Jurnalul Ofícial al Uniunii EuropeneRO Seria L 2026/1950 DECIZIA (UE) 2026/1950 A CONSILIULUI din 10 iulie 2026 privind încheierea Acordului sub forma unui schimb de scrisori de modificare și de completare a Acordului de cooperare științifică și tehnologică dintre Uniunea Europeană și Regatul Hașemit al Iordaniei și, respectiv, de stabilire a clauzelor și condițiilor de participare a Regatului Hașemit al Iordaniei la Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA) CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 186 și articolul 218 alineatul (6) litera (a) punctul (v), având în vedere propunerea Comisiei Europene, având în vedere aprobarea Parlamentului European, întrucât: (1) Prin Decizia (UE) 2017/1324 a Parlamentului European și a Consiliului (1) a fost instituit Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA) în cadrul Programului-cadru pentru cercetare și inovare – Orizont 2020 (2) cu o durată care se încheie la 31 decembrie 2028. (2) Iordania este unul dintre cele 19 de state participante la PRIMA care au încheiat un acord de cooperare științifică și tehnologică prin care sunt stabilite clauzele și condițiile participării sale la PRIMA (3) (denumit în continuare „acordul PRIMA”). Acordul PRIMA urmează să rămână în vigoare pe durata cât este în vigoare Decizia (UE) 2017/1324. (3) Prin Decizia (UE) 2024/1167 a Parlamentului European și a Consiliului (4), durata totală a PRIMA a fost prelungită până la 31 decembrie 2031 și s-a stabilit că Iordania rămâne în continuare un stat participant la PRIMA în cadrul Programului Orizont 2020. În plus, prin decizia respectivă se prevede ca Iordania să fie considerată stat participant în ceea ce privește participarea sa la activitățile PRIMA în cadrul Programului Orizont Europa (5), sub rezerva încheierii unui acord sub forma unui schimb de scrisori, de modificare și completare a acordului internațional existent de cooperare științifică și tehnologică cu Uniunea și de stabilire a noilor clauze și condiții privind participarea Iordaniei la PRIMA. (4) Întrucât și-a exprimat interesul de a continua să fie un stat participant la activitățile PRIMA în cadrul Programului Orizont Europa, Iordania ar trebui să accepte în mod oficial clauzele și condițiile actualizate. (5) În acest scop, la 9 noiembrie 2023, Consiliul a adoptat Decizia (UE) 2023/2621 (6), prin care a autorizat Comisia să negocieze un acord sub forma unui schimb de scrisori, de modificare și completare a acordului PRIMA care stabilește clauzele și condițiile de participare a Iordaniei la PRIMA în cadrul Programului Orizont Europa. (6) Negocierile respective au fost finalizate la 15 februarie 2024 și, în conformitate cu Decizia (UE) 2024/2875 (7), acordul sub forma unui schimb de scrisori de modificare și completare a Acordului de cooperare științifică și tehnologică dintre Uniunea Europeană și Regatul Hașemit al Iordaniei, și respectiv, de stabilire a clauzelor și condițiilor de participare a Iordaniei la Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA), a fost semnat în numele Uniunii la 7 iulie 2025, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară. (7) Acordul ar trebui să fie aprobat în numele Uniunii. (8) În conformitate cu tratatele, Comisia ar trebui să efectueze notificarea prevăzută în acord, ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE: Articolul 1 Se aprobă în numele Uniunii Acordul sub forma unui schimb de scrisori, dintre Uniunea Europeană și Regatul Hașemit al Iordaniei, de modificare și de completare a Acordului de cooperare științifică și tehnologică dintre Uniunea Europeană și Regatul Hașemit al Iordaniei și, respectiv, de stabilire a clauzelor și condițiilor de participare a Regatului Hașemit al Iordaniei la Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA) (denumit în continuare „acordul”). Articolul 2 Comisia efectuează, în numele Uniunii, notificarea prevăzută în acord, pentru a exprima consimțământul Uniunii de a-și asuma obligații în temeiul acordului. Articolul 3 Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării (8). Adoptată la Bruxelles, 10 iulie 2026. Pentru Consiliu Președintele S. HARRIS (1) Decizia (UE) 2017/1324 a Parlamentului European și a Consiliului din 4 iulie 2017 privind participarea Uniunii la Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA) derulat în comun de mai multe state membre (JO L 185, 18.7.2017, p. 1). (2) Regulamentul (UE) nr. 1291/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 de instituire a Programului-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020) – Orizont 2020 și de abrogare a Deciziei nr. 1982/2006/CE (JO L 347, 20.12.2013, p. 104). (3) Acordul dintre Comunitatea Europeană și Regatul Hașemit al Iordaniei de cooperare științifică și tehnologică (JO L 159, 17.6.2011, p. 108). (4) Decizia (UE) 2024/1167 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 aprilie 2024 de modificare a Deciziei (UE) 2017/1324 în ceea ce privește continuarea participării Uniunii la Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA) în cadrul programului Orizont Europa (JO L, 2024/1167, 19.4.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2024/1167/oj). (5) Regulamentul (UE) 2021/695 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 aprilie 2021 de instituire a programului-cadru pentru cercetare și inovare – Orizont Europa, de stabilire a normelor sale de participare și de diseminare și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1290/2013 și (UE) nr. 1291/2013 (JO L 170, 12.5.2021, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2021/695/oj). (6) Decizia (UE) 2023/2621 a Consiliului din 9 noiembrie 2023 de autorizare a începerii negocierilor în vederea încheierii unor acorduri, sub forma unui schimb de scrisori, de modificare și de completare a acordurilor de cooperare științifică și tehnologică dintre Uniunea Europeană și Republica Algeriană Democratică și Populară, Republica Arabă Egipt, Regatul Hașemit al Iordaniei, Republica Libaneză și, respectiv, Regatul Maroc, de stabilire a clauzelor și condițiilor pentru participarea acestora, în ceea ce privește programul-cadru Orizont Europa, la Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA) derulat în comun de mai multe state membre (JO L, 2023/2621, 21.11.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2023/2621/oj). (7) Decizia (UE) 2024/2875 a Consiliului din 5 noiembrie 2024 privind semnarea în numele Uniunii Europene a Acordului sub forma unui schimb de scrisori de modificare și de completare a Acordului de cooperare științifică și tehnologică dintre Uniunea Europeană și Regatul Hașemit al Iordaniei, și, respectiv, de stabilire a clauzelor și condițiilor de participare a Regatului Hașemit al Iordaniei la Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA) (JO L, 2024/2875, 12.11.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2024/2875/oj). (8) Textul acordului se publică împreună cu decizia privind încheierea acestuia. ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2026/1950/oj ISSN 1977-0782 (electronic edition)