ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 2 din 9 februarie 2000privind modificarea coeficienţilor de multiplicare pentru unele funcţii prevăzute în anexele nr. V-VIII la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupa funcţii de demnitate publică
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 14 februarie 2000



    În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,Guvernul României emite următoarea ordonanţa de urgenţă:  +  Articolul UNICCoeficienţii de multiplicare pentru unele funcţii prevăzute în anexele nr. V-VIII la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupa funcţii de demnitate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 16 iulie 1998, cu modificările ulterioare, se modifica şi vor avea valorile prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.PRIM-MINISTRUMUGUR CONSTANTIN ISARESCUContrasemnează:---------------Ministrul muncii şi protecţieisociale,Smaranda DobrescuMinistrul finanţelor,Decebal Traian Remes  +  Anexă    (Anexa nr. V la Legea nr. 154/1998)     ----------------------------------               COEFICIENŢII DE MULTIPLICAREpentru unele funcţii prevăzute în anexele nr. V-VIII la Legea nr. 154/1998          ADMINISTRAŢIA PUBLICA CENTRALA DE SPECIALITATE   (ministere, alte organe de specialitate din subordinea Guvernului    ori a ministerelor, serviciile Presedintiei, aparatul de lucru        al Guvernului şi aparatul Parlamentului României)
      I. Coeficienţi de multiplicare pentru funcţii de specialitate*)
      B. Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de multiplicare
      minimmaxim
        a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale      
      9.Tehnician-economist, secretar superior, referent, interpret relaţii, interpret profesional, subinginer; gradul IIISSD1,0212,800
      10.Tehnician-economist, secretar superior, referent, interpret relaţii, interpret profesional, subinginer; debutantSSD1,021-
        c) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale      
      18.Referent IM1,0212,150
      19.Referent IIM1,0212,000
      20.Referent IIIM1,0211,750
      21.Referent IVM1,0211,600
      22.Referent debutantM1,021-
      II. Coeficienţi de multiplicare pentru funcţii de conducere şi de execuţie de specialitate specifice serviciilor Parlamentului, Preşedinţiei, Guvernului, Curţii Supreme de Justiţie, Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, Curţii Constituţionale, Consiliului Legislativ, Avocatului Poporului şi Curţii de Conturi
      B. Funcţii de execuţie de specialitate specifice
      Nr. crt.Funcţia*)Nivelul studiilorCoeficientul de multiplicare
      minimmaxim
      9.Secretar cabinet, secretar-dactilografM1,0212,600
      III. Funcţii specifice unor ministere
      1. MINISTERUL FINANŢELOR
      a) Funcţii specifice din aparatul propriu şi din unităţile teritoriale Garda financiară - personal militarizat
      Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de multiplicare
      minimmaxim
        b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale      
      14.Comisar IIIM1,0211,900
      15.Comisar debutantM1,021-
      b) Funcţii specifice din serviciile publice descentralizate
      Funcţii de execuţie pe trepte profesionale specifice unităţilor subordonate Ministerului Finanţelor
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de multiplicare
      minimmaxim
      1.Casier trezorier IM1,0212,000
      2.Casier trezorier II; agent fiscal, operator rol, numărător bani; IM;G1,0211,750
      3.Casier trezorier, agent fiscal, operator rol, numărător bani; debutantM;G1,021-
      2. MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de multiplicare
      minimmaxim
      Funcţii de execuţie pe trepte profesionale      
      2.Referent transmitere IIM1,0211,950
      3.Referent transmitere IIIM1,0211,750
      4.Referent debutantM1,021-
        (Anexa nr. VI la Legea nr. 154/1998)    ------------------------------------             ADMINISTRAŢIA PUBLICA LOCALĂ    Prefecturi, consilii, primării şi servicii publice din subordinea acestora    I. Coeficienţi de multiplicare pentru activitatea de specialitate    Funcţii de execuţie
      Nr. Funcţia crt.Nivelul studiilorCoeficientul de multiplicare
      minimmaxim
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale      
      8.Conductor arhitect II, referent II, subinginer IISSD1,0211,900
      9.Conductor arhitect, referent, subinginer; debutantSSD1,021-
      c) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale      
      18.Referent, inspector; IIM1,0211,900
      19.Referent, inspector; IIIM1,0211,750
      20.Referent, inspector; debutantM1,021-
      21.Agent agricol IM1,0211,850
      22.Agent agricol IIM; G1,0211,750
      23.Agent agricol IIIM; G1,0211,600
      24.Agent agricol debutantM; G1,021-
        (Anexa nr. VII/1 la Legea nr. 154/1998)    ---------------------------------------               UNITĂŢI DE ÎNVĂŢĂMÂNT
      II. Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile auxiliare din instituţiile de învăţământ*)
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilor**)Coeficientul de multiplicare
      minimmaxim
      2.Bibliotecar, documentarist, redactor; gradul III debutantSSD1,060 1,0601,325 -
      4.Informatician gradul III debutantSSD1,060 1,0601,325 -
      6.Instructor-animator gradul III debutantSSD1,060 1,0601,325 -
      8.Asistent social debutantSSD1,060-
      10.Corepetitor gradul III debutantSSD1,060 1,0601,325 -
        b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale      
      11.Bibliotecar, documentarist, redactor;PL/M    
        I   1,0601,325
        II   1,0601,225
        debutant   1,060-
      12.InformaticianPL/M    
        I   1,0601,400
        II   1,0601,250
        III   1,0601,125
        debutant   1,060-
      13.Instructor-animatorM    
        I   1,0601,325
        II   1,0601,225
        debutant   1,060-
      14.Instructor de educaţie extraşcolarăM    
        I II   1,060 1,0601,400 1,250
        III   1,0601,125
        debutant   1,060-
      15.Asistent socialPL/M    
        III   1,0601,300
        debutant   1,060-
      16.CorepetitorM    
        I   1,0601,325
        II   1,0601,225
        III   1,0601,125
        debutant   1,060-
      17.Tehnician****)M    
        I   1,0601,400
        II   1,0601,250
        III   1,0601,225
        debutant   1,060-
      18.LaborantPL/M    
        I   1,0601,300
        II   1,0601,200
      19.Pedagog şcolar IM1,0601,300
      20.Pedagog şcolar IIM1,060-
      III. Coeficienţi de multiplicare pentru alte funcţii specifice din instituţiile de învăţământ
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de multiplicare
      minimmaxim
        a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale      
      9.Secretar IVSSD1,0601,325
      10.Secretar debutantSSD1,060-
        b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale      
      12.Secretar IM1,0601,400
      13.Secretar IIM1,0601,325
      14.Secretar IIIM1,0601,225
      15.Secretar debutantM1,060-
        c) Alte funcţii      
      16.Şef atelier-şcoală IM1,0601,350
      17.Şef atelier-şcoală IIM1,0601,325
      18.Şef atelier-şcoală IIIM1,0601,225
      19.Instructor IM1,0601,300
      20.Instructor IIM1,0601,200
      21.Model IM1,0601,225
      22.Model IIM1,0601,100
      23.Supraveghetor noapteG1,0601,100
        (Anexa nr. VII/2 la Legea nr. 154/1998)    ---------------------------------------                    SĂNĂTATE    I. Unităţi sanitare şi de asistenţa socială, altele decât cele clinice    A. Coeficienţi de multiplicare pentru personalul de specialitate medico-sanitar
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de multiplicare
      minimmaxim
      27.Tehnician dentar***)M1,0602,300
      28.Tehnician dentar debutant***)M1,060-
        C. Coeficienţi de multiplicare pentru personalul auxiliar sanitar      
      43.Infirmieră, agent D.D.D.; debutantG1,060-
      44.Brancardier, băieş, nămolar, spălătoreasă, îngrijitoareG1,0601,350
      48.Şofer autosanitară III***)   1,0601,600
        (Anexa nr. VII/3 la Legea nr. 154/1998)    ---------------------------------------                         CERCETARE    UNITĂŢI DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ, DEZVOLTARE TEHNOLOGICĂ ŞI PROIECTARE    Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate din activitatea de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de multiplicare
      minimmaxim
        c) Funcţii de execuţie auxiliare din activitatea de cercetare ştiinţifică, pe trepte profesionale      
      8.Asistent IIM1,0602,000
      9.Asistent IIIM1,0601,850
      10.Asistent stagiarM1,060-
        (Anexa nr. VII/4 la Legea nr. 154/1998)    ---------------------------------------                      CULTURA                  UNITĂŢI DE CULTURA    I. Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate din unităţile teatrale, muzicale şi de cinematografie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de multiplicare
      minimmaxim
        b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale      
      5.Dirijor, şef orchestră, maestru (balet-dans, corepetitor), concert- maistru, maestru de studii balet, maestru lumini-sunet;      
        II   1,0602,100
        III   1,0601,850
        debutant   1,060-
      6.Solist (vocal, balet, concertist, instrumentist), actor, instrumentist, sufleor operă, corist operă;      
        II   1,0602,100
        III   1,0601,850
        debutant   1,060-
      7.Maestru artist circ, artist circ, maestru (acordor pian-clavecin, lutier), specialist (orgă, instrumente de suflat);      
        IV   1,0602,100
        V   1,0601,900
        debutant   1,060-
      8.Corist, balerin, dansator, corepetitor, actor mânuitor păpuşi, sculptor păpuşi, sufleor teatru, artist plastic, machior, peruchier, montor imagine, operator imagine, editor imagine, regizor scenă (culise), secretar platou;      
        II   1,0602,000
        III   1,0601,800
        debutant   1,060-
      9.Regizor scenă (culise), secretar platou;M    
        II   1,0602,000
        III   1,0601,800
        debutant   1,060-
      10.Supraveghetor sală, controlor bilete, garderobier, plasatorM; G1,0601,700
        c) Muncitori din activitatea specifică instituţiilor teatrale şi muzicale      
      11.Muncitor calificat      
        IV   1,0601,700
        V   1,0601,550
        VI   1,0601,425
        II. Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate din presa, edituri, informare documentara
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de multiplicare
      minimmaxim
        a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale      
      4.Redactor, secretar de redacţie; debutantSSD1,060-
        b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale      
      5.Redactor, secretar (tehnic) de redacţie, documentarist, traducător, caricaturist, desenator artistic, corector, tehnoredactor;M    
        treapta II   1,0602,000
        debutant   1,060-
      6.Laborant foto, retuşor foto, fotograf;M; G    
        treapta I   1,0602,100
        treapta II   1,0601,850
        treapta III   1,0601,700
        debutant   1,060-
        III. Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate din muzee şi biblioteci    Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de multiplicare
      minimmaxim
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale      
      2.Muzeograf, restaurator, conservator, bibliograf, bibliotecar-arhivist; debutantSSD1,060-
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale  
      3.Restaurator*), conservator, trezorier, gestionar custode sală; treapta IIIM1,0602,000
        debutant   1,060-
      4.Bibliotecar treapta IIM1,0602,000
        debutant   1,060-
      5.Supraveghetor muzeu, mânuitor carteM; G1,0601,700
        IV. Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate din case de cultura, cămine culturale şi alte instituţii de cultura
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de multiplicare
      minimmaxim
        a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale      
      2.Referent debutantSSD1,060-
        b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale      
      3.Redactor;      
        treapta II   1,0602,000
        debutant   1,060-
        (Anexa nr. VII/6 la Legea nr. 154/1998)    ---------------------------------------                     SPORT                UNITĂŢI SPORTIVE
      I. Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate din federaţii sportive
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilor*)Coeficientul de multiplicare
      minimmaxim
        b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale      
      9.Instructor sportiv III, referent III   1,0802,050
      10.Instructor sportiv debutant   1,080-
        II. Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate din alte unităţi sportive
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilor*)Coeficientul de multiplicare
      minimmaxim
        Funcţii de execuţie pe categorii de clasificare**)      
      5.Antrenor categoria V   1,0802,050
      6.Antrenor debutant, referent sportiv debutant   1,080-
        (Anexa nr. VII/7 la Legea nr. 154/1998)    ---------------------------------------                   AUTORITATEA VAMALĂ               DIRECŢIA GENERALĂ A VAMILOR    Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate    CAPITOLUL IV    Birouri vamale    Coeficienţi de multiplicare pentru activitatea de specialitate
      A. Funcţii de execuţie de categoria A
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de multiplicare
      minimmaxim
        b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale      
      14.Controlor vamal debutantM1,080-
        B. Funcţii de execuţie de categoria B
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de multiplicare
      minimmaxim
        b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale      
      13.Controlor pentru datoria vamală debutantM1,080-
        (Anexa nr. VII/8 la Legea nr. 154/1998)    ---------------------------------------                    NAVIGAŢIE       UNITĂŢI NAVALE ŞI CAPITANII DE PORTURI    Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de multiplicare
      minimmaxim
      b ) Funcţii de execuţie pe nave portuare, tehnice, fluviale      
      11.Dragor-şefM1,0802,150
      12.Ofiţer punteM1,0802,050
      13.Ofiţer mecanic, ofiţer electricianM1,0802,000
      14.DragorM1,0801,850
      15.Ofiţer punte, ofiţer mecanic, ofiţer electrician, dragor; aspirantM1,080-
      c) Funcţii de execuţie comune pe nave      
      16.Şef staţie RTGM1,0802,150
      17.Ofiţer RTG IM1,0801,950
      18.Ofiţer RTG IIM1,0801,800
      19.Şef echipaj   1,0802,100
      20.Conducător şalupă, şef timonier, ajutor ofiţer mecanic   1,0801,950
      21.Electrician, motorist, motopompist, timonier, marinar   1,0801,850
      22.Electrician, motorist, motopompist, timonier, marinar; debutant   1,080-
      24.Scafandru greu   1,0802,150
      25.Scafandru debutant   1,080-
      d) Funcţii de execuţie de specialitate din activitatea căpităniilor de porturi      
        - Funcţii de execuţie pe trepte profesionale -      
      29.Ofiţer de port gradul IM1,0802,150
      30.Ofiţer de port gradul IIM1,0801,950
      31.Ofiţer de port debutantM1,080-
        (Anexa Nr. VII/9 la Legea nr. 154/1998)    ---------------------------------------                   AGRICULTURA    LABORATOARE CENTRALE: PENTRU CONTROLUL CALITĂŢII SEMINŢELOR, PENTRU CONTROLUL SANITAR-VETERINAR DE DIAGNOSTIC, PENTRU CONTROLUL ALIMENTELOR DE ORIGINE ANIMALA, PENTRU CONTROLUL ŞTIINŢIFIC AL PRODUSELOR BIOLOGICE ŞI AL MEDICAMENTELOR DE UZ VETERINAR, PENTRU CARANTINA FITOSANITARA, PRECUM ŞI UNITĂŢI CU ŞI FĂRĂ PERSONALITATE JURIDICĂ, SUBORDONATE DIRECŢIILOR GENERALE PENTRU AGRICULTURA ŞI ALIMENTAŢIE ŞI DIRECŢIILOR SANITAR-VETERINARE JUDEŢENE    Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de multiplicare
      minimmaxim
        a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale      
      13.Subinginer, asistent veterinar, conductor tehnic; IIISSD1,0802,100
      14.Subinginer, asistent veterinar, conductor tehnic; debutantSSD1,080-
        b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale      
      16.Tehnician***), observator meteorolog (hidrolog, hidrogeolog); IM1,0802,050
      17.Tehnician***), observator meteorolog (hidrolog, hidrogeolog); IIM1,0801,850
      18.Tehnician***), observator meteorolog (hidrolog, hidrogeolog); debutantM1,080-
      20.Asistent veterinar II, tehnician veterinar IM1,0802,150
      21.Asistent veterinar III, tehnician veterinar IIM1,0801,950
      22.Asistent veterinar, tehnician veterinar; debutantM1,080-
      23.Agent veterinar IŞcoală profesională1,0801,850
      24.Agent veterinar IIŞcoală profesională1,0801,650
      25.Agent veterinar debutantŞcoală profesională1,080-
        (Anexa nr. VII/10 la Legea nr. 154/1998)    ----------------------------------------         OFICII DE CADASTRU ŞI ORGANIZAREA TERITORIULUI    Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate
      Nr. Funcţia crt.Nivelul studiilorCoeficientul de multiplicare
      minimmaxim
        a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale      
      8.Subinginer cadastru IIISSD1,0802,100
      9.Subinginer cadastru debutantSSD1,080-
        b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale      
      11.Tehnician cadastru IM1,0802,050
      12.Tehnician cadastru IIM1,0801,850
      13.Tehnician cadastru debutantM1,080-
      14.Operator cadastru IM;G1,0801,850
      15.Operator cadastru IIM;G1,0801,650
      16.Operator cadastru debutantM;G1,080-
        (Anexa nr. VII/11 la Legea nr. 154/1998)    ----------------------------------------                PROTECŢIA MEDIULUI    AGENŢII DE PROTECŢIE A MEDIULUI, ADMINISTRAŢIA REZERVATIEI BIOSFEREI "DELTA DUNĂRII"    Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de multiplicare
      minimmaxim
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale      
      8.Subinginer IIISSD1,0802,100
      9.Subinginer debutantSSD1,080-
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale    
      11.Tehnician, observator condiţii mediu; I**)M1,0802,050
      12.Tehnician, observator condiţii mediu; II**)M1,0801,850
      13.Tehnician, observator condiţii mediu; debutant**)M1,080-
        (Anexa nr. VII/12 la Legea nr. 154/1998)    ----------------------------------------                 AVIAŢIA SPORTIVA                AEROCLUBUL ROMÂNIEI    I. Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate
      2. Personal tehnic aeronautic
      Nr. Funcţia crt.Nivelul studiilorCoeficientul de multiplicare
      minimmaxim
        a) Funcţii de execuţie pe clase profesionale      
      2.Tehnician de aviaţieM    
        clasa a III-a   1,0802,000
        clasa a IV-a   1,0801,850
        debutant   1,080-
      3.Mecanic de aviaţieŞcoală tehnică de aviaţie sau echivalentă    
        clasa a III-a1,0801,950
        clasa a IV-a1,0801,850
        debutant1,080-
      4.Mecanic pentru întreţinerea aparatelor de lansare la zbor (turn de paraşutism, automosor, plior paraşute, deltaplanism etc.);M; Şcoală profesională    
        clasa a II-a   1,0802,100
        clasa a III-a   1,0801,950
        clasa a IV-a   1,0801,850
        debutant   1,080-
      5.Maistru de aviaţie;Şcoală de maiştri aviaţie    
        clasa a III-a1,0802,050
      3. Personal operativ aeronautic
      Nr. Funcţia crt.Nivelul studiilorCoeficientul de multiplicare
      minimmaxim
        b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale      
      2.Meteorolog aeronauticM+curs de calificare    
        I   1,0802,150
        II   1,0801,950
        debutant   1,080-
      3.Controlor trafic dirijareM+curs de calificare    
        II   1,0802,150
        III   1,0801,950
      4.Controlor trafic operaţiuni auxiliareM+curs de calificare    
        II   1,0802,000
        III   1,0801,850
        debutant   1,080-
        (Anexa nr. VIII/1 la Legea nr. 154/1998)    ----------------------------------------    FUNCŢII DE EXECUŢIE DIN ALTE UNITĂŢI BUGETARE DE SUBORDONARE CENTRALA, PRECUM ŞI DIN COMPARTIMENTELE DE CONTABILITATE, FINANCIAR, APROVIZIONARE, INVESTIŢII DIN ACTIVITĂŢILE CUPRINSE ÎN ANEXELE NR. VII/1-VII/12    I. Coeficienţi de multiplicare pentru activitatea de specialitate
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de multiplicare
      minimmaxim
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale      
      8.Referent, subinginer, conductor arhitect, arhivist, tehnician-economist; IIISSD1,2492,475
      9.Referent, subinginer, conductor arhitect, arhivist, tehnician-economist; debutantSSD1,249-
      c) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale      
      17.Tehnician, merceolog, contabil, referent; IIM1,2492,075
      18.Tehnician, merceolog, contabil, referent; IIIM1,2491,900
      19.Tehnician, merceolog, contabil, referent; debutantM1,249-
        III. Unităţi de perfecţionare a personalului cu pregătire medie şi centre de calificare şi recalificare    Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de multiplicare
      minimmaxim
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale      
      6.Instructor IIM1,2492,350
      7.Instructor IIIM1,2492,150
      8.Instructor debutantM1,249-
        IV. Proiectare    Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de multiplicare
      minimmaxim
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale      
      8.Subinginer cartograf IIISSD1,2492,400
      9.Subinginer cartograf debutantSSD1,249-
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale      
      11.Tehnician proiectant II*)M1,2492,350
      12.Tehnician proiectant III*)M1,2492,150
      13.Tehnician proiectant debutant*)M1,249-
        V. Unităţi de informatica    Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de specialitate
      Nr. Funcţia crt.Nivelul studiilorCoeficientul de multiplicare
      minimmaxim
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale      
      9.Informatician, conductor tehnic; IIISSD1,2492,400
      10.Informatician, conductor tehnic; debutantSSD1,249-
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale      
      13.Analist (programator) ajutor IIM1,2492,300
      14.Analist (programator) ajutor IIIM1,2492,100
      15.Analist (programator) debutantM1,249-
      17.Operator, controlor date; IIM1,2492,300
      18.Operator, controlor date; IIIM1,2492,100
      19.Operator, controlor date; IVM1,2491,900
      20.Operator, controlor date; debutantM1,249-
        (Anexa nr. VIII/2 la Legea nr. 154/1998)    ----------------------------------------         ALTE FUNCŢII COMUNE DIN SECTORUL BUGETAR    Coeficienţi de multiplicare pentru personalul din activitatea de secretariat-administrativ, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi de deservire*1)    Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorCoeficientul de multiplicare
      minimmaxim
      2.Stenodactilograf IM1,2492,075
      3.Stenodactilograf IIM1,2491,900
      4.Stenodactilograf debutantM1,249-
      6.Secretar-dactilograf, dactilograf; IM; G1,2492,025
      7.Secretar-dactilograf, dactilograf; IIM; G1,2491,850
      8.Secretar-dactilograf, dactilograf; debutantM; G1,249-
      9.Secretar, secretar-dactilograf; I**)M; G1,2491,950
      10.Secretar, secretar-dactilograf; II**)M; G1,2491,775
      11.Secretar, secretar-dactilograf; debutant**)M; G1,249-
      14.Administrator IIIM1,2492,025
      15.Şef depozit IM1,2492,225
      16.Şef depozit IIM1,2492,025
      17.Casier, magaziner; IM1,2492,175
      18.Casier, magaziner; IIM; G1,2491,950
      19.Casier, magaziner; debutantM; G1,249-
      20.Funcţionar, arhivar; IM1,2492,125
      21.Funcţionar, arhivar; IIM1,2491,950
      22.Funcţionar, arhivar; IIIM1,2491,775
      23.Funcţionar, arhivar; debutantM1,249-
      24.Şef formaţie pază, pompieri   1,2491,950
      25.Portar, paznic, pompier, îngrijitor, guard, bufetier, manipulant bunuri, curier; I   1,2491,675
      26.Portar, paznic, pompier, îngrijitor, guard, bufetier, manipulant bunuri, curier; II   1,2491,550
      28.Maistru II   1,2492,225
      33.Muncitor calificat II   1,2492,225
      34.Muncitor calificat III   1,2492,075
      35.Muncitor calificat IV   1,2491,950
      36.Muncitor calificat V   1,2491,800
      37.Muncitor calificat VI   1,2491,675
      38.Muncitor necalificat   1,2491,550
    --------------