ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 88 din 24 iunie 2008 pentru modificarea art. 55 alin. (8) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic EMITENT GUVERNUL Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 480 din 30 iunie 2008Având în vedere urgenţa şi necesitatea adaptării legislaţiei naţionale din domeniul învăţământului superior la acquis-ul comunitar şi la Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare, care a pus în aplicare Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, se impune adoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare. Urgenţa adoptării actului normativ rezidă din necesitatea creării bazei legale care să permită înscrierea cetăţenilor din alte state membre ale Uniunii Europene şi ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European la concursul pentru ocuparea unui post didactic în învăţământul superior. Neaprobarea în regim de urgenţă a proiectului de act normativ poate conduce la imposibilitatea exercitării în România a profesiei de cadru didactic de către cetăţeni din alte state membre ale Uniunii Europene, precum şi ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi la nerespectarea angajamentelor asumate faţă de Comisia Europeană pentru transpunerea directivelor comunitare în domeniu. În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.     Articolul UNIC Alineatul (8) al articolului 55 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: "(8) Posturile didactice din învăţământul superior pot fi ocupate numai de cetăţeni români, de cetăţeni ai altor state membre ale Uniunii Europene, precum şi ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European, în condiţiile prezentei legi. Prin excepţie, aceste posturi pot fi ocupate cu contract de muncă pe o perioadă determinată şi de cetăţeni din state terţe, în calitate de personal didactic asociat, conform legii." PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ──────────────── Ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului, Cristian Mihai Adomniţei Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse, Paul Păcuraru p. Secretarul de stat al Departamentului pentru Afaceri Europene, Aurel Ciobanu-Dordea p. Ministrul economiei şi finanţelor, Eugen Teodorovici, secretar de stat Bucureşti, 24 iunie 2008. Nr. 88. __________