LEGE nr. 263 din 15 mai 2002pentru ratificarea Convenţiei europene privind spalarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii, încheiată la Strasbourg la 8 noiembrie 1990
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 28 mai 2002
Parlamentul României adopta prezenta lege. + Articolul 1Se ratifica Convenţia europeană privind spalarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii, încheiată la Strasbourg la 8 noiembrie 1990. + Articolul 2Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare se vor formula următoarele declaraţii:1. În baza art. 14 alin. 3:"Dispoziţia prevăzută la art. 14 alin. 2 se aplică sub rezerva principiilor constituţionale şi a conceptelor fundamentale ale sistemului juridic român."2. În baza art. 21 alin. 2:"Notificarea actelor judiciare se va efectua numai prin intermediul autorităţii centrale, care este Ministerul Justiţiei. În cazul cererilor de asistenţa pentru cauzele aflate în cursul urmăririi penale, notificarea se va efectua prin intermediul Parchetului General de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie."3. În baza art. 25 alin. 3:"Cererea adresată României şi documentele anexate la aceasta vor trebui să fie însoţite de o traducere în limba română şi în una dintre limbile oficiale ale Consiliului Europei."4. În baza art. 32 alin. 2:"Informaţiile sau elementele de proba furnizate în baza cap. III al convenţiei nu vor putea fi folosite sau transmise, fără consimţământul sau prealabil, de către autorităţile părţii solicitante, în scopul investigatiilor sau al altor proceduri decât cele precizate în cerere."5. În baza art. 23 alin. 2:"Autorităţile centrale române desemnate să aplice prevederile cap. III sunt:Ministerul JustiţieiStr. Apolodor nr. 17, sectorul 5BucureştiRomâniaOficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spalarii BanilorStr. Splaiul Independentei nr. 202A, sectorul 6BucureştiRomâniaMinisterul de InterneInspectoratul General al PoliţieiSos. Ştefan cel Mare nr. 13-15, sectorul 2BucureştiRomâniaMinisterul Finanţelor PubliceStr. Apolodor nr. 17, sectorul 5BucureştiRomâniaParchetul General de pe lângă Curtea Suprema de JustiţieBd Libertăţii nr. 14, sectorul 5BucureştiRomânia."Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 19 martie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALER DORNEANUAceastă lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 18 aprilie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE SENATULUI,DORU IOAN TARACILACONVENTIE 08/11/1990
| EMITENT |

Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari