METODOLOGIE din 9 ianuarie 2024 privind organizarea claselor în regim simultan EMITENT MINISTERUL EDUCAȚIEI Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 10 ianuarie 2024 Aprobată prin ORDINUL nr. 3.036 din 9 ianuarie 2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 10 ianuarie 2024.     Articolul 1 (1) În unitățile administrativ-teritoriale izolate geografic sau lingvistic ori în unitățile administrativ-teritoriale în care efectivele de elevi corespunzătoare unui anumit nivel de clasă din învățământul primar sau gimnazial sunt mai mici decât efectivele minime prevăzute la art. 23 alin. (1), coroborat cu prevederile art. 23 alin. (6) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, și nu există posibilitatea asigurării transportului școlar, se organizează clase în regim simultan.(2) Pot fi organizate clase în regim simultan doar în învățământul primar și în cel gimnazial.(3) Organizarea claselor se face, de regulă, astfel încât formațiunile de studiu constituite în regim simultan să respecte prevederile art. 23 alin. (1), coroborate cu prevederile art. 23 alin. (6) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare.(4) În situații excepționale, în unitățile de învățământ în care respectarea condiției prevăzute la alin. (3) nu este posibilă din cauza numărului mic de elevi existent la nivelul primar, respectiv gimnazial, se pot organiza formațiuni de studiu în regim simultan și cu efective mai mici de 8 elevi.(5) Organizarea claselor în regim simultan se face în condițiile stabilite de prezenta metodologie, la propunerea consiliului de administrație al unității de învățământ, cu aprobarea inspectoratului școlar județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București.     Articolul 2 (1) Organizarea claselor în regim simultan se realizează prin constituirea formațiunilor de studiu cu elevi de la cel puțin două tipuri de clasă diferite.(2) Organizarea claselor în regim simultan se face în interiorul aceluiași nivel, primar, respectiv gimnazial.(3) De regulă, în învățământul primar, gruparea elevilor în clasele organizate în regim simultan se face pentru clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a, respectiv pentru clasa a III-a și clasa a IV-a. Ori de câte ori este posibil se recomandă organizarea de sine stătătoare a clasei pregătitoare.(4) De regulă, în învățământul gimnazial, gruparea elevilor în clasele organizate în regim simultan se face, după caz, fie pentru clasa a V-a și clasa a VI-a, fie pentru clasa a VI-a și clasa a VII-a.(5) În funcție de situațiile concrete privind numărul de elevi de la fiecare tip de clasă, precum și resursele umane și materiale, consiliile de administrație ale unităților de învățământ pot decide:a) constituirea unor formațiuni de studiu organizate în regim simultan și a altor formațiuni de studiu organizate pe tip de clasă de sine stătătoare; ... b) constituirea formațiunilor de studiu în regim simultan printr-o altă grupare a nivelurilor de clasă decât cele prevăzute la alin. (3) și (4); ... c) constituirea unor formațiuni de studiu în regim simultan prin gruparea elevilor din toate clasele de învățământ gimnazial, mai puțin clasa a VIII-a. ... (6) Clasa a VIII-a se organizează în clasă separată, indiferent de numărul de elevi.(7) Organizarea unei singure formațiuni de studiu pentru toate clasele de la învățământul primar, respectiv toate clasele de la învățământul gimnazial, cu excepția clasei a VIII-a, se poate face numai în situația în care numărul total de elevi este cu cel puțin 2 beneficiari sub efectivul minim prevăzut pentru constituirea unei clase de sine stătătoare, conform prevederilor art. 23 alin. (6) Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare.     Articolul 3 În situația în care clasa pregătitoare funcționează în regim simultan cu o altă clasă din învățământul primar, amenajarea spațiului din sala de clasă va ține cont de constituirea formațiunii de studiu, astfel încât să poată fi asigurată realizarea atât a activităților specifice pentru elevii din clasa pregătitoare, cât și a activităților necesare pentru elevii de la celelalte tipuri de clasă care intră în componența formațiunii de studiu.     Articolul 4 (1) La constituirea claselor în regim simultan se va avea în vedere asigurarea finanțării de bază, luând în calcul coeficienți de corecție dependenți de numărul mic de elevi în unitatea administrativ-teritorială, izolarea lingvistică, izolarea geografică, severitatea dezavantajelor, predarea în limba minorității naționale, precum și alți factori.(2) Organizarea claselor în regim simultan se face cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat de Ministerul Educației pentru fiecare județ.(3) Desfășurarea procesului de învățământ de la clasele organizate în regim simultan se asigură, cu prioritate, de cadre didactice calificate.     Articolul 5 În cuprinsul prezentei metodologii, începând cu data reorganizării instituțiilor subordonate Ministerului Educației, sintagmele „inspectoratul școlar județean/Inspectoratul Școlar al Municipiului București“ și „ISJ/ISMB“ se vor citi „direcția județeană de învățământ preuniversitar/Direcția Municipiului București de Învățământ Preuniversitar“ și, respectiv, „DJIP/DMBIP“. -----