DECIZIE nr. 680 din 26 iunie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 73 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

EMITENT

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 566 din 9 august 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Karoly - magistrat-asistent-şef

Cu participarea, în şedinţa publică din 24 mai 2012, a reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 73 alin. (1) şi art. 74 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Sabin Andreescu în Dosarul nr. 56.896/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Dezbaterile au avut loc la data de 24 mai 2012 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 29 mai 2012. La această dată, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor motivată de necesitatea obţinerii unor informaţii de la Casa Naţională de Pensii Publice cu privire la modul de aplicare a art. 73 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi la calculul cuantumului pensiilor de invaliditate, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 26 iunie 2012, dată la care Curtea a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 56.896/3/2011, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 73 alin. (1) şi art. 74 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Sabin Andreescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva deciziei prin care a fost respinsă cererea sa de acordare a unei pensii de invaliditate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că, prin efectul dispoziţiilor legale criticate, beneficiază de pensie de invaliditate cei care şi-au pierdut capacitatea de muncă, cu excepţia celor care au ajuns în această situaţie din cauza unor boli sau accidente care nu au legătură cu munca. Or, în toate cazurile este vorba de incapacitatea de a munci a persoanei şi de a-şi asigura traiul, astfel încât distincţia făcută prin textele legale criticate apare ca fiind nejustificată şi discriminatorie.

Se mai arată că sunt încălcate şi prevederile constituţionale referitoare la nivelul de trai, întrucât o persoană care şi-a pierdut întreaga capacitate de muncă ca urmare a unor boli ce nu au legătură cu profesia va beneficia numai de un ajutor de handicap în valoare de 293 lei, nu şi de pensie de invaliditate. Aceste motive demonstrează şi încălcarea obligaţiei statului de a acorda o protecţie specială persoanelor cu handicap.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate formulată este întemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază că textul legal criticat este constituţional. Se arată că legea criticată instituie o limitare a condiţiilor de acordare a pensiei de invaliditate faţă de Legea nr. 19/2000, dar că o atare optică legislativă este determinată de descurajarea pensionărilor pentru invaliditate care au generat în timp o creştere semnificativă a masei persoanelor asigurate înaintea vârstei standard de pensionare, cu scăderea concomitentă a numărului contribuabililor. O atare orientare ţine de libertatea de reglementare a legiuitorului, libertate care este îngrădită numai de principiul egalităţii. Or, dispoziţiile legale criticate nu instituie discriminări, aplicându-se în mod egal tuturor celor vizaţi de ipoteza normei legale. Totodată, nu este încălcat nici art. 47 alin. (2) din Constituţie, întrucât prevederile legale nu se aplică pensiilor aflate în plată.

În fine, se arată că excepţia de neconstituţionalitate ridicată presupune şi modificarea şi completarea textului de lege supus controlului de constituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 76 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională, prin Încheierea pronunţată la data de 29 mai 2012, a dispus solicitarea de informaţii de la Casa Naţională de Pensii Publice cu privire la modul în care aceasta aplică dispoziţiile art. 73 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, precum şi la modul concret de calcul al cuantumului pensiei de invaliditate. În acest din urmă caz, s-a solicitat exemplificarea modului de calcul al acestei pensii în cazul unei persoane ce se încadrează în grupa de vârstă 25-29 de ani şi care are un stagiu de cotizare de 6 ani, pe de o parte, şi o persoană ce se încadrează în grupa de vârstă 53-57 de ani şi care are un stagiu de cotizare de 25 de ani, pe de altă parte.

Casa Naţională de Pensii Publice, prin Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.106 din 18 iunie 2012, a răspuns la solicitarea Curţii Constituţionale, arătând, în esenţă, că stagiul de cotizare necesar la acordarea pensiei de invaliditate are în vedere faptul că sistemul public de pensii este unul de asigurări sociale şi că excepţiile de la această regulă sunt strict determinate şi fundamentate pe considerente de ordin medical ori pentru protecţia specială a unor categorii de asiguraţi. Totodată, se subliniază că, în lipsa îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, persoana prevăzută la art. 68 alin. (1) lit. a) din lege nu poate beneficia de pensie de invaliditate.

În ceea ce priveşte solicitarea Curţii Constituţionale de a se exemplifica modul de calcul al unei pensii de invaliditate în ipoteza menţionată, se arată că, în condiţiile unui punctaj lunar realizat de 1 punct, în primul caz, cuantumul pensiei este de 460 lei, iar, în cel de-al doilea, de 628 lei.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, informaţiile comunicate de Casa Naţională de Pensii Publice, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 73 alin. (1) şi art. 74 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. În realitate, Curtea constată că autorul excepţiei este nemulţumit de soluţia legislativă cuprinsă în art. 73 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, art. 74 din aceeaşi lege fiind mai degrabă folosit ca un argument în sensul neconstituţionalităţii art. 73 alin. (1) din Legea nr. 263/2010. În consecinţă, în conformitate cu jurisprudenţa sa, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 73 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, care au următorul cuprins:

"(1) Persoanele care şi-au pierdut capacitatea de muncă din cauza unor boli obişnuite sau a unor accidente care nu au legătură cu munca beneficiază de pensie de invaliditate dacă au realizat stagiul de cotizare necesar în raport cu vârsta, conform tabelului nr. 3.

Tabelul nr. 3

Vârsta persoanei la data emiterii deciziei medicale asupra capacităţii de muncă	Stagiul de cotizare necesar (ani)
până la 20 ani	1
de la 20-23 ani	2
23-25 ani	3
25-29 ani	6
29-33 ani	9
33-37 ani	11
37-41 ani	14
41-45 ani	17
45-49 ani	20
49-53 ani	23
53-57 ani	25
57-60 ani	26
Peste 60 de ani	27"

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul social, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 47 privind nivelul de trai şi ale art. 50 privind protecţia persoanelor cu handicap.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiilelegale criticate, a căror soluţie de principiu este similară cu cea cuprinsă în fostul art. 57 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, în prezent abrogată, sunt o aplicare a prevederilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 263/2010, respectiv a faptului că sistemul public de pensii are la bază principiul contributivităţii. Fiecare categorie de pensie acordată în temeiul acestei legi are în vedere acest principiu şi este la aprecierea legiuitorului de a prevedea condiţiile şi criteriile necesar a fi îndeplinite pentru a beneficia de o anumită categorie de pensie sau alta, cu condiţia de a nu încălca exigenţele constituţionale ce rezultă din prevederile constituţionale aplicabile.

Astfel, pentru deschiderea dreptului la pensie, legiuitorul a prevăzut, de principiu, existenţa unui stagiu de cotizare minim sau complet, după caz, precum şi o vârstă standard de pensionare. Îndeplinirea cumulativă, potrivit specificului fiecărui tip de pensie, a celor două condiţii impuse dă naştere dreptului persoanei în cauză să beneficieze de pensie pentru limită de vârstă, anticipată, anticipată parţială, de invaliditate sau de urmaş.

În privinţa pensiei de invaliditate, Curtea reţine că aplicarea strictă a celor două elemente pentru deschiderea dreptului la pensie încalcă principiul contributivităţii, ca element esenţial al dreptului la pensie (cu privire la semnificaţia, importanţa şi valenţele acestui principiu, a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, sau Decizia nr. 224 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012). Principiul contributivităţii stă la baza întregului sistem public de pensii, dreptul la pensie, precum şi cuantumul pensiei fiind acordat, respectiv determinat ca urmare a contribuţiilor realizate la bugetul asigurărilor sociale de stat. Contribuţiile astfel realizate nu se circumscriu numai pensiilor pentru limită de vârstă, ci şi tuturor celorlalte pensii.

Este legitimă şi constituţională stabilirea de către legiuitor a unei vârste standard de pensionare şi a unui stagiu de cotizare minim sau complet, după caz (a se vedea Decizia nr. 1.612 din 15 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 30 decembrie 2010), însă, în privinţa pensiei de invaliditate, raţiunile care stau la baza reglementării unei vârste standard de pensionare sau a unui stagiu de cotizare minim ori complet nu mai subzistă. Pierderea totală sau cel puţin a jumătate din capacitatea de muncă din cauza bolilor obişnuite şi a accidentelor care nu au legătură cu munca este un eveniment aleatoriu ce nu poate fi controlat de persoana în cauză, astfel încât stabilirea unei vârste şi a unui stagiu minim de cotizare de la care poate fi acordată pensia de invaliditate nu se justifică. Condiţiile pe care legiuitorul trebuie să le impună în acest caz trebuie să vizeze strict stagiul de cotizare deja realizat, astfel încât, indiferent de vârsta asiguratului, acesta să poată beneficia de o pensie de invaliditate potrivit contribuţiei realizate. În acest fel, pensia de invaliditate îşi păstrează natura juridică a unei prestaţii de asigurări sociale, nefiind transformată într-una socială.

În caz contrar, persoana asigurată, de principiu, ar ajunge în situaţia în care, deşi şi-a pierdut total capacitatea de muncă, deci nu mai poate fi încadrată în muncă, să nu beneficieze de contribuţiile deja realizate decât la împlinirea vârstei standard de pensionare, odată cu acordarea pensiei pentru limită de vârstă. O asemenea persoană este exclusă, în acest caz, de la beneficiul acordării pensiei de invaliditate, ceea ce este inadmisibil.

Aşadar, legiuitorul nu poate impune condiţii nerezonabile pentru persoanele care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă din cauza bolilor obişnuite şi a accidentelor care nu au legătură cu munca în privinţa acordării pensiei de invaliditate. De altfel, de principiu, în materie de pensii legiuitorul este ţinut de o condiţie de rezonabilitate (a se vedea Decizia nr. 1.612 din 15 decembrie 2010) - est modus în rebus. Or, în cazul de faţă, condiţionând acordarea pensiei de invaliditate de împlinirea unei anumite vârste, dublată de realizarea unui anumit stagiu de cotizare, legiuitorul a încălcat această condiţie de rezonabilitate şi a afectat în mod direct dreptul la pensie al persoanelor prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 263/2010.

De asemenea, Curtea constată că nu se poate justifica o soluţie legislativă precum cea de faţă prin faptul că persoanele cu handicap beneficiază oricum de ajutoare în temeiul Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008. Astfel cum s-a arătat mai sus, pensia de invaliditate are natura juridică a unei prestaţii de asigurări sociale reglementate de art. 47 alin. (2) din Constituţie, pe când ajutorul menţionat are un caracter social, ce îşi găseşte justificarea în art. 50 din Constituţie; prin urmare, temeiurile acordării acestora sunt diferite.

Curtea nu poate reţine susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la încălcarea principiului egalităţii între persoanele aflate în ipoteza art. 68 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 263/2010 şi cele prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege. Astfel cum s-a arătat mai sus, regula în materia pensiilor de invaliditate este cea a acordării acestora în funcţie de contribuţiile deja realizate, ceea ce nu înseamnă că legiuitorul nu poate prevedea pe cale de excepţie un regim juridic diferit în privinţa anumitor categorii de persoane aflate într-o situaţie specială, respectiv a celor care au nevoie de o protecţie deosebită.

Având în vedere cele de maisus, Curtea urmează a constata neconstituţionalitatea sintagmei "în raport cu vârsta, conform tabelului nr. 3" din cuprinsul art. 73 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, acordarea pensiei de invaliditate urmând a fi realizată în funcţie de stagiul de cotizare efectiv realizat de persoana asigurată.

Nu în ultimul rând, Curtea observă că legiuitorul este obligat ca în termen de 45 de zile de la publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, să pună de acord prevederile constatate ca fiind neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. În acest sens, Curtea constată că dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie disting - cu privire la obligaţia de a pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei - între competenţa Parlamentului, pentru dispoziţiile din legi, pe de o parte, şi cea a Guvernului, pentru dispoziţiile din ordonanţe ale acestuia, pe de altă parte, astfel încât, în acord cu jurisprudenţa Curţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010), Guvernul nu poate adopta o ordonanţă de urgenţă pentru a pune de acord prevederile constatate ca fiind neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, dar poate iniţia un proiect de lege în acord cu cele stabilite prin prezenta decizie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sabin Andreescu în Dosarul nr. 56.896/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că sintagma "în raport cu vârsta, conform tabelului nr. 3" din cuprinsul art. 73 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice este neconstituţională.

Definitivă şi general obligatorie.

Prezenta decizie se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 iunie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Benke Karoly

-------