DECIZIE Nr. 107*) din 1 noiembrie 1995

EMITENT

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 85 din 26 aprilie 1996 *) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 27 din 12 martie 1996.

Mihai Constantinescu - preşedinte

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Constantin Burada - magistrat-asistent

Pe rol pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială, invocată de Popescu Elena în Dosarul nr. 1.036/1994 al Curţii de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ.

Dezbaterile asupra excepţiei de neconstituţionalitate au avut loc la data de 18 octombrie, fiind consemnate în încheierea din şedinţa respectiva, iar Curtea a aminat pronunţarea pentru data de 26 octombrie 1995 şi apoi pentru data de 1 noiembrie 1995, când a adoptat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 25 noiembrie 1994, pronunţată în Dosarul nr. 1.036/1994, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ, a sesizat Curtea Constituţională, la data de 28 februarie 1995, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială, invocată de Popescu Elena.

În susţinerea excepţiei se arata ca art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 este contrar art. 16, art. 38 şi art. 43 din Constituţie, întrucît stabileşte limite diferite de muncă şi de vârsta pentru pensionarea bărbaţilor şi a femeilor, iar norma juridică fiind imperativa, nu dispozitiva, textul de lege nu poate fi privit ca o măsura de protecţie specială a femeii. Sub acest din urma aspect, se arata ca, dacă dispoziţia respectiva ar constitui o măsura de protecţie socială, ar fi trebuit să permită femeii de a opta sau nu pentru pensionare la împlinirea virstei legale mai mici. Or, textul este categoric, în sensul că la împlinirea virstei prevăzute de lege, mai mica decît în cazul bărbaţilor, femeia poate fi pensionata din oficiu, ceea ce reprezintă o discriminare, o atingere adusă dreptului la munca şi o vătămare a dreptului la un nivel de trai decent.

În opinia exprimată, Curtea de Apel Bucureşti considera ca excepţia este intemeiata faţă de prevederile art. 16 - "egalitatea în drepturi" - din Constituţie, întrucît art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 nu constituie un regim de protecţie a femeii, în comparatie cu regimul de pensionare a bărbaţilor, instituind dreptul unităţii de a decide pensionarea personalului angajat, la împlinirea virstei de 57 de ani femeile, faţă de 62 de ani bărbaţii, cu o vechime în munca de 25 de ani, respectiv 30 de ani.

Pentru soluţionarea excepţiei, în conformitate cu art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat puncte de vedere Camerei Deputaţilor, Senatului şi Guvernului, iar în temeiul art. 5 din aceeaşi lege şi al art. 12 alin. 4 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale s-au cerut relaţii la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Societăţii Române de Dreptul Muncii.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca dispoziţiile art. 6, 9 şi 10 din Pactul internaţional relativ la drepturile economice, sociale şi culturale, la care România este parte, ce consacra, alături de dreptul la munca, dreptul la asigurări sociale şi o protecţie specială a familiei, femeilor, copiilor şi adolescentilor, îşi găsesc o reglementare corespunzătoare în legislaţia noastră referitoare la asigurările sociale (concedii de maternitate plătite, concedii pentru îngrijirea copiilor bolnavi, acordarea dreptului la pensie pentru femei la o limita de vârsta inferioară aceleia pentru bărbaţi, alocaţii pentru copii etc.). Se mai precizează ca, astfel cum rezultă din art. 10 alin. 3 al Declaraţiei O.N.U. cu privire la eliminarea discriminarii faţă de femei, din 7 noiembrie 1967, măsurile luate pentru protecţia femeii, pentru motive inerente constituţiei sale fizice şi sarcinilor suplimentare cărora trebuie să le facă faţa pe parcursul vieţii (naşterea, creşterea copiilor, munca în gospodărie), nu pot fi considerate ca discriminatorii. Cu privire la excepţia ridicată, se considera ca prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 nu au caracter imperativ ci, dimpotriva, constituie o norma juridică permisiva care, fără sa oblige femeia sa iasa la pensie, la 57 de ani, sau să-i interzică aceasta la împlinirea virstei respective, consacra posibilitatea femeii care a împlinit 57 de ani de a uza de dreptul al pensionare conferit de lege. Reglementarea înscrisă în art. 8 alin. (3) din lege, potrivit căreia femeile care doresc sa continue activitatea şi după împlinirea virstei de 57 de ani pot cere cu 3 luni înainte să fie menţinute în munca pe o perioadă de cel mult 3 ani, are caracterul unei norme supletive care îi confirma femeii posibilitatea sa opteze pentru aceasta varianta şi, numai în caz contrar, se face aplicarea regulii generale înscrise în alin. (1) al art. 8. Se mai susţine ca excepţia este nefondata, deoarece prevederea criticata nu contravine dispoziţiilor art. 16, 38 şi 43 din Constituţie. În acest sens se menţionează că egalitatea cetăţenilor în faţa legii nu trebuie inteleasa ca o uniformizare a prevederilor legale, fără să se ţină seama de caracteristicile fizice sau de vârsta ale cetăţenilor şi de aceea stabilirea prin lege a unei limite de vârsta, atât pentru femei cît şi pentru bărbaţi, pentru ieşirea la pensie, nu poate fi interpretată ca o ingradire a dreptului la munca. De asemenea, enumerarea în art. 43 alin. (2) din Constituţie a domeniilor în care statul are obligaţia de a asigura protecţia socială, dreptul la pensie, ajutorul de şomaj etc., precum şi garantarea acordării acestor drepturi prin legi speciale, reprezintă transpunerea prevederilor art. 11 alin. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, conform cărora statele recunosc dreptul oricărei persoane la un nivel de trai decent.

În punctul de vedere al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale se precizează ca vârsta de pensionare este, în prezent, una dintre cele mai discutate şi controversate probleme cu care se confrunta ministerul, presiunile cele mai mari din partea unui mare esantion al populaţiei fiind pentru reducerea şi menţinerea diferentierii, între bărbaţi şi femei, a virstei de pensionare. Deşi legea-cadru a pensionării, Legea nr. 3/1977, prevede vârsta de pensionare pentru femei de 55 de ani, respectiv de 57 de ani, şi pentru bărbaţi de 60 de ani, respectiv de 62 de ani, vârsta medie reală de pensionare este de 57 de ani pentru bărbaţi şi 52 de ani pentru femei, ca urmare a multitudinii de facilităţi conferite de legislaţia din ultimii 5 ani. Aceasta realitate a creat şi creează mari disproportii între populaţia activa şi cea pasiva, cu efecte negative asupra bugetului asigurărilor sociale de stat. Deci, din acest punct de vedere, în contextul procesului de reforma socioeconomica, se impune cu necesitate şi reforma sistemului de asigurări sociale, un prim element, dar nu şi cel mai important, fiind acela al creşterii virstei de pensionare.

În România, femeile pot ieşi la pensie cu 5 ani înaintea bărbaţilor, iar numeroase tari europene, care, de asemenea, consacra constituţional egalitatea sexelor, au o prevedere similară pentru femei, deşi la o vârsta mai înaintată. Se considera ca aceasta prevedere nu trebuie privită ca o inechitate sau ca o discriminare, ci doar ca o facilitate acordată femeilor, având în vedere dubla lor activitate ca salariate şi gospodine, cu atât mai mult cu cît în prima parte a activităţii sociale a femeilor nu sunt create prea multe forme de sprijin pentru creşterea copiilor, îngrijirea şi educarea acestora. Totodată se arata ca prevederile Legii nr. 3/1977, privind virstele de pensionare, nu instituie o ingradire a dreptului la munca, deoarece Legea nr. 2/1991 prevede posibilitatea continuării activităţii în calitate de pensionar. Pe de altă parte, se apreciază ca, în contextul actual, trebuie avute în vedere şi problemele interne ale unităţilor legate de forta de muncă şi şomaj, de necesitatea formării şi integrării cadrelor ţinere.

Asa fiind, se considera ca posibilitatea pensionării femeii mai devreme decît bărbatul este o facilitate şi nu o măsura discriminatorie, iar problema egalizarii virstelor este de viitor, când vor fi create condiţiile pentru realizarea ei.

Societatea Română de Dreptul Muncii, într-un material mai amplu, care cuprinde observaţii la Cartea Alba a Reformei Asigurărilor Sociale şi Pensiilor, apreciază ca măsura preconizata a unificării virstei de pensionare pentru limita de vârsta între bărbaţi şi femei, pe ideea egalităţii sexelor, ar trebui să se bazeze pe o serioasă expertiza biologica şi antropologica asupra femeilor din România, deoarece ar fi judicioasă numai în măsura în care s-ar dovedi ştiinţific ca au o capacitate de muncă identică cu bărbaţii de aceeaşi vârsta. Cît timp însă o cercetare ştiinţifică în acest sens lipseşte, trebuie prezumat, în continuare, ca uzura capacităţii de muncă a femeilor este mai mare şi, ca atare, diferentierea actuala de 5 ani apare justificată. O atare diferentiere constituie o discriminare "pozitiva" de protecţie a unui grup sociouman, în speta a femeilor, ceea ce nu contravine Constituţiei.

La cererea părţilor, la dosar au fost depuse extrase din Cartea Alba a Reformei Asigurărilor Sociale şi Pensiilor, care privesc problemele ce le ridica speta de faţa. De asemenea, s-a atasat Decizia nr. 1 din 28 ianuarie 1987 a Tribunalului Constituţional Federal al Germaniei, prin care s-a reţinut ca vârsta de pensionare pentru femei la 60 de ani, diferita de cea a bărbaţilor, la 65 de ani, nu încalcă principiul egalităţii în drepturi prevăzut în Constituţie, întrucît corespunde condiţiilor sociale şi profesionale diferite, ce exista între bărbaţi şi femei, îndeosebi ca urmare a obligaţiilor ce revin femeii ca mama şi în gospodărie. Totodată, s-a mai depus Decizia br. 12.568/1990 a Curţii Constituţionale a Austriei, prin care s-a statuat ca "legiuitorul, treptat, poate şi trebuie să procedeze la egalizarea virstei de pensionare". După cum reiese însă din faxul din 15 septembrie 1995 al preşedintelui Curţii Constituţionale a Austriei, Parlamentul a declarat valabile limitele de vârsta diferenţiate pentru pensionarea femeilor şi a bărbaţilor, hotarind ca problema sa mai fie dezbatuta după anul 2019.

Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinînd încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, opiniile Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, precum şi ale Societăţii Române de Dreptul Muncii, Cartea Alba a Reformei Asigurărilor Sociale şi Pensiilor, cele doua decizii sus-menţionate ale Tribunalelor constituţionale din Germania şi Austria, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţilor şi ale reprezentantului Ministerului Public şi având în vedere prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, raportate la Constituţie, precum şi la dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost sesizată în mod legal şi este, potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 1, art. 3 şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, competenţa să se pronunţe asupra excepţiei.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, "Personalul muncitor care are o vechime în munca de minimum 30 de ani bărbaţii şi 25 de ani femeile are dreptul la pensie pentru munca depusa şi limita de vârsta, la împlinirea virstei de 62 de ani bărbaţii şi 57 de ani femeile".

Prin excepţie, se apreciază ca aceasta dispoziţie legală este contrară art. 16, art. 38 şi art. 43 din Constituţie.

Dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie prevăd ca "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări". Prin excepţie, se susţine ca art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 ar institui o discriminare bazată pe sex.

În legătură cu aceasta problema este de reţinut ca principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, asa încât dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decît diferit. În acest sens este şi practica jurisdicţională a Curţii, asa cum rezultă din deciziile nr. 70/1993, nr. 74/1994 şi nr. 85/1994, în concordanta cu practica constituţională din alte tari, precum şi cu practica Curţii europene a drepturilor omului.

În general, se apreciază ca violarea principiului egalităţii şi nediscriminarii exista atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără sa existe o motivare obiectivă şi rezonabila, sau dacă exista o disproportie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite. În alţi termeni, principiul egalităţii nu interzice reguli specifice, în cazul unei diferenţe de situaţii. Egalitatea formala ar conduce la aceeaşi regula, în ciuda diferenţei de situaţii. De aceea inegalitatea reală, care rezultă din aceasta diferenţa, poate justifica reguli distincte, în funcţie de scopul legii care le conţine. Tocmai de aceea principiul egalităţii conduce la sublinierea existenţei unui drept fundamental, dreptul la diferenţa, iar măsura în care egalitatea nu este naturala, faptul de a o impune ar insemna instituirea unei discriminări.

În cauza de faţa, prin excepţie se invoca faptul ca existenta unei virste de pensionare diferite pentru femei şi bărbaţi ar constitui o discriminare. Dacă, în principiu, condiţiile generale socioprofesionale dintre femeie şi bărbat ar fi egale, nu numai în sens formal-juridic al termenului, ci şi în sens real, evident ca excepţia ar fi intemeiata. În fapt, însă, datorită imperativelor legate de creşterea şi educarea copiilor, îndeosebi în primii ani, sarcinile sporite ce revin femeilor în gospodărie, lipsei unor modalităţi sociale şi economice larg accesibile, în perioada actuala de tranzitie, care să le degreveze de aceste obligaţii, precum şi altor aspecte care ingreuneaza ascensiunea lor profesională (concedii de maternitate, concedii postnatale, concedii pentru îngrijirea copilului bolnav, interdicţiile cu scop de protecţie de a lucra în anumite condiţii etc.), precum şi altor împrejurări, femeile sunt în situaţii ce le dezavantajeaza faţă de bărbaţi. Desigur, asemenea situaţii cu timpul se estompeaza şi vor disparea, fenomen ce se regaseste în toate ţările europene ca fiind una dintre caracteristicile evoluţiei societăţilor moderne. În prezent, însă, majoritatea statelor au consacrat virste diferite de pensionare, deşi principiul egalităţii sexelor este general admis. Chiar şi în situaţii cum ar fi în Austria, unde jurisdicţia constituţională a apreciat ca principiul egalităţii sexelor impune aceeaşi vârsta de pensionare, autoritatea legiuitoare, ţinând seama de realitatile socioprofesionale existente, nu a acceptat în prezent acest punct de vedere. În Germania, asa cum rezultă din decizia Tribunalului Constituţional de la Karlsruhe, aflată la dosar, tinindu-se seama de aceleaşi realitati socioprofesionale rezultate dintr-o larga ancheta socială, acesta a decis ca în stadiul actual se justifica virste de pensionare diferite. În ţara noastră aceste realitati socioprofesionale sunt incontestabile, asa încât stabilirea unei virste unice de pensionare, atât pentru bărbaţi cît şi pentru femei, ar avea semnificatia instituirii unui tratament egal pentru situaţii diferite. De altfel, legislaţia mai prevede diferenţe de tratament între bărbaţi şi femei şi în alte situaţii, cum ar fi, spre exemplu, în legătură cu serviciul militar şi în ce priveşte măsurile de protecţie sus-amintite. În fond, referitor la aceste măsuri de protecţie, şi bărbatul poate fi în situaţia de a-şi îngriji copilul, chiar în exclusivitate, dar nu beneficiază de avantajele prevăzute de lege pentru mame.

Prin excepţie, s-a invocat şi faptul ca pensionarea la o vârsta mai mica a femeilor ar afecta dreptul lor la munca înscris în art. 38 alin. (1) din Constituţie. Este un motiv ce nu poate fi reţinut din moment ce, după pensionare, potrivit Legii nr. 2/1991, se poate cumula pensia cu salariul.

De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica legată de încălcarea prevederilor art. 43 din Constituţie, privind nivelul de trai decent, cît timp pensia se stabileşte, în principal, în funcţie de salariu şi vechimea în munca, iar pensionarul are posibilitatea de a cumula pensia cu salariul. Potrivit art. 43 din Constituţie, statul are obligaţia sa ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natura să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent, care, însă, în condiţiile economiei de piaţa, nu poate fi decît rezultatul efortului propriu.

În acelaşi timp trebuie observat ca drepturile fundamentale consacrate de Constituţie nu pot fi privite izolat, ci într-o corelatie fireasca, logica. Asa fiind, cu referire la dreptul la munca, nu trebuie omis nici faptul ca art. 43 alin. (2) din Constituţie consacra dreptul la pensie ca principala forma de realizare a dreptului de asigurări sociale, iar art. 45 din Constituţie creează un regim special pentru protecţia copiilor şi a tinerilor, obligind autorităţile publice să contribuie la asigurarea condiţiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politica, socială, economică, culturală şi sportiva a tarii. În aceste condiţii, dispoziţiile legale trebuie corelate în asa fel încât să asigure respectarea tuturor drepturilor fundamentale în cauza.

În susţinerea excepţiei s-a cerut şi menţinerea diferenţei de vârsta pentru pensionarea bărbaţilor şi a femeilor, cu interpretarea, totodată, a prevederilor art. 8 din Legea nr. 3/1977, cu privire la pensionarea la o vârsta mai redusă a femeilor, ca fiind dispozitive, deci instituind doar o posibilitate de care salariatele să poată beneficia, dacă vor. Interpretarea solicitată, contrară modului de aplicare a textelor legale respective, are însă semnificatia unei modificări, ceea ce nu intră în competenţa Curţii Constituţionale. Numai Parlamentul, în temeiul art. 58 din Constituţie, îndeplineşte funcţia de legiuitor pozitiv. De aceea solicitarea formulată de reprezentantul reclamantei este contrară statutului constituţional al Curţii şi încalcă competenţa legislativă a Parlamentului.

Faţa de cele arătate, vazind şi prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c.), ale art. 24 alin. (3) şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 invocată de Popescu Elena în Dosarul nr. 1.036/1994 al Curţii de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 1 noiembrie 1995.

PREŞEDINTE,

dr. Mihai Constantinescu

Magistrat-asistent,

Constantin Burada

-----------------