Jurnalul Ofícial al Uniunii EuropeneRO Seria L 2025/1927 DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2025/1927 A COMISIEI din 19 septembrie 2025 de modificare a anexei la Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 privind măsuri de protecție vizând focarele epidemice de gripă aviară înalt patogenă din anumite state membre [notificată cu numărul C(2025) 6503] (Text cu relevanță pentru SEE) COMISIA EUROPEANĂ, având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, având în vedere Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor și de modificare și de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătății animalelor („Legea privind sănătatea animală”) (1), în special articolul 259 alineatul (1) litera (c), întrucât: (1) Gripa aviară înalt patogenă (HPAI) este o boală infecțioasă virală a păsărilor care poate avea un impact mare asupra profitabilității aviculturii, cauzând perturbări ale comerțului în Uniune și ale exporturilor către țări terțe. Virusurile HPAI pot infecta păsări migratoare, care ulterior pot să le răspândească pe distanțe lungi în timpul migrațiilor lor de toamnă și de primăvară. Prin urmare, prezența virusurilor HPAI la păsări sălbatice reprezintă o amenințare continuă de introducere directă și indirectă a acestor virusuri în exploatațiile de păsări de curte sau de păsări captive. În cazul apariției unui focar de HPAI, există riscul ca agentul patogen să se răspândească la alte exploatații de păsări de curte sau de păsări captive. (2) Regulamentul (UE) 2016/429 stabilește un cadru legislativ pentru prevenirea și controlul bolilor care sunt transmisibile la animale sau la oameni. HPAI se încadrează în definiția unei boli listate din regulamentul respectiv și face obiectul normelor de prevenire și control al bolilor prevăzute în acesta. În plus, Regulamentul delegat (UE) 2020/687 al Comisiei (2) completează Regulamentul (UE) 2016/429 în ceea ce privește normele de prevenire și control al anumitor boli listate, inclusiv al HPAI. În special, articolul 21 din regulamentul delegat respectiv prevede că, în cazul apariției unui focar de boală de categoria A într-o unitate, autoritatea competentă trebuie să instituie imediat o zonă de restricții, care cuprinde o zonă de protecție, o zonă de supraveghere și, dacă este necesar, zone suplimentare de restricții în jurul sau adiacent zonelor de protecție și de supraveghere. (3) Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 a Comisiei (3) a fost adoptată pe baza Regulamentului (UE) 2016/429 și stabilește măsuri de urgență la nivelul Uniunii vizând focarele de HPAI. (4) În special, articolul 2 litera (a), articolul 3 litera (a) și, respectiv, articolul 4 litera (a) din Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 prevăd că, în urma apariției unor focare de HPAI, zonele de protecție, zonele de supraveghere și zonele suplimentare de restricții care trebuie să fie stabilite de statele membre menționate în anexa la decizia respectivă, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, trebuie să cuprindă cel puțin arealele menționate ca zone de protecție, zone de supraveghere și zone suplimentare de restricții în anexa respectivă. Articolul 2 litera (b), articolul 3 litera (b) și articolul 4 litera (b) din Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 prevăd, în plus, că măsurile care trebuie aplicate în zonele respective în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687 trebuie menținute cel puțin până la datele stabilite în anexa la decizia de punere în aplicare respectivă. (5) Anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 a fost modificată recent prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1912 a Comisiei (4), în urma apariției unor focare de HPAI în Spania în unități în care erau deținute păsări de curte, care trebuiau să se reflecte în anexa respectivă. (6) De la data adoptării Deciziei de punere în aplicare (UE) 2025/1912, Germania a notificat Comisiei apariția a două focare noi de HPAI în unități de păsări de curte situate în statul Mecklenburg-Pomerania de Vest. (7) Ca urmare a apariției acestor două noi focare, Germania a luat măsurile necesare de control al bolii în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, inclusiv stabilirea unor zone de protecție și de supraveghere în jurul focarelor respective. (8) Comisia a examinat măsurile de control al bolii luate de Germania și admite faptul că limitele zonelor de protecție și de supraveghere stabilite de statul membru respectiv se află la o distanță suficient de mare de unitățile în care au fost confirmate cele două noi focare de HPAI în statul Mecklenburg-Pomerania de Vest. (9) Pentru a se preveni orice perturbări inutile ale comerțului din Uniune și pentru a se evita impunerea de către țări terțe a unor bariere nejustificate în calea comerțului, este necesar să se stabilească rapid la nivelul Uniunii, în colaborare cu Germania, zonele de protecție și de supraveghere stabilite de statul membru respectiv, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687. (10) Prin urmare, este necesar ca arealele menționate ca zone de protecție și de supraveghere pentru Germania în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 să fie modificate, pentru a se ține seama de limitele zonelor de protecție și de supraveghere stabilite de Germania ca urmare a acestor două noi focare de HPAI din statul membru respectiv, precum și de durata necesară a măsurilor care trebuie aplicate în zonele respective, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687. Prin urmare, este necesar ca anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 să fie modificată în consecință. (11) Având în vedere caracterul urgent al situației epidemiologice din Uniune în ceea ce privește răspândirea HPAI, este important ca modificările aduse Deciziei de punere în aplicare (UE) 2023/2447 prin prezenta decizie să intre în vigoare cât mai curând posibil. (12) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE: Articolul 1 Anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 se înlocuiește cu textul din anexa la prezenta decizie. Articolul 2 Prezenta decizie se adresează statelor membre. Adoptată la Bruxelles, 19 septembrie 2025. Pentru Comisie Olivér VÁRHELYI Membru al Comisiei (1) JO L 84, 31.3.2016, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2016/429/oj. (2) Regulamentul delegat (UE) 2020/687 al Comisiei din 17 decembrie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele de prevenire și control al anumitor boli listate (JO L 174, 3.6.2020, p. 64, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2020/687/oj). (3) Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 a Comisiei din 24 octombrie 2023 privind măsuri de protecție vizând focarele epidemice de gripă aviară înalt patogenă din anumite state membre (JO L, 2023/2447, 30.10.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2023/2447/oj). (4) Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1912 a Comisiei din 17 septembrie 2025 de modificare a anexei la Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2447 privind măsuri de protecție vizând focarele epidemice de gripă aviară înalt patogenă din anumite state membre (JO L, 2025/1912, 19.9.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2025/1912/oj). ANEXĂ Partea A Zone de protecție din statele membre în cauză* menționate la articolul 1 litera (a) și la articolul 2: Stat membru: Bulgaria Numărul de referință ADIS al focaruluiArealul care cuprinde:Data până la care se aplică în conformitate cu articolul 39 din Regulamentul delegat (UE) 2020/687 Regiunea Plovdiv BG-HPAI(P)-2025-00008 BG-HPAI(P)-2025-00009 BG-HPAI(P)-2025-000010The following villages in Rakovski municipality: — Rakovski — Momino selo The following villages in Kaloyanovo municipality: — Glavatar21.9.2025 —Rakovski —Momino selo —Glavatar Stat membru: Germania Numărul de referință ADIS al focaruluiArealul care cuprinde:Data până la care se aplică în conformitate cu articolul 39 din Regulamentul delegat (UE) 2020/687 MECKLENBURG-POMERANIA DE VEST DE-HPAI(P)-2025-00011 DE-HPAI(P)-2025-00012Landkreis Rostock 3 km Radius um die GPS-Koordinaten: 12,490912/54,064633 und 12,494110/54,062042 Stadt Tessin mit den Ortsteilen Neu Gramstorf und Wolfsberger Mühle, Gemeinde Gnewitz mit den Ortsteilen Gnewitz und Barkvieren, Gemeinde Zarnewanz mit dem Ortsteilen Zarnewanz, Kleinhof und Stormstorf6.10.2025 SCHLESWIG-HOLSTEIN DE-HPAI(P)-2025-00010Kreis Steinburg 3 km Radius um den Ausbruchsbetrieb GPS-Koordinaten 9,450142/54,038066 Die gesamten Gemeinden Hadenfeld, Bokelrehm, sowie Teile der Gemeinden Aasbüttel, Agethorst, Bokhorst, Kaisborstel, Mehlbek, Nienbüttel, Pöschendorf, Schenefeld, Warringholz.24.9.2025 Stat membru: Spania Numărul de referință ADIS al focaruluiArealul care cuprinde:Data până la care se aplică în conformitate cu articolul 39 din Regulamentul delegat (UE) 2020/687 ES-HPAI(P)-2025-00003Those parts in the province of Huelva of the comarca of Valverde del Camino contained within a circle of a radius of 3 kilometres, centered on UTM 30, ETRS89 coordinates long -6,8929226 , lat 37,76195351.10.2025 ES-HPAI(P)-2025-00004Those parts in the province of Guadalajara of the comarca of Pozo de Guadalajara contained within a circle of a radius of 3 kilometres, centered on UTM 30, ETRS89 coordinates long -3,1910813 , lat 40,498173329.9.2025 ES-HPAI(P)-2025-00005Those parts in the province of Huelva of the comarca of Valverde del Camino contained within a circle of a radius of 3 kilometres, centered on UTM 30, ETRS89 coordinates long -6,8007952 , lat 37,60692377.10.2025 Stat membru: Portugalia Numărul de referință ADIS al focaruluiArealul care cuprinde:Data până la care se aplică în conformitate cu articolul 39 din Regulamentul delegat (UE) 2020/687 PT-HPAI(P)-2025-00003The parts from the county of Benavente from the district of Santarém that are contained within circle of 3 kilometers radius, centered on GPS coordinates 38.829589N, -8.710556W26.9.2025 Partea B Zone de supraveghere din statele membre în cauză* menționate la articolul 1 litera (a) și la articolul 3: Stat membru: Bulgaria Numărul de referință ADIS al focaruluiArealul care cuprinde:Data până la care se aplică în conformitate cu articolul 55 din Regulamentul delegat (UE) 2020/687 Regiunea Plovdiv BG-HPAI(P)-2025-00008 BG-HPAI(P)-2025-00009 BG-HPAI(P)-2025-000010The following villages in Rakovski municipality: — Shishmantsi — Boltarino — Strayama The following villages in Maritsa municipality: — Manolsko Konare — Yasno pole — Dink — Kalekovets — Krislovo The following villages in Brezovo municipality: — Padarsko — Borets — Otets Kirilovo — Drangovo — Streltsi The following villages in Kaloyanovo municipality: — Razhevo — Razhevo Konare — Dalgo pole30.9.2025 —Shishmantsi —Boltarino —Strayama —Manolsko Konare —Yasno pole —Dink —Kalekovets —Krislovo —Padarsko —Borets —Otets Kirilovo —Drangovo —Streltsi —Razhevo —Razhevo Konare —Dalgo pole The following villages in Rakovski municipality: — Rakovski — Momino selo The following villages in Kaloyanovo municipality: — Glavatar22.9.2025-30.9.2025 —Rakovski —Momino selo —Glavatar Stat membru: Germania Numărul de referință ADIS al focaruluiArealul care cuprinde:Data până la care se aplică în conformitate cu articolul 55 din Regulamentul delegat (UE) 2020/687 MECKLENBURG-POMERANIA DE VEST DE-HPAI(P)-2025-00011 DE-HPAI(P)-2025-00012Landkreis Rostock 10 km Radius um die GPS-Koordinaten: 12,490912/54,064633 und 12,494110/54,062042 Amt Tessin: Gemeinde Cammin mit den Ortsteilen Prangendorf, Weitendorf und Wohrenstorf, Gemeinde Gnewitz mit dem Ortsteil Neu Barkvieren, Gemeinde Grammow mit den Ortseilen Alt Strassow, Neu Strassow, Grammow, Neuhof und Recknitzberg,Gemeinde Nustrow mit dem Ortsteil Nustrow, Gemeinde Selpin mit den Ortsteilen Vogelsang, Reddersdorf, Bärenberg, Woltow, Selpin und Drüsewitz, Gemeinde Stubbendorf mit den Ortsteilen Stubbendorf und Ehmkendorf, Stadt Tessin und den Ortsteilen Helmstorf, Vilz und Klein Tessin, Gemeinde Thelkow mit den Ortsteilen Sophienhof, Thelkow, Kowalz, Liepen und Starkow; Gemeinde Sanitz mit den Ortsteilen und Ortschaften: Sanitz, Niekrenz, Groß Lüsewitz, Oberhof, Vietow, Wehnendorf, Ausbau Niekrenz, Neu Wendorf, Horst, Teutendorf, Klein Wehnendorf, Klein Freienholz, Wendorf, Reppelin, Wendfeld, Groß Freienholz, Gubkow und Hohen Gubkow; Amt Gnoien: Gemeinde Behren Lübchin mit der Ortschaft Duckwitz, Gemeinde Walkendorf mit den Ortschaften Repnitz und Basse Landkreis Vorpommern-Rügen 10 km Radius um die GPS-Koordinaten: 12,490912/54,064633 und 12,494110/54,062042 gesamte Gemeinde Dettmannsdorf Gemeinde Lindholz mit dem Ortsteil Schabow Stadt Marlow mit den Ortsteilen Dänschenburg, Carlsruhe, Neu Steinhorst, Alt Steinhorst, Brunstorf, Fahrenhaupt, Schulenberg, Kneese15.10.2025 Landkreis Rostock 3 km Radius um die GPS-Koordinaten: 12,490912/54,064633 und 12,494110/54,062042 Stadt Tessin mit den Ortsteilen Neu Gramstorf und Wolfsberger Mühle, Gemeinde Gnewitz mit den Ortsteilen Gnewitz und Barkvieren, Gemeinde Zarnewanz mit dem Ortsteilen Zarnewanz, Kleinhof und Stormstorf7.10.2025-15.10.2025 SCHLESWIG-HOLSTEIN DE-HPAI(P)-2025-00010Kreis Dithmarschen 10 km Radius um den Ausbruchsbetrieb GPS-Koordinaten 9,450142/54,038066 Teile der Gemeinden Schafstedt, Hochdonn. Kreis Rendsburg-Eckernförde 10 km Radius um den Ausbruchsbetrieb GPS-Koordinaten 9,450142/54,038066 Die gesamte Gemeinde Bendorf und Thaden sowie Teile der Gemeinden Beldorf, Beringstedt, Bornholt, Gokels, Hanerau- Hademarschen, Lütjenwestedt, Osterstedt, Seefeld, Steenfeld, Wapelfeld. Kreis Steinburg 10 km Radius um den Ausbruchsbetrieb GPS-Koordinaten 9,450142/54,038066 Die gesamten Gemeinden Besdorf, Bokelrehm, Christinenthal, Drage, Hohenaspe, Huje, Kaaks, Kleve, Looft, Nutteln, Oldenborstel, Puls, Wacken, sowie Teile der Gemeinden Aasbüttel, Agethorst, Bokhorst, Gribbohm, Hohenlockstedt, Holstenniendorf, Itzehoe, Kaisborstel, Krummendiek, Mehlbek, Moorhusen, Neuendorf-Sachsenbande, Nienbütttel, Oldendorf, Ottenbüttel, Peissen, Pöschendorf, Reher, Schenefeld, Vaale, Vaalermoor, Warringholz.3.10.2025 Kreis Steinburg 3 km Radius um den Ausbruchsbetrieb GPS-Koordinaten 9,450142/54,038066 Die gesamten Gemeinden Hadenfeld, Bokelrehm, sowie Teile der Gemeinden Aasbüttel, Agethorst, Bokhorst, Kaisborstel, Mehlbek, Nienbüttel, Pöschendorf, Schenefeld, Warringholz.25.9.2025-3.10.2025 Stat membru: Spania Numărul de referință ADIS al focaruluiArealul care cuprinde:Data până la care se aplică în conformitate cu articolul 55 din Regulamentul delegat (UE) 2020/687 ES-HPAI(P)-2025-00003Those parts in the province of Huelva of the comarca of Valverde del Camino beyond the area described in the protection zone and contained within a circle of a radius of 10 kilometres, centered on UTM 30, ETRS89 coordinates long -6,8929226 , lat 37,761953510.10.2025 Those parts in the province of Huelva of the comarca of Valverde del Camino contained within a circle of a radius of 3 kilometres, centered on UTM 30, ETRS89 coordinates long -6,8929226 , lat 37,76195352.10.2025-10.10.2025 ES-HPAI(P)-2025-00004Those parts in the province of Guadalajara of the comarca of Pozo de Guadalajara beyond the area described in the protection zone and contained within a circle of a radius of 10 kilometres, centered on UTM 30, ETRS89 coordinates long -3,1910813 , lat 40,49817338.10.2025 Those parts in the province of Guadalajara of the comarca of Pozo de Guadalajara contained within a circle of a radius of 3 kilometres, centered on UTM 30, ETRS89 coordinates long -3,1910813 , lat 40,498173330.9.2025-8.10.2025 ES-HPAI(P)-2025-00005Those parts in the province of Huelva of the comarca of Valverde del Camino beyond the area described in the protection zone and contained within a circle of a radius of 10 kilometres, centered on UTM 30, ETRS89 coordinates long -6,8007952 , lat 37,606923716.10.2025 Those parts in the province of Huelva of the comarca of Valverde del Camino contained within a circle of a radius of 3 kilometres, centered on UTM 30, ETRS89 coordinates long -6,8007952 , lat 37,60692378.10.2025-16.10.2025 Stat membru: Portugalia Numărul de referință ADIS al focaruluiArealul care cuprinde:Data până la care se aplică în conformitate cu articolul 55 din Regulamentul delegat (UE) 2020/687 PT-HPAI(P)-2025-00003The parts from the county of Benavente from the district of Santarém, that are beyond the areas described in the protection zone, and are contained within circle of 10 kilometers centered on GPS coordinates 38.829589N, -8.710556W, and the parts from the county of Coruche, from the district of Santarém, and the parts from the county of Montijo from the district of Setúbal, that are contained within circle of 10 kilometers radius, centered on GPS coordinates 38.829589N, -8.710556W5.10.2025 The parts from the county of Benavente from the district of Santarém that are contained within circle of 3 kilometers radius, centered on GPS coordinates 38.829589N, -8.710556W27.9.2025-5.10.2025 Partea C Zone suplimentare de restricții din statele membre în cauză* menționate la articolul 1 litera (b) și la articolul 4: Stat membru: Niciunul Arealul care cuprinde:Data până la care măsurile rămân aplicabile în conformitate cu articolul 4 * ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2025/1927/oj ISSN 1977-0782 (electronic edition)