ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 95 din 29 iunie 2000 privind stingerea unor obligaţii ale agenţilor economici care furnizează produse şi prestează servicii pentru instituţiile publice din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională EMITENT GUVERNUL Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 307 din 4 iulie 2000În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţia României, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.     Articolul 1 Obligaţiile către bugetul de stat ale agenţilor economici care furnizează produse şi prestează servicii pentru instituţiile publice din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, scadente până la data de 31 decembrie 1999, se sting, prin compensare cu sumele aferente achiziţiilor de bunuri şi servicii contractate cu aceste instituţii publice, până la data de 31 decembrie 2000, în limitele precizate pentru fiecare furnizor, conform prevederilor anexei nr. 1.     Articolul 2 Situaţia obligaţiilor, întocmită potrivit anexei nr. 2 pentru fiecare agent economic nominalizat în anexa nr. 1, se prezintă direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat la care instituţia publică are conturile deschise, pentru verificare şi certificare privind exactitatea şi realitatea obligaţiilor respective.     Articolul 3 Organele fiscale teritoriale în a căror rază teritorială îşi au sediul agenţii economici prevăzuţi la art. 1, precum şi sucursalele acestora stabilesc obligaţiile de plată către bugetul de stat, care vor fi stinse în funcţie de cuantumul valoric al achiziţiilor efectuate de instituţiile publice prevăzute la art. 1, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată şi modificată prin Legea nr. 108/1996, cu modificările şi completările ulterioare.     Articolul 4 Pe baza documentelor justificative aprobate de organele fiscale prevăzute la art. 2 agenţii economici nominalizaţi în anexa nr. 1, precum şi unităţile subordonate acestora vor opera în contabilitatea proprie stingerea sumelor datorate la bugetul de stat, până la concurenţa sumelor aferente produselor achiziţionate şi serviciilor prestate către instituţiile publice din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.     Articolul 5 Instituţiile publice din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională vor majoră finanţarea bugetară cu sumele datorate şi neachitate furnizorilor de produse şi servicii prevăzuţi în anexa nr. 1. Cheltuielile efective aferente vor putea depăşi nivelul creditelor bugetare aprobate pe anul 2000, pe titluri şi articole ale clasificaţiei bugetare.     Articolul 6 Documentul de stingere a obligaţiilor de plată în baza prezentei ordonanţe de urgenţă şi metodologia de întocmire a acestuia sunt prevăzute în anexa nr. 2.     Articolul 7 Prin derogare de la dispoziţiile legale referitoare la regimul achiziţiilor publice aprovizionarea produselor şi serviciilor va fi considerată achiziţie din sursă unică.     Articolul 8 Ministerul Finanţelor este autorizat să emită precizări pentru soluţionarea problemelor apărute în cursul derulării operaţiunilor de punere în aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.     Articolul 9 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă. p. PRIM-MINISTRU, MIRCEA CIUMARA Contrasemnează: ─────────────── Ministrul apărării naţionale, Sorin Frunzăverde Ministru de interne, Constantin Dudu Ionescu Ministrul finanţelor, Decebal Traian Remeş Ministrul industriei şi comerţului, Radu Berceanu Ministrul agriculturii şi alimentaţiei, Ioan Avram Mureşan Bucureşti, 29 iunie 2000. Nr. 95.     Anexa 1 LISTA cu furnizorii de la care se pot achiziţiona produse prin stingerea unor obligaţii către bugetul de stat - mii lei -   Nr. crt.Ministerul tutelar/FurnizorTOTALMinisterul de InterneServiciul Român de InformaţiiServiciul de Informaţii ExterneServiciul de Protecţie şi PazăServiciul de Telecomunicaţii SpecialeDirecţia Generală a PenitenciarelorMinisterul Apărării Naţionale     MINISTERUL INDUSTRIEI ŞI COMERŢULUI4.344.171.9611.591.375.56152.462.10033.367.30010.220.000168.649.000459.698.0002.028.400.000   1S.C. ROMAN Braşov569.731.300144.000.000   1.969.300   32.162.000187.500.000204.100.000   2S.C. AUTOMOBILE DACIA Colibaşi, judeţul Argeş şi filialele sale197.859.000137.700.00010.646.0008.738.000   24.400.0005.975.00010.400.000   3S.C. ROCAR Bucureşti227.420.00030.000.0008.000.0005.720.000     124.500.00059.200.000   4S.C. R0MPRIM Bucureşti124.620.00062.000.000     3.020.0006.000.000   53.600.000   5S.C. AUTOMECANICA Mediaş138.300.00093.100.000       14.400.000   30.800.000   6S.C. MECANICA MÂRŞA430.513.00028.000.000       5.000.00010.513.000     7S.C. ACUMULATORUL Bucureşti84.665.00022.325.000   70.000   420.0001.350.00060.500.000   8S.C. GEROMED Mediaş500.000500.000               9S.C. METALCAR Sibiu43.000.00043.000.000               10S.C. ELECTROMETALICA Ploieşti6.500.0005.000.000       1.500.000       11S.C. TROMET Ploieşti4.500.0003.000.000       1.500.000       12S.C. GRUP ROMET Buzău24.727.00016.517.000       2.000.00010.0006.200.000   13S.C. MEFIN Sinaia17.230.0005.000.000       510.0001.420.00010.300.000   14S.C. COMPA Sibiu7.132.0006.000.000132.000     1.000.000       15S.C. SINTEROM Cluj Napoca3.720.0001.000.000       20.000   2.700.000   16S.C. ROMCARBON Buzău8.781.6572.821.657150.000     710.000   5.100.000   17S.C. GEROM Buzău15.550.00010.150.000       100.000   5.300.000   18S.C. ATLAS Cluj Napoca1.010.0001.000.000       10.000       19S.C. AUTONOVA Satu Mare5.150.0005.000.000       150.000       20S.C. CAMPING Urziceni14.100.0002.100.000         1.600.00010.400.000   21S.C. CARBOCHIM Cluj Napoca500.000500.000               22S.C. CARFIL Braşov305.000200.000       105.000       23S.C. COMPONENTE AUTO Topoloveni6.956.0004.000.000246.000     110.000   2.600.000   24S.C. ELECTROPRECIZIA Săcele27.810.00012.000.000       610.000   15.200.000   25S.C. FERMIT Râmnicu Sărat4.693.7002.000.00073.700     120.000   1.500.000   26S.C. HIDROJET Breaza500.000500.000               27S.C. I.A.M.E. Sf. Gheorghe1.010.0001.000.000       10.000       28S.C. SUBANSAMBLE AUTO Sf. Gheorghe20.820.00010.000.000       20.000   10.800.000   29S.C. IUS Braşov4.100.0001.000.000       200.000   2.900.000   30S.C. RADIATOARE Bistriţa4.400.0002.000.000       100.000   2.300.000   31S.C. RADIATOARE Braşov22.525.00010.000.000       125.000   12.400.000   32S.C. ROMBAT Bistriţa23.492.0007.000.000500.000     1.537.0004.255.00010.200.000   33S.C. RULMENTUL Bârlad3.600.0001.000.000           2.600.000   34S.C. RULMENTUL Braşov12.770.00010.000.000       270.000   2.500.000   35ELECTROCONTACT Botoşani700.000500.000       200.000       36S.C.ROMCARBON Târgu Mureş200.000200.000               37S.N.P. "PETROM" Bucureşti1.183.087.900497.497.90015.000.0006.480.0002.210.00031.000.00030.800.000600.100.000   38S.C. SIAJ Tulcea6.455.0003.455.000         3.000.000     39S.C.SEVERNAV Turnu Severin1.000.0001.000.000               40S.C. NAVOL Olteniţa10.000.00010.000.000               41ŞANTIERUL NAVAL Brăila24.700.0004.400.000           20.300.000   42I.A.R. Braşov63.800.0003.000.000           60.800.000   43S.N. ROMARM                     - S.C. CUGIR75.333.25027.073.250       4.700.00020.860.00022.700.000     - Sucursala VĂLENII DE MUNTE314.721234.721       80.000         - Filiala I.C.P.S.P. Bucureşti350.000350.000                 - Filiala S.C. MORENI Dâmboviţa181.700.0001.700.000           180.000.000     - Filiala S.C. PLOPENI47.850.0001.500.000       450.000   45.900.000   44S.C. IEMI Bucureşti90.161.7871.171.787     390.0006.900.0001.500.00080.200.000   45S.C. ARECA Bucureşti12.900.0008.500.000           4.400.000   46S.C. NUCLEAR VACUUM6.293.3922.733.392       360.000   3.200.000   47S.C. ARTECA Jilava1.845.100225.100       20.000300.0001.300.000   48S.C. METALICA Oradea319.757219.757       100.000       49S.C. AVERSA Bucureşti82.467.00080.117.000       400.0001.950.000     50S.C. ELAROM Bucureşti290.000290.000               51S.C. PRO OPTICA Bucureşti250.000200.000       50.000       52S.C. CLASICOR Oradea62.050.0001.000.000       640.000210.00060.200.000   53S.C. DÂMBOVIŢA Bucureşti63.200.0001.200.000         1.500.00060.500.000   54S.C. FLAROS Bucureşti17.930.000790.000       840.0001.200.00015.100.000   55S.C. DUNĂREANA Giurgiu23.000.0006.000.000       3.500.0002.200.00011.300.000   56S.C. CONFECŢIA Râmnicu Sărat2.005.500355.500       50.000   1.600.000   57S.C. CONFECŢII Vaslui200.000200.000               58S.C. TEXTILA UNIREA Bucureşti9.500.0002.400.000       150.0001.250.0005.700.000   59S.C. POSTĂVĂRIA ROMÂNĂ Bucureşti8.730.000600.000       150.0002.880.0005.100.000   60S.C. BLĂNURI Bucureşti9.650.000900.000       3.200.000350.0005.200.000   61S.C. ARPILUX Timişoara15.400.0005.000.000           10.400.000   62S.C. COVTEX Cisnădie8.800.0001.200.000       2.300.000   5.300.000   63S.C. PRECIZIA Bucureşti5.340.0002.300.000       100.0002.940.000     64S.C. MATRICON Tg. Mureş1.900.0001.400.000         500.000     65S.C. INCOV Alba Iulia5.500.0005.500.000               66S.C. TERMOELECTRICA Bucureşti Sucursala Suceava1.600.0001.200.000       400.000       67S.C. MOBSTRAT Suceava200.000200.000               68S.C. UPSO Ocna Mureş30.000.00030.000.000               69S.C. MAT Craiova35.545.00032.000.000         3.545.000     70S.C. AVIOANE Craiova15.500.00020.000.000           15.500.000   71S.C. ROMRADIATOARE Braşov1.011.0001.000.00011.000             72S.C. BATR Braşov500.000500.000               73S.C. ELECTROPRECIZIA Săcele1.000.0001.000.000               74S.C. INTFOR Galaţi2.000.0002.000.000               75S.C. U.A.M.T. Oradea500.000500.000               76COMBINATUL DE OŢELURI SPECIALE Târgovişte6.800.0006.500.000       300.000       77S.C. MOPAF Focşani200.000200.000               78S.C. IMASA Sf. Gheorghe7.800.0002.000.000           5.800.000   79S.C. ALPROM Slatina500.000400.000       100.000       80S.C. U.A.M.T. Oradea220.000200.000       20.000       81S.C. FARTEC Braşov14.020.00010.000.000       120.000   3.900.000   82S.C. CAHIRO Buşteni2.400.0002.400.000               83S.C. UZINELE SODICE Govora9.450.0003.250.000         600.0005.600.00   84S.C. ARO Câmpulung Muscel103.840.800   70.8004.520.0003.000.00012.000.0008.550.00075.700.000   85S.C. TRACTORUL Braşov33.250.600   50.600500.000   4.000.00013.500.00015.200.000   86ROMGAZ106.250.06034.010.0602.500.0002.570.000750.000500.0007.020.00058.900.000   87CONEL231.418.43787.768.43715.000.0002.800.000850.0002.600.0001.800.000120.600.000   88S.C. SITEX DUMBRAVA Sibiu1.500.0001.500.000               89S.C. OMNIMPEX HÂRTIA Buşteni2.450.000250.000           2.200.000   90S.C. TEXTILA DACIA Bucureşti15.100.000         100.00015.000.000     91S.C. ALPILUX Timişoara1.120.000           1.120.000     92S.C. STOFE Buhuşi4.800.0001.500.000       200.000   3.100.000   93S.C. PULSOR Scorniceşti112.000   82.000     30.000       94S.C. DUNĂREA S.A Bucureşti370.000370.000                 MINISTERUL AGRICULTURII ŞI ALIMENTAŢIEI108.847.00047.927.00000009.120.00051.800.000   1UNIVERSAL COOP Bucureşti400.000400.000               2S.C. LEGUME FRUCTE Militari6.170.000870.000           5.300.000   3S.C. LEGUME FRUCTE Buzău12.100.00010.000.000           2.100.000   4OLTCHIM Fabrica de conserve Râureni Râmnicu Vâlcea37.420.00010.000.000         6.120.00021.300.000   5S.C. TULCO Tulcea21.825.0007.025.000           14.800.000   6S.C. CONSERV FRUCT Piatra Neamţ9.777.0001.577.000         3.000.0005.200.000   7S.C. GIFA Botoşani800.000800.000               8S.C. MOPAN Suceava350.000350.000               9S.C. DELTAPAN Tulcea3.130.00030.000           3.100.000   10S.C. BĂICULEŞTI Argeş16.875.00016.875.000                 ALŢI AGENŢI ECONOMICI1.692.635.902611.678.40214.000.00000474.693.5005.864.000586.400.000   1S.C. TOFAN Bucureşti251.462.500150.000.0001.500.000     5.338.5002.324.00092.300.000   2COMPANIA INDUSTRIALĂ GRIVIŢA Bucureşti2.000.0002.000.000               3ŢIRIAC HOLDINGS LTD.- AUTOMOTIVE DIVISION50.000.00050.000.000               4S.C. DAEWOO AUTO TRADIND Craiova125.500.000100.000.000           25.500.000   5S.C. STIMPEX Bucureşti3.097.6001.997.600       1.100.000       6S.C. AZOMUREŞ6.100.000900.000         2.000.0003.200.000   7S.C. TEHNIC GRUP NAVAL Tulcea60.00060.000               8S.C. PROSALV Buzău140.000140.000               9S.C. ALBERT Zalău35.00035.000               10S.C. CARPATIS Suceava340.000340.000               11S.C. SINATEX Bucureşti4.430.0001.300.000       30.000   3.100.000   12S.C. AROMET Buzău15.700.00015.700.000               13S.C. INSTAL SOMET Buzău350.000250.000       100.000       14s.c. HIDROTERM CONFORT300.000300.000               15S.C. ONEDIL Oneşti250.000250.000               16S.C. CONFRUCT Pârşcov Buzău500.000500.000           5.400.000   17S.C. FEPA S.A Bârlad5.400.00010.000.000               18S.C. VIGOTEX Bârlad1.500.0001.500.000               19S.C. BITROM Vaslui2.000.0002.000.000               20S.C. ULVAS Vaslui300.000300.000               21S.C. MOVAS Vaslui2.000.0002.000.000               22S.C. SAREX Constanţa450.000450.000               23S.C. ROBINETE IND. Bacău800.000500.000       300.000       24S.C. POLICOLOR Bucureşti23.587.5001.587.500       500.000   21.500.000   25S.C. AGROMEC Sângiorgiu de1.500.0001.500.000               26S.C. VICTORIA Târgovişte6.530.0006.500.000       30.000       27S.C. TRAINICA Pucioasa12.600.0001.800.000       100.000   10.700.000   28S.C. ROMCIF Fieni49.400.00010.000.000       200.000   39.200.000   29S.C. STEAUA ELECTRICA Fieni28.505.0008.500.000       205.000   19.800.000   30S.C. MOBILA Slobozia200.000200.000               31S.C. ULTEX Ţăndărei50.00050.000               32S.C. PRO AUTO INDUSTRIES Bucureşti1.100.0001.100.000               33S.C. CONMPA Sibiu1.000.0001.000.000               34S.C. MACOFIL Tg. Jiu5.000.0005.000.000               35S.C. A.D.M.A. CONSTRUCT800.000800.000               36S.C. ENERGOCONSTRUCŢIA Bucureşti70.000.00070.000.000               37S.C. IMPERA COMPREST Bucureşti5.000.0005.000.000               38S.C. CONSTRUCŢII COMPLEXE Năvodari1.000.0001.000.000               39S.C. STEU CONSTRUCT Gherta Mică, Satu Mare1.000.0001.000.000               40S.C. CRISMAR CONSTRUCŢIA Bucureşti1.200.0001.200.000               41S.C. COMETROU Bucureşti6.500.0001.500.000       5.000.000       42S.C. ENERGOMONTAJ Bucureşti20.000.00020.000.000               43S.C. M G EDIL CONFORT800.000800.000               44S.C. PERLA MAJESTIC Mamaia852.872852.872               45S.C. INCOV Alba-Iulia5.500.0005.500.000               46S.C. PIPERA11.200.0001.500.000       6.500.000   3.200.000   47S.C. MODUL DESIGN Bucureşti10.300.0004.000.000           6.300.000   48S.C. PRELCHIM Râmnicu Vâlcea12.000.00012.000.000               49ŞANTIERUL NAVAL Mangalia26.000.0004.500.000           21.500.000   50S.C. DIPALMA IMPEX Bucureşti1.100.0001.100.000               51S.C. COMPACT INDUSTRIAL Bucureşti1.000.0001.000.000               52S.C. UTILAJE, PIESE DE SCHIMB ŞI SERVICII Botoşani1.295.9781.295.978               53S.C. MICON Midia Năvodari20.000.00020.000.000               54S.C. SEMCONS Bucureşti1.000.0001.000.000               55S.C. MOBSTAT Suceava16.200.00016.000.000       200.000       56ROMTELECOM117.400.000   10.000.000     37.200.000   70.200.000   57COMPANIA ETALON Bucureşti375.000375.000               58S.C. AVAN UNICO IMPEX980.000980.000               59S.C. MIKLENA DESIGN Bucureşti990.000850.000       140.000       60S.C. MONDO PAPIR IMPEX2.400.000700.000       500.000   1.200.000   61S.C. GENERAL COMEXIM Bucureşti7.400.0007.400.000               62S.C. CONIMPEX GROUP3.500.0003.500.000               63S.C. ROMBETON Bucureşti49.250.00010.000.000       50.000   39.200.000   64S.C. TREXIMCO Bucureşti6.400.000600.000       500.000   5.300.000   65S.C. MONICA DESIGH Bucureşti200.000200.000               66S.C. PROD STEFANO Bucureşti400.000400.000               67S.C. PROD H'OLMIR Bucureşti250.000250.000               68UZINA MECANICA Sadu80.915.5008.175.500       2.100.0001.540.00069.100.000   69S.C. CONIMPEX COMPANY6.500.0004.000.0002.500.000             70S.C. SHARROM Bucureşti11.300.0005.000.000       6.300.000       71S.C. CONDEM Bucureşti7.185.7167.185.716               72S.C. IMSAT Bucureşti4.000.000         4.000.000       73S.C. ENERGOCONSTRUCŢII1.000.000         1.000.000       74S.C. TELECONSTRUCŢIA6.000.000         6.000.000       75S.N. RADIOCOMUNICAŢII7.300.000         7.300.000       76S.C. ROMTRANS100.000         100.000       77S.C. ELECTROMAGNETICA20.600.000         7.900.000   12.700.000   78S.C. ROMPROIECT8.500.000         8.500.000       79S.C. ICI11.000.000         11.000.000       80S.C. RTC8.800.000         8.800.000       81S.C. SARMIS2.660.000         2.660.000       82S.C. MOBILCOM6.000.000         6.000.000       83S.C. FELIX TELECOM13.500.000         13.500.000       84S.C. HIMALAYA1.100.000         1.100.000       85S.C. MATRA ROMANIA SYSTEMS20.000.000         20.000.000       86S.N. C.F.R.300.000         300.000       87S.C. CONTRACTOARE Buzău100.000         100.000       88S.C. ELECTROARGEŞ Curtea de Argeş100.000         100.000       89MICROELECTONICA100.000         100.000       90I.P.R.S. Băneasa100.000         100.000       91FELIX S.A100.000         100.000       92ELECTROMUREŞ Tg. Mureş1.500.000         1.500.000       93CONECT600.000         600.000       94ROMHART Bacău100.000         100.000       95LETEA Bacău100.000         100.000       96H.C. Călăraşi100.000         100.000       97CELHART Brăila100.000         100.000       98PRODUCTON S.A.100.000         100.000       99SOTA S.A.100.000         100.000       100TECO S.A.100.000         100.000       101E.E.E. S.A.500.000         500.000       102ROMTEC ELECTRONICS S.R.L.500.000         500.000       103ARC GRUP S.A. IMPORTATOR A.M.C. DE PRECIZIE MAHR Braşov500.000         500.000       104ROHDE SCHWARTZ ADVANTEST1.000.000         1.000.000       105MEASURE CONTROL EQPT1.500.000         1.500.000       106ADICON SERVICES2.000.000         2.000.000       107A.M.C. PRODEX2.000.000         2.000.000       108GENERAL ELECTRIC500.000         500.000       109MICASAN50.000         50.000       110ERICSON ROMANIA10.000.000         10.000.000       111ANTRICE S.A.2.000.000         2.000.000       112MITMOTORS INT.2.000.000         2.000.000       113JEEP COM SERVICE S.R.L.1.000.000         1.000.000       114MONDO STZLE S.R.L.1.500.000         1.500.000       115ROMCABLU500.000         500.000       116D.S.D. GEOTOPOCAD5.000.000         5.000.000       117VITACOM ELECTRONICS500.000         500.000       118M.D.M. ELECTRO1.000.000         1.000.000       119AMCO PRESS500.000         500.000       120ARIST 2000 COM500.000         500.000       121AGEXIMCO1.000.000         1.000.000       122ALFABIT1.000.000         1.000.000       123AXEL TELECOM1.000.000         1.000.000       124RADIONET1.000.000         1.000.000       125RADIOTEL1.000.000         1.000.000       126RADIOMOBIL1.000.000         1.000.000       127VIFOR1.000.000         1.000.000       128PROCOR1.000.000         1.000.000       129I.C.E.500.000         500.000       130TELEROMPROIECT1.000.000         1.000.000       131ROMKATEL1.000.000         1.000.000       132SAMIT COM ROKURA1.000.000         1.000.000       133GENESYS2.000.000         2.000.000       134MATEL1.000.000         1.000.000       135LORUS TELECOM1.000.000         1.000.000       136MABRION AUTO1.000.000         1.000.000       137SCOP COMPUTERS1.000.000         1.000.000       138ELECTROCONTACT Botoşani50.000         50.000       139F.C.M.E. Bucureşti1.000.000         1.000.000       140TOP 9 2.500.000         2.500.000       141ELECTROAPARATAJ2.000.000         2.000.000       1423A TRADING2.000.000                 143ARC Braşov2.000.000         2.000.000       144ROMSERVICE INTERNATIONAL500.000         500.000       145ROTELCO500.000         500.000       146DUAL TELECOM1.000.000         1.000.000       147DATA COMPUTERS1.000.000         1.000.000       148D.R.Tv. Bucureşti5.000.000         5.000.000       149D.R.Tv. Iaşi1.500.000         1.500.000       150D.R.Tv. Timişoara1.500.000         1.500.000       151D.R.Tv. Cluj1.500.000         1.500.000       152RADET7.606.0496.356.049       1.250.000       153RGAB8.397.1877.897.187       500.000       154AEDIFICIA231.000.000         231.000.000       155STIFIN Buzău30.000         30.000       156APULUM Alba Iulia30.000         30.000       157INOX Bucureşti30.000         30.000       158FRIGOCOM200.000         200.000       159ELENA PROD INVEST50.000         50.000       160CONDOR100.000         100.000       161EUROTEST50.000         50.000       162COMCEH Călăraşi100.000         100.000       163XEROX ROMANIA500.000         500.000       164ORLATEX Sibiu100.000         100.000       165S.C. NICOLINA6.400.000             6.400.000   166S.C. CEPROREX Brăila300.000             300.000   167S.C. HART M. Ciuc1.800.000                 168S.C. I.O.E.L. Bucureşti32.600.000             32.600.000   169S.C. AEROTEH Bucureşti15.300.000             15.300.000   170S.C. TURBOMECANICA80.600.000             80.600.000   171TRIADA INTER SERVICE300.000         300.000         TOTAL GENERAL6.145.654.8632.250.980.96366.462.10033.367.30010.220.000643.342.500474.682.0002.666.600.000     Anexa 2   Instituţia . . . . . . . . . . . . . .   Adresa . . . . . . . . . . . . . . . .   Codul fiscal . . . . . . . . . . . .       DOCUMENT de stingere a obligaţiilor de plată, în baza Ordonanţei Guvernului nr. . . ., către*1) . . . . . . . . .       Nr. crt.ExplicaţiiSuma (lei)   1.Suma reprezentând contravaloarea facturilor privind livrarea de*2) . . . . . . , neachitate la data de 31 decembrie 2000. . . . . . . .       Răspundem de datele comunicate.       Ordonator de credite,Contabil-şef,         Trezoreria statului   Vizat pentru exactitate   2.Organul fiscal teritorial . . . . . . . . . .   2.1.Confirmăm datoriile către bugetul de stat la data de 30 . . . . . . . 2000 ale agentului economic*1) . . . . . . . . . . , în sumă totală de: . . . . . . . .     din care*3):       a) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . .     b) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . .     c) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . .     d) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . .     e) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . .   2.2.Obligaţii către bugetul de stat care se sting cu suma. . . . . . . .   2.3.datorată de instituţia . . . . . . . . . . . . . . . . . . .       Obligaţii către bugetul de stat rămase neacoperite. . . . . . . .   2.4.(2.1-1)       Suma de plată de către instituţiile publice, din care se sting obligaţiile către bugetul de stat la nivelul central al*1) . . . . . (1-2.1). . . . . . . .           Director,       Şef serviciu,   3.Direcţia generală a finanţelor publice şi controlului financiar de stat       a*4) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .     3.1.Confirmăm obligaţiile către bugetul de stat ale*1) . . . . . . . . , în sumă totală de:. . . . . . . .     din care*5):       a) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . .     b) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . .     c) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . .     d) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . .     e) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . .   3.2.Obligaţii către bugetul de stat care se sting cu suma datorată de instituţia . . . . . . . . .. . . . . .     (3.1-2.4)     Director,       Şef serviciu, ------------- *1) Se înscrie, după caz, agentul economic sau unitatea subordonată prevăzută în anexa nr. 1. *2) Se înscriu, după caz, produsele şi serviciile furnizate. *3) Se înscriu impozitele, taxele, alte venituri bugetare, inclusiv majorările de întârziere datorate bugetului de stat de către agenţii economici prevăzuţi în anexa nr. 1. *4) Se înscrie direcţia generală a finanţelor publice şi controlului financiar de stat a municipiului Bucureşti, respectiv a judeţului, după caz. *5) Se înscriu impozitele, taxele, alte venituri bugetare, inclusiv majorările de întârziere datorate de agenţii economici prevăzuţi în anexa nr. 1. EXPLICAŢII privind întocmirea documentului de stingere a obligaţiilor de plată 1. Documentul se întocmeşte în 5 exemplare de fiecare instituţie publică din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională pentru fiecare agent economic faţă de care are obligaţii de plată şi se prezintă la trezoreria statului pentru a obţine viza de exactitate (se prezintă ultima balanţă de verificare lunară împreună cu fişele furnizorilor respectivi), în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. 2. Cele 5 exemplare vizate se transmit de trezoreria statului organelor fiscale teritoriale la care agentul economic este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe, care procedează potrivit pct. 2 din document, după care exemplarele sunt repartizate astfel: - exemplarul nr. 1 se restituie instituţiei publice, document pe baza căruia aceasta va stinge în contabilitatea proprie obligaţia de plată către agentul economic (se debitează contul "Furnizori" prin creditul contului "Finanţarea bugetară - anul curent", cont analitic: Finanţarea în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. .........); - exemplarul nr. 2 se transmite agentului economic sau unităţii sale subordonate faţă de care instituţia publică are obligaţii de plată. Pe baza acestui document agentul economic înregistrează stingerea obligaţiilor către buget pe seama sumelor de încasat de la instituţiile publice (pct. 2.2). În cazul în care suma de încasat de la instituţiile publice este peste nivelul datoriilor către bugetul de stat, diferenţa urmând să fie utilizată la nivel central (pct. 2.4), agentul economic sau unitatea sa subordonată evidenţiază stingerea sumei de încasat de la instituţiile publice prin debitul contului "Decontări cu organul superior"; - exemplarul nr. 3 rămâne ca document justificativ la organul fiscal teritorial, pe baza căruia se înregistrează în evidenţa pe plătitori stingerea obligaţiilor către bugetul de stat; - exemplarele nr. 4 şi 5 se transmit cu borderou direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat a municipiului Bucureşti, respectiv a judeţului, după caz, care vor proceda conform pct. 3 din document. 3. Exemplarul nr. 4 se transmite agentului economic, care va înregistra în contabilitate stingerea obligaţiilor către bugetul de stat prin contul "Decontări cu unităţile din subordine". Exemplarul nr. 5 rămâne la Direcţia generală a finanţelor publice şi controlului financiar de stat a municipiului Bucureşti, respectiv a judeţului, după caz, pe baza căruia se înregistrează în evidenţa pe plătitori stingerea obligaţiilor către bugetul de stat. -----------