ORDONANȚĂ nr. 30 din 27 august 2013pentru crearea cadrului instituțional necesar în vederea funcționării Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 30 august 2013
În temeiulart. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. II.3 din Legea nr. 182/2013 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță. + Articolul 1În sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) Convenția SELEC - Convenția pentru stabilirea Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii, încheiată la București la 9 decembrie 2009 și semnată de România la București la aceeași dată, ratificată prin Legea nr. 250/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 22 decembrie 2010;b) SELEC - Centrul Sud-Est European de Aplicare a Legii, stabilit prin Convenția SELEC;c) CCPI - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. + Articolul 2(1) Se desemnează Punctul național focal din cadrul CCPI ca punct național focal, în sensul prevederilorart. 15 alin. (1) din Convenția SELEC.(2) Punctul național focal din cadrul CCPI are următoarele atribuții:a) sprijină activitatea ofițerilor de legătură români la SELEC, pentru prevenirea, constatarea, cercetarea și combaterea infracționalității transfrontaliere;b) primește cererile de asistență de la instituțiile cu competențe în domeniul prevenirii și combaterii infracționalității din România sau de la ofițerii de legătură români;c) urmărește activitățile de verificare desfășurate de unitățile de poliție și vamă din România sau de alte structuri abilitate, asigurând soluționarea operativă și de calitate a cererilor de asistență;d) organizează o bază de date proprie, în care implementează, stochează și prelucrează cererile de asistență și datele obținute în procesul verificării acestora;e) asigură confidențialitatea deplină a informațiilor și datelor gestionate în conformitate cu prevederile legale;f) cooperează cu Ministerul Public, Ministerul Justiției, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor și cu alte instituții cu competențe în domeniu, prin punctele de contact stabilite de acestea.(3) Personalul Punctului național focal se asigură de către Inspectoratul General al Poliției Române, prin numire în funcție, precum și de către Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin detașare, în condițiile legii. + Articolul 3(1) În cadrul CCPI se înființează funcția de ofițer de legătură la SELEC.(2) În cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală se înființează funcția de ofițer de legătură la SELEC.(3) Ofițerii de legătură la SELEC sunt exceptați de la aplicarea dispozițiilor legale privind personalul trimis în misiune permanentă în străinătate. + Articolul 4(1) Ministrul afacerilor interne și ministrul finanțelor publice numesc în funcțiile prevăzute la art. 3 câte un ofițer de legătură la SELEC, la propunerea inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției Române și, respectiv, a vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală care coordonează Direcția generală a vămilor și Direcția generală antifraudă fiscală.(2) Criteriile aplicate în selecția ofițerilor de legătură se stabilesc la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, respectiv la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.(3) Numirea ofițerilor de legătură la SELEC se face pentru o perioadă de 4 ani, fiind notificată secretariatului SELEC prin Ministerul Afacerilor Externe.(4) În desfășurarea activității lor specifice la SELEC, ofițerii de legătură reprezintă Guvernul României, păstrându-și atribuțiile și calitățile de polițist și de inspector antifraudă.(5) La încheierea perioadei pentru care au fost numiți, ofițerilor de legătură la SELEC li se asigură funcții echivalente celor deținute la momentul numirii. + Articolul 5(1) Funcția de ofițer de legătură la SELEC prevăzută la art. 3 alin. (1) se salarizează prin asimilare cu funcția corespunzătoare gradului profesional de comisar-șef de poliție - șef serviciu.(2) Funcția de ofițer de legătură la SELEC prevăzută la art. 3 alin. (2) se salarizează prin asimilare cu funcția publică de conducere de șef serviciu gradul II. + Articolul 6Articolul 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2006 privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării polițienești internaționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.019 din 21 decembrie 2006, aprobată prin Legea nr. 104/2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 5CCPI reunește următoarele canale de cooperare polițienească internațională: Interpol, Europol, Sistemul de Informații Schengen/SIRENE, legătura operațională cu SELEC, precum și cu atașații de afaceri interne și ofițerii de legătură, atât români acreditați în străinătate, cât și străini acreditați în România. + Articolul 7La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 201/2000 pentru crearea cadrului instituțional necesar în vederea funcționării Centrului Regional al Inițiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei pentru combaterea infracționalității transfrontaliere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 21 noiembrie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 357/2001, cu modificările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Ministrul afacerilor interne,
Radu Stroe
p. Viceprim-ministru,
ministrul finanțelor publice,
Dan Manolescu,
secretar de stat
Ministrul delegat pentru buget,
Liviu Voinea
Viceprim-ministru,
Gabriel Oprea
p. Viceprim-ministru,
ministrul dezvoltării regionale
și administrației publice,
Shhaideh Sevil,
secretar de stat
p. Ministrul afacerilor externe,
Radu Podgorean,
secretar de stat
Ministrul muncii,
familiei, protecției sociale
și persoanelor vârstnice,
Mariana CâmpeanuBucurești, 27 august 2013.Nr. 30.-------
| EMITENT |

Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari