ORDONANŢĂ nr. 15 din 31 ianuarie 2007pentru modificarea şi completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 81 din 1 februarie 2007



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. III.5 din Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.  +  Articolul ILegea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 22 iulie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. După alineatul (1) al articolului 61 se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) Indemnizaţia lunară prevăzută la art. 19 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, cu modificările şi completările ulterioare, se ia în calcul ca soldă de funcţie la actualizarea pensiei militare de stat."2. La anexa nr. 1 litera A1, după numărul curent 1 se introduc două noi numere curente, numerele curente 1^1şi 1^2, cu următorul cuprins:
                 
      Nr. crt.FuncţiaGradulNivelul studiilorCoeficientul de ierarhizare
      minimmaxim
      11.Director general al Direcţiei generale de informaţii a apărării, director general (asimilat funcţiei de secretar de stat), funcţii militare prevăzute în statele anexă «M», asimilate cu funcţia de secretar de statgeneralS-8,80
      12.Funcţii militare asimilate cu funcţia de subsecretar de statgeneralS8,008,20
    3. La anexa nr. 3, punctul IV se abrogă.4. La anexa nr. 4, punctul I poziţia 4, punctul II poziţia 7 şi punctul III poziţia 5 se abrogă.5. La anexa nr. 8 se introduce nota de subsol cu următorul cuprins:"NOTĂ:Prevederile pct. 1 nu se aplică personalului militar din Ministerul Administraţiei şi Internelor."
     +  Articolul IIPrevederile prezentei ordonanţe se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2007.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:---------------p. Ministrul apărării,Ioan Ion,secretar de statMinistrul administraţieişi internelor,Vasile BlagaMinistrul muncii,solidarităţii sociale şi familiei,Gheorghe BarbuMinistrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe VlădescuBucureşti, 31 ianuarie 2007.Nr. 15.-------