LEGE nr. 211 din 8 noiembrie 2017 pentru modificarea și completarea art. 111 din Legea educației naționale nr. 1/2011 EMITENT PARLAMENTUL ROMÂNIEI Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017Parlamentul României adoptă prezenta lege.     ARTICOL UNIC Articolul 111 din Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 111, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins: (5) Consiliul județean/Consiliul General al Municipiului București asigură fonduri pentru organizarea și desfășurarea olimpiadelor și a concursurilor școlare județene/ale municipiului București, precum și pentru acordarea stimulentelor financiare elevilor care au obținut distincții, medalii și premii speciale și cadrelor didactice care s-au ocupat de pregătirea acestora. 2. La articolul 111, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins: (5^1) Cuantumul stimulentelor financiare prevăzute la alin. (5) se acordă în baza unui regulament aprobat prin hotărâre a consiliului județean/Consiliului General al Municipiului București. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată. p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, PETRU-GABRIEL VLASE p. PREȘEDINTELE SENATULUI, NICULAE BĂDĂLĂUBucurești, 8 noiembrie 2017. Nr. 211. -----