LEGE nr. 131 din 12 mai 2006 pentru modificarea alineatului 2 al articolului 173 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară EMITENT PARLAMENTUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 420 din 16 mai 2006Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul UNIC Alineatul 2 al articolului 173 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 24 ianuarie 2005, se modifică şi va avea următorul cuprins: "Separat sau în cadrul asociaţiei profesionale, băncile vor putea să îşi organizeze un corp propriu de executori, a cărui activitate va fi strict legată de punerea în executare a titlurilor executorii ale băncii şi ale societăţilor aparţinând grupului acesteia." Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR BOGDAN OLTEANU PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU Bucureşti, 12 mai 2006. Nr. 131. -------