ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 159 din 20 noiembrie 2002 privind ratificarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii şi Administraţia Naţionala a Drumurilor pentru finanţarea Proiectului de reabilitare a drumurilor, etapa a V-a, semnat la Bucureşti la 8 martie 2002 EMITENT GUVERNUL Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 862 din 29 noiembrie 2002În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţie, Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă.     Articolul 1 Se ratifica Contractul de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii şi Administraţia Naţionala a Drumurilor, în valoare de 240 milioane euro, pentru finanţarea Proiectului de reabilitare a drumurilor, etapa a V-a, semnat la Bucureşti la 8 martie 2002, denumit în continuare contract.     Articolul 2 Implementarea contractului va fi realizată de Regia Autonomă "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România", denumita în continuare Administraţia Naţionala a Drumurilor sau A.N.D., în calitate de beneficiar final al împrumutului.     Articolul 3 Între Ministerul Finanţelor Publice, pe de o parte, şi Administraţia Naţionala a Drumurilor şi Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, pe de altă parte, se va încheia un acord de împrumut subsidiar, prin care se va delega Administraţiei Naţionale a Drumurilor întreaga autoritate şi responsabilitate pentru utilizarea împrumutului, realizarea Proiectului şi respectarea obligaţiilor asumate prin contract.     Articolul 4 (1) Fondurile necesare rambursarii împrumutului, plăţii dobânzilor şi a altor costuri aferente împrumutului se vor asigura de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei. ...  (2) Contribuţia Guvernului României la realizarea proiectului finanţat prin împrumutul B.E.I., reprezentând contravaloarea costurilor locale care nu se pot plati din împrumutul extern, inclusiv plata taxelor şi impozitelor percepute pe teritoriul tarii, se va asigura de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi, în completare, din fondurile proprii ale A.N.D. şi/sau din finanţare nerambursabilă ISPA. ...      Articolul 5 (1) Se autorizeaza Guvernul României ca, prin Ministerul Finanţelor Publice, de comun acord cu Banca Europeană de Investiţii şi Administraţia Naţionala a Drumurilor, sa introducă pe parcursul utilizării împrumutului, în raport cu condiţiile concrete de derulare a contractului menţionat la art. 1, amendamente la conţinutul acestuia care privesc realocari de fonduri, modificări de termene, precum şi orice alte modificări care nu sunt de natura sa sporeasca obligaţiile financiare ale României faţă de Banca Europeană de Investiţii sau sa determine noi condiţionari economice faţă de cele convenite iniţial între părţi. ...  (2) Amendamentele la contract convenite conform alin. (1) se vor aproba prin hotărâre a Guvernului. ...  PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: --------------- p. Ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei, Traian Panait, secretar de stat p. Ministrul afacerilor externe Cristian Diaconescu, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu Bucureşti, 20 noiembrie 2002. Nr. 159. CONTRACT 08/03/2002