numărul administratorilor, drepturile şi datoriile lor, cu arătare care dintr-ansii au semnatura socială; iar în societăţile în comandită prin acţiuni, numele, prenumele şi domiciliul comanditatilor;

9) Numărul cenzorilor;

10) Puterile adunării generale, condiţiunile pentru validitatea deliberatiunilor sale şi pentru exerciţiul dreptului de vot, dacă s-a înţeles a se deroga, în aceasta privinta, la dispoziţiunile art. 158, 159 şi 160;

11) Epoca cînd începe şi cînd încetează activitatea.

Pe lîngă acestea, în actul constitutiv al societăţii sînt şi documentele conţinînd subscriptiunile asociaţilor şi probele depunerii primului varsamant în mod prescris de art. 134.

Articolul 91

În termen de 15 zile de la data actului constitutiv al societăţii în nume colectiv şi al societăţii în comandită simpla, un duplicat al actului consstitutiv dacă este sub semnatura privată, sau o copie certificată conformă cu originalul dacă este autentic, se va depune la grefa Tribunalului de comerţ în jurisdicţiunea căruia societatea şi-a stabilit sediul sau, pentru a fi transcris în registrul pentru societăţi. În acelaşi timp se va depune şi extracte după actul constitutiv, conţinînd indicatiunile cerute de art. 89, pentru a fi afişate în sala tribunalului, în sala primăriei şi în localurile bursei celei mai apropiate.

Transcriptiunea şi afişările se vor face în urma unei ordonanţe presidentiale.

Articolul 92

Actul constitutiv şi statutele societăţilor în comandită prin acţiuni şi ale societăţilor anonime se vor depune, prin îngrijirea şi sub răspunderea administratorilor, în cele 15 zile după ce va ramanea defenitiva încheierea judecătorească care autorizat înfiinţarea societăţii, la grefa tribunalului comercial în circumscriptiunea căruia este stabilit sediul societatiei. Transcriptiunea şi afişarea actului constitutiv şi a statutelor în formele prescrise de articolul precedent, se vor face în urma unei ordonanţe a tribunalului, data în camera de consiliu, faţa cu procurorul tribunalului.

Articolul 93

Dacă societatea în momentul constituirii sale sau în urma, instituie una sau mai multe reprezentante afară de circumscriptiunea tribunalului în care se afla sediul sau, sau al celorlalte stabilimente sociale, mandatul dat reprezentantului trebuie să fie depus, transcris şi afişat în forma şi în termenul stabilite prin art. 91 la tribunalul comercial în circumscriptiunea căruia este instituită reprezentanta.

Societăţile în comandită prin acţiuni şi anonime trebuiesc, prin staruinta şi sub răspunderea administratorilor, să depună şi să facă a transcrie şi afişa procesul-verbal al deliberatiunii relativ la înfiinţarea a noilor stabilimente sau a noi reprezentante în România sau în străinătate, mai înainte de executarea lui, la grefa tribunalului comercial în circumnscriptiunea căruia este stabilit sediul societăţii şi la a celor tribunale în circumscriptiunea cărora îşi au sediul noile stabilimente sau noile reprezentante.

Administratorii sînt datori sa ceara şi sa stăruie ca acest proces-verbal să se treacă în registrul pentru societăţi, pe marginea actului constitutiv al societăţii.

Articolul 94

Un extract după actul constitutiv al societăţilor în nume colectiv şi în comandită simpla, identic cu cel prevăzut de art. 91, va trebnui să fie publicat, în termen de o luna de la depunerea actului constitutiv la tribunal, prin staruinta administratorilor, în Monitorul Oficial şi în foaia anunţurilor judiciare a locului unde societatea îşi are sediul, stabilimentele sau reprezentantele sale.

Articolul 95

Actul constitutiv şi statutele societăţilor în comandită prin acţiuni şi anonime se vor publică, prin îngrijirea administratorilor, în întregul lor şi împreună cu toate documentele relativă la constituirea societăţii, în Monitorul Oficial şi în foaia anunţurilor judiciare a locului unde societatea îşi are sediul, în termen de o luna de la data ordonanţei tribunalului, prevăzut de art. 92.

Articolul 96

Schimbarea, retragerea sau excluderea asociaţilor; schimbările firmei sociale, ale sediului sau ale obiectului societăţii, sau ale asociaţilor care au semnaturta socială; reducerea, sporirea sau reconstituirea capitalului; dizolvarea înainte de termenul stabilit în contract; fuziunea cu alte societăţi şi prelungirea peste termenul sus zis, trebuie să rezulte, pentru societăţile în nume colectiv şi în comandită simpla, dintr-o declaraţiune sau deliberatiune expresă a asociaţiilor; iar actele relative trebuie să fie depuse, transcrise, afişate şi publicate conform dispoziţiunilor din articolele precedente.

Actele sus zise şi în general toate schimbările introduse în dispoziţiunile actului constitutiv sau statutelor societăţilor în comandită prin acţiuni şi anonime, trebuie să rezulte dintr-o deciziune luată în conformitate cu prescripţiunile legii şi actului constitutiv sau statutelor. Aceasta deciziune se va depune la grefa tribunalului de comerţ. Tribunalul va verifica dacă condiţiunile stabilite de lege au fost îndeplinite şi va ordonă transcriptiunea ei în registrul pentru societăţi. Transcriptiunea, afişarea şi publicarea zisei decesiuni se va face conform prescripţiunilor art. 92 şi 95.

Articolul 97

Oricare asociat are dreptul de a îndeplini cu cheltuiala societăţii formalităţile prescrise pentru depunerea şi publicaţiunea actului constitutiv şi a statutelor societăţii, precum şi a actelor prevăzute în art. 96, sau de a cere ca administratorii societăţii să fie condamnaţi la îndeplinirea lor.

Articolul 98

Societatea nu este legal constituită, mai înainte de îndeplinirea formalităţilor prescrise de art. 88, 91, 91, 94 şi 95.

Asociaţii, fondatorii, administratorii şi toţi acei care mai înainte de constituirea societăţii lucrează în numele ei, îşi iau o responsabilitate nemărginită şi solidară pentru toate obligaţiunile ce contractează.

Articolul 99

În lipsa de act scris şi a publicatiunilor ordonate de articolele precedente pentru societăţile în nume colectiv şi în comandită simpla, fiecare din societari are dreptul sa ceara dizolvarea societăţii.

Efectele dizolvării incepa curge din ziua cererii.

Lipsa formalităţilor sus zise nu va putea să fie opusă de către asociaţi celor de al treilea.

În societăţile în comandită prin acţiuni şi anonime, subscriptorii acţiunilor pot cere să fie liberaţi de obligaţiunea ce decurge din subscriptiunile lor, dacă vor fi trecut trei luni de la expirarea termenului prevăzut de art. 92 pentru depunerea actului constitutiv şi aceasta depunere nu s-a efectuat.

Articolul 100

Schimbările actului constitutiv sau ale statutelor, oricare ar fi felul societăţii, nu au putere pînă ce mai întîi nu vor fi transcrise şi publicate în conformitate cu dispoziţiunile art. 96.

Articolul 101

Capitalul social nu se va putea reduce decât după trecere de trei luni din ziua în care va fi apărut în Monitorul Oficial şi în foaia anunţurilor judiciare publicaţiunea declaratiunii sau deliberatiunii societăţii în aceasta privinta, cu înştiinţare expresă ca acei care ar avea vreun interes pot face opoziţiune în acelaşi termen.

Opoziţiunea suspenda executarea deciziunii luată pentru reducţiunea capitalului pînă la retragerea sau respingerea ei prin hotărîre definitivă.

Articolul 102

Creditorii particulari ai asociatului în nume colectiv, sau ai asociatului responsabil fără limita în societatea în comandită, ale căror drepturi sînt lichidate prin sentinta definitivă, pot face opoziţiune la deliberatiunea asociaţilor privitoare la prelungirea societăţii peste termenul stabilit pentru durata sa.

Opoziţiunea facuta în cele 10 zile de la publicaţiunea deliberatiunii suspenda, în privinta oponentilor, efectul prelungirii societăţii.

Articolul 103

Dizolvarea societăţii înainte de expirarea termenului hotărât pentru durata sa n-are efect, faţa cu cel de-al treilea, decât numai după trecerea de o luna de la publicarea actului de dizolvare.

Articolul 104

În orice contract scris, stipulat în interesul societăţii, şi în orice act, scrisoare, publicaţiune sau anunţ, emanând de la o societate, va trebui să se arate lămurit felul şi sediul societăţii.

Capitalul societăţii în comandită prin acţiuni şi anonime va fi arătat în aceste acte, după suma efectiv vărsată rezultând din ultimul bilanţ aprobat.

Secţiunea III Despre deosebitele feluri de societăţi

Paragraful 1

Despre societatea în nume colectiv

Articolul 105

În societatea în nume colectiv numai numele asociaţilor sau firmele lor de comerţ pot face parte din firma socială.

Asociatul care are semnatura socială nu o poate transmite sau ceda, dacă aceasta facultate nu i s-a dat prin contract. În caz contrariu obligaţiunea contractată de cel substituit rămîne în riscul acestuia şi al mandatului sau, iar societatea nu este obligată către substituit decât numai pînă la concurenta sumei beneficiilor ce se va fi realizat din operaţiune.

Articolul 106

Asociaţii în nume colectiv sînt obligaţi solidar pentru operaţiile făcute în numele şi pentru contul societăţii sub semnatura adoptată de dânsa de către persoanele autorizate a administra.

Cu toate acestea, creditorii societăţii nu pot pretinde să fie plătiţi de asociaţi cu din averea lor mai înainte de a fi exercitat acţiunea în contra societăţii.

Articolul 107

Celelalte puteri ale asociaţilor administratori se regulează după dispoziţiunile art. 1514 pînă la 1517 din codicele civil.

Majoritatea determinata prin părţile de interes decide asupra opozitiunii unui sau mai multor asociaţi prevăzută în paragraful I al art. 1517.

Articolul 108

Majoritatea asociaţilor, afară de stipulaţiune contrarie, nu are dreptul de a schimba sau modifica felul societăţii şi convenţiunile sociale, şi nici nu poate face alte operaţiuni decât cele determinate prin contract.

Articolul 109

Fiecare asociat are acţiune contra societăţii, nu numai pentru sumele cheltuite peste capitalul promis în folosul societăţii şi pentru procentul legal al acestei sume, dar încă şi pentru obligaţiunile contractate de buna credinţa pe seama societăţii.

Dacă asociatul prin actele făcute în aceasta calitate incearca pierdere sau daune, el trebuie să fie despăgubit de tot ce a pierdut şi de daunele suferite.

Articolul 110

Asociatul care, fără consimţămîntul scris al celorlalţi asociaţi, întrebuinţează capitalurile sau lucrurile societăţii în folosul sau specula sa proprie sau în aceea a unei alte persoane, este obligat sa restituie societăţii beneficele ce au rezultat şi daunele interese cuvenite, fără prejudiciul acţiunii penale de va fi caz.

Articolul 111

Nici un asociat nu poate lua din fondul comun mai mult decât i s-a fixat pentru cheltuielile sale particulare. Asociatul care contravine acestei dispoziţiuni este responsabil de sumele luate ca şi cum n-ar fi vărsat miza sa întreaga, fiind obligat şi la plata daunelor interese.

Articolul 112

Asociaţii în nume colectiv nu pot să se intereseze ca asociaţi cu responsabilitate nemărginită în alte societăţi avînd acelaşi obiect, nici să facă operaţiuni pe contul lor sau pe contul altor persoane în acelaşi fel de comerţ, fără consimţămîntul celorlalţi asociaţi.

Consimţămîntul se presupune ca dat, dacă interesul sau operaţiunile fiind anterioare contractului de societate şi cunoscute de către ceilalţi asociaţi, aceştia n-au stipulat ca ele sa înceteze.

Articolul 113

În caz de contraventiune la dispoziţiunile articolului precedent, societatea, deosebit de dreptul ce îi este recunoscut prin art. 188, poate sau sa decidă ca asociatul a lucrat pentru contul ei, sau sa ceara daune interese. Acest drept se stinge după trecere de trei luni din ziua cînd societatea va fi avut cunoştinţa de aceste fapte, fără sa fi luat vreo hotărîre.

Paragraful 2

Despre societatea în comandită

Articolul 114

Societatea în comandită se administrează de către asociaţii cu responsabilitate nemărginită.

În societăţile în comandită prin acţiuni, unicul administrator sau cel puţin jumătate plus unul din numărul administratorilor vor fi români.

Numai numele asociaţilor cu responsabilitate nemaraginita şi firma lor comercială pot face parte din firma socială.

Dacă, în contra acestei dispoziţiuni, firma cuprinde şi numele asociatului comanditar, acesta devine responsabil solidar şi fără limita de toate obligaţiunile societăţii.

Articolul 115

Cînd sînt mai mult asociaţi obligaţi solidar sub o firma socială, şi în acelaşi timp asociaţi comanditari, fie ca asociaţii obligaţi solidar administrează toţi împreună, fie ca administraţiunea generală s-a confiat unuia sau mai multora dintr-ansii, societatea este în acelaşi timp societate în nume colectiv faţa cu asociaţii obligaţi solidar, şi societate în comandită faţa cu comanditarii.

Articolul 116

Dispoziţiunile art. 106, 112 şi 113 sînt aplicabile asociatului sau asociaţilor obligaţi solidar.

Articolul 117

Asociatul comanditar răspunde pînă la concurenta mizei sale de pierderile şi datoriile sociale.

El nu poate fi constrâns sa restituie părţile de interes şi dividendele sociale ce a perceput de buna credinţa şi conform bilanţurilor regulat făcute din care rezultau acele beneficii.

În caz de imputinare a capitalului social, nu se va mai proceda la plata de dividende pînă ce din beneficii nu se va împlini treptat capitalul social.

Articolul 118

Comanditarul nu poate face nici un act de administraţiune din care să nasca drepturi sau obligaţiuni pentru societate, nici chiar în virtutea unei procuratiuni generale sau speciale pentru o serie sau natura de afaceri. Orice fapt contrariu acestei prohibitiuni îl face responsabil fără limita şi solidar către cel de al treilea pentru toate obligaţiile societăţii.

Dacă procuratiunea este specială pentru o anume afacere, comanditarul răspunde personal şi solidar cu societatea de obligaţiunile rezultând din acea afacere.

Avizul şi consiliele, actele de control şi supraveghere, numirea şi revocarea administratorilor în cazurile prevăzute de lege şi autorizaţiunile date administratorilor în limitele contractului social pentru acte care trec peste puterile lor, nu leagă pe asociatul comanditar.

Articolul 119

În societăţile în comandită prin acţiuni, administratorul poate fi revocat de către adunarea generală a acţionarilor printr-o deciziune luată cu majoritatea cerută de art. 160, cu rezerva pentru asociaţii oponenţi de a uza de facultatea ce le este acordată prin penultimul aliniat de sub acel articol.

Administratorul revocat rămîne responsabil către cel de al treilea pentru obligaţiunile ce a contractat în timpul administraţiunii sale, cu dreptul de recurs în contra societăţii.

Dacă revocarea s-a făcut fără cauza binecuvantata, administratorul revocat are dreptul la daune interese.

Articolul 120

Adunarea generală, cu majoritate şi sub rezervele arătate în articolul precedent, poate subroga o altă persoană administratorului revocat, mort, falit, interzis sau legalmente incapabil; dacă însă sînt mai mulţi administratori, numirea va trebui să fie aprobată şi de către aceştia.

Administratorul subrogat devine asociat comanditar cu responsabilitate nemărginită.

Paragraful 3

Despre societatea anonima

Articolul 121

Societatea anonima trebuie să aibă un număr de cel puţin 7 asociaţi.

Articolul 122

Societatea anonima se administrează de către unul sau mai mulţi manditari temporali, revocabili, asociaţi sau nu.

Unicul administrator sau cel puţin jumătate plus unul din numărul administratorilor vor fi români.

Articolul 123

Administratorii, prin faptul administraţiunii lor, nu se obliga personal pentru afacerile sociale.

Cu toate acestea, ei răspund de executarea mandatului lor şi de ceea ce decurge din obligaţiunile pe care legea le impune.

Dânşii nu pot să facă alte operaţiuni decât acele care sînt expres menţionate în actul constitutiv; în caz de abatere sînt răspunzători atît către cei de al treilea, cat şi către societate.

Articolul 124

Fiecare administrator trebuie să dea pentru gestiunea sa o garanţie care să reprezinte a suta parte din capitalul social, fără ca totuşi aceasta garanţie să poată fi mai mica de 8.000 lei.

Cu toate acestea, prin actul constitutiv se poate stipula ca garanţia sa nu treacă peste 15.000 lei cînd capitalul societăţii este de 5.000.000 cel mult, nici peste 30.000 lei cînd capitalul este mai mare de 5.000.000.

Garanţia va putea fi depusa în numerar sau în efecte publice sau acţiuni ale societăţii pe valoare nominală.

Garanţia se va efectua prin depunerea acţiunilor în casa societăţii, dacă prin actul constitutiv sau de către adunarea generală nu s-a desemnat un alt loc.

Dacă acţiunile depuse sînt la purtător, ele se vor converti în acţiuni nominative, şi în orice caz se va face menţiune în registrul acţiunilor ca dânsele serv ca garanţie.

Dacă capitalul nu este împărţit pe acţiuni şi dacă modul cum are să se dea garanţia nu este hotărât prin actul constitutiv, tribunalul comercial determina garanţia.

Articolul 125

Numirea administratorilor se face de către adunarea generală; cu toate acestea primii administratori pot fi numiţi prin actul constitutiv, însă termenul mandatului lor nu poate trece peste 4 ani.

Dacă durata mandatului nu este fixată, se presupune ca el a fost dat pentru doi ani.

Dacă administratorii numiţi în acelaşi timp sînt mai mulţi decât unul, jumătate dintr-ansii se retrag din administraţiune la împlinirea jumătăţii termenului mandatului, şi trebuie să fie înlocuiţi.

Dacă administratorii sînt în număr neegal, atunci se retrag jumătate dintr-ansii mai puţin unul, afară numai dacă nu s-a stipulat într-altfel.

Sortul decide care sînt administratorii ce trebuiesc să se retragă.

Administratorii sînt întotdeauna reeligibili, cînd actul constitutiv sau statutele societăţii nu dispun într-altfel.

Articolul 126

În caz de vacanta a unui loc de administrator, ceilalţi administratori intruniti cu cenzorii şi deliberând, în prezenta a două treimi şi cu majoritate absolută, procedează, dacă actul constitutiv sau statutele nu dispun într-altfel, la înlocuire printr-un alt administrator pînă la convocarea adunării generale.

Cînd este un singur administrator şi acesta se retrage, adunarea generală va trebui să fie convocată.

În caz de moarte sau de împiedicare fizica, numirea provizorie se va face de către cenzori; însă adunarea generală va fi convocată de urgenta pentru numirea definitivă a administratorului.

Secţiunea IV Dispoziţiuni comune societăţilor în comandită prin acţiuni şi societăţilor anonime

Paragraful 1

Despre constituirea societăţii

Articolul 127

Fondatorii sînt responsabili solidar şi fără limita de obligaţiunile ce contractează pentru constituirea societăţii, cu drept de recurs în contra acesteia, de va fi caz.

Ei iau asupra-le consecinţele actelor şi cheltuielile necesare constituirii societăţii, şi dacă acesta, din orice cauza ar fi, nu se poate constitui, fondatorii nu pot recurge contra subcriptorilor acţiunilor.

Articolul 128

Constituind societatea, fondatorii nu-şi pot rezerva în profitul lor nici o primă, nici un agiu, sau beneficia particular, reprezentate sub o formă oarecare de preluări de acţiuni, sau de obligaţiuni de favoare; nici sa acorde comisioane în favoarea aceluia care va fi garantat sau întreprins desfacerea acţiunilor.

Orice convenţiune contrarie este nulă.

Fondatorii vor putea, cu toate acestea, să-şi rezerve un profit exclusiv, care nu va putea să fie mai mare de o zecime din beneficiile neto ale societăţii asupra unuia sau mai multor exercitii; însă niciodată pentru mai mult de 5 ani de exerciţiu; şi cu condiţiunea ca aceşti ani sa nu treacă peste treimea duratei societăţii. În nici un caz nu vor putea sa stipuleze ca plata să aibă loc înaintea aprobării bilanţului.

Articolul 129

Societatea se poate constitui printr-unul sau mai multe acte autentice, subscrise de toţi asociaţii ce vor figura în persoana sau prin procuratori cu procuri speciale şi autentice; acest act va arata dacă condiţiunile prescrise de lege s-au îndeplinit şi va conţine numirea administratorilor şi a persoanelor însărcinate sa îndeplinească funcţiunile de cenzori, pînă la întrunirea celei dintâi adunări generale.

Articolul 130

Societatea se poate constitui şi prin mijlocul unei subscriptiuni publice. În acest caz fondatorii vor face un prospect care va arata scopul, capitalul acestei societăţi, clauzele principale ale actului constitutiv sau ale statutelor, şi foloasele exclusive ce dânşii îşi rezerva asupra beneficiilor societăţii sau care sînt cuprinse în proiectul statutelor. Prospectul va trebui să fie subscris de fondatori şi va putea sa fixeze un alt termen decât cel stabilit prin art. 99 pentru stingerea obligatiunei subscriptorilor. Prospectul va trebui neapărat sa arate persoana care va prezida adunarea prevăzută de art. 135.

Prospectul cu semnăturile autentice ale fondatorilor va trebui, înainte de publicaţiune, să fie depuse la grefa tribunalului de comerţ în jurisdicţiunea căruia are a se stabili sediul viitoarei societăţi.

Articolul 131

Subscriptiunile acţiunilor se vor face pe unul sau mai multe exemplare, în josul prospectului fondatorilor sau în josul proiectului statutelor societăţii. Fiecare subscriptiune va arata numele şi prenumele sau firma comercială şi domiciliul aceluia care subscrie, numărul acţiunilor subscrise exprimat în litere, data subscriptiunei, şi va conţine declaraţiunea expresă ca subscriptorul cunoaşte şi accepta prospectul sau proiectul de statute.

Subscriptiunile pot asemenea să rezulte din scrisori adresate fondatorilor de către subscriptori, cuprinzînd declaraţiunile sus zise, şi în special declaraţiunea expresă ca subscriptorul cunoaşte şi accepta prospectul sau actul constitutiv, ori statutele societăţii pentru ale carei acţiuni a subscris.

Subscriptiunile trebuie să fie autentificate, oricare ar fi modul cum au fost adunate.

Rezerva beneficiilor exclusive în profitul fondatorilor, conform art. 128, de şi primite de subscriitori, nu va avea efect dacă nu este aprobată de adunarea prevăzută de art. 135.

Articolul 132

Pentru a se putea proceda la constituirea societăţii, este necesar ca întregul capital social să fie subscris şi ca fiecare acţionar sa fi varesat în numerar cel puţin trei zecimi din valoarea acţiunilor sau din sumele subscrise de dânsul.

Nu se va putea emite noi acţiuni decât după plata integrală a celor dintâi.

În nici un caz acţiunile nu vor putea să fie emise pentru o sumă mai mica decât valoarea lor nominală.

Articolul 133

După ce subscriptiunile s-au adunat, fondatorii trebuiesc ca printr-o încunoştiinţare inserată în Monitorul Oficial şi în foaia anunţurilor judiciare a locului unde societatea îşi va avea sediul sau, sa fixeze un termen, pentru facerea vărsământului prescris în articolul precedent, acelor din subscriptori care nu îl vor fi efectuat odată cu subscriptiunea.

Dacă după trecerea acestui termen sînt subscriptori care încă n-au făcut vărsămîntul, fondatorii au dreptul sau a-l elibera de obligaţiunea ce au contractat, sau de a-l constrânge la varsamant.

În caz cînd subscriptorii sînt liberaţi de obligaţiunea lor, nu se va putea proceda la constituirea societăţii mai înainte de a se subscrie din nou şi plati acţiunile neplătite de dânşii.

Articolul 134

Vărsămîntul precris în art. 132 se va face la casa de depuneri, consemnaţiuni şi economie, la casieriile generale din judeţe pe contul zisei case, la banca naţionala şi la sucursalele ei.

Sumele depuse nu vor putea fi restituite decât administratorilor numiţi, care vor prezenta certificatul prezidentului tribunalului constatând ca toate formalităţile prevăzute de lege pentru constituirea societăţii s-au îndeplinit, sau subscriptorilor dacă societatea nu s-a înfiinţat. Fondatorii nu vor putea sa retragă nici o parte.

Articolul 135

Subscriptiunile fiind adunate şi vărsămîntul arătat în art. 132 fiind făcut, fondatorii vor convoca adunarea generală în cele cinci-spre zece zile de la expirarea termenului fixat conform prescripţiunilor art. 133, afară numai dacă prospectul sau statutele nu dispun într-altfel.

Adunarea:

1) Verifica şi aproba vărsămîntul părţilor sociale şi valoarea lucrurilor mobiliare şi imobiliare puse în societate, dacă a fost determinata; în caz contrariu ea numeşte unul sau mai mulţi experţi pentru evaluarea adevăratului lor preţ;

2) Discuta şi aproba statutele societăţii, dacă n-au fost acceptate în momentul subscriptiunilor;

3) Deliberează asupra părţilor de poorofit pe care fondatorii şi le-au rezervat din beneficiile neto ale societăţii;:

4) Numesc administratorii în societăţile anonime, dacă ei n-au fost desemnaţi prin actul pe care sau făcut subscriptiunile;

5) Numesc cenzorii.

Articolul 136

Fiecare acţionar care va declara în aceasta adunare că nu este destul de luminat, poate cere ca adunarea să fie amânată pentru trei zile. Dacă aceasta propunere este susţinută de un număr de asociaţi care să reprezinte o pătrime din capitalul reprezentat în adunare, amanaraea aare loc de drept.

Dacă se cere un termen mai lung, dar numai mare de o luna, majoritatea va decide. Orice termen mai mare de o luna trebuie să fie primit de trei pătrimi din numărul asociaţilor prezenţi.

Articolul 137

După ce adunarea generală îndeplineşte tot ce este prescris în articolele precedente, va proceda în acea şedinţa la facerea actului constitutiv al societăţii cu concursul membrilor prezenţi, care reprezintă, în acest scop şi pe asociaţii absenţi.

Dacă nu este posibil ca actul constitutiv să se termine în aceeaşi zi, şedinţa se va putea continua în zilele următoare fără intreruptiune.

Articolul 138

Societatea nu se poate înfiinţa decât cu autorizaţiunea tribunalului comercial respectiv, care va fi data după o cerere ce se va face de către fondatori:

1) Actul de constituire şi statutele societăţii;

2) Actele doveditoare ca capitalul a fost întreg subscris şi ca s-a vărsat de fiecare acţionar în numerar trei zecimi cel puţin din valoarea sumelor sau acţiunilor subscrise de dânsul;

3) Procesele-verbale şi celelalte acte care constata deliberaţiunile şi decziunile luate de prima adunarea generală;

4) Titlurile de proprietate, cînd se pun imobile în societate şi certificatul tribunalului situaţiunii imobilelor constatator de sarcinile la care sînt supuse;

5) Un inventar complet, în dublu exemplar, descriptiv de starea mobilelor sau imobilelor care se pun în societate şi evaluarea lor.

Tribunalul, după ce va obţine avizul camerei de comerţ în privinta utilităţii întreprinderii, moralităţii fondatorilor şi administratorilor, exactitatii inventarului şi estimatiunei bunurilor mobiliare şi imobiliare ce se pun în societate, su după ce va verifica dacă s-a ideplinit condiţiunile stabilite de lege pentru constituirea legală a societăţii, în şedinţa publică, ascultând pe ministerul public şi pe reprezentanţii societăţii, admite sau nu cererea de autorizaţiune, ori arata modificările ce trebuiesc făcute în statute.

Încheierea tribunalului în aceasta privinta este supusă apelului în termen de 15 zile de la pronunţarea ei.

Dreptul de apel aparţine şi ministerului public.

Curtea de apel se va pronunţa fără recurs în casatiune, cel mult în termen de o luna din ziua facerii apelului, ascultând pe reprezentanţii societăţii şi pe ministerul public în concluziunile sale.

Articolul 139

Orice vânzare sau cesiune de acţiuni facuta de subscriptori înaintea constituirii legale a societăţii ester nulă şi de nul efect, şi acela care înstrăinează poate fi constrâns sa restituie sumele ce în acest scop îi vor fi fost plătite.

Nulitatea are loc cu toate ca vînzarea a fost facuta cu clauza "actualmente pentru cînd societatea va fi constituită" sau alta echivalenta.

Articolul 140

Orice operaţiune facuta de fondatori în afară de actele necesare pentru constituirea societăţii este nulă, în ce priveşte pe societate, dacă ea n-a fost aprobată de către adunarea generală.

Paragraful 2

Despre administratori

Articolul 141

Administratorii sînt obligaţi sa ceara şi fondatorii sînt datori să le inmaneze toate documentele şi corespondenta privitoare la constituirea societăţii. Dânşii sînt datori a notifica numirea lor la tribunalul de comerţ, în circumscriptiunea căruia este stabilit sediul societăţii, în cele trei zile de cînd a avut cunoştinţa de aceasta numire şi notificarea sa o facă printr-un act semnat de dânşii în prezenta preşedintelui tribunalului sau printr-un act în forma autentică.

Articolul 142

Afară de registrele prescrise pentru orice comerciant, administratorii societăţilor sînt datori sa ţină:

1) Registrul asociaţilor care să arate numele şi pronumele sau firma comercială şi domiciliul asociatil vărsămintele făcute în contul sumelor subscrise sau acţiunilor, atît pentru capitalul primitiv cat şi pentru orice sporire posterioară.

Acest registru trebuie să conţină declaraţiunile de cesiune ale părţilor sau acţiunilor nominative, conform dispoziţiunilor art. 171.

2) Registrul în care să se treacă procesele-verbale privitoare la întrunirile şi deliberaţiunile adunărilor generale;

3) Registrul întrunirilor şi deliberatiunilor administratorilor, dacă societatea are mai mulţi administrtori.

Dispoziţiunile art. 26, 27 şi 29 se aplică şi în privinta acestor registre.

Articolul 143

Cînd sînt mai mulţi administratori, prezenta a jumătate cel puţin dintr-ansii, dacă actul constitutiv nu cere un număr mai mare, este indispensabila pentru validitatea deliberatiunilor lor.

Articolul 144

Administratorii sînt datori să permită asociaţilor inspecţiunea registrelor arătate în paragrafele 1 şi 2 ale art. 142.

Sînt asemenea datori, dacă li se cere, sa libereze asociaţilor şi cu cheltuiala acestora, certificate constatând conţinutul registrelor acţiunilor şi vărsămintelor.

Pînă la plata integrală a sumelor scrise şi a acţiunilor, administratorii sînt datori sa permite oricui va avea interes, inspecţiunea registrului asociaţilor.

Articolul 145

Numirea tuturor impiegatilor asociaţiei se face de către administratori, afară dacă prin actul constitutiv sau statute acest drept nu a fost rezervat adunării generale.

Articolul 146

Administratorii nu pot sa cumpere pentru contul societăţii propriile ei acţiuni, nici să facă împrumuturi sau avansuri de fonduri pe aceleaşi acţiuni.

Articolul 147

Societăţile de asigurare asupra vieţii şi societăţile care administrează tontinele sînt datoare ca, din sumele plătite pentru asigurări şi din procentele acestor titluri, sa întrebuinţeze în titluri de ale datoriei publice, depunând la casa de depuneri, consemnaţiuni şi economie o pătrime, dacă societăţile sînt naţionale, şi jumătate dacă ele sînt străine.

Modul şi termenul acestei depuneri (intrebuintari) şi a degajamentelor (liberarilor) treptate se vor stabili prin regulamente de administraţiune publică.

Societăţile străine de asigurare asupra vieţii vor face în poliţele de asigurare alegere de domiciliu în România. În caz contrariu, tribunalul domiciliului asigurării va fi competent pentru toate litigiile cu societate.

Articolul 148

Cînd administratorii vor constata ca capitalul social s-a imputinat cu o treime, sînt datori sa convoace pe asociaţi pentru a-i intreba dacă voiesc sa reconstituie capitalul, sa-l limiteze la suma care a rămas sau să se dizolve societatea.

Dacă rămîne numai o treime din capital, societatea se dizolva de drept, afară numai dacă asociaţii, convocaţi în adunare generală, nu decid reconstituirea capitalului, sau limitarea lui la suma rămasă.

Cînd societatea s-ar afla în stare de faliment, administratorii sînt datori sa ceara la tribunal declaraţiunea ei în faliment, conform dispoziţiunilor cărţii a III-a.

Articolul 149

Administratorii sînt solidar responsabili către asociaţi şi către cel de-al treilea:

1) De realitatea vărsămintelor efectuate de către asociaţi;

2) De existenta reală a dividendelor plătite;

3) De existenta registrelor cerute de lege şi de regulată lor ţinere;

4) De execuţiunea întocmai a deciziunilor adunărilor generale;

5) Şi în general, de stricta observare a datoriilor ce legea, actul constitutiv şi statutele le impune şi care nu au caracterul unei însărcinări speciale şi personale.

Articolul 150

Dacă prin actul social, sau prin deciziunea adunării generale, executarea operaţiunilor sociale este încredinţată unui director străin consiliului de administraţiune, acest director va fi responsabil către asociaţi şi către cel de al treilea întocmai ca şi administratorii, pentru îndeplinirea îndatoririlor sale după prescripţiunile articolului precedent, chiar de ar exista o convenţiune contrarie şi chiar dacă acest director ar fi pus sub autoritatea şi supravegherea administratorilor.

Articolul 151

În societăţile care au mai mult administratori, responsabilitatea pentru actele făcute sau pentru omisiuni nu se întinde şi la acei administratori care, nefiind în culp, au făcut să se constate imediat în registrul deliberatiunilor împotrivirea lor, încunoştiinţând prin scris despre aceasta şi pe cenzori.

În caz de a nu fi participat la acele acte, obligaţiunea de a protesta contra lor nu exista decât dacă în urma administratorul a luat cunoştinţa de dânsele.

Articolul 152

Administratorul care într-o operaţiune determinata are, fie în numele sau propriu, fie ca reprezentant al altuia, interese contrarii intereselor societăţii, va trebui sa încunoştiinţeze despre aceasta pe ceilalţi administrtori şi pe cenzori şi să se abţină de la orice deliberare privitoare la aceasta operaţiune. În caz cînd deliberările n-ar fi fost aprobate de cenzori, administratorii care au luat parte la deliberări sînt responsabili de pierderile ce ar rezultă pentru societate.

Articolul 153

Orice administrator, cenzor sau reprezentant al societăţii, pierde de drept calitatea sa şi trebuie să fie înlocuit dacă este declarat în stare de faliment, interzis ori legalmente incapabil sau condamnat la o pedeapsă corecţională pentru delictele de mituire, fals, furt, escrocherie şi abuz de încredere.

Articolul 154

Acţiunea contra administratorilor, pentru fapte care privesc responsabilitatea lor, aparţine adunării generale care o exercitează prin cenzori.

Orice asociat are, cu toate acestea, dreptul de a denunta cenzorilor faptele ce crede ca trebuiesc cenzurate şi ei sînt datori sa verifice, şi dacă le găsesc întemeiate sa dea seama adunării despre dânsele în raportul oor. Dacă denunţarea este facuta de asociaţi reprezentând cel puţin o zecime a capitalului social, cenzorii sînt datori de a prezenta asupra faptelor denuntate observaţiunile şi propunerile lor.

Zecimea capitalului se justifica prin depunerea titlurilor de acţiuni în mâinile cenzorilor sau la una din institutiunile prevăzute în art. 134

Titlurile vor ramanea depuse pînă după întrunirea şi închiderea celei mai apropiate adunări generale, servind asemenea ca sa legitimeze participarea deponentilor la aceasta adunare.

Dacă cenzorii cred de fondată şi urgenta reclamatiunea asociaţilor prezentând zecimea capitalului social, sînt datori sa convoace imediat o adunare general, în caz contrariu, chestiunea se va supune adunării generale celei mai apropiate. Adunarea va trebui întotdeauna sa delibereze asupra reclamatiunii.

Articolul 155

Cînd sînt bănuieli fondate ca grave neregularităţi se urmează în îndeplinirea datoriilor administratorilor şi cenzorilor, asociaţii reprezentând o optime din capitalul social pot denunta faptele tribunalului de comerţ, justificând proprietatea acestei optimi în modul prescris de articolul precedent.

Tribunalul, ascultând în camera de consiliu pe administratori şi cenzori, dacă recunosc urgenta de a lua măsuri înainte de întrunirea adunării generale, poate dispune printr-o încheiere, a se inspecta registrele societăţii, numind în acest scop, unul sau mai mulţi comisari ale căror remunerari vor fi în saracina reclamanţilor, fixând cauţiunea pentru cheltuieli.

Verificarea registrelor nu va avea loc decât după ce reclamanţii vor garanta, cu o sumă ce se va determina de tribunal, plata cheltuielilor la care va da loc verificarea.

Comisarii sînt datori să depună raportul lor la grefa în termenul fixat de tribunal.

Tribunalul va examina raportul în camera de consiliu şi se va pronunţa printr-o hotărîre.

Dacă banuiala nu pare fondată, tribunalul poate să ordone ca raportul să fie publicat în Monitorul Oficial sau în foaia anunţurilor judiciare, în întreg sau numai în concluziunile lui.

În caz contrariu, tribunalul va ordonă măsurile provizorii urgente ce va crede necesare şi convocarea imediata a adunării generale.

Hotărîrea va fi executorie provizoriu, chiar dacă se va fi făcut opoziţiune sau apel.

Paragraful 3

Despre adunările generale

Articolul 156

Adunările generale sînt ordinare şi extraordinare.

Adunarea ordinară se întruneşte cel puţin o dată pe an, în cele şase luni de la închiderea exerciţiului social; ea trebuie ca, afară de dezbaterea celorlalte cesiuni puse la ordinea zilei:

1) Sa discute, sa aprobe sau sa modifice bilanţul, după ce va fi ascultat raportul cenzorilor;

2) Sa înlocuiască administratorii care ies din funcţiunile lor;

3) Sa numească cenzorii;

4) Sa fixeze retribuţiunea administratorilor şi cenzorilor, dacă ea nu a fost fixată prin actul constitutiv.

Adunările extraordinare sînt convocate de câte ori va fi trebuinta.

Articolul 157

Convocarea adunărilor generale se face printr-o încunoştiinţare ce se va publică, cu cincisprezece zile cel puţin înainte de data fixată pentru întrunire, în Monitorul Oficial şi prin celelalte mijloace de publicitate prevăzute în actul constitutiv, sau în statutele societăţii.

Depunerea acţiunilor care dau dreptul a lua parte la adunare, trebuie efectuată cu cel puţin 10 zile înainte de ziua întrunirii.

Dacă convocarea s-a făcut pentru un termen de 15 zile, depunerea acţiunilor se va efectua cu 5 zile cel puţin înainte de ziua întrunirii.

Încunoştiinţarea trebuie să conţină ordinea de zi a chestiunilor care urmează a fi supuse deliberatiunilor adunării.

Este nulă orice rezolutiune luată asupra unei chestiuni necuprinsă în ordinea de zi.

Articolul 158

Convocarea adunărilor care preced constituirea societăţii se va face de către fondatori, sau de către persoana desemnată prin prospectul prevăzut la art. 130 ca sa prezideze adunarea.

În aceasta prima adunare fiecare subscriitor are dreptul la un vot, oricare ar fi numărul acţiunilor ce a subscris; şi pentru ca o deciziune să poată fi luată, se cere prezenta a jumătate din subscriptori şi primirea ei de către majoritatea absolută a celor prezenţi.

Articolul 159

Pentru adunările generale, care urmează după constsituirea legală a societăţii, convocarea se face de către administratori, şi este necesară prezenta a unui număr de asociaţi care să reprezinte cel puţin jumătatea capitalului social. Fiecare asociat are un vot, şi fiecare acţionar care poseda pînă la cinci acţiuni are un vot. Acţionarul care poseda mai mult de cinci, pînă la o suta, are un vot pentru fiecare cinci acţiuni, şi pentru cel ce poseda peste numărul de o suta, are un vot pentru fiecare douăzeci şi cinci de acţiuni. Deciziunile se iau cu majoritate absolută. Se poate deroga la aceste dispoziţiuni prin actul constitutiv sau prin statute.

Dacă o adunare este în neputinţă de a lucra din cauza numărului insuficient, adunarea ce se va întruni după o a doua convocare poate să delibereze asupra chestiunilor puse la ordinea zilei cele dintâi adunări, oricare ara fi partea de capital reprezentată de asociaţii prezenţi.

Dacă ziua pentru întrunirea adunării ce s-ar convoca a doua ora nu este arătată în încunoştiinţarea publicată pentru dea dintâi adunare, termenul prevăzut în art. 157 va putea fi redus la opt zile.

Articolul 160

Cînd actul constitutiv sau statutele nu dispun într-un altfel, este totdeauna necesară prezenta unui număr de asociaţi care să reprezinte trei pătrimi din capitalul social, şi votul afirmativ al unui număr de asociaţi care să reprezinte cel puţin jumătatea aceluiaşi capital pentru a lua o hotărîre asupra:

1) Dizolvării anticipata a societăţii;

2) Prelungirii duratei sale;

3) Fuziunea cu o alta societate;

4) Reducerii capitalului social;

5) Reconstituirea sau sporirea acestui capital;

6) Schimbarea obiectului societăţii;

7) Oricărei alte modificări a actului constitutiv.

Aceasta majoritate este cerută şi în toate celelalte cazuri anume prevăzute de lege.

Asociaţii care nu primesc deciziunile ce s-ar lua asupra uneia din chestiunile prevăzute în numerele 3, 5 şi 6 şi asupra prelungirii duratei societăţii, cînd ea nu a fost prevăzută prin actul constitutiv, au dreptul de a se retrage din societate şi de a obţine plata părţilor sau acţiunilor lor în proportiune cu activul social ce ar rezultă după ultimul bilanţ aprobat.

Dacă aceşti asociaţi sînt prezenţi la adunare, declaraţiunea de retragere va fi facuta în cele douăzeci şi patru de ore de la închiderea adunării. Pentru asociaţii care nu au luat parte la adunare, declaraţiunea trebuie facuta în termen de o luna din ziua publicării rezolutiunii în Monitorul Oficial, sub pedeapsa, în ambele cazuri, de pierderea drepturilor lor.

Articolul 161

Administratorii sînt datori sa convoace extraordinar adunarea în termen de o luna, cînd cererea a fost facuta de un număr de asociaţi, şi dacă ea cuprinde chestiuni de natura a fi tratate de adunare.

Articolul 162

Asociaţii nu vor putea fi reprezentaţi în adunările generale decât prin mandatari asociaţi ei înşişi, afară de incapabilii şi persoanele juridice care pot fi reprezentate prin mandatari neasociaţi. Exerciţiul acestui drept poate fi limitat prin actul constitutiv sau prin statute.

Administratorii nu pot fi mandatari.

Articolul 163

Administratorii nu pot sa ia parte la votul:

1) Pentru aprobarea bilanţurilor;

2) Pentru rezolutiunile ce privesc responsabilitatea lor.

Articolul 164

Cînd o treime din numărul membrilor prezenţi în adunarea generală, sau un număr de acţionari prezenţi care să întrunească jumătatea capitalului reprezentat în adunare, nu se cred destul deluminati asupra chestiunilor puse în deliberatiune, vor putea cere ca şedinţa să fie amânată peste trei zile. Ceilalţi membri nu se pot opune la aceasta.

Acest drept nu va putea fi exerictat decât o singură dată pentru aceeaşi chestiune.

Prezenta dispoziţiune nu se aplică în cazul prevăzut de art. 135.

Articolul 165

Deciziunile luate de adunarea generală în limitele actului constitutiv, statutelor sau lege, sînt obligatorii pentru toţi asociaţii, chiar pentru cei care nu au luat parte sau care se opun, cu respectarea dreptului prevăzut de art. 160.

Oricare asociat se poate opune la deciziunile care într-un chip invederat sînt contrarii actul tribunalului de comerţ, după ce va asculta pe administratori şi pe cenzori, poate să suspende executarea printr-o ordonanţa provizorie care se va incunostiinta administratorilor.

Paragraful 4

Despre acţiuni

Articolul 166

Acţiunile trebuiesc să fie de o valoare egala.

Ele conferă posesorilor lor drepturi egale, dacă nu s-a stipulat altfel în actul constitutiv, respectându-se în tot cazul pentru orice acţionar dreptul de vot în adunările generale.

Acţiunile pot fi nominative sau la purtător.

Cînd capitalul social nu trece peste un milion lei, acţiunile nu pot fi mai mici de una suta lei fiecare.

De la un milion pînă la cinci milioane, acţiunile nu pot fi mai mici de doua sute lei fiecare.

De la cinci milioane capital în sus, acţiunile nu vor putea fi mai mici de cinci sute lei fiecare.

Articolul 167

Titlurile acţiunilor nominative sau la purtător trebuie să cuprindă:

1) Denumirea societăţii;

2) Data actului constitutiv şi aceea a publicaţiunii sale, cu artarea locului unde ea a fost facuta;

3) Cifra capitalului social, numărul şi suma totală a acţiunilor;

4) Durata societăţii.

Aceste titluri vor fi tăiate dintr-un registru cu matca şi vor purta semnatura a doi administratori, sau a administratoruluiunic.

Articolul 168

Acţiunile neplătite în întreg sînt întotdeauna nominative.

Subscriptorii şi diferiţii cesionari sînt responsabili de plată totală a acţiunilor lor, chiar de le vor fi înstrăinat.

Articolul 169

Situaţiunea acţiunilor va fi publicată împreună cu bilanţul exerciţiului social. Ea trebuie să arate vărsămintele făcute, numărul acţiunilor ajunse la scadenta şi nerepuse în circulaţiune şi suma vărsată în contul lor.

Articolul 170

Cînd acţionarul nu va fi efectuat plata vărsămintelor ce datoresc, societatea, osebit de acţiunea ei contra subscriptorilor şi contra ceesionarilor pentru plata, poate vinde acţiunile după cincisprezece zile de la publicarea unei somaţiuni în Monitorul Oficial şi în foaia anunţurilor judiciare a locului unde societatea şi-a stabilit sediul.

Cînd vînzarea nu se va putea face din lipsa de cumpărători, societatea va putea sa declare acţiunea ajunsă la scadenta şi sa retina vărsămintele făcute în contul ei sau sa exercite contra subscriptorului şi cesionarilor drepturile ce deriva din obligaţiunile ce şi-ai luat.

Articolul 171

Proprietatea acţiunilor nominative se stabilesc prin înscrierea lor în registrul arătat în alin. I al articolului 142.

Cesiunea acestor acţiuni se face printr-o declaraţiune pe acelaşi registru, subscrisă de cedant şi de cesionar, sau de mandatarii lor.

În caz de moarte a acţionarului şi dacă nu exista vreo opoziţiune, declaraţiunea de transmisiune a proprietăţii pe registrul asociaţiunilor şi a titlurilor acţiunilor nu va putea fi obţinută, decât după ce partea în drept va prezenta titlurile, actul de deces şi încheierea tribunalului locului deschiderii succesiunii, care să constate calitatea sa de succesor.

Proprietatea acţiunilor la purtător se transfera prin simpla tradiţiune a titlului.

Acţiunile la purtător pot fi transformate în acţiuni nominative şi acestea în acţiuni la purtător, afară de cazul cînd acţiunile n-au fost integral plătite.

Articolul 172

Cînd o acţiune nominativă devine proprietatea mai multor persoane, societatea nu este ţinuta sa înscrie şi sa recunoască transmisiunea, dacă acele persoane nu vor desemna un titular unic.

Paragraful 5

Despre obligaţiuni

Articolul 173

Societăţile nu pot sa emita titluri de obligaţiuni la purtător sau nominative, pentru o sumă care ar trece peste capitalul vărsat şi existent după constatarea celui din urma bilanţ aprobat.

Vor putea cu toate acestea sa emita obligaţiuni chiar pentru o sumă mai mare, cînd excedentul va fi garantat prin titluri nominative emise de Stat, de judeţe sau comune, a căror scadenta sa corespundă cu aceea a obligaţiunilor şi care să fie depuse la casa de depuneri, consemnaţiuni şi economie pentru a sta acolo pînă la stingerea obligaţiunilor emise. Emisiunea biletelor de banca sau altor titluri echivalente se regulează prin legi speciale.

Dispoziţiunile primei părţi a acestui articol nu se aplică cambiilor, livretelor de depunere, bonurilor nominative sau altor titluri de creanta decurgînd din afaceri particulare.

Articolul 174

Emisiunea obligaţiilor, chiar de va fi prevăzută în actul constitutiv sau în statute, nu se va putea face decât în urma unei deciziuni a adunării generale, luată cu majoritatea prevăzută în prima parte a art. 160.

Dacă emisiunea se face prin subscriptiune publică, deciziunea împreună cu proiectul de manifest prevăzut în articolul următor, se va depune la tribunalul de comerţ, pentru a se îndeplini prescripţiunile art. 92.

În cazul prevăzut de primul aliniat al art. 173, odată cu deciziunea şi proiectul de manifest, se va depune şi recipisa constatatoare de consemnarea titlurilor.

Deciziunea adunării nu are tărie dacă nu se va transcrie în registrul pentru societăţi.

Articolul 175

Administratorii, pentru a proceda la emisiunea obligaţiunilor prin subscriptiune publică, sînt datori sa publice un manifest, care să arate:

1) Numele, obiectul şi sediul societăţii;

2) Capitalul social;

3) Data actului constitutiv şi a acelor care au adus schimbări la acest act sau la statute şi datepe publicaţiunii lor;

4) Situaţiunea societăţii după ultimul bilanţ aprobat;

5) Valoarea totală a obligaţiunilor ce sînt a se emite şi a celor emise; modul plăţii obligaţiunilor şi valoarea nominală a fiecăreia, cu arătarea dobânzii ce produc şi dacă sînt nominative sau la purtător;

6) Data publicării deciziunii adunării generale, care a aprobat emisiunea.

În cazul prevăzut de primul aliniat al art. 173, se va adauga informaţiunile necesare pentru a se putea aprecia garanţia oferită prin acele titluri.

Articolul 176

Subscriptiunile obligaţiunilor se vor face în josul unui sau mai multor exemplare ale manifestului de emisiune.

Articolul 177

Titlurile obligaţiunilor vor conţine enuntarile cuprinse în manifest şi tabloul plăţilor capitalului şi procentelor.

Paragraful 6

Despre bilanţ

Articolul 178

Administratorii sînt datori să prezinte cenzorilor, cel puţin cu o luna înainte de ziua fixată pentru întrunirea adunării generale care are sa-l discute, bilanţul exerciţiului precedent, împreună cu actele justificative, arătându-se lămurit în bilanţ:

1) Capitalul social care exista în realitate;

2) Suma vărsămintelor făcute şi a celor în întîrziere;

3) Beneficiile în adevăr realizate şi pierderile încercate.

Bilanţul societăţilor naţionale sau străine de asigurare asupra vieţii şi de administraţiune a tontienelor trebuie să continua, afară de acestea, proba ca dispoziţiunile art. 147 au fost îndeplinite.

Cu opt zile înainte de adunarea generală se va publică bilanţul societăţii.

Articolul 179

Societăţile care au drept principal obiect exploatarea creditului sînt obligate să depună la tribunalul de comerţ, în cele dintâi opt zile ale fiecărei luni, o situaţiune sumară pe luna precedenta după un formulat ce se va stabili printr-un regulament de administraţie publică, certificându-se conform adevărului printr-o declaraţiune semnată cel puţin de un administrator şi un cenzor.

Societăţile de asigurare vor trebui să se conformeze în ceea ce priveşte bilanţul lor cu modelul care se va stabili printr-un regulament de administraţiune publică.

Articolul 180

Cenzorii sînt datori ca, în raportul care conţine rezultatul examinării bilantilui şi al administraţiunii urmate, să prezinte observaţiunile lor, propunerile privitoare la aprobarea bilanţului şi alte măsuri necesare.

Articolul 181

Bilanţul va sta depus în copie, împreună cu raportul cenzorilor, în birourile societăţii în cele 15 zile care preced întrunirea adunării generale şi pînă ce va fi aprobat. Amândouă aceste acte vor putea fi examinate de către orice persoană, care va proba calitatea sa de asociat.

Articolul 182

Administratorii sînt datori ca, în cele 10 zile de la aprobarea bilanţului, să depună o copie la grefa tribunalului de comerţ, alăturând raportul cenzorilor şi procesul-verbal al adunării generale, pentru a se face menţiune despre aceasta în registrul pentru societăţi şi pentru a se lua măsuri de publicarea bilanţului conform dispoziţiunilor art. 95.

Articolul 183

Dividendele nu se vor putea plati asociaţilor decât din beneficiile reale constatate prin bilanţul aprobat.

Societăţile nu pot sa prevadă prin actele lor constitutive, în statute sau alte documente, procente în favoarea acţiunilor.

Cu toate acestea, se poate prevedea, printr-o stipulare expresă, procente în favoarea acţiunilor prin o preluare de capital, în acele societăţi industriale în care este necesitate de un spaţiu de timp pentru constituirea obiectului social, dar nu pentru mai mult de trei ani, şi care să nu treacă peste cinci la suta. În acest caz cifra procentelor ce trebuiesc plătite va fi calculată în cheltuielile de prima instalatiune şi trecută, împreună cu acestea, în sarcina bilanţurilor care vor avea dividende reale.

Asociaţii nu sînt obligaţi sa restituie dividendele ce li s-a plătit.

Articolul 184

Asupra beneficiilor nete ale societăţii se va prelua în fiecare an cel puţin o a douăzecea parte, pentru a se forma un fond de rezerva, pînă ce acesta va atinge cel puţin a cincea parte a capitalului social; dacă fondul de rezerva după completare se va fi imputinat dintr-o cauza oarecare, el se va restabili în acelaşi fel.

Paragraful 7

Despre comerţ

Articolul 185

În fiecare adunare ordinară şi în cea prevăzută în art. 135 se va numi trei sau cinci cenzori şi tot atati supleanţi, pentru supravegherea operaţiunilor sociale şi pentru revizuirea bilanţului.

Jumătate plus unul din numărul cenzorilor şi din acela al supleanţilor vor fi români.

Cenzorii vor fi asociaţi; ei pot fi realeşi.

Rudele şi afiniii administratorilor, pînă la al patrulea grad inclusiv, nu sînt eligibili, sau pierd calitatea de cenzori.

În caz de moarte, de renunţare, faliment sau de pierderea drepturilor unuia din cenzori, supleantul cel mai în vîrsta îl înlocuieşte. Dacă cu acest chip numărul cenzorilor nu se poate completa, cenzorii care rămîn numesc alte persoane care să înlocuiască pe cei absenţi pînă la întrunirea celei mai apropiate adunări generale.

Articolul 186

Cenzorii sînt datori:

1) Sa stabilească, de comun acord cu administratorii societăţii, forma bilanţurilor şi situaţiunilor acţiunilor.

2) Sa examineze, cel puţin la fiecare trei luni, registrele societăţii pentru ca sa ia cunoştinţa de operaţiunile sociale şi sa certifice ca scriptele sînt bine ţinute;

3) Sa facă aderesa şi pe neaşteptate inspecţiuni casei, şi niciodată mai depărtate de un trimestru una de alta;

4) Sa constate, cel puţin odată pe luna, prin mijlocul registrelor sociale, existenta titlurilor sau valorilor de tot felul depuse în gagiu, cauţiune, sau în păstrarea societăţii;

5) Sa verifice îndeplinirea dispoziţiunilor actului constitutiv şi a statutelor, priivitoare la condiţiunile cerute pentru prezenta asociaţiilor în adunare;

6) Sa revada bilanţul şi să facă raportul în termenul fixat de art. 156 şi 181;

7) Sa supravegheze operaţiunile lichidării;

8) Sa convoace, după regulile stabilite la art. 157, adunarea extraordinară şi chiar adunarea ordinară în caz de omisiune din partea administratorilor;

9) Sa ia parte la toate adunările generale;

10) Şi, în fine, sa vegheze ca dispoziţiunile legii, acelea ale actului constitutiv sau ale statutelor, să fie observate de către administratori.

Cenzorii pot sa asiste la întrunirile administratorilor şi să facă să se insereze în ordinele de zi ale acestor întruniri, şi în acelea ale adunărilor generale ordinare şi extraordinare, propunerile ce se vor crede de cuviinţă.

Cenzorii vor depune jumătate din cauţiunea membrului consiliului de administraţie.

Articolul 187

Responsabilitatea cenzorilor se determina după regulile mandatului.

Dispoziţiunea art. 152 se aplică şi la cenzori.

Secţiunea V Despre excluderea asociaţilor, despre disoluţiunea şi fuziunea societăţilor

Paragraful 1

Despre excluderea asociaţilor

Articolul 188

Se va putea exclude din societatea în nume colectiv şi din societatea în comandită simpla:

1) Asociatul care, pus în întîrziere, nu plăteşte ceea ce s-a obligat sa pună în societate;

2) Asociatul administrator care se va fi servit de semnatura şi de capitalurile sociale în afacerile sale proprii, care comite fraude în administraţiune sau în compatibilitate, şi care absentandu-se, ducă invitatiunea ce i s-a făcut în formele legale, nu se reintoarce şi nu justifica motivele absentei sale;

3) Asociatul cu responsabilitatre nemărginită:

a) Care se amesteca în administraţiune, cînd administratorul este desemnat în actul de societate; ... b) Care este declarat în faliment, interzis, sau legalmente incapabil; ...

4) Asociatul comanditar care se amesteca în administraţiune contrariu prohibitiei cuprinsă în art. 118.

Asociatul comanditar va putea fi asemenea exclus cînd lucrul ce s-a obligat sa pună în societate a pierit înainte de a-l preda, sau chiar de va fi pierit în urma, dacă şi-a rezervat proprietatea.

Asociatul exclus nu este liberat de obligaţiunile existente în momentul ecluderii şi de despăgubirea ce ar datora.

Articolul 189

Excluderea asociatului nu atrage, prin ea singura, dizolvarea societăţii.

Asociatul exclus răspunde de pierderi şi are drept la beneficii pînă în ziua excluderii sale; el însă nu va putea cere lichidarea lor pînă ce şi unele şi altele, nu se vor reparti, conform regulilor contractului de societate. Dacă în momentul excluderii sînt operaţiuni în curs de a se efectua, asociatul este obligat sa suporte consecinţele, şi nu îşi va putea retrage miza sa decât după terminarea acelor operaţiuni.

Asociatul exclus n-are drept la o parte proporţională din avutul social, ci numai la o sumă de bani care să-i reprezinte valoarea.

Articolul 190

Asociatul exclus rămîne obligat către cel de al treilea pentru toate operaţiunile făcute de către societate, pînă în ziua în care excluderea sa a fost publicată.

Paragraful 2

Despre disoluţiunea societăţilor

Articolul 191

Societăţile comerciale încetează:

1) Prin trecerea timpului pentru care au fost contractate;

2) Prin lipsa sau desfiinţarea obiectului societăţii sau prin imposibilitea de a-l realiza;

3) Prin terminarea întreprinderii;

4) Prin falimentul societăţii, atunci chiar cînd va fi urmat de un concordat;

5) Prin pierderea întregului capital sau prin pierderea lui parţială prevăzută de art. 148, cînd asociaţii nu mai voiesc a-l reconstitui sau a-l limita la suma rămasă;

6) Prin deciziunea asociaţilor;

7) Prin fuziunea cu alte societăţi.

Articolul 192

La expirarea termenului fixat pentru durata sa sau după terminarea obiectului întreprinderii sale, societatea încetează de drept şi nu va putea fi prelungită în mod tacit.

Articolul 193

Societatea în nume colectiv încetează prin moartea, interdictiunea, incapacitatea legală sau falimentul unuia din asociaţi, afară numai dacă nu exista convenţiune contrarie.

Societatea în comandită, afară de convenţiune contrarie, încetează prin moartea, interdictiunea, incapacitatea legală sau falimentul comanditatului sau a unuia din comanditati.

Societatea în comandită prin acţiuni nu se desfiinţează prin moartea, falimentul interdictiunea sau declaraţiunea legală de incapacitate a administratorului, dacă în cazurile prevăzute de art. 120 se numeşte un altul în locul sau.

Articolul 194

După încetarea sau dizolvarea societăţii, administratorii nu pot întreprinde noi operaţiuni; în caz contrariu ei sînt personal sau solidar responsabili pentru afacerilor ce vor fi întreprins.

Prohibiţiunea începe din ziua cînd expira termenul fixat pentru durata societăţii, sau în ziua cînd s-a terminat obiectul întreprinderii sale sau a supravenit moartea unuia din asociaţi care ar face imposibila existenta societăţii; sau de cînd s-a declarat de către asociaţi ori de către tribunal ca societatea este în stare de lichidare.

Paragraful 3

Despre fuziunea societăţilor

Articolul 195

Fuziunea mai multor societăţi trebuie să fie hotărâtă de fiecare societate în parte.

Articolul 196

Publicaţiunea prescrisă de art. 96 va fi facuta de către fiecare din societăţile care au hotărât fuziunea, şi va trebui sa cuprindă încunoştiinţarea prevăzută de art. 101

Dacă printre dânsele se găseşte vreo societate în comandită prin acţiuni sau anonima, se va observa dispoziţiunile art. 92 şi 95.

Fiecare societate va trebui, afară de aceasta, sa publice cu aceleaşi forme bilanţul sau; şi acele care în urma fuziunii încetează de a exista, vor trebui sa mai publice şi o declaraţiune cuprinzînd modul cum au hotărât sa ajungă la stingerea pasivului lor.

Dacă societatea care a rezultat din fuziune îşi stabileşte sediul sau într-un alt loc decât acela unde îşi avea sediul societăţile care au fuzionat, noua societate va trebui să se conforme dispoziţiunilor art. 91 şi următorii.

Articolul 197

Fuziunea nu va putea avea efect decât după trecerea de trei luni din ziua publicaţiunii prescrisă de prima parte a articolului precedent, afară numai dacă nu se va justifica plata tuturor datoriilor sociale, sau depunerea sumei corespondenta, la casa de depuneri şi consemnaţiuni, sau consimţămîntul tuturor creditorilor.

Certificatul constatator ca s-a efectuat depunerea va trebui să fie publicat în conformitate cu dispoziţiunile articolului precedent.

În cursul termenului de mai sus, orice creditor al societăţilor care fuzionează va putea să facă opoziţiune. Opoziţiunea suspenda executarea fuziunii pînă la pronunţarea judecaţii definitive.

Articolul 198

Dacă termenul arătat în articolul precedent expira fără să se fi făcut opoziţiune, fuziunea va putea să fie executată, şi societatea care rămîne în fiinta sau care rezultă din fuziune, va avea drepturile şi va lua asupra sa obligaţiunile societăţilor stinse.

Secţiunea VI Despre lichidarea societăţilor

Paragraful 1

Despre lichidare în general

Articolul 199

Cînd actul constitutiv sau statutele societăţii n-au determinat modul cum are să se facă lichidarea şi diviziunea activului social, se vor observa regulile următoare:

Dacă asociaţii nu se învoiesc pentru numirea lichidatorilor, ea se va face de judecată, după cererea administratorilor sau a celor interesaţi, rămînînd în vigoare dispoziţiunile art. 212.

Pînă la numirea şi acceptarea lichidatorilor, administratorii sînt depozitarii bunurilor sociali şi obligaţi sa dea curs afacerilor urgente.

Oricare ar fi cuprinsul actului constitutiv sau statutelor societăţii, actul de numire sau sentinta care o prevede şi orice act posterior care ar aduce vreo schimbare în persoana lichidatorilor, va trebui, prin îngrijirea acestora, să fie depus şi publicat în conformitate cu dispoziţiunile secţiunii a II-a a acestui capitol.

Dacă lichidarea se face pentru ca timpul hotărât pentru durata societăţii a expirat, sau din cauza ca obiectul societăţii s-a îndeplinit, va trebui să se publice o declaraţiune de lichidarea facuta de către administratori sau de către lichidatori.

Articolul 200

În urma publicării actului legal de lichidare, nici o acţiune pentru societate sau contra ei nu se va putea exercita decât în numele lichidatorilor, sau în contra lor.

Toate actele emanate de la o societate în desfacere trebuiesc sa arate ca dânsa este "în lichidare".

Toate regulile stabilite pentru societăţile existente, fie prin legi, fie prin actele constitutive, prin statute, sînt aplicabile şi societăţilor în lichidare, întrucât aceste reguli nu sînt incompatibile cu lichidarea şi întrucât nu exista dispoziţiuni contrarii.

Lichidatorii sînt supuşi la aceleaşi însărcinări şi au aceeaşi responsabilitate ca şi administratorii.

Articolul 201

În caz de lipsa a unuia sau mai multor lichidatori, provenită prin moarte, faliment, interdictiune, incapacitate legală, renunţare sau revocare, înlocuirea se va face în acelaşi mod ca şi numirea.

Articolul 202

Lichidatorii, îndată după intrarea lor în funcţiune, sînt datori ca, în unire cu administratorii societăţii, sa încheie un inventar şi un bilanţ semnat şi de unii şi de alţii, care să constate exactă situaţiune a activului şi pasivului societăţii.

Ei sînt datori sa primească şi sa păstreze registrele ce li s-a încredinţat de către administratori, patrimoniul şi hârtiile societăţii, şi sa ţină un registru exact, în forma registrului jurnal, de toate operaţiunile relative la lichidare, după ordinea datei lor.

Asemenea sînt obligaţi să facă cunoscută asociaţilor dacă ei o cer, starea şi modul de executare al lichidării.

Articolul 203

Lichidatorii nu pot întreprinde nici o operaţiune noua de comerţ. În caz contrariu ei sînt personal şi solidar responsabili pentru acele operaţiuni.

Nu pot sa plătească asociaţilor nici o sumă asupra părţii ce li s-ar cuveni din lichidare, pînă ce mai întîi nu se vor plati creditorii societăţii; cu toate acestea, asociaţii vor putea sa ceara ca sumele reţinute să fie depuse în conformitate cu dispoziţiunile art. 134 şi să se facă repartitiuni chiar în timpul lichidării, dacă afară de ceea ce va fi necesar pentru îndeplinirea tuturor obligaţiunilor sociale ajjnse sau care au sa ajungă la scadenta, mai este disponibil cel puţin zece la suta din acţiuni sau din părţile sociale.

Articolul 204

Cînd fondurile disponibile ale societăţii nu sînt suficiente, lichidatorii pot cere de la asociaţi sumele necesare dacă aceştia după natura societăţii sînt ţinuţi să le procure, sau dacă sînt încă debitori ai societăţii din valorile acţiunilor subscrise de dânşii sau din părţile ce s-au obligat sa pună în societate.

Articolul 205

Afară de puterile mai intinse sau mai restrânse ce lichidatorii au de la asociaţi, ei vor putea:

Sa stea în judecata şi să fie acţionaţi în interesul lichidării înaintea tuturor instanţelor civile şi penale;

Sa execute şi sa termine operaţiunile de comerţ care tind la lichidarea societăţii;

Sa vândă prin licitaţiune publică imobilele şi orice avere mobiliară a societăţii;

Sa facă tranzactiuni şi sa încheie compromise;

Sa lichideze şi sa încaseze chiar în caz de faliment al debitorului, creanţele societăţii, dând chitanţe;

Sa contracteze obligaţiuni cambiale şi să facă împrumuturi neipotecari, şi în general toate actele necesare pentru lichidarea afacerilor sociale.

Ei nu pot însă, în lipsa de dispoziţiuni speciale în actul social sau în actul lor de numire, sa constituie ipoteci asupra bunurilor societăţii, dacă nu vor fi autorizaţi prin ordonanţa prezidentului tribunalului de comerţ data după ce se va lua şi avizul cenzorilor. În orice caz, lichidatorii nu pot vinde bunurile sociale prin buna învoiala, ci numai prin licitaţiune publică şi nu în bloc.

Articolul 206

Lichidatorii care cu proprii lor bani au achitat datoriile societăţii, nu vor putea sa exercite în contra asociaţilor drepturi mai mari decât acelea care s-ar cuveni creditorilor plătiţi.

Articolul 208

Creditorii societăţii au dreptul sa exercite contra lichidatorilor acţiunile care decurg din creanţele lor ajunse la termen, pînă la concurenta bunurilor sociale indivize care exista încă, sau o acţiune personală contra asociaţilor pentru plata sumelor datorate din valoarea acţiunilor subscrise ori din aceea ce s-au obligat a pune în societate, sau contra asociaţilor care, după felul asociaţiei, şi-au luat o răspundere solidară şi nemărginită.

Articolul 209

Lichidarea nu liberează pe asociaţi şi nu împiedica declaraţiunea în stare de faliment.

Paragraful 2

Reguli speciale pentru lichidarea societăţilor în nume colectiv şi în comandită simpla

Articolul 210

După terminarea lichidării, lichidatorii sînt datori sa formeze bilanţul lichidaţiunii şi sa propună repartiţia între asociaţi.

Dacă lichidarea şi repartitiunea sînt aprobate, dreptul de recurs nu mai exista între asociaţi şi nici contra lichidatorilor.

În caz de contestatiune, asociatul oponent va fi dator să-şi exprime motivele sale şi sa intenteze acţiune, în cele treizeci de zile de la notificarea legală a bilanţului şi a proiectului de repartitiune.

După expirarea acestui termen, bilanţul şi repartitiunea se considera ca aprobate şi lichidatorii sînt liberaţi.

Intentandu-se acţiune, chestiunile relative la lichidare vor fi de drept separate de acelea ale repartitiunii, pentru care lichidatorii pot sa rămînă străini.

Articolul 211

Odată ce bilanţul va fi aprobat şi repatitiunea patrimoniului social terminată, registrele şi documentele care nu vor fi necesare vreunuia din copartasi se vor depune la asociatul desemnat de majoritatea voturilor, care este dator să le conserve în timp de cinci ani.

Paragraful 3

Regulile speciale pentru lichidarea societăţilor în comandită prin acţiuni şi anonime

Articolul 212

Numirea lichidatorilor în societăţile în comandită prin acţiuni şi anonime se va face de către adunarea generală, care ordonă lichidarea, dacă actul constitutiv sau statutele nu dispun într-altfel.

Pentru numirea lichidatorilor sau înlocuirea lor în caz de moarte, faliment, interdictiune, incapacitate legală, renunţare sau revocare, se cere prezenta unui număr de asociaţi care să reprezinte trei pătrimi din capitalul social şi votul afirmativ al unui număr din ei care să reprezinte jumătatea aceluiaşi capital. În caz contrariu, numirea sau înlocuirea se va face de către judecata după cererea celor interesaţi.

Articolul 213

Prin numirea lichidatorilor încetează mandatul administratorilor care sînt datori sa remită celor dintâi administraţiunea socială.

Administratorii sînt obligaţi, cu toate acestea sa dea concursul lor la lichidare, dacă li se cere.

Articolul 214

Conturile administratorilor, pentru timpul trecut de la cel din urma bilanţ aprobat de asociaţi şi pînă la începerea lichidării, vor fi date lichidatorilor, care au dreptul să le aprobe sau sa ridice şi sa susţină contestaţiunile la care ar putea da loc.

Articolul 215

Cînd unul sau mai mulţi dintre administratorii societăţii sînt numiţi lichidatori, conturile menţionate în articolul precedent se vor depune şi publică, deodată cu bilanţul final de lichidare, cu dreptul pentru asociaţi de a-l contesta după aceleaşi reguli şi formalităţi. Dacă însă lichidarea trece peste durata unui exerciţiu social, conturile se vor alătură la primul bilanţ anual pe care lichidatorii sînt obligaţi sa-l prezinte adunării.

Articolul 216

Dacă lichidarea durează mai mult decât un an, lichidatorii sînt ţinuţi sa încheie bilanţul anual, conformându-se dispoziţiunilor legii şi ale actului constitutiv.

Articolul 217

Lichidarea fiind terminată, lichidatorii fac bilanţul final arătând porţiunea cuvenită fiecărei părţi sau acţiuni în repartitiunea activului social.

În nici un caz societarul sau acţionarul pentru porţiunea ce i s-ar cuveni, nu va putea lua în proprietate o parte sau totalitatea imobilului ce ar aparţine societăţii, ci împărţirea imobilelor se va face prin licitaţiune publică.

Bilanţul încheiat de către lichidatori, însoţit de raportul cenzorilor, se va depune la tribunalul de comerţ şi se va publică după formele prevăzute de art. 95.

Orice asociat poate, în termeni de treizeci de zile de la aceasta publicaţiune, să facă contestatiune printr-o cerere adresată tribunalului de comerţ.

Toate contestaţiunile ce se vor face în acest timp vor fi întrunite şi se vor judeca cel mult în termen de 15 zile prin una şi aceeaşi hotărîre.

Orice asociat are dreptul sa intervină în această instanţă; iar sentinta data va fi opozabilă şi asociaţilor care n-au intervenit.

Articolul 218

Dacă termenul sus arătat a expirat fără a se face vreo contestatiune, bilanţul se considera ca aprobat de către toţi posesorii de acţiuni; şi lichidatorii, sub rezerva de a plati repartitiunile, vor fi liberaţi.

Deosebit de expirarea termenului, chitanţa de primirea celei din urma repartitiuni presupune aprobarea contului şi a împărţirii făcute.

Articolul 219

Sumele cuvenite asociaţilor care nu se vor fi prezentat să le ceara în cele doua luni de la publicarea menţionată în art. 217, se vor depune la casa de depuneri, cu arătarea numelui proprietarului sau numerelor acţiunilor, dacă ele sînt la purtător.

Casa de depuneri va plati persoanei arătate, sau posesorului, retinand titlul.

Articolul 220

Efectuandu-se lichidarea şi repartitiunea sau depozitul arătat mai sus, registrele societăţii dizolvate se vor depune şi se vor conserva în timp de cinci ani la tribunalul de comerţ. Orice parte interesată va putea sa ia cunoştinţa de dânsele.

Secţiunea VII Dispoziţiuni relative la societăţile cooperative

Articolul 221

În statutele oricărei societăţi se poate stipula ca capitalul social va fi susceptibil de creştere prin vărsăminte treptate făcute de către asociaţi, şi de diminuare prin luarea înapoi, totală sau parţială, a mizelor vărsate.

Societăţile ale căror statute vor conţine stipulatiunea de mai sus, se numesc cooperative şi sînt supuse, afară de regulile generale care le sînt proprii, după forma lor specială şi dispoziţiunile articolelor următoare.

Articolul 222

Societăţile cooperative se constituiesc prin act autentic.

Actul constitutiv, afară de cele arătate în art. 89 şi 90, după natura diferita a societăţii, va determina sub pedeapsa de nulitate:

1) Condiţiunile de admiterea noilor asociaţi, modul şi timpul cînd dânşii vor fi datori să facă vărsămîntul părţilor lor sociale;

2) Condiţiunile retragerii şi excluderii asociaţilor;

3) Formalităţile convocării adunărilor generale şi ziarele desemnate pentru publicaţiunea actelor societăţii.

Articolul 223

Societăţile cooperative sînt totdeauna supuse dispoziţiunilor privitoare la societăţile anonime, în ceea ce priveşte autorizarea judecătorească pentru a se putea înfiinţa, publicaţiunea actelor lor constitutive şi a modificărilor posterioare, îndatoririle şi responsabilitatea administratorilor.

Administratorii se vor alege dintre asociaţi; ei vor putea fi scutiţi prin actul constitutiv de obligaţiunea de a da cauţiune.

Sînt asemenea aplicabile societăţile cooperative dispoziţiunile care se raporta la adunările generale, bilanţ, cenzori şi la lichidarea societăţilor prin acţiuni, întrucât nu vor fi contrarie prescripţiunilor articolelor următoare sau actului constitutiv.

Calitatea de cooperativa trebuie să fie anume arătată, deosebit de felul societăţii, în toate actele enumerate la art. 104.

Articolul 224

Capitalul social nu se va putea fixa, prin actul constitutiv sau prin statutele societăţii, la mai mult de 200.000 lei.

El va putea fi însă mărit prin deciziunile adunării generale, luate din an în an; fiecare sporire nu va putea fi mai mare decât 200.000 lei.

Articolul 225

Nimenea nu poate să aibă într-o societate cooperativa o parte socială mai mare de 5.000 lei, sau un număr de acţiuni a căror valoare nominală sa intreaca această sumă.

Articolul 226

Acţiunile vor fi întotdeauna nominative.

Valoarea nominală a acţiunilor nu va putea fi mai mare decât 100 lei, nici mai mica de 25 lei.

Ele nu vor putea fi negociabile, dacă nu vor fi integral liberate; cesiunea se va face după formele de transmiterea acţiunilor nominative, şi statutele pot sa atribuie consiliului de administraţiune sau adunării generale dreptul de a se opune la transmitere.

Articolul 227

Statutele vor determina o sumă, sub care nu va putea scădea capitalul social prin retragerea de mize, autorizata de art. 221.

Aceasta suma nu va putea fi mai mica decât a 10-a parte a capitalului social.

Societatea nu se va putea constitui decât dacă s-a făcut, de către fiecare asociat, vărsămîntul unei zecimi din capital, sau din valoarea nominală a acţiunilor subscrise.

Articolul 228

Dispoziţiunile primei părţi şi ale primului aliniat ale art. 132 şi 148 nu se aplică la societăţile cooperative.

Actul constitutiv al acestor societăţi va putea deroga la dispoziţiunile art. 146 şi la acelea ale numărului 3 de sub art. 167.

Articolul 229

Administratorii societăţilor cooperative sînt datori sa ţină registrul asociaţilor în conformitate cu dispoziţiunile art. 142, şi pe lîngă aceasta sa mai arate într-ansele:

1) Data admiterii, retragerii sau excluderii fiecărui asociat;

2) Contul sumelor vărsate şi retrase de către fiecare dintr-ansii.

Vor fi datori să depună la finele fiecărui trimestru, la tribunalul comercial în circumscriptiunea căruia societatea îşi are sediul, o lista de asociaţii cu responsabilitate nemărginită, intratti, iesiti şi rămaşi în societate, cu arătare de numele, pronumele şi domiciliul lor.

Lista va fi semnată de către administratori şi conservată la grefa, cu dreptul pentru oricine de a lua cunoştinţa de dânsa.

Articolul 230

Asociaţii nu vor putea să fie reprezentaţi la adunarea generală, decât numai în cazul unei impiedicari legitime, prevăzută în actul constitutiv sau în statute.

Fiecare asociat nu are decât un singur vot, oricare ar fi numărul acţiunilor ce poseda.

Nici un mandatar nu poate să reprezinte în aceeaşi adunare generală, decât numai pe un singur asociat, afară de dreptul sau personal dacă şi dânsul este asociat.

Articolul 231

Admiterea noilor asociaţi, care să nu fie administratori.

Semnatura va fi certificată de doi asociaţi, care să nu fie administratori.

Dacă actul constitutiv sau statutele nu se opun, fiecare asociat are dreptul să se retragă din societate oricînd va voi.

Declaraţiunea de retragere se va înscrie, de către asociatul care se retrage, în registrul asociaţilor, sau se va noitifica societăţii prin portărel. Ea nu-şi produce efectul decât la finele anului social curgator, dacă a fost făcut înainte de începutul ultimului trimestru al aceluiaşi an. Dacă însă ea s-a făcut mai târziu, asociatul ramne răspunzător şi pentru anul viitor.

Excluderea asociaţilor nu poate avea loc decât pentru motive determinate prin lege şi prin actul constitutiv. Hotărîrea în aceasta privinta va fi luată de către adunarea generală sau de către consiliul de administraţiune conform cu dispoziţiunile sus citatului articol.

Articolul 232

Asociatul care încetează de a mai face parte din societate, fie prin retragere de bunăvoie, fie în urma excluderii sale de către adunarea generală, rămîne răspunzător, în timp de doi ani, către asociaţi şi către cel de al treilea, de toate obligaţiunile sociale existente în momentul retragerii sau excluderii sale, în limitele responsabilităţii stabilite prin actul constitutiv.

Articolul 233

Oricare ar fi forma societăţii cooperative, ea va fi valabil reprezentată în justiţie prin administratorii săi.

Articolul 234

Societatea nu încetează prin moartea, retragerea, interdictiunea, incapacitatea legală sau falimentul unuia dintre asociaţi; ea continua de drept între ceilalţi asociaţi.

Articolul 235

Actele constitutive ale societăţilor cooperative precum şi actele de retragere şi de admitere, vor fi scutite de taxa de înregistrare şi de timbru.

Secţiunea VIII Dispoziţiuni relatrive la societăţile civile şi la societăţile constituite în tari străine

Articolul 236

Societăţile civile vor putea sa imprumute formele societăţii prin acţiuni; în acest caz ele sînt supuse dispoziţiunilor prezentului codice, exceptându-se cele privitoare la faliment şi competenţa.

Articolul 237

Societăţile prin acţiuni şi celelalte societăţi şi asociaţiuni comerciale, industriale sau financiare, constituite şi avînd sediul în ţara străină, vor putea să-şi stabilească un sediu secundar sau o reprezentanta în România:

a) Dacă vor dovedi, printr-o declaraţiune a guvernului lor, ca în ţara unde sînt înfiinţate se observa deplina reciprocitate pentru societăţile române de acelaşi fel; ... b) Dacă vor îndeplini prescripţiunile din prezenta secţiune, fiecare fel de societate în ceea ce oi priveşte. ...

Articolul 238

Societăţile legal constituite în ţara străină care îşi stabilesc în România un sediu secundar sau o reprezentanta, sînt supuse la dispoziţiunile prezentului codice în ce priveşte depunerea şi transcriptiunea, afişarea şi publicaţiunea actului constitutiv, a statutelor, a actelor care aduc schimbări la unul sau la altul din zisele acte, şi a bilanţurilor; ele sînt datoare încă sa publice, în formele prevăzute de această lege, numele persoanelor care dirig sau administrează aceste sediuri, sau care reporezinta în orice mod societatea în ţara.

Aceste persoane sînt răspunzătoare faţă de cel de al treilea ca administratorii societăţilor naţionale.

Dacă societăţile sînt altfel decât cele prevăzute în art. 77, ele vor fi supuse la îndeplinirea formalităţilor prescrise pentru depunerea şi publicarea actului constitutiv şi a statutelor societăţilor prin acţiuni, şi le sînt aplicabile ltoate dispoziţiunile prezentei secţiuni relative la aceleaşi societăţi.

Articolul 239

Societăţile care, deşi constituite în ţara străină au însă în România sediul şi obiectul principal al întreprinderii lor, vor fi supuse chiar pentru forma şi validitatea actului lor constitutiv, deşi încheiat în străinătate, la toate dispoziţiunile prezentului codice, rămînînd supuse şi la îndeplinirea prescripţiunilor secţiunii de faţa pentru a putea funcţiona în ţara.

Articolul 240

Nici o societate străină nu va putea face în România operaţiuni la care nu este indreptatita în ţara unde îşi are sediul principal.

Articolul 241

Guvernul va putea, ori de câte ori va fi cu cale, a revizui operaţiunile societăţilor străine.

Articolul 242

Societăţile străine sînt supuse aceloraşi impozite la care sînt supuse societăţile române de aceeaşi natură.

Articolul 243

Toate actele pe care societăţile străine vor avea sa, le prezinte guvernului sau oricărei alte autorităţi române şi care vor emana de la administraţiunea lor centrala vor trebui sa poarte, afară de formele autenticităţii lor, şi legalizarea autorităţii consulare române din acea localitate.

Articolul 244

Societăţile prin acţiuni, legal constituite în ţara străină, nu vor putea să-şi înfiinţeze un sediu secundar sau o reprezentanta în România, fără a avea şi prealabilă autorizaţiune a guvernului român.

Aceasta autorizaţiune nu se va putea da decât după ce se va lua avizul camerei de comerţ din Bucureşti; şi, dacă societatea îşi stabileşte sediul într-un alt loc, şi pe acel al camerei de comerţ din acea localitate, sau al celei mai apropiate, cînd n-ar fi camera de comerţ în acel loc.

Articolul 245

Cererea de autorizaţiune va fi însoţită de următoarele acte:

1) Statutele societăţii autentificate în regula precum şi orice alte acte dovedind existenta legală a societăţii în ţara unde s-a înfiinţat, şi o declaraţiune formala ca societatea se supune legilor române.

Statutele nu vor putea sa deroge principiilor stabilite în acest codice;

2) Recipisa casei de depuneri constatând depunerea cauţiunii fixată de guvern pentru a asigura îndeplinirea obligaţiunilor ce societatea va contracta în ţara. Aceasta cauţiune nu va putea, în nici un caz, să fie mai mica de 300.000 lei, şi guvernul va putea cere chiar sporirea ei pînă la o pătrime din capitalul de acţiuni al societăţii. Societăţile de asigurare vor da o cauţiune de cel puţin 250.000 lei, pentru fiecare ramura în parte.

Aceste cauţiuni vor servi pentru desdaunarea cu preferinta a acţionarilor şi creditorilor din ţara.

Cauţiunea va consista exclusiv în efecte publice ale Statului român după cursul zilei cînd se face consemnarea, şi va fi depusa pe numele societăţii, care singura va fi recunoscută de proprietara;

3) O declaraţiune a societăţii, omologata de autoritatea competentă a tarii respective, ca cauţiunea va servi spre a garanta numai afacerile făcute de societate în România.

Articolul 246

Deosebit de condiţiunile stabilite prin articolele precedente şi de acelea pe care guvernul le va fixa după împrejurări, societăţile prin acţiuni, străine, vor avea sa observe şi dispoziţiunile speciale următoare:

1) Societăţile prin acţiuni străine îşi vor alege unul din oraşele tarii ca domiciliu, unde vor avea un reprezentant general pentru toate operaţiunile lor în ţara.

Acest reprezentant va trebui să fie confirmat de guvern, şi odată cu cererea de confirmare va depune o copie autentică după procura sa generală. Aceasta procura nu va putea conţine alte limite decât cele puse prin însăşi statutele societăţii directiunii ei centrale;

2) După importanţa obiectului societăţii, guvernul va putea cere, oricînd va găsi cu cale, a se înfiinţa pe lîngă reprezentantul ei şi un comitet de administraţiune compus din cel puţin doi membri, avînd domiciliul lor în ţara, şi care comitet va lucra ca delegaţiune a administraţiunii centrale a societăţii, şi va fi răspunzător conform statutelor societăţii şi conform legii de faţa;

3) Societăţile prin acţiuni străine vor publică la epoce fixe care nu vor putea fi mai depărtare de trei luni una de alta, un bilanţ asupra operaţiunilor lor din ţara, conform prescripţiunilor legii.

Asemenea ele vor inainta guvernului, imediat după publicarea lor, dările de seama şi bilanţurile ce vor publică la sediul lor principal;

4) Guvernul va putea retrage însă autorizaţiunea acordată, observând formalităţile prevăzute pentru autorizaţiune:

a) Cînd capitalul de acţiuni al societăţii autorizate se va fi redus, prin orice împrejurare, la jumătatea sumei arătate cînd s-a făcut cererea de autorizaţiune; ... b) Cînd prin orice împrejurare s-ar diminua cauţiunea depusa conform art. 245, fără ca societatea, în termen de 30 de zile, sa o fi completat; ... c) Cînd se va constata ca societatea face operaţiuni străine celor prevăzute în actul de constituire; ...

5) Cauţiunea depusa se va restitui numai atunci cînd se va dovedi că nu mai exista în ţara nici o obligaţiune a societăţii autorizate, sau cînd o societate română, recunoscută ca buna de guvern, va garanta neconditional pentru societatea străină care va cere liberarea cauţiunii;

6) Acţiunile societăţilor străine funcţionînd în ţara nu vor putea fi admise la cota bursei române, decât după ce societăţile vor fi funcţionat cel puţin un an în România, avînd publicat bilanţul lor pentru exerciţiul respectiv.

Articolul 247

Îndeplinirea formalităţilor şi condiţiunilor prescrise prin articolele precedente supune pe societăţile străine la consecinţele legale stabilite pentru societăţile naţionale, fără ca aceste societăţi străine să poată dobândi în România alte drepturi decât cele recunoscute străinilor prin legi şi regulamente, şi fac pe societate răspunzătoare de toate obligaţiunile contractate de administratorii sau reprezentanţii săi, chiar cînd aceştia prin contractarea lor ar fi depăşit puterile ce li se conferise.

Articolul 248

Societăţile străine încetează de a mai funcţiona în ţara:

a) Cînd societatea sau reprezentantul ei nu va observa principiile esenţiale ale legii care regulează societăţile pamantene şi dispoziţiunile prezentei secţiuni; ... b) Cînd ar inceta reciprocitatea prevăzută la al. I de sub art. 237. ...

Articolul 249

Societăţilor străine de felul celor prevăzute de art. 239 care funcţionează, precum şi celor care vor avea un sediu secundar sau reprezentante la punerea în aplicatiune a prezentei legi, li se acordă un termen de trei luni spre a-şi regula poziţiunea în conformitate cu dispoziţiunile legii de faţa.

Articolul 250

Persoanele care vor face orice fel de operaţiuni sub orice titlu, în favoarea şi pe seama societăţilor străine care nu vor îndeplini condiţiunile şi formele prescrise din prezenta secţiune, şi vor păgubi print-aceasta şi pe Stat de taxele la care are drept, vor fi răspunzătoare de daunele cauzate Statului român prin operaţiunile lor şi supuse la pedepsele prevăzute de art. 323 din codul penal.

Capitolul 2

Despre asociaţiuni Secţiunea I Despre asociatiunea în participaţiune

Articolul 251

Asociatiunea în participaţiune are loc atunci cînd un comerciant sau o societate comercială acorda uneia sau mai multor persoane ori societăţi, o participaţiune în beneficiile şi pierderile uneia sau mai multor operaţiuni sau chiar asupra întregului lor comerţ.

Articolul 252

Asociatiunea în participaţiune poate să aibă loc asemenea şi pentru operaţiunile comerciale făcute de către necomercianţi.

Articolul 253

Asociatiunea în participaţiune nu constituie, în privinta celor de al treilea, o fiinta juridică distinctă de persoana interesatilor. Cei de al treilea nu au nici un drept şi nu se obliga decât către acela cu care a contractat.

Articolul 254

Participanţii nu au nici un drept de proprietate asupra lucrurilor puse în asociaţiune, chiar dacă au fost procurate de dânşii.

Cu toate acestea, întrucât priveşte raporturile lor între dânşii, asociaţii pot sa stipuleze ca lucrurile ce au adus sa li se restituie în natura, avînd dreptul, în caz cînd restitutiunea nu s-ar putea face, la reparaţiunea daunelor suferite. Afară de aceste cazuri, drepturile asociaţilor se marginesc în a li se da cont de lucrurile ce au pus în asociaţiune şi de beneficii şi pierderi.

Articolul 155

Afară de dispoziţiunile articolelor precedente, convenţiunile părţilor determina forma, întinderea şi condiţiunile asociaţiunii.

Articolul 256

Asociaţiunile în participaţiune sînt scutite de formalităţile stabilite pentru societăţi, dar ele trebuie să fie probate prin act scris.

Secţiunea II Despre asociatiunea de asigurare mutuala

Articolul 157

Asociatiunea de asigurare mutuala are de scop de a împărţi între asociaţi daunele cauzate prin riscurile care sînt obiectul asociaţiunii.

Ea constituie, faţa cu cel de al treilea, o persoană juridică distinctă de persoana asociaţilor.

Articolul 258

Asociatiunea de asigurare mutuala trebuie să fie probată prin act scris.

Ea se regulează prin convenţiunile părţilor.

Articolul 259

Asociatiunea se administrează prin asociaţi, care sînt mandatarii săi temporali şi revocabili.

Articolul 260

Regulile privitoare la responsabilitatea administratorilor, la publicaţiunea actului constitutiv, al statutelor, a actelor care aduc schimbări unuia sau altuia dintr-ansele, a bilanţurilor societăţilor anonime şi la penalităţile relative la aceste societăţi, sînt aplicabile şi asociaţiunilor de asigurare mutuala.

Din bilanţurile acestor asociaţiuni va trebui să rezulte îndeplinirea dispoziţiunilor art. 147.

Articolul 261

Asociaţii nu sînt obligaţi să contribuie decât cu partea determinata prin contract; şi în nici un caz nu sînt ţinuţi către cel de al treilea, decât fiecare în proportiune cu valoarea lucrului pentru care a fost admis în asociaţiune.

Articolul 262

Acela care a pierdut lucrul pentru care s-a asociat încetează de a face parte din asociaţiune ramanadu-i însă dreptul la indemnitatea ce i se cuvine.

Articolul 263

Asociatiunea nu se dizolva prin interdictiunea sau moartea unuia din asociaţi.

Falimentul unui asociat poate da loc la excluderea sa.

Capitolul 3

Dispoziţiuni penale şi tranzitorii

Articolul 264

Se vor pedepsi cu pedepsele stabilite de codicele penal pentru escrocherie, acei care simuland sau afirmând fals existenta subscriptiunilor sau vărsămintelor într-o societate prin acţiuni, sau anuntand publicului, cu rea credinţa, ca interesate în societate persoane care nu sînt, sau care prin alte simulatiuni au obţinut sau au încercat să obţină subscriptiuni sau vărsăminte.

Articolul 265

Se vor pedepsi cu o amenda pînă la cinci mii lei, afară de pedepsele mai grele, prescrise de codicele penal:

1) Fondatorii, administratorii, directorii, cenzorii şi lichidatorii societăţilor, care în relaţiunile sau comunicările de tot felul făcute către adunarea generală, în bilanţuri sau în situaţiunea acţiunilor, au enuntat cu rea credinţa, sau care cu ştiinţa au ţinut ascunse, în totul sau în parte, fapte relative la aceleaşi condiţiuni;

2) Administratorii şi directorii care, cu ştiinţa, în lipsa de bilanţuri sau contrariu cu ceea ce rezultă dintr-ansele, sau prin mijlocire de bilanţuri fraudulos stabilite, au distribuit asociaţilor, acţionarilor sau comanditarilor, interese sau dividende neluate din beneficiile reale;

3) Administratorii şi directorii care au emis acţiuni mai jos decât valoarea lor nominală, au cumpărat acţiuni ale societăţii contrariu dispoziţiunilor art. 146, sau au înaintat bani pe acţiuni ale societăţii, sau emis obligaţiuni prin încălcarea dispoziţiunilor primei părţi ale art. 174;

4) Administratorii şi directorii care au efectuat reducţiunea capitalului sau fuziunea societăţii, contravenind dispoziţiunilor art. 101 şi 197;

5) Administratorii şi directorii societăţilor de asigurare asupra vieţii şi al societăţilor administrative de tontine, care vor fi contravenit dispoziţiunilor art. 147;

6) Lichidatorii care au repartit activul social între asociaţi, contravenind dispoziţiunilor art. 203.

Aceeaşi pedeapsa se aplică şi cenzorilor care, în cazurile arătate în numerele 2, 3, 4, 5 şi 6 de sub acest articol, nu au îndeplinit îndatoririle lor.

Articolul 266

Dacă depunerea actului constitutiv şi a statutelor societăţilor în comandită prin acţiuni sau anonime, a actelor care aduc schimbări ziselor acte, a situaţiunilor lunare şi a bilanţurilor, la tribunalul civil sau la tribunalul de comert, după împrejurări, nu s-a făcut în termenele fixate, sau s-a făcut în mod incomplet, fiecare din persoanele care sînt datoare a o face sau de a ordonă să se facă, se va pedepsi cu o amenda, care va putea să se ridice pînă la cincizeci lei pentru fiecare zi de întîrziere.

Articolul 267

Administratorii societăţilor cooperative, avînd asociaţi cu responsabilitate nemărginită, care nu depun la tribunalul de comerţ, la finele fiecărui trimestru, lista prescrisă la art. 229, şi grefierul care nu va denunta aceasta omisiune procurorului tribunalului în cele zece zile următoare, vor fi pedepsiţi cu o amenda pînă la trei sute lei.

Articolul 268

Orice abatere de la dispoziţiunile art. 104, 157, 167 şi 200 şi de la cele dintâi doua alineate ale art. 174, se va pedepsi cu o amenda care nu va trece peste una suta lei.

Articolul 269

Societăţile constituie înainte de punerea în lucrare a prezentului codice, vor fi supuse dispoziţiunilor art. 104, 169, 180, 181 şi 182 precum şi dispoziţiunilor care carmuiesc lichidarea şi fuziunea societăţilor sau reducerea capitalului lor.

Societăţile existente, care ar voi să-şi modifice statutele lor, sau care ar voi sa prelungească termenul pentru care fuseseră constituite, vor fi datoare să-şi pună statutele în conformitate cu prezentul codice.

Titlul IX

Despre cambia şi despre cec

Capitolul 1

Despre cambie Secţiunea I Condiţiunile esenţiale ale cambiei

Articolul 270

Cambia cuprinde sau obligaţiunea de a plati sau obligaţiunea de a face să se plătească, la scadena, o sumă hotărâtă infatisatorului, după formele stabilite în capitolul de faţa.

Cambia cuprinzînd obligaţiunea de a plati se mai numeşte şi bilet de ordin.

Cambia cuprinzînd obligaţiunea de a face să se plătească, se mai numeşte şi poliţa sau trata.

Condiţiunile esenţiale ale cambiei sînt:

1) Data;

2) Numirea de cambie sau poliţa rostita în textul înscrisului;

3) Numele persoanei sau firma primitorului;

4) Clauza la ordin;

5) Arătarea sumei de plătit;

6) A scadentei;

7) A locului plăţii;

8) Semnatura tragatorului sau a emitentului, cu numele sau cu firma sa, ori a mandatarului sau special.

Cambia care cuprinde obligaţiunea de a face să se plătească (poliţa) trebuie să mai arate:

9) Persoana trasului adică numele sau firma persoanei care are să facă plata.

Nu se cere să se arate în cambie valoarea sau cauza, nici tragerea dintr-un loc într-altul.

Articolul 271

Scadenta nu poate să fie decât una şi aceeaşi pentru toată suma arătată în cambie, şi poate să fie:

1) la o zi fixa;

2) la vedere (înfăţişare);

3) La un timp anume hotărât după vedere: la una sau mai multe zile, la una sau mai multe luni după vedere;

4) La un timp anume hotărât după ziua emiterii (după data);

5) La un anume bâlci;

Dacă cambia nu arata epoca plăţii, ea e platibila la vedere (înfăţişare).

Articolul 272

Dacă în poliţa locul de plată nu se arata anume, poliţa se va plati la locul arătat lîngă numele sau firma trasului. În biletul la ordin, locul emisiunii se socoteşte ca loc de plată şi în acelaşi timp ca domiciliu al emitentului, dacă un alt loc de plată nu s-a arătat.

Articolul 273

Lipsa vreuneia din condiţiunile esenţiale arătate în articolele de mai sus, exclude calitatea şi efectele speciale ale cambiei, cu rezerva efectelor ordinare ale obligaţiunii, după natura sa comercială sau civilă.

Promisiunea de dobânzi cuprinsă în cambie sau renunţarea la prescripţiune se socoteşte ca nescrisa.

Articolul 274

Cambia poate să fie trasa asupra unei persoane şi platibila la alta.

Ea poate să fie trasa în folosul tragatorului. Tragatorul se poate desemna el însuşi ca primitor.

Ea poate să fie trasa după ordinul şi în socoteala unui al treilea.

Articolul 275

Cînd cambia e sub semnatura privată şi scrisă de un altul decât debitorul, acesta, dacă nu e comerciant, industrial, plugar, vier, sluga sau lucrator cu mana, e dator sa adauge la semnatura sa cuvintele "bun şi aprobat", arătând în litere suma pentru care se obliga.

Articolul 276

Cambia se poate emite şi în forma autentică. Cambia semnată prin punere de deget, cu pecete sau cu alte semne, nu are tărie dacă nu este facuta în forma prevăzută de legea pentru autentificarea actelor.

Secţiunea II Despre gir

Articolul 277

Proprietatea cambiei, cu toate garanţiile şi drepturile ce decurg dintr-ansa, se transmite prin gir.

Girantii sînt solidar răspunzători de acceptarea şi de plată cambiei la scadenta.

Articolul 278

Dacă tragatorul, purtatorul sau girantul a interzis transferarea cambiei prin gir, inserand într-ansa clauza "nu la ordin" sau o alta clauza echivalenta, girurile făcute contra acestei interziceri produc numai în privinta celui care a inserat clauza efectele unei cesiuni.

Articolul 279

Girul trebuie să fie scris pe cambie, datat şi semnat de girant.

Girul este valabil şi cînd girantul scrie numai numele sau firma sa în dosul cambiei, fără sa arate numele aceluia în ordinul căruia el e făcut (gir în alb).

Infatisatorul e în drept sa umple girul în alb.

Articolul 280

Girul în care s-a adăugat clauza "pentru încasare", "prin procuraţiune", "pentru mandat", "valoarea în garanţie", sau altele de asemenea, nu transmite proprietatea cambiei, ci împuterniceşte pe infatisator a cere plata cambiei, a o protesta şi a notifica lipsa de plată autorului sau, a cere în justiţie plata, a incasa suma depusa şi a o gira prin procuraţiune.

Dacă se adauga în gir clauza "fără garanţie", "fără oblig", sau o alta de asemenea, girantul e scutit de obligaţiunea cambiala ce ar putea sa decurgă din girul sau.

Articolul 281

Girul cambiei ajunsă la scadenta produce numai efectul unei cesiuni.

Secţiunea III Despre acceptatiune

Paragraful 1

Dispoziţiuni generale

Articolul 282

Cambia trasa la o epoca fixa după vedere, trebuie să fie înfăţişată pentru acceptare înăuntrul anului de la data sa, sub pedeapsa pentru posesor de a pierde acţiunea sa de recurs în contra girantilor şi în contra tragatorului.

Tragatorul şi fiecare din giranti vor putea sa fixeze un termen mai scurt decât un an. În acest caz acela care a stabilit acest termen şi obligaţii care vin după dânsul vor fi descărcaţi de acţiunea de recurs, dacă cambia nu s-a înfăţişat prin acceptare în termenul fixat de dânşii.

Cînd cambia e trasa dintr-un loc al tarii şi platibila într-o ţara străină cu care comerţul se face pe apa, în total sau în parte, termenul indicat în prima parte a acestui articol va fi indoit în timp de resbel maritim.

Articolul 283

Acceptatiunea trebuie să fie scrisă pe cambie şi semnată de acceptant.

Acceptarea se exprima prin cuvântul "accept" sau prin alte cuvinte de asemenea; cu toate acestea, pentru ca o acceptare să fie valabilă, este destul ca acceptantul să semneze numele sau firma sa pe faţa anterioară a cambiei.

Articolul 284

Acceptarea unei cambii trasa la o epoca fixa de la înfăţişare trebuie să fie datată. Dacă trasul refuza datarea acceptului sau, sau, în lipsa de accept, a pune pe cambie o viza datată, în acest caz posesorul va trebui să facă să se stabilească înfăţişarea la timp a cambiei prin un protest de lipsa de datare făcut înăuntrul termenului de înfăţişare.

Ziua protestului va tine loc, în acest caz, de data sau de zi de înfăţişare.

Dacă nu s-a făcut protest, atunci scadenta în contra acceptantului care a omis datarea, se socoteşte de la cea de pe urma zi a termenului de înfăţişare.

Articolul 285

Acceptarea trebuie să fie cerută la domiciliul trasului, chiar cînd cambia ar arata un alt loc de plată.

Articolul 286

Acceptarea cambiei platibila într-un alt loc decât acela al reşedinţei acceptantului, trebuie să arate persoana prin mijlocirea căreia urmează să se facă plata. În lipsa unei asemenea indicatiuni, este presupus ca acceptantul voieşte sa plătească el însuşi la locul fixat pentru plata.

Articolul 287

Acceptarea trebuie să fie data la înfăţişarea cambiei, sau cel mai târziu în cele 24 de ore de la înfăţişare. Ea nu poate fi revocată după ce cambia a fost înapoiată.

Articolul 288

Acceptarea poate să fie restrânsă la o sumă mai mica decât cea însemnată în cambie.

Dacă se adauga alte restricţiuni în accept, atunci cambia astfel acceptată se priveşte ca o cambie a carei acceptare s-a refuzat, şi posesorul poate să exercite recursul în garanţie în contra girantilor şi în contra tragatorului; cu toate acestea acceptantul rămîne indatorat conform regulilor relative la cambii, în limitele acceptului sau.

Articolul 289

Acceptarea defectuoasă sau refuzul total ori în parte al acceptării se constata în chipul arătat în secţiunea VIII a capitolului de faţa.

Articolul 290

Acceptantul contractează direct obligaţiunea de a plati cambia.

Acceptatorul este obligat prin acceptarea facuta, deşi tragatorul ar fi căzut în faliment înaintea acceptării fără ca acceptantul sa o fi ştiut.

Acceptantul e de asemenea indatorat conform regulilor relative la cambii către tragator; el însă nu are în contra tragatorului acţiunea cambiala.

Paragraful 2

Despre acceptatiunea prin interventiune sau pentru onoare

Articolul 291

Cambia pe care trasul nu a acceptat-o poate fi acceptată de persoanele arătate într-ansa pentru a o accepta sau a o plati la nevoie.

Articolul 292

Cambia care nu e acceptată de tras, nici de persoanele arătate pentru a o accepta sau plati la nevoie, poate fi acceptată de către un al treilea.

Posesorul cambiei are facultatea de a primi sau nu acceptarea prin interventiune ce o oferă cel de al treilea; cu toate acestea acceptarea celui de al treilea nu lipseşte pe posesor de acţiunea de recurs pentru a dobândi cauţiune, afară numai dacă din actul de protest nu reiese ca posesorul a consimţit la acea acceptare.

Pot încă interveni ca persoana de al treilea, trasul sau persoanele arătate pentru a accepta cambia sau a o plati la nevoie, cu toate ca în aceasta calitate ele ar fi refuzat acceptarea.

Articolul 293

Acceptantul prin interventiune se obliga conform regulilor relative la cambii către toţi girantii care succed persoanei în onoarea căreia el a acceptat.

Aceasta obligaţiune se stinge cînd cambia nu se înfăţişează acceptantului pentru onoare în termenul hotărât pentru facerea protestului.

Persoana onorata şi girantii anteriori păstrează acţiunea de recus pentru lipsa de acceptare în contra autorilor lor, deşi cambia a fost acceptată prin interventiune.

Articolul 294

Dacă acceptantul pentru onoare a omis sa însemneze în acceptul sau, în onoarea carei persoane anume se face acceptarea, aceasta se socoteşte data în onoarea tragatorului.

Între mai multe acceptatiuni pentru onoare, precaderea se cuvine aceluia care liberează mai mulţi obligaţi, sub pedeapsa pentru posesor de a pierde acţiunea de recurs în contra acelor care ar fi fost liberaţi.

Articolul 295

Acceptantul prin interventiune trebuie să facă a i se inmana prin posesor protestul pentru neacceptare, şi sa-l remită fără întîrziere persoanei onorate.

Secţiunea IV Despre aval

Articolul 296

Plata cambiei poate fi garantată prin aval.

Avalul e scris pe cambie şi semnat de către acela care-l da.

El se exprima prin cuvintele "pentru aval" sau altele de asemenea.

Articolul 297

Datatorul avalului ia asupra-şi îndatoririle persoanei pentru care se face garant şi se obliga conform regulilor relative la cambii, cu toate ca obligaţiunea persoanei pentru care s-a dat avalul nu ar fi valabilă.

Dacă nu se arata persoana pentru care se da avalul, el e socotit dat la poliţe, pentru acceptant; iar dacă poliţa nu e încă acceptată, pentru tragator. La biletele la ordin sau valori cambiali, el e socotit dat pentru emitent.

Posesorul cambiei trebuie să îndeplinească în contra datatorului avalului toate actele care sînt trebuincioase pentru a păstra acţiunea cambiala în contra persoanei pentru care s-a dat avalul.

Articolul 298

Datatorul avalului care plătesc cambia sosita la scadenta, e subrogat în drepturile ce are posesorul în contra persoanei pentru care s-a dat avalul şi în contra obligatilor anteriori.

Secţiunea V Despre duplicate şi copii

Paragraful 1

Despre duplicate

Articolul 299

Tragatorul sau emitentul cambiei e ţinut a da primitorului, după cererea sa, unul sau mai multe duplicate.

Orice alt posesor al cambiei poate de asemenea sa ceara duplicate. El trebuie să se adreseze pentru aceasta la girantul sau nemijlocit, care la rândul sau se adresează la girantul sau nemijlocit, pînă cînd cererea ajunge în cele din urma la tragator.

Articolul 300

Orice duplicat trebuie să aibă aceeaşi cuprindere ca şi cambia şi să fie însemnat ca prima secunda, etc.

Articolul 301

Dacă s-a plătit cambia după înfăţişarea unuia din mai multe exemplare emise, celelalte pierd puterea lor. Răspunderea de celelalte exemplare are însă loc în cazurile următoare:

1) Girantul care a girat mai multe exemplare ale aceleiaşi cambii la diferite persoane, şi toţi girantii posteiori ale căror semnături se găsesc pe exemplarele neînapoiate în momentul plăţii, răspund de girurile lor;

2) Acceptantul care a acceptat mai multe exemplare ale aceleiaşi cambii, răspunde de acceptarile aflate pe exemplarele neînapoiate în momentul plăţii;

3) Dacă mai multe exemplare sînt girate către persoane diferite şi toate acceptate, girantul şi acceptantul sînt ţinuţi solidar pentru fiecare gir şi pentru toate acceptele.

Articolul 302

Acel care a trimis un exemplar al cambiei pentru acceptare, trebuie să însemneze pe celelalte persoana la care s-a expediat acest exemplar pentru acceptare: omisiunea acestei însemnări nu exclude efectele cambiei.

Depozitarul exemplarului expediat pentru acceptare e dator sa-l inmaneze posesorului duplicatului la a sa cerere.

Posesorul unui duplicat pe care este însemnat la cine se găseşte exemplarul expediat pentru acceptare, nu poate să exercite recursul în garanţie pentru lipsa de acceptare: omisiunea acestei însemnări nu exclude efectele cambiei.

Depozitarul exemplarului expediat pentru acceptare e dator sa-l inmaneze posesorului duplicatului la a sa cerere.

Posesorul unui duplicat pe care este însemnat la cine se găseşte exemplarul expediat pentru acceptare, nu poate să exercite recursul în garanţie pentru lipsa de acceptare sau pentru lipsa de plată, dacă nu dovedeşte în formele stabilite în secţiunea VIII a capitolului de faţa:

1) Ca exemplarul expediat pentru pentru acceptare nu i s-a înmânat de către depozitar;

2) Ca acceptarea sau plata nu sa putut dobândi în temeiul duplicatului.

Paragraful 2

Despre copii

Articolul 303

Orice posesor al unei cambii poate să scoată copii pentru trebuinţele sale.

Copiile scoase trebuie să fie conforme cu originalul şi sa cuprindă toate girurile şi însemnările ce se găsesc în el, cu adaugirea "aceasta e o copie" sau o alta de asemenea.

Articolul 304

Acceptarea şi girurile originale scrise pe copie indatoreaza pe acceptant şi pe giranti ca şi cînd ar fi scrise pe cambia originala.

Secţiunea VI Despre scadenta

Articolul 305

O cambie la vedere are scadenta la înfăţişarea ei.

Articolul 306

Scadenta unei cambii platibila la o epoca fixa după vedere, e hotărâte prin data acceptării sau aceea a înfăţişării constatată în modul prevăzut de art. 284.

Articolul 307

Dacă termenul e fixat pe zile, scadenta are loc la ultima zi a termenului; în calculul termenului nu intra nici ziua cînd s-a emis cambia platibila după data, sau cînd s-a înfăţişat pentru acceptare cambia platibila după vedere, nici ziua scadentei. Cambia platibila la o luna sau mai multe luni, sau la sapotamana sau mai multe săptămâni după data sau după vedere, e platibila la data lunii sau a săptămânii scadentei corespunzătoare cu data emiterii sau a înfăţişării.

Dacă această dată corespunzătoare nu exista, cambia e platibila în ziua cea de pe urma a lunei scadentei.

Dacă scadenta este fixată la jumtatea unei luni, ea se împlineşte la 15 a acelei luni. Scadenta la începutul sau la sfîrşitul lunii este la prima sa ultima zi a lunii.

Articolul 308

Termenul unei cambii platibila în timpul unui bâlci se împlinesc în ajunul spargerii balciului, sau în ziua de bâlci dacă balciul nu tine mai mult de o zi.

Secţiunea VII Despre plata

Paragraful 1

Dispoziţii generale

Articolul 309

Posesorul unei cambii girata dovedeşte ca e proprietarul ei prin seria neîntreruptă de giruri care au ajuns pînă la dânsul.

Girurile şterse sînt socotite nescrise.

Acela care plăteşte nu e indatorat sa examineze autenticitatea girurilor.

Articolul 310

Cambia trebuie să fie înfăţişată pentru plata; plătită la locul arătat într-ansa şi la ziua scadentei. Dacă ziua scadentei e o sărbătoare legală, ziua plăţii e cea dinti zi de lucru următoare.

Articolul 311

Cambia emisă la vedere, sau la o epoca fixa după vedere, trebuie să fie înfăţişată pentru plata în termenul şi în modul prevăzut la art. 282.

Articolul 312

Termene de graţie, de favoare, pentru plata cambiei nu pot avea loc.

Articolul 313

Cînd suma de plătit e scrisă în acelati timp în litere şi în cifre, dacă este deosebire, suma cea mai mica va trebui să fie plătită.

Articolul 314

Posesorul cambiei nu poate să refuze o plata în parte, deşi cambia ar fi fost acceptată pentru suma întreaga; dar ca să-şi păstreze recursul în garanţie pentru suma neplatita, el va trebui sa dovedească, printr-un protest, lipsa în parte de plată.

Articolul 315

Cambia trebuie să fie plătită în moneta arătată într-ansa, cu distincţiunile prevăzute de art. 41.

Articolul 316

Posesorul cambiei nu poate să fie silit a primi plata înainte de scadenta.

Acela care plăteşte o cambie înainte de scadenta este răspunzător de validitatea plăţii.

Articolul 317

Plata unei cambii facuta în mâinile posesorului la scadenta şi fără opoziţiune din partea cuiva, liberează pe creditor.

Articolul 318

Posesorul cambiei, ca sa dobândească plata, trebuie să dea adeverinta pe însăşi cambie şi sa inmaneze debitorului cambia achitată.

Dacă debitorul a făcut numai o plata în parte, creditorul trebuie să facă menţiune despre plata în parte pe cambie sau să-i inmaneze o adeverinta deosebită.

Articolul 319

Lipsa totală sau parţială de plată se dovedeşte în modul stabilit la secţiunea VIII a capitolului de faţa.

Protestul pentru neplata trebuie să fie făcut în ziua ce urmează după aceea a scadentei; dacă acea zi este o Duminica sau sărbătoare legală, protestul se va face în cea dintâi zi de lucru ce urmează.

Articolul 320

Dacă plata cambiei nu e cerută la scadenta, acceptantul sau emitentul, după expirarea termenului protestului pentru neplata, are dreptul a consemna suma arătată în cambie la casa de depuneri, şi a depune recipisa la tribunalul locului unde trebuia să se facă plata, fără nici o alta încunoştiinţare, pe riscul şi cu cheltuiala posesorului.

Articolul 321

Debitorul cambiei nu poate fi oprit de la plata ei decât în caz de pierderea cambiei şi de faliment al posesorului.

Paragraful 2

Despre plata prin interventiune sau pentru onoare

Articolul 322

Dacă cambia nu e plătită de către tras, de către acceptant, de către emitent, sau de către persoanele indicate ca sa o plătească la nevoie, ea poate fi plătită de către un al treilea.

Plata prin interventiune trebuie să fie declarata în actul de protest.

Articolul 323

Acela care plăteşte o cambie prin interventiune e subrogat în toate drepturile posesorului, în limitele arătate în art. următor.

Articolul 324

Dacă plata prin interventiune e facuta pentru onoarea tragatorului sau a emitentului, toţi girantii sînt liberaţi.

Dacă ea e facuta pentru onoarea unui girant, toţi girantii posteriori sînt liberaţi.

Între mai mulţi care ofer plata prin interventiune, are precădere acela care operează mai multe liberaţiuni. Un intervenient care plăteşte, cu toate ca se invedereaza din cambia sau din protest ca un altul care ar fi operat mai multe liberaţiuni a oferit sa plătească cambia, nu are recursul în garanţie în contra acelor giranti care ar fi fost liberaţi prin plata oferită de celălalt.

Articolul 325

Dacă trasul care n-a acceptat, se prezintă în aceasta calitate ca sa plătească o cambie protestata, el trebuie să aibă precădere înaintea altora. Cînd însă trasul se prezintă ca sa plătească prin interventiune, atunci se aplică dispoziţiunile art. precedent.

Secţiunea VIII Despre protest

Articolul 326

Protestul trebuie să fie făcut de portărel după cererea posesorului cambiei.

Asistenţa de martori nu este necesară.

În oraşele neresedinte de tribunal protestul se va face de judecătorul de ocol.

Articolul 327

Protestul trebuie să se facă prin un singur act:

1) La locul însemnat în cambie pentru acceptare sau pentru plata, şi în lipsa de asemenea indicatiuni, la reşedinţa sau la domiciliul trasului sau al acceptantului, sau al emitentului, ori la ultimul sau domiciliu cunoscut;

2) La reşedinţa sau domiciliul persoanelor însemnate în cambie, fie de către tragatgor, fie de către girant, pentru a o accepta sau plati la nevoie;

3) La reşedinţa sau domiciliul celui de al treilea care a acceptat cambia prin interventiune.

Articolul 328

Protestul trebuie să cuprindă:

1) Transcrierea exactă a cambiei, a acceptării, a girurilor şi a tuturor aratarilor şi insemnarilor cuprinse într-ansa;

2) Numele persoanei pentru care şi în contra căreia se face protestul;

3) Somatiunea adresată persoanei în contra căreia se face protestul, obiectul somatiunii, locul şi data unde şi cînd s-a făcut somatiunea;

4) Răspunsul obţinut sau arătarea ca persoana în contra căreia e făcut protestul n-a dat nici un răspuns.

Protestul trebuie să fie semnat de portărel.

Dacă cambia s-a pierdut şi nu exista un duplicat sau o copie, protestul, în locul transcrierii, va trebui sa cuprindă o descriere pe cat se poate de precisa a cambiei.

Articolul 329

Portărelul nu va putea să facă acte de protest, în care el singur, rudele sau afinii lui, în linie directa de toate gradele, şi în linie colaterală pînă la gradul al treilea inclusiv, ar fi părţi interesate.

Portărelul va arta în actul de protest mijloacele prin care s-a încredinţat de identitatea persoanelor contra cărora s-a făcut protestul.

Ştersăturile, răsăturile şi orice scriptura între randuri sau cu semn de trimitere, trebuie să fie aprobate şi semnate de portărel.

Articolul 330

Originalul protestului se va aduce la tribunal şi, adeverindu-se de preşedinte sau de către acela care-i tine locul, se va da infatisatorului. Portărelul este ţinut, sub pedeapsa de cheltuieli şi daune interese către părţi, sa treacă toate protestele în întreg, zi cu zi şi după ordinea datei, într-un registru special numerotat şi parafat de preşedinte, cuprinzînd data, natura, specia actului şi numele părţilor. În caz de pierdere dovedită a originalului, el se poate înlocui prin un extract legalizat din registru.

Articolul 331

Nici un act din partea posesorului cambiei nu poate să înlocuiască protestul spre a dovedi îndeplinirea actelor necesare pentru a conserva acţiunea cambiala.

Cu toate acestea, protestul pentru lipsa de acceptare sau pentru lipsa de plată poate fi înlocuit, dacă posesorul consimte la aceasta, printr-o declarare datată şi semnată de persoana care refuza de a accepta sau de a plati. Aceasta declarare trebuie să fie investită cu data certa în termenul prescris pentru facerea protestului, sau cel mai târziu în cele douăzeci şi patru ore care vor urma după expirarea acestui termen.

Aceasta declarare poate fi facuta sau pe cambie sau prin act separat. Declararea prin act separat trebuie să cuprindă transcrierea exactă, cerută de aliniatul întîi al art. 328.

Formalităţile prescrise în acest articol se vor observa sub pedeapsa de nulitate.

Articolul 332

Moartea sau falimentul trasului, sau protestul pentru lipsa de acceptare, nu apara pe posesorul cambiei de îndatorirea de a constata lipsa de plată în chipul arătat în articolele de mai sus.

Articolul 333

Clauza "fără protest" sau "fără cheltuieli" apara de protest, dar nu dispensa de înfăţişarea cambiei pentru acceptare sau plata.

Articolul 334

Pierderea drepturilor prin nefacerea protestului în termenul prescris de lege, nu are loc cînd o forta majoră a împiedicat sau întârziat protestul. Forta majoră rămîne însă în sarcina posesorului, dacă el omite să facă protestul îndată ce împrejurările nu se mai împotrivesc.

Secţiunea IX Despre contra-cambie

Articolul 335

Posesorul cambiei neplatita poate să încaseze suma arătată într-ansa cheltuielile şi desdaunarea pentru preţul schimbului plătit de dânsul, prin o contra-cambia trasa la vedere asupra tragatorului sau asupra unuia din giranti.

Acela care a plătit contra-cambia poate să se despăgubească şi el în acelaşi mod contra obligatilor anteriori.

Articolul 336

Contra-cambia va fi însoţită de cambia protestata, de protest, sau de declararea data conform art. 331 şi de o socoteala de întoarcere.

Socoteala de întoarcere trebuie să arate:

1) Suma în capital a cambiei protestate cu dobînda de la ziua scadentei;

2) Cheltuielile protestului şi alte cheltuieli legiuite, precum: comisioane de banca, plata mijlocitorilor de schimb, timbru şi porto pentru scrisori;

3) Numele persoanei asupra căreia s-a tras contra-cambia;

4) Preţul schimbului cu care s-a negociat contra-cambia.

Articolul 337

Preţul schimbului datorit posesorului se regulează după cursul schimbului locului unde cambia era platibila asupra reşedinţei persoanei asupra căreia s-a tras contra-cambia.

Preţul schimbului datorit girantului care a plătit cambia se regulează după cursul locului de unde sa tras contra-cambia.

Preţul schimbului nu este datorit dacă cursul schimbului se regulează nu s-a afirmat conform prescripţiunilor art. 40.

Articolul 338

Orice girant care a plătit cambia poate să steraga propriul sau gir şi toate girurile posterioare.

Secţiunea X Despre acţiunea cambiala

Articolul 339

Dacă lipsa de acceptare e dovedită în formele prescrise în secţiunea VIII, tragatorul şi girantii sînt solidari şi unul către altul obligaţi a da o cauţiune pentru plata cambiei la scadenta, şi pentru plata cheltuielilor.

Articolul 340

Posesorul unei poliţe acceptată va avea dreptul a cere o cauţiune de la giranti şi de la tragator dacă acceptantul este în faliment, sau dacă el a suspendat plăţile ori dacă o execuţiune în contra-i a rămas fără efect, dovedind, în formele stabilite în secţiunea VII, ca cauţiunea n-a fost data de acceptant şi ca o noua acceptare nu se poate dobândi de la persoanele indicate la nevoie.

Orice girant poate cere cauţiune în contra obligatilor anteriori, infatisand probele arătate mai sus.

Posesorul şi giratarii vor avea acelaşi drept şi în cazul cînd emitentul unui bilet la ordin a căzut în faliment sau a suspendat plăţile, ori a fost urmărit fără rezultat.

Articolul 341

Dacă cambia e platibila într-un alt loc decât reşedinţa acceptantului sau a emitentului şi la o altă persoană, lipsa de plată va trebui să fie constatată după regulile stabilite în secţiunea VIII, chiar pentru a se conserva acţiunea în contra acceptantului şi în contra emitentului.

Articolul 342

Posesorul cambiei protestata pentru neplata trebuie să înştiinţeze pe girantul sau despre aceasta în cele doua zile de la data protestului sau a declarării de care se vorbeşte în art. 331.

Orice girant înştiinţat trebuie să facă aceeaşi înştiinţare autorului sau nemijlocit în cele doua zile după primirea înştiinţării, şi asa mai departe pînă la tragator sau pînă la primul girant.

Înştiinţarea e socotită data prin predarea la posta, în intrul termenului de mai sus, a unei scrisori recomandată.

Dacă un girant n-a arătat în gir locul domiciliului sau, înştiinţarea despre lipsa de plată trebuie să fie data autorului sau neijlocit.

Acela care omite înştiinţarea sau nu o da autorului sau nemijlocit, e ţinut către toţi girantii anteriori la repararea daunei cauzate prin aceasta omisiune, pierzand încă şi dreptul la dobânzi şi cheltuieli în contra acestor persoane, de la care nu va putea cere decât suma arătată în cambie.

Articolul 343

Posesorul cambiei neplatita la scadenta poate să exercite acţiunea cambiala în contra unora din obligaţi sau în contra unui singur dintre ei, fără sa piardă dreptul sau în contra celorlalţi.

El nu e ţinut sa observe ordinea girurilor.

Articolul 344

Acţiunea posesorului cambiei neplatita la scadenta se margineste la plata sumei indicate în cambie, a dobânzilor şi a cheltuielilor justificate porin socoteala de întoarcere după dispoziţiunile art. 336 şi 337.

Girantul care a plătit cambia are dreptul sa ceara de la un girant anterior sau de la emitent plata sumei indicată în socoteala de întoarcere cu dobînda de la ziua plăţii şi plata cheltuielilor şi a preţului schimbului.

Articolul 345

Dacă posesorul cambiei exercita acţiunea sa de regres individual contra unuia din obligaţi anteriori, el trebuie s-o intenteze în cele 15 zile de la data protestului, sau a declarării de care se vorbeşte în art. 133.

Dacă locul de reşedinţa al debitorului este într-o depărtare mai mare de trei miriametre de la locul unde cambia era platibila, termenul va fi sporit cu câte o zi pentru fiecare trei miriametre. Fracţiunile mai mici de doua miriametre nu se vor numara; fracţiunile de doua miriametre şi mai mult vor spori termenul cu o zi.

Articolul 346

Dacă cambia este trasa sau emisă în România şi plătibilă în ţara străină, acţiunea de regres în contra obligatilor reşezînd în Regat trebuie să fie exercitată în termen:

De sasezeci de zile dacă cambia e platibila în Europa, exceptându-se Islanda şi Insulele Feroe, asupra unei pieţe maritime a Asiei sau a Africei pe Mediterana, pe Marea Neagra, pe canalul de Suez sau pe Marea Roşie, sau asupra unei pieţe interioare legate cu una din pieţele maritime sus zise cu o cale ferată.

De unasuta douăzeci zile dacă cambia e platibila asupra unei pieţe maritime sau legată cu dânsa cu cale ferată a Oceaniei sau asupra unei pieţe a Americii dincoace de Capul Horn.

De doua sute patru zile în celelalte cazuri.

Termenele de mai sus vor fi indoite în timp de război maritim, dacă cambia e platibila asupra unei pieţe cu care traficul se face în tot sau în parte pe calea marii.

Articolul 347

Citatiunea trebuie să fie înmânată obligatilor acţionaţi, în intrul termenelor prevăzute în precedentele doua articole.

Articolul 348

Dacă posesorul exercita acţiunea cambiala colectiv în contra girantilor şi în contra tragatorului, el se bucura în privinta fiecărui din ei de termenul fixat în articolele de mai sus.

Girantii au dreptul sa exercite aceeaşi acţiune, sau individual sau colectiv, în aceleaşi termene.

În privinta lor termenul curge de la data plăţii sau de la data primirii citaţiunii în judecata pentru plata.

Articolul 349

Debitorul unei cambii nu va putea opune decât excepţiunile privitoare la forma titlului sau lipsa condiţiunilor necesare pentru exerciţiul acţiunii şi excepţiunile personale aceluia care a exercitat aceasta acţiune.

Aceste excepţiuni personale însă nu vor putea întârzia condamnarea la plata, decât dacă ele sînt lichide şi de o grabnica solutiune, şi, în toate cazurile întemeiate pe o proba scrisă.

Articolul 350

Posesorul cambiei pierde acţiunea în recurs în contra tragatorului şi în contra girantilor după expirarea termenelor de mai sus:

1) Pentru înfăţişarea cambiei platibila la vedere sau la o epoca fixa după vederee;

2) Pentru protestul de neplata;

3) Pentru exerciţiul acţiunii dd recurs.

Girantii pierd de asemenea acţiunea lor de recurs în contra obligatilor anteriori, după expirarea termenelor de mai sus, fiecare în ceea ce-l priveşte.

Cererea în judecata, deşi intentată dinaintea unor judecători necompetinti, împiedica pierderea acţiunii de recurs.

Articolul 351

Cu toată pierderea acţiunii de recurs, tragatorul rămîne obligat către posesorul cambiei pentru suma de la care tragatorul ar avea, în alt chip, un folos nedatorat în paguba posesorului.

În cazul prevăzut de art. 341, aceasta dispoziţiune va fi de asemenea aplicabilă acceptantului unei poliţe şi emitentului unui bilet de ordin.

Secţiunea XI Despre cambie purtînd semnatura unor persoane incapabile sau o semnatura falsa ori falsificata

Articolul 352

Cambia semnată de persoane incapabile e valabilă în privinta persoanelor capabile care au semnat-o.

Cambia purtînd o semnatura falsa sau falsificata are tărie faţa cu toţi girantii şi cu emitentul ale căror semnături nu sînt false sau falsificate.

Articolul 353

Acei care au girat, avalizat sau acceptat o cambie falsa, sînt obligaţi faţa cu posesorul ca şi cînd ar fi girat, avalizat sau acceptat o cambie adevarata.

Secţiunea XII Despre cambia pierdută sau sustrasa

Articolul 354

O cambie pierdută sau sustrasa se poate declara fără tărie faţa cu orice posesor care nu va exercita drepturile sale în termenul prin dispoziţiunile următoare.

Articolul 355

Proprietarul unei cambii pierdută sau sustrasa poate cere anularea ei la tribunalul comercial al locului plăţii. Dacă presidentul tribunalului va găsi ca reclamantul a justificat proprietatea şi pierderea sau sustragerea cambiei, el va ordonă, prin încheiere, publicarea unei ordonanţe cuprinzînd transcrierea exactă sau o descriere precisa a cambiei pierdută sau sustrasa, şi invitarea către oricine o poseda de a o infatisa la grefa tribunalului, instiintand ca în lipsa de înfăţişare ea se va decalara fără tărie faţa cu posesorul.

Termenul pentru prezentarea cambiei va fi de 40 zile pentru cambiile trase sau emise în ţara; iar pentru cele afară din ţara se vor aplica termenele prevăzute în art. 346.

Ordonanţa va trebui să fie afişată în sala tribunalului, în localurile bursei celei mai apropiate şi în sala comunei locului plăţii. Ea va trrebui să fie publicată de asemenea în faoaia anunţurilor judiciare ale aceluiaşi loc şi în alte ziare pe care, după împrejurări, prezidentul le va insemna în încheierea sa.

Termenul va curge de la data scadentei cambiei dacă ea n-a ajuns încă la scadenta, şi în caz contrariu de la publicarea ordonanţei.

Articolul 356

În cursul termenului stabilit în articolul precedent, proprietarul cambiei va putea exercita toate actele care tind la păstrarea drepturilor sale, şi după scadenta el va putea cere plata dând cauţiune, sau în lipsa de cauţiune, consemnarea sumei.

După trecerea acestui termen şi constatandu-se ca cambia pierdută sau sustrasa nu s-a prezentat, ea se va declara fără tărie faţă de posesorul, prin o hotărîre a tribunalului data contradictoriu cu cei obligaţi.

Aceasta hotărîre va descarca cautiunile date.

Articolul 357

Posesorul care se va justifica prin o serie neîntreruptă de giruri nu poate fi obligat a înapoia cambia, exceptându-se cazul de rea credinţa sau de greseala mare săvîrşită în dobândirea ei.

Secţiunea XIII Despre ordinul în produse sau mărfuri

Articolul 358

Ordinul în produse sau mărfuri e o poliţa şi se regulează după dispoziţiunile capitolului de faţa, cu rezerva modificărilor cuprinse în articolele următoare.

Articolul 359

Ordinul în produse sau mărfuri trebuie să cuprindă numirea de poliţa sau de ordin în produse sau mărfuri, rostita în textul înscrisului, şi sa arate natura produselor sau mărfurilor de predat, calitatea şi cantitatea lor.

Articolul 360

În ordinul în produse sau mărfuri se va hotărî epoca cînd va trebui să se facă predarea.

Articolul 361

După trecerea termenului fixat în ordin, posesorul va avea facultatea a-l executa sau prin încărcarea mărfii pe apa sau pe uscat, sau prin strămutarea acestei mărfii în alte locuri de depozit, sau în alte magazii.

Articolul 362

În lipsa de convenţiuni speciale, cheltuielile predării sau, după cazuri, acelea ale masurarii sau ale contaririi, vor fi în saracina aceluia care trebuie să predea.

Cheltuielile primirii vor fi în sarcina creditorului căruia va trebuie să se facă predarea.

Articolul 363

Preţul mărfii nepredate se va regula, întrucât priveşte plata despăgubirilor, după cursul pieţei la locul şi în timpul hotărât pentru predare.

Cursul se va regula după dispoziţiunile cuprinse în art. 40.

Capitolul 2

Despre cec

Articolul 364

Oricine are sume de bani disponibile la o banca sau la orice persoană va putea dispune de aceste sume, în tot sau în parte, în folosul sau personal sau în folosul unui al treilea prin un cec.

Articolul 365

Cekul trebuie să arate suma de plătit, sa arate suma de plătit, să fie datat şi semnat de emitent. El va putea fi emis la infatisator sau în folosul unei persoane numite. Va putea fi plătibil la vedere sau într-un termen care nu va fi mai mare de zece zile de la înfăţişare.

El va putea să fie subscris în ordin şi transmis chiar prin gir în alb.

Articolul 366

Sînt aplicabile cekului toate dispoziţiunile privitoare la gir, la aval, la semnatura persoanelor incapabile, la semnăturile false sau falsificate, la scadenta şi plata cambiilor, la protest, la acţiunea în contra emitentului şi în contra girantilor, la biletele pierdute sau sustrase.

Articolul 367

Posesorul cekului trebuie să-l înfăţişeze trasului pentru plata, în cele opt zile de la data dacă el este emis în locul plăţii, şi în cele cincisprezece zile dacă el e plătibil într-un loc osebit de acela unde el este emis. Ziua datei nu este cuprinsă în acest termen.

Articolul 368

Posesorul cekului care nu-l înfăţişează în termenele de mai sus pierde acţiunea sa în contra girantilor; el pierde chiar acţiunea sa în contra emitentului, dacă suma nu este disponibilă prin faptul trasului, la scadenta termenelor de mai sus.

Articolul 369

Acela care emite un cec fără data, sau cu o dată falsa, sau fără sa existe în minile depozitarului suma disponibilă, va fi pedepsit cu o amenda egala cu zece la suta a sumei arătată în cec, afară de pedepsele prevăzute în legea penală, dacă va fi caz.

Titlul X

Despre contul curent

Articolul 370

Contractul de cont curent produce:

1) Strămutarea proprietăţii valorilor înscrise în contul curent asupra primitorului lor prin acea ca el le trece în debitul sau, şi novatiunea obligatiunei de mai înainte între acela care a trimis valorile şi primitorul lor. Înscrierea însă în contul curent a unui efect de comerţ sau a unui alt titlu de credit e presupusa facuta sub "rezerva încasări";

2) Compensatiunea reciprocă între părţi, pînă în concurenta debitului şi a creditului respectiv la încheierea socotelii, cu rezerva plăţii diferenţei;

3) Curgerea la dobânzi pentru sumele trecute în contul curent în debitul primitorului, de la data înscrierii.

Dobânzile sînt cele comerciale şi se socotesc pe zi, dacă părţile nu s-au învoit altfel.

Articolul 371

Existenta contului curent nu exclude drepturile de comision şi plata cheltuielilor pentru afacerile însemnate în contul curent.

Articolul 372

Încheierea contului curent şi lichidarea diferenţei vor avea loc la scadenta termenelor stabilite prin convenţiuni, şi în lipsa la 31 decembrie a fiecărui an.

Dobînda diferenţei curge de la data lichidării.

Numai diferenţa (saldo) lichidată la încheierea contului curent poate fi supusă executiunii sau opririi în mana unui al treilea sau asigurata prin ipoteca. Dacă s-a consimţit o ipoteca pentru credit deschis, posesorii efectelor create sau negociate în termenul acestei deschideri de credit nu se vor putea folosi de dânsul decât pînă la concurenta saldului final al contului.

Articolul 373

Contractul de cont curent e de drept desfiinţat:

1) Prin scadenta termenului convenit;

2) În lipsa de convenţiune, prin retragerea uneia din părţi;

3) Prin falimentul uneia din părţi.

Desfiinţarea contractului de cont curent se poate cere în caz de moarte, de interdictiune sau incapacitate legală a uneia din părţi.

Titlul XI

Despre mandatul comercial şi despre comision

Capitolul 1

Despre mandatul comercial Secţiunea I Despre mandatul comercial în general

Articolul 374

Mandatul comercial are de obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama şi socoteala mandantului.

Mandatul comercial nu se presupune a fi gratuit.

Articolul 375

Deşi conceput în termeni generali, mandatul comercial nu se întinde şi la afacerile care nu sînt comerciale, afară numai dacă aceasta se declara cu preciziune prin mandat.

Dacă mandatarul nu are instrucţiuni decât asupra unor părţi ale afacerii, mandatul se socoteşte liber pentru celelalte.

Mandatul pentru o anume afacere cuprinde împuternicire şi pentru toate actele necesare executării lui, chiar cînd nu ar fi anume arătate.

Articolul 376

Comerciantul care nu vrea sa primească o insaracinare este dator, în cel mai scurt termen posibil, sa fac cunoscut mandantului neprimirea, în acest caz este încă dator a face să se păstreze în loc sigur lucrurile ce i s-au expediat şi sa îngrijească de dânsele în socoteala mandatului, pînă ce acesta va putea lua măsurile necesare.

În caz de întîrziere, el va putea încă cere sechestru judiciar şi chiar vînzarea lucrurilor după formele prevăzute de art. 71.

Articolul 377

Dacă lucrurile primite în socoteala mandantului prezintă semne de stricăciuni suferite în timpul transportului, mandatarul va trebui sa ia toate mersurile necesare pentru păstrarea drepturilor mandantului faţa cu cel ce a făcut transportul; altfel este responsabil de lucrurile primite după descriptiunile cuprinse în scrisorile de carat sau în poliţele de încărcare. Dacă stricăciunea reclama îngrijiri urgente, mandatarul poate cere vînzarea lucrurilor după formele prevăzute de art. 71.

Articolul 378

Mandarul este indatorat a face cunoscut mandantului toate faptele ce ar putea sa-l hotărască a revoca sau modifica mandatul.

Articolul 379

Mandatarul este răspunzător de stricăciunile lucrurilor ce-i sînt încredinţate spre păstrare, afară de cele provenite din caz fortuit, forta majoră, din vitiul sau chiar natura lor.

Articolul 380

Mandatarul e ţinut a plati dobînda la sumele de bani cuvenite mandantului din ziua în care era dator a le trimite sau a le consemna.

Articolul 381

Mandatarul care nu se conformă instrucţiunilor primite de la mandant, răspunde de daune interese.

Articolul 382

Mandatarul este dator a incunostiinta fără întîrziere pe mandat despre executarea mandatului.

Dacă în urma primirii acestei incunostiintari, mandantul întârzie răspunsul un timp mai lung decât cel ceurt de natura afacerii, el este considerat ca a acceptat executarea mandatului, chiar dacă mandatarul a trecut peste limitele mandatului.

Articolul 383

Mandatarul care schimba destinaţiunea sumelor primite în socoteala mandatului, e dator dobînda la aceste sume din ziua în care le-a primit, deosebit de daune interese provenind din neîndeplinirea mandatului şi de orice alta acţiune, chiar penală în caz de dol sau frauda.

Articolul 384

Mandatarul este dator să-şi arate mandatul persoanelor cu care tratează, cînd i se cere.

El nu poate opune celor de al treilea instrucţiunile deosebite ce i s-ar fi dat de către mandant, afară numai dacă nu probează ca aceştia aveau cunoştinţa de ele în momentul cînd obligaţiunea a fost contractată.

Articolul 385

Mandantul e ţinut a procura mandatarului mijloacele necesare pentru îndeplinirea mandatului, afară numai dacă nu exista convenţiune contrarie.

Articolul 386

Suma ce se datoreşte mandatarului pentru executarea mandatului se determina, în lipsa de convenţiune, de către judecata, după împrejurări.

Articolul 387

Mandatarul, pentru tot ce i se datoreşte din executarea mandatului sau şi chiar pentru retribuţiunea sa, are un privilegiu special. Acest privilegiu se exercită asupra lucrurilor mandantului pe care mandatarul le deţine pentru executarea mandatului, sau care se găsesc la dispoziţiunea sa, în magazinele sale sau în depozite publice, sau pe care el le poate proba prin posesiunea legitima a poliţei de încărcare, sau a scrisorii de carat, ca i s-au expediat.

Creanţele sus zise au precădere asupra oricăror alte creanţe contra mandantului şi chiar contra vânzătorului ce revendica, cu toate plăţile şi cheltuielile vor fi fost făcute înainte sau după ce lucrurile au intrat în posesiunea mandatarului.

În caz de faliment al mandantului, privilegiul mandatarului asupra lucrurilor cumpărate în socoteala lui, se exercitează conform dispoziţiunilor de la cap. III, titlul IV, cartea III din acest codice.

Dacă lucrurile mandantului au fost vândute de către mandatar, privilegiul subzistă asupra preţului.

Articolul 388

Pentru a exercita dreptul arătat în articolul precedent, mandatarul trebuie să notifice formal mandantului sumele ce-i sînt datorite, cu invitatiune de a i se face plata în termen de cinci zile şi cu prevestirea ca, la caz de neplata, se va proceda la vînzarea lucrurilor supuse privilegiului.

Mandantul va putea face opoziţiune, citând pe mandatar înaintea judecaţii. Opoziţiunea va trebui zile de la primirea notificatiunii de către mandant.

Dacă mandantul nu are reşedinţa sau domiciliul ales în locul de reşedinţa al mandatarului, termenul pentru opoziţiune va fi de 10 zile dacă mandantul domiciliază în circumscriptiunea unui tribunal limitrof; de 20 zile dacă domiciliază în orice altă parte a tarii; de doua luni dacă domiciliază afară din România.

Dacă termenul a trecut sau opoziţiunea s-a respins, mandatarul poate, fără alta formalitate, să facă a se vinde lucrurile sus zise, conform dispoziţiunilor art. 68.

Articolul 389

Dacă mai mulţi mandatari sînt numiţi prin acelaşi act fără a se arata ca ei trebuie să lucreze împreună, fiecare din ei poate lucra în lipsa celuilalt.

Dacă prin act se declara ca mandatarii trebuiesc sa lucreze împreună şi mandatul nu este primit de toţi, acei ce accepta se socotesc autorizaţi a-l îndeplini cînd ar forma majoritatea celor numiţi.

Comanditarii sînt responsabili solidar.

Articolul 390

Afară de cazurile prevăzute de codicele civil, mandatul încetează:

1) Prin căsătoria femeii comercianta ce a dat sau primit mandatul, dacă nu este autorizata a continua comerţul conform dispoziţiunilor art. 15;

2) Prin revocarea autorizaţiunii de a exercita comerţul, ce fusese acordată femeii maritate sau minorului care au dat sau primit mandatul.

Articolul 391

Mandantul sau mandatarul care, fără cauza justa, prin revocarea sau renunţarea ssa întrerupe executarea mandatului, răspunde de daune interese.

Dacă executarea mandatului este întreruptă prin moartea mandantului sau a mandatarului, retribuiunea acestui din urma se va determina după ceea ce s-a executat în proportiune cu ceea ce s-ar fi datorit pentru completa executare a mandatului.

Secţiunea II Despre prepuşi şi reprezentanţi

Articolul 392

Prepus este acela care este însărcinat cu comerţul patronului sau, fie în locul unde acestal exercita, fie în alt loc.

Articolul 393

Patronul răspunde de faptele prepusului şi de obligaţiunile contractate de el în limitele însărcinării ce i-a dat.

Dacă sînt mai mulţi patroni, fiecare din ei este solidar responsabil.

Dacă patronul este o societate comercială, responsabilitatea societarilor se regulează după natura societăţii.

Articolul 394

Mandatul dat prepusului poate fi expres sau tacit.

Mandatul expres trebuie să fie depus la tribunalul în a cărui jurisdicţiune prepusul are a îndeplini însărcinarea, spre a fi transcris în registrul destinat pentru aceasta şi a fi conform dispoziţiunilor art. 10.

Un extract al mandatului va fi publicat, prin îngrijirea grefierului, în foaia anunţurilor judiciare a localităţii. Pînă la îndeplinirea formalităţilor de sus se aplică dispoziţiunile articolului următor.

Articolul 395

Faţa cu cel de al treilea, mandatul tacit al prepusului se scotoceste general, şi cuprinde toate actele necesare exerciţiului comerţului pentru care este dat.

Patronul nu poate opune celor de al treilea vreo restricţiune a mandatului tacit, dacă nu probează ca e o cunoşteau în momentul contractării obligaţiunii.

Articolul 396

Prepusul este totdeauna dator a trata în numele patronului şi sa arate în sub-semnatura sa, pe lîngă numele şi prenumele sau propriu, numele şi pronumele sau firma patronului cu menţiunea "prin procura", sau alta asemenea.

În lipsa unei asemenea declaraţiuni, prepusul se obliga personal; cei de al treilea însă pot exercita şi contra patronului acţiunile ce deriva din actele prepusului privitoare la exerciţiul comerţului cu care acesta a fost însărcinat.

Articolul 397

Prepusul nu poate, fără învoirea expresă a patronului, a face operaţiuni, nici a lua parte, în socoteala sa proprie sau a altuia, la alte negoţuri de natura aceluia cu care este însărcinat.

În caz contrariu, prepusul este responsabil de daune interese, şi patronul are încă dreptul de a retine pentru sine foloasele ce ar rezultă din aceste operaţiuni.

Articolul 398

Prepusul e responsabil solidar cu patronul de observarea dispoziţiunilor cuprinse în titlul III şi IV al acestei cărţi, în ce priveşte comerţul cu care este însărcinat.

Articolul 399

Revocarea mandatului expres trebuie să fie facuta în aceleaşi forme cu care el a fost dat.

Articolul 400

Prepusul poate intenta orice acţiune şi a fi chemat în judecata în locul patronului pentru obligaţiunile contractate de dânsul în exerciţiul comerţului cu care a fost însărcinat.

Articolul 401

Dispoziţiunile acestei secţiuni se aplică reprezentanţilor caselor comerciale sau ai societăţilor străine care de obişnuit tratează sau încheie în ţara, în numele şi pe socoteala acestora, afacerile comerciale cu care au fost însărcinaţi.

Secţiunea III Despre comisii călători pentru comerţ

Articolul 402

Oricine trimite în alta localitate o persoană din serviciul sau, autorizând-o cu scrisori, avizuri, circulari sau alte asemenea documente, ca sa trateze sau să facă operaţiuni de ale comerţului sau, rămîne obligat prin faptele contractate de aceasta persoana în marginile însărcinării ce i-a dat.

Articolul 403

Dispoziţiunile art. 396 se aplică comisilor călători; aceştia însă nu pot subscrie "prin procura", ci trebuie numai sa arate numele patronului lor.

Secţiunea IV Despre comisii pentru negot

Articolul 404

Comisii pentru negot sînt prepuşi pentru vînzarea în detaliu a mărfurilor; ei au dreptul ca în locul unde exercitează comerţul şi în momentul predării sa ceara şi sa încaseze preţul mărfurilor vândute, putând da pentru aceasta valabilă chitanţa în numele patronului lor.

Afară din magazin, ei nu pot cere plata creanţelor patronului fără autorizaţie specială.

Capitolul 2

Despre comision

Articolul 405

Comisionul are de obiect tratarea de afaceri comerciale de către comisionar în socoteala comitentului.

Între comitent şi comisionar exista aceleaşi drepturi şi obligaţiuni ca între mandant şi mandatar, cu deosebirile stabilite prin articolele următoare.

Articolul 406

Comisionarul este direct obligat către persoana cu care a contractat ca şi cum afacerea ar fi fost a sa proprie.

Comitentul nu are acţiune în contra persoanelor cu care a contractat comisionarul, şi nici acestea nu au vreo acţiune în contra comitentului.

Articolul 407

Comisionarul trebuie să tie, deosebite între dânsele şi chiar de ale sale proprii, lucrările diferiţilor comitenţi, şi să aibă în registrele sale partida deosebită pentru fiecare operaţiune.

Dacă comisionarul are în contra aceleiaşi persoane creanţe provenind din diferite operaţiuni făcute în contul comitentilor săi, sau din o operaţiune a sa proprie şi a altuia, el este dator a cere de la acel debitor un înscris deosebit pentru fiecare afacere, şi în caz de plată sa arate în registrele sale persoana pentru care plata s-a făcut.

În lipsa de asemenea arătare, plata se va împărţi proporţional între fiecare creanta.

Articolul 408

Operaţiunile făcute de comisionar cu violarea mandatului sau peste limitele sale rămîn în saracina sa, şi prin urmare:

1) Dacă a vândut cu preţ mai mic decât cel hotărât sau în lipsa mai mic decât cel curent, el este dator sa plătească comitentului diferenţa, afară numai dacă nu ar proba ca vanuareae cu preţul hotărât nu se putea face, şi ca vanzand astfel comitentul a fost scutit de paguba;

2) Dacă a cumpărat cu un preţ mai mare decât cel hotărât, comitentul poate refuza operaţiunea şi a o considera ca facuta în socoteala comisionarului, dacă acesta nu ar oferi sa plătească diferenţa preţului;

3) Dacă lucrul cumpărat nu corespunde cu calitatea convenită, comitentul îl poate refuza.

Articolul 409

Comisionarul care, fără autorizaţiunea comitentului, face înaintări de bani, vânzări sau alte operaţiuni pe credit, îşi ia asupra-şi orice răspundere, şi comitentul îi poate cere plata neîntârziată a creditelor făcute cedîndu-i interesele şi foloasele ce ar rezultă din aceasta.

Articolul 410

Comisionarul care vinde pe datorie este dator sa arate comitentului, în scrisoarea de aviz, persoana cumpărătorului şi termenul acordat; altminteri operaţiunea se presupune ca s-a făcut pe bani gata, proba contrarie nu este admisă.

Articolul 411

Cînd comisionarul este însărcinat sa vândă sau sa cumpere cambii, obligaţiuni sau efecte ale Statului ori alte titluri de credit circulând în comerţ sau mărfuri avînd preţ la bursa ori în piaţa, dacă comitentul nu a dispus într-altfel, el însuşi poate să-i procure pe preţul cerut, ca vînzător, lucrurile ce trebuia sa cumpere, sau sa retina pentru sine după preţul curent, ca cumpărător, lucrurile ce trebuie să vândă în socoteala comitentului, deosebit de dreptul sau la proviziune.

Dacă în cazurile mai sus arătate, comisionarul, după îndeplinirea însărcinării sale, nu face cunoscut comitentului persoana cu care a contractat, comitentul are dreptul sa considere ca cumpărarea sau vînzarea s-a făcut pe contul sau şi sa ceara de la comisionar executarea contractului.

Articolul 412

Comisionarul nu este răspunzător pentru îndeplinirea obligaţiunilor luate de către persoanele cu care a contractat, afară de convenţiune contrarie.

Cînd comisionarul ia o asemenea răspundere, el este obligat personal, faţa cu comitentul, pentru îndeplinirea obligaţiunilor rezultând din contract.

În acest caz, el are dreptul la proviziunea specială numita "pentru garanţia", "pentru credit". Aceasta proviziune se stabileşte de părţi prin convenţiunea lor, iar în lipsa este lăsată la aprecierea judecaţii.

Titlul XII

Despre contractul de transport

Articolul 413

Contractul de transport are loc între expeditor sau acela care da însărcinarea pentru transportul unui lucru şi întreprinzătorul care se obliga a-l face în numele sau propriu şi în socoteala altuia, ori între unul dintre aceştia şi cărăuşul ce se însărcinează a-l face.

Se numesc "cărăuş" persoana care îşi ia insaarcinarea ca într-un mod oarecare.

Obligaţiunile între expeditor şi întreprinzătorul de transporturi pe apa, şi căpitan sau patron, sînt regulate prin dispoziţiunile prevăzute în cartea II a acestui codice.

Articolul 414

Expeditorul trebuie să dea cărăuşului care i-ar face cere o scrisoare de carat.

Scrisoarea de carat poate să fie la ordin sau la purtător.

Forma şi efectele girului scrisorii de carat sînt regulate prin dispoziţiunile titlului IX din aceasta carte.

Articolul 415

Scrisoarea de carat trebuie să fie datată, subscrisă de expeditor şi sa cuprindă;

1) Natura, greutatea, măsura sau numărul lucrurilor de transportat, şi dacă lucrurile sînt în lăzi sau pachete şi calitatea acestora, numărul şi sigiliile sau mărcile puse pe dânsele;

2) Numele expeditorului şi locuinta;

3) Numele şi locuinta cărăuşului;

4) Locul de destinatiune şi persoana destinatarului cu arătare dacă scrisoarea de carat este la ordin sau la purtător.

5) Portul sau preţul transportului şi sumele datorite cărăuşului pentru expeditiune, adăugându-se cheltuielile anticipate sau de provizion;

6) Timpul în care trebuie să fie făcut transportul sau, cînd transportul are loc pe calea ferată, dacă trebuie făcut cu mare sau mica iuteala;

7) Celelalte stipulaţiuni asupra cărora părţile s-au înţeles.

Expeditorul se poate desemna el insuri ca destinatar.

Articolul 416

Expeditorul este dator a incredinta cărăuşului actele de vama sau altele ce ar fi de trebuinta; el este răspunzător de cuprinsul şi regularitatea lor.

Articolul 417

Cărăuşul va da expeditorului, cînd acesta i-ar cere, un exemplar al scrisorii de carat subscris de dânsul.

Dacă scrisoarea de carat e la ordin sau la purtător, girul sau remiterea exemolarului semnat de cărăuş, transfera posesiunea lucrurilor transportate.

Convenţiunile necuprinse în scrisoarea de carat nu au nici o tărie, faţa cu destinatarul sau posesorul exemplarului scrisorii de carat la ordin sau la purtător, ce a fost subscris de cărăuş.

Articolul 418

Dacă cărăuşul primeşte lucrurile de transportat fără nici o rezervă, se presupune ca ele nu prezenta vitii aparente de imbalotare.

Articolul 419

Cărăuşul este dator să facă expediţiunea lucrurilor de transportat după ordinea în care lea primit, afară dacă prin natura lor, din cauza destinatiunii ce acele lucruri au sau pentru alte cuvinte, nu ar trebui să se urmeze într-altfel, sau dacă nu ar fi împiedicat de vreun caz fortuit sau de forta majoră.

Articolul 420

Dacă din caz fortuit sau forta majoră, transportul este împiedicat sau peste măsura întârziat, cărăuşul trebuie să încunoştiinţeze îndată pe expeditor, care are facultate de a rezilia contractul plătind numai cheltuielile făcute de cărăuş, şi dacă împiedicarea are loc în timpul efectuării transportului, cărăuşul are încă dreptul la plata portului în proportiune cu drumul făcut. În amândouă cazurile se va înapoia cărăuşului exemplarul scrisorii de carat la ordin sau la purtător, pe care l-a subscris.

Articolul 421

Expeditorul are dreptul de a suspenda transportul şi de a cere restituirea lucrurilor transportate, sau predarea lor unei alte persoane decât aceea arătată în scrisoarea de carat, ori de a dispune cum va crede de cuviinţă; dar este dator a plati cărăuşului cheltuielile făcute şi pagubele directe şi imediate rezultând din executarea acestui contra-ordin.

Obligaţiunea cărăuşului de a executa ordinul expeditorului încetează din momentul în care lucrurile, fiind ajunse la locul de destinatiune, persoana căreia îi sînt destinate şi care poseda actele necesare a făcut cererea de predare cărăuşului, sau din momentul în care acesta i-a remis scrisoarea de carat. În aceste cazuri numai destinatarul lucrărilor transportate are facultatea de a dispune de dânsele.

Dacă scrisoarea de carat este la ordin sau la purtător, dreptul arătat în prima parte a acestui articol este al celui ce poseda exemplarul scrisorii de carat subscris de cărăuş. Cărăuşul primind contra-ordin are dreptul sa ceara restituirea exemplarului sus zis sau, dacă destinaţiunea lucrurilor de transportat s-a schimbat, el poate pretinde o noua scrisoare de carat.

Articolul 422

Termenul predării lucrurilor transportate se hotărăşte prin învoirea părţilor. În lipsa, el este lăsat la aprecierea judecaţii.

Articolul 423

Cărăuşul este răspunzător de faptele subordinatilor săi, de ale tuturor cărăuşilor succesivi şi de ale oricărei alte persoane căreia dânsul i-a încredinţat facerea transportului.

Articolul 424

Diferiţii cărăuşi au dreptul de a face să se declare, pe scrisoarea de carat sau într-altfel, starea în care se afla lucrurile ce se transporta în momentul cînd ele le sînt încredinţate.

În lipsa unei asemenea declaraţiuni, se presupune ca ei au primit lucrurile în buna stare şi conform cu arătările cuprinse în scrisoarea de carat.

Articolul 425

Cărăuşul este răspunzător de pierdereae sau stricăciunea lucrurilor ce i-au fost încredinţate spre transport, în momentul în care le primesc pînă la acela al predării lor destinatarului, afară dacă nu probează ca pierderea sau stricăciunea au provenit din caz fortuit sau din forta majoră, din chiar vitiul propriu al lucrurilor sau din natura lor, din faptul expeditorului sau din acel al destinatarului.

Articolul 426

Dacă sînt de transportat lucruri fragile sau care se strica uşor, animale sau lucruri pentru care transportul urmează să fie făcut în anume condiţiuni, administraţiunile căilor ferate pot stipula ca pierderea sau stricăciunea să se presupună ca provenită din vitiul lucrurilor transportate, din cauza naturei lor, sau din faptul expeditorului ori al destinatarului, afară numai dacă ele sînt în culpa vădită.

Articolul 427

Stricăciunile se vor proba conform dispoziţiunilor art. 71, şi expeditorul, posesorul scrisorii de carat sau destinatarul, după distincţiunile prevăzute în art. 421, poate fi autorizat de către justiţie sa ceara predarea lucrurilor transportate, cu sau fără cauţiune.

Articolul 428

În caz de întîrziere în efectuarea transportului peste termenul stabilit prin art. 422, cărăuşul pierde o parte din preţul transportului în proportiune cu durata întârzierii, şi pierde întreg preţul transportului dacă întârzierea a durat indoit de timpul hotărât pentru facerea transportului, afară de pagubele mai mari de care este răspunzător dacă s-ar proba ca ele au provenit din aceasta cauza.

Cărăuşul nu este responsabil de întîrziere, dacă probează ca ea a provenit din caz fortuit sau forta majoră, sau din faptul expeditorului ori al destinatarului.

Lipsa mijloacelor îndestulătoare de transport nu ajunge pentru a justifica întârzierea.

Articolul 429

Cărăuşul îşi poate margini răspunderea pînă la concurenta unei sume de atît la suta pentru lucrurile care, prin natura lor, sînt supuse în timpul transportului la o micşorare în greutate sau în măsura. Aceasta suma trebuie să fie hotărâtă mai dinainte şi specificată pentru fiecare lada sau colet, dacă lucrurile sînt împărţite în lăzi sau colete.

Cărăuşul nu poate beneficia de convenţiunea prin care dânsul şi-a mărginit răspunderea, dacă expeditorul sau destinatarul probează ca micşorarea nu a provenit din natura lucrurilor, sau dacă probează ca, după împrejurările ce au avut loc, micşorarea nu putea ajunge la aceea hotărâtă de părţi.

Articolul 430

Paguba provenită prin pierdere sau stricăciune se calculează după preţul curent al lucrurilor transportate la locul şi în timpul predării. Preţul curent se stabileşte după dispoziţiunile art. 40, scăzându-se cheltuielile ce întotdeauna se fac în caz de pierdere sau stricăciune.

Dacă paguba este cauzată prin dol sau neglijenţa vădită, cuantumul despagubnirii se determina după dispoziţiunile art. 1084 şi 1086 din codicele civil.

În caz de pierdere a obiectelor unui călător predate caraausului fără arătarea conţinutului, cuantumul despăgubirii se determina după împrejurările particulare ale faptului.

Articolul 431

Cărăuşul nu răspunde de lucrurile preţioase, bani şi titluri ce nu i-au fost declarate, şi în caz de pierdere sau stricăciune nu este răspunzător decât de valoarea arătată.

Articolul 432

După ajungerea lucrurilor transportate sau după trecerea zilei în care ele trebuiau sa ajungă la locul de destinatiune, destinatarul poate exercita toate drepturile derivând din contractul de transport, precum şi acţiunile de despăgubire; din acel moment el poate pretinde predarea chiar a lucrurilor şi a scrisorii de carat.

Articolul 433

Cărăuşul nu este obligat sa predea lucrurile transportate pînă cînd persoana ce se prezintă a le primi nu îşi îndeplineşte obligaţiunile.

În caz de neînţelegere, dacă destinatarul plăteşte suma ce crede ca datoreşte, şi depune în acelaşi timp şi diferenţa pînă la suma pretinsa de cărăuş, acesta este dator a-i preda lucrurile transportate.

Dacă scrisoarea de carat e la ordin sau la purtător, cărăuşul se poate opune ca sa fa ca predarea pînă la restituirea exemplarului subscris de dânsul.

Articolul 434

Destinatarul are dreptul sa verifice cu cheltuiala sa, în momentul predării, starea în care se afla lucrurile transportate, deşi ele n-ar prezenta încă semne exterioare de stricăciune.

Destinatarul care primeşte lucrurile e obligat sa plătească ceea ce se datoreşte pentru transport după scrisoarea de carat, precum şi toate celelalte cheltuieli.

Articolul 435

Dacă cărăuşul preda lucrurile transportate, fără a arata sumele ce i se datoresc lui, cărăuşilor anteriori sau expeditorului, sau fără a pretinde depunerea sumei asupra căreia exista neînţelegere, pierde dreptul de regres şi rămîne răspunzător către expeditor şi cărăuşii anteriori pentru sumele ce li se cuvenea; are însă acţiune contra destinatarului.

Articolul 436

Orice cerere de despăgubire trebuie îndreptată contra primului sau Lltimului cărăuş. Se poate indrepta şi contra cărăuşului intermediar, cînd s-ar proba ca paguba s-a cauzat în timpul cînd acesta a făcut transportul.

Orice cărăuş chemat a răspunde de fapte care nu sînt ale sale, are facultatea de a chema în garanţie sau pe cărăuşul care l-a precedat, sau pe cărăuşul intermediar răspunzător de paguba, după dispoziţiunile stabilite mai sus.

Articolul 437

Pentru toate creanţele rezultând din contractul de transport, cărăuşul are privilegiu asupra lucrurilor transportate pînă la predarea lor destinatarului.

Dacă sînt mai mulţi cărăuşi, cel din urma dintre ei exercita drepturile celor anteriori.

Articolul 438

Dacă nu se găseşte destinatarul, sau se iveşte neînţelegere în privinta primirii lucrurilor transportate, prezidentul tribunalului respectiv sau judecătorul de ocol poate ordonă depunerea sau sechestrul acelor lucruri. Poate asemenea face a se verifica starea în care se afla lucrurile, şi sa ordone vînzarea lor pînă la concurenta sumelor datorite cărăuşului, observându-se formele prevăzute de art. 71.

Dacă nu e nici o contestatiune, cărăuşul, pentru a obţine plata ce i se datoreşte, se va conformă dispoziţiunilor art. 388.

Articolul 439

Dacă în contractul de transport a fost prevăzută vreo clauza penală pentru neîndeplinire sau întîrziere a predării, se poate cere şi executarea transportului şi clauza penală.

Pentru plata clauzei penale nu se cere ca paguba să se probeze.

Cînd s-ar dovedi ca paguba suferită este mai mare decât clauza penală, se poate cere diferenţa.

Clauza penală nu poate să aibă loc cînd, în cazurile prevăzute de art. 425 şi 428, cărăuşul nu este supus la răspundere.

Articolul 440

Plata portului şi primirea farea rezerva a lucrurilor transportate, chiar cînd plata portului ar fi fost facuta înainte, sting orice acţiune contra cărăuşului.

Cu toate acestea acţiunea contra cărăuşului pentru pierderea parţială sau stricăciunea ce nu se putea cunoaşte în momentul predării, subzistă şi după plata portului şi primirea lucrurilor transportate, dacă se dovedeşte ca pierderea sau stricăciunea a avut loc între darea lucrului în primirea cărăuşului şi predarea facuta de acesta, cu condiţiunea însă ca cererea pentru verificare să fie facuta îndată după ce se va fi descoperit paguba, şi nu mai târziu decât cinci zile după primirea lucrurilor de către destinatar.

Articolul 441

Orice stipulaţiuni care ar exclude sau ar margini în transporturile pe calea ferată, obligaţiunile şi răspunderile stabilite prin art. 417, 418, 419, 425, 427, 428, 429, 430, 433, 436, şi 440 sînt nule şi de nul efect, chiar dacă ar fi fost permise prin regulamente generale sau particulare, afară numai de cazul cînd prin tarife speciale s-ar stabili ca preţul transportului să fie mai mic decât acela cuprins în tarifele ordinare.

Titlul XIII

Despre contractul de asigurare

Capitolul 1

Dispoziţiuni generale

Articolul 442

Asigurarea este un contract prin care asiguratorul se obliga ca, drept o primă, sa despăgubească pe asigurat de pierderile sau daunele ce acesta ar incerca din oricare întâmplări fortuite ori de forta majoră, sau a plati o sumă de bani după durata sau oarecare întâmplări ce ar avea loc în viaţa uneia sau mai multor persoane.

