DECIZIE nr. 223 din 13 martie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

EMITENT

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 256 din 18 aprilie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Karoly - magistrat-asistent-şef

Cu participarea, în şedinţa publică din 6 martie 2012, a reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Kiss Andrei în Dosarul nr. 204/33/2011 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 641D/2011.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 6 martie 2012 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 13 martie 2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 5 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 204/33/2011, Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Kiss Andrei într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni formulate, în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, împotriva Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prin stabilirea unei cote de contribuţii de asigurări de sănătate în valoare de 5,5% asupra întregului cuantum al pensiei se încalcă dreptul constituţional la pensie, drept preconstituit de către cetăţean în perioada activă a vieţii sale.

Totodată, solicită revenirea la forma Legii nr. 95/2006 de dinainte de modificările aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010, potrivit căreia contribuţia de asigurări sociale nu se datora asupra unei sume aprioric determinată, respectiv 1.000 lei.

Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că textul legal criticat reprezintă o măsură de justiţie socială, instituinduse pentru o anumită categorie de pensionari obligaţia de a contribui la plata asigurării sociale de sănătate, fără însă ca prin deducerea acestei contribuţii să poată rezultă o pensie netă mai mică de 740 lei. Acest prag minim este o măsură de protecţie socială a pensionarilor care au venituri reduse şi denotă, totodată, grija legiuitorului de a nu afecta nivelul de trai decent.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la faptul că la baza sistemului public de asigurări sociale stă principiul solidarităţii, că cetăţenii au obligaţia de contribui la acest sistem şi că principiul constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale impune ca această contribuţie să fie diferenţiată în funcţie de nivelul veniturilor.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. I pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010. În realitate, având în vedere dispoziţiile art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010. Acestea au următorul cuprins: "(2) Contribuţia datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 de lei este de 5,5% aplicată asupra acestor venituri şi se virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi. Prin aplicarea acestei cote nu poate rezultă o pensie netă mai mică de 740 de lei".

Dispoziţiile constituţionale invocate expres în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 47 privind nivelul de trai. Pe lângă acest text constituţional, Curtea reţine că din motivarea autorului excepţiei transpare ideea unei aşezări injuste a sarcinilor fiscale, şi anume sub aspectul materiei asupra căreia poartă contribuţia de asigurări de sănătate, ceea ce înseamnă că acesta invocă indirect şi încălcarea art. 56 alin. (2) din Constituţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că sistemul public de asigurări sociale de sănătate îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate, numai prin plata contribuţiei de către asiguraţi (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007). De aceea, principiul solidarităţii ce se aplică sistemului asigurărilor sociale de sănătate impune şi justifică obligaţia plăţii contribuţiei pentru asigurări sociale de sănătate şi pentru veniturile obţinute din pensii.

Art. 56 din Constituţie prevede obligaţia cetăţenilor de a contribui prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice. În cazul sistemului public de sănătate, aceste cheltuieli publice vizează însăşi îndeplinirea obligaţiei constituţionale a statului de a asigura ocrotirea sănătăţii şi protecţia socială a cetăţenilor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 335 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011).

Prin Decizia nr. 258 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 21 mai 2010, Curtea a constatat că principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale impune ca plata contribuţiilor să se facă în acelaşi mod de către toţi contribuabilii, prin excluderea oricărui privilegiu sau oricărei discriminări, astfel încât la venituri egale contribuţia să fie aceeaşi. Principiul menţionat presupune însă ca aşezarea sarcinilor fiscale să ţină cont de capacitatea contributivă a contribuabililor, respectiv în aşezarea obligaţiilor fiscale să se ţină seama de necesitatea protejării păturilor sociale celor mai dezavantajate, luând în considerare elementele ce caracterizează situaţia individuală şi sarcinile sociale ale contribuabililor în cauză.

Curtea, prin Decizia nr. 35 din 24 ianuarie 2012*), nepublicată încă la data pronunţării prezentei decizii, a stabilit că toate acestea demonstrează faptul că pentru a dobândi calitatea de asigurat persoana în cauză trebuie să contribuie la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, iar această contribuţie se materializează prin aplicarea unor cote asupra veniturilor pe care aceasta le realizează. Numai legiuitorul este în drept să stabilească categoriile de venituri pentru care urmează a se plăti contribuţii la bugetul asigurărilor de sănătate, iar pensia reprezintă un astfel de venit. Faptul că legiuitorul are posibilitatea de a excepta pensia de la plata unor astfel de contribuţii sau de a stabili deducerea din cuantumul pensiei a unei sume lunare asupra căreia nu se calculează contribuţia de asigurări de sănătate reprezintă chestiuni care ţin în mod exclusiv de opţiunea sa, opţiune care nu poate fi cenzurată din perspectiva garanţiilor dreptului constituţional la pensie. Ceea ce Constituţia impune este ca prin astfel de măsuri să nu se aducă atingere nivelului de trai decent al pensionarilor. În acest sens, legiuitorul a prevăzut atât calitatea de asigurat pensionarilor care au o pensie sub 740 lei, fără plata contribuţiei corespunzătoare, cât şi scutirea parţială de la plata contribuţiei, în sensul că prin aplicarea cotei corespunzătoare pensia netă nu poate fi mai mică de 740 lei.

----------

*) Decizia nr. 35 din 24 ianuarie 2012 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 17 februarie 2012.

Distinct de cele arătate în deciziile de mai sus, ale căror considerente de principiu îşi menţin valabilitatea, Curtea reţine că în cauza de faţă, raportat la veniturile din pensie, autorul excepţiei aduce un element de noutate faţă de criticile de neconstituţionalitate pe care Curtea le-a soluţionat în precedent. Critica vizează, de principiu, faptul că, după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010, autorităţile publice competente au interpretat textul criticat în sensul că această contribuţie de asigurări de sănătate se datorează asupra întregului venit realizat din pensie, şi nu doar asupra diferenţei rezultate din scăderea sumei de 740 lei din cuantumul pensiei, ceea ce apare ca fiind inechitabil prin prisma sarcinii fiscale pe care beneficiarii pensiilor de peste 740 lei trebuie să o suporte.

Curtea reţine că dispoziţiile art. 259 alin. (2) din lege stabilesc că pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 de lei datorează o contribuţie de 5,5% aplicată asupra acestor venituri, dând de înţeles că aplicarea cotei de 5,5% se face numai pentru veniturile din pensii care depăşesc 740 lei; teza a doua a textului criticat, prevăzând că "prin aplicarea acestei cote nu poate rezultă o pensie netă mai mică de 740 de lei", creează o anumită ambiguitate la nivelul întregului alineat, aspect care a şi determinat instituţiile statului care aplică prevederile legii să calculeze cota de 5,5% asupra întregului cuantum al pensiei.

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a stabilit că fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni (Decizia nr. 176 din 6 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 9 iunie 2003, sau Decizia nr. 3 din 6 ianuarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 8 iunie 1994). Aşadar, legiuitorul trebuie să manifeste o grijă deosebită atunci când determină categoria de venit asupra căreia poartă sarcina fiscală, suma concretă asupra căreia se datorează şi modul concret de calcul al sarcinii fiscale. Or, în cauza de faţă, Curtea constată că, deşi legiuitorul a determinat categoria de venituri asupra căreia poartă sarcina fiscală - contribuţia de asigurări de sănătate -, şi anume veniturile din pensie, autorităţile publice competente interpretează textul în sensul că sarcina fiscală este stabilită asupra cuantumului întregii pensii şi că prin modalitatea concretă de calcul al acestei sarcini fiscale sunt scutite total de la plata contribuţiei menţionate numai pensiile de un anumit nivel, respectiv cele de până la 740 lei, ceea ce, prin urmare, influenţează atât cuantumul în concreto al sarcinii fiscale care poartă asupra veniturilor din pensie superioare acestei valori, cât şi, pe cale de consecinţă, nivelul de protecţie de care beneficiază dreptul constituţional la pensie.

În acest fel se ajunge la situaţia ca sarcina fiscală să nu fie nici rezonabilă şi nici echitabilă în privinţa pensiilor al căror cuantum atrage plata totală sau parţială a contribuţiei de asigurări sociale de 5,5% din cuantumul pensiei în raport cu pensiile mai mici de 740 lei, care sunt scutite total de la plata contribuţiei menţionate. Or, având în vedere că aceste contribuţii se datorează asupra veniturilor din pensie, drept garantat la nivel constituţional şi care beneficiază de o protecţie în consecinţă (a se vedea deciziile nr. 872 şi 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010), regimul de protecţie stabilit de legiuitor pentru pensiile de un anumit cuantum trebuie să se aplice asupra tuturor pensiilor, indiferent de cuantumul lor concret. Desigur, ţine de opţiunea legiuitorului să instituie în privinţa pensiilor o scutire de la plata acestei cote, dar, dacă a decis un atare lucru, scutirea trebuie să se aplice, sub forma deducerii, în mod complet în privinţa tuturor pensiilor indiferent de cuantumul lor, tocmai pentru ca sarcina fiscală să fie aşezată în mod echitabil în privinţa acestei categorii de venituri.

De altfel, Curtea reţine că veniturile realizate din pensii sunt supuse impozitului pe venit [a se vedea în acest sens, art. 41 lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003], însă acest impozit nu vizează întregul cuantum al pensiei, întrucât art. 69 din Codul fiscal stabileşte venitul impozabil lunar din pensii ca suma rezultată prin deducerea din venitul din pensie a unei sume neimpozabile lunare de 1.000 lei şi a contribuţiilor obligatorii calculate, reţinute şi suportate de persoana fizică.

De aceea este de dorit ca asupra veniturilor din pensie sistemul de calcul al impozitului pe venit şi al contribuţiei de asigurări sociale să fie similare şi să ţină cont de protecţia constituţională de care acestea beneficiază, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la consecinţe inechitabile, întrucât persoana, deşi beneficiază de o deducere din venitul realizat din pensie, indiferent de cuantumul acestuia, deci beneficiază, din evidente raţiuni sociale, de o scutire totală de la plata impozitului pe venit asupra sumelor care fac obiectul deducerii, nu se bucură de un tratament juridic similar şi în privinţa contribuţiei de asigurări sociale.

Întrucât există o modalitate de interpretare a textului conformă Constituţiei, ce rezultă, de principiu, din dispoziţiile art. 213 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 95/2006, text-cadru care, scutind de la plata contribuţiei de asigurări de sănătate pensionarii cu pensii mai mici de 740 lei, operează practic o deducere în privinţa acestei sume, Curtea urmează să constate că textul legal criticat este constituţional numai în măsura în care, în privinţa veniturilor realizate din pensii, există o unitate între modul de calcul al contribuţiei de asigurări de sănătate şi al impozitului pe venit. Având în vedere faptul că neconstituţionalitatea este atât o sancţiune ultimă aplicată de instanţa constituţională cu repercusiuni asupra existenţei normative a legii, cât şi parte integrantă a ordinii juridice normative (Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 605 din 14 august 2008), Curtea va constata constituţionalitatea art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii în interpretarea sa conformă prevederilor Constituţiei, respectiv în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depăşesc 740 de lei.

Prin urmare, categoria de venituri asupra căreia poartă sarcina fiscală - contribuţia de asigurări de sănătate - sunt veniturile din pensie; sarcina fiscală este stabilită asupra diferenţei dintre cuantumul pensiei şi suma deductibilă de 740 lei, iar prin modalitatea concretă de calcul al acestei sarcini fiscale se ajunge, în privinţa tuturor pensiilor, indiferent de cuantumul lor concret, la plata către bugetul asigurărilor sociale de stat a cotei de 5,5% aplicată asupra diferenţei menţionate şi la scutirea totală de la plata contribuţiei a sumei deductibile de 740 lei.

Curtea constată că, întrucât deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, cele stabilite prin prezenta decizie urmează a se aplică de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele judeţene de pensii şi casele sectoriale de pensii, de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I; totodată, instanţele judecătoreşti vor aplica prezenta decizie numai în cauzele pendinte la momentul publicării acesteia, cauze în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile, precum şi în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data sus-menţionată, în această ultimă ipoteză decizia pronunţată de Curtea Constituţională constituind temei al revizuirii potrivit art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă.

În fine, Curtea reţine că puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că dispoziţiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, care au format obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Kiss Andrei în Dosarul nr. 204/33/2011 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, sunt constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depăşesc 740 de lei.

Prezenta decizie se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 martie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Benke Karoly

-----