LEGE nr. 283 din 6 iulie 2006 pentru ratificarea Acordului anual de finanţare 2005 dintre Guvernul României, în numele României, şi Comisia Comunităţilor Europene, în numele Comunităţii Europene, semnat la Bucureşti la 29 decembrie 2005 şi, respectiv, la Bruxelles la 3 ianuarie 2006 EMITENT PARLAMENTUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 602 din 12 iulie 2006Parlamentul României adopta prezenta lege. Articolul UNIC Se ratifica Acordul anual de finanţare 2005 dintre Guvernul României, în numele României, şi Comisia Comunităţilor Europene, în numele Comunităţii Europene, semnat la Bucureşti la 29 decembrie 2005 şi, respectiv, la Bruxelles la 3 ianuarie 2006. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR BOGDAN OLTEANU PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VACAROIU Bucureşti, 6 iulie 2006. Nr. 283. ACORD 29/12/2005