LEGE nr. 356 din 6 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti EMITENT PARLAMENTUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 18 iunie 2002Parlamentul României adopta prezenta lege. Articolul UNIC Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 9 din 21 ianuarie 2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, emisă în temeiul art. 1 lit. T din Legea nr. 206/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 25 ianuarie 2000, cu următoarele modificări şi completări: 1. Articolul 1 va avea următorul cuprins: "Art. 1. - Părţile sunt libere sa stabilească, în convenţii, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti." 2. Articolul 3 va avea următorul cuprins: "Art. 3. - Dobânda legală se stabileşte, în materie comercială, la nivelul dobânzii de referinţa a Băncii Naţionale a României. Potrivit art. 7 din Codul comercial, sunt comercianţi cei care fac fapte de comerţ, având comerţul ca o profesiune obişnuită, şi societăţile comerciale. În toate celelalte cazuri dobânda legală se stabileşte la nivelul dobânzii de referinţa a Băncii Naţionale a României, diminuat cu 20%. Nivelul dobânzii de referinţa a Băncii Naţionale a României, în funcţie de care se stabileşte dobânda legală, este cel din prima zi lucrătoare a anului, pentru dobânda legală cuvenită pe semestrul I al anului în curs, şi cel din prima zi lucrătoare a lunii iulie, pentru dobânda legală cuvenită pe semestrul II al anului în curs. Dobânda de referinţa a Băncii Naţionale a României se calculează ca medie, ponderată cu volumul tranzacţiilor, între dobânda la depozitele atrase de Banca Naţionala a României şi vânzările reversibile de titluri de stat efectuate de aceasta în luna anterioară celei pentru care se face anunţul. Nivelul dobânzii de referinţa a Băncii Naţionale a României va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grija Băncii Naţionale a României." 3. Alineatul 1 al articolului 10 va avea următorul cuprins: "Dobânzile percepute sau plătite de Banca Naţionala a României, de bănci, de Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A., de organizaţiile cooperatiste de credit şi de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice." 4. Articolul 11 se abroga. Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 7 mai 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României. p. PREŞEDINTELE SENATULUI, GHEORGHE BUZATU Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 13 mai 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR VALER DORNEANU -------