DECIZIE nr. 147 din 2 decembrie 2002 privind acordarea licenţei audiovizuale şi eliberarea deciziei de autorizare audiovizuala pentru difuzarea serviciilor de programe prin satelit EMITENT CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 899 din 11 decembrie 2002În temeiul art. 17, 51 şi 58 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, având în vedere dubla calitate a Consiliului Naţional al Audiovizualului, de garant al interesului public şi de unica autoritate de reglementare în domeniul serviciilor de programe audiovizuale, în scopul stabilirii procedurii şi a condiţiilor de acordare a licenţei audiovizuale şi a deciziei de autorizare audiovizuala pentru difuzarea, prin satelit, a serviciilor de programe, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului adopta următoarea decizie: Dispoziţii generale Articolul 1 Prezenta decizie stabileşte procedura şi condiţiile de acordare a licenţei audiovizuale şi procedura de eliberare a deciziei de autorizare audiovizuala pentru difuzarea unui serviciu de programe prin satelit. Articolul 2 (1) Difuzarea serviciului de programe prin satelit se poate face în condiţiile stabilite în licenta audiovizuala şi după obţinerea deciziei de autorizare audiovizuala. ... (2) Difuzarea poate fi asigurata direct de către radiodifuzor sau prin intermediul unui furnizor autorizat de reţele de comunicaţii prin satelit, în baza unor relaţii contractuale stabilite între aceştia. ... Articolul 3 (1) În sensul prezentei decizii se definesc următorii termeni: ... a) grila de programe - forma de prezentare generica a structurii serviciului de programe, pentru fiecare zi a săptămânii şi în ordinea succesiunii orare; ... b) producţie proprie - ansamblul programelor sau emisiunilor pentru care radiodifuzorul are calitatea de producător sau de coproducator cu o contribuţie financiară la realizarea producţiei de cel puţin 25% din totalul costurilor; ... c) program retransmis - programul altui radiodifuzor, difuzat prin retransmisie; ... d) program preluat - programul provenind de la un alt radiodifuzor, redifuzat cu un decalaj de timp, şi asupra căruia se pot efectua sau nu operaţiuni de postprocesare sau de modificare a formei de prezentare; ... e) reprezentant - reprezentantul legal sau orice persoană imputernicita prin procura specială sa angajeze societatea în relaţia cu Consiliul Naţional al Audiovizualului. ... (2) În cuprinsul prezentei decizii se operează, de asemenea, cu definitia furnizor de reţele de comunicaţii electronice prevăzută în Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 591/2002. ... Procedura şi condiţiile de acordare a licenţei audiovizuale Articolul 4 (1) Solicitantul va depune la Comisia de verificare, constituită la sediul Consiliului Naţional al Audiovizualului, un dosar care va conţine următoarele documente: ... a) cerere conform formularului-tip prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta decizie; ... b) încheierea judecătorului-delegat sau, după caz, hotărârea judecătorească de înfiinţare a societăţii comerciale, în copie autentificată; ... c) certificatul de înregistrare a societăţii comerciale conţinând codul unic de înregistrare, în copie autentificată; ... d) actul constitutiv al societăţii comerciale având înscris obiectul de activitate solicitat, cu toate modificările şi completările ulterioare, în copie; ... e) extras cu structura actionariatului existent la momentul înscrierii la concurs, eliberat de Oficiul registrului comerţului; ... f) declaraţia notarială prin care se precizează, pentru fiecare asociat sau acţionar al societăţii comerciale, din ce alte societăţi din domeniul audiovizualului mai face parte (investitor, acţionar direct sau indirect) şi procentul de participare la capitalul social al altor societăţi de comunicaţie audiovizuala; prin aceeaşi declaraţie notarială se va preciza dacă persoana juridică (societatea comercială care solicită acordarea licenţei) mai este investitor sau acţionar direct ori indirect la alte societăţi de comunicaţie audiovizuala, cu precizarea procentului deţinut din capitalul social al acestora; ... g) cazierele judiciare ale persoanelor fizice care deţin o cota egala sau mai mare de 10% din capitalul ori din drepturile de vot în societatea comercială şi, dacă este cazul, în societăţi care o controlează; ... h) lista publicaţiilor editate de solicitant şi lista celorlalte servicii de programe pe care le asigura; ... i) proiectul editorial şi tehnic de realizare a serviciului de programe, în care se vor descrie principalele emisiuni specifice serviciului de programe, proportiile diferitelor genuri de emisiuni ce compun grila de programe, etapele de dezvoltare, structura redactionala, reţeaua de corespondenti, sursele exterioare de programe, structura studiourilor, grupurile de editare, dotările pentru transmisiuni exterioare, alte argumente ce pot fi utile în susţinerea solicitării; ... j) grila de programe cu care se va intră în emisie, însoţită de formularul-tip "Descrierea generală a serviciului de programe de radiodifuziune sonora/de televiziune", prevăzut în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta decizie; ... k) elementele de identificare a serviciului de programe, în condiţiile alin. (2). ... (2) Elementele de identificare a serviciului de programe sunt, după caz: ... a) pentru serviciile de programe de televiziune - sigla postului prezentată grafic sau înregistrată analogic pe caseta VHS, cu viteza normală sau longplay; ... b) pentru serviciile de programe de radiodifuziune sonora - semnalele de identificare înregistrate pe caseta audio standard. ... (3) Documentele prevăzute la alin. (1) lit. f) şi h) se vor depune numai în cazul serviciilor de programe receptionabile în România. ... Articolul 5 (1) În termen de 30 de zile de la depunerea dosarului de solicitare Consiliul Naţional al Audiovizualului va dezbate public acordarea licenţei audiovizuale; data dezbaterii va fi comunicată solicitantului cu cel puţin 5 zile înainte. ... (2) Solicitantul va fi reprezentat de o echipa formată din cel mult 5 persoane împuternicite sa furnizeze membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului explicaţii în probleme referitoare la: ... a) statutul societăţii comerciale, situaţia juridică, structura de capital, alte probleme manageriale; ... b) formatul de principiu al serviciului de programe, structura programelor, organigrama redactionala, alte probleme specifice departamentului editorial; ... c) capacitatile de producţie prevăzute, realizarea şi echiparea studioului, alte probleme specifice departamentului tehnic. ... (3) În urma dezbaterilor publice Consiliul Naţional al Audiovizualului decide, în baza criteriilor de apreciere prevăzute la art. 6, asupra acordării licenţei audiovizuale şi va trimite decizia spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I. ... Articolul 6 Criteriile de apreciere a proiectului editorial şi tehnic propus de solicitant sunt următoarele: a) respectarea interesului public; ... b) oportunitatea infiintarii serviciului de programe propus în contextul pieţei audiovizuale; ... c) asigurarea unui raport echilibrat între serviciile de programe naţionale, regionale şi locale; ... d) evitarea abuzului de poziţie dominantă şi a practicilor care împiedica libera concurenta; ... e) situaţia exploatării celorlalte licenţe pe care le deţine solicitantul, dacă este cazul; ... f) respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi protecţia minorilor; ... g) respectarea pluralismului politic şi social, diversitatea culturală, lingvistica şi religioasă, informarea, educarea şi divertismentul publicului; ... h) protejarea culturii şi a limbii române, a culturii şi a limbilor minorităţilor naţionale; ... i) durata totală cotidiana de difuzare a serviciului de programe; ... j) genul, orarul şi durata de difuzare şi de redifuzare a emisiunilor conţinute în grila de programe; ... k) volumul cotidian şi săptămânal de programe realizate de producători independenţi, producţia proprie, programele preluate şi retransmise; ... l) experienta şi competenţa în domeniul audiovizual, după caz. ... Articolul 7 (1) În acordarea licenţelor audiovizuale pentru difuzarea serviciilor de programe de televiziune Consiliul Naţional al Audiovizualului va tine cont în mod obligatoriu de angajamentele solicitantului în ceea ce priveşte procentele rezervate operelor europene, operelor româneşti şi operelor europene create de producători independenţi. ... (2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) serviciile de programe care difuzează exclusiv informaţii, manifestări sportive, jocuri, publicitate, servicii de teletext şi de teleshopping, precum şi serviciile de programe care nu sunt receptionabile, direct sau indirect, în România şi în statele membre ale Uniunii Europene. ... Articolul 8 (1) Cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului prevăzut în art. 57 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, titularul licenţei audiovizuale are obligaţia să solicite Consiliului Naţional al Audiovizualului, după caz: ... a) eliberarea deciziei de autorizare audiovizuala; ... b) prelungirea termenului prevăzut în art. 57 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 504/2002, anexând documente care să susţină solicitarea. ... (2) În termen de 15 zile de la primirea solicitării prevăzute la alin. (1) lit. b), Consiliul Naţional al Audiovizualului decide şi comunică solicitantului acceptarea sau neacceptarea solicitării. ... Procedura de eliberare a deciziei de autorizare audiovizuala Articolul 9 Titularul licenţei audiovizuale va prezenta, spre avizare, la Direcţia licenţe autorizari a Consiliului Naţional al Audiovizualului dosarul de solicitare a deciziei de autorizare, care va conţine următoarele documente: a) cerere de eliberare a deciziei de autorizare, conform formularului-tip prevăzut în anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezenta decizie; ... b) autorizaţia tehnica de funcţionare a reţelei de comunicaţii prin satelit, prevăzută în art. 73 din Legea nr. 504/2002, în copie autentificată; ... c) contractul privind condiţiile de difuzare încheiat cu furnizorul autorizat de reţele de comunicaţii prin satelit, în copie autentificată, dacă difuzarea nu este asigurata direct de către radiodifuzor; ... d) lista echipamentelor şi schita spaţiilor redactionale şi de producţie; ... e) copia contractului de închiriere sau a actului de proprietate a spaţiilor destinate realizării serviciului de programe; ... f) lista persoanelor responsabile de conducerea societăţii comerciale şi a celor care îşi asuma, în principal, responsabilitatea editoriala, numerele de telefon şi adresa la care pot fi contactate. ... Articolul 10 (1) În termen de 30 de zile de la depunerea dosarului de solicitare Consiliul Naţional al Audiovizualului decide asupra acordării deciziei de autorizare audiovizuala, în baza verificării la sediul radiodifuzorului a îndeplinirii condiţiilor tehnice şi editoriale declarate. ... (2) Verificarea la sediul radiodifuzorului va fi realizată de o echipa a Consiliului Naţional al Audiovizualului formată din membri ai Consiliului, experţi şi jurişti. ... Articolul 11 Titularul licenţei audiovizuale poate efectua transmisii de proba cu cel mult 30 de zile înainte de data estimată de începere a difuzării serviciului de programe, pentru o perioadă de cel mult 15 zile, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: a) titularul şi/sau furnizorul de reţele de comunicaţii prin satelit, după caz, deţin documentele prevăzute la art. 9 lit. a) şi b); ... b) difuzează numai semnale de reglaj, video şi/sau audio, semnale de identificare a serviciului de programe şi fond muzical; ... c) titularul a adus la cunoştinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului intenţia de începere a transmisiilor de proba, cu cel puţin 72 de ore înainte, precizând intervalul orar zilnic de difuzare. ... Articolul 12 (1) Difuzarea serviciului de programe trebuie să înceapă în cel mult 30 de zile de la obţinerea deciziei de autorizare audiovizuala. ... (2) Nerespectarea prevederilor alin. (1) se sancţionează conform art. 91 din Legea nr. 504/2002. ... Articolul 13 Radiodifuzorii au obligaţia sa aducă la cunoştinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului modificările intervenite în documentele şi în datele declarate, după cum urmează: a) cu cel puţin 15 zile înainte de efectuarea de modificări în documentele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. j) şi k), anexând noile documente cu modificările propuse spre aprobare; ... b) în termen de 30 de zile de la efectuarea de modificări în documentele şi datele declarate, altele decât cele precizate la lit. a). ... Articolul 14 Licenta audiovizualului nu poate fi cedata decât după o perioadă de minimum 6 luni de la data începerii difuzării serviciului de programe. Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, Attila Gasparik Bucureşti, 2 decembrie 2002. Nr. 147. Anexa 1 FORMULAR L.A. Sat. - 1 AGREAT DE C.N.A. - Va rugam, folosiţi numai formulare procurate de la C.N.A. sau de pe site-ul www.cna.ro! ┌─────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────┐ │ │ │ │ CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI │ │ │ Bucureşti 1, B-dul. Libertăţii nr. 14, │ │ │ cod 70060 │ ÎNREGISTRARE C.N.A. │ │ tel.: 021-312.60.04 │ │ │ fax.: 021-312.46.34 │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────┤ │ │ │ ATENŢIE! Cererea se completează cu litere de tipar. │ │ │ │ │ │ Către │ │ │ │ CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI │ │ │ │ Cerere de acordare a licenţei audiovizuale pentru serviciu │ │ de programe difuzat prin satelit │ │ │ │ │ │ Societatea comercială .............................. solicita, │ │ în conformitate cu prevederile Legii audiovizualului nr. 504/2002 şi │ │ a Deciziei CNA nr. 147/2002, acordarea licenţei audiovizuale pentru │ │ difuzarea prin satelit a serviciului de programe de televiziune / de │ │ radiodifuziune sonora cu denumirea .............. . │ │ Pentru susţinerea cererii se anexează dosarul de solicitare │ │ întocmit în conformitate cu prevederile Deciziei CNA nr. 147/2002. │ │ │ │ │ │ ┌─────────────┬────────────────────────────────────────┬─────────────────┐ │ │ │ S.C. │ │ S.R.L./S.A. │ │ │ ├─────────────┴────────────────────────────────────────┴─────────────────┤ │ │ │ 1. Adresa completa a sediului legal al societăţii: ....... judeţ ..... │ │ │ │ ................................................................... │ │ │ │ Tel.: ......... Mobil: ......... Fax: ........ │ │ │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ │ │ ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ │ │ Actele juridice ale societăţii: │ │ │ │ │ │ │ │ 2. Încheierea judecătorului delegat pe lângă Oficiul Registrului │ │ │ │ Comerţului sau, după caz, hotărârea judecătorească de înfiinţare │ │ │ │ a societăţii: ..................................................... │ │ │ │ 3. Certificatul de înregistrare a societăţii nr. ...... din data ..... │ │ │ │ 4. Actul constitutiv al societăţii: .................................. │ │ │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ │ │ ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ │ │ 5. Numele şi prenumele reprezentatului legal*1): ..................... │ │ │ │ 6. Adresa completa a reprezentantului legal: ......................... │ │ │ │ ................................................................... │ │ │ │ Tel.: ......... Mobil: ......... Fax: ........ │ │ │ │ │ │ │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ │ │ │ │ Data, Semnatura reprezentantului, Ştampila solicitantului, │ │ │ │ │ │ VIZA Comisiei de avizare, │ │ │ │ │ │ *1) Se va ataşa delegaţia de împuternicire a reprezentantului legal. │ │ │ │ │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Anexa 2 FORMULAR L.A. Sat. - 2 AGREAT DE C.N.A. - Va rugam, folosiţi numai formulare procurate de la C.N.A. sau de pe site-ul www.cna.ro! ATENŢIE! Formularul se completează cu litere de tipar. Dacă unele spaţii sunt insuficiente, adaugati informaţiile pe o pagina alba, precizând rubricile la care se referă! DESCRIEREA GENERALĂ A SERVICIULUI DE PROGRAME DE RADIODIFUZIUNE SONORA / DE TELEVIZIUNE, CU DENUMIREA ............................................................ A. Date tehnice privind difuzarea serviciului de programe A.1. Difuzare asigurata de: A.1.1 Radiodifuzor: (DA/NU) A.1.2 Terţ: (DA/NU) ....................................., (numele furnizorului de reţele de comunicaţii prin satelit) autorizaţia tehnica de funcţionare, nr. ...../...... A.2. Date tehnice ale transmisiei prin satelit: A.2.1 Satelitul utilizat, operatorul segmentului spatial, coordonatele tehnice: A.2.2. Aria geografică de recepţie: A.3. Amplasamentul studiourilor, a spaţiilor redactionale şi de producţie aferente, sediul în care sunt luate deciziile editoriale: A.4. Date informative privind tipul şi principalii parametri ai echipamentului pentru studiouri: B. Formatul de principiu al serviciului de programe: (generalist, tematic) B.1. Elementele de identificare a serviciului de programe*1) B.2. Orarul de difuzare: luni: marti: miercuri: joi: vineri: sambata: duminica: B.3. Total minute de difuzare/săptămâna: .......... B.4. Structura programelor după surse de provenienţă: B.4.1 Producţie proprie: % B.4.2 Producţii audiovizuale ale altor producători: % B.4.3 Programe retransmise % (cu nominalizarea serviciului de programe retransmis) B.4.4 Programe preluate % (cu nominalizarea acestora) B.5. Procente rezervate operelor audiovizuale originare din România şi din statele membre ale Uniunii Europene*2) B.5.1 Procentul rezervat operelor audiovizuale româneşti % B.5.2 Procentul rezervat operelor audiovizuale europene % B.5.3 Procentul rezervat operelor audiovizuale europene create de producători independenţi % din care, opere recente % *1) Conform prevederilor alin. (1) lit. k ale art. 4 din Decizia CNA nr. 147/2002. *2) Conform prevederilor art. 22-25 ale Legii audiovizualului nr. 504/2002. B.6. Structura serviciului de programe pe tipuri de programe/emisiuni B.6.1 Programe de informare*1) .... minute/săptămâna, procent .............. % B.6.2 Programe educative, culturale, religioase*2) ...... minute/săptămâna, procent ............ % B.6.3 Filme ......... minute/săptămâna, procent ......... % (de ficţiune, de animatie, documentare, seriale) B.6.4 Programe de divertisment şi alte tipuri de programe*3) .... minute/săptămâna, procent .......%, din care: B.6.4.1 Jocuri şi concursuri*4)....... minute/săptămâna, procent ........... % B.6.5 Publicitate ..... minute/săptămâna, procent .......... % (publicitate şi spoturi de teleshopping) B.6.6 Emisiuni de teleshopping .......... minute/săptămâna B.6.7 TOTAL: ............. minute/săptămâna, din care: B.6.7.1 Programe difuzate în limbi ale minorităţilor ...... minute/săptămâna ................ % B.6.8. Date privind categoriile de informaţii difuzate în paginile de teletext (dacă este cazul): B.6.9. Menţiuni speciale: *1) Programe/emisiuni care aduc la cunoştinţa publicului evenimentele din actualitatea cotidiana: buletine de ştiri, informaţii şi comentarii, comunicate, interviuri, reportaje din ţara şi din străinătate, ştiri sportive. Alte programe/emisiuni de informare, axate pe probleme politice - viaţa parlamentară, activitatea partidelor politice, probleme economice, ştiinţifice sau sociale - ori pe evenimente speciale, sub forma de dezbatere. *2) Programe/emisiuni educative - sunt destinate în special procesului de instruire, în care elementul pedagogic joaca un rol important (programe şcolare, universitare) Programe/emisiunile culturale - programe/emisiuni destinate, în principal, stimulării curiozitatii artistice şi/sau intelectuale, reprezentaţii culturale, activităţi culturale în sine, programe destinate imbogatirii cunoştinţelor publicului (într-un mod nedidactic) în diverse domenii ale culturii. Programe religioase - educative sau manifestări religioase. *3) Programele de divertisment cuprind emisiuni al căror conţinut predominant este muzica, programe muzical-distractive, spectacole de revista, de circ, programe sportive (cu excepţia informaţiilor sportive), alte programe de divertisment. În categoria altor tipuri de programe sunt cuprinse programele neclasificate în categoriile precedente. *4) Programe cu componente ludice, bazate pe cunoştinţe de cultura generală sau axate pe diverse domenii, în cadrul cărora concurentii se întrec pentru obţinerea de premii. Data, Semnatura reprezentantului, Ştampila solicitantului, Anexa 3 FORMULAR L.A. Sat. - 3 AGREAT DE C.N.A. - Va rugam, folosiţi numai formulare procurate de la C.N.A. sau de pe site-ul www.cna.ro! ┌─────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────┐ │ │ │ │ CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI │ │ │ Bucureşti 1, B-dul. Libertăţii nr. 14, │ │ │ cod 70060 │ ÎNREGISTRARE C.N.A. │ │ tel.: 021-312.60.04 │ │ │ fax.: 021-312.46.34 │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────┤ │ │ │ ATENŢIE! Cererea se completează cu litere de tipar. │ │ │ │ │ │ Către │ │ │ │ CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI │ │ │ │ Cerere de eliberare a deciziei de autorizare audiovizuala │ │ │ │ │ │ Societatea comercială ............................., titular │ │ al licenţei audiovizuale nr. ...../data .............., solicita, în │ │ conformitate cu prevederile Legii audiovizualului nr. 504/2002 şi a │ │ Deciziei CNA nr. 147/2002, eliberarea deciziei de autorizare │ │ audiovizuala pentru difuzarea prin satelit a serviciului de programe │ │ de televiziune / de radiodifuziune sonora cu denumirea ......... . │ │ Pentru susţinerea cererii se anexează dosarul de solicitare │ │ întocmit în conformitate cu prevederile Deciziei CNA nr. 147/2002. │ │ │ │ │ │ ┌─────────────┬────────────────────────────────────────┬─────────────────┐ │ │ │ S.C. │ │ S.R.L./S.A. │ │ │ ├─────────────┴────────────────────────────────────────┴─────────────────┤ │ │ │ 1. Adresa completa a sediului legal al societăţii: ....... judeţ ..... │ │ │ │ ................................................................... │ │ │ │ Tel.: ......... Mobil: ......... Fax: ........ │ │ │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ │ │ ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ │ │ Actele juridice ale societăţii: │ │ │ │ │ │ │ │ 2. Încheierea judecătorului delegat pe lângă Oficiul Registrului │ │ │ │ Comerţului sau, după caz, hotărârea judecătorească de înfiinţare │ │ │ │ a societăţii: ..................................................... │ │ │ │ 3. Certificatul de înregistrare a societăţii nr. ...... din data ..... │ │ │ │ 4. Actul constitutiv al societăţii: .................................. │ │ │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ │ │ ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ │ │ 5. Numele şi prenumele reprezentatului legal*1): ..................... │ │ │ │ 6. Adresa completa a reprezentantului legal: ......................... │ │ │ │ ................................................................... │ │ │ │ Tel.: ......... Mobil: ......... Fax: ........ │ │ │ │ │ │ │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ │ │ │ │ Data, Semnatura reprezentantului, Ştampila solicitantului, │ │ │ │ │ │ VIZA Direcţiei Licenţe Autorizari, │ │ │ │ │ │ *1) Se va ataşa delegaţia de împuternicire a reprezentantului legal. │ │ │ │ │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ --------