DECIZIA nr. 368 din 29 iunie 2023

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) din Codul de procedură civilă

EMITENT

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 11 octombrie 2023

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Andreea Costin	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Albert Ilieș, Anca Ilieș, Marius Dumitru și Tudorița Dumitru în Dosarul nr. 8.934/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Veche și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.710D/2019.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere că dispozițiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituționalitate, Curtea, prin Decizia nr. 420 din 17 iunie 2021, constatând constituționalitatea acestora.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia civilă nr. 2.087 din 16 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. 8.934/2/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Veche a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost invocată de Albert Ilieș, Anca Ilieș, Marius Dumitru și Tudorița Dumitru într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de revizuire.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate încalcă principiul egalității, întrucât legiuitorul a exclus din categoria excepțiilor privind revizuirea hotărârilor judecătorești care nu evocă fondul ipoteza în care, după pronunțarea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare. Scopul revizuirii este restabilirea adevărului în cauză. Or, este nejustificată reglementarea posibilității ca doar unele hotărâri care nu antamează fondul să fie susceptibile de revizuire în anumite cazuri, în condițiile în care, deși partea interesată descoperă un înscris nou sau, după caz, mai multe înscrisuri hotărâtoare pentru soluția pronunțată, să nu poată solicita revizuirea hotărârii decât dacă aceasta este dată asupra fondului sau evocă fondul.

6. Prin urmare, autorii excepției consideră că inegalitatea în drepturi rezultă în mod clar, având în vedere că, pe de o parte, părților din litigii soluționate prin hotărâri date asupra fondului sau care evocă fondul le este acordată posibilitatea de a obține retractarea hotărârii în cazul în care acestea descoperă înscrisuri doveditoare, însă, pe de altă parte, părțile din litigii în care hotărârea pronunțată nu evocă fondul nu au acest drept.

7. În susținerea criticilor invocă Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, prin care Curtea a reținut că sintagma „pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul“ din cuprinsul dispozițiilor art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă este neconstituțională cu referire la motivul de revizuire prevăzut la pct. 11 din cuprinsul acestora.

8. În continuare, autorii excepției susțin că dispozițiile legale criticate încalcă accesul liber la justiție al tuturor părților din dosare soluționate prin hotărâri care nu antamează fondul cauzei și care descoperă ulterior pronunțării hotărârilor respective înscrisuri noi care, dacă ar fi fost cunoscute la momentul soluționării procesului, ar fi condus la o altă soluție.

9. În susținerea acestei critici se invocă Decizia nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, prin care Curtea a reținut că prevederile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de recurs, cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul cauzei.

10. Autorii excepției mai consideră că dispozițiile legale criticate încalcă și prevederile art. 124 alin. (1) din Constituție, întrucât excluderea hotărârilor care nu antamează fondul de la posibilitatea revizuirii în cazul în care se descoperă înscrisuri doveditoare care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la pronunțarea unei alte soluții reprezintă o încălcare a principiului înfăptuirii justiției.

11. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Veche apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: – Art. 509 alin. (1) pct. 5: ...

(1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: […]

5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților;

[…]

(2) Pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.

...

17. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate dispozițiile criticate contravin prevederilor art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiție și ale art. 124 - Înfăptuirea justiției.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituționalitate, Curtea constatând conformitatea acestora cu Legea fundamentală.

19. Prin Decizia nr. 23 din 16 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 23 mai 2023, și Decizia nr. 678 din 21 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1241 din 29 decembrie 2021, Curtea, analizând critici similare celor formulate în cauza de față, referitoare la pretinsa îngrădire a dreptului de acces liber la justiție și la încălcarea principiului egalității în drepturi, prin reglementarea condiției ca hotărârile judecătorești împotriva cărora este introdusă calea de atac a revizuirii să fie pronunțate asupra fondului sau să evoce fondul, a statuat că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prevăzut de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe procedurale. De asemenea, Curtea a subliniat că Legea fundamentală nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, precum și dreptul tuturor părților interesate să exercite căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 99 din 23 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, nr. 226 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, și nr. 572 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1144 din 19 decembrie 2005).

20. În materia revizuirii, în virtutea legitimării sale constituționale de a adopta norme de procedură, conferită de art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul a configurat modalitatea de exercitare a acesteia, permițând persoanelor interesate să solicite revizuirea hotărârilor judecătorești definitive pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul. Sub acest aspect, Curtea a reținut că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, menită, în esență, să corecteze erorile de fapt. Aceasta a fost concepută pentru a fi utilizată în ceea ce privește hotărârile pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, prin care judecătorul cauzei se pronunță asupra temeiniciei sau netemeiniciei pretențiilor formulate prin cererea de chemare în judecată, iar nu cu referire la cele prin care acțiunea introductivă de instanță este respinsă exclusiv pe considerente de procedură, prin soluționarea excepțiilor dirimante, al căror scop este de a împiedica instanța să intre în cercetarea fondului, tocmai prin faptul că fac inutilă antamarea unor aspecte substanțiale privitoare la dreptul pretins de reclamant.

21. Revizuirea vizează, așadar, remedierea procesuală a erorilor de judecată care au condus la stabilirea greșită a situației de fapt prin hotărârea atacată. De aceea, categoriile de hotărâri care pot fi supuse revizuirii sunt reprezentate, în principal, de hotărârile judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat cu privire la caracterul fondat sau nefondat al cererii, și nu în baza unei excepții care, odată admisă, face de prisos analiza fondului. Cu titlu de excepție și pentru motivele limitativ prevăzute de alin. (2) al art. 509 din Codul de procedură civilă, pot face obiect al revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul (a se vedea Decizia nr. 718 din 5 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 3 martie 2020, paragraful 18).

22. În jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat, de asemenea, cu valoare de principiu, că accesul liber la justiție nu presupune dreptul de acces la toate structurile judecătorești - judecătorii, tribunale, curți de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție - și nici la toate căile de atac prevăzute de lege - apel, recurs, contestație în anulare, revizuire. Mai mult, nicio dispoziție cuprinsă în Legea fundamentală nu instituite obligativitatea legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituție, căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii (a se vedea, de exemplu, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, deciziile nr. 622 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 28 august 2007, sau nr. 590 din 4 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 3 iunie 2010).

23. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la justiție nu este absolut; acesta poate presupune restricții, care sunt admise implicit, întrucât, prin chiar natura sa, este reglementat de către stat, iar statele se bucură de o anumită marjă de apreciere în acest sens (a se vedea, de exemplu, hotărârile din 28 mai 1985, 6 decembrie 2001, 26 ianuarie 2006 sau 17 ianuarie 2012, pronunțate în cauzele Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57, Yagtzilar și alții împotriva Greciei, paragraful 26, Lungoci împotriva României, paragraful 36, sau Stanev împotriva Bulgariei, paragraful 230). Sub acest aspect, Curtea a reținut că nici Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impune un anumit număr al gradelor de jurisdicție sau un anumit număr al căilor de atac, art. 13 din aceasta consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție. Doar în materie penală este impusă, prin prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la aceeași convenție, reglementarea în legislațiile naționale a unui dublu grad de jurisdicție. Din această perspectivă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de altfel, în jurisprudența sa, cu titlu general, că statele nu sunt obligate să stabilească un anumit număr al căilor de atac, cu excepția celui de-al doilea grad de jurisdicție în materie penală, neexistând obligativitatea extinderii acestui din urmă principiu și în materie civilă.

24. Referitor la pretinsa diferență de tratament juridic invocată de autoarea excepției, Curtea a reținut că nu este contrară principiului egalității instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce privește căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor. Or, această condiție este îndeplinită de reglementarea cuprinsă în textul de lege criticat, toate persoanele interesate având posibilitatea de a formula calea de atac a revizuirii împotriva hotărârilor pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, atâta vreme cât este incident unul dintre cazurile de revizuire enumerate de art. 509 din Codul de procedură civilă.

25. Rațiunea pentru care cazul de revizuire la care fac referire autorii excepției de neconstituționalitate - atunci când, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților - nu este aplicabil și hotărârilor în care instanța nu s-a pronunțat asupra fondului și nici nu evocă fondul rezidă în faptul că, într-o asemenea ipoteză, acțiunea se respinge exclusiv pe considerente de procedură, fără să fie antamate aspecte substanțiale, care să se concretizeze în măsuri dispuse de judecător prin dispozitivul hotărârii și care să fie susceptibile de a fi schimbate pe calea revizuirii. Ca atare, introducerea acestei căi de atac ar fi complet ineficientă, lipsind finalitatea esențială a revizuirii, aceea de retractare, totală sau parțială, a unei hotărâri judecătorești care dezleagă o situație conflictuală, oferind o soluție juridică și dispunând, în consecință, în spiritul și litera legii, cu privire la drepturile și obligațiile izvorâte din raporturile juridice deduse judecății (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 420 din 17 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 20 august 2021, paragraful 20).

26. În continuare, Curtea reține că înfăptuirea justiției, în numele legii, are semnificația că actul de justiție izvorăște din normele legale. În privința condițiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, hotărârile supuse acestora, termenele de declarare, forma în care trebuie făcută declarația, conținutul său, instanța la care se depune, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate și altele de același gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“.

27. Principiul constituțional al legalității căilor de atac, preluat și de Codul de procedură civilă în art. 457 alin. (1), nu face altceva decât să stabilească expres că legea este cea care recunoaște sau nu dreptul la exercitarea unei căi de atac, iar nu judecătorul sau părțile dintr-un proces (a se vedea Decizia nr. 41 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 24 mai 2017).

28. Față de cele mai sus arătate cu privire la calea de atac a revizuirii, astfel cum au fost reținute în jurisprudența Curții Constituționale, rezultă că, în sine, prevederile art. 509 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) din Codul de procedură civilă nu conțin niciun viciu de neconstituționalitate, necontravenind dispozițiilor din Legea fundamentală invocate în motivarea excepției.

29. În fine, referitor la jurisprudența invocată în susținerea prezentei excepții de neconstituționalitate, Curtea observă că aceasta nu este incidentă în cauză, întrucât prin Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, Curtea a reținut (paragraful 33), în esență, că impunerea evocării fondului ca o condiție de admisibilitate a cererii de revizuire a respectivei hotărâri judecătorești încalcă art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și accesul liber la justiție al cetățenilor, garantat de art. 21 din Legea fundamentală. Prin respingerea ca inadmisibilă a unei cereri de revizuire întemeiate pe prevederile pct. 11 al alin. (1) al art. 509 din Codul de procedură civilă, pe motiv că hotărârea a cărei revizuire se cere nu antamează fondul, este lipsit de eficiență însuși controlul de constituționalitate, întrucât părțile se află în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curții - deci ale controlului de constituționalitate pe care ele l-au declanșat -, ceea ce reprezintă o veritabilă sancțiune aplicabilă acestora.

30. Nici Decizia nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2013, nu are incidență în prezenta cauză, deoarece Curtea, prin decizia de admitere menționată, a reținut că, întrucât Curtea de Justiție a Uniunii Europene are competența de interpretare a dreptului Uniunii Europene (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 383 din 23 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 21 aprilie 2011), hotărârile sale preliminare sunt obligatorii erga omnes, la nivelul tuturor statelor membre, sub rezerva solicitării la un moment ulterior, de către instanțele judecătorești naționale, a unor lămuriri suplimentare asupra respectivei interpretări a Curții. Astfel, reglementarea motivului de revizuire referitor la încălcarea dreptului Uniunii Europene printr-o hotărâre irevocabilă reflectă tocmai materializarea obligației asumate de autoritățile statului român, inclusiv cea judecătorească, de a garanta ducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din aplicarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene. Lipsa unui asemenea motiv de revizuire ar echivala cu negarea forței juridice pe care o au hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene asupra instanțelor judecătorești din statele membre, ar priva justițiabilul de efectele obligatorii ale acestor hotărâri și ar însemna nesocotirea principiului aplicării cu prioritate a dreptului unional.

31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Albert Ilieș, Anca Ilieș, Marius Dumitru și Tudorița Dumitru în Dosarul nr. 8.934/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Veche și constată că dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 iunie 2023.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Andreea Costin

-----