DECIZIE nr. 27 din 5 februarie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, 2, 7-11, 13, 15 şi art. 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, precum şi ale ordonanţei de urgenţă, în ansamblul său

EMITENT

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 21 martie 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, 2, 7-11, 13, 15 şi art. 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, precum şi ale ordonanţei de urgenţă, în ansamblul său, excepţie ridicată de Ioan Savonia în Dosarul nr. 5.015/2/2011 şi de Gheorghe Manea în Dosarul nr. 9.969/2/2010, dosare ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 1.015D/2012 şi 1.262D/2012.

La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei, Gheorghe Manea, asistat de avocatul Andrei Constantin, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, şi partea Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, prin consilierul juridic Mihai Ionescu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte celălalt autor al excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că cele două cauze au fost conexate în Şedinţa din 29 noiembrie 2012, când Curtea, având în vedere imposibilitatea constituirii majorităţii prevăzute de art. 6 şi art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus repunerea cauzei pe rol pentru data de 17 ianuarie 2013. La acea dată, având în vedere necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte referitoare la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea, în temeiul art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a dispus repunerea cauzei pe rol pentru data de 5 februarie 2013.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorului criticii, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii reprezintă, cu precădere, un instrument politic, situat în afara aparatului judiciar şi învestit, în realitate, cu alte prerogative decât cele pentru care a fost iniţial conceput. Această autoritate publică trebuie să fie doar un "depozitar" al arhivelor fostei Securităţi, cu rol în efectuarea de studii şi cercetări istorice. Totodată, consideră că dreptul Consiliului Naţional de a promova acţiuni în constatare, în absenţa unui interes legitim şi a unui mandat din partea persoanei care a solicitat studierea propriului dosar, echivalează cu subrogarea nejustificată în dreptul acesteia de a se adresa justiţiei. De asemenea, susţine că viciile de neconstituţionalitate ale prevederilor de lege criticate au creat dificultăţi în aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti competente în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii.

Reprezentantul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând constanta jurisprudenţă în materie a Curţii Constituţionale. Precizează că prevederile de lege criticate nu conferă atribuţii jurisdicţionale Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi că nu există o subrogare a acestuia în drepturile cetăţenilor, deoarece această autoritate nu face altceva decât să exercite atribuţii de verificare a calităţii de lucrător/colaborator al Securităţii, iar nu de constatare a acestor calităţi, atribut care revine în exclusivitate instanţei judecătoreşti. Procedura de verificare are caracter administrativ şi se desfăşoară ca urmare a cererii de verificare adresate Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (7) şi (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece nu au intervenit elemente noi, care să determine o reconsiderare a jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale. Precizează că ordonanţa de urgenţă criticată reprezintă o concepţie legislativă de noutate în ceea ce priveşte Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care, în prezent, nu dispune de atribuţii jurisdicţionale şi nu dă verdicte de culpabilitate, ci doar sesizează instanţa judecătorească în vederea constatării calităţii de lucrător/colaborator al Securităţii, în cadrul unei proceduri contradictorii şi care respectă exigenţele dreptului la un proces echitabil.

Având cuvântul în replică, avocatul autorului excepţiei Gheorghe Manea susţine că, la nivelul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor, calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii se stabileşte prin vot şi că procedura desfăşurată în faţa instanţei judecătoreşti nu este caracterizată de contradictorialitate, de vreme ce probatoriul administrat are caracter unilateral, arhivele fiind deţinute de Consiliu.

De asemenea, având cuvântul în replică, reprezentantul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii precizează că stabilirea calităţii de lucrător/colaborator al Securităţii se realizează exclusiv de instanţa judecătorească, votul exprimat de membrii Colegiului Consiliului având ca efect sesizarea sau nu a instanţei judecătoreşti competente. Totodată, arată că sunt asigurate garanţiile de contradictorialitate, deoarece atât persoana care are calitatea procesuală de pârât în acţiunea în constatare, cât şi instanţa judecătorească au acces la documentele deţinute de Consiliu şi care pot avea relevanţă în cauză.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 1.239 din 22 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 5.015/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2, 7, 8, 11, 13 şi art. 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, precum şi ale ordonanţei de urgenţă, în ansamblul său.

Excepţia a fost ridicată de Ioan Savonia într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii.

Prin Sentinţa civilă nr. 3.645 din 30 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 9.969/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, 2, 7, 8, 9, 10, 11 şi art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Manea într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că noul cadru legislativ instituit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 "nu respectă Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 31 ianuarie 2008 privind neconstituţionalitatea Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste şi menţine caracterul represiv-abuziv al acestei proceduri care încalcă drepturile fundamentale ale omului prevăzute în Constituţia României şi legislaţia internaţională."

Arată că activitatea desfăşurată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi de Colegiul Consiliului este în continuare o activitate colegială, de jurisdicţie, în cadrul căreia se administrează şi evaluează probe, iar verdictul se dă prin votul membrilor Colegiului, în urma dezbaterii cazului cercetat, fără participarea persoanei verificate. Este menţinută, astfel, confuzia între funcţia de anchetă şi funcţia de judecată, iar existenţa acestei "jurisdicţii extraordinare" este de natură să aducă prejudicii demnităţii şi integrităţii persoanelor nevinovate.

De asemenea, acţiunea în constatare introdusă de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii are un caracter abuziv şi discriminatoriu şi afectează dreptul la imaginea publică. Această autoritate, deşi se situează în afara aparatului judiciar, dă, prin vot, verdicte privind îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, cu încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, şi se subrogă, în lipsa unui mandat, în dreptul cetăţeanului de a-şi exercită dreptul privind accesul liber la justiţie. Totodată, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se substituie unei instanţe judecătoreşti, căreia îi revine doar rolul formal de a valida ceea ce a "constatat" prin vot această autoritate, care ar trebui să fie doar un "depozitar şi administrator" al arhivelor fostei Securităţi.

În acelaşi timp, deşi jurisdicţia exercitată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi de Colegiul Consiliului este obligatorie, persoanele verificate nu sunt citate şi nu pot fi asistate de un avocat.

De asemenea, competenţa exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în soluţionarea cauzelor privind deconspirarea Securităţii, înlăturarea căii de atac a apelului împotriva hotărârii pronunţate pentru soluţionarea acţiunii în constatare a calităţii de colaborator sau lucrător al Securităţii, precum şi scutirea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de la plata taxei de timbru încalcă liberul acces la justiţie şi egalitatea părţilor în faţa legii.

În fine, autorii consideră că procedura instituită pentru "aşa-zisa deconspirare a Securităţii" este neconstituţională, deoarece susţinerile privind încălcarea drepturilor omului de către oricare fost ofiţer de informaţii sau colaborator al acestuia, fără vinovăţie şi în absenţa unor probe, confirmă constatările Curţii Constituţionale privind instituirea unei răspunderi morale şi juridice colective. Pe calea acestei proceduri, sunt "inventate" cu caracter retroactiv fapte şi se sancţionează "vinovăţia" de a fi fost lucrător sau colaborator al Securităţii, urmărindu-se răzbunarea organizată pe o întreagă categorie de cetăţeni.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care arată că cererea de constatare a calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii, formulată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, este adresată unei instanţe judecătoreşti, iar persoana verificată, care are calitatea procesuală de pârât, are posibilitatea de a-şi formula apărările necesare. Totodată, dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Constituţie nu interzic ca, prin anumite acte normative, să se instituie calitatea procesuală activă pentru diferite instituţii, autorităţi publice sau asociaţii. Este şi cazul de faţă, în care Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii are calitate procesuală activă, în cadrul acţiunii în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, potrivit art. 8 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008. De asemenea, instanţa arată că în cauză nu se stabileşte o răspundere penală sau de altă natură, pentru a putea fi invocate aspecte ce ţin de condamnarea unei persoane.

Distinct de acestea, instanţa judecătorească consideră că procedura derulată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu este o procedură jurisdicţională, astfel încât nu poate fi vorba de un proces în faţa acestei autorităţi şi, ca urmare, nici drepturile invocate nu se aplică în ceea ce priveşte cercetările efectuate ori luarea deciziei de sesizare a instanţei judecătoreşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 1.262D/2012, arată că îşi menţine punctul de vedere reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (spre exemplu, deciziile nr. 1.483 din 10 noiembrie 2009, nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009, nr. 209 din 15 februarie 2011 şi nr. 672 din 26 iunie 2012), exprimat în sensul constituţionalităţii prevederilor legale criticate. În celălalt dosar, Avocatul Poporului nu a comunicat punctul său de vedere.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele depuse la dosar de avocatul autorului excepţiei Gheorghe Manea, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1, 2, 7-11, 13, 15 şi art. 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, precum şi ale ordonanţei de urgenţă, în ansamblul său, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008.

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 22 privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 23 privind libertatea individuală, art. 24 alin. (2) privind dreptul la apărare, art. 30 privind libertatea de exprimare, art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 54 privind fidelitatea faţă de ţară, art. 55 privind apărarea ţării, art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi art. 126 privind instanţele judecătoreşti.

De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 -Dreptul la un proces echitabil, art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege, art. 8 - Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, art. 9 - Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, art. 10 - Libertatea de exprimare, art. 14 - Interzicerea discriminării şi art. 17 - Interzicerea abuzului de drept din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

1. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, pe de o parte, că, prin Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, a constatat că sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" cupri nse în art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt neconstituţionale. În aceste condiţii, Curtea constată că, în cauza de faţă, sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după sesizarea Curţii, excepţia cu acest obiect urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

2. Pe de altă parte, Curtea reţine că celelalte prevederi criticate ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate exercitat din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare.

Astfel, Curtea a reţinut, ca apreciere generală, că, faţă de Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, declarată neconstituţională prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a produs o modificare substanţială a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt colaboratori sau lucrători ai Securităţii. Curtea a statuat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 urmăreşte deconspirarea prin consemnarea publică a acestor persoane, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 9 iunie 2010, şi Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011 ).

Totodată, Curtea a statuat că prevederile art. 2 din ordonanţa de urgenţă criticată, stabilind elementele care trebuie întrunite pentru ca o persoană să fie calificată de instanţa judecătorească drept lucrător sau colaborator al Securităţii, nu încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii, de vreme ce efectele atribuirii unei astfel de calităţi se produc numai pentru viitor, din momentul intrării în vigoare a reglementării legale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2010).

În continuare, Curtea a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a realizat o reconfigurare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca autoritate administrativă autonomă, lipsită de atribuţii jurisdicţionale, ale cărei acte privind accesul la dosar şi deconspirarea Securităţii sunt supuse controlului instanţelor de judecată. Aşadar, în condiţiile în care acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia este introdusă la o instanţă de judecată a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu sunt de natură să confere Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii rolul de instanţă extraordinară (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.194 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 4 noiembrie 2009).

De asemenea, în cadrul acţiunii în constatare promovate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pârâtul nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunţe soluţia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 455 din 8 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 30 iunie 2012).

În acelaşi timp, Curtea nu a reţinut nici critica referitoare la pretinsa încălcare a principiului liberului acces la justiţie ca urmare a subrogării Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în dreptul cetăţeanului care se consideră vătămat prin acţiunile abuzive ale unor lucrători din fosta Securitate de a avea acces liber la justiţie pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

Astfel cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, prevederile art. 1 alin. (7) şi (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt edificatoare în acest sens, conferind persoanei, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, precum şi, după caz, soţului supravieţuitor şi rudelor până la gradul al patrulea, inclusiv ale persoanei decedate ori moştenitorilor săi testamentari, dreptul de a afla identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului şi, de asemenea, de a solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Din cuprinsul acestor dispoziţii legale, se desprinde concluzia potrivit căreia Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii acţionează inclusiv la cererea persoanelor îndreptăţite, astfel că nu se pune problema nesocotirii dreptului acestora de liber acces la justiţie (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 608 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011 ).

De asemenea, legitimarea procesuală a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a introduce cererea în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii izvorăşte din înseşi prevederile legale care reglementează activitatea de deconspirare a Securităţii şi se justifică prin interesul general pe care, în actualul context istoric, societatea românească îl manifestă faţă de consemnarea publică a celor care au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că acţiunile promovate de Consiliu nu tind la obţinerea unei condamnări judiciare, consecinţa acestora rezumându-se la simpla aducere la cunoştinţa publică a soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti în acţiunile în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.380 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2011).

Cu privire la critica referitoare la competenţa exclusivă a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti de soluţionare a cauzelor având ca obiect constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit art. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţie, justiţia se realizează prin instanţele judecătoreşti, a căror competenţă este stabilită numai prin lege. Or, prevederile legale criticate corespund pe deplin exigenţelor constituţionale invocate (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009).

Curtea a mai reţinut că nu poate fi primită critica referitoare la încălcarea liberului acces la justiţie, prin înlăturarea căii de atac a apelului împotriva hotărârii Curţii de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ şi fiscal, de vreme ce Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci statuează prin art. 129 că, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii." Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac (a se vedea Decizia nr. 1.415 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 28 noiembrie 2011).

Totodată, Curtea a constatat că nu este întemeiată nici critica de neconstituţionalitate susţinută prin prisma scutirii acţiunii în constatare introduse de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de la taxa de timbru. Instituirea de către legiuitor a unor scutiri de taxe de timbru pentru anumite categorii de cereri nu face nicio diferenţiere între contribuabili şi nu constituie o discriminare sau o atingere adusă dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 1.415 din 20 octombrie 2011, citată mai sus). De altfel, anterior, în jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit, de principiu, că reglementarea taxelor de timbru în justiţie nu este contrară dreptului de liber acces la justiţie, iar principiul egalităţii în drepturi nu este încălcat, în condiţiile în care se pune problema scutirii de la plata taxelor de timbru pentru autorităţi şi instituţii publice bugetare, ţinându-se seama de faptul că taxele respective se fac venit la bugetul de stat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 532 din 7 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 27 ianuarie 2005 ).

Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Distinct de acestea, Curtea reţine că aprecierea întrunirii cumulative a condiţiilor prevăzute de lege pentru constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii revine instanţei judecătoreşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti. Asemenea aspecte reprezintă, aşadar, probleme ce ţin exclusiv de interpretarea şi aplicarea legii, fiind de competenţa instanţei judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată.

În final, Curtea constată că celelalte dispoziţii constituţionale şi convenţionale invocate nu au relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, în privinţa sintagmelor "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii", excepţie ridicată de Ioan Savonia în Dosarul nr. 5.015/2/2011 şi de Gheorghe Manea în Dosarul nr. 9.969/2/2010, dosare ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte prevederi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 februarie 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

-------