LEGE nr. 17 din 15 ianuarie 2026pentru modificarea și completarea Legii învățământului superior nr. 199/2023
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 29 din 16 ianuarie 2026
Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Articolul ILegea învățământului superior nr. 199/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 5 iulie 2023, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 52, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:(5) În cadrul studiilor universitare de scurtă durată este obligatorie efectuarea unor stagii de practică. Instituțiile de învățământ superior au obligația de a asigura un minimum de 75% din locurile de practică necesare, dintre care cel puțin 50% în afara instituțiilor de învățământ superior.2. La articolul 54, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:(6) În cadrul studiilor universitare de licență este obligatorie efectuarea unor stagii de practică. Instituțiile de învățământ superior au obligația de a asigura un minimum de 75% din locurile de practică necesare, dintre care cel puțin 50% în afara acestora.3. La articolul 263, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:(3) Sistemul de indicatori de la alin. (2) cuprinde un indicator care să reflecte respectarea art. 52 alin. (5) și a art. 54 alin. (6). + Articolul II(1) Obligațiile prevăzute la art. 52 alin. (5) și art. 54 alin. (6) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin prezenta lege, intră în vigoare începând cu anul universitar 2029-2030.(2) Până la începutul anului universitar 2029-2030, instituțiile de învățământ superior implementează măsurile necesare pentru respectarea obligațiilor instituite prin prezenta lege.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
SORIN-MIHAI GRINDEANU
PREȘEDINTELE SENATULUI
MIRCEA ABRUDEANBucurești, 15 ianuarie 2026.Nr. 17.-----
| EMITENT |

Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari