LEGE nr. 418 din 18 octombrie 2004

privind statutul profesional specific al medicului de medicina a muncii

EMITENT

PARLAMENTUL

Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 29 octombrie 2004

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Capitolul I

Statutul profesional specific al medicului de medicina a muncii Secţiunea 1 Dispozitii generale

Articolul 1

Functia de medic de medicina a muncii este exercitata numai de medicul specialist sau primar de medicina a muncii, cu drept de libera practica.

Articolul 2

Medicul de medicina a muncii este pregatit prin rezidentiat, prin parcurgerea unui program complet în pregătirea de specialitate, aprobat de Ministerul Sănătăţii şi Colegiul Medicilor din România şi confirmat prin promovarea examenului de specialitate.

Secţiunea a 2-a Ocuparea postului şi angajarea medicului de medicina a muncii

Articolul 3

Medicul de medicina a muncii poate ocupa un post în sectorul public şi/sau privat, conform pregatirii sale.

Articolul 4

În sectorul public, ocuparea posturilor de medicina a muncii se face prin concurs, conform reglementarilor emise de Ministerul Sănătăţii.

Articolul 5

În sectorul privat, angajarea medicului de medicina a muncii se face pe baza unui contract individual incheiat între medic şi angajator.

Secţiunea a 3-a Atribuţii specifice medicului de medicina a muncii

Articolul 6

Medicul specialist de medicina a muncii este principalul consilier al angajatorului şi al reprezentantilor angajatilor în probleme de promovare a sănătăţii în munca şi în îmbunătăţirea mediului de muncă din punct de vedere al sănătăţii în munca.

Articolul 7

Medicul de medicina a muncii identifica factorii de risc şi participa la actiunile de evaluare a acestora prin urmatoarele acţiuni principale:

a) recomanda investigatiile adecvate necesare pentru a stabili diagnosticul bolilor profesionale şi/sau al celor legate de profesie; ... b) stabileste diagnosticul bolilor profesionale şi al celor legate de profesie; ... c) colaboreaza cu specialisti din alte domenii în stabilirea diagnosticului bolilor profesionale. ...

Articolul 8

Medicul de medicina a muncii supraveghează sănătatea angajatilor pe baza prevederilor legale şi a riscurilor profesionale pentru sănătatea angajatilor, respectand principiile de etica, astfel:

a) efectueaza examinari medicale la incadrarea în munca, de adaptare, periodice, la reluarea muncii şi la încetarea activităţii profesionale în respectivul loc de muncă; ... b) coordonează monitorizarea biologica a expunerii profesionale şi a efectelor biologice consecutive expunerii, după o prealabila selecţie a celor mai adecvate teste, pe baza parametrilor de sensibilitate, specificitate şi a valorii lor predictive; ... c) tine evidenta şi supraveghează bolile profesionale, bolile legate de profesie şi supraveghează bolile cronice în relaţie cu munca; ... d) declara cazurile de boli profesionale, conform metodologiei aprobate de Ministerul Sănătăţii; ... e) înregistrează bolile legate de profesie, conform metodologiei elaborate de Ministerul Sănătăţii; ... f) stabileste aptitudinea în munca, cu ocazia oricarei examinari medicale. ...

Articolul 9

Medicul de medicina a muncii organizeaza supravegherea stării de sănătate a angajatilor, concordant cu particularitatile expunerii la factorii de risc. În acest scop, medicul de medicina a muncii:

a) participa la evaluarea riscurilor privind bolile profesionale şi bolile legate de profesie; ... b) viziteaza locurile de muncă pe care le are în supraveghere. ...

Articolul 10

Medicul de medicina a muncii organizeaza primul ajutor şi tratamentul de urgenta şi instruieste angajatii cu privire la aplicarea metodelor accesibile lor de prim ajutor şi a procedurilor de urgenta, dacă are competenţa în acest sens.

Articolul 11

Medicul de medicina a muncii face recomandari privind organizarea muncii, amenajarea ergonomica a locului de muncă, utilizarea în condiţii de securitate a substanţelor folosite în procesul muncii, precum şi repartizarea sarcinilor de muncă, ţinând seama de capacitatea şi aptitudinile angajatilor de a le executa.

Articolul 12

În cadrul comitetului de sănătate şi securitate în munca, medicul de medicina a muncii participa la stabilirea programelor de sănătate la locul de muncă, prin urmatoarele acţiuni:

a) consiliaza reprezentantii angajatorului şi ai angajatilor asupra programelor de sănătate şi securitate în munca; ... b) recomanda consultarea sistematica cu reprezentantii angajatilor în probleme de medicina şi sociologie a muncii; ... c) consiliaza asupra modului de alegere şi definire a programelor de sănătate, securitate şi de mediu, care se vor realiza de către angajator; ... d) coordonează discutiile privind sănătatea în munca astfel încât sa conduca la un acord de opinii între angajator şi reprezentantii angajatilor; ... e) consiliaza asupra mijloacelor de monitorizare şi de evaluare a programelor de sănătate adaptate la locul de muncă. ...

Articolul 13

Medicul de medicina a muncii evalueaza aptitudinea pentru munca în relaţie cu starea de sănătate şi promovează adaptarea muncii la posibilitatile angajatilor, asigurand:

a) evaluarea handicapului în relaţie cu munca; ... b) managementul clinic în procesul de recuperare a capacităţii de muncă; ... c) aplicarea principiilor ergonomiei în procesul de reabilitare; ... d) colaborarea cu specialistul în psihologia muncii în vederea reabilitarii angajatilor cu probleme de sănătate mentala datorate unor factori aferenti procesului muncii şi relatiilor interumane de la locul de muncă; ... e) masurile adecvate privind sănătatea şi securitatea în munca a angajatilor cu probleme speciale legate de utilizarea de droguri şi consumul de alcool; ... f) consilierea în probleme de reabilitare şi reangajare; ... g) consilierea cu privire la menţinerea în munca a angajatilor varstnici şi a celor cu disabilităţi; ... h) promovarea capacităţii de muncă, a sănătăţii, indemanarii şi antrenamentului în relaţie cu cerinţele muncii. ...

Articolul 14

Medicul de medicina a muncii consiliaza angajatorul asupra unei bune adaptari a muncii la posibilitatile angajatului în circumstantele speciale ale unor grupuri vulnerabile: femei gravide, mame în perioada de alaptare, adolescenti, varstnici şi persoane cu handicap.

Articolul 15

Medicul de medicina a muncii întocmeşte rapoarte cat mai precise şi mai complete către angajator, angajaţi şi autorităţile competente, conform legii.

Articolul 16

Medicul de medicina a muncii poate contribui prin activitatea sa la cunoasterea stiintifica în domeniul sănătăţii în munca, respectand principiile etice aplicate în cercetarea medicală.

Articolul 17

Medicul de medicina a muncii asigura managementul serviciilor medicale de medicina a muncii, astfel:

a) evalueaza prioritatile de actiune în domeniul sănătăţii în munca; ... b) evalueaza calitatea serviciilor, promovand auditul cu privire la ingrijirile de sănătate în munca; ... c) păstrează datele medicale ale serviciului sub stricta confidentialitate; ... d) concepe un program de instruire pentru personalul angajat în serviciile de medicina a muncii şi de sănătate şi securitate în munca. ...

Articolul 18

Activitatea medicului de medicina a muncii în cadrul unui serviciu medical de medicina a muncii include urmatoarele aspecte:

a) conducerea echipei; ... b) recomandari asupra implicarii altor specialisti în evaluarea riscurilor; ... c) coordonarea supravegherii stării de sănătate şi a monitorizarii biologice în relaţie cu mediul de muncă şi alti factori de risc evaluaţi; ... d) promovarea activităţii stiintifice multidisciplinare pe baza datelor colectate cu privire la expunerea la factori de risc profesionali. ... Secţiunea a 4-a Drepturile medicului de medicina a muncii

Articolul 19

Medicul de medicina a muncii are dreptul la toate facilitatile pe care angajatorul le pune la dispoziţie angajatilor.

Articolul 20

Medicul de medicina a muncii are dreptul sa beneficieze de toate posibilitatile care îi asigura accesul la perfectionarea profesionala prin sistemul de pregatire continua.

Articolul 21

Salariul medicului de medicina a muncii se stabileste prin negociere între acesta şi angajator, cu respectarea nivelurilor minime prevăzute de reglementarile legale în vigoare.

Articolul 22

Medicul de medicina a muncii are dreptul la concediu de odihnă anual platit, concedii de boala, concedii de maternitate, pensie şi alte drepturi de asistenţa sociala, prevăzute de legislatia în domeniu.

Articolul 23

Medicul de medicina a muncii are acces în toate sectiile, la toate procesele tehnologice, precum şi la datele privitoare la compozitia unor materii şi materiale utilizate în procesul muncii, sub rezerva confidentialitatii acestor date.

Articolul 24

Medicul de medicina a muncii este membru al Colegiului Medicilor din România şi beneficiaza de protectia şi facilitatile pe care acesta le pune la dispoziţie membrilor săi.

Articolul 25

Medicul de medicina a muncii colaboreaza cu specialistii de medicina a muncii atât din unităţi medicale, cat şi din alte unităţi în probleme metodologice, tehnice şi de investigatie stiintifica.

Articolul 26

Medicul de medicina a muncii care ocupa functii în institutii care nu furnizeaza servicii medicale are atribuţii specifice domeniului de activitate stabilite conform legii.

Secţiunea a 5-a Relatiile medicului de medicina a muncii cu angajatorul

Articolul 27

Potrivit prevederilor convenţiilor şi recomandarilor Organizaţiei Internationale a Muncii, medicul de medicina a muncii îşi va desfăşura activitatea fără vreo ingerinta în ceea ce priveste aplicarea cunoştinţelor sale şi nu i se poate cere sa verifice veridicitatea lipsei de la serviciu a angajatilor pe motive de imbolnavire.

Articolul 28

Medicul de medicina a muncii este subordonat angajatorului pe linie administrativa, iar activitatea sa este în concordanta cu principiile de etica şi deontologie medicală. Medicul de medicina a muncii apara interesele unităţii, ale angajatilor şi nu i se poate cere sa foloseasca concluziile medicale în scopuri care prejudiciaza angajatul.

Articolul 29

Medicul de medicina a muncii colaboreaza cu angajatorul, reprezentantii angajatilor şi comitetul de sănătate şi securitate în munca, al cărui membru de drept este, în toate cazurile în care starea de sănătate a angajatului impune schimbarea locului de muncă, a felului muncii ori adoptarea unor alte solutii.

Secţiunea a 6-a Principii de etica şi deontologie în practica medicinei muncii

Articolul 30

Prin întreaga sa activitate medicul de medicina a muncii promovează sănătatea, bunastarea şi securitatea angajatilor la nivel individual şi colectiv şi contribuie la sănătatea mediului şi a comunităţii.

Articolul 31

Activitatea medicului de medicina a muncii se desfăşoară în conformitate cu cele mai inalte standarde profesionale, prin respectarea demnitatii umane şi promovarea celor mai inalte principii etice în cadrul politicilor şi programelor de sănătate în munca.

Articolul 32

În exercitarea atribuţiilor sale medicul de medicina a muncii este total independent profesional, dovedind integritate şi imparţialitate. Medicul de medicina a muncii adopta o relaţie bazata pe incredere, confidentialitate şi echitate cu persoanele cărora le furnizeaza servicii medicale de sănătate şi securitate în munca.

Articolul 33

Medicul de medicina a muncii respecta secretul profesional promovat prin codul deontologic medical. Rezultatele examinarilor medicale efectuate angajatilor se comunică angajatorilor numai în termeni de aptitudine sau inaptitudine, exceptandu-se cazurile prevăzute de lege, respectiv declararea accidentelor de muncă şi a bolilor infectioase şi parazitare cu risc de transmitere în colectivitate.

Articolul 34

Orice document medical în care sunt cuprinse date clinice, rezultate ale unor investigatii şi/sau concluzii diagnostice, inclusiv certificatul medical de incapacitate temporara de muncă, se va inmana numai angajatului în cauza.

Articolul 35

Fisierul medical va fi inaccesibil altor persoane, cu excepţia celor care reprezinta autoritatea medicală. Medicul de familie poate obtine unele date considerate ca necesare de către medicul de medicina a muncii în domeniul ingrijirilor primare de sănătate.

Articolul 36

În situaţia în care starea de sănătate a unui angajat şi felul muncii pe care o presteaza pot sa puna în pericol siguranţa celorlalţi participanti în procesul muncii, angajatul şi angajatorul sunt informati asupra situaţiei. În cazul unei situaţii particulare de risc, angajatorul şi autorităţile competente sunt informate asupra masurilor necesare pentru protejarea celorlalţi angajaţi.

Articolul 37

Rezultatele examinarilor medicale vor fi explicate clar angajatilor. Acestia trebuie să fie informati asupra eventualelor schimbari în starea de sănătate şi în aptitudinea de muncă survenite pe parcursul procesului muncii.

Articolul 38

Medicul de medicina a muncii este obligat sa pastreze informaţiile confidentiale privind activitatea angajatorului. În eventualitatea în care dezvaluirea acestora este absolut necesară, aceasta se va face numai cu acordul prealabil al autorităţilor competente şi în conformitate cu reglementarile legale în vigoare.

Articolul 39

Litigiile sau abaterile de la etica profesionala ale medicului de medicina a muncii sunt supuse analizei Colegiului Medicilor din România, respectiv Comisiei de medicina muncii. Savarsirea unor abateri de către medicul de medicina a muncii atrage, după caz, raspunderea disciplinara, contraventionala sau penala, conform legislaţiei în vigoare.

Articolul 40

Medicul de medicina a muncii contracteaza o asigurare de raspundere civila pentru greseli în activitatea medicală, potrivit legii.

Capitolul II

Organizarea serviciilor medicale de medicina a muncii

Articolul 41

În centrele universitare medicale activitatea de medicina a muncii este coordonata şi indrumata din punct de vedere ştiinţific, profesional şi metodologic de către seful clinicii de medicina muncii şi boli profesionale, care se numeste prin ordin al ministrului sănătăţii, coordonator zonal.

Articolul 42

Competentele şi atribuţiile coordonatorului zonal în medicina muncii şi boli profesionale, precum şi arondarea judetelor pe centre universitare medicale se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii.

Articolul 43

(1) În oraşele reşedinţa de judet se organizeaza sectii sau compartimente de medicina a muncii şi boli profesionale, în functie de datele de morbiditate şi mortalitate prin boli profesionale şi ale expunerii la factorii de risc profesionali, la propunerea direcţiilor de sănătate publică şi cu aprobarea Ministerului Sănătăţii. ... (2) Sectiile şi compartimentele de medicina a muncii şi boli profesionale prevăzute la alin. (1) se afla în subordinea spitalelor. ...

Articolul 44

Serviciile de medicina a muncii sunt furnizate şi de cabinetele medicale organizate conform legii şi de cabinetele de medicina muncii de intreprindere organizate de către angajator.

Articolul 45

Modul de organizare, functionare şi încadrare cu personal a serviciilor medicale de medicina a muncii este stabilit prin norme elaborate de Ministerul Sănătăţii.

Capitolul III

Dispozitii finale

Articolul 46

(1) Postul de medic de medicina a muncii poate fi ocupat prin concurs, organizat în condiţiile legii, şi de către medicul specialist care are competenţa în medicina de intreprindere, până la data de 31 decembrie 2007. Acesta are obligaţia de a efectua stagiul de pregatire în cea de-a doua specialitate de medicina a muncii şi de a promova examenul de specialist în medicina a muncii, până la data mentionata, în caz contrar nemaiputand fi mentinut în post. ... (2) Numărul posturilor de medic de medicina a muncii şi distributia teritoriala a acestor posturi se aproba de către ministrul sănătăţii, la propunerea direcţiilor de sănătate publică judetene şi a municipiului Bucureşti. ...

Articolul 47

În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale şi Familiei vor elabora norme metodologice de aplicare.

Această lege a fost adoptata de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constitutia României, republicată.

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR

VALER DORNEANU

p. PRESEDINTELE SENATULUI,

MARIN DINU

Bucureşti, 18 octombrie 2004.

Nr. 418.