ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 62 din 30 iunie 2023 privind stabilirea cadrului instituțional și a unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2018/1.999 al Parlamentului European și al Consiliului privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 663/2009 și (CE) nr. 715/2009 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivelor 94/22/CE, 98/70/CE, 2009/31/CE, 2009/73/CE, 2010/31/UE, 2012/27/UE și 2013/30/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivelor 2009/119/CE și (UE) 2015/652 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, precum și a Regulamentului (UE) 2022/2.299 al Comisiei din 15 noiembrie 2022 de stabilire a normelor de punere în aplicare în ceea ce privește structura, formatul, detaliile tehnice și procedurile pentru rapoartele naționale intermediare integrate privind energia și clima EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 30 iunie 2023Întrucât actualizarea Planului național integrat în domeniul energiei și schimbărilor climatice 2021-2030 care contribuie la atingerea țintei actualizate de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul Uniunii Europene pentru anul 2030 reprezintă o prioritate a Programului de guvernare 2023-2024 - Viziune pentru națiune, în vederea asigurării respectării obligației statului român privind guvernanța Uniunii Energetice și a acțiunilor climatice stabilite prin Regulamentul (UE) 2018/1.999 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 663/2009 și (CE) nr. 715/2009 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivelor 94/22/CE, 98/70/CE, 2009/31/CE, 2009/73/CE, 2010/31/UE, 2012/27/UE și 2013/30/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivelor 2009/119/CE și (UE) 2015/652 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, denumit în continuare Regulamentul (UE) 2018/1.999, precum și în vederea adoptării măsurilor necesare aplicării Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/2.299 al Comisiei din 15 noiembrie 2022 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) 2018/1999 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește structura, formatul, detaliile tehnice și procedurile pentru rapoartele naționale intermediare integrate privind energia și clima, denumit în continuare Regulamentul (UE) 2022/2.299, având în vedere necesitatea adoptării de urgență la nivel național a dispozițiilor legale prin care să se creeze cadrul normativ, mecanismele administrative și instrumentele adecvate în scopul implementării eficiente a Regulamentului (UE) 2018/1.999 și a Regulamentului (UE) 2022/2.299, luând în considerare obligația statului de a raporta Comisiei Europene, la fiecare 2 ani, cu privire la stadiul punerii în aplicare a planului său național privind clima și energia, prin intermediul unui raport național intermediar integrat privind energia și clima care să acopere toate cele cinci dimensiuni ale Uniunii Energetice, raportat la termenul de 30 iunie 2023, prevăzut la art. 14 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2018/1.999, până la care statul membru trebuie să comunice Comisiei Europene proiectul planului național integrat actualizat privind energia și clima, întrucât aceste raportări reprezintă o sursă esențială pentru evaluarea de către Comisia Europeană a progreselor realizate de fiecare stat membru în direcția îndeplinirii propriilor obiective și contribuții și în direcția punerii în aplicare a politicilor și măsurilor stabilite în planurile naționale integrate privind energia și clima, deoarece neadoptarea cât mai rapidă a măsurilor propuse conduce la întârzieri semnificative în realizarea obligațiilor de raportare ale statului român privind guvernanța Uniunii Energetice și a acțiunilor climatice, cu asumarea unor eventuale consecințe negative din perspectiva aplicării Regulamentului (UE) 2022/2.299, în considerarea faptului că lipsa unei intervenții legislative imediate privind stabilirea unor norme naționale privind cadrul instituțional care să asigure desemnarea unui coordonator al procesului de raportare, dar și a entităților care au calitate de raportor sau furnizor de date, atribuțiile acestora, aspecte esențiale ale guvernanței Uniunii Energetice, și a acțiunilor climatice, implementarea măsurilor prevăzute în Planului național integrat în domeniul energiei și schimbărilor climatice 2021-2030, are ca efect crearea unei stări de incertitudine juridică și imposibilitatea îndeplinirii de către statul român a obligațiilor care decurg din aplicarea Regulamentului (UE) 2022/2.299, având în vedere că legiferarea delegată - legitimată constituțional de Curtea Constituțională în variate ipoteze care necesitau punerea de acord a legislației naționale cu cea a Uniunii Europene în considerarea necesității evitării declanșării de către Comisia Europeană a unor proceduri de sancționare asigură, în mod prompt și eficace, îndeplinirea de către România a obligațiilor care îi revin în calitate de stat membru al Uniunii Europene, vizând adoptarea măsurilor legislative pentru punerea în aplicare completă a Regulamentului (UE) 2022/2.299, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public general și constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.     Articolul 1 (1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul instituțional și unele măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2018/1.999 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind guvernanța Uniunii Energetice și a acțiunilor climatice, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 663/2009 și (CE) nr. 715/2009 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivelor 94/22/CE, 98/70/CE, 2009/31/CE, 2009/73/CE, 2010/31/UE, 2012/27/UE și 2013/30/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivelor 2009/119/CE și (UE) 2015/652 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, precum și a Regulamentului (UE) 2022/2.299 al Comisiei din 15 noiembrie 2022 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) 2018/1.999 al Parlamentului European și al Consiliului privind guvernanța Uniunii Energetice și a acțiunilor climatice, în ceea ce privește structura, formatul, detaliile tehnice și procedurile pentru rapoartele naționale intermediare integrate privind energia și clima.(2) Măsurile vizează stabilirea unui mecanism de guvernanță privind coordonarea procesului de monitorizare a implementării Planului național integrat în domeniul energiei și schimbărilor climatice 2021-2030, denumit în continuare PNIESC, elaborării rapoartelor periodice privind stadiul punerii în aplicare a PNIESC și a actualizării acestuia în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2018/1.999.     Articolul 2 În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, expresiile de mai jos au următoarele semnificații: a) autoritate publică, instituție publică și operator economic cu responsabilități în implementarea măsurilor prevăzute în PNIESC - autoritatea publică, instituția sau operatorul economic care elaborează și implementează strategiile și politicile pe domeniul lor de competență cu incidență în cele 5 dimensiuni ale PNIESC, așa cum sunt definite în art. 4 din Regulamentul (UE) 2018/1.999;  ... b) furnizor de date - instituție/autoritate publică sau operator economic desemnat/ă furnizor de informații care are ca atribuții transmiterea, la cerere, de date și informații coordonatorului și instituțiilor desemnate raportor, pe care le sprijină în procesul de elaborare a raportului național intermediar integrat privind energia și clima, cu respectarea cerințelor de raportare prevăzute în anexă (IFD); ... c) model de proiecții energetice și climatice LEAP_RO - pachetul software de proiecții energetice și climatice care stă la baza elaborării Strategiei pe termen lung a României pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (STL); ... d) PNIESC - Planul național integrat în domeniul energiei și schimbărilor climatice 2021-2030, prevăzut la art. 3 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2018/1.999, adoptat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.076/2021 pentru aprobarea Planului național integrat în domeniul energiei și schimbărilor climatice 2021-2030; ... e) raport național intermediar integrat privind energia și clima - raportul bienal cu privire la stadiul punerii în aplicare a PNIESC, prevăzut la art. 17 din Regulamentul (UE) 2018/1.999, în structura și formatul prevăzute de Regulamentul (UE) 2022/2.299; ... f) raportor - instituție/autoritate publică desemnată ca raportor pentru o componentă a raportului național intermediar integrat privind energia și clima și care are ca atribuții coordonarea colectării tuturor datelor și informațiilor, inclusiv de la furnizorul de date pentru acea componentă, cu respectarea formatelor prevăzute de Regulamentul (UE) 2022/2.299 și a cerințelor de raportare prevăzute în anexă (IRP); ...      Articolul 3 (1) Se desemnează Ministerul Energiei drept coordonator național al monitorizării implementării PNIESC, al raportărilor periodice privind stadiul punerii în aplicare și al actualizării acestuia în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2018/1.999, cu respectarea formatelor prevăzute în anexele nr. I-XXIII la Regulamentul (UE) 2022/2.299.(2) În exercitarea rolului de coordonator național, Ministerul Energiei îndeplinește următoarele funcții:a) de coordonare a raportării periodice privind stadiul punerii în aplicare și actualizării PNIESC, precum și a reprezentării în raporturile cu Comisia Europeană și în raporturile cu persoanele juridice române și străine;  ... b) de analiză a datelor și informațiilor comunicate de către instituțiile cu atribuții în raportarea stadiului implementării și actualizarea PNIESC;  ... c) de monitorizare a implementării PNIESC pe baza indicatorilor definiți în cadrul acestuia și centralizarea propunerilor de ajustare a obiectivelor-țintă pe plan național și a termenelor de realizare, precum și a propunerilor de remediere în cazul apariției unor decalaje pentru atingerea obiectivelor prevăzute în plan. ... (3) În exercitarea rolului de coordonator național, Ministerul Energiei îndeplinește următoarele atribuții specifice: a) monitorizarea implementării PNIESC de către autoritățile publice, instituțiile și operatorii economici cu responsabilități în implementarea acestuia și urmărirea evoluției valorii țintelor sectoriale față de valorile stabilite în plan, în vederea identificării, la timp, a eventualelor decalaje; ... b) solicitarea de clarificări privind evoluția unor anumiți indicatori și măsuri de corecție, după caz, de la autoritățile publice, instituțiile și operatorii economici cu responsabilități în atingerea țintelor sectoriale și a indicatorilor prevăzuți în plan; ... c) centralizarea și consolidarea propunerilor și măsurilor de ajustare a obiectivelor-țintă prevăzute în PNIESC, precum și a măsurilor privind termenele de realizare, în funcție de situația reală și de prevederile europene în materie; ... d) coordonarea procesului de pregătire și elaborare a proiectului PNIESC actualizat prin colaborare cu instituțiile responsabile pentru implementarea obiectivelor, politicilor și măsurilor din plan, pe baza informațiilor consolidate transmise de către fiecare instituție privind obiectivele, țintele, politicile, măsurile și documentele rezultate aflate în aria acestora de responsabilitate; ... e) coordonarea completării cu date și informații a rapoartelor naționale intermediare integrate privind energia și clima cu privire la stadiul punerii în aplicare a PNIESC conform prevederilor Regulamentului (UE) 2018/1.999 și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/2.299; ... f) asigurarea unui dialog permanent cu autoritățile publice centrale și locale, instituțiile publice sau organizațiile neguvernamentale, mediul de afaceri, investitori și alte părți interesate relevante, în vederea stimulării dezbaterii publice pe tema diferitelor opțiuni avute în vedere pentru politicile privind tranziția climatică și energetică aferente PNIESC; ... g) asigurarea unui dialog permanent cu autoritățile relevante din statele vecine în scopul identificării și valorificării posibilităților existente de cooperare regională care pot avea contribuții semnificative în realizarea țintelor și obiectivelor stabilite în planurile naționale integrate privind energia și clima; ... h) transmiterea, către autoritățile publice, instituțiile și operatorii economici cu responsabilități în implementarea măsurilor prevăzute în PNIESC, a variantei preliminare a PNIESC actualizat în vederea avizării și aprobării acestuia prin hotărâre de Guvern; ... i) colaborarea cu structurile specializate din cadrul Parlamentului României și Administrației Prezidențiale, cu Comitetul Interministerial privind Schimbările Climatice; ... j) elaborarea și prezentarea în Comitetul Interministerial privind Schimbările Climatice, bianual sau ori de cate ori este necesar, a unui raport privind stadiul implementării PNIESC; ... k) asigurarea, cu sprijinul autorităților publice, instituțiilor și operatorilor economici responsabili, a comunicării cu Comisia Europeană cu privire la implementarea PNIESC; ... l) participarea în grupurile de lucru create la nivelul Comisiei Europene care vizează planurile naționale integrate privind energia și clima; ... m) asigurarea activităților de întreținere, actualizare și dezvoltare ale modelului de proiecții energetice și climatice LEAP_RO. ...      Articolul 4 (1) Se desemnează următoarele autorități publice cu responsabilități în implementarea măsurilor prevăzute în PNIESC: Ministerul Energiei, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Finanțelor, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, Administrația Națională de Meteorologie, Comisia Națională de Strategie și Prognoză, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Institutul Național de Statistică.(2) Se desemnează Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A. și Societatea Națională de Transport Gaze Naturale „Transgaz“ - S.A., operatori economici cu responsabilități în implementarea măsurilor prevăzute în PNIESC.     Articolul 5 (1) Se desemnează ca raportori și furnizori de date pentru transmiterea datelor și informațiilor necesare completării raportului național intermediar integrat privind energia și clima autoritățile publice, instituțiile și operatorii economici prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.(2) Raportul național intermediar integrat se întocmește cu respectarea structurii și a formatelor prevăzute în anexele nr. I-XXIII la Regulamentul (UE) 2022/2.299, precum și a informațiilor menționate la art. 17 și art. 20-25 din Regulamentul (UE) 2018/1.999.(3) Pentru fiecare componentă a raportării se desemnează, conform anexei, un raportor, responsabil pentru raportarea completă și în timp util a datelor și informațiilor transmise și care asigură:a) coordonarea colectării tuturor informațiilor necesare completării fiecărei anexe, inclusiv prin solicitare de date și informații de la instituțiile furnizor de date; ... b) completarea datelor și informațiilor necesare cu respectarea formatului stabilit prin Regulamentul (UE) 2022/2.299; ... c) validarea și transmiterea datelor și informațiilor în platforma electronică ReportNet ReportENER a Comisiei Europene; ... d) punctul de contact în raport cu Comisia Europeană în ceea ce privește obiectul raportării. ... (4) Furnizorul de date asigură suportul tehnic și organizațional pentru raportor și transmite datele și informațiile necesare raportării.(5) Autoritățile publice, instituțiile și operatorii economici cu responsabilități în implementarea și raportarea PNIESC desemnează, prin ordin/decizie al/a conducătorului/organelor de conducere ale operatorului economic, compartimentele direct implicate în acest proces.(6) Entitățile prevăzute la alin. (1) desemnează personal de specialitate pentru a participa, la solicitarea Ministerului Energiei, în grupurile de lucru constituite în vederea asigurării suportului pentru:a) monitorizarea implementării PNIESC;  ... b) elaborarea rapoartelor periodice privind punerea în aplicare a PNIESC;  ... c) actualizarea PNIESC în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2018/1.999. ... (7) La solicitarea coordonatorului, raportorul și furnizorul de date participă în grupurile de lucru create la nivelul Comisiei Europene, conform domeniului de competență.     Articolul 6 Ministerul Energiei colaborează cu autoritățile, instituțiile și operatorii economici cu responsabilități în implementarea măsurilor prevăzute în PNIESC prin intermediul personalului desemnat conform art. 5 alin. (6).     Articolul 7 În scopul actualizării, monitorizării și analizării stadiului măsurilor prevăzute în PNIESC, în termen de 20 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin ordin comun al ministrului energiei și al ministrului mediului, apelor și pădurilor care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, se constituie grupuri de lucru formate din experți din cadrul autorităților publice, instituțiilor publice, operatorilor economici cu responsabilități în implementarea măsurilor prevăzute în PNIESC, ai mediului academic, economic sau experți și consultanți din mediul privat, după caz.     Articolul 8 Autoritățile publice, instituțiile și operatorii economici cu responsabilități în implementarea măsurilor prevăzute în PNIESC transmit Ministerului Energiei, la solicitarea acestuia, rapoarte privind stadiul implementării măsurilor prevăzute în PNIESC. PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Ministrul energiei, Sebastian-Ioan Burduja Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mircea Abrudean p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Marin Țole, secretar de stat Ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet p. Ministrul muncii și solidarității sociale, Mădălin-Cristian Vasilcoiu, secretar de stat Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea Ministrul afacerilor externe, Luminița-Teodora Odobescu Ministrul investițiilor și proiectelor europene, Adrian Câciu Ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin-Ionuț Barbu Ministrul finanțelor, Marcel-Ioan Boloș București, 30 iunie 2023. Nr. 62.     ANEXĂ LISTA autorităților, instituțiilor și operatorilor economici desemnați raportori și furnizori de date pentru elaborarea raportului național intermediar integrat privind energia și climaListă acronime ANM - Administrația Națională de Meteorologie ANRE - Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei CNSP - Comisia Națională de Strategie și Prognoză IGSU - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență INS - Institutul Național de Statistică FD - furnizor de date R - raportor MADR - Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale MCID - Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării MDLPA - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației MIPE - Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene MEAT - Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului ME - Ministerul Energiei MF - Ministerul Finanțelor MMAP - Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor MMSS - Ministerul Muncii și Solidarității Sociale MTI - Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Transelectrica - Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A. Transgaz - Societatea Națională de Transport de Gaze Naturale „Transgaz“ - S.A. Cerințe de raportare conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/2.299 al Comisiei din 15 noiembrie 2022 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) 2018/1.999 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește structura, formatul, detaliile tehnice și procedurile pentru rapoartele naționale intermediare integrate privind energia și clima Raportori (R) și furnizori de date (FD) Anexa I - Decarbonizarea: emisiile și absorbțiile de gaze cu efect de seră Tabel 1 - Progresele actuale și preconizate la nivel național înspre realizarea obiectivelor naționale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) în vederea atingerii neutralității climatice R: MMAP FD: INS Tabel 2 - Progresele actuale și preconizate înspre atingerea limitelor anuale naționale obligatorii în temeiul Regulamentului (UE) 2018/842, astfel cum au fost raportate în temeiul articolului 26 alineatul (3) și al articolului 18 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2018/1.999 Tabel 3 - Progresele actuale și preconizate înspre realizarea angajamentelor asumate în temeiul Regulamentului (UE) 2018/841 al Parlamentului European și al Consiliului, astfel cum au fost raportate în temeiul articolului 26 alineatul (3) și al articolului 18 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2018/1.999 Tabel 4 - Progresele actuale și preconizate înspre realizarea altor obiective naționale legate de emisiile de gaze cu efect de seră stabilite în planurile naționale integrate privind energia și clima, inclusiv a obiectivelor sectoriale în conformitate cu articolul 4 litera (a) punctul 1 subpunctul (iii) din Regulamentul (UE) 2018/1.999 Anexa II - Decarbonizarea: energia din surse regenerabile Tabel 1 - Ponderea sectorială (sectorul energiei electrice, al încălzirii și răcirii și al transporturilor) și globală a energiei din surse regenerabile R: ME FD: MDLPA, MTI, INS Tabel 2 - Capacitatea instalată totală pentru fiecare tehnologie de producere a energiei din surse regenerabile R: ME FD: ANRE, Transelectrica, INS Tabel 3 - Contribuția efectivă totală (producția brută de energie electrică) a fiecărei tehnologii de producere a energiei din surse regenerabile în producția de energie electrică R: ME FD: Transelectrica, ANRE, INS, CNSP Tabel 4 - Contribuția efectivă totală (consumul final brut de energie) a fiecărei tehnologii de producere a energiei din surse regenerabile în generarea de încălzire și răcire R: ME FD: MDLPA, INS Tabel 5 - Contribuția efectivă totală (consumul final brut de energie) a fiecărei tehnologii de producere a energiei din surse regenerabile în sectorul transporturilor R: MTI FD: ME, MADR, INS Tabel 6 - Furnizarea de biomasă pentru producerea de energie R: ME F: MADR, INS, MMAP, ANRE Tabel 7 - Alte traiectorii și obiective naționale R: ME F: MDLPA, Transelectrica, ANRE, INS Tabel 8 - Evaluarea sprijinului pentru energia electrică din surse regenerabile în temeiul articolului 6 alineatul (4) din Directiva (UE) 2018/2.001 R: ME FD: ANRE, MIPE, INS Anexa III - Decarbonizarea: adaptare Tabel 1 - Obiectivele de adaptare în planurile naționale integrate privind energia și clima R: MMAP FD: INS, ANM, IGSU Tabel 2 - Informații privind adaptarea care pot afecta realizarea obiectivelor uniunii energetice și angajamentele pe termen lung asumate de Uniune în legătură cu reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în temeiul Acordului de la Paris Anexa IV - Eficiență energetică Tabel 1 - Contribuția națională și traiectoria orientativă pentru consumul de energie primară și finală R: ME FD: INS Tabel 2 - Reperele și indicatorii de progres ai strategiei pe termen lung pentru renovarea parcului național de clădiri rezidențiale și nerezidențiale - parcul imobiliar R: MDLPA FD: INS, MIPE, MMAP Tabel 3 - Reperele și indicatorii de progres ai strategiei pe termen lung pentru renovarea parcului național de clădiri rezidențiale și nerezidențiale - rate de renovare Tabel 4 - Reperele și indicatorii de progres ai strategiei pe termen lung pentru renovarea parcului național de clădiri rezidențiale și nerezidențiale - alți indicatori Tabel 5 - Reperele și indicatorii de progres ai strategiei pe termen lung pentru renovarea parcului național de clădiri rezidențiale și nerezidențiale - contribuțiile la obiectivele de eficiență energetică ale Uniunii Tabel 6 - Informații actualizate privind alte obiective naționale legate de eficiența energetică, astfel cum au fost raportate în planul național integrat privind energia și clima R: ME FD: MDLPA, MAT, MADR, MTI, INS Anexa V - Securitate energetică Tabel 1 - Detalii privind obiectivele și contribuțiile naționale R: ME FD: ANRE, INS Transelectrica, Transgaz Tabel 2 - Progresele înregistrate înspre realizarea obiectivelor naționale cuantificabile Tabel 3 - Progresele înregistrate înspre realizarea obiectivelor naționale necuantificabile Anexa VI - Piața internă a energiei Tabel 1 - Progresele înregistrate înspre realizarea obiectivelor naționale legate de interconectivitatea rețelelor electrice R: ME FD: ANRE, INS Transelectrica, Transgaz Tabel 2 - Informații privind proiectele de interes comun (PIC) în domeniul transportului de energie electrică Tabel 3 - Informații privind alte proiecte principale de infrastructură Tabel 4 - Progresele înregistrate înspre realizarea obiectivelor naționale legate de flexibilitatea sistemului energetic, inclusiv în ceea ce privește producția de energie din surse regenerabile Tabel 5 - Progresele înregistrate înspre realizarea obiectivelor naționale legate de participarea nediscriminatorie pe piețele energiei Tabel 6 - Progresele înregistrate înspre realizarea obiectivelor naționale legate de participarea consumatorilor la sistemul energetic și beneficiile obținute de pe urma autogenerării și a noilor tehnologii, inclusiv a contoarelor inteligente Tabel 7 - Progresele înregistrate înspre realizarea obiectivelor naționale legate de adecvanța sistemului energetic Anexa VII - Cercetarea, inovarea și competitivitatea Tabel 1 - Progresele înregistrate înspre realizarea obiectivelor naționale care transpun într-un context național obiectivele și politicile Planului SET R: MCID FD: INS Tabel 2 - Progresele înregistrate înspre realizarea obiectivelor naționale cuantificabile privind cheltuielile publice totale și, dacă sunt disponibile, cheltuielile private pentru cercetare și inovare în domeniul tehnologiilor energetice curate, precum și pentru acoperirea costurilor tehnologice și îmbunătățirea performanțelor Tabel 3 - Progresele înregistrate înspre realizarea obiectivelor naționale necuantificabile privind cheltuielile publice totale și, dacă sunt disponibile, cheltuielile private alocate pentru cercetare și inovare în domeniul tehnologiilor energetice curate, precum și pentru acoperirea costurilor tehnologice și îmbunătățirea performanțelor Tabel 4 - Progresele înregistrate înspre realizarea obiectivelor naționale, inclusiv a obiectivelor pe termen lung pentru 2050, privind utilizarea tehnologiilor de decarbonizare a sectoarelor industriale mari consumatoare de energie și mari generatoare de emisii de carbon și, dacă este cazul, privind infrastructura aferentă de transport, de utilizare și de stocare a dioxidului de carbon R: MEAT FD: MCID, INS Tabel 5 - Progresele înregistrate înspre realizarea obiectivelor naționale privind competitivitatea R: MEAT FD: MCID, INS Anexa VIII - Obiectivele naționale privind eliminarea treptată a subvențiilor pentru energie, în special pentru combustibilii fosili Tabel 1 - Progresele înregistrate înspre realizarea obiectivelor naționale privind eliminarea treptată a subvențiilor pentru energie, în special pentru combustibilii fosili R: ME FD: INS, MDLPA, MMSS Anexa IX - Progresele înregistrate în ceea ce privește punerea în aplicare a politicilor și măsurilor naționale Tabel 1 - Caracteristicile principale și progresele înregistrate înspre punerea în aplicare a politicilor și a măsurilor naționale R: MMAP FD: ME, MDLPA, MTI, MEAT, MADR, MMSS, MCID, INS, ANRE, Transelectrica, CNSP Tabel 2 - Rezultatele disponibile ale evaluărilor ex ante și ex post ale efectelor fiecărei politici și măsuri sau ale grupurilor de politici și măsuri asupra producției de energie din surse regenerabile R: ME FD: MTI, MDLPA, INS Tabel 3 - Rezultatele disponibile ale evaluărilor ex ante și ex post ale efectelor fiecărei politici și măsuri sau ale grupurilor de politici și măsuri privind eficiența energetică R: ME FD: MDLPA, INS Tabel 4 - Costurile și beneficiile preconizate sau realizate disponibile ale politicilor și măsurilor individuale sau ale grupurilor de politici și măsuri privind producția de energie din surse regenerabile R: ME FD: MTI, MDLPA, INS, MEAT Tabel 5 - Costurile și beneficiile preconizate sau realizate disponibile ale politicilor și măsurilor individuale sau ale grupurilor de politici și măsuri privind eficiența energetică R: ME FD: MDLPA, MEAT, INS Anexa X - Noi politici și măsuri în temeiul articolului 21 litera (b) punctul 3 din Regulamentul (UE) 2018/1.999 Tabel 1 - Schemele de obligații în materie de eficiență energetică (EEOS) menționate la articolul 7a din Directiva 2012/27/UE R: ME FD: MDLPA, INS Tabel 2 - Măsurile alternative de politică menționate la articolul 7b și la articolul 20 alineatul (6) din Directiva 2012/27/UE (cu excepția impozitării) R: ME FD:, MDLPA, INS Tabel 3 - Informații cu privire la măsurile de impozitare R: MF FD: ME, MDLPA, INS Tabel 4 - Informații privind durata de viață a acțiunilor individuale eligibile pentru politicile și măsurile raportate în temeiul articolului 7 din Directiva 2012/27/UE R: ME FD: INS Anexa XI - Informații cu privire la economiile de energie obținute în temeiul articolului 7 din Directiva 2012/27/UE Tabel 1 - Economiile de energie obținute prin aplicarea articolului 7 din Directiva 2012/27/UE în anul X–2 R: ME FD: MDLPA, INS, MMSS Tabel 2 - Economiile de energie obținute prin aplicarea articolului 7 din Directiva 2012/27/UE în anul X–3 Anexa XII - Raportarea în conformitate cu articolul 5 din Directiva 2012/27/UE Tabel 1 - Suprafața totală renovată a clădirilor încălzite și/sau răcite deținute și ocupate de administrația centrală a statelor membre, menționate la articolul 5 alineatul (1) din Directiva 2012/27/UE R: MDLPA FD: INS Tabel 2 - Cantitatea de economii de energie în clădirile eligibile deținute și ocupate de administrația centrală a statelor membre, menționate la articolul 5 alineatul (6) din Directiva 2012/27/UE Anexa XIII - Progresele înregistrate în direcția finanțării Tabel 1 - Progresele înregistrate în direcția finanțării R: ME FD: MTI, MDLPA, MEAT, MADR, MCID, MF, MIPE, MMSS, INS Anexa XIV - Impactul asupra calității aerului și a emisiilor în aer Tabel 1 - Impactul asupra calității aerului și a emisiilor în aer R: MMAP FD: INS Anexa XV - Politicile și măsurile de eliminare treptată a subvențiilor pentru energie, în special pentru combustibilii fosili Tabel 1 - Politicile și măsurile de eliminare treptată a subvențiilor pentru energie, în special pentru combustibilii fosili R: ME FD: MEAT, MTI, MADR, INS Anexa XVI - Obligații de raportare suplimentare în domeniul energiei din surse regenerabile Tabel 1 - Funcționarea sistemului de garanții de origine pentru energie electrică, gaze și încălzire și răcire din SRE R: ANRE FD: ME, INS Tabel 2 - Modificările survenite în ceea ce privește prețurile produselor și destinația terenurilor asociate cu utilizarea biomasei și a altor forme de energie din surse regenerabile R: ME FD: MADR, INS Tabel 3 - Excedentul estimat de producție de energie din surse regenerabile în comparație cu traiectoria națională către obiectivul pentru 2030 R: ME FD: ANRE, INS Tabel 4 - Evoluția tehnologică și utilizarea biocombustibililor produși din materiile prime enumerate în anexa IX la Directiva (UE) 2018/2.001 R: MTI FD: ME, INS Tabel 5 - Impactul estimat al producției sau utilizării de biocombustibili, de biolichide și de combustibili din biomasă asupra biodiversității, a resurselor de apă, a disponibilității și calității apei, a calității solurilor și a aerului R: MMAP FD: INS Tabel 6 - Cazurile observate de fraudă în lanțul de custodie al biocombustibililor, biolichidelor și combustibililor din biomasă R: MTI FD: INS Tabel 7 - Ponderea deșeurilor biodegradabile în instalațiile de valorificare energetică utilizate pentru producerea de energie R: MMAP FD: MADR, INS Tabel 8 - Producția de energie electrică și de energie termică din surse regenerabile în clădiri, inclusiv, dacă sunt disponibile, date dezagregate cu privire la energia produsă, consumată și introdusă în rețea R: MDLPA FD: ME, ANRE, INS Tabel 9 - Cantitatea de biomasă solidă utilizată pentru producerea de energie R: ME FD: INS Anexa XVII - Obligații de raportare suplimentare în domeniul eficienței energetice Tabel 1 - Progresele înregistrate în fiecare sector și motivele pentru care consumul de energie a rămas stabil sau a crescut în sectoarele cu consum de energie finală (industrie, transporturi, gospodării, servicii, agricultură, altele) R: MEAT FD: MTI, MDLAP, MADR, INS Tabel 2 - Suprafața totală a clădirilor cu o suprafață totală utilă de peste 250 m^2 deținute și ocupate de administrația centrală a statelor membre și care, la data de 1 ianuarie a anului X–2 și X–1, nu îndeplineau cerințele privind performanța energetică menționate la articolul 5 alineatul (1) din Directiva 2012/27/UE R: MDLPA FD: INS Tabel 3 - Numărul auditurilor energetice efectuate în anul X–3 și X–2. În plus, numărul total estimat de întreprinderi mari de pe teritoriul statului membru cărora li se aplică articolul 8 alineatul (4) din Directiva 2012/27/UE și numărul auditurilor energetice efectuate în întreprinderile respective în anul X–3 și X–2 R: ME FD: INS Tabel 4 - Factorul de energie primară național aplicat pentru energia electrică și o justificare în cazul în care diferă de coeficientul implicit menționat în nota de subsol (3) din anexa IV la Directiva 2012/27/UE R: ME FD: INS Tabel 5 - Numărul și suprafața clădirilor noi și renovate al căror consum de energie este aproape egal cu zero în anul X–2 și X–1, prevăzute la articolul 9 din Directiva 2010/31/UE, pe baza unor eșantioane statistice, dacă este necesar R: MDLPA FD: INS Tabel 6 - Linkul de internet către site-ul unde poate fi accesată lista sau interfața furnizorilor de servicii energetice menționată la articolul 18 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2012/27/UE R: ME Anexa XVIII - Sărăcia energetică Tabel 1 - Informații cu privire la progresele înregistrate înspre realizarea obiectivelor naționale orientative de a reduce numărul de gospodării afectate de sărăcia energetică R: MMSS FD: INS, ME Anexa XIX - Sărăcia energetică Tabel 1 - Informații cantitative privind numărul de gospodării afectate de sărăcia energetică R: MMSS FD: INS, ME Tabel 2 - Raportarea indicatorilor referitori la sărăcia energetică Tabel 3 - Raportarea indicatorilor naționali referitori la sărăcia energetică Tabel 4 - Informații privind definiția națională a sărăciei energetice Anexa XX - Informații referitoare la modul în care punerea în aplicare a planului național integrat privind energia și clima contribuie la o tranziție justă, la promovarea atât a drepturilor omului, cât și a egalității de gen și la abordarea inegalităților în materie de sărăcie energetică Tabel 1 - Impactul punerii în aplicare a planului național privind energia și clima asupra locurilor de muncă, a lucrătorilor și a regiunilor R: MMSS FD: INS Tabel 2 - Impactul punerii în aplicare a planului național privind energia și clima asupra promovării drepturilor omului și a egalității de gen, precum și asupra abordării inegalităților în materie de sărăcie energetică Anexa XXI - Punerea în aplicare a cooperării regionale Tabel 1 - Raportarea informațiilor privind punerea în aplicare a cooperării regionale R: ME FD: Transelectrica, Transgaz, MCID Anexa XXII - Raportarea cu privire la punerea în aplicare a recomandărilor menționate la articolul 32 alineatul (1) sau (2) din Regulamentul (UE) 2018/1.999 Tabel 1 - Raportarea cu privire la punerea în aplicare a recomandărilor R: ME FD: MMAP, MTI, MDLPA, MEAT, MADR, MCID, MF, MIPE, MMSS Anexa XXIII - Raportarea cu privire la dialogul pe mai multe niveluri pe tema energiei și a climei menționat la articolul 11 din Regulamentul (UE) 2018/1.999 Tabel 1 - Progresele înregistrate în direcția instituirii dialogului pe mai multe niveluri pe tema energiei și a climei menționat la articolul 11 din Regulamentul (UE) 2018/1.999 R: ME, MMAP ------