LEGE nr. 41 din 1 iunie 1991 pentru modificarea articolului 24 alineatul 1 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale EMITENT PARLAMENTUL Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 120 din 4 iunie 1991Parlamentul României adopta prezenta lege. Articolul UNIC Alineatul 1 al articolului 24 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, publicată în Monitorul Oficial nr. 126-127 din 17 noiembrie 1990, se modifică și va avea următorul cuprins: "Sentinta va fi depusa în termen dE 15 zile de la data cînd a rămas definitivă, împreună cu contractul, la registrul comerțului sediului social, pentru a fi înscrise, și la administrația financiară. Sentinta va fi publicată în Monitorul Oficial. Contractul de societate și statutul se publică, la cererea părților, integral sau în extras. " Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 29 mai 1991. PREȘEDINTELE SENATULUI academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANUAceastă lege a fost adoptată de Adunarea Deputaților în ședința din 29 mai 1991. PREȘEDINTELE ADUNĂRII DEPUTAȚILOR MARȚIAN DAN În temeiul art. 82 lit. m) din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului și a Președintelui României, promulgăm Legea pentru modificarea articolului 24 alineatul 1 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale și dispunem publicarea sa în Monitorul Oficial al României. PREȘEDINTELE ROMÂNIEI ION ILIESCU