DECIZIA nr. 6 din 17 februarie 2020

referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal

EMITENT

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - COMPLETUL PENTRU SOLUȚIONAREA RECURSULUI ÎN INTERESUL LEGII

Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 691 din 3 august 2020

Dosar nr. 3.032/1/2019

Corina-Alina Corbu	- președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele completului
Laura-Mihaela Ivanovici	- președintele Secției I civilă
Marian Budă	- președintele Secției a II-a civilă
Denisa Angelica Stănișor	- președintele Secției de contencios administrativ și fiscal
Daniel Grădinaru	- președintele Secției penale
Alexandra Iuliana Rus	- judecător la Secția penală
Mirela Sorina Popescu	- judecător la Secția penală
Ana-Hermina Iancu	- judecător la Secția penală
Alin Sorin Nicolescu	- judecător la Secția penală
Constantin Epure	- judecător la Secția penală
Rodica Aida Popa	- judecător la Secția penală
Ionuț Mihai Matei	- judecător la Secția penală
Simona Elena Cîrnaru	- judecător la Secția penală
Marius Dan Foitoș	- judecător la Secția penală
Valentin Horia Șelaru	- judecător la Secția penală
Ștefan Pistol	- judecător la Secția penală
Lavinia Valeria Lefterache	- judecător la Secția penală
Ioana Alina Ilie	- judecător la Secția penală
Săndel Lucian Macavei	- judecător la Secția penală
Valentin Mitea	- judecător la Secția I civilă
Mioara Iolanda Grecu	- judecător la Secția I civilă
Carmen Trănica Teau	- judecător la Secția a II-a civilă
Rodica Zaharia	- judecător la Secția a II-a civilă
Adrian Remus Ghiculescu	- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Emilia Claudia Vișoiu	- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 3.032/1/2019 este constituit conform prevederilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală și ale art. 34 alin. (1) și (2) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat.

Ședința este prezidată de către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Corina-Alina Corbu.

La ședința de judecată participă doamna procuror Marinela Mincă, procuror-șef al Serviciului judiciar penal, Secția judiciară a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Adina Andreea Ciuhan Teodoru, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat.

Magistratul-asistent referă cu privire la obiectul recursului în interesul legii formulat de către Colegiul de conducere al Curții de Apel București, respectiv problema de drept soluționată diferit de instanțele judecătorești referitoare la încadrarea juridică a infracțiunii de furt calificat săvârșite prin scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere. Totodată, învederează că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unei practici judiciare neunitare la nivelul instanțelor naționale, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu recurs în interesul legii cu privire la aceeași problemă de drept, ce face obiectul Dosarului nr. 118/1/2020, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar prin Încheierea de ședință din data de 17 februarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 118/1/2020, cauza ce formează obiectului acestui dosar a fost trimisă completului învestit cu soluționarea Dosarului nr. 3.032/1/2019, în vederea discutării reunirii.

După deliberare, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în unanimitate, în temeiul dispozițiilor art. 107 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, constatând că între Dosarul nr. 3.032/1/2019 și Dosarul nr. 118/1/2020 există identitate de obiect, a reunit cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 118/1/2020 la Dosarul nr. 3.032/1/2019.

Doamna procuror Marinela Mincă, având cuvântul asupra problemei de drept ce face obiectul prezentei cauze, a precizat că examenul jurisprudenței în materie a evidențiat mai multe orientări jurisprudențiale.

Astfel, într-o primă opinie s-a apreciat că fapta de sustragere a unui bun dintr-un magazin prevăzut cu sistem de alarmă, precedată de scoaterea/ruperea sistemului de siguranță aplicat pe obiectul sustras, pentru a împiedica declanșarea sistemului de alarmă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt simplu, prevăzută de art. 228 alin. (1) din Codul penal.

În cea de-a doua orientare s-a reținut că, în ipoteza dată, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal.

Într-o altă opinie, minoritară, s-a concluzionat că, în ipoteza în care fapta se săvârșește prin acționarea asupra sistemului de siguranță al unui bun, infracțiunea ce va fi reținută este cea prevăzută de art. 228 alin. (1) din Codul penal, iar dar dacă scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere s-a făcut prin distrugerea acestuia, se va reține infracțiunea de furt calificat săvârșit prin efracție, prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. d) teza I din Codul penal.

Apreciind prima orientare a practicii ca fiind cea care corespunde intenției legiuitorului, reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat, în esență, că prin scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă sau de supraveghere trebuie înțeleasă întreaga activitate ilicită a făptuitorului care, prin manoperele realizate, reușește să facă inoperabil întreg sistemul creat pentru protecția unor bunuri. Or, în ipoteza înlăturării/ruperii elementelor de siguranță montate pe bunurile sustrase din magazine (tag-urile antifurt), nu este scos din funcțiune întregul sistem antifurt pentru magazine, câtă vreme celelalte elemente ale acestuia (porțile antifurt, antenele, unitatea de dezactivare a dispozitivelor de siguranță) rămân în continuare în stare de funcționare.

Prin urmare, fapta de furt săvârșită prin înlăturarea/ruperea sistemului de siguranță plasat pe bun ori izolarea semnalului acestuia întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 228 alin. (1) din Codul penal.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului în interesul legii promovat și stabilirea unui mod unitar de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale ce fac obiectul prezentului dosar.

Președintele completului, doamna judecător Corina-Alina Corbu, președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, dosarul fiind reținut în pronunțare asupra recursului în interesul legii.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

1. Problema de drept care a generat practica neunitară

Prin recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel București și de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a susținut că în practica judiciară națională nu există un punct de vedere unitar cu privire la încadrarea juridică a infracțiunii de furt săvârșite prin scoaterea/ruperea sistemului de siguranță plasat pe bun.

2. Examenul jurisprudențial

Problematica juridică supusă analizei decurge din evidențierea a trei orientări jurisprudențiale cu privire la încadrarea juridică a faptei de furt săvârșite prin scoaterea/ruperea sistemului de siguranță plasat pe bun, relevând astfel caracterul neunitar al acesteia.

2.1. Într-o primă opinie s-a apreciat în sensul încadrării juridice a faptei în infracțiunea de furt simplu, prevăzută de art. 228 alin. (1) din Codul penal.

În susținerea acestei opinii s-a reținut că Hotărârea Guvernului nr. 1.010/2004^1 pentru aprobarea normelor metodologice și a documentelor prevăzute la art. 69 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor instituie norme tehnice privind proiectarea și realizarea sistemelor tehnice de protecție și alarmare împotriva efracției și menționează că sistemul de alarmare împotriva efracției cuprinde: subsistem antiefracție, televiziune cu circuit închis și control acces.

^1 Hotărârea Guvernului nr. 1.010/2004 a fost abrogată, prevederile invocate nefiind preluate în Hotărârea Guvernului nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, cu modificările și completările ulterioare, capitolul V - Sisteme tehnice de protecție și alarmare împotriva efracției.

Spre deosebire de aceste sisteme, etichetele detașabile antifurt (hard tag-uri antifurt) conțin în interior un circuit electronic care la momentul trecerii printre porțile antifurt declanșează o alarmă sonoră și optică și nu pot fi asimilate sistemelor complexe de alarmă ori de supraveghere în sensul art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal.

Un alt argument invocat în susținerea opiniei este acela că, pentru a îndeplini cerința legală care o încadrează în varianta calificată analizată, fapta de furt trebuie săvârșită prin scoaterea din funcțiune, în scopul facilitării acțiunii de sustragere, a unui sistem de alarmă în întregul său, făcându-l integral neoperațional cu privire la toate componentele sale, iar nu prin compromiterea temporară a unei părți componente a acestui sistem, numai în raport cu bunurile sustrase (porțile antifurt care captează semnalele tag-urilor montate individual pe obiectele sustrase), fără vreo intervenție tehnică asupra sistemului de alarmă al magazinului, ca ansamblu de echipamente.

În concluzie, s-a reținut că în ipoteza scoaterii sistemului de siguranță plasat pe un bun nu este scos din funcțiune sistemul antifurt pentru magazine, privit în totalitatea lui, întrucât celelalte elemente rămân în funcțiune - porțile antifurt, antenele, unitatea de dezactivare a dispozitivelor de siguranță montate pe diferitele obiecte -, sistemul continuând să detecteze astfel eventualele obiecte asupra cărora s-ar exercita o acțiune de sustragere și cu privire la care elementele de siguranță nu au fost scoase.

2.2. În cea de-a doua opinie s-a apreciat că fapta constând în sustragerea unui bun dintr-un magazin prevăzut cu sistem de alarmă, după ce în prealabil făptuitorul a scos sistemul de siguranță de pe obiectul sustras, astfel încât sistemul de alarmă să nu se declanșeze în momentul în care acesta ar încerca să iasă din magazin cu obiectul sustras, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzute de art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal.

S-a argumentat că fapta este substanțial diferită de o infracțiune de furt în formă simplă întrucât, în acest caz, presupune înlăturarea unui mijloc de protecție/securitate/ siguranță, instalat suplimentar de persoana vătămată chiar în scopul împiedicării furtului. Ca atare, poate fi considerat similar sistemelor de asigurare prin încuiere/blocare pentru care ar fi necesară efracția.

S-a apreciat că trebuie reținută infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal chiar și în situația în care sistemul de alarmă nu este distrus, ci doar înlăturat, scopul normei legale fiind de a sancționa mai sever faptele de furt comise prin înlăturarea unor astfel de sisteme.

2.3. Într-o a treia opinie s-a concluzionat că, în ipoteza în care fapta de furt se săvârșește prin acționarea asupra sistemului de siguranță al unui bun, infracțiunea reținută este cea de furt prevăzută de art. 228 din Codul penal, cu precizarea că, în situația în care scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere s-a făcut prin distrugerea acestuia, infracțiunea ce va fi reținută este aceea de furt prin efracție, prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. d) teza întâi din Codul penal.

În susținerea acestei opinii s-a reținut că intervenția asupra unui sistem antifurt nu este definită de Codul penal, apreciinduse că în situația enunțată devin aplicabile dispozițiile art. 25 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora „în cadrul soluțiilor legislative preconizate (în cazul de față Codul penal) trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor și noțiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înțeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înțelegerea lor corectă și a se evita interpretările greșite“.

În același sens au fost apreciate ca fiind incidente și dispozițiile alin. (3) al art. 48 din actul normativ invocat, potrivit cărora „dacă în cuprinsul unui articol se utilizează un termen sau o expresie care are în contextul actului normativ un alt înțeles decât cel obișnuit, înțelesul specific al acesteia trebuie definit în cadrul unui alineat subsecvent. În cazul în care frecvența unor astfel de termeni și expresii este mare, actul normativ trebuie să cuprindă în structura sa un grupaj de definiții sau o anexă cu un index de termeni“.

În contextul acestor texte legale, s-a apreciat că termenul de „sistem de alarmă“ folosit în art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal are în vedere înțelesul obișnuit, și anume acela de „sistem de alarmare împotriva efracției“ utilizat în art. 27 alin. (5) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, în sensul acestei legi, prin „sistem de alarmare împotriva efracției“ se înțelege ansamblul de echipamente electronice care poate fi compus din centrală de comandă și semnalizare optică și acustică, detectoare, butoane și pedale de panică, control de acces și televiziune cu circuit închis cu posibilități de înregistrare și stocare a imaginilor și datelor, corespunzător gradului de siguranță impus de caracteristicile obiectivului păzit.

Sistemul antifurt pentru magazine nu se încadrează în prevederile art. 27 alin. (5) din Legea nr. 333/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, neavând în componență o centrală de comandă, astfel cum se prevede în acest text de lege.

Așadar, în ipoteza sustragerii unor produse prin tăierea/ruperea etichetelor detașabile antifurt ori a cablului de prindere a bunului pe panoul de prezentare, sunt incidente prevederile art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal, furtul fiind săvârșit prin efracție, iar nu prin scoaterea din funcțiune a unui sistem de alarmă sau de supraveghere.

3. Opinia Colegiului de conducere al Curții de Apel București

Colegiul de conducere al Curții de Apel București, care a constatat existența unei practici judiciare neunitare la nivelul instanțelor naționale și, prin Hotărârea nr. 317 din 30 octombrie 2019, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării problemei de drept deduse judecății, nu sa pronunțat prin actul de sesizare asupra orientării jurisprudențiale pe care o consideră ca fiind legală.

4. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unei practici judiciare neunitare la nivelul instanțelor naționale, a dispus, de asemenea, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și a apreciat ca fiind legală prima orientare jurisprudențială.

În dezlegarea problemei de drept s-a apreciat că se impune, pe de o parte, o analiză a noțiunii de sistem de alarmă, folosită în art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal, iar, pe de altă parte, stabilirea semnificației care trebuie dată expresiei scoaterea din funcțiune.

Astfel, în condițiile în care Codul penal nu definește expres această noțiune, s-a apreciat că trebuie avut în vedere înțelesul obișnuit utilizat în art. 27 alin. (5) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit textului de lege, prin „sistem de alarmare împotriva efracției“ se înțelege ansamblul de echipamente electronice care poate fi compus din centrală de comandă și semnalizare optică și acustică, detectoare, butoane și pedale de panică, control de acces și televiziune cu circuit închis cu posibilități de înregistrare și stocare a imaginilor și datelor, corespunzător gradului de siguranță impus de caracteristicile obiectivului păzit.

În ceea ce privește semnificația expresiei scoaterea din funcțiune, literatura de specialitate^2 a reținut că aceasta reprezintă o intervenție asupra structurii tehnice a sistemului, de natură să afecteze însuși modul de funcționare a dispozitivului. S-a arătat că rațiunea agravantei rezidă în pericolul sporit rezultat din specializarea făptuitorului, din efectuarea unor acte de pregătire calificate, de identificare a sistemului și de oprire a funcționării lui.

^2 I. Kuglay în Codul penal, Comentariu pe articole, Editura C. H. Beck, București, 2014, p. 481.

Pentru a accentua diferența dintre scoaterea din funcțiune a sistemului de supraveghere și o simplă modalitate de ocolire a activării acestui sistem, în doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că simpla acoperire a camerei de luat vederi nu justifică reținerea acestui element circumstanțial agravant.

În plus, s-a reținut că atunci când scoaterea din funcțiune a sistemului are loc printr-o acțiune violentă, de smulgere, de îndepărtare a unui dispozitiv, nu se va reține și agravanta comiterii furtului prin efracție, întrucât sistemul nu are natura unui obstacol material între făptuitor și bun.

De asemenea, s-a considerat că, în scopul facilitării comiterii furtului, făptuitorul trebuie să procedeze la scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă sau de supraveghere (monitorizare) video pe care persoana vătămată l-a montat pentru protecția bunurilor (de pildă, prin tăierea curentului electric care alimentează și sistemul de alarmă sau de supraveghere video și anihilarea acumulatorilor, prin blocarea soneriei sau a semnalelor luminoase ale sistemului de alarmă etc.)^3.

^3 M. Udroiu, Drept penal, Partea specială, ediția 3, Editura C.H. Beck, București, 2016, p. 227.

Raportat la aceste argumente a rezultat că în ipoteza înlăturării/ruperii elementelor de siguranță montate pe bunurile sustrase din magazine (tag-urile antifurt) nu este scos din funcțiune întregul sistem antifurt pentru magazine, câtă vreme celelalte elemente ale acestuia (porțile antifurt, antenele, unitatea de dezactivare a dispozitivelor de siguranță) rămân în continuare în stare de funcționare.

Prin scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă sau de supraveghere trebuie înțeleasă întreaga activitate ilicită a făptuitorului care, prin manoperele realizate, reușește să facă inoperabil întreg sistemul creat pentru protecția unor bunuri.

Or, așa cum s-a arătat în jurisprudență, dispozitivele de siguranță aplicate pe produse nu pot fi asimilate sistemelor complexe de alarmă ori de supraveghere în sensul textului de lege, îndepărtarea acestora reprezentând doar o simplă modalitate de ocolire a activării sistemului de alarmă.

În plus, în aceste ipoteze nu este respectată rațiunea care a stat la baza instituirii în textul de lege a acestui element agravant, întrucât din modalitatea săvârșirii faptei nu rezultă un grad sporit de periculozitate a făptuitorului.

În concluzie, fapta de furt săvârșită prin înlăturarea/ruperea sistemului de siguranță plasat pe bun ori izolarea semnalului acestuia întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 228 alin. (1) din Codul penal.

5. Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică a Înaltei Curți de Casație și Justiție a opinat că în cazul faptei descrise este incident elementul circumstanțial agravant prevăzut în dispozițiile art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal.

În argumentare s-a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. (5) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin sistem de alarmare împotriva efracției se înțelege ansamblul de echipamente electronice care poate fi compus din centrală de comandă și semnalizare optică și acustică, detectoare, butoane și pedale de panică, control de acces și televiziune cu circuit închis cu posibilități de înregistrare și stocare a imaginilor și datelor, corespunzător gradului de siguranță impus de caracteristicile obiectivului păzit.

Examinarea dispozițiilor menționate conduce la concluzia că sistemul de alarmare este definit ca un ansamblu de echipamente electronice, iar părțile componente ale sistemului de alarmare sunt enumerate exemplificativ, iar nu limitativ.

În consecință, dispozițiile art. 27 alin. (5) din Legea nr. 333/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu exclud sistemul antifurt utilizat de magazine, ca ansamblu de echipamente electronice, din sfera noțiunii de sistem de alarmare împotriva efracției.

În principiu, sistemele antifurt ale magazinelor sunt alcătuite din porți antifurt (sisteme de detectare), dezactivatoare (echipamente utilizate la casa de marcat) și etichete antifurt flexibile sau rigide (tag-uri).

Din punctul de vedere al funcționării acestor sisteme, etichetele antifurt fixate pe bunuri conțin echipamente care răspund la semnalele emise de porțile antifurt, iar semnalele emise de etichetele antifurt sunt recepționate de porțile antifurt și procesate.

Prin urmare, prezentând caracteristicile descrise, sistemele antifurt ale magazinelor constituie sisteme de alarmare împotriva efracției, în sensul art. 27 alin. (5) din Legea nr. 333/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și sisteme de alarmă, în accepțiunea art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal, iar neutralizarea etichetelor antifurt, care împiedică declanșarea alarmei cu semnal sonor și luminos, reprezintă o scoatere din funcțiune a sistemului de alarmă.

În același sens au fost invocate dispozițiile cuprinse în anexa nr. 1 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, cu modificările și completările ulterioare, din examinarea cărora rezultă că definiția subsistemului de alarmare la efracție prevăzută în art. 3 alin. (1) din anexa nr. 1 nu privește întreaga sferă a sistemelor de alarmare la efracție, ci numai subsistemele de alarmare la efracție, ca cerințe minimale de securitate aplicabile unei categorii limitate de unități.

Așadar, sistemele antifurt ale magazinelor nu pot fi excluse din sfera noțiunii de sistem de alarmă pe baza anexei nr. 1 la normele metodologice menționate, întrucât acestea nu reglementează toate sistemele de alarmă, ci numai subsistemele care constituie cerințe minimale de securitate.

6. Opinia specialiștilor consultați

6.1. Facultatea de Drept din cadrul Universității din București a apreciat că prima opinie enunțată în jurisprudență este cea corectă, în ipoteza enunțată urmând a se reține o infracțiune de furt (simplu).

În argumentarea punctului de vedere s-a opinat că semnificația care trebuie dată expresiei „scoaterea din funcțiune“ trebuie să fie una strictă, având o conotație tehnică.

În acest sens, s-a făcut trimitere la doctrină, potrivit căreia: „Scoaterea din funcțiune semnifică o intervenție asupra structurii tehnice a sistemului, de natură să afecteze însuși modul de funcționare a dispozitivului.“^4 Cu titlu de exemplu, s-a arătat că se va reține elementul circumstanțial în cazul deconectării unei camere de luat vederi de la sursa de energie, dar nu se va reține în cazul în care camera de luat vederi este acoperită cu diverse obiecte.^5

^4 I. Kuglay, în G. Bodoroncea, V. Cioclei, I. Kuglay, L.V. Lefterache, T. Manea, I. Nedelcu, F.M. Vasile, Codul penal. Comentarii pe articole, Editura C.H. Beck, 2014, p. 481.

^5 V. Cioclei, Drept penal partea specială. Infracțiuni contra persoanei și infracțiuni contra patrimoniului, ed. 4, Editura C.H. Beck, 2019, p. 261.

În acest context, s-a apreciat că înlăturarea fizică (fie printr-o simplă detașare, fie prin rupere/deteriorare) a dispozitivelor (tagurilor) antifurt de pe obiectul sustras nu se încadrează în elementul circumstanțial analizat, deoarece nu reprezintă o intervenție tehnică asupra sistemului, intervenție care să afecteze funcționalitatea acestuia. O astfel de acțiune nu reprezintă, în mod evident, o „scoatere din funcțiune a sistemului“, așa cum prevede textul de lege.

În susținerea argumentării s-a precizat că noțiunea de „sistem de alarmă ori de supraveghere“ nu este explicată în Codul penal, aceasta urmând a fi înțeleasă și analizată în contextul tuturor dispozițiilor din Codul penal și în acord cu rațiunea incriminării.

Astfel, în acord cu dispozițiile art. 27 din Legea nr. 333/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a apreciat că sintagma „sisteme de alarmă ori de supraveghere“ folosită în Codul penal trebuie înțeleasă ca ansamblu de elemente dependente între ele ce formează un întreg organizat, care au aptitudinea de a supraveghea diferite bunuri și/sau de a transmite un semnal de alarmă când respectivele bunuri se află într-o stare de pericol.

Or, etichetele antifurt flexibile și detașabile sunt lipite sau fixate pe produse protejate; ele conțin un circuit electric și o antenă miniaturală care este identificată de sistemul cu porți antifurt. Când se identifică o etichetă antifurt, este declanșată o alarmă cu semnal sonor și luminos pentru a avertiza personalul și paza. Porțile antifurt moderne sunt prevăzute cu „procesare digitală a semnalelor“ pentru diferențierea mai bună a semnalelor etichetelor și zgomotelor externe, rezultând un sistem antifurt stabil cu puține alarme false. Porțile antifurt sunt amplasate la intrări/ieșiri din magazine sau după casele de marcat.^6

^6 A se vedea în acest sens https://www.spy-shop.ro/blog/sisteme-antifurt-tipuri-recomandari (pagină consultată la 13.01.2020).

Prin urmare, prezentând caracteristicile descrise, tag-urile antifurt fac parte dintr-un „sistem de alarmă ori supraveghere“ în sensul Codului penal.

Din această perspectivă, s-a apreciat că fapta de sustragere a unui bun, în condițiile în care făptuitorul scoate din funcțiune sistemul de alarmare bazat pe etichete antifurt, spre exemplu, cu ajutorul unui aparat de bruiaj, acțiune posibilă din punct de vedere tehnic, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat comis „prin scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere“.

O astfel de ipoteză s-a apreciat a fi diferită de cea în care se acționează fizic pentru îndepărtarea tag-ului și se înscrie în rațiunea incriminării infracțiunii.

Totodată, s-a apreciat ca fiind greșită cea de a treia opinie a jurisprudenței, potrivit căreia „dacă scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere s-a făcut prin distrugerea acestuia infracțiunea ce va fi reținută este furt prin efracție“.

În argumentare, s-a arătat că „efracția presupune înlăturarea violentă a oricăror obiecte sau dispozitive cu rol de protecție ce se interpun între făptuitor și bunul pe care acesta intenționează să-l sustragă. (...) Astfel, se realizează o efracție atunci când, pentru a se ajunge la obiectul material al furtului, se dărâmă sau se perforează un zid sau un gard, se sparge geamul unei locuințe sau al unui autoturism, se distruge un lacăt sau o încuietoare de la o ușă, o casă de bani, un geamantan etc.“^7

^7 V. Cioclei, op. cit., p. 259.

Or, etichetele antifurt nu se interpun între făptuitor și bun, nu au aptitudinea de a-l împiedica pe făptuitor să ajungă la obiectul material al furtului. Etichetele respective sunt atașate bunului, îl însoțesc pe acesta, iar desprinderea lor de bun, fie ea și prin distrugere, nu are semnificația unei efracții în sensul textului de lege.

Având în vedere cele de mai sus s-a concluzionat în sensul că în situația de fapt prezentată, respectiv sustragerea bunului după o îndepărtare prealabilă (prin detașare sau rupere) a etichetei antifurt, trebuie reținută infracțiunea de furt simplu, nefiind incidente nici dispozițiile privind furtul calificat prin scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere și nici cele privind furtul calificat prin efracție.

6.2. Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara a opinat că fapta de a sustrage un bun dintr-un magazin prin îndepărtarea, în prealabil, a sistemului de siguranță de pe bunul sustras întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzute de art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal.

În susținerea opiniei formulate s-a făcut trimitere la dispozițiile Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 3 din anexa nr. 1 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, cu modificările și completările ulterioare, care definesc noțiunea de sistem de alarmare împotriva efracției și stabilesc structura subsistemului de alarmare la efracție, arătându-se că rolul funcțional al subsistemului este de a detecta pătrunderea în spațiile protejate a persoanelor neautorizate, de a sesiza stările de pericol din unitate și, după caz, de a îngreuna consumarea actului infracțional.

Prin urmare, noțiunea de sistem de alarmă sau de supraveghere folosită în Codul penal are un înțeles mai larg decât aceea prevăzută de art. 27 alin. (5) din Legea nr. 333/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

S-a mai arătat că etichetele detașabile (hard tag-uri antifurt), de sine stătătoare, nu pot fi asimilate unui sistem de alarmare antiefracție complex, însă acestea reprezintă un accesoriu al sistemului de alarmare, un element de detecție și semnalizare, un subsistem, astfel cum rezultă din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003.

Înlăturarea sistemului antifurt montat pe bunurile din interiorul magazinelor are drept consecință scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă, autorii infracțiunii de furt putând părăsi magazinele fără a fi depistați de angajații care asigură paza în magazine, fără a se declanșa sistemul de alarmă.

Prin scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă autorul își simplifică semnificativ actul de executare, acesta neutralizând măsurile luate de proprietar în scopul protejării patrimoniului și „paralizând“ orice posibilă opoziție a celor cu atribuții de pază sau supraveghere a bunului^8.

^8 Sergiu Bogdan (coord.), Noul Cod penal, Partea specială, Perspectiva clujeană, Universul Juridic, 2014, p. 210.

Totodată, efortul autorului furtului de a îndepărta etichetele antifurt relevă îndrăzneală și voința acestuia de a trece peste orice obstacol și măsură luată pentru ocrotirea eficientă a bunurilor, împrejurări de natură să confere faptei o gravitate sporită^9 și care justifică încadrarea faptei într-o infracțiune mai gravă, cu atât mai mult cu cât s-a produs și consecința prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal, respectiv scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă.

^9 Ilie Pascu în Explicațiile noului Cod penal, vol. III, George Antoniu, Tudorel Toader (coord.), Universul Juridic, 2015, p. 330.

6.3. Facultatea de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ion Cuza“ din Iași, referitor la problema de drept asupra căreia a fost solicitată opinia juridică, a apreciat că, în principal, aceste fapte realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de furt calificat prin scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmare ori de supraveghere.

În subsidiar, s-a opinat că fapta de a sustrage bunuri ulterior detașării/scoaterii tag-urilor/dispozitivelor/etichetelor/carcaselor/ elementelor antifurt de alarmare prin distrugerea/deteriorarea/ degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a acestora ar putea fi încadrată juridic drept furt calificat prin efracție, iar nu ca furt simplu.

În argumentarea punctului de vedere formulat, referitor la îndepărtarea fără distrugere/deteriorare a unor dispozitive montate special în scop antifurt pe bunurile mobile vizate, s-au avut în vedere următoarele argumente:– Autonomia conceptuală a dreptului penal

În materie juridico-penală este general admis faptul că anumiți termeni pot fi întrebuințați în alt sens decât cel uzual sau acela conferit prin dispoziții ale altor ramuri de drept (chiar dacă ar fi noțiuni specifice respectivelor ramuri de drept). În acest sens, legiuitorul penal conferă adeseori o mai mare sferă de cuprindere unor noțiuni/termeni decât normele care le reglementează conținutul în alte ramuri de drept, astfel cum este cazul, de exemplu, pentru noțiunea de funcționar public ori pentru aceea de domiciliu sau locuință.

Din acest punct de vedere s-a apreciat că dispozițiile cuprinse în art. 27 alin. (5) din Legea nr. 333/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt de interes pentru determinarea semnificației penale a sintagmei sistem de alarmă ori de supraveghere (mai ales că nu există o identitate perfectă între această noțiune și aceea din textul de lege indicat, care se referă la sistem de alarmare împotriva efracției).

Drept urmare, utilizarea în legea penală, cu referire la infracțiunea de furt prin efracție, a noțiunii de sistem de alarmă ori de supraveghere este una cu sferă largă de incidență, proprie/specifică dreptului penal, referitoare la orice ansamblu cu elementele/dispozitivele/subansamblurile sale componente care, în mod generic, are ca destinație asigurarea alarmării ori a supravegherii (fiind apt de percepere, în mod rezonabil, de către destinatarul mediu obișnuit al legii penale ca un asemenea sistem - de alarmă ori supraveghere).

Totodată, suplimentar s-a făcut referire la principiul de interpretare ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, arătându-se că legea penală nu exclude de la reținerea acestui element circumstanțial agravant, în caz de furt, anumite sisteme/dispozitive/elemente generic încadrate în categoria celor de alarmare ori supraveghere, așadar nici interpretul nu trebuie să o facă, pe motiv că din perspectiva unor definiții tehnice din domenii extrapenale acestea nu s-ar califica drept sisteme de acest fel.

... – Identitatea de rațiune cu unele ipoteze admise drept cazuri de reținere a furtului calificat prin scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere

Potrivit regulii generale de interpretare ubi eadem ratio, ibi idem jus, se impune, pentru identitate de rațiune, a afirma soluții juridice similare pentru ipoteze faptice nediferențiate în esența lor.

Or, din moment ce doctrina admite că este întrunit conținutul constitutiv al infracțiunii de furt calificat prin scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmare ori de supraveghere, de pildă, prin deconectarea de la sursa de curent electric a dispozitivului de alarmare/supraveghere (ceea ce s-ar putea realiza, spre exemplu, inclusiv prin scoaterea din priză a acestuia ori prin secționarea cablului de alimentare etc.), reiese că, pentru identitate de rațiune, aceasta ar trebui să fie soluția și în raport cu ipoteza unei persoane care procedează astfel cu porțile antifurt situate la ieșirea din unele magazine.

În ambele ipoteze, sistemul de alarmare devine ineficient ca urmare a unei activități intenționate menite a facilita sustragerea unor bunuri fără alertarea supraveghetorilor, diminuând riscurile asumate de infractor.

... – Existența unui plus de periculozitate socială

Existența acestui element circumstanțial agravant în cazul furtului se datorează periculozității sporite a celui care întreprinde acte suplimentare necesare în vederea comiterii (cu succes) infracțiunii, prin comparație cu o persoană care săvârșește în mod simplu aceeași faptă incriminată.

Această periculozitate sporită decurge obiectiv din îndepărtarea unor elemente special amplasate pentru a împiedica sustragerile, precum și din perspectiva subiectivă, a infractorului, persoană dispusă nu doar a profita de oportunități infracționale conjuncturale, ci care se angajează activ și susținut prin manevre suplimentare în comiterea sustragerii.

... – Irelevanța juridică a modalității concrete de scoatere din funcțiune a sistemelor de alarmare sau supraveghere, pentru a se putea reține această agravantă

Deși în doctrină au fost exprimate și opinii în sens contrar, sa apreciat că, potrivit regulii generate de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, maniera concretă în care se ineficientizează un sistem/dispozitiv/element de alarmă ori supraveghere, în vederea sustragerii unor bunuri, este lipsită de importanță pentru încadrarea juridică a faptei ca furt calificat prin scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă, contând, eventual, doar pentru individualizarea sancțiunii penale.

În tăcerea legii penale, s-a opinat că și intervențiile lipsite de complexitate asupra unor sisteme/dispozitive/elemente de alarmă sau supraveghere, în scop de sustragere, trebuie reținute drept element circumstanțial agravant spre a califica furtul.

Prin urmare, împrejurarea că detașarea/ruperea etichetelor/elementelor antifurt de pe unele produse, în scop de sustragere, ar reprezenta un procedeu low-tech pentru a se încadra în această formă de calificare a furtului nu a fost apreciată ca fiind un argument pertinent, care să poate subzista unei analize logico-raționale.

...

7. Raportul asupra recursului în interesul legii

Rezumând problema de drept care a primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești, prin hotărâri judecătorești definitive, judecătorul-raportor a apreciat că soluția corectă este exprimată de a doua orientare a jurisprudenței, în sensul încadrării faptei în infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. e) raportat la art. 228 alin. (1) din Codul penal.

Astfel, s-a apreciat că, în condițiile în care Codul penal nu definește expres noțiunea de „sistem de alarmare împotriva efracției“, poate fi avut în vedere înțelesul utilizat în art. 27 alin. (5) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reținându-se totodată că noțiunea de sistem de alarmă are o arie de cuprindere mai largă decât cea de sistem de alarmare împotriva efracției, incluzând și această din urmă categorie.

În principiu, sistemele antifurt ale magazinelor (care sunt sisteme de alarmă) sunt alcătuite din porți antifurt (sisteme de detectare), dezactivatoare (echipamente utilizate la casa de marcat) și etichete antifurt flexibile sau rigide (tag-uri).

Așadar, scoaterea din funcțiune a unui astfel de sistem necesită o anumită specializare a infractorilor și, prin urmare, denotă un pericol social sporit, în condițiile în care îndepărtarea dispozitivelor antifurt de pe bunuri împiedică declanșarea alarmei sonore și optice, respectiv a sistemului de alarmă antiefracție și are drept consecință scoaterea din funcțiune a acestuia, autorul infracțiunii de furt putând părăsi magazinul fără a se declanșa sistemul de alarmă.

Prin urmare, o asemenea faptă este substanțial diferită de o infracțiune de furt în formă simplă, întrucât în acest caz presupune înlăturarea unui mijloc de protecție/securitate/ siguranță, instalat suplimentar de persoana vătămată chiar în scopul împiedicării furtului.

8. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul-raportor și dispozițiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reține următoarele:

8.1. Analiza condițiilor de admisibilitate

Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a făcut de către Colegiul de conducere al Curții de Apel București (Adresa nr. 1/16.240/C din 18 noiembrie 2019) și de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (Adresa nr. 11.918/3022/III-5/2019 din 15 ianuarie 2020) în temeiul dispozițiilor art. 471 din Codul de procedură penală.

Potrivit art. 471 din Codul de procedură penală:

(1) Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție sau colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.(2) Cererea trebuie să cuprindă soluțiile diferite date problemei de drept și motivarea acestora, jurisprudența Curții Constituționale, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Curții Europene a Drepturilor Omului sau, după caz, a Curții de Justiție a Uniunii Europene, opiniile exprimate în doctrină relevante în domeniu, precum și soluția ce se propune a fi pronunțată în recursul în interesul legii.(3) Cererea de recurs în interesul legii trebuie să fie însoțită, sub sancțiunea respingerii ca inadmisibilă, de copii ale hotărârilor judecătorești definitive din care rezultă că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit de instanțele judecătorești.

Art. 472 din Codul de procedură penală, sub aspectul condițiilor de admisibilitate, stabilește că „recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează la cerere“.

Verificând regularitatea învestirii, în raport cu prevederile legale anterior prezentate, care enumeră, în categoria subiecților de drept care pot promova recurs în interesul legii, colegiul de conducere al curții de apel și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, se constată că această primă condiție referitoare la calitatea procesuală activă a titularului sesizării este îndeplinită.

De asemenea, analizând jurisprudența atașată celor două sesizări, care relevă existența a trei orientări jurisprudențiale diferite ale problemei de drept a cărei dezlegare se solicită, se constată îndeplinită și cea de-a doua condiție de admisibilitate prevăzută de art. 472 din Codul de procedură penală.

Pentru considerentele prezentate, recursul în interesul legii este admisibil.

8.2. Dispozițiile legale supuse interpretării și aplicării unitare

Art. 228 din Codul penal - Furtul

(1) Luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.(2) Fapta constituie furt și dacă bunul aparține în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvârșirii acel bun se găsea în posesia sau detenția legitimă a altei persoane.(3) Se consideră bunuri mobile și înscrisurile, energia electrică, precum și orice alt fel de energie care are valoare economică.

Art. 229 din Codul penal - Furtul calificat

(1) Furtul săvârșit în următoarele împrejurări: (...)d) prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase; ... e) prin scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere,....se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. ...

Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare

Articolul 27

(...)

(5) În sensul prezentei legi, prin sistem de alarmare împotriva efracției se înțelege ansamblul de echipamente electronice care poate fi compus din centrală de comandă și semnalizare optică și acustică, detectoare, butoane și pedale de panică, control de acces și televiziune cu circuit închis cu posibilități de înregistrare și stocare a imaginilor și datelor, corespunzător gradului de siguranță impus de caracteristicile obiectivului păzit.

8.3. Cu privire la dezlegarea problemei de drept sesizate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii reține următoarele:

Problema de drept ce a fost soluționată diferit de instanțele de judecată și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție este chemată să se pronunțe prin intermediul mecanismului de unificare a practicii al recursului în interesul legii se referă la încadrarea juridică a faptei de furt săvârșite prin scoaterea/ruperea sistemului de siguranță plasat pe bun, în sensul reținerii sau nu a incidenței dispozițiilor art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal privind scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii constată că, în esență, divergența de practică a rezultat din modul diferit de analiză a noțiunii de „sistem de alarmă“ folosit în art. 229 alin. (1) din Codul penal și a semnificației care trebuie dată noțiunii de „scoatere din funcțiune.“

Astfel, se constată că noțiunea de „sistem de alarmă sau de supraveghere“ nu este definită în Codul penal, iar Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, definește, în art. 27 alin. (5), „sistemul de alarmare împotriva efracției“.

În sensul acestei legi, prin „sistem de alarmare împotriva efracției“ se înțelege ansamblul de echipamente electronice care poate fi compus din centrală de comandă și semnalizare optică și acustică, detectoare, butoane și pedale de panică, control de acces și televiziune cu circuit închis cu posibilități de înregistrare și stocare a imaginilor și datelor, corespunzător gradului de siguranță impus de caracteristicile obiectivului păzit.

În condițiile în care Codul penal nu definește expres această noțiune, poate fi avut în vedere înțelesul utilizat în art. 27 alin. (5) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu mențiunea că noțiunea de sistem de alarmă are o arie de cuprindere mai largă decât cea de sistem de alarmare împotriva efracției, incluzând și această din urmă categorie.

În principiu, sistemele antifurt ale magazinelor (care sunt sisteme de alarmă) sunt alcătuite din porți antifurt (sisteme de detectare), dezactivatoare (echipamente utilizate la casa de marcat) și etichete antifurt flexibile sau rigide (tag-uri).

Din punctul de vedere al funcționării acestor sisteme, etichetele antifurt fixate pe bunuri conțin echipamente care răspund la semnalele emise de porțile antifurt, iar semnalele emise de etichetele antifurt sunt recepționate de porțile antifurt și procesate.

Așadar, îndepărtarea dispozitivelor antifurt de pe bunuri împiedică declanșarea alarmei sonore și optice, respectiv a sistemului de alarmă antiefracție și are drept consecință scoaterea din funcțiune a acestuia, autorul infracțiunii de furt putând părăsi magazinul fără a se declanșa sistemul de alarmă.

Prin urmare, o asemenea faptă este substanțial diferită de o infracțiune de furt în formă simplă, întrucât în acest caz presupune înlăturarea unui mijloc de protecție/securitate/ siguranță, instalat suplimentar de persoana vătămată chiar în scopul împiedicării furtului.

Referitor la semnificația expresiei scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă, se reține că legiuitorul a incriminat această faptă fără a distinge între modalitățile în care se realizează, respectiv prin scoaterea din funcțiune a întregului sistem antifurt pentru magazine sau doar a unor elemente ale acestuia (cum ar fi tag-urile antifurt montate pe bunurile sustrase din magazine).

A interpreta în sensul că prin scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă sau de supraveghere „trebuie înțeleasă întreaga activitate ilicită a făptuitorului care, prin manoperele realizate, reușește să facă inoperabil întreg sistemul creat pentru protecția unor bunuri“ înseamnă a adăuga la textul de lege, contrar principiului de drept potrivit căruia ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

În același sens, împrejurarea că etichetele detașabile (hard tag-uri antifurt), de sine stătătoare, nu pot fi asimilate unui sistem de alarmare antiefracție complex nu justifică înlăturarea acestor sisteme antifurt din noțiunea de sistem de alarmă, deoarece aceste etichete reprezintă un accesoriu al sistemului de alarmare, iar modalitatea în care pot fi înlăturate nu prezintă nicio relevanță sub aspectul reținerii variantei agravante de furt calificat, în condițiile în care legiuitorul nu a făcut nicio deosebire în acest sens.

Totodată, relevante în susținerea opiniei cu privire la încadrarea faptei drept furt calificat sunt și elementele circumstanțiale constând în existența unei periculozități sporite care decurge obiectiv din îndepărtarea unor elemente special amplasate pentru a împiedica sustragerile, precum și din perspectiva subiectivă a infractorului, persoană care efectuează acțiuni suplimentare în comiterea sustragerii, efortul acestuia de a îndepărta etichetele antifurt relevând îndrăzneală și voința sa de a trece peste orice obstacol și peste orice măsură luată pentru ocrotirea eficientă a bunurilor, împrejurări de natura să confere faptei o gravitate sporită și care justifică încadrarea acesteia într-o infracțiune mai gravă, cu atât mai mult cu cât sa produs și consecința prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal, respectiv scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă.

Un argument suplimentar este dat și de expunerea de motive a proiectului de lege privind Noul Cod penal, în care se arată că instituirea de către legiuitor a elementului agravant menționat își găsește justificarea în realitatea socială actuală, când tot mai multe proprietăți sunt dotate cu sisteme de alarmă sau supraveghere și nu de puține ori infractorii recurg la anihilarea acestora pentru facilitarea comiterii infracțiunii.

Or, scoaterea din funcțiune a unui astfel de sistem necesită o anumită specializare a infractorilor și, prin urmare, denotă un pericol social sporit.

Pe cale de consecință, prin introducerea acestui element circumstanțial de agravare, legiuitorul a urmărit sancționarea mai gravă a infractorilor care prezintă un grad de periculozitate ridicat, tocmai pentru că pentru săvârșirea infracțiunilor efectuează acțiuni suplimentare în comiterea sustragerii, în scopul de a ocoli declanșarea sistemelor de alarmă sau de supraveghere.

Prin urmare, în considerarea celor expuse, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal, se va admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel București și de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și se va stabili că fapta de furt săvârșită prin scoaterea/ruperea sistemului de siguranță plasat pe bun întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
D E C I D E:

Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel București și de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și stabilește:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal:

Fapta de furt săvârșită prin scoaterea/ruperea sistemului de siguranță plasat pe bun întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 februarie 2020.

PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
CORINA-ALINA CORBU
Magistrat-asistent,
Adina Andreea Ciuhan Teodoru

-----