Articolul 443

Asigurările maritime sînt în special regulate prin dispoziţiunile prevăzute în cartea II a acestui codice.

Articolul 444

Societăţile de asigurare mutuala regulate prin dispoziţiunile titlului VIII sînt supuse şi regulilor cuprinse în titlul prezent, întrucât acestea nu sînt incompatibile cu natura lor specială.

Articolul 445

Contractul de asigurare se va face prin act scris.

Poliţa de asigurare va fi datată şi va arata:

1) Persoana asiguratului şi reşedinţa sau domiciliul sau;

2) Persoana asiguratorului şi reşedinţa sau domiciliul sau;

3) Obiectul asigurării;

4) Suma asigurata;

5) Prima de asigurare;

6) Riscurile ce asiguratorul ia asupra-şi şi timpul de cînd aceste riscuri încep şi cînd se sfârşesc.

Articolul 446

Dacă prin poliţa nu se declara pentru cine anume s-a contractat asigurarea, ea se socoteşte contractată pe seama celui ce o face.

Articolul 447

Asiguratorul poate, la rândul sau, să facă să se asigure de către un altul lucrurile ce şi el a asigurat.

Asiguratul poate să asigure prima de asigurare.

Cesiunea drepturilor asiguratului, faţa cu asiguratorul, se face transferand poliţa printr-o declaraţiune subscrisă de cedant şi de cesionar; faţa cu cel de al treilea, ea nu are tărie dacă nu s-a notificat asiguratorului sau acceptat de acesta prin act scris.

Capitolul 2

Despre asigurarea în contra daunelor Secţiunea I Dispoziţiuni generale

Articolul 448

Asigurarea se poate face nu numai de proprietar, dar şi de creditorul care are vreun privilegiu sau o ipoteca asupra lucrului, şi în general de oricine are un interes invederat şi legitim sau vreo răspundere pentru conservarea lucrului.

Articolul 449

Asigurarea contra daunelor poate fi facuta pentru întreaga valoare a lucrului, pentru o parte a valorii sau pentru o sumă determinata.

Asigurarea se poate face asemenea asupra unei oarecare părţi a lucrului, asupra mai multor lucruri deodată sau deosebite, sau asupra unei universalitati de lucruri.

Pot fi asigurate casitugirle ce se spera şi fructele neculese în cazurile prevăzute de lege.

Articolul 450

Dacă asigurarea contra daunelor nu acoperă decât o parte din valoarea lucrului asigurat, asiguratul suferă o parte proporţională din daunele şi pierderile încercate.

Articolul 451

Lucrurile asigurate pentru întreaga lor valoare nu pot fi din nou asigurate pentru acelaşi timp şi pentru aceleaşi riscuri.

Cu toate acestea, a doua asigurare este valabilă:

1) Dacă este subordonata nulităţii primei asigurări sau insolvabilitatii totale sau parţiale a primului asigurator;

2) Dacă drepturile rezultând din prima asigurare s-au cedat celui de al doilea asigurator, sau dacă sa renunţat la primul asigurator.

Articolul 452

Dacă prin cel dintâi contract nu s-a acoperit intrega valoare a lucrurilor asigurate, asiguratorii posteriori răspund de restul valorii după ordinea datei contractelor.

Toate asigurările contractate în aceeazi zi se considera ca făcute în acelaşi timp şi sînt valabile, pînă la concurenta valorii întregi, în proportiune cu suma asigurata de fiecare din ele.

Articolul 453

Asigurarea pentru o sumă mai mare decât valoarea lucrurilor asigurate, nu foloseşte asiguratului dacă a fost dol sau frauda din partea sa; iar asiguratorul de buna credinţa are dreptul la prima.

Dacă nu a fost dol nici frauda din partea asiguratului, asigurarea este valabilă pînă la concurenta valoarei lucrurilor asigurate; asiguratul nu este ţinut a plati prima pentru cat a declarat mai mult, însă este dator o indemnitate egala cu jumătatea primei şi nu mai mare decât jumătate la suta din suma asigurata.

Articolul 454

Orice declaraţiune falsa sau gresita, orice ascundere de împrejurări sau fapte cunoscute asiguratului, dau loc la nulitatea asigurării cînd declaraţiunea sau ascunderea ar fi fost de asa natura ca asiguratorul, dacă ar fi cunoscut adevarata stare a lucrurilor, nu ar fi încheiat contractul sau nu l-ar fi făcut în celeasi condiţiuni.

Asigurarea este nulă chiar cînd declaraţiunea sau ascunderea sînt relative la împrejurări care în realitate nu au avut influenţa asupra daunei sau pierderii lucrurilor asigurate.

Dacă asiguratul a fost de rea credinţa, asiguratorul are dreptul la prima.

Articolul 455

Asigurarea este nulă dacă asiguratorul şi asiguratul sau persoana ce a asigura cunoşteau ca n-au fost riscuri, sau ca ele incetase, ori ca paguba se şi intamplase.

Dacă numai asiguratorul cunoştea lipsa sau încetarea riscurilor, asiguratul nu este dator a plati prima; dacă cel ce a făcut asigurarea stia ca dăuna avusese lor, asiguratorul nu este ţinut la executarea contractului, dar are dreptul la prima.

Articolul 456

Asigurarea se socoteşte ca şi cum nu ara fi existat dacă lucrul asigura nu a fost supus riscurilor; asiguratorul însă are dreptul la o indemnitate care se va determina conform dispoziţiunilor art. 455 al. 1.

Articolul 457

Asiguratorul nu mai este responsabil cînd asiguratul prin faptul sau a transformat riscurile sau le-a mărit prin schimbarea unei circumstanţe esenţiale astfel încît, dacă această noua stare de lucruri ar fi existat în momentul încheierii contractului, asiguratorul nu şi-ar fi dat consimţămîntul, sau nu ar fi consimţit la sigurarea în aceleaşi condiţiuni.

Aceasta dispoziţiune nu se aplică cînd asiguratorul a continuat executarea contractului după ce a avut cunoştinţa de acea schimbare.

Articolul 458

Dacă asiguratul cade în faliment în timpul cînd riscurile sînt încă posibile şi asiguratorului nu i s-a plătit prima, acesta poate cere cauţiune sau rezilierea contractului.

Asiguratul are aceleaşi drepturi dacă asiguratorul cade în faliment sau este în stare de lichidaţiune.

Articolul 459

Sînt în sarcina asiguratorului pierderile şi stricăciunile ce se intampla lucrurilor asigurate din cazuri fortuite sau de forta majoră, pentru care şi-a luat răspunderea.

Asiguratorul nu răspunde de pierderile şi pagubele provenite din însuşi vitiul lucrurilor asigurat şi nedenuntat, nici de acelea cauzate prin faptul sau culpa asiguratului, a agenţilor, comisionarilor sau comitentilor săi.

El nu răspunde de riscurile războiului sau de daunele rezultând din miscari populare, afară de convenţiune contrarie.

Articolul 460

Despăgubirea datorită de către asigurator pentru daunele intamplate se determina după valoarea ce aveau lucrurile asigurate în timpul sinistrului.

Dacă valoarea asigurata a fost precedată de o preţuire facuta prin experţi aleşi de ambele părţi, acesta nu o poate ataca decât pentru frauda, simulatiune sau falsificare, fără prejudiciul oricărei alte acţiuni, chiar penale.

Dacă nu s-a făcut preţuire, valoarea lucrurilor asigurate poate fi stabilită prin toate mijloacele de proba admise.

Afară de dispoziţiunile relative la asigurările contra riscurilor navigatiunii, asiguratul nu are dreptul sa abandoneze asiguratorului lucrurile rămase sau scapate din sinistru. Valoarea lucrurilor rămase sau scapate se scade din suma datorită de asigurator.

Articolul 461

În termen de trei zile după sinistru sau de cînd a avut cunoştinţa de dânsul, asiguratul este dator sa-l facă cunoscut asiguratorului; e dator încă a face tot ceea ce-i va sta prin putinta spre a evita sau micşora daunele.

Cheltuielile făcute în acest scop de către asigurat sînt în sarcina asiguratorului, deşi suma lor adăugată la acea a daunelor ar trece peste suma asigurata, numai sa nu se dovedească ca, în totul sau în parte, aceste cheltuieli au fost făcute fără chibzuinta.

Articolul 462

Asiguratorul care a plătit despăgubirea pentru stricăciunea sau pierderea lucrurilor asigurate, este subrogat, faţa cu cel de al treilea, în drepturile ce din cauza daunei nasc pentru asigurat. Asiguratul este responsabil de orice act care a vătăma asemenea drepturi.

Dacă despăgubirea s-a plătit numai în parte, asiguratul şi asiguratorul au dreptul sa recurgă contra celui de al treilea în proportiune cu cat li se datoreşte la fiecare.

Articolul 463

În caz de înstrăinare a lucrurilor asigurate, drepturile şi îndatoririle vechiului proprietar nu trec la noul proprietar, dacă nu este convenţiune contrarie.

Secţiunea II Despre asigurarea contra daunelor

Articolul 464

Dacă creditorul a asigura solvabilitatea debitorului sau, asiguratorul, înainte de a plati suma asigurata, are dreptul sa invoce beneficiul de discutiune conform art. 1662 şi următorii din codicele civil.

Asiguratorul care plăteşte suma asigurata este subrogat în dreptului asiguratului, faţa cu debitorul, cu rezerva arata în art. 462 în caz de despăgubire parţială.

Articolul 465

Asigurarea contra pagubelor provenite din foc cuprinde toate daunele cauzate de incendiu ori din ce cauza ar proveni, afară de culpa grava imputabilă personal asiguratului şi de cazurile prevăzute în ultimul aliniat al art. 459.

Asigurarea cuprinde încă şi daunelor derivând din vitiul propriu al clădirii asigurate deşi el n-a fost arătat, afară dacă nu se probează ca asiguratul avea cunoştinţa de acel vitiu în momentul încheierii contractului.

Articolul 466

Sînt asimilate daunelor provenind din incendiu, dacă nu este convenţiune contrarie;

1) Stricăciunile cauzate lucrurilor asigurate de incendiul întâmplat la o constructiune invecinata, sau provenind din mijloacele întrebuinţate pentru a se opri sau a se stinge incendiul:

2) Pierderile şi stricăciunile intamplate prin orice cauza, în timpul transportului, lucrurilor asigurate, dacă acesta s-a făcut în scopul de a le apara de incendiu;

3) Stricăciunile cauzate prin daramarea constructiunii asigurate, dacă s-a făcut în scopul de a se opri sau de a se împiedica incendiul;

4) Pagubele provenind din stricăciunile produse prin trasnet, prin exploziuni sau alte asemenea accidente, chiar dacă nu s-ar fi dat naştere la incendiu.

Articolul 467

Riscul asiguratorului contra daunelor provenind din incendiu începe de la jumătatea zilei ce urmează datei poliţei de asigurare dacă nu este convenţiune contrarie.

Articolul 468

Daunele produse de incendiul unei clădiri se determina prin comparatiunea valorii ce avea clădirea înainte de sinistru cu aceea ce o are după incendiu.

Articolul 469

Asiguratorul contra riscurilor locative, sau contra riscului recursului vecinilor, răspunde numai de daunele materiale care sînt consecinţa imediata şi directa a sinistrului.

Articolul 470

În caz de asigurarea recoltelor sau a fructelor pămîntului, despăgubirea datorită de către asigurator se determina după valoarea ce aceste produse ar fi avut în timpul maturitatii lor, sau în timpul în care obişnuit se culeg dacă sinistrul nu ar fi avut loc.

Articolul 471

Asigurarea lucrurilor ce se transporta poate avea drept obiect valoarea lor cu cheltuielile trebuincioase pînă la locul de destinatiune şi profitul sperat pentru cel mai mare preţ ce ar avea în acel loc.

Dacă profitul sperat nu este anume preţuit în poliţa, el nu este cuprins în asigurare.

Articolul 472

Riscul asiguratorului de transporturi începe din momentul în care lucrurile au fost depuse pentru transport şi continua pînă în momentul în care sînt ajunse la locul de destinatiune, dacă nu este convenţiune contrarie.

Intreruptiunea temporala a transportului şi schimbarea drumului hotărât sau a modurilor de expeditiune nu liberează pe asigurator de riscuri, dacă aceasta intreruptiune şi schimbare ar fi fost necesară pentru facerea transportului.

Capitolul 3

Despre asigurările asupra vieţii

Articolul 473

Oricine poate ca, drept o primă, să asigure plata unei sume de bani după durata sau intamplarile ce ar avea loc în însuşi viaţa sa sau a unei alte persoane.

Asigurarea asupra vieţii unei alte persoane e nulă dacă contractantul nu are nici un interes la existenta ei.

Articolul 474

Asiguratorul nu datoreşte plata sumei asigurata dacă moartea persoanei ce şi-a asigurat viaţa a provenit din sinucid, duel, sau e consecinţa unui delict ori a unei crime comisă de asigurat.

În aceste cazuri asiguratorul câştiga prima, dacă nu este convenţiune contrarie.

Articolul 475

Schimbarea locuinţei, ocupatiunilor stării şi felului vieţii asiguratului, nu fac sa înceteze efectele asigurării dacă nu au caracterele arătate la art. 457 şi dacă asiguratorul, după ce le-a cunoscut, nu a cerut rezilierea contractului.

În caz de reziliere, asiguratorul este dator sa restituie asiguratului a treia parte din prima.

Articolul 476

Dispoziţiunile articolelor 454 şi 455 se aplică şi la asigurările asupra vieţii.

Articolul 477

În caz de moarte sau faliment a aceluia ce a asigurat asupra vieţii sale proprii, sau asupra vieţii unei alte persoane, o sumă ce are a se plati alteia, deşi aceasta i-ar putea fi mostenitoare, foloasele asigurării rămîn în beneficiul exclusiv al persoanei desemnată prin contract, afară întrucât priveşte vărsămintele făcute, de dispoziţiunile codicelui civil relative la raporturi şi reductiuni în succesiuni sila revocarea actelor făcute în frauda creditorilor.

Titlul XIV

Despre gaj

Articolul 478

Gajul constituit de către un comerciant sau de un necomerciant pentru fapte de comerţ, se constata, între părţile contractante, prin toate probele admise de legea comercială şi prevăzute în art. 46 din acest codice, fără a se distinge dacă părţile au sau nu acelaşi domiciliu.

Faţa dinsa cu cel de al treilea, gajul nu poate fi dovedit decât prin înscris, dacă suma pentru care să constituit gajul trece peste 500 lei.

Articolul 479

Gajul cambiilor şi titlurilor la ordin poate fi constituit prin gir cu clauza "valoarea în garanţie" sau o alta de asemenea, din care să rezulte voinţa părţilor ca aceste titluri au fost date în gaj, iar nu ca s-a transmis proprietatea lor.

Gajul asupra acţiunilor, părţilor de interes şi obligaţiunilor nominative ale societăţilor financiare, industriale, comerciale sau civile, poate fi constituit prin un transfer înscris în registrele societăţii, cu aratatea "pentru cauza de garanţie".

Dacă s-a dat în gaj o creanta mobila, creditorul gajist, pentru a-şi avea privilegiul sau faţa cu cel de al treilea, urmează sa notifice debitorului creanţei data în gaj, constituirea gajului.

Articolul 480

Creditorul are dreptul de a fi plătit cu privilegiu asupra lucrului ce i s-a constituit în gaj.

Acest privilegiu nu exista decât dacă lucrul s-a pus şi se afla în posesiunea creditorului sau a unei alte persoane aleasă de părţi.

Creditorul este presupus ca are în posesiunea sa lucrurile date în gaj cînd ele se afla în magazinele sale sau ale comisionarului sau, în vasele sale, la vama sau într-un depozit public, sau dacă înainte de sosirea lor e în posesiunea poliţei de încărcare, sau a scrisorii de carat girata cu clauza "valoarea în garanţie" sau o alta asemenea.

Articolul 481

Creditorul e dator a face actele necesare pentru conservarea lucrului primit în gaj. Dacă efectele date în gaj au sosit la scadenta, creditorul gajist este dator a urmări şi incasa valoarea lor.

Cheltuielile făcute îi sînt înapoiate şi, după ce îşi va incasa creanta cu toate accesoriile ei, va da socoteala de ceea ce rămîne.

Articolul 482

În caz de neplata la termen a întregii datorii pentru care s-a constituit gajul, creditorul poate proceda la vînzarea obiectelor date în gaj.

Pentru acest sfîrşit el se va adresa la preşedintele tribunalului cu cerere de a fi autorizat sa vândă gajul. Preşedintele va ordonă să se comunice îndată prin portarei aceasta cerere atît debitorului, cat şi aceluia care a procurat obiectele date în gaj, dacă acesta este altul decât debitorul cu invitare ca să-i supună în termen de trei zile observaţiunile sau intampinarile lor contra acestei cereri, dacă au vreunele de făcut.

După expirarea celor trei zile libere de la aceasta notificare, preşedintele va statua asupra cererii de vânzare a gajului şi, prin ordonanţa ce va da, va incuviinta vînzarea fie în mod convenit de părţi dacă ele au stipulat în ce mod să se vândă gajul, fie în mod pubnlic şi prin organul unui agent judecătoresc desemnat de preşedinte dacă părţile n-au prevăzut alt mod de vânzare.

Articolul 483

Ordonanţa aceasta nu va deveni executorie decât după ce va fi fost notificată debitorului şi aceluia care a procurat gajul, cu indicarea zilei, locului şi orei la care se va proceda la vânzare şi, după ce vor fi expirat cele trei zile ale opozitiunii, ordonanţa va ramanea definitivă şi în ultim resort, dacă în trei zile de la primirea ei debitorul sau tertiul care a procurat gajul nu vor fi făcut opoziitiune şi nu vor fi chemat pe creditor înaintea tribunalului.

În caz de opoziţiune, citarea părţilor şi judecarea opozitiunii se vor face de urgenta şi cel mult în termen de opt zile de la primirea opozitiunii.

Articolul 484

Termenul pentru a face apel contra hotărîrii intervenite asupra acestei opoziţiuni va fi de opt zile de la comunicarea hotărîrii tribunalului.

Articolul 485

Termenele mai sus fixate nu sînt susceptibile de a fi mărite în raport cu distanta.

Dacă debitorul sau tertiul care a procurat gajul nu sînt domiciliat în cuprinsul acestui tribunal şi nau făcut electiune de domiciliu în acel cuprins, notificările menţionate la articolele precedente vor fi valabil făcute prin afişarea lor în sala de audienta a tribunalului şi prin publicarea în Monitor sau în foile anunţurilor judecătoreşti din acea localitate.

Notificarea primei ordonanţe a preşedintelui se va face, chiar în aceasta ultima ipoteza, conform art. 74 din procedura civilă.

Articolul 486

Ordonanţa care autoriza vînzarea, dacă nu s-a făcut opoziţie în termenul prescris, şi hotărîrea data de tribunal asupra opoziţiei, în caz cînd s-a făcut asemenea opoziţie, sînt executorii de drept şi fără cauţiune chiar cînd s-ar fi făcut apel contra acelor acte şi înainte de expirarea termenului de apel.

Articolul 487

Drepturile acordate creditorului gajist prin articolele precedente nu sînt suspendate prin falimentul sau moartea debitorului ori a celui care a procurat lucrul dat în gaj.

Articolul 488

Este nulă orice clauza care ar autoriza pe creditor a-şi apropria gajul, ori a dispune de dânsul fără îndeplinirea formelor de mai sus.

Articolul 489

Dispoziţiunile precedente nu modifica legile speciale şi regulamentele ce privesc băncile şi alte institute autorizate a face înaintări de bani şi împrumuturi de depozite şi lucruri date în gaj.

Gajul asupra mărfurilor depuse în magazinele generale e regulat prin dispoziţiunile legii speciale din 28 iunie 1881, şi gajul asupra vaselor de comerţ prin dispoziţiunile cărţii a II-a a acestui codice.

Cartea II DESPRE COMERŢUL MARITIM ŞI DESPRE NAVIGAŢIUNE

Titlul I

Despre vase şi proprietarii lor

Articolul 490

Vasele sînt bunuri mobile.

Fac parte din vas: imbarcatiunile, uneltele, instrumentele, armele, munitiunile, proviziunile şi în general toate lucrurile destinate uzului sau permanent, chiar cînd ar fi oarecare timp separate de vas.

Articolul 491

Contractele pentru constructiunea vaselor, modificările şi rezilierile lor, precum şi declaraţiunile şi cesiunile de participare la proprietatea unui vas în constructiune, făcute de către comitent sau de către constructorul care a luat asupra sa constructiunea, trebuiesc a fi caute în scris, şi nu se pot opune celor de al treilea dacă nu sînt transcrise în registrele căpităniei portului sau a autorităţii maritime unde e întreprinsă constructiunea.

Articolul 492

Pe lîngă drepturile decurgînd din dispoziţiunile codicelui civil relative la locaţiune, comitentul mai poate cere rezilierea contractului pentru incapacitatea manifesta sau pentru frauda constructorului.

Constructorul poate desfiinta contractul pentru caz de forja majoră.

În caz de moarte a constructorului, contractul se desfiinţează după dispoziunile art. 1485 din codicele civil.

Articolul 493

Orice înstrăinare sau cesiune totală sau parţială a proprietăţii sau folosinţei unui vas trebuie facuta prin act scris, afară de dispoziţiunile cuprinse în titlul IV din aceasta carte.

Dacă înstrăinarea sau cesiunea are loc în ţara, ea poate fi facuta prin act public sau prin act privat, dar nu se poate opune celor de al treilea dacă nu e transcrisă în registrele căpităniei portului unde vasul se găsesc înscris. Afară din ţara, înstrăinarea trebuie facuta prin act încheiat dinaintea consului şi nu are tărie faţa cu cei de al treilea dacă nu este transcrisă în registrele consulatului. Consiliul este dator sa trimită copie legalizate după actul de înstrăinare la căpitănia portului unde se afla vasul înscris.

În toate cazurile, înstrăinarea trebuie să fie notată şi pe actul de naţionalitate cu arătare dacă vânzătorul rămîne creditor al preţului total sau în parte.

Capitanii de porturi şi autorităţile consulare nu pot primi şi transcrie actul de înstrăinare, dacă nu li se prezintă actul de naţionalitate al vasului, afară de cazul prevăzut la art. 499 din acest codice.

Cînd se va fi înstrăinat vasul la mai multe persoane, data adnotatiunii pe actul de naţionalitate determina preferinta.

Articolul 494

Autorităţile consulare în ţara străină nu pot primi actele de înstrăinare ale vaselor, dacă nu se va fi asigurat plata sau garanţia datoriilor privilegiate notate pe actul de naţionalitate.

Articolul 495

Contractul de gaj asupra vasului sau asupra unei porţiuni din el, trebuie facuta prin înscris.

Înscrisul făcut în ţara prin care se constituie gajul, nu are putere faţa cu cel de al treilea, dacă nu este transcris în registrele căpităniei portului unde vasul este înscris, sau în acelea ale autorităţii consulare ale locului unde se găsesc vasul cînd înscrisul de gaj este făcut în ţara străină. Consulul este obligat sa trimită îndată o copie legalizată după contractul de gaj la oficiul maritim unde vasul se afla înscris.

În amândouă cazurile, gajul trebuie să fie notat pe actul de naţionalitate al vasului.

Capitanii de porturi şi autorităţile consulare în ţara străină nu pot transcrie actul de gaj dacă nu li se prezintă actul de naţionalitate, afară de cazurile prevăzute în art. 496 şi 499.

În actul de transcriptiune se va face menţiune despre adnotarea gajului pe actul de naţionalitate.

Articolul 496

Înscrisul constitutiv al gajului asupra unui vas în constructiune nu are putere faţa cu cel de al treilea dacă nu e transcris în registrele oficiului maritim în a cărui circumscriptiune se face constructiunea.

Cînd după terminarea constructiunii se da vasului actul de naţionalitate, se va adnota în acest act înscrisurile constitutive de gaj ce au fost transcrise în registrele căpităniei portului.

Articolul 497

Nu este necesitate de numirea vreunui custode pentru ca gajul asupra unui vas să-şi aibă tărie.

Articolul 498

Dacă înscrisul care constituie gajul e la ordin, girul transmite creanta şi orice alt drept accesoriu.

Articolul 499

Dacă înstrăinarea, cesiunea sau constituirea în gaj a unui vas se face în ţara, pe cînd vasul se afla în călătorie către o ţara străină, părţile pot conveni ca adnotarea pe actul de naţionalitate să se facă în cancelaria consulatului locului unde se afla vasul sau unde se duce, cu condiţiune ca acest loc să fie declarat în scris deodată cu cererea de transcriptiune a titlului. În acest caz capitanul portului va trimite îndată o copie legalizată după acel titlu oficiului consular sus zis cu spezele reclamantului.

Contractul nu are tărie faţă de cel de al treilea decât de la data adnotarii pe actul de naţionalitate.

Articolul 500

Contractele de constructiuni, de înstrăinare sau de gaj ale vaselor mici care nu sînt destinate a ieşi din porturi, din râuri, din canaluri sau lacuri şi a altora ce n-au acte de naţionalitate, nu au putere faţa cu cel de al treilea, dacă nu sînt transcrise într-un registru ce se va tine de autorităţile sii în formele ce se vor determina printr-un regulament de administraţiune publică.

Articolul 501

Proprietarul unui vas este răspunzător de faptele căpitanului şi ale celorlalte persoane ale echipajului şi ţinut de obligaţiunile contractate de căpitan, pentru tot ce priveşte vasul şi expediţiunea. Cu toate acestea, proprietarul şi coproprietarul care nu s-a obligat personal poate, în toate cazurile, prin abandonul vasului sau a navlului ce i se datorează sau este a i se datori, să se libereze de răspundere sau de obligaţiunile sus zise, exceptându-se însă acelea relative la salariile şi emolumentele persoanelor echipajului.

Cînd capitanul este proprietar sau coproprietar al vasului, el nu are dreptul de abandon; iar dacă el nu este decât coproprietar, în lipsa de speciale convenţiuni, nu este răspunzător personal pentru îndeplinirea obligaţiunilor ce a contractat relativ la vas şi expeditiune, decât în proportiune cu interesul ce are.

Articolul 502

Abandonul vasului se poate face către toţi creditorii sau numai către unii dintr-ansii.

Declaraţiunea de abandon va fi transcrisă în registrele oficiului maritim unde vasul este înscris şi după ce transcriptiunea s-a făcut; ea va fi notificată creditorilor a căror titluri sînt transcrise în acelaşi registru sau adnotate pe actul de naţionalitate.

În privinta creditorilor care au introdus o acţiune sau făcut o somaţiune, abandonul se va face prin portarei, notificandu-se la domiciliul ales de creditor, sau, în lipsa, la grefa tribunalului de comerţ, în termen de opt zile de la primirea citaţiunii sau a somatiunii primită de la creditor, sub pedeapsa de a nu se mai tine în seama.

Articolul 503

În caz de abandon, orice creditor poate lua pentru sine vasul, cu obligaţiune de a plati pe ceilalţi creditori privilegiaţi. Dacă sînt mai mulţi creditori care voiesc a lua vasul, se va prefera cel ce a făcut întîi declaraţiunea; şi dacă declaraţiunea este facuta în acelaşi timp, se va prefera creditorul mai mare în suma.

Dacă nici un creditor nu voieşte a lua pe seama sa vasul, el va fi vândut după stăruinţele creditorului celui mai diligent; preţul va fi distribuiit între creditori, şi ceea ce va ramanea după plata datoriilor va fi al proprietarului.

Articolul 504

Proprietarul poate departa pe căpitan.

În caz de depărtare nici o despăgubire nu va fi datorită, afară numai dacă acest drept n-a fost stipulat în scris.

Dacă capitanul departat e coproprietar al vasului, el poate renunţa la coproprietate şi cere plata capitului ce ar reprezintă partea sa de proprietate.

Suma acestui capital se determina prin expertiza.

Articolul 505

Pentru tot ce se atinge de interesul comun al proprietarilor unui vas, deciziunile majorităţii sînt obligaţii şi pentru minoritate.

Majoritatea se formează din cei care reprezintă un interes în vas mai mare decât jumătatea valorii lui.

Tribunalul este ţinut sa încuviinţeze vînzarea cu licitaţiune a unui vas, cînd i se va cere de un număr de coproprietari reprezentând jumătate a proprietăţii vasului afară numai dacă părţile n-ar fi convenit într-altfel.

Dacă vînzarea unui vas este cerută de grave şi urgente împrejurări privitoare la interesul comun, tribunalul poate incuviinta, deşi coproprietarii ce o cer nu reprezintă mai mult decât o pătrime a proprietăţii vasului.

Titlul II

Despre căpitan

Articolul 506

Capitanul sau patronul însărcinat cu comanda unui vas este răspunzător pentru greşelile sale, chiar uşoare, pe care le comite în exerciţiul funcţiunilor sale.

Responsabilitatea căpitanului, în cazurile prevăzute de acest codice, nu încetează decât probanduse obstacole provenite din caz fortuit sau forta majoră.

Articolul 507

Capitanul nu poate refuza încărcarea lucrurilor cu transportul cărora s-a însărcinat, sub cuvânt că nu sînt potrivite cu vasul sau.

Articolul 508

Capitanul este răspunzător de lucrurile încărcate.

Da recipisa de primire prin poliţa de încărcare.

Capitanul nu răspunde de lucrurile preţioase, de bani şi titlurile de credit ce nu i-au fost declarate.

Capitanul este răspunzător de stricăciunile ce din orice cauza s-a întâmplat lucrurilor aşezate de dânsul pe podeaua de sus a vasului, fără consimţămîntul în scris al încărcătorului. Aceasta dispoziţiune nu se aplică la călătoriile cele scurte ce se fac din port în port şi din liman în liman, pe lîngă tarmuri, fie pe mare, fie pe râuri.

Articolul 509

Capitanul are dreptul a întocmi echipajul vasului, a fixa retribuţiunea persoanelor ce-l compun, însă e dator a face aceasta în înţelegere cu proprietarii vasului cînd ei se vor afla într-acel loc.

Articolul 510

Capitanul este dator sa ţină un registru al vasului împărţit în următoarele patru cărţi:

Jurnal general şi de compatibilitate;

Jurnal de navigaţiune;

Jurnal de încărcare sau manual al bordului, şi

Inventarul bordului.

Registrul nu poate fi întrebuinţat dacă mai întîi fiecare foaie nu va fi fost numerotată şi parafată de funcţionarul însărcinat special cu aceasta; el va fi ţinut conform dispoziţiunilor art. 29, observându-se regulile următoare:

În jurnalul general şi de combatibilitate va fi notat tot ceea ce se raporta la atribuţiunile căpitanului faţa cu echipajului şi cu călătorii, la lucrurile încărcate, la ceea ce se petrece mai important în timpul călătoriei, la deicziunile luate, la veniturile şi cheltuielile vasului, şi în general, la tot ceea ce priveşte interesul proprietarilor, armatorilor sau încărcătorilor şi care poate da loc la vreo răspundere sau cere în judecata, afară de însemnările particulare ce trebuiesc făcute în celelalte jurnale;

În jurnalul de navigaţiune se va insemna, în special, direcţiunile urmate, calea parcursă, manevrele făcute, observaţiunile geografice, meteorologice şi astronomice şi tot ce priveşte navigatiunea;

În jurnalul de încărcare sau manual al bordului vor fi însemnate datele şi locurile încărcării, natura, calitatea şi cantitatea lucrurilor încărcate, destinaţiunea lor, persoana încărcătorilor sei destinatarilor, locul şi data predării şi tot ce priveşte încărcarea;

În inventariul bordului trebuiesc a fi însemnate uneltele, instrumentele şi toate obiectele ce se afla pe vas, precum şi orice schimbare li s-ar intampla.

Regulile pentru ţinerea uniforma a jurnalului nautic, a cărţilor din care se compune şi pentru verificarea inventariului faţa cu legile maritime, sînt determinate de regulament publicat prin decret regal.

Articolul 511

Ţinerea registrului nu e obligatorie pentru navigatiunea pe râuri sau lacuri şi pentru călătoriile vaselor cu capacitate mai mica de cinzeci tone, cînd aceste călătorii nu se întind mai departa de ţărmurile Marii Negre, la Odesa şi Constantinopole.

Articolul 512

Capitanul va face sa i se viziteze vasul în cazurile şi modurile stabilite prin regulamentele şi legile speciale.

Înainte de plecare, el se va asigura ca vasul este în stare proprie de a face călătoria, ca este bine încărcat sau cu savura necesară.

Articolul 513

Capitalul este dator a avea pe vas:

1) Actul de naţionalitate;

2) Lista echipajului;

3) Poliţele de incarcarae şi contractul de navlu;

4) Actele de vizita;

5) Chitanţele de plată sau înscrisurile de cauţiune ale vămii.

Articolul 514

Capitanul va comanda în persoana vasului la intrarea şi ieşirea din porturi, limanuri, canaluri sau râuri.

El este obligat a întrebuinţa, cu spesele vasului, un pilot experimentat ori de câte ori aceasta ar fi declarata obligatorie prin legile tarii sau prescrisă de regulamentele ori uzurile locale în străinătate.

Articolul 515

În caz de contraventiune la dispoziţiunile art. 510, 512, 513 şi 514, capitanul este răspunzător de orice paguba către cei interesaţi.

Articolul 516

Cînd capitanul se afla în localitatea unde domiciliază proprietarii, armatorii sau procuratorii lor, el nu poate, fără specială lor autorizare, sa ordone reparaţiunea vasului, sa cumpere pânze, funii sau alte lucruri pentru vas, şi nici sa-l închirieze sau sa ia bani cu împrumut în contul vasului sau poverii (încărcăturii) sale.

Articolul 517

Dacă vasul este închiriat cu consimamantul proprietarilor sau al majorităţii acestora şi vreunul dintre coproprietari reza a contribui la cheltuielile necesare pentru expeditiune, capitanul, după douăzeci şi patru de ore de la somatiunea facuta celor ce refuza a da partea lor de cheltuiala, poate cere autorizaţiunea tribunalului comercial sau, în lipsa, a judecătorului de ocol, ca sa ia în contul lor cu împrumut suma cuvenită, cu sau fără gaj, asupra părţii de interes ce dânşii au în vas.

Articolul 518

În timpul călătoriei, capitanul, după ce va constata necesitatea echipajului, poate întrebuinţa pentru serviciul vasului lucrurile ce se găsesc pe bord, cu obligaţiune de a plati preţul lor celui în drept.

Articolul 519

Dacă în cursul călătoriei va fi trebuinta de bani pentru reparaţiuni, cumpărare de proviziuni, sau pentru alte urgente trebuinţe ale vasului, capitanul este dator, dacă e posibil, a incunostiinta neîntârziat pe armatori, incarcatori sau destinatari, şi, după ce va constata necesitatea după cum s-a stabilit prin articolul precedent, poate cere, în ţara, autorizaţia tribunalului de comerţ şi, în lipsa, a judecătorului de ocol, iar în străinătate a autorităţii consulare a Regatului, sau, în caz de lipsa, a autorităţii străine locale, pentru a-şi procura suma necesară, luînd bani cu împrumut pe corpul vasului, dând gaj sau vanzand lucrurile încărcate sau obligandu-se către cei ce vor procura direct material, unelte, proviziuni sau vreo lucrare.

Titlul împrumutului şi actul proband operaţiunile sus zise, se vor transcrie în modul stabilit prin prezentul codice şi adnota pe actul de naţionalitate al vasului de către funcţionarul maritim sau consular, de către autoritatea ce a dat autorizarea, prin îngrijirea căpitanului, în timp de zece zile de la data contractului, sub pedeapsa de a se pierde rangul privilegiului.

Vânzarea lucrurilor încărcate se va face prin licitaţiune publică.

Proprietarii vasului sau capitanul ce-i reprezintă vor tine cont de lucrurile vândute, după valoarea ce vor avea în locul şi timpul descărcării vasului.

Inchirietorul sau diferiţii incarcatori, cînd se învoiesc, se pot opune la vînzarea sau darea în gaj a lucrurilor lor, descarcandu-le şi plătind navlul în proportiune cu calea facuta. Dacă consimţămîntul unuia sau mai multor incarcatori lipseşte, acela care va voi sa uzeze de aceasta facultate, va plati navlul întreg pentru partea sa de încărcare.

Articolul 520

În cursul călătoriei, capitanul poate, dacă este urgenta, sa notifice orice acte sau chiar sa pornească judecata în numele şi interesul proprietarilor vasului, întrucât priveşte faptele lui sau ale echipajului, sau obligaţiunile contractate de el în cursul expeditiunii. Actele trebuie notificate sau personal căpitanului, sau la bordul vasului.

Proprietarii pot întotdeauna să-şi însuşească judecata pornită de căpitan sau contra lui.

Condamnatiunile pronunţate contra căpitanului nu ridica proprietarilor dreptul de a face abandonul vasului conform dispoziţiunilor art. 501.

Articolul 521

Capitanul, mai înainte de a pleca din locul în care a făcut cheltuielile extraordinare sau a contractat obligaţiuni, va trimite proprietarilor sau armatorilor vasului sau procuratorilor un cont subscris de el însuşi, atît de cheltuielile făcute cu arătarea actelor justificative dacă sînt, cat şi de obligaţiunile contractate, cu numele, pronumele şi locuinta creditorilor.

Dacă încărcarea s-a făcut în contul proprietarilor sau armatorilor, capitanul le va trimite un cont de lucrurile încărcate şi de preţul lor.

Articolul 522

Capitanul care fără necesitate a contractat obligaţiuni, a pus în gaj sau vândut lucruri încărcate sau proviziuni, sau a pus în conturile sale avarii şi cheltuieli neadevărate, e obligat personal către armatori către toţi cei interesaţi la despăgubire, afară de acţiunea penală, dacă este caz.

Articolul 523

Capitanul nu poate vinde vasul fără mandat special din partea proprietarului, afară de cazul cînd vasul nu mai e în stare de a putea naviga.

Declaraţiunea de imposibilitate a navigatiunii cum şi autorizarea pentru vânzare vor fi pronunţate, în ţara, de tribunalul respectiv, iar în străinătate de către autoritatea consulară a tarii.

Vânzarea va fi facuta prin licitaţiune publică.

Articolul 524

Capitanul care s-a indatorat a face o călătorie, e ţinut a o îndeplini; altfel e obligat la daune şi cheltuieli către proprietari şi inchirietori.

Dacă vasul a fost declarat în imposibilitate de a mai naviga, capitanul e dator a îngriji, cu tot dinadinsul, să-şi procure alt vas cu care să poată transporta lucrurile încărcate la locul de destinatiune.

Articolul 525

Capitanul care călătoreşte avînd parte din profit asupra încărcării, nu poate face, pe contul sau particular, nici un fel de comerţ, dacă în scris nu s-a convenit într-altfel.

În caz de contraventiune, lucurile încărcate de căpitan în contul sau particular rămîn în profitul celorlalţi interesaţi.

Articolul 526

La sosire în portul de destinatiune, atît la ducere cat şi la întoarcere, sau la locul unde cu voie sau silit se adapostesc, precum şi în caz de naufragiu, capitanul va cere sa i se vizeze registrul vasului de către funcţionarul public competent. Dacă s-au întâmplat evenimente extraordinare care interesează vasul, lucrurile încărcate sau personale, capitanul, afară de îndatoririle la care este supus de codicele şi regulamentele marinei comerciale, e ţinut să-şi facă raportul sau.

Raportul va cuprinde locul şi timpul plecării, calea urmată, pericolele peste care a dat, dezordinele intamplate pe vas şi în general toate evenimentele importante ale călătoriei.

Articolul 527

Raportul va fi făcut cat de neîntârziat şi cel mult în douăzeci şi patru de ore după sosire sau adăpostire, către prezidentul tribunalului, către judecătorul de ocol, dacă sosirea sau adăpostirea este într-un port al tarii; şi către autoritatea consulară a tarii, şi în lipsa către autorităţile străine locale, dacă vasul se afla sosit sau adapostit în port străin.

Raportul făcut în ţara se va depune la grefa tribunalului respectiv. Judecătorul de ocol îl va trimite asemenea, fără întîrziere, prezidentului tribunalului.

Articolul 528

Prezidentul, judecătorul de ocol sau autoritatea consulară care a primit raportul, va verifica faptele cuprinse într-ansul, interogand în neprezenta căpitanului şi separat persoanele echipajului, şi dacă e cu putinta şi călătorii. Răspunsurile trebuie a fi scrise. Orice alte informaţiuni folositoare în descoperirea adevărului trebuiesc culese prin toate mijloacele permise de lege.

Verificaţiunea va fi facuta în cel mai scurt timp şi ziua fixată pentru acest sfîrşit se va face cunoscută printr-un anunţ lipit pe poarta localului autorităţii către care raportul a fost făcut, prin afişe la bursa cea mai apropiată, în vecinătăţile locului unde vasul este ancorat şi ori unde se va găsi de cuviinţă.

Persoanele interesate şi cei ce vor să le reprezinte, chiar fără mandat, sînt admise a asista la verificare.

Procesele-verbale încheiate asupra operaţiunilor de mai sus se vor alătură la raport.

Constatările cuprinse în raport pot fi combătute prin proba contrarie.

Articolul 529

Raporturile ce nu sînt verificate nu pot fi primite în descărcarea căpitanului şi nu fac proba în judecata, afară de cazul cînd capitanul singur a scăpat din naufragiu în locul unde şi-a făcut raportul.

Articolul 530

Capitanul nu poate descarca nici un lucru din vas pînă ce nu şi-a făcut şi nu i s-a verificat raportul, exceptându-se cazurile urgente.

Titlul III

Despre înrolarea şi salariile persoanelor echipajului

Articolul 531

Persoanele ce compun echipajul sînt: capitanul sau patronul, ofiţerii, marinarii şi lucrătorii indicaţi în rolul echipajului format în modul prevăzut de regulamente, prelcum şi maşiniştii, fochiştii şi toate celelalte persoane funcţionînd sub orice numire în serviciul maşinilor la vasele cu abur.

Rolul va arata salariile sau partea de beneficiu datorite persoanelor echipajului. Celelalte condiţiuni ale inrolarii trebuiesc cuprinse în contractul de inrolare.

Articolul 532

Contractul de inrolare va fi făcut prin act scris, legalizat de autoritatea maritima în ţara, de cea consulară în străinătate trecut în registrele oficiului maritim şi transcris în registrul vasului.

Dacă cineva este inrolat în ţara străină, unde nu se afla autoritate consulară, română, contractul va fi transcris numai în registrul vasului.

În orice caz contractul de inrolare va fi subscris de căpitan şi de inrolat; şi dacă acesta nu poate sau nu ştie subscrie, de doi martori.

Convenţiunile care nu sînt investite cu aceste formalităţi nu au nici o tărie.

Dispoziţiunile precedente nu sînt obligatorii pentru contractele de inrolare în cazurile prevăzute de art. 511.

Articolul 533

Contractul de inrolare enunta, în mod lămurit şi precis, durata lui şi navigatiunea în vederea căreia se încheie.

În vederea speculaţiunilor comerciale, destinaţiunea şi navigatiunea pot fi ţinute secrete; în asemenea caz însă, echipajul trebuie să fie încunoştiinţat şi sa consimtă a fi inrolat în astfel de condiţiuni. Consimţămîntul trebuie exprimat prin act scris în forma stabilită prin articolul precedent.

Articolul 534

Inrolatul e dator a-şi continua serviciul şi după expirarea termenului inrolarii pînă la întoarcerea vasului în ţara, la locul destinatiunii sale, cu condiţiunea ca întoarcerea să se facă direct, fără alte întârzieri decât cele neaparate. În acest caz, acela căruia s-a prelungit înrolarea are dreptul la o retributiune proporţională salariului.

Înrolarea se înţelege întotdeauna terminată, deşi termenul prevăzut în contract nu a expirat, cînd vasul s-a întors în ţara la locul destinatiunii sale după ce şi-a făcut prima călătorie şi după ce a fost descărcat.

Articolul 535

Dacă durata inrolarii nu este fixată, marinarul poate cere părăsirea serviciului după doi ani de la inrolare, afară de dispoziţiunea prevăzută în articolul precedent. Dacă vasul se afla în ţara străină şi nici s-a dispus nici s-a început călătoria de întoarcere în ţara, marinarul, afară de plată salariului ce i se cuvine, mai are dreptul la cheltuielile de întoarcere în patrie, dacă capitanul nu i-ar înlesni alta îmbarcare.

Marinarul nu poate cere sa iasa din serviciu într-un port care nu estse cel de destinatiune.

Înrolarea pe timp nedeterminat şi pentru toate călătoriile ce s-ar întreprinde, nu împiedica pe marinar de a cere după doi ani ieşirea din serviciu, afară numai dacă nu s-a convenit în mod expres ca serviciul sa continue şi peste doi ani.

Articolul 536

După expirarea termenului inrolarii, capitanul va da act scris fiecărei persoane a echipajului, pentru ieşirea din serviciu.

Acest act va arata numele şi felul vasului, numele şi pronumele căpitanului, timpul cat a ţinut înrolarea, şi va fi înscris în registrul vasului.

Cînd, dintr-o cauza oarecare, capitanul se va afla în neputinţă de a scrie însuşi actul, el va fi scris, în prezenta sa, de ajutorul sau locţiitorul sau, şi subscris de doi martori.

Articolul 537

Capitanul şi persoanele echipajului nu pot, sub nici un cuvânt, incarca în contul lor, pe vas, nici un fel de marfa fără învoirea proprietarilor şi fără sa plătească navlul, dacă nu sînt autorizaţi a face aceasta prin condiţiunile inrolarii lor.

Articolul 538

Persoanele echipajului înrolate cu luna, au dreptul la salariu din ziua în care sînt înscrise pe rol dacă nu s-a convenit într-altfel.

Articolul 539

Cînd călătoria a fost împiedicată prin faptul proprietarilor, căpitanului sau inchirietorilor, înainte de plecarea vasului, marinarii inrolati pentru călătoria întreaga sau culuna au dreptul la plata zilelor servite, şi ca despăgubire a retine ceea ce au primit înainte. Dacă nu li s-a plătit nimic înainte, marinarii inrolati cu luna primesc ca despăgubire salariul cuvenit pe o luna; cei ce au fost inrolati pentru călătoria întreaga, primesc o sumă corespunzătoare salariului pe o luna, făcându-se calculul după durata probabila a călătoriei, şi dacă durata probabila nu trece peste o luna, primesc întreg salariul cu cat s-a învoit.

Cînd călătoria este împiedicată după plecarea vasului:

1) Marinarii inrolati pentru întreaga călătorie au dreptul la tot salariul conform învoielii;

2) Marinarii inrolati cu luna au dreptul la salariul cuvenit pentru timpul cat au servit, şi afară de acesta încă la o dreapta despăgubire în proportiune cu salariul cuvenit pentru restul duratei probabile a călătoriei pentru care se inrolase;

3) Marinarii inrolati pentru călătoria întreaga sau cu luna au încă dreptul la cheltuielile pentru întoarcere la locul de unde a plecat vasul, dacă capitanul sau altul interesat, sau autoritatea competentă, nu le procura imbarcarea pe alt vas cu destinatiune pentru acel loc.

Articolul 540

Dacă comerţul cu locul de destinatiune al vasului este interzis, sau dacă vasul este oprit printr-un ordin al guvernului înainte de începerea călătoriei, marinarii nu au dreptul decât la plata zilelor servite pînă atunci.

Articolul 541

Dacă interzicerea comerţului sau oprirea vasului se intampla în cursul călătoriei;

1) În caz de interzicere, marinarii au dreptul la plata salariului pentru timpul cat au servit;

2) În caz de oprire, marinarii inrolati cu luna au dreptul la jumtatea salariului pentru timpul cat tine oprirea, şi marinarii inrolati pentru întreaga călătorie au dreptul la salariul cuvenit prin inrolare.

Dacă se acordă vreo despăgubire pentru inerzicere sau pentru oprire, marinarii inrolati cu luna primesc restul salariului; iar cei inrolati pentru întreaga călătorie primesc o adăugire de salariu în proportiune cu timpul cat a ţinut oprirea; în orice caz indemnitatea datorită tuturor marinarilor nu va putea trece peste a treia parte din indemnitatea acordată vasului.

Articolul 542

Dacă se prelungeşte călătoria, suma salariului marinarilor inrolati pentru întreaga călătorie se măreşte în proportiune cu timpul prelungirii.

Articolul 543

Dacă descărcarea vasului se face de bunăvoie într-un loc mai apropiat decât cel arătat în contractul de închiriere, salariile nu sînt supuse la scădere.

Articolul 544

Marinarii inrolati cu parte la câştig sau navlu, nu au dreptul la plata zilelor servite, nici la despăgubire pentru călătoria împiedicată, intarziata sau prelungită din caz fortuit sau forta majoră.

Cînd călătoria este împiedicată, intarziata sau prelungită prin faptul încărcătorilor, persoanele echipajului iau parte la despăgubirile ce s-ar acorda vasului. Aceste despăgubiri sînt împărţite între proprietarii vasului şi persoanele echipajului în aceeaşi proportiune în care s-ar fi împărţit între ei navlul.

Dacă împiedicarea provine din faptul căpitanului sau al proprietarilor, ei sînt datori despăgubirile cuvenite persoanelor echipajului.

Articolul 545

În caz de pradare, de sfarmare sau de naufragiu cu pierderea întreaga a vasului şi a poverei, marinarii nu pot pretinde nici un salariu. Nu sînt însă obligaţi a restituit ceea ce li s-a dat prin anticipatiune.

Articolul 546

Dacă se scapa vreo parte a vasului, marinarii inrolati prin întreaga călătorie sau cu luna sînt plătiţi pentru timpul servit din rămăşiţele vasului sau din ceea ce s-a putut scapa de prada.

Dacă lucrurile scapate sau redobândite nu ajung, sau dacă nu s-a scăpat sau redobîndit decât povara, ei sînt plătiţi subsidiar din navlu.

Marinarii inrolati cu participarea la navlu, sînt plătiţi în proportiune cu ceea ce s-a cîştigat din navlu.

Marinarii, în orice condiţiune inrolati, au dreptul la plata zilelor servite de ei pentru scăparea rămăşiţelor vasului şi lucrurile inecate.

Articolul 547

Marinarul ce se imbolnaveste în timpul călătoriei sau care e rănit în serviciul vasului, primeşte salariul; el este căutat şi îngrijit cu cheltuielile vasului. Dacă este rănit în îndeplinirea unui serviciu comandat în interesul vasului şi poverei, e căutat şi îngrijit cu cheltuielile vasului şi poverei.

Cînd căutarea sănătăţii cere ca marinarul să fie debarcat, capitanul va depune la autoritatea consulară a tarii, sau la autoritatea competentă a locului, suma ce se găseşte necesară pentru însănătoşire şi întoarcere în patrie.

În orice caz, marinarul debarcat nu are dreptul la cheltuieli de căutare a sănătăţii şi la salariu pentru mai mult de patru luni din ziua debarcarii.

Articolul 548

Dacă marinarul e rănit sau se imbolnaveste din greşeală sa proprie, sau pe cînd se găseşte pe uscat fără autorizare, cheltuielile pentru căutarea sănătăţii sînt în sarcina sa, însă capitanul este dator sa i le înainteze.

Dacă marinarul trebuie să fie debarcat, capitanul îngrijeşte pentru căutarea sănătăţii lui şi pentru întoarcerea în patrie în modul arătat prin articolul precedent, afară de dreptul la restituire a cheltuielilor înaintate, şi salariul nu i se plăteşte decât pe timpul servit.

Articolul 549

În caz de moarte a marinarului în timpul călătoriei:

1) Dacă era inrolat cu luna, salariul ce i se cuvine se datoreşte moştenitorilor pînă la ziua morţii sale;

2) Dacă era inrolat cu călătoria şi moare în timpul ducerii sau în portul de destinatiune, salariul se datoreşte pe jumătate; iar cînd moare în timpul întoarcerii, salariul se datoreşte întreg;

3) Dacă marinarul era inrolat cu parte la câştig sau la navlu, i se datoreşte partea întreaga, cînd moare după începerea călătoriei.

Marinarului mort în apărarea vasului, se datoreşte întreg salariul pentru toată călătoria, dacă vasul a scăpat.

Articolul 550

Marinarul prins şi făcut prizonier pe vas are dreptul la salariu pînă în ziua cînd a fost prins.

Dacă a fost prins şi făcut prizonier pe cînd era trimis pe mare sau pe uscat pentru serviciul vasului, are dreptul la întregul salariu pînă în ziua în care şi-ar fi indepliniit serviciul. La plata ia parte şi marfa încărcată pe vas, dacă trimiterea s-a făcut şi în interesul ei.

Articolul 551

Dacă în timpul inrolarii vasul este vândut, persoanele echipajului au dreptul la întoarcerea în patrie cu cheltuielile vasului şi la plata salariilor.

Articolul 552

Capitanul poate concedia pe marinar înaintea termenului inrolarii şi fără să fie obligat de a dovbedi ca şi-a încălcat datoriile; dar este dator ca odată cu concediul să-i înlesnească mijloacele necesare pentru întoarcerea în patrie.

Marinarul concediat fără cauza bine-cuvantata, afară de plată pentru serviciul îndeplinit, are dreptul la o indemnitate.

Dacă concediul este dat în portul în care s-a făcut înrolarea şi înaintea plecării, indemnitatea este egala cu salariul pe o luna. Dacă concediul este dat după plecare sau într-un port al tarii altul decât acela în care s-a făcut înrolarea, indemnitatea este egala cu salariul pe o luna pe coastele Marii Negre din Europa; pentru doua luni pe coastele Marii Mediterane şi celelalte coaste ale Marii Negre; pentru patru luni pe orice alte coaste.

În nici unul din cazurile de mai sus, capitanul nu poate să pretindă de la proprietarii vasului restituirea indemnizaţiilor plătite, dacă concediul nu a fost dat cu consimţămîntul lor.

Nici o indemnitate nu se datoreşte marinarului concediat înainte de închiderea rolului echipajului.

Articolul 553

Persoanele echipajului au dreptul să fie întreţinute pe vas, pînă cînd li se va plati salariile sau partea din profit ce li se cuvine.

Articolul 554

În lipsa de convenţiune contrarie, persoanele echipajului, după terminarea inrolarii, sînt datoare a-şi continua serviciul pînă la ajungerea la destinatiune şi descărcarea vasului. În schimb, au dreptul la plata şi întreţinere pentru tot timpul cat servesc după expirarea termenului inrolarii.

Dacă în timpul carantinei vasul trebuie să plece pentru o noua călătorie, persoana ce nu voieşte a se inrola are dreptul să fie debarcată în lazaret şi plătită pînă cînd vasul va capata libera practica.

Cheltuielile pentru întreţinere, carantina şi lazaret, sînt în sarcina vasului.

Articolul 555

Salariile şi cîştigurile marinarilor nu pot fi cedate nici sechestrate decât pentru alimente datorite după lege şi pentru datorii către vas, născute cu ocaziunea serviciului pe vas. În primul din aceste cazuri reţinerea prin sechestru asupra salariului sau câştigului nu poate trece peste a treia parte.

Articolul 556

Dispoziţiunile privitoare la salariile şi îngrijirea marinarilor se aplică şi la căpitan sau patron, precum şi la ofiţeri sau orice alta persona a echipajului.

Titlul IV

Despre contractul de închiriere

Capitolul 1

Dispoziţiuni generale

Articolul 557

Contractul de închiriere trebuie făcut prin act scris.

Actul trebuie să cuprindă:

1) Numele, naţionalitatea şi capacitatea vasului;

2) Numele şi pronumele inchirietorului şi chiriaşului;

3) Numele şi pronumele căpitanului sau patronului;

4) Locul şi timpul ce s-a stabilit pentru încărcare şi descărcare;

5) Navlul (chiria);

6) Dacă închirierea se raporta la întregul vas sau numai la o parte a lui;

7) Indemnitatea ce s-ar cuveni în caz de întîrziere.

Proba prin scris nu este necesară dacă închirierea are de obiect vasele şi călătoriile arătate la art. 511.

Articolul 558

Schimbarea căpitanului sau a patronului arătat în act, chiar după concediul dat de proprietarul vasului, nu face sa înceteze efectele contractului de închiriere, dacă nu s-a convenit într-altfel.

Articolul 559

Timpul încărcării sau al descărcării vasului se stabileşte prin convenţiunea părţilor; în lipsa de asemenea convenţiuni, el se determina de oficiul maritim local.

Articolul 560

Dacă închirierea este cu luna sau pe un timp oarecare şi nu este hotărâtă de cînd începe, ea curge din ziua cînd începe încărcarea lucrurilor ce sînt de transportat pînă în ziua cînd sînt descărcate la locul de destinatiune.

Articolul 561

Dacă înainte de plecarea vasului călătoria pentru locul de destinatiune este împiedicată prin faptul vreunui guvern străin, contractul este desfiinţat şi nici una dintre părţi nu datorează celeilalte vreo despăgubire.

Cheltuielile pentru încărcare şi descărcare privesc pe încărcător.

Articolul 562

Dacă plecarea vasului sau continuarea călătoriei este împiedicată pentru catva timp, din caz fortuit sau forta majoră, contractul subzistă, şi nu e loc la adăugire de navlu (chirie) sau la despăgubire din cauza întârzierii.

Pe cat timp tine împiedicarea, încărcătorul poate descarca cu cheltuiala sa lucrurile sale, cu obligaţiune însă de a le reincarca sau de a despăgubi pe căpitan; pentru îndeplinirea acestei obligaţiuni el va da cauţiune.

Articolul 563

În caz de blocus al portului de destinatiune sau alt caz fortuit ori de forta majoră, care ar împiedica intrarea vasului în acel port, capitanul, dacă nu are ordine sau dacă ordinele primite nu se pot executa, este dator sa lucreze în cel mai bun mod pentru apărarea intereselor încărcătorului, ori intrand în alt port vecin, ori intorcandu-se la portul de unde a plecat.

Articolul 564

Dispoziţiunile art. 440 se aplică şi la contractul de închiriere prevăzut în acest capitol.

Capitolul 2

Despre poliţa de încărcare

Articolul 565

Poliţa de încărcare trebuie să cuprindă: natura, specia, calitatea şi cantitatea lucrurilor încărcate.

Ea va fi datată şi va arata:

1) Persoana încărcătorului şi reşedinţa sa;

2) Persoana căreia este îndreptată expediţiunea şi reşedinţa sa;

3) Numele şi pronumele căpitanului sau patronului;

4) Numele, naţionalitatea şi capacitatea vasului;

5) Locul plecării şi acel al destinatiunii;

6) Navlul (chiria).

Vor fi însemnate pe marginea poliţei mărcile şi numerele lucrurilor încărcate.

Poliţa poate fi la ordin sau la purtător; în primul caz formele şi efectele girului sînt regulate prin dispoziţiunile titlului IX al primei cărţi.

Poliţa nu poate fi subscrisă de căpitan înainte de încărcare.

Articolul 566

Poliţa de încărcare va fi facuta în patru originale, destinate căpitanului, proprietarului sau armatorului vasului, încărcătorului şi persoanei caraeia lucrurile încărcate trebuiesc predate.

Pe fiecare original se va arata persoana căreia este destinată.

Dacă încărcătorul cere unul sau mai multe duplicate ale originalului destinat persoanei căreia sînt a se preda lucrurile încărcate, se vor aplica dispoziţiunile art. 299 şi 300.

Originalele destinate căpitanului şi proprietarului sau armatorului vasului sînt subscrise de către incaracator; celelalte de către căpitan.

Subscrierea şi predarea respectiva a originalelor vor avea loc în douăzeci şi patru de ore după terminarea încărcării.

Încărcătorul va preda în acelaşi termen căpitanului, facturile lucrurilor încărcate şi chitanţele de plată sau certificatele de cauţiune ale vămii.

Articolul 567

Capitanul va preda la locul de destinatiune mărfurile celui care-i va prezenta poliţa de încărcare oricare ar fi numărul ei, dacă nu i s-a notificat vreo opoziţiune.

În caz de opoziţiune, sau dacă se prezintă mai mulţi purtători ai poliţei de încărcare, capitanul, cu autorizaţia justiţiei, va depune mărfurile în locurile ce i se va desemna; el va putea încă să obţină autorizaţiunea de a vinde o parte dintr-ansele pentru plata navlului.

Articolul 568

Poliţa de încărcare formată în modul stabilit mai sus, face proba faţa cu toate părţile interesate în încărcare, precum şi între ele şi asiguratori.

Articolul 569

În caz de deosebire între poliţele aceleiaşi încărcări, face proba aceea ce se afla la căpitan, dacă este scrisă în întreg de către încărcător sau de către comisionarul sau; aceea ce este preuemtata de către încărcător sau de către persoana căreia este adresată expediţiunea face proba, dacă este scrisă în întreg de căpitan.

Articolul 570

Comisionarul sau destinatarul care a primit lucrurile arătate în poliţa de încărcare sau în contractul de închiriere, este dator, la cerere, a da căpitanului chitanţa de primire; altfel este răspunzător de cheltuielile făcute şi de pagubele ocazionate chiar prin întîrziere.

Capitolul 3

Despre navlu (chirie)

Articolul 571

Navlul se regulează prin convenţiunea părţilor şi se probează prin contractul de închiriere sau prin poliţa de încărcare.

Navlul poate avea de obiect:

a) Întregul vas sau o parte a lui, pentru una sau mai multe călătorii, sau pentru un timp determinat; ... b) Transportul unor lucruri determinate după număr, greutate sau volum. ...

Articolul 572

Capitanul care a făcut declaraţiune ca vasul este de o capacitate mai mare sau mai mica decât cea adevarata, este răspunzător de orice daune către chiriaşul vasului.

Nu se socoteşte ca eroare în declaraţiune, dacă diferenţa nu trece peste a douăzecea partre, sau dacă declaraţiunea este conformă cu actul de naţionalitate.

Articolul 573

Dacă vasul este închiriat în întregul său şi dacă chiriaşul nu da toată povara, capitanul nu poate, fără învoirea acestuia, sa încarce alte lucruri. Chiriaşul se foloseşte de navlul lucrurilor ce completează povara.

Articolul 574

Chiriaşul care înainte de plecarea vasului declara că nu mai face călătoria fără sa fi încărcat ceva, e dator a plati jumătatea navlului.

Dacă nu a declarat că nu mai voieşte a face călătoria sau dacă incarca o cantitate mai mica decât cea învoită, e dator a plati navlul întreg.

Dacă incarca o cantitate mai mare, e dator sa plătească pentru excedent, în raport cu navlul convenit.

Articolul 575

Dacă contractul de închiriere are de obiect transportul unor lucruri determinate, încărcătorul poate înainte de plecarea vasului să-şi retragă lucrurile încărcate, plătind însă jumătatea navlului.

În asemenea caz, cheltuielile de încărcare, de descărcare şi de reîncărcare a lucrurilor ce trebuiesc transportate, precum şi cheltuielile pentru întîrziere privesc pe încărcător.

Articolul 576

Capitanul popate da afară din vas la locul încărcării lucrurile ce găsesc că nu i-au fost declarate, sau sa ceara pentru navlul lor cel mai mare preţ care se plăteşte în acelaşi loc pentru lucrurile de acelaşi fel.

Articolul 577

Încărcătorul care, în timpul călătoriei, retrage lucrurile încărcate, e dator a plati navlul întreg şi toate cheltuielile cauzate de descărcare.

Dacă lucrurile sînt retrase prin faptul şi din culpa căpitanului, acesta este responsabil de daune şi cheltuieli.

Articolul 578

Dacă vasul intarzieaza la plecare, în cursul călătoriei sau la locul de descărcare, prin faptul chiriaşului, acesta este răspunzător de cheltuielile întârzierii.

Dacă vasul închiriat pentru ducere şi întoarcere se înapoiază neincarcat sau încărcat în parte, se datoreşte navlul întreg, afară de despăgubirea ce s-ar cuveni pentru întîrziere.

Articolul 579

Capitanul e dator chiriaşului despăgubire, dacă prin faptul sau vasul a întârziat la plecare, în timpul călătoriei sau la locul descărcării.

Articolul 580

Dacă, din caz fortuit sau forta majoră, capitanul este silit să-şi repare vasul în cursul călătoriei, chiriaşul este dator sa aştepte sau sa plătească navlu întreg.

Dacă vasul nu se poate repara, navlul se datorează în proportiune cu călătoria facuta.

Dacă pentru transportul lucrurilor încărcate la locul de destinatiune capitanul inchiriase un alt vas, noua închiriere se socoteşte facuta în contul încărcătorului.

Articolul 581

Capitanul pierde nvalul şi e ţinut la despăgubire către chiriaş, dacă acesta probează ca vasul nu era în stare a naviga cînd a plecat.

Proba este admisă chiar contra actelor de vizita.

Articolul 582

Cînd s-ar interzice comerţul cu ţara către care călătoreşte vasul, capitanul are dreptul la navlul întreg cu toate ca vasul ar fi constrâns să se întoarcă incaracat la locul de plecare; dar dacă vasul e închiriat pentru ducere şi întoarcere, se datoreşte jumătatea navlului întreg sau a celor două navluri socotite la un loc.

Articolul 583

Dacă vasul e închiriat pentru a merge într-un port spre a lua o povara şi a o duce în alt port, şi interdictiunea de comerţ supravine pe cînd vasul călătoreşte spre a lua acea povara, capitanul are drept la cheltuielile făcute în executarea contractului şi la o indemnitate ce se va hotărî după împrejurări.

Articolul 584

Dacă vasul în cursul călătoriei este oprit din ordinul unui Stat străin, sau constrâns a se adăposti într-un port pentru a-şi repara stricăciunile, chiar cu voinţa suferite pentru scăparea comuna, nu se datoreşte vreun navlu în timpul opririi sau şederii în port cînd vasul a fost închiriat cu luna; nici adaogire de navlu cînd a fost închiriat cu călătoria.

Articolul 585

Navlul este datorit pentru lucrurile încărcate pe care capitanul a fost silit a le vinde, a le pune în gaj, sau a le întrebuinţa pentru necesităţile urgente ale vasului.

Cu toate acestea, capitanul este dator a restitui proprietarilor valoarea ce aceste lucruri ar avea la locul descărcării, dacă vasul a ajuns bine în port.

Cînd vasul s-a pierdut capitanul va restitui proprietarilor lucrurile vândute sau întrebuinţate, preţul ce a luat pentru dânsele, şi pentru cele date în gaj suma luată în imprumutl, retinand în acelaşi timp navlul arătat în poliţele de încărcare.

În ambele cazuri, proprietarii au dreptul să facă abandonul.

Articolul 586

Dacă din aceasta cauza rezultă vreo pierdere pentru proprietarii lucrurilor întrebuinţate, vândute sau date în gaj, pierderea este împărţită prin contribuţiuni asupra valorilor şi asupra tuturor lucrurilor ajunse la destinatiune, sau a celor ce au fost scapate de naufragiu, în urma evenimentelor maritime care au necesitat întrebuinţarea, vînzarea sau gajul.

Articolul 587

Capitanul are dreptul la navlu asupra lucrurilor aruncate în mare pentru scăparea comuna, intrand în contributiune după regulile arătate în titlul VII, cap. II al acestei cărţi.

Articolul 588

Dacă vasul şi lucrurile încărcate sînt răscumpărate sau sînt scapate de naufragiu, capitanul are drept navlu pînă la locul unde vasul a fost pradat sau a naufragiat; iar dacă duce lucrurile încărcate la locul destinatiunii lor, el are drept la navlul întreg, contribuind cu partea sa la răscumpărare.

Contribuţiunea pentru răscumpărare se face după preţul curent al lucrurilor încărcate la locul descărcării, scăzându-se cheltuielile, şi asupra jumătăţii vasului şi navlului.

Salariile marinarilor sînt scutite de contributiune.

Articolul 589

Dacă destinatarul lucrurilor încărcate refuza a le primi, capitanul poate cu autorizaţiunea justiţiei a face să se vândă cantitatea necesară pentru plata navlului şi a pune în depozit ceea ce rămîne.

Dacă preţul rezultat din vînzarea lucrurilor nu ajunge pentru plata navlului, capitanul conserva dreptul sau pentru rest contra încărcătorului.

Articolul 590

Capitanul nu poate retine lucrurile încărcate în caz de neplata a navlului. Are dreptul însă, în timpul descărcării, sa ceara ca ele să se depună în o a treia mana pînă la plata navlului.

Articolul 591

În nici un caz încărcătorul nu poate cere scăderea navlului.

Încărcătorul nu poate lasă, drept preţul navlului, lucrurile încărcate scăzute în valoare, sau stricate prin vitiul lor propriu, din caz fortuit sau forta majoră. Cu toate acestea, dacă vinul, oleul sau alte lichide sau scurs, butile ce le contineau, rămase goale sau aproape goale, pot fi lăsate pentru nvalul ce urma a se plati pentru dânsele.

Capitolul 4

Despre călători

Articolul 592

Contractul de închiriere pentru transport de călători, în lipsa de convenţiune specială, se regulează după următoarele dispoziţiuni.

Articolul 593

Cînd călătoria nu mai are loc înainte de plecarea vasului:

1) Dacă călătorul nu vine pe vas la timpul oportun, se datoreşte navlu întreg căpitanului;

2) Dacă călătoria nu se mai face după declaraţiunea călătorului sau din cauza de moarte, boala, ori alt caz fortuit sau de forta majoră, privind persoana sa, navlul se datoreşte pe jumătate, scăzându-se cheltuielile de hrana pentru cat trebuia sa ţină călătoria, dacă acestea au fost cuprinse în navlu;

3) Dacă călătoria se împiedica prin faptul căpitanului, călătorul are dreptul la despăgubire;

4) Dacă nu mai are loc din caz fortuit sau forta majoră, privind vasul, contractul este desfiinţat şi navlul plătit înainte se restituie, dar fără drept de despăgubire, nici pentru o parte nici pentru cealaltă.

Articolul 594

Cînd călătoria încetează după plecarea vasului:

1) Dacă călătorul debarca în vreun port de bunăvoie, plăteşte navlul întreg;

2) Dacă capitanul nu vrea sa continue călătoria sau, prin culpa sa, face pe călător sa debarce în alt port, e dator despăgubire;

3) Dacă călătoria încetează din caz fortuit sau forta majoră, privind vasul sau persoana călătorului, navlul se datoreşte în proportiune cu calea facuta.

Nu se plăteşte nici un navlu de către moştenitorii călătorului mort în naufragiu, dar nici navlul plătit nu se restituie.

Articolul 595

În caz de întîrziere a plecării vasului, călătorul are dreptul la locuinta şi chiar la hrana pe bord în timpul întârzierii, dacă hrana e cuprinsă în navlu, afară de dreptul la despăgubire cînd întârzierea nu provine din caz fortuit sau forta majoră.

Dacă întârzierea trece peste zece zile, călătorul poate rezilia contractul: în acest caz, trebuie să i se restituie navlul întreg.

Dacă întârzierea este cauzată de timpul rau, călătorul nu poate desfiinta contractul, decât pierzand a treia parte din navlu.

Faptul ca timpul este rau se recunoaşte şi se declara de către capitanul portului respectiv.

Articolul 596

Vasul închiriat exclusiv pentru transport de călători, trebuie să-i ducă direct, ori în ce număr ar fi, la portul de destinatiune, oprindu-se la staţiunile anunţate înaintea contractului de închiriere sau la cele obişnuite.

Dacă vasul, se abate din cale sau se opreşte din voinţa sau faptul căpitanului, călătorii continua a primi locuinta şi hrana în socoteala vasului şi au drept la despăgubire, pe lîngă facultatea de a rezilia contractul.

Dacă vasul, afară de călători, are încărcate mărfuri sau alte obiecte, capitanul are facultatea de a se opri, în timpul călătoriei, pentru descărcare.

Articolul 597

Dacă vasul, în timpul călătoriei, intampina vreo întîrziere în urma unei opriri ordonată de un Stat străin, sau pentru trebuinţe de reparaţiuni:

1) Călătorul, cînd nu voieşte sa aştepte ca sa înceteze oprirea sau ca să se facă şi să se termine reparaţiunile, poate rezilia contractul, plătind navlul în proportiune cu călătoria facuta;

2) Dacă prefera a aştepta sa continue călătoria, nu datoreşte nici o adăugire de navlu, dar urmează a se hrani pe socoteala sa în timpul opririi sau al reparaţiunilor.

Articolul 598

Hrana călătorului în timpul călătoriei se presupune ca se cuprinde în navlu; dacă s-a convenit într-altfel, capitanul este dator în timpul călătoriei, şi la caz de trebuinta, sa i-o procure pe adevăratul preţ.

Articolul 599

Dacă vasul este în totul sau în parte închiriat pentru a transporta călători, deşi numărul lor nu este indicat, drepturile chiriaşului şi ale inchirietorului sînt regulate după dispoziţiunile capitolului III din acest titlu, dacă nu ar fi incompatibile cu obiectul contractului.

Articolul 600

Se aplica, în privinta lucrurilor ce călătorul aduce cu sine pe vas, dispoziţiunile contractului de navlu, dar nu se datoreşte, dacă nu s-a stipulat altfel, plata deosebită.

Titlul V

Despre împrumutul maritim

Articolul 601

Contractul de împrumut maritim, în sensul codicelui comercial, este un împrumut făcut de către capitanul unui vas în virtutea puterilor ce-i da legea şi prin care el da garanţie vasul, navlul, totalitatea sau o parte din mărfurile încărcate, cu condiţiune ca suma împrumutată sa o piardă împrumutătorul dacă lucrurile date în garanţie ar pieri; iar dacă ele vor ajunge bine în port, împrumutătorul să-şi primească banii împreună şi cu prima convenită între părţi.

Prima convenită se numeşte folos maritim.

Articolul 602

Contractul de împrumut maritim trebuie făcut prin act scris, altfel rămîne simplu împrumut şi nu produce decât interese legale.

Înscrisul va cuprinde:

1) Capitalul împrumutat şi suma cuvenită ca interes sau folosi maritim;

2) Lucrurile asupra cărora împrumutul e asigurat;

3) Numele vasului;

4) Numele şi pronumele căpitanului sau patronului;

5) Persoana care da banii şi aceea care primeşte împrumutul;

6) Pentru ce călătorie, şi pentru cat timp e făcut împrumutul;

7) Timpul şi locul plăţii.

Articolul 603

Împrumutul maritim asupra vasului sau asupra unei porţiuni din el, făcut în ţara, se va transcrie în registrele oficiului maritim al circumscriptiunii unde s-a făcut, adnotîndu-se şi pe actul de naţionalitate al vasului.

Dacă împrumutul este făcut în ţara străină, va fi transcris în registrele consulatului român al locului unde este stipulat, adnotîndu-se şi pe actul de naţionalitate al vasului.

Autoritatea maritima şi cea consulară a tarii în străinătate, vor trimite copie după actul de împrumut la oficiul maaritim unde este înscris vasul.

Actul nu va putea fi transcris în registre, dacă nu se va prezenta în acelaşi timp şi actul de naţionalitate al vasului.

Împrumutul maritim făcut într-o ţara străină unde nu este autoritate consulară română, nici altcineva care să-i ţină locul, se va adnota, prin îngrijirea căpitanului vasului, pe actul de naţionalitate, de către autoritatea locală competinte a da autorizaţiunea, sau de un alt funcţionar public din acea localitate.

Capitanul care nu dovedeşte îndeplinirea acestei formalităţi, e obligat personal la plata împrumutului maritim.

Originalul sau o copie autentică a contractului se va expedia împreună cu copia autentică a actului de autorizaţiune autorităţii consulare române cea mai apropiată, care le va transcrie în registre şi le va trimite oficiului maritim competente din ţara.

Contractul nu se poate opune celor de al treilea decât de la data adnotarii pe actul de naţionalitate.

În cazurile prevăzute de art. 499 şi 519 se aplică şi dispoziţiunile acelor articole.

Articolul 604

Actul de împrumut maritim, dacă este la ordin, poate fi transmis prin gir.

Formele şi efectele girului sînt regulate după dispoziţiunile titlului IX al cărţii întîi.

Garanţia de plată se întinde şi la folosul maritim, dacă nu este convenţiune contrarie.

Articolul 605

Împrumutul maritim poate fi constituit:

1) Asupra întregului vas sau a unei părţi din el;

2) Asupra uneltelor, instrumentelor şi armamentului;

3) Asupra navlului;

4) Asupra vasului, navlului şi poverei împreună.

Împrumutul maritim nu se poate face asupra salariilor sau asupra participării la câştig a marinarilor şi a oamenilor de mare; dacă, cu toate acestea împrumutul are loc, împrumutătorul are drept numai la plata capitalului fără interese.

Articolul 606

Împrumutul maritim, care întrece valoarea lucrurilor asupra cărora a fost constituit, are tărie pentru avea valoare după preţuirea facuta sau convenită; iar restul sumei împrumutate se răspunde cu procente după cursul pieţei.

Dacă însă a fost frauda din partea împrumutatului, împrumutătorul are dreptul a cere anularea contractului şi restituirea sumei imprumutatele cu procentele de mai sus.

Profitul ce se spera asupra lucrurilor încărcate nu se socoteşte ca exces de valoare, dacă aceasta s-a declarat în mod expres.

Articolul 607

Împrumutul maritim nu poate fi contractat decât de proprietarii lucrurilor date în granatie sau de către împuterniciţii lor speciali, afară de drepturile acordate căpitanului prin art. 517 şi 519.

Articolul 608

Din ziua în care capitalul împrumutat şi folosul maritim au devenit exigibile, nu se datoreşte decât procentele legale la întreaga suma.

Articolul 609

Dacă călătoria s-a întrerupt înainte de începerea riscurilor, împrumutatul e dator sa restituie banii cu procente legale din ziua împrumutului. Dacă însă întreruperea călătoriei a avut loc prin chiar faptul sau, el este dator procente după cursul pietii cînd acesta ar fi superior procentelor legale, şi deosebit de aceasta sa plătească despăgubirea cuvenită asiguratorului, dacă împrumutul a fost asigurat.

Articolul 610

Împrumutătorul nu risca nimic în caz de schimbare a itinerariului, a călătoriei sau a vasului, declarate în contract, afară numai dacă schimbarea a avut loc din caz fortuit sau forta majoră.

Asemenea nu risca nimic împrumutătorul cînd împrumutatul se abţine sau face o declaraţiune falsa, care ar putea sa micşoreze teama de pericole sau sa schimbe obiectul.

Schimbarea căpitanului sau a patronului, chiar prin concediul dat de proprietarul vasului, nu face sa înceteze efectele contractului, dacă nu este convenţiune contrarie.

Articolul 611

Dacă lucrurile asupra cărora s-a constituit împrumutul maritim sînt cu totul pierdute din caz fortuit sau forta majoră, în timpul şi locul pentru care împrumutătorul şi-a luat răspunderea de riscuri, împrumutatul este liberat de plată.

Dacă pierderea e parţială, plata sumelor împrumutate e redusă la valoarea lucrurilor afectate împrumutului şi care au fost scapate, afară de plată cheltuielilor pentru scăpare şi a creanţelor privilegiate cărora s-ar cuveni preferinta.

Cînd împrumutul e făcut asupra navlului, plata, în caz de sinistru, e redusă la ceea ce se datoreşte de către chiriaş, scăzându-se mai întîi salariile persoanelor echipajului pentru cea din urma călătorie şi contributiunea cheltuielilor pentru scăparea vasului.

Dacă lucrul asupra căruia s-a constituit împrumutul maritim este şi asigurat, valoarea părţii ce s-a scăpat se împarte între împrumutător numai pentru capital, şi asigurator numai pentru sumele asigurate, în proportiune cu interesul fiecăruia.

Articolul 612

Împrumutătorul nu sufere pierderile şi daunele cauzate prin vitiul inerente lucrului afectat la asigurarea plăţii, sau pe acelea care sînt cauzate prin faptul debitorului.

Articolul 613

Timpul riscurilor, dacă nu este determinat p rin contract, începe:

1) În privinta vasului, accesoriilor lui şi navlului, din momentul în care vasul părăseşte portul, pînă în ziua cînd arunca ancora în portul de destinatiune;

2) În privinta poverei, din momentul în care lucrurile se incarca în vas sau în barci pentru a fi transportate pe vas pînă în ziua cînd s-a descărcat pe uscat, la locul de destinatiune.

Articolul 614

Cel ce se imprumuta pe mărfuri transportate, nu este liberat de plată prin pierderea vasului şi a poverei, dacă nu dovedeşte ca se găsea pe vas lucruri încărcate pe contul sau pînă la concurenta sumei luată cu împrumut.

Articolul 615

Împrumutătorii contribuiesc şi ei la avariile comune spre uşurarea celor împrumutaţi; orice convenţiune contrarie este nulă.

Avariile particulare nu sînt în sarcina imprumutatorilor, dacă nu s-a convenit astfel; dar dacă prin faptul unor asemenea avarii lucrurile afectate împrumutului nu ajung sa satisfacă pe creditor, sufere şi acesta paguba ce rezultă.

Titlul VI

Despre asigurarea în contra riscurilor navigatiunii

Capitolul 1

Despre contractul de asigurare şi despre obligaţiunile asiguratorului şi asiguratului

Articolul 616

Regulile stabilite în titlul XIII al cărţii I se aplică şi la asigurările contra riscurilor navigatiunii, întrucât ele nu vor fi incompatibile cu asigurările maritime şi nu vor fi modificate prin dispoziţiunile următoare.

Societăţile de asigurare mutuala, maritima, sînt supuse şi dispoziţiunilor titlului VIII din aceeaşi carte.

Articolul 617

Poliţa de asigurare, afară de regulile stbilite prin art. 445, va cuprinde:

1) Numele, specia, naţionalitatea şi capacitatea vasului;

2) Numele şi pronumele căpitanului sau patronului;

3) Locul unde obiectele asigurate au fost sau trebuiesc să fie încărcate;

4) Portul din care vasul a plecat sau trebuie se plece;

5) Porturile în care vasul trebuie să încarce şi sa descarce şi în care are să între.

Dacă indicatiunile de mai sus nu se pot face, sau pentru ca asiguratul nu este în stare să le procure, sau din cauza naturii speciale a contractului, vor fi suplinite prin altele în stare de a determina obiectul asigurării.

Articolul 618

Asigurarea poate avea ca obiect:

1) Vasul, cu abur sau pânze, gol sau încărcat, armat sau nearmat, singur sau acompaniat;

2) Maşinile, uneltele, instrumentele, armamentul, dotaţiunea şi proviziunile;

3) Navlul călătorilor şi al lucrurilor inarcate, pe lîngă care se poate prevedea şi salariile oamenilor de echipaj;

4) Lucrurile încărcate;

5) Sumele date cu împrumut maritim;

6) Sumele plătite sau datorite pentru avarii comune şi cheltuielile făcute sau datorite pentru avarii particulare, cînd nu ar fi acoperite prin împrumut;

7) Şi în general orice lucruri care se pot preţui în bani şi sînt supuse la riscurile navigatiunii.

Asemenea poate fi facuta asupra totalităţii sau a unei părţi din sus zisele lucrurile împreună sau deosebit.

Articolul 619

Asigurarea e nulă dacă are de obiect:

Sumele luate cu împrumut maritim.

Lucrurile care servesc drept garanţie împrumutului maritim nu pot fi asigurate decât pentru partea valorii ce trece peste suma împrumutată.

Articolul 620

Dacă, fără frauda, s-au făcut mai multe asigurări asupra aceloraşi lucruri de către deosebiţi interesaţi sau de către mai mulţi reprezentanţi ai aceleiaşi persoane ce au lucrat fără însărcinare specială, toate asigurările sînt valabile pînă la concurenta valorii lucrurilor.

Cei interesaţi au acţiune contra oricăruia dintre asiguratori după alegere, afară de recursul asiguratorului care a plătit contra celorlalţi, în proportiune cu interesul fiecăruia.

Articolul 621

Asigurarea poate fi facuta în timp de pace sau în timp de război, înainte sau în cursul călătoriei vasului.

Poate fi facuta pentru o călătorie, sau pentru un timp determinat.

Asigurarea pentru o călătorie poate fi facuta numai pentru ducere sau numai pentru întoarcere, sau pentru ducere şi întoarcere.

Asigurarea pe un timp determinat se socoteşte facuta pentru orice navigaţiune sau staţiune a vasului în timpul convenit, afară de o convenţiune specială.

Articolul 622

Adaugirea de prima convenită în timp de pace pentru timpul de război ce ar putea supraveni, şi a carei suma nu ar fi determinata prin contract, va fi stabilită de judecată, avându-se în vedere reiscurile, împrejurările şi convenţiunile fiecărei poliţe de asigurare.

Articolul 623

Dacă contractul de asigurare nu determina timpul riscurilor, se vor observa regulile următoare:

În asigurările pentru un timp determinat, riscurile încep de la data poliţei şi iau sfîrşit la timpul convenit.

În asigurările pentru o călătorie, riscurile încep şi se sfârşesc la timpul arătat în art. 613

Dacă însă asigurarea e facuta după începerea călătoriei, riscurile se socotesc de la data poliţei.

Dacă descărcarea lucrurilor asigurate este intarziata prin culpa destinatarului, riscurile încetează pentru asigurator după o luna de la ajungerea vasului la locul de destinatiune.

Articolul 624

Lucurile încărcate pot fi asigurate:

Sau pentru preţul cu care s-au cumpărat, adăugându-se cheltuielile de încărcare şi navlul;

Sau pentru preţul curent la locul de destinatiune, după ajungerea lor, fără avarii.

Preţuirea facuta prin contract lucrurilor încărcate fără o alta explicatiune, se poate referi la amândouă aceste cazuri, şi nu vor fi aplicabile dispoziţiunilor art. 453, dacă ea nu trece peste cel mai mare din preţurile menţionate.

O asemenea preţuire se socoteşte întotdeauna ca s-a făcut după declaraţiunea asiguratului dacă nu a fost precedată de o estimaţiune primită de asigurator, şi pentru acest cuvânt ea este supusă regulei stabilită în secundul aliniat al art. 460.

Articolul 625

Dacă se stipulează prin contract ca preţul lucrărilor asigurate să fie plătit în moneta străină, lucrurile vor fi preţuite în moneta tarii după cursul ce va avea în timpul subscrierii poliţei, afară de convenţiune contrarie.

Articolul 626

Cînd chiar prin faptul asiguratului călătoria, înainte de începerea riscurilor nu are loc, asigurarea n-are nici un efect şi asiguratorul primeşte, în acest caz, ca indemnitate jumtate din prima stipulată şi nu mai mult de o jumătate la suta din suma asigurata.

Articolul 627

Sînt în riscul asiguratorului pierderile şi pagubele ce se intampla lucrurilor asigurate, din furtuna, naufragiu, azvarlire pe terenuri sau pe stanci, lovire intamplatoare a vaselor, schimbări silite de cale, de călătorie sau de vas, din cauza de aruncare în mare, exploziune, foc, prindere, pirateria şi în general din cauza vreunui alt accident de mare.

Asiguratorul nu este responsabil de pierderile şi pagubele provenind numai din vitiul inerente al lucrului asigurat.

Articolul 628

Riscurile de război nu sînt în sarcina asiguratorului, dacă nu este convenţiune expresă. Dacă asiguratorul şi-a luat asupra-şi riscurile de război fără a le determina precis, el răspunde de pierderile şi pagubele intamplate lucrurilor asigurate din cauza ostilităţilor, represaliilor, opririlor, prinderilor sau vexaţiunilor de orice natura din partea vreunui Stat amic sau inamic, de drept sau de fapt, recunoscut sau nerecunoscut, şi în general pentru toate faptele şi accidentele de război.

Articolul 629

Orice schimbare de cale, de călătorie sau de vas, provenind din faptul asiguratului, nu sînt în sarcina asiguratorului; acesta are drept la prima data au început riscurile.

Schimbarea căpitanului sau patronului, chiar prin concediul dat de către proprietarul vasului, nu face sa înceteze efectele asigurării, afară însă de dispoziţiunile articolului următor.

Articolul 630

Asiguratorul nu este responsabil de culpta sau prevaricatiunile căpitanului sau oamenilor echipajului, dacă nu s-a convenit într-altfel.

O asemenea convenţiune însă este nulă dacă se raportează la un căpitan anume arătat în contract, cînd asiguratul îl concediază şi îl înlocuieşte printr-un altul fără consimţămîntul asiguratorului.

Articolul 631

Asiguratul nu participa la cheltuielile de navigaţiune, de calauzie, de iernatic, de carantina nici la taxele de orice fel, şi nici la drepturile impuse asupra vasului sau poverei.

Articolul 632

Dacă contractul are de obiect asigurarea mărfurilor pentru ducere şi întoarcere, şi ajungând vasul la prima destinatiune se întoarce gol ori neincaarcat deplin, asiguratorul are dreptul numai la două treimi din prima de asigurare convenită, dacă nu exista convenţiune contrarie.

Articolul 633

Dacă asigurarea s-a făcut separat pentru lucrurile ce trebuiesc încărcate pe mai multe vase cu arătare de câtă anume suma s-a asigurat în fiecare, şi povara întreaga este pusă pe un singur vas sau pe un număr de vase mai mic decât cel arătat în contract, asiguratorul nu răspunde mai mult decât suma asigurata din vasul care a primit povara. deşi s-ar pierde toate celelalte vase arătate; cu toate acestea, asiguratorul are dreptul la indemnitatea stabilită prin art. 626 pentru sumele în privinta cărora asigurara rămîne fără efect.

Articolul 634

Dacă capitanul are facultatea de a intră în mai multe porturi spre a completa sau schimba povara, asiguratorul răspunde de riscurile la care sînt supuse lucrurile asigurate, numai cat timp ele sînt pe vas, afară dacă nu s-a stipulat într-altfel.

Articolul 635

Asiguratorul nu mai răspunde de riscuri şi are dreptul la prima, dacă asiguratul expediază vasul într-un loc mai îndepărtat decât cel arata în contract, deşi aflat pe aceeaşi cale.

Asigurarea îşi produce efectele dacă călătoria se scurteaza, oprindu-se vasul într-un loc mai apropiat, în care putea sa staţioneze.

Articolul 636

Obligaţiunea asiguratorului este marginita la suma asigurata.

Dacă în timpul cat tine asigurarea lucrurile asigurate suferă mai multe sinistre succesive, asiguratul trebuie întotdeauna sa ţină socoteala, chiar în caz de abandon, de sumele ce i s-a plătit sau i se datoreşte pentru sinistrele precedente.

Articolul 637

Clauza "fără de avarie" eliberează pe asigurator de orice avarie comuna sau particulară, exceptându-se cazurile de abandon. În aceste cazuri, asiguratul poate alege între abandon şi exerciţiul acţiunii pentru avarie.

Articolul 638

Pentru verificarea pagubelor de care este răspunzător asiguratorul, asiguratul este dator a-i notifica toate incunostiintarile ce a primit. Notificatiunea trebuie facuta în trei zile de la primirea încunoştiinţării, sub pedeapsa de despăgubire.

Aceeaşi obligaţiune are asiguratul pentru povara, cînd vasul a fost declarat ca nefiind în stare a naviga, cu toate ca povara nu va fi suferit alta stricăciune din cauza sinistrului întâmplat.

Articolul 639

Asiguratul este dator sa notifice asiguratorului, în trei zile de la primire, actele doveditoare ca lucrurile asigurate au fost expuse riscurilor şi ca s-au pierdut.

Asiguratorul poate face proba contrarie celor ce rezultă din actele prezentate de asigurat.

Admiterea probei contrarie nu suspenda însă condamnarea asiguratorului la plata sumei asigurata, data asiguratul da cauţiune.

Dacă în timp de patru ani nu a fost facuta cererea în judecata, cauţiunea este liberată.

Articolul 640

În caz de pierdere de mărfuri încărcate pe vas în contul căpitanului, acesta e dator să justifice proprietatea lor cu probe admise de legea comercială, şi povara cu o poliţa de încărcare, subscrisă de doi dintre fruntasii echipajului.

Orice om al echipajului sau călătorul care aduce din străinătate mărfuri asigurate în ţara, trebuie să consemneze poliţa de încărcare la consulul român din locul unde se face încărcarea, sau, în lipsa, la autoritatea locală.

Articolul 641

În orice caz de sinistru, capitanul şi asiguratul sau insarcinatul sau sînt datori sa dea ajutor pentru scăparea şi conservarea lucrurilor asigurate, fără prejudiciul drepturilor lor faţa cu asiguratorul. Cheltuielile făcute trebuiesc plătite pînă la concurenta valorii lucrurilor scapate.

Asiguratorii şi agenţii sau insarcinatii lor, sau cu fiecare dintre ei, sa ia măsuri pentru scăparea lucrurilor asigurate şi pentru conservarea lor, fără prejudiciul vreunui drept.

Articolul 642

Asiguratul notificând asiguratorului incunostiintarile primite, îşi poate rezerva dreptul de a cere prin act separat plata ce i se datoreşte prin asigurare.

Articolul 643

Asiguratorul este dator sa plătească sumele datorite:

În caz de simpla avarie, în termen de treizeci de zile de cînd i s-a notificat lichidaţiunea relativă;

În caz de abandon, în termen de doua luni de la abandon.

Asiguratul este dator însă sa probeze, în aceste termene, sinistrul ce da loc acţiunii de avarie sau dreptului de abandon.

Dacă este opunere, fiecare dintre oponenţi şi asiguratul chiar pot cere ca suma să se consemneze la casa de depuneri şi consemnaţiuni.

Capitolul 2

Despre abandon

Articolul 644

Abandonul lucrurilor asigurate poate fi făcut în cazurile:

1) De naufragiu;

2) De prada;

3) De oprire prin ordinul unui Stat străin;

4) De oprire prin ordinul guvernului, după începerea călătoriei;

5) De imposibilitate de a continua navigatiunea, dacă vasul nu poate fi reparat, sau dacă cheltuielile necesare pentru a-l repara şi pune în stare sa reia călătoria se suie la trei pătrimi cel puţin din valoarea sa asigurata;

6) De pierdere sau deteriorarea lucrurilor asigurate, cînd pierderea sau deteriorarea se urca la cel puţin trei pătrimi din valoarea lucrurilor.

În orice alt caz, asiguratul nu poate cere decât despăgubire din valoarea lucrurilor.

Articolul 645

Asiguratul poate face abandonul chiar fără să fie ţinut a proba pierderea vasului, dacă în călătoriile cu lung curs a trecut un an, şi în celelalte călătorii au trecut şase luni, din ziua plecării vasului sau din ziua la care se referă ultimele ştiinţe primite.

În caz de asigurare pe timp mărginit şi după trecerea termenelor de mai sus, pierderea vasului se presupune ca a avut loc în timpul asigurării.

Dacă sînt mai multe asigurări succesive, pierderea se presupune ca a avut loc în a doua zi după primirea ultimelor ştiinţe.

Articolul 646

Dacă vasul s-a declarat a nu fi în stare de navigaţiune, abandonul lucrurilor încărcate într-ansul se poate face, dacă în termenul de trei luni de la declaraţiunea imposibilităţii de navigaţiune nu sar fi putut găsi un alt vas pentru a reincarca lucrurile şi a le transporta la locul destinatiunii lor.

Articolul 647

În cazul prevăzut de articolul precedent şi de art. 524, dacă lucrurile sînt încărcate pe alt vas, asiguratorul este obligat sa plătească stricăciunile ce le au suferit, cheltuielile de descărcare şi de reîncărcare, de depozit şi de paza în magazii, excedentul navlului şi toate celelalte cheltuielei făcute pentru scăparea lucrurilor pînă la concurenta sumei asigurate, şi dacă aceasta nu s-a cheltuit întreaga, asiguratorul continua a răspunde de riscuri pentru cat mai rămîne.

Articolul 648

În caz de oprire din partea vreunui Stat străin sau de prada, abandonul lucrurilor oprite sau prădate nu poate fi făcut decât după trei luni de la notificarea sinistrului, dacă aceasta s-a întâmplat în apele sau marile Europei, în Canalul Suez sau Marea Roşie, şi după şase luni de la notificatiune dacă a avut loc în alte mari.

Pentru lucrurile supuse stricăciunii, termenele de mai sus se reduc la jumătate.

Articolul 649

Abandonul trebuie făcut asigurătorilor în termenul:

De trei luni din ziua în care s-a primit stirea despre sinistru, dacă acesta a avut loc în apele sau în marile Europei, în canalul Suez sau Marea Roşie;

De şase luni, dacă sinistrul a avut loc în alte mari ale Africei, în marile occidentale şi meridionale ale Asiei şi în marile orientale ale Americii;

În termen de un an, dacă sinistrul s-a întâmplat în celelalte mari.

În caz de oprire din partea vreunui Stat străin, sau în caz de prada, aceste termene curg de la împlinirea termenelor arătate în articolul precedent.

Odată ce aceste termene au trecut, asiguratul nu mai poate face abandonul, ramanandu-i numai acţiunea pentru avarii.

Articolul 650

Asiguratul, notificând ştirile ce a primit, poate face abandonul, somand pe asigurator să-i plătească suma asigurata în termenul stabilit prin contractu sau prin lege, ori poate a-şi rezerva dreptul de al face în termenele legale.

Odată cu facerea abandonului, asiguratul este dator a declara asigurările efectuate sau ordonate şi împrumuturile maritime făcute. În lipsa, termenul pentru plata nu începe decât din ziua în care aceasta declaraţiune a fost notificată; termenul însă pentru urmărirea dreptului de abandon nu se poate prelungi.

În caz de declaraţiune falsa, asiguratul pierde toate drepturile rezultând din contractul de asigurare.

Articolul 651

Abandonul lucrurile asigurate nu se poate face nici pentru parte din lucruri, nici sub condiţiune. El cuprinde numai lucrurile ce fac obiectul asigurării şi al riscurilor.

Articolul 652

Odată ce abandonul s-a notificat şi primit sau declarat valabil, lucrurile asigurate devin ale asiguratorului din ziua în care a fost făcut. Asiguratul e dator a-i da toate actele privitoare la lucrurile asigurate.

Asiguratorul nu poate, sub cuvânt de întoarcere a vasului, să se sustragă de la plata sumei asigurate.

Articolul 653

În caz de pradare, dacă asiguratul nu a putut înştiinţa despre aceasta pe asigurator, poate rascumpara lucrurile prădate fără a mai aştepta ordinul sau.

Asiguratul însă e dator a notifica asiguratorului învoirea ce va fi făcut pentru răscumpărare, îndată ce-i va fi cu putinta.

Asiguratorul are alegerea sau de a primi asupra-şi răscumpărarea sau de a renunţa la dânsa; el e dator însă a notifica asiguratorului alegerea ce va fi caut în termen de douăzeci şi patru de ore de la comunicarea învoirii de răscumpărare.

Dacă declara ca primeşte pe contul sau răscumpărarea, asiguratorul e dator să contribuie, fără întîrziere, la plata ei conform conventiunii şi în proportiune cu partea asigurata de dânsul, neîncetînd de a fi răspunzător pentru riscurile călătoriei în conformitate cu contractul de asigurare.

Dacă declara ca renunţa la răscumpărare, asiguratorul va plati suma asigurata fără a putea pretinde ceva din lucrurile asigurate.

Cînd asiguratorul nu a notificat alegerea sa în termenul de mai sus, se presupune ca el a renunţat la beneficiul răscumpărării.

Titlul VII

Despre avarii şi despre contributiune

Capitolul 1

Despre avarii

Articolul 654

Se socotesc avarii toate cheltuielile extraordinare făcute pentru vas şi pentru povara, pentru amândouă împreună sau pentru fiecare în parte, şi toate pagubele ce se intampla vasului şi lucrurilor încărcate, după încărcare şi plecare pînă la întoarcere şi descărcare.

Avariile sînt de doua feluri: avarii mari sau comune, şi avarii simple sau particulare.

Nu sînt avarii, ci numai simple cheltuieli în sarcina vasului: cheltuielile ce de ordinar se fac pentru intrarea în golfuri, râuri sau canaluri, sau pentru a ieşi dintr-ansele, şi cheltuielile pentru drepturi sau taxe de navigaţiune.

În lipsa de convenţiune specială între părţi, avariile sînt regulate după următoarele dispoziţiuni.

Articolul 655

Sînt avarii comune sau mari, cheltuilile extraordinare făcute şi pagubele suferite de bunăvoie pentru binele şi pentru scăparea comuna a vasului şi a poverei.

Astfel sînt:

1) Lucrurile date prin învoiala şi sub titlu de răscumpărare a vasului şi a poverei;

2) Lucrurile aruncate în mare, pentru scăparea comuna;

3) Catargelor, pânzele, otgoanele şi alte unelte tăiate sau sfarmate, pentru scăparea comuna;

4) Ancorele, lanţurile şi alte obiecte părăsite sau aruncate în mare, pentru scăparea comuna;

5) Pagubele ce prin aruncare în mare s-au cauzats lucrurilor rămase pe vas;

6) Pagubele cauzate vasului prin operaţiunea aruncarii în mare, de bunăvoie sau de necesitate, precum şi pagubele aduse vasului pentru înlesnirea scaparii lucrurilor încărcate pentru a înlesni scurgerea şi secarea apelor, şi pagubele ce s-ar cauza, din aceasta, lucrurilor încărcate;

7) Daunele cauzate vasului şi poverei cu ocaziunea stingerii incendiului de pe bord;

8) Cheltuielile făcute cu căutarea şi hrana persoanelor ranite în apărarea vasului şi cheltuielile funerarii, în caz de moarte a acelor persoane;

9) Salariile şi hrana persoanelor echipajului în timpul opririi sau împiedicării, cînd vasul este oprit în călătorie prin faptul unui Stat străin, sau este constrâns a sta într-un port din cauza unui război ce ar supraveni, sau din o alta asemenea cauza ce împiedica călătoria la portul de destinatiune, pînă cînd vasul şi povara sînt liberate de obligaţiunile ce le privesc;

10) Cheltuielile de intrare sau ieşire şi taxele de navigaţiune plătite într-un port unde vasul a fost silit a se opri din cauza furtunii, goanei inamicului sau piratilor, ori a intrării de apa, provenită din caz fortuit sau forta majoră;

11) Salariile şi hrana persoanelor echipajului într-un port de oprire silită în timpul reparaţiunilor necesare pentru continuarea călătoriei, cînd reparaţiunile constituiesc avaria comuna;

12) Cheltuielile de descărcare se reîncărcare a obiectelor puse la uscat pentru înlesnirea sau facerea sus ziselor reparaţiuni ale vasului într-un port de oprire silită; cheltuielile pentru paza şi chirie a magaziilor unde acele obiecte au stat în depozit;

13) Cheltuielile făcute pentru a se obţine liberarea sau restituirea vasului oprit, cînd oprirea nu provine dintr-o cauza ce ar privi exclusiv pe vas, persoana căpitanului sau aceea a armatorului, precum şi salariile şi hrana persoanelor echipajului în timpul necesar pentru obţinerea unei asemenea liberari sau restituiri, dacă ea a fost obţinută;

14) Cheltuielile de descărcare pentru uşurarea vasului, cînd a trebuit să se facă în timp de furtuna sau din alta cauza privitoare la scăparea comuna a vasului şi a poverii, şi daunelor ce vasul sau povara au suferit cu ocazia descărcării şi reîncărcării;

15) Pagubele pe care vasul sau povara le-au încercat în cufundarea la mal de bunăvoie, pentru scăparea vasului de furtuna, de prada sau de alt pericol iminent;

16) Cheltuielile făcute pentru scoaterea deasupra apei a vasului cufundat în cazul de mai sus, şi recompensele datorite pentru lucrările şi serviciile aduse în asemenea ocaziuni;

17) Pierderea şi stricăciunile suferite de lucrurile puse în luntre sau barci pentru uşurarea vasului în cazurile arătate la numărul 14, cuprinzandu-se partea de contributiune ce s-ar datori chiar luntrelor sau barcilor; de asemenea şi pagubele suferite de obiectele rămase pe vas, întrucât asemenea pagube pot fi considerate ca avarii comune;

18) Primele şi interesele împrumuturilor maritime contractate pentru a face faţa cheltuielilor considerate între avariile comune, şi primele de asigurare ale aceloraşi cheltuieli, precum şi pierderea ce trebuie să se plătească proprietarului mărfurilor vândute în timpul călătoriei într-un port de oprire silită, pentru acoperirea aceloraşi cheltuieli;

19) Cheltuielile regularii avariilor comune.

Nu sînt considerate ca avarii comune, cu toate ca sînt făcute de buna voie, pentru binele şi scăparea comuna; pagubele încercate de vas sau cheltuilile făcute pentru dânsul cînd provin din vitiu, sau vechime a vasului, sau din culpa ori neglijenţa căpitanului sau echipajului.

Obiectele de armament ale vasului aruncate în mare, ancorele, lanţurile sau alte obiecte părăsite chiar de buna voie, pentru binele şi scăparea comuna, nu pot fi trecute între avarii, dacă nu sînt descrise în inventarul bordului ţinut conform dispoziţiunilor art. 510.

Aruncarea în mare a proviziunilor vasului nu poate fi, nici într-un caz, considerată ca avarie comuna.

Articolul 656

Se considera ca avarii comune:

1) Preţul sau indemnitatea pentru răscumpărarea oamenilor echipajului trimişi pe uscat în serviciul vasului şi făcuţi prizonieri sau ţinuţi ca ostateci;

2) Cheltuielile unei carantine neprevăzute la facerea contractului de închiriere, dacă ea priveşte şi vasul şi povara, precum şi cheltuielile în timpul carantinei.

Articolul 657

Dacă este necesitate de a se arunca în mare lucruri, trebuie a se începe cu cele mai puţin necesare, mai grele şi de mai puţin preţ, pe cat va fi cu putinta, şi apoi lucrurile după întâia podela a vasului şi succesiv celelalte.

Articolul 658

Sînt avarii particulare toate pagubele încercate şi toate cheltuielile făcute numai pentru vas, sau numai pentru povara.

Astfel sînt:

1) Orice pierdere sau paguba suferită de lucrurile încărcate, prin furtuna, incendiu, prada, naufragiu, cufundare, sau prin orice alt caz fortuit sau de forta majoră;

2) Pierderea catartelor, pânzelor, franghiilor, ancorelor, sau orice alta paguba suferită de vas din cauzele menţionate mai sus;

3) Orice paguba suferită din vitiul însuşi al vasului sau al mărfurilor;

4) Cheltuielile pentru orice oprire cauzată din vitiul vasului, din intrare de apa provenind din vechimea lui, din lipsa de proviziuni pe bord, sau din orice alta cauza imputabilă proprietarului, armatorului sau căpitanului;

5) Salariul şi hrana marinarilor în timpul carantinei ordinare, sau în timpul reparaţiunilor provenite din vitiu sau vechimea vasului, sau din o alta cauza imputabilă proprietarului, armatorului sau căpitanului, sau în timpul opririi ori şederii într-un port ce ar privi numai vasu sau numai povara, şi cheltuielile pentru a obţine în acest caz liberarea uneia sau alteia;

6) Cheltuielile pentru conservarea mărfurilor încărcate sau pentru repararea butoaielor, lăzilor sau sacilor în care sînt puse, cînd aceste cheltuieli nu provin din pagube considerate ca avarii comune;

7) Excedentul navlului în cazul prevăzut de art. 580:

Pagubele intamplate mărfurilor prin accidente provenind din neglijenţa căpitanului sau celorlalte persoane ale echipajului saunt avarii particulare în sarcina proprietarului acelor mărfuri, avînd acesta dreptul de acţiune pentru despăgubire contra căpitanului, sau asupra vasului şi asupra navlului.

Capitanul răspunde de pagubele cauzate proprietarilor vasului, prin lungă sau arbitrară şedere în porturi.

Capitolul 2

Despre contributiune

Articolul 659

Avariile particulare se suporta şi se plătesc de către proprietarul lucrului care a încercat paguba, sau a dat ocaziune la o cheltuiala.

Avariile comune sînt proporţional împărţite între povara şi jumătate a vasului şi a navlului.

Valoarea lucrurilor aruncate este cuprinsă în formarea masei ce urmează să contribuie.

Articolul 660

Bagajele persoanelor echipajului şi ale călătorilor nu contribuiesc la avaria comuna dacă sînt scapate, daru însă dreptul la contributiune, dacă sînt aruncate în mare sau suferă vreo stricăciune.

Articolul 661

Lucrurile ce nu se cuprind în poliţa de încărcare, sau pentru care nu exista declaraţiunea căpitanului, de se vor fi aruncat în mare, nu se plătesc; iar de au scăpat, contribuiesc.

Articolul 662

Lucrurile încărcată pe podeala de sus a vasului, contribuiesc întotdeauna la avariile comune, dacă sînt scapate.

Dacă lucrurile sînt aruncate în mare sau stricate prin aruncare, afară de cazul călătoriilor prevăzute în ultimul aliniat al art. 508, proprietarul nu este primit a cere despăgubire pentru pierderea sau stricarea lor, decât de la capitanul care le-a încărcat pe podeala vasului fără învoirea scrisă a încărcătorului. În caz contrariu, o specială contributiune are loc între vas, navlu şi celelalte lucruri încărcate pe podeala, deosebit de contributiunea generală pentru avariile comune la toată povara.

Articolul 663

Dacă aruncarea în mare nu scapa vasul, nu e loc la contributiune. Lucrurile scapate nu sînt supuse la plata şi nici la despăgubirea celor aruncate în mare sau stricate.

Dacă aruncarea în mare scapa vasul şi acesta, urmandu-şi călătoria, se pierde, lucrurile scapate contribuiesc la aruncarea după valoarea lor în starea în care se afla, scăzându-se cheltuielile făcute pentru scăpare.

Lucrurile aruncate în mare nu contribuiesc în nici un caz la plata pagubelor ce se vor fi întâmplat în urma aruncarii lucrurilor scapte.

Povara nu contribuie la plata vasului pierdut sau ajuns în stare de a nu mai putea naviga.

Articolul 664

În caz de pierdere a lucrurilor puse în luntre sau barci pentru uşurarea vasului, repartitiunea pierderii se face asupra vasului şi asupra întregii poveri.

Dacă vasul se pierde cu restul poverii, nu e loc la contributiune pentru lucrurile puse în barci sau luntre, deşi acestea ar ajunge bine în port.

Articolul 665

Dacă, după repartitiune, lucrurile aruncate în mare sînt redobândite de proprietarii lor, aceştia vor restitui căpitanului şi persoanelor interesate ceea ce au primit din contributiune, scăzându-se pagubele cauzate prin aruncare şi cheltuielile făcute pentru redobandire.

Articolul 666

Vasul contribuie pentru valoarea ce are la locul descărcării, sau pentru preţul cu care ar putea fi vândut, scăzându-se avariile particulare chiar posterioare avariei comune.

Navlul ce, prin faptul conventiunii arătate la art. 587, e cîştigat chiar în caz de pierdere a lucrurilor încărcate, nu este supus la contributiune.

Articolul 667

Lucrurile scapate şi cele aruncate în mare sau în orice alt chip sacrificate, contribuiesc în proportiune cu valoarea ce au la locul descărcării. Dacă a avut loc convenţiunea arătată în articolul precedent, nvalul nu se scade din valoare.

Articolul 668

Natura, specia şi calitatea lucrurilor ce urmează să contribuie şi a celor aruncate sau sacrificate, se stabileşte prin poliţele de încărcare, facturi şi, în lipsa, prin orice alte mijloace de proba admise de lege.

Cînd în poliţa de încărcare calitatea sau valoarea lucrurilor încărcate nu este cea adevarata şi în realitate lucrurile sînt de o valoare mai mare, ele contribuiesc după valoarea lor reală, dacă sînt scapate, şi se plătesc după calitatea şi valoarea indicată, dacă sînt aruncate în mare sau stricate.

Dacă însă lucrurile sînt de o calitate sau o valoare mai mica celei declarate prin poliţa de încărcare, ele contribuiesc după calitatea şi valoarea indicată, dacă sînt scapate, şi se plătesc după valoarea lor reală, dacă sînt aruncate în mare sau stricate.

Articolul 669

Capitanul va încheia proces-verbal despre orice hotătîre va lua şi despre operaţiunile urmate pentru scăparea comuna, îndată ce aceasta îi va fi cu putinta.

Procesul-verbal va cuprinde motivele hotărîrii şi va arata în mod sumar lucrurile aruncate sau stricate va fi subscris de fruntasii echipajului sau va arata motivele nevoinţei lor de a subscrie şi va fi transcris în registrul vasului.

O copie de pe acest proces-verbal despre orice hotărîre va lua şi despre operaţiunile urmate pentru scăparea comuna, îndată ce aceasta îi va fi cu putinta.

Procesul-verbal va cuprinde motivele hotărîrii şi va arata în mod sumar lucrurile aruncate sau stricate va fi subscris de fruntasii echipajului sau va arata motivele nevoinţei lor de a subscrie şi va fi transcris în registrul vasului.

O copie de pe acest proces-verbal, subscrisă de căpitan, va fi alăturată la raportul prevăzut de art. 526.

Articolul 670

Descrierea, preţuirea şi repartitiunea pierderilor şi pagubelor va fi facuta, în locul de descărcare al vasului, prin îngrijirea căpitanului de către experţi, numiţi, în ţara de preşedintele tribunalului respectiv şi, în lipsa de tribunal, de către judecătorul de ocol; iar în ţara străină, de autoritatea consulară română şi, în lipsa, de autoritatea locală.

Repartitiunea propusă de experţi va fi supusă, în ţara, cercetării tribunalului respectiv sau judecătorului de ocol şi, în ţara străină, autorităţii consulare române sau autorităţii locale competinte.

Articolul 671

Acţiunea pentru avara contra chiriaşului, vasului şi contra destinatarului nu poate avea loc dacă capitanul a primit navlul şi a predat lucrurile încărcate fără a protesta, chiar cînd plata lucrurile încărcate fără a protesta, chiar cînd plata navlului ar fi fost facuta înainte.

Titlul VIII

Despre pagubele cauzate prin lovirea vaselor (abordaj)

Articolul 672

Dacă lovirea vaselor a avut loc din caz fortuit sau forta majoră, pagubele şi pierderile provenite din aceasta cauza sînt în sarcina lucrurilor ce au suferit, fără drept de despăgubire.

Articolul 673

Dacă lovirea s-a întâmplat din culpa unuia din vase, pagubele şi pierderile sînt în sarcina vasului în culpa. Despăgubirile datorite persoanelor moarte sau ranite sînt privilegiate în caz de neajungere a sumei de împărţit.

Articolul 674

Dacă nu se dovedeşte cărui dintre vase se poate imputa culpa, sau dacă culpa se dovedeşte a fi comuna, fiecare suferă pagubele şi pierderile încercate fără drept la vreo despăgubire; cu toate acestea, fiecare vas este obligat în mod solidar la plata pagubelor şi pierderilor cazate lucrurilor încărcate şi a leziunilor cauzate persoanelor, conform dispoziţiunilor celor două articole precedente.

Articolul 675

Responsabilitatea vaselor stabilită prin articolele precedente, cu apara de răspundere pe autorii culpei către persoanele vătămate şi către proprietarii vaselor.

Articolul 676

Cînd un vas a lovit, nu din culpa sa, pe un altul, ci pentru ca el însuşi a fost lovit din culpa unui al treilea, toată răspunderea este în sarcina acestuia.

Articolul 677

Acţiunea de despăgubire, pentru daunele provenind din lovirea vaselor, nu poate fi admisă dacă nu s-a făcut, în termen de trei zile, către autoritatea locului unde s-a întâmplat faptul, sau a primului port în care vasul s-a oprit.

Pentru pagubele cauzate persoanelor sau mărfurilor, lipsa de protestare sau reclamatiune nu vătăma drepturile persoanelor care nu se găsesc pe vas, sau nu erau în pozitiune a-şi manifesta voinţa.

Titlul IX

Despre creanţele privilegiate

Capitolul 1

Dispoziţiuni generale

Articolul 678

Privilegiile stabilite prin acest titlu trec înaintea oricărui alt privilegiu general sau special asupra mobilelor, stabilit prin codicele civil.

Articolul 679

În orice caz de deteriorare sau micşorare a lucrului asupra căruia exista privilegiul, acesta se exercită pe ceea ce rămîne, sau se redobândeşte ori se scapa.

Articolul 680

Dacă creditorul ce are un privilegiu asupra unuia sau mai multor obiecte, este primat asupra preţului acestor obiecte de un creditor al cărui privilegiu se întinde şi asupra altor obiecte, este primat asupra preţului acestor obiecte de un creditor al cărui privilegiu se întinde şi asupra altor obiecte, cel dinati este subrogat în privilegiul aparţinînd ultimului creditor.

Acelaşi drept îl au asemenea şi ceilalţi creditori privilegiaţi care suferă o pierdere în urma susaratatei subrogatiuni.

Articolul 681

Creanţele privilegiate în acelaşi grad concura între dânsele în caz de nesuficienta a lucrului în proportiune cu cat au sa ia, dacă sînt contractate în acelaşi port. Dar dacă asemenea creanţe iau naştere în urma, după reluarea călătoriei, creanţele posterioare sînt preferite celor anterioare.

Articolul 682

Dacă titlul creanţei privilegiate este la ordin, girul transmite şi privilegiul.

Capitolul 2

Despre creanţele privilegiate asupra lucrurilor încărcate

Articolul 683

Sînt privilegiate asupra lucrurilor încărcate, şi plătite în ordinea prevăzută prin presentul articol, creanţele următoare:

1) Cheltuielile de judecată făcute în interesul comun al creditorilor pentru acte de conservatiune şi de urmărire a lucrurilor;

2) Cheltuielile, indemnizaţiile şi primele de scăpare datorite pentru ultima călătorie;

3) Drepturile de transport şi descărcare;

4) Cheltuielile de transport şi descărcare;

5) Chiria magaziilor în care lucrurile descărcate au fost depuse;

6) Sumele datorate ca contributiune pentru avariile comune;

7) Primele de asigurare;

8) Capitalul şi procentele datorate poentru obligaţiunile contractate de căpitan asupra poverii, în cazurile prevăzute de art. 519 şi cu îndeplinirea formalităţilor prescrise;

9) Orice alt împrumut maritim cînd acela ce a dat banii poseda poliţa de încărcare.

Articolul 684

Privilegiile arătate în articolul precedent nu se conserva, dacă acţiunea nu este exercitată în termen de cincisprezece zile de la descărcare şi înainte de trecerea lucrurilor încărcate în mana celui de al treilea.

Pentru sechestrarea, darea în gaj şi vînzarea silită a lucrurulor supuse privilegiului, se aplică regulile generale stabilite prin codicele de procedura civilă, afară de cazurile în care codicele de comerţ nu ar dispune într-altfel.

Capitolul 3

Despre creanţele privilegiate asupra navlului

Articolul 685

Sînt privilegiate asupra navlului şi admise la plata, în ordinea aci arătată, următoarele creanţe:

1) Cheltuielile de judecată făcute în interesul comun al creditorilor pentru acte de conservare şi urmărire;

2) Cheltuielile, indemnizaţiile şi primele de scăpare, datorate pentru ultima călătorie;

3) Salariile, retribuţiunile şi indemnizaţiile datorate persoanelor echipajului pentru călătoria în care s-a cîştigat navlul;

4) Sumele datorate ca contribuţie la avarii comune;

5) Primele de asigurare;

6) Capitalul şi procentele datorate pentru obligaţiunile contractate de căpitan asupra navlului, în cazurile prevăzute de art. 519 şi cu îndeplinirea formalităţilor prescrise;

7) Pentru despăgubirile datorate chiriaşilor vasului pentru nepredarea lucrurilor încărcate sau pentru avarii suferite de dânsele din culpa căpitanului sau persoanelor echipajului în ultima călătorie;

8) Orice alta datorie cu împrumut maritim sau cu gaj asupra navlului, transcrisă şi adnotata pe actul de naţionalitate.

Capitolul 4

Despre creanţele privilegiate asupra vasului

Articolul 686

Vasele sau părţile lor, chiar cînd s-ar afla în posesiunea unei a treia persoane, sînt supuse la plata creanţelor ce legea declara privilegiate, în modul şi marginile mai jos stabilite.

Articolul 687

Sînt privilegiate asupra vasului şi admise la plata asupra preţului sau şi în ordinea arătată în prezentul articol, creanţele următoare:

1) Cheltuielile de judecată făcute în interesul comun al creditorilor pentru acte de conservatiune şi urmărire a vasului;

2) Cheltuielile, indemnizaţiile şi primele pentru scăpare, datorate pentru ultima călătorie,

3) Taxele de navigaţiune stabilite prin lege;

4) Salariile piloţilor, salariul custodelui şi cheltuielile de paza a vasului, după intrarea lui în port;

5) Chiria magaziilor pentru păstrarea uneltelor şi instrumentelor vasului;

6) Cheltuielile de întreţinere a vasului şi a uneltelor şi instrumentelor sale după ultima sa călătorie şi intrare în port;

7) Salariile, retribuţiunile şi indemnizaţiile datorate conform dispoziţiunilor titlului III al acestei cărţi, căpitanului şi celorlalte persoane ale echipajului pentru cea din urma călătorie;

8) Sumele datorate ca contributiune la avariile comune;

9) Capitalul şi procentele datorate pentru obligaţiunile contractate de căpitan la trebuinţele vasului în cazurile prevăzute de art. 519 şi cu îndeplinirea formalităţilor prescrise;

10) Primele de asigurarea vasului şi accesoriilor sale pentru cea din urma călătorie, dacă asigurarea a fost facuta pentru un timp determinat sau cu călătoria, şi pentru vasele cu abur ce fac călătorii periodice asigurate pentru un timp determinat, primele corespunzătoare cu cele din urma şase luni; şi deosebit de acestea, în asociaţiunile de asigurare mutuala, reparaţiunile şi contribuţiunile pentru ultimele şase luni;

11) Indemnitatile datorate chiriaşilor pentru nepredarea lucrurilor încărcate sau pentru avariile suferite de dânsele din culpa căpitanului sau a echipajului, în ultima călătorie;

12) Preţul vasului datorat încă vânzătorului;

13) Creanţele arătate la numărul 9 de mai sus, ce au fost transcrise şi adnotate târziu; orice alta creanta de împrumut maritim asupra vasului şi creanţele pentru care vasul a fost dat în gaj.

În caz cînd mai multe creanţe din cele prevăzute de numărul 13 se afla în concurenta, preferinta se determina după data transcripţiunii titlului şi adnotatiunii lui pe actul de naţionalitate.

Articolul 688

Girantul, cesionarul, subrogatul sau creditorul care a primit în gaj o creanta asupra unui vas, transcrisă şi adnotata, vor putea cere să se menţioneze, pe registrul căpităniei portului şi pe actul de naţionalitate al vasului girul, cesiunea, subrogatiunea sau constituirea gajului ce a avut loc.

Articolul 689

Privilegiile arătate în articolele precedente nu se pot exercita, dacă creanţele nu sînt probate şi privilegiile nu sînt conservate în modul următor:

1) Cheltuielile de judecată cu conturile lichidate de judecătorul competent după formele stabilite prin legile de procedura;

2) Cheltuielile, indemnizaţiile şi primele pentru scăpare, şi salariile piloţilor, cu sentinţe, cu atestate ale autorităţii maritime şi cu celelalte probe ce autoritatea judecătorească va crede de cuviinţă a admite, după împrejurări;

3) Taxele de navigaţiune cu recipisele autorităţilor competente;

4) Salariul custodelui, cheltuielile de paza arătate în numărul 4 al art. 687 şi creanţele arătate în numărul 5 al art. 683 şi în alineatele 5 şi 6 ale art. 687 prin state aprobate de prezidentul tribunalului respectiv;

5) Salariile şi retribuţiunile căpitanului şi celorlalte persoane ale echipajului, cu rolurile de armament şi dezarmament extrase din oficiurile autorităţii maritime, celelalte indemnităţi cu raportul căpitanului şi cu celelalte probe ale intamplarilor ce le-au dat naştere;

6) Creanţele pentru contribuţiuni la avariile comune, cu actele relative la repartitiunea lor;

7) Creanţele arătate la numărul 8 de sub art. 683 la alineatul 6 de sub art. 685 şi la alineatul 9 de sub art. 687 prin procesle-verbale subscrise de fruntasii echipajului, ordinele de autorizaţiune, statele subscrise de căpitan şi confirmate de experţi, prin actele de vânzare şi procesele verbale subscrise de el, sau prin mijlocul altor acte, dovedind necesitatea cheltuielilor.

8) Primele de asigurare, cu poliţele de asigurare sau cu alte titluri subscrise de asigurat şi cu extractele de pe registrele mijlocitorilor de asigurare; repartitiunile sau contribuţiunile în societăţile de asigurare mutuala, cu extractele de pe registrele de admitere a vaselor în societate;

9) Indemnitatile datorate chiriaşilor unui vas cu sentinţele ce le-au lichidat; şi dacă la timpul distribuirii preţului, sentinta de condamnare la despăgubire e pronunţată, iar daunele-interese nu sînt încă lichidate, creditorii pot, după împrejurări, să fie admişi la plata despăgubirii pentru o sumă aproximativă, dând cauţiune ca vor restitui ceea ce se va constata ca au primit mai mult; tot astfel vor fi admişi la plata şi creditorii posteriori celor dintâi, dacă vor da cauţiune de restituire;

10) Vinderea vasului cu actul de vânzare, transcris şi adnotat în modul stabilit prin art. 493;

11) Creanţele arătate la numărul 9 de sub art. 683, la numărul 8 de sub art. 685 şi la numărul 13 de sub art. 687, cu actele respective transcrise şi adnotate în modul prescris.

Articolul 690

Afară de regulile generale pentru stingerea obligaţiunilor, privilegiile creditorilor asupra vasului se sting:

1) Prin vînzarea silită, facuta sau după cererea creditorilor sau pentru alta cauza, după formele stabilite de procedura comercială şi după plata preţului asupra căruia privilegiul a trecut;

2) Prin expirarea termenului de trei luni, în caz de înstrăinare de buna voie a vasului;

Acest termen începe de la data transcrierii actului de înstrăinare, dacă vasul se găseşte în timpul transcripţiunii în circumscriptiunea unde e înscris; şi de la data întoarcerii sale în zisa circumscriptiune, dacă transcriptiunea înstrăinării s-a făcut după plecarea vasului, cu condiţiunea ca în termen de o luna de la data transcripţiunii, vînzarea să fie notificată creditorilor privilegiaţi a căror titluri se afla transcrise şi adnotate pe actul de naţionalitate.

Stingerea privilegiului nu poate avea loc faţa cu creditorul privilegiat, care înainte de expirarea termenului a chemat în judecata pe cumpărătorul vasului pentru a obţine recunoaşterea privilegiului sau.

Articolul 691

Achizitorul unui vas sau unei părţi din vas, pentru a-l purga pe creditele creanţelor privilegiate, la care nu este obligat personal, e dator sa notifice creditorilor, înainte de punerea în gaj sau urmărirea vasului, un act conţinînd:

1) Data şi felul titlului sau, datele transcripţiunii titlului şi adnotarii pe actul de naţionalitate;

2) Numele şi pronumele autorului sau;

3) Numele, felul şi capacitatea vasului;

4) Preţul conmvenit şi orice alta sarcina impusa achizitorului sau valoarea ce el oferă sa plătească;

5) Lista creditorilor cu arătarea numelui şi pronumelui lor, a sumelor ce li se datoreşte; data titlurilor lor, a transcripţiunii şi adnotatiunii pe actul de naţionalitate;

6) Oferta de depunere a preţului convenit sau a valorii declarate, pentru a fi împărţită între creditori;

7) Alegerea domiciliului la reşedinţa tribunalului care ar fi competent sa procedeze la vînzarea cu licitaţiune, dacă aceasta ar trebui să aibă loc.

Un extract sumar de pe acest act se va publică în foaia anunţurilor judiciare a locului unde se afla oficiul maritim la care vasul este înscris; aceasta va tine loc de notificatiune pentru creanţele nesupuse publicităţii.

Articolul 692

Orice creditor privilegiat sau fidejusorul unor asemenea creanţe, poate, în termen de 15 zile de la notificarea sau publicaţiunea sus arătată, sa ceara vînzarea prin licitaţiune publică a vasului, oferind suirea preţului cu a zecea parte, şi dând cauţiune pentru plata preţului şi pentru îndeplinirea oricărei alte sarcini.

Aceasta cerere, subscrisă de cel ce o face sau de un procurator special al său, va fi notificată achizitorului cu citatiune de înfăţişare dinaintea tribunalului locului unde vasul este înscris, pentru ca judecata să se pronunţe atît asupra admisibilităţii cauţiunii, cat şi asupra cererii de vânzare.

Articolul 693

Dacă vînzarea n-a fost cerută în termenul şi modul stabilit prin articolul precedent, sau dacă cererea este respinsă, preţul rămîne fixat definitiv şi, prin depunerea lui, achizitorul obţine proprietatea vasului sau unei părţi din el, libera de orice privilegiu. În acest caz privilegiile trec asupra preţului depus, care urmează a fi distribuit ca în cazurile de vânzare silită.

Dacă cererea este admisă, tribunalul, prin aceeaşi sentinta, va autoriza vînzarea vasului, care se va face conform dispoziţiunilor cuprinse în procedura codicelui comercial.

Articolul 694

Radierea transcripţiunilor sau a adnotarii privilegiilor nu se va putea face decât după consimţămîntul părţilor interesate sau în virtutea unei sentinţe rămase definitive.

Oricine poate obţine un act dovedind existenta unei sau mai multor transcripţiuni asupra unui vas sau unei părţi din el, sau un certificat că nu exista nici o sarcina.

Cartea III DESPRE FALIMENT

Titlul I

Despre declaraţiunea de faliment şi despre efectele sale

Articolul 695

Comerciantul care a încetat plăţile pentru datoriile sale comerciale, este în stare de faliment.

Articolul 696

Falimentul se declara prin hotărîre judecătorească pronunţată după declaraţiunea falitului, sau după cererea unui ori a mai multor creditori, sau din oficiu.

Articolul 697

Declaraţiunea falimentului se pronunţa de tribunalul de comerţ şi jurisdicţiunea căruia debitorul îşi are principalul sau stabiliment comercial.

Tribunalul este investit cu întreaga procedura a falimentului, şi va judeca acţiunile derivând dintransul, dacă prin natura lor nu vor fi de competenţa jurisdicţiunii civile.

Formele de procedura în aceasta materie se regulează prin dispoziţiunile speciale cuprinse în cartea IV şi prin acele ale codicelui de procedura civilă.

Articolul 698

Falitul va fi dator ca în cele trei zile de la încetarea plăţilor, în care se cuprinde şi ziua încetării lor, să facă declaraţiunea la tribunalul de comerţ arătat în articolul precedent.

Declaraţiunea trebuie să fie însoţită de depunerea bilanţului, datat, semnat şi certificat de falit ca este adevărat şi de registrele sale de comerţ în starea în care se afla.

Bilanţul trebuie să cuprindă indicatiunea şi estimatiunea aproximativă a tuturor bunurilor mobile şi imobile ale falitului, starea datoriilor şi a creanţelor cu numele, pronumele şi domiciliul fiecărui creditor, şi pe cat se va putea cauza fiecărei datorii, tabloul profitelor şi pierderilor precum şi acel al cheltuielilor personale ale falitului şi familiei sale din tot timpul exerciţiului comercial sau pe cat se va putea.

Articolul 699

Orice creditor, a cărui creanta are o cauza comercială, poate să ceara tribunalului competent declaraţiunea în faliment a debitorului sau comerciant, proband încetarea plăţilor.

Nu sînt admişi a cere declaraţiunea în faliment descendenţii, ascendenţii şi soţul debitorului.

Articolul 700

Dacă încetarea plăţilor unui comerciant este notire, sau dacă ea rezultă din alte fapte neîndoioase, tribunalul va declara falimentul din oficiu; însă va putea, de va crede necesar, sa asculte mai inti pe falit.

Articolul 701

În cele dintâi şapte zile a fiecărei luni portăreii şi judecătorii de ocol vor transmite preşedintelui tribunalului de comerţ în jurisdicţiunea căruia se afla, sau a tribunalului civil care-i tine locul, un tablou de protestele făcute în cursul lunii precedente. Acest tablou trebuie să arate data fiecărui protest, numele şi domiciliul persoanelor căror s-a făcut, şi care a cerut protestul, scadenta obligaţiunii protestate, suma datorată şi motivele refuzului de plată.

Aceste tablouri se vor face pe formulare tipărite trimise de minister şi vor trebui să fie cusute în fascicule lunare şi păstrate la grefa, pentru ca oricine să poată lua cunoştinţa de dânsele.

Portărelul sau judecătorul de ocol care nu îndeplineşte aceasta obligaţiune va fi supus la o amenda de la 5 pînă la 50 de lei, pe care o va pronunţa completul tribunalului.

Articolul 702

Comerciatul care s-a retras din comerţ va putea fi declarat în faliment, însă numai în decursul a cinci ani de la acest eveniment, şi numai cînd încetarea plăţilor a avut loc în timpul exerciţiului comerţului, sau chiar în anul următor, pentru datorii decurgînd din acelaşi exerciţiu. Se va putea încă declara falimentul după moartea comerciantului, însă numai în decursul anului de la acest eveniment.

Articolul 703

Prin sentinta declarativă de faliment tribunalul trebuie:

1) Sa numească din sanul sau un judecător-comisar pentru procedura falimentului;

2) Sa ordone punerea sigiliilor;

3) Sa numească un sindic provizoriu;

4) Sa fixeze ziua, ora şi locul unde creditorii să se adune, în cursul a 20 zile de la data sentinţei, pentru numirea membrilor delegatiunii de supraveghere şi pentru a fi consultaţi asupra numirii definitive a sindicului;

5) Sa stabilească un termen nu mai mare de o luna, în care creditorii trebuie să prezinte la grefa tribunalului declaraţiunea creanţelor lor;

6) Sa determine ziua şi ora în care se va proceda, la reşedinţa tribunalului, la încheierea procesului-verbal pentru verificarea creanţelor în decursul celor douăzeci de zile următoare.

Sentinta trebuie încă sa conţină ordinul către falit de a infatisa pînă în trei zile bilanţul în forma stabilită prin art. 698 şi registrele sale de comerţ dacă nu sînt deja depuse.

Aceasta sentinta este executorie provizoriu.

Articolul 704

Cînd averea unui comerciant declarat în faliment se afla şi în alte localităţi, judecatorulcomisar va interveni prin comisiune rogatorie către autoritatea judecătorească locală pentru punerea sigiliilor şi încheierea actelor constatatoare acestei operaţiuni.

Articolul 705

Un extract cuprinzînd dispozitivul sentinţei declarative de faliment se va publică în foaia anunţurilor judiciare şi se va afişa în sala tribunalului.

Articolul 706

Falitul are dreptul să facă opoziţiune în contra sentinţei declarative de faliment, pronunţată din oficiu, sau după cererea unui ori a mai multor creditori, înaintea tribunalului care a pronunţat-o, pînă în termen de opt zile de la afişarea copiei după sentinta pe usa tribunalului.

Orice altă persoană interesată are dreptul să facă opoziţiune în contra sentinţei declarative de faliment pînă în cinsprezece zile de la data îndeplinirii aceloraşi formalităţi.

Sentinta asupra opozitiunii se da contradictoriu cu sindicul.

Articolul 707

Îndată după pronunţarea sentinţei declarative de faliment, procurorul tribunalului va trebui sa ia cunoştinţa în orice caz de toate actele din dosar, spre a vedea dacă este loc la o acţiune penală.

În acest caz, preşedintele tribunalului trebuie, pînă în douăzeci şi patru de ore, sa comunice procurorului copie după sentinta declarativă de faliment, cu toate celelalte acte şi informaţiuni aflate în tribunal.

Articolul 708

Tribunalul de comerţ este în drept sa ordone deodată cu pronunţarea sentinţei declarative de faliment, sau în urma, în orice stare a procedurii, arestarea falitului în contra cărui se ivesc indicii suficiente de procedura penală, mai cu seama în cazuri de disparitiunea sau lipsa nejustificată a depunerii bilanţului sau a registrelor de comerţ şi chiar arestarea celorlalţi complici sau culpabili de infracţiunile prevăzute în titlul VIII al acestei cărţi.

Ordonanţa de arestare trebuie să fie imediats comunicată procurorului, prin îngrijirea căruia se va proceda la arestare.

Articolul 709

Procedura falimentului înaintea jurisdicţiunii comerciale, şi instrucţiunea sau procedura penală se vor urma independent una de alta şi fără întrerupere, afară de cazurile prevăzute la art. 852 şi la alin. 1 al art. 874.

Judecătorul de instrucţiune poate culege de la tribunalul de comerţ, de la judecătorul-comisar şi de la sindic orice informaţiuni şi orice ştiinţe de care ar avea trebuinta; poate asemenea verifica sau cere copii ori extracte după registrele şi hârtiile falitului dar nu poate să le ridice de la grefa tribunalului comercial.

Completandu-se instrucţiunea, judele-instructor trebuie în orice caz să se pronunţe dacă este sau nu caz de urmărire în contra inculpaţilor.

Deciziunea definitivă a instanţelor penale va trebui să fie notată pe marginea sentinţei declarative de faliment şi se va publică ca şi aceasta.

Articolul 710

Numele şi pronumele falitului se va înscrie într-un tablou afişat în sala tribunalului care a declarat falimentul şi în sala burselor de comerţ.

Acei al căror nume figurează pe acest tablou nu pot intră în localurile burselor. Aceasta dispoziţiune trebuie să fie înscrisă pe tablou.

Articolul 711

Pînă ce nu se termina procedura falimentului, falitul nu se poate departa de la domiciliul sau fără o permisiune a judecătorului-comisar, şi este dator să se prezinte înaintea acelui judecător ori de câte ori va fi chemat. Însă dacă judecătorul se va convinge ca falitul este împiedicat de a se infatisa în persoana din cauze bine-cuvantate, poate să-l autorizeze a se infatisa prin mandatar.

Articolul 712

Sentinta declarativă de faliment ridica de drept falitului, din ziua pronunţării sale, administraţiunea bunurilor sale, chiar şi a acelora pe care le-a dobîndit în timpul falimentului.

Acţiunile care aparţin falitului nu vor putea fi exercitate decât de către sindic, afară de acele care privesc drepturile lui exclusiv personale, sau care sînt străine falimentului.

Din ziua declaratiunii falimentului, nici o acţiune în contra falitului privitoare la bunurile sale mobile sau imobile, şi nici un act de executare asupra aceloraşi bunuri, nu va putea fi intentat sau îndreptat decât în contra sindicului.

Tribunalul, dacă găseşte cu cale, poate permite sau ordonă ca falitul să fie citat în cauza, mai cu seama atsunci cînd ar avea interese opuse cu sindicul.

Falitul are dreptul sa intervină în chestiunile din care pot sa decurgă în sarcina sa o imputare de bancruta.

Articolul 713

Sentinta declarativă de faliment suspenda, numai faţă de masa creditorilor, curgerea dobânzilor a creanţelor negarantate prin ipoteca, gaj, sau alt privilegiu.

Dobânzile creanţelor garantate nu pot fi cerute decât asupra sumelor provenind din vînzarea bunurilor supuse privilegiului sau ipotecii; cînd însă din neajungerea acestor garanţii dreptul creditorilor se exercită asupra masei hirografare, restul creanţei neacoperit se determina, fără a se tine în seama dobânzile posterioare datei sentinţei declarative de faliment.

Articolul 714

Datoriile cu scadenţa obligatorie în sarcina falitului, şi acele a căror scadenta este subordonata voinţei sale, sînt considerate ca ajunse la scadenta prin efectul declaratiunii falimentului.

Articolul 715

Pentru chiriile datorate de falit, actele de executare asupra bunurilor mobile care servesc la comerţul sau vor fi suspendate în timp de treizeci de zile de la data sentinţei declarative de faliment, afară de măsurile conservatoare şi de dreptul pe care proprietarul îl dobandise mai dinainte pentru a reintra în posesiunea bunurilor închiriate. Cînd proprietarul a obţinut acest drept, suspendarea actelor de execuţiune mai sus arătate încetează de drept.

Articolul 716

Dacă falitul este locatar de imobile pentru trebuinţele comerţului sau, şi dacă contractul trebuie să dureze mai mult de un an de la data declaratiunii falimentului, masa creditorilor are facultatea sa ceara desfiinţarea acelui contract, dând proprietarului o dreapta despăgubire.

Articolul 717

Prin sentinta declarativă de faliment, sau printr-o alta posterioară, tribunalul, din oficiu sau după cererea oricărui interesat, determina provizoriu ziua încetării plăţilor.

În lipsa de o determinare specială, încetarea plăţilor se socoteşte ca a avut loc în ziua pronunţării sentinţei care a declarat falimentul, sau în ziua morţii falitului, sau în aceea a retragerii sale din comerţ, dacă falimentul a fost declarat în urma acestor evenimente.

În nici un caz încetarea plăţilor nu se va putea fixa la o epoca mai departata de trei ani de la datele susmenţionate.

Articolul 718

Singurul refuz al unor plati pe temei de excepţiuni pe care în buna credinţa debitorul îl socoteşte întemeiat, nu constituie o proba de încetarea plăţilor; precum asemenea faptul material al continuării plăţilor prin mijloace procurate în mod ruinator sau fraudulos, nu împiedica ca comerciantul să fie declarat ca în realitate este în stare de încetare de plati.

Articolul 719

În contra sentinţei care determina provizoriu la un timp anterior data încetării plăţilor, se poate face contestatiune înaintea tribunalului care a pronunţat-o, numai ca aceasta contestatiune să fie notificată în cursul celor 8 zile de la încheierea procesului-verbal de verificarea creanţelor.

Toate contestaţiunile în contra acestei sentinţe se discuta contradictoriu cu sindicul în audienta fixată pentru discutatea contestatiunilor ivite la verificarea creanţelor, şi se rezolva împreună cu dânsele prin una şi aceeaşi sentinta.

După expirarea acelui termen sau cînd sentinta care s-a pronunţat asupra contestatiunii nu mai este supusă opozitiunii sau apelului, data încetării plăţilor rămîne irevocabil determinata în privinta tuturor creditorilor.

Articolul 720

Toate actele şi opereatiunile falitului şi toate plăţile făcute de dânsul în urma sentinţei declarative de faliment sînt nule de drept.

Sînt asemenea nule, faţa cu masa creditorilor:

1) Toate actele şi înstrăinările cu titlu gratuit făcute în urma datei încetării plăţilor;

2) Plata datoriilor neajunse la scadenta facuta în urma sus zisei date, fie în bani, fie prin cesiune, vânzare, compensatiune sau altfel.

Articolul 721

Toate actele, plăţile şi înstrăinările făcute în frauda creditorilor, în orice timp ar fi fost făcute, trebuiesc să fie anulate conform dispoziţiunilor art. 975 din codicele civil.

Articolul 722

Se presum făcute în frauda creditorilor, şi în lipsa de proba contrarie se anulează faţa cu masa creditorilor, următoarele acte dacă sînt survenite în urma datei încetării plăţilor;

1) Toate actele, plăţile şi înstrăinările cu titlu oneros, cînd cel de al treilea cunoştea starea de încetare a plăţilor în care se găsea comerciantul, cu toate ca încă nu era declarat falit;

2) Actele şi contractele comutative, în care valorile date sau obligaţiunile luate de falit întrec cu mult ceea ce i s-a fost dat sau promis;

3) Plăţile datoriilor ajunse la scadenta şi exigibile, care nu au fost efectuate în bani sau cu efecte de comerţ;

4) Gajurile, anticresele şi ipotecile constituite asupra bunurilor debitorului.

Aceeaşi prezumtiune va avea loc şi pentru actele, plăţile şi instrainaraile cu orice titlu făcute în cele zece zile anterioare declaratiunii în faliment, chiar în lipsa punctelor extreme sus enunţate.

Articolul 723

Inscripţiunile ipotecare luate în virtutea unui titlu recunoscut valabil nu sînt cuprinse în dispoziţiunile articolelor precedente, numai să fie anterioare sentinţei declarative în faliment.

Articolul 724

Dacă după încetarea plăţilor şi înainte de pronunţarea sentinţei declarative în faliment, comerciantul a plătit cambiile, acţiunea pentru restituirea banilor se va putea indrepta numai în contra ultimului obligat pe cale de regres, care ar fi avut cunoştinţa de încetarea plăţilor în momentul cînd cambiala a fost trasa, sau girata.

Articolul 725

Dacă comerciantul a fost declarat falit după moartea sa, sau dacă moare după declaraţiunea în faliment, soţul, fiii şi moştenitorii săi pot să se prezinte în persoana sau prin mandatar, ca în locul defunctului, la formarea bilanţului, la cercetarea registrelor şi la procedura falimentului.

Titlul II

Despre administraţiunea falimentului

Capitolul 1

Despre persoanele însărcinate cu administraţiunea falimentului

Articolul 726

Administraţiunea falimentului se va exercita de către un sindic numit de tribunal, cu supravegherea unei delegatiuni a creditorilor, sub direcţiunea judecătorului-comisar.

Ea are de scop conservarea şi lichidarea bunurilor falitului şi repartitiunea lor între creditori.

Secţiunea I Despre sindic

Articolul 727

Sindicul se alege de tribunal dintre persoanele străine masei creditorilor, şi care să nu fie rude sau afini falitului pînă la al patrulea grad inclusiv.

Articolul 728

Camerele de comerţ, în a căror circumscriptiune se găsesc oraşe unde resede un tribunal de comerţ, sau sînt notabile prin importanţa comercială, pot forma o lista de persoanele cele mai apte pentru sarcina de sindic în falimente, deliberând cu scrutin secret.

Lista se comunică preşedintelui tribunalului comercial respectiv, şi se reinoieste la fiecare doi ani. Persoanele înscrise în lista pot fi menţinute în lista reînnoită.

Sindicii falimentelor nu încetează din funcţiunile ce li s-a conferit, cu toate ca numele lor nu mai figurează pe noua lista facuta la expirarea celor doi ani.

Articolul 729

Acolo unde exista lista indicată prin articolul precedent, sindicul trebuie să fie ales dintre persoanele cuprinse în ea, dacă tribunalul, pentru motive ce le-ar enunta în sentinta sau încheierea sa, nu va găsi cu cale sa numească o altă persoană afară din lista.

Articolul 730

După prima adunare a creditorilor arătate prin art. 703, tribunalul, vazand procesulverbal al acestei adunări, declara definitivă numirea sindicului în persoana provizoriu desemnată, sau conferă aceasta sarcina unei alte persoane.

Articolul 731

Numirea provizorie sau definitivă trebuie să fie incunostiintata imediat sindicului.

Sindicul care nu voieşte sa primească însărcinarea, trebuie să declare tribunalului refuzul sau în trei zile de la notificarea numirii.

Chiar în urma acestui termen, sindicul poate cere tribunalului să fie dispensat, însă nu poate părăsi însărcinarea pînă ce nu i se va numi un succesor, şi pînă ce nu se va fi remis acestuia patrimoniul falimentului şi contul administraţiunii sale.

Articolul 732

Dacă creditorii în adunarea în care se încheie procesul-verbal de verificarea creanţelor sau mai în urma cer ca în locul sindicului numit de tribunal să se numească un alt sindic de încrederea lor, deşi acesta nu ar figura pe lista eligibililor sau ar fi interesat în faliment, şi dacă cererea lor este sprijinita de majoritatea cerută pentru validitatea concordatului, înlocuirea trebuie să fie acordată.

Articolul 733

Tribunalul poate în orice timp sa revoce pe sindic şi sa-l înlocuiască cu o altă persoană, fie după cererea creditorilor, fie din oficiu, după ce însă mai întîi îl va fi ascultat în camera de consiliu.

Articolul 734

Sindicul în genere nu este ţinut sa dea garanţie; dar dacă mijloceste interese speciale derivând din natura patrimoniului falitului, sau din condiţiunile administraţiunii, tribunalul îi poate impune asemenea obligaţiune prin sentinta declarativă de faliment, sau printr-o alta posterioară, din oficiu sau după staruinta delegatiunii creditorilor.

Cuantumul acestei garanţii se determina de tribunal, luându-se şi avizul delegatiunii.

Articolul 735

Tribunalul este în drept a determina suma retributiunei datorită sindicului pentru munca şi serviciile sale.

Retribuţiunea nu poate consta decât într-o sumă fixată pentru toată durata falimentului, sau în o sumă determinata în proportiune de atîta la suta asupra totalităţii valorilor încasate.

Ea se va plati în rate sau în fracţiuni odată cu repartitiunile succesive de activ între creditori, şi în proportiune cu ceea ce dânşii primesc.

Secţiunea II Despre delegaţiunea creditorilor

Articolul 736

Creditorii survegheaza administraţiunea falimentului prin mijlocul unei delegatiuni a trei sau cinci din ei, numita la cea dintâi adunare ce s-a fixat prin sentinta declarativă de faliment.

Majoritatea creditorilor, a căror creanţe au fost verificate sau admise la pasiv, poate, în adunarea încheierii procesului-verbal de verificarea creanţelor, sa schimbe pe membrii delegatiunii ori pe unul din ei, sau să le sporeasca numărul de la trei la cinci.

Articolul 737

Sindicul este dator sa încunoştiinţeze imediat delegaţilor numirea lor.

Aceştia pînă în cinci zile de la comunicarea numirii lor trebuie să aleagă dintre dânşii un preşedinte, şi sa-l facă cunoscut tribunalului. Iar în caz contrariu delegaţiunea se prezidează de creditorul numit cu numărul mai mare de voturi.

Preşedintele reprezintă delegaţiunea creditorilor în relaţiunile sale cu sindicaul, cu judecatorulcomisar şi cu tribunalul; dar delegaţiunea are facultatea de a distribui îndatoririle funcţiunii sale între membrii săi pe rând, sau pentru afaceri determinate.

Dacă preşedintele este împiedicat, îi tine locul acel dintre ceilalţi delegaţi care a fost numit cu un mai mare număr de voturi.

În caz de paritate de voturi, se prefera cel mai înaintat în vîrsta.

Deciziunile delegaţilor se iau cu majoritatea absolută a voturilor.

Articolul 738

Delegaţiunea creditorilor trebuie să se adune cel puţin de doua ori pe luna, însă preşedintele poate să o convoace oricînd va crede de cuviinţă.

Articolul 739

Fiecare din membrii delegatiunii creditorilor are dreptul nelimitat sa examineze registrele şi actele privitoare la administraţiunea falimentului.

Delegaţiunea şi chiar preşedintele singur are dreptul sa asculte în orice timp pe sindic şi pe falit; are asemenea dreptul sa ceara măsurile ce va crede de cuviinţă în interesul masei creditorilor, şi chiar revocarea sindicului.

Secţiunea III Despre judecătorul-comisar

Articolul 740

Judecătorul-comisar este în special însărcinat de a dirige şi grăbi toate operaţiunile falimentului.

El ordonă măsurile urgente care sînt necesare pentru siguranţa şi conservarea bunurilor masei; numeşte, după propunerea sindicului, pe advocatii, procuratorii, experţii, mijlocitorii şi custozii de al căror serviciu ar avea nevoie în afacerile falimentului; lichidează cheltuielile, emolumentele şi despăgubirile care trebuie să se plătească persoanelor sus zise; convoca pe creditori veri de câte ori găseşte cu cale; da relatiuni tribunalului de contestaţiunile care se ivesc în faliment şi care sînt de competena comercială; şi poate propune chiar din oficiu revocarea sindicului.

Tribunalul poate oricînd sa înlocuiască pe judecătorul-comisar cu un alt judecător.

Articolul 741

Judecătorul-comisar trebuie să se pronunţe în trei zile asupra reclamaţiunilor ce i s-ar face în contra oricărei operaţiuni a sindicului, sub rezerva recursului la tribunal. Ordonanţa judecătorului-comisar este executorie provizoriu.

Cererile falitului sau ale creditorilor pentru revocarea sindicului trebuie să fie propuse judecătorului comisar. Dacă acesta nu a referit tribunalului în termen de trei zile, aceleaşi cereri pot să fie adresate direct tribunalului.

Articolul 742

Cînd din cauza de renunţare ori alt motiv este necesar să se numească unul sau mai mulţi membri ai delegatiunii creditorilor, judecătorul-comisar trebuie să îngrijească ca numirea să se facă în cea mai apropiată adunare a creditorilor, sau sa ordone de urgenta o convocare anume pentru aceasta.

Articolul 743

Judecătorul-comisar are dreptul sa asculte pe falit, comisii şi impiegatii săi, cum şi orice altă persoană, în privinta formării şi verificării bilanţului, în privinta cauzelor şi împrejurărilor falimentului, şi trebuie să transmită procurorului tribunalului informaţiunile culese.

Cu toate acestea, ascendenţii, descendenţii, fraţii şi surorirle, cum şi soţul falitului, pot să se abţină de a face vreo depozitiune.

Articolul 744

Dacă în contra falitului ascuns s-a emis mandat de arestare, sau dacă este teama ca se va emite, judecătorul-comisar poate, după cererea falitului, recunoscând printr-o ordonanţa necesitatea de a-l asculta personal, sa mijloceasca pe lîngă procuror spre a se obţine de la justiţia penală competenţa salvgardarea libertăţii lui.

Articolul 745

Dacă falitul se afla arestat, judecătorul-comisar îl poate asculta veri de câte ori va avea trebuinta, sau a-l aduce inainta sa după propunerea sindicului, sau a delegatiunii creditorilor, făcînd pentru aceasta cerere judecătorului de instrucţiune.

Capitolul 2

Despre punerea sigiliilor şi despre inventariu

Articolul 746

Îndată după declaraţiunea falimentului, sau cel mult în 24 de ore, judecătorul-comisar sau judecătorul de ocol, după delegaţiune, va proceda la punerea sigiliilor, fie în prezenta sindicului provizoriu dacă intervine, fie şi în absenta sa.

Chiar înainte de declaraţiunea falimentului, tribunalul comercial poate ordonă punerea sigiliilor din oficiu, sau după staruinta unuia sau mai multor creditori, dacă debitorul a dosit sau dacă este sustragere chiar parţială de activ.

Articolul 747

Sigiliile se vor pune pe magazine, conturi, birouri, case de bani, portofolii, registre, hârtii mobile şi pe orice efecte ale falitului.

Cînd sigiliile s-au aplicat prin mijlocirea unui judecător de ocol, el va inainta actele imediat tribunalului sau judecătorului-comisar care l-a delegat.

Articolul 748

Vestmintele, rufele şi mobilele necesare falitului şi familiei lui nu se vor pune sub sigilii, ci se vor lasă falitului cu o lista descriptivă, rezervandu-se dreptul judelui-comisar de a statua asupra reclamaţiunilor ce s-ar ivi în aceasta privinta din partea sindicului sau a delegatiunii creditorului.

Articolul 749

Obiectele a căror vânzare a fost autorizata şi cele ce serv la exerciţiul comerţului falitului, în caz cînd sindicul a fost autorizat a continua acest comerţ, nu vor fi puse sub sigilii, dacă sindicul va cere; dar vor trebui să fie imediat inventariate şi preţurile în prezenta judecătorului-comisar. Procesul-verbal constatator se va inainta tribunalului.

Articolul 750

Registrele de comerţ ale falitului, dacă sindicul o cere, nu se vor pune sub sigilii; dar vor trebui să fie parafate, încheindu-se un proces-verbal cu o descriere minuţioasă a satrii în care se găsesc.

Acest proces-verbal se va păstra de judele-comisar, iar registrele se vor remite sindicului cu obligaţie de a le depune imediat la tribunal.

Judele-comisar poate autoriza pe sindic sa păstreze el registrele sau să le ridice de la tribunal pentru a se servi cu dânsele cînd ar avea trebuinta în cursul administraţiei, determinând timpul ce va crede necesar pentru aceasta.

După expirarea acestui termen, registrele falitului trebuie să fie depuse şi sa rămînă în păstrarea grefei pînă la închiderea falimentului.

În caz însă de acuzatiune de fals, judecătorul penal va putea cere remiterea temporala a registrelor pentru trebuinţele judecaţii.

Cînd sindicul este depozitarul registrelor falitului, el e dator să le prezinte ori de câte ori i s-ar cere, spre examinare, de către judecătorul-comisar, de delegaţiunea creditorilor sau de judecătorul de instrucţiune.

Articolul 751

Cambialele şi celelalte titluri de credit cu scadenţa scurta, sau care ar fi de prezentat la acceptare, sau acelea în privinta cărora ar fi necesar a se face acte conservatorii, pot fi remise sindicului cu autorizarea judecătorului-comisar şi după o prealabilă descriere a lor, pentru ca sindicaul sa îngrijească a se face acele acte.

Judecătorul-comisar va lua de la sindic o lista subscrisă de toate actele lui încredinţate.

Articolul 752

Atunci cînd judecătorul-comisar găseşte ca inventariul bunurilor falitului se poate face într-o singura zi, el poate ordonă ca sindicul provizoriu sa procedeze imediat la facerea inventariului, fără să se pună sigiliile.

Articolul 753

În cele trei zile de la numirea sa definitivă, sindicul va cere ridicarea sigiliilor şi va proceda la inventarierea bunurilor sigiliilor şi va proceda la inventarierea inventarierea bunurilor falitului în prezenta acestuia, sau citându-l legalmente.

Articolul 754

Inventarul este scutit de formalităţile obişnuite de procedura şi de taxele de timbru şi înregistrare, şi va trebui să fie făcut în dublu oiriginal de către sindic împreună cu delegaţiunea creditorilor, sau, dacă aceasta nu este încă constituită, în prezenta a unui sau mai multor creditori, designati de tribunal sau, în caz de urgenta, de către judecătorul-comisar.

Inventarul trebuie să cuprindă descrierea întregului activ al falitului, şi să fie subscris de toţi aceia care au participat la facerea lui. Unul din originalele inventarului va trebui să fie depus în 24 de ore de la terminarea lui, la grefa tribunalului.

Sindicul se poate ajuta la facerea inventarului şi a estimatiunii bunurilor, cu o persoană experta numita de judecătorul-comisar.

Cu toate acestea, cînd împrejurările speciale ale falimentului o cer, tribunalul poate prescrie reguli şi precautiuni particulare pentru facerea inventarului.

Articolul 755

Invetarul odată terminat, sindicul trebuie să se constituie, din josul fiecăruia exemplar original, depozitar judiciar al mărfurilor, banilor, titlurilor de creanta, registrelor, hârtiilor, mobilelor şi celorlalte obiecte ale falitului, care se remit în păstrarea sa.

Banii trebuie să fie depusi la casa de depuneri şi recipisa la tribunal.

În ce se atinge de registrele şi de hârtiile falitului, în caz de acţiune penală pentru fals, se va urma conform art. 454 şi 457 şi altor dispoziţiuni relative din codicele de instrucţiune criminală.

Articolul 756

Dacă falimentul se declara în urma morţii falitului, mai înainte de a se fi făcut inventarul moştenirii sale, sau dacă falitul moare în urma declarării falimentului, dar înainte de facerea inventarului, se procedează îndată la formarea lui conform regulilor de mai sus, în prezenta moştenitorilor, sau ei legalmente citaţi.

Capitolul 3

Despre funcţiunile relative la administraţiunea falimentului

Articolul 757

Sindicul, îndată după numirea sa, trebuie să staruiasca la judecătorul-comisar sau la judecatoruln de ocol ca sa procedeze la punerea sigiliilor, dacă ele nu ar fi încă aplicate. El trebuie asemenea, după indicatiunile bilanţului, registrelor şi hârtiilor falitului, cum şi după orice alte informaţiuni ar mai putea culege, sa întocmească un tablou despre creditorii falimentului şi sa adreseze fiecăruia dintre ei o înştiinţare specială, pentru cea dintâi adunare, cu arătarea dispoziţiunilor din sentinta declarativă de faliment, privitoare la prezentarea declaraţiunilor creanţelor şi la închiderea procesului verbal de verificare.

Tabloul creditorilor, cu arătarea aproximativă a creanţelor respective, trebuie să fie depus la grefa tribunalului, şi poate fi rectificat şi completat la judecătorul-comisar, chiar înainte de verificarea creanţelor.

În caz de omisiune sau de neglijenţa în îndeplinirea indatorirei mai sus arătată, sindicul este răspunzător de daune, şi poate chiar să fie destituit din însărcinarea sa şi lipsit de parte sau de totalul salariului sau.

Articolul 758

Cînd falitul nu a prezentat bilanţul, sindicul sub controlul judecătorului-comisar şi al procurorului trebuie să-l întocmească fără întîrziere cu elementele ce a putut aduna.

Dacă bilanţul a fost prezentat de falit, sindicul trebuie să-l verifice şi să-i facă rectificările şi adăugirile ce ar crede necesare.

Bilanţul astfel făcut, verificat şi rectificat, trebuie depus la grefa tribunalului.

Articolul 759

Dacă falitul justifica ca s-a găsit în imposibilitate, fără culpa din parte-i, de a prezenta bilanţul sau registrele sale de comerţ în termenul fixat de art. 698, tribunalul poate, dacă nu are nici o indoiala ca ar fi rea credinţa, sa-l autorizeze, printr-o încheiere data în camera de consiliu, de a prezenta bilanţul într-un termen ulterior scurt; iar după expirarea şi acestui termen se vor aplica dispoziţiunile articolului precedent. În acest scop falitul poate să examineze registrele sale de comerţ la sindic sau la grefa.

Articolul 760

Sindicul trebuie să cheme pe falit înaintea sa, ca sa examineze registrele, să le recunoască conţinutul, să le certifice starea în care se afla, sa la încheie şi să le semneze în prezenta sa.

Dacă falitul nu se prezintă la invitarea facuta, va fi somat sa compare cel mult în 48 de ore înaintea judecătorului-comisar.

Falitul care se afla în stare de arestare, sau care nu a obţinut o permisiune de libertate, poate fi autorizat de judecătorul-comisar sa compare prin mandatar.

Articolul 761

Sindicul provizoriu trebuie să încaseze creanţele falitului, observând măsurile de asigurare care vor fi fost prescrise de judecătorul-comisar, şi sa dea chitanţa.

El trebuie să facă toate actele conservatoare pentru drepturile falitului în contra debitorilor săi, şi sa ia asupra bunurilor lor inscriptiuni pentru ipotecile care nu ar fi fost înscrise de falit.

Inscripţiunile se vor lua în numele masei, şi pe lîngă cerere se va alătură un certificat al grefei tribunalului de comerţ constatând numirea sindicului.

Sindicul numit definitiv continua încasarea creanţelor sub privegherea delegatiunii creditorilor.

Articolul 762

Scrisorile şi telegramele adresate falitului trebuie să fie remise sindicului, care este autorizat a le deschide şi pe unele şi pe altele; falitul poate să asiste la deschiderea lor, şi, dacă conţinutul scrisorilor şi telegramelor nu priveşte la interesele sale patrimoniale, poate să ceara predarea lor. Sindicul este dator sa păstreze secretul.

Articolul 763

Sindicul chiar provizoriu poate să fie autorizat de judecătorul-comisar sa vândă lucrurile supuse stricăciunii sau la o micşorare iminenta de valoare, cum şi acele a căror conservare ar fi costisitoare; asemenea poate fi autorizat sa continue comerţul falitului, facă acest comerţ n-ar putea fi întrerupt fără prejudiciu pentru creditori.

Formele şi condiţiunile vinderii şi sigurantele necesare pentru continuarea comerţului sînt determinate de judecătorul-comisar.

Ordonanţa este provizoriu executorie; dar este supusă recursului înaintea tribunalului încît se atingede autorizarea de a continua exerciţiul comerţului.

Articolul 764

Sindicul trebuie să lucreze personal în toate afacerile însărcinării sale, dacă nu a fost autorizat de judecătorul-comisar să se reprezinte prin alţii şi cu cheltuiala sa în unele operaţiuni determinate. El mai poate asemenea fi autorizat de judecătorul-comisar, ascultandu-se şi delegaţiunea creditorilor, atunci cînd împrejurări particulare o reclama, ca să fie ajutat sub a sa răspundere în administraţiune de una sau mai multe persoane retribuite.

El mai poate asemenea fi autorizat de judecătorul-comisar sa întrebuinţeze pe falit pentru a-i înlesni administraţiunea, şi în acest caz condiţiunile concursului dat de falit sînt determinate de judecător.

În adunarea încheierii procesului-verbal de verificarea creanţelor, creditorii trebuie să delibereze asupra continuării puterilor concedate sindicului, sau asupra modificărilor ce vor crede de cuviinţă.

Articolul 765

Judecătorul-comisar poate acorda falitului, pentru el şi familia sa, din activul falimentului ajutoarele necesare, şi să le fixeze cuantumul după propunerea sindicului, ascultandu-se şi delegaţiunea creditorilor.

Ordonanţa judecătorului-comisar este supusă recursului la tribunal.

După încheierea procesului-verbal de verificarea creanţelor, nici un ajutor nu se mai poate da falitului şi familiei sale, fără o deliberatiune a creditorilor.

Articolul 766

Banii provenind din vânzări şi din încasări, scăzându-se sumele recunoscute necesare de judecătorul-comisar pentru cheltuielile de justiţie şi de administraţie, vor trebui să fie imediat depusi la casa de depuneri, şi recipisa la tribunal. Sindicul este dator ca în trei zile de la încasare să prezinte judecătorului-comisar proba executării acestei depuneri. În caz de întîrziere, sindicul este dator dobânzi pentru sumele nedepuse.

Articolul 767

Banii depusi de sindic sau de alţii în contul falimentului nu pot fi retrasi decât în virtutea unei ordonanţe a judecătorului-comisar. Dacă sînt sechestrati, sindicul trebuie mai întîi să obţină ridicarea sechestrului.

Articolul 768

Sindicul trebuie să prezinte, la finitul fiecărei luni, delegatiunii creditorilor, un prospect sumar despre administraţiunea sa, şi un tablou despre depozitele efectuate cu actele justificative. Dacă împrejurările falimentului o reclama, judecătorul-comisar poate să prelungească acest termen pînă la trei luni.

Articolul 769

În orice faliment sindicul trebuie, în 15 zile de la primirea insaracinarii sale, sa remită judecătorului-comisar o expunere succintă a principalelor cauze şi împrejurări ale falimentului şi a caracterului ce el prezintă, cum şi un cont sumar al stării aparente a masei.

Judecătorul-comisar trebuie să privegheze îndeplinirea acestor îndatoriri, şi sa transmită imediat procurorului tribunalului expunerea şi contul sindicului, însoţite de observaţiunile sale. Dacă aceste relatiuni nu s-au prezentat în termenul sus arătat, judecătorul comisar trebuie să avizeze pe procuror, arătându-i cauzele întârzierii şi sa constranga pe sindic chiara cu pedepse pecuniare a le prezenta în cel mai scurt termen posibil.

Articolul 770

Cînd sindicul încetează din însărcinarea sa înainte de a se fi terminat lichidaţiunea activului după dispoziţiunile titlului IV, el trebuie să predea fără întîrziere succesorului sau patrimoniul şi actele falimentului, şi să-i remită contul administraţiunii sale.

Dacă facerea inventarului nu este terminată, el trebuie să intervină pentru a face să se constate predarea a tot ce el primise.

Darea socotelilor nu e definitivă pînă ce nu se va fi aprobat de creditori.

În caz de moarte sau de interdiciune a sindicului, aceste îndatoriri trec la erezii sau reprezentanţii săi.

Terminandu-se lichidarea activului, creditorii vor fi convocaţi de judecătorul comisar pentru a delibera asupra dării socotelilor de către sindic.

La adunările creditorilor în care se tratează despre darea socotelilor, trebuie să fie citat şi falitul.

Titlul III

Despre lichidaţiunea pasivului

Capitolul 1

Despre verificarea creanţelor

Articolul 771

Creditorii falitului trebuie să prezinte declaraţiunea creanţelor lor şi titlurilor din care deriva, la grefa tribunalului de comerţ, în termenul fixat de sentinta declarativă de faliment. Grefierul le da chitanţa şi formează un tablou (stat).

Articolul 772

Dacă sînt creditori care resed în ţara străină, judecătorul-comisar poate, după împrejurări, în privinta acestora, sa prelungească termenul pentru verificarea creanţelor lor şi pentru închiderea procesului-verbal de verificare. Despre acesta însă el trebuie să dea o înştiinţare specială tuturor creditorilor.

Articolul 773

Declaraţiunea creanţelor trebuie să arate numele şi pronumele, sau firma, şi domiciliul creditorului, suma datorită, drepturile de privilegiu, de gaj sau de ipoteca, şi titlul din care creanta deriva.

Ea trebuie să conţină afirmarea clara şi explicita, ca creanta este adevarata şi reală, şi trebuie să fie semnată de creditor sau de o persoană autorizata cu mandat special să facă pentru el aceasta afirmare, trebuind şi în mandat să se exprime suma creanţei.

Dacă creditorul nu domiciliază în comuna în care resede tribunalul, declaraţiunea trebuie să conţină şi alegerea de domiciliu în aceeaşi comuna; altfel toate notificaţiunile posterioare se vor face creditorului la grefa tribunalului, afişându-se şi la usa tribunalului.

Articolul 774

Creanţele se verifica de judecătorul-comisar prin confruntarea titlurilor prezentate cu registrele şi cu hârtiile falitului.

Judecătorul-comisar poate să ordone intervenirea sindicului, a delegatiunii creditorilor şi a falitului; poate încă sa ordone comparitiunea personală a creditorului sau sa-l autorizeze a compare prin mandatar, sa prescrie înfăţişarea registrelor de comerţ ale creditorului sau a unui extract dintr-ansele, şi sa asculte pe orice altă persoană care ar putea să-i dea informaţiuni sau lămuriri.

Procesul-verbal de verificarea creanţelor trebuie să enunte toate operaţiunile făcute, sa indice numele persoanelor intervenite şi sa relateze declaraţiunile lor.

Articolul 775

Creanţele necontestate şi acelea pe care judecătorul-comisar le găseşte justificate, sînt admise la pasivul falimentului. Judecătorul-comisar trebuie să facă menţiune despre aceasta în procesulverbal şi pe marginea titlurilor din care ele deriva, arătând suma pentru care fiecare creanta s-a admis.

Dacă este contestatiune sau dacă judecătorul-comisar nu găseşte ca creanta este pe deplin jusstificata, orice deciziune rămîne rezervată pînă la ziua închiderii procesului-verbal de verificatiune, şi creditorul care nu a intervenit în persoana sau prin mandatar trebuie să fie încunoştiinţat special de sindic.

Articolul 776

În ziua fixată de sentinta declarativă a falimentului pentru închiderea procesului-verbal de verificare, judecătorul-comisar, în virtutea puterilor acordate de art. 774, va proceda contradictoriu cu interesatii la examinarea tuturor creanţelor contestate, şi chiar ale acelora deja admise asupra cărora s-ar ivi vreo contestaţie.

Falitul şi creditorii, a căror creanţe au fost verificate sau numai trecute în bilanţ, pot sa asiste şi să se opună la verificările făcute sau ce sînt a se face.

Creanţele necontestate, sau acelea pe care toţi interesatii le recunosc ca justificate, sînt admise la pasivul falimentului în modul arătat în articolul precedent.

În caz de contestatiuni, dacă creanţele contestate sînt comerciale, judecătorul-comisar decide prin o singura sentinta contestaţiile care privesc acele creanţe, care prin valoarea lor nu trec peste competenţa judecătorului de ocol, cu rezerva apelului la tribunal; cat pentru celelalte creanţe, el trimite pe părţi la o audienta fixa înaintea tribunalului.

Dacă creanţele contestate sînt civile, judecătorul-comisar, oricare ar fi suma contestată, trimite pe părţi la o audienta fixa dinainte aceluiaşi tribunal, care însă le va judeca constituit civilmente.

Audienta va fi fixată pînă în 15 zile de la închiderea procesului-verbal, chiara dacă nu vor fi expirate termenele prorogate după dispoziţiunile art. 772.

Articolul 777

După închiderea procesului-verbal de verificaare, declaraţiunile creanţelor şi opoziţiunile în contra declaraţiunilor sau admiterilor de creanţe deja făcute, trebuiesc să fie notificate sindicului şi creditorilor a căror creanţe se ataca, şi să fie depuse la grefa tribunalului cu documentele pe care se întemeiază, cel puţin două zile mai înainte de audienta fixată pentru rezolvarea contestatiunilor.

În lipsa de asemenea contestatiuni, audienta trebuie să fie fixată în un termen nu mai mic de cinci şi nici mai mare de cincisprezece zile de la închiderea sus zisului proces-verbal.

Articolul 778

Tribunalul sau judecătorul de ocol, examinând toate contestaţiile deodată şi împreună, contradictorii cu sindicul şi persoanele arătate în articolele precedente, se pronunţa prin o singura sentinta, chiar dacă ar trebui să se ordone vreun act oarecare de instrucţiune în privinta uneia sau a mai multor creanţe.

Articolul 779

În toate cazurile în care nu se poate pronunţa sentinta definitivă, şi chiar dacă în privinta unei creanţe ar fi contestatiuni pendinte înainte jurisdicţiunii civile, tribunalul comercial poate să admită provizoriu pentru o sumă determinata la pasivul falimentului creanţele contestate, pentru ca în virtutea lor şase poată exercita drepturile creditorului în deliberaţiunile falimentului, cu rezerva însă a deciziunii definitive din partea judecătorului competent, asupra validităţii contestatiunii.

Tribunalul de comerţ poate suspenda deciziunea definitivă asupra admiterii unei creanţe pînă la sfîrşitul acţiunii penale privitoare la dânsa, sau al procedurii penale începute după dispoziţiile art. 707, şi în acest caz el determina asemenea dacă şi pînă la ce suma creanta să fie admisă provizoriu la pasivul falimentului.

Articolul 780

Creditorul căruia nu i se contesta decât privilegiul sau ipoteca, va fi admis provizoriu la deliberările falimentului ca creditor hirografar pînă ce acea contestatiune va fi rezolvată.

Articolul 781

Creanţele neproducatoare de dobînda şi neajunse la scadenta la data declaratiunii falimentului, vor fi admise la pasiv pentru suma lor întreaga, cu rezerva expresă însă ca plata oricărei repartitiuni parţiale sa consiste într-o sumă la care dacă i s-ar adauga interesele socotite de 6% pe an, pentru timpul cat mai ramne să curgă de la data mandatului de plată pînă la ziua scadentei creanţe, această sumă sa echivaleze cu suma cotei de repartitiune.

Articolul 782

Creanţele pentru declaraţiunea cărora s-a prelungit termenul conform art. 772, vor fi verificate în mod suplimentar la sosirea acelui termen, după dispoziţiile acestui capitol.

Articolul 783

Chiar după expirarea termenelor fixate prin articolele precedente, creditorii cunoscuţi sau necunoscuţi care nu şi-au declarat încă creanţele, pot sa fac aceasta declaraţie contradictorie cu sindicul, pînă cînd nu s-au sfîrşit repartitiunile întregului activ al falimentului.

Tribunalul va putea chiar să-i admită provizoriu la pasiv, conform dispoziţiilor precedente.

În caz de descoperire de fals, de dol, de erori esenţiale de fapt sau de descoperiri de titlu pînă aci necunoscute, se poate încă face opoziţiune contra admiterilor de creanţe deja efectiate.

Cheltuielile derivând din declaraţiunile de creanţe şi opoziţiunile tardive sînt întotdeauna în sarcina acelora care le fac.

Efectele declaraţiunilor şi opoziţiunilor tardive sînt determinate în titlul V.

Capitolul 2

Despre diferitele specii de creditori

Articolul 784

Toţi creditorii falitului au dreptul sa ia parte la deliberările falimentului, cu rezerva dispoziţiunilor care regleaza participarea creditorilor avînd ipoteca, gaj, sau alt privilegiu în repartitiunea activului şi intervenirea lor la concordat.

Secţiunea I Despre creditorii avînd gaj sau alt privilegiu asupra bunurilor mobile

Articolul 785

Sindicul poate oricînd, cu autorizarea judelui-comisar, sa retragă în profitul falimentului lucrul dat în gaj, plătind pe creditor.

Poate asemenea să facă să se ordone de judecătorul comisar vînzarea gagiului cu licitaţie publică, şi creditorului nu se va putea opune la aceasta decât numai renunţând la dreptul de a-şi obţine plata creanţei sale asupra celorlalte bunuri nesupuse gajului.

Dacă gagiul s-a vândut pe un preţ mai mare decât creanta, prisosul aparţine masei falimentului.

Articolul 786

Dispoziţiile codicelui civil privitoare la privilegiile asupra mobilelor se aplică şi în materie de faliment, cu rezerva dispoziţiunilor speciale cuprinse în acest codice şi cu modificările următoare:

1) Salariul datorat lucrătorilor intrebuintati de-a dreptul de către falit, în timpul lunii care a precedat declaraţia falimentului, se va admite între creanţele privilegiate, în acelaşi rang ca privilegiul stabilit în art. 1729 din codicele civil pentru salariile datorate oamenilor de serviciu. Salariul datorat baietilor din pravalie şi comisilor pentru cele şase luni care au precedat declararea falimentului se va admite cu acelaşi rang.

2) Privilegiul locatorului prevăzut la art. 1730 codicele civil nu se întinde asupra mărfurilor ieşite din magazine sau din locurile unde locatarul îşi exercită comertiul sau industria, sa, dacă cei de al treilea au dobîndit drepturi asupra lor, afară de cazul de sustractiune fraudulos. Privilegiul are loc şi asupra descpagubirii datorată locatorului după dispoziţiile art. 716;

3) Creanta pentru preţul neplătit al maşinilor de importanţa valoare, întrebuinţate într-o exploatare industriala, manufacturiera sau agricolă, este privilegiată în rangul indicat la numărul 5 de sub articolul 1730 codicele civil, asupra maşinilor vândute şi predate falitului în cei trei ani care au precedat declaraţia falimentului cu toate ca ar fi devenit imobile prin destinatiune. Acest privilegiu nu va avea nici un efect dacă vânzătorul, în cele trei luni de la predarea maşinilor în primirea cumpărătorului în ţara, nu va fi făcut să se transcrie actul din care rezultă vînzarea şi creanta sa, în registrul de transcriptiune imobiliară a tribunalului în jurisdicţiunea căruia s-au aşezat maşinile.

Articolul 787

Sindicul trebuie să prezinte judecătorului-comisar lista creditorilor care pretind a avea dreptul de gaj sau alt privilegiu asupra mobilelor. Contestaţiunile asupra existenţei privilegiului vor fi rezolvate după dispoziţiile art. 776 şi următoarele.

Articolul 788

Dacă preţul mobilelor supuse la un privilegiu special nu ajunge pentru plata creditorilor privilegiaţi, aceştia concura pentru rest cu creditorii hirografari la distribuirea celelalte părţi de activ.

Secţiunea II Despre creditorii privilegiaţi sau ipotecari asupra imobilelor

Articolul 789

Dacă una sau mai multe repartitiuni a preţului bunurilor mobile se face înainte de distribuirea preţului imobilelor, creditorii privilegiaţi sau ipotecari ale căror creanţe sînt verificate concura la acele repartitiuni cu întreaga lor creanta, cu rezerva deducerilor mai jos arătate.

Articolul 790

Creditorii privilegiaţi sau ipotecari care, după vînzarea imobilelor, sînt defenitiv colocati asupra imobilelor în rang util pentru totalitatea creanţelor lor, nu vor primi partea din preţul ce li se cuvine, decât deducandu-se dintr-ansa sumele ce ei au primit deja din repartiţiile masei hirografare. Sumele astfel distrase nu rămîn pentru ceilalţi creditori ipotecari, dar sînt atribuite masei hirografare şi distribuite numai ei.

Articolul 791

Dacă creditorii privilegiaţi sau ipotecari nu au fost colocati decât pentru o parte din creanţele lor asupra preţului imobilelor, drepturile lor asupra masei hirografare sînt definitiv regulate în proporţie cu sumele pentru care ai au mai rămas creditori în urma acelei colocatiuni, şi masa va fi subrogată în locul lor pentru aceea ce ei vor fi primit, după dispoziţiile art. 789, peste proporţiunea părţii creanţei necolocate.

Articolul 792

În privinta creditorilor privilegiaţi sau ipotecari care nu au fost colocati în rang util asupra preţului, sau care nu sînt plătiţi integral cu preţul imobilelor, se vor aplica dispoziţiile art. 788.

Secţiunea III Despre drepturile femeii falitului

Articolul 793

În caz de faliment al bărbatului, femeia reia imobilele dotale cu dreptul de a percepe veniturile precum şi imobilele parafernale care-i aparţineau în momentul căsătoriei, şi pe acelea pe care le-a dobîndit în timpul căsătoriei provenind din cauze juridice anterioare, sau prin efectul unei donatiuni sau succesiuni testamentare sau legitime

Articolul 794

Femeia va relua asemenea imobilele dobândite de dânsa şi în numele ei cu banii proveniţi din înstrăinarea bunurilor care-i aparţineau în momentul căsătoriei, sau care i-au parvenit în urma prin unul din modurile arătate în articolul precedent, cu condiţiune însă numai ca în contractul de achizitiune să se declara expres aceasta întrebuinţare şi ca provenienţă banilor să fie stabilită printr-un inventar sau prin orice alt act cu data certa.

Articolul 795

În toate celelalte cazuri şi oricare ar fi regimul sub care s-au căsătorit sotii, prresumtia este ca bunurile dobândite de femeia falitului aparţin bărbatului şi ca au fost plătite cu banii lui, astfel încît acele bunuri trebuiesc să fie întrunite la masa falimentului; femeia însă este admisă să facă proba contrarie.

Articolul 796

Bunurile mobile, atît dotale cat şi parafernale cuprinse în contractul de căsătorie, sau parvenite femeii în vreunul din modurile arătate în art. 793, se reiau de femeie în natura dacă identiatea lor este dovedită cu un inventar sau prin orice act cu data certa.

Dacă bunurile femeii au fost înstrăinate şi cu preţul lor s-au dobîndit alte bunuri mobile şi imobile, femeia poate exercita asupra acestora dreptul indicat în art. 794, cu condiţiune ca provenienţă banilor şi noua lor întrebuinţare să fie constatată printr-un act avînd data certa.

Toate celelalte obiecte mobile aflate în posesiunea fie a bărbatului, fie a femeii şi oricare ar fi regimul căsătoriei, se presupun ca aparţin bărbatului, afară numai dacă femeia nu va proba contrariul.

Articolul 797

Data certa a unui act, cerută de art. 794 şi 796, trebuie să fie stabilită în modurile determinate de codicele civil; dar proba achizitiunii, a posesiunii şi a înstrăinării titlurilor de credit şi acţiunilor de societăţi comerciale se va putea face şi cu registrele stabilimentelor publice, sau ale societăţilor prin acţiuni.

Articolul 798

Dreptul arătat în art. 793 şi 794 nu poate fi exercitat de femeie decât cu sarcina datoriilor şi ipotecilor de care acele bunuri au fost legalmente grevate.

Articolul 799

Dacă bărbatul era comerciant la expoca celebrarii căsătoriei, sau dacă, neavând atunci vreo profesiune determinata, a devenit comerciant în anul următor, ipoteca legală pentru dota femeii nu se întinde în nici un caz asupra bunurilor dobândite de bărbat în timpul căsătoriei prin orice alt titlu, afară de succesiune sau donatiune.

În cazurile sus zise femeia nu poate exercita nici o acţiune asupra masei falimentului pentru avantajele derivând din contractul de căsătorie, şi creditorii nu vor putea să se prevaleze de avantajele derivând din acelaşi contract în favoarea bărbatului.

Articolul 800

Dacă femeia are contra bărbatului vreo creanta derivând dintr-un contract cu titlu oneros, sau dacă ea a plătit pentru dânsul vreo datorie, creanta este presumata a fi constituită şi datoria a fi plătită cu banii bărbatului, şi femeia nu va putea exercita nici o acţiune asupra masei falimentului, decât dacă va face proba contrarie, conform dispoziţiunilor art. 795.

Femeia falitului va fi admisă la pasivul falimentului pentru preţul bunurilor sale înstrăinate în timpul căsătoriei de către bărbat, rezervandu-se însă acţiunea masei asupra sumelor ce femeia ar putea scoate conform dispoziţiilor art. 1255 din codicele civil.

Secţiunea IV Despre coobligati şi despre fidejusori

Articolul 801

Creditorul care poseda obligaţiuni subscrise, girate sau garantate solidar de către falit şi alţi coobligati, care au căzut în stare de faliment, participa la repartitiuni în toate masele şi va fi trecut cu valoarea nominală a creanţei sale pînă la deplina achitare.

Articolul 802

Nici un regres pentru dividendele plătite nu se acordă falimentelor coobligaţilor, unora contra altora; însă dacă creanta întreaga, capital şi accesorii, a fost plătită de una sau de mai multe mase coobligate, astfel ca creditorul nu mai are nici o acţiune contra celorlalte, cele dintâi vor avea drept de regres contra celui de al doilea în proportiune cu partea datoriei ce au plătit, şi cu aceea ce cădea în sarcina respectiva a fiecăruia.

Dacă toate dividendele întrunite, ce s-au atribuit creditorului în toate falimentele coobligaţilor, ar trece peste suma lui datorată, restul va fi înapoiat maselor falimentelor în proporţiunea sus arătată. Dacă însă unii din coobligati erau garanţii altora, prisosul aparţine după ordinea obligaţiunilor maselor falimentelor a acelor coobligati care au dreptul să fie garantaţi.

Articolul 803

Dacă creditorul, posesor al unor obligaţiuni solidare între falit şi alţi coobligati, a primit înainte de faliment o parte din creanta sa, el nu va putea fi trecut la masa falimentului decât scăzându-se partea primită şi conserva pentru ceea ce-i mai ramne datorat drepturile sale contra coobligaţilor sau fidejusorilor.

Coobligatul sau fidejusorul falitului care a plătit o parte din datoria solidară, va figura la masa pentru tot ce va fi plătit în descărcarea falitului; cu toate acestea creditorul conserva dreptul de a prelua, pînă la plata sa integrală, dividendul destinat coobligatului sau fidejusorelui, restrangandu-şi în acest caz acţiunile sale contra aceluiaşi coobligat su fidejusore la suma pentru care va mai fi rămas încă creditor după primirea celor două dividende.

Articolul 804

Coobligatul sau fidejusorul falitului care, pentru siguranţa acţiunii sale de regres, are asupra bunurilor acestuia un drept condiţionat de ipoteca sau de gaj, va fi cuprins în masa falimentului cu suma pentru care ipoteca sau gajul i-au fost constituite.

Dar această sumă se va confunda cu acea cerută de creditor în masa falimentului, şi prin urmare va fi computata o singură dată în calculul majorităţii cerute pentru validitatea deliberărilor creditorilor falimentului.

Preţul bunurilor ipotecate sau al gajului aparţine creditorului, deducandu-se din suma ce îi este datorată.

Articolul 805

Creditorii conserva acţiunea lor pentru totalitatea creanţelor contra coobligaţilor sau fidejusorilor falitului, chiar dacă acesta ar fi obţinut un concordat la care ar fi consimţit de bunăvoie înşişi aceşti creditori.

Titlul IV

Despre lichidarea activului

Capitolul 1

Mijloacele pentru a lichidă activul

Articolul 806

Sindicul trebuie să procedeze, sub supravegherea delegatiunii creditorilor şi sub direcţiunea judecătorului-comisar, la lichidarea activului falimentului, fie asigurând şi incasand creanţele, fie procedând la vînzarea averii mobile şi imobile, îndată după trecerea celor zece zile de la pronunţarea hotărîrii arătate în art. 778.

Dacă în acest interval a intervenit o propunere de concordat, în vederea condiţiunilor căruia s-ar crede oportun să se amâne vînzarea, sindicul va putea fi autorizat de judecătorul-comisar sa suspende acea vânzare.

Judecătorul-comisar va putea, dacă o va găsi cu cale, ca înainte de ase efectua vînzarea să facă a se estima lucrurile ce sînt de vândut prin experţi numiţi de dânsul.

Aceasta estimaţiune se va depune la grefa tribunalului.

Articolul 807

Vânzarea bunurilor este asemenea suspendată, dacă creditorii vor decide a se continua exploatarea în tot sau în parte a patrimoniului comercial al falitului, pentru timpul, în limitele şi cu condiţiunile ce ei vor trebui sa determine cu preciziune.

Aceasta deciziune nu poate fi luată decât cu o majoritate de trei pătrimi a creditorilor în număr şi în suma. Creditorii disidenti şi falitul pot face opoziţiune la tribunal, dar acesta nu va suspenda executarea deciziunii luate de creditori.

Articolul 808

Datoriile provenind din operaţiunile sindicului vor fi plătite din activul falimentului, cu preferinta asupra datoriilor anterioare; iar dacă aceste operaţiuni trag după dânsele obligaţiuni care ar trece peste activul falimentului, numai creditorii care le-au autorizat, sînt personal ţinuţi peste partea lor din activ, în limita însă a autorizaţiunii date. Ei vor contribui în proporţiunea creanţelor lor respective.

Articolul 809

În cazul prevăzut de art. 807, creditorii trebuie să fie convocaţi de judecătorul-comisar cel puţin odată pe an.

În aceste adunări sindicul va da socoteala de administraţiunea sa.

Articolul 810

Judecătorul-comisar, ascultând delegaţiunea creditorior, va putea autoriza pe sindic a transige asupra tuturor contestatiunilor care interesează masa, chiar cînd ar fi privitoare la dreptul imobiliare.

Cînd obiectul tranzactiunii are o valoare nedeterminată sau mai mare de 1.500 lei, tranzacţia va trebui să fie supusă la omologarea tribunalului comercial, dacă obiectul aparţine patrimoniului comercial, şi la acea a tribunalului civil dacă face parte din drepturile străine comerţului.

Omologarea nu va putea avea loc decât după ce falitul va fi fost ascultat sau chemat în regula.

Capitolul 2

Despre vînzarea mobilelor şi a imobilelor falitului Secţiunea I Despre vînzarea mobilelor

Articolul 811

Judecătorul-comisar, ascultând delegaţiunea creditorilor, poate autoriza pe sindic sa vândă mărfurile şi celelalte obiecte mobile ale falitului, fixând însă termenul vânzării şi prescriind dacă ea trebuie să se facă prin buna învoiala, sau cu licitaţiune, prin organul mijlocitorilor de mărfuri, prin al portareilor, sau altor funcţionari publici delegaţi pentru acesta. Aceasta autorizaţie poate fi acordată pentru cauze binecuvantate chiar înainte de a fi expirat termenul indicat la art. 806, citându-se însă prealabil falitul.

În ambele cazuri ordonanţa va fi supusă apelului la tribunal.

Articolul 812

Tribunalul, după cererea sindicului şi citând pe falit, poate autoriza pe sindic sa trateze şi sa încheie vînzarea în masa totală sau parţială a bunurilor mobile rămase nevandute şi a creanţelor neîncasate. Actul de înstrăinare trebuie să fie aprobat de delegaţiunea creditorilor şi omologat de tribunal.

Secţiunea II Despre vînzarea imobilelor

Articolul 813

De la data sentinţei declarative de faliment, nici un creditor nu va putea proceda la exproprierea silită a imobilelor, chiar dacă ar avea asupra lor un drept de privilegiu sau ipoteca; sindicul însă este dator sa provoace vînzarea lor cu formele stabilite pentru vînzarea bunurilor de minori.

Cererea de vânzare va fi facuta către tribunalul civil competent îndată după expirarea termenului prevăzut de art. 806.

Dacă la prima licitaţie nu se prezintă concurenţi, judecătorul-comisar va putea, după cererea sindicului şi cu consimţămîntul delegatiunii creditorilor şi al creditorilor ipotecari să permită vînzarea de bunăvoie, cînd ea ar prezenta un folos invederat.

Actul de vânzare trebuie să fie omologat de tribunalul civil.

Articolul 814

Dacă urmărirea era începută înainte de a se pronunţa sentinta declarativă de faliment de către un creditor avînd privilegiu sau ipoteca asupra imobilelor urmărite, sindicul trebuie, pentru ca procedura să poată fi îndeplinită fără întîrziere, sa intervină sau sa ceara a fi substituit în locul creditorului urmăritor în cazurile prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 513 şi 523 procedura civilă se aplică şi în cazul în care, afară de imobilele supuse urmăririi, falitul mai are şi alte imobile în cuprinsul jurisdicţiunii aceluiaşi tribunal.

Capitolul 3

Despre revendicatiune

Articolul 815

Pot fi revendicate rimesele în cambiale sau în alte titluri de credit neplătite încă, şi pe care falitul le poseda în natura în ziua sentinţei declarative de faliment, dacă aceste rimese au fost făcute de proprietarul lor cu simplul mandat de a face să se încaseze valoarea lor şi de a o păstra în contul sau, sau dacă ele au fost destinate de proprietarul lor pentru plati anume determinate.

Articolul 816

Pot asemenea să fie revendicate, dacă se poseda în natura, în tot sau în parte, de către falit în ziua sentinţei declarative de faliment, mărfurile care i-au fost predate cu titlul de depozit spre a fi vândute în contul proprierarului, cu rezerva însă a dispoziţiilor din acest codice relative la revendicatiunea titlurilor la purtător pierdute sau furate şi ale art. 1909 din codicele civil.

Poate asemenea să fie revendicat preţul sau parte din preţ al aceloraşi mărfuri care nu fusese plătit în bani sau altfel, nici trecut în cont curent între falit şi cumpărător.

Articolul 817

Mărfurile expediate falitului, al căror preţ el nu l-a plătit încă, pot fi revendicate dacă, în ziua declarării falimentului, nu ajunsesera încă în magazinele sale sau nu fuseseră primite la dispoziţia lui în magaziile sau locurile de depozit ori de paza ale comisionarului insaracinat să le vândă pentru contul lui.

Revendicatiunea nu este admisă dacă mărfurile înainte de sosirea lor fuseseră vândute fără frauda prin girarea facturii, a poliţei de încărcare sau a scrisorii de carat, cînd acestea sînt în ordine, sau prin remiterea acelor titluri cînd sînt la purtător.

Acela care revendica, trebuia sa despăgubească masa de sumele plătite în contul lui şi de toate anticipatiunile făcute pentru navlu sau port, pentru comision, pentru asigurări sau alte speze şi sa plătească sumele ce ar fi datorate pentru aceleaşi cauze.

Articolul 818

Vânzătorul poate să retina mărfurile vândute care n-au fost predate falitului, sau care nu i-au fost expediate lui sau unei alte persoane pentru contul sau.

Articolul 819

În cazurile prevăzute de cele doua articole precedente, sindicul, cu consimţămîntul delegatiunii creditorilor şi cu autorizarea judecătorului-comisar, va putea cere predarea mărfurilor plătind vânzătorului preţul convenit.

Articolul 820

Cererile de revendicare trebuie să fie propuse înaintea judecătorului-comisar contradictoriu cu sindicul şi cu delegaţiunea creditorilor.

Fiecare din creditori şi chiar falitul este admis să le contesteze. Dacă nu exista contestatiune sau dacă contestatiunea după valoarea lucrului revendicat este de competenţa judecătorului de ocol, revendicarea este admisă sau respinsă printr-o ordonanţa a judecătorului-comisar supusă apelului. În caz contrariu, judecătorul-comisar trebuie să trimită pe părţi la o audienta fixa înaintea tribunalului de comerţ.

Articolul 821

Cererile de revendicatiune în natura suspenda vînzarea lucrurilor revendicate, dar nu pot anula vînzările deja efectuate.

Cererile de revendicarea preţului nu au efect asupra sumelor deja distribuite înaintea lor.

Titlul V

Despre repartitiunea între creditori şi despre închiderea falimentului

Articolul 822

Sumele de bani aparţinînd falimentului, scăzând cheltuielile de justiţie şi de administraţiune şi ajutoarele acordate falitului şi familiei sale, trebuie înainte de toate să se întrebuinţeze, cu autorizarea judecătorului-comisar, la plata creditorilor cu gaj sau alt privilegiu, şi restul va fi distribuit între toţi creditorii în proportiune cu creanţele lor verificate.

În acest scop sindicul trebuie să prezinte în fiecare luna judecătorului-comisar un stat de situaţiune al falimentului şi al banilor disponibili, pentru a fi repartizaţi. Judecătorul-comisar va ordonă, de va fi loc, o repartitiune, fixând suma de distribuiit şi va îngriji ca toţi creditorii să fie avizaţi despre aceasta.

Articolul 823

Statul de repartitiune va fi format de sindic şi va deveni executoriu prin ordonanţa judecătorului-comisar.

Pentru repartizarea banilor aflaţi în depozit, sindicul va remite fiecăruia din creditori mandatul de plată după statul de repartitiune.

Plăţile se efectuează de-a dreptul de către casa.

Articolul 824

Nu se va proceda la nici o repartiziune decât rezervandu-se porţiunea corespunzătoare conform bilanţului la creanţele pentru care termenul verificării a fost prorogat, dacă aceste creanţe n-au fost încă admise la pasivul falimentului în momentul repartitiunii.

Dacă aceste creanţe n-au fost trecute în bilanţ pentru o sumă determinata, sau dacă creditorul pretinde o sumă mai mare decât cea trecută în bilanţ, judecătorul-comisar va determina suma de rezervat, cu apel la tribunal. Ordonanţa judecătorului-comisar este provizoriu executorie.

Articolul 825

Porţiunea rezervată rămîne în depozit pînă la împlinirea termenelor prorogate după dispoziţiile art. 772

Dacă creditorii pentru care termenele au fost prorogate nuau făcut sa li se verifice creanţele conform dispoziţiunilor precedente, porţiunea rezervată se va împărţi între creditorii admişi la pasiv.

Aceeaşi rezerva are loc şi pentru creanţele în privinta admiterii cărora nu s-a fost statuat definitiv.

Dacă sumele rezervate produc interese, acestea se cuvin creditorilor pentru care s-au rezervat.

În toate cazurile, depozitul este în riscul şi pe cheltuiala lor.

Articolul 826

Nici un mandat de plată nu se va emite de sindic decât numai după prezentarea titlului constitutiv al creanţei.

Sindicul va menţiona pe titlu mandatul de plată.

Dacă nu exista titlu scris, sau dacă nu este posibil a-l prezenta, judecătorul-comisar va putea autoriza plata asupra prezentării extractului după procesul-verbal de verificarea creanţelor.

Articolul 827

Creditorii care vor fi declarat tardiv creanţele lor conform dispoziţiilor art. 783, nu vor putea reclama în contra repartitiunilor activului deja făcute, nici să se opună la cele deja ordonate de judecătorul-comisar dar vor concura numai la repartitiunile următoare în proportiune cu creanta lor, şi cînd vor fi fost admişi provizoriu la pasiv în proportiune cu suma determinata de tribunal. Dacă însă ei justifica ca au fost în imposibilitate de a face declaraţiunea creanţei lor în termenele stabilite, ei vor putea fi admişi a prelua asupra activului nedistribuit încă şi dividendele ce li s-ar fi cuvenit în distributiunile anterioare.

În caz de opoziţiune tardivă în contra admiterii unei creanţe, tribunalul poate ordonă ca sumele cuvenite pentru aceasta creanta în repartitiunile următoare sau pentru partea contestată a acestei creanţe, să fie ţinute în rezerva; şi dacă în virtutea acelei opoziţiuni creanta va fi în tot sau în parte declarata inexistenta, chiar sumele pe nedrept primite în repartitiunile precedente vor trebui să fie restituite la masa.

Articolul 828

După terminarea repartitiunii sumelor provenite din averea mobiliară şi imobiliară a falitului, procedura falimentului va fi închisă; însă fiecare creditor îşi păstrează dreptul la plata restului creanţei sale.

Cu toate acestea, procedura falimentului se va redeschide cînd debitorul va face o asemenea cerere, oferind creditorilor săi de a le plati cel puţin încă o zecime din creanţele lor şi dând cauţiune pentru cheltuieli. În acest caz tribunalul va rechema la însărcinarea lor pe judecătorul-comisar şi pe sindic, sau îi va numi din nou, şi va lua toate măsurile prevăzute în dispoziţiunile precedente în privinta conservatiunii şi a administratiunii patrimoniului existent, cum şi în privinta lichidaţiunii lui, şi în privinta pasivului care ar fi survenit.

Nu se va proceda la nici o repartitiune decât numai după expirarea în privinta noilor creditori, a termenelor stabilite conform dispoziţiunilor art. 703.

Articolul 829

Dacă falitul probează ca a plătit integral în capete, interese şi cheltuieli, toate creanţele admise la faliment, el va putea obţine de la tribunal prin o sentinta ştergerea numelui sau de pe tabloul falitilor.

Aceasta dispoziţiune nu se aplică bancrutarilor frauduolsi, nici celor condamnaţi pentru fals, furt, abuz de încredere, escrocherie sau înşelăciune şi delapidare de bani publici.

Titlul VI

Despre încetarea şi suspendarea falimentului

Capitolul 1

Despre neajungerea activului

Articolul 830

Dacă operaţiunile falimentului nu vor putea continua în mod util din cauza insuficienţei activului, tribunalul, ascultând pe sindic, delegaţiunea creditorilor şi pe falit, va putea declara, chiar din oficiu, încetarea acelor operaţiuni.

Aceasta declaraţiune va reintegra pe creditori în exerciţiul drepturilor lor asupra bunurilor falitului, mentinandu-se în privinta acestuia efectele declaratiunii de faliment.

Articolul 831

Falitul şi orice interesat va putea oricînd cere tribunalului revocarea sentinţei prin care să declarat încetarea operaţiunilor falimentului plătind cheltuielile judecatei arătate în articolul precedent şi dând cauţiune pentru cheltuielile ulterioare.

Dacă revocatiunea este admisă, se va proceda conform primului aliniat al art. 828.

Capitolul 2

Despre moratoriu

Articolul 832

Dacă sentinta declarativă de faliment a fost pronunţată după cererea creditorilor sau din oficiu, falitul justificând cu probe valabile ca încetarea plăţilor a fost consecinţa unor evenimente extraordinare şi neprevăzute, sau în alt mod scauzabile, şi stabilind cu documente sau cu dare de garanţii indestulatoarae ca activul patrimoniului sau covarseste pasivul, va putea sa ceara tribunalului, în cele trei zile ce urmează după publicarea acelei sentinţe, ca să se suspende executarea ei.

Cererea nu va putea fi primită dacă falitul nu a prezentat sau nu prezintă împreună cu dânsa registrele sale de comerţ regulat ţinute, bilanţul sau comercial şi o lista nominativă de toţi creditorii săi, cu arătarea domiciliului şi a sumelor creanţelor lor.

Articolul 833

Preşedintele, verificand prezentarea registrelor, a bilanţului şi a listei creditorilor, va ordonă convocarea acestora înaintea judecătorului-comisar pentru a discuta cererea de moratoriu şi va fixa la trebuinta o zi, care să nu fie posterioară zilei primei adunări ordonată prin sentinta declarativă de faliment.

Aceasta ordonanţa se va notifica imediat sindicului şi tuturor creditorilor prin îngrijirea falitului.

Aceasta ordonanţa nu va împiedica îndeplinirea actelor decurgînd din declaraţiunea de faliment în privinta persoanei şi bunurilor falitului.

Articolul 834

Procesul-verbal al adunării trebuie să arate numele şi pronumele creditorilor care au comparut şi declaraţiunile fiecăruia dintr-ansii şi a sindicului, în privinta veracitatii şi fiinţei fiecărei creanţe, a cererii de moratoriu şi a duratei lui.

Va trebui asemenea sa arate propunerile măsurilor conservatorii necesare, modurile de lichidaţiune prin buna înţelegere, şi persoanele cărora se poate incredinta administraţiunea sau supravegherea patrimoniului falitului în timpul moratoriului.

Articolul 835

La cea dintâi audienta care va urma după ziua adunării sus zise, tribunalul va statua contradictoriu cu falitul, cu sindicul şi cu creditorii intervenienţi asupra cererii de suspensie, ţinînd mai cu seama cont de dorinţa exprimată de majoritatea creditorilor.

Dacă tribunalul găseşte aceasta cerere admisibilă, el ia următoarele măsuri:

1) Fixează termenul moratoriului, fără ca acest termen să poată trece peste şase luni;

2) Ordonă debitorului ca înăuntrul aceluiaşi termen sa producă dovada cum ca a plătit toate datoriile sale ajunse la scadenta, sau ca a obţinut de la creditori amânarea plăţii;

3) Prescrie măsurile conservatorii şi precauţiunile ce va crede necesare pentru a asigura integritatea patrimoniului debitorului;

4) Numeşte o comisiune de creditori însărcinată de a supraveghea administraţiunea şi lichidarea patrimoniului căzut în faliment.

Suspendarea procedurii comerciale a falimentului nu împiedica cursul urmăririi penale.

Articolul 836

Debitorul care a obţinut moratoriul, are dreptul sa procedeze la lichidaţiunea voluntara a activului falimentului sau şi la stingerea pasivului cu concursul comisiunii creditorilor sus numita şi sub direcţiunea judecătorului-comisar.

Regulile speciale ale lichidaţiunii şi autorizaţiunile de a vinde, de a constitui ipoteci sau gajuri, de a lua bani împrumut, de a transige, de a incasa bani sau a face plati, sau de a face alte acte strict necesare în scopul lichidării, trebuie să fie prescrise de tribunal prin sentinta care acorda moratoriul sau prin alte sentinţe ulterioare, ascultandu-se şi comisiunea lichidatoare.

Articolul 837

În timpul moratoriului, nici un act de urmărire nu se va putea întreprinde sau continua contra debitorului, şi nici o acţiune nu se va putea intenta sau continua contra lui, dacă nu rezultă din fapte posterioare acordării moratoriului.

Moratoriul nu are efect în privinta creanţelor Statului provenind din contribuţiuni, nici în privinta drepturilor creditorilor avînd ipoteca, gaj sau alt privilegiu.

Articolul 838

Dacă în timpul moratoriului intervine o înţelegere de bunăvoie cu toţi creditorii, relaţiunile ulterioare între aceştia şi debitor se regulează conform acelei convenţiuni.

Învoiala se poate de asemenea stipula în mod valabil numai cu majoritatea creditorilor care ar reprezenta cel puţin trei pătrimi din pasiv, cu condiţiune numai ca creditorii care au consimţit sa ia asuprale împreună cu debitorul consecinţele oricărui litigiu cu creditorii disidenti şi la trebuinta obligaţiunea plăţii integrale a creanţelor lor.

În ambele aceste cazuri, dacă declaraţiunea de faliment intervenise deja, învoiala trebuie să fie omologata de tribunal şi produce efectele concordatului întrucât priveşte închiderea falimentului.

Articolul 839

Dacă cererea de moratoriu nu este admisă, tribunalul, dacă este necesar, fixează prin aceeaşi sentinta noi termene pentru verificarea creanţelor.

Dacă după acordarea moratoriului se descopăr, în timpul duratei sale, datorii nedeclarate de falit, sau neexistenta unora din creanţele declarate, sau dacă acesta nu îndeplineşte obligaţiunile care i-au fost impuse în privinta administraţiunii şi lichidării patrimoniului sau, sau dacă s-a făcut culpabil de fapte de dol ori rea credinţa, sau dacă activul sau nu mai oferă speranta plăţii integrale a datoriilor sale, tribunalul va putea revoca chiar din oficiul moratoriul, şi prescrie măsurile necesare pentru continuarea procedurii falimentului.

Articolul 840

Chiar înaintea declaratiunii de faliment, comerciantul va putea cere un moratoriu, njumai să fie în stare a justifica concursul condiţiunilor prescrise de art. 832, depunând la grefa tribunalului documentele acolo arătate şi suma necesară pentru cheltuieli.

Dacă justificările prezentate se găsesc suficiente, tribunalul, ascultând pe reclamant în camera de consiliu, va putea ordonă convocarea creditorilor în cel mai scurt termen posibil, fără a trece peste 15 zile, şi prescrie măsurile privizorii ce le va crede necesare, insarcinand pe judecător cu direcţiunea executării.

Sentinta va fi notificată procurorului tribunalului în scopul indicat la art. 707.

Acest moratoriu se regulează prin dispoziţiunile acestui capitol, care nu ar fi incompatibile cu dânsul.

Dacă tribunalul găseşte ca cererea nu e nejustificată, sau dacă se iveşte unul din cazurile prevăzute în articolul precedent, se paseste fără întîrziere la declararea de faliment.

Articolul 841

Ori de câte ori s-a acordat un moratoriu, dacă în cursul duratei lui se dovedeşte a se fi plătit creditorilor anteriori o parte considerabila din creanţele lor, sau dacă mijlocesc împrejurări speciale, tribunalul va putea, intervenind un vot favorabil al majorităţii creditorilor, care ar reprezenta cel puţin jumătate din restul pasivului, sa acorde un al doilea moratoriu pentru un termen care asemenea nu va trece peste şase luni.

Articolul 842

Documentele şi celelalte mijloace de probaţiune, avînd de scop a lumina judecata tribunalului asupra cererii de moratoriu, pot să fie prezentate fără a fi necesar de a le investi cu formalităţile prescrise de legi pentru timbru de înregistrare.

Capitolul 3

Despre concordat

Articolul 843

În orice stare a procedurii falimentului se poate încheia concordat între falit şi creditorii săi, data toţi consimt la aceastsa.

Sindicul este dator a depune toate silintele pentru încheierea concordatului.

În concortat se poate conveni încetarea sau suspendarea procesului comercial al falimentului, dar nu se poate împiedica continuarea instrucţiunii penale.

Articolul 844

Dacă nu s-a obţinut un concordat prin consimţămîntul tuturor creditorilor, falitul, sindicul, delegaţiunea creditorilor, sau un număr de creditori reprezentând cel puţin a patra parte a pasivului, pot cere oricînd judecătorului-comisar o convocare a creditorilor pentru a li se propune un concordat.

Ordonanţa de convocare trebuie să fie notificată creditorilor, sindicului şi falitului.

Propunerea concordatului nu suspenda actele întreprinse pentru lichidarea falimentului, cu rezerva dispoziţiunii primului alineat al art. 806.

Articolul 845

În adunarea pentru concordat, falitul trebuie să se prezinte în persoana; dar poate să fie autorizat pentru juste motive de către judecătorul-comisar să se reprezinte printr-o altă persoană.

Sindicul trebuie să prezinte adunării o relatiune scrisă în privinta stării falimentului, a îndeplinirii formalităţilor, a operaţiunilor ce au avut loc şi în special în privinta mijloacelor întrebuinţate pentru a provoca încheierea concordatului, în privinta obstacolelor intampinate şi a măsurilor ce crede necesare pentru a înlesni acea încheiere. Relaţiunea trebuie să fie subscrisă de sindic şi prezentată judecatoruluicomisar.

Procesul-verbal al adunării va menţiona tot ce s-a deliberat şi decis într-ansa.

Articolul 846

Concordatul nu se poate face decât cu primirea majorităţii tuturor creditorilor, ale căror creanţe au fost verificate sau admise provizoriu cu condiţiunea ca creditorii aderenti sa reprezinte cele trei pătrimi din totalitatea acelor creanţe; altfel concordatul e nul.

Variaţiunile în numărul creditorilor şi în suma creanţelor derivând din sentinta arătată în art. 778, nu au influenţa asupra validităţii concordatului încheiat cu majoritatea sus zisa.

Articolul 847

Pentru formarea majorităţii cerute pentru validitatea concordatului nu se tine socoteala de creanţele cu ipoteca, gaj sau alt privilegiu, dacă creditorii nu renunţa la ipoteca, gaj sau alt privilegiu, dacă creditorii nu renunţa la ipoteca sau privilegiul lor.

Renunţarea poate asemenea să se refere la o parte din creanta şi la accesorii, numai ca suma, în capital şi accesorii pentru carae ea are loc, să fie determinata, şi ca această sumă sa nu fie inferioară la a treia parte din creanta întreaga.

Votul dat fără nici o declaraţiune de renunţare limitată implica de drept renunţarea la ipoteca sau la privilegiu pentru întreaga creanta.

Efectele renunţării încetează de drept dacă concordatul nu are loc sau se anulează în urma.

Deciziunile celorlalţi creditori nu pot vătăma drepturile creditorilor ipotecari sau privilegiaţi.

Articolul 848

Concordatul trebuie să fie subscris în aceeaşi daunare în care a fost consimţit.

Dacă concordatul s-a primit numai de majoritatea în număr a creditorilor prezenţi sau de majoritatea celor trei pătrimi a sumei totale a creanţelor, şi chiar cînd nu s-ar fi întocmit nici una nici cealaltă din aceste majorităţi, dar dacă concordatul a fost primit de un număr însemnat de creditori, judecătorul-comisar poate, dacă creditorii aderenti nu declara ca îşi retrag consimţămîntul, sa amâne deliberatiunea la o alta adunare, sau sa fixeze un termen pentru culegerea şi altor adeziuni.

În caz de vreo schimbare în condiţiunile concordatului, adeziunile date în prima adunare rămîn fără efect.

Creditorii au dreptul sa ia notite în cancelarie după procesele-verbale ale adunării.

Articolul 849

Concordatul va trebui să fie omologat de tribunal după cererea părţii celei mai diligente.

Creditorii care n-au consimţit sau n-au intervenit, vor putea face opoziţiune în termen de 8 zile de la închiderea procesului-verbal sau de la expirarea termenului concedat de judecătorul-comisar.

Cererea de opoziţiune va fi motivată şi va trebui să fie notificată sindicului şi falitului deodată cu citaţiunea pentru audienta fixa înaintea tribunalului.

Dacă termenul sus zis a trecut fără să se fi făcut vreo opoziţiune, tribunalul statuează în camera de consiliu asupra omologatiunii:

În caz contrariu, tribunalul se va pronunţa asupra opoziţiunilor şi asupra omologatiuni prin una şi aceeaşi sentinta.

Dacă opoziţiunea este respinsă, tribunalul sau curtea de apel va putea odată cu respingerea opoziţiei condamna pe oponent la o amenda de la 100 pînă la 5.000 lei, cînd opoziţia sa va fi fost facuta cu rea credinţa şi în scopul invederat numai de a se întârzia execuţiunea concordatului.

Articolul 850

Dacă judecată vreunei opoziţiuni depinde de rezolvarea unor chestiuni care, din cauza materiei, nu ar fi de competenţa tribunalului de comerţ, acest tribunal nu se va putea pronunţa decât după rezolvarea acestor chestiuni; însă va trebui sa fixeze un termen scurt înlăuntrul căruia creditorul oponent va fi obligat sa pornească judecata înaintea autorităţii competinte şi să justifice ca a făcut aceasta, cu desteptare ca în caz contrariu se va urma judecata asupra celorlalte opoziţiuni fără a se mai lua în consideratiune pretentiunile sale.

Articolul 851

Dacă prin concordat s-a consimţit ipoteci pentru garantarea celor interesaţi, tribunalul, pronunţând omologarea concordatului, va trebui sa fixeze un termen scurt pentru luarea inscripţiunilor ipotecare.

Omologarea nu produce efect decât din ziua luării inscripţiunilor.

Articolul 852

Cînd, după circumstanţele falimentului şi după condiţiunile concordatului, se vede ca falitul ar merita un tratament special, hotărîrea de omologare mai poate ordonă ca, după completa îndeplinire a obligaţiunilor luate prin concordat, numele debitorului să fie sters din tabloul falitilor; se mai poate asemenea declara printr-ansa ca prin efectul îndeplinirii aceloraşi obligaţiuni va ramanea revocată sentinta declarativă de faliment, chiar în privinta urmaririii penale.

Îndeplinirea obligaţiunilor sus zise se constata prin o sentinta pronunţată de acelaşi tribunal.

Articolul 853

Omologarea face concordatul obligatoriu pentru toţi creditorii trecuţi sau netrecuti în bilanţ, a căror creanţe sînt sau nu verificate şi chiar pentru creditorii care au reşedinţa afară din tar , şi pentru aceia care au fost admişi provizoriu la pasiv, oricare ar fi suma definitiv lichidată în favoarea lor.

Articolul 854

Îndată ce sentinta de omologarea concordatului nu va mai fi supusă opozitiunii sau apelului, încetează starea de faliment şi totodată încetează funcţiunile sindicului şi ale delegatiunii creditorilor, cu rezerva însă a dispoziţiunilor articolelor următoare:

Sindicul va trebui sa dea cont falitului de administraţia sa, care contz va fi discutat şi încheiat în prezenta judecătorului-comisar şi va remite falitului toate bunurile sale, registrele, hârtiile şi orice alte efecte, luînd descărcare, conformându-se condiţiunilor şi precautiunilor stabilite prin concordat.

Judecătorul-comisar va încheia despre toate proces-verbal şi funcţiunile sale încetează.

Tribunalul va judeca contestaţiunile ivite.

Articolul 855

Concordatul deşi omologat va putea să fie anulat de tribunal după cererea sindicului sau a oricărui creditor, după ce va asculta contradictorii pe sindic şi pe falit, dacă se descoperă după omologare ca s-a exagerat în mod fraudulos pasivul sau ca s-a disimulat o parte importanţa din activ. Aceasta anulare liberează de drept garanţiile date pentru concordat.

Nici o alta acţiune de nulitate în contra concordatului nu se admite în urma omologării.

Articolul 856

Dacă falitul nu îndeplineşte condiţiunile concordatului, majoritatea creditorilor care au luat parte la deliberatiuni şi care n-au fost îndestulaţi cu sumele cuvenite prin concordat, va putea cere rezilierea lui.

Majoritatea se va determina după dispoziţiunile art. 846.

Cererea se va propune înaintea tribunalului în numele zisilor creditori de către sindic sau de către creditori insesi, citându-se sindicul contradictoriu cu falitul şi cu fidejusori, dacă sînt.

Rezilierea concordatului va putea fi cerută în mod individual, dar numai în propriul lor interes, de unul sau mai mulţi creditori care nu vor fi fost îndestulaţi în tot sau în parte de sumele venite la scadenta ce li se cuvenea în virtutea concordatului. În asemenea caz, aceşti creditori reintra în întregimea drepturilor lor faţa cu falitul, dar nu vor putea cere restul sumelor promise prin concordat, decât după expirarea termenelor fixate pentru plata ultimelor rate. Rezilierea concordatului nu liberează pe fidejusori, nici face sa înceteze ipotecile şi celelalte garanţii constituite printr-ansul.

Articolul 857

Asupra prezentării sentinţei care anulează sau reziliază concordatul, tribunalul va proceda conform dispoziţiunilor primului aliniat al art. 828.

Actele făcute de falit în urma omologării concordatului şi mai înainte de anularea sau rezilierea lui, nu vor putea fi declarate nule decât numai dacă vor fi fost făcute în frauda drepturilor creditorilor.

Articolul 858

Creditorii anteriori concordatului reintra în întregimea drepturilor lor numai faţa cu falitul, dar nu vor putea participa la masa falimentului decât numai în proporţiunile următoare.

Dacă nu au primit nici o parte din dividend, participa pentru totalitatea creanţelor lor.

Dacă au primit o parte, participa numai pentru porţiunea creanţei primitive corespunzătoare cu porţiunea de dividend promisa şi neprimită.

Dispoziţiunile acestui articol se aplică şi în cazul cînd un al doilea faliment va fi fost declarat, fără ca falimentul anterior sa fi fost anulat sau reziliat.

Titlul VII

Dispoziţiuni privitoare la falimentul societăţilor comerciale

Articolul 859

Falimentul unei societăţi comerciale se declara de tribunalul comercial din jurisdicţiunea căruia societatea îşi are sediul ei.

Articolul 860

Falimentul unei societăţi în nume colectiv sau în comandită produce şi falimentul soţilor ilimitat responsabili.

Tribunalul va declara prin aceeaşi sentinta falimantul societăţii şi al soţilor; va arta numele, pronumele şi domiciliul acestora şi va numi un gsingur judecător-comisar şi un singur sindic.

Cu toate acestea, patrimoniul societăţii va fi ţinut deosebit de acel al fiecărui soţ atît la formarea inventarului cat şi în operaţiunile administraţiunii şi ale lichidaţiunii activului şi pasivului.

Numai creditorii societăţii iau parte la deliberaţiunile care interesează patrimoniul social, dar ei concura cu creditorii fiecărui soţ la deliberaţiunile care interesează patrimoniul individual al fiecărui soţ căzut în faliment.

Sentinta declarativă de faliment produce pentru toţi sotii faliţi efectele arătate în titlul I al acestei cărţi.

Articolul 861

Falimentul unui sau mai multor soţi nu trage după sine falimentul societăţii.

Falimentul tuturor soţilor ilimitat responsabili în societăţile în nume colectiv sau în comandită nu trage după sine falimentul societăţii, dacă aceasta nu se afla în stare de încetare de plati.

Articolul 862

În caz de faliment al unei societăţi în comandită prin acţiuni sau anonima, actele de procedura se fac contra administratorilor, directorilor şi lichidatorilor. Ei sînt ţinuţi sa compare înaintea judecătorului-comisar, a sindicului şi a delegatiunii creditorilor ori de câte ori ar fi chemaţi, şi în special a procura informaţiunile necesare pentru formarea şi verificarea bilanţului şi pentru descoperirea cauzelor şi împrejurărilor falimentului. Ei vor trebui să fie ascultaţi ca reprezentanţi legali ai societăţii falite în toate cazurile în care legea prescrie ca falitul să fie ascultat.

Articolul 863

Creditorii particulari ai unui soţ nu sînt admişi la pasivul falimentului societăţii. Ei nu au drept decât asupra a ceea ce va mai ramanea soţului după indestularea creditorilor societăţii, exceptându-se drepturile derivând din privilegiu sau ipoteca.

Asociaţii în participaţiune ai comerciantului falit nu sînt admişi la pasivul falimentului, decât numai pentru acea parte a capitalului adus de dânşii pe care vor putea-o proba că nu a fost absorbită de partea pierderilor ce cad în cauza lor.

Articolul 864

Dacă societatea falita a emis obligaţiuni la purtător, posesorii acestor obligaţiuni vor fi admişi la pasivul falimentului în raport cu valoarea de emisiune a obligaţiunilor, scăzându-se ceea ce li se va fi plătit cu titlul de amortisment sau de ramburs asupra capitalului de fiecare obligaţiune.

Articolul 865

Dacă sotii cu responsabilitate limitată în societăţile anonime sau în comandită nu efectuase încă în momentul declaratiunii falimentului vărsămintele părţilor luate asupra-le, sindicul poate fi autorizat să le ceara vărsămintele ulterioare a căror necesitate va fi recunoscută la tribunal.

Articolul 866

În falimentul unei societăţi anonime, care nu se găseşte în stare de lichidaţiune, concordatul poate avea de obiect lcontinuarea sau cedarea întreprinderii sociale, şi în asemenea caz el trebuie să determine condiţiunile exploatării ulterioare.

Articolul 867

În societăţile în nume colectiv şi în comandită, creditorii pot consimţi un concordat chiar în favoarea unuia sau mai multora dintre sotii cu responsabilitate limitată.

În acest caz tot activul social se va supune administraţiunii şi operaţiunilor sindicului. Numai bunurile particulare ale soţului căruia i s-a acordat concordatul sînt excluse şi nici o parte a activului social nu va putea fi întrebuinţată pentru plata obligaţiunilor derivând din concordat.

Soţul care a obţinut un concordat particular este liberat de obligaţiunea solidară către creditorii societăţii; dar pentru ca să obţină sentinta indicată în art. 829, el trebuie să probeze ca toate datoriile societăţii falite au fost plătite; capete, interese şi cheltuieli.

Titlul VIII

Despre infracţiuni penale în materie de faliment

Articolul 868

Acţiunea penală pentru infracţiunile cuprinse în acest titlu este de ordine publică.

Ea poate fi pusă în mişcare chiar înainte de declaraţiunea de faliment, cînd încetarea plăţilor este însoţită de faptul de dosire, de ascundere, de închiderea magazinelor, de darea la o parte, sustragerea sau imputinarea frauduloasă a patrimoniului în dăuna creditorilor.

În aceste cazuri, procurorul tribunalului trebuie să comunice îndată încetarea plăţilor preşedintelui tribunalului comercial pentru îndeplinirea dispoziţiunilor titlului I al acestei cărţi.

Capitolul 1

Despre bancruta

Articolul 869

Este culpabil de bancruta simpla comerciantul care a încetat plăţile şi care se găseşte intrunul din cazurile următoare:

1) Dacă cheltuielile sale personale sau acelea ale familiei sale au fost prea mari în raport cu starea sau condiţiunea sa economică;

2) Dacă a pierdut o mare parte din patrimoniul sau în operaţiuni curat de noroc, sau manifest imprudente;

3) Dacă, în scopul de a-şi întârzia falimentul, a făcut cumpărări cu intenţiunea urmată de fapt de a revinde lucrurile cumpărate cu preţuri sub valoarea lor curenta, sau dacă a avut recurs la împrumuturi, girare de efecte sau alte mijloace ruinătoare pentru a-şi procura fonduri;

4) Dacă în urma încetării plăţilor a plătit pe vreun creditor în detrimentul masei;

5) Dacă n-a ţinut în mod regulat registrele prescrise de lege sau cel puţin registrul jurnal încheiat şi vizat conform art. 27.

Articolul 870

Este asemenea culpabil de bancruta simpla comerciantul care a încetat plăţile şi care se găseşte în vreunul din cazurile următoare;

1) Dacă nu a făcut în mod exact inventarul anual sau dacă registrele şi inventarele sale sînt incomplete sau neregulat ţinute, sau nu dau seama de adevarata stare a activului şi pasivului sau, chiar cînd n-ar fi frauda;

2) Dacă avînd contract de căsătorie, nu s-a conformat dispoziţiunilor art. 19 şi 20;

3) Dacă în cele trei zile de la încetarea plăţilor nu a făcut declaraţiunea prescrisă de art. 699, sau dacă, fiind vorba de falimentul unei societăţi, declaraţiunea facuta nu arata numele tuturor soţilor solidari;

4) Dacă, fără împiedicare legitima, nu s-a prezentat în persoana înaintea judecătorului-comisar, a delegatiunii creditorilor sau a sindicului, în cazurile şi în termenele prescrise, şi dacă prezentându-li-se le-a dat informaţiuni false, sau dacă, după ce au obţinut o permisiune de libertate nu s-a supus ordinului de a se prezenta, sau dacă s-a departat fără permisiune de la domiciliul sau în timpul falimentului;

5) Dacă nu a îndeplinit obligaţiunile luate într-un concordat obţinut într-un faliment anterior.

Articolul 871

Oricine exercitând obişnuit profesiunea de mijlocitor va fi căzut în faliment, e culpabil de bancruta simpla.

Articolul 872

E culpabil de bancruta simpla comerciantul care, chiar înainte de declaraţiunea de faliment şi numai pentru a-şi facilita obţinerea unui moratoriu, şi-a atribuit cu buna ştiinţa şi în contra adevărului o parte din activ, sau a simulat datorii neexistente pentru a face sa intervină în adunări creditori în tot sau în parte fictivi.

Articolul 873

E culpabil de bancruta frauduloasă, comerciantul falit care a sustras sau falsificat registrele sale, distras, tăinuit sau disimulat o parte din activul sau, şi comerciantul care, într-un alt scop decât cel indicat în articolul precedent, a înfăţişat datorii neexistente; sau care în registre, în scripte sau în acte autentice ori private, sau în bilanţ, s-a dat în mod fraudulos dator de sume ce nu datora.

Mai pot fi declaraţi bancrutari frauduloşi comercianţii care, înainte de declararea în faliment, vor fi înstrăinat o parte însemnată din maarfuri sau activ, pe preţuri reduse şi mai scăzute decât costul lor, în scopul fraudulos de a frustra pe creditori.

Articolul 874

Delictele de bancruta simpla sa pedepsesc cu închisoarea de la şase luni pînă la doi ani. În cazurile prevăzute de art. 870, pedeapsa poate să fie scăzută pînă la o luna.

Dacă tribunalul, prin sentinta de omologare a concordatului, declara, conform dispoziţiunilor art. 852, ca sentinta declarativă de faliment este revocată, urmărirea penală pentru bancruta simpla rămîne suspendată, şi prin completa îndeplinire a obligaţiunilor luate prin concordat se stinge şi acţiunea penală.

Bancruta frauduloasă se va pedepsi cu maximul închisorii corecţionale şi cu interdictiunea pe timp mărginit.

Contra acelora ce vor fi exercitat obişnuit profesiunea de mijlocitori, judecata, în caz de faliment, va aplica totdeauna maximul pedepseor prescrise în acest articol.

Cel ce este condamnat pentru faptul de bancruta va putea fi, osebit de aceasta, declarat incapabil de a exercita profesiunea de comerciant şi nu va mai putea avea intrare în localurile de bursa.

Capitolul 2

Despre delictele altor persoane decât falitul, fără complicitate în bancruta

Articolul 875

Prepusul sau reprezentantul comerciantului falit care în gestiunea lui încredinţată s-a făcut culpabil de vreunul din faptele indicate la No. 2, 3, 4 şi 5 din art. 869 şi la No. 1 din art. 870, va fi pedepsit conform dispoziţiunii primei părţi a art. 874

Dacă s-a făcut culpabil de vreunul din faptele arătate la art. 873, el va fi pedepsit conform alin. 2 din acelaşi articol.

Articolul 876

În caz de faliment a unei societăţi în comandită, prin acţiuni sau anonima, administratorii şi directorii ei vor fi pedepsiţi după dispoziţiunile I-ei părţi a art. 874, dacă falimentul a provenit din culpa lor, sau dacă nu au fost îndeplinite dispoziţiunile articolelor 92, 93, 95, 96, 101, 142, 146, 147, 148, 157, 168, 173, 174, 175, 178, 179, 182, 183 şi 184, sau dacă sînt culpabili de vreunul din faptele arătate la No. 2, 3, 4 şi 5 a art. 869 şi la No. 1, 3, 4 a art. 870:

Ei se vor pedepsi după aliniatul al 2-lea al art. 874, dacă sînt culpabili de vreunul din faptele indicate la art. 873.

Asemenea şi:

1) Dacă au omis cu dol de a publică contractul social şi schimbările ulterioare în modurile prescrise de lege;

2) Dacă au arătat în mod fals capitalul subscris sau vărsat;

3) Dacă au distribuit societarilor dividende evident fictive şi cu chipul acesta au micşorat capitalul social;

4) Dacă cu dol au făcut preluări mai mari decât cele permise prin actul social;

5) Dacă au ocazionat cu dol sau prin mijlociri de operaţiuni doloase falimentul societăţii.

Articolul 877

Sindicul falimentului care se va fi făcut culpabil de malversatiuni în administraţiunea sa, se va pedepsi cu maximul închisorii; iar dacă paguba cauzată este mica, închisoarea se va putea reduce pînă la trei luni.

Dacă sindicul nu s-a făcut culpabil decât de neglijenţa, el va fi pedepsit cu închisoare de la o luna la un an şi cu amendă pînă la 300 lei. Aceste pedepse se pot aplica şi separats, după împrejurări.

Dispoziţiunile acestui articol se vor aplica asemenea auxiliarilor şi celor însărcinaţi de către sindic cu executarea operaţiunilor falimentului.

Articolul 878

Se vor pedepsi cu maximul închisorii cei care, deşi n-ar fi complici în bancruta, se vor dovedi culpabili;

1) Ca într-un faliment, cu buna ştiinţa au distras, tăinuit sau disimulat prin declaraţiuni publice sau private bunuri mobile sau imobile de ale falitului;

2) Ca în mod fraudulos au produs în faliment creanţe simulate în numele lor propriu, sau prin persoane interpuse;

3) Ca au săvârşit vreunul din faptele arătate în art. 873, exercitând comerţul sub numele altuia sau sub nume simulat. Aceeaşi pedeapsa se va aplica şi comerciantului care şi-a prestat numele.

Ascendenţii, descendenţii, afinii şi soţul falitului, care cu ştiinţa vor fi distras sau tăinuit valori sau alte lucruri aparţinînd falimentul, se vor pedepsi cu închisoare corecţională.

Articolul 879

Creditorul care va fi stipulat cu falitul sau cu altă persoană avantaje în folosul sau propriu pentru votul sau în deliberările falimentului, sau în cererea de moratoriu, sau acela care prin alte moduri decât cele prevăzute în art. 873 îşi mva fi procurat avantaje în sarcina activului falimentului, se va pedepsi cu închisoare pînă la un an şi cu amendă pînă la 2.000 lei.

Închisoarea se poate întinde pînă la doi ani, dacă creditorul este membru al delegatiunii de supraveghere.

Articolul 880

În cazurile prevăzute de cele doua articole precedente, sentinta penală de condamnare va sa ordone:

1) Reintegrarea, dacă este cazul, la masa creditorilor a bunurilor sau valorilor sustrase şi restituirea celor în drept a sumelor ce creditorul primise fără sa îi fi datorat;

2) Despăgubirea daunelor pentru sumele câte s-au constatat, cu rezerva despăgubirei şi a altor daune mai mari dacă s-ar dovedi în urma;

3) Anularea în privinta tuturor şi chiar a falitului, a conventiunilor particulare ce vor fi fost încheiate pentru a procura creditorilor avantajele menţionate în articolul precedent.

Dacă cererile pentru obiectele sus indicate nu au fost propuse în instanţa penală, sau dacă fiind propuse a intervenit o ordonanţa de neurmărire, sau o sentinta absolutorie, acele cereri vor putea fi în urma introduse şi judecate înaintea tribunalului de comerţ.

Cartea IV Despre exerciţiul acţiunilor comerciale şi despre durata lor

Titlul I

Despre exerciţiul acţiunilor comerciale

Capitolul 1

Dispoziţii generale

Articolul 881

Exerciţiul acţiunilor comerciale se regulează de codicele de procedura civilă, afară de dispoziţiile codicelui de faţa.

Articolul 882

Aparţine jurisdicţiunii comerciale a judeca:

I) Toate contestaţiunile relative la fapte de comerţ între orice persoane;

II) Acţiunile de revocare sau de confirmare a sechestrului unei nave, chiar cînd ar fi înfiinţat în temeiul unei creanţe civile;

III) Acţiunile contra capitanilor de nave, contra prepuşilor sau reprezentanţilor, contra comisilor călători de comerţ şi contra comisilor de negot, derivate din faptele de comerţ cu care sînt însărcinaţi; precum de asemenea şi în aceleaşi limite acţiunile acestor persoane contra patronilor lor;

IV) Contestaţiunile dintre calfi sau ucenici, băieţi şi servitori de magazine, comisionari de strada şi lucrători cu ziua, luna sau anul, cu comerciantul sau şeful unei întreprinderi comerciale, pentru îndeplinirea sarciviului la care ei s-au obligat, sau pentru plata de salariu ori alta lucrare;

V) Acţiunile pasagerului contra căpitanului sau armatorului unei nave, precum şi acţiunile acestora contra pasagerilor;

VI) Acţiunile întreprinzătorului de spectacole publice contra artiştilor teatrali, precum şi acţiunile acestora contra întreprinzătorului;

VII) Contestaţiunile relative la vînzarea cu licitaţiune a mărfurilor sau produselor depuse în magazine generale, docuri ori intrepozite;

VIII) Tot ce priveşte la falimente după dispoziţiunile cărţii III din acest codice;

IX) Contestaţiunile privitoare la calitatea de comerciant sau la existenta unei societăţi comerciale.

Articolul 883

Acţiunile aparţinînd jurisdicţiei comerciale se vor judeca în prima instanţa, pînă la valoarea de 1.500 lei, capital şi interese de judecătoriile de ocoale, cu drept de apel la tribunalul comercial, în cuprinsul căruia se afla.

Articolul 884

Dacă înaintea unui tribunal comercial se ridica un incident civil, acelaşi tribunal este competent a statua şi asupra incidentului, afară de cazul cînd contestatiunea incidenţa ar purta asupra filiaţiunii, asupra calităţii de erede, sau asupra unui drept de proprietate sau servitute imobiliară. În aceste cazuri, tribunalul comercial va trimite pe părţi pentru judecarea incidentului înaintea tribunalului civil competent, sau îl va judeca însuşi fără asistenţa membrilor comerciali, dacă e de competenţa tribunalului civil local.

În toate cazurile în care incidentul se rezolva de acelaşi tribunal, apelul şi recursul în casatiune nu se poate face, contra hotărîrii intervenite asupra incidentului decât o dată şi în aceleaşi termene, cu apelul sau recursul contra hotărîrii asupra fondului.

Încheierea prin care tribunalul comercial trimite la un alt tribunal sau retine judecarea incidentului, nu este de asemenea supusă apelului sau recursului decât odată cu hotărîrea asupra fondului.

Articolul 885

Chiar cînd actul este comercial numai pentru una din părţi, acţiunile ce deriva dintransul sînt de competenţa jurisdicţiunii comerciale.

Articolul 886

Cînd o contestatiune de natura comercială se iveşte într-un loc unde se tine un târg sau bâlci, sau într-un port ori schela, şi ea reclama o grabnica solutiune, judecătorul de ocol poate să constate orice fapt şi sa ordone provizoriu măsurile de asigurare prevăzute de art. 71 şi 72 din acest cod şi 455 şi următorii din procedura civilă, pînă cînd se va judeca cauza de autoritatea competentă.

Acelaşi drept îl poate exercita şi preşedintele judectoriei comunale, dacă în aceleaşi localităţi nu se afla o judecătorie de ocol.

Articolul 887

Excepţiunea de incompetenta a jurisdicţiunii comerciale pentru cauzele civile, şi a jurisdicţiunii civile pentru cauzele comerciale, poate să fie propua în orice stare a cauzei, şi autoritatea judecătorească o poate pronunţa chiar din oficiu.

Cu toate acestea, cînd autoritatea judiciară ce se invoca exercita amândouă jurisdictiunile, comercială şi civilă, omisiunea sau eroarea în indicatiunea uneia sau alteia nu poate da loc la o declaraţiune de incompetenta.

Articolul 888

Dacă, cu ocaziunea judecării unei afaceri comerciale, părţile sînt trimise înaintea tribunalului civil în urmarea unui incident oarecare, judecătoria comercială e în drept ca mai înainte de hotărîrea asupra incidentului sa ordone provizoriu orice măsuri folositoare în cauza.

Articolul 889

În materie comercială, acţiunile personale şi mobiliare se vor putea intenta, după alegerea reclamantului:

1) La tribunalul unde cel ce s-a obligat îşi are stabilimentul sau comercial, sau cel puţin domiciliul ori reşedinţa;

2) La tribunalul locului unde obligaţiunea a luat naştere sau unde va trebui executată;

3) La tribunalul locului unde s-a stipulat a se face plata;

4) Dacă s-a ales un domiciliu pentru executarea unui act, acţiunea se va putea intenta la tribunalul acestui domiciliu.

Articolul 890

Acţiunile personale şi acţiunile reale mobilizare rezultând din operaţiunile întreprinse, pe contul unei societate pamantene sau străine, de către prepusul sau reprezentantul acestora, în afară de sediul social, se vor putea intenta de către cel de al treilea înaintea autorităţii judecătoreşti a locului unde prepusul ori reprezentantul societăţii exercita comerţul, sau îşi are reşedinţa.

Articolul 891

Acţiunile ce nasc din contractul de transportul se pot intenta înaintea autorităţii judecătoreşti a locului unde se afla staţiunea de plecare sau acea de sosire. Sînt aplicabile şefului de staţiune dispoziţiunile art. 400.

Articolul 892

Acţiunile rezultând din lovirea unui vas (abordaj) se pot intenta înaintea autorităţii judecătoreşti a locului unde faptul s-a întâmplat, sau înaintea aceleia a primului port unde vasul a ajuns ori a locului de destinatiune.

Competenţa capitanilor de porturi de a cunoaşte de contestaţiunile ce le sînt deferite prin regulamentul de la 30 martie 1879 se menţine.

Articolul 893

În toate cauzele comerciale, termenul obişnuit de înfăţişare fixat prin art. 78 din procedura civilă, se reduce la jumătate.

Prezidentul tribunalului va putea însă, după împrejurări, să permită ca citaţiunea să se facă pentru un termen şi mai scurt fără a fi obligat pentru aceasta sa declare urgenta cauzei.

Pentru cei domiciliat afară din România, termenul de înfăţişare va fi cel puţin de 40 zile de la ieşirea citaţiunii.

Asupra înfăţişării de a se cere termen de pregătire, acel termen se va fixa de tribunal după împrejurări, ordonandu-se provizoriu orice măsuri de asigurare se vor crede necesare pînă la judecarea afacerii.

Articolul 894

Partea condamnata în lipsa poate face opoziţiune fără a fi ţinuta a justifica cauzele absentei sale.

Articolul 895

În materie comercială, termenul de peremptiune este pe jumtate de cel fixat prin art. 257 din codicele de procedura civilă.

Articolul 896

În materie comercială termenul de apel contra hotărârilor pronunţate în prima instanţa este de 30 zile.

Acest termen începe: pentru sentinţele date contradictoriu, din ziua pronunţării lor; pentru cele date în lipsa, din ziua primirii copiei după sentinta, conform art. 74 şi 137 din codicele de procedura civilă.

Dacă hotărîrea sa-a dat asupra unei opoziţiuni, termenul de apel curge din ziua respingerii opozitiunii, fie ca sentinta s-a pronunţat în lipsa sau contradictoriu cu oponentul.

În contra hotărârilor pronunţate în materie de faliment, termenul de apel va fi de 15 zile.

Articolul 897

Recursul în casatiune contra sentinţelor sau deciziunilor pronunţată în ultima instanţa va fi de 40 zile.

Acest termen va curge, pentru deciziunile sau sentinţele date contradictoriu, din ziua pronunţării lor; pentru cele date în lipsa, din ziua comunicării deciziunii sau sentinţei.

În contra deciziunilor sau sentinţelor pronunţate în materie de faliment, recursul este de 20 zile.

Articolul 898

Dispoziţiunile art. 321 şi 734 din procedura civilă se aplică în materie comercială şi pentru cazul cînd înăuntrul termenului de apel sau recurs se va forma contra părţii condamnate cerere de interdictiune sau de punere sub consiliu judiciar.

Articolul 899

Partea interesată în cauza comercială va putea deodată cu intentarea acţiunii sa ceara a se pune sechestru asigurator asupra averei mobile a debitorului sau, conform art. 614 şi următorii din procedura civilă, după deosebirile de mai jos enunţate.

Va putea de asemenea sa urmărească şi sa poprească pentru sumele cuprinse în titlul sau sumele sau efectele datorate debitorului sau de către un al treilea, conformându-se dispoziţiunilor art. 456 şi următorii din codicele de procedura civilă.

Articolul 900

Sechestrul sau poprirea nu se va putea înfiinţa decât numai cu dare de cauţiune, afară de cazul cînd cererea de sechestru sau de poprire se va face în virtutea unei cambii sau a unui alt efect comercial la ordin sau la purtător protestat de neplata.

Judecătoria se va pronunţa asupra sechestrului în camera de consiliu fără prealabilă chemare a părţilor.

Sechestrul asigurator nu poate fi ridicat decât dacă dbitorul va consemna suma, capital, interese şi cheltuieli, pentru care s-a înfiinţat acel sechestru.

Articolul 901

Cînd va fi loc a se cerceta socoteli, înscrisuri şi registre de comerţ, tribunalul va putea numi în acest scop unul sau mai mulţi experţi socotitori, care, sub direcţiunea unui judecător-delegat sa asculte pe părţi, sa examineze socotelile, înscrisurile şi registrele, sa consemneze prin proces-verbal declaraţiunile şi recunoaşterile părţilor, şi sa cerce a le împacă de va fi cu putinta; iar dacă nu, să raporteze în scris tribunalului despre rezultat.

Experţii vor fi numiţi de părţi prin comun acord, şi, în caz de neînţelegere între ele, se vor numi din oficiul un tribunal în termen scurt.

Capitolul 2

Despre sechestrarea, urmărirea şi vînzarea silită a vaselor

Articolul 902

Orice creditor are dreptul ca, prin paza formelor mai jos arătate, să poată proceda la sechestrarea, urmărirea şi vînzarea silită a unui vas sau a unei părţi indiviză dintr-ansul care ar fi proprietatea debitorului sau.

Creditorii privilegiaţi pot exercita acest drept chiar dacă vasul, care în totul sau în parte este afecta, ar fi trecut în mâinile unei a treia persoane.

Articolul 903

Vasul poate fi sechestrat în cazurile şi după formalităţile stabilite în art. 899 şi 900 din acest codice.

Sechestrarera fiind declarata valabilă de către tribunalul de comerţ competent, vînzarea, colocatiunea creditorilor şi repartitiunea preţului se fac în conformitate cu regulile fixate în prezentul capitol.

Articolul 904

Vasul gata de plecare nu poate fi pus sub sechestru şi nici urmărit.

Vasul se considera ca este gata de plecare cînd capitanul are asupra-şi hârtiile de navigaţiune necesare pentru călătorie.

Articolul 905

În orice stare a procedurii, după cererea unui creditor care are un privilegiu asupra unui vas sau a unui coproprietar al vasului şi chiar a însuşi debitorului, tribunalul, înaintea căruia se afla cauza pendinte, poate ordonă ca vasul sa întreprindă una sau mai multe călătorii, prescriind în acelaşi timp precauţiunile ce după împrejurări s-ar crede necesare.

Călătoria nu se poate începe pînă ce mai întîi sentinta tribunalului care a încuviinţat-o nu va fi transcrisă în registrele autorităţii maritime respective şi adnotata pe actul de naţionalitate.

Cheltuielile necesare pentru întreprinderea călătoriei se vor inainta de reclamant.

Navlul, după ce mai întîi se vor scădea cheltuielile, se va adauga la preţul vânzării.

Articolul 906

Urmărirea vasului sau a unei părţi dintr-ansul va fi precedată de un comandament făcut debitorului, cu invitare de a plati suma datorită în termen de 24 de ore şi cu încunoştiinţare ca în caz contrariu se va proceda la urmărire.

Dacă este pericol de sustractiune, se poate ordonă sechestrarea imediata în formele stabilite de codicele de procedura civilă.

Articolul 907

Prin comandament, creditorul îşi va face alegere de domiciliu în comuna de reşedinţa a autorităţii judecătoreşti înaintea căreia are să se facă urmărirea, arătându-se persoana la care domiciliul a fost ales.

Comandamentul va fi notificat proprietarului vasului, dacă este vorba de o acţiune generală de exercitat contra lui; el va putea fi însă notificat şi căpitanului, dacă urmărirea se face în virtutea unui drept de privilegiu ce exista asupra vasului.

Dacă, în termen de 30 zile de la notificarea comandamentului, creditorul nu procede la acte de execuţiune, urmărirea nu se va putea începe decât în urma unui nou comandament.

În caz de opoziţiune sau contestatiune contra urmăririi, termenul de mai sus va curge de la notificarea sentinţei definitive care a respins contestatiunea sau opoziţiunea, sau din ziua cînd contestatiunea sau opoziţiunea s-au perimat.

Articolul 908

Procesul-verbal al agentului judecătoresc însărcinat cu urmărirea, afară de cele prescrise prin art. 416 din codicele de procedura civilă, va trebui sa mai cuprindă:

1) Alegerea sau declaraţiunea de domiciliu ori reşedinţa a creditorului urmăritor în localitatea unde se afla autoritatea judecătorească insaracinata cu vînzarea şi în localitatea unde vasul urmărit se găseşte ancorat;

2) Numele, pronumele şi domiciliul de reşedinţa proprietarului vasului şi acela al căpitanului;

3) Numele, felul şi capacitatea vasului;

4) Descrierea barcilor, a salupelor, uneltele, echipamentelor, armelor, munitiunilor şi proviziunilor sale.

Articolul 909

Dacă proprietarul vasului urmărit are domiciliu sau reşedinţa în comuna unde se face urmărirea, creditorul urmăritor este dator să-i notifice termen de trei zile copie după procesul verbal de urmărire şi sa-l citeze înaintea tribunalului urmăritor, pentru ca acesta sa ordone vînzarea lucrurilor urmărite.

Dacă proprietarul nu are nici domiciliul, nici reşedinţa sa în localitatea unde se face urmărirea comunicarea procesului-verbal şi citaţiunea se vor face căpitanului vasului urmărit, şi în lipsa-i reprezentantului proprietarului sau al căpitanului.

Dacă proprietarul este străin, fără domiciliu sau reşedinţa în România, comunicarea şi citaţiunea mai sus vorbita se vor face în modul stabilit prin art. 75, numerele 6 şi 7 din procedura civilă.

O alta copie după procesul-verbal de urmărire se va depune de agentul judecătoresc la oficiul maritim unde vasul se găseşte înscris.

Articolul 910

Tribunalul, autorizând vînzarea, stabileşte condiţiunile ei şi trimite pe părţi înaintea unui judecător delegat, pentru ca sa fixeze ziua în care are să se facă vînzarea, şi sa procedeze la celelalte operaţiuni necesare. Tribunalul trebuie de asemenea sa ordone portărelului de a face afiptele şi publicaţiunile de vânzare.

Articolul 911

Urmărirea se perima de drept şi creditorul urmăritor răspunde de cheltuieli, dacă vînzarea nu se face în cele 40 de zile următoare.

Nu se socoteşte în acest termen timpul trecut pentru opoziţiunile sau contestaţiunile prevăzute de art. 899.

Articolul 912

Afiptele şi publicaţiunile vor cuprinde:

1) Numele, pronumele, profesiunea, domiciliul sau reşedinţa creditorului următor;

2) Titlul în puterea căruia se face urmărirea;

3) Suma datorată;

4) Alegerea de domiciliu facuta de creditorul urmăritor, atît în localitatea unde resede tribunalul înaintea căruia se face urmărirea, cat şi în acea unde vasul este ancorat;

5) Numele, pronumele, domiciliul sau reşedinţa proprietarului vasului urmărit;

6) Numele, felul şi capacitatea vasului, dacă este armat sau în armare, precum şi numele şi pronumele căpitanului;

7) Locul unde vasul se găseşte, adică dacă este ancorat în port sau în altă parte;

8) Barcile, salupele, echipamentele, uneltele, armele, munitiunile şi proviziunile ce se cuprind în vânzare;

9) Numele şi pronumele procuratorului creditorului urmăritor;

10) Condiţiunile vânzării;

11) Ziua fixată pentru ţinerea licitaţiunii.

Articolul 913

Afiptele se vor lipi:

1) Pe catartul principal al vasului urmărit;

2) La usa tribunalului unde are a se tine licitaţiunea;

3) În piaţa principala a oraşului, pe digul sau la debarcaderul portului unde vasul este ancorat şi la reşedinţa oficiului vamal din localitate:

4) În sălile bursei şi camerei de comerţ, dacă vor fi.

Un extract după afipt se va publică în foaia anunţurilor judiciare a locului, cel puţin cu trei zile înainte de ziua fixată pentru ţinerea licitaţiunii;

Un exemplar după afipte se va comunică:

1) Debitorului sau căpitanului în cazurile prevăzute de art. 520;

2) Custodelui numit de către agentul judecătoresc;

3) Creditorilor privilegiaţi indicaţi în actul de naţionalitate sau în registrele oficiului maritim unde este înscris vasul, şi oricărui alt creditor chiar neprivilegiat, care printr-un act notificat creditorului urmăritor a declarat ca voieşte sa intervină la procedura urmăririi.

Articolul 914

Dacă urmărirea are de obiect un vas care ar avea o capacitate mai mare de 30 tone, se vor face trei publicaţiunii consecutive din opt în opt zile, prin afipte afişate, cum mai sus se arata şi publicate în foaia anunţurilor judiciare.

După a treia publicaţiune a afiptelor, licitaţiunea se va tine la ziua fixată de către judecatoruldelegat şi vînzarea se va face către cel ce va oferi un preţ mai avantajos.

Articolul 915

Tribunalul, după raportul judecătorului-delegat, pentru motive grave, poate acorda şi chiar ordonă din oficiu ca vînzarea sa nu aibă loc şi sa încuviinţeze una sau doua amânări de câte opt zile fiecare.

Amânarea va fi incunostiintata prin afipte afişate şi publicate precum mai sus se arata.

Articolul 916

Oricine poate să concureze la licitaţie.

Cel ce concurează pentru contul altei poersoane, trebuie să prezinte procura specială care se va ataşa la dosarul cauzei.

Orice concurent este dator să depună în bani sau în efecte publice de ale Statului la purtător şi după cursul zilei, a zecea parte din preţul de la care are să se înceapă licitaţiunea, afară numai dacă judecătorul delegat, ascultând şi pe creditorii prezenţi, nu-l va dispensa de aceasta.

Vânzarea se va face prin strigări.

Strigările se vor începe de la preţul fixat de creditor sau de la acela pe care-l va desemna judecătorul-delegat de la sine şi se vor repeta de trei ori; între fiecare strigare va fi un termen de 5 minute cel puţin sau de 15 minute cel mult.

Lucrul se va adjudeca asupra aceluia care a oferit cel mai mare preţ.

Articolul 917

Judecătorul delegat va încheia proces-verbal de cele urmate.

Adjudecatorul va subscrie de preţul cu care lucrul s-a adjudecat asupra-i şi în acelaşi timp va face alegere de domiciliu în localitatea unde s-a urmat vînzarea. În caz contrar, toate notificările ce i se vor adresa vor fi valabil făcute la grefa tribunalului.

Articolul 918

Procuratorul care va fi rămas adjudecatar pentru o persoană care ar avea a o numi mai în urma, trebuie, în cele trei zile după licitaţie, să depună la grefa mandatul special anterior vinderii, dacă acela în contul căruia a concurat la licitaţie nu prefera de a face în persoana accepţiunea prin o declaraţiune depusa la grefa; în lipsa, procuratorul va fi considerat ca adjudecatar în numele sau propriu.

Articolul 919

Adjudecatarul este dator ca în termen de cinci zile de la adjudecare să depună preţul cu care s-a adjudecat asupra-i vasul.

Aceasta noua licitaţiune se va incunostiinta prin afipte, conform art. 913, iar afiptul se va publică cu trei zile cel puţin înainte de vânzare.

Noile afipte vor cuprinde, pe lîngă enuntarile prevăzute de art. 912, numele adjudecatarului ce nu a depus preţul şi suma cu cat lucrul a fost adjudecat asupra-i.

Licitaţiunea se va urma conform art. 916.

Dacă preţul ieşit la aceasta noua licitaţiune este mai mic, primul adjudecatar răspunde de diferenţa şi în orice caz de toate cheltuielile ocazionate cu aceasta noua vânzare.

Dacă primul cumpărător înainte de începerea acestei noi licitaţiuni depune preţul cu cat lucrul s-a adjudecat asupra dimpreuna cu dobânzi şi cheltuieli făcute cu aceasta a doua vânzare, el va fi menţinut în calitatea sa de adjudecatar.

Articolul 920

Dacă sînt urmărite barci, şalupe sau alte vase de o capacitate nu mai mare de 30 tone, vînzarea se va face înaintea judecătorului delegat după publicaţiuni făcute în trei zile consecutive printr-un singur afipt lipit pe catarg sau, în lipsa, într-alt loc aparent al vasului, la usa tribunalului şi pe zidul sau scara portului, fără nici o alta formalitate.

Vânzarea nu se poate face decât după trecere de opt zile de la notificarea procesului-verbal de urmărire.

Articolul 921

Urmărirea şi vînzarea batelurilor destinate transportului persoanelor sau pescaritului în porturi, limanuri, canaluri, lacuri şi râuri precum şi altor asemeni plutitoare ce se afla în aceste localităţi şi care nu ar avea o capacitate mai mare de 10 tone, se va face conform dispoziţiunilor articolelor precedente cu următoarele modificatiuni:

1) Vânzarea se va face de judecătorul de ocol;

2) Afiptele nu vor mai fi publicate şi în foaia anunţurilor judiciare;

3) Preţul va fi răspuns îndată după terminarea licitaţiunii; iar în caz contrariu, se va proceda imediat la o noua licitaţiune pe contul adjudecatarului.

Dispoziţiunile acestui articol nu se aplică în caz de vînzarea batelurilor şi a celorlalte plutitoare avînd masina cu vapori.

Articolul 922

Vânzarea vasului face sa înceteze funcţiunile căpitanului, cu rezerva dreptului sau la despăgubire contra celui obligat.

Articolul 923

Adjudecatarul va primi un extract după procesul-verbal al licitaţiunii în care se va indica:

1) Numele, pronumele, domiciliul sau reşedinţa creditorului urmăritor şi al debitorului;

2) Numele, felul şi capacitatea vasului vândut;

3) Numele, pronumele şi reşedinţa adjudecatarului, precum şi preţul cu care vasul s-a adjudecat asupra-i.

Acest extract va fi semnat de judecătorul delegat sau de judecătorul de ocol şi va trebui să fie transcris în registrele autorităţii unde va fi înscris vasul şi vînzarea va trebui notată şi pe actul de naţionalitate.

Articolul 924

Cererile în distractiune (separatiune) asupra vasului urmărit se vor notifica creditorului urmăritor înainte de vânzare.

Dacă cererile în distractiune nu s-au format decât după adjudecatiune, ele se vor converti de drept în opoziţiune asupra liberării preţului.

Cererea în distractiune va conţine citaţiunea creditorului urmăritor de a compare pentru o audienta fixa înaintea tribunalului competent, şi alegerea sau declaraţiunea de domiciliu sau de reşedinţa a reclamantului în comuna de reşedinţa a tribunalului sau judecatoriiei prin care se face urmărirea.

Dacă cererea se va respinge, reclamantul, deosebit de cheltuieli şi daune, poate fi osandit şi la o pedeapsă pecuniară pînă la suma de 500 lei.

Articolul 925

Opoziţiunile la distribuirea preţului rezultat din vînzarea unui vas, vor fi cacute sub pedeapsa de pierderea dreptului, în termen de tre zile socotit de la vânzare.

Creditorii oponenţi sînt datori de a prezenta la grefa titlurile lor de creanţe cel mult în termen de opt zile din ziua opozitiunii, sub pedeapsa, în caz contrariu, de a se proceda la distribuirea preţului, fără a se tine seama de opoziţiunea ce au făcut.

Articolul 926

Colocatiunea creditorilor şi distribuţiunea preţului între creditorii privilegiaţi se va face în ordinea prescrisă prin art. 687 şi între ceilalţi creditori în proportiune cu creanţele lor.

Articolul 927

Pentru tot ce nu este expres regulat prin prezentul titlu, se aplică dispoziţiunile codicelui de procedura civilă, relative la urmărirea silită a bunurilor mobile.

Regulile stabilite în prezentul capitol se vor observa, pe cat nu vor fi incompatibile, în orice alt caz de vânzare judiciară a unui vas sau a unei porţiuni dintr-un vas.

Capitolul 3

Dispoziţiuni speciale de procedura în materie de faliment

Articolul 928

Ori de câte ori legea prescrie ca falitul sau vreun alt interesat să fie ascultat, nu se poate nimica hotărî în absenta sa, dacă nu se va constsata ca a fost legalmente citat la o zi şi ora fixa şi dacă lipsa lui nu se va constata prin proces-verbal.

Articolul 929

Ori de câte ori creditorii unui faliment urmează să fie convocaţi, sindicul este dator ca, afară de publicaţiunile prescrise de lege, sa trimită o anume încunoştiinţare fiecărui creditor.

Încunoştiinţarea se va face printr-o scrisoare recomandată la posta, cel puţin cu opt zile înainte de ziua fixată pentru întrunire sau pentru operaţiunile pentru care s-a fixat.

Recipisa de predare la posta a scrisorii recomandate, va servi ca proba ca încunoştiinţarea a avut loc şi va sta ataşată la actele falimentului.

Scrisoarea de convocare adresată creditorului va trebui sa cuprindă chestiunile ce sînt a se supune deliberării creditorilor.

Orice deciziune luată asupra unei chestiuni necuprinsă în încunoştiinţare este nulă.

Articolul 930

Întrunirile creditorilor sînt prezidate de judecătorul comisar.

Deciziunile se iau cu majoritatea absolută a creditorilor prezenţi, afară de cazurile în care legea nu cere o anume majoritate.

Creditorii se pot prezenta în persoana sau prin mandatari.

Articolul 931

Procesul-verbal al întrunirii creditorilor se subscrie de judecătorul-comisar şi de grefier.

El cuprinde în rezumat dezbaterile urmate, deciziunile luate de creditori şi ordinea în care ele au avut loc şi indica numirile făcute după ordinea numărului voturilor obţinute de fiecare, începînd cu cel mai mare număr.

Procesul-verbal se înaintează tribunalului în termen de cel mult trei zile, spre a fi alăturat la celelalte acte ale falimentului.

Articolul 932

Dacă în ziua fixată pentru întrunirea creditorilor nu s-a putut delibera asupra tuturor chestiunilor ce erau prevăzute în actul de convocare sau în citatiune, continuarea deliberatiunilor se va urma de drept în ziua următoare de lucru, fără sa mai fie necesitate de vreo noua încunoştiinţare specială a creditorilor prezenţi sau absenţi, şi aceasta pînă la rezolvarea tuturor chestiunilor puse în delibereatiunea creditorilor.

Articolul 933

Ordonanţele judecătorului-comisar nu sînt supuse apelului decât în cazurile determinate de lege.

Apelul se face către tribunalul respectiv pentru audienta fixa.

Articolul 934

Toate deliberaţiunile tribunalului în materie de faliment vor fi precedate de relaţiunea judecătorului-comisar.

Cu toate acestea sentinta declarativă de faliment, în cazurile prevăzute de art. 698, 699 şi 700, şi încheierile tribunalului prevăzute de art. 708, 740 şi 759, pot fi pronunţate fără relaţiunea judecatoruluicomisar, afară de cazul prevăzut de art. 733.

Articolul 935

Sentinţele şi încheierile pronunţate conform art. 703, 717, 719, 730, 734, 829, 833, 835, 839, 840, 841, 849 şi 857 şi sentinţele de condamnare la una din pedepsele pentru unul din delictele prevăzute în titlul VIII al cărţii a III-a, se vor afişa la usa tribunalului şi la alte locuri obişnuite, în comuna unde resede tribunalului, în comuna unde resede curtea de apel, în comuna de reşedinţa a falitului, în toate locurile unde el avea stabilimentele de comerţ şi în sălile burselor şi camerelor de comerţ din acele localităţi.

Un extract după aceste sentinţe sau încheieri se va publică în foaia anunţurilor judiciare ale locurilor sus arătate, cu dreptul pentru judecătorul-comisar de a ordonă publicaţiunea şi în alte ziare cînd împrejurările falimentului ar cere o mai întinsă publicitate.

Afişarea şi publicaţiunile sus zise vor fi făcute în cel mai scurt termen posibil: adică dacă trebuiesc făcute în localitatea unde se afla tribunalul, cel mai târziu în trei zile de la data hotărîrii; dacă trebuiesc făcute în altă parte, ele trebuiesc să fie expediate pentru execuţiunea imediata în acelaşi termen.

Judecătorul-comisar este dator a observa exactă îndeplinire a dispoziţiunilor cuprinse în acest articol.

Articolul 936

Toate sentinţele date de tribunalul de comerţ în materie de faliment sînt provizoriu executorii.

Ele nu sînt supuse opozitiunii sau apelului decât în cazurile prevăzute de art. 706, 719, 829 şi 849 şi în cazurile cînd tribunalul se pronunţa în prima instanţa, asupra contestatiunilor prevăzute de art. 778, 820 şi 835.

Este asemenea supusă opozitiunii sentinta prin care tribunalul respinge declaraţiunea de faliment cerută de unul sau mai mulţi creditori, şi e supusă apelului sentinta pronunţată asupra acestei opoziţiuni.

Titlul II

Despre prescripţiune

Articolul 937

Acţiunile derivând din acte care sînt comerciale chiar numai pentru una din părţi, se prescriu pentru toate părţile contractante în conformitate cu dispoziţiunile legii comerciale.

Articolul 938

Prescripţiunea comercială curge chiar contra militarilor în serviciul activ în timp de război, în contra femeii maritate, în contra minorilor chiar neemancipaţi şi a interdictiilor cu rezerva dreptului lor contra tutorului.

Întreruperea prescriptiunei se regulează după dispoziţiunile codicelui civil.

Cu toate acestea, în obligaţiunile cambiale, actele intreruptive de prescripţiune făcute în persoana unuia din coobligati nu produc nici un efect faţa cu ceilalţi coobligati.

Articolul 939

Prescripţiunea ordinară în materie comercială este de 10 ani în toate cazurile în care prin acest codice sau prin alte legi nu s-a stabilit o prescripţiune mai scurta.

Articolul 940

Acţiunea pentru revendicarea proprietăţii unui vas se prescrie prin trecere de 10 ani. Nu se poate opune lipsa de titlu sau a bunei credinţe.

Posesorul unui vas, în virtutea unui titlu stipulat cu buna credinţa, titlul fiind transcris conform legii şi care să nu fie nul pentru lipsa de forma, prescrie prin trecere de cinci ani, socotiţi de la data transcripţiunii titlului şi a adnotatiunii lui pe actul de naţionalitate.

Capitanul nu poate dobândi prin prescripţiune proprietatea unui vas.

Articolul 941

Se prescriu prin trecere de cinci ani:

1) Acţiunile ce deriva din contractul de societate sau din alte operaţiuni sociale, dacă publicaţiunile prescrise în titlul VIII cartea I, au fost regulat făcute;

2) Acţiunile ce deriva din cambii şi din cecuri.

Termenul curge:

Pentru acţiunile prevăzute la No. 1 al acestui articol, din ziua cînd obligaţiunea a ajuns la termen sau din ziua publicaţiunii actului de dizolvare a societăţii, sau a declaratiunii de lichidare dacă obligaţiunea n-a devenit exigibilă. În cazul prevăzut de art. 103, termenul curge din ziua în care actul de dizolvare poate fi opus celor de al treilea. Pentru obligaţiunile derivând din lichidarea societăţii, termenul începe a curge de la data aprobării ultimului bilanţ al lichidatorilor.

Pentru acţiunile prevăzute la No. 2, termenul curge din ziua scadentei obligaţiunii sau din ultima zi a termenului prevăzut de art. 282.

Articolul 942

Grefierii rezultând din contractele de împrumut maritim sau de gaj asupra vaselor, se prescriu prin trecere de trei ani socotiţi din ziua cînd obligaţiunea a ajuns la termen.

Articolul 943

Grefierii şi sindicul sînt liberaţi de îndatorirea de a da cont de registrele de comerţ şi de hârtiile ce le sînt încredinţate în procedura asupra falimentului, după trecere de trei ani de la închiderea sau încetarea operaţiunilor falimentului.

Articolul 944

Se prescriu prin doi ani, socotiţi din ziua terminării afacerii, acţiunile mijlocitorilor pentru plata dreptului lor de mijlocire.

Prin acelaşi termen se prescriu acţiunile de anulare sau de reziliere a concordatului în materie de faliment. Termenul curge pentru acţiunile în anulare din ziua cînd dolul a fost descoperit, iar pentru acţiunile de reziliere de la expirarea termenului scadentei ultimei plati ce falitul urma a face conform concordatului.

Articolul 945

Se prescriu printr-un an din ziua protestului sau a reclamatiunii de care se vorbeşte în art. 677, acţiunile pentru plata daunelor cauzate prin lovirea unui vas, şi din ziua cînd vasul a fost complet descărcat, acţiunile pentru contributiune la avariile comune.

Articolul 946

Acţiunile rezultând din contractul de închiriere al unui vas se prescriu prin trecere de un an de la împlinirea călătoriilor, şi acelea derivând din contractul de inrolare prin trecere de un an de la expirarea termenului convenit între părţi, sau de la împlinirea celei din urma călătorii, dacă contractul a fost prelungit.

Acţiunile ce decurg din contractul de asigurare se prescriu prin trecere de un an.

În asigurările maritime termenul începe a curge după terminarea călătoriei ce a fost asigurata, şi pentru asigurările cu termen din ziua în care se sfârşeşte asigurarea; în caz de prezumtiune de pierdere a vasului pentru lipsa de nuvele, anul începe de la finele termenului fixat pentru prezumpţiunea de pierdere. Se exceptează termenele fixate pentru dreptul de abandon prevăzute de titlul VI, cartea II.

În celelalte asigurări contra daunelor şi asupra vieţii, termenul curge din momentul cînd s-a întâmplat faptul care a dat naştere acţiuni.

Articolul 947

Se prescriu asemenea prin trecere de un an:

I) Acţiunile pentru furniturile de proviziuni, lemnărie, combustibile şi alte lucruri necesare pentru reparaţiunea sau prepararea unui vas de călătorie şi pentru lucrările făcute pentru aceste obiecte;

II) Acţiunile pentru plata de alimente date marinarilor şi celorlalţi oameni ai echipajului, din ordinul căpitanului.

Prescripţiunea începe a curge de la data furniturilor şi de la facerea lucrărilor, dacă părţile nu au stipulat un termen de plată. În acest caz, prescripţiunea rămîne suspendată pe timpul convenit.

Dacă furniturile sau lucrarea s-a urmat mai multe zile succesive, termenul de un an începe a curge din ultima zi.

Articolul 948

Acţiunile contra cărăuşilor derivând din contractul de transport se prescriu:

I) Prin trecere de şase luni dacă transportul a fost făcut în Europa, afară de Islanda şi Insulele Feroe, într-o piaţa maritima a Asiei şi Africii de pe Mediterana, Marea Neagra, canalul de Suez sau Marea Roşie, ori într-o piaţa de pe uscat legată prin calea ferată cu o piaţa maritima din localităţile sus arătate;

II) Prin trecere de un an dacă transportul s-a făcut în alt loc.

În caz de pierdere totală, termenul începe a curge din ziua în care lucrurile transportate trebuia sa ajungă la destinaţiunea lor; iar în caz de pierdere parţială, avarie sau întîrziere, din ziua predării mărfurilor în primirea destinatarului.

Titlul III

Dispoziţii tranzitorii

Articolul 949

Dispoziţiunile legilor şi regulamentelor în vigoare asupra burselor de comerţ, asupra mijlocitorilor de schimb şi mijlocitorilor de mărfuri, şi asupra magazinelor generale, docuri şi intrepozite, vor continua a avea forta obligatorie chiar după punerea în aplicaţie a acestui codice, întrucât nu vor fi contrarii dispoziţiunilor lui sau nu vor fi modificate prin legi ulterioare.

Articolul 950

Societăţile şi asociaţiunile comerciale existente la epoca punerii în aplicatiune a acestui codice, vor fi regulate de legile anterioare, afară de următoarele dispoziţiuni:

1) Societăţile în comandită prin acţiuni şi anonime, sînt scutite de orice alta autorizaţiune şi supraveghere din partea guverrnului şi de sarcinile relative, însă sînt supuse dispoziţiunilor din art. 104, 142, 144, 149, 153, 155, 165 aliniatul ultim, 169, 174, 175, 176, 177, 179, 181, 182, 185, 186, 187, 264, 265, 266 şi 268 ale acestui codice, şi acelora care se raportează la reducerea capitalului, la fuziunea şi lichidarea societăţilor.

Ele mai sînt încă supuse dispoziţiunilor art. 124 privitoare la administratorii realeşi sau numiţi în urma punerii în lucrare a acestui codice;

2) Asociaţiunile mutuale care nu au de obiect exclusiv asigurările maritime sînt supuse art. 260 al acestui codice, cu rezerva dispoziţiunii din numărul următor;

3) Societăţile şi asociaţiunile de asigurare asupra vieţii şi administratoare de tontine sînt supuse dispoziţiunilor art. 147 al acestui codice pentru toate primele ce le vor percepe în urma aplicatiunii sale, cu rezerva reducerii proporţionale a cautiunilor date pentru operaţiunile anterioare, în modurile şi termenele ce se vor stabili prin osebit regulament;

4) Societăţile şi asociaţiunile care voiesc sa introducă modificări în actele lor constitutive şi sa prelungească termenul fixat pentru durata lor, trebuiesc să se conformeze dispoziţiunilor noului codice.

Articolul 951

Pentru executarea dispoziţiunilor articolului de mai sus, numirea cenzorilor trebuie să fie facuta în cea dintâi adunare generală care va avea loc în cursul celor şase luni după punerea în aplicaţie a acestui codice, sau într-o adunare specială, care se va convoca spre acest sfîrşit în acelaşi termen, sub responsabilitatea administratorilor.

Adunarea generală, dacă cel puţin jumătate din capitalul social se afla reprezentat într-ansa, va putea, cu votul afirmativ a două treimi din capitalul reprezentat în adunare, sa decidă ca administratorii actuali să fie, în caz de realegere, dispensaţi de obligaţiunea de a da cauţiunea prescrisă de acest codice.

Articolul 952

Cambiile şi biletele la ordin emise înaintea acestui codice, girurile şi acceptatiunile şi avalurile făcute în orice epoca se vor regula după legile anterioare.

Cu toate acestea, din ziua punerii în lucrare a noului codice, se vor aplica acestor titluri dispoziţiunile noii legi, privitoare la forma şi la termenele protestului şi la măsurile de luat în cazul de pierdere a acelor titluri.

Pentru cambiile şi biletele la ordin, a căror scadenta va fi chiar în ziua punerii în vigoare a acestui codice, protestul se va face asemenea în forma şi termenele prescrise de dânsul.

Articolul 953

Mandatul prepusului care, în ziua punerii în aplicare a noului codice începuse deja sa exercite comerţul la care a fost prepus, trebuie să fie depus conform dispoziţiunilor art. 394 din acest codice, în cele trei luni de la aplicarea lui, pentru îndeplinirea formalităţilor prescrise de acel articol.

Articolul 954

În cele dintâi trei luni după punerea în aplicare a acestui codice, administraţiunile de cai ferate, aplicând tarifele speciale în vigoare, nu vor fi supuse la responsabilitatea stabilită de acest codice, dacă ea ar fi mai mare decât cea existenta după reglementele lor.

Articolul 955

În cele şase luni de la punerea în aplicaţie a noului codice, toate vasele supuse dispoziţiunilor art. 510, trebuie să se conformeze lor.

Pentru vasele în curs de călătorie, în momentul punerii în lucrare a acestui codice, termenul sus zis începe a curge din ziua sosirii lor într-un port al Regatului.

Articolul 956

Privilegiile asupra vaselor dobândite mai înainte de punerea în aplicare a noului codice, după formele legii anterioare, îşi păstrează rangul lor chiar în privinta privilegiilor dobândite sub imperiul acestui codice.

Dispoziţiunile art. 690 şi următorii ale cărţii II din noul codice se aplică de asemenea la privilegiile dobândite înainte de punerea lui în aplicare.

Articolul 957

Efectele declaraţiunilor de faliment pronunţate înainte de punerea în lucrare a acestui codice se regulează după legile anterioare.

Dispoziţiunile acestui codice privitoare la formele de procedura vor intra imediat în vigoare, dacă pînă în ziua punerii lui în aplicare sindicii definitivi nu vor fi fost încă numiţi, şi tribunalul trebuie fără întîrziere sa ia dispoziţiunile prescrise de art. 703 printr-o ordonanţa care se va publică după modurile stabilite în art. 935

În acest scop, lista prescrisă de art. 728 din acest codice trebuie să fie pentru prima oara formată şi transmisă preşedinţilor tribunale în el indicaţi, cel puţin cu cinci zile înainte de punerea lui în aplicatiune; iar la caz de netrimitere, tribunalul va numi pe sindici de la sine.

Dacă sindicii definitivi sînt deja numiţi, se aplică legile anterioare pînă la verificarea completa a creanţelor.

Pentru procedura ulterioară se vor observa dispoziţiunile acestui codice şi dacă creditorii sînt deja în stare de unire, judecătorul-comisar trebuie să-i convoace cat mai curând posibil pentru numirea delegatiunii de supraveghere şi pentru a propune sau a alege pe sindic. Dispoziţiile art. 750 şi ultimele doua alineate ale art. 813 şi acelea ale art. 754 privitoare la scutirea inventarului de cheltuieli şi taxe, precum asemenea şi dispoziţiunile capitolului III, titlul VI, cartea III din acest codice, se vor aplica chiar la falimentele declarate înainte de punerea lui în aplicare.

Sindicii care prin efectul dispoziţiunilor precedente încetează din însărcinarea lor, vor trebui sa dea cont de gestiunea lor sindicului, asistat de delegaţiunea creditorilor, şi să-i remită patrimoniul şi hârtiile falimentului.

Articolul 958

Termenele pentru neadmisibilitatea acţiunii se vor regula după legea în vigoare la epoca evenimentului care da loc acţiunii.

Articolul 959

Prescripţiunile începute înainte de aplicaţiunea acestui codice se regulează după legile anterioare.

Cu toate acestea, prescripţiunile începute înainte de acea punere în aplicatiune şi pentru care după legile anterioare s-ar cere încă un timp mai lung decât cel fixat prin acest codice, se vor împlini cu trecerea acestui termen mai scurt, calculandu-l din ziua punerii în aplicatiune a noului codice.

Articolul 960

Prezentul codice va intră în vigoare cu începere de la 1 Septembrie 1887; iar dacă promulgarea lui nu se va putea face înainte de această dată, el se va pune în lucrare la o luna după data promulgării lui.

---------