HOTĂRÎREA nr. 125 din 6 aprilie 1993 cu privire la indexarea pensiilor de asigurări sociale de stat, militare, I.O.V.R., ale agricultorilor şi a altor venituri ale populaţiei, începând cu luna martie 1993 EMITENT GUVERN Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 9 aprilie 1993Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Ca urmare a creşterii preţurilor de consum, în perioada martie-aprilie 1993, următoarele venituri ale populaţiei se indexează pentru luna martie şi în continuare cu coeficientul de 6,0% : a) pensiile de asigurări sociale de stat, inclusiv ale pensionarilor Bisericii Ortodoxe Române, ale artiştilor plastici şi scriitorilor care au fost integrate în acest sistem, pensiile militare, I.O.V.R. şi cele stabilite potrivit Legii nr. 42/1990, republicată; ... b) pensiile agricultorilor; ... c) pensiile suplimentare din sistemul asigurărilor sociale de stat; ... d) indemnizaţiile de îngrijire acordate pensionarilor încadraţi în gradul I de invaliditate; ... e) ajutoarele sociale stabilite pe baza legislaţiei de pensii; ... f) suma lunară acordată mamelor eroilor-martiri, potrivit Legii nr. 42/1990, republicată; ... g) indemnizaţiile şi sporurile ce se acordă invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război în temeiul Legii nr. 49/1991, cu modificările ulterioare; ... h) ajutoarele băneşti trimestriale care se acordă potrivit Decretului-lege nr. 70/1990; ... i) ajutoarele pentru sotiile militarilor în termen; ... j) ajutoarele ocazionale care se acordă potrivit H.C.M. nr. 454/1957; ... k) alocaţiile de întreţinere pentru minorii dati în plasament familial sau încredinţaţi, potrivit legii, unor familii ori persoane; ... l) ajutoarele băneşti lunare stabilite conform art. 14 din Legea nr. 23/1969; ... m) indemnizaţia lunară pentru fiecare an de detenţie, internare, domiciliul obligatoriu sau strămutare, acordată în baza Decretului-lege nr. 118/1990, cu completările ulterioare. ... Articolul 2 Alocaţia de stat pentru copii se majorează cu 95 lei pentru fiecare copil. Articolul 3 Ajutorul ce se acordă, potrivit legii, în cazul decesului salariatului sau pensionarului de asigurări sociale de stat, militar şi I.O.V.R. se stabileşte la 16.750 lei, iar în cazul decesului unui membru din aceste familii ori al unei persoane dependente social, la 13.900 lei. Articolul 4 (1) Alocaţiile de hrana pentru consumurile colective din unităţile sociale de stat se indexează în limita creşterii prognozate a preţurilor la produsele alimentare şi sunt prevăzute în anexa nr. 1. ... (2) Drepturile acordate donatorilor onorifici de singe, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 999/1990, republicată, indexate cu coeficientul de creştere prognozata a preţurilor la produsele alimentare, se stabilesc la: 1.320 lei pentru bonurile valorice pentru produsele alimentare acordate la fiecare donare de singe şi 5.620 lei pentru recompensele valorice acordate la fiecare a 5-a donare. ... (3) Drepturile prevăzute în alin. (1) şi (2) se acordă începând cu data aprobării prezentei hotărâri. ... Articolul 5 Drepturile cuvenite persoanelor care la data indexării sau în continuare se afla în incapacitate temporară de muncă, în concediu de maternitate, concediu pentru îngrijirea copilului în vârsta de până la un an sau în alte situaţii în care drepturile se stabilesc, conform legii, în funcţie de salariul de baza, se vor determina în continuare în raport cu noul cuantum al salariului de baza, indexat. Articolul 6 (1) Sumele rezultate în urma indexării se includ, începând cu luna martie 1993, în drepturile la care se referă, obţinându-se noile cuantumuri ale acestora. ... (2) Sumele reprezentind rezultatele indexării se suporta din aceleaşi fonduri ca şi drepturile la care se aplică. ... (3) Sumele rezultate în urma indexării, conform prezentei hotărâri, celei reprezentind indexarea şi compensarea prevăzute de hotărârile Guvernului nr. 219/1991, 579/1991, 780/1991, 20/1992, 150/1992, 219/1992, 500/1992, 773/1992 şi 95/1993, precum şi sumele obţinute ca urmare a majorării pensiilor conform hotărîrilor Guvernului nr. 526/1991 şi 277/1992 nu se includ în calculul veniturilor în funcţie de care se acordă sau se stabilesc chiriile pentru locuinţe din fondul de stat, alocaţiile de stat pentru copii, contribuţiile datorate de sustinatorii legali ai persoanelor internate în instituţii de asistenţa socială, ajutoarele băneşti trimestriale şi ocazionale, reducerile care se acordă salariaţilor şi pensionarilor pentru procurarea de proteze şi produse ortopedice. ... (4) Plafoanele reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 360/1991, în raport cu care se stabileşte contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor în crese şi grădiniţe, sunt prevăzute în anexa nr. 2. ... (5) Costul mesei calde şi indemnizaţia de hrana ce se acordă, potrivit reglementărilor în vigoare, salariaţilor din unele regii autonome şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, care se suporta din cheltuielile de producţie, vor fi majorate în limita a 12,4% reprezentind creşterea prognozata a preţurilor produselor alimentare. ... Articolul 7 Se recomanda societăţilor comerciale cu capital majoritar privat, precum şi organizaţiilor cooperatiste şi obşteşti, sistemelor de asigurări sociale - altele decît cel de stat - să aplice măsurile de protecţie socială prevăzute de prezenta hotărâre. Articolul 8 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU NICOLAE VACAROIU Contrasemnează: ----------------- Ministru de stat, ministrul muncii şi protecţiei sociale, Dan Mircea Popescu Ministru de stat, ministrul finanţelor, Florin Georgescu Anexa 1 ALOCAŢIA ZILNICA DE HRANA pentru consumul colectiv în unităţile sociale de stat - lei/zi - Învăţământ Copii în grădiniţe cu program prelungit255 Copii în grădiniţe cu program săptămânal285 Copii în case de copii preşcolari şi grădiniţe speciale350 Elevi şi tineri din casele de copii311 Elevi şi tineri din unităţile de ocrotire şi învăţământ special pentru deficienţi recuperabili şi parţial recuperabili, din centrele de calificare sau recalificare a deficienţilor şi invalizilor372 Elevi din şcolile speciale de reeducare255 Elevi din învăţământul primar şi gimnazial255 Elevi din licee261 Elevi din şcolile profesionale268 Elevi din şcolile complementare şi de meserii255 Elevi din şcolile postliceale274 Studenţi311 Elevi bolnavi TBC cu forme stabilizate, din şcolile speciale372 Concursuri profesionale şi cultural-artistice ale elevilor şi studenţilor la fazele judeţene, zonale şi finale, participanţilor la olimpiadele internaţionale311 Copii în tabere, colonii şi excursii311 Copii în tabere internaţionale372 Sănătate Bolnavi adulţi internaţi în unităţi sanitare372 Bolnavi internaţi în staţionare de zi187 Copii nou-născuţi prematuri, în maternităţi, secţii sau compartimente*)59 Copii 0-3 ani internaţi în unităţi sanitare187 Copii 3-16 ani internaţi în unităţi sanitare311 Copii în creşe cu program zilnic187 Copii în creşe cu program săptămânal285 Copii în leagăne de copii285 Bolnavi arşi, internaţi în unităţi sanitare491 Bolnavi în leprozerii624 Însoţitori ai bolnavilor internaţi în unităţi sanitare372 Alocaţia pentru o raţie de 0,500 l lapte la bucătăriile de lapte22 Donatori de sânge629 Bolnavi străini internaţi la Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie1.250 Asistenţă socială Cămine de bătrâni şi pensionari285 Cămine-spital pentru adulţi350 Cămine pentru copii minori cu deficienţe şi centre de primire minori372 Cantine de ajutor social255 --------------- *) În cazul alimentaţiei naturale, de alimentaţia noului-născut poate beneficia mama copilului. Activitate sportiva a) Activitatea sportiva de performanţă: ... - lei/zi - Natura acţiunilorLa cantine (exclusiv regia)La restaurant (inclusiv regia) Competiţii sportive internepână la 1.458până la 2.173 Cantonamente, semicantonamente şi taberepână la 1.617până la 2.420 Competiţii sportive internaţionale, inclusiv mesele oficialepână la 1.931până la 2.910 b) Alte acţiuni sportive decît cele de performanţă : ... - competiţii sportive interne798 - cantonamente, semicantonamente şi tabere842 - competiţii sportive internaţionale1.045 Anexa 2 PLAFOANE în raport cu care se stabileşte contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor în crese şi grădiniţe - lei - Plafoane prevăzute prin Hotărârea Guvernului nr. 360/1991Plafoane indexate până la 12.000până la 51.700 12.001 - 20.00051.701 - 74.800 peste 20.000peste 74.800