DECIZIE nr. 267 din 6 aprilie 2022 privind numirea domnului Florin-Irinel Cotoșman în calitatea de membru al Consiliului de administrație și în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă EMITENT PRIM-MINISTRUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 339 din 6 aprilie 2022Având în vedere propunerea formulată de ministrul muncii și solidarității sociale prin Adresa nr. 1.945/MCB din 4 aprilie 2022, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/2.589 din 4 aprilie 2022, în temeiul art. 29 și al art. 31 lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 12 alin. (1) lit. a), al art. 19 alin. (1) și (3) și al art. 21 alin. (1) din Legea nr. 202/2006 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie. ARTICOL UNIC Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Florin-Irinel Cotoșman se numește în calitatea de membru al Consiliului de administrație și în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru un mandat de 4 ani. PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Secretarul general al Guvernului, Marian NeacșuBucurești, 6 aprilie 2022. Nr. 267. ----