ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 92 din 14 iulie 2005 pentru modificarea art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2003 privind privatizarea Societăţii Comerciale "Siderurgica" - S.A. Hunedoara EMITENT GUVERNUL Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 637 din 20 iulie 2005Având în vedere necesitatea dezvoltării infrastructurii Parcului Industrial Hunedoara şi aplicării procesului de reconversie a forţei de muncă din zona Hunedoara, zonă cu rată mare a şomajului, cu impact deosebit în sfera economico-socială, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.     Articolul UNIC Articolul 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2003 privind privatizarea Societăţii Comerciale "Siderurgica" - S.A. Hunedoara, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 26 octombrie 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 270/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 15. - (1) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, preţul obţinut de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului din vânzarea acţiunilor societăţii se va vira Parcului Industrial Hunedoara, în termen de 10 zile de la data emiterii deciziei Consiliului Concurenţei, în scopul realizării infrastructurii necesare funcţionării Parcului Industrial Hunedoara. (2) Procedura privind virarea sumei prevăzute la alin. (1) către Parcul Industrial Hunedoara se stabileşte prin hotărâre a Guvernului." ...  PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, Gabriel Ionel Zbîrcea Şeful Cancelariei Primului-Ministru, Aleodor Marian Frâncu Ministrul finanţelor publice, Ionel Popescu Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei, Gheorghe Barbu Bucureşti, 14 iulie 2005. Nr. 92. -------------