HOTĂRÂRE nr. 441 din 30 aprilie 2002 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 662/2001 privind gestionarea uleiurilor uzate EMITENT GUVERNUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 325 din 16 mai 2002În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. Articolul UNIC Hotărârea Guvernului nr. 662/2001 privind gestionarea uleiurilor uzate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 8 august 2001, se modifica şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 9, după primul alineat, care devine alineatul (1), se introduce alineatul (2) cu următorul cuprins: "(2) Producătorii şi importatorii de uleiuri industriale şi lubrifianţi, altele decât uleiurile de motor şi de transmisie, preiau, după caz, uleiul uzat de la clienţi." 2. Articolul 17 va avea următorul cuprins: "Art. 17. - Activităţile de colectare, valorificare şi/sau eliminare a uleiurilor uzate se desfăşoară în baza autorizaţiei de mediu, conform prevederilor art. 8 din Legea protecţiei mediului nr. 137/1995, republicată." 3. Alineatul (1) al articolului 20 va avea următorul cuprins: "Art. 20. - (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează astfel: a) nerespectarea prevederilor art. 4 lit. a) şi b), cu amendă de la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei pentru persoane fizice, respectiv de la 75.000.000 lei la 100.000.000 lei pentru persoane juridice; ... b) nerespectarea prevederilor art. 4 lit. c)-h) şi ale art. 6, cu amendă de la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei pentru persoane fizice; ... c) nerespectarea prevederilor art. 4 lit. c)-h), ale art. 5 alin. (1), ale art. 7-9, ale art. 13 şi 14, cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei pentru persoane juridice; ... d) nerespectarea prevederilor art. 11, 15, 16 şi 19, cu amendă de la 20.000.000 lei la 50.000.000 lei pentru persoane juridice." ... PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: --------------- Ministrul industriei şi resurselor, Dan Ioan Popescu Ministrul apelor şi protecţiei mediului, Petru Lificiu p. Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat --------------