HOTĂRÂRE nr. 662 din 12 iulie 2001 privind gestionarea uleiurilor uzate EMITENT GUVERNUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 8 august 2001În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României, ale art. 70 lit. c) din Legea protecţiei mediului nr. 137/1995, republicată, şi ale art. 54 pct. 1 lit. a) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul eseurilor, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. Capitolul 1 Dispoziţii generale Articolul 1 (1) Obiectul prezentei hotărâri îl constituie reglementarea activităţilor de gestionare a uleiurilor uzate, pentru evitarea efectelor negative asupra sănătăţii populaţiei şi asupra mediului. ... (2) Se exceptează de la prevederile prezentei hotărâri uleiurile uzate conţinând bifenili policlorurati sau alţi compuşi similari în concentratii mai mari de 50 ppm, care fac obiectul Hotărârii Guvernului nr. 173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea şi controlul bifenililor policlorurati şi ale altor compuşi similari. ... Articolul 2 La baza activităţilor de gestionare a uleiurilor uzate stau principiile generale prevăzute la art. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor. Articolul 3 Definiţiile termenilor utilizaţi în prezenta hotărâre sunt prevăzute în anexa nr. 1. Capitolul 2 Interdicţii şi obligaţii Articolul 4 Se interzic persoanelor fizice şi juridice: a) deversarea uleiurilor uzate în apele de suprafaţa, apele subterane, apele marii teritoriale şi în sistemele de canalizare; ... b) evacuarea pe sol sau depozitarea în condiţii necorespunzătoare a uleiurilor uzate, precum şi abandonarea necontrolata a reziduurilor rezultate din valorificarea şi incinerarea acestora; ... c) valorificarea şi incinerarea uleiurilor uzate prin metode care generează poluare peste valorile limita admise de legislaţia în vigoare; ... d) amestecarea între ele a diferitelor categorii de uleiuri uzate prevăzute în anexa nr. 2 şi/sau cu alte tipuri de uleiuri conţinând bifenili policlorurati sau alţi compuşi similari şi/sau cu alte tipuri de compuşi periculosi; ... e) amestecarea cu alte substanţe care impurifica uleiurile; ... f) colectarea, stocarea şi transportul în comun cu alte tipuri de deşeuri; ... g) gestionarea uleiurilor uzate de către persoane neautorizate; ... h) utilizarea uleiurilor uzate ca agent de impregnare a materialelor. ... Articolul 5 Persoanele juridice care generează sau deţin uleiuri uzate au următoarele obligaţii: a) să asigure colectarea separată a întregii cantităţi de uleiuri uzate generate, conform prevederilor anexei nr. 2; ... b) să asigure valorificarea sau eliminarea întregii cantităţi de uleiuri uzate prin mijloace proprii, dacă acest lucru este posibil, sau sa predea uleiurile uzate persoanelor juridice autorizate sa desfăşoare activităţi de colectare, valorificare şi/sau de eliminare; ... c) să livreze uleiurile uzate însoţite de declaraţii pe propria răspundere, conform modelului prezentat în anexa nr. 3, persoanelor juridice autorizate sa colecteze, sa valorifice şi/sau sa elimine uleiurile uzate. ... Articolul 6 Persoanele fizice care deţin uleiuri uzate sunt obligate sa predea cu titlu gratuit întreaga cantitate persoanelor juridice autorizate sa desfăşoare activităţi de colectare a uleiurilor uzate. Articolul 7 Persoanele juridice autorizate sa desfăşoare activităţi de colectare a uleiurilor uzate au următoarele obligaţii: a) să asigure colectarea separată a uleiurilor uzate, conform prevederilor anexei nr. 2, precum şi stocarea în condiţii de siguranţă pentru sănătatea populaţiei şi protecţia mediului; ... b) sa preleveze o proba de la fiecare generator care preda ulei uzat. Proba se împarte cu cel care a predat uleiul. Proba se păstrează până când analiza acesteia confirma calitatea declarata de generator şi uleiul uzat poate fi valorificat sau eliminat; ... c) sa predea toată cantitatea de ulei uzat persoanelor juridice autorizate sa desfăşoare activităţi de valorificare sau eliminare, însoţită de declaraţie pe propria răspundere, conform modelului prezentat în anexa nr. 3, şi sa păstreze o proba de ulei prelevata din fiecare transport. Proba se păstrează până când analiza acesteia confirma calitatea declarata de colector şi uleiul uzat poate fi valorificat sau eliminat; ... d) să asigure transportul uleiurilor uzate prin mijloace proprii sau prin intermediul persoanelor juridice autorizate sa desfăşoare activităţi de transport al uleiurilor uzate; ... e) sa inscriptioneze vizibil pe recipiente categoria de ulei uzat colectat, potrivit prevederilor anexei nr. 2. ... Articolul 8 Staţiile de distribuţie a produselor petroliere şi alte persoane juridice care comercializează uleiuri de motor şi de transmisie au următoarele obligaţii: a) sa amenajeze un spaţiu de colectare a uleiurilor uzate, pentru tipurile de uleiuri comercializate, în incinta sau într-o zona aflată la o distanta acceptabilă pentru clienţi; ... b) să asigure o capacitate de colectare a uleiului uzat cel puţin în limita cantităţii de uleiuri comercializate; ... c) sa colecteze, potrivit prevederilor anexei nr. 2, cu titlu gratuit, uleiul uzat oferit de clienţii proprii, în limita cantităţii cumpărate; ... d) sa predea uleiurile uzate colectate persoanelor juridice autorizate sa desfăşoare activităţi de colectare, de valorificare sau de eliminare a uleiurilor uzate; ... e) sa afiseze la loc vizibil indicaţii privind amplasarea spaţiilor de colectare. ... Articolul 9 Producătorii şi importatorii de uleiuri de motor şi de transmisie sunt obligaţi să asigure colectarea uleiurilor uzate de la staţiile de distribuţie a produselor petroliere şi de la alte persoane juridice care comercializează aceste tipuri de uleiuri. Articolul 10 Persoanele juridice autorizate sa desfăşoare activităţi de transport al uleiurilor uzate se supun prevederilor art. 23 şi 24 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 78/2000. Articolul 11 În cazul în care uleiurile uzate sunt exportate declaraţia întocmită conform modelului prezentat în anexa nr. 3 se prezintă pentru control organelor vamale. Articolul 12 (1) Valorificarea uleiurilor uzate se realizează cu prioritate prin regenerare. ... (2) În cazul în care condiţiile tehnice şi economice fac neviabila regenerarea, valorificarea uleiurilor uzate se realizează prin combustie. ... (3) În cazul în care procedeele menţionate la alin. (1) şi (2) nu sunt aplicabile, se realizează eliminarea prin incinerare. ... Articolul 13 Persoanele juridice autorizate sa desfăşoare activităţi de valorificare a uleiurilor uzate prin regenerare au următoarele obligaţii: a) sa regenereze uleiurile uzate cu luarea măsurilor corespunzătoare de protecţie a sănătăţii populaţiei şi a mediului; ... b) sa regenereze uleiurile uzate cu conţinut de bifenili policlorurati sau alţi compuşi similari, conform art. 1 alin. (2), numai în cazul în care prin regenerare fie se elimina bifenilii policlorurati sau alţi compuşi similari, fie rezultă ulei de baza cu un conţinut de bifenili policlorurati sau alţi compuşi similari în concentratii mai mici de 50 ppm; ... c) sa regenereze uleiurile uzate, astfel încât uleiul de baza obţinut sa nu conţină substanţe care să determine clasificarea sa ca deseu periculos, conform anexelor nr. IC, ID şi IE la Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 78/2000. ... Articolul 14 (1) Persoanele juridice autorizate sa desfăşoare activităţi de valorificare a uleiurilor uzate prin combustie sunt obligate: ... a) sa utilizeze tehnologii şi instalaţii care asigura protecţia sănătăţii populaţiei şi a mediului; ... b) să efectueze controlul concentratiilor substanţelor poluante atât în uleiul uzat, cat şi în amestecul de ulei uzat cu alţi combustibili, ţinând seama de caracteristicile tehnice ale instalaţiilor. ... (2) În cazul combustiei uleiurilor uzate în instalaţii cu o putere termica mai mica de 3 MW se respecta valorile limita de emisie, prevăzute de normele în vigoare. ... (3) În cazul combustiei uleiurilor uzate în instalaţii cu o putere termica mai mare de 3 MW se respecta valorile limita de emisie menţionate în anexa nr. 4. ... (4) Reziduurile provenite din combustia uleiurilor uzate se distrug prin incinerare sau se depozitează în condiţii de siguranţă pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediu. ... (5) Prin derogare de la prevederile art. 4 lit. d) este permisă amestecarea între ele a diferitelor categorii de uleiuri uzate, în momentul introducerii acestora în instalaţiile de combustie. ... Articolul 15 (1) Producătorii şi importatorii de uleiuri şi lubrifianţi sunt obligaţi sa informeze publicul asupra necesităţii colectării, valorificării şi/sau eliminării adecvate a uleiurilor uzate. Fiecare reclama trebuie să conţină următorul text: "Acest ulei trebuie predat unui colector după utilizare! ... (2) Uleiurile de motor şi de transmisie destinate comercializării trebuie să aibă inscripţionat pe ambalaj următorul text: ... Acest ulei trebuie predat unui colector după utilizare! Este interzisă amestecarea acestui ulei cu solventi, lichid de frana şi lichid de răcire. Acest produs după utilizare are codul ......, conform Catalogului European al Deşeurilor. Articolul 16 (1) Generatorii, deţinătorii sau persoanele juridice autorizate sa colecteze, sa valorifice şi/sau sa elimine uleiuri uzate în cantităţi mai mari de 500 litri de ulei uzat anual au următoarele obligaţii: ... a) sa ţină o evidenta privind cantitatea, calitatea, originea şi localizarea uleiurilor, precum şi înregistrarea predării şi primirii acestora; ... b) să raporteze anual şi/sau sa transmită la cerere autorităţilor competente informaţiile prevăzute la lit. a); ... c) sa elaboreze planuri de intervenţie pentru situaţii accidentale şi să asigure condiţiile de aplicare a acestora. ... (2) Generatorii de ulei uzat sunt obligaţi să prezinte la cererea autorităţilor competente evidenta uleiului proaspăt consumat. ... Capitolul 3 Autorizarea Articolul 17 Persoanele juridice care desfăşoară activităţi de colectare, valorificare şi/sau de eliminare a uleiurilor uzate sunt obligate să solicite autorizaţie de mediu, conform Legii protecţiei mediului nr. 137/1995, republicată, şi art. 11 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 78/2000, la autoritatea competentă de mediu. Articolul 18 Persoanele juridice care desfăşoară activităţi de transport al uleiurilor uzate sunt obligate să solicite autorizaţie de mediu, conform Legii protecţiei mediului nr. 137/1995, republicată, şi autorizaţie în domeniul transporturilor la autoritatea competentă, în conformitate cu prevederile art. 22 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 78/2000. Articolul 19 În cazul în care apar elemente noi, necunoscute la data emiterii autorizaţiei conform prevederilor art. 17 şi 18, persoana juridică este obligată să solicite revizuirea acesteia autorităţii competente care a emis-o. Capitolul 4 Sancţiuni Articolul 20 (1) Constituie contravenţie, dacă au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, sa nu fie considerate infracţiuni, următoarele fapte: ... a) nerespectarea prevederilor art. 4 lit. a) şi b) şi ale art. 16, care se sancţionează conform prevederilor art. 83 pct. 3 din Legea nr. 137/1995, republicată; ... b) nerespectarea prevederilor art. 4 lit. c)-h), art. 5 lit. a), art. 12, 13, art. 14 alin. (1)-(4) şi ale art. 15, care se sancţionează conform prevederilor art. 51 pct. 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 78/2000; ... c) nerespectarea prevederilor art. 5 lit. b) şi c), ale art. 6, 7, 8, 9 şi 11, care se sancţionează conform prevederilor art. 51 pct. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 78/2000; ... (2) Plata amenzilor nu exonereaza contravenienţii de la plata daunelor provocate. ... Articolul 21 Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor potrivit art. 20 se fac de către personalul împuternicit din cadrul autorităţilor competente. Articolul 22 Contravenţiilor prevăzute la art. 20 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Capitolul 5 Dispoziţii finale Articolul 23 Autorităţile competente în sensul prezentei hotărâri sunt: Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, Ministerul Industriei şi Resurselor, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, autorităţile teritoriale pentru protecţia mediului şi autorităţile administraţiei publice locale. Articolul 24 Autorităţile teritoriale pentru protecţia mediului asigura afişarea listei cuprinzând agenţii economici autorizaţi sa desfăşoare activităţi de gestionare a uleiurilor uzate. Articolul 25 Prevederile art. 8, referitoare la alte persoane juridice care comercializează uleiuri de motor şi de transmisie, se aplică în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 26 Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 27 Prezenta hotărâre va intra în vigoare la 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: ──────────────── Ministrul industriei şi resurselor, Dan Ioan Popescu Ministrul apelor şi protecţiei mediului, Aurel Constantin Ilie p. Ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei, Ion Selaru, secretar de stat Anexa 1 DEFINIŢIILE TERMENILOR Colectare - toate operaţiunile care permit transferul uleiurilor uzate de la deţinători la cei care valorifica sau elimina aceste uleiuri Combustie - utilizarea uleiurilor uzate drept combustibil, cu recuperarea adecvată a caldurii generate Eliminare - incinerarea uleiurilor uzate Generator - orice persoană fizica sau juridică din a carei activitate rezultă uleiuri uzate Incinerare - operaţiunea de distrugere termica a uleiurilor uzate Recipiente - rezervoare, cisterne, autocisterne şi butoaie metalice Regenerare - orice procedeu care permite producerea de uleiuri de baza printr-o rafinare a uleiurilor uzate, implicând mai ales separarea de impuritati, produşi de oxidare şi aditivi Ulei de baza - ulei mineral rafinat în care se introduc diferite adaosuri (aditivi sau alte substanţe organice ori anorganice) pentru obţinerea unor proprietăţi speciale Uleiuri uzate - toate uleiurile industriale şi lubrifianţii, pe baza minerala, sintetică sau biogena, care au devenit improprii folosirii pentru care au fost iniţial destinate, în special uleiurile uzate de la motoarele cu combustie şi de la sistemele de transmisie, uleiurile lubrifiante, uleiurile pentru turbine, pentru sistemele hidraulice, emulsiile şi filtrele de ulei Valorificare - regenerarea şi/sau combustia uleiurilor uzate. Anexa 2 CONDIŢII de colectare şi asocierea în categorii de colectare a următoarelor tipuri de uleiuri uzate conform codurilor din Catalogul European al Deşeurilor Colectarea se face în recipiente închise etans şi rezistente la soc mecanic şi termic şi stocarea se efectuează în spaţii corespunzător amenajate, imprejmuite şi securizate, pentru prevenirea scurgerilor necontrolate, pe categoriile prezentate în continuare: Categoria de colectare 1: 13 01 03uleiuri hidraulice neclorurate (nu emulsii) 13 01 06uleiuri hidraulice conţinând doar ulei mineral 13 02 02uleiuri neclorurate de motor, de transmisie şi de gresare 13 02 03alte uleiuri de motor, de transmisie şi de gresare 13 03 05uleiuri minerale izolante şi de transmitere a căldurii Categoria de colectare 2: 12 01 07uleiuri uzate fără halogeni (neemulsionate) de la maşini-unelte 12 01 10uleiuri sintetice de la maşini-unelte 13 01 07alte uleiuri hidraulice 13 03 03uleiuri şi alte lichide neclorurate izolante şi de transmitere a căldurii 13 03 04uleiuri şi alte lichide sintetice izolante şi de transmitere a căldurii Categoria de colectare 3: 12 01 06uleiuri uzate cu halogeni (neemulsionate) de la maşini-unelte 13 01 01uleiuri hidraulice cu conţinut de PCB sau PCT pentru fiecare deşeu mai mic de 50 ppm 13 01 02alte uleiuri hidraulice clorurate (neemulsionate) 13 02 01uleiuri clorurate de motor, de transmisie şi de gresare 13 03 01uleiuri şi alte lichide izolante şi de transmitere a căldurii cu conţinut de PCB sau PCT pentru fiecare deşeu mai mic de 50 ppm 13 03 02alte uleiuri şi alte lichide clorurate izolante şi de transmitere a căldurii Categoria de colectare 4: 12 01 09emulsii uzate fără halogeni de la maşini-unelte 13 01 05emulsii neclorurate 13 05 05alte emulsii Anexa 3 DECLARAŢIE pentru livrarea uleiurilor uzate Completată de generatorul, deţinătorul şi/sau colectorul de uleiuri uzate, în baza art. 5 lit. c) şi a art. 7 lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 662/2001 privind gestiunea uleiurilor uzate Tipul de ulei uzat/Categoria de colectare Va rugăm sa completati corect denumirea şi codul deseului conform catalogului de deşeuri prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 155/1999 şi/sau categoria de colectare conform anexei nr. 2. [][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][] Codul deseului [][][][]][][][][] Categoria [][][][][][][][][][] Cantitatea ____________________ Date referitoare la producătorul de deşeuri În casuta treceti cifra corespunzătoare [] 1 = Generatori/Deţinători 2 = Unitatea colectoare Firma [][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][] [][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][] Strada [][][][][][][][][][][][][][][][][][][][] Nr. [][][][] Codul poştal Localitatea [][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][] Uleiurile uzate predate nu sunt impurificate cu alte produse cum sunt uleiurile cu conţinut de PCB sau alţi compuşi similari, mai mare de 50 ppm, care nu sunt adecvate pentru preluare. Localitatea Data Semnatura ..................... (ştampila firmei) NOTĂ: 1. Acest document se păstrează 3 ani de la data emiterii. 2. Originalul însoţeşte marfa, iar copia se păstrează de emitent. Anexa 4 VALORILE LIMITA de emisie la exploatarea instalaţiei în cazul arderii uleiurilor în instalaţii având o putere termică de 3 MW sau mai mare PoluantValoarea limită (mg/Nm3) Cd0,5 Ni1 Cr5 Cu5 V5 Pb5 Cl*)100 F**)5 *) Compusii anorganici gazosi de clor, exprimati ca acid clorhidric. **) Compusii anorganici gazosi de fluor, exprimati ca acid fluorhidric.