DECIZIE nr. 58 din 29 mai 2015privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii arbitrale nr. 1 din 27 mai 2015 privind stabilirea criteriilor de repartizare a remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pentru operele reproduse după înregistrări sonore, cuvenite organismului de gestiune colectivă ADPFR pentru producătorii de fonograme pe care îi reprezintă, şi a comisionului datorat organismului colector UPFR pentru perioada 2011-2012
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 401 din 8 iunie 2015
În conformitate cu prevederile art. 131^2 alin. (8) şi art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de Referatul Secretariatului general al Corpului de arbitri nr. RG II/4.421 din 28 mai 2015,în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cu modificările ulterioare, şi ale Deciziei prim-ministrului nr. 289/2014 privind numirea domnului Leonard Artur Horvath în funcţia de director general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite prezenta decizie. + Articolul 1Se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, Hotărârea arbitrală nr. 1 din 27 mai 2015 privind stabilirea criteriilor de repartizare a remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pentru operele reproduse după înregistrări sonore, cuvenite organismului de gestiune colectivă ADPFR pentru producătorii de fonograme pe care îi reprezintă, şi a comisionului datorat organismului colector UPFR pentru perioada 2011-2012, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie. + Articolul 2Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se publică pe site-ul www.orda.rop. Directorul generalal Oficiului Românpentru Drepturile de Autor,Adrian GhimpuBucureşti, 29 mai 2015.Nr. 58. + AnexăHOTARARE 1 27/05/2015
| EMITENT |

Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari