NORME METODOLOGICE din 1 iulie 1993 privind determinarea emisiilor de poluanti atmosferici produsi de surse stationare EMITENT MINISTERUL APELOR ŞI PROTECŢIEI MEDIULUI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 190 din 10 august 19931. Domeniul de aplicare Metodologiile se aplică determinarilor de emisii sub forma de pulberi, aerosoli sau gaze produse de instalaţii; surse de stationare de tip instalatie industriala; amenajari de teritoriu de tip autostrada, aeroport, cale ferata; aparate şi utilaje de tip generator electric cu motor cu combustie, precum şi instalaţiilor de ventilatie care colecteaza efluentii gazosi ai unor surse şi îi evacueaza în atmosfera. 2. Principiul de măsurare Un volum reprezentativ al efluentului de analizat se recolteaza izocinetic. Se determina în acesta concentraţia de substante poluante. Emisia totala se calculeaza functie de compozitia volumului de gaz recoltat şi de alti parametri auxiliari. Se definesc ca pulberi: particulele care, după o masuratoare asupra concentratiei, după condiţionare, cresc greutatea substratului elementului de filtrare. 3. Condiţiile de măsurare În mod normal, masuratoarea trebuie efectuata în condiţiile de exploatare în care emisiile sunt maxime. (Autoritatea de mediu care avizeaza functionarea şi controlează emisiile poate, functie de situaţia zonei, sa accepte sau sa impuna, în timpul pornirii şi opririi instalatiei, valori diferite de cele reglementate). 4. Amplasarea punctului de recoltare Compozitia probei recoltate, asa cum se găseşte la locul de recoltare, trebuie să fie reprezentativa pentru emisia ce va fi masurata. Masuratorile trebuie să se efectueze într-un loc unde repartitia substanţelor poluante în secţiunea canalului de evacuare este cit mai omogena posibil. Amplasamentul punctului de recoltare trebuie să permită un acces usor şi sigur. Pozitionarea se planifica, de comun acord cu deţinătorul de sursa, şi se amenajeaza corespunzător din timp. 5. Durata şi numărul de masuratori Durata şi numărul de masuratori se fixeaza functie de natura sursei, cit şi de variatia de timp a emisiilor. Se recomanda, în cazul unor surse cu emisie constanta, efectuarea a cel puţin 3 masuratori individuale. Se defineste ca masuratoare individuala media valorilor masurate în fiecare punct al unei grile, respectiv, pe axa de măsura, sau rezultatul a ceea ce se defineste ca masuratoare în grila. 6. Alte determinari La fiecare masuratoare de emisie este necesar să se masoare viteza efluentului în secţiunea de măsura, parametrii auxiliari necesari calculului emisiilor şi să se inregistreze toate informaţiile privind condiţiile de exploatare a instalatiei. 7. Raportarea rezultatelor În raportare se vor consemna toate marimile masurate şi calculate, metodele de măsurare utilizate şi condiţiile de exploatare a instalatiei. Se vor evalua şi evidentia erorile fiecarei masuratori de emisie efectuate. NOTĂ: Elementele de detaliu privind metodologia de determinare a poluantilor atmosferici produsi de surse stationare se pot procura de la Institutul de Cercetari şi Ingineria Mediului - Splaiul Independentei nr. 294, sector 6, Bucureşti. ----------------