PROGRAM din 27 mai 2020 de măsuri pentru atingerea stării ecologice bune a regiunii marine Marea Neagră
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 523 bis din 18 iunie 2020



    Notă
    Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 432 din 27 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 523 din 18 iunie 2020.

    ANEXĂ

    Program de măsuri pentru atingerea stării ecologice bune a regiunii marine Marea Neagră


    MĂSURI EXISTENTE

    aprobate de către alte autorităţi care contribuie la starea ecologică bună a mediului marin

    Titlul măsurii

    În ariile marine protejate este interzisă desfăşurarea programelor, proiectelor şi activităţilor care contravin planurilor de management sau regulamentelor ariilor protejate respective

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-001

    Categoria de măsuri UE

    1a

    Referinţă - legislaţia românească

    Art.52 alin.(2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind

    protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională

    Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică.

    Obiective de mediu

    Habitate pelagice

    Ind. 1.6.2 Percentila 90 a valorilor biomasei fitoplanctonului să nu depaşească valorile limită în 10 % din observaţiile din sezonul de vară în ultimii 6 ani

    Peşti

    Ind. 1.1.1 Aria de distribuţie a speciilor din familia Gobiidae nu este afectată în mod negativ de presiunea umană si se situeaza în intervalul de valori din ultimele două decenii; speciile selectate sunt înregistrate în peste 50% din observaţiile din ultimii 6 ani

    Ind. 1.3.1 Condiţiile populaţiei speciilor din familia Gobiidae nu sunt afectate în mod negativ de presiunea umană şi se situează în domeniul de valori din ultimele 2 decenii

    Ind. 4.3.1 Mărimea populaţiei speciilor din familia Gobiidae nu este afectată în mod negativ de presiunea umană şi se situează în intervalul de valori din ultimele 2 decenii

    Mamifere marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea distribuţiei şi frecvenţei speciilor prin implementarea măsurilor de management adecvate

    Ind. 1.3.1 Diminuarea numărului cazurilor de mortalitate în rândul celor trei specii de delfini prin implementarea unor măsuri de management adecvate.

    Ind. 4.3.1 Reducerea nivelului capturilor accidentale a mamiferelor marine (Phocoena phocoena, Tursiops truncatus, Delphinus delphis).

    Păsări marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea sau creşterea în limite sustenabile (urmează a fi determinate) a distribuţiei speciei migratoare ielcovan (Puffinus yelkouan)

    Ind. 1.4.1 Conservarea habitatatului ielcovanului prin reducerea presiunilor datorate factorilor uman şi natural

    Ind. 1.5.1 Suprafaţa habitatelor ielcovanului (Puffinus yelkouan) se va menţine sau va creşte



    Ind. 4.3.1 Mărimea/abundenţa populaţiei (numărul de indivizi migratori) de ielcovan (Puffinus yelkouan) se menţine în limita a 95% din abundenţa naturală a speciilor migratoare din România şi va creşte pe termen lung

    Habitate bentale

    Ind. 1.4.1

    1110-1: Menţinerea existenţei celor trei pajişti de Zostera noltei în zona Mangalia

    1110-8: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Costineşti-2 Mai

    Nisipuri cu Donax trunculus: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Navodari- 2 Mai

    1140-3: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Eforie Nord-Eforie Sud 1170-7: Menţinerea distribuţiei actuale în zona 2 Mai-Vama Veche

    1170-8: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Cap Aurora-Vama Veche

    1170-10: Menţinerea distribuţiei actuale în punctele Agigea, Costineşti şi Vama Veche

    1170-2 Recifi biogeni de Mytilus galloprovincialis: Menţinerea distribuţiei actuale pe tot şelful României între izobatele de 30 - 50 m

    1170-9: Menţinerea distribuţiei actuale pe tot subtratul stâncos circalitoral Ind. 1.5.1

    1110-1: Suprafaţa ocupată de habitat 2'2,43 ha 1140-3: Suprafaţa ocupată de habitat 2'2,06 ha 1170-7: Suprafaţa ocupată de habitat 2'1,8 ha 1170-8: Suprafaţa ocupată de habitat 2'46 ha 1170-10: Suprafaţa ocupată de habitat 2'1 ha Ind. 1.6.1

    Înălţimea frunzelor de Zostera noltei în iunie 2'70 cm; extinderea anuală a rizomilor de Zostera noltei în zonele de creştere ale pajiştilor 2'70 cm

    Înălţimea talurilor de Cystoseira barbata în sezonul rece 2'100 cm; frecvenţa exemplarelor tinere de Cystoseira în pătrate de 1 m2 2' 50%

    Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis (lungimea cochiliei) 2'50 mm SL

    Frecvenţa juvenililor de Pholas dactylus în pătrate de 1 m2 2'50%; dimensiunea maximă a exemplarelor de Pholas dactylus (lungimea cochiliei) = 70mm SL

    Dimensiunea maximă a exemplarelor de Donacilla cornea (lungimea cochiliei) 2'22 - 24 mm SL

    Dimensiunea maximă a exemplarelor de Donax trunculus (lungimea cochiliei) 45 - 50 mm SL

    Dimensiunea maximă a exemplarelor de Arenicola marina (lungimea corpului întreg în extensie) 250 - 350 mm TL

    Ind. 1.6.2

    1110-1: Acoperirea cu Zostera. noltei în interiorul pajiştilor 2'50%; biomasa foliară a Zostera.noltei 2' 1600 g m-2

    1170-8: Acoperirea cu Cystoseira barbata în interiorul câmpurilor 2'50%; biomasa umedă a Cystoseira barbata fără epifite 2' 3000 g•m-2

    1170-2:Acoperirea cu Mytilus viu în interiorul habitatului 2' 50%; biomasa vie a

    Mytilus galloprovincialis 2'5000 g•m-2

    Densitatea populaţiei de Donacilla cornea 2'3300 ind•m-2 Densitatea populaţiei de Donax trunculus 2'200 ind•m-2

    1170-7: Acoperirea cu Corallina officinalis în interiorul câmpurilor 2'50%



    Densitatea populaţiei de Lentidium mediterraneum 2'9000 ind•m-2; biomasa vie a Lentidium mediterraneum 2' 100 g•m-2.

    1170-9: Acoperirea cu Mytilus viu în interiorul habitatului 2'80%; biomasa vie a

    Mytilus galloprovincialis 2'8000 g•m-2

    Biomasa vie a Modiolula phaseolina în pătrate de 1 m2 2'16 g•m-2 Ind. 4.3.1

    Densitatea populaţiei de Lentidium mediterraneum 2'9000 ind•m-2

    Densitatea populaţiei de Arenicola marina 2' 0,1 ind•m-2; Densitatea populaţiei de Necallianassa truncata 2' 1 ind•m-2

    Densitatea populaţiei de Mytilus galloprovincialis 2'500 ind.m-2

    Densitatea populaţiei de Modiolula phaseolina în pătrate de 1 m22'200 ind•m-2 Ind. 6.2.1

    1110-1: Acoperirea cu Zostera noltei în interiorul pajistilor 2' 50%; Frecvenţa decapodului Palaemon adspersus în pătrate de 1 m2 = 100%; Frecvenţa decapodului Carcinus aestuarii în transecte de 50 m2 2'30%

    1170-8: Acoperirea cu Cystoseira barbata in interiorul centurilor 2'50%; Frecvenţa epifitei Colaconema thuretii în patrate de 1 m2 2'80%; Frecvenţa gastropodului Gibbula divaricata în patrate de 1 m2 2'30% Frecvenţa gastropoduluiiTricolia pullus în pătrate de 1 m2 2'1%

    1170-2: Frecvenţa algelor Lithothamnion, Phyllophora sau Coccotylus în transecte de 50 m2 2'10%; Frecvenţa decapodului Liocarcinus navigator în transecte de 400 m2 2'70%

    1140-3: Frecvenţa polichetului Ophelia bicornis în probe 2'1%; Frecvenţa mysidului Gastrosaccus sanctus în probe 2'50%

    1170-9: Frecvenţa decapoduluii Eriphia verrucosa în transecte de 100 m2 ; Densitatea speciei Halichondria panicea in habitat 2'1 colonie m-2

    Ind. 6.2.3

    1170-2: Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis

    (lungimea cochiliei) 2'50 mm SL

    1170-9: Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis

    (lungimea cochiliei) 2'70 mm SL



    Descriptori

    D1 Biodiversitate-habitate pelagice D1 Biodiversitate-păsări marine

    D1 Biodiversitate-mamifere marine D1 Biodiversitate-peşti

    D1 Biodiversitate-habitate bentale D4 Reţele trofice marine

    D6 Integritatea fundului mării

    Presiuni principale

    -Sufocare (de exemplu punerea în funcţiune de structuri realizate de om sau evacuarea reziduurilor de dragare)

    -Colmatare (de exemplu prin construcţii permanente)

    -Modificări în înnămolire (de exemplu la deversări, la mărirea scurgerilor sau la dragare/evacuarea reziduurilor de dragare);

    -Eroziune (datorată, de exemplu, impactului produs asupra fundului mării de pescuitul comercial, navigaţie, manevrele de ancorare)

    -Introducerea de specii neindigene şi translocaţii



    -Extracţia selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale

    -Introducerea de nutrienti şi de alte substanţe bogate în azot şi fosfor

    -Introducerea de substanţe organice

    -Modificări importante în regimul salinităţii

    -Modificări importante în regimul temperaturii

    -Introducerea de compuşi sintetici

    -Introducerea de substanţe şi compuşi nesintetici

    -Introducerea de alte substanţe, care pot fi solide, lichide sau în stare gazoasă, în apele marine în urma eliminării sistematice şi/sau intenţionate a acestora în mediul marin

    -Deşeuri marine

    -Zgomot subacvatic

    Activitate/Tematică

    Extracţia de hidrocarburi marine (petrol şi gaz); prospecţiuni seismice/Producere de energie

    Pescuit/Extracţie de resurse vii

    Acvacultură/Producere de hrana

    Protecţie costieră, recuperare de ţărm, interacţiune ţărm-apă; operaţiunile de poziţionare a cablurilor şi conductelor submarine/Structuri realizate de om Dragaje/Extracţie de resurse minerale

    Turism şi recreere, inclusiv sporturi nautice/Recreere Transport naval/Transport

    Depozitarea deşeurilor solide, inclusiv material dragat/Depozitare deseuri

    Cercetare marină, activitati educative/Cercetare

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura poate avea o contribuţie ridicată la atingerea ţintelor/obiectivelor legate de biodiversitate/reţele trofice marine/integritatea fundului mării

    Titlul măsurii

    Monitorizarea capturilor accidentale ale speciilor protejate de păsări marine

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-002

    Categoria de măsuri UE

    1a

    Referinţă - legislaţia românească

    Hotărârea Guvernului nr. 323/2010 privind stabilirea sistemului de monitorizare a capturilor şi uciderilor accidentale ale tuturor speciilor de păsări, precum şi ale speciilor strict protejate prevăzute în anexele nr. 4A şi 4B la Ordonanţa de

    urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională

    Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice.

    Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992.

    Obiective de mediu

    Păsări marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea sau creşterea în limite sustenabile (urmează a fi determinate) a distribuţiei speciei migratoare ielcovan (Puffinus yelkouan)

    Ind. 1.4.1 Conservarea habitatatului ielcovanului prin reducerea presiunilor datorate factorilor uman şi natural

    Ind. 1.5.1 Suprafaţa habitatelor ielcovanului (Puffinus yelkouan) se va menţine sau va creşte

    Ind. 4.3.1 Mărimea/abundenţa populaţiei (numărul de indivizi migratori) de ielcovan (Puffinus yelkouan) se menţine în limita a 95% din abundenţa naturală a speciilor migratoare din România şi va creşte pe termen lung

    Descriptori

    D1 Biodiversitate-păsări marine

    D4 Reţele trofice marine


    Presiuni principale

    - Extracţia selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale

    Activitate/Tematică

    Transport naval/Transport Pescuit/Extracţie de resurse vii

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura poate avea o contribuţie scăzută la atingerea ţintelor/obiectivelor legate

    de păsări marine

    Titlul măsurii

    Este interzis exportul exemplarelor apartinând speciilor non-CITES de floră si faună sălbatică sau deplasarea acestora în vederea comercializării în una dintre tările din Uniunea Europeană, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţia în vigoare, fără acordul pentru export, respectiv

    fără certificatul de origine eliberate de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-003

    Categoria de măsuri UE

    1a

    Referinţă - legislaţia românească

    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională

    Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992.

    Obiective de mediu

    Habitate bentale

    Ind. 1.4.1

    1110-8: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Costineşti-2 Mai

    Nisipuri cu Donax trunculus: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Navodari- 2 Mai

    Ind. 1.6.2

    Densitatea populaţiei de Donax trunculus 2'200 ind•m-2

    1170-7: Acoperirea cu Corallina officinalis în interiorul câmpurilor 2' 50% Densitatea populaţiei de Lentidium mediterraneum 2'9000 ind•m-2; biomasa vie a Lentidium mediterraneum 2'100 g•m-2

    Ind. 4.3.1

    Densitatea populaţiei de Lentidium mediterraneum 2'9000 ind•m-2

    Descriptori

    D1 Biodiversitate-habitate pelagice D1 Biodiversitate-peşti

    D1 Biodiversitate-habitate bentale D4 Reţele trofice marine

    Presiuni principale

    - Extracţia selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale

    Activitate/Tematică

    Cercetare marină, activităţi educative/Cercetare Extracţie de resurse genetice/bioprospectare

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura poate avea o contribuţiescăzută la atingerea ţintelor/obiectivelor legate de biodiversitate.

    Titlul măsurii

    Interzicerea pescuitului comercial, recreativ/sportiv şi familial al delfinilor,

    tot timpul anului şi menţinerea obligativităţii raportării capturilor accidentale de delfini, inclusiv din zona economică exclusivă

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-004

    Categoria de măsuri UE

    1a

    Referinţă - legislaţia românească

    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 317/2009, cu modificările şi

    completările ulterioare

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională

    Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992.


    Obiective de mediu

    Mamifere marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea distribuţiei şi frecvenţei speciilor prin implementarea măsurilor de management adecvate

    Ind. 1.3.1 Diminuarea numărului cazurilor de mortalitate în rândul celor trei specii de delfini prin implementarea unor măsuri de management adecvate

    Descriptori

    D1 Biodiversitate-mamifere marine

    D4 Reţele trofice marine

    Presiuni principale

    - Extracţia selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale

    Activitate/Tematică

    Pescuit/Extracţie de resurse vii

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura poate avea o contribuţie ridicată la atingerea ţintelor/obiectivelor legate

    de mamifere marine.

    Titlul măsurii

    Folosirea talianulului submersibil pentru pescuitul staţionar în zona costieră a litoralului românesc al Mării Negre, este permisă cu respectarea condiţiilor:

    • îmbunătăţirea selectivităţii uneltei prin menţinerea dimensiunilor minime legale a laturii ochiurilor de plasă de la camera de prindere;

    • monitorizarea permanentă a capturii pentru stabilirea avantajelor

    implementării talianului submersibil în practicarea unui pescuit selectiv- nedistructiv asupra populaţiei piscicole.

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-005

    Categoria de măsuri UE

    1a

    Referinţă - legislaţia românească

    Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1369/2018 privind caracteristicile tehnice, condiţiile de folosire a uneltelor admise la pescuitul

    comercial şi metodele de pescuit comercial în apele marine şi continentale

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională

    Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992.

    Obiective de mediu

    Mamifere marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea distribuţiei şi frecvenţei speciilor prin implementarea măsurilor de management adecvate

    Ind. 1.3.1 Diminuarea numărului cazurilor de mortalitate în rândul celor trei specii de delfini prin implementarea unor măsuri de management adecvate

    Ind. 4.3.1 Reducerea nivelului capturilor accidentale a mamiferelor marine (Phocoena phocoena, Tursiops truncatus, Delphinus delphis)

    Specii comerciale de peşti şi moluşte

    Ind. 3.2.1 Creşterea SSB (biomasa stocului reproducător) la nivel regional pentru speciile comerciale relevante la nivelul Mării Negre (bacaliar (Merlangius merlangus euxinus), calcan (Psetta maxima), stavrid (Trachurus mediterraneus ponticus), hamsie (Engraulis encrasicolus), rechin (Squalus acanthias) şi barbun (Mullus barbatus ponticus)

    Ind. 3.3.1

    Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 1,5 - 2 ani (şprot)

    Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 - 4 ani (stavrid) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 2 ani (hamsie)

    Descriptori

    D3 Specii comerciale de peşti şi moluşte D1Biodiversitate-mamifere marine

    D1 Biodiversitate-peşti D4 Reţele trofice marine

    Presiuni principale

    - Extracţia selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale

    Activitate/Tematică

    Pescuit/Extracţie de resurse vii


    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura poate avea o contribuţie ridicată la atingerea ţintelor/obiectivelor legate

    de mamifere marine şi specii comerciale de peşti.

    Titlul măsurii

    Este interzisă folosirea traulului pelagic în Marea Neagră, sub izobata de 20 m

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-006

    Categoria de măsuri UE

    1a

    Referinţă - legislaţia românească

    Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1369/2018.

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională


    Obiective de mediu

    Mamifere marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea distribuţiei şi frecvenţei speciilor prin implementarea măsurilor de management adecvate

    Ind. 1.3.1 Diminuarea numărului cazurilor de mortalitate în rândul celor trei specii de delfini prin implementarea unor măsuri de management adecvate

    Ind. 4.3.1 Reducerea nivelului capturilor accidentale a mamiferelor marine (Phocoena phocoena, Tursiops truncatus, Delphinus delphis)

    Specii comerciale de peşti şi moluşte

    Ind. 3.1.1

    Menţinerea mortalităţii prin pescuit F :S FMSY = 0,64 (sprot)

    Tendinţă constantă de scădere a mortalităţii cauzate de pescuit la nivel regional, FMSY să nu depăşească valoarea limită de referinţă de 0,54 (FMSY = F :S0,54, valoare limită recomandată) atunci când valoarea coeficientului mortalităţii naturale M 1-3= 0,81 şi rate de exploatare E :S0,4 (hamsie);

    Reducerea efortului de pescuit până la F:S FMSY =0,4 (bacaliar) Reducerea efortului de pescuit în zona de iernat (stavrid) Reducerea efortului de pescuit până la F:S FMSY = 0,54 (hamsie) Ind. 3.1.2

    Menţinerea pragului limită a raportului captură/biomasă :S0,082 (sprot)

    Ind. 3.2.1 Creşterea SSB (biomasa stocului reproducător) la nivel regional pentru speciile comerciale relevante la nivelul Mării Negre (stavrid (Trachurus mediterraneus ponticus), hamsie (Engraulis encrasicolus

    Ind. 3.2.2

    Menţinerea stocului de şprot, la litoralul românesc, la valori de aproximativ

    60.000 t

    Ind. 3.3.1

    Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 1,5 - 2 ani (şprot) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 - 4 ani (stavrid) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 2 ani (hamsie)

    Descriptori

    D3 Specii comerciale de peşti şi moluşte D1Biodiversitate-mamifere marine

    D1 Biodiversitate-peşti D4 Reţele trofice marine

    Presiuni principale

    - Extracţia selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale

    Activitate/Tematică

    Pescuit/Extracţie de resurse vii

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura poate avea o contribuţie ridicată la atingerea ţintelor/obiectivelor legate de mamifere marine şi speciile comerciale de peşti.

    Titlul măsurii

    Este interzisă folosirea oricăror unelte de pescuit în faţa gurilor de vărsare ale Dunării în Marea Neagră, pe o distanţă de 5 km în largul mării şi pe un



    coridor lat de 2 km, socotit câte un km de o parte şi de alta a braţelor Sulina şi Sfântu Gheorghe; în faţa braţului Chilia al Dunării lăţimea

    coridorului interzis este de 1 km spre sud de axul braţului, iar spre nord până la limita apelor teritoriale ale României

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-007

    Categoria de măsuri UE

    1a

    Referinţă - legislaţia românească

    Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1369/2018.

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională


    Obiective de mediu

    Mamifere marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea distribuţiei şi frecvenţei speciilor prin implementarea măsurilor de management adecvate

    Ind. 1.3.1 Diminuarea numărului cazurilor de mortalitate în rândul celor trei specii de delfini prin implementarea unor măsuri de management adecvate

    Ind. 4.3.1 Reducerea nivelului capturilor accidentale a mamiferelor marine (Phocoena phocoena, Tursiops truncatus, Delphinus delphis)

    Descriptori

    D1Biodiversitate-mamifere marine D1 Biodiversitate-peşti

    D1 Biodiversitate-habitate bentale D4 Reţele trofice marine

    D6 Integritatea fundului mării

    Presiuni principale

    -Extracţia selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale

    -Eroziune (datorată, de exemplu, impactului produs asupra fundului mării de pescuitul comercial, navigaţie, manevrele de ancorare)

    -Extracţia selectivă (datorată de exemplu explorării şi exploatării resurselor biologice şi nebiologice de pe fundul mării şi din subsol).

    Activitate/Tematică

    Pescuit/Extracţie de resurse vii

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura poate avea o contribuţie moderată la atingerea ţintelor/obiectivelor legate de mamifere marine şi integritatea fundului mării datorită limitării geografice.

    Titlul măsurii

    Se interzice folosirea oricăror unelte sau echipamente de pescuit sturioni în zonele de pescuit din habitatele piscicole naturale din România

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-008

    Categoria de măsuri UE

    1a

    Referinţă - legislaţia românească

    Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1369/2018.

    Referinţă - legislaţia

    UE/internaţională


    Obiective de mediu

    Ind. 1.1.1 Aria de distribuţie a speciilor din familia Gobiidae nu este afectată în mod negativ de presiunea umană şi se situează în intervalul de valori din ultimele două decenii; speciile selectate sunt înregistrate în peste 50% din observaţiile din ultimii 6 ani

    Ind. 1.3.1 Condiţiile populaţiei speciilor din familia Gobiidae nu sunt afectate în mod negativ de presiunea umană şi se situează în domeniul de valori din ultimele 2 decenii

    Ind. 4.3.1 Mărimea populaţiei speciilor din familia Gobiidae nu este afectată în

    mod negativ de presiunea umană şi se situează în intervalul de valori din ultimele 2 decenii


    Descriptori

    D1 Biodiversitate-peşti

    D4 Reţele trofice marine

    Presiuni principale

    - Extracţia selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale

    Activitate/Tematică

    Pescuit/Extracţie de resurse vii

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura nu are o nicio contribuţie la atingerea obiectivelor legate de Biodiversitate-peşti deoarece acestea sunt definite doar pentru familia

    Gobbidae. Măsura poate avea o contribuţie ridicată în condiţiile revizuirii definiţiilor SEB şi Obiective de mediu (extinderea lor).

    Titlul măsurii

    Se interzice folosirea setcilor de calcan confecţionate din aţe cu fineţea mai mică de 6,350 m/kg şi a lavelor cu lungimea mai mare de 1 km, în Marea

    Neagră

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-009

    Categoria de măsuri UE

    1a

    Referinţă - legislaţia românească

    Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1369/2018.

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională


    Obiective de mediu

    Mamifere marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea distribuţiei şi frecvenţei speciilor prin implementarea măsurilor de management adecvate

    Ind. 1.3.1 Diminuarea numărului cazurilor de mortalitate în rândul celor trei specii de delfini prin implementarea unor măsuri de management adecvate

    Ind. 4.3.1 Reducerea nivelului capturilor accidentale a mamiferelor marine (Phocoena phocoena, Tursiops truncatus, Delphinus delphis)

    Descriptori

    D1 Biodiversitate-mamifere marine D1 Biodiversitate-peşti

    D4 Reţele trofice marine

    Presiuni principale

    - Extracţia selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale

    Activitate/Tematică

    Pescuit/Extracţie de resurse vii

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura are o contribuţie ridicată la atingerea obiectivelor de mediu legate de mamiferele marine.

    Titlul măsurii

    Se interzice folosirea la pescuitul în Marea Neagră a setcilor cu mărimea laturii ochiurilor de plasă cuprinse între a = 40 mm şi a = 100 mm, respectiv 2a = 80 mm şi 2a = 200 mm, folosirea şirurilor de setci în derivă a căror lungime totală este mai mare de 2,5 km, a setcilor fixe pentru

    scrumbie

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-010

    Categoria de măsuri UE

    1a

    Referinţă - legislaţia românească

    Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1369/2018.

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională


    Obiective de mediu

    Mamifere marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea distribuţiei şi frecvenţei speciilor prin implementarea măsurilor de management adecvate

    Ind. 1.3.1 Diminuarea numărului cazurilor de mortalitate în rândul celor trei specii de delfini prin implementarea unor măsuri de management adecvate

    Ind. 4.3.1 Reducerea nivelului capturilor accidentale a mamiferelor marine (Phocoena phocoena, Tursiops truncatus, Delphinus delphis)

    Descriptori

    D1 Biodiversitate-mamifere marine



    D1 Biodiversitate-peşti

    D4 Reţele trofice marine

    Presiuni principale

    - Extracţia selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale

    Activitate/Tematică

    Pescuit/Extracţie de resurse vii

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura are o contribuţie ridicată la atingerea obiectivelor de mediu legate de

    mamiferele marine.

    Titlul măsurii

    Introducerea speciilor de peşti şi a altor culturi în amenajările marine, indiferent de provenienţa lor, se face cu avizul autorităţii publice centrale care răspunde de pescuit şi acvacultură şi al autorităţii publice centrale

    care răspunde de mediu

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-011

    Categoria de măsuri UE

    1a

    Referinţă - legislaţia românească

    Art. 46 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 317/2009, cu modificările şi completările ulterioare

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională


    Obiective de mediu

    Ind. 2.2.1 Menţinerea raportului actual specii neindigene/specii indigene, ca număr de specii şi/sau abundenţă în cadrul fiecărui grup, la litoralul românesc al Mării Negre

    Ind. 2.2.1 Tendinţa descrescătoare a speciilor neindigene nou introduse

    Descriptori

    D2 Specii neindigene

    Presiuni principale

    - Introducerea de specii neindigene şi translocaţii

    Activitate/Tematică

    Acvacultură/Producere de hrană

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura are o contribuţie ridicată la atingerea obiectivelor legate de introducerea intenţionată de specii neindigene.

    Titlul măsurii

    Introducerea deliberată în mediu marin a speciilor invazive din afara teritoriului naţional este interzisă exceptând situaţiile:

    1. introducerea în scop de cercetare-dezvoltare în condiţii de izolare a speciilor invazive,

    2. introducerea în scop de cercetare-dezvoltare pentru reconstrucţia ecologică a unor habitate, care nu sunt incluse în reţeaua de arii naturale protejate şi sunt distruse iremediabil de factori antropici sau de

    schimbările climatice

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-012

    Categoria de măsuri UE

    1a

    Referinţă - legislaţia românească

    Ordinul ministrului mediului nr. 979/2009 privind introducerea de specii alohtone, intervenţiile asupra speciilor invazive, precum şi reintroducerea speciilor indigene prevăzute în anexele nr. 4A şi 4B la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea

    habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, pe teritoriul naţional

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională

    Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992

    Obiective de mediu

    Ind. 2.2.1 Menţinerea raportului actual specii neindigene/specii indigene, ca număr de specii şi/sau abundenţă în cadrul fiecărui grup, la litoralul românesc al Mării Negre

    Ind. 2.2.1 Tendinţa descrescătoare a speciilor neindigene nou introduse

    Descriptori

    D2 Specii neindigene

    Presiuni principale

    - Introducerea de specii neindigene şi translocaţii


    Activitate/Tematică

    Acvacultură/Producere de hrană

    Cercetare marină, activităţi educative/Cercetare Control biologic

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura are o contribuţie ridicată la atingerea obiectivelor legate de introducerea

    intenţionată de specii neindigene.

    Titlul măsurii

    Introducerea intenţionată a speciilor alohtone impune efectuarea unei evaluări a impactului acestei introduceri asupra speciilor de floră şi faună

    indigene

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-013

    Categoria de măsuri UE

    1a

    Referinţă - legislaţia românească

    Art. 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu

    modificările şi completările ulterioare

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională

    Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992

    Obiective de mediu

    Ind. 2.2.1 Menţinerea raportului actual specii neindigene/specii indigene, ca număr de specii şi/sau abundenţă în cadrul fiecărui grup, la litoralul românesc al Mării Negre

    Ind. 2.2.1 Tendinţa descrescătoare a speciilor neindigene nou introduse

    Descriptori

    D2 Specii neindigene

    Presiuni principale

    - Introducerea de specii neindigene şi translocaţii

    Activitate/Tematică

    Acvacultură/Producere de hrană

    Cercetare marină, activităţi educative/Cercetare Control biologic

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura are o contribuţie ridicată la atingerea obiectivelor legate de introducerea intenţionată de specii neindigene.

    Titlul măsurii

    Monitorizarea obligatorie a apelor de balast şi a foulingului pentru navele care debalastează sau care efectuează operaţiuni de carenare în porturi, ca şi a sedimentelor de pe fundul tancurilor de balast unde se pot afla forme

    de rezistenţă

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-014

    Categoria de măsuri UE

    1a

    Referinţă - legislaţia românească

    Hotărârea Guvernului nr.1081/2013 privind aprobarea Strategiei naţionale şi a Planului de acţiune pentru conservarea biodiversităţi 2014 - 2020

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională

    Convenţia privind diversitatea biologică, semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie

    1992 şi ratificată de România prin Legea nr. 58/1994, cu modificările ulterioare

    Obiective de mediu

    Ind. 2.2.1 Menţinerea raportului actual specii neindigene/specii indigene, ca număr de specii şi/sau abundenţă în cadrul fiecărui grup, la litoralul românesc al Mării Negre

    Ind. 2.2.1 Tendinţa descrescătoare a speciilor neindigene nou introduse

    Descriptori

    D2 Specii neindigene

    Presiuni principale

    - Introducerea de specii neindigene şi translocaţii

    Activitate/Tematică

    Transport naval/Transport

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura are o contribuţie moderată la atingerea obiectivelor legate de

    introducerea intenţionată de specii neindigene.

    Titlul măsurii

    Navele/ambarcaţiunile deţinătoare de autorizaţii de pescuit calcan au următoarele obligaţii:



    1. să respecte zona/cota de pescuit alocată;

    2. să descarce peştele capturat în portul/punctul de debarcare arondat;

    3. să folosească unelte (setci) cu latura ochiului egală sau mai mare de 400 mm;

    4. dimensiunea minimă pentru calcan la descărcare să fie de cel puţin 45 cm;

    5. să respecte perioada de prohibiţie a pescuitului de calcan conform prevederilor regulamentelor europene în vigoare.

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-015

    Categoria de măsuri UE

    1a

    Referinţă - legislaţia românească

    Art.35 din Normele privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul public al statului în vederea practicării pescuitului comercial în habitatele piscicole

    naturale, cu excepţia ariilor naturale protejate, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 807/2016

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională

    Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/218 al Comisiei din 6 februarie 2017 privind registrul flotei de pescuit a Uniunii.


    Regulamentului (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 847/96, (CE) nr. 2371/2002, (CE) nr. 811/2004, (CE) nr. 768/2005, (CE) nr. 2115/2005, (CE) nr. 2166/2005, (CE) nr. 388/2006, (CE) nr. 509/2007, (CE) nr. 676/2007, (CE) nr. 1098/2007, (CE) nr.

    1300/2008, (CE) nr. 1342/2008 şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 2847/93, (CE) nr. 1627/94 şi (CE) nr. 1966/2006.


    Regulamentului (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind politica comună în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1954/2003 şi (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2371/2002 şi (CE) nr.

    639/2004 ale Consiliului şi a Deciziei 2004/585/CE a Consiliului.

    Obiective de mediu

    Ind. 3.1.1

    Tendinţă constantă de scădere a valorilor mortalităţii cauzate de pescuit la nivel regional în intervalul FMSY = (F0,1-FMAX) cu valori cuprinse între F = 0,07 şi F = 0,15-limite de referinţă (calcan)

    Reducerea drastică a efortului de pescuit, F :SFMSY = 0,15 (calcan) Ind. 3.1.2

    Menţinerea pragului limită a raportului captură/biomasă :S0,033 (calcan)

    Ind. 3.2.1 Creşterea SSB (biomasa stocului reproducător) la nivel regional pentru speciile comerciale relevante la nivelul Mării Negre (calcan (Psetta maxima)

    Ind. 3.2.2

    Refacerea stocului de calcan, la litoralul românesc, până la valori de 1.500-

    2.000 tone

    Ind. 3.3.1

    Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 5-6 ani (calcan)

    Descriptori

    D3 Specii comerciale de peşti şi moluşte

    Presiuni principale

    - Extracţia selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale (de exemplu

    pescuitul comercial şi sportiv)


    Activitate/Tematică

    Pescuit/Extracţie de resurse vii

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura are o contribuţie ridicată la atingerea obiectivelor legate de D3 Specii comerciale de peşte (calcan)

    Titlul măsurii

    Se interzice, în activitatea de pescuit comercial, folosirea setcilor pentru rechin în zona marină a Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării", respectiv de

    la ţărm până la izobata de 20 m

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-016

    Categoria de măsuri UE

    1a

    Referinţă - legislaţia românească

    Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1369/2018.

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională


    Obiective de mediu

    Mamifere marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea distribuţiei şi frecvenţei speciilor prin implementarea măsurilor de management adecvate

    Ind. 1.3.1 Diminuarea numărului cazurilor de mortalitate în rândul celor trei specii de delfini prin implementarea unor măsuri de management adecvate

    Ind. 4.3.1 Reducerea nivelului capturilor accidentale a mamiferelor marine (Phocoena phocoena, Tursiops truncatus, Delphinus delphis)

    Specii comerciale de peşti

    Ind. 3.1.1

    Reducerea efortului de pescuit până la F :SFMSY = 0,18 (rechin) Ind. 3.1.2

    Menţinerea pragului limită a raportului captură/biomasă :S0,033 (calcan)

    Ind. 3.2.1 Creşterea SSB (biomasa stocului reproducător) la nivel regional pentru speciile comerciale relevante la nivelul Mării Negre (rechin)

    Ind. 3.3.1

    Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 120 cm (rechin)

    Descriptori

    D3 Specii comerciale de peşti şi moluşte D1 Biodiversitate-peşti

    D1 Biodiversitate-mamifere marine D4 Reţele trofice marine

    Presiuni principale

    - Extracţia selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale (de exemplu pescuitul comercial şi sportiv)

    Activitate/Tematică

    Pescuit/Extracţie de resurse vii

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura are o contribuţie moderată la atingerea obiectivelor legate de D3 Specii comerciale de peşte (rechin) şi D1 Biodiversitate-mamifere marine datorită

    limitării sale geografice

    Titlul măsurii

    Stabilirea criteriilor pentru atribuirea dreptului de pescuit comercial în habitatele piscicole naturale, cu excepţia ariilor naturale protejate

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-017

    Categoria de măsuri UE

    1a

    Referinţă - legislaţia românească

    Art.3 din Normele privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul public al statului în vederea practicării pescuitului comercial în habitatele piscicole naturale, cu excepţia ariilor naturale protejate, aprobate prin Ordinul ministrului

    agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 807/2016

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională

    Regulamentului (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009. Regulamentului (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului

    din 11 decembrie 2013.


    Obiective de mediu

    Ind. 3.1.1

    Menţinerea mortalităţii prin pescuit F :SFMSY = 0,64 (sprot);

    Tendinţă constantă de scădere a valorilor mortalităţii cauzate de pescuit la nivel regional în intervalul FMSY = (F 0,1-FMAX) cu valori cuprinse între F = 0,07 şi F = 0,15-limite de referinţă (calcan)

    Tendinţă constantă de scădere a mortalităţii cauzate de pescuit la nivel regional, FMSY să nu depăşească valoarea limită de referinţă de 0,54 (FMSY = F :S0,54, valoare limită recomandată) atunci când valoarea coeficientului mortalităţii naturale M 1-3= 0,81 şi rate de exploatare E :S0,4 (hamsie)

    Reducerea efortului de pescuit până la F :SFMSY = 0,4 (bacaliar) Reducerea drastică a efortului de pescuit, F :SFMSY = 0,15 (calcan) Reducerea efortului de pescuit în zona de iernat (stavrid) Reducerea efortului de pescuit până la F :SFMSY = 0,54 (hamsie) Reducerea efortului de pescuit până la F :SFMSY = 0,18 (rechin) Reducerea efortului de pescuit până la F :SFMSY = 0,46 (barbun) Ind. 3.1.2

    Menţinerea pragului limită a raportului captură/biomasă :S0,082 (sprot) Menţinerea pragului limită a raportului captură/biomasă :S0,033 (calcan)

    Ind. 3.2.1 Creşterea SSB (biomasa stocului reproducător) la nivel regional pentru speciile comerciale relevante la nivelul Mării Negre (bacaliar (Merlangius merlangus euxinus), calcan (Psetta maxima), stavrid (Trachurus mediterraneus ponticus), hamsie (Engraulis encrasicolus), rechin (Squalus acanthias) şi barbun (Mullus barbatus ponticus)

    Ind. 3.2.2

    Menţinerea stocului de şprot, la litoralul românesc, la valori de aproximativ

    60.000 tone

    Refacerea stocului de calcan, la litoralul românesc, până la valori de 1.500-

    2.000 tone

    Ind. 3.3.1

    Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 1,5 - 2 ani (şprot) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 5 - 6 ani (calcan) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 - 4 ani (bacaliar) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 - 4 ani (stavrid) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 2 ani (hamsie) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 120 cm (rechin) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 ani (barbun)

    Descriptori

    D3 Specii comerciale de peşti şi moluşte

    Presiuni principale

    - Extracţia selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale (de exemplu pescuitul comercial şi sportiv)

    Activitate/Tematică

    Pescuit/ExtracJie de resurse vii

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura are o contribuţie ridicată la atingerea obiectivelor legate de D3 Specii comerciale de peşti şi moluşte

    Titlul măsurii

    Întocmirea declaraţiei de debarcare (cuprinde cantităţile descărcate pentru fiecare specie de peşte, zona de provenienţă, precum şi alte date

    stabilite de ANPA) de către navele/ambarcaţiunile care descarcă capturile pe teritoriul României şi prezentarea acesteia către ANPA

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-018

    Categoria de măsuri UE

    1a


    Referinţă - legislaţia românească

    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008, aprobată cu modificări şi

    completări prin Legea nr. 317/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională

    Regulamentului (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului

    din 11 decembrie 2013.

    Obiective de mediu

    Ind. 3.1.1

    Menţinerea mortalităţii prin pescuit F :SFMSY = 0,64 (sprot);

    Tendinţă constantă de scădere a valorilor mortalităţii cauzate de pescuit la nivel regional în intervalul FMSY = (F 0,1-FMAX) cu valori cuprinse între F = 0,07 şi F = 0,15-limite de referinţă (calcan)

    Tendinţă constantă de scădere a mortalităţii cauzate de pescuit la nivel regional, FMSY să nu depăşească valoarea limită de referinţă de 0,54 (FMSY = F :S0,54, valoare limită recomandată) atunci când valoarea coeficientului mortalităţii naturale M 1-3= 0,81 şi rate de exploatare E :S0,4 (hamsie)

    Reducerea efortului de pescuit până la F :SFMSY = 0,4 (bacaliar) Reducerea drastică a efortului de pescuit, F :SFMSY = 0,15 (calcan) Reducerea efortului de pescuit în zona de iernat (stavrid) Reducerea efortului de pescuit până la F :SFMSY = 0,54 (hamsie) Reducerea efortului de pescuit până la F :SFMSY = 0,18 (rechin) Reducerea efortului de pescuit până la F :SFMSY = 0,46 (barbun) Ind. 3.1.2

    Menţinerea pragului limită a raportului captură/biomasă :S0,082 (sprot) Menţinerea pragului limită a raportului captură/biomasă :S0,033 (calcan)

    Ind. 3.2.1 Creşterea SSB (biomasa stocului reproducător) la nivel regional pentru speciile comerciale relevante la nivelul Mării Negre (bacaliar (Merlangius merlangus euxinus), calcan (Psetta maxima), stavrid (Trachurus mediterraneus ponticus), hamsie (Engraulis encrasicolus), rechin (Squalus acanthias) şi barbun (Mullus barbatus ponticus)

    Ind. 3.2.2

    Menţinerea stocului de şprot, la litoralul românesc, la valori de aproximativ

    60.000 tone

    Refacerea stocului de calcan, la litoralul românesc, până la valori de 1.500-

    2.000 tone

    Ind. 3.3.1

    Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 1,5 - 2 ani (şprot) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 5 - 6 ani (calcan) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 - 4 ani (bacaliar) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 - 4 ani (stavrid) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 2 ani (hamsie)

    Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 120 cm (rechin) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 ani (barbun)

    Descriptori

    D3 Specii comerciale de peşti şi moluşte D1 Biodiversitate - peşti

    Presiuni principale

    - Extracţia selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale (de exemplu pescuitul comercial şi sportiv);

    -Extracţia selectivă (datorată de exemplu explorării şi exploatării resurselor biologice şi nebiologice de pe fundul mării şi din subsol).

    Activitate/Tematică

    Pescuit/ExtracJie de resurse vii

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura are o contribuţie ridicată la atingerea obiectivelor legate de D3 Specii comerciale de peşti şi moluşte


    Titlul măsurii

    Exemplarele de peşti cu dimensiunile sub limita minimă celei reglementate nu pot fi reţinute, transbordate, descărcate sau comercializate, acestea

    fiind redate mediului acvatic imediat după capturarea lor, indiferent de starea acestora

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-019

    Categoria de măsuri UE

    1a

    Referinţă - legislaţia românească

    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 317/2009, cu modificările şi completările ulterioare

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională

    Regulamentului (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013.

    Obiective de mediu

    Ind. 3.3.1

    Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 1,5 - 2 ani (şprot) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 5 - 6 ani (calcan) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 - 4 ani (bacaliar) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 - 4 ani (stavrid) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 2 ani (hamsie) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 120 cm (rechin)

    Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 ani (barbun)

    Descriptori

    D3 Specii comerciale de peşti şi moluşte

    Presiuni principale

    - Extracţia selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale (de exemplu pescuitul comercial şi sportiv);

    Activitate/Tematică

    Pescuit/ExtracJie de resurse vii

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura are o contribuţie ridicată la atingerea obiectivelor legate de D3 Specii

    comerciale de peşti şi moluşte

    Titlul măsurii

    Perioadele şi zonele de prohibiţie a pescuitului, precum şi zonele de

    protecţie a resurselor acvatice vii se stabilesc anual, la propunerea ANPA, prin ordin de ministru.

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-020

    Categoria de măsuri UE

    1a

    Referinţă - legislaţia românească

    Art.12 alin.(4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008, aprobată cu

    modificări şi completări prin Legea nr. 317/2009, cu modificările şi completările ulterioare

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională

    Regulamentului (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013.

    Convenţia privind diversitatea biologică, cu modificările ulterioare.

    Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 şi de Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 septembrie 2003 de adaptare la Decizia 1999/468/CE a Consiliului a dispoziţiilor privind comitetele care asistă Comisia în exercitarea competenţelor de executare prevăzute de actele care fac obiectul procedurii menţionate la articolul 251 din Tratatul CE.


    Regulamentul (UE) nr.508/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 mai 2014 privind Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr.2328/2003, (CE) nr.861/2006, (CE) nr.1198/2006 şi (CE) nr.791/2007 ale Consiliului şi a Regulamentului (UE) nr.1255/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului.



    Regulamentul (UE) 2017/1004 al Parlamentului European şi al Consiliului din

    17 mai 2017 privind instituirea unui cadru al Uniunii pentru colectarea, gestionarea şi utilizarea datelor din sectorul pescuitului şi sprijinirea consultanţei ştiinţifice cu privire la politica comună în domeniul pescuitului şi

    de abrogare a Regulamentului (CE) nr.199/2008 al Consiliului

    Obiective de mediu

    Ind. 3.1.1

    Menţinerea mortalităţii prin pescuit F :SFMSY = 0,64 (sprot);

    Tendinţă constantă de scădere a valorilor mortalităţii cauzate de pescuit la nivel regional în intervalul FMSY = (F 0,1-FMAX) cu valori cuprinse între F = 0,07 şi F = 0,15-limite de referinţă (calcan)

    Tendinţă constantă de scădere a mortalităţii cauzate de pescuit la nivel regional, FMSY să nu depăşească valoarea limită de referinţă de 0,54 (FMSY = F :S0,54, valoare limită recomandată) atunci când valoarea coeficientului mortalităţii naturale M 1-3= 0,81 şi rate de exploatare E :S0,4 (hamsie)

    Reducerea efortului de pescuit până la F :SFMSY = 0,4 (bacaliar) Reducerea drastică a efortului de pescuit, F :SFMSY = 0,15 (calcan) Reducerea efortului de pescuit în zona de iernat (stavrid) Reducerea efortului de pescuit până la F :SFMSY = 0,54 (hamsie) Reducerea efortului de pescuit până la F :SFMSY = 0,18 (rechin) Reducerea efortului de pescuit până la F :SFMSY = 0,46 (barbun) Ind. 3.1.2

    Menţinerea pragului limită a raportului captură/biomasă :S0,082 (sprot) Menţinerea pragului limită a raportului captură/biomasă :S0,033 (calcan)

    Ind. 3.2.1 Creşterea SSB (biomasa stocului reproducător) la nivel regional pentru speciile comerciale relevante la nivelul Mării Negre (bacaliar (Merlangius merlangus euxinus), calcan (Psetta maxima), stavrid (Trachurus mediterraneus ponticus), hamsie (Engraulis encrasicolus), rechin (Squalus acanthias) şi barbun (Mullus barbatus ponticus)

    Ind. 3.2.2

    Menţinerea stocului de şprot, la litoralul românesc, la valori de aproximativ

    60.000 tone

    Refacerea stocului de calcan, la litoralul românesc, până la valori de 1.500-

    2.000 tone

    Ind. 3.3.1

    Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 1,5 - 2 ani (şprot) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 5 - 6 ani (calcan) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 - 4 ani (bacaliar) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 - 4 ani (stavrid) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 2 ani (hamsie) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 120 cm (rechin)

    Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 ani (barbun)

    Descriptori

    D3 Specii comerciale de peşti şi moluşte

    Presiuni principale

    - Extracţia selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale (de exemplu pescuitul comercial şi sportiv);

    Activitate/Tematică

    Pescuit/ExtracJie de resurse vii

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura are o contribuţie ridicată la atingerea obiectivelor legate de D3 Specii comerciale de peşti şi moluşte.

    Titlul măsurii

    Toate navele de pescuit cu o lungime egală sau mai mare de 12 metri trebuie să fie echipate cu sistem de monitorizare prin satelit (VMS), care



    să fie conectate în permanenţă în timpul cât nava se află în activitate pe mare

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-021

    Categoria de măsuri UE

    1a

    Referinţă - legislaţia românească

    Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 807/2016 privind aprobarea Normelor privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul

    public al statului în vederea practicării pescuitului comercial în habitatele piscicole naturale, cu excepţia ariilor naturale protejate

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională

    Regulamentului (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013.

    Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/218 al Comisiei din 6 februarie 2017.

    Obiective de mediu

    Ind. 3.1.1

    Menţinerea mortalităţii prin pescuit F :SFMSY = 0,64 (sprot);

    Tendinţă constantă de scădere a valorilor mortalităţii cauzate de pescuit la nivel regional în intervalul FMSY = (F 0,1-FMAX) cu valori cuprinse între F = 0,07 şi F = 0,15-limite de referinţă (calcan)

    Tendinţă constantă de scădere a mortalităţii cauzate de pescuit la nivel regional, FMSY să nu depăşească valoarea limită de referinţă de 0,54 (FMSY = F :S0,54, valoare limită recomandată) atunci când valoarea coeficientului mortalităţii naturale M 1-3= 0,81 şi rate de exploatare E :S0,4 (hamsie)

    Reducerea efortului de pescuit până la F :SFMSY = 0,4 (bacaliar) Reducerea drastică a efortului de pescuit, F :SFMSY = 0,15 (calcan) Reducerea efortului de pescuit în zona de iernat (stavrid) Reducerea efortului de pescuit până la F :SFMSY = 0,54 (hamsie) Reducerea efortului de pescuit până la F :SFMSY = 0,18 (rechin) Reducerea efortului de pescuit până la F :SFMSY = 0,46 (barbun) Ind. 3.1.2

    Menţinerea pragului limită a raportului captură/biomasă :S0,082 (sprot) Menţinerea pragului limită a raportului captură/biomasă :S0,033 (calcan)

    Ind. 3.2.1 Creşterea SSB (biomasa stocului reproducător) la nivel regional pentru speciile comerciale relevante la nivelul Mării Negre (bacaliar (Merlangius merlangus euxinus), calcan (Psetta maxima), stavrid (Trachurus mediterraneus ponticus), hamsie (Engraulis encrasicolus), rechin (Squalus acanthias) şi barbun (Mullus barbatus ponticus)

    Ind. 3.2.2

    Menţinerea stocului de şprot, la litoralul românesc, la valori de aproximativ

    60.000 tone

    Refacerea stocului de calcan, la litoralul românesc, până la valori de 1.500-

    2.000 tone

    Ind. 3.3.1

    Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 1,5 - 2 ani (şprot) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 5 - 6 ani (calcan) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 - 4 ani (bacaliar) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 - 4 ani (stavrid) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 2 ani (hamsie) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 120 cm (rechin)

    Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 ani (barbun)

    Descriptori

    D3 Specii comerciale de peşti şi moluşte


    Presiuni principale

    - Extracţia selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale (de exemplu

    pescuitul comercial şi sportiv);

    Activitate/Tematică

    Pescuit/Extracţie de resurse vii

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura are o contribuţie moderată la atingerea obiectivelor legate de D3 Specii

    comerciale de peşti şi moluşte.

    Titlul măsurii

    Stabilirea criteriilor de distribuire a dreptului de pescuit între navele sau grupurile de nave care activează într-o zonă de pescuit

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-022

    Categoria de măsuri UE

    1a

    Referinţă - legislaţia românească

    Art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008, aprobată cu

    modificări şi completări prin Legea nr. 317/2009, cu modificările şi completările ulterioare

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională

    Regulamentului (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013.

    Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/218 al Comisiei din 6 februarie 2017.


    Regulamentul (UE) nr.508/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 mai 2014.

    Regulamentul (UE) 2017/1004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 mai 2017

    Obiective de mediu

    Ind. 3.1.1

    Menţinerea mortalităţii prin pescuit F :SFMSY = 0,64 (sprot);

    Tendinţă constantă de scădere a valorilor mortalităţii cauzate de pescuit la nivel regional în intervalul FMSY = (F 0,1-FMAX) cu valori cuprinse între F = 0,07 şi F = 0,15-limite de referinţă (calcan)

    Tendinţă constantă de scădere a mortalităţii cauzate de pescuit la nivel regional, FMSY să nu depăşească valoarea limită de referinţă de 0,54 (FMSY = F :S0,54, valoare limită recomandată) atunci când valoarea coeficientului mortalităţii naturale M 1-3= 0,81 şi rate de exploatare E :S0,4 (hamsie)

    Reducerea efortului de pescuit până la F :SFMSY = 0,4 (bacaliar) Reducerea drastică a efortului de pescuit, F :SFMSY = 0,15 (calcan) Reducerea efortului de pescuit în zona de iernat (stavrid) Reducerea efortului de pescuit până la F :SFMSY = 0,54 (hamsie) Reducerea efortului de pescuit până la F :SFMSY = 0,18 (rechin) Reducerea efortului de pescuit până la F :SFMSY = 0,46 (barbun) Ind. 3.1.2

    Menţinerea pragului limită a raportului captură/biomasă :S0,082 (sprot) Menţinerea pragului limită a raportului captură/biomasă :S0,033 (calcan)

    Ind. 3.2.1 Creşterea SSB (biomasa stocului reproducător) la nivel regional pentru speciile comerciale relevante la nivelul Mării Negre (bacaliar (Merlangius merlangus euxinus), calcan (Psetta maxima), stavrid (Trachurus mediterraneus ponticus), hamsie (Engraulis encrasicolus), rechin (Squalus acanthias) şi barbun (Mullus barbatus ponticus)

    Ind. 3.2.2

    Menţinerea stocului de şprot, la litoralul românesc, la valori de aproximativ

    60.000 tone



    Refacerea stocului de calcan, la litoralul românesc, până la valori de 1.500-

    2.000 tone

    Ind. 3.3.1

    Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 1,5 - 2 ani (şprot) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 5 - 6 ani (calcan) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 - 4 ani (bacaliar) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 - 4 ani (stavrid) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 2 ani (hamsie)

    Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 120 cm (rechin) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 ani (barbun)

    Descriptori

    D3 Specii comerciale de peşti şi moluşte

    Presiuni principale

    - Extracţia selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale (de exemplu pescuitul comercial şi sportiv);

    Activitate/Tematică

    Pescuit/Extracţie de resurse vii

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura are o contribuţie ridicată la atingerea obiectivelor legate de D3 Specii

    comerciale de peşti şi moluşte.

    Titlul măsurii

    Colectarea, în aglomerările umane cu peste 10.000 l.e., a apelor uzate urbane prin sisteme de canalizare şi epurarea lor avansată, la nivel de treaptă terţiară, pentru îndepărtarea azotului şi fosforului, înainte de

    evacuarea în receptorii naturali

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-023

    Categoria de măsuri UE

    1a

    Referinţă - legislaţia românească

    Art.3 din anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, cu modificările şi completările ulterioare.

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională

    Directiva 91/271/CEE a Consiliului din 21 mai 1991 privind tratarea apelor urbane reziduale

    Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 septembrie 2003 şi Regulamentul (CE) nr. 1137/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2008 de adaptare la Decizia 1999/468/CE a Consiliului a anumitor acte care fac obiectul procedurii prevăzute la articolul 251 din tratat, în ceea ce priveşte procedura de

    reglementare cu control

    Obiective de mediu

    Ind. 5.1.1

    Aportul DIP şi DIN din activităţile antropice să fie constant sau să scadă Percentila 75 a mediilor anuale ale concentraţiilor nutrienţilor în apele marine trebuie să fie mai mică decât valorile limită

    Ind. 5.1.2

    Nivelurile nutrienţilor să conducă la menţinerea unui raport N/P > 10

    Descriptori

    D5 Eutrofizare

    Presiuni principale

    - Introducerea de nutrienţi şi de alte substanţe bogate în azot şi fosfor

    Activitate/Tematică

    Descărcări de ape uzate orăşăneşti /Activităţi terestre

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura are o contribuţie ridicată la atingerea obiectivelor legate de D5

    Eutrofizare.

    Titlul măsurii

    Epurarea corespunzătoare a apelor uzate urbane, provenite din aglomerări umane cu mai puţin de 10.000 l.e., colectate prin sisteme de

    canalizare şi evacuate în ape costiere

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-024

    Categoria de măsuri UE

    1a


    Referinţă - legislaţia românească

    Art.7 din anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr. 188/2002, cu modificările şi

    completările ulterioare.

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională

    Directiva 91/271/CEE a Consiliului din 21 mai 1991, Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 septembrie 2003

    şi Regulamentul (CE) nr. 1137/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2008

    Obiective de mediu

    Eutrofizare

    Ind. 5.1.1

    Aportul DIP şi DIN din activităţile antropice să fie constant sau să scadă Percentila 75 a mediilor anuale ale concentraţiilor nutrienţilor în apele marine trebuie să fie mai mică decât valorile limită

    Ind. 5.1.2

    Nivelurile nutrienţilor să conducă la menţinerea unui raport N/P > 10

    Contaminanţi

    Ind. 8.1.1.

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor hidrocarburilor aromatice policiclice în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor hidrocarburilor aromatice policiclice în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în Mytilus galloprovincialis este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici măsurate în Mytilus galloprovincialis este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Descriptori

    D5 Eutrofizare

    D8 Contaminanţi în mediul marin

    Presiuni principale

    • Introducerea de nutrienţi şi de alte substanţe bogate în azot şi fosfor

    • Introducerea de substanţe organice

    • Introducerea de compuşi sintetici

    • Introducerea de substanţe şi compuşi nesintetici

    • Introducerea de radionuclizi

    • Introducerea de organisme patogene microbiene

    Activitate/Tematică

    Descărcări de ape uzate orăşăneşti /Activităţi terestre

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura are o contribuţie ridicată la atingerea obiectivelor legate de D5 Eutrofizare şi D8 Contaminanţi în mediul marin.

    Titlul măsurii

    Descărcările de ape uzate epurate în zonele stagnante din Marea Neagră se realizeaza prin conducte de descărcare în larg, prevăzute cu posibilităţi de

    dispersie


    Nr./codul măsurii

    RO-ME-025

    Categoria de măsuri UE

    1a

    Referinţă - legislaţia românească

    Art.4 din anexa nr.3 la Hotărârea Guvernului nr. 188/2002, cu modificările şi

    completările ulterioare.

    Referinţă - legislaţia

    UE/internaţională

    Directiva 91/271/CEE a Consiliului din 21 mai 1991.

    Obiective de mediu

    Eutrofizare

    Ind. 5.1.1

    Aportul DIP şi DIN din activităţile antropice să fie constant sau să scadă Percentila 75 a mediilor anuale ale concentraţiilor nutrienţilor în apele marine trebuie să fie mai mică decât valorile limită

    Ind. 5.1.2

    Nivelurile nutrienţilor să conducă la menţinerea unui raport N/P > 10

    Contaminanţi

    Ind. 8.1.1.

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor hidrocarburilor aromatice policiclice în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor hidrocarburilor aromatice policiclice în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în Mytilus galloprovincialis este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici măsurate în Mytilus

    galloprovincialis este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Descriptori

    D5 Eutrofizare

    D8 Contaminanţi în mediul marin

    Presiuni principale

    • Introducerea de nutrienţi şi de alte substanţe bogate în azot şi fosfor

    • Introducerea de substanţe organice

    • Introducerea de compuşi sintetici

    • Introducerea de substanţe şi compuşi nesintetici

    • Introducerea de radionuclizi

    • Introducerea de organisme patogene microbiene

    Activitate/Tematică

    Descărcări de ape uzate orăşăneşti /Activităţi terestre

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura are o contribuţie moderată la atingerea obiectivelor legate de D5

    Eutrofizare şi D8 Contaminanţi în mediul marin.

    Titlul măsurii

    Modernizarea şi extinderea staţiilor de epurare ale unităţilor industriale,

    precum şi reducerea emisiilor de substanţe poluante

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-026


    Categoria de măsuri UE

    1b

    Referinţă - legislaţia românească

    Hotărârea Guvernului nr.859/2016 pentru aprobarea Planului naţional de management actualizat aferent porţiunii din bazinul hidrografic internaţional al

    fluviului Dunărea, care este cuprins în teritoriul României.

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională

    Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei

    Directiva 91/271/CEE a Consiliului din 21 mai 1991,

    Directiva 2010/75/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind emisiile industriale (prevenirea şi controlul integrat al poluării)

    Obiective de mediu

    Eutrofizare

    Ind. 5.1.1

    Aportul DIP şi DIN din activităţile antropice să fie constant sau să scadă Percentila 75 a mediilor anuale ale concentraţiilor nutrienţilor în apele marine trebuie să fie mai mică decât valorile limită

    Ind. 5.1.2

    Nivelurile nutrienţilor să conducă la menţinerea unui raport N/P > 10

    Contaminanţi

    Ind. 8.1.1.

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor hidrocarburilor aromatice policiclice în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor hidrocarburilor aromatice policiclice în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în Mytilus galloprovincialis este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici măsurate în Mytilus galloprovincialis este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să

    apară efecte adverse

    Descriptori

    D5 Eutrofizare

    D8 Contaminanţi în mediul marin

    Presiuni principale

    • Introducerea de nutrienţi şi de alte substanţe bogate în azot şi fosfor

    • Introducerea de substanţe organice

    • Introducerea de compuşi sintetici

    • Introducerea de substanţe şi compuşi nesintetici

    • Introducerea de radionuclizi

    • Introducerea de organisme patogene microbiene

    Activitate/Tematică

    Descărcări de ape uzate orăşăneşti /Activităţi terestre


    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura are o contribuţie ridicată la atingerea obiectivelor legate de D5

    Eutrofizare şi D8 Contaminanţi în mediul marin.

    Titlul măsurii

    Apele uzate provenite de la unităţile medicale şi veterinare, curative sau profilactice, precum şi de la orice fel de întreprinderi şi instituţii care prin specificul activităţii lor pot produce contaminarea cu agenţi patogeni, se descarcă în reţelele de canalizare ale localităţilor şi în staţiile de epurare numai în condiţiile în care s-au luat toate măsurile de dezinfecţie si

    sterilizare prevăzute de legislaţia sanitară în vigoare

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-027

    Categoria de măsuri UE

    1a

    Referinţă - legislaţia românească

    Art. 6 din anexa nr.2 la Hotărârea Guvernului nr. 188/2002, cu modificările şi

    completările ulterioare

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională

    Directiva 91/271/CEE a Consiliului din 21 mai 1991, Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 septembrie 2003

    şi Regulamentul (CE) nr. 1137/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2008.

    Obiective de mediu

    Nu sunt definte obiective cărora li se adresează această măsură

    Descriptori

    D8 Contaminanţi în mediul marin

    Presiuni principale

    - Introducerea de organisme patogene microbiene

    Activitate/Tematică

    Descărcări de ape uzate orăşăneşti /Activităţi terestre

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Deşi nu contribuie la atingerea niciunui obiectiv definit, RO-ME-027 poate fi importantă în perspectiva actualizării definirii obiectivelor D8 Contaminanţi în

    mediul marin (referitor contaminanţii microbiologici).

    Titlul măsurii

    Actualizarea codului de bune practici agricole în funcţie de progresele în domeniu şi de apariţia de noi tehnologii şi practici agricole cu impact redus asupra mediului acvatic

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-028

    Categoria de măsuri UE

    1a

    Referinţă - legislaţia românească

    Art. 5 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 964/2000 privind aprobarea

    Planului de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, cu modificările şi completările ulterioare.

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională

    Directiva 91/676/CEE a Consiliului din 12 decembrie 1991 privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole.

    Obiective de mediu

    Eutrofizare

    Ind. 5.1.1

    Aportul DIP şi DIN din activităţile antropice să fie constant sau să scadă Percentila 75 a mediilor anuale ale concentraţiilor nutrienţilor în apele marine trebuie să fie mai mică decât valorile limită

    Ind. 5.1.2

    Nivelurile nutrienţilor să conducă la menţinerea unui raport N/P > 10

    Contaminanţi

    Ind. 8.1.1.

    Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici măsurate în Mytilus galloprovincialis este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să

    apară efecte adverse


    Descriptori

    D5 Eutrofizare

    D8 Contaminanţi în mediul marin

    Presiuni principale

    -Introducerea de nutrienţi şi de alte substanţe bogate în azot şi fosfor

    -Introducerea de substanţe organice

    -Introducerea de compuşi sintetici

    Activitate/Tematică

    Descărcări de ape uzate din agricultură /Activităţi terestre

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura are o contribuţie ridicată la atingerea obiectivelor legate de D5 Eutrofizare şi D8 Contaminanţi în mediul marin.

    Titlul măsurii

    Exploatarea plajelor din zone amenajate pentru îmbăiere, pe malul mării, se face cu respectarea următoarelor cerinţe:

    • întreţinerea curăţeniei, dotarea cu recipiente adecvate pentru colectarea deşeurilor (un recipient la 150 m2 zonă de plajă);

    • să nu existe reziduuri solide;

    • să nu existe spumă, detergenţi;

    • să nu existe pete de produse petroliere;

    • respectarea numărul recomandat de dotări sanitare

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-029

    Categoria de măsuri UE

    1a

    Referinţă - legislaţia românească

    Art.9 alin.(1) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 88/2004 pentru aprobarea

    Normelor de supraveghere, inspecţie sanitară şi control al zonelor naturale utilizate pentru îmbăiere, cu modificările şi completările ulterioare.

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională

    image

    Directiva 2006/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 februarie 2006 privind gestionarea calităţii apei pentru scăldat şi de abrogare a Directivei

    76/160/CE

    Obiective de mediu

    Eutrofizare

    Ind. 5.1.1

    Aportul DIP şi DIN din activităţile antropice să fie constant sau să scadă Percentila 75 a mediilor anuale ale concentraţiilor nutrienţilor în apele marine trebuie să fie mai mică decât valorile limită

    Ind. 5.1.2

    Nivelurile nutrienţilor să conducă la menţinerea unui raport N/P > 10

    Contaminanţi

    Ind. 8.1.1.

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor hidrocarburilor aromatice policiclice în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor hidrocarburilor aromatice policiclice în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în Mytilus

    galloprovincialis este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse



    Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici măsurate în Mytilus galloprovincialis este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Deşeuri marine

    Ind. 10.1.1 Tendinţa descrescătoare a cantităţii de deşeuri marine aduse şi/sau depozitate pe ţărm

    Ind. 10.1.2 Tendinţa descrescătoare a cantităţii de deşeuri marine din coloana de apă şi depozitate pe fundul mării

    Descriptori

    D5 Eutrofizare

    D8 Contaminanţi în mediul marin D10 Deşeuri marine

    Presiuni principale

    -Introducerea de nutrienţi şi de alte substanţe bogate în azot şi fosfor

    -Introducerea de substanţe organice

    -Introducerea de compuşi sintetici

    • Introducerea de compuşi nesintetici

    • Introducerea de organisme patogene microbiene

    • Introducerea de alte substanţe, care pot fi solide, lichide sau în stare gazoasă, în apele marine în urma eliminării sistematice şi/sau intenţionate a acestora în mediul marin

    -Deşeuri marine

    Activitate/Tematică

    Turism şi recreere, inclusiv sporturi nautice/Recreere

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura are o contribuţie ridicată la atingerea obiectivelor legate de D5Eutrofizare , D8 Contaminanţi în mediul marin şi D10 Deşeuri marine.

    Titlul măsurii

    Realizarea, de către administratorii porturilor maritime, de instalaţii specializate pentru colectarea, preluarea şi epurarea corespunzătoare a apelor uzate provenite de la nave şi instalaţii plutitoare sau din scăpări accidentale

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-030

    Categoria de măsuri UE

    1a

    Referinţă - legislaţia românească

    Art.22 din Legea apelor nr.107/1996, cu modificările şi completările ulterioare

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională

    Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000.


    Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deşeurile şi de abrogare a anumitor directive2011


    Directiva (UE) 2019/883 a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind instalaţiile portuare de preluare pentru predarea deşeurilor provenite de la nave, de modificarea a Directivei 2010/65/UE şi de abrogare a Directivei 2000/59/CE şi Regulamentul nr. 1137/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2008

    Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta (MARPOL 73/78)


    Obiective de mediu

    Eutrofizare

    Ind. 5.1.1

    Aportul DIP şi DIN din activităţile antropice să fie constant sau să scadă; Percentila 75 a mediilor anuale ale concentraţiilor nutrienţilor în apele marine trebuie să fie mai mică decât valorile limită

    Ind. 5.1.2

    Nivelurile nutrienţilor să conducă la menţinerea unui raport N/P > 10

    Contaminanţi

    Ind. 8.1.1.

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor hidrocarburilor aromatice policiclice în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor hidrocarburilor aromatice policiclice în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să

    apară efecte adverse

    Descriptori

    D5 Eutrofizare

    D8 Contaminanţi în mediul marin

    Presiuni principale

    -Introducerea de nutrienţi şi de alte substanţe bogate în azot şi fosfor

    -Introducerea de substanţe organice

    -Introducerea de compuşi sintetici

    • Introducerea de substanţe şi compuşi nesintetici

    • Introducerea de organisme patogene microbiene

    • Introducerea de alte substanţe, care pot fi solide, lichide sau în stare gazoasă, în apele marine în urma eliminării sistematice şi/sau intenţionate a acestora în

    mediul marin

    Activitate/Tematică

    Transport naval/Transport

    Operaţiuni portuare/poziţionare de conducte şi cabluri submarine/Structuri realizate de om

    Contribuţia măsurii la

    atingerea obiectivelor

    Măsura are o contribuţie potenţial ridicată la atingerea obiectivelor legate de D5

    Eutrofizare şi D8 Contaminanţi în mediul marin.

    Titlul măsurii

    Dotarea administraţiilor porturilor maritime, precum şi a potenţialilor poluatori cu mijloace specifice de intervenţie în cazuri de poluări

    accidentale şi utilizara acestora indiferent de cauza apariţiei fenomenului de poluare

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-031

    Categoria de măsuri UE

    1a

    Referinţă - legislaţia românească

    Art.23 din Legea nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională

    Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000.



    Conventia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta (MARPOL

    73/78)

    Obiective de mediu

    Ind. 8.1.1.

    Percentila 75 a concentraţiilor hidrocarburilor aromatice policiclice în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor hidrocarburilor aromatice policiclice în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Descriptori

    D8 Contaminanţi în mediul marin

    Presiuni principale

    -Introducerea de compuşi sintetici

    - Introducerea de alte substanţe, care pot fi solide, lichide sau în stare gazoasă, în apele marine în urma eliminării sistematice şi/sau intenţionate a acestora în

    mediul marin

    Activitate/Tematică

    Transport naval/Transport

    Operaţiuni portuare/poziţionare de conducte şi cabluri submarine/Structuri realizate de om

    Contribuţia măsurii la

    atingerea obiectivelor

    Măsura are o contribuţie moderată la atingerea obiectivelor legate de D8

    Contaminanţi în mediul marin (limitare geografică).

    Titlul măsurii

    Realizarea lucrărilor de amenajare, conform Master Planului "Protecţia şi reabilitarea zonei costiere", necesare pentru îmbunătăţirea fluxului de sedimente transportate de Dunăre

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-032

    Categoria de măsuri UE

    1b

    Referinţă - legislaţia românească

    Hotărâre a Guvernului nr.859/2016.

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională

    Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000.

    Directiva 2011/92/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului

    Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 iunie

    2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri şi programe asupra mediului

    Obiective de mediu

    Nu sunt definite obiective/ţinte legate de modificări ale condiţiilor hidrografice

    Descriptori

    D1 Biodiversitate-habitate bentale D4 Reţele trofice marine

    D6 Integritatea fundului mării

    D7 Modificarea permanentă a condiţiilor hidrografice

    Presiuni principale

    -Sufocare (de exemplu punerea în funcţiune de structuri realizate de om sau evacuarea reziduurilor de dragare)

    -Colmatare (de exemplu prin construcţii permanente)

    -Modificări în înnămolire (de exemplu la deversări, la mărirea scurgerilor sau la dragare/evacuarea reziduurilor de dragare)

    -Eroziune (datorată, de exemplu, impactului produs asupra fundului mării de

    pescuitul comercial, navigaţie, manevrele de ancorare)

    Activitate/Tematică

    Dragaje/Extracţie de resurse minerale



    Protecţie costieră, recuperare de ţărm, interactiune ţărm-apă/Structuri realizate

    de om

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura este importantă în contextul eroziunii continue a zonei costiere, dar trebuie bine evaluat impactul asupra habitatelor bentale.

    Titlul măsurii

    Elaborarea şi implementarea planului de preluare şi gestionare a deşeurilor generate de nave şi/sau a reziduurilor mărfii

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-033

    Categoria de măsuri UE

    1a

    Referinţă - legislaţia românească

    Ordonanţa Guvernului nr.20/2012 privind instalaţiile portuare de preluare a deşeurilor generate de nave şi a reziduurilor mărfii, aprobată cu modificări prin

    Legea nr. 210/2013, cu modificările ulterioare.

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională

    Directiva (UE) 2019/883 a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 aprilie 2019 şi Regulamentul nr. 1137/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2008.


    Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa

    cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta (MARPOL 73/78)

    Obiective de mediu

    Eutrofizare

    Ind. 5.1.1

    Aportul DIP şi DIN din activităţile antropice să fie constant sau să scadă

    Contaminanţi

    Ind. 8.1.1.

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse.

    Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse.

    Percentila 75 a concentraţiilor hidrocarburilor aromatice policiclice în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse.

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse. Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse. Percentila 75 a concentraţiilor hidrocarburilor aromatice policiclice în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse.

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în Mytilus galloprovincialis este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse.

    Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici măsurate în Mytilus galloprovincialis este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Deşeuri marine

    Ind. 10.1.1 Tendinţa descrescătoare a cantităţii de deşeuri marine aduse şi/sau depozitate pe ţărm

    Ind. 10.1.2 Tendinţa descrescătoare a cantităţii de deşeuri marine din coloana de apă şi depozitate pe fundul mării.

    Descriptori

    D5 Eutrofizare



    D8 Contaminanţi în mediul marin

    D10 Deşeuri marine

    Presiuni principale

    -Introducerea de nutrienţi şi de alte substanţe bogate în azot şi fosfor

    -Introducerea de substanţe organice

    -Introducerea de organisme patogene microbiene

    -Introducerea de substanţe şi compuşi nesintetici

    -Introducerea de compuşi sintetici

    -Introducerea de radionuclizi

    -Introducerea de alte substanţe, care pot fi solide, lichide sau în stare gazoasă, în apele marine în urma eliminării sistematice şi/sau intenţionate a acestora în mediul marin;

    -Deşeuri marine

    Activitate/Tematică

    Transport naval/Transport

    Operaţiunii portuare/Structuri realizate de om

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura are o contribuţie potenţial ridicată la atingerea obiectivelor legate de

    D10 Deşeuri marine, D8 Contaminanţi în mediul marin şi D5 Eutrofizare.

    Titlul măsurii

    Administraţiile portuare trebuie să asigure dotarea şi disponibilitatea permanentă a instalaţiilor portuare de preluare a deşeurilor generate de nave şi a reziduurilor mărfii şi să instituie un sistem de tarifare aplicabil navelor, astfel încât să încurajeze navele să predea deşeurile generate

    şi/sau reziduurile mărfii la instalaţiile portuare de preluare şi să nu le descarce în mare

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-034

    Categoria de măsuri UE

    1a

    Referinţă - legislaţia românească

    Ordonanţa Guvernului nr. 20/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr.

    210/2013, cu modificările ulterioare.

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională

    Directiva (UE) 2019/883 a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 aprilie 2019 şi Regulamentul nr. 1137/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2008.

    Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa

    cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta (MARPOL 73/78)

    Obiective de mediu

    Eutrofizare

    Ind. 5.1.1

    Aportul DIP şi DIN din activităţile antropice să fie constant sau să scadă

    Contaminanţi

    Ind. 8.1.1.

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse.

    Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse.

    Percentila 75 a concentraţiilor hidrocarburilor aromatice policiclice în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse.

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse. Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici în sedimentele marine

    este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse.



    Percentila 75 a concentraţiilor hidrocarburilor aromatice policiclice în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse.

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în Mytilus galloprovincialis este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse.

    Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici măsurate în Mytilus galloprovincialis este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse.

    Deşeuri marine

    Ind. 10.1.1 Tendinţa descrescătoare a cantităţii de deşeuri marine aduse şi/sau depozitate pe ţărm

    Ind. 10.1.2 Tendinţa descrescătoare a cantităţii de deşeuri marine din coloana de apă şi depozitate pe fundul mării

    Descriptori

    D5 Eutrofizare

    D8 Contaminanţi în mediul marin D10 Deşeuri marine

    Presiuni principale

    -Introducerea de nutrienţi şi de alte substanţe bogate în azot şi fosfor

    -Introducerea de substanţe organice

    -Introducerea de organisme patogene microbiene

    -Introducerea de substanţe şi compuşi nesintetici

    -Introducerea de compuşi sintetici

    -Introducerea de alte substanţe, care pot fi solide, lichide sau în stare gazoasă, în apele marine în urma eliminării sistematice şi/sau intenţionate a acestora în mediul marin

    -Deşeuri marine

    Activitate/Tematică

    Transport naval/Transport

    Operaţiunii portuare/Structuri realizate de om

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura are o contribuţie potenţial ridicată la atingerea obiectivelor legate de

    D10 Deşeuri marine, D8 Contaminanţi în mediul marin şi D5 Eutrofizare.

    Titlul măsurii

    Solicitarea şi obţinerea acordului de mediu sunt obligatorii pentru proiecte publice sau private sau pentru modificarea ori extinderea activităţilor

    existente, pentru proiecte de dezafectare, inclusiv în arii marine protejate, care pot avea impact semnificativ asupra mediului marin

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-035

    Categoria de măsuri UE

    1a

    Referinţă - legislaţia românească

    Art.11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi

    completările ulterioare

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională

    Directiva 2011/92/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 2011

    Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 iunie 2001

    Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului

    din 11 decembrie 2013.

    Obiective de mediu

    Habitate pelagice

    Ind. 1.6.2 Percentila 90 a valorilor biomasei fitoplanctonului să nu depaşească valorile limită în 10 % din observaţiile din sezonul de vară în ultimii 6 ani

    Peşti



    Ind. 1.1.1 Aria de distribuţie a speciilor din familia Gobiidae nu este afectată în mod negativ de presiunea umană şi se situeaza în intervalul de valori din ultimele două decenii; speciile selectate sunt înregistrate în peste 50% din observaţiile din ultimii 6 ani

    Ind. 1.3.1 Condiţiile populaţiei speciilor din familia Gobiidae nu sunt afectate în mod negativ de presiunea umană şi se situează în domeniul de valori din ultimele 2 decenii

    Ind. 4.3.1 Mărimea populaţiei speciilor din familia Gobiidae nu este afectată în mod negativ de presiunea umană şi se situează în intervalul de valori din ultimele 2 decenii

    Mamifere marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea distribuţiei şi frecvenţei speciilor prin implementarea măsurilor de management adecvate

    Ind. 1.3.1 Diminuarea numărului cazurilor de mortalitate în rândul celor trei specii de delfini prin implementarea unor măsuri de management adecvate

    Ind. 4.3.1 Reducerea nivelului capturilor accidentale a mamiferelor marine (Phocoena phocoena, Tursiops truncatus, Delphinus delphis)

    Păsări marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea sau creşterea în limite sustenabile (urmează a fi determinate) a distribuţiei speciei migratoare ielcovan (Puffinus yelkouan)

    Ind. 1.4.1 Conservarea habitatatului ielcovanului prin reducerea presiunilor datorate factorilor uman şi natural

    Ind. 1.5.1 Suprafaţa habitatelor ielcovanului (Puffinus yelkouan se va menţine sau va creşte

    Ind. 4.3.1 Mărimea/abundenţa populaţiei (numărul de indivizi migratori) de ielcovan (Puffinus yelkouan) se menţine în limita a 95% din abundenţa naturală a speciilor migratoare din România şi va creşte pe termen lung

    Habitate bentale

    Ind. 1.4.1

    1110-1: Menţinerea existenţei celor trei pajişti de Zostera noltei în zona Mangalia

    1110-8: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Costineşti-2 Mai

    Nisipuri cu Donax trunculus: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Năvodari- 2 Mai

    1140-3: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Eforie Nord-Eforie Sud 1170-7: Menţinerea distribuţiei actuale în zona 2 Mai-Vama Veche

    1170-8: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Cap Aurora-Vama Veche

    1170-10: Menţinerea distribuţiei actuale în punctele Agigea, Costineşti şi Vama Veche

    1170-2 Recifi biogeni de Mytilus galloprovincialis: Menţinerea distribuţiei actuale pe tot şelful României între izobatele de 30 - 50 m

    1170-9: Menţinerea distribuţiei actuale pe tot subtratul stâncos circalitoral Ind. 1.5.1

    1110-1: Suprafaţa ocupată de habitat 2'2,43 ha 1140-3: Suprafaţa ocupată de habitat 2'2,06 ha 1170-7: Suprafaţa ocupată de habitat 2'1,8 ha 1170-8: Suprafaţa ocupată de habitat 2'46 ha 1170-10: Suprafaţa ocupată de habitat 2'1 ha

    Ind. 1.6.1



    Înălţimea frunzelor de Zostera noltei în iunie 2'70 cm; extinderea anuală a rizomilor de Zostera noltei în zonele de creştere ale pajiştilor 2'70 cm

    Înălţimea talurilor de Cystoseira barbata în sezonul rece 2'100 cm; frecvenţa exemplarelor tinere de Cystoseira în pătrate de 1 m2 2'50%

    Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis (lungimea cochiliei) 2'50 mm SL

    Frecvenţa juvenililor de Pholas dactylus în pătrate de 1 m2 2'50%; dimensiunea

    maximă a exemplarelor de Pholas dactylus (lungimea cochiliei) = 70 mm SL Dimensiunea maximă a exemplarelor de Donacilla cornea (lungimea cochiliei) 2'22 - 24 mm SL

    Dimensiunea maximă a exemplarelor de Donax trunculus (lungimea cochiliei) 45 - 50 mm SL

    Dimensiunea maximă a exemplarelor de Arenicola marina (lungimea corpului întreg în extensie) 250 - 350 mm TL

    Ind. 1.6.2

    1110-1: Acoperirea cu Zostera noltei în interiorul pajiştilor 2'50%; biomasa foliară a Zostera noltei 2'1600 g m-2

    1170-8: Acoperirea cu Cystoseira barbata în interiorul câmpurilor 2'50%; biomasa umedă a Cystoseira barbata fără epifite 2'3000 g•m-2

    1170-2:Acoperirea cu Mytilus viu în interiorul habitatului 2' 50%; biomasa vie a

    Mytilus galloprovincialis 2'5000 g•m-2

    Densitatea populaţiei de Donacilla cornea 2'3300 ind•m-2 Densitatea populaţiei de Donax trunculus 2'200 ind•m-2

    1170-7: Acoperirea cu Corallina officinalis în interiorul câmpurilor 2'50% Densitatea populaţiei de Lentidium mediterraneum 2' 9000 ind•m-2; biomasa vie a Lentidium mediterraneum 2'100 g•m-2

    1170-9:Acoperirea cu Mytilus viu în interiorul habitatului 2' 80%; biomasa vie a

    Mytilus galloprovincialis 2'8000 g•m-2

    Biomasa vie a Modiolula phaseolina în pătrate de 1 m2 2'16 g•m-2 Ind. 4.3.1

    Densitatea populaţiei de Lentidium mediterraneum 2'9000 ind•m-2

    Densitatea populaţiei de Arenicola marina 2'0,1 ind•m-2; Densitatea populaţiei de Necallianassa truncata 2'1 ind•m-2

    Densitatea populaţiei de Mytilus galloprovincialis 2'500 ind.m-2

    Densitatea populaţiei de Modiolula phaseolina în pătrate de 1 m2 2'200 ind•m-2 Ind. 6.2.1

    1110-1: Acoperirea cu Zostera noltei în interiorul pajistilor 2'50%; Frecvenţa decapodului Palaemon adspersus în pătrate de 1 m2 = 100%; Frecvenţa decapodului Carcinus aestuarii în transecte de 50 m2 2'30%

    1170-8: Acoperirea cu Cystoseira.barbata in interiorul centurilor 2'50%; Frecvenţa epifitei Colaconema thuretii în patrate de 1 m2 2'80%; Frecvenţa gastropodului Gibbula divaricata în patrate de 1 m2 2'30% Frecvenţa gastropoduluiiTricolia pullus în pătrate de 1 m2 2'1%

    1170-2: Frecvenţa algelor Lithothamnion, Phyllophora sau Coccotylus în transecte de 50 m2 2'10%; Frecvenţa decapodului Liocarcinus navigator în transecte de 400 m2 2'70%

    1140-3: Frecvenţa polichetului Ophelia bicornis în probe 2' 1%; Frecvenţa

    mysidului Gastrosaccus sanctus în probe 2' 50%



    1170-9: Frecvenţa decapoduluii Eriphia verrucosa în transecte de 100 m2 ; Densitatea speciei Halichondria panicea in habitat 2'1 colonie m-2

    Ind. 6.2.3

    1170-2: Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis

    (lungimea cochiliei) 2'50 mm SL

    1170-9: Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis

    (lungimea cochiliei) 2'70 mm SL

    Specii neindigene

    Ind. 2.2.1 Menţinerea raportului actual specii neindigene/specii indigene, ca număr de specii şi/sau abundenţă în cadrul fiecărui grup, la litoralul românesc al Mării Negre

    Ind. 2.2.1 Tendinţa descrescătoare a speciilor neindigene nou introduse

    Specii comerciale de peşti şi moluşte

    Ind. 3.1.1

    Menţinerea mortalităţii prin pescuit F :S FMSY = 0,64 (sprot)

    Tendinţă constantă de scădere a valorilor mortalităţii cauzate de pescuit la nivel regional în intervalul FMSY= (F 0,1-FMAX) cu valori cuprinse între F = 0,07 şi F = 0,15-limite de referinţă (calcan)

    Tendinţă constantă de scădere a mortalităţii cauzate de pescuit la nivel regional, FMSY să nu depăşească valoarea limită de referinţă de 0,54 (FMSY = F :S0,54, valoare limită recomandată) atunci când valoarea coeficientului mortalităţii naturale M 1-3= 0,81 şi rate de exploatare E :S0,4 (hamsie);

    Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,4 (bacaliar) Reducerea drastică a efortului de pescuit, F :S FMSY = 0,15 (calcan) Reducerea efortului de pescuit în zona de iernat (stavrid)

    Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,54 (hamsie) Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,18 (rechin) Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,46 (barbun) Ind. 3.1.2

    Menţinerea pragului limită a raportului captură/biomasă :S0,082 (sprot) Menţinerea pragului limită a raportului captură/biomasă :S0,033 (calcan)

    Ind. 3.2.1 Creşterea SSB (biomasa stocului reproducător) la nivel regional pentru speciile comerciale relevante la nivelul Mării Negre (bacaliar (Merlangius merlangus euxinus), calcan (Psetta maxima), stavrid (Trachurus mediterraneus ponticus), hamsie (Engraulis encrasicolus), rechin (Squalus acanthias) şi barbun (Mullus barbatus ponticus)

    Ind. 3.2.2

    Menţinerea stocului de şprot, la litoralul românesc, la valori de aproximativ

    60.000 tone

    Refacerea stocului de calcan, la litoralul românesc, până la valori de 1.500 -

    2.000 tone

    Ind. 3.3.1

    Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 1,5 - 2 ani (şprot) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 5 - 6 ani (calcan) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 - 4 ani (bacaliar) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 - 4 ani (stavrid) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 2 ani (hamsie) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 120 cm (rechin)

    Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 ani (barbun)



    Eutrofizare

    Ind. 5.1.1 Aportul DIP şi DIN din activităţile antropice să fie constant sau să scadă

    Ind. 5.2.2 Percentila 5 a valorilor transparenţei în apele marine trebuie să fie mai mare decât valoarea limită

    Ind. 5.3.1 Menţinerea distribuţiei spaţiale a speciilor perene cheie (Cystoseira, Zostera) în limite stabile (peste 60 %), fără o fragmentare a câmpurilor datorată activităţilor antropice

    Contaminanţi

    Ind. 8.1.1.

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor hidrocarburilor aromatice policiclice în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor hidrocarburilor aromatice policiclice în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în Mytilus galloprovincialis este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici măsurate în Mytilus galloprovincialis este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Deşeuri marine

    Ind. 10.1.1 Tendinţa descrescătoare a cantităţii de deşeuri marine aduse şi/sau depozitate pe ţărm

    Ind. 10.1.2 Tendinţa descrescătoare a cantităţii de deşeuri marine din coloana de

    apă şi depozitate pe fundul mării.

    Descriptori

    D1 Biodiversitate-habitate bentale, habitate pelagice, peşti, păsări marine, mamifere marine

    D2 Specii neindigene

    D3 Specii comerciale de peşti şi moluşte D4 Reţele trofice marine

    D5 Eutrofizare

    D6 Integritatea fundului mării

    D7 Modificarea permanentă a condiţiilor hidrografice D8 Contaminanţi în mediul marin

    D9 Contaminanţi în peşti şi fructe de mare D10 Deşeuri marine

    D11 Forme de energie introduse în mediul marin, inclusiv zgomotul subacvatic


    Presiuni principale

    -Sufocare (de exemplu punerea în funcţiune de structuri realizate de om sau evacuarea reziduurilor de dragare)

    -Colmatare (de exemplu prin construcţii permanente)

    -Modificări în înnămolire (de exemplu la deversări, la mărirea scurgerilor sau la dragare /evacuarea reziduurilor de dragare)

    -Eroziune (datorată, de exemplu, impactului produs asupra fundului mării de pescuitul comercial, navigaţie, manevrele de ancorare)

    -Introducerea de specii neindigene si translocatii

    - Extracţia selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale (de exemplu pescuitul comercial şi sportiv)

    -Introducerea de nutrienţi şi de alte substanţe bogate în azot şi fosfor

    -Introducerea de substanţe organice

    -Modificări importante în regimul salinităţii

    -Modificări importante în regimul temperaturii

    -Introducerea de compuşi sintetici

    -Introducerea de substanţe şi compuşi nesintetici

    -Introducerea de alte substanţe, care pot fi solide, lichide sau în stare gazoasă, în apele marine în urma eliminării sistematice şi/sau intenţionate a acestora în mediul marin

    -Deşeuri marine

    -Zgomot subacvatic

    Activitate/Tematică

    Extracţia de hidrocarburi marine (petrol şi gaz); prospecţiuni seismice/Producere de energie

    Pescuit/Extracţie de resurse vii

    Acvacultură/Producere de hrană

    Protecţie costieră, recuperare de ţărm, interacţiune ţărm-apă; operaţiunile de poziţionare a cablurilor şi conductelor submarine/Structuri realizate de om Dragaje/Extracţie de resurse minerale

    Turism şi recreere, inclusiv sporturi nautice/Recreere Transport naval/Transport

    Depozitarea deşeurilor solide, inclusiv material dragat/Depozitare deşeuri

    Cercetare marină, activităţi educative/Cercetare

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura are o contribuţie potenţial ridicată la atingerea tuturor

    obiectivelor/ţintelor definite în prezent.

    Titlul măsurii

    Desfăşurarea activităţilor existente, precum şi începerea activităţilor noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, inclusiv în arii marine protejate, se realizează numai în baza autorizaţiei /autorizaţiei integrate de

    mediu

    Nr./codul măsurii

    RO-ME-036

    Categoria de măsuri UE

    1a

    Referinţă - legislaţia românească

    Art.12 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, aprobată

    cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare

    Referinţă - legislaţia UE/internaţională

    Directiva 2011/92/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 2011

    Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 iunie 2001

    Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013


    Obiective de mediu

    Habitate pelagice

    Ind. 1.6.2 Percentila 90 a valorilor biomasei fitoplanctonului să nu depaşească valorile limită în 10 % din observaţiile din sezonul de vară în ultimii 6 ani

    Peşti

    Ind. 1.1.1 Aria de distribuţie a speciilor din familia Gobiidae nu este afectată în mod negativ de presiunea umană şi se situeaza în intervalul de valori din ultimele două decenii; speciile selectate sunt înregistrate în peste 50% din observaţiile din ultimii 6 ani

    Ind. 1.3.1 Condiţiile populaţiei speciilor din familia Gobiidae nu sunt afectate în mod negativ de presiunea umană şi se situează în domeniul de valori din ultimele 2 decenii

    Ind. 4.3.1 Mărimea populaţiei speciilor din familia Gobiidae nu este afectată în mod negativ de presiunea umană şi se situează în intervalul de valori din ultimele 2 decenii

    Mamifere marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea distribuţiei şi frecvenţei speciilor prin implementarea măsurilor de management adecvate

    Ind. 1.3.1 Diminuarea numărului cazurilor de mortalitate în rândul celor trei specii de delfini prin implementarea unor măsuri de management adecvate

    Ind. 4.3.1 Reducerea nivelului capturilor accidentale a mamiferelor marine (Phocoena phocoena, Tursiops truncatus, Delphinus delphis)

    Păsări marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea sau creşterea în limite sustenabile (urmează a fi determinate) a distribuţiei speciei migratoare ielcovan (Puffinus yelkouan)

    Ind. 1.4.1 Conservarea habitatatului ielcovanului prin reducerea presiunilor datorate factorilor uman şi natural

    Ind. 1.5.1 Suprafaţa habitatelor ielcovanului (Puffinus yelkouan se va menţine sau va creşte

    Ind. 4.3.1 Mărimea/abundenţa populaţiei (numărul de indivizi migratori) de ielcovan (Puffinus yelkouan) se menţine în limita a 95% din abundenţa naturală a speciilor migratoare din România şi va creşte pe termen lung

    Habitate bentale

    Ind. 1.4.1

    1110-1: Menţinerea existenţei celor trei pajişti de Zostera noltei în zona Mangalia

    1110-8: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Costineşti-2 Mai

    Nisipuri cu Donax trunculus: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Năvodari- 2 Mai

    1140-3: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Eforie Nord-Eforie Sud 1170-7: Menţinerea distribuţiei actuale în zona 2 Mai-Vama Veche

    1170-8: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Cap Aurora-Vama Veche

    1170-10: Menţinerea distribuţiei actuale în punctele Agigea, Costineşti şi Vama Veche

    1170-2 Recifi biogeni de Mytilus galloprovincialis: Menţinerea distribuţiei actuale pe tot şelful României între izobatele de 30 - 50 m

    1170-9: Menţinerea distribuţiei actuale pe tot subtratul stâncos circalitoral Ind. 1.5.1

    1110-1: Suprafaţa ocupată de habitat 2'2,43 ha 1140-3: Suprafaţa ocupată de habitat 2'2,06 ha



    1170-7: Suprafaţa ocupată de habitat 2'1,8 ha 1170-8: Suprafaţa ocupată de habitat 2'46 ha 1170-10: Suprafaţa ocupată de habitat 2'1 ha Ind. 1.6.1

    Înălţimea frunzelor de Zostera. noltei în iunie 2'70 cm; extinderea anuală a rizomilor de Zostera noltei în zonele de creştere ale pajiştilor 2'70 cm

    Înălţimea talurilor de Cystoseira barbata în sezonul rece 2'100 cm; frecvenţa exemplarelor tinere de Cystoseira în pătrate de 1 m2 2'50%

    Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis (lungimea cochiliei) 2'50 mm SL

    Frecvenţa juvenililor de Pholas dactylus în pătrate de 1 m2 2'50%; dimensiunea

    maximă a exemplarelor de Pholas dactylus (lungimea cochiliei) = 70 mm SL Dimensiunea maximă a exemplarelor de Donacilla cornea (lungimea cochiliei) 2'22 - 24 mm SL

    Dimensiunea maximă a exemplarelor de Donax trunculus (lungimea cochiliei) 45 - 50 mm SL

    Dimensiunea maximă a exemplarelor de Arenicola marina (lungimea corpului întreg în extensie) 250 - 350 mm TL

    Ind. 1.6.2

    1110-1: Acoperirea cu Zostera noltei în interiorul pajiştilor 2'50%; biomasa foliară a Zostera.noltei 2'1600 g m-2

    1170-8: Acoperirea cu Cystoseira barbata în interiorul câmpurilor 2'50%; biomasa umedă a Cystoseira barbata fără epifite 2'3000 g•m-2

    1170-2:Acoperirea cu Mytilus viu în interiorul habitatului 2' 50%; biomasa vie a

    Mytilus galloprovincialis 2'5000 g•m-2

    Densitatea populaţiei de Donacilla cornea 2'3300 ind•m-2 Densitatea populaţiei de Donax trunculus 2'200 ind•m-2

    1170-7: Acoperirea cu Corallina officinalis în interiorul câmpurilor 2'50% Densitatea populaţiei de Lentidium mediterraneum 2' 9000 ind•m-2; biomasa vie a Lentidium mediterraneum 2'100 g•m-2

    1170-9:Acoperirea cu Mytilus viu în interiorul habitatului 2' 80%; biomasa vie a

    Mytilus galloprovincialis 2'8000 g•m-2

    Biomasa vie a Modiolula phaseolina în pătrate de 1 m2 2'16 g•m-2 Ind. 4.3.1

    Densitatea populaţiei de Lentidium mediterraneum 2'9000 ind•m-2

    Densitatea populaţiei de Arenicola marina 2'0,1 ind•m-2; Densitatea populaţiei de Necallianassa truncata 2'1 ind•m-2

    Densitatea populaţiei de Mytilus galloprovincialis 2'500 ind.m-2

    Densitatea populaţiei de Modiolula phaseolina în pătrate de 1 m2 2'200 ind•m-2 Ind. 6.2.1

    1110-1: Acoperirea cu Zostera noltei în interiorul pajistilor 2'50%; Frecvenţa decapodului Palaemon adspersus în pătrate de 1 m2 = 100%; Frecvenţa decapodului Carcinus aestuarii în transecte de 50 m2 2'30%

    1170-8: Acoperirea cu Cystoseira barbata in interiorul centurilor 2'50%; Frecvenţa epifitei Colaconema thuretii în patrate de 1 m2 2'80%; Frecvenţa gastropodului Gibbula divaricata în patrate de 1 m2 2'30% Frecvenţa gastropoduluiiTricolia pullus în pătrate de 1 m2 2'1%



    1170-2: Frecvenţa algelor Lithothamnion, Phyllophora sau Coccotylus în transecte de 50 m2 2'10%; Frecvenţa decapodului Liocarcinus navigator în transecte de 400 m2 2'70%

    1140-3: Frecvenţa polichetului Ophelia bicornis în probe 2'1%; Frecvenţa mysidului Gastrosaccus sanctus în probe 2'50%

    1170-9: Frecvenţa decapoduluii Eriphia verrucosa în transecte de 100 m2 ; Densitatea speciei Halichondria panicea in habitat 2'1 colonie m-2

    Ind. 6.2.3

    1170-2: Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis

    (lungimea cochiliei) 2'50 mm SL

    1170-9: Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis

    (lungimea cochiliei) 2'70 mm SL

    Specii neindigene

    Ind. 2.2.1 Menţinerea raportului actual specii neindigene/specii indigene, ca număr de specii şi/sau abundenţă în cadrul fiecărui grup, la litoralul românesc al Mării Negre

    Ind. 2.2.1 Tendinţa descrescătoare a speciilor neindigene nou introduse

    Specii comerciale de peşti şi moluşte

    Ind. 3.1.1

    Menţinerea mortalităţii prin pescuit F :S FMSY = 0,64 (sprot)

    Tendinţă constantă de scădere a valorilor mortalităţii cauzate de pescuit la nivel regional în intervalul FMSY= (F 0,1-FMAX) cu valori cuprinse între F = 0,07 şi F = 0,15-limite de referinţă (calcan)

    Tendinţă constantă de scădere a mortalităţii cauzate de pescuit la nivel regional, FMSY să nu depăşească valoarea limită de referinţă de 0,54 (FMSY = F :S0,54, valoare limită recomandată) atunci când valoarea coeficientului mortalităţii naturale M 1-3= 0,81 şi rate de exploatare E :S0,4 (hamsie);

    Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,4 (bacaliar) Reducerea drastică a efortului de pescuit, F :S FMSY = 0,15 (calcan) Reducerea efortului de pescuit în zona de iernat (stavrid)

    Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,54 (hamsie) Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,18 (rechin) Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,46 (barbun) Ind. 3.1.2

    Menţinerea pragului limită a raportului captură/biomasă :S0,082 (sprot) Menţinerea pragului limită a raportului captură/biomasă :S0,033 (calcan)

    Ind. 3.2.1 Creşterea SSB (biomasa stocului reproducător) la nivel regional pentru speciile comerciale relevante la nivelul Mării Negre (bacaliar (Merlangius merlangus euxinus), calcan (Psetta maxima), stavrid (Trachurus mediterraneus ponticus), hamsie (Engraulis encrasicolus), rechin (Squalus acanthias) şi barbun (Mullus barbatus ponticus)

    Ind. 3.2.2

    Menţinerea stocului de şprot, la litoralul românesc, la valori de aproximativ

    60.000 tone

    Refacerea stocului de calcan, la litoralul românesc, până la valori de 1.500 -

    2.000 tone

    Ind. 3.3.1

    Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 1,5 - 2 ani (şprot) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 5 - 6 ani (calcan)



    Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 - 4 ani (bacaliar) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 - 4 ani (stavrid) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 2 ani (hamsie) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 120 cm (rechin) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 ani (barbun) Eutrofizare

    Ind. 5.1.1 Aportul DIP şi DIN din activităţile antropice să fie constant sau să scadă

    Ind. 5.2.2 Percentila 5 a valorilor transparenţei în apele marine trebuie să fie mai mare decât valoarea limită

    Ind. 5.3.1 Menţinerea distribuţiei spaţiale a speciilor perene cheie (Cystoseira, Zostera) în limite stabile (peste 60 %), fără o fragmentare a câmpurilor datorată activităţilor antropice

    Contaminanţi

    Ind. 8.1.1.

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor hidrocarburilor aromatice policiclice în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor hidrocarburilor aromatice policiclice în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în Mytilus galloprovincialis este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici măsurate în Mytilus galloprovincialis este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Deşeuri marine

    Ind. 10.1.1 Tendinţa descrescătoare a cantităţii de deşeuri marine aduse şi/sau depozitate pe ţărm

    Ind. 10.1.2 Tendinţa descrescătoare a cantităţii de deşeuri marine din coloana de apă şi depozitate pe fundul mării.

    Descriptori

    D1 Biodiversitate-habitate bentale, habitate pelagice, peşti, păsări marine, mamifere marine

    D2 Specii neindigene

    D3 Specii comerciale de peşti şi moluşte D4 Reţele trofice marine

    D5 Eutrofizare

    D6 Integritatea fundului mării

    D7 Modificarea permanentă a condiţiilor hidrografice D8 Contaminanţi în mediul marin



    D9 Contaminanţi în peşti şi fructe de mare D10 Deşeuri marine

    D11 Forme de energie introduse în mediul marin, inclusiv zgomotul subacvatic

    Presiuni principale

    -Sufocare (de exemplu punerea în funcţiune de structuri realizate de om sau evacuarea reziduurilor de dragare)

    -Colmatare (de exemplu prin construcţii permanente)

    -Modificări în înnămolire (de exemplu la deversări, la mărirea scurgerilor sau la dragare /evacuarea reziduurilor de dragare)

    -Eroziune (datorată, de exemplu, impactului produs asupra fundului mării de pescuitul comercial, navigaţie, manevrele de ancorare)

    -Introducerea de specii neindigene si translocatii

    - Extracţia selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale (de exemplu pescuitul comercial şi sportiv)

    -Introducerea de nutrienţi şi de alte substanţe bogate în azot şi fosfor

    -Introducerea de substanţe organice

    -Modificări importante în regimul salinităţii

    -Modificări importante în regimul temperaturii

    -Introducerea de compuşi sintetici

    -Introducerea de substanţe şi compuşi nesintetici

    -Introducerea de alte substanţe, care pot fi solide, lichide sau în stare gazoasă, în apele marine în urma eliminării sistematice şi/sau intenţionate a acestora în mediul marin

    -Deşeuri marine

    -Zgomot subacvatic

    Activitate/Tematică

    Extracţia de hidrocarburi marine (petrol şi gaz); prospecţiuni seismice/Producere de energie

    Pescuit/Extracţie de resurse vii

    Acvacultură/Producere de hrană

    Protecţie costieră, recuperare de ţărm, interacţiune ţărm-apă; operaţiunile de poziţionare a cablurilor şi conductelor submarine/Structuri realizate de om Dragaje/Extracţie de resurse minerale

    Turism şi recreere, inclusiv sporturi nautice/Recreere Transport naval/Transport

    Depozitarea deşeurilor solide, inclusiv material dragat/Depozitare deşeuri

    Cercetare marină, activităţi educative/Cercetare

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura are o contribuţie potenţial

    obiectivelor/ţintelor definite în prezent.

    ridicată

    la

    atingerea

    tuturor



    MĂSURI NOI

    ce vor conduce la atingerea stării ecologice bune a mediului marin

    Titlul măsurii

    Crearea capacităţilor necesare pentru operaţiunile de salvare a cetaceelor rănite sau bolnave, susţinerea activităţilor de intervenţie în cazul cetaceelor

    eşuate moarte şi pregătirea unui cod de conduită, care să guverneze funcţionarea centrelor sau a laboratoarelor implicate în această activitate

    Nr./codul măsurii

    RO-MN-001


    Descrierea scurtă şi

    Această măsură a fost propusă ca urmare a transpunerii în legislaţia românească

    image

    (Legea nr. 91/2000 pentru ratificarea Acordului privind conservarea cetaceelor


    precisă a măsurii

    image

    din Marea Neagră, Marea Mediterană şi din zona contiguă a Atlanticului, adoptat la Monaco la 24 noiembrie 1996; Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 374/2004 pentru aprobarea Planului de acţiune privind conservarea cetaceelor din apele româneşti ale Mării Negre) a cerinţelor Convenţiei ACCOBAMS prin care, cele 3 specii de delfini ce trăiesc în Marea Neagră, sunt protejate: Tursiops truncatus, Phocoena phocoena, Delphinus delphis (Anexa II a Directivei Habitate). Ca rezultat al identificării deficienţelor privind capacităţile tehnice necesare realizării obiectivelor de protecţie şi conservare a celor 3 specii de mamifere marine, măsura urmăreşte implementarea unor acţiuni destinate creării premiselor pentru salvarea cetaceelor rănite sau bolnave, precum şi intervenţia şi studierea celor eşuate moarte, prin:

    1. Pregătirea unui cod de conduită şi crearea unei reţele de voluntari instruiţi privind alertarea şi intervenţia în cazul incidentelor cu delfini eşuaţi, aflaţi în stare precară. În vederea realizării acestei acţiuni, se va promova colaborarea între specialiştii din cadrul institutelor de cercetare, direcţii sanitar veterinare, laboratoare specializate, clinici veterinare, ONG-uri, voluntari;

    2. Utilarea, specializarea şi coordonarea centrelor şi laboratoarelor care să preia sarcina tratării mamiferelor rănite (institute de cercetare, clinici veterinare);

    3. Crearea unei baze de date specializate privind cazuistica şi raportarea către autorităţile competente naţionale a mortalităţilor şi ratei de succes obţinute ca rezultat al acţinilor de salvare;

    4. Analizarea cazurilor eşuate moarte pentru identificarea cauzelor ce au

    determinat decesul (naturale sau antropice) (institute de cercetare, direcţii sanitar veterinare, laboratoare specializate, clinici veterinare, ONG-uri).

    Categoria de măsuri UE

    2b

    Tipuri cheie de măsuri

    KTM 20 Măsuri de prevenire şi control al efectelor adverse rezultate din pescuit şi alte exploatări/eliminări ale animalelor şi plantelor

    KTM 35 Măsuri de reducere a perturbărilor biologice în mediul marin rezultate din extracţia de specii, inclusiv capturi accidentale

    KTM 36 M - Măsuri de reducere a altor tipuri de perturbare biologică, incluzând moartea, rănirea, perturbarea, translocarea speciilor marine native, introducerea de patogeni microbiologici şi introducerea de indivizi modificaţi genetic din specii marine ( ex. din acvacultură)

    KTM 37 Măsuri de refacere şi conservare a ecosistemelor marine, inclusiv a habitatelor şi speciilor

    Obiective de mediu

    Ind. 1.1.1 Menţinerea distribuţiei şi frecvenţei speciilor prin implementarea măsurilor de management adecvate

    Ind. 1.3.1 Diminuarea numărului cazurilor de mortalitate în rândul celor trei specii de delfini prin implementarea unor măsuri de management adecvate

    Ind. 4.3.1 Reducerea nivelului capturilor accidentale a mamiferelor marine (Phocoena phocoena, Tursiops truncatus, Delphinus delphis).

    Descriptori

    D1 Biodiversitate-mamifere marine D4 Reţele trofice marine

    Presiuni principale

    • Extragere selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale

    • Introducere de deşeuri marine

    • Introducere de compuşi sintetici



    • Introducere de substanţe şi compuşi nesintetici

    • Introducere de zgomot subacvatic

    Domenii principale de activitate

    pescuit, shipping, producere de energie, operaţiuni portuare, turism/recreere, poziţionare/instalare de cabluri şi conducte submarine

    Caracteristici

    Mamifere marine

    Legături cu alte directive/legislaţii/politi ci

    Acordul asupra Conservării Cetaceelor din Marea Neagră, Marea Mediterană şi zona contiguă a Atlanticului din 24.11.1996 (ACCOBAMS)

    Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 şi de Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 septembrie 2003.

    Convenţia privind diversitatea biologică, cu modificările ulterioare.

    Convenţia privind Protecţia Mării Negre împotriva poluării, semnată la Bucureşti la 21 aprilie 1992 şi ratificată de România prin Legea nr. 58/1994, cu modificările ulterioare

    Instrument pentru

    implementare/Mod de implementare

    Tehnic Conştietizare/comunicare/diseminare.

    Referinţă spaţială/Zone de implementare

    Ape teritoriale/Zona Exclusiv Economică

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura poate avea o contribuţie ridicată la atingerea ţintelor/obiectivelor legate

    de mamiferele marine

    Impact transfrontalier

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă impact negativ asupra

    mediului marin din ţările riverane Mării Negre

    Costuri

    Cost ridicat (750.000 - 1.500.000 Euro) - scor 2

    Costul estimat pentru implementarea măsurii este de minim ~ 1.200.000 euro


    Componentele costului:

    1. costuri de management; costuri de comunicare - costuri întâlniri; costuri diseminare - pregătire şi organizare 1 meeting

    2. costuri tehnice - echipamente laborator, utilare centru, consumabile, şi altele asemenea

    3. costuri training personal

    4. costuri cercetare - salarii

    Eficienţă

    Potenţial ridicată - scor 4

    Indicatori pentru măsurarea eficienţei

    nr de cetacee salvate/an;

    nr. de laboratoare si centre utilate

    Evaluare socio- economică

    Analiza Cost-Eficienţă: medie Analiza Cost-Beneficiu: medie


    Efecte negative secundare

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă efecte negative asupra mediului marin.


    Beneficii - moderate:

    de mediu:

    • îmbunătăţirea stării populaţiei de mamifere marine

    • creşterea cunoştintelor legate de cauzele rănirii/deceselor în rândul populaţiei de mamifere marine

    Coordonare

    Naţională




    Fezabilitate tehnică

    Dezvoltare nouă

    Organizaţii responsabile pentru implementarea măsurii

    Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării (Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină "Grigore Antipa"

    Constanţa), custozii ariilor marine protejate, ONG "Mare Nostrum"

    Oportunităţi de

    finanţare

    Fonduri publice; proiecte europene (ex. programul HORIZON 2020)

    Planificarea implementării/acoperir e temporală


    2020-2021

    Dificultăţi în

    implemetare

    Da - infrastructura deficitară

    Titlul măsurii

    Stabilirea şi administrarea zonelor protejate pentru cetacee, în corespondenţă cu zonele care servesc cetaceelor ca habitate şi/sau care le asigură importante resurse de hrană

    Nr./codul măsurii

    RO-MN-002


    Descrierea scurtă şi precisă a măsurii

    Măsura este necesară deoarece, până în prezent, la nivelul Mării Negre nu sunt delimitate zone destinate protecţiei speciilor de delfini, cu precădere a habitatelor lor de hrănire (cu excepţia acelora ce fac parte din ariile protejate, unde beneficiază de regim de protectie) şi a principalelor lor rute de migraţie.

    Implementarea măsurii presupune realizarea următoarelor acţiuni:

    1. Colectarea datelor de monitorizare sau/şi a observaţiilor privind prezenţa şi etologia populaţiilor de delfini legate de hrănire şi migraţie, la nivel naţional şi regional, în vederea creării modelului de distribuţie;

    2. Elaborarea hărţilor în GIS privind habitatele de hrănire şi rutele de migraţie (sezoniere) ale celor 3 specii de delfini la nivel regional şi diseminarea acestora către autorităţile navale, gărzile de coastă, asociaţiile pescăreşti, custozii ariilor protejate, Comisia Mării Negre;

    3. Stabilirea unui Protocol şi Plan de Acţiune privind protecţia habitatelor şi a rutelor de migraţie la nivel naţional şi regional, incluzând restricţiile privind activităţile de navigaţie, pescuit, extracţie resurse minerale;

    4. Includerea habitatelor/rutelor de protecţie în Planificarea Maritimă Spaţială.

    Categoria de măsuri UE

    2a

    Tipuri cheie de măsuri

    KTM 20 Măsuri de prevenire şi control al efectelor adverse rezultate din pescuit şi alte exploatări/ eliminări ale animalelor şi plantelor

    KTM 37 Măsuri de refacere şi conservare a ecosistemelor marine, inclusiv a habitatelor şi speciilor.

    Obiective de mediu

    Ind. 1.1.1 Menţinerea distribuţiei şi frecvenţei speciilor prin implementarea măsurilor de management adecvate

    Ind. 1.3.1 Diminuarea numărului cazurilor de mortalitate în rândul celor trei specii de delfini prin implementarea unor măsuri de management adecvate

    Ind. 4.3.1 Reducerea nivelului capturilor accidentale a mamiferelor marine (Phocoena phocoena, Tursiops truncatus, Delphinus delphis)

    Descriptori

    D1 Biodiversitate-mamifere marine D4 Reţele trofice marine

    Presiuni principale

    - Extragere selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale;



    • Introducere de deşeuri marine

    • Introducere de compuşi sintetici

    • Introducere de substanţe şi compuşi nesintetici

    • Introducere de zgomot subacvatic

    Domenii principale de activitate

    pescuit, shipping, producere de energie, operaţiuni portuare, turism/recreere, poziţionare/instalare de cabluri şi conducte submarine

    Caracteristici

    Mamifere marine

    Legături cu alte directive/legislaţii/politi ci

    Acordul asupra Conservării Cetaceelor din Marea Neagră, Marea Mediterană şi zona contiguă a Atlanticului din 24.11.1996 (ACCOBAMS)

    Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 şi de Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 septembrie 2003.

    Convenţia privind diversitatea biologică, cu modificările ulterioare.

    Convenţia privind protecţia Mării Negre împotriva Poluării, cu modificările ulterioare

    Instrument pentru implementare/Mod de

    implementare

    tehnic legislativ

    conştientizare/comunicare/diseminare.

    Referinţă spaţială/Zone de implementare

    Ape teritoriale/Zona Exclusiv Economică

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura poate avea o contribuţie potential ridicată la atingerea

    ţintelor/obiectivelor legate de mamiferele marine

    Impact transfrontalier

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă impact negativ asupra

    mediului marin din ţările riverane Mării Negre

    Costuri

    Cost scăzut (50.000 - 250.000 Euro) - scor 4

    Costul estimat pentru implementarea măsurii este de ~ 224.000 euro,


    Componentele costului:

    1. costuri de cercetare - salarii; costuri tehnice - achiziţie echipamente PC, software, şi altele asemenea

    2. costuri disemniare -1 meeting

    3. costuri elaborare plan - planificare, scriere, meeting coordonare, şi altele asemenea

    4. costuri cercetare - salarii

    Eficienţă

    Potenţial ridicată - scor 4

    Indicatori pentru măsurarea eficienţei

    hărţi GIS

    nr. de zone protejate desemnate

    Evaluare socio- economică

    Analiza Cost-Eficienţă: ridicată (mare) Analiza Cost-Beneficiu: medie


    Efecte negative secundare

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă efecte negative asupra mediului marin. Este posibil ca această măsura să aibă efecte negative asupra unor activităţi economice (pescuit, shipping, instalare cabluri/conducte, şi altele asemenea)

    Beneficii - scăzute:

    de mediu:

    - îmbunătăţirea stării populaţiei de mamifere marine



    Beneficiile nu vor apare în această fază, ci doar după implementarea planului de

    acţiune.

    Coordonare

    Naţională

    Fezabilitate tehnică

    Aplicată frecvent; experienţa vastă / dovezi de bune practici

    Organizaţii responsabile pentru implementarea măsurii

    Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării (Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină "Grigore Antipa"

    Constanţa), Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, custozii ariilor protejate, ONG "Mare Nostrum"

    Oportunităţi de finanţare

    fonduri publice; proiecte europene (ex. programul HORIZON 2020, CBC RO- BG)

    Planificarea implementării/acoperir

    e temporală


    2020 -2021

    Dificultăţi în implemetare

    Da-reticenţa unor operatori economici

    Titlul măsurii

    Protejarea speciilor marine de pasaj, ielcovanul (Puffinus yelkouan) şi subspecia mediteraneană a cormoranului moţat (Phalacrocorax aristotelis desmarestii), precum şi a celorlalte specii importante de păsări protejate incluse înFormularul standard al sitului Natura 2000, ROSPA 0076 Marea

    Neagră

    Nr./codul măsurii

    RO-MN-003


    Descrierea scurtă şi precisă a măsurii

    Această măsură a fost dezvoltată ca măsură comună între România şi Bulgaria în cadrul proiectului "Suport tehnic şi administrativ pentru implementarea comună a Directivei Cadru „Strategia pentru mediul marin" în Bulgaria şi România- Faza 2".

    Iniţial, măsura dezvoltată se referea la doar două specii de păsări marine (ielcovanul (Puffinus yelkouan) şi subspecia mediteraneană a cormoranului moţat (Phalacrocorax aristotelis desmarestii) selectate ca indicatori comuni pentru Bulgaria şi România, deoarece ambele specii sunt monitorizate pe coastele celor două ţări. Ambele specii sunt incluse în anexa nr. 2 a Protocolului privind Conservarea Biodiversităţii şi Cadrului Natural al Mării Negre din Convenţia privind Protecţia Mării Negre împotriva poluării din 14.06.2002, lista speciilor importante în Marea Neagră (ratificat prin Legea nr. 218/2011). Prima specie este definită ca rară, iar cea de a doua ca fiind în pericol.

    Măsura este extinsă la toate speciile importante de păsări marine protejate incluse în Formularul standard al sitului Natura 2000 ROSPA 0076 Marea Neagră şi în Planul de management al ROSPA Marea Neagră.

    Măsura urmăreşte adunarea de informaţii cât mai detaliate despre zonele de odihnă şi hrănire speciilor marine selectate şi va susţine programul de Monitorizare D 1,4-Păsări marine din Bulgaria şi România. Activităţile care ar putea afecta diversitatea păsărilor marine vor fi de asemenea monitorizate în cadrul acestei măsuri.

    Un alt scop al măsurii este limitarea presiunii din turism şi urbanizare, pescuit, scurgeri de petrol, eroziune costieră în zona costieră.

    Implementarea măsurii presupune realizarea următoarelor acţiuni, grupate în 2 faze:

    Faza 1:



    1. Cercetări pentru determinarea zonelor de odihnă şi hrănire a speciilor marine de pasaj şi a celorlalte specii importante de păsări din ROSPA Marea Neagră;

    2. Delimitarea zonelor de odihnă şi hrănire în scopul stabilirii de măsuri pentru protejarea în continuare a speciilor vizate.

    Aceasta va conduce la obţinerea următoarelor informaţii:

    • identificarea şi cartografierea tipurilor de habitate speciale, în special a celor recunoscute sau identificate de către legislaţia comunitară (Directiva Habitate şi Directiva Păsări) sau de către convenţiile internaţionale ca prezentând un interes special din punct de vedere ştiinţific sau al biodiversităţii;

    • habitate din zonele care merită o atenţie specială datorită caracteristicilor, localizării sau importanţei strategice a acestora. Este vorba de zone supuse la presiuni extreme sau specifice sau de zone care necesită un regim de protecţie special.

    • descrierea dinamicii populaţiilor, a zonei de răspândire naturale şi a celei reale şi a statutului speciilor de păsări marine prezente în regiunea/subregiunea marină;

      Faza 2

      1. implementarea măsurilor de protecţie spaţială.

    Categoria de măsuri UE

    2a

    Tipuri cheie de măsuri

    KTM 15 Măsuri pentru eliminarea treptată a emisiilor, evacuărilor şi pierderilor de substanţe periculoase prioritare sau de reducere a emisiilor, evacuărilor şi pierderilor de substanţe prioritare.

    KTM 19 Măsuri de prevenire sau control a efectelor adverse a activităţilor recreative, inclusiv pescuitul la undiţă.

    KTM 20 Măsuri de prevenire sau control al efectelor adverse rezultate din pescuit şi alte exploatări/ eliminări ale animalelor şi plantelor.

    KTM 21 Măsuri de prevenire şi control a poluării din zonele urbane, infrastructura de transport şi construcţii.

    KTM 26 Măsuri de reducere a pierderii fizice de habitate bentale în apele marine.

    KTM 27 Măsuri de reducere a daunelor fizice în apele marine (şi care nu sunt raportate în cadrul KTM 6 legat de Directiva Cadru Apă-apele costiere).

    KTM 28 Măsuri de reducere a introducerii de energie, inclusiv zgomot subacvatic, asupra mediului marin.

    KTM 29 Măsuri pentru reducerea deşeurilor în mediul marin.

    KTM 30 Măsuri de reducere a interferenţelor cu procesele hidrologice în mediul marin.

    KTM 31 Măsuri de reducere a contaminării cu substanţe periculoase (substanţe sintetice, substanţe nesintetice, radionuclizi) şi eliberării sistematice şi/sau intenţionate de substanţe în mediul marin, din surse de pe mare sau din atmosferă.

    KTM 33 Măsuri de reducere a descărcărilor de nutrienţi şi materie organică în mediul marin, din surse de pe mare sau din atmosferă.

    KTM 35 Măsuri de reducere a perturbărilor biologice în mediul marin rezultate din extracţia de specii, inclusiv capturi accidentale.

    KTM 36 Măsuri de reducere a altor tipuri de perturbare biologică, incluzând moartea, rănirea, perturbarea, translocarea speciilor marine native, introducerea



    de patogeni microbiologici şi introducerea de indivizi modificaţi genetic din specii marine ( ex. din acvacultură).

    KTM 37 Măsuri de refacere şi conservare a ecosistemelor marine, inclusiv a habitatelor şi speciilor.

    KTM 38 Măsuri legate de Măsurile de Protecţie Spaţială pentru mediul marin.

    Obiective de mediu

    Ind. 1.1.1 Menţinerea sau creşterea în limite sustenabile (urmează a fi determinate) a distribuţiei speciei migratoare ielcovan (Puffinus yelkouan)

    Ind. 1.4.1 Conservarea habitatatului ielcovanului prin reducerea presiunilor datorate factorilor uman şi natural

    Ind. 1.5.1 Suprafaţa habitatelor ielcovanului (Puffinus yelkouan) se va menţine sau va creşte

    Ind. 4.3.1 Mărimea/abundenţa populaţiei (numărul de indivizi migratori) de ielcovan (Puffinus yelkouan) se menţine în limita a 95% din abundenţa naturală a

    speciilor migratoare din România şi va creşte pe termen lung

    Descriptori

    D1 Biodiversitate-păsări marine

    D4 Reţele trofice marine

    Presiuni principale

    • Extragere selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale;

    • Introducere de deşeuri marine

    • Introducere de compuşi sintetici

    • Introducere de substanţe şi compuşi nesintetici

    • Introducere de zgomot subacvatic

    Domenii principale de activitate

    pescuit, shipping, producere de energie, operaţiuni portuare, turism/recreere, activităţi de pe uscat (industrie, agricultură, deversări de ape reziduale

    municipale, pierderea/degradarea habitatelor)

    Caracteristici

    Păsări marine

    Legături cu alte directive/legislaţii/politi

    ci

    Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 noiembrie 2009.

    Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992.

    Instrument pentru implementare/Mod de

    implementare

    Tehnic Legislativ

    Referinţă spaţială/Zone de implementare

    Ape teritoriale/Zona Exclusiv Economică

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Masura poate avea o contribuţie potenţial ridicată la atingerea

    ţintelor/obiectivelor de mediu legate de păsările marine.

    Impact transfrontalier

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă impact negativ asupra mediului marin din ţările riverane Mării Negre. Dimpotrivă, implementarea

    măsurii va avea rezultate pozitive.

    Costuri

    Cost moderat (250.000 - 750.000 Euro) - scor 3

    Costul estimat pentru implementarea masurii: minim 184.000 euro în faza 1; cel mai probabil implementarea fazei 2 va conduce la costuri peste 500.000 euro


    Componentele costului:

    Faza 1

    1. costuri de cercetare -salarii; costuri tehnice - achiziţie echipamente PC, software, şi altele asemenea

    2. costuri negociere - pregătire, planificare, meetinguri la nivel naţional şi bilateral



    Faza 2 - imposibil de estimat costurile în acest stadiu

    Eficienţă

    Moderată - scor 3

    Indicatori pentru măsurarea eficienţei

    Indicatori legaţi de obiectivele de mediu definite referitoare la păsăarile marine

    Evaluare socio- economică

    Analiza Cost-Eficienţă: medie Analiza Cost-Beneficiu: medie


    Efecte negative secundare

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă efecte negative asupra mediului marin. Măsura ar putea avea efecte negative asupra comerţului privat prin limitarea intenţiilor de investiţii (ex. în construirea de noi ferme de midii, ferme piscicole şi/sau extinderea celor existente sau alte intenţii de dezvoltare a acvaculturii, parcuri eoliene offshore), precum şi asupra turismului -construirea de complexuri de agreement, turism recreativ pe mare, uscat, sporturi, şi altele asemenea.


    Beneficii - moderate:

    de mediu:

    - îmbunătăţirea stării populaţiei de păsări marine

    Beneficiile nu vor apare în faza 1, ci doar după implementarea măsurilor de protecţie spaţială - faza 2.

    Coordonare

    Bilaterală România-Bulgaria

    Fezabilitate tehnică

    Aplicată; experienţă limitată / incertitudini

    Organizaţii responsabile pentru

    implementarea măsurii

    Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, custozii ariilor marine protejate, ONG-uri: Societatea Ornitologică Română,

    Mare Nostrum

    Oportunităţi de finanţare

    Fonduri publice, fondul pentru mediu, proiecte europene (ex. CBC RO-BG,

    programul HORIZON 2020, LIFE, şi altele asemenea)

    Planificarea implementării/acoperir

    e temporală

    2020- 2021

    Dificultăţi în implemetare

    Nu

    Titlul măsurii

    Elaborarea/actualizarea planurilor de management pentru Ariile Marine

    Protejate în conformitate cu cerinţele Directivei Cadru Strategia pentru mediul marin

    Nr./codul măsurii

    RO-MN-004


    Descrierea scurtă şi precisă a măsurii

    Această măsura a fost dezvoltată ca măsură coordonată între România şi Bulgaria în cadrul proiectului "Suport tehnic şi administrativ pentru implementarea comună a Directivei Cadru „Strategia pentru mediul marin" în Bulgaria şi România - Faza 2".

    Măsura este necesară având în vedere extinderea unor arii marine protejate (ex. ROSCI 0026 Vama Veche-2 Mai, ROSCI 0273 Zona marina de la Capul Tuzla, şi altele asemenea) şi desemnarea unora noi.

    Implementarea eficientă a acesteia necesită următorii paşi:



    1. Reevaluarea tipurilor şi stării de conservare a habitatelor şi speciilor din cadrul Ariilor Marine Protejate conform Directivei Cadru Strategia pentru mediul marin;

    2. Elaborarea/Revizuirea/actualizarea planurilor de management pentru Ariile Marine Protejate, dacă este necesar, şi punerea în aplicare a măsurilor de conservare, protecţie, refacere şi management incluse în acestea.

    Categoria de măsuri UE

    2a

    Tipuri cheie de măsuri

    KTM 15 Măsuri pentru eliminarea treptată a emisiilor, evacuărilor şi pierderilor de substanţe periculoase prioritare sau de reducere a emisiilor, evacuărilor şi pierderilor de substanţe prioritare.

    KTM 19 Măsuri de prevenire sau control a efectelor adverse a activităţilor recreative, inclusive pescuitul la undiţă.

    KTM 20 Măsuri de prevenire sau control al efectelor adverse rezultate din pescuit şi alte exploatări/ eliminări ale animalelor şi plantelor.

    KTM 21 Măsuri de prevenire şi control a poluării din zonele urbane, infrastructura de transport şi construcţii.

    KTM 26 Măsuri de reducere a pierderii fizice de habitate bentale în apele marine.

    KTM 27 Măsuri de reducere a daunelor fizice în apele marine şi care nu sunt raportate în cadrul KTM 6 legat de Directiva Cadru Ape-apele costiere.

    KTM 28 Măsuri de reducere a introducerii de energie, inclusiv zgomot subacvatic, asupra mediului marin.

    KTM 29 Măsuri pentru reducerea deşeurilor în mediul marin.

    KTM 30 Măsuri de reducere a interferenţelor cu procesele hidrologice în mediul marin.

    KTM 31 Măsuri de reducere a contaminării cu substanţe periculoase (substanţe sintetice, substanţe nesintetice, radionuclizi) şi eliberării sistematice şi/sau intenţionate de substanţe în mediul marin, din surse de pe mare sau din atmosferă.

    KTM 33 Măsuri de reducere a descărcărilor de nutrienţi şi materie organică în mediul marin, din surse de pe mare sau din atmosferă.

    KTM 35 Măsuri de reducere a perturbărilor biologice în mediul marin rezultate din extracţia de specii, inclusiv capturi accidentale.

    KTM 36 Măsuri de reducere a altor tipuri de perturbare biologică, incluzând moartea, rănirea, perturbarea, translocarea speciilor marine native, introducerea de patogeni microbiologici şi introducerea de indivizi modificaţi genetic din specii marine ( ex. din acvacultură).

    KTM 37 Măsuri de refacere şi conservare a ecosistemelor marine, inclusiv a habitatelor şi speciilor.

    KTM 38 Măsuri legate de Măsurile de Protecţie Spaţială pentru mediul marin.

    Obiective de mediu

    Habitate pelagice

    Ind. 1.6.2 Percentila 90 a valorilor biomasei fitoplanctonului să nu depaşească valorile limită în 10 % din observaţiile din sezonul de vară în ultimii 6 ani.

    Peşti

    Ind. 1.1.1 Aria de distribuţie a speciilor din familia Gobiidae nu este afectată în mod negativ de presiunea umană şi se situează în intervalul de valori din ultimele două decenii; speciile selectate sunt înregistrate în peste 50% din observaţiile din

    ultimii 6 ani.



    Ind. 1.3.1 Condiţiile populaţiei speciilor din familia Gobiidae nu sunt afectate în mod negativ de presiunea umană şi se situează în domeniul de valori din ultimele 2 decenii.

    Ind. 4.3.1 Mărimea populaţiei speciilor din familia Gobiidae nu este afectată în mod negativ de presiunea umană şi se situează în intervalul de valori din ultimele 2 decenii.

    Mamifere marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea distribuţiei şi frecvenţei speciilor prin implementarea măsurilor de management adecvate.

    Ind. 1.3.1 Diminuarea numărului cazurilor de mortalitate în rândul celor trei specii de delfini prin implementarea unor măsuri de management adecvate.

    Ind. 4.3.1 Reducerea nivelului capturilor accidentale a mamiferelor marine (Phocoena phocoena, Tursiops truncatus, Delphinus delphis)

    Păsări marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea sau creşterea în limite sustenabile (urmează a fi determinate) a distribuţiei speciei migratoare ielcovan (Puffinus yelkouan).

    Ind. 1.4.1 Conservarea habitatatului ielcovanului prin reducerea presiunilor datorate factorilor uman şi natural.

    Ind. 1.5.1 Suprafaţa habitatelor ielcovanului (Puffinus yelkouan) se va menţine sau va creşte.

    Ind. 4.3.1 Mărimea/abundenţa populaţiei (numărul de indivizi migratori) de ielcovan (Puffinus yelkouan) se menţine în limita a 95% din abundenţa naturală a speciilor migratoare din România şi va creşte pe termen lung.

    Habitate bentale

    Ind. 1.4.1

    1110-1: Menţinerea existenţei celor trei pajişti de Zostera noltei în zona Mangalia

    1110-8: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Costineşti-2 Mai

    Nisipuri cu Donax trunculus: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Navodari - 2 Mai

    1140-3: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Eforie Nord-Eforie Sud 1170-7: Menţinerea distribuţiei actuale în zona 2 Mai-Vama Veche

    1170-8: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Cap Aurora-Vama Veche

    1170-10: Menţinerea distribuţiei actuale în punctele Agigea, Costineşti şi Vama Veche

    1170-2 Recifi biogeni de Mytilus galloprovincialis: Menţinerea distribuţiei actuale pe tot şelful României între izobatele de 30 - 50 m

    1170-9: Menţinerea distribuţiei actuale pe tot subtratul stâncos circalitoral Ind. 1.5.1

    1110-1: Suprafaţa ocupată de habitat 2'2,43 ha 1140-3: Suprafaţa ocupată de habitat 2'2,06 ha 1170-7: Suprafaţa ocupată de habitat 2'1,8 ha 1170-8: Suprafaţa ocupată de habitat 2' 46 ha

    1170-10: Suprafaţa ocupată de habitat 2' 1 ha

    Ind. 1.6.1

    Înălţimea frunzelor de Zostera noltei în iunie 2' 70 cm; extinderea anuală a rizomilor de Zostera. noltei în zonele de creştere ale pajiştilor 2' 70 cm

    Înălţimea talurilor de Cystoseira barbata în sezonul rece 2' 100 cm; frecvenţa exemplarelor tinere de Cystoseira în pătrate de 1 m2 2' 50%



    Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis (lungimea cochiliei) 2' 50 mm SL

    Frecvenţa juvenililor de Pholas dactylus în pătrate de 1 m2 2' 50%; dimensiunea maximă a exemplarelor de Pholas dactylus (lungimea cochiliei) = 70mm SL Dimensiunea maximă a exemplarelor de Donacilla cornea (lungimea cochiliei) 2' 22 - 24 mm SL

    Dimensiunea maximă a exemplarelor de Donax trunculus (lungimea cochiliei) 45 - 50 mm SL

    Dimensiunea maximă a exemplarelor de Arenicola marina (lungimea corpului întreg în extensie) 250 - 350 mm TL

    Ind. 1.6.2

    1110-1: Acoperirea cu Zostera noltei în interiorul pajiştilor 2'50%; biomasa foliară a Zostera.noltei 2' 1600 g m-2

    1170-8: Acoperirea cu Cystoseira barbata în interiorul câmpurilor 2'50%; biomasa umedă a Cystoseira barbata fără epifite 2' 3000 g•m-2

    1170-2:Acoperirea cu Mytilus viu în interiorul habitatului 2' 50%; biomasa vie a

    Mytilus galloprovincialis 2' 5000 g•m-2

    Densitatea populaţiei de Donacilla cornea 2' 3300 ind•m-2 Densitatea populaţiei de Donax trunculus 2' 200 ind•m-2

    1170-7: Acoperirea cu Corallina officinalis în interiorul câmpurilor 2' 50% Densitatea populaţiei de Lentidium mediterraneum 2' 9000 ind•m-2; biomasa vie a Lentidium mediterraneum 2' 100 g•m-2

    1170-9:Acoperirea cu Mytilus viu în interiorul habitatului 2' 80%; biomasa vie a

    Mytilus galloprovincialis 2' 8000 g•m-2

    Biomasa vie a Modiolula phaseolina în pătrate de 1 m2 2' 16 g•m-2 Ind. 4.3.1

    Densitatea populaţiei de Lentidium mediterraneum 2' 9000 ind•m-2

    Densitatea populaţiei de Arenicola marina 2' 0,1 ind•m-2; Densitatea populaţiei de

    Necallianassa truncata 2' 1 ind•m-2

    Densitatea populaţiei de Mytilus galloprovincialis 2' 500 ind.m-2

    Densitatea populaţiei de Modiolula phaseolina în pătrate de 1 m2 2' 200 ind•m-2 Ind. 6.2.1

    1110-1: Acoperirea cu Zostera noltei în interiorul pajistilor 2' 50%; Frecvenţa decapodului Palaemon adspersus în pătrate de 1 m2 = 100%; Frecvenţa decapodului Carcinus aestuarii în transecte de 50 m2 2' 30%

    1170-8: Acoperirea cu Cystoseira barbata in interiorul centurilor 2' 50%; Frecvenţa epifitei Colaconema thuretii în patrate de 1 m2 2' 80%; Frecvenţa gastropodului Gibbula divaricata în patrate de 1 m2 2' 30% Frecvenţa gastropoduluiiTricolia pullus în pătrate de 1 m2 2' 1%

    1170-2: Frecvenţa algelor Lithothamnion, Phyllophora sau Coccotylus în transecte de 50 m2 2' 10%; Frecvenţa decapodului Liocarcinus navigator în transecte de 400 m2 2' 70%

    1140-3: Frecvenţa polichetului Ophelia bicornis în probe 2' 1%; Frecvenţa mysidului Gastrosaccus sanctus în probe 2' 50%

    1170-9: Frecvenţa decapoduluii Eriphia verrucosa în transecte de 100 m2 ; Densitatea speciei Halichondria panicea in habitat 2' 1 colonie m-2

    Ind. 6.2.3

    1170-2: Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis

    (lungimea cochiliei) 2' 50 mm SL



    1170-9: Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis

    (lungimea cochiliei) 2' 70 mm SL

    Descriptori

    D1Biodiversitate - habitate bentale, habitate pelagice, peşti, păsări marine, mamifere marine

    D4 Reţele trofice marine

    D6 Integritatea fundului mării

    Presiuni principale

    • Extragerea selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale, de exemplu pescuitul comercial şi sportiv

    • Introducerea de organisme patogene microbiene

    • Introducerea de specii neindigene şi translocaţii

    • Introducerea de nutrienţi şi de alte substanţe bogate în azot şi fosfor

    • Introducerea de substanţe organice, de exemplu apele uzate, maricultura, aluviuni

    • Introducerea de compuşi sintetici

    • Introducerea de substanţe şi compuşi nesintetici

    • Introducerea de radionuclizi

    • Introducerea de alte substanţe, care pot fi solide, lichide sau în stare gazoasă, în apele marine în urma eliminării sistematice şi/sau intenţionate a acestora în mediul marin

    • Eroziune (datorată, de exemplu, impactului produs asupra fundului mării de pescuitul comercial, navigaţie, manevrele de ancorare)

    • Extracţia selectivă (datorată de exemplu explorării şi exploatării resurselor biologice şi nebiologice de pe fundul mării şi din subsol)

    • Zgomotul subacvatic (de exemplu activităţi nautice, echipament acustic subacvatic)

    • Deşeuri marine

    Domenii principale de activitate

    Activităţi recreative, precum turism, sport, relaxare, şi altele asemenea; Industrie, precum evacuări directe sau descărcări, extracţie de nisip şi pietriş; Producerea de energie/extracţia de hidrocarburi marine, precum petrol şi gaz natural; Urbanizare, precum deversări de ape reziduale municipale; Agricultură; Activităţi asociate extracţiei de resurse vii, precum pescuit; Acvacultură;

    Activităţi de pe mare, precum transport/shipping, inclusiv cu ambarcaţuni mici

    Caracteristici

    -Păsări marine

    -Mamifere marine

    -Peşti

    -Habitate bentale

    -Habitate pelagice

    Legături cu alte directive/legislaţii/politi ci

    Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992.

    Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 noiembrie 2009.

    image

    Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014 de modificare a Directivei 2011/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului.

    Politica Comună în Domeniul Pescuitului (PCP)

    Instrument pentru implementare/Mod de

    implementare

    Tehnic Legislativ

    Conştientizare/comunicare/diseminare

    Referinţă spaţială/Zone de implementare

    Ape teritoriale/Zona Exclusiv Economică


    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Masura poate avea o contribuţie foarte ridicată la atingerea obiectivelor/ţintelor

    de stare definite.

    Impact transfrontalier

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă impact negativ asupra

    mediului marin din ţările riverane Mării Negre.

    Costuri

    Cost foarte ridicat (>1.500.000 Euro) - scor 1

    Costul implementării acestei măsuri este dificil de estimat, dar cel mai probabil va fi de ordinul zecilor de milioane euro (conform ghidului programului POIM)


    Componentele costului:

    Faza 1 - elaborarea/revizuirea/actualizare planurilor de management

    1. costuri pentru cercetare, precum constituire grup experţi, întâlniri, studii geologice, biologice şi hidrochimice, şi altele asemenea;

    2. costuri actualizarea/elaborare/revizuire a planurilor de management, precum costuri experti, întâlniri, comunicare, consultare stakeholderi.

    Faza 2 - implementarea măsurilor de protecţie şi conservare .

    Cheltuieli foarte dificil de estimat în acest stadiu, dar cel mai probabil costurile vor fi 5.000.000 euro, conform ghidului programului POIM.

    Eficienţă

    Potenţial ridicată - scor 4

    Indicatori pentru măsurarea eficienţei

    Numărul de planuri de management elaborate revizuite pentru ariile protejate existente/ariile marine protejate/alte arii protejate sau noi arii protejate;

    Numărul de planuri de management implementate pentru ariile protejate existente/ariile marine protejate/alte arii protejate sau noile arii protejate definite.

    Evaluare socio- economică

    Analiza Cost-Eficienţă: medie Analiza Cost-Beneficiu: medie


    Efecte negative secundare

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă efecte negative asupra mediului marin. În schimb, măsura poate afecta o serie de activităţi economice prin extinderea ariilor marine protejate şi, implicit, prin elaborarea/revizuirea/actualizarea planurilor de management.


    Beneficii - foarte ridicate:

    De mediu:

    • îmbunătăţirea stării habitatelor bentale, pelagice, mamifere marine, păsări marine, peşti

    • îmbunătăţirea stării speciilor marine de floră şi faună protejate Socio-economice

    • creşterea numărului de turişti pentru desfăşurarea de activităţi de agreement pe mare

    Beneficiile nu vor apare în faza de revizuire/actualizare a planurilor de management, ci doar după implementarea acestora

    Coordonare

    Naţională

    Bilaterală România-Bulgaria

    Fezabilitate tehnică

    Frecvent aplicată; experienţă vastă / dovezi de bune practici

    Organizaţii responsabile pentru implementarea măsurii

    Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului), Ministerul Educaţiei şi Cercetării(Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" Constanţa", INCD GeoEcoMar), custozii

    ariilor marine protejate


    Oportunităţi de finanţare

    Fonduri publice: proiecte europene, spre ex. programele POIM, HORIZON 2020, CBC RO-BG, LIFE, fonduri alocate prin proiecte de către DG ENV, DG

    MARE şi altele asemenea.

    Planificarea

    implementării/acoperir e temporală


    2020 -2021

    Dificultăţi în implemetare

    Nu

    Titlul măsurii

    Crearea de reţele coerente şi reprezentative de Arii Marine Protejate care includ Ariile Marine Protejate din România şi Bulgaria, inclusiv planurile

    de management. Controlul sporit al activităţilor reglementate în Ariile Marine Protejate

    Nr./codul măsurii

    RO-MN-005


    Descrierea scurtă şi precisă a măsurii

    Măsura a fost dezvoltată în comun de România şi Bulgaria în cadrul proiectului "Suport tehnic şi administrativ pentru implementarea comună a Directivei Cadru

    „Strategia pentru mediul marin" în Bulgaria şi România - Faza 2".

    Această măsură este îndreptată spre crearea unei reţele coerente şi reprezentative, comune/combinate, de Arii Marine Protejate în Zonele Economice Exclusive ale României şi Bulgariei. 'Coerent' şi 'Reprezentativ' se referă la articolul 13 din Directiva Cadru Strategia pentru Mediul Marin. Coerenţa ar putea însemna că ar trebui să existe o conexiune între condiţiile fizice de mediu (vânt, curenţi marini) şi habitate. 'Reprezentativ' ar putea însemna că toate tipurile de habitate importante sunt protejate (ar trebui incluse atât habitatele costiere, cât şi cele offshore).

    Măsura urmăreşte îmbunătăţirea mediului marin şi sporirea controlului activităţilor reglementate care ar putea afecta ecosistemele din Ariile Marine Protejate.

    Un Grup de Lucru ar trebui să stabilească criteriile pentru definirea reţelei şi să recomande acţiuni pentru realizarea acesteia.

    Măsura necesită următoarele acţiuni:

    1. Investigarea distribuţiei actuale a Ariilor Marine Protejate, coerenţei şi reprezentativităţii

    2. Controlul activităţilor reglementate în sau în apropierea Ariilor Marine

    Categoria de măsuri UE

    2a

    Tipuri cheie de măsuri

    KTM 15 Măsuri pentru eliminarea treptată a emisiilor, evacuărilor şi pierderilor de substanţe periculoase prioritare sau de reducere a emisiilor, evacuărilor şi pierderilor de substanţe prioritare

    KTM 19 Măsuri de prevenire sau control a efectelor adverse a activităţilor recreative, inclusiv pescuitul la undiţă

    KTM 20 Măsuri de prevenire sau control al efectelor adverse rezultate din pescuit şi alte exploatări/ eliminări ale animalelor şi plantelor

    KTM 21 Măsuri de prevenire şi control a poluării din zonele urbane, infrastructura de transport şi construcţii

    KTM 26 Măsuri de reducere a pierderii fizice de habitate bentale în apele marine KTM 27 Măsuri de reducere a daunelor fizice în apele marine (şi care nu sunt raportate în cadrul KTM 6 legat de Directiva Cadru Apă - apele costiere)

    KTM 28 Măsuri de reducere a introducerii de energie, inclusiv zgomot subacvatic, asupra mediului marin



    KTM 29 Măsuri pentru reducerea deşeurilor în mediul marin

    KTM 30 Măsuri de reducere a interferenţelor cu procesele hidrologice în mediul marin

    KTM 31 Măsuri de reducere a contaminării cu substanţe periculoase (substanţe sintetice, substanţe nesintetice, radionuclizi) şi eliberării sistematice şi/sau intenţionate de substanţe în mediul marin, din surse de pe mare sau din atmosferă KTM 33 Măsuri de reducere a descărcărilor de nutrienţi şi materie organică în mediul marin, din surse de pe mare sau din atmosferă

    KTM 35 Măsuri de reducere a perturbărilor biologice în mediul marin rezultate din extracţia de specii, inclusiv capturi accidentale

    KTM 36 Măsuri de reducere a altor tipuri de perturbare biologică, incluzând moartea, rănirea, perturbarea, translocarea speciilor marine native, introducerea de patogeni microbiologici şi introducerea de indivizi modificaţi genetic din specii marine (ex. din acvacultură)

    KTM 37 Măsuri de refacere şi conservare a ecosistemelor marine, inclusiv a habitatelor şi speciilor

    Obiective de mediu

    Habitate pelagice

    Ind. 1.6.2 Percentila 90 a valorilor biomasei fitoplanctonului să nu depaşească valorile limită în 10 % din observaţiile din sezonul de vară în ultimii 6 ani

    Peşti

    Ind. 1.1.1 Aria de distribuţie a speciilor din familia Gobiidae nu este afectată în mod negativ de presiunea umană şi se situează în intervalul de valori din ultimele două decenii; speciile selectate sunt înregistrate iî peste 50% din observaţiile din ultimii 6 ani

    Ind. 1.3.1 Condiţiile populaţiei speciilor din familia Gobiidae nu sunt afectate în mod negativ de presiunea umană şi se situează în domeniul de valori din ultimele 2 decenii

    Ind. 4.3.1 Mărimea populaţiei speciilor din familia Gobiidae nu este afectată în mod negativ de presiunea umană şi se situează în intervalul de valori din ultimele 2 decenii

    Mamifere marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea distribuţiei şi frecvenţei speciilor prin implementarea măsurilor de management adecvate

    Ind. 1.3.1 Diminuarea numărului cazurilor de mortalitate în rândul celor trei specii de delfini prin implementarea unor măsuri de management adecvate

    Ind. 4.3.1 Reducerea nivelului capturilor accidentale a mamiferelor marine (Phocoena phocoena, Tursiops truncatus, Delphinus delphis)

    Păsări marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea sau creşterea în limite sustenabile (urmează a fi determinate) a distribuţiei speciei migratoare ielcovan (Puffinus yelkouan)

    Ind. 1.4.1 Conservarea habitatatului ielcovanului prin reducerea presiunilor datorate factorilor uman şi naturalâ

    Ind. 1.5.1 Suprafaţa habitatelor ielcovanului (Puffinus yelkouan) se va menţine sau va creşte

    Ind. 4.3.1 Mărimea/abundenţa populaţiei (numărul de indivizi migratori) de ielcovan (Puffinus yelkouan) se menţine în limita a 95% din abundenţa naturală a speciilor migratoare din România şi va creşte pe termen lung

    Habitate bentale

    Ind. 1.4.1



    1110-1: Menţinerea existenţei celor trei pajişti de Zostera noltei în zona Mangalia

    1110-8: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Costineşti-2 Mai

    Nisipuri cu Donax trunculus: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Navodari - 2 Mai

    1140-3: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Eforie Nord-Eforie Sud 1170-7: Menţinerea distribuţiei actuale în zona 2 Mai-Vama Veche

    1170-8: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Cap Aurora-Vama Veche

    1170-10: Menţinerea distribuţiei actuale în punctele Agigea, Costineşti şi Vama Veche

    1170-2 Recifi biogeni de Mytilus galloprovincialis: Menţinerea distribuţiei actuale pe tot şelful României între izobatele de 30 - 50 m

    1170-9: Menţinerea distribuţiei actuale pe tot subtratul stâncos circalitoral Ind. 1.5.1

    1110-1: Suprafaţa ocupată de habitat 2'2,43 ha 1140-3: Suprafaţa ocupată de habitat 2'2,06 ha 1170-7: Suprafaţa ocupată de habitat 2'1,8 ha 1170-8: Suprafaţa ocupată de habitat 2' 46 ha

    1170-10: Suprafaţa ocupată de habitat 2' 1 ha

    Ind. 1.6.1

    Înălţimea frunzelor de Zostera noltei în iunie 2' 70 cm; extinderea anuală a rizomilor de Zostera noltei în zonele de creştere ale pajiştilor 2' 70 cm

    Înălţimea talurilor de Cystoseira barbata în sezonul rece 2' 100 cm; frecvenţa exemplarelor tinere de Cystoseira în pătrate de 1 m2 2' 50%

    Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis (lungimea cochiliei) 2' 50 mm SL

    Frecvenţa juvenililor de Pholas dactylus în pătrate de 1 m2 2' 50%; dimensiunea

    maximă a exemplarelor de Pholas dactylus (lungimea cochiliei) = 70mm SL Dimensiunea maximă a exemplarelor de Donacilla cornea (lungimea cochiliei) 2' 22 - 24 mm SL

    Dimensiunea maximă a exemplarelor de Donax trunculus (lungimea cochiliei) 45 - 50 mm SL

    Dimensiunea maximă a exemplarelor de Arenicola marina (lungimea corpului întreg în extensie) 250 - 350 mm TL

    Ind. 1.6.2

    1110-1: Acoperirea cu Zostera noltei în interiorul pajiştilor 2'50%; biomasa foliară a Zostera noltei 2' 1600 g m-2

    1170-8: Acoperirea cu Cystoseira barbata în interiorul câmpurilor 2'50%; biomasa umedă a Cystoseira barbata fără epifite 2' 3000 g•m-2

    1170-2:Acoperirea cu Mytilus viu în interiorul habitatului 2' 50%; biomasa vie a

    Mytilus galloprovincialis 2' 5000 g•m-2

    Densitatea populaţiei de Donacilla cornea 2' 3300 ind•m-2 Densitatea populaţiei de Donax trunculus 2' 200 ind•m-2

    1170-7: Acoperirea cu Corallina officinalis în interiorul câmpurilor 2' 50% Densitatea populaţiei de Lentidium mediterraneum 2' 9000 ind•m-2; biomasa vie a Lentidium mediterraneum 2' 100 g•m-2

    1170-9:Acoperirea cu Mytilus viu în interiorul habitatului 2' 80%; biomasa vie a

    Mytilus galloprovincialis 2' 8000 g•m-2

    Biomasa vie a Modiolula phaseolina în pătrate de 1 m2 2' 16 g•m-2



    Ind. 4.3.1

    Densitatea populaţiei de Lentidium mediterraneum 2' 9000 ind•m-2

    Densitatea populaţiei de Arenicola marina 2' 0,1 ind•m-2; Densitatea populaţiei de

    Necallianassa truncata 2' 1 ind•m-2

    Densitatea populaţiei de Mytilus galloprovincialis 2' 500 ind.m-2

    Densitatea populaţiei de Modiolula phaseolina în pătrate de 1 m2 2' 200 ind•m-2 Ind. 6.2.1

    1110-1: Acoperirea cu Zostera noltei în interiorul pajistilor 2' 50%; Frecvenţa decapodului Palaemon adspersus în pătrate de 1 m2 = 100%; Frecvenţa decapodului Carcinus aestuarii în transecte de 50 m2 2' 30%

    1170-8: Acoperirea cu Cystoseira barbata in interiorul centurilor 2' 50%; Frecvenţa epifitei Colaconema thuretii în patrate de 1 m2 2' 80%; Frecvenţa gastropodului Gibbula divaricata în patrate de 1 m2 2' 30% Frecvenţa gastropoduluiiTricolia pullus în pătrate de 1 m2 2' 1%

    1170-2: Frecvenţa algelor Lithothamnion, Phyllophora sau Coccotylus în transecte de 50 m2 2' 10%; Frecvenţa decapodului Liocarcinus navigator în transecte de 400 m2 2' 70%

    1140-3: Frecvenţa polichetului Ophelia bicornis în probe 2' 1%; Frecvenţa mysidului Gastrosaccus sanctus în probe 2' 50%

    1170-9: Frecvenţa decapoduluii Eriphia verrucosa în transecte de 100 m2 ; Densitatea speciei Halichondria panicea in habitat 2' 1 colonie m-2

    Ind. 6.2.3

    1170-2: Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis

    (lungimea cochiliei) 2' 50 mm SL

    1170-9: Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis

    (lungimea cochiliei) 2' 70 mm SL

    Descriptori

    D1 Biodiversitate - habitate bentale, habitate pelagice, peşti, păsări marine, mamifere marine

    D4 Reţele trofice marine

    D6 Integritatea fundului mării

    Presiuni principale

    • Extragerea selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale (de exemplu pescuitul comercial şi sportiv)

    • Introducerea de organisme patogene microbiene

    • Introducerea de specii neindigene şi translocaţii

    • Introducerea de nutrienţişi de alte substanţe bogate în azot şi fosfor

    • Introducerea de substanţe organice (de exemplu apele uzate, maricultura, aluviuni).

    • Introducerea de compuşi sintetici

    • Introducerea de substanţe şi compuşi nesintetici

    • Introducerea de radionuclizi

    • Introducerea de alte substanţe, care pot fi solide, lichide sau în stare gazoasă, în apele marine în urma eliminării sistematice şi/sau intenţionate a acestora în mediul marin

    • Eroziune (datorată, de exemplu, impactului produs asupra fundului mării de pescuitul comercial, navigaţie, manevrele de ancorare)

    • Extracţia selectivă (datorată de exemplu explorării şi exploatării resurselor biologice şi nebiologice de pe fundul mării şi din subsol)

    • Zgomotul subacvatic (de exemplu activităţi nautice, echipament acustic subacvatic)



    - Deşeuri marine

    Domenii principale de activitate

    Activităţi recreative (turism, sport, relaxare, şi altele asemenea); Industrie (evacuări directe sau descărcări, extracţie de nisip şi pietriş); Producerea de energie/extracţia de hidrocarburi marine (petrol şi gaz natural); Urbanizare (deversări de ape reziduale municipale); Agricultură; Activităţi asociate extracţiei de resurse vii (pescuit); Acvacultură; Activităţi de pe mare

    (transport/shipping, inclusiv cu ambarcaţuni mici)

    Caracteristici

    -Păsări marine

    -Mamifere marine

    -Peşti

    -Habitate bentale

    -Habitate pelagice

    Legături cu alte directive/legislaţii/politi ci

    Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992

    Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 noiembrie 2009.

    image

    Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014,

    Politica Comună în Domeniul Pescuitului (PCP)

    Instrument pentru implementare/Mod de

    implementare

    Tehnic Legislativ

    Referinţă spaţială/Zone de implementare

    Ape teritoriale/Zona Exclusiv Economică

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura poate avea o contribuţie foarte ridicată la atingerea obiectivelor/ţintelor

    de stare definite.

    Impact transfrontalier

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă impact negativ asupra mediului marin din ţările riverane Mării Negre. Dimpotrivă, implementarea

    măsurii va avea rezultate pozitive.

    Costuri

    Cost moderat (250.000 - 750.000 Euro) - scor 3

    Costul implementării acestei măsuri este estimat la ~ 580.000 euro


    Componentele costului:

    • Costuri pentru cercetare (salarii, întâlniri experţi, informări, şi altele asemenea)

    • costuri consultare stakeholderi; costuri comunicare (inclusiv mass media)

    • costuri negociere (planificarea şi pregătirea, schiţarea şi ratificarea acordului, întâlniri între reprezentanţii celor 2 state membre, costuri pentru deplasări şi alte costuri)

    • costuri pentru control (costuri personal suplimentar, costuri training, costuri operaţionale)

    Eficienţă

    Potenţial ridicată - scor 4

    Indicatori pentru măsurarea eficienţei

    Ar trebui să aibă la bază indicatorii existenţi

    Evaluare socio- economică

    Analiza Cost-Eficienţă: mare Analiza Cost-Beneficiu: mare Efecte negative secundare

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă efecte negative asupra mediului marin, în schimb, măsura poate afecta o serie de activităţi economice.

    Beneficii - ridicate:



    De mediu:

    • îmbunătăţirea stării habitatelor bentale, pelagice, mamifere marine, păsări marine, peşti

    • îmbunătăţirea stării speciilor marine de floră şi faună protejate Beneficiile cresc prin implementarea fazei de control.

    Coordonare

    Naţională

    Bilaterală România-Bulgaria

    Fezabilitate tehnică

    Frecvent aplicată; experienţă vastă / dovezi de bune practici

    Organizaţii responsabile pentru implementarea măsurii

    Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Garda Naţională de Mediu), Ministerul Educaţiei şi Cercetării (Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină "Grigore Antipa"

    Constanţa, INCD GeoEcoMar), custozii ariilor marine protejate

    Oportunităţi de finanţare

    Fonduri publice: proiecte europene (ex. programul HORIZON 2020, CBC RO- BG, LIFE, POIM, şi altele asemenea)

    Planificarea implementării/acoperir e temporală


    2020 -2021

    Dificultăţi în

    implemetare

    Nu

    Titlul măsurii

    Crearea coridoarelor ecologice între arii protejate marine

    Nr./codul măsurii

    RO-MN-006


    Descrierea scurtă şi precisă a măsurii

    Măsura se referă la necesitatea creării conexiunilor fizice între habitatele şi speciile protejate al căror ciclu reproductiv sau mod de hrănire presupun circulaţia între habitate situate la distanţă unele de altele, separate fizic prin zone în care nu beneficiază de regim de protecţie.

    Implemtarea măsurii presupune desfăşurarea următoarelor acţiuni:

    1. Studii privind identificarea habitatelor şi speciilor care trebuie să beneficieze de crearea coridoarelor ecologice;

    2. Studii privind posibilităţile tehnice, economice de creare a coridoarelor;

    3. Consultarea stakeholderilor şi demararea procedurilor de delimitare şi înfinţare a coridoarelor ecologice.

    Categoria de măsuri UE

    2a

    Tipuri cheie de măsuri

    KTM 14 Cercetarea, îmbunătăţirea bazei de cunoştiinţe pentru reducerea incertitudinii

    KTM 15 Măsuri pentru eliminarea treptată a emisiilor, evacuărilor şi pierderilor de substanţe periculoase prioritare sau de reducere a emisiilor, evacuărilor şi pierderilor de substanţe prioritare

    KTM 19 Măsuri de prevenire sau control a efectelor adverse a activităţilor recreative, inclusiv pescuitul la undiţă

    KTM 20 Măsuri de prevenire sau control al efectelor adverse rezultate din pescuit şi alte exploatări/ eliminări ale animalelor şi plantelor

    KTM 21 Măsuri de prevenire şi control a poluării din zonele urbane, infrastructura de transport şi construcţii

    KTM 26 Măsuri de reducere a pierderii fizice de habitate bentale în apele marine KTM 27 Măsuri de reducere a daunelor fizice în apele marine (şi care nu sunt

    raportate în cadrul KTM 6 legat de Directiva Cadru Apă-apele costiere)



    KTM 28 Măsuri de reducere a introducerii de energie, inclusive zgomot subacvatic, asupra mediului marin

    KTM 29 Măsuri pentru reducerea deşeurilor în mediul marin

    KTM 30 Măsuri de reducere a interferenţelor cu procesele hidrologice în mediul marin

    KTM 31 Măsuri de reducere a contaminării cu substanţe periculoase (substanţe sintetice, substanţe nesintetice, radionuclizi) şi eliberării sistematice şi/sau intenţionate de substanţe în mediul marin, din surse de pe mare sau din atmosferă KTM 33 Măsuri de reducere a descărcărilor de nutrienţi şi materie organică în mediul marin, din surse de pe mare sau din atmosferă

    KTM 35 Măsuri de reducere a perturbărilor biologice în mediul marin rezultate din extracţia de specii, inclusiv capturi accidentale

    KTM 36 Măsuri de reducere a altor tipuri de perturbare biologică, incluzând moartea, rănirea, perturbarea, translocarea speciilor marine native, introducerea de patogeni microbiologici şi introducerea de indivizi modificaţi genetic din specii marine ( ex. din acvacultură)

    KTM 37 Măsuri de refacere şi conservare a ecosistemelor marine, inclusiv a habitatelor şi speciilor

    Obiective de mediu

    Habitate pelagice

    Ind. 1.6.2 Percentila 90 a valorilor biomasei fitoplanctonului să nu depaşească valorile limită în 10 % din observaţiile din sezonul de vară în ultimii 6 ani

    Peşti

    Ind. 1.1.1 Aria de distribuţie a speciilor din familia Gobiidae nu este afectată în mod negativ de presiunea umană şi se situează în intervalul de valori din ultimele două decenii; speciile selectate sunt înregistrate iî peste 50% din observaţiile din ultimii 6 ani

    Ind. 1.3.1 Condiţiile populaţiei speciilor din familia Gobiidae nu sunt afectate în mod negativ de presiunea umană şi se situează în domeniul de valori din ultimele 2 decenii

    Ind. 4.3.1 Mărimea populaţiei speciilor din familia Gobiidae nu este afectată în mod negativ de presiunea umană şi se situează în intervalul de valori din ultimele 2 decenii

    Mamifere marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea distribuţiei şi frecvenţei speciilor prin implementarea măsurilor de management adecvate

    Ind. 1.3.1 Diminuarea numărului cazurilor de mortalitate în rândul celor trei specii de delfini prin implementarea unor măsuri de management adecvate

    Ind. 4.3.1 Reducerea nivelului capturilor accidentale a mamiferelor marine (Phocoena phocoena, Tursiops truncatus, Delphinus delphis)

    Păsări marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea sau creşterea în limite sustenabile (urmează a fi determinate) a distribuţiei speciei migratoare ielcovan (Puffinus yelkouan)

    Ind. 1.4.1 Conservarea habitatatului ielcovanului prin reducerea presiunilor datorate factorilor uman şi naturalâ

    Ind. 1.5.1 Suprafaţa habitatelor ielcovanului (Puffinus yelkouan) se va menţine sau va creşte

    Ind. 4.3.1 Mărimea/abundenţa populaţiei (numărul de indivizi migratori) de

    ielcovan (Puffinus yelkouan) se menţine în limita a 95% din abundenţa naturală a speciilor migratoare din România şi va creşte pe termen lung



    Habitate bentale

    Ind. 1.4.1

    1140-3: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Eforie Nord-Eforie Sud Ind. 1.5.1

    1140-3: Suprafaţa ocupată de habitat 2'2,06 ha Ind. 1.6.1

    Dimensiunea maximă a exemplarelor de Donacilla cornea (lungimea cochiliei) 2' 22 - 24 mm SL

    Ind. 1.6.2

    Densitatea populaţiei de Donacilla cornea 2'3300 ind•m-2 Ind. 6.2.1

    1140-3: Frecvenţa polichetului Ophelia bicornis în probe 2'1%; Frecvenţa mysidului Gastrosaccus sanctus în probe 2'50%

    Descriptori

    D1Biodiversitate - habitate bentale, habitate pelagice, peşti, păsări marine, mamifere marine

    D4 Reţele trofice marine

    D6 Integritatea fundului mării

    Presiuni principale

    • Extragerea selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale (de exemplu pescuitul comercial şi sportiv)

    • Introducerea de organisme patogene microbiene

    • Introducerea de specii neindigene şi translocaţii

    • Introducerea de îngrăşăminte şi de alte substanţe bogate în azot şi fosfor

    • Introducerea de substanţe organice (de exemplu apele uzate, maricultura, aluviuni).

    • Introducerea de compuşi sintetici

    • Introducerea de substanţe şi compuşi nesintetici

    • Introducerea de radionuclizi

    • Introducerea de alte substanţe, care pot fi solide, lichide sau în stare gazoasă, în apele marine în urma eliminării sistematice şi/sau intenţionate a acestora în mediul marin

    • Eroziune (datorată, de exemplu, impactului produs asupra fundului mării de pescuitul comercial, navigaţie, manevrele de ancorare)

    • Extracţia selectivă (datorată de exemplu explorării şi exploatării resurselor biologice şi nebiologice de pe fundul mării şi din subsol)

    • Zgomotul subacvatic (de exemplu activităţi nautice, echipament acustic subacvatic)

    • Deşeuri marine

    Domenii principale de activitate

    Activităţi recreative (turism, sport, relaxare, şi altele asemenea); Producerea de energie/extracţia de hidrocarburi marine (petrol şi gaz natural); Activităţi asociate extracţiei de resurse vii (pescuit); Acvacultură; Activităţi de pe mare

    (transport/shipping, inclusiv cu ambarcaţiuni mici)

    Caracteristici

    -Păsări marine

    -Mamifere marine

    -Peşti

    -Habitate bentale

    -Habitate pelagice

    Legături cu alte directive/legislaţii/politi ci

    Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992.

    Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 noiembrie 2009.



    image

    Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014,

    Politica Comună în Domeniul Pescuitului (PCP)

    Instrument pentru

    implementare/Mod de implementare

    Tehnic

    Conştientizare/comunicare/diseminare Legislativ

    Referinţă spaţială/Zone de implementare

    ape teritoriale / Zona Exclusiv Economică

    Contribuţia măsurii la

    atingerea obiectivelor

    Măsura poate avea o contribuţie foarte ridicată la atingerea obiectivelor/ţintelor

    de stare definite.

    Impact transfrontalier

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă impact negativ asupra

    mediului marin din ţările riverane Mării Negre.

    Costuri

    Cost scăzut (50.000 - 250.000 Euro) - scor 4

    Costul implementării acestei măsuri este estimat la ~ 136.000 euro


    Componentele costului:

    • costuri pentru cercetare (salarii, întâlniri experţi, informări, şi altele asemenea)

    • costuri consultare stakeholderi; costuri comunicare (inclusiv mass media)

    • costuri negociere (planificarea şi pregătirea, schiţarea şi ratificarea acordului, întâlniri, costuri pentru deplasări şi alte costuri)

    Eficienţă

    Potenţial ridicată - scor 4

    Indicatori pentru măsurarea eficienţei

    Nr. de coridoare ecologice

    Evaluare socio- economică

    Analiza Cost-Eficienţă: mare Analiza Cost-Beneficiu: medie


    Efecte negative secundare

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă efecte negative asupra mediului marin, în schimb, măsura poate afecta o serie de activităţi economice.


    Beneficii - scăzute:

    De mediu:

    • îmbunătăţirea stării habitatelor bentale, pelagice, mamifere marine, păsări marine, peşti

    • îmbunătăţirea stării speciilor marine de floră şi faună protejate Beneficiile nu apar în această fază de desemnare a coridoarelor ecologice. Beneficiile vor apare în momentul în care sunt stabilite şi implementate

    reguli/reglementări privind activităţile economice în aceste coridoare.

    Coordonare

    Naţională

    Bilaterală România-Bulgaria

    Fezabilitate tehnică

    Aplicată; experienţă limitată / incertitudini

    Organizaţii responsabile pentru implementarea măsurii

    Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Garda Naţională de Mediu), Ministerul Educaţiei şi Cercetării (Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină "Grigore Antipa"

    Constanţa, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină - INCD GeoEcoMar), custozii ariilor marine protejate.

    Oportunităţi de finanţare

    Fonduri publice: proiecte europene (ex. programele HORIZON 2020, CBC RO-

    BG, LIFE, POIM, şi altele asemenea)


    Planificarea implementării/acoperir e temporală


    2020 -2021

    Dificultăţi în

    implemetare

    Da - reticenţa operatorilor economici cu activităţi în mediul marin

    Titlul măsurii

    Realizarea hărţilor de risc pentru habitatele din ariile marine protejate Natura 2000

    Nr./codul măsurii

    RO-MN-007


    Descrierea scurtă şi precisă a măsurii

    Această măsură presupune realizarea unui instrument de management privind anticiparea riscurilor pentru protecţia şi conservarea habitatelor din ariile protejate, luând în considerare activităţile socio-economice cu impact potenţial negativ asupra acestora, având în vedere situarea ariilor protejate în zona costieră, puternic antropizată.

    Implementarea măsurii presupune realizarea următoarelor acţiuni:

    1. Identificarea activităţilor socio-economice cu impact direct, indirect şi cumulat asupra habitatelor protejate;

    2. Clasificarea habitatelor în funcţie de sensibilitatea şi vulnerabilitatea acestora la potenţialele efecte negative;

    3. Utilizarea softurilor de modelare (ex. Marxan) pentru estimarea/cuantificarea riscurilor şi luarea celor mai bune decizii de

    management al activităţilor cu impact negativ.

    Categoria de măsuri UE

    2a

    Tipuri cheie de măsuri

    KTM 14 Cercetarea, îmbunătăţirea bazei de cunoştiinţe pentru reducerea incertitudinii

    KTM 37 Măsuri de refacere şi conservare a ecosistemelor marine, inclusiv a habitatelor şi speciilor

    Obiective de mediu

    Habitate pelagice


    Ind. 1.6.2 Percentila 90 a valorilor biomasei fitoplanctonului să nu depaşească valorile limită în 10 % din observaţiile din sezonul de vară în ultimii 6 ani

    Peşti

    Ind. 1.1.1 Aria de distribuţie a speciilor din familia Gobiidae nu este afectată în mod negativ de presiunea umană şi se situează în intervalul de valori din ultimele două decenii; speciile selectate sunt înregistrate iî peste 50% din observaţiile din ultimii 6 ani

    Ind. 1.3.1 Condiţiile populaţiei speciilor din familia Gobiidae nu sunt afectate în mod negativ de presiunea umană şi se situează în domeniul de valori din ultimele 2 decenii

    Ind. 4.3.1 Mărimea populaţiei speciilor din familia Gobiidae nu este afectată în mod negativ de presiunea umană şi se situează în intervalul de valori din ultimele 2 decenii

    Mamifere marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea distribuţiei şi frecvenţei speciilor prin implementarea măsurilor de management adecvate

    Ind. 1.3.1 Diminuarea numărului cazurilor de mortalitate în rândul celor trei specii de delfini prin implementarea unor măsuri de management adecvate

    Ind. 4.3.1 Reducerea nivelului capturilor accidentale a mamiferelor marine (Phocoena phocoena, Tursiops truncatus, Delphinus delphis)



    Păsări marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea sau creşterea în limite sustenabile (urmează a fi determinate) a distribuţiei speciei migratoare ielcovan (Puffinus yelkouan)

    Ind. 1.4.1 Conservarea habitatatului ielcovanului prin reducerea presiunilor datorate factorilor uman şi naturalâ

    Ind. 1.5.1 Suprafaţa habitatelor ielcovanului (Puffinus yelkouan) se va menţine sau va creşte

    Ind. 4.3.1 Mărimea/abundenţa populaţiei (numărul de indivizi migratori) de ielcovan (Puffinus yelkouan) se menţine în limita a 95% din abundenţa naturală a speciilor migratoare din România şi va creşte pe termen lung

    Habitate bentale

    Ind. 1.4.1

    1110-1: Menţinerea existenţei celor trei pajişti de Zostera noltei în zona Mangalia

    1110-8: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Costineşti-2 Mai

    Nisipuri cu Donax trunculus: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Navodari - 2 Mai

    1140-3: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Eforie Nord-Eforie Sud 1170-7: Menţinerea distribuţiei actuale în zona 2 Mai-Vama Veche

    1170-8: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Cap Aurora-Vama Veche

    1170-10: Menţinerea distribuţiei actuale în punctele Agigea, Costineşti şi Vama Veche

    1170-2 Recifi biogeni de Mytilus galloprovincialis: Menţinerea distribuţiei actuale pe tot şelful României între izobatele de 30 - 50 m

    1170-9: Menţinerea distribuţiei actuale pe tot subtratul stâncos circalitoral Ind. 1.5.1

    1110-1: Suprafaţa ocupată de habitat 2'2,43 ha 1140-3: Suprafaţa ocupată de habitat 2'2,06 ha 1170-7: Suprafaţa ocupată de habitat 2'1,8 ha 1170-8: Suprafaţa ocupată de habitat 2'46 ha 1170-10: Suprafaţa ocupată de habitat 2'1 ha Ind. 1.6.1

    Înălţimea frunzelor de Zostera nolteiîn iunie 2'70 cm; extinderea anuală a rizomilor de Zostera nolteiîn zonele de creştere ale pajiştilor 2'70 cm

    Înălţimea talurilor de Cystoseira barbata în sezonul rece 2'100 cm; frecvenţa exemplarelor tinere de Cystoseira în pătrate de 1 m2 2'50%

    Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis (lungimea cochiliei) 2'50 mm SL

    Frecvenţa juvenililor de Pholas dactylus în pătrate de 1 m2 2' 50%; dimensiunea

    maximă a exemplarelor de Pholas dactylus (lungimea cochiliei) = 70mm SL Dimensiunea maximă a exemplarelor de Donacilla cornea (lungimea cochiliei) 2'22 - 24 mm SL

    Dimensiunea maximă a exemplarelor de Donax trunculus (lungimea cochiliei) 45 - 50 mm SL

    Dimensiunea maximă a exemplarelor de Arenicola marina (lungimea corpului întreg în extensie) 250 - 350 mm TL

    Ind. 1.6.2

    1110-1: Acoperirea cu Zostera nolteiîn interiorul pajiştilor 2'50%; biomasa foliară a Zostera noltei 2'1600 g m-2



    1170-8: Acoperirea cu Cystoseira barbata în interiorul câmpurilor 2'50%; biomasa umedă a Cystoseira barbata fără epifite 2' 3000 g•m-2

    1170-2:Acoperirea cu Mytilus viu în interiorul habitatului 2' 50%; biomasa vie a

    Mytilus galloprovincialis 2'5000 g•m-2

    Densitatea populaţiei de Donacilla cornea 2' 3300 ind•m-2 Densitatea populaţiei de Donax trunculus 2' 200 ind•m-2

    1170-7: Acoperirea cu Corallina officinalis în interiorul câmpurilor 2'50% Densitatea populaţiei de Lentidium mediterraneum 2'9000 ind•m-2; biomasa vie a Lentidium mediterraneum 2'100 g•m-2

    1170-9:Acoperirea cu Mytilus viu în interiorul habitatului 2'80%; biomasa vie a

    Mytilus galloprovincialis 2' 8000 g•m-2

    Biomasa vie a Modiolula phaseolina în pătrate de 1 m2 2'16 g•m-2 Ind. 4.3.1

    Densitatea populaţiei de Lentidium mediterraneum 2' 9000 ind•m-2

    Densitatea populaţiei de Arenicola marina 2' 0,1 ind•m-2; Densitatea populaţiei de

    Necallianassa truncata 2'1 ind•m-2

    Densitatea populaţiei de Mytilus galloprovincialis 2'500 ind.m-2

    Densitatea populaţiei de Modiolula phaseolina în pătrate de 1 m2 2'200 ind•m-2 Ind. 6.2.1

    1110-1: Acoperirea cu Zostera noltei în interiorul pajistilor 2' 50%; Frecvenţa decapodului Palaemon adspersus în pătrate de 1 m2 = 100%; Frecvenţa decapodului Carcinus aestuarii în transecte de 50 m2 2'30%

    1170-8: Acoperirea cu Cystoseira barbata in interiorul centurilor 2'50%; Frecvenţa epifitei Colaconema thuretii în patrate de 1 m2 2'80%; Frecvenţa gastropodului Gibbula divaricata în patrate de 1 m2 2'30% Frecvenţa gastropoduluiiTricolia pullus în pătrate de 1 m2 2'1%

    1170-2: Frecvenţa algelor Lithothamnion, Phyllophora sau Coccotylus în transecte de 50 m2 2'10%; Frecvenţa decapodului Liocarcinus navigator în transecte de 400 m2 2'70%

    1140-3: Frecvenţa polichetului Ophelia bicornis în probe 2' 1%; Frecvenţa mysidului Gastrosaccus sanctus în probe 2'50%

    1170-9: Frecvenţa decapoduluii Eriphia verrucosa în transecte de 100 m2 ; Densitatea speciei Halichondria panicea in habitat 2'1 colonie m-2

    Ind. 6.2.3

    1170-2: Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis

    (lungimea cochiliei) 2'50 mm SL

    1170-9: Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis

    (lungimea cochiliei) 2'70 mm SL

    Descriptori

    D1 Biodiversitate - habitate bentale, habitate pelagice, peşti, păsări marine, mamifere marine

    D4 Reţele trofice marine

    D6 Integritatea fundului mării

    Presiuni principale

    • Extragerea selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale (de exemplu pescuitul comercial şi sportiv)

    • Introducerea de organisme patogene microbiene

    • Introducerea de specii neindigene şi translocaţii

    • Introducerea de îngrăşăminte şi de alte substanţe bogate în azot şi fosfor

    • Introducerea de substanţe organice (de exemplu apele uzate, maricultura, aluviuni).



    • Introducerea de compuşi sintetici

    • Introducerea de substanţe şi compuşi nesintetici

    • Introducerea de radionuclizi

    • Introducerea de alte substanţe, care pot fi solide, lichide sau în stare gazoasă, în apele marine în urma eliminării sistematice şi/sau intenţionate a acestora în mediul marin

    • Eroziune (datorată, de exemplu, impactului produs asupra fundului mării de pescuitul comercial, navigaţie, manevrele de ancorare)

    • Extracţia selectivă (datorată de exemplu explorării şi exploatării resurselor biologice şi nebiologice de pe fundul mării şi din subsol)

    • Zgomotul subacvatic (de exemplu activităţi nautice, echipament acustic subacvatic)

    • Deşeuri marine

    Domenii principale de activitate

    Activităţi recreative (turism, sport, relaxare, şi altele asemenea); Industrie (evacuări directe sau descărcări, extracţie de nisip şi pietriş); Producerea de energie/extracţia de hidrocarburi marine (petrol şi gaz natural); Urbanizare (deversări de ape reziduale municipale); Agricultură; Activităţi asociate extracţiei de resurse vii (pescuit); Acvacultură; Activităţi de pe mare

    (transport/shipping, inclusiv cu ambarcaţuni mici)

    Caracteristici

    -Păsări marine

    -Mamifere marine

    -Peşti

    -Habitate bentale

    -Habitate pelagice

    Legături cu alte directive/legislaţii/politi ci

    Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992

    Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 noiembrie 2009.

    Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014.

    Politica Comună în Domeniul Pescuitului (PCP)

    Instrument pentru implementare/Mod de implementare

    Tehnic

    Referinţă spaţială/Zone

    de implementare

    Ape teritoriale / Zona Exclusiv Economică

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Masura poate avea o contributie moderata la atingerea obiectivelor/ţintelor definite.

    Impact transfrontalier

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă impact negativ asupra mediului marin din ţările riverane Mării Negre. Dimpotrivă, implementarea măsurii va avea rezultate pozitive.

    Costuri

    Cost scăzut (50.000 - 250.000 Euro) - scor 4

    Costul implementării acestei măsuri este estimat la ~ 176.000 euro


    Componentele costului:

    • Costuri pentru cercetare (salarii, întâlniri experţi, informări, şi altele asemenea)

    • Costuri tehnice (echipamente PC, software, consumabile)


    Eficienţă

    Potenţial ridicată - scor 4

    Indicatori pentru măsurarea eficienţei

    Nr. de hărţi realizate

    Evaluare socio- economică

    Analiza Cost-Eficienţă: mare Analiza Cost-Beneficiu: medie


    Efecte negative secundare

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă efecte negative asupra mediului marin.


    Beneficii - scăzute:

    De mediu:

    • îmbunătăţirea stării habitatelor bentale, pelagice, mamifere marine, păsări marine, peşti

    • îmbunătăţirea stării speciilor marine de floră şi faună protejate

    Coordonare

    Naţională

    Fezabilitate tehnică

    Aplicată; experienţă limitată / incertitudini

    Organizaţii responsabile pentru implementarea măsurii

    Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului), custozii ariilor protejate, Ministerul Educaţiei şi Cercetării (Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" Constanţa, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie

    Marină - INCD GeoEcoMar, şi altele asemenea).

    Oportunităţi de finanţare

    Fonduri publice: fonduri europene ( ex. programele HORIZON 2020, CBC RO-

    BG, EASME, LIFE fonduri alocate prin proiecte de DG ENV, DG MARE)

    Planificarea

    implementării/acoperir e temporală


    2020 -2021

    Dificultăţi în implemetare

    Nu

    Titlul măsurii

    Armonizarea documentaţiilor de amenajarea teritoriului şi de ubanism cu

    Planul de amenajare a spaţiului maritim în vederea susţinerii măsurilor de protecţie şi conservare a speciilor şi habitatelor

    Nr./codul măsurii

    RO-MN-008


    Descrierea scurtă şi precisă a măsurii

    Această măsură urmăreşte îndeplinirea obligaţiilor ce revin României din adoptarea Directivei privind Planificarea Maritimă Spaţială, care implică coordonarea tuturor proiectelor/activităţilor de dezvoltare socio-economică a zonei costiere cu obiectivele de protecţie şi conservare a habitatelor şi speciilor ariilor marine protejate.

    Acţiunile necesare implementării acestei măsuri:

    1. Adoptarea unui Program Comun de Acţiune privind obiectivele de dezvoltare socio-economică cuprinse în Planurile de Urbanism Zonale şi cele de protecţie şi conservare a ariilor marine protejate printr-un Acord între autorităţile administrative locale, agenţii economici cu interese de dezvoltare în zona costieră şi custozii/administratorii ariilor protejate;

    2. Instruirea personalului şi achiziţionarea softurilor necesare planificării

    maritime spaţiale de către instituţiile de decizie;



    1. Utilizarea (în scopul Planificării spaţiale maritime) instrumentelor software, ce facilitează alegerea celor mai bune opţiuni de folosire a spaţiului maritim, ţinând cont de interacţiunile dintre activităţile socio- economice desfăşurate;

    2. Consultări publice cu autorităţile cu responsabilităţi în domeniul planificării spaţiale maritime, în scopul evitării conflictelor de interese.

    Categoria de măsuri UE

    2a

    Tipuri cheie de măsuri

    KTM 14 Cercetarea, îmbunătăţirea bazei de cunoştiinţe pentru reducerea incertitudinii

    KTM 37 Măsuri de refacere şi conservare a ecosistemelor marine, inclusiv a habitatelor şi speciilor.

    KTM 38 Măsuri legate pentru Măsurile de Protecţie Spaţială a mediului marin (se adresează presiunilor multiple)

    Obiective de mediu

    Habitate pelagice

    Ind. 1.6.2 Percentila 90 a valorilor biomasei fitoplanctonului să nu depaşească valorile limită în 10 % din observaţiile din sezonul de vară în ultimii 6 ani

    Peşti

    Ind. 1.1.1 Aria de distribuţie a speciilor din familia Gobiidae nu este afectată în mod negativ de presiunea umană şi se situează în intervalul de valori din ultimele două decenii; speciile selectate sunt înregistrate iî peste 50% din observaţiile din ultimii 6 ani

    Ind. 1.3.1 Condiţiile populaţiei speciilor din familia Gobiidae nu sunt afectate în mod negativ de presiunea umană şi se situează în domeniul de valori din ultimele 2 decenii

    Ind. 4.3.1 Mărimea populaţiei speciilor din familia Gobiidae nu este afectată în mod negativ de presiunea umană şi se situează în intervalul de valori din ultimele 2 decenii

    Mamifere marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea distribuţiei şi frecvenţei speciilor prin implementarea măsurilor de management adecvate

    Ind. 1.3.1 Diminuarea numărului cazurilor de mortalitate în rândul celor trei specii de delfini prin implementarea unor măsuri de management adecvate

    Ind. 4.3.1 Reducerea nivelului capturilor accidentale a mamiferelor marine (Phocoena phocoena, Tursiops truncatus, Delphinus delphis)

    Păsări marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea sau creşterea în limite sustenabile (urmează a fi determinate) a distribuţiei speciei migratoare ielcovan (Puffinus yelkouan)

    Ind. 1.4.1 Conservarea habitatatului ielcovanului prin reducerea presiunilor datorate factorilor uman şi naturalâ

    Ind. 1.5.1 Suprafaţa habitatelor ielcovanului (Puffinus yelkouan) se va menţine sau va creşte

    Ind. 4.3.1 Mărimea/abundenţa populaţiei (numărul de indivizi migratori) de ielcovan (Puffinus yelkouan) se menţine în limita a 95% din abundenţa naturală a speciilor migratoare din România şi va creşte pe termen lung

    Habitate bentale

    Ind. 1.4.1

    1110-1: Menţinerea existenţei celor trei pajişti de Zostera noltei în zona Mangalia



    1110-8: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Costineşti-2 Mai

    Nisipuri cu Donax trunculus: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Navodari - 2 Mai

    1140-3: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Eforie Nord-Eforie Sud 1170-7: Menţinerea distribuţiei actuale în zona 2 Mai-Vama Veche

    1170-8: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Cap Aurora-Vama Veche

    1170-10: Menţinerea distribuţiei actuale în punctele Agigea, Costineşti şi Vama Veche

    1170-2 Recifi biogeni de Mytilus galloprovincialis: Menţinerea distribuţiei actuale pe tot şelful României între izobatele de 30 - 50 m

    1170-9: Menţinerea distribuţiei actuale pe tot subtratul stâncos circalitoral Ind. 1.5.1

    1110-1: Suprafaţa ocupată de habitat 2'2,43 ha 1140-3: Suprafaţa ocupată de habitat 2'2,06 ha 1170-7: Suprafaţa ocupată de habitat 2'1,8 ha 1170-8: Suprafaţa ocupată de habitat 2'46 ha 1170-10: Suprafaţa ocupată de habitat 2'1 ha Ind. 1.6.1

    Înălţimea frunzelor de Zostera nolteiîn iunie 2'70 cm; extinderea anuală a rizomilor de Zostera nolteiîn zonele de creştere ale pajiştilor 2'70 cm

    Înălţimea talurilor de Cystoseira barbata în sezonul rece 2'100 cm; frecvenţa exemplarelor tinere de Cystoseira în pătrate de 1 m2 2'50%

    Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis (lungimea cochiliei) 2'50 mm SL

    Frecvenţa juvenililor de Pholas dactylus în pătrate de 1 m2 2' 50%; dimensiunea maximă a exemplarelor de Pholas dactylus (lungimea cochiliei) = 70mm SL Dimensiunea maximă a exemplarelor de Donacilla cornea (lungimea cochiliei) 2'22 - 24 mm SL

    Dimensiunea maximă a exemplarelor de Donax trunculus (lungimea cochiliei) 45 - 50 mm SL

    Dimensiunea maximă a exemplarelor de Arenicola marina (lungimea corpului întreg în extensie) 250 - 350 mm TL

    Ind. 1.6.2

    1110-1: Acoperirea cu Zostera nolteiîn interiorul pajiştilor 2'50%; biomasa foliară a Zostera noltei 2'1600 g m-2

    1170-8: Acoperirea cu Cystoseira barbata în interiorul câmpurilor 2'50%; biomasa umedă a Cystoseira barbata fără epifite 2' 3000 g•m-2

    1170-2:Acoperirea cu Mytilus viu în interiorul habitatului 2' 50%; biomasa vie a

    Mytilus galloprovincialis 2'5000 g•m-2

    Densitatea populaţiei de Donacilla cornea 2'3300 ind•m-2 Densitatea populaţiei de Donax trunculus 2'200 ind•m-2

    1170-7: Acoperirea cu Corallina officinalis în interiorul câmpurilor 2'50% Densitatea populaţiei de Lentidium mediterraneum 2'9000 ind•m-2; biomasa vie a Lentidium mediterraneum 2'100 g•m-2

    1170-9:Acoperirea cu Mytilus viu în interiorul habitatului 2'80%; biomasa vie a

    Mytilus galloprovincialis 2' 8000 g•m-2

    Biomasa vie a Modiolula phaseolina în pătrate de 1 m2 2'16 g•m-2 Ind. 4.3.1

    Densitatea populaţiei de Lentidium mediterraneum 2' 9000 ind•m-2



    Densitatea populaţiei de Arenicola marina 2' 0,1 ind•m-2; Densitatea populaţiei de

    Necallianassa truncata 2'1 ind•m-2

    Densitatea populaţiei de Mytilus galloprovincialis 2'500 ind.m-2

    Densitatea populaţiei de Modiolula phaseolina în pătrate de 1 m2 2'200 ind•m-2 Ind. 6.2.1

    1110-1: Acoperirea cu Zostera noltei în interiorul pajistilor 2' 50%; Frecvenţa decapodului Palaemon adspersus în pătrate de 1 m2 = 100%; Frecvenţa decapodului Carcinus aestuarii în transecte de 50 m2 2'30%

    1170-8: Acoperirea cu Cystoseira barbata in interiorul centurilor 2'50%; Frecvenţa epifitei Colaconema thuretii în patrate de 1 m2 2'80%; Frecvenţa gastropodului Gibbula divaricata în patrate de 1 m2 2'30% Frecvenţa gastropoduluiiTricolia pullus în pătrate de 1 m2 2'1%

    1170-2: Frecvenţa algelor Lithothamnion, Phyllophora sau Coccotylus în transecte de 50 m2 2'10%; Frecvenţa decapodului Liocarcinus navigator în transecte de 400 m2 2'70%

    1140-3: Frecvenţa polichetului Ophelia bicornis în probe 2' 1%; Frecvenţa mysidului Gastrosaccus sanctus în probe 2'50%

    1170-9: Frecvenţa decapoduluii Eriphia verrucosa în transecte de 100 m2 ; Densitatea speciei Halichondria panicea in habitat 2'1 colonie m-2

    Ind. 6.2.3

    1170-2: Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis

    (lungimea cochiliei) 2'50 mm SL

    1170-9: Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis

    (lungimea cochiliei) 2'70 mm SL

    Descriptori

    D1 Biodiversitate - habitate bentale, habitate pelagice, peşti, păsări marine, mamifere marine

    D4 Reţele trofice marine

    D6 Integritatea fundului mării

    Presiuni principale

    • Extragerea selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale (de exemplu pescuitul comercial şi sportiv)

    • Introducerea de organisme patogene microbiene

    • Introducerea de specii neindigene şi translocaţii

    • Introducerea de îngrăşăminte şi de alte substanţe bogate în azot şi fosfor

    • Introducerea de substanţe organice (de exemplu apele uzate, maricultura, aluviuni).

    • Introducerea de compuşi sintetici

    • Introducerea de substanţe şi compuşi nesintetici

    • Introducerea de radionuclizi

    • Introducerea de alte substanţe, care pot fi solide, lichide sau în stare gazoasă, în apele marine în urma eliminării sistematice şi/sau intenţionate a acestora în mediul marin

    • Eroziune (datorată, de exemplu, impactului produs asupra fundului mării de pescuitul comercial, navigaţie, manevrele de ancorare)

    • Extracţia selectivă (datorată de exemplu explorării şi exploatării resurselor biologice şi nebiologice de pe fundul mării şi din subsol)

    • Zgomotul subacvatic (de exemplu activităţi nautice, echipament acustic subacvatic)

    • Deşeuri marine


    Domenii principale de activitate

    Activităţi recreative (turism, sport, relaxare, şi altele asemenea); Industrie (evacuări directe sau descărcări, extracţie de nisip şi pietriş); Producerea de energie/extracţia de hidrocarburi marine (petrol şi gaz natural); Urbanizare (deversări de ape reziduale municipale); Agricultură; Activităţi asociate extracţiei de resurse vii (pescuit); Acvacultură; Activităţi de pe mare

    (transport/shipping, inclusiv cu ambarcaţiuni mici)

    Caracteristici

    -Păsări marine

    -Mamifere marine

    -Peşti

    -Habitate bentale

    -Habitate pelagice

    Legături cu alte directive/legislaţii/politi ci

    Directiva 2014/89/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 iulie 2014 de stabilire a unui cadru pentru amenajarea spaţiului maritim

    Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992,

    Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 noiembrie 2009.

    image

    Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014.

    Instrument pentru implementare/Mod de

    implementare

    Tehnic Legislativ

    Conştietizare/comunicare/diseminare

    Referinţă spaţială/Zone de implementare

    Ape teritoriale / Zona Exclusiv Economică

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura poate avea o contribuţie moderată la atingerea obiectivelor de mediu definite

    Impact transfrontalier

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă impact negativ asupra mediului marin din ţările riverane Mării Negre

    Costuri

    Cost scăzut (50.000 - 250.000 Euro) - scor 4

    Costul implementării acestei măsuri este estimat la ~ 185.000 euro


    Componentele costului per acţiune:

    1. costuri de elaborare a programului comun de acţiune (pregătire, consultări, finalizare, aprobare, comunicare, şi altele asemenea)

    2. costuri training

    3. costuri cercetare (salarii); costuri tehnice (echipamente PC, consumabile, software)

    4. costuri consultare publică (pregătire, organizare meeting, şi altele asemenea)

    Eficienţă

    Potenţial ridicată - scor 4

    Indicatori pentru măsurarea eficienţei

    Nr. de hărţi realizate

    Evaluare socio- economică

    Analiza Cost-Eficienţă: mare Analiza Cost-Beneficiu: medie


    Efecte negative secundare

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă efecte negative asupra mediului marin.


    Beneficii - scăzute:



    De mediu:

    • îmbunătăţirea stării habitatelor bentale, pelagice, mamifere marine, păsări marine, peşti

    • îmbunătăţirea stării speciilor marine de floră şi faună protejate Socio-economice:

    • creşterea nr. de vizitatori/turişti

    Beneficiile vor apare o dată cu implementarea Programului Comun de Acţiune privind obiectivele de dezvoltare socio-economică cuprinse în Planurile de Urbanism Zonale şi cele de protecţie şi conservare a ariilor marine protejate

    Coordonare

    Naţională

    Fezabilitate tehnică

    Frecvent aplicată; experienţă vastă / dovezi de bune practici

    Organizaţii responsabile pentru implementarea măsurii

    Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului), Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Ministerul Educaţiei

    şi Cercetării

    Oportunităţi de finanţare

    Fonduri publice: proiecte europene (ex. programul HORIZON 2020, proiecte finanţate de DG MARE, Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime, şi altele asemenea)

    Planificarea

    implementării/acoperir e temporală


    2020 -2021

    Dificultăţi în implemetare

    Nu

    Titlul măsurii

    Elaborarea hărţilor de distribuţie a habitatelor predominante conform Directivei Cadru Strategia pentru mediul marin la nivel naţional, armonizarea clasificării acestora la nivel regional şi european (conform EUNIS) şi publicarea acestora în EMODNet şi pe site-ul Comisiei Mării

    Negre

    Nr./codul măsurii

    RO-MN-009


    Descrierea scurtă şi precisă a măsurii

    Măsura are ca scop crearea unui instrument facil de management pentru autorităţile publice, factorii decidenţi, agenţi economici, în privinţa gestionării activităţilor economice desfăşurate în habitatele marine. Totodată, constituie un pas important în vederea evaluării starii habitatelor importante la nivel naţional şi regional, folosind un sistem unitar de identificare a acestora, promovat la ora actuală la nivel european.

    Implementarea măsurii presupune realizarea următoarelor acţiuni:

    1. Identificarea, clasificarea si cartarea habitatelor predominante şi realizarea hărţilor de distribuţie în format GIS, cu respectarea standardelor Directivei INSPIRE;

    2. Publicarea hărţilor în baze europene.

    Categoria de măsuri UE

    2a

    Tipuri cheie de măsuri

    KTM 14 Cercetarea, îmbunătăţirea bazei de cunoştiinţe pentru reducerea incertitudinii

    KTM 37 Măsuri de refacere şi conservare a ecosistemelor marine, inclusiv a

    habitatelor şi speciilor

    Obiective de mediu

    Habitate pelagice



    Ind. 1.6.2 Percentila 90 a valorilor biomasei fitoplanctonului să nu depaşească valorile limită în 10 % din observaţiile din sezonul de vară în ultimii 6 ani

    Peşti

    Ind. 1.1.1 Aria de distribuţie a speciilor din familia Gobiidae nu este afectată în mod negativ de presiunea umană şi se situează în intervalul de valori din ultimele două decenii; speciile selectate sunt înregistrate iî peste 50% din observaţiile din ultimii 6 ani

    Ind. 1.3.1 Condiţiile populaţiei speciilor din familia Gobiidae nu sunt afectate în mod negativ de presiunea umană şi se situează în domeniul de valori din ultimele 2 decenii

    Ind. 4.3.1 Mărimea populaţiei speciilor din familia Gobiidae nu este afectată în mod negativ de presiunea umană şi se situează în intervalul de valori din ultimele 2 decenii

    Mamifere marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea distribuţiei şi frecvenţei speciilor prin implementarea măsurilor de management adecvate

    Ind. 1.3.1 Diminuarea numărului cazurilor de mortalitate în rândul celor trei specii de delfini prin implementarea unor măsuri de management adecvate

    Ind. 4.3.1 Reducerea nivelului capturilor accidentale a mamiferelor marine (Phocoena phocoena, Tursiops truncatus, Delphinus delphis)

    Păsări marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea sau creşterea în limite sustenabile (urmează a fi determinate) a distribuţiei speciei migratoare ielcovan (Puffinus yelkouan)

    Ind. 1.4.1 Conservarea habitatatului ielcovanului prin reducerea presiunilor datorate factorilor uman şi naturalâ

    Ind. 1.5.1 Suprafaţa habitatelor ielcovanului (Puffinus yelkouan) se va menţine sau va creşte

    Ind. 4.3.1 Mărimea/abundenţa populaţiei (numărul de indivizi migratori) de ielcovan (Puffinus yelkouan) se menţine în limita a 95% din abundenţa naturală a speciilor migratoare din România şi va creşte pe termen lung

    Habitate bentale

    Ind. 1.4.1

    1110-1: Menţinerea existenţei celor trei pajişti de Zostera noltei în zona Mangalia

    1110-8: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Costineşti-2 Mai

    Nisipuri cu Donax trunculus: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Navodari - 2 Mai

    1140-3: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Eforie Nord-Eforie Sud 1170-7: Menţinerea distribuţiei actuale în zona 2 Mai-Vama Veche

    1170-8: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Cap Aurora-Vama Veche

    1170-10: Menţinerea distribuţiei actuale în punctele Agigea, Costineşti şi Vama Veche

    1170-2 Recifi biogeni de Mytilus galloprovincialis: Menţinerea distribuţiei actuale pe tot şelful României între izobatele de 30 - 50 m

    1170-9: Menţinerea distribuţiei actuale pe tot subtratul stâncos circalitoral Ind. 1.5.1

    1110-1: Suprafaţa ocupată de habitat 2'2,43 ha 1140-3: Suprafaţa ocupată de habitat 2'2,06 ha 1170-7: Suprafaţa ocupată de habitat 2'1,8 ha



    1170-8: Suprafaţa ocupată de habitat 2'46 ha 1170-10: Suprafaţa ocupată de habitat 2'1 ha Ind. 1.6.1

    Înălţimea frunzelor de Zostera noltei în iunie 2'70 cm; extinderea anuală a rizomilor de Zostera noltei în zonele de creştere ale pajiştilor 2'70 cm

    Înălţimea talurilor de Cystoseira barbata în sezonul rece 2'100 cm; frecvenţa exemplarelor tinere de Cystoseira în pătrate de 1 m2 2'50%

    Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis (lungimea cochiliei) 2'50 mm SL

    Frecvenţa juvenililor de Pholas dactylus în pătrate de 1 m2 2' 50%; dimensiunea maximă a exemplarelor de Pholas dactylus (lungimea cochiliei) = 70mm SL

    Dimensiunea maximă a exemplarelor de Donacilla cornea (lungimea cochiliei) 2'22 - 24 mm SL

    Dimensiunea maximă a exemplarelor de Donax trunculus (lungimea cochiliei) 45 - 50 mm SL

    Dimensiunea maximă a exemplarelor de Arenicola marina (lungimea corpului întreg în extensie) 250 - 350 mm TL

    Ind. 1.6.2

    1110-1: Acoperirea cu Zostera nolteiîn interiorul pajiştilor 2'50%; biomasa foliară a Zostera noltei 2'1600 g m-2

    1170-8: Acoperirea cu Cystoseira barbata în interiorul câmpurilor 2'50%; biomasa umedă a Cystoseira barbata fără epifite 2' 3000 g•m-2

    1170-2:Acoperirea cu Mytilus viu în interiorul habitatului 2' 50%; biomasa vie a

    Mytilus galloprovincialis 2'5000 g•m-2

    Densitatea populaţiei de Donacilla cornea 2'3300 ind•m-2 Densitatea populaţiei de Donax trunculus 2'200 ind•m-2

    1170-7: Acoperirea cu Corallina officinalis în interiorul câmpurilor 2'50% Densitatea populaţiei de Lentidium mediterraneum 2'9000 ind•m-2; biomasa vie a Lentidium mediterraneum 2'100 g•m-2

    1170-9:Acoperirea cu Mytilus viu în interiorul habitatului 2'80%; biomasa vie a

    Mytilus galloprovincialis 2' 8000 g•m-2

    Biomasa vie a Modiolula phaseolina în pătrate de 1 m2 2'16 g•m-2 Ind. 4.3.1

    Densitatea populaţiei de Lentidium mediterraneum 2' 9000 ind•m-2

    Densitatea populaţiei de Arenicola marina 2' 0,1 ind•m-2; Densitatea populaţiei de

    Necallianassa truncata 2'1 ind•m-2

    Densitatea populaţiei de Mytilus galloprovincialis 2'500 ind.m-2

    Densitatea populaţiei de Modiolula phaseolina în pătrate de 1 m2 2'200 ind•m-2 Ind. 6.2.1

    1110-1: Acoperirea cu Zostera nolteiîn interiorul pajistilor 2' 50%; Frecvenţa decapodului Palaemon adspersus în pătrate de 1 m2 = 100%; Frecvenţa decapodului Carcinus aestuarii în transecte de 50 m2 2'30%

    1170-8: Acoperirea cu Cystoseira barbata in interiorul centurilor 2'50%; Frecvenţa epifitei Colaconema thuretii în patrate de 1 m2 2'80%; Frecvenţa gastropodului Gibbula divaricata în patrate de 1 m2 2'30% Frecvenţa gastropoduluiiTricolia pullus în pătrate de 1 m2 2'1%

    1170-2: Frecvenţa algelor Lithothamnion, Phyllophora sau Coccotylus în transecte de 50 m2 2'10%; Frecvenţa decapodului Liocarcinus navigator în

    transecte de 400 m2 2'70%



    1140-3: Frecvenţa polichetului Ophelia bicornis în probe 2' 1%; Frecvenţa mysidului Gastrosaccus sanctus în probe 2'50%

    1170-9: Frecvenţa decapoduluii Eriphia verrucosa în transecte de 100 m2 ; Densitatea speciei Halichondria panicea in habitat 2'1 colonie m-2

    Ind. 6.2.3

    1170-2: Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis

    (lungimea cochiliei) 2'50 mm SL

    1170-9: Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis

    (lungimea cochiliei) 2'70 mm SL

    Descriptori

    D1 Biodiversitate - habitate bentale, habitate pelagice, peşti, păsări marine, mamifere marine

    D4 Reţele trofice marine

    D6 Integritatea fundului mării

    Presiuni principale

    • Extragerea selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale (de exemplu pescuitul comercial şi sportiv)

    • Introducerea de organisme patogene microbiene

    • Introducerea de specii neindigene şi translocaţii

    • Introducerea de îngrăşăminte şi de alte substanţe bogate în azot şi fosfor

    • Introducerea de substanţe organice (de exemplu apele uzate, maricultura, aluviuni).

    • Introducerea de compuşi sintetici

    • Introducerea de substanţe şi compuşi nesintetici

    • Introducerea de radionuclizi

    • Introducerea de alte substanţe, care pot fi solide, lichide sau în stare gazoasă, în apele marine în urma eliminării sistematice şi/sau intenţionate a acestora în mediul marin

    • Eroziune (datorată, de exemplu, impactului produs asupra fundului mării de pescuitul comercial, navigaţie, manevrele de ancorare)

    • Extracţia selectivă (datorată de exemplu explorării şi exploatării resurselor biologice şi nebiologice de pe fundul mării şi din subsol)

    • Zgomotul subacvatic (de exemplu activităţi nautice, echipament acustic subacvatic)

    • Deşeuri marine

    Domenii principale de activitate

    Activităţi recreative (turism, sport, relaxare, şi altele asemenea); Industrie (evacuări directe sau descărcări, extracţie de nisip şi pietriş); Producerea de energie/extracţia de hidrocarburi marine (petrol şi gaz natural); Urbanizare (deversări de ape reziduale municipale); Agricultură; Activităţi asociate

    extracţiei de resurse vii (pescuit); Acvacultură; Activităţi de pe mare (transport/shipping, inclusiv cu ambarcaţiuni mici)

    Caracteristici

    -Păsări marine

    -Mamifere marine

    -Peşti

    -Habitate bentale

    -Habitate pelagice

    Legături cu alte directive/legislaţii/politi ci

    Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992,

    image

    Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014.

    Politica Comună în Domeniul Pescuitului (PCP)


    Instrument pentru implementare/Mod de implementare

    Tehnic Conştientizare/comunicare/diseminare

    Referinţă spaţială/Zone

    de implementare

    Ape teritoriale / Zona Exclusiv Economică

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura poate avea o contribuţie moderată la atingerea obiectivelor de mediu

    Impact transfrontalier

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă impact negativ asupra

    mediului marin din ţările riverane Mării Negre. Dimpotrivă, implementarea măsurii va avea rezultate pozitive.

    Costuri

    Cost foarte mare (> 1.500.000 ) - scor 1

    Costul implementării acestei măsuri este de ordinul zecilor de milioane de euro, cartografierea habitatelor fiind o activitate foarte costisitoare şi de durată


    Componentele costului:

    • costuri cercetare (salarii);

    • costuri tehnice (monitoring, studii biologice, geologice, hidrochimie, şi altele asemenea), echipamente PC, consumabile, software

    • costuri pentru diseminare

    Eficienţă

    Potenţial ridicată - scor 4

    Indicatori pentru măsurarea eficienţei

    Nr. de habitate cartate Nr. de hărţi

    Evaluare socio- economică

    Analiza Cost-Eficienţă: medie

    Analiza Cost-Beneficiu: scăzută (mică)


    Efecte negative secundare

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă efecte negative asupra mediului marin.

    Beneficii - moderate:

    De mediu:

    - îmbunătăţirea stării habitatelor bentale, pelagice, mamifere marine, păsări marine, peşti

    Cartografierea habitatelor este considerată un mijloc eficace de a sintetiza în mod cuprinzător distribuţia spaţială şi starea habitatelor marine şi, prin urmare, furnizează instrumente esenţiale de informare pentru a sprijini aplicaţiile de

    management de mediu.

    Coordonare

    Naţională

    Fezabilitate tehnică

    Frecvent aplicată; experienţă vastă / dovezi de bune practici

    Organizaţii responsabile pentru implementarea măsurii

    Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerul Educaţiei şi Cercetarii (Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" Constanţa, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi

    Geoecologie Marină - INCD GeoEcoMar), custozii ariilor naturale protejate

    Oportunităţi de finanţare

    Fonduri publice; proiecte europene (ex. programe HORIZON 2020, POIM,

    EASME, proiecte finanţate de DG MARE şi DG ENV)

    Planificarea implementării/acoperir

    e temporală

    2020 -2021


    Dificultăţi în implemetare

    Nu

    Titlul măsurii

    Evaluarea funcţiilor şi serviciilor ecosistemice

    Nr./codul măsurii

    RO-MN-010


    Descrierea scurtă şi precisă a măsurii

    Această măsură este obligatorie în contextul în care, România trebuie să se conformeze, ca semnatar al Convenţiei privind Biodiversitatea şi lansării Strategiei Uniunii Europene privind Biodiversitatea în perspectiva anului 2020 (UEBD2020), cerinţelor acestora. Acestea prevăd activităţile pe care trebuie să le întreprindă statele membre în perioada următoare:

    • Realizarea hărţilor serviciilor ecosistemice

    • Evaluarea stării ecosistemelor marine şi a serviciilor acestora

    • Evaluarea, până în anul 2020, din punct de vedere economic, a acestor servicii

    • Integrarea valorilor ecosistemelor în sistemele lor contabile şi de raportare la nivelul UE.

      Principalele acţiuni ce trebuie întreprinse pentru implementarea acestei măsuri, sunt:

      1. Identificarea tipurilor de servicii (ex., de producţie, reglare, culturale, suport) şi prioritizarea acestora;

      2. Identificarea metodologiilor celor mai potrivite de valorizare contabilă a tipurilor de servicii;

      3. Instruirea custozilor/administratorilor ariilor protejate şi, de asemenea, a agenţilor economici privind evaluarea serviciilor ecosistemice, autorităţi locale de mediu (APM) cu atribuţii în domeniul reglementării activităţiilor

      4. Realizarea hărţilor serviciilor ecosistemice identificate;

      5. Elaborarea unui sistem naţional de plată a serviciilor ecosistemice şi

    reinvestire a valorii monetare în protecţia/refacerea/reconstrucţia ecologică şi menţinerea serviciilor ecosistemice pe termen lung.

    Categoria de măsuri UE

    2a

    Tipuri cheie de măsuri

    KTM 15 Măsuri pentru eliminarea treptată a emisiilor, evacuărilor şi pierderilor de substanţe periculoase prioritare sau de reducere a emisiilor, evacuărilor şi pierderilor de substanţe prioritare

    KTM 19 Măsuri de prevenire sau control a efectelor adverse a activităţilor recreative, inclusive pescuitul la undiţă

    KTM 20 Măsuri de prevenire sau control al efectelor adverse rezultate din pescuit şi alte exploatări/ eliminări ale animalelor şi plantelor

    KTM 21 Măsuri de prevenire şi control a poluării din zonele urbane, infrastructura de transport şi construcţii

    KTM 26 Măsuri de reducere a pierderii fizice de habitate bentale în apele marine KTM 27 Măsuri de reducere a daunelor fizice în apele marine (şi care nu sunt raportate în cadrul KTM 6 legat de Directiva Cadru Apă-apele costiere)

    KTM 28 Măsuri de reducere a introducerii de energie, inclusive zgomot subacvatic, asupra mediului marin.

    KTM 29 Măsuri pentru reducerea deşeurilor în mediul marin

    KTM 30 Măsuri de reducere a interferenţelor cu procesele hidrologice în mediul marin



    KTM 31 Măsuri de reducere a contaminării cu substanţe periculoase (substanţe sintetice, substanţe nesintetice, radionuclizi) şi eliberării sistematice şi/sau intenţionate de substanţe în mediul marin, din surse de pe mare sau din atmosferă KTM 32 Măsuri pentru reducerea poluării accidentale din surse de pe mare KTM 33 Măsuri de reducere a descărcărilor de nutrienţi şi materie organică în mediul marin, din surse de pe mare sau din atmosferă

    KTM 35 Măsuri de reducere a perturbărilor biologice în mediul marin rezultate din extracţia de specii, inclusiv capturi accidentale

    KTM 36 Măsuri de reducere a altor tipuri de perturbare biologică, incluzând moartea, rănirea, perturbarea, translocarea speciilor marine native, introducerea de patogeni microbiologici şi introducerea de indivizi modificaţi genetic din specii marine ( ex. din acvacultură)

    KTM 37 Măsuri de refacere şi conservare a ecosistemelor marine, inclusiv a habitatelor şi speciilor

    Obiective de mediu

    Habitate pelagice

    Ind. 1.6.2 Percentila 90 a valorilor biomasei fitoplanctonului să nu depaşească valorile limită în 10 % din observaţiile din sezonul de vară în ultimii 6 ani

    Peşti

    Ind. 1.1.1 Aria de distribuţie a speciilor din familia Gobiidae nu este afectată în mod negativ de presiunea umană şi se situează în intervalul de valori din ultimele două decenii; speciile selectate sunt înregistrate iî peste 50% din observaţiile din ultimii 6 ani

    Ind. 1.3.1 Condiţiile populaţiei speciilor din familia Gobiidae nu sunt afectate în mod negativ de presiunea umană şi se situează în domeniul de valori din ultimele 2 decenii

    Ind. 4.3.1 Mărimea populaţiei speciilor din familia Gobiidae nu este afectată în mod negativ de presiunea umană şi se situează în intervalul de valori din ultimele 2 decenii

    Mamifere marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea distribuţiei şi frecvenţei speciilor prin implementarea măsurilor de management adecvate

    Ind. 1.3.1 Diminuarea numărului cazurilor de mortalitate în rândul celor trei specii de delfini prin implementarea unor măsuri de management adecvate

    Ind. 4.3.1 Reducerea nivelului capturilor accidentale a mamiferelor marine (Phocoena phocoena, Tursiops truncatus, Delphinus delphis)

    Păsări marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea sau creşterea în limite sustenabile (urmează a fi determinate) a distribuţiei speciei migratoare ielcovan (Puffinus yelkouan)

    Ind. 1.4.1 Conservarea habitatatului ielcovanului prin reducerea presiunilor datorate factorilor uman şi naturalâ

    Ind. 1.5.1 Suprafaţa habitatelor ielcovanului (Puffinus yelkouan) se va menţine sau va creşte

    Ind. 4.3.1 Mărimea/abundenţa populaţiei (numărul de indivizi migratori) de ielcovan (Puffinus yelkouan) se menţine în limita a 95% din abundenţa naturală a speciilor migratoare din România şi va creşte pe termen lung

    Habitate bentale

    Ind. 1.4.1

    1110-1: Menţinerea existenţei celor trei pajişti de Zostera noltei în zona Mangalia



    1110-8: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Costineşti-2 Mai

    Nisipuri cu Donax trunculus: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Navodari-2 Mai

    1140-3: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Eforie Nord-Eforie Sud 1170-7: Menţinerea distribuţiei actuale în zona 2 Mai-Vama Veche

    1170-8: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Cap Aurora-Vama Veche

    1170-10: Menţinerea distribuţiei actuale în punctele Agigea, Costineşti şi Vama Veche

    1170-2 Recifi biogeni de Mytilus galloprovincialis: Menţinerea distribuţiei actuale pe tot şelful României între izobatele de 30 - 50 m

    1170-9: Menţinerea distribuţiei actuale pe tot subtratul stâncos circalitoral Ind. 1.5.1

    1110-1: Suprafaţa ocupată de habitat 2'2,43 ha 1140-3: Suprafaţa ocupată de habitat 2'2,06 ha 1170-7: Suprafaţa ocupată de habitat 2'1,8 ha 1170-8: Suprafaţa ocupată de habitat 2'46 ha 1170-10: Suprafaţa ocupată de habitat 2'1 ha Ind. 1.6.1

    Înălţimea frunzelor de Zostera nolteiîn iunie 2'70 cm; extinderea anuală a rizomilor de Zostera nolteiîn zonele de creştere ale pajiştilor 2'70 cm

    Înălţimea talurilor de Cystoseira barbata în sezonul rece 2'100 cm; frecvenţa exemplarelor tinere de Cystoseira în pătrate de 1 m2 2'50%

    Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis (lungimea cochiliei) 2'50 mm SL

    Frecvenţa juvenililor de Pholas dactylus în pătrate de 1 m2 2'50%; dimensiunea maximă a exemplarelor de Pholas dactylus (lungimea cochiliei) = 70mm SL Dimensiunea maximă a exemplarelor de Donacilla cornea (lungimea cochiliei) 2'22 - 24 mm SL

    Dimensiunea maximă a exemplarelor de Donax trunculus (lungimea cochiliei) 45 - 50 mm SL

    Dimensiunea maximă a exemplarelor de Arenicola marina (lungimea corpului întreg în extensie) 250 - 350 mm TL

    Ind. 1.6.2

    1110-1: Acoperirea cu Zostera nolteiîn interiorul pajiştilor 2'50%; biomasa foliară a Zostera noltei 2'1600 g m-2

    1170-8: Acoperirea cu Cystoseira barbata în interiorul câmpurilor 2'50%; biomasa umedă a Cystoseira barbata fără epifite 2'3000 g•m-2

    1170-2: Acoperirea cu Mytilus viu în interiorul habitatului 2'50%; biomasa vie a

    Mytilus galloprovincialis 2'5000 g•m-2

    Densitatea populaţiei de Donacilla cornea 2'3300 ind•m-2 Densitatea populaţiei de Donax trunculus 2'200 ind•m-2

    1170-7: Acoperirea cu Corallina officinalis în interiorul câmpurilor 2'50% Densitatea populaţiei de Lentidium mediterraneum 2'9000 ind•m-2; biomasa vie a Lentidium mediterraneum 2'100 g•m-2

    1170-9: Acoperirea cu Mytilus viu în interiorul habitatului 2'80%; biomasa vie a

    Mytilus galloprovincialis 2'8000 g•m-2

    Biomasa vie a Modiolula phaseolina în pătrate de 1 m2 2'16 g•m-2 Ind. 4.3.1

    Densitatea populaţiei de Lentidium mediterraneum 2'9000 ind•m-2



    Densitatea populaţiei de Arenicola marina 2'0,1 ind•m-2; Densitatea populaţiei de

    Necallianassa truncata 2'1 ind•m-2

    Densitatea populaţiei de Mytilus galloprovincialis 2'500 ind.m-2

    Densitatea populaţiei de Modiolula phaseolina în pătrate de 1 m22'200 ind•m-2 Ind. 6.2.1

    1110-1: Acoperirea cu Zostera noltei în interiorul pajistilor 2'50%; Frecvenţa decapodului Palaemon adspersus în pătrate de 1 m2 = 100%; Frecvenţa decapodului Carcinus aestuarii în transecte de 50 m2 2'30%

    1170-8: Acoperirea cu Cystoseira barbata in interiorul centurilor 2' 50%; Frecvenţa epifitei Colaconema thuretii în patrate de 1 m2 2'80%; Frecvenţa gastropodului Gibbula divaricata în patrate de 1 m2 2'30% Frecvenţa gastropoduluiiTricolia pullus în pătrate de 1 m2 2'1%

    1170-2: Frecvenţa algelor Lithothamnion, Phyllophora sau Coccotylus în transecte de 50 m2 2'10%; Frecvenţa decapodului Liocarcinus navigator în transecte de 400 m2 2'70%

    1140-3: Frecvenţa polichetului Ophelia bicornis în probe 2'1%; Frecvenţa mysidului Gastrosaccus sanctus în probe 2'50%

    1170-9: Frecvenţa decapoduluii Eriphia verrucosa în transecte de 100 m2 ; Densitatea speciei Halichondria panicea in habitat 2'1 colonie m-2

    Ind. 6.2.3

    1170-2: Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis

    (lungimea cochiliei) 2'50 mm SL

    1170-9: Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis

    (lungimea cochiliei) 2'70 mm SL

    Specii neindigene

    Menţinerea raportului actual specii neindigene/specii indigene, ca număr de specii şi/sau abundenţă în cadrul fiecărui grup, la litoralul românesc al Mării Negre

    Tendinţa descrescătoare a speciilor neindigene nou introduse

    Specii comerciale de peşti şi moluşte

    Ind. 3.1.1

    Menţinerea mortalităţii prin pescuit F :S FMSY = 0,64 (sprot);

    Tendinţă constantă de scădere a valorilor mortalităţii cauzate de pescuit la nivel regional în intervalul FMSY= (F0,1-FMAX) cu valori cuprinse între F = 0,07 şi F = 0,1 limite de referinţă (calcan);

    Tendinţă constantă de scădere a mortalităţii cauzate de pescuit la nivel regional, FMSY să nu depăşească valoarea limită de referinţă de 0,54 (FMSY = F :S0,54, valoare limită recomandată) atunci când valoarea coeficientului mortalităţii naturale M 1-3= 0,81 şi rate de exploatare E :S0,4 (hamsie);

    Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,4 (bacaliar) Reducerea drastică a efortului de pescuit, F :S FMSY = 0,15 (calcan) Reducerea efortului de pescuit în zona de iernat (stavrid)

    Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,54 (hamsie) Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,18 (rechin) Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,46 (barbun) Ind. 3.1.2

    Menţinerea pragului limită a raportului captură/biomasă :S0,082 (sprot)

    Menţinerea pragului limită a raportului captură/biomasă :S0,033 (calcan)



    Ind. 3.2.1 Creşterea SSB (biomasa stocului reproducător) la nivel regional pentru speciile comerciale relevante la nivelul Mării Negre (bacaliar (Merlangius merlangus euxinus), calcan (Psetta maxima), stavrid (Trachurus mediterraneus ponticus), hamsie (Engraulis encrasicolus), rechin (Squalus acanthias) şi barbun (Mullus barbatus ponticus).

    Ind. 3.2.2

    Menţinerea stocului de şprot, la litoralul românesc, la valori de aproximativ

    60.000 tone

    Refacerea stocului de calcan, la litoralul românesc, până la valori de 1.500 -

    2.000 tone

    Ind. 3.3.1

    Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 1,5 - 2 ani (şprot) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 5 - 6 ani (calcan) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 - 4 ani (bacaliar) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 - 4 ani (stavrid) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 2 ani (hamsie) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 120 cm (rechin) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 ani (barbun) Eutrofizare

    Ind. 5.1.1 Aportul DIP şi DIN din activităţile antropice să fie constant sau să scadă

    Ind. 5.2.2 Percentila 5 a valorilor transparenţei în apele marine trebuie să fie mai mare decât valoarea limită

    Ind. 5.3.1 Menţinerea distribuţiei spaţiale a speciilor perene cheie (Cystoseira, Zostera) în limite stabile (peste 60 %), fără o fragmentare a câmpurilor datorată activităţilor antropice

    Contaminanţi

    Ind. 8.1.1.

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor hidrocarburilor aromatice policiclice în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor hidrocarburilor aromatice policiclice în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în Mytilus galloprovincialis este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici măsurate în Mytilus galloprovincialis este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Deşeuri marine



    Ind. 10.1.1 Tendinţa descrescătoare a cantităţii de deşeuri marine aduse şi/sau depozitate pe ţărm

    Ind. 10.1.2 Tendinţa descrescătoare a cantităţii de deşeuri marine din coloana de apă şi depozitate pe fundul mării.

    Descriptori

    D1 Biodiversitate - habitate bentale, habitate pelagice, peşti, păsări marine, mamifere marine

    D2 Specii neindigene

    D3 Specii comerciale de peşti şi moluşte D4 Reţele trofice marine

    D5 Eutrofizare

    D6 Integritatea fundului mării

    D7 Modificarea permanentă a condiţiilor hidrografice D8 Contaminanţi în mediul marin

    D9 Contaminanţi în peşti şi fructe de mare D10 Deşeuri marine

    D11 Forme de energie introduse in mediul marin, inclusiv zgomotul subacvatic

    Presiuni principale

    -Sufocare (de exemplu punerea în funcţiune de structuri realizate de om sau evacuarea reziduurilor de dragare)

    -Colmatare (de exemplu prin construcţii permanente)

    -Modificări în înnămolire (de exemplu la deversări, la mărirea scurgerilor sau la dragare /evacuarea reziduurilor de dragare)

    -Eroziune (datorată, de exemplu, impactului produs asupra fundului mării de pescuitul comercial, navigaţie, manevrele de ancorare)

    • Introducerea de specii neindigene şi translocaţii

    • Extracţia selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale (de exemplu pescuitul comercial şi sportiv)

    -Introducerea de nutrienţi şi de alte substanţe bogate în azot şi fosfor

    -Introducerea de substanţe organice

    -Modificari importante în regimul salinităţii

    -Modificari importante în regimul temperaturii

    -Introducerea de compuşi sintetici

    -Introducerea de substanţe şi compuşi nesintetici

    -Introducerea de alte substanţe, care pot fi solide, lichide sau în stare gazoasă, în apele marine în urma eliminării sistematice şi/sau intenţionate a acestora în mediul marin

    -Deşeuri marine

    -Zgomot subacvatic

    Domenii principale de activitate

    Pescuit şi acvacultură; activităţi de cercetare şi experimentale; shipping şi transport (inclusiv activităţi portuare, croaziere); turism şi activităţi recreative; activităţi de conservare a speciilor protejate; industrie (incinerare, evacuări directe sau descărcări, extracţie de nisip şi pietriş); activităţi de producere de energie (cabluri şi conducte, parcuri eoliene offshore, explorarea, exploatarea şi

    extracţia ţiţeiului, a gazelor)

    Caracteristici

    -Păsări marine

    -Mamifere marine

    -Peşti

    -Habitate bentale

    -Habitate pelagice


    Legături cu alte directive/legislaţii/politi ci

    image

    Convenţia privind diversitatea iologică (CBD), cu modificările ulterioare. Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014.

    Regulamentului (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013.

    Instrument pentru implementare/Mod de implementare

    Tehnic

    Conştietizare/comunicare/diseminare Legislativ

    Referinţă spaţială/Zone

    de implementare

    Ape teritoriale / Zona Exclusiv Economică

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura poate avea o contribuţie moderată la atingerea obiectivelor de mediu şi

    de presiune.

    Impact transfrontalier

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă impact negativ asupra

    mediului marin din ţările riverane Mării Negre.

    Costuri

    Cost scăzut (50.000 - 250.000 Euro) - scor 4

    Costul estimat pentru implementarea măsurii: minim 120.000 euro


    Componentele costului:

    • Costuri pentru cercetare; costuri tehnice (echipamente PC, software, şi altele asemenea)

    • Costuri training

    • Costuri comunicare; costuri consultare stakeholderi

    • Costuri pentr elaborarea sistemului naţional de plată (costuri de negociere, costuri consultare stakeholderi)

    Eficienţă

    Moderată - scor 3

    Indicatori pentru măsurarea eficienţei

    nr. de metodologii;

    nr. de hărţi ale serviciilor ecostitemice identificate

    Evaluare socio- economică

    Analiza Cost-Eficienţă: medie Analiza Cost-Beneficiu: medie


    Efecte negative secundare

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă efecte negative asupra mediului marin.


    Beneficii - scăzute:

    de mediu:

    • îmbunătăţirea stării habitatelor bentale, pelagice, mamifere marine, păsări marine, peşti

      Socio-economic:

    • evaluarea serviciilor furnizate de ecosistemul marin

    Coordonare

    Naţională

    Fezabilitate tehnică

    Aplicată; experienţă limitată / incertitudini

    Organizaţii responsabile pentru implementarea măsurii

    Ministerul Educaţiei şi Cercetarii (Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" Constanţa, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină - INCD GeoEcoMar, şi altele asemenea)

    , Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură)


    Oportunităţi de finanţare

    Fonduri publice; proiecte europene (ex. programe HORIZON 2020, EASME,

    LIFE, proiecte finanţate de DG MARE, şi altele asemenea)

    Planificarea implementării/acoperir e temporală


    2020-2021

    Dificultăţi în

    implemetare

    Nu

    Titlul măsurii

    Realizarea unui plan de acţiune comun pentru detectarea timpurie şi atenuarea şi evaluarea impactului speciilor non indigene

    Nr./codul măsurii

    RO-MN-011


    Descrierea scurtă şi precisă a măsurii

    Măsura a fost dezvoltată ca măsură coordonată între România şi Bulgaria în cadrul proiectului "Suport tehnic şi administrativ pentru implementarea comună a Directivei Cadru „Strategia pentru mediul marin" în Bulgaria şi România - Faza 2"

    Măsura urmăreşte detectarea timpurie de noi specii non-native şi reducerea impactului lor asupra componentelor native ale ecosistemului.

    Implementarea măsurii necesită desfăşurarea următoarelor acţiuni:

    1. Echiparea navelor cu staţii de tratare a apei de balast în vederea distrugerii speciilor non-indigene invazive de patogeni, chisturi;

    2. Creşterea capacităţii tehnice a autorităţilor supervizoare (asigurarea unui număr suficient de vase disponibile având dotarea tehnică necesară pentru realizarea de inspecţii regulate şi inopinate şi având echipament corespunzător pentru prelevarea şi analizarea de probe;

    3. Echiparea şi acreditarea laboratoarelor specializate pentru analiza apei de balast;

    4. Creşterea capacităţii administrative/tehnice a personalului care prelevează şi analizează probe de apă de balast (creşterea numărului de inspectori şi a

    personalului de laborator).

    Categoria de măsuri UE

    2a

    Tipuri cheie de măsuri

    KTM 14 Cercetarea, îmbunătăţirea bazei de cunoştiinţe pentru reducerea incertitudinii

    KTM 18 Măsuri pentru prevenirea sau controlul efectelor adverse ale speciilor invazive şi a bolilor introduse

    KTM 34 Măsuri pentru reducerea introducerii şi răspândirii speciilor neindigene în mediul marin şi pentru controlul acestora

    Obiective de mediu

    Menţinerea raportului actual specii neindigene/specii indigene, ca număr de specii şi/sau abundenţă în cadrul fiecărui grup, la litoralul românesc al Mării Negre

    Tendinţa descrescătoare a speciilor neindigene nou introduse

    Descriptori

    D2Specii neindigene

    Presiuni principale

    - Introducerea de specii neindigene şi translocaţii

    Domenii principale de activitate

    Transport naval; operaţiuni portuare; pescuit; acvacultură; cercetare marină; control biologic

    Caracteristici

    • Peşti

    • Habitate bentale

    • Habitate pelagice


    Legături cu alte directive/legislaţii/politi ci

    Convenţia Internaţională pentru Controlul şi Managementul Apei de Balast şi Sedimentelor de la nave (Convenţia de la Londra, 2004)

    Regulamentul (CE) nr. 708/2007 al Consiliului din 11 iunie 2007 privind utilizarea în acvacultură a speciilor exotice şi a speciilor absente la nivel local.

    Regulamentul (UE) nr. 1143/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind prevenirea şi gestionarea introducerii şi răspândirii speciilor alogene invazive

    Ghidul IMO pentru controlul şi managementul biodepunerilor marine pentru a minimiza transferul de specii acvatice invazive (Rezoluţia MEPC 207/62).

    Instrument pentru

    implementare/Mod de implementare

    Tehnic Legislativ

    Referinţă spaţială/Zone de implementare

    Ape teritoriale şi Zona Exclusiv Economică

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura va avea o contribuţie moderată/mare la atingerea obiectivelor/şintelor

    referitoare la D2 Specii neindigene

    Impact transfrontalier

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă impact negativ asupra mediului marin din ţările riverane Mării Negre. Dimpotrivă, implementarea

    măsurii va avea rezultate pozitive.

    Costuri

    Cost mare (750.000 - 1.500.000 Euro) - scor 2

    Costul estimat pentru implementarea măsurii: minim 345.000, dar cel mai probabil va depăşi 1.000.000 euro


    Componentele costului:

    1. costuri tehnice (achiziţie staţii de tratare a apei) - imposibil de estimat în acest stadiu

    2. costuri tehnice (achiziţie echipamente de laborator, de prelevare probe, consumabile)

    3. costuri acreditare laboratoare

    4. costuri cu personalul (suplimentarea personalului de control, inclusiv personal pentru laborator), costuri training, costuri operaţionale pentru control

    Eficienţă

    Potenţial ridicată - scor 4

    Indicatori pentru măsurarea eficienţei

    nr. cazurilor speciilor neindigene/invazive nou înregistrate în ecosistemul Mării Negre;

    nr. cazurilor de impact negativ înregistrate asupra speciilor native sau asupra speciilor neindigene deja introduse în ecosistemul Mării Negre, cauzate de introducerea speciilor neindigene/invazive;

    nr. de vase inspectate/an;

    nr. probelor de apă de balast/an;

    nr. probelor de apă de balast găsite în neconcordanţă cu cerinţele legale/an.

    Evaluare socio- economică

    Analiza Cost-Eficienţă: medie Analiza Cost-Beneficiu: medie


    Efecte negative secundare

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă efecte negative asupra mediului marin.

    Măsura va avea efecte asupra sectorului de construcţii de nave, inclusiv asupra proprietarilor de nave prin necesitatea creşterii investiţiei în echipamente cu



    sisteme speciale pentru tratarea apei de balast în vederea distrugerii speciilor non native de patogeni, şi altele asemenea.


    Beneficii - moderate:

    de mediu:

    • este de aşteptat reducerea cazurilor de deversări ilegale de apă de balast de către vasele care navighează în apele teritoriale

    • limitarea introducerii, răspândirii şi impactului negativ al speciilor neindigene asupra ecosistemului Mării Negre;

    Coordonare

    Bilaterală România-Bulgaria

    Regională

    Fezabilitate tehnică

    Dezvoltare nouă

    Organizaţii responsabile pentru implementarea măsurii

    Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului), Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării (Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" Constanţa, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare

    pentru Geologie şi Geoecologie Marină - INCD GeoEcoMar)

    Oportunităţi de finanţare

    Fonduri publice, proiecte europene (ex. Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime)

    Planificarea

    implementării/acoperir e temporală


    2020 -2021

    Dificultăţi în implemetare

    Da - România nu a ratificat încă Convenţia Internaţională pentru Controlul si Managementul Apelor de Balast si a Sedimentelor de la Nave; lipsa de

    cunoştinţe legată de căile/vectorii de introducere a speciilor neindigene, răspândire, şi altele asemenea

    Titlul măsurii

    Revizuirea permanentă a listei de specii neindigene marine din Marea Neagră

    Nr./codul măsurii

    RO-MN-012


    Descrierea scurtă şi precisă a măsurii

    Măsura este necesară pentru cunoaşterea permanentă a speciilor neindigene introduse în Marea Neagră pe diferite căi. Este necesară o permanentă colaborare între grupul de experţi şi organizaţii sectoriale, institute de cercetare, şi altele asemenea pentru asigurarea de informaţii şi observaţii legate de specii neindigene nou introduse.

    Implementarea măsurii necesită realizarea următoarelor acţiuni:

    1. Constituirea unui grup de experţi care să actualizeze permanent lista de specii invazive;

    2. Campanii de sensibilizare/conştientizare a diverselor grupuri profesionale (pescari, operatori plaje, fermieri, scafandri, operatori portuari, şi altele asemenea) privind furnizarea de informaţii/observaţii legate de prezenţa

    speciilor invazive.

    Categoria de măsuri UE

    2a

    Tipuri cheie de măsuri

    KTM 14 Cercetarea, îmbunătăţirea bazei de cunoştiinţe pentru reducerea incertitudinii

    KTM 18 Măsuri pentru prevenirea sau controlul efectelor adverse ale speciilor invazive şi a bolilor introduse



    KTM 34 Măsuri pentru reducerea introducerii şi răspândirii speciilor neindigene

    în mediul marin şi pentru controlul acestora.

    Obiective de mediu

    Menţinerea raportului actual specii neindigene/specii indigene, ca număr de specii şi/sau abundenţă în cadrul fiecărui grup, la litoralul românesc al Mării Negre

    Tendinţa descrescătoare a speciilor neindigene nou introduse

    Descriptori

    D2Specii neindigene

    Presiuni principale

    - Introducerea de specii neindigene şi translocaţii

    Domenii principale de activitate

    Transport naval; operaţiuni portuare; pescuit; acvacultură; cercetare marină; control biologic

    Caracteristici

    • Peşti

    • Habitate bentale

    • Habitate pelagice

    Legături cu alte directive/legislaţii/politi ci

    Convenţia Internaţională pentru Controlul şi Managementul Apei de Balast şi Sedimentelor de la nave (Convenţia de la Londra, 2004).

    Regulamentul (CE) nr. 708/2007 al Consiliului din 11 iunie 2007. Regulamentul (UE) nr. 1143/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2014.

    Ghidul IMO pentru controlul şi managementul biodepunerilor marine pentru a minimiza transferul de specii acvatice invazive (Rezoluţia MEPC 207/62).

    Instrument pentru implementare/Mod de implementare

    Tehnic Conştientizare/comunicare/diseminare

    Referinţă spaţială/Zone

    de implementare

    Ape teritoriale şi Zona Exclusiv Economică

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura va avea o contribuţie scăzută la atingerea obiectivelor/ţintelor legate de

    D2 Specii neindigene

    Impact transfrontalier

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă impact negativ asupra

    mediului marin din ţările riverane Mării Negre. Dimpotrivă, implementarea măsurii va avea rezultate pozitive.

    Costuri

    Cost foarte scăzut (< 50.000 euro Euro) - scor 5

    Costul estimat pentru implementarea măsurii este de ~ 45.000 euro, Componentele costului:

    1. costuri cercetare

    2. costuri de comunicare, costuri de creştere a conştientizării (meeting cu factori interesaţi)

    Eficienţă

    Potenţial ridicată - scor 4

    Indicatori pentru măsurarea eficienţei

    Nr. de specii nou introduse în listă

    Evaluare socio- economică

    Analiza Cost-Eficienţă: foarte mare Analiza Cost-Beneficiu: medie


    Efecte negative secundare

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă efecte negative asupra mediului marin.

    Beneficii - scăzute: de mediu:



    - măsura în sine nu aduce beneficii directe. Beneficiile indirecte rezidă din cunoaşterea permenentă a speciilor nou introduse în ecosistem, înţelegerea

    efectelor pe care acestea le au asupra ecosistemului şi a căilor de introducere şi dispersare a acestora

    Coordonare

    Naţională

    Bilaterală România-Bulgaria Regională

    Fezabilitate tehnică

    Aplicată; experienţă limitată / incertitudini

    Organizaţii responsabile pentru implementarea măsurii

    Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (Administraţia Naţională „Apele Române", Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului), Ministerul Trasporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării (Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" Constanţa,

    Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină - INCD GeoEcoMar),

    Oportunităţi de finanţare

    Fonduri publice, proiecte europene (ex. Fondul pentru Pescuit şi Afaceri

    Maritime, LIFE+, şi altele asemenea)

    Planificarea implementării/acoperire

    temporală

    2020-2021

    Dificultăţi în implemetare

    Nu



    Titlul măsurii

    Sensibilizarea (campanii educaţionale) şi consilierea grupurilor locale pescăreşti referitor la folosirea eficientă a tehnicilor şi echipamentelor "prietenoase cu mediul"

    Nr./codul măsurii

    RO-MN-013


    Descrierea scurtă şi precisă a măsurii

    Măsura a fost dezvoltată ca măsură coordonată între România şi Bulgaria în cadrul proiectului "Suport tehnic şi administrativ pentru implementarea comună a Directivei Cadru „Strategia pentru mediul marin" în Bulgaria şi România - Faza 2"

    Măsura poate fi considerată ca un prim pas în procesul de introducere de noi tehnici de pescuit prietenoase mediului (unelte selective, amplasarea de dispozitive electronice tip PINGER sau ADD).

    Implementarea măsurii necesită realizarea următoarelor acţiuni:

    1. Organizarea de evenimente de consolidare a capacităţii cu grupurile locale de pescari în centre de formare profesională;

    2. Campanii educaţionale în cadrul asociaţiilor de pescuit referitoare la folosirea eficientă a tehnicilor de pescuit prietenoase mediului (ex.

    emiţătoare de impulsuri subacvatice (pinger).

    Categoria de măsuri UE

    2b

    Tipuri cheie de măsuri

    KTM 20 Măsuri de prevenire şi control al efectelor adverse rezultate din pescuit şi alte exploatări/ eliminări ale animalelor şi plantelor

    KTM 35 Măsuri de reducere a perturbărilor biologice în mediul marin rezultate din extracţia de specii, inclusiv capturi accidentale

    Obiective de mediu

    Peşti

    Ind. 1.1.1 Aria de distribuţie a speciilor din familia Gobiidae nu este afectată în mod negativ de presiunea umană şi se situează în intervalul de valori din ultimele



    două decenii; speciile selectate sunt înregistrate iî peste 50% din observaţiile din ultimii 6 ani

    Ind. 1.3.1 Condiţiile populaţiei speciilor din familia Gobiidae nu sunt afectate în mod negativ de presiunea umană şi se situează în domeniul de valori din ultimele 2 decenii

    Ind. 4.3.1 Mărimea populaţiei speciilor din familia Gobiidae nu este afectată în mod negativ de presiunea umană şi se situează în intervalul de valori din ultimele 2 decenii

    Mamifere marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea distribuţiei şi frecvenţei speciilor prin implementarea măsurilor de management adecvate

    Ind. 1.3.1 Diminuarea numărului cazurilor de mortalitate în rândul celor trei specii de delfini prin implementarea unor măsuri de management adecvate

    Ind. 4.3.1 Reducerea nivelului capturilor accidentale a mamiferelor marine (Phocoena phocoena, Tursiops truncatus, Delphinus delphis)

    Păsări marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea sau creşterea în limite sustenabile (urmează a fi determinate) a distribuţiei speciei migratoare ielcovan (Puffinus yelkouan)

    Ind. 1.4.1 Conservarea habitatatului ielcovanului prin reducerea presiunilor datorate factorilor uman şi naturalâ

    Ind. 1.5.1 Suprafaţa habitatelor ielcovanului (Puffinus yelkouan) se va menţine sau va creşte

    Ind. 4.3.1 Mărimea/abundenţa populaţiei (numărul de indivizi migratori) de ielcovan (Puffinus yelkouan) se menţine în limita a 95% din abundenţa naturală a

    speciilor migratoare din România şi va creşte pe termen lung

    Descriptori

    D1 Biodiversitate-mamifere marine

    D1 Biodiversitate-păsări marine D4 Reţele trofice marine

    Presiuni principale

    • Extragerea selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale (de exemplu pescuitul comercial şi sportiv)

    • Eroziune (datorată, de exemplu, impactului produs asupra fundului mării de pescuitul comercial, navigaţie, manevrele de ancorare)

    • Extracţia selectivă (datorată de exemplu explorării şi exploatării resurselor biologice şi nebiologice de pe fundul mării şi din subsol)

    Domenii principale de activitate

    Pescuit

    Caracteristici

    -Păsări marine

    -Mamifere marine

    -Peşti

    Legături cu alte directive/legislaţii/politi ci

    Regulamentul (CE) nr. 508/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 mai 2014.

    Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013.

    Instrument pentru

    implementare/Mod de implementare

    Conştientizare/comunicare/diseminare

    Referinţă spaţială/Zone de implementare

    Ape teritoriale şi Zona Exclusiv Economică


    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura poate avea o contributie ridicata la atingerea obiectivelor/tintelor legate

    de mamifere marine, păsări marine şi peşti.

    Impact transfrontalier

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă impact negativ asupra

    mediului marin din ţările riverane Mării Negre.

    Costuri

    Cost foarte scăzut (< 50.000 Euro) - scor 5

    Costul estimat pentru implementarea măsurii este de ~ 37.000 euro, Componentele costului:

    1. Costuri pentru evenimentele de consolidare a capacităţii cu grupurile locale de pescari în centre de formare (pregătire, organizare meetinguri cu stakeholderi, follow-up)

    2. Costuri comunicare

    Eficienţă

    Potenţial ridicată - scor 4

    Indicatori pentru măsurarea eficienţei

    Nr. de emiţatoare de impulsuri subacvatice

    Evaluare socio- economică

    Analiza Cost-Eficienţă: foarte mare Analiza Cost-Beneficiu: medie


    Efecte negative secundare

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă efecte negative asupra mediului marin. În schimb, măsura poate conduce la costuri de investiţii pentru achiziţionarea de emiţătoare de impulsuri subacvatice, şi altele asemenea Beneficii - scăzute:

    de mediu:

    - îmbunătăţirea stării populaţiei de mamifere marine, păsări marine, peşti.

    Beneficiile directe vor apare atunci când se vor implementa aceste tehnici prietenoase cu mediul

    Coordonare

    Bilaterală România-Bulgaria

    Fezabilitate tehnică

    Aplicată; experienţă limitată / incertitudini

    Organizaţii responsabile pentru implementarea măsurii

    Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură), Ministerul Educaţiei şi Cercetării (Institutul Naţional de Cercetare

    - Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" Constanţa), ONG "Mare Nostrum"

    Oportunităţi de finanţare

    Fonduri publice; proiecte europene (ex. programele HORIZON 2020, CBC România-Bulgaria, POPAM, Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri

    Maritime)

    Planificarea

    implementării/acoperire temporală


    2020 -2021

    Dificultăţi în implemetare

    Da - temerea pescarilor legată de creşterea costurilor pentru investiţii

    Titlul măsurii

    Stimularea practicilor "prietenoase cu mediul" prin utilizarea vaselor de

    pescuit cu lungime mai mică de 10 m şi care nu folosesc echipamente remorcate (pescuit la scară redusă)

    Nr./codul măsurii

    RO-MN-014


    Descrierea scurtă şi

    Măsura a fost dezvoltată ca măsură coordonată/comuna între România şi

    Bulgaria în cadrul proiectului "Suport tehnic şi administrativ pentru


    precisă a măsurii

    implementarea comună a Directivei Cadru „Strategia pentru mediul marin" în Bulgaria şi România-Faza 2"

    Scopul măsurii este de a încuraja pescuitului de coastă la scară redusă, promovând astfel folosirea inovaţiilor tehnologice (ex. tehnici de pescuit mai selective) care nu cresc efortul de pescuit.

    Implementarea măsurii presupune următoarele acţiuni:

    1. Elaborarea ghidului de reglementări;

    2. Elaborarea ghidului tehnic.

    Categoria de măsuri UE

    2b

    Tipuri cheie de măsuri

    KTM 20 Măsuri de prevenire şi control al efectelor adverse rezultate din pescuit şi alte exploatări/ eliminări ale animalelor şi plantelor

    KTM 35 Măsuri de reducere a perturbărilor biologice în mediul marin rezultate din extracţia de specii, inclusiv capturi accidentale

    Obiective de mediu

    Habitate bentale

    Ind. 1.4.1

    1110-1: Menţinerea existenţei celor trei pajişti de Zostera noltei în zona Mangalia

    1110-8: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Costineşti-2 Mai

    Nisipuri cu Donax trunculus: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Navodari-2 Mai

    1140-3: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Eforie Nord-Eforie Sud 1170-7: Menţinerea distribuţiei actuale în zona 2 Mai-Vama Veche

    1170-8: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Cap Aurora-Vama Veche

    1170-10: Menţinerea distribuţiei actuale în punctele Agigea, Costineşti şi Vama Veche

    1170-2 Recifi biogeni de Mytilus galloprovincialis: Menţinerea distribuţiei actuale pe tot şelful României între izobatele de 30 - 50 m

    1170-9: Menţinerea distribuţiei actuale pe tot subtratul stâncos circalitoral Ind. 1.5.1

    1110-1: Suprafaţa ocupată de habitat 2'2,43 ha 1140-3: Suprafaţa ocupată de habitat 2'2,06 ha 1170-7: Suprafaţa ocupată de habitat 2'1,8 ha 1170-8: Suprafaţa ocupată de habitat 2'46 ha 1170-10: Suprafaţa ocupată de habitat 2'1 ha Ind. 1.6.1

    Înălţimea frunzelor de Zostera noltei în iunie 2'70 cm; extinderea anuală a rizomilor de Zostera noltei în zonele de creştere ale pajiştilor 2'70 cm

    Înălţimea talurilor de Cystoseira barbata în sezonul rece 2'100 cm; frecvenţa exemplarelor tinere de Cystoseira în pătrate de 1 m2 2'50%

    Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis (lungimea cochiliei) 2'50 mm SL

    Frecvenţa juvenililor de Pholas dactylus în pătrate de 1 m2 2'50%; dimensiunea maximă a exemplarelor de Pholas dactylus (lungimea cochiliei) = 70mm SL Dimensiunea maximă a exemplarelor de Donacilla cornea (lungimea cochiliei) 2'22 - 24 mm SL

    Dimensiunea maximă a exemplarelor de Donax trunculus (lungimea cochiliei)

    45 - 50 mm SL



    Dimensiunea maximă a exemplarelor de Arenicola marina (lungimea corpului întreg în extensie) 250 - 350 mm TL

    Ind. 1.6.2

    1110-1: Acoperirea cu Zostera nolteiîn interiorul pajiştilor 2'50%; biomasa foliară a Zostera noltei 2'1600 g m-2

    1170-8: Acoperirea cu Cystoseira barbata în interiorul câmpurilor 2'50%; biomasa umedă a Cystoseira barbata fără epifite 2'3000 g•m-2

    1170-2:Acoperirea cu Mytilus viu în interiorul habitatului 2'50%; biomasa vie a

    Mytilus galloprovincialis 2'5000 g•m-2

    Densitatea populaţiei de Donacilla cornea 2'3300 ind•m-2 Densitatea populaţiei de Donax trunculus 2'200 ind•m-2

    1170-7: Acoperirea cu Corallina officinalis în interiorul câmpurilor 2'50% Densitatea populaţiei de Lentidium mediterraneum 2'9000 ind•m-2; biomasa vie a Lentidium mediterraneum 2'100 g•m-2

    1170-9:Acoperirea cu Mytilus viu în interiorul habitatului 2'80%; biomasa vie a

    Mytilus galloprovincialis 2'8000 g•m-2

    Biomasa vie a Modiolula phaseolina în pătrate de 1 m2 2'16 g•m-2 Ind. 4.3.1

    Densitatea populaţiei de Lentidium mediterraneum 2'9000 ind•m-2

    Densitatea populaţiei de Arenicola marina 2'0,1 ind•m-2; Densitatea populaţiei de

    Necallianassa truncata 2'1 ind•m-2

    Densitatea populaţiei de Mytilus galloprovincialis 2'500 ind.m-2

    Densitatea populaţiei de Modiolula phaseolina în pătrate de 1 m22'200 ind•m-2 Ind. 6.2.1

    1110-1: Acoperirea cu Zostera nolteiîn interiorul pajistilor 2'50%; Frecvenţa decapodului Palaemon adspersus în pătrate de 1 m2 = 100%; Frecvenţa decapodului Carcinus aestuarii în transecte de 50 m2 2'30%

    1170-8: Acoperirea cu Cystoseira barbata in interiorul centurilor 2' 50%; Frecvenţa epifitei Colaconema thuretii în patrate de 1 m2 2'80%; Frecvenţa gastropodului Gibbula divaricata în patrate de 1 m2 2'30% Frecvenţa gastropoduluiiTricolia pullus în pătrate de 1 m2 2'1%

    1170-2: Frecvenţa algelor Lithothamnion, Phyllophora sau Coccotylus în transecte de 50 m2 2'10%; Frecvenţa decapodului Liocarcinus navigator în transecte de 400 m2 2'70%

    1140-3: Frecvenţa polichetului Ophelia bicornis în probe 2'1%; Frecvenţa mysidului Gastrosaccus sanctus în probe 2'50%

    1170-9: Frecvenţa decapoduluii Eriphia verrucosa în transecte de 100 m2 ; Densitatea speciei Halichondria panicea in habitat 2'1 colonie m-2

    Ind. 6.2.3

    1170-2: Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis

    (lungimea cochiliei) 2'50 mm SL

    1170-9: Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis

    (lungimea cochiliei) 2'70 mm SL Specii comerciale de peşti şi moluşte Ind. 3.1.1

    Menţinerea mortalităţii prin pescuit F :S FMSY = 0,64 (sprot);

    Tendinţă constantă de scădere a valorilor mortalităţii cauzate de pescuit la nivel regional în intervalul FMSY= (F0,1-FMAX) cu valori cuprinse între F = 0,07 şi F = 0,1 limite de referinţă (calcan);



    Tendinţă constantă de scădere a mortalităţii cauzate de pescuit la nivel regional, FMSY să nu depăşească valoarea limită de referinţă de 0,54 (FMSY = F :S0,54, valoare limită recomandată) atunci când valoarea coeficientului mortalităţii naturale M 1-3= 0,81 şi rate de exploatare E :S0,4 (hamsie);

    Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,4 (bacaliar) Reducerea drastică a efortului de pescuit, F :S FMSY = 0,15 (calcan) Reducerea efortului de pescuit în zona de iernat (stavrid)

    Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,54 (hamsie) Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,18 (rechin) Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,46 (barbun) Ind. 3.1.2

    Menţinerea pragului limită a raportului captură/biomasă :S0,082 (sprot) Menţinerea pragului limită a raportului captură/biomasă :S0,033 (calcan)

    Ind. 3.2.1 Creşterea SSB (biomasa stocului reproducător) la nivel regional pentru speciile comerciale relevante la nivelul Mării Negre (bacaliar (Merlangius merlangus euxinus), calcan (Psetta maxima), stavrid (Trachurus mediterraneus ponticus), hamsie (Engraulis encrasicolus), rechin (Squalus acanthias) şi barbun (Mullus barbatus ponticus).

    Ind. 3.2.2

    Menţinerea stocului de şprot, la litoralul românesc, la valori de aproximativ

    60.000 tone

    Refacerea stocului de calcan, la litoralul românesc, până la valori de 1.500 -

    2.000 tone

    Ind. 3.3.1

    Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 1,5 - 2 ani (şprot) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 5 - 6 ani (calcan) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 - 4 ani (bacaliar) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 - 4 ani (stavrid) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 2 ani (hamsie) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 120 cm (rechin)

    Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 ani (barbun)

    Descriptori

    D1 Biodiversitate-habitate bentale

    D3 Specii comerciale de peşti şi moluşte D4 Reţele trofice marine

    D6 Integritatea fundului mării

    Presiuni principale

    • Eroziune (datorată, de exemplu, impactului produs asupra fundului mării de pescuitul comercial, navigaţie, manevrele de ancorare)

    • Extracţia selectivă (datorată de exemplu explorării şi exploatării resurselor biologice şi nebiologice de pe fundul mării şi din subsol)

    • Extragerea selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale (de exemplu pescuitul comercial şi sportiv)

    Domenii principale de activitate

    Pescuit

    Caracteristici

    -Peşti

    -Habitate bentale

    Legături cu alte directive/legislaţii/politi ci

    Regulamentul (CE) nr. 508/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 mai 2014.

    Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013.


    Instrument pentru implementare/Mod de implementare

    Tehnic Legislativ

    Referinţă spaţială/Zone

    de implementare

    Ape teritoriale

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura poate avea o contribuţie mare în atingerea obiectivelor legate de D3 Specii comerciale de peşti şi moluşte şi D1 Biodiversitate-habitate bentale, D4

    Reţele trofice şi D6 Integritatea fundului mării

    Impact transfrontalier

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă impact negativ asupra mediului marin din ţările riverane Mării Negre. Din contră, măsura este de aşteptat să aibă efecte benefice în apele marine ale ţărilor riverane prin creşterea

    stocului de peşti comerciali şi nu numai.

    Costuri

    Cost scăzut (50.000 - 250.000 Euro) - scor 4

    Costul minim estimat pentru implementarea măsurii este de ~ 44.000 euro, dar cheltuielile pentru introducerea celor mai bune practici sunt dificil de estimat în acest stadiu. Prin urmare se estimează costuri >150.000 Euro


    Această măsură conţine costuri administrative şi de implementare.

    • pregătirea personalului administrativ şi a pescarilor

    • stimularea financiară (mecanism) a sectorului de pescuit pentru introducerea echipamentelor şi practicilor prietenoase mediului

    • introducerea de programe pilot de testare a echipamentelor

    • distribuirea de materiale promoţionale

    • întâlniri între stakeholderii din sectoarele de pescuit costier la scara redusă şi cel la scară largă

    • introducerea celor mai bune practici disponibile

    Eficienţă

    Potenţial ridicată - scor 4

    Indicatori pentru măsurarea eficienţei

    Numărul de vase cu lungimea mai mică de 10 m şi care nu folosesc echipamente remorcate.

    Evaluare socio- economică

    Analiza Cost-Eficienţă: mare Analiza Cost-Beneficiu: medie


    Efecte negative secundare

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă efecte negative asupra mediului marin.

    Beneficii - moderate:

    Socio-economice:

    - Beneficii pentru pescari (pe termen mediu si lung) - îmbunătăţirea stocului de peşti (specii comerciale); îmbunătăţirea pescuitului durabil

    Coordonare

    Bilaterală România-Bulgaria

    Fezabilitate tehnică

    Dezvoltare nouă

    Organizaţii responsabile pentru implementarea măsurii

    Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură), Ministerul Educaţiei şi Cercetării (Institutul Naţional de Cercetare

    - Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" Constanţa)

    Oportunităţi de

    finanţare

    Fonduri publice: proiecte europene (ex. POPAM, Fondul European pentru

    Pescuit şi Afaceri Maritime)


    Planificarea implementării/acoperir e temporală


    2020 -2021

    Dificultăţi în

    implemetare

    Da - temerea pescarilor legată de creşterea costurilor pentru investiţii şi

    pierderea locurilor de muncă

    Titlul măsurii

    Desemnarea zonelor în care este permisă folosirea uneltelor de pescuit de tip beam traul şi observaţii pe termen lung asupra impactului acestora. Modificarea cerinţelor de utilizare, atunci când este cazul

    Nr./codul măsurii

    RO-MN-015


    Descrierea scurtă şi precisă a măsurii

    Măsura a fost dezvoltată ca măsură coordonată/comuna între România şi Bulgaria în cadrul proiectului "Suport tehnic şi administrativ pentru implementarea comună a Directivei Cadru „Strategia pentru mediul marin" în Bulgaria şi România - Faza 2"

    Măsura presupune identificarea zonelor în care acest tip de traulare este permisă (criteriile folosite vor fi stabilite de către Grupuri de Lucru comune) şi are ca scop reducerea deteriorării habitatelor bentale

    Măsura include componente de control (după stabilirea zonelor autorizate pentru folosirea uneltelor de pescuit tip beam traul şi a celor în care acestea sunt interzise, ar trebui desfăşurate operaţiuni de control pentru a monitoriza respectarea dispoziţiilor) şi componente de monitoring şi cercetare în scopul evaluării impactului folosirii beam traul-ului asupra ecosistemului (în funcţie de această evaluare măsura ar putea fi modificată în ceea ce priveşte cerinţele de utilizare, atunci când este necesar).

    Implementarea măsurii presupune următoarele acţiuni:

    1. constituirea grupurilor de lucru (la nivel naţional şi regional) pentru stabilirea criteriilor necesare identificării zonelor în care beam trawl este permis;

    2. controlul respectării zonelor în care beam trawl este permis;

    3. activităţi de cercetare şi monitorizare a impactului asupra habitatelor bental.

    Categoria de măsuri UE

    2a

    Tipuri cheie de măsuri

    KTM 14 Cercetarea, îmbunătăţirea bazei de cunoştinţe pentru reducerea incertitudinii

    KTM 20 Măsuri de prevenire sau control al efectelor adverse rezultate din pescuit şi alte exploatări/ eliminări ale animalelor şi plantelor

    KTM 27 Măsuri de reducere a daunelor fizice în apele marine (şi care nu sunt raportate în cadrul KTM 6 legat de Directiva Cadru Apă-apele costiere)

    KTM 35 Măsuri de reducere a perturbărilor biologice în mediul marin rezultate din extracţia de specii, inclusiv capturi accidentale.

    Obiective de mediu

    Ind. 1.4.1

    1110-1: Menţinerea existenţei celor trei pajişti de Zostera noltei în zona Mangalia

    1110-8: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Costineşti-2 Mai

    Nisipuri cu Donax trunculus: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Navodari-2 Mai

    1140-3: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Eforie Nord-Eforie Sud 1170-7: Menţinerea distribuţiei actuale în zona 2 Mai-Vama Veche

    1170-8: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Cap Aurora-Vama Veche



    1170-10: Menţinerea distribuţiei actuale în punctele Agigea, Costineşti şi Vama Veche

    1170-2 Recifi biogeni de Mytilus galloprovincialis: Menţinerea distribuţiei actuale pe tot şelful României între izobatele de 30 - 50 m

    1170-9: Menţinerea distribuţiei actuale pe tot subtratul stâncos circalitoral Ind. 1.5.1

    1110-1: Suprafaţa ocupată de habitat 2'2,43 ha 1140-3: Suprafaţa ocupată de habitat 2'2,06 ha 1170-7: Suprafaţa ocupată de habitat 2'1,8 ha 1170-8: Suprafaţa ocupată de habitat 2'46 ha 1170-10: Suprafaţa ocupată de habitat 2'1 ha Ind. 1.6.1

    Înălţimea frunzelor de Zostera nolteiîn iunie 2'70 cm; extinderea anuală a rizomilor de Zostera nolteiîn zonele de creştere ale pajiştilor 2'70 cm

    Înălţimea talurilor de Cystoseira barbata în sezonul rece 2'100 cm; frecvenţa exemplarelor tinere de Cystoseira în pătrate de 1 m2 2'50%

    Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis (lungimea cochiliei) 2'50 mm SL

    Frecvenţa juvenililor de Pholas dactylus în pătrate de 1 m2 2'50%; dimensiunea maximă a exemplarelor de Pholas dactylus (lungimea cochiliei) = 70mm SL

    Dimensiunea maximă a exemplarelor de Donacilla cornea (lungimea cochiliei) 2'22 - 24 mm SL

    Dimensiunea maximă a exemplarelor de Donax trunculus (lungimea cochiliei) 45 - 50 mm SL

    Dimensiunea maximă a exemplarelor de Arenicola marina (lungimea corpului întreg în extensie) 250 - 350 mm TL

    Ind. 1.6.2

    1110-1: Acoperirea cu Zostera nolteiîn interiorul pajiştilor 2'50%; biomasa foliară a Zostera noltei 2'1600 g m-2

    1170-8: Acoperirea cu Cystoseira barbata în interiorul câmpurilor 2'50%; biomasa umedă a Cystoseira barbata fără epifite 2'3000 g•m-2

    1170-2:Acoperirea cu Mytilus viu în interiorul habitatului 2'50%; biomasa vie a

    Mytilus galloprovincialis 2'5000 g•m-2

    Densitatea populaţiei de Donacilla cornea 2'3300 ind•m-2 Densitatea populaţiei de Donax trunculus 2'200 ind•m-2

    1170-7: Acoperirea cu Corallina officinalis în interiorul câmpurilor 2'50% Densitatea populaţiei de Lentidium mediterraneum 2'9000 ind•m-2; biomasa vie a Lentidium mediterraneum 2'100 g•m-2

    1170-9:Acoperirea cu Mytilus viu în interiorul habitatului 2'80%; biomasa vie a

    Mytilus galloprovincialis 2'8000 g•m-2

    Biomasa vie a Modiolula phaseolina în pătrate de 1 m2 2'16 g•m-2 Ind. 4.3.1

    Densitatea populaţiei de Lentidium mediterraneum 2'9000 ind•m-2

    Densitatea populaţiei de Arenicola marina 2'0,1 ind•m-2; Densitatea populaţiei de

    Necallianassa truncata 2'1 ind•m-2

    Densitatea populaţiei de Mytilus galloprovincialis 2'500 ind.m-2

    Densitatea populaţiei de Modiolula phaseolina în pătrate de 1 m22'200 ind•m-2 Ind. 6.2.1



    1110-1: Acoperirea cu Zostera nolteiîn interiorul pajistilor 2'50%; Frecvenţa decapodului Palaemon adspersus în pătrate de 1 m2 = 100%; Frecvenţa decapodului Carcinus aestuarii în transecte de 50 m2 2'30%

    1170-8: Acoperirea cu Cystoseira barbata in interiorul centurilor 2' 50%; Frecvenţa epifitei Colaconema thuretii în patrate de 1 m2 2'80%; Frecvenţa gastropodului Gibbula divaricata în patrate de 1 m2 2'30% Frecvenţa gastropoduluiiTricolia pullus în pătrate de 1 m2 2'1%

    1170-2: Frecvenţa algelor Lithothamnion, Phyllophora sau Coccotylus în transecte de 50 m2 2'10%; Frecvenţa decapodului Liocarcinus navigator în transecte de 400 m2 2'70%

    1140-3: Frecvenţa polichetului Ophelia bicornis în probe 2'1%; Frecvenţa mysidului Gastrosaccus sanctus în probe 2'50%

    1170-9: Frecvenţa decapoduluii Eriphia verrucosa în transecte de 100 m2 ;

    Densitatea speciei Halichondria panicea in habitat 2'1 colonie m-2 Ind. 6.2.3

    1170-2: Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis

    (lungimea cochiliei) 2'50 mm SL

    1170-9: Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis

    (lungimea cochiliei) 2'70 mm SL

    Descriptori

    D1 Biodiversitate-habitate bentale D4 Reţele trofice marine

    D6 Integritatea fundului mării

    Presiuni principale

    • extragerea selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale (de exemplu pescuitul comercial şi sportiv);

    • eroziune (datorată, de exemplu, impactului produs asupra fundului mării de pescuitul comercial);

    • extracţia selectivă (datorată de exemplu explorării şi exploatării resurselor biologice de pe fundul mării)

    Domenii principale de activitate

    Pescuit

    Caracteristici

    - Habitate bentale

    Legături cu alte directive/legislaţii/politi ci

    Regulamentul (CE) nr. 508/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 mai 2014.

    Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992

    Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013.

    Instrument pentru implementare/Mod de implementare

    Tehnic Legislativ

    Referinţă spaţială/Zone

    de implementare

    Ape teritoriale

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura este de aşteptat să aibă o contribuţie mare la atingerea obiectivelor legate de habitatele bentale şi integritatea fundului mării

    Impact transfrontalier

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă impact negativ asupra

    mediului marin din ţările riverane Mării Negre. Dimpotrivă, implementarea măsurii va avea rezultate pozitive.

    Costuri

    Cost ridicat (750.000 - 1.500.000 Euro) - scor 2



    Costul minim estimat pentru implementarea măsurii este de ~ 430.000 euro, dar cheltuielile sectoriale sunt dificil de estimat în acest stadiu. Prin urmare, se estimează costuri >1.000.000 Euro


    Această măsură conţine costuri administrative şi de implementare.

    1. constituirea grupurilor de lucru (pregătire, organizare meetinguri la nivel national si regional); costuri de cercetare; costuri comunicare

    2. costuri suplimentarea personalului de control, pregătirea acestuia; costuri operaţionale pentru control

    3. costuri cercetare; costuri sectoriale - imposibil de estimat în această fază

    Eficienţă

    Potenţial ridicată - scor 4

    Indicatori pentru măsurarea eficienţei

    Nr zone identificate; nr. de amenzi

    Evaluare socio- economică

    Analiza Cost-Eficienţă: medie Analiza Cost-Beneficiu: medie


    Efecte negative secundare

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă efecte negative asupra mediului marin. Măsura poate avea efecte socio-economice negative pe termen scurt, putând conduce la reducerea cantităţii de moluşte/rapane colectate şi la pierderea de locuri de muncă.

    Beneficii - mari:

    De mediu:

    • îmbunătăţirea semnificativă a stării habitatelor bentale

    • îmbunătăţirea calităţii apei Socio-economice:

    • Exploatarea sustenabilă aduce beneficii pescarilor, pe termen mediu si lung)

    prin îmbunătăţirea stocului de moluşte/rapana (specii comerciale);

    Coordonare

    Bilaterală România-Bulgaria

    Fezabilitate tehnică

    Aplicată; experienţă limitată / incertitudini

    Organizaţii responsabile pentru implementarea măsurii

    Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură), Ministerul Afacerilor Interne (Poliţia de Frontieră); Ministerul Educaţiei şi Cercetării(Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" Constanţa, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie

    Marină - INCD GeoEcoMar)

    Oportunităţi de finanţare

    Fonduri publice: proiecte europene (ex. HORIZON 2020, Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime, POPAM)

    Planificarea implementării/acoperir

    e temporală

    2020 -2021

    Dificultăţi în implemetare

    Da - temerea pescarilor legată de pierderea locurilor de muncă

    Titlul măsurii

    Promovarea şi stimularea (inclusiv financiară) a pescuitului şi colectării de moluşte în condiţii prietenoase cu mediul

    Nr./codul măsurii

    RO-MN-016



    Descrierea scurtă şi precisă a măsurii

    Măsura a fost dezvoltată ca măsură coordonată între România şi Bulgaria în cadrul proiectului "Suport tehnic şi administrativ pentru implementarea comună a Directivei Cadru „Strategia pentru mediul marin" în Bulgaria şi România - Faza 2"

    Măsura urmăreşte promovarea şi stimularea tehnicilor prietenoase mediului de pescuit şi colectare de moluşte.

    Implementarea măsurii presupune următoarele acţiuni:

    1. Definirea sistemului de stimuli (inclusiv document de discuţie cu sectoarele de pescuit/procesare/export);

    2. Aplicarea sistemului de stimuli (financiari);

    3. Constituirea de servicii de consultanţă;

    4. Sensibilizarea (campanii educaţionale) şi consilierea grupurilor locale pescăreşti referitor la folosirea eficientă a tehnicilor şi echipamentelor

    prietenoase mediului.

    Categoria de măsuri UE

    2b

    Tipuri cheie de măsuri

    KTM 20 Măsuri de prevenire sau control al efectelor adverse rezultate din pescuit şi alte exploatări/ eliminări ale animalelor şi plantelor

    KTM 27 Măsuri de reducere a daunelor fizice în apele marine

    KTM 35 Măsuri de reducere a perturbărilor biologice în mediul marin rezultate din extracţia de specii, inclusiv capturi accidentale

    Obiective de mediu

    Habitate bentale

    Ind. 1.4.1

    1110-1: Menţinerea existenţei celor trei pajişti de Zostera noltei în zona Mangalia

    1110-8: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Costineşti-2 Mai

    Nisipuri cu Donax trunculus: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Navodari-2 Mai

    1140-3: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Eforie Nord-Eforie Sud 1170-7: Menţinerea distribuţiei actuale în zona 2 Mai-Vama Veche

    1170-8: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Cap Aurora-Vama Veche

    1170-10: Menţinerea distribuţiei actuale în punctele Agigea, Costineşti şi Vama Veche

    1170-2 Recifi biogeni de Mytilus galloprovincialis: Menţinerea distribuţiei actuale pe tot şelful României între izobatele de 30 - 50 m

    1170-9: Menţinerea distribuţiei actuale pe tot subtratul stâncos circalitoral Ind. 1.5.1

    1110-1: Suprafaţa ocupată de habitat 2'2,43 ha 1140-3: Suprafaţa ocupată de habitat 2'2,06 ha 1170-7: Suprafaţa ocupată de habitat 2'1,8 ha 1170-8: Suprafaţa ocupată de habitat 2'46 ha 1170-10: Suprafaţa ocupată de habitat 2'1 ha Ind. 1.6.1

    Înălţimea frunzelor de Zostera noltei în iunie 2'70 cm; extinderea anuală a rizomilor de Zostera noltei în zonele de creştere ale pajiştilor 2'70 cm

    Înălţimea talurilor de Cystoseira barbata în sezonul rece 2'100 cm; frecvenţa exemplarelor tinere de Cystoseira în pătrate de 1 m2 2'50%

    Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis (lungimea cochiliei) 2'50 mm SL



    Frecvenţa juvenililor de Pholas dactylus în pătrate de 1 m2 2'50%; dimensiunea

    maximă a exemplarelor de Pholas dactylus (lungimea cochiliei) = 70mm SL Dimensiunea maximă a exemplarelor de Donacilla cornea (lungimea cochiliei) 2'22 - 24 mm SL

    Dimensiunea maximă a exemplarelor de Donax trunculus (lungimea cochiliei) 45 - 50 mm SL

    Dimensiunea maximă a exemplarelor de Arenicola marina (lungimea corpului întreg în extensie) 250 - 350 mm TL

    Ind. 1.6.2

    1110-1: Acoperirea cu Zostera noltei în interiorul pajiştilor 2'50%; biomasa foliară a Zostera noltei 2'1600 g m-2

    1170-8: Acoperirea cu Cystoseira barbata în interiorul câmpurilor 2'50%; biomasa umedă a Cystoseira barbata fără epifite 2'3000 g•m-2

    1170-2:Acoperirea cu Mytilus viu în interiorul habitatului 2'50%; biomasa vie a

    Mytilus galloprovincialis 2'5000 g•m-2

    Densitatea populaţiei de Donacilla cornea 2'3300 ind•m-2 Densitatea populaţiei de Donax trunculus 2'200 ind•m-2

    1170-7: Acoperirea cu Corallina officinalis în interiorul câmpurilor 2'50% Densitatea populaţiei de Lentidium mediterraneum 2'9000 ind•m-2; biomasa vie a Lentidium mediterraneum 2'100 g•m-2

    1170-9:Acoperirea cu Mytilus viu în interiorul habitatului 2'80%; biomasa vie a

    Mytilus galloprovincialis 2'8000 g•m-2

    Biomasa vie a Modiolula phaseolina în pătrate de 1 m2 2'16 g•m-2 Ind. 4.3.1

    Densitatea populaţiei de Lentidium mediterraneum 2'9000 ind•m-2

    Densitatea populaţiei de Arenicola marina 2'0,1 ind•m-2; Densitatea populaţiei de

    Necallianassa truncata 2'1 ind•m-2

    Densitatea populaţiei de Mytilus galloprovincialis 2'500 ind.m-2

    Densitatea populaţiei de Modiolula phaseolina în pătrate de 1 m22'200 ind•m-2 Ind. 6.2.1

    1110-1: Acoperirea cu Zostera noltei în interiorul pajistilor 2'50%; Frecvenţa decapodului Palaemon adspersus în pătrate de 1 m2 = 100%; Frecvenţa decapodului Carcinus aestuarii în transecte de 50 m2 2'30%

    1170-8: Acoperirea cu Cystoseira barbata in interiorul centurilor 2' 50%; Frecvenţa epifitei Colaconema thuretii în patrate de 1 m2 2'80%; Frecvenţa gastropodului Gibbula divaricata în patrate de 1 m2 2'30% Frecvenţa gastropoduluiiTricolia pullus în pătrate de 1 m2 2'1%

    1170-2: Frecvenţa algelor Lithothamnion, Phyllophora sau Coccotylus în transecte de 50 m2 2'10%; Frecvenţa decapodului Liocarcinus navigator în transecte de 400 m2 2'70%

    1140-3: Frecvenţa polichetului Ophelia bicornis în probe 2'1%; Frecvenţa mysidului Gastrosaccus sanctus în probe 2'50%

    1170-9: Frecvenţa decapoduluii Eriphia verrucosa în transecte de 100 m2 ; Densitatea speciei Halichondria panicea in habitat 2'1 colonie m-2

    Ind. 6.2.3

    1170-2: Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis

    (lungimea cochiliei) 2'50 mm SL

    1170-9: Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis

    (lungimea cochiliei) 2'70 mm SL



    Peşti

    Ind. 1.1.1 Aria de distribuţie a speciilor din familia Gobiidae nu este afectată în mod negativ de presiunea umană şi se situează în intervalul de valori din ultimele două decenii; speciile selectate sunt înregistrate iî peste 50% din observaţiile din ultimii 6 ani

    Ind. 1.3.1 Condiţiile populaţiei speciilor din familia Gobiidae nu sunt afectate în mod negativ de presiunea umană şi se situează în domeniul de valori din ultimele 2 decenii

    Ind. 4.3.1 Mărimea populaţiei speciilor din familia Gobiidae nu este afectată în mod negativ de presiunea umană şi se situează în intervalul de valori din ultimele 2 decenii

    Mamifere marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea distribuţiei şi frecvenţei speciilor prin implementarea măsurilor de management adecvate

    Ind. 1.3.1 Diminuarea numărului cazurilor de mortalitate în rândul celor trei specii de delfini prin implementarea unor măsuri de management adecvate

    Ind. 4.3.1 Reducerea nivelului capturilor accidentale a mamiferelor marine (Phocoena phocoena, Tursiops truncatus, Delphinus delphis)

    Păsări marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea sau creşterea în limite sustenabile (urmează a fi determinate) a distribuţiei speciei migratoare ielcovan (Puffinus yelkouan)

    Ind. 1.4.1 Conservarea habitatatului ielcovanului prin reducerea presiunilor datorate factorilor uman şi naturalâ

    Ind. 1.5.1 Suprafaţa habitatelor ielcovanului (Puffinus yelkouan) se va menţine sau va creşte

    Ind. 4.3.1 Mărimea/abundenţa populaţiei (numărul de indivizi migratori) de ielcovan (Puffinus yelkouan) se menţine în limita a 95% din abundenţa naturală a speciilor migratoare din România şi va creşte pe termen lung

    D3 Specii comerciale de peşti şi moluşte

    Ind. 3.1.1

    Menţinerea mortalităţii prin pescuit F :S FMSY = 0,64 (sprot);

    Tendinţă constantă de scădere a valorilor mortalităţii cauzate de pescuit la nivel regional în intervalul FMSY= (F0,1-FMAX) cu valori cuprinse între F = 0,07 şi F = 0,1 limite de referinţă (calcan);

    Tendinţă constantă de scădere a mortalităţii cauzate de pescuit la nivel regional, FMSY să nu depăşească valoarea limită de referinţă de 0,54 (FMSY = F :S0,54, valoare limită recomandată) atunci când valoarea coeficientului mortalităţii naturale M 1-3= 0,81 şi rate de exploatare E :S0,4 (hamsie);

    Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,4 (bacaliar) Reducerea drastică a efortului de pescuit, F :S FMSY = 0,15 (calcan) Reducerea efortului de pescuit în zona de iernat (stavrid)

    Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,54 (hamsie) Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,18 (rechin) Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,46 (barbun) Ind. 3.1.2

    Menţinerea pragului limită a raportului captură/biomasă :S0,082 (sprot) Menţinerea pragului limită a raportului captură/biomasă :S0,033 (calcan)

    Ind. 3.2.1 Creşterea SSB (biomasa stocului reproducător) la nivel regional pentru

    speciile comerciale relevante la nivelul Mării Negre (bacaliar (Merlangius



    merlangus euxinus), calcan (Psetta maxima), stavrid (Trachurus mediterraneus ponticus), hamsie (Engraulis encrasicolus), rechin (Squalus acanthias) şi barbun (Mullus barbatus ponticus).

    Ind. 3.2.2

    Menţinerea stocului de şprot, la litoralul românesc, la valori de aproximativ

    60.000 tone

    Refacerea stocului de calcan, la litoralul românesc, până la valori de 1.500 -

    2.000 tone

    Ind. 3.3.1

    Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 1,5 - 2 ani (şprot) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 5 - 6 ani (calcan) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 - 4 ani (bacaliar) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 - 4 ani (stavrid) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 2 ani (hamsie) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 120 cm (rechin)

    Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 ani (barbun)

    Descriptori

    D1 Biodiversitate-habitate bentale D1 Biodiversitate-mamifere marine D1 Biodiversitate-peşti

    D1 Biodiversitate-păsări marine

    D3 Specii comerciale de peşti şi moluşte D4 Reţele trofice marine

    D6 Integritatea fundului mării

    Presiuni principale

    • Extragerea selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale (de exemplu pescuitul comercial şi sportiv)

    • Eroziune (datorată, de exemplu, impactului produs asupra fundului mării de pescuitul comercial)

    • Extracţia selectivă (datorată de exemplu explorării şi exploatării resurselor biologice de pe fundul mării)

    Domenii principale de activitate

    Pescuit

    Caracteristici

    • Habitate bentale

    • Peşti

    • Mamifere marine

    • Păsări marine

    Legături cu alte directive/legislaţii/politi ci

    Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992

    Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 noiembrie 2009

    Regulamentul (CE) nr. 508/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 mai 2014.

    Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013.

    Instrument pentru

    implementare/Mod de implementare

    Tehnic Economic

    Conştientizare/comunicare/diseminare

    Referinţă spaţială/Zone de implementare

    Ape teritoriale/Zona Exclusiv Economică


    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura poate avea o contribuţie mare la atingerea obiectivelor legate de D1 Biodiversitate, D4 reţele trofice marine, D6 Integritatea fundului mării şi D3

    Specii comerciale de peşti şi moluşte.

    Impact transfrontalier

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă impact negativ asupra

    mediului marin din ţările riverane Mării Negre. Dimpotrivă, implementarea măsurii va avea rezultate pozitive.

    Costuri

    Cost ridicat (750.000 - 1.500.000 Euro) - scor 2

    Costul este în foarte mare măsură influenţat de componenta economică (stimularea financiară) care este imposibil de estimat în acest stadiu.


    Componentele costului:

    1. costuri legate de definirea sistemului de stimuli (inclusiv document de discuţie cu sectoarele de pescuit/procesare/export, organizare intalniri)

    2. aplicarea sistemului de stimuli (financiari): imposibil de estimat în această etapă

    3. Constituirea de servicii de consultanţă: imposibil de estimat în această etapă

    4. costuri de comunicare; costuri de conştientizare

    Eficienţă

    Potenţial ridicată - scor 4

    Indicatori pentru măsurarea eficienţei

    nr. de stimulări financiare/an

    Evaluare socio- economică

    Analiza Cost-Eficienţă: medie Analiza Cost-Beneficiu: medie


    Efecte negative secundare

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă efecte negative asupra mediului marin. Măsura poate avea efecte negative (pe termen scurt) asupra activităţilor economice de pescuit şi colectare de moluşte, putând conduce la scăderea producţiei, costuri pentru investiţii şi la pierderea de locuri de muncă.

    Beneficii - moderate:

    De mediu:

    • îmbunătăţirea semnificativă a stării habitatelor bentale

    • îmbunătăţirea calităţii apei Socio-economice:

    • Exploatarea sustenabilă aduce beneficii pescarilor, pe termen mediu si lung) prin îmbunătăţirea stocului de peşti şi moluşte (specii comerciale);

    Coordonare

    Bilaterală România-Bulgaria

    Fezabilitate tehnică

    Dezvoltare nouă

    Organizaţii responsabile pentru implementarea măsurii

    Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură), Ministerul Educaţiei şi Cercetării (Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină "Grigore

    Antipa" Constanţa)

    Oportunităţi de finanţare

    Fonduri publice:proiecte europene (ex. Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime, POPAM)

    Planificarea

    implementării/acoperir e temporală


    2020 -2021


    Dificultăţi în implemetare

    Da - temerea pescarilor legată de creşterea costurilor pentru investiţii şi de

    pierderea locurilor de muncă.

    Titlul măsurii

    Dezvoltarea planului multianual regional de management pentru stocurile de peşti vizate

    Nr./codul măsurii

    RO-MN-017


    Descrierea scurtă şi precisă a măsurii

    Măsura a fost dezvoltată ca măsură comuna între România şi Bulgaria în cadrul proiectului European (DG Environment) "Suport tehnic şi administrativ pentru implementarea comună a Directivei Cadru „Strategia pentru Mediul Marin" în Bulgaria şi România - Faza 2"

    Măsura va contribui la atingerea randamentului maxim sustenabil (MSY) şi stocurilor sustenabile de peşti.

    Implementarea măsurii necesită realizarea următoarelor acţiuni:

    1. Constituirea unui Grup de Lucru regional;

    2. Discuţii asupra unor posibile măsuri comune (ex. stabilirea limitelor de disribuire a stocurilor pt. speciile demersale);

    3. Implementare (control).

    Categoria de măsuri UE

    2b

    Tipuri cheie de măsuri

    KTM 20 Măsuri de prevenire sau control al efectelor adverse rezultate din pescuit şi alte exploatări/ eliminări ale animalelor şi plantelor

    KTM 35 Măsuri de reducere a perturbărilor biologice în mediul marin rezultate din extracţia de specii, inclusiv capturi accidentale

    Obiective de mediu

    Ind. 3.1.1

    Menţinerea mortalităţii prin pescuit F :S FMSY = 0,64 (sprot);

    Tendinţă constantă de scădere a valorilor mortalităţii cauzate de pescuit la nivel regional în intervalul FMSY= (F0,1-FMAX) cu valori cuprinse între F = 0,07 şi F = 0,1 limite de referinţă (calcan);

    Tendinţă constantă de scădere a mortalităţii cauzate de pescuit la nivel regional, FMSY să nu depăşească valoarea limită de referinţă de 0,54 (FMSY = F :S0,54, valoare limită recomandată) atunci când valoarea coeficientului mortalităţii naturale M 1-3= 0,81 şi rate de exploatare E :S0,4 (hamsie);

    Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,4 (bacaliar) Reducerea drastică a efortului de pescuit, F :S FMSY = 0,15 (calcan) Reducerea efortului de pescuit în zona de iernat (stavrid)

    Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,54 (hamsie) Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,18 (rechin) Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,46 (barbun) Ind. 3.1.2

    Menţinerea pragului limită a raportului captură/biomasă :S0,082 (sprot) Menţinerea pragului limită a raportului captură/biomasă :S0,033 (calcan)

    Ind. 3.2.1 Creşterea SSB (biomasa stocului reproducător) la nivel regional pentru

    speciile comerciale relevante la nivelul Mării Negre (bacaliar (Merlangius merlangus euxinus), calcan (Psetta maxima), stavrid (Trachurus mediterraneus ponticus), hamsie (Engraulis encrasicolus), rechin (Squalus acanthias) şi barbun (Mullus barbatus ponticus).

    Ind. 3.2.2

    Menţinerea stocului de şprot, la litoralul românesc, la valori de aproximativ

    60.000 tone



    Refacerea stocului de calcan, la litoralul românesc, până la valori de 1.500 -

    2.000 tone

    Ind. 3.3.1

    Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 1,5 - 2 ani (şprot) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 5 - 6 ani (calcan) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 - 4 ani (bacaliar) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 - 4 ani (stavrid) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 2 ani (hamsie)

    Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 120 cm (rechin) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 ani (barbun)

    Descriptori

    D3 Specii comerciale de peşti şi moluşte

    Presiuni principale

    - Extragerea selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale (de exemplu pescuitul comercial şi sportiv)

    Domenii principale de activitate

    Pescuit

    Caracteristici

    Peşti

    Legături cu alte directive/legislaţii/politi ci

    Regulamentul (CE) nr. 508/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 mai 2014.

    Regulamentul (UE) 2017/1004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 mai 2017.

    Regulamentului (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013.

    Instrument pentru implementare/Mod de

    implementare

    Tehnic Legislativ

    Referinţă spaţială/Zone de implementare

    Ape teritoriale/Zona Exclusiv Economică

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura va avea o contribuţie semnificativa la atingerea obiectivelor legate de D3 Specii comerciale de peşti şi moluşte.

    Impact transfrontalier

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă impact negativ asupra mediului marin din ţările riverane Mării Negre. Dimpotrivă, implementarea

    măsurii va avea rezultate pozitive.

    Costuri

    Cost moderat (250.000 - 7500.000 Euro) - scor 3

    Costul pentru implementarea măsurii este estimat la ~ 328.000 euro.


    Componentele costului per acţiune:

    1. Costuri operaţionale pentru Grupul de Lucru regional (planificare, organizare intalniri, şi altele asemenea)

    2. costuri comunicare/diseminare (întâlniri cu organizaţiile pescăreşti)

    3. costuri legate de suplimentarea personalului de control; costuri pentru pregătirea personalului de control; costuri operaţionale de control

    Eficienţă

    Ridicată - scor 5

    Indicatori pentru măsurarea eficienţei

    Indicatorii legaţi de D3

    Evaluare socio- economică

    Analiza Cost-Eficienţă: ridicată (mare) Analiza Cost-Beneficiu: medie



    Efecte negative secundare

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă efecte negative asupra mediului marin.

    Beneficii - moderate:

    De mediu:

    • menţinerea volumului stocurilor în limite biologice sigure Socio-economice:

    • atingerea randamentului maxim sustenabil (MSY) şi stocurilor sustenabile de peşti

    • o mai bună aliniere la planul naţional de gestionare a pescuitului şi întărirea controlului la aplicarea sa.

    Coordonare

    Bilaterală România-Bulgaria Regională

    Fezabilitate tehnică

    Aplicată; experienţă limitată / incertitudini

    Organizaţii

    responsabile pentru implementarea măsurii

    Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură), Ministerul Educaţiei şi Cercetării (Institutul Naţional de Cercetare

    - Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" Constanţa)

    Oportunităţi de finanţare

    Fonduri publice: proiecte europene (ex. Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Martime, POPAM);

    Planificarea implementării/acoperir

    e temporală


    2020 -2021

    Dificultăţi în implemetare

    Nu

    Titlul măsurii

    Punerea în aplicare a controlului pentru setcile de calcan

    Nr./codul măsurii

    RO-MN-018


    Descrierea scurtă şi precisă a măsurii

    Măsura a fost dezvoltată ca măsură coordonata între România şi Bulgaria în cadrul proiectului "Suport tehnic şi administrativ pentru implementarea comună a Directivei Cadru „Strategia pentru mediul marin" în Bulgaria şi România - Faza 2"

    Măsura se referă la îmbunătăţirea funcţiilor de control ale autorităţilor competente pentru controlul cerinţelor stabilite de către Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 pentru setcile de calcan utilizate în sectorul de pescuit (material, dimensiunea ochiului şi grosimea).

    Scopul măsurii: îmbunătăţirea stocului de calcan şi reducerea capturilor accidentale (peşti şi mamifere) prin întărirea mecanismului de control asupra tehnicilor/uneltelor de pescuit pentru calcan.

    Implementarea măsurii presupune următoarele acţiuni:

    1. Pregătirea personalului de control;

    2. Suplimentarea personalului de control;

    3. Controlul operaţional.

    Categoria de măsuri UE

    2a

    Tipuri cheie de măsuri

    KTM 20 Măsuri de prevenire sau control al efectelor adverse rezultate din pescuit şi alte exploatări/eliminări ale animalelor şi plantelor

    KTM 35 Măsuri de reducere a perturbărilor biologice în mediul marin rezultate din extracţia de specii, inclusiv capturi accidentale


    Obiective de mediu

    Peşti

    Ind. 1.1.1 Aria de distribuţie a speciilor din familia Gobiidae nu este afectată în mod negativ de presiunea umană şi se situează în intervalul de valori din ultimele două decenii; speciile selectate sunt înregistrate în peste 50% din observaţiile din ultimii 6 ani

    Ind. 1.3.1 Condiţiile populaţiei speciilor din familia Gobiidae nu sunt afectate în mod negativ de presiunea umană şi se situează în domeniul de valori din ultimele 2 decenii

    Ind. 4.3.1 Mărimea populaţiei speciilor din familia Gobiidae nu este afectată în mod negativ de presiunea umană şi se situează în intervalul de valori din ultimele 2 decenii

    Mamifere marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea distribuţiei şi frecvenţei speciilor prin implementarea măsurilor de management adecvate

    Ind. 1.3.1 Diminuarea numărului cazurilor de mortalitate în rândul celor trei specii de delfini prin implementarea unor măsuri de management adecvate

    Ind. 4.3.1 Reducerea nivelului capturilor accidentale a mamiferelor marine (Phocoena phocoena, Tursiops truncatus, Delphinus delphis)

    Specii comerciale de peşti şi moluşte

    Ind. 3.1.1

    Tendinţă constantă de scădere a valorilor mortalităţii cauzate de pescuit la nivel regional în intervalul FMSY = (F0,1-FMAX) cu valori cuprinse între F = 0,07 şi F = 0,15-limite de referinţă (calcan);

    Reducerea drastică a efortului de pescuit, F :S FMSY = 0,15 (calcan) Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,18 (rechin) Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,46 (barbun) Ind. 3.1.2

    Menţinerea pragului limită a raportului captură/biomasă :S 0,033 (calcan)

    Ind. 3.2.1 Creşterea SSB (biomasa stocului reproducător) la nivel regional pentru speciile comerciale relevante la nivelul Mării Negre (calcan (Psetta maxima), rechin (Squalus acanthias) şi barbun (Mullus barbatus ponticus)

    Ind. 3.2.2

    Refacerea stocului de calcan, la litoralul românesc, până la valori de 1.500 -

    2.000 tone

    Ind. 3.3.1

    Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 5 - 6 ani (calcan) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 120 cm (rechin) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 ani (barbun)

    Descriptori

    D1 Biodiversitate-mamifere marine D1 Biodiversitate-peşti

    D3 Specii comerciale de peşti ţi moluşte D4 Reţele trofice marine

    Presiuni principale

    - Extragerea selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale (de exemplu pescuitul comercial şi sportiv)

    Domenii principale de activitate

    Pescuit

    Caracteristici

    Peşti

    Mamifere marine


    Legături cu alte directive/legislaţii/politi ci

    Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992

    Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013.

    Instrument pentru

    implementare/Mod de implementare

    Tehnic Legislativ

    Referinţă spaţială/Zone de implementare

    Ape teritoriale / Zona Exclusiv Economică

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura va avea o contribuţie moderata la atingerea obiectivelor legate de D3 Specii comerciale de peşti şi moluşte, D1 Biodiversitate-mamifere marine şi peşti, şi D4 Reţele trofice marine.

    Impact transfrontalier

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă impact negativ asupra mediului marin din ţările riverane Mării Negre.

    Costuri

    Cost moderat (250.000 - 7500.000 Euro) - scor 3

    Costul pentru implementarea măsurii este estimat la ~ 298.000 euro.

    Componentele costului: costuri legate de suplimentarea personalului de control; costuri pentru pregătirea personalului de control; costuri operaţionale de control

    Eficienţă

    Potenţial ridicată - scor 4

    Indicatori pentru măsurarea eficienţei

    Nr. de controale-amenzi

    Evaluare socio- economică

    Analiza Cost-Eficienţă: ridicată (mare) Analiza Cost-Beneficiu: ridicată (mare)


    Efecte negative secundare

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă efecte negative asupra mediului marin.

    Beneficii - ridicate:

    De mediu:

    • reducerea capturilor accidentale de mamifere marine

    • reducerea capturilor accidentale de alţi peşti (specii necomerciale) Socio-economice:

    • atingerea randamentului maxim sustenabil (MSY) şi stocurilor sustenabile de

    peşti

    Coordonare

    Naţională

    Bilaterală România-Bulgaria

    Fezabilitate tehnică

    Aplicată; experienţă limitată / incertitudini

    Organizaţii responsabile pentru implementarea măsurii

    Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (Adminsitraţia Rezervaţia Biosferei Delta Dunării); Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură), Ministerul Afacerilor Interne (Poliţia de

    Frontieră), Ministerul Educaţiei şi Cercetării (Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" Constanţa)

    Oportunităţi de finanţare

    Fonduri publice: proiecte europene (ex. POPAM, Fondul European pentru

    Pescuit şi Afaceri Maritime)


    Planificarea implementării/acoperir e temporală


    2020 -2021

    Dificultăţi în

    implemetare

    Nu

    Titlul măsurii

    Definirea şi reevaluarea perioadelor şi zonelor de prohibiţie pentru speciile de peşti - stocuri de peşti

    Nr./codul măsurii

    RO-MN-019


    Descrierea scurtă şi precisă a măsurii

    Măsura dezvoltată ca măsură comună între România şi Bulgaria în cadrul proiectului "Suport tehnic şi administrativ pentru implementarea comună a Directivei Cadru „Strategia pentru mediul marin" în Bulgaria şi România - Faza 2"

    Măsura urmăreşte reevaluarea şi, acolo unde este necesar, modificarea perioadelor şi zonelor de prohibiţie existente (prelungirea, schimbarea perioadelor, schimbarea zonelor pentru pescuit, şi altele asemenea) luând în considerare schimbările condiţiilor de mediu.

    Implementarea măsurii presupune urmatoarele actiuni:

    1. Constituirea Grupurilor de Lucru comune (reprezentanţi ai Agenţiilor Naţionale de Pescuit şi Acvacultură, ai altor administraţii de stat relevante, institutelor de cercetare, ONG-urilor şi Grupurilor Locale Pescăreşti); Revizuirea zonelor şi perioadelor de prohibiţie existente în apele teritoriale

    2. Studii pentru evaluarea spaţială şi temporală a stocurilor şi specificarea nevoilor;

    3. Delimitarea perioadelor şi zonelor;

    4. Controlul de conformitate cu aceste interdicţii şi restricţii în zonele desemnate.

    Categoria de măsuri UE

    2a

    Tipuri cheie de măsuri

    KTM 14 Cercetarea, îmbunătăţirea bazei de cunoştinţe pentru reducerea incertitudinii

    KTM 20 Măsuri de prevenire sau control al efectelor adverse rezultate din pescuit şi alte exploatări/ eliminări ale animalelor şi plantelor

    KTM 35 Măsuri de reducere a perturbărilor biologice în mediul marin rezultate din extracţia de specii, inclusiv capturi accidentale

    Obiective de mediu

    Ind. 3.1.1

    Menţinerea mortalităţii prin pescuit F :S FMSY = 0,64 (sprot);

    Tendinţă constantă de scădere a valorilor mortalităţii cauzate de pescuit la nivel regional în intervalul FMSY= (F0,1-FMAX) cu valori cuprinse între F = 0,07 şi F = 0,1 limite de referinţă (calcan);

    Tendinţă constantă de scădere a mortalităţii cauzate de pescuit la nivel regional, FMSY să nu depăşească valoarea limită de referinţă de 0,54 (FMSY = F :S0,54, valoare limită recomandată) atunci când valoarea coeficientului mortalităţii naturale M 1-3= 0,81 şi rate de exploatare E :S0,4 (hamsie);

    Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,4 (bacaliar) Reducerea drastică a efortului de pescuit, F :S FMSY = 0,15 (calcan) Reducerea efortului de pescuit în zona de iernat (stavrid)

    Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,54 (hamsie) Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,18 (rechin)



    Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,46 (barbun) Ind. 3.1.2

    Menţinerea pragului limită a raportului captură/biomasă :S0,082 (sprot) Menţinerea pragului limită a raportului captură/biomasă :S0,033 (calcan)

    Ind. 3.2.1 Creşterea SSB (biomasa stocului reproducător) la nivel regional pentru speciile comerciale relevante la nivelul Mării Negre (bacaliar (Merlangius merlangus euxinus), calcan (Psetta maxima), stavrid (Trachurus mediterraneus ponticus), hamsie (Engraulis encrasicolus), rechin (Squalus acanthias) şi barbun (Mullus barbatus ponticus).

    Ind. 3.2.2

    Menţinerea stocului de şprot, la litoralul românesc, la valori de aproximativ

    60.000 tone

    Refacerea stocului de calcan, la litoralul românesc, până la valori de 1.500 -

    2.000 tone

    Ind. 3.3.1

    Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 1,5 - 2 ani (şprot) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 5 - 6 ani (calcan) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 - 4 ani (bacaliar) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 - 4 ani (stavrid) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 2 ani (hamsie)

    Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 120 cm (rechin) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 ani (barbun)

    Descriptori

    D3 Specii comerciale de peşti şi moluşte

    Presiuni principale

    - Extragerea selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale (de exemplu pescuitul comercial şi sportiv)

    Domenii principale de activitate

    Pescuit

    Caracteristici

    Peşti

    Legături cu alte directive/legislaţii/politi ci

    Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013.

    Convenţia privind diversitatea biologică (CBD), cu modificările ulterioare. Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992.

    Regulamentul (CE) nr. 508/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 mai 2014.

    Regulamentul (UE) 2017/1004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 mai 2017.

    Instrument pentru implementare/Mod de implementare

    Tehnic Legislativ

    Referinţă spaţială/Zone

    de implementare

    Ape teritoriale/Zona Exclusiv Economică

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura va avea o contribuţie moderata la atingerea obiectivelor legate de D3

    Impact transfrontalier

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă impact negativ asupra

    mediului marin din ţările riverane Mării Negre.

    Costuri

    Cost moderat (250.000 - 7500.000 Euro) - scor 3

    Costul pentru implementarea măsurii este estimat la ~ 225.000 euro.


    Componentele costului:



    Costuri operaţionale pentru constituirea Grupurilor de Lucru şi delimitarea perioadelor si zonelor (planificare, pregătire şi organizare întâlniri) Costuri de cercetare

    Costuri de comunicare

    Costuri legate de suplimentarea personalului de control; costuri pentru pregătirea personalului de control; costuri operaţionale de control

    Eficienţă

    Ridicată - scor 5

    Indicatori pentru măsurarea eficienţei

    Ar trebui să se bazeze pe indicatorii existenţi

    Evaluare socio- economică

    Analiza Cost-Eficienţă: ridicată (mare) Analiza Cost-Beneficiu: ridicată (mare)


    Efecte negative secundare

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă efecte negative asupra mediului marin.

    Măsura ar putea avea efecte negative asupra comerţului cu peşti prin limitarea şi/sau interzicerea pescuitului.

    Beneficii - ridicate:

    De mediu:

    • îmbunătăţirea stării populaţiilor celor 7 specii comerciale

    • menţinerea în limite biologice sigure a speciilor comerciale

    • îmbunătăţirea stării populaţiilor speciilor necomerciale care ar putea fi pescuite accidental

      Socio-economice:

    • atingerea randamentului maxim sustenabil (MSY) şi stocurilor sustenabile de peşti

    Coordonare

    Bilaterală România-Bulgaria

    Fezabilitate tehnică

    Aplicată frecvent; experienţa vastă / dovezi de bune practici

    Organizaţii responsabile pentru implementarea măsurii

    Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură), Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării (Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină "Grigore

    Antipa" Constanţa), Ministerul Afacerilor Interne (Poliţia de Frontieră)

    Oportunităţi de finanţare

    Fonduri publice: programe europene (ex. POPAM, Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime)

    Planificarea implementării/acoperir e temporală


    2020

    Dificultăţi în implemetare

    Da - posibila reticenţă a pescarilor

    Titlul măsurii

    Gestionarea şi reducerea surselor difuze de poluare, inclusiv depunerile

    atmoferice

    Nr./codul măsurii

    RO-MN-020


    Descrierea scurtă şi precisă a măsurii

    Măsura a fost dezvoltată ca măsură coordonată între România şi Bulgaria în cadrul proiectului "Suport tehnic şi administrativ pentru implementarea comună a Directivei Cadru „Strategia pentru Mediul Marin" în Bulgaria şi România -

    Faza 2"



    Măsura se referă la eutrofizare şi poluarea cu contaminanţi şi include două etape: prima va fi concentrată pe activităţile de cercetare legate de o mai bună cunoaştere a impactului surselor difuze de poluare (în special depunerile atmosferice) asupra mediului marin, iar cea de a doua fază va consta în dezvoltarea măsurilor pentru reducerea impactului surselor difuze de poluare, pe baza cunoştinţelor acumulate în prima fază.

    Implementarea măsurii presupune următoarele acţiuni:

    Etapa 1 va cuprinde:

    - Activităţi de cercetare în scopul mai bunei cunoaşteri privind impactul depunerilor atmosferice asupra mediului marin;

        1. Activităţi de monitorizare

        2. Proiecte de cercetare

    - Folosirea unei metodologii comune la Marea Neagră pentru evaluarea presiunii datorate surselor difuze de poluare şi a impactului acestora de la sursele difuze de poluare (modele, SWAT, şi altele asemenea).

        1. Dezvoltarea de ghiduri pentru elaborarea metodologiilor comune

        2. Dezvoltarea de modele, şi altele asemenea (personal, logistică, şi altele asemenea).

    Etapa 2 va consta în dezvoltarea măsurilor pentru reducerea impactului surselor difuze de poluare, pe baza cunoştinţelor acumulate în prima fază şi va fi

    dezvoltată în cel de-al doilea ciclu al Directiva Cadru Strategia pentru mediul marin

    Categoria de măsuri UE

    2b

    Tipuri cheie de măsuri

    Faza 1

    KTM 14 Cercetarea, îmbunătăţirea bazei de cunoştinţe pentru reducerea incertitudinii

    Faza 2

    KTM 2 Reducerea poluării cu nutrienţi din agricultură KTM 3 Reducerea poluării cu pesticide din agricultură

    KTM 15 Măsuri pentru eliminarea treptată a emisiilor, evacuărilor şi pierderilor de substanţe periculoase prioritare sau de reducere a emisiilor, evacuărilor şi pierderilor de substanţe prioritare

    KTM 21 Măsuri de prevenire şi control a poluării din zonele urbane, infrastructura de transport şi construcţii

    KTM 31 Măsuri de reducere a contaminării cu substanţe periculoase (substanţe sintetice, substanţe nesintetice, radionuclizi) şi eliberării sistematice şi/sau intenţionate de substanţe în mediul marin, din surse de pe mare sau din atmosferă

    KTM 33 Măsuri de reducere a descărcărilor de nutrienţi şi materie organică în mediul marin, din surse de pe mare sau din atmosferă

    Obiective de mediu

    Eutrofizare

    Ind. 5.1.1 Aportul DIP şi DIN din activităţile antropice să fie constant sau să scadă

    Contaminanţi

    Ind. 8.1.1.

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse



    Percentila 75 a concentraţiilor hidrocarburilor aromatice policiclice în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor hidrocarburilor aromatice policiclice în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în Mytilus galloprovincialis este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici măsurate în Mytilus galloprovincialis este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să

    apară efecte adverse

    Descriptori

    D5 Eutrofizare

    D8 Contaminanţi în mediul marin

    Presiuni principale

    • Introducerea de nutrienţi

    • Introducerea de materie organică

    • Introducere de compuşi sintetici

    • Introducerea de substanţe şi compuşi nesintetici

    • Introducerea de radionuclizi

    • Introducerea de organisme patogene microbiene

    Domenii principale de activitate

    Activităţi de pe uscat (transport, activităţi urbane, industrie, agricultură); activităţi de pe mare (producere de energie, shipping).

    Caracteristici

    • Păsări

    • Mamifere

    • Peşti

    • Habitate bentale Habitate pelagice

    Legături cu alte directive/legislaţii/politi ci

    Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000.

    Directiva 91/676/CEE a Consiliului din 12 decembrie 1991.

    Directiva 2001/81/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23

    octombrie 2001 privind plafoanele naţionale de emisie pentru anumiţi poluanţi atmosferici

    Instrument pentru implementare/Mod de

    implementare

    Tehnic (etapa 1)

    Legislativ (etapa 2)

    Referinţă spaţială/Zone de implementare

    Ape teritoriale/Zona Exclusiv Economică

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura va avea o contribuţie moderată la atingerea obiectivelor/ţintelor de mai

    jos (totuşi dificil de estimat datorită lipsei cunoştiintelor în această fază)

    Impact transfrontalier

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă impact negativ asupra mediului marin din ţările riverane Mării Negre.

    Costuri

    Cost ridicat (750.000 - 1.500.000 Euro) - scor 2 (costul se referă doar la implementarea etapei 1)



    Costul minim estimat pentru implementarea măsurii este ~ 400.000 euro, dar cel mai probabil va creşte semnificativ. În acest stadiu este imposibil de precizat costul necesar pentru investiţii.


    Componentele costului:

    • costuri pentru cercetare (personal cercetare, echipamente, software, organizare întâlniri, şi altele asemenea)

    • costuri pentru pentru implementarea tehnică (costuri pentru investiţii, costuri operaţionale, costuri pentru întreţinere, şi altele asemenea) - imposibil de estimat

    • costuri elaborare metodologii comune (constituire grup experti, întâlniri bilaterale, şi altele asemenea)

    Costuri pentru dezvoltarea măsurilor de reducere (etapa 2) urmează a se determina (depind de rezultatele obţinute în etapa1

    Eficienţă

    Moderată (medie) - scor 3

    Indicatori pentru măsurarea eficienţei


    Evaluare socio- economică

    Analiza Cost-Eficienţă: medie Analiza Cost-Beneficiu: scăzută


    Efecte negative secundare

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă efecte negative asupra mediului marin.

    Beneficii - scăzute:

    De mediu:

    - îmbunătăţirea mediului marin prin minimizarea impactului din surse difuze

    Nu se aşteaptă beneficii pe termen scurt, deoarece măsura nu conduce în mod direct la modificări ale stării mediului. Beneficiile sunt dificil de identificat în

    această fază de început a procesului.

    Coordonare

    Naţională

    Bilaterală România-Bulgaria

    Fezabilitate tehnică

    Dezvoltare nouă

    Organizaţii responsabile pentru implementarea măsurii

    Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (Administraţia Naţională „Apele Române" şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului), Ministerul Educaţiei şi Cercetării (Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" Constanţa, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină - INCD GeoEcoMar) şi Ministerul Agriculturii şi

    Dezvoltării Rurale

    Oportunităţi de finanţare

    Fonduri publice; programe europene (ex. Programul Horizon 2020)

    Planificarea implementării/acoperir

    e temporală

    2020-2021

    Dificultăţi în implemetare

    Da-lipsa de cunoştinţe referitoare la impactul depunerilor atmosferice asupra mediului marin

    Titlul măsurii

    Întărirea controlului privind folosirea zonelor de curăţare a navelor în porturi


    Nr./codul măsurii

    RO-MN-021


    Descrierea scurtă şi precisă a măsurii

    Măsura se referă la întărirea controlului (referitor atât la personal, cât şi la îmbunătăţirea logisticii) pentru respectarea prevederilor MARPOL 73/78 şi Directivei (UE) 2019/883 cu privirea la deversarea deşeurilor organice şi minerale în zonele de curăţare din porturi.

    Masura se adresează reducerii aportului de nutrienţi, materie organică şi contaminanţi (chimici şi microbiologici) în apele teritoriale şi în Zona Economică Exclusivă.

    Implementarea măsurii presupune următoarele acţiuni:

    1. Constituirea unui grup de lucru pentru revizuirea sistemului de sancţiuni (revizuirea cuantumului în funcţie de nivelul de poluare, de intenţie, şi altele asemenea);

    2. Pregătirea personalului de control;

    3. Suplimentarea personalului de control;

    4. Controlul operaţional (combustibil, materiale, ambarcaţiuni, şi altele asemenea).

    Categoria de măsuri UE

    2a

    Tipuri cheie de măsuri

    KTM 29 Măsuri pentru reducerea deşeurilor în mediul marin.

    KTM 31 Măsuri de reducere a contaminării cu substanţe periculoase (substanţe sintetice, substanţe nesintetice, radionuclizi) şi eliminării sistematice şi / sau intenţionate de substanţe în mediul marin, din surse de pe mare sau din atmosferă

    Obiective de mediu

    Eutrofizare

    Ind. 5.1.1 Aportul DIP şi DIN din activităţile antropice să fie constant sau să scadă

    Contaminanţi

    Ind. 8.1.1.

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor hidrocarburilor aromatice policiclice în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor hidrocarburilor aromatice policiclice în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în Mytilus galloprovincialis este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici măsurate în Mytilus

    galloprovincialis este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse



    Deşeuri marine

    Ind. 10.1.2 Tendinţa descrescătoare a cantităţii de deşeuri marine din coloana de apă şi depozitate pe fundul mării.

    Descriptori

    D5 Eutrofizare

    D8 Contaminanţi în mediul marin D10 Deşeuri marine

    Presiuni principale

    • Introducere nutrienţi

    • Introducere de materie organică

    • Introducere de compuşi sintetici

    • Introducere de substanţe şi compuşi nesintetici

    • Introducere de agenţi patogeni

    • Deşeuri marine

    Domenii principale de activitate

    transport naval, operaţiuni portuare

    Caracteristici

    • Păsări marine

    • Mamifere marine

    • Peşti

    • Habitate bentale Habitate pelagice

    Legături cu alte directive/legislaţii/politi ci

    Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008

    Directiva (UE) 2019/883 a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind instalaţiile portuare de preluare pentru predarea deşeurilor provenite de la nave, de modificarea a Directivei 2010/65/UE şi de abrogare a Directivei 2000/59/CE

    Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta (MARPOL 73/78)

    Convenţia privind Protecţia Mării Negre împotriva Poluării, cu modificările ulterioare

    Instrument pentru

    implementare/Mod de implementare

    Tehnic Legislativ

    Referinţă spaţială/Zone de implementare

    Ape teritoriale/Zona Exclusiv Economică

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura va avea o contribuţie moderată la atingerea obiectivelor/ţintelor legate de

    D5 Eutrofizare, D8 Contaminanţi în mediul marin şi D10 Deşeuri marine

    Impact transfrontalier

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă impact negativ asupra mediului marin din ţările riverane Mării Negre.

    Costuri

    Cost moderat (250.000 - 750.000 Euro) - scor 3

    Costul minim estimat pentru implementarea măsurii este ~ 277.000 euro.


    Componentele costului:

    • Costuri necesare constituirii grupului de lucru; costuri de negociere (pregătirea sistemului de sancţiuni, întâlniri, şi altele asemenea)

    • Costuri legate de suplimentarea personalului de control; costuri pentru pregătirea personalului de control; costuri operaţionale de control


    Eficienţă

    Potenţial ridicată - scor 4

    Indicatori pentru măsurarea eficienţei

    nr. de controale/an

    nr de nave ce folosesc facilitatile portuare/an

    Evaluare socio- economică

    Analiza Cost-Eficienţă: ridicată (mare) Analiza Cost-Beneficiu: medie


    Efecte negative secundare

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă efecte negative asupra mediului marin.

    Beneficii - moderate:

    De mediu:

    - îmbunătăţirea condiţiilor habitatelor bentale, habitate pelagice, pesti, mamifere marine, păsări marine

    Coordonare

    Naţională

    Fezabilitate tehnică

    Aplicată frecvent; experienţă vastă / dovezi de bune practici

    Organizaţii responsabile pentru implementarea măsurii

    Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului, Garda Naţională de Mediu), Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (Autoritatea Navală Română)

    Oportunităţi de

    finanţare

    fonduri publice

    Planificarea implementării/acoperir e temporală


    2020 -2021

    Dificultăţi în

    implemetare

    Nu

    Titlul măsurii

    Introducerea etichetării ecologice (pe baza etichetelor ecologice relevante existente) în acvacultură

    Nr./codul măsurii

    RO-MN-022


    Descrierea scurtă şi precisă a măsurii

    Măsura dezvoltată ca măsură coordonată între România şi Bulgaria în cadrul proiectului "Suport tehnic şi administrativ pentru implementarea comună a Directivei Cadru „Strategia pentru Mediul Marin" în Bulgaria şi România - Faza 2"

    Măsura urmăreşte dezvoltarea schemelor de etichetare ecologică pentru promovarea unei acvaculturii durabile şi îmbinarea elementelor de piaţă şi industrie cu interesele şi comunităţile de mediu.

    Importanţa măsurii - etichetarea ecologică poate facilita accesul pe noile pieţe, consolidarea sau extinderea cotei de piaţă pe pieţele existente, creşterea credibilităţii şi a câştigurilor prin potenţiale preţuri "premium".

    Implementarea măsurii necesită următoarele acţiuni:

    1. Stabilirea Grupurilor de Lucru;

    2. Dezvoltarea campaniilor de conştientizare a publicului;

    3. Implementarea (inclusiv materiale promoţionale permanente).

    Categoria de măsuri UE

    2a

    Tipuri cheie de măsuri

    KTM 31 Măsuri de reducere a contaminării cu substanţe periculoase (substanţe sintetice, substanţe nesintetice, radionuclizi) şi eliminării sistematice şi/sau

    intenţionate de substanţe în mediul marin, din surse de pe mare sau din atmosferă



    KTM 36 Măsuri de reducere a altor tipuri de perturbare biologică, incluzând moartea, rănirea, perturbarea, translocarea speciilor marine native, introducerea

    de patogeni microbiologici şi introducerea de indivizi modificaţi genetic din specii marine ( ex. din acvacultură)

    Obiective de mediu

    Ind. 9.1.1 Nivelul contaminanţilor (metale grele, pesticide organoclorurate, bifenili policlorinaţi şi HPA) în peşti şi moluşte capturate din mediul natural să nu depăşească nivelurile maxime stabilite în Regulamentul (CE) nr. 1881/2006, cu modificările şi completările ulterioare; pentru contaminanţi care nu sunt enumeraţi în Regulamentul (CE) nr. 1881/2006, valorile limită sunt agreate la nivel naţional/regional

    Ind. 9.1.2 Nu mai mult de 25 % din probele investigate pe parcursul unui an să depăşească nivelurile reglementate pentru metale grele; nu mai mult de 5 % din toate probele investigate pe parcursul unui an să depăşească nivelurile

    reglementate pentru bifenili policlorurati, HPA şi pesticide organoclorurate

    Descriptori

    D9 Contaminanţi în peşti şi fructe de mare

    Presiuni principale

    • Introducere de compuşi sintetici

    • Introducerea de substanţe şi compuşi nesintetici

    • Introducerea de organisme patogene microbiene

    Domenii principale de activitate

    Activităţi de pe uscat (activităţi urbane, industrie, agricultură); Turism şi Activităţi recreative, Shipping, Producere de energie (extracţie ţiţei şi gaze

    naturale), Eliminare de deşeuri, Extracţie de resurse nevii, Operaţiuni portuare

    Caracteristici

    • Habitate bentale

    • Peşti

    Legături cu alte directive/legislaţii/politi ci

    Directiva 2013/39/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 august 2013 de modificare a Directivelor 2000/60/CE şi 2008/105/CE în ceea ce priveşte substanţele prioritare din domeniul politicii apei.

    Regulamentul (CE) nr. 1881/2006 al Comsiei din 19 decembrie 2006 de stabilire a nivelurilor maxime pentru anumiţi contaminanţi din produsele alimentare (inclusiv moluşte şi peşti), amendat prin: Regulamentul (CE) nr. 1126/2007; Regulamentul (CE) nr. 565/2008; Regulamentul (CE) nr. 629/2008; Regulamentul (UE) nr. 105/2010 şi Regulamentul (UE) nr. 165/2010

    Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi Pentru Siguranţa Alimentelor nr. 147/2004 pentru aprobarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind reziduurile de pesticide din produsele de origine animală şi nonanimală şi reziduurile de medicamente de uz veterinar în produsele de origine animală, cu modificările ulterioare.

    Recomandarea Comisiei din 8 iunie 2000 cu privire la aplicarea art. 36 din Tratatul EURATOM referitor la monitorizarea nivelului radioactivităţii în mediu în scopul evaluării expunerii populaţiei.

    Instrument pentru

    implementare/Mod de implementare

    Tehnic Legislativ

    Conştientizare/comunicare/diseminare

    Referinţă spaţială/Zone de implementare

    Ape teritoriale/Zona Exclusiv Economică

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura poate avea o contribuţie scăzută la atingerea obiectivelor/ţintelor legate

    de D9 Contaminanţi în peşti şi fructe de mare.

    Impact transfrontalier

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă impact negativ asupra

    mediului marin din ţările riverane Mării Negre.

    Costuri

    Cost moderat (250.000 - 750.000 Euro) - scor 3



    Costul minim estimat pentru implementarea măsurii este ~ 97.000 euro. Totuşi, este foarte probabilă o creştere a costului implementării măsurii prin introducerea cheltuielilor sectoriale (deocamdată dificil de evaluat).


    Componentele costului:

    • Costuri pentru constituirea grupului de lucru (la nivel naţional - experţi de stat şi experţi din sectorul piscicol (producători din acvacultură) în scopul de a verifica legislaţia existentă la nivel naţional şi European legat de etichetarea ecologică, dezvoltarea de propuneri pentru astfel de etichete în acvacultură; la nivel regional - întâlniri bilaterale între România şi Bulgaria pentru coordonarea şi aprobarea propunerilor)

    • Costuri pentru consultări cu stakeholderi, autorităţi şi sectoare relevante la o scară mai mare şi revizuirea legislaţiei (dacă este necesară) şi adoptarea acesteia

    • Costuri pentru campanii de conştientizare a publicului (închiriere de locaţii, catering, materiale promoţionale); costuri de comunicare (broşuri, pliante, media)

    • Cheltuieli sectoriale - imposibil de estimat în acest stadiu

    Eficienţă

    Potenţial ridicată - scor 4

    Indicatori pentru măsurarea eficienţei

    Creşterea generală a consumului de fructe de mare pe termen scurt, mediu şi lung (kg/an, tone/an)

    Creşterea generală a consumului de fructe de mare etichetate ecologic pe termen scurt, mediu şi lung (kg/an, tone/an)

    Evaluare socio- economică

    Analiza Cost-Eficienţă: ridicată (mare) Analiza Cost-Beneficiu: medie


    Efecte negative secundare

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă efecte negative asupra mediului marin. Această măsură ar putea avea un efect negativ asupra restului de producători care nu pot să asigure calitatea necesară a propriilor produse şi nu sunt autorizaţi să folosească etichetarea ecologică (creşterea "economiei gri").


    Beneficii - moderate:

    Socio-economic:

    • sectorul piscicol va alege să opteze pentru introducerea etichetării ecologice dacă există o astfel de solicitare. Opţiunea depinde de tipul de etichete si de potenţialele beneficii pentru mediu. Introducerea etichetării ecologice este relevantă pentru pieţele locale de peşte şi pentru export

    • creşterea conştientizării publicului asupra produselor oferite pe piaţă şi posibilitatea de a alege, creşterea consumului de produse marine (statistici periodice referitoare la produsele marine oferite pe pieţe şi preferinţele consumatorilor)

    • creşterea profitului firmelor care oferă produse etichetate ecologic.

    Coordonare

    Naţională

    Bilaterală România-Bulgaria

    Fezabilitate tehnică

    Dezvoltare nouă

    Organizaţii responsabile pentru

    implementarea măsurii

    Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, incluzând Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor


    Oportunităţi de finanţare

    Fonduri publice; programe europene (ex. Programul CBC România-Bulgaria, programul HORIZON 2020, Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri

    Maritime, POPAM)

    Planificarea

    implementării/acoperir e temporală


    2020

    Dificultăţi în implemetare

    Da - posibila reticenţă a unor producători legat de costurile ridicate, suportul

    managerial inadecvat, insufienţa datelor şi impactul asupra pieţei.

    Titlul măsurii

    Amendarea legislaţiei existente, acolo unde este necesar, pentru

    desfăşurarea activităţilor economice în mediul marin

    Nr./codul măsurii

    RO-MN-023


    Descrierea scurtă şi precisă a măsurii

    Măsura a fost dezvoltată ca măsură coordonată între România şi Bulgaria în cadrul proiectului "Suport tehnic şi administrativ pentru implementarea comună a Directivei Cadru Strategia pentru mediul marin (DCSM) în Bulgaria şi România - Faza 2"

    Măsura se referă la activităţile umane din mediul marin menţionate/listate în cadrul art. 8 al Directivei 2014/89/UE de stabilire a unui cadru pentru amenajarea spaţiului maritim

    image

    Măsura nu se referă la activităţi militare.

    Implementarea măsurii presupune desfăşurarea următoarelor acţiuni:

    image

    1. Activităţi pregătitoare pentru modificarea/adaptarea legislaţiei naţionale, dacă este necesar;

    2. Consultări publice şi sectoriale;

    3. Adaptarea legislaţiei.

    Categoria de măsuri UE

    2a

    Tipuri cheie de măsuri

    KTM 15 Măsuri pentru eliminarea treptată a emisiilor, evacuărilor şi pierderilor de substanţe periculoase prioritare sau de reducere a emisiilor, evacuărilor şi pierderilor de substanţe prioritare

    KTM 19 Măsuri de prevenire sau control a efectelor adverse a activităţilor recreative, inclusive pescuitul la undiţă.

    KTM 20 Măsuri de prevenire sau control al efectelor adverse rezultate din pescuit şi alte exploatări/ eliminări ale animalelor şi plantelor

    KTM 21 Măsuri de prevenire şi control a poluării din zonele urbane, infrastructura de transport şi construcţii

    KTM 26 Măsuri de reducere a pierderii fizice de habitate bentale în apele marine KTM 27 Măsuri de reducere a daunelor fizice în apele marine (şi care nu sunt raportate în cadrul KTM 6 legat de Directiva Cadru Apă-apele costiere)

    KTM 28 Măsuri de reducere a introducerii de energie, inclusive zgomot subacvatic, asupra mediului marin.

    KTM 29 Măsuri pentru reducerea deşeurilor în mediul marin

    KTM 30 Măsuri de reducere a interferenţelor cu procesele hidrologice în mediul marin

    KTM 31 Măsuri de reducere a contaminării cu substanţe periculoase (substanţe sintetice, substanţe nesintetice, radionuclizi) şi eliberării sistematice şi/sau intenţionate de substanţe în mediul marin, din surse de pe mare sau din atmosferă KTM 32 Măsuri pentru reducerea poluării accidentale din surse de pe mare

    KTM 33 Măsuri de reducere a descărcărilor de nutrienţi şi materie organică în mediul marin, din surse de pe mare sau din atmosferă



    KTM 35 Măsuri de reducere a perturbărilor biologice în mediul marin rezultate din extracţia de specii, inclusiv capturi accidentale

    KTM 36 Măsuri de reducere a altor tipuri de perturbare biologică, incluzând moartea, rănirea, perturbarea, translocarea speciilor marine native, introducerea de patogeni microbiologici şi introducerea de indivizi modificaţi genetic din specii marine (ex. din acvacultură)

    KTM 37 Măsuri de refacere şi conservare a ecosistemelor marine, inclusiv a habitatelor şi speciilor.

    Obiective de mediu

    Habitate pelagice

    Ind. 1.6.2 Percentila 90 a valorilor biomasei fitoplanctonului să nu depaşească valorile limită în 10 % din observaţiile din sezonul de vară în ultimii 6 ani

    Peşti

    Ind. 1.1.1 Aria de distribuţie a speciilor din familia Gobiidae nu este afectată în mod negativ de presiunea umană şi se situează în intervalul de valori din ultimele două decenii; speciile selectate sunt înregistrate în peste 50% din observaţiile din ultimii 6 ani

    Ind. 1.3.1 Condiţiile populaţiei speciilor din familia Gobiidae nu sunt afectate în mod negativ de presiunea umană şi se situează în domeniul de valori din ultimele 2 decenii

    Ind. 4.3.1 Mărimea populaţiei speciilor din familia Gobiidae nu este afectată în mod negativ de presiunea umană şi se situează în intervalul de valori din ultimele 2 decenii

    Mamifere marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea distribuţiei şi frecvenţei speciilor prin implementarea măsurilor de management adecvate

    Ind. 1.3.1 Diminuarea numărului cazurilor de mortalitate în rândul celor trei specii de delfini prin implementarea unor măsuri de management adecvate

    Ind. 4.3.1 Reducerea nivelului capturilor accidentale a mamiferelor marine (Phocoena phocoena, Tursiops truncatus, Delphinus delphis)

    Păsări marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea sau creşterea în limite sustenabile (urmează a fi determinate) a distribuţiei speciei migratoare ielcovan (Puffinus yelkouan)

    Ind. 1.4.1 Conservarea habitatatului ielcovanului prin reducerea presiunilor datorate factorilor uman şi naturalâ

    Ind. 1.5.1 Suprafaţa habitatelor ielcovanului (Puffinus yelkouan) se va menţine sau va creşte

    Ind. 4.3.1 Mărimea/abundenţa populaţiei (numărul de indivizi migratori) de ielcovan (Puffinus yelkouan) se menţine în limita a 95% din abundenţa naturală a speciilor migratoare din România şi va creşte pe termen lung

    Habitate bentale

    Ind. 1.4.1

    1110-1: Menţinerea existenţei celor trei pajişti de Zostera noltei în zona Mangalia

    1110-8: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Costineşti-2 Mai

    Nisipuri cu Donax trunculus: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Navodari - 2 Mai

    1140-3: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Eforie Nord-Eforie Sud 1170-7: Menţinerea distribuţiei actuale în zona 2 Mai-Vama Veche

    1170-8: Menţinerea distribuţiei actuale în zona Cap Aurora-Vama Veche



    1170-10: Menţinerea distribuţiei actuale în punctele Agigea, Costineşti şi Vama Veche

    1170-2 Recifi biogeni de Mytilus galloprovincialis: Menţinerea distribuţiei actuale pe tot şelful României între izobatele de 30 - 50 m

    1170-9: Menţinerea distribuţiei actuale pe tot subtratul stâncos circalitoral Ind. 1.5.1

    1110-1: Suprafaţa ocupată de habitat 2'2,43 ha 1140-3: Suprafaţa ocupată de habitat 2'2,06 ha 1170-7: Suprafaţa ocupată de habitat 2'1,8 ha 1170-8: Suprafaţa ocupată de habitat 2'46 ha 1170-10: Suprafaţa ocupată de habitat 2'1 ha Ind. 1.6.1

    Înălţimea frunzelor de Zostera nolteiîn iunie 2'70 cm; extinderea anuală a rizomilor de Zostera nolteiîn zonele de creştere ale pajiştilor 2'70 cm

    Înălţimea talurilor de Cystoseira barbata în sezonul rece 2'100 cm; frecvenţa exemplarelor tinere de Cystoseira în pătrate de 1 m2 2'50%

    Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis (lungimea cochiliei) 2'50 mm SL

    Frecvenţa juvenililor de Pholas dactylus în pătrate de 1 m2 2' 50%; dimensiunea maximă a exemplarelor de Pholas dactylus (lungimea cochiliei) = 70mm SL

    Dimensiunea maximă a exemplarelor de Donacilla cornea (lungimea cochiliei) 2'22 - 24 mm SL

    Dimensiunea maximă a exemplarelor de Donax trunculus (lungimea cochiliei) 45 - 50 mm SL

    Dimensiunea maximă a exemplarelor de Arenicola marina (lungimea corpului întreg în extensie) 250 - 350 mm TL

    Ind. 1.6.2

    1110-1: Acoperirea cu Zostera nolteiîn interiorul pajiştilor 2'50%; biomasa foliară a Zostera noltei 2'1600 g m-2

    1170-8: Acoperirea cu Cystoseira barbata în interiorul câmpurilor 2'50%; biomasa umedă a Cystoseira barbata fără epifite 2' 3000 g•m-2

    1170-2:Acoperirea cu Mytilus viu în interiorul habitatului 2' 50%; biomasa vie a

    Mytilus galloprovincialis 2'5000 g•m-2

    Densitatea populaţiei de Donacilla cornea 2'3300 ind•m-2 Densitatea populaţiei de Donax trunculus 2'200 ind•m-2

    1170-7: Acoperirea cu Corallina officinalis în interiorul câmpurilor 2'50% Densitatea populaţiei de Lentidium mediterraneum 2'9000 ind•m-2; biomasa vie a Lentidium mediterraneum 2'100 g•m-2

    1170-9:Acoperirea cu Mytilus viu în interiorul habitatului 2'80%; biomasa vie a

    Mytilus galloprovincialis 2' 8000 g•m-2

    Biomasa vie a Modiolula phaseolina în pătrate de 1 m2 2'16 g•m-2 Ind. 4.3.1

    Densitatea populaţiei de Lentidium mediterraneum 2' 9000 ind•m-2

    Densitatea populaţiei de Arenicola marina 2' 0,1 ind•m-2; Densitatea populaţiei de

    Necallianassa truncata 2'1 ind•m-2

    Densitatea populaţiei de Mytilus galloprovincialis 2'500 ind.m-2

    Densitatea populaţiei de Modiolula phaseolina în pătrate de 1 m2 2'200 ind•m-2 Ind. 6.2.1



    1110-1: Acoperirea cu Zostera nolteiîn interiorul pajistilor 2' 50%; Frecvenţa decapodului Palaemon adspersus în pătrate de 1 m2 = 100%; Frecvenţa decapodului Carcinus aestuarii în transecte de 50 m2 2'30%

    1170-8: Acoperirea cu Cystoseira barbata in interiorul centurilor 2'50%; Frecvenţa epifitei Colaconema thuretii în patrate de 1 m2 2'80%; Frecvenţa gastropodului Gibbula divaricata în patrate de 1 m2 2'30% Frecvenţa gastropoduluiiTricolia pullus în pătrate de 1 m2 2'1%

    1170-2: Frecvenţa algelor Lithothamnion, Phyllophora sau Coccotylus în transecte de 50 m2 2'10%; Frecvenţa decapodului Liocarcinus navigator în transecte de 400 m2 2'70%

    1140-3: Frecvenţa polichetului Ophelia bicornis în probe 2' 1%; Frecvenţa mysidului Gastrosaccus sanctus în probe 2'50%

    1170-9: Frecvenţa decapoduluii Eriphia verrucosa în transecte de 100 m2 ; Densitatea speciei Halichondria panicea in habitat 2'1 colonie m-2

    Ind. 6.2.3

    1170-2: Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis

    (lungimea cochiliei) 2'50 mm SL

    1170-9: Dimensiunea mediană a exemplarelor de Mytilus galloprovincialis

    (lungimea cochiliei) 2'70 mm SL

    Specii neindigene

    Menţinerea raportului actual specii neindigene/specii indigene, ca număr de specii şi/sau abundenţă în cadrul fiecărui grup, la litoralul românesc al Mării Negre

    Tendinţa descrescătoare a speciilor neindigene nou introduse

    Specii comerciale de peşti şi moluşte

    Ind. 3.1.1

    Menţinerea mortalităţii prin pescuit F :S FMSY = 0,64 (sprot);

    Tendinţă constantă de scădere a valorilor mortalităţii cauzate de pescuit la nivel regional în intervalul FMSY= (F0,1-FMAX) cu valori cuprinse între F = 0,07 şi F = 0,1 limite de referinţă (calcan);

    Tendinţă constantă de scădere a mortalităţii cauzate de pescuit la nivel regional, FMSY să nu depăşească valoarea limită de referinţă de 0,54 (FMSY = F :S0,54, valoare limită recomandată) atunci când valoarea coeficientului mortalităţii naturale M 1-3= 0,81 şi rate de exploatare E :S0,4 (hamsie);

    Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,4 (bacaliar) Reducerea drastică a efortului de pescuit, F :S FMSY = 0,15 (calcan) Reducerea efortului de pescuit în zona de iernat (stavrid)

    Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,54 (hamsie) Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,18 (rechin) Reducerea efortului de pescuit până la F :S FMSY = 0,46 (barbun) Ind. 3.1.2

    Menţinerea pragului limită a raportului captură/biomasă :S0,082 (sprot) Menţinerea pragului limită a raportului captură/biomasă :S0,033 (calcan)

    Ind. 3.2.1 Creşterea SSB (biomasa stocului reproducător) la nivel regional pentru speciile comerciale relevante la nivelul Mării Negre (bacaliar (Merlangius merlangus euxinus), calcan (Psetta maxima), stavrid (Trachurus mediterraneus ponticus), hamsie (Engraulis encrasicolus), rechin (Squalus acanthias) şi barbun (Mullus barbatus ponticus).

    Ind. 3.2.2



    Menţinerea stocului de şprot, la litoralul românesc, la valori de aproximativ

    60.000 tone

    Refacerea stocului de calcan, la litoralul românesc, până la valori de 1.500 -

    2.000 tone

    Ind. 3.3.1

    Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 1,5 - 2 ani (şprot) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 5 - 6 ani (calcan) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 - 4 ani (bacaliar) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 - 4 ani (stavrid) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 2 ani (hamsie) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 120 cm (rechin) Creşterea procentului exemplarelor mai mari de 3 ani (barbun) Eutrofizare

    Ind. 5.1.1 Aportul DIP şi DIN din activităţile antropice să fie constant sau să scadă

    Ind. 5.2.2 Percentila 5 a valorilor transparenţei în apele marine trebuie să fie mai mare decât valoarea limită

    Ind. 5.3.1 Menţinerea distribuţiei spaţiale a speciilor perene cheie (Cystoseira, Zostera) în limite stabile (peste 60 %), fără o fragmentare a câmpurilor datorată activităţilor antropice

    Contaminanţi

    Ind. 8.1.1.

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor hidrocarburilor aromatice policiclice în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor hidrocarburilor aromatice policiclice în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în Mytilus galloprovincialis este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici măsurate în Mytilus galloprovincialis este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Deşeuri marine

    Ind. 10.1.1 Tendinţa descrescătoare a cantităţii de deşeuri marine aduse şi/sau depozitate pe ţărm

    Ind. 10.1.2 Tendinţa descrescătoare a cantităţii de deşeuri marine din coloana de apă şi depozitate pe fundul mării

    Descriptori

    D1Biodiversitate-habitate bentale, habitate pelagice, peşti, păsări marine, mamifere marine



    D2 Specii neindigene

    D3 Specii comerciale de peşti şi moluşte D4 Reţele trofice marine

    D5 Eutrofizare

    D6 Integritatea fundului mării

    D7 Modificarea permanentă a condiţiilor hidrografice D8 Contaminanţi în mediul marin

    D9 Contaminanţi în peşti şi fructe de mare D10 Deşeuri marine

    D11 Forme de energie introduse in mediul marin, inclusiv zgomotul subacvatic

    Presiuni principale

    -Sufocare (de exemplu punerea în funcţiune de structuri realizate de om sau evacuarea reziduurilor de dragare)

    -Colmatare (de exemplu prin construcţii permanente)

    -Modificări în înnămolire (de exemplu la deversări, la mărirea scurgerilor sau la dragare /evacuarea reziduurilor de dragare)

    -Eroziune (datorată, de exemplu, impactului produs asupra fundului mării de pescuitul comercial, navigaţie, manevrele de ancorare)

    -Introducerea de specii neindigene şi translocaţii

    - Extracţia selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale (de exemplu pescuitul comercial şi sportiv)

    -Introducerea de nutrienţi şi de alte substanţe bogate în azot şi fosfor

    -Introducerea de substanţe organice

    -Modificări importante în regimul salinităţii

    -Modificări importante în regimul temperaturii

    -Introducerea de compusi sintetici

    -Introducerea de substanţe şi compuşi nesintetici

    -Introducerea de alte substanţe, care pot fi solide, lichide sau în stare gazoasă, în apele marine în urma eliminării sistematice şi/sau intenţionate a acestora în mediul marin

    -Deşeuri marine

    -Zgomot subacvatic

    Domenii principale de activitate

    Pescuit şi acvacultură; activităţi de cercetare şi experimentale; shipping şi transport (inclusiv activităţi portuare, croaziere); turism şi activităţi recreative; activităţi de conservare a speciilor protejate; industrie (incinerare, evacuări directe sau descărcări, extracţie de nisip şi pietriş); activităţi de producere de energie (cabluri şi conducte, parcuri eoliene offshore, explorarea, exploatarea şi

    extracţia ţiţeiului, a gazelor)

    Caracteristici

    • Habitate pelagice

    • Habitate bentale

    • Peşti

    • Mamifere marine

    • Păsări marine

    Legături cu alte directive/legislaţii/politi ci

    image

    Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014.

    Regulamentului (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013.

    Instrument pentru implementare/Mod de

    implementare

    Tehnic Legislativ

    Conştientizare/comunicare/diseminare


    Referinţă spaţială/Zone de implementare

    Ape teritoriale/Zona Exclusiv Economică

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura poate avea o contribuţie ridicata la atingerea tuturor obiectivelor/tintelor

    definite în prezent

    Impact transfrontalier

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă impact negativ asupra mediului marin din ţările riverane Mării Negre. Dimpotrivă, implementarea

    măsurii va avea rezultate pozitive.

    Costuri

    Cost scăzut (50.000 - 250.000 Euro) - scor 4

    Costul minim estimat pentru implementarea măsurii este ~ 82.000 euro.


    Componentele costului:

    • costuri legate de activităţile pregătitoare în domeniul legislativ (costuri negociere, pregătire, organizare întâlniri la nivel naţional şi bilateral)

    • costuri legate de organizarea de consultări publice şi sectoriale

    • costuri legate de modificări legislative (pregătire document, discutare, întâlniri la nivel naţional şi bilateral)

    • costuri de comunicare

    Eficienţă

    Potenţial ridicată - scor 4

    Indicatori pentru măsurarea eficienţei

    Nr. de modificari/an

    Evaluare socio- economică

    Analiza Cost-Eficienţă: ridicată (mare) Analiza Cost-Beneficiu: medie


    Efecte negative secundare

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă efecte negative asupra mediului marin. Implementarea măsurii ar putea conduce la conflicte între conformitatea cu legislaţia de mediu şi intenţiile de investiţii în anumite zone din mediul marin (investiţii publice şi private). De exemplu, conflicte între planurile de investiţii în ariile protejate sau în apropierea lor.


    Beneficii - moderate:

    De mediu şi socio-economice:

    Fiecare autoritate competentă realizează o evaluare a planurilor, programelor sau activităţilor care pot avea efecte secundare negative semnificative asupra mediului marin şi sănătăţii umane, cum ar fi cercetări pentru surse alternative de energie în mediul marin (explorarea şi extracţia de petrol şi gaz natural, parcuri eoliene offshore, şi altele asemenea).

    Coordonare

    Bilaterală România-Bulgaria

    Fezabilitate tehnică

    Frecvent aplicată; experienţă vastă / dovezi de bune practici

    Organizaţii responsabile pentru implementarea măsurii

    Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (Administraţia Naţională „Apele Române" şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului), Ministerul Educaţiei

    şi Cercetării (Institute de cercetare), Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor

    Oportunităţi de finanţare

    Fonduri publice


    Planificarea implementării/acoperir e temporală


    2020 -2021

    Dificultăţi în

    implemetare

    Nu

    Titlul măsurii

    Îmbunătăţirea managementului deşeurilor de la nave

    Nr./codul măsurii

    RO-MN-024


    Descrierea scurtă şi precisă a măsurii

    Măsură a fost dezvoltată ca măsură coordonată între România şi Bulgaria în cadrul proiectului "Suport tehnic şi administrativ pentru implementarea comună a Directivei Cadru „Strategia pentru Mediul Marin" în Bulgaria şi România Măsura se referă la evaluarea şi punerea în aplicare a colectării şi transportului deşeurilor provenite de la nave (acestea includ deşeuri gospodăreşti şi de exploatare, deşeuri alimentare şi materiale plastice în conformitate cu anexa 5 din MARPOL 73/78, precum şi deşeuri petroliere (şlam) şi ape reziduale (ape uzate şi apa de santină).

    Implementarea măsurii presupune următoarele acţiuni:

    1. Îmbunătăţirea facilităţilor existente

    2. Pregătirea personalului de control;

    3. Personal suplimentar pentru control;

    4. Control operaţional

    Categoria de măsuri UE

    2a

    Tipuri cheie de măsuri

    KTM 29 Măsuri pentru reducerea deşeurilor în mediul marin.

    KTM 31 Măsuri de reducere a contaminării cu substanţe periculoase (substanţe sintetice, substanţe nesintetice, radionuclizi) şi eliminării sistematice şi/sau intenţionate de substanţe în mediul marin, din surse de pe mare sau din atmosferă

    Obiective de mediu

    Contaminanţi

    Ind. 8.1.1.

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor hidrocarburilor aromatice policiclice în apele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Percentila 75 a concentraţiilor metalelor grele măsurate în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor contaminaţilor sintetici în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse Percentila 75 a concentraţiilor hidrocarburilor aromatice policiclice în sedimentele marine este mai mică decât nivelurile de la care este de aşteptat să apară efecte adverse

    Deşeuri marine

    Ind. 10.1.2 Tendinţa descrescătoare a cantităţii de deşeuri marine din coloana de apă şi depozitate pe fundul mării

    Descriptori

    D8 Contaminanţi în mediul marin

    D10 Deşeuri marine

    Presiuni principale

    • Introducerea de compuşi sintetici

    • Introducerea de substanţe şi compuşi nesintetici



    • Introducerea de alte substanţe, care pot fi solide, lichide sau în stare gazoasă, în apele marine în urma eliminării sistematice şi/sau intenţionate a acestora în mediul marin

    • Deşeuri marine

    Domenii principale de activitate

    Transport naval; operaţiuni portuare

    Caracteristici

    • Peşti

    • Habitate bentale

    • Habitate pelagice

    • Păsări marine

    • Mamifere marine

    Legături cu alte directive/legislaţii/politi ci

    Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008

    Directiva (UE) 2019/883 a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 aprilie 2019

    Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta (MARPOL 73/78)

    Convenţia privind protecţia Mării Negre împotriva poluării, cu modicările ulterioare - Protocolul privind Protecţia Mediului Marin al Mării Negre

    împotriva Poluării cauzate de descărcări

    Instrument pentru implementare/Mod de

    implementare

    Tehnic

    Referinţă spaţială/Zone de implementare

    Ape teritoriale

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Masura poate avea o contributie potential ridicata la atingerea obiectivelor legate

    de D8 Contaminanţi în mediul marin şi D10 Deşeuri marine

    Impact transfrontalier

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă impact negativ asupra

    mediului marin din ţările riverane Mării Negre.

    Costuri

    Cost ridicat (750.000 - 1.500.000 Euro) - scor 2

    Costul estimat pentru implementarea măsurii este de minim 260.000 Euro, dar cel mai probabil, luând în considerare şi costurile de investiţii (dificil de estimat în acest stadiu) va depăşi 1.000.000 Euro


    Componentele costului:

    • costuri tehnice - cheltuieli cu infrastructura, imposibil de estimat în această fază

    • costuri pentru suplimentarea personalului de control, pregătirea acestuia, costuri operaţionale de control

    Eficienţă

    Potenţial ridicată - scor 4

    Indicatori pentru măsurarea eficienţei

    Numărul de semnale primite/an Numărul de inspecţii/an Numărul de taxe/an

    Cantitatea de deşeuri din diferite categorii pentru procesare ulterioară în porturi/an




    Evaluare socio- economică

    Analiza Cost-Eficienţă: medie Analiza Cost-Beneficiu: medie


    Efecte negative secundare

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă efecte negative asupra mediului marin.


    Beneficii - moderate:

    de mediu:

    - îmbunătăţirea condiţiilor (chimice) a habitatelor bentale, habitatelor pelagice, mamifere marine, păsări marine, peşti.

    Coordonare

    Naţională

    Fezabilitate tehnică

    Aplicată frecvent; experienţă vastă / dovezi de bune practici

    Organizaţii responsabile pentru implementarea măsurii

    Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului), Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor

    (Autoritatea Navală Română)

    Oportunităţi de

    finanţare

    fonduri publice; proiecte europene (ex. Horizon 2020, şi altele asemenea)

    Planificarea

    implementării/acoperire temporală


    2020 -2021

    Dificultăţi în implemetare

    Nu

    Titlul măsurii

    Stabilirea coordonată şi/sau sprijinirea campaniilor regulate (anuale) de creştere a conştientizării adresate mediului de afaceri (agenţi comerciali, operatori de plaje, pescari, şi altele asemenea) şi publicului (turişti,

    studenţi, copii, şi altele asemenea) legate de sursele şi consecinţele deşeurilor marine asupra mediului şi de necesitatea reciclării deşeurilor

    Nr./codul măsurii

    RO-MN-025


    Descrierea scurtă şi precisă a măsurii

    Măsura a fost dezvoltată ca măsură coordonată între România şi Bulgaria în cadrul proiectului European (DG Environment) "Suport tehnic şi administrativ pentru implementarea comună a Directivei Cadru „Strategia pentru mediul marin" în Bulgaria şi România - Faza 2"

    Măsura urmăreşte creşterea conştientizării operatorilor economici (pescari, operatori turism, operatori portuari, şi altele asemenea) legat de efectele negative ale introducerii de deşeuri marine-reducerea presiunii la surse.

    Implementarea măsurii presupune următoarele acţiuni:

    1. Evenimente pentru consolidarea capacităţii sub formă de campanii şi seminarii de informare (copii, studenţi şi publicul larg);

    2. Campanii regulate (anuale) de încurajare şi promovare a curăţării plajelor şi îmbunătăţirea monitorizării şi colectării deşeurilor marine pe bază de voluntariat (în sectoarele de plajă care nu au fost închiriate, pe baza de contract, de la Administraţia Bazinală de Apă - Dobrogea-Litoral);

    3. Campanii regulate de conştientizare a operatorilor economici (pescari, operatori de plaje, agenti comerciali, şi altele asemenea) privind impactul

    negativ al deşeurilor marine asupra afacerilor lor şi conservării biodiverstăţii;



    4. Întărirea controlului (ex. respectarea prevederilor contractuale ale

    operatorilor de plaje, operatorilor portuari, şi altele asemenea).

    Categoria de măsuri UE

    2b

    Tipuri cheie de măsuri

    KTM 19 Măsuri pentru prevenirea sau controlul efectelor adverse ale activităţilor recreative, inclusiv pescuitul cu undiţa

    KTM 21 Măsuri de prevenire şi control a poluării din zonele urbane, infrastructura de transport şi construcţii

    KTM 29 Măsuri pentru reducerea deşeurilor în mediul marin

    Obiective de mediu

    Ind. 10.1.1 Tendinţa descrescătoare a cantităţii de deşeuri marine aduse şi/sau depozitate pe ţărm

    Ind. 10.1.2 Tendinţa descrescătoare a cantităţii de deşeuri marine din coloana de apă şi depozitate pe fundul mării

    Ind. 10.2.1 Reducerea numărului cazurilor înregistrate constând în prezenţa

    deşeurilor marine în tractul digestiv al organismelor marine.

    Descriptori

    D10 Deşeuri marine

    Presiuni principale

    - Deşeuri marine

    Domenii principale de activitate

    pescuit, operaţiuni portuare, industrie, turism/recreere, shipping, şi altele asemenea

    Caracteristici

    • Peşti

    • Habitate bentale

    • Mamifere marine

    • Păsări marine

    Legături cu alte directive/legislaţii/politi ci

    Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008

    Directiva 91/271/CEE a Consiliului din 21 mai 1991.

    Directiva 2006/7/CE a Parlementului European şi a Consiliului din 15 februarie 2006

    Convenţia privind protecţia Mării Negre împotriva poluării, cu modificările ulterioare - Protocolul privind Protecţia Mediului Marin al Mării Negre

    împotriva Poluării cauzate de descărcări

    Instrument pentru implementare/Mod de implementare

    Conştientizare/comunicare/diseminare

    Referinţă spaţială/Zone

    de implementare

    Ape teritoriale / Zona Exclusiv Economică

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura va avea o contribuţie scăzută la atingerea obiectivelor/ţintelor legate de

    D10 Deşeuri marine.

    Impact transfrontalier

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă impact negativ asupra

    mediului marin din ţările riverane Mării Negre.

    Costuri

    Cost scăzut (50.000 - 250.000 Euro) - scor 4

    Costul estimat pentru implementarea măsurii este de ~ 225.000 euro


    Componentele costului:

    • costuri comunicare/diseminare

    • costuri de conştientizare (pregătire, organizare meetinguri, şi altele asemenea)

    • costuri tehnice (achiziţie saci gunoi, pubele, şi altele asemenea)

    • costuri pentru suplimentarea personalului de control, pregătirea acestuia, costuri operaţionale de control


    Eficienţă

    Potenţial ridicată (mare) - scor 4

    Indicatori pentru măsurarea eficienţei

    nr. de evenimente

    nr de campanii de curăţare a plajelor nr. de meetinguri cu stakeholderi

    nr. sancţiuni/an

    Evaluare socio- economică

    Analiza Cost-Eficienţă: medie Analiza Cost-Beneficiu: medie


    Efecte negative secundare

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă efecte negative asupra mediului marin.


    Beneficii - moderate:

    a) de mediu:

    - îmbunătăţirea condiţiilor habitatelor bentale, mamiferelor marine, păsărilor marine, peştilor.

    1. Beneficii socio-economice

      • Beneficii recreaţionale/turism -creşterea nr. de turişti, nr de cazări în propietăţi situate în vecinătatea plajelor, şi altele asemenea

      • Beneficii pentru pescari - mai puţine deşeuri ce se pot încurca în plase

    Coordonare

    Naţională

    Bilaterală România-Bulgaria

    Fezabilitate tehnică

    Aplicată; experienţă limitată / incertitudini

    Organizaţii responsabile pentru implementarea măsurii

    Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (Administraţia Naţională „Apele Române" prin Administraţia Bazinală de Apă - Dobrogea Litoral şi Garda Naţională de Mediu), Ministerul Educaţiei şi Cercetării (Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" Constanţa), ONG Mare

    Nostrum

    Oportunităţi de finanţare

    Fonduri publice; fonduri private; programe europene (ex. Programul CBC România-Bulgaria, programul HORIZON 2020, şi altele asemenea)

    Planificarea implementării/acoperire

    temporală


    2020 -2021

    Dificultăţi în implemetare

    Nu

    Titlul măsurii

    Facilitarea şi implementarea practicilor de "pescuit de deşeuri"

    Nr./codul măsurii

    RO-MN-026


    Descrierea scurtă şi precisă a măsurii

    Măsura se va baza pe acţiunea de colectare a deşeurilor marine prinse accidental în uneltele de pescuit ale pescarilor.

    Măsura va cuprinde şi o componentă economică (stimularea pescarilor). Implementarea măsurii presupune următoarele acţiuni:

    1. Campanii de conştientizare/sensibilizare a pescarilor privind importanţa/necesitatea colectării deşeurilor marine;

    2. Elaborarea unui sistem de stimulare (ex. financiară) a pescarilor şi aplicarea acestuia (şi identificarea surselor de finanţare a sistemului de stimulare);

    3. Asigurarea infrastructurii necesare colectării deşeurilor (dotarea ambarcaţiunilor de pescuit cu saci pentru colectarea deşeurilor, crearea de



    facilităţi în punctele de debarcare (ex. pubele, transport auto, şi altele asemenea) pentru colectarea deşeurilor „pescuite" şi transportul acestora

    la unităţile de preluare şi procesare.

    Categoria de măsuri UE

    2b

    Tipuri cheie de măsuri

    KTM 19 Măsuri pentru prevenirea sau controlul efectelor adverse ale activităţilor recreative, inclusiv pescuitul cu undiţa

    KTM 20 Măsuri de prevenire sau control al efectelor adverse rezultate din pescuit şi alte exploatări/ eliminări ale animalelor şi plantelor

    KTM 29 Măsuri pentru reducerea deşeurilor în mediul marin

    Obiective de mediu

    Ind. 10.1.1 Tendinţa descrescătoare a cantităţii de deşeuri marine aduse şi/sau depozitate pe ţărm

    Ind. 10.1.2 Tendinţa descrescătoare a cantităţii de deşeuri marine din coloana de apă şi depozitate pe fundul mării

    Descriptori

    D10 Deşeuri marine

    Presiuni principale

    - Deşeuri marine

    Domenii principale de activitate

    Shipping; operaţiuni portuare; pescuit; acvacultură, industrie, turism/recreere.

    Caracteristici

    • Peşti

    • Habitate bentale

    • Mamifere marine

    • Păsări marine

    Legături cu alte directive/legislaţii/politi ci

    Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992.

    Directiva (UE) 2019/883 a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 aprilie 2019.

    Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008

    Directiva 2006/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 februarie 2006

    Instrument pentru implementare/Mod de

    implementare

    Tehnic

    Conştientizare/comunicare/diseminare Economic

    Referinţă spaţială/Zone de implementare

    Ape teritoriale

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura va avea o contribuţie moderată la atingerea obiectivelor/ţintelor legate de D10 Deşeuri marine.

    Impact transfrontalier

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă impact negativ asupra mediului marin din ţările riverane Mării Negre.

    Costuri

    Cost scăzut (50.000 - 250.000 Euro) - scor 4

    Costul estimat pentru implementarea măsurii este de ~ 46.000 euro, dar incluzând şi componenta economică, costul va creşte.


    Componentele costului:

    • Costuri pentru creşterea conştientizarii (salarii, materiale, organizare întâlniri); costuri de comunicare (salarii, materiale publicitare, alte costuri administrative)

    • Costuri pentru elaborarea sistemului de stimulare (constituire grup experţi - salarii, întâlniri),

    -costuri tehnice (achiziţie materiale, combustibil, şi altele asemenea).



    Cheltuielile legate de acordarea stimulilor nu sunt încă evaluate.

    Eficienţă

    Potenţial ridicată (mare) - scor 4

    Indicatori pentru măsurarea eficienţei

    cantitate de deseuri colectata

    nr de puncte amenajate pentru colectare nr. de stimului acordat

    Evaluare socio- economică

    Analiza Cost-Eficienţă: ridicată (mare) Analiza Cost-Beneficiu: mare

    Efecte negative secundare

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă efecte negative asupra mediului marin.

    În schimb, măsura ar putea să aibă efecte negative minore asupra activităţii de pescuit prin reducerea spaţiului de depozitare din ambarcaţiuni/bărci, pierderea de timp pentru pescuitul deşeurilor, şi altele asemenea Pentru a compensa aceste neajunsuri (dar nu numai) măsura prevede elaborarea unui sistem de stimuli finaciari.

    Beneficii - moderate:

    de mediu:

    • îmbunătăţirea condiţiilor habitatelor bentale, mamiferelor marine, păsărilor marine, peştilor

      Economice:

    • reducerea costurilor de întreţinere plaselor de pescuit: mai puţine deşeuri marine conduc la costuri mai mici de întreţinere în ceea ce priveşte repararea şi curăţarea plaselor;

    • reducerea cantităţii de deşeuri din zonele de traulare

    Coordonare

    Naţională

    Fezabilitate tehnică

    Dezvoltare nouă

    Organizaţii

    responsabile pentru implementarea măsurii

    Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură), ONG Mare Nostrum

    Oportunităţi de finanţare

    fonduri publice; programe europene (ex. Fondul European pentru Pescuit şi

    Afaceri Maritime, POPAM, şi altele asemenea)

    Planificarea

    implementării/acoperir e temporală


    2020

    Dificultăţi în implemetare

    Nu

    Titlul măsurii

    Identificarea zonelor de acumulare a deşeurilor din material plastic din

    mediul marin şi elaborarea unui plan de acţiune în vederea depoluării acestora

    Nr./codul măsurii

    RO-MN-027


    Descrierea scurtă şi precisă a măsurii

    Măsura se referă la cunoaşterea zonelor în care s-au identificat acumulări de deşeuri, în special din plastic şi, în funcţie de arealul identificat (plaje, cordoane de nisip, lagune, acvatorii portuare, golfuri, largul marii, şi altele asemenea) se vor elabora acţiuni specifice de recuperare/colectare a acestor deşeuri plastice şi reciclarea lor

    Măsura contribuie la atingerea obiectivelor referitoare la D10 (reducerea volumul de deşeuri plastice ce pot fi transportate din zonele de aglomerare spre



    zone mai puţin poluate, reducerea posibilităţii de crearea de particule de microplastice, formate prin descompunerea masei plastice în fragmente mai mici de 5mm precum fibre, folii, obiecte sferice şi altele asemenea).

    Implementarea măsurii presupune următoarele acţiuni

    1. Promovarea/încurajarea transmiterii datelor/informaţiilor/observaţiilor privind prezenţa deşeurilor (plastice) de către persoane fizice/autorităţi

      /lucrători comerciali care au posibilitatea de a observa şi a informa autorităţile competente (campanii de constientizare, campanii media, aplicaţii software dedicate (ex. Marine Litter Watch, şi altele asemenea);

    2. Crearea unui grup de lucru (care să proceseze datele/observaţiile recepţionate şi care să elaboreze modele de distribuţie a zonelor de acumulare pe baza datelor furnizate);

    3. Elaborarea unui plan de acţiune care să cuprindă acţiuni specifice pentru tipurile de areale identificate.

    Categoria de măsuri UE

    2b

    Tipuri cheie de măsuri

    KTM 19 Măsuri pentru prevenirea sau controlul efectelor adverse ale activităţilor recreative, inclusiv pescuitul cu undiţa

    KTM 29 Măsuri pentru reducerea deşeurilor în mediul marin

    Obiective de mediu

    Ind. 10.1.1 Tendinţa descrescătoare a cantităţii de deşeuri marine aduse şi/sau depozitate pe ţărm

    Ind. 10.1.2 Tendinţa descrescătoare a cantităţii de deşeuri marine din coloana de apă şi depozitate pe fundul mării

    Ind. 10.2.1 Reducerea numărului cazurilor înregistrate constând în prezenţa deşeurilor marine în tractul digestiv al organismelor marine

    Descriptori

    D10 Deşeuri marine

    Presiuni principale

    - Deşeuri marine

    Domenii principale de activitate

    Transport naval (inclusiv activităţi portuare, croaziere); turism şi activităţi recreative; industrie (incinerare, evacuări directe sau descărcări); activităţi de

    producere de energie (cabluri şi conducte, parcuri eoliene offshore, explorarea, exploatarea şi extracţia ţiţeiului, a gazelor)

    Caracteristici

    • Peşti

    • Habitate bentale

    • Mamifere marine

    • Păsări marine

    Legături cu alte directive/legislaţii/politi ci

    Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992

    Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008

    Directiva 2006/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 februarie 2006

    Instrument pentru implementare/Mod de implementare

    Tehnic Conştientizare/comunicare/diseminare

    Referinţă spaţială/Zone

    de implementare

    Ape teritoriale / Zona Exclusiv Economică

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura va avea o contribuţie moderată la atingerea obiectivelor/ţintelor legate de

    D10 Deşeuri marine.

    Impact transfrontalier

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă impact negativ asupra

    mediului marin din ţările riverane Mării Negre.


    Costuri

    Cost scăzut (50.000 - 250.000 Euro) - scor 4

    Costul estimat pentru implementarea măsurii este de ~ 67.000 euro,


    Componentele costului:

    1. costuri comunicare (campanii media, materiale publicitare); costuri pentru creşterea conştientizării (salarii, transport, organizare şi materiale pentru meetinguri)

    2. costuri de cercetare

    3. costuri elaborare plan (pregătire, consultare, aprobare, şi altele asemenea); costuri studii de caz (materiale, combustibil, şi altele asemenea)

    Eficienţă

    Potenţial ridicată (mare) - scor 4

    Indicatori pentru măsurarea eficienţei

    nr. de semnale primite nr. de areale identificate

    volumul de deseuri colectat

    Evaluare socio- economică

    Analiza Cost-Eficienţă: mare Analiza Cost-Beneficiu: medie


    Efecte negative secundare

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă efecte negative asupra mediului marin.


    Beneficii - moderate:

    De mediu:

    • îmbunătăţirea condiţiilor habitatelor bentale, mamiferelor marine, păsărilor marine, peştilor

      Socio-economice

    • Elaborarea planului de acţiune pentru diverse zone de acumulare a deşeurilor contribuie într-o mică măsură la creşterea numărului de vizitatori ai locurilor neamenjate pentru îmbăiere. Contribuţia va fi semnificativă după implementarea planului.

    • Reducerea costurilor de întreţinere a plaselor de pescuit: cunoaşterea zonelor de acumulare a deşeurilor plastice poate determina pescarii să ocolească aceste zone, astfel încât aceştia să aloce costuri mai mici de întreţinere în ceea ce

    priveşte repararea şi curăţarea plaselor.

    Coordonare

    Naţională

    Bilaterală România-Bulgaria Regională

    Fezabilitate tehnică

    Aplicată; experienţă limitată / incertitudini

    Organizaţii

    responsabile pentru implementarea măsurii

    Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului), Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ONG Mare Nostrum

    Oportunităţi de finanţare

    fonduri publice; programe europene (ex. HORIZON 2020, Fondul European

    pentru Pescuit şi Afaceri Maritime, şi altele asemenea)

    Planificarea

    implementării/acoperire temporală


    2020 -2021

    Dificultăţi în implemetare

    Nu


    Titlul măsurii

    Elaborarea unor norme specifice privind nivelul de zgomot produs de motoarele navelor/ambarcaţiunilor, în special acelora care navighează în arii marine protejate

    Nr./codul măsurii

    RO-MN-028


    Descrierea scurtă şi precisă a măsurii

    Măsura urmăreşte reducerea nivelului zgomotului produs de motoarele ambarcaţiunilor/navelor de agrement şi de pescuit, în special a celor care navighează în ariile marine protejate, dar şi a navelor comerciale şi furnizoare de servicii portuare.

    Implementarea măsurii necesită următoarele acţiuni:

    1. Constituirea unui grup de lucru (experţi), la nivel naţional, pentru elaborarea metodologiei pentru definirea normelor specifice privind zgomotul produs de motoarele ambarcaţiunilor/navelor;

    2. Creşterea conştientizării privind impactul zgomotului subacvatic generat de motoarele ambarcaţiunilor/navelor asupra biodiversităţii marine;

    3. Pregatirea unui plan de actiune (include propuneri de modificări tehnice, restricţii de trafic maritim, sancţiuni, control, şi altele asemenea);

    4. Consultarea stakeholderilor privind planul de acţiune.

    Categoria de măsuri UE

    2a

    Tipuri cheie de măsuri

    KTM 28 Măsuri de reducere a introducerii în mediul marin a formelor de

    energie, inclusiv zgomot subacvativ

    Obiective de mediu

    Mamifere marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea distribuţiei şi frecvenţei speciilor prin implementarea măsurilor de management adecvate

    Ind. 1.3.1 Diminuarea numărului cazurilor de mortalitate în rândul celor trei specii de delfini prin implementarea unor măsuri de management adecvate

    Ind. 4.3.1 Reducerea nivelului capturilor accidentale a mamiferelor marine (Phocoena phocoena, Tursiops truncatus, Delphinus delphis)

    Păsări marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea sau creşterea în limite sustenabile (urmează a fi determinate) a distribuţiei speciei migratoare ielcovan (Puffinus yelkouan)

    Ind. 1.4.1 Conservarea habitatatului ielcovanului prin reducerea presiunilor datorate factorilor uman şi natural

    Ind. 1.5.1 Suprafaţa habitatelor ielcovanului (Puffinus yelkouan) se va menţine sau va creşte

    Ind. 4.3.1 Mărimea/abundenţa populaţiei (numărul de indivizi migratori) de ielcovan (Puffinus yelkouan) se menţine în limita a 95% din abundenţa naturală a

    speciilor migratoare din România şi va creşte pe termen lung

    Descriptori

    D11 Forme de energie introduse in mediul marin, inclusiv zgomotul subacvatic

    Presiuni principale

    - Zgomot subacvatic

    Domenii principale de activitate

    Turism/agrement, pescuit, transport naval.

    Caracteristici

    • Mamifere marine

    • Păsări marine

    Legături cu alte directive/legislaţii/politi

    ci

    Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992.

    image

    Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014.


    Instrument pentru implementare/Mod de implementare

    Tehnic Conştientizare/comunicare/diseminare

    Referinţă spaţială/Zone

    de implementare

    Ape teritoriale şi Zona Exclusiv Economică

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura va avea o contribuţie scăzută la atingerea obiectivelor/ţintelor legate de

    mamifere marine şi păsări marine

    Impact transfrontalier

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă impact negativ asupra

    mediului marin din ţările riverane Mării Negre.

    Costuri

    Cost scăzut (50.000 - 250.000 Euro) - scor 4

    Costul estimat pentru implementarea măsurii este de ~ 82.000 euro


    Componentele costului:

    1. costuri de cercetare pentru elaborarea metodologiei (salarii experţi, costuri întâlniri)

    2. costuri de creştere a conştientizării (meeting cu factorii interesaţi), costuri comunicare

    3. costuri pt elaborarea planului de acţiune (salarii, întâlniri, alte costuri)

    4. costuri consultare stakeholderi (organizare 2 meetinguri)

    Eficienţă

    Moderată (medie) - scor 3

    Indicatori pentru măsurarea eficienţei

    nr de ambarcaţiuni modificate tehnic

    Evaluare socio- economică

    Analiza Cost-Eficienţă: medie Analiza Cost-Beneficiu: medie Efecte negative secundare

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă efecte negative asupra mediului marin.

    Măsura poate avea un impact negativ asupra propietarilor de ambarcaţiuni/nave prin alocarea unor fonduri suplimentare în vederea modificărilor tehnice pe care măsura le propune (schimbarea motoarelor ce generează zgomot peste limita admisă).


    Beneficii - scăzute:

    de mediu:

    - reducerea introducerii zgomotului subacvatic în mediu marin cu consecinţe asupra populaţiilor de mamifere şi păsări marine. Conştientizarea se estimează a avea o contribuţie slabă la atingerea obiectivelor (beneficiilor), în timp ce

    elaborarea planului nu contribuie la obţinerea beneficiilor (doar implementarea sa poate contribui semnificativ, dar nu este prevazută în această măsură).

    Coordonare

    Naţională

    Fezabilitate tehnică

    Aplicată; experienţă limitată / incertitudini

    Organizaţii responsabile pentru implementarea măsurii

    Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerul Transporturilor; Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării (Institute de

    Cercetare); Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, custozii ariilor marine protejate;

    Oportunităţi de finanţare

    Fonduri publice. programe europene (ex. programe Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime, HORIZON 2020, şi altele asemenea)


    Planificarea implementării/acoperire

    temporală


    2020 -2021

    Dificultăţi în implemetare

    Da - posibila reticenţă a stakeholderilor (operatori de turism, proprietari ai ambarcatiunilor, şi altele asemenea)

    Titlul măsurii

    Realizarea registrului de zgomot impulsiv la litoralul românesc al Mării Negre

    Nr./codul măsurii

    RO-MN-029


    Descrierea scurtă şi precisă a măsurii

    Măsura constă în dezvoltarea şi menţinerea actualizată a unui registru al zgomotului care să înregistreze (să se adrezese), spaţial şi temporal, activităţile de pe mare generatoare de zgomot.

    Primul pas îl reprezintă constituirea unui grup de experţi care să analizeze şi să decidă care sunt sursele relevante de zgomot impulsiv care trebuie incluse (ex. măsurători seismice, instalaţii de foraj, sonare cu frevenţă joasă şi medie şi explozibili). Al doilea pas îl constituie procesul de achiziţie de date referitoare la zgomotul subacvatic impulsiv de la operatorii economici ce desfşoară activităţi pe mare.

    În general, procesul de obţinere a actelor de reglementare pentru activităţile pe mare poate contribui la obţinerea de date legate de zgomotul subacvatic. Aceste date vor contribui la realizarea registrului de zgomot. În cazul în care activităţile de pe mare generatoare de zgomot subacvatic nu sunt supuse procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, datele referitoare la zgomot vor fi colectate pe baza de voluntariat (ex. activităţi militare).

    Elaborarea şi permanenta actualizare a registrului de zgomot permite o mai bună întelegere a activităţilor din mediul marin, generatoare de zgomot. Datele incluse în acest registru pot fi folosite în cadrul unor viitoare instrumente de evaluare a impactului acestor activităţi asupra mediului marin (modele predictive pentru posibilul impact, scenarii, şi altele asemenea).

    Implementarea măsurii necesită următoarele actiuni:

    1. constituirea grupului de experti

    2. dezvoltarea si permanenta actualizare a registrului (achizitie date, realizare de produse de date, şi altele asemenea)

    Categoria de măsuri UE

    2a

    Tipuri cheie de măsuri

    KTM 14 Cercetarea, îmbunătăţirea bazei de cunoştiinţe pentru reducerea incertitudinii

    KTM 28 Măsuri de reducere a introducerii în mediul marin a formelor de energie, inclusiv zgomot subacvativ

    Obiective de mediu

    Mamifere marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea distribuţiei şi frecvenţei speciilor prin implementarea măsurilor de management adecvate

    Ind. 1.3.1 Diminuarea numărului cazurilor de mortalitate în rândul celor trei specii de delfini prin implementarea unor măsuri de management adecvate

    Ind. 4.3.1 Reducerea nivelului capturilor accidentale a mamiferelor marine (Phocoena phocoena, Tursiops truncatus, Delphinus delphis)

    Păsări marine

    Ind. 1.1.1 Menţinerea sau creşterea în limite sustenabile (urmează a fi determinate) a distribuţiei speciei migratoare ielcovan (Puffinus yelkouan)



    Ind. 1.4.1 Conservarea habitatatului ielcovanului prin reducerea presiunilor datorate factorilor uman şi natural

    Ind. 1.5.1 Suprafaţa habitatelor ielcovanului (Puffinus yelkouan se va menţine sau va creşte

    Ind. 4.3.1 Mărimea/abundenţa populaţiei (numărul de indivizi migratori) de

    ielcovan (Puffinus yelkouan) se menţine în limita a 95% din abundenţa naturală a speciilor migratoare din România şi va creşte pe termen lung

    Descriptori

    D11 Forme de energie introduse in mediul marin, inclusiv zgomotul subacvatic

    Presiuni principale

    - Zgomot subacvatic

    Domenii principale de activitate

    Toate activităţile desfăşurate pe mare (shipping, operaţiuni portuare, prospecţiuni seismice, producere de energie, pescuit, turism/recreere, şi altele

    asemenea)

    Caracteristici

    • Mamifere marine

    • Păsări marine

    Legături cu alte directive/legislaţii/politi

    ci

    Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992.

    image

    Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014.

    Instrument pentru implementare/Mod de implementare

    Tehnic Conştientizare/comunicare/diseminare

    Referinţă spaţială/Zone

    de implementare

    Ape teritoriale şi Zona Exclusiv Economică

    Contribuţia măsurii la atingerea obiectivelor

    Măsura va avea o contribuţie scăzută la atingerea obiectivelor/ţintelor legate de D1 Biodiversitate-mamifere marine şi păsări marine şi D4 Reţele trofice marine.

    Impact transfrontalier

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă impact negativ asupra

    mediului marin din ţările riverane Mării Negre.

    Costuri

    Cost foarte scăzut (< 50.000 euro Euro) - scor 5

    Costul estimat pentru implementarea măsurii este de ~ 41.000 euro,


    Componentele costului:

    1. Costuri de cercetare/elaborarea metodologiei stabilirea pragurilor (salarii experţi, costuri întâlniri); costuri diseminare (pregătire şi organizare 1 meeting)

    2. costuri de cercetare (personal cercetare, achiziţie software, PC, şi altele asemenea)

    Eficienţă

    Moderată (medie) - scor 3

    Indicatori pentru măsurarea eficienţei

    nr. de activităţi incluse în registru

    Evaluare socio- economică

    Analiza Cost-Eficienţă: mare Analiza Cost-Beneficiu: medie


    Efecte negative secundare

    Implementarea măsurii nu este de aşteptat să aibă efecte negative asupra mediului marin. Dimpotrivă, măsura va contribui la obtinerea de date legate de zgomotul subacvatic, care, mai departe, pot fi folosite in cadrul unor viitoare instrumente de evaluare a impactului acestor activitati asupra mediului marin.

    Beneficii - scăzute:



    de mediu:

    - reducerea introducerii zgomotului subacvatic în mediu marin cu consecinţe asupra populaţiilor de mamifere şi păsări marine. Măsura în sine nu contribuie la obţinerea beneficiilor de mediu, dar are o contribuţie la cunoaşterea surselor de

    zgomot impulsiv, ceea ce poate contribui în viitor la elaborarea unor măsuri specifice de reducere a acestei presiuni.

    Coordonare

    Naţională

    Fezabilitate tehnică

    Aplicată; experienţă limitată / incertitudini

    Organizaţii responsabile pentru implementarea măsurii

    Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (Administraţia Naţională „Apelor Române" şi Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului), Ministerul

    Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării (Institute de cercetare)

    Oportunităţi de finanţare

    Fonduri publice

    Planificarea implementării/acoperire

    temporală


    Decembrie 2020

    Dificultăţi în implemetare

    Da - posibila lipsă a datelor referitoare la activităţi militare

    EXCEPŢII

    Numele excepţiei

    Introducerea de specii neindigene pe căi secundare, în particular prin strâmtoarea Bosfor

    Nr./codul excepţiei

    RO-EX-001

    Tipul de excepţie:

    Art.13 alin.(1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.71/2010, privind stabilirea strategiei mediul marin, aprobată cu modificări prin Legea nr.6/2011, cu modificările ulterioare.

    România nu este responsabilă de gestionarea zonelor marine la punctul de intrare al speciilor neindigene de la strâmtoarea Bosfor în Marea Neagră şi, prin urmare, nu sunt în măsură să ia măsuri pentru a preveni răspândirea unor astfel de specii în Marea Neagră. Deşi România poate lua măsuri pentru a preveni introducerea, prin activităţi antropice, a unor astfel de specii în apele sale, această cale secundară de pătrundere a acestor specii în regiunea Mării Negre nu poate fi controlată. Acest scenariu, coroborat cu dificultăţile în cunoaşterea exactă a modului de introducere în apele marine româneşti, poate compromite atingerea Stării Ecologice Bune în ceea ce priveşte introducerea de specii neindigene.

    KTM

    KTM 34-Măsuri pentru reducerea introducerii şi răspândirii speciilor neindigene în mediul marin şi pentru controlul acestora.

    Obiective/ţinte relevante

    • Menţinerea raportului actual specii neindigene/specii indigene, ca număr de specii şi/sau abundenţă în cadrul fiecărui grup, la litoralul românesc al Mării Negre

    • Tendinţa descrescătoare a speciilor neindigene nou introduse

    Starea Ecologică Bună

    Starea Ecologică Bună este atinsă când abundenţa şi distribuţia speciilor neindigene nu creşte şi nu mai există alte introduceri de specii alogene. Speciile neindigene nu trebuie să determine o influenţă negativă asupra populaţiei de specii indigene şi a habitatelor lor naturale.


    Descriptor

    D2 Specii neindigene

    Presiuni (anexa nr.3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.71/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr.6/2011, cu modificările ulterioare)

    Introducerea de specii neindigene şi translocaţii

    Scop spaţial

    Ape teritoriale şi Zona Exclusiv Economică

    Consecinţe pentru alte State Membre

    Aplicarea acestei excepţii de către România nu va avea efecte negative asupra altor State Membre.

    Masuri ad-hoc

    Nu se aplică

    Atenuare

    Excepţia se aplică introducerii de noi specii invazive pe cai secundare (ex. prin strâmtoarea Bosfor). Vor fi depuse, în măsura posibilului, toate eforturile în ceea ce priveşte depistarea timpurie a introducerii unor astfel de specii pentru a permite luarea de măsuri în scopul asigurării controlului răspândirii în continuare a acestor specii în apele marine româneşti.

    Numele excepţiei

    Exploatarea stocurilor comune de peşti comerciali astfel încât să susţină producţia maximă durabilă

    Nr./codul excepţiei

    RO-EX-002

    Tipul de excepţie

    Art.13 alin.(1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.71/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr.6/2011, cu modificările ulterioare


    România depune eforturi pentru gestionarea activităţii de pescuit astfel încât să se asigure un pescuit durabil la scară locală, subregională (măsuri comune România-Bulgaria) şi regională (prin măsura nou propusă - Dezvoltarea planului multianual regional de management pentru stocurile de peşti vizate) şi atingerea SEB. Totuşi, având în vedere că stocul comercial este împărţit în întreaga regiune sau subregiune marină, atingerea SEB pentru Descriptorul 3 depinde de modul de acţiune al tuturor statelor riverane Mării Negre.

    KTM

    KTM 20-Măsuri de prevenire sau control al efectelor adverse rezultate din pescuit şi alte exploatări/eliminări ale animalelor şi plantelor

    KTM 35-Măsuri de reducere a perturbărilor biologice în mediul marin rezultate din extracţia de specii, inclusiv capturi accidentale.

    Obiective/ţinte relevante

    - Tendinţă constantă de scădere a valorilor mortalităţii cauzate de pescuit la nivel regional în intervalul FMSY= (F0,1-FMAX) cu valori cuprinse între F= 0,07 şi F= 0,15 - limite de referinţă (calcan);

    -Tendinţă constantă de scădere a mortalităţii cauzate de pescuit la nivel regional, FMSY să nu depăşească valoarea limită de referinţă de 0,54 (FMSY = F :S 0,54, valoare limită recomandată) atunci când valoarea coeficientului mortalităţii naturale M1-3= 0,81 şi rate de exploatare E :S 0,4 (hamsie);



    - Creşterea SSB (biomasa stocului reproducător) la nivel regional pentru speciile comerciale relevante la nivelul Mării Negre.

    Starea Ecologică Bună

    Nivelul presiunii din pescuit şi capacităţile reproductive sunt la acele niveluri stabilite în obiectivele de mediu pentru a susţine MSY (Producţia maximă durabilă) pe o perioadă lungă de timp pentru unele specii cheie relevante (şprot, calcan, bacaliar, stavrid, hamsie, rechin şi barbun).

    Descriptor

    D3 Specii comerciale de peşti şi moluşte

    Presiuni (anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.71/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr.6/2011, cu modificările ulterioare)

    Extragerea selectivă de specii, inclusiv capturile accidentale (de exemplu pescuitul comercial şi sportiv).

    Scop spaţial

    Scara regională şi sub-regională

    Consecinţe pentru alte State Membre

    Aplicarea acestei excepţii de către România nu va avea efecte negative asupra altor State Membre

    Măsuri ad-hoc

    Măsurile existente şi cele nou propuse se consideră că pot contribui la atingerea Stării Ecologice Bune..

    Atenuare

    Măsurile elaborate în acest document vor contribui la atingerea Stării ecologice bune. România se angajează să contribuie la procesul de colectare a datelor la scară sub-regională.

    Numele excepţiei

    Nivelul de deşeuri marine, în particular microplastice, în mediul marin

    Nr./codul excepţiei

    RO-EX-03

    Tipul de excepţie

    Art.13 alin.(1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.71/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr.6/2011, cu modificările ulterioare


    Recunoscând faptul că nivelul actual de cunoaştere nu permite o evaluare măsurabilă a stării actuale cu privire la deşeurile marine, România constată că prezenţa deşeurilor marine poate fi, de asemenea, de origine transfrontalieră. În acest context, acţiunile altor ţări riverane Mării Negre pot să interfere cu eforturile care vor fi depuse pentru reducerea deşeurilor marine.

    KTM

    KTM 29-Măsuri pentru reducerea deşeurilor în mediul marin

    Obiective/ţinte relevante

    • tendinţa descrescătoare a cantităţii de deşeuri marine aduse şi/sau depozitate pe ţărm

    • tendinţa descrescătoare a cantităţii de deşeuri marine din coloana de apă şi depozitate pe fundul mării

    • reducerea numărului cazurilor înregistrate constând în prezenţă deşeurilor marine în tractul digestiv al organismelor marine


    Starea Ecologică Bună

    Starea ecologică bună este atinsă atunci când impactul deşeurilor marine şi al produselor lor de descompunere este redus şi încetează să producă efecte dăunătoare asupra mediului marin şi costier.

    Descriptor

    D10 Deşeuri marine

    Presiuni (anexa nr.3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.71/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr.6/2011, cu modificările ulterioare)

    Deşeuri marine

    Scop spaţial

    Ape teritoriale şi Zona Exclusiv Economică

    Consecinţe pentru alte State Membre

    Aplicarea acestei excepţii de către România nu va avea efecte negative asupra altor State Membre

    Măsuri ad-hoc

    Măsurile existente şi cele nou propuse se consideră că pot contribui la atingerea Starea Ecologică Bună

    Atenuare

    Se vor întreprinde toate eforturile pentru îmbunătăţirea gradului de cunoaştere referitor la aspectul transfrontalier al introducerii deşeurilor marine în apele marine româneşti. Această excepţie va fi revizuită pe baza cunoştinţelor acumulate în viitor, în special după aprobarea şi implementarea "Regional Action Plan on Marine Litter Management for the Black Sea" şi "Guidelines for Marine Litter Monitoring in the Black Sea